Limba romn literar constituie forma ngrijit, normat i cultivat a unei limbi naionale.

Limba literar
este limba scrierilor tiinifice, filosofice, beletristice , este limba presei i a vieii politice, precum i limba
folosit n diferite instituii: administraie, coal, teatru, biseric etc.

Orice studiu asupra unei limbi literare demostreaza ca din punct de vedere istoric, limba literara se dezvolta
in timp, numai dupa aparitia ei intr-o epoca, prin lansarea si impunerea unui dialect sau grai, datorita unor
factori culturali, politici sau economici.Dar ce este in sine un dialect si grai? Dialectul este o forma a limbii
nationale care se vorbeste intr-o anumita regiune. Limba romana are patru dialecte: daco-roman( Romania),
aroman sau macedoroman (Macedonia), istro-roman(insula Istra), megleno-roman ( nordul Greciei).Graiul
este o unitate lingvistica, subordonata a dialectului, caracteristica pentru o regiune mai putin intinsa.In limba
romana sunt cunoscute 5 graiuri :muntean, moldovean, banatean, crisean, maramuresean. Numai cel mai
puternic dialect sau grai a putut sa devina baza a unei limbi literare, care invingand limitele locale, printr-un
proces de evolutie lung si complex , se transforma intr-o limba comuna de cultura, intr-o limba litarara.

In Republica Moldova unii politicieni insista, fara temei stiintific, asupra reformularii glotonimului limba
romana literara in glotonimul limba moldoveneasca, apoi, respectiv, in notiunea de limba moldoveneasca
literara. In sociolingvistica mondiala se stie deja foarte bine ca procesul de formare a limbilor literare s-a
incheiat inca de la sfarsitul secolului XIX- lea, iar cauzele imposibilitati de a mai aparea noi limbi litarare sunt
obictive, deoarece tin de progresul tehnico-stiintific actual, care genereaza anual sute si mii de termeni
specializati. Astzi, terminologiile, metalimbajele terminologice profesionale alctuiesc, n raport cu uzul
general, cu fondul principal lexical, mai mult de jumtate din vocabularul oricrei limbi litarare. Prin urmare,
trebuie sa se stie ca metalimbajele terminologice speciale sunt la momentul actual atat de dezvoltate, incat
fac imposibila crearea , recrearea sau reformarea unei limbi literare. De aceea in actualele conditii,
glotonimul limba moldovenasca este absurd si fara sorti de izbanda.

Fenomenul aparitiei sau lansarii unei limbi litarare se produce cu mult inainte de perioada constientizarii
acestui fenomen, anterior scrierii operelor lingvistice, litarare. Bineinteles ca primii autori ai textelor de
limba litarara, nu puteau sa se gandeasca numai la ceea ce scriu dar si cum scriu, in pofida faptului ca teoriile
gramaticale au aparut cu trei, patru sau chiar cinci secole mai tarziu decat operele litarare care se considera
primele documente de limba litarara. Referitor la romana literara dintre prut si nistru, se stie ca a parcurs un
drum lung, anevoios si foarte complicat, dar un lucru este cert, baza munteneasca a limbii romane literare, o
are, evident, si romana literara din Republica Moldova. Una dintre teoriile ce stau la baza romanei lterare a
fost formulata in anul 1879 de catre B.P. Hasdeu. Marele lingvist afirma ca inceputurile limbii noastre trebuie
cautate in tipariturile diaconului Coresi de la Brasov, observand ca limba in care a fost scrisa cea dintai
tiparitura coresiana ntrebare crestineasca din 1559, este similara si chiar nu difera de graiul satenilor din
Tara Romaneasca si din regiunile invecinate ale Transilvaniei. Si academicul Ion Coteanu sustine ca la baza
limbii noastre litarare a fost tot timpul graiul muntenesc, prin compararea sistemului fonologic, si anume ca
limba literara are ca si graiul muntean un sistem fonetic bine echilibrat, constituit din sapte vocale. Prin
urmare limba noastra de cultura, limba romana literara, a fost lansata in a doua jumatate a sec al XVI- lea,
prin tipariturile diaconului Coresi de la Brasov, prima sa carte ntrebare crestineasca 1559, fiind si primul
document de limba romana literara scrisa si avand la baza graiul muntenesc. Cele 11 carti tiparite de Coresi
intre anii 1559 si 1581 au jucat un rol primordial in fixarea normelor litarare ale limbii noastre si la
dezvoltarea ei ulterioara, iar caracterul bisericesc a facut ca ele sa fie raspandidite in foarte scurt timp
pretutindeni unde se vorbea romaneste n vechea Dacie, teritoriul dintre nistru si prut nefiind o exceptie.
Ceea ce ma face sa afirm ca de cele 11 tiparituri, carti bisericesti, traduse, elaborate si tiparite de diaconul
coresi utilizand graiul muntenesc, au beneficiat si stramosii actualului popor istoric din Repulbica Moldova.
Astfel carturarii de mai tarziu, incepand cu vestitul Mitropolit Varlaam de la Iasi, s-au orientat in activitatea
lor dupa aceste tiparituri. In asa fel, in epoca medievala, alaturi de mitropolitii moldovei Varlaam si Dosoftei,
isi aduc contributia la raspandirea limbii romane ca limba de cultura si Simion Stefan(mitropolitul
Ardealului), Radu Greceanu, unul din traducatorii Bibliei de la Bucuresti si Antim Ivireanu autorul
Didahiilor etc. Au fost mai multi factori care au facilitat raspandirea limbii romane litarare in toate
timpurile si intr-o parte si alta a Carpatilor, ca traducerea romaneasca a Alexandriei, literaturii istorice si
juridice, dar cel mai imporant factor care a facilitat acest proces a fost unitatea religioasa a vorbitorilor
aceleiasi limbi, adepti constanti ai cultului crestin-ortodox. Astfel factorul religios a facut ca vorbitorii
dialectului dacoroman sa aiba aceeasi limba literara, aceeasi limba de cultura limba romana.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea incepe procesul de gramaticalizare propriu-zisa a limbii romane.

Reprezentantii Scolii Ardelene Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, si Ion Budai Deleanu primii s-au
gandit la alcatuirea de gramatici si dictionare. Deschizator de drumuri in ale gramaticii limbii romane literare
este totusi Samuil Micu, autorul primei gramatici romanesti tiparite si fondatorul ortografiei romanesti.
Initiativa modernizarii limbii romane litarare a fost continuata de carturarii Ion Heliade Raduescu si Titu
Maiorescu, care au influentat decisiv procesul de culturalizare si modernizare a limbii romane. Totusi faptul
ca limba romana a atins culmile infloririi este rodul muncii carturarilor atat munteni cat si ardeleni,
moldoveni printre care se numr Mihai Eminescu, Ion Creaga, Geooge Cosbuc, Ioan Slavici, Vasile
Alecsandri, Mihail Kogalniceanu etc.

Exista variate tipuri de corelatii ale limbilor litarare cu dialectele si graiurile lor, ceea ce ne face sa constatam
ca acest proces in diferite limbi(franceza, italiana i spaniola ) s-a produs diferit.

Limba franceza litarara face parte din familia de limbi romanice, grupul galo-romanic, care a trecut prin
aceleai faze de evolutie si dezvoltare. Limba franceza literara are la baza dialectul francien, vorbit in
regiunea Parisului, care mai apoi s-a extins si asupra celorlalte provincii. Este important de mentionat ca desi
operele lingvistice literare erau bine cunoscute cu multe secole inainte ( sec XI-lea ), totusi teoria
gramaticala a limbii franceze se alcatuieste abia in sec al XVI-lea cand carturalul francez Jacques du Bellay
publica in anul 1549 tratatul sau de limba Despre protectia si promovarea limbii franceze, secolul acesta
fiind decisiv pentru fixarea normelor ortografice ale limbii franceze litarare. Primul document de limba
franceza scrisa dateaza din anul 842 i se intituleaz Jurmntul din Strasburg. Printre textele de limba
franceza timpurie se numara Cantecul lui Roland, Viata sfantului Alexei. Limba Franceza cuprinde trei
epoci istorice de dezvoltare : 1) din sec IX pana n sec XIV franceza veche 2) dn sec XIV pana in sec XVI
franceza medie 3) din sec al XVIII pana in prezent franceza moderna . Numai dupa o lunga confruntare cu
latina , aceasta, drept urmare, cedeaza, iar limba franceza este recunoscuta drept limba oficiala de stat.

Limba Ialiana face parte din familia limbilor romanice,grupul italo-romanic. Limba literara italiana
inregistreaza cel mai mare decalaj dintre practica si teoria ei gramaticala. La sfarsitul sec XIII si inceputul sec
XIV apar primele lucrari consacrate de limba italiana scrise de Dante Alighieri, Francesco Petrarca si Giovanii
Boccacio, originari din Florenta. Marii renascentisti italieni au scris in dialectul florentin. Primul document de
italiana dateaza inca din anul 960 si se numeste Testamentul din Capuana. Evolutia dialectului toscano-
florentin i-a atribuit Florentei remarcabile calificative cultural-istorice , dar deoarece Florenta era in acea
perioada doar centru de cultura, prestigiul ei se diminueaza. Din cauza lipsei statutului de centru politic si
economic la Florenta, procesul de evolutie si dezvoltare a limbii literare italiene a fost stopat si reinitiat in a
doua jumatate a sec al XIX-lea de Alessandro Manzoni ce publica in anul 1827 romanul Logoditii,avand ca
idee unificarea si centralizarea lingvistica a Italiei, desi scris utilizand dialectul lombardian, manzonii isi da
seama de ratacirile sale si militeaza in continuare pentru dialectul florentin. Abia pe la mijlocul anilor 70 ai
sec XIX, a fost pus capat polemicii care a durat 600 de ani de la Dante pana la Manzoni si Ascoli, cel din urma
demonstrand ca limba italiana literara s-a dezvoltat gratie interactiunii tuturor dialectelor.

Limba literara spaniola face parte din familia limbilor romanice , grupul ibero-romanic. Fenomenul
interactiunii limbii literare spaniole cu dialectele ei s-a produs ntr-un alt mod decat cele enumarate mai sus.
Limba literara spaniola s-a format in perioada razboaielor reunite sub genericul Reconquista, cand spaniolii
lupta cateva secole pentru recastigarea teritoriilor din peninsula Iberica cotropite de arabi. Simultan cu
procesul coeziunii teritoriilor spaniole are loc si fenomenul constituirii nu numai a dialectelor, dar si a limbii
spaniole ca atare. Nicaieri in Europa ca in Spania procesul consolidarii lingvistice nu a fost atat de strans legat
de procesul de consolidare teritoriala a statului.Lansarea dialectuui castilian ca baza a viitoarei limbi literare
spaniole, se aseamana cu procesul inaintarii dialectului francien, deoarece dialectul castilian era vorbit in
centrul Spaniei, in imprejurimile orasului Madrid la fel cum si dialectul francien era vorbit in centrul Frantei
si in imprejurarile orasului Paris.Primul monument de limba spaniola scrisa dateaza din 1140 si se intituleaza
Cantarea Cidului.Cert insa ramane faptul, ca limba spaniola are la baza dialectul central . Limba spaniola
cuprinde trei perioade istorice de evolutie si dezvoltare: 1) perioada preclasica sec X-XV 2)perioada clasica
sec XVI-XVII 3) perioada moderna din 1680 si pana in prezent.

In urma acestor trei exemple de evolutie a limbilor literare, am concluzionat ca 1) toate limbile literare au
avut la baza aparitiei lor un dialect sau grai, care s-a impus in trecutul istoric, 2) toate dialectele sau graiurile
lansate au trecut la inceput prin fazele promovarii, popularizarii si raspandirii lor, 3) toate limbile literare i-
au nceput modernizarea prin procesul de gramaticalizare, 4)orice gramaticalizare a unei limbi literare const
din elaborarea i scrierea crilor i a tratatelor de gramatic, 4) faza optim de modernizare a unei limbi
literare este semnalat de apariia celor mai consacrate opere literare n toate domeniile i sferele vieii
sociale ale unei ri.

Dei limbile litarare funcioneaz de secole, noiunea tiinific de limb literar a fost validat de tiina
limbii abia la nceputul sec al XX-lea. La baza acestei ntrzieri au stat mai multe cauze care pot fi explicate n
felul urmtor: 1) se tie c noiunea de limb literar constituie numai un aspect al noiunii de limb
naional teoretic (astepctul elevat, cult, ngrijt etc.), iar aceasta inseamn c noiunea teoretic de limb
literar n-a putut s apar naintea noiunii de limb naional (din care provine limba literar), tot aa cum
nici noiunea teoretic de limb naional n-a putut s preexiste noiunii de stat naional. Prin urmare toate
aceste noiuni au fost generate succesiv de funcionarea unui sistem coerent si consecvent: mai nti
noiunea de stat naional, apoi noiunea de limb naional i numai dup aceasta se confirm i noiunea de
limb literar. Nici din punct de vedere lingvistic noiunea teoretic de limb literar n-a putut fi definit mai
devreme de nceputul sec al XX-lea. Este tiut c lingvistica, tiin a limbii, a aprut abia in prima jumtate a
sec al XIX-lea (1816), avnd ns la nceput ca obiect studiul istoric i comparativ al limbilor indo-europene,
iar lingvistica din a doua jumtate a veacului al XIX-lea era nfluenat de principiile istoriste ale curentului
neogramatist.Potrivit concepiilor lingvistice ale neogramaticienilor, limba literar era considerat un aspect
artificial n raport cu limba popular, de aceea ei plasau limba literar n afara preocuprilor tiinei limbii.
Numai dupa descoperirea lui Ferdinand de Saussure ntitulat Cours de linguistique generale din 1916,
noiunea de limb literar devine aspectul cel mai fortificat al lingvisticii. Toate limbile i-au decis statutul lor
de limbi literare, de limbi de cultur, nu numai prin interaciunea lor cu dialectele i graiurile nrudite, dar i
printr-o aprig lupt cu o alt limb precursoare. Astfel limba romn a trebuit s lupte cu slavona, la fel cum
germana, franceza etc. au luptat cu latina. Ceea ce relev c ideea de funcionare ntr-un stat naional,
suveran i independent n paralel, simultan a dou limbi literare a fost imposibil nc din epoca
premodern. Statul respectiv ar fi pus n dificultatea de a promova dou politici naionale de stat, ceea ce
este ireal i absurd. Din aceste considerente, facnd referire la Republica Moldova, este mai mult dect
periculos a se decreta limba rus ca a doua limb oficial n ar, fapt ce ar submina statul nu doar lingvistic,
dar i cultural, politic i economic.