IUBIREA SI NATURA IN CREATIA EMINESCIANA:

Unul dintre meritele incontestabile ale romanticilor a fost redescoperirea naturii care
constituie pentru ei supremul model. Romanticii evadeaza in timp si spatiu, refuza societatea
umana iar cadrul lor predilect il reprezinta natura salbatica de la tropice sau din fiordurile
nordice.
Codrul oferea scriitorilor in lirica si epica populara romaneasca spatial cel mai adesea
cantat. De aceea, romanticii romani au avut la indemana un univers mai usor accesibil, transmis
genetic.
Eminescu a fost influentat de cultura germana, in special dar si de folclorul autohton de unde
a preluat idea comunicarii profunde a omului cu natura. Acest lucru il diferentieaza de ceilalti
romantici. De exemplu, Novalis asimileaza natura cu simbolica floarea albastra, cu feminitatea
si divinitatea. La Eminescu animismul romantic este doar apparent iar sentimental sau este ca
pretutindeni se afla in mijlocul naturii: fiind copil el cutreiera padurea nu doar pentru a o admira,
dar mai ales pentru a-I asculta vocile. El se contopeste cu ea deoarece se simte egalul ei, o
traieste in mod spontan.
Refugiul din fata societatii injuste si incompatibile cu sufletul problematic al romanticului nu
il constituie numai cadrul natural ci o contopire a eroului lyric cu iubita ideala cu ritmurile
universului si astfel se realizeaza o integrare cosmica la care au ajuns foarte putini poeti.
O nota de mare originalitate la Eminescu este ca iubirea si natura sunt inseparabile. Astfel
poeziile cuprinse in aceasta tematica: [Dorinta, Floare Albastra, Lacul, Craiasa din
povesti, Sara pe deal, Calin-file din poveste] ar fi trebuit sa faca parte din volumul intitulat
sugestiv Lumina de luna, dar din cauza imbolnavirii poetului acest volum a ramas doar in
stadium de proiect.
Motivele prezente in tabloul de natura se afla in mai toate poeziile: codrul, luna, teiul, izvorul,
lacul. Dar uneori apar si alte elemente desprinse din universal romanesc si anume: romanita,
salcamul, arinul, fantana:
Hai in codru cu verdeata
Und-izvoare plang in vale.
Eu pe-un fir de romanita [Floare albastra]
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca
Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blandei lune
Vantu-n trestii lin fosneasca
Unduioasa apa sune [Lacul]
Iar in par infiorate
Or sa-ti cada flori de tei [Dorinta]
Cel mai adesea la Eminescu, natura este salbatica, cunoscuta doar de cei doi indragostiti care
apar singuri-singurei. Alteori, in poeziile Sara pe deal, Floare albastra Eminescu prezinta o
natura rustica, in timp ce codrul salbatic si satul reprezinta sublimul, acestea fiind desprinse
dintr-o lume de vis de parca ar fi un colt de Eden. La toate tablourile eminesciene intalnim
fundalul format din codrii verzisi cerul albastru. Intotdeauna apar in mijlocul codrului albastrul
lacului flori albastre, dar si nuferi galbeni iar iarba este ca omatul. Parul de aur al iubitei este
galben iar ochii sunt albastrii ca limpezimea cerului si a lacului:
Ea se uitaParu-I galben
Fata ei lucea in luna
Iar in ochii ei albastrii
Toate basmele s-aduna. [Craiasa din povesti]
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca [Lacul]
De treci codrii de arama, de departe vezi albind
S-auzi mandra glasuire a padurii de argint.
Acolo, langa izvoara, iarba pare de omat
Flori albastre tremor ude in vazduhul tamaiet [Calin, file din poveste]
In mai toate poeziile sale culorile sunt pastelate, tonurile pale si delicate deoarece totul se petrece
sara in asfintit in timp ce luna isi revarsa lumina peste intreaga natura.
Aceste tablouri sunt realizate dintr-o multime de imagini motrice, auditive, olfactive, tactile,
astfel incat natura se simte prin toti porii. Ea are rolul de martor si ocrotitor de dragoste, este
senzitiva si animate, uneori si personificata. Imaginile motrice sunt predominante iar majoritatea
tropilor sunt plasati la verb:
Hai in codru cu verdeata
Und-izvoare pland in vale
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata [Floare albastra]
Tresarind in cercuri albe
El cutremura o barca
Vantu-n trestii lin fosneasca
Unduioasa apa sune. [Lacul]

Apele plang, clar izvorand din fantane..

Luna pe cer trece asa sfanta si clara
Stelele nasc umezi pe bolta senina
Nourii curg, raze-a lor siruri despica. [Sara pe deal]

Natura are glas, se aude o muzica de soapte cu tonalitate melancolica. Astfel sunt percepute
susurul apei, plansul izvoarelor, scartaitul cumpenei de la fantana, cantecul clopotului ce
tulbura tacerea noptii, murmurul albinelor, sunetul dulce al cornului din departare, vantul care
fosneste printer trestii.
Este uimitor cum poetul in poeziile sale ne face sa simtim natura prin toata fiinta noastra.
Tablourile sunt vii, astfel, intotdeauna e mireasma si racoare, vazduhul este tamaiet, se
simte adierea vantului sau atingerea molcoma a florilor de tei:

Flori de tei deasupra noastra

Or sa cada randuri-randuri [Dorinta]
Vantu-n trestii lin fosneasca [Lacul]
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture creanga. [Mai am un singur]

Sinestezia intalnita cel mai des este realizata prin adjectivul sau adverbul dulce:
Lasand prada gurii mele
Ale tale buze dulci [Dorinta]

Numai murmurul cel dulce

Din izvorul fermecat. [Fat-Frumos din tei]

Iara cornul plin de jale

Suna dulce, suna greu. [Povestea teiului]

In toata opera sa Eminescu introduce tehnica simbolista prin sinesteziile si corespondentele

frecvente iar infatisarea naturii este dictata de starea sufleteasca a eroului liric.
La gandul ca-si va revedea iubita eroul liric, are o bucurie nestavilita iar elementele cadrului
natural par ca se inalta, pierzandu-si din stabilitate:
Turmele-l urc, stelele scapara-ncale
Luna pe cer trece asa sfanta si clara.
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara..
..Stresine vechi casele-n luna ridica.
Poetul nicaieri nu infatiseaza natura pentru a oferi un tablou al ei, ci pentru a incadra si potenta
un sentiment, cauta in mijlocul ei cadrul potrivit si ocrotitor pentru iubire. [C. Nicolescu
Erotica lui Eminescu]
Chemarea la dragoste facuta de unul dintre indragostiti este prezenta in mai toate poeziile lui
Eminescu. Cand scena de dragoste se petrece aievea, Eminescu ne plaseaza in lumea basmelor
[Fat-Frumos din tei, Povestea codrului, Povestea teiului, Calin-file din poveste, Craiasa
sin povesti.]
Spre deosebire de T. Arghezi sau I. Barbu, la Eminescu toate scenele de dragoste ne apar ca un
joc a doi copii nevinovati, iubirea este lipsita de senzualitate, nu are nimic carnal. Totul este
imaginatie, nu realitate, aceasta fiind dovedita prin verbele care arata dorinta:
 Ea din trestii sa rasara sis a-mi cada lin pe piept
Sa sarim in lumea mica..

Si sa scap din mana carma [Lacul]

Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga

Ore intregi spuneti-voi cat imi esti draga [Sara pe deal]

Si mi-I spune atunci povesti

Si minciuni cu a ta gurita
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerea de ma iubesti [Floare albastra]

Semn al jocului este si sarutul care este furat in timp ce toate scenele de dragoste se incheie
cu trecerea in lumea viselor, cuplul de indragostiti fiind asemenea naturii, in mijlocul careia se
refugieaza.

Ne-om razima capetele capetele unul de altul

Si surazand vom adormi sub inaltul
Vechiul salcam [Sara pe deal]

Vom visa un vis ferice

Ingana-ne-vor c-un cant
Singuratice izvoare
Blanda batere de vant [Dorinta]

Ne-om culca langa izvorul

Ce rasare sub un tei
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-I peste noi. [Povestea codrului]

Putem observa ca acolo unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire [Dorinta, Sara pe
deal, Lacul] si natura este incantatoare, de basm, vara este in toi, ierburile au fragezime dar
daca dragostea s-a stins apare sentimental de dezamagire in timp ce natura este sumar schitata, cu
plopi stingheri, ceturi si brume [De cate ori, iubito.., Pe langa plopii fara sot, De ce nu-mi
vii, Sonete.
La Eminescu intalnim o spiritualizare a iubirii dar atunci cand isi da seama ca femeia nu poate sa
se inalte pana la aceste aspiratii, apare dezamagirea, regretful. [unele Sonete]
Putem afirma ca iubirea-pasiune provine din Evul Mediu unde exista idealul cavaleresc
caracterizat prin vitejie, simt al onoarei, cultul unei doamne, in slujba careia eroii isi puneau toate
calitatile. Astfel poezia eminesciana atinge forme unice de preamarire a femeii si a iubirii in
intreaga erotica romaneasca [G. Nicolescu]
 Floare albastr de Mihai Eminescu-GENUL LIRIC
Curent literar: ROMANTISM, curent european aprut n secolul XIX, reprezentat de
personaliti precum Novalis, Leopardi, Goethe, Byron, Victor Hugo. Se caracterizeaz prin
urmtoarele: folosirea visului ca modalitate de evadare ntr-o lume paralel, dominat de
vitalitatea fanteziei; ntoarcerea la natur, ca matc originar a omului; elogiul trecutului n
antitez cu prezentul (motivul ruinelor i al castelelor prsite); cultivarea contrastului liric,
afectiv ori cromatic; utilizarea mijloacelor expresive ale folclorului naional; punerea n valoare a
motivului cltoriei. Pentru literatura romn, Mihai Eminescu este un mare poet romantic,
inspirat n mare parte de creatorii germani. Floarea albastr este de fapt un motiv romantic de
circulaie european, lansat n romanul neterminat al lui Novalis, Heinrich von Ofterdingen.
Tem: iubire terestr n opoziie cu lumea ideilor
Motiv: luna, trestia, cerul, foi de mure, codrul, satul, cmpiile Asire, ntunecata mare
Laitmotiv: floarea albastr
Idee central: Poetul se folosete de lirismul mtilor pentru a juca rolul masculin i rolul
feminin cu aceeai intensitate. Tocmai de aceea, exprimarea variaz de la persoana I la persoana
a II-a. Femeia o apariie de basm, blond, naiv i senzual l ndeamn pe brbat s uite
lupta ncrncenat pentru adevr, cutndu-i n schimb mplinirea n lumea simurilor.
Sentiment poetic: nostalgie, intimitate, oscilare ntre tristee i entuziasm, reflexivitate;
Simbol central: Floarea albastr este n sine un simbol contradictoriu. Floarea este expresia
vital a energiei amoroase, deschis ctre pasiune, vulnerabil n faa luminii i a plcerii.
Culoarea ei ns exprim deprtarea, infinitul, caracterul rece al celui nsetat de cunoatere.
Simbolul florii albastre este o sintez a principiilor masculin, respectiv feminin, n cele din
urm, o sintez a iubirii imposibile.
Cuvinte-cheie: stele, nori, ceruri nalte, sufletul vieii mele, ruri n soare, cmpiile Asire,
ntunecata mare, piramidele-nvechite, foi de mure, trestia cea lin, de-aur prul;
Cmpuri lexicale i/sau semantice: Exist dou cmpuri semantice eseniale, care contureaz o
dat n plus antiteza dintre principiul feminin i cel masculin. E vorba de cmpul semantic al
cosmosului: stele, nori, ceruri nalte, bolta cea senin, luna i de cmpul semantic al
terestrului: codrul cu verdea, izvoare, vale, stnca, prpastia. Pe de o parte, vocea masculin
viseaz s ating mcar pentru o clip cele mai nalte gnduri elaborate de mintea uman, el
tinznd ctre raionalitate (ruri n soare), cultur universal (cmpiile Asire ) i profunzime
poetic (ntunecata mare). Pe de alt parte, vocea feminin se dedic emoiilor telurice,
pasiunilor vremelnice i extazului produs de beia simurilor. n plan general, poezia aduce n
atenia cititorului un conflict mai vechi, acela dintre detaarea apolinic i exuberana dionisiac.
Ipostaze ale eului liric: Poezia e construit n acord cu tehnicile lirismului mtilor. Vocile eului
liric sunt dou: cea masculin i cea feminin. Aceste schimbri de identitate sunt sesizabile prin
schimbarea regimului pronominal. Iubita se adreseaz poetului cnd cu repro, cnd cu
entuziasm, exprimndu-se ca ntr-un dialog antrenant, la persoana a II-a, implicndu-l pe brbat
n gndurile i frmntrile sale. Brbatul insereaz cteva comentarii, nuannd vorbele femeii
i adugnd ntregii poezii o nou dimensiune. Nu doar exprimrile la persoana I fac specificul
acestei intervenii, dar i timpul verbal utilizat, n mod special trecutul, transformnd episodul de
iubire ntr-unul consumat, doar evocat, poate chiar retrit, dar n niciun caz viu, actual,
fremtnd.
Mod de expunere dominant: descrierea, monologul
Secvene poetice: Poezia e alctuit din patru secvene simetrice. Cele dou voci se mbin
armonios dup urmtoarea schem: f-m-f-m, unde f = feminin, m= masculin. Astfel, prile
componente sunt urmtoarele:
Strofele I-III: monologul iubitei (reproul)
Strofa IV: evocarea plin de regret a iubirii consumate, opinia vocii masculine
Strofele V-XII: monologul iubitei, orientat ctre posibiliti, virtualiti, scenarii ale iubirii
paradisiace, vocea feminin imagineaz un cadru izolat, luxuriant n care sentimentele romantice
se mplinesc cu toat intensitatea conjugat a simurilor.
Strofele XIII-XIV: epilogul filosofic al vocii masculine Totui este trist n lume!
Elemente de prozodie: Muzicalitatea poeziei, dat de msur, ritm [trohaic] i rim
[mbriat: 1-4, 2-3], este n acord cu ideile exprimate, ceea ce se numete armonie imitativ.
Deschiderea vocalelor (mi-i, cu-a), formele concentrate ale verbelor, predominana consoanei
m (care confer un ton elegiac ultimei pri din poezie) realizeaz simetria dintre form i
coninut.
Elemente de compoziie:
- verbele la viitor popular din monologul fetei (mi-i spune, voiu fi roie, te-oi inea)
exprim o atenie sporit ctre exprimarea popular, ceea ce sugereaz o intimitate mai profund
ntre cei doi ndrgostii;
- repetarea unor cuvinte pentru intensificarea mesajului (gur-guri, nime, boli);
- plasarea adverbelor Iar i Totui la nceputul i la finele poeziei introduc o atmosfer
dubitativ asupra ntregului mesaj. n versul Iar te-ai cufundat n stele [], se evideniaz un
repro i o ngroare a diferenei femeie-brbat, iar la final, n versul Totui este trist n lume,
aceast sentin filosofic se plaseaz ambiguu, cumva ca o contrazicere a principiilor feminine.
Aceste dou adverbe exprim o legtur tainic a poeziei cu gnduri nemrturisite ale eului liric,
poezia reprezint un final de meditaie, o punte ntre dragostea cmpeneasc i efortul reflexiv
ndelung;
- fiind o poezie de tineree, Floare albastr anticipeaz toate marile teme ce vor fi abordate n
alte creaii de Mihai Eminescu. n Floare albastr exist potenialitatea unui Luceafr sau al
unui nger i demon. Naivitatea acestei poezii st n abundena podoabelor stilistice,
procedeu literar prin care mesajul este aglomerat i saturat estetic de tropi precum epitetul
(trestia cea lin), comparaia (Voiu fi roie ca mrul), inversiunea (de-aur prul), metafora
(ruri n soare) i personificarea (izvoare plng n vale);
Particulariti de expresivitate:
1. M. Eminescu alege uneori forme inedite ale unor cuvinte obinuite, aa cum se ntmpl n
cazul sintagmei ceruri nalte. Forma la plural este o alegere stilistic interesant, exprimnd nu
att realitatea semantic imediat a cuvntului cer, ct orizonturile nesfrite ale gndirii!
2. n ultima strof, vocea masculin i exprim vdit pasiunea prin inserarea unui refren de o
sfietoare melancolie: Floare-albastr! Floare-albastr!. Aceast repetiie dubl seamn cu
un strigt sfietor, care sparge tcerea instaurat mai devreme n strofele anterioare prin
formulri precum: Eu am rs, n-am zis nimica. sau Ca un stlp eu stam n lun!.
Limbajul poetic (imagini, figuri de stil etc.): Limbajul poetic este deosebit de muzical, prin
respectarea canoanelor versificaiei i prin apelul la formele neaoe ale verbelor. Unele cuvinte
sunt utilizate att ca adjectiv, ct i ca adverb, poetul dovedind ingeniozitate i pricepere la
manevrarea instrumentului lingvistic (Dulce netezindu-mi prul dulce e adverb, iar n i
te-ai dus, dulce minune, dulce e adjectiv). Varietatea figurilor de stil ncarc exprimarea,
demonstrnd faptul c poezia a fost compus n etapa de tineree a artistului.
Apartenena la curentul romantic: Poezia de fa este un text romantic din cel puin trei
motive: (1) exploatarea unui motiv romantic de circulaie european, floarea albastr; (2)
utilizarea lirismului mtilor pentru a trece de la o voce la alta a cuplului, ceea ce subliniaz
subiectivitatea textului, o calitate prin excelen romantic i (3) mbinarea tematic a naturii cu
iubirea, specific attor altor creatori din secolul al XIX-lea.
Aprecieri critice: Vladimir Streinu afirm despre Floare albastr c: n lumea lui
Eminescu, Apollo nu spnzur ca n mitologia greac pe Marsyas ; zeul e ispitit de frumuseea
omului-muritor, cu care dorete s-i ndoiasc natura nemuritoare. Se vor despri n cele din
urm, fiindc i desparte legea, dar nu fr a pstra fiecare n felul lui amintirea seductoarei
experiene. nct mai semnificativ dect disocierea final este ncercarea zeului de a se umaniza
prin iubire i a omului de a se zeifica prin aspiraia la etern. La Eminescu poezia vieii d pre
poeziei morii, i n aceast perspectiv, opera i se alctuiete diferit.

Floare-albastr

- Iar te-ai cufundat n stele

i n nori i-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita ncalte,
Sufletul vieii mele.

n zadar ruri n soare

Grmdeti-n a ta gndire
i cmpiile asire
i ntunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urc-n cer vrful lor mare -
Nu cta n deprtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi prul.
Ah! ea spuse adevrul;
Eu am rs, n-am zis nimica.

- Hai n codrul cu verdea,

Und-izvoare plng n vale,
Stnca st s se prvale
n prpastia mrea.

Acolo-n ochi de pdure,

Lng balta cea senin
i sub trestia cea lin
Vom edea n foi de mure.

i mi-i spune-atunci poveti

i minciuni cu-a ta guri,
Eu pe-un fir de romani
Voi cerca de m iubeti.

i de-a soarelui cldur

Voi fi roie ca mrul,
Mi-oi desface de-aur prul,
S-i astup cu dnsul gura.

De mi-i da o srutare,
Nime-n lume n-a s-o tie,
Cci va fi sub plrie -
-apoi cine treab are!

Cnd prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de var,
Mi-i inea de subsuoar,
Te-oi inea de dup gt.

Pe crare-n boli de frunze,

Apucnd spre sat n vale,
Ne-om da srutri pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

i sosind l-al porii prag,

Vom vorbi-n ntunecime:
Grija noastr n-aib-o nime,
Cui ce-i pas c-mi eti drag?

nc-o gur - i dispare...

Ca un stlp eu stam n lun!
Ce frumoas, ce nebun
E albastra-mi, dulce floare!

..............

i te-ai dus, dulce minune,

-a murit iubirea noastr -
Floare-albastr! floare-albastr!...
Totui este trist n lume!
Trasaturile moderniste ale liricii bacoviene- GEORGE BACOVIA

Studiile de critica literara situeaza intreaga poezie romana interbelica sub semnul
modernismului, simbolismul fiind conceput ca ofosrma a modernismului prin cel mai important
reperezentant al sau, George Bacovia.Poetul urmeaza indemnul lul Eugen Lovinescu de a
moderniza literature romana, sincronizarea cu literatura europeana, eolutia poezieide la epic la
liric, abordarea tematicilor d einspiratie citadina si a inovarii limbajulu, sper exprimarea
metaforica, expresiviate, sugestie siambiguitate.La acestea se adauga maniera de elaborare a
poeziei cu o arta poetica, asa ca in poeziile Plumb si Rar . acestea si alte poeme sunt
descriptive , dar nu in sensul instaurat de pastelurile lui V Alecsandri, ci in acela de esenta
moderna prin continut si limbaj. Limbajl sedistinge prin bogatie, noutate si varietate.Bacovia
creaza poezii de o atmosfera dezolanta in care staerea sufleteasca este sugerata si determinata de
starea naturii, gasindelemente-simbol in care include identitatea dintre natura si om ; starile
sufletesti sunt redate prin intermediul senzatiilor. Singuratatea este atatde amara incat poetul se
simte ca si cum ar fi izolat intr-un cavou in care pana si sicriele dorm adanc . ( plumb).
Sicriele, ccoroanele, amorulsunt din plumb, sugerand apasarea sufleteasca.Cuvantul plumb
apare ca un epitet obsedant, intalnit in versuri ca afata o vreme de plumb (toamna) sau si pe
lume plumb deiarna s-a lasat (gri)Singuratatea este o stare de spirit exprimata nu numai in
poezia Plumb, dar si in Rar : singur,singur,singur/intr-un han departe .Parcul este de asemenea
parasit si solitar cu regrete plang . Plange intreaga natura ploua,ploua,ploua...ce
melancolie . Pustiul exterior exprima pustiul interior din sufletul portului si ii provoaca o stare
de neliniste asa cum putem observa in poezia Rar,Nu numai ploaia dar si ninsoarea care se
asterne peste copacii albi si negri desfrunziti creeaza un decor de doliu funerar . Ploaiaeste
unul din simbolurile cu o frecventa mare in lirica bacoviana. Ea nu este privita ca un fenomen al
naturii care fertilizeaza pamantul, ci ca omaterie care descompune lent. Vantul si frigul inttregesc
atmosfera de neliniste si spaima. Nicolae Manolescu afirma intr-un stufiu ca la Bacovia, natura
esre ostila, apasatoare ca o inchisoare .Citind cu atentie poeziile remarcam faptul ca Bacovia
este un modernist ingenuu, caracterizand-use prin naturaletea si sinceritatea cucare isi exprima
solitudinea si nelinistea. El se exprima concret prin simboluri exterioare care insinueaza o mare
bogatie de stari interioaredepresive, deoarece se simte incatusar, sugrumat spiritual in lumea
care-l apasa, fara a avea o solutie de evadare : plumb, Lacustra, Singur.Bacovia foloseste un
limbaj stenografic, o inregistrare rapida a ideilor prin lipsa verbelor si folosirea conjunctiei si
., precum si a punctelor de suspensie : si flori de plumb si funerar vesmant . In poezia nervi
de primavara cate un adverb constituie un vers suntametit , trece si ea .O alta trasatura
este ambiguitatea, starea de spirit putand fi interpretata in mai multe feluri. Cuvantul cavou
poate fi interpretat caun mormant, casa lui, orastul in care traieste acesta, sau chiar propriul corp
in care salasluieste un suflet de plumb.Simetria realizeaza efecte muzicale ale unui lait-motiv
monoton si obsesiv. Muzicalitatea se mai releva si prin tehnica refrenului.(decor si plumb).De o
tonalitate grava sunt verbele la imperfect : dormeau, stau, atarnau, sau substantivele : vesmant,
mormant, pplumb. Unele verbeauditive cu sonoritate stridenta sugereaza disperarea, teama si au
fonctie onomatopeica (scartaiau, strig)In poezia lui Bacovia, culorile, prin tonurile lor ( alb,
negru, gri, violet, rosu) sugereaza de cele mai multe ori omoartea si boala.Starea de spirit si
obsesiile nu sunt exprimate in mod cursiv, ci sunt sugerate prin intreaga atmosfera a textelor.
Unele poezii precumPlumb sau Singur pot fi considerate elegii.In concluzie, Bacovia a fost un
creator al unui univers poetic de o frapanta originalitate, care are capacitatea de a exprima
golul,negatia, depasind experienta simbolista intrucat bacovia exploateazaoarecum din exterior,
cu o distanta ce merge de la ironie imperceptibilala parodie.