Sunteți pe pagina 1din 13

Pelviperitonite

Definiţie
• Pelviperitonitele reprezintă inflamaţia perito-neului
pelvin.
• Adesea se constituie ca o stare de tranziţie între
boala inflamatorie pelvină localizată la nivelul
aparatului genital intern netratată corespunzător şi
cea care cuprinde întreaga cavitate peritoneală.
• Evoluţia poate să dureze de la câteva ore până la
săptămâni.
Pelviperitonite

Etiologie Patogenie
• Germenii implicaţi sunt cei • Cea mai frecventă pato-
care determină boala genie este determinată de
inflamatorie pelvină, cu o progresia infecţiei localizate
la uter sau anexe către
menţiune specială pentru peritoneul pelvin.
germenii anaerobi care sunt
• Rare sunt cazurile care au
implicaţi într-un procent punct de plecare la nivelul
crescut. altor organe pelvine.
Pelviperitonite
Anatomie patologică

• Infecţia rămâne localizată în micul bazin pentru că


organele adiacente, mai ales marele epiploon,
sigmoidul şi ansele intestinale se alipesc aparatului
genital pentru a limita extinderea infecţiei.
• Sunt descrise câteva forme anatomo-patologice, mai
mult cu interes didactic, fără o implicare directă în
conduită (edematoasă, exudativă, fibrinoasă,
abcedată).
Pelviperitonite
Diagnostic clinic

• Semnele locale şi generale sunt mai importante decât în caz de salpingită.


• Anamneza decelează eventuale situaţii favorizante.
• Debutul este de obicei brusc însoţit de tulburări vezicale şi/sau tulburări
rectale datorită iritaţiei peritoneale de vecinătate.
• Dintre semnele generale se impun: febră, frison, transpiraţii, puls ridicat,
stare generală influenţată
• Examenul local constată apărare în regiunea hipogastrică, uneori
contractură. Regiunea supraombilicală este suplă, depresibilă.
• Tuşeul vaginal şi cel rectal sunt foarte dureroase. Pun în evidenţă un uter
imobil cuprins într-o masă pelvină cu contururi greu de precizat cu
extensie latero şi retro-uterină. Rareori se pot observa zone de fluctuenţă.
Pelviperitonite
Diagnostic paraclinic

• Semnele obişnuite de inflamaţie sunt pozitive,


hemocultura este şi ea adesea pozitivă.
• Echografia confirmă prezenţa unei colecţii pelvine,
cu acolarea anselor intestinale, prezenţa unor mase
pelvine heterogene.
• Laparoscopia este încă discutată ca indicaţie - se
poate preleva o probă pentru cultură şi
antibiogramă.
Pelviperitonite
Diagnostic diferenţial

• Se face cu totalitatea situaţiilor care determină


abdomen acut.
• - hemoragie intraperitoneală cu origine genitală sau
extragenitală,
• - boli care aparţin de domeniul medicii interne şi
care se manifestă cu durere abdominală în etajul
inferior,
• - peritonita generalizată care impune o inter-venţie
chirurgicală de urgenţă.
Pelviperitonite
Evoluţie şi complicaţii în afara tratamentului

• Evoluţia poate fi spre vindecare, spre


fistulizare externă sau internă, foarte rar către
caşexie.
• Colecţia purulentă pelvină se poate rupe în
marea cavitate peritoneală determinând
peritonita generalizată.
• Se poate complica cu septicopioemia.
Pelviperitonite
Tratament

• Poate fi medical sau chirurgical.


• Tratamentul medical, de primă intenţie, se referă la repaus la pat,
antibiotice parenteral în multiplă asociere, de preferat conform unei
antibiograme, antiinflamatoare nesteroidiene, reechilibrare
hidroelectrolitică şi monitorizare continuă a funcţiilor vitale.
• Tratamentul chirurgical se instituie în caz de lipsă de răspuns faţă de
tratamentul medical sau în caz de menţinere a unei cauze care întreţine
procesul infecţios.
• Calea de abord poate fi abdominală sau prin colpotomie. Intervenţia se
referă la excizia organelor implicate, lavaj peritoneal şi drenaj larg.
Peritonite generalizate
• Definiţie: Peritonitele sunt inflamaţii ale peritoneului datorate iritaţiei
chimice sau invaziei bacteriene. Alte tipuri de clasificare sunt în: primitive
5% sau secundare şi generalizate sau localizate.

• Peritoneul are o suprafaţă de 2 m2 şi delimitează cavitatea peritoneală.


Aceasta are o serie de spaţii recesuale iar în interiorul cavităţii se descrie o
circulaţie a lichidului peritoneal. În condiţii normale lichidul poate ajunge
la un volum de 75-100 ml cu 2000-2500 elemente/mm3.
• Sensibilitatea peritoneului este dată de concentraţia mare de corpusculi
Meissner şi Pacini. Stimularea acestor receptori poate determina
contractură abdominală prin interesarea reflexă a ultimelor 6 perechi de
nervi intercostali.
Peritonite generalizate
Etiologie

• Din punctul de vedere al specialităţii noastre, cauzele cele


mai frecvente sunt: avort provocat, perforaţia uterină,
piosalpinx, chist ovarian suprainfectat, sarcină extrauterină
suprainfectată, investigaţii în condiţii septice, boala
inflamatorie pelvină neglijată.
• Agenţii microbieni implicaţi sunt de obicei multipli, cu
asociere frecventă a celor anaerobi.
Peritonite generalizate
Diagnostic clinic

• Debutul este de obicei brusc cu durere abdominală, vărsături, febră şi frisoane.


Durerea abdominală spontană este intensă cu localizare iniţială în apropiere de
organul afectat şi apoi generalizată.
• Examenul obiectiv arată un facies peritoneal, abdomen care nu urmăreşte
mişcările respiratorii, mers dificil sau poziţie antalgică. Tensiunea arterială poate fi
scăzută, pulsul ridicat, diureza redusă.
• Palparea abdomenului este dificilă, apar fenomenele de apărare şi apoi de
contractură, durerea se accentuează la orice manevre. Percuţia poate găsi semne
de pneumoperitoneu, matitate, timpanism centroabdominal. Ascultaţia sesizează
lipsa zgomotelor intestinale.
• Tuşeul rectal şi examenul vaginal digital sunt dificil de efectuat, foarte dureroase,
pot să găsească o bombare a fundului de sac al lui Douglas.
• Examenul pe sisteme şi aparate evidenţiază modificările apărute în contextul
implicării generate de agravarea bolii.
Peritonite generalizate
Diagnostic paraclinic

• Radiografia abdominală simplă poate evidenţia un pneumoperitoneu, niveluri


hidroaerice sau lichid liber intraperitoneal.
• Hemoglobina şi hematocritul pot fi scăzute. Formula sanguină arată leucocitoză,
număr scăzut de trombocite. Glicemia poate avea valori mai mici, apar modificări
ionice plasmatice şi ale echilibrului acido-bazic. În timp, ureea capătă valori
crescute, apar unele modificări ale echilibrului fluido-coagulant. EKG poate reflecta
modificările ionice.
• Ecografia este mai puţin performantă, poate găsi leziunea primară, sesiza imagini
asemănătoare cu cele obţinute prin radiografie.
• Tomodensitometria computerizată este mai puţin folosită, indicaţia intervenţiei
chirurgicale fiind de urgenţă.
• Prin puncţie peritoneală sau spălătură se pot evidenţia germenii cauzali.
• Hemocultura permite de asemenea izolarea microbiologică şi efectuarea unei
antibiograme.
Peritonite generalizate
Tratament

• Tratamentul peritonitelor este o urgenţă chirurgicală. Pacienta se internează, se


monitorizează principalele funcţii, se instituie căi de abord venos şi cateter vezical,
se prelevă analize şi se apelează la consulturi interdisciplinare în caz de dubiu.
• Obiectivele tratamentului sunt: tratamentul leziunii primare prin tratament
antimicrobian şi tratament chirurgical şi tratamentul sindromului de reacţie şi a
leziunilor consecutive pe sisteme şi aparate.
• Lawson Tait considera încă din 1887 că, în caz de dubiu, este preferat un drenaj
inutil faţă de lipsa de atitudine chirurgicală.
• Tratamentul specific constă în controlul infecţiei cu antibiotice de obicei în
asociere iniţial cu spectru larg apoi după antibiogramă. Tratamentul se instituie
parenteral cu doze mari.
• În cazurile cu origine ginecologică a infecţiei se practică histerectomie totală cu
anexectomie bilaterală, toaleta cavităţii şi drenaj multiplu.