Un roman fara jumatate de corp da adevarate lectii de viata.

Si-a pierdut picioarele

si un ochi, dar se gospodareste singur si a invatat sa spere
Iulia Ciuhu,

Un barbat invalid, ramas fara un ochi si fara ambele picioare in tinerete, se gospodareste singur si munceste
enorm zi de zi, convins ca viata merita traita.

Marinel Simirianu, in varsta de 42 de ani, s-a nascut intr-o familie cu noua copii din comuna Costesti, judetul
Iasi. Pe cand avea sapte ani, un frate cu care se juca l-a lovit cu foarfeca in ochiul stang, Marinel pierzandu-si
astfel vederea la acel ochi pentru totdeauna. Doi ani mai tarziu, toti cei noua copii au ajuns ai nimanui, dupa ce
mama si-a abandonat familia. Fratii Simirianu au fost dusi in crese si orfelinate unde au cunoscut groaza
,,caselor de copii" de dinainte de 1990.

,,Eu am stat timp de sase ani in orfelinat. Nu pot spune ca in acel orfelinat, <<Casa de Copii Cozmesti>>, am
dus o viata de lux. Din contra, acolo a fost casa groazei, Iadul pe pamant. Bataile si pedepsele aplicate de cei
mai mari, de cadrele didactice, de supraveghetori, erau foarte drastice. Asa ca, dupa Revolutie, in 1990, cand
implinisem 15 ani, pentru ca nu mai puteam suporta regimul din orfelinat, am luat decizia pe propria raspundere
sa mi se faca externarea de acolo si sa ma transfer scolar inapoi in satul meu natal, comuna Costesti", a povestit
Marinel.
Revenit acasa, adolescentul a terminat opt clase si apoi a abandonat scoala intrucat a inceput sa munceasca cu
ziua prin sat, sa se intretina. Dupa ce a implinit 18 ani, tanarul a incercat sa se angajeze, dar din cauza defectului
de vedere nu a fost acceptat de nimeni. Atunci, disperat de situatia in care a ajuns, Marinel a incercat sa se
sinucida.

,,Trezindu-ma numai cu respingeri, am clacat si mi-am pierdut increderea in mine. Am avut un moment de
ratacire. Am dat in patima bauturii si m-am trezit aruncandu-ma in fata trenului, incercand sa-mi pun capat
zilelor. In schimb, Dumnezeu a avut alt plan cu mine si m-a lasat in viata, fara un ochi si fara ambele picioare.
Mi-a dat putere si infruntat toate obstacolele vietii, chiar si umilintele prin care am trecut", a mai aratat ieseanul.
Invalid, dar fara pensie

Marinel Simirianu traieste dintr-o indemnizatie de handicap de gradul I, in valoare de 340 de lei. Primaria l-a
ajutat angajandu-l pe fratele sau, Vasile Simirianu, in calitate de insotitor al barbatului cu handicap. In 2013,
Marinel si-a depus dosarul la Casa Judeteana de Pensii Iasi sa obtina o pensie de invaliditate, in baza Legii
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

La finalul anului a primit o decizie de respingere a dosarului, motivata de faptul ca nu a lucrat nicaieri, nu a
cotizat la sistemul de asigurari sociale si nu a satisfacut stagiul militar. Dupa decizia de respingere, Marinel a
trebuit sa astepte patru ani si abia apoi sa-si redepuna dosarul la Casa Judeteana de Pensii. De curand, barbatul
si-a redepus documentatia in vederea obtinerii unei pensii sociale si acum asteapta o noua decizie.

,,Imi place enorm sa muncesc"

Marinel isi umple timpul muncind in curte. In ciuda handicapului sever de care sufera, barbatul lucreaza in
gospodarie de dimineata pana seara. Munceste ca sa treaca timpul si munceste ca sa-si mentina bratele in forma.
Ieseanul are nevoie de brate puternice pentru ca numai cu ajutorul lor reuseste sa-si deplaseze trupul prin ograda.
,,Ma implic in absolut orice activitate, fie greu, fie usor. Imi place enorm de mult sa muncesc pentru a-mi
mentine fortele in propriile brate, intrucat daca stau numai degeaba, exista riscul sa-mi pierd fortele si echilibrul.
Am ramas fara picioare pe 19 noiembrie 1994, cand aveam numai 19 ani. De atunci, ma chinuiesc sa
supravietuiesc. Uneori, nici mie nu-mi vine sa cred ca mai am curajul sa zambesc. Ceva din interior parca imi
sopteste in minte, <<hai ca poti, hai ca esti puternic>>", a conchis Marinel.

Citeste si:

Romanul cu 15 familii si impresionanta poveste a caselor construite din distribuiri pe Facebook