Sunteți pe pagina 1din 11

CERVICITELE

Definiţie

Cervicitele constituie o clasă destul de variată de situaţii. Chiar dacă aspectul inflamator pe un frotiu Papanicolaou poate să reprezinte un indicator pentru o inflamaţie cervicală adevărată, diagnosticul de cervicită mucopurulentă este mai mult clinic.

Cervicitele pot fi împărţite în acute şi cronice însă situaţiile de inflamaţie acută a colului, cu repercusiuni asupra stării generale a organismului femeii sunt extrem de rare.

O altă împărţire se face în exocervicite şi endocervicite

Infecţiile virale cu HPV şi displaziile constituie un alt capitol.

Cervicite - frecvenţă

Este dificil de estimat nefiind criterii unitare de diagnostic.

Se

25%

consideră

număr

de

un

peste

dintre femeile de vârstă reproductivă ar putea intra în cadrul unei definiţii ceva mai laxe.

Cervicite - etiologie

În marea majoritate a cazurilor, germenele sau germenii implicaţi trebuie izolaţi şi identificaţi.

Clamydia trachomatis (CT) este un germene frecvent implicat în cervicite. Prezenţa la femeile cu risc este în jur de 10% în timp ce la femeile cu risc scăzut de 1,3%.

Alte microorganisme implicate în etiologie sunt: Neisseria gonorrhoeae, Trichomonas vaginalis, Ureaplasma urealyticum, Mycoplasma genitalium, herpes simplex virus, şi virusul citomegalic. Multe cazuri se însoţesc de ectopie cervicală.

Uneori germeni virulenţi care produc vaginite pot afecta şi colul uterin.

Cervicite - patogenie

Vaginoza bacteriană este implicată în patogeneza cervicitelor. Adeseori tratamentul vaginitei duce la ameliorarea cervicitelor.

Prezenţa ţesutului glandular unistratificat, de obicei localizat în interiorul canalului endocervical, la nivelul exocolului este un factor favorizant.

Puterea de apărare scăzută a acestui tip de epiteliu în faţa florei microbiene vaginale determină inflamaţie cronică şi menţinerea unei leucorei trenante.

Cervicite

anatomie patologică

Macroscopic, colul poate apărea relativ normal, cu o zonă roşie periorificială, eventual cu o scurgere purulentă la nivelul orificiului cervical extern.

Infecţia intracervicală este asociată cu eritemul epiteliului columnar răsfrânt pe suprafaţa exocolului, hipertrofic şi bogat vascularizat (ectopie sau ectropion) care poate să fie asemănător cu un cancer incipient.

Chisturile de retenţie mucoasă pot fi perlate, cu conţinut mucos clar sau albicioase cu conţinut purulent. În alte numeroase cazuri orificiul extern al colului poate fi înconjurat de o zonă roşie, granulară, cu aspect de zonă erozivă.

Cervicite – diagnostic clinic

Inspecţia poate pune în evidenţă eritem vulvar determinat de o infecţie vulvo-vaginală asociată.

La examenul vaginal cu valve, se poate observa o leucoree abundentă, colul poate fi uşor mărit de volum, edemaţiat, cu o zonă roşie periorificială.

Uneori zona infectată este foarte vascularizată şi poate să sângere uşor la atingere. La exprimarea canalului cervical între valve, se poate evidenţia o oarecare cantitate de puroi de diferite aspecte funcţie de etiologie.

Palparea vaginală combinată cu cea abdominală găseşte adesea un col de dimensiuni uşor crescute, eventual sensibil la mobilizare.

Cervicite – diagnostic paraclinic

Frotiurile citobacteriene şi citodiagnostice au rol important în fixarea diagnosticului pozitiv şi al celui diferenţial.

de

Un

prim

semn

este

reprezentat

prin

numărul

mare

leucocite prezente pe frotiul bacteriologic.

Germenii

laborator.

implicaţi

trebuie

identificaţi prin examene de

Colposcopia pune aproape cu certitudine diagnosticul de ectopie.

Uneori este necesară prelevarea unei biopsii ţintite.

Cervicite – diagnostic diferenţial

Problema cea mai importantă este cea a diferenţierii unei cervicite banale de infecţiile cu HPV şi de diferitele grade de displazii cervicale, culminând cu carcinomul epidermoid.

Chisturile Naboth sunt acumulări de mucus secretat de glande mucinoase situate ectopic pe exocol, al căror lumen a fost acoperit de un proces de remaniere.

Cervicita tuberculoasă este rară, are aspect ulcerat

Alte leziuni granulomatoase posibile, dar rare, sunt cele determinate de sifilis sau limfogranulomatoza inghinală benignă.

Leziuni benigne condilomatoase sau herpetice

Cervicite

Evoluţie şi complicaţii în afara tratamentului

Cervicitele cu herpes virus şi trichomonas sunt factori independenţi favorizanţi pentru apariţia cancerului de col uterin,

Leziunile colului pot determina până la de 10 000 de ori mai mult o descărcare intravaginală de HIV 1.

Leucocitoza endocervicală poate determina infertilitate

Cervicite netratate sau tratate incorect pot favoriza avansarea procesului inflamator către structurile superioare ale tractului genital feminin

Cervicite - tratament

Primul pas în tratamentul cervicitelor este tratamentul antibiotic în faza acută. Dacă succesul nu este deplin, pentru a îndepărta posibilitatea extinderii infecţiei către etajele superioare ale aparatului genital şi evitarea recurenţei leucoreei supărătoare, se indică distrugerea ţesutului cervical inflamat periorificial.

Printre metodele cele mai folosite sunt: electrocauterizarea, diatermia cu ansă, crioterapia sau vaporizarea lase r.

În endocervicitele mucopurulente de origine ne-gonococică - 1g azitromicină doză unică sau 100 mg/zi de doxiciclină timp de şapte zile.

Cervicite - prognostic

În cazul în care procesul inflamator rămâne cantonat la nivelul colului uterin, prognosticul vital nu este afectat.

Prognosticul

funcţional

privind

funcţia

de

reproducere sau cea sexuală pot fi afectate.

Depăşirea

nivelului

cervical

al

infecţiei

întunecă prognosticul general.