Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,

Rami, rami, cu bine!
Ma voi feri n calea mea
De tine.

De astazi dar tu fa ce vrei,

De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Ma lasa.

Caci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele,
Sa ma mbat si de scntei
Din stele,

Cnd degernd attea dati,

Eu ma uitam prin ramuri
Si asteptam sa te arati
La geamuri.

O, ct eram de fericit
Sa mergem mpreuna,
Sub acel farmec linistit
De luna!

Si cnd n taina ma rugam

Ca noaptea-n loc sa steie,
n veci alaturi sa te am,
Femeie!

Din a lor treacat sa apuc

Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Caci astazi daca mai ascult

Nimicurile-aceste,
mi pare-o veche, de demult
Poveste.

Si daca luna bate-n lunci

Si tremura pe lacuri,
Totusi mi pare ca de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei denti

Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rami -
Adio!

Afara-i toamna

Afara-i toamna, frunza 'mprastiata,

Iar vntul svrla 'n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si ntr'un ceas gndesti la viata toata.
Pierzndu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cnd afara-i sloata,
Sa stai visnd la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet de gnduri,

Visez la basmul vechiu al znei Dochii,
n juru-mi ceata creste rnduri-rnduri;

De odat'aud fosnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scnduri...
Iar mni subtiri si reci mi-acoper ochii.

Cnd nsusi glasul

Cnd nsusi glasul gndurilor tace,

Ma-ngna cntul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea noptii blnd nsenina-vei

Cu ochii mari si purtatori de pace?
Resai din umbra vremilor ncoace
Ca sa te vad venind ... ca-n vis, asa vii!

Cobori ncet... aproape, mai aproape,

Te pleaca iar zmbind peste-a mea fata,
A ta iubire c'um suspin arat-o,

Cu geana ta m-antinge pe pleope

Sa simt fiorii stringerii n brate,
Pe veci perduto, vecinic adorato!

Din strainatate

Cnd tot se-nveseleste, cnd toti aci se-ncnta,

Cnd toti si au placerea si zile fara nori,
Un suflet numai plnge, n doru-i se avnta
L-a patriei dulci plaiuri, la cmpii-i rzatori.

Si inima aceea, ce geme de durere,

Si sufletul acela, ce cnta amortit,
E inima mea trista, ce n-are mngiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemarginit.

As vrea sa vad acuma natala mea vlcioara

Scaldata n cristalul praului de-argint,
Sa vad ce eu atta iubeam odinioara:
A codrului tenebra, poetic labirint;

Sa mai salut o data colibele din vale,

Dorminde cu un aer de pace, linistiri,
Ce respirau n taina placeri mai naturale,
Visari misterioase, poetice soptiri.

As vrea sa am o casa tacuta, mitutica,

n valea mea natala, ce undula n flori,
Sa tot privesc la munte n sus cum se ridica,
Pierzndu-si a sa frunte n negura si nori.
Sa mai privesc o data cmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile si albe le-a tesut,
Ce auzi odata copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a vazut.

Melodica soptire a rului, ce geme,

Concertul, ce-l ntoana al pasarilor cor,
Cntarea n cadenta a frunzelor, ce freme,
Nascur-acolo-n mine soptiri de-un gingas dor.

Da! Da! As fi ferice de-as fi nca o data

n patria-mi iubita, n locul meu natal,
Sa pot a binezice cu mintea-nflacarata
Visarile juniei, visari de-un ideal.

Chiar moartea, ce raspnde teroare-n omenire,

Prin vinele vibrnde ghetoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme n dulce linistire,
n visuri fericite m-ar duce catre nori.