Actiunea divina

Andrei Dorobantu

La un mare artist valoarea se dovedeste mai ales prin deschiderea de

drumuri pe care o realizeaza n cel care i primeste arta. Pentru c pe aceste
drumuri se poate porni urmnd sau urmrind mesajul artistului. La fel se ntmpl
i cu marile tiine. Atunci cnd Niels Bohr enuna la Copenhaga principiul
complementaritii pe care n mare msura se bazeaz interpretarea pe care coala
sa o d Mecanicii Cuantice, importana i semnificaia acestui principiu aveau s se
dovedeasc fundamentale i n afara domeniului, totui restrns, al Fizicii. tiina
i Religia au fost considerate vreme de multe secole doua instituii disjuncte, chiar
exclusive, uneori antagonice. Ciocnirile dintre ele au fost de cele mai multe ori
interpretate i mai ales folosite n interes propriu de venicii profitori, interesai
doar n achiziionarea (vremelnic) de putere personal. Doar c ele sunt, cum
spuneam, instituii, cldite fiecare pe cte o nevoie fundamental a intelectului i
spiritului uman: cunoaterea i credina. Iar cele doua, departe de a fi vreodata
antagonice, sunt perfect complementare. Am ales s va prezint o personalitate cu
totul speciala a secolului 20, despre care cred c prea puini dintre dumneavoastra
ai auzit, un fizician care, ajuns la nivelul unei certe recunoateri internaionale,
alege dintr-odata s-i reia studiile ntr-o cu totul alta directie: Sir John
Polkinghorne, laureat n anul 2000 al prestigiosului Premiu Templeton. Veti gasi,
dup acest articol, prezentarea rev. prof. Polkinghorne, precum i cea a Premiului
Templeton. Am ales s v prezint n acest numar un incitant dialog din anul 2000
ntre Sir John si Lyndon F. Harris, specialist n teologia anglicana a secolului 20,
dialog care porneste de la o observatie publicata n New York Times i anume ca

1
40% din oamenii de tiint americani cred ntr-un Dumnezeu personal, cruia i se
roag. n paginile urmatoare, subtitlurile mi apartin, iar motto-ul l-am ales din
cartea unui alt partener de dialog al lui Polkinghorne, dar drept titlu general l-am
pstrat pe cel al interviului nsui.
Discutia ntre cei doi nu putea ncepe altfel dect pornind de la decizia prof.
Polkinghorne (surprinzatoare pentru multi) de a schimba cariera profesoral cu cea
de preot. Era n 1979, anul n care strlucirea si profunzimea Fizicii erau
recunoscute din plin prin acordarea Premiului Nobel pentru unificarea a doua
dintre cele patru forte fundamentale ale Naturii. Aa c este perfect justificat
ntrebarea:
De ce poate un fizician prsi Fizica sau ce nseamn a gndi de la
coad la cap?
A fost cumva vorba despre o dezamagire? Nu, raspunde Polkinghorne (J.P.).
Dar am simtit ca mi facusem partea mea n Fizica timp de aproape 25 de ani,
pna la vrsta de 45 de ani, perioada n care realizezi probabil cele mai bune lucrari
pe care le poti face. M-am gndit ca as putea face si altceva. Si cum Crestinismul
era un lucru central n viata mea, ideea testarii vocatiei mele () mi s-a parut
potrivita pentru o a doua cariera. n acest punct, Lyndon F. Harris (L.H.) a tinut
nu doar sa remarce revenirea n final la Fizica, dar si sa sublinieze avantajul
educatiei sale stiintifice pentru cariera teologica pe care si-o alesese. Si alege
pentru continuarea discutiei o observatie extrem de interesanta a lui J.P., referitoare
la modul n care rationeaza unii cercetatori, mod pe care Polkinghorne l-a denumit
gnditul de la coada la cap (textual, bottom up). Pentru ca, spune J.P., sunt
oameni care gndesc pornind de la experiment si de acolo spre ntelegere. Acestia
nu pornesc de la principii generale pe care sa le considere de la nceput adevarate;
ei spera pur si simplu sa afle cum arata realitatea. Este bine, este rau? Dar, daca
experienta ne nvata ceva, aceasta este ca lumea este extrem de stranie si de

2
surprinzatoare. Multele revolutii din stiinta ne-au aratat acest lucru. Si daca aceasta
este adevarata n ceea ce priveste ntlnirea noastra cu lumea fizica, este nca si mai
adevarat n ceea ce priveste ntlnirea cu Dumnezeu.

Dificultati teologice

Exista, pentru Polkinghorne, o importanta dificultate teologica legata de

gndirea procesuala: Dumnezeu, de fapt, este considerat de multe ori ca un
Dumnezeu care ncearca sa convinga, face parte din tot ce se ntmpla, dar nu El
este cel care face sa se ntmple tot ce se ntmpla! El apare ca Cel care atrage
lumea ntr-o anumita directie, ceea ce nu ne ofera o imagine suficient de puternica
a Sa si nici suficient suport pentru speranta n El ca Dumnezeu Tatal, cel care L-a
nviat pe Fiul Sau Iisus. Pentru Polkinghorne trebuie totdeauna facuta distinctie
ntre Creator si Creatia Sa. Si aceasta din doua motive. Unul, ca n acest fel

relatia ntre Dumnezeu si rau devine mai intensa. Al doilea, ca un Dumnezeu prea
strns legat de Creatia sa nu ofera suficient temei pentru speranta ntr-un destin
dincolo de moarte, att pentru creaturile Sale, ct si pentru ntregul Creatiei. Cred

spune Polkinghorne ca Dumnezeu a creat aceasta lume, a nfaptuit aceasta

Creatie, facnd ca ea sa fie altceva dect Dumnezeu nsusi, ngaduindu-i sa fie
ea nsasi ()

Teologie, Cosmologie, Fizica

3
 Greu de imaginat un domeniu al cercetarii si al cunoasterii umane mai potrivit
pentru confruntarea dintre Teologie si Fizica dect Cosmologia! Sigur, nici
Astronomia, nici Cosmologia nu si-au pierdut niciodata interesul si chiar farmecul
si fascinatia pentru orice fiinta omeneasca dispusa la observatii si antrenata sa
studieze si sa-si puna ntrebari. Dar actualitatea lor si dramatismul cu care s-au
impus n viata noastra dupa primele mini-incursiuni cosmice ale omului si mai ales
dupa lansarea primelor sonde spatiale, culminnd cu Telescopul Spatial Hubble,
sunt fara precedent. Interesant, de asemenea, este faptul ca nume importante ale
unor domenii n care nu se poate vorbi despre un antrenament de gndire stiintifica
au simtit nevoia sa se documenteze (si uneori chiar sa se specializeze!) n Fizica si
Matematica, pentru a avea astfel acces la marele spectacol al Cosmologiei. Unul
din aceste mari nume, la care att Polkinghorne, ct si Lyndon Harris fac dese
referiri, este Thomas Torrance, considerat drept unul dintre cei mai influenti
teologi de astazi n lumea anglofona. Dar, cu toata profunda sa pregatire n arte si
Teologie, Torrance nu a ezitat sa-si dedice 15 ani de munca intensa pentru a se
familiariza cu logica stiintei si cu fizica actuala. Va invit deci mai nti sa
parcurgeti fragmentul discutiei Polkinghorne-Harris n care se porneste de la el,
urmnd a reveni la ideea fundamentala a lui Torrance. Iata mai nti discutia dintre
cei doi, pe care de data aceasta v-o redau practic n ntregime:
L.H.: Sa revenim subiectul cosmologiei. S-a scris mult n literatura, mai ales de
scriitori ca Thomas Torrance, despre extraordinara revolutie care are loc n
prezent n ntelegerea umana, trecerea de la o cosmologie Newtoniana la una
Einsteiniana ()
J.P.: Cred ca s-au ntmplat trei lucruri. Unul este cu siguranta asociat cu Einstein,
recunoasterea caracterului relational al realitatii. Imaginea Newtoniana era a unui
spatiu ca un fel de container, si cu mici particule independente agitndu-se si
ciocnindu-se unele cu altele. Aceasta imagine a fost nlocuita cu o ntelegere

4
unificata, derivata din teoria generala a relativitatii a lui Einstein ca spatiul si
timpul si materia sunt toate legate ntre ele, astfel nct lumea este relationala n
acest sens. Este vorba de o evolutie foarte importanta si multi teologi au vazut n ea
o sugestie privind gndirea relationala a unei teologii trinitariene.
Apoi a fost o a doua revolutie, descoperirea teoriei cuantice, care a adus o serie de
schimbari n modul nostru de a gndi lumea. Mai nti, lumea nu mai este strict
determinista si mecanica; procesele fizice au un anume caracter probabilistic. Si,
binenteles, teoria cuantica are propriul sau caracter relational. O data ce doua
entitati cuantice interactioneaza ntre ele, ele retin o surprinzatoare si total
contraintuitiva putere de a se influenta reciproc, indiferent ct de mult ar fi separate
una de alta. Teoria cuantica ne spune de asemenea ca lumea nu prezinta o
obiectivitate simpla; este vorba, cumva, de ceva mult mai subtil. ntr-un anume
sens, un val o ascunde de noi, dar are o structura pe care o putem ntelege.
O a treia modificare n imaginea noastra despre lumea fizica se afla n procesele
fizice cu care ne confruntam n mod obisnuit asa-numita teorie a haosului ne
spune ca impredictibilitatea intrinseca si comportarea non-mecanica sunt
caracteristice nu doar teoriei cuantice care guverneaza radacinile subatomice al
lumii, dar si proceselor de fiecare zi. n jurul nostru, n universul fizic, exista si
nori si ceasuri si comportarea lor se bazeaza pe un fel de combinatie nebuneasca de
ordine si dezordine pe marginea haosului, cum se spune uneori la mijlocul
drumului ntre o lume total rigida, care ar fi sterila pentru ca nimic nu ar schimba-o
efectiv si o lume total aleatorie care ar fi sterila fiind total ntmplatoare. Undeva
ntre cele doua, n jocul echilibrat ntre un grad de ordine si un grad de deschidere
se afla bogatia acestui univers.
Aici intervine acum modul de ntelegere oferit de Thomas Torrance care,
dincolo de orice context religios, merita din plin o considerare serioasa, chiar si
numai, daca am voie sa spun asa ceva, ca metodologie. Pentru el lucrurile pornesc

5
de la ncarnare, de la Si cuvntul se facu trup. Cuvntul, logos, reprezinta pentru
Torrance si n egala masura, rationalitate sau inteligibilitate. Principiul intern al
unui lucru, modul n care acest lucru actioneaza. A spune ca Iisus este Logos-ul lui
Dumnezeu nseamna a spune ca n El se ntrupeaza rationalitatea lui Dumnezeu
nsusi. Modul de rationare este acum simplu si direct. n Ioan 1.1-18 se spune SI ca
Iisus este Cuvntul ntrupat, SI ca TOTUL s-a facut prin Cuvnt. Deci si ntreaga
natura care reprezinta obiectul investigatiei din partea stiintei. Principiul intern al
mintii si rationalitatii lui Dumnezeu a fost imprimat ireversibil pe creatia Sa. Iar
tiina, pentru Torrance, este finalmente posibila numai pentru ca exista o
corelaie ntre doua familii de pattern-uri, de modele, cele intrinseci mintii
cercetatorului si cele inteligibile ntrupate n lumea fizica. Inteligibilitatea
intrinseca n Natura si cea inerenta n structurile capacitatii umane de a
cunoaste se potrivesc, spune n concluzie Torrance, numai pentru ca
cercetatorii nsisi si domeniul naturii au fost create ntru asemanare, prin
logos sau cuvnt. Deci: orict de mult vom ajunge sa cunoastem prin stiinta,
cunoasterea noastra stiintifica nu va ajunge niciodata sa contrazica adevarul
si realitatea lui Iisus Hristos, nu ne va ndeparta de Dumnezeu . Ceea ce NU

nseamna ca prin Fizica, sau Chimie, sau Biologie am putea ajunge sa obtinem o
cunoastere despre Dumnezeu numai Dumnezeu nsusi ne atrage Torrance
atentia ne poate face sa-L cunoastem.

6
 Ratiune si Realitate

Teolog el nsusi, Lyndon Harris se ntreaba de ce discutarea raportului

Stiinta/Religie este privita de teologi ca o discutie de specialitate, cnd ar trebui sa
fie considerata mai curnd ca un element fundamental n a face teologie n
conditiile de astazi. Adica atunci cnd notiuni cum ar fi realitatea, timpul,
cauzalitatea nu mai pot fi abordate fara o cunoastere detaliata a faptelor pe care
stiintele ni le pun la dispozitie. Ar putea fi adevarat ceea ce sustine un subtil
fizician si filosof cum este Bernard dEspagnat, ca filosofia de astazi are de nvatat
de la stiinte, mai ales de la Fizica? Sa fie oare suficient ca cineva sa se afle n
posesia unor idei stralucite pentru a si avea acces imediat la Adevar? Iata
comentariul extraordinar al lui Polkinghorne, n care se intuieste evident calitatea
sa de a fi, ca prima educatie, fizician, un cercetator stiintific practicant.
J.P.: Teologii au o mare problema pentru ca ncearca sa vorbeasca despre
Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este cauza a orice exista, orice cercetare pe care o
porneste omul, ntr-un sens, este preluata de moara teologica. Evident, nici un
teolog nu le poate sti pe toate. Pe de alta parte, natura lumii fizice si natura istoriei
lumii fizice sunt factori importanti. Acei teologi care ncep sa studieze serios
doctrina creatiei ar trebui sa acorde o anumita atentie povestii stiintei. La ora
actuala, prea mult din gndirea teologica se concentreaza pe fiinta umana. Sigur,
nimeni nu poate nega importanta omului pentru gndirea teologica, dar intervalul
de timp la care se refera aceasta gndire a teologilor este format din cele cteva mii
de ani ai culturii umane, fata de cei 15 miliarde de ani ai Universului. Iar scala la
care gndesc este si ea una parohiala. Cnd spun lumea, de obicei nteleg planeta
noastra, Pamntul si nu cele o suta de mii de milioane de galaxii ale universului
observabil

7
 Ultimul dintre batrni

Scriind monumentala sa lucrare despre Newton, cu ocazia tricentenarului

nasterii acestuia, John Maynard Keynes l numea, cu o sintagma care a facut
istorie, ultimul dintre magicieni. n aceeasi buna traditie, cel despre care Europa
continentala spunea n 1919 ca l-a detronat pe autorul primei unificari din istoria
stiintei, cea dintre mecanica celesta si cea terestra, Albert Einstein, este numit de
Polkinghorne ultimul dintre batrni, si nu primul dintre noii oameni de stiinta.
De ce face el acest lucru? Nu din lipsa de respect sau pentru ca nu i-ar admira
senzationalele sale descoperiri, ci pentru ca Einstein nu s-a putut niciodata desparti
de imaginea unei obiectivitati a lumii fizice. Asa cum se stie inclusiv din repetatele
si ncapatnatele eforturi ale sale de a dovedi inconsistenta, incompletitudinea
Mecanicii Cuantice, Einstein avea nevoie de o lume fizica reprezentabila,
determinista si ca atare REAL, calitate n care credea cu pasiune. Fiind de acord
cu aceasta, Polkinghorne nu mai poate fi satisfacut de o obiectivitate clasica a
lumii. Caci tocmai teoria cuantica, repudiata de Einstein, ne impune o lume mult
mai subtila, mai acoperita. Dar prin aceasta NU mai putin reala! Ce motiv am
avea astazi sa ne mai ndoim de realitatea protonilor si electronilor amndoi niste
realitati cuantice? Evident, nici unii, nici altii nu sunt entitati OBIECTIVE, dar
pornind de la ei PUTEM NTELEGE datele experimentale si, n final realitatea
nsasi. A carei garantie finala apare a fi mai curnd INTELIGIBILITATEA dect
obiectivitatea.
Pornind de la cele descoperite de un alt urias al stiintei secolului 20, Paul
Dirac, unul din fondatorii noii fizici, care I-a fost profesor, Polkinghorne remarca
nca un fapt cu totul fascinant: structura fundamentala a lumii vii pare sa fi fost

8
totdeauna exprimata prin formule matematice frumoase. Ceea ce i sugereaza

existenta unei MINI n spatele structurii lumii, o Minte la care sunt acordate
toate mintile noastre! Fara sa fi fost vreodata religios, cel putin n sensul
conventional al cuvntului, Dirac a devenit spre sfrsitul vietii mai ntelegator.
Acest simt al frumusetii a fost cel care l-a condus la descoperirea antiparticulelor
precum si la gasirea unui cadru n care mecanica cuantica si relativitatea sa poata
sta mpreuna. Asa ca, atunci cnd cineva l-a ntrebat n ce crede, s-a ntors fara sa
spuna nici un cuvnt, a luat o creta, s-a dus la tabla si a scris: Ecuatiile fizicii sunt
exprimate de o matematica frumoasa

Epistemologie si Ontologie sau despre Unitatea Cunoasterii

Epistemologie si Ontologie: cunoastere si origine. Polkinghorne a inventat o

propozitie pe care o repeta att de des nct sotia sa i-a facut ntr-o zi cadou un T-
shirt pe care imprimase: epistemologia modeleaza ontologia. Si nu este asa? Nu
avem att de des de-a face cu oameni pe care acumularea de informatie si
cunostinte n domeniul profesiei lor i face sa-si reconsidere punctul de vedere
asupra originii lucrurilor, de la cea a Universului pna la cea a vietii nsasi, n
acord cu ceea ce se considera a fi multimea datelor observationale si
experimentale? Desi nici cunostintele, orict de multe si diverse, nu nseamna
Cunoastere, nici datele observatiei sau experimentului nu trebuie sanctificate si
valoarea lor absolutizata. Cel putin pentru un motiv foarte simplu: repetarea
experimentului sau a observatiei, cu alte instrumente si aparatura sau chiar fara a
schimba NIMIC n instrumentarul folosit, va da TOTDEAUNA un alt rezultat.
Pentru ca CEL PUIN UN PARAMETRU este diferit, ori de cte ori se repeta o

9
experienta: timpul. Aceasta este nsa o fata a lucrurilor. Dubla experienta a lui John
Polkinghorne ne spune nsa ceva n plus, mult mai frumos si mai adnc:
Fraza aceasta este o afirmare succinta a unui punct de vedere realist privind
ntreprinderea stiintifica si de fapt, ampla investigare umana a realitatii: ceea ce
cunoastem este un ghid de ncredere n ceea ce trebuie sa fie. Nu suntem nselati de
lume. Eu nu accept distinctia kantiana ntre fenomene (lucrurile asa cum le stim) si
noumena (lucrurile asa cum sunt ele nsele). Efectul experientei stiintifice este sa
genereze ideea ca am ajunge la un control din ce n ce mai ferm al realitatii
propriu-zise. Desigur, facem harti ale lumii mai curnd dect sa o descriem n
totalitate; totdeauna mai este ceva de aflat. Lozinca mea este sa spun nu suntem
nselati de ntlnirea noastra cu realitatea. Cum ne apare ea noua, cum ajungem sa
o cunoastem, reprezinta un ghid de ncredere n natura realitatii. Ideea aceasta
provine din experienta mea ca om de stiinta, dar cred ca este subscrisa lumii ca
fiind creatia lui Dumnezeu, caci Dumnezeu nu este un demon nselator, n sens
cartezian. Faptul ca putem crede Dumnezeu este cel care permite epistemologiei sa
modeleze ontologia. () Eu cred cu pasiune n unitatea cunoasterii. Exista o
singura lume a realitatii o lume a experientei noastre pe care ncercam sa o
descriem. Evident, exista diverse aspecte si nivele ale realitatii; putem ntlni
acelasi eveniment n moduri diferite. l putem descrie n termeni fizici, sau ca
purtator de frumusete, sau ca un moment de alegere morala; ar putea fi momentul
n care l ntlnim pe Dumnezeu. Acestea sunt diferite nivele. Dar undeva toate
trebuie sa se ntlneasca. Ceea ce vreau eu este sa le pun mpreuna ntr-un fel care
sa respecte diferitele caractere ale fiecarui nivel pe care l experimentez, ct si
faptul ca ceea ce experimentez este o realitate. Doresc o relatie consonanta, de
exemplu, ntre stiinta si teologie. Stiinta nu-i poate spune teologiei cum sa-si
construiasca o doctrina a creatiei, dar nu poti construi o doctrina a creatiei

10
fara sa tii seama de vrsta Universului si caracterul evolutiv al istoriei
cosmice. Cred de asemenea ca unele distinctii trebuie mentinute doctrina creatiei

este diferita de cosmologia stiintifica si ar trebui sa rezistam tentatiei, careia

oamenii de stiinta uneori i cedeaza, de a asimila conceptele teologiei cu cele ale
stiintei.
Si, dupa aceasta formidabila interventie a lui Polkinghorne, Lyndon Harris i
adreseaza o ntrebare simpla si clara: Poate un om de stiinta sa se roage.
Depinde ce ntelegeti prin rugaciune, raspunde, cu o mica ezitare, Polkinghorne.
Oamenii de stiinta, continua el, se roaga adeseori fara sa stie. Dintr-o experienta pe
care o mpartasesc toti: un minunat sentiment de uimire n fata frumusetii si
fructului Naturii. Este vorba deci mai curnd de un fel de adoratie tacita a
Creatorului. Dar sensul ntrebarii este legat de altceva, de posibilitatea,
permisiunea unei rugaciuni petitionare (petitionary prayer): i pot cere ceva lui
Dumnezeu?
Am ajuns sa realizam spune Polkinghorne o imagine a unei lumi fizice
deschisa, subtila, supla. ncepem sa vedem o imagine a lumii fizice n care ne
putem ntelege pe noi nsine ca locuitori ai ei, pentru ca stim ca avem puterea de a
actiona n aceasta lume; deci lumea nsasi trebuie sa fie deschisa pentru a ne
permite sa o facem. Mi se pare atunci probabil ca ea sa-i fie atunci deschisa si lui
Dumnezeu pentru a actiona n ea. n alte cuvinte, interactia providentiala a lui
Dumnezeu cu istoria nu este eliminata de ceea ce stim despre procesul stiintific.
Ideea de complementaritate este evidenta aici, dar incitat de o alta ntrebare a lui
Lyndon Harris, Polkinghorne ne ofera nca un comentariu cu totul special, cu care
de altfel voi si ncheia prezentarea acestui dialog.

11
 S-a pornit de la o alta formula utilizata n repetate rnduri de fizicianul-
preot John Polkinghorne: Logica-asistata-de-liturghie. Este o modificare a unei
exprimari folosite de un alt fizician, David Park care folosise totusi cuvntul

logica n loc de liturghie. Acesta vorbeste despre faptul ca stiinta ntelege

lumea dar are nevoie sa se adreseze Naturii pentru a ntelege exact care sunt
pattern-ul, modelul, si structura lumii. Care, adeseori, sunt mult mai interesante
dect ni le-am fi putut imagina nainte de a ne apropia de asemenea probleme.
Cel mai discutat subiect al momentului ncheie Polkinghorne dialogul cu Harris
este actiunea divina, si acesta este un semn ca ntlnirea dintre stiinta si teologie
devine din ce n ce mai apropiata. Nu mai vorbim pur si simplu despre creatie si
teologie naturala (orict ar fi ele de importante) () Avem nevoie de mai multi
teologi pregatiti sa participe (la asemenea discutii). Fizicienii au facut foarte mult;
acum avem nevoie de mai multi biologi. Si mai presus de toate, de specialisti n
stiintele umaniste Si nu stiu cum as putea ncheia la rndul meu mai bine
aceasta prima prezentare a tulburatoarelor probleme pe care ni le deschide dialogul
Stiinta Spiritualitate, dect amintindu-va o formidabila distinctie facuta de un alt
mare gnditor romn, Constantin Noica, ntre ADEVR si EXACTITATE.
Aceasta din urma, ca vrem sau nu sa recunoastem, este proprie stiintelor. Poate ca
este SINGURA accesibila lor. Adevarul este o descoperire, cum s-ar spune,
rezervata. Cel care L POATE detine este Dumnezeu. Pornind de la aceasta
distinctie, aproape ca, afara de elemente de procedura, nu se mai pot identifica
motive majore de conflict ntre Teologie si Stiinta. Ce ramne? CON-LUCRAREA
lor pentru a ne clarifica si, uneori, chiar dezvalui aspecte si fapte pe care nu le
ntelegem, nu le cunoaste sau chiar nici nu le banuim si care se afla totusi n jurul
nostru, ntregind aceasta minune numita Natura pe care trebuie nca sa nvatam sa
o ntelegem nainte de a ne obisnui ca trebuie sa o respectam. Religia si Stiinta sunt

12
astfel doua fete ale Cunoasterii. Ne refuznd nici una din ele reprezinta marea
noastra sansa de a progresa. Pe toate planurile. Daca ne dorim cu adevrat sa o
facem. Si daca nu ne este prea teama de ceea ce am putea afla pna la urma

13