Universitatea de Stat de Educatie Fizica si Sport

USEFS

Referat
La filozofie

Tema:Iluministii francezi, englezi si

Germani

A efectuat:Ceban Daniela Gr. 314K

A controlat:Saragov Natalia

Chisinau 2014
 Introducere

Iluminismul numit i Epoca Luminilor sau Epoca Raiunii este o

micare ideologic i cultural, antifeudal, desfurat n perioada
pregtirii i nfptuirii revoluiilor din sec. XVII-XIX n rile Europei,
ale Americii de Nord i ale Americii de Sud i avnd drept scop crearea
unei societi raionale, prin rspndirea culturii, a luminilor n mase
(cf. Carp Maxim). Iluminismul este o replic la adresa barocului, n
ncercarea de a nltura dogmele religioase i de a propaga luminarea
maselor pe baza experienei proprii.
Iluminismul a pretins eliberarea fiinei umane de sub tutela sa
autoindus. "Tutela este incapacitatea fiinei umane de a-i folosi
abilitile cognitive n lipsa instruciunilor de la o alt persoan. Aceast
tutel este auto-indus atunci cnd cauza sa nu rezid n absena raiunii,
ci n absena hotrrii i a curajului de a lua hotrri fr instruciuni de
la o alt persoan". Sapere aude! "Avei curajul de a v folosi propriul
sim al raiunii!" acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).

Figuri importante ale Iluminismului

n Frana :
Denis Diderot
D'Alembert
Montesquieu
Jean-Jacques Rousseau
Voltaire
n Germania :Immanuel Kant
Friedrich von Schiller

Gotthold Ephraim Lessing.

 Iluminismul francez

Aparitia iluminismului este sintetizata de dinamismul si spiritul

revolutionar al burgheziei.
Sub raport ideologic acest curent se cristalizeaza in Franta in secolul 18
fiind marcat de aparitia unei mari opere colective (17 volume si 11
volume de planse)-Enciclopedia , alcatuita sub coordonarea lui Jean
Jaques Rousseau. Enciclopedia sintetizeaza toate cunostintele umane
acumulate din cele mai vachi timpuri pina in acel moment . In epoca a
avut un ecou rasunator punand la dispozitie un imporant intrument de
cunoastere si dezvoltand publicului spiritul critic si gustul pentru stiinta.
De aici iluminismul s-a raspandit intoate tarile Europei imbracand forme
specifice fiecaruia.

Filozofla iluminismului in Franta.

Unitatea iluminismului ca directie de cugetare este asigurata de un

anumit fond de idei prezente la toti reprezentantii sai. Printre ele: 1)
increderea in puterea ratiunii si in capacita-tea ei de a asigura progresul
umanitatii; 2) lupta pentru auto-nomia gindirii si pentru eliberarea ei de
sub autoritatea dogmei; 3) respingerea intolerantei religioase si a
superstitiilor de orice fel; 4) apararea libertatii si a demnitatii omului
impotriva opresiunii si aservirii; 5) critica institutiilor statale feudale si a
religiilor pozitive; 6) pentru filozofii-iluministi nevoia de a cunoaste nu
e dictata numai de o simpla curiozitate, ci in primul rind de necesitatea
de a folosi practic cunostintele pentru a transforma sistemul relatiilor
sociale feudale. Ei inte-leg ca eliberarea sociala si descatusarea
religioasa sunt imposibile fara un nou fel de gindire si fara moravuri noi.
Anume de aceea ei considera stiinta si cultura inaintata ca principala
forta eliberatoare si se straduie sa le asigure o raspindire cit mai larga in
sinul maselor. Totodata, filozofii-iluministi inteleg ca piedica cea mai
mare in calea realizarii acestui scop sunt Filosofia scolastica speculative,
intoleranta institutiilor religioase si sistemul de relatii sociale invechite.
Aceasta a si conditionat lupta lor de neimpac...

Denis Diderot

Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres (Champagne-Ardenne);

d. 31 iulie 1784, Paris) a fost unfilosof i scriitor francez.

Nscut la Langres, Diderot a fost o figur complex

a iluminismului francez, avnd o influen major asupra spiritului
raionalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educaie iezuit i
a renunat la o carier n drept, dedicndu-se studiului i scrisului.
n 1745, mpreun cu D'Alembert, Diderot a nceput s
editezeEncyclopdie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toi
scriitorii francezi iluminiti importani.

Una din piesele sale, Le Pre de famille (Tatl de familie, 1758), a fost
considerat prototipul "dramei burgheze". Dintre celelalte opere ale
sale, La Religieuse (Clugria, 1796) roman psihologic, Jacques le
fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum i satira Le Neveu de
Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.

De asemenea, Diderot este apreciat i pentru scrierile sale

filozofice: Penses philosophiques (Cugetri filozofice, 1746) i Lettre
sur les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749). Diderot a avut o
contribuie fundamental n domeniul criticii moderne de art, cu ale
sale Salons (Saloane), articole pe care le-a publicat n ziare, ncepnd
din anul 1759. Corespondena vast a lui Diderot descrie o imagine
obiectiv a epocii sale. El a avut o influen semnificativ asupra
generaiilor urmtoare de gnditori din Frana,Germania i Anglia.

Jean le Rond d'Alembert

n. 16 noiembrie 1717, Paris, d. 29 octombrie 1783, Paris) a fost
un matematician, fizician,filozof i enciclopedist francez. Rezultatele
sale din domeniul matematicii, n particular cele legate de
rezolvarea ecuaiilor difereniale i de derivatele pariale, au gsit
aplicaii imediate n fizic i astronomie. Mai multe noiuni din
matematic i fizic au primit numele su: metoda lui d'Alembert pentru
rezolvarea ecuaiei undelor i formula lui d'Alembert care exprim
soluia acestei ecuaii, principiul lui d'Alembert privitor la forele i
acceleraiile unui sistem de particule, teorema lui d'Alembert legat de
numrul rdcinilor unui polinom n mulimea numerelor complexe,
criteriul lui d'Alembert de convergen a unor serii etc.

D'Alembert a fost, alturi de Denis Diderot, iniiator i editor

al Enciclopediei (Encyclopdie, ou dictionnaire raisonn des sciences,
des arts et des mtiers), care conine idei progresiste, fiind unul din
factorii pregtitori ai Revoluiei franceze.

mpreun cu Denis Diderot, D'Alembert a fost iniiatorul i editorul

principal al Enciclopediei.

n 1745, DAlembert, care era deja membru al Academiei de tiine, a

fost nsrcinat s traduc din limba
englez n francezCyclopaedia lui Ephram Chambers. Pornind de la o
simpl traducere, acest proiect s-a transformat n redactarea unei opere
originale i unice pentru acea perioad: Encyclopdie, ou dictionnaire
raisonn des sciences, des arts et des mtiers.

DAlembert a scris celebrul Discours prliminaire (Prefaa

Enciclopediei), precum i cea mai mare parte a articolelor avnd
subiecte tiinifice (ndeosebi din matematic) - circa 1700 articole,
semnate cu pseudonimul O.[3] Nivelul su de participare la dezvoltarea
Enciclopediei a sczut ns dup anul 1762.

Jean-Jacques Rousseau

Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost un

filozof francez de origine genevez, scriitor i compozitor, unul dintre
cei mai ilutri gnditori ai Iluminismului. A influenat hotrtor, alturi
de Voltaire i Diderot, spiritul revoluionar, principiile de drept i
contiina social a epocii; ideile lui se regsesc masiv n schimbrile
promovate deRevoluia francez din 1789.

28 iunie 1712 - Se nate la Geneva Jean-Jacques Rousseau. Mama sa

moare dup cteva zile, n urma complicaiilor de la natere.

1722 - Tatl lui Rousseau, un ceasornicar falit, fuge din Geneva, pentru
a scpa de datorii, i i abandoneaz familia.

1728 - Tnrul Rousseau prsete i el Geneva. O ntlnete pe doamna

de Warens, care i va fi muli ani protectoare, iubit i substitut de
mam. Sub autoritatea ei, i desvrete educaia i se convertete la
romano-catolicism.
1742 - Rousseau ajunge la Paris, unde prezint Academiei franceze un
sistem numeric de notaie muzical, care este respins.

1743 - Devine secretarul ambasadorului Franei n Republica Veneia.

1745 - Rousseau o ntlnete, la un hotel din Paris, unde aceasta lucra ca

menajer, pe Thrse Levasseur, cu care va rmne pn la moarte.

1746 - Se nate primul dintre cei cinci copii ai lui Rousseau. Toi au fost
dai la orfelinat.

1749 - l ntlnete pe Diderot, cu care se mprietenete. ncepe s

contribie la Encyclopdie. Afl despre un concurs al Academiei din
Dijon i se decide s participe cu un eseu despre consecinele nefaste ale
progresului artelor i ale tiinelor asupra moravurilor publice.

1750 - Ctig premiul Academiei din Dijon i ajunge faimos.

1752 - Compune opera Ghicitorul satului.

1754 - Se ntoarce la Geneva, unde redobndete cetenia i reintr n

comunitatea calvinist.

1755 - Academia din Dijon refuz s i premieze un al doilea eseu

despre originea inegalitii.

1759 - Enciclopedia este formal interzis. Relaiile lui Rousseau cu

ceilali enciclopediti se deterioreaz.

1761 - Public Julie sau Noua Heloise, un roman epistolar, care va avea
un succes extraordinar.

1762 - Apar dou dintre cele mai importante cri ale lui
Rousseau: Despre contractul social i Emile, un roman pedagogic. Scrie
un proiect pentru o Constituie a insulei Corsica. n urma criticilor
vehemente la adresa celor dou cari, care au culminat cu interzicerea lor
n Frana i la Geneva, Rousseau e nevoit s fug.

1766 - Ajunge n Anglia, la invitaia lui David Hume. Rousseau ncepe

s dea semne de instabilitate mental. Are senzaia c Hume este parte a
unei conspiraii care vizeaz uciderea lui.

1767 - Se intoarce n Frana, sub un nume fals. Oficial, nu i se permite

intrarea n regat dect n anul 1770, dup intervenia unor prieteni pe
lng Rege.

1771 - ntors la Paris, Rousseau ncepe s organizeze lecturi private

ale Confesiunilor. Scandalizat, Madam d'Epinay intervine, cu succes, la
poliie, ca lecturile respective s fie interzise.

1772 - Scrie Consideraii despre guvernarea Poloniei.

1776 - Starea sntii lui se nrutete continuu, iar relaiile cu

prietenii sunt afectate. ncepe s scrie texte obsesive, prin care i acuz
pe alii i se justific pe sine: Rousseau, judector al lui Jean-
Jacques i Revenile plimbre singuratic.

28 iulie 1778 - Moare la Ermenonville, pe domeniul marchizului de

Giradin, care l invitase s stea la el. Este nmormntat pe o insul
artificial de pe lacul domeniului. n 1794, osemintele lui au fost duse la
Pantheon, unde se odihnesc i astzi.
 Iluministi Englezi

John Locke

(29 august 1632 - 28 octombrie 1704) a fost un filosof i om politic

englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate i
epistemologie. S-a nscut la Wrington, Anglia; studiaz mai nti
la Londra, apoi trece la Oxford, manifestnd o deosebit preferin
pentru studiile exacte, medicin i filosofie.
John Locke este considerat unul dintre parintii Iluminismului si o
personalitate cheie in dezvoltarea Liberalismului .
J.Locke a continuat linia empiric-materialist a lui Bacon i Hobbes,
fundamentnd orientarea senzualist n teoria cunoaterii. Opera celebr
a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influene, se intituleaz: An
essay concerning human understanding (Eseu asupra intelectului
omenesc), 1689-1690. Combtnd teoria idealist a ideilor nnscute,
Locke afirm n aceast oper c toate cunotinele provin din experiena
senzorial. Dup el, mintea omului este la natere ca o foaie nescris
(tabula rasa): n intelect nu exist nimic fr s fi fost nainte n
simuri. Locke a fcut totui unele concesii idealismului, admind,
alturi de experiena intern, ca un izvor de sine stttor al cunoaterii i
formulnd teoria calitilor secundare, dup care calitile secundare
(culoarea, gustul, mirosul etc.) ar fi subiective i numai calitile primare
(ntinderea, figura, micarea etc.) ar avea un caracter obiectiv.

David Hume

(n. 26 aprilie 1711 - d.25 august 1776) a fost un filozof, istoric i

economist scoian, un adept al empirismului, unul dintre reprezentanii
cei mai de seam ai Iluminismului scoian. A fost un critic neobosit al
dogmatismului metafizic i religios, devenind celebru pentru modul
curajos n care a abordat, de pe poziii sceptice, o serie de subiecte
filozofice cum ar fi cauzalitatea, probabilitatea, identitatea personal sau
originea virtuii. Contemporan cu Immanuel Kant, a respins i a
ridiculizat valoarea ideilor abstracte, a ideilor ce nu vin din realitate, din
experien.Hume este cel mai mare gnditor pe care l-a dat Anglia,
ndrzneala gndirii s-a mperecheat cu un spirit cntic activ, dar lipsa lui
este c nu s-a putut desprinde din braele psihologismului. Prin credina
investit n certitudinea experienei i prin nencrederea fa de creaiile
datorit crora raiunea se nal deasupra simurilor a devenit
ntemeietorul pozitivismului, care va deveni dup el o permanen a
filosofiei. Ideile sale au fertilizat nu numai filosofia - fr Hume foarte
probabil c nu ar fi fost nici Kant - ci i disciplinele speciale n atingere
cu filosofia.
Opere centrale:
A Treatise of Human Nature (Tratat asupra naturii umane) (1739)
Eseuri morale i politice (1741)
An Inquiry concerning Human Understanding (Cercetare asupra
intelectului omenesc) (1748)
An Inquiry concerning the Principles of Morals (Cercetare asupra
principiilor moralei) (1751)
History of England (Istoria Angliei) (1754)
Istoria natural a religiei (1757)
Dialogues concerning Natural Religion (Dialoguri asupra religiei
naturale) (postume, 1779)
 Hartley David

(1705-1757)-filosof,medic si psiholog englez. Mama lui a murit la trei

luni dup natere. Tatl su,ce era de profesie preot , a murit cnd David
avea doar cincisprezece ani. El a fost educat lacoala de
Gramatic Bradford .El a considerat c este de datoria sa s asculte de
ecleziastic, precum i autoritile civile. Doctrina la care a aderat,ce a
fost si cea mai puternic pedeapsa venic.
Hartley a fost cstorit de dou ori. Prima dat n 1730 cu Alice Rowley,
care a murit n anul urmtor ,a dat nastere fiului lor David (1731-1813).
A doua cstorie lui a fost n 1735 cu Elizabeth (1713-1778), fiica lui
Robert Packer a Shellingford i Bucklebury, att n Berkshire. Acest
mariaj a fost realizat n ciuda opoziiei de familie influent i foarte bogat
lui Elizabeth. Aceast unire a dat nastere a doi copii , Maria (1736-1803)
i Winchcombe Henry (1740-1794). Hartley a practicat ca un medic de la
Newark, Bury St Edmunds, Londra, i n cele din urm , a murit n 1757.
Este un reprezentant distinct al teoriei asociaioniste, care s-a manifestat
ntr-o perioad pregtitoare decisiv pentru apariia psihologiei ca tiin.
Desigur, regulile n acord cu care se produce i se dezvolt procesul
asociativ din creier au fost deja semnalate de ganditorii din vechea
perioad elen. Totusi, de abia n secolul al XVII-lea se ajunde la o
propriu-zis fundamentare cauzal-mecanic a ceea ce se poate produce n
creier n timpul procesului asociativ.

Joseph Priestley

(n. 13 martie 1733 - d. 6 februarie 1804) a fost un teolog, chimist,

pastor dizident, educator i filozof natural i filozof al politicii englez,
care a scris peste 150 de lucrri. Lui Priestley i este atribuit
descoperirea oxigenului, pe care l-a izolat sub form gazoas, cu toate c
i Carl Wilhelm Scheele i Antoine Lavoisier au revendicat, de
asemenea, aceast descoperire.[3] Carl Wilhelm Scheele, i el partizan al
teoriei flogisticului, a revendicat descoperirea oxigenului, dar cel care
a identificat i a dat oxigenului numele actual a fost chimistul francez
Antoine Lavoisier, printele chimiei moderne i demistificatorul teoriei
flogisticului. Pe timpul vieii sale, reputaia tiinific a lui Priestley s-a
bazat pe descoperirea apei gazoase, pe scrierile sale din domeniul
electricitii i pe descoperirea i studierea de ctre el a unor aere
(gaze), cel mai cunoscut fiind cel denumit de Priestley aerul
deflogisticat. n ceea ce privete activitatea sa ca teolog, a ncercat s
combine teismul, determinismul i materialismul. Chestiunile familiale
au fcut, de asemenea, timpul lui Priestley din America dificil. Fiul su
Henry a murit n 1795, cel mai probabil de malarie. Mary Priestley a
murit imediat dup aceea, n 1796; deja, Priestley era bolnav i nu s-a
mai revenit dup ocul morii fiului su.Dup moartea soiei sale, el a
scris unui prieten: M simt puin dezechilibrat i incapabil de eforturile
de care eram n stare nainte. Fiind totdeauna foarte domestic, citind i
scriind cu soia lng mine i adesea citind pentru ea, mi-e dor de ea
oriunde. Relaiile familiale ale lui Priestley s-au deteriorat chiar i mai
mult n 1800, cnd un ziar local din Pennsylvania a publicat un articol
acuzndu-l pe William Priestley, ameit de Principiile Franceze, sau
ncercnd s otrveasc ntreaga familiei Priesltey-tata i fiul au negat
viguros povestea. Din 1801, Priestley a devenit att de bolnav nct nu a
mai putut scrie sau experimenta. El a murit n dimineaa zilei de 6
februarie 1804 i a fost ngropat la Cimitirul Riverview din
Northumberland, Pennsylvania.
 Iluministi germani

In Germania,bazele Iluminismului sunt puse de Kant,ce a considerat

acest curent ca fiind "epoca majoratului intelectual",o orientare spre
cunoasterea stiintifica prin idei si metode pur personale,si nu
preconcepute.

In Anglia,Olanda,Franta si Spania,o importanta deosebita o au

schimburile comerciale si de idei spirituale,culturale si
teologice,care puneau accent pe filosofia experimental rationala.In
Franta,este introdusa prin Ren Descartes,cu prilejul revolutiei
franceze din 1789.Lozinca acestei revolutii "Libert,egalit,
fraternit" este preluata si de Montesquieu,in 1748,in "Spiritul
legilor".Tot in Franta, se incearca popularizarea "Enciclopediei
Universale",la care lucreaza Voltaire,Rousseau,Diderot.Voltaire
este considerat 'capul miscarii iluministe franceze'.
In secolul al 18-lea,in Austro-Ungaria,din care facea parte si
Slovacia,Maria Teresa,adepta a ideilor iluministe,introduce in
planul de invatamant universitar obiecte de studiu,care azi ar
corespunde invatamantului real,sau stiintelor naturale.Actiunile sale
sunt continuate de Josej II,care a avut un rol deosebit in afirmarea
tendintelor iluministe in Slovacia,prin introducerea 21121s1810v
"Actului de toleranta" ('Toleran patent'),in data de 13 oct
1781,tocmai cand perioada barocului se incheie.Acest act sustinea
infiintarea scolilor,trecerea acestora sub tutela statului,adoptarea
unui nou plan de invatamant,infiintarea unor noi
tipografii,desfiintarea cenzurii.
Jn aplovi (1780 - 1844)

este renumit prin lucrarea sa "Slovacii din Ungaria", in care

vorbeste despre portul, obiceiurile si traditiile unei colectivitati de
sine-statatoare, cea a slovacilor, pe care o denumeste "o oaza
britanica pe teritoriul Ungariei". Alaturi de Bartholomeides,
incearca o definire a colectivitatii slave din Panonia, anticipand
ideea de existenta a unei natiuni slovace.
Josef Ignc Bajza(1755 - 1836) este autorul primului roman
slovac, ce s-a inscris in programul promovat de iluministi pentru
sustinerea si legiferarea unei limbi nationale. Scrie numeroase
versuri si epigrame, fiind autor si al primelor epigrame, prin care
satiriza autoritate, dar si prietenii. Ca preot, isi redacteaza predicile
si adauga un studiu referitor la pildele din Vechiul si Noul
Testament, care i-au adus celebritate.
Romanul este intitulat "Intamplarile si experienta tanarului Renn"
("Ren mladenca sksenosti a prhody"). In aceeasi perioada, apare
in Spania romanul picaresc "Don Quijote". Bajza are drept model
nu numai romanul picaresc spaniol, dar si romanul lui Voltaire,
"Candide", care inclina spre o proza de aventura.Pentru a se face
acceptat, va combina idei de inspiratie europeana cu fapte si
intamplari specifice moralei si spiritului slovac.
Romanul prezinta doua parti, una de structura epica, in care
predomina aventura, alta de structura moralizatoare. Pe intreg
parcursul romanului, sunt relatate intamplarile unui tanar, care,
plecand din Venetia spre Priponis pentru a-si cauta sora disparuta
inca din copilarie, cade ostatic talharilor. In cele din urma, trecand
de numeroase obstacole, isi regaseste sora si parintii la Venetia.
Tipic acestui gen de roman, a carui atractivitate este asigurata inca
din prima parte, este ca eroii ies intotdeauna invingatori si totul se
incheie in mod fericit.
A doua parte a romanului are scop moralizator. Actiunea este
localizata in Slovacia, mai exact, in Bratislava, unde eroul se
intoarce, dupa care face o incursiune spre Trnava, prilej prin care
noteaza intr-un jurnal toate evenimentele observate. Starea de
ignoranta in care se afla statul slovac in acea perioada este sugerata
printr-o intamplare consemnata de tanar in jurnalul sau, cand
acesta remarca un grup de jandarmi, care conducea un taran la
locul unde urma sa fie executat. Motivul pedepsei fatale este acela
ca taranul ar fi omorat un iepure care nu-i apartinea. Cauza tuturor
neplacerilor este data de ignoranta autoritatilor. Acest lucru se
datoreaza lipsei de cultura si educatie a indivizilor, pe care insa
Epoca Luminilor o impunea. Romanul este inspirat din opera lui
Voltaire si contine o serie de citate ale poetului Ovidiu, in care este
vizata insemnatatea educatiei maselor.
Bajza insista si asupra necesitatii organizarii statului, a
administratiei, a Bisericii, a tuturor institutiilor care desemnau in
acea vreme societatea. Intentia lui de baza este aceea de a acorda,
prin textul lui, o anume importanta limbii slovace, care era pe
atunci mai mult vorbita, bazata pe dialectele din jurul localitatii
Trnava, cel mai dezvoltat centru cultural al Slovaciei. Este
sprijinita actiunea de codificare a limbii slovace, pe baza
dialectului de vest, cat si aceea a lingvistilor, prin care se promova
limba nationala.
Deoarece nu era un filolog, contributia sa in promovarea limbii
slovace era putin hoaotica, fapt pentru care propunerile sale
teoretice, greu de inteles, au fost respinse de mai toti lingvistii pe
care Bajza ii sustinea. Era considerat de multi un separatist,
deoarece, in propunerile sale, s-a izolat de tendintele atunci
existente in a promova o limba pe baza mai multor dialecte.
Cu toate acestea, Bajza nu renunta si continua prin a publica o
serie de epigrame, sub numele "Epigrame slovace de doua tipuri,
cu sfarsit la fel si cu masura sonora" ("Slovensk drojnsobne
epigramata"). Aparute la Trnava, in 1985, au circulat multa vreme
in copii, de-abia in 1985, la Bratislava, aparand o editie comentata
si reactualizata. Epigramele constituie o moda a literaturii Epocii
Luminilor, prin care autorul satirizeaza defecte morale, mai putin
fizice, ale individului. In special, se dezaproba lacomia, ipocrizia si
alcoolismul, prin versuri cu un caracter etic, al caror model este
preluat din Antichitate.
Alte epigrame arata acceptul pentru miscarea lingvistica de
formare a unei limbi literare pe baza unui dialect slovac, iar altele
au un ton critic mai pronuntat, la adresa acelora care devin lacomi,
ba chiar inumani, pentru a se instari. In spiritul epocii, Bajza scrie
epigrame de tip anecdotic, care, pe langa cele etice, constituie o
forma de protest, de critica la adresa prietenilor, care, in scopul de
a se separa de ceilalti, adopta un comportament bizar. Epigramele
anecdotice au ca punct de plecare versurile lui Martial, dar si cele
care circula sub anonimat, cuprinse intr-un almanah literar din
Boemia. Cunoscator al limbii germane, s-a inspirat si din Lessing,
care critica reprezentantii culturii retrograde, pe cei care nu
acceptau innoirea programului de educare a individului.
Inconsecventa principiilor sale, notata de istoricii literari slovaci,
face ca a doua parte a creatiei sale sa fie un regres fata de ce
scrisese pana atunci. Renunta la unele principii ale progresului
Epocii Luminilor, fapt datorat incapatanarii lui de a accepta
sfaturile centrului cultural de la Trnava, conform carora o reforma
lingvistica trebuie sa fie bazata pe un progres stiintific bine stabilit.

Anton Bernolk (1762 - 1817)

este renumit in perioada Iluminismului prin actiunea sa de

codificare a limbii slovace, pe baza dialectului de apus. Bazele
unei norme lingvistice au fost puse, inaintea lui, de catre Pavol
Dolera si Vavrinec Benedikt, incluse in gramatici sau prospecte
gramaticale. Acestia se bazau pe textul scris in limba ceha, numita
si ceha biblica (Biblicka eitina). Cu o norma gramaticala
instabila, textul de acest gen era folosit mai mult de catolici, pentru
ca protestanti, ca reactie la adversitatea manifestata impotriva lor
de catolici, nu doreau sa foloseasca normele acestei limbi, fapt
pentru care adopta limba slovacizata (Slovakizovana eitina).
Bernolk studiaza la Bratislava, apoi la Viena, dupa care revine in
Bratislava pentru a studia dialectele slovace. In studiile sale se
inscriu si lucrari teoretice de ortografie, precum si gramaticile
celorlalte limbi slave. In urma acestui studiu, in 1787, publica
lucrarea cu titlul "Disertatio filologico critica de literis slavorum",
in care autorul sustine ideea ca Slovacia constituie un intreg etnic
independent, fapt pentru care trebuie sa-si insuseasca un mod de
comunicare propriu si sa renunte a mai folosi limba ceha ca limba
literara ("Spisovn jzyk"), care trebuie sa aiba la baza lexicul
limbii vorbite. Bernolk actioneaza cu mult tact diplomatic,
incercand sa nu supere cehii cu aceasta decizie. Ulterior, lingvistii
cehi sprijina publicarea altor lucrari teoretice, printre care si
"Ortografia", in care propune un sistem ortografic-fonetic, si nu
etimologic. Astfel, fiecare semn/litera avea semnificatie proprie.
Desi principiile sale au avut aderenta pe atunci, revazute acum,
sunt considerate putin exagerate, intrucat s-au propus: trei feluri de
i (i,j,y), iar consoanele d,t,n,l sa fie scrise peste tot cu e.
Bernolk ramane autorul primei gramatici slovace ("Gramatica
slavica" - "Slovensk gramatika"), aparuta in 1790. Aceasta sustine
principiile teoretice ale gramaticii cehe a lui Augustin Dlea si
lanseaza principii bazate pe studiul dialectului slovac apusean,
folosit de cercurile catolice din centrul cultural de la Trnava.
In 1791, este publicata "Etimologia", care, in doua capitole
distincte, trateaza probleme de lexicologie ( I ) si probleme legate
de modalitati de formare a cuvintelor ( II ). De asemenea, propune
o anume terminologie gramaticala: pentru silaba, careia i se spune
slabika, el propune slovka; pentru pronumele zameno, propune
mestomena. Terminologia, insa, nu a fost adoptata, deoarece
termenii nu exprimau concret notiunile.
 Bohuslav Tablic (1769 - 1832)

fiul unui dascal de tara, a studiat la liceul evanghelic din

Bratislava, apoi la Universitatea din Jena, unde aprofundeaza
notiuni de filosofie si teologie. Devine preot in Slovacia, functie
prin care popularizeaza, in localitatile slovace centrale, aspecte ale
culturii si literaturii europene, apoi poet, traducator de poezie,
comentator istorico-literar si editor de texte literare slovace. Este
un bun cunoscator al literaturii antice, implicit al literaturii vechi
slovace, si un adept al Romantismului. Primele lui versuri sunt de
felicitare, cu un caracter conventional, fiind recitate cu prilejul
diferitelor aniversari, fie ale apropiatilor, fie ale unor personalitati
ale vremii.
In anii 1806, 1807, 1809 si 1812, publica patru volume intitulate
"Poezyje" ("Poezii"), care cuprind eseuri istorico-literare si poezii,
originale si traduse. Sunt un fel de istorie a literaturii slovace, pe
segmente de lirica slovaca, cu articole si studii comentate din punct
de vedere estetic pe marginea versurilor introduse ca
exemplificare.

Gotthold Ephraim Lessing

(1729-l781) ramane geniul creator al iluminismului german. Poet si

dramaturg de exceptie, estetician, nu a elaborat un sistem filosofic, dar
prin intreaga forta spirituala a maretiei personalitatii sale, prin toate
operele sale a actionat pentru a impune acel climat de libertate spirituala
in care ideile iluminismului si-au putut dovedi rodnicia lor.
Tabloul filosofilor iluminismului german aflati sub influenta lui Wolff
este cu mult mai bogat; el poate fi completat cu numerosi alti ganditori de
mana a doua si a treia. Prin incercarea de a apropia empirismul de
rationalism, el fixeaza tema centrala a gandirii germane a vremii, creand
acea atmosfera filosofica in care va aparea Kant. Criticismul kantian va
depasi insa eclectismul de care sufera toate tentativele anterioare de a
impaca rationalismul si empirismul elaborand o solutie, care invingand
unilateralitatile se va impune prin generalitatea sa, deschizand o noua era
a gandirii.

In cadrul iluminismului german s-a manifestat cu forta si o tendinta opusa

acestui rationalism dominant sub forma curentului sentimentalismului ce
aduce o revitalizare a afectivitatii. Macinand idealul rationalismului
absolut, el va inspira in gandirea germana a secolului al XVIII-lea o
reactie antistiintifica. Pe teren religios, apare drept o asemenea
manifestare pietismul protestant, ca interiorizare a vietii religioase si a
credintei pe temeiul sentimentului, iar in planul gandirii filosofice trebuie
retinuti Haman (1730-l788) supranumit si "magul Nordului" si Jacobi
(1743-l819), care aseaza iluminarea prin credinta si avanturile
sentimentului deasupra cunoasterii rationale. Alaturi de influenta lui
Rousseau. pietismul a actionat cu adanci consecinte in formarea
personalitatii si gandirii lui Kant, care va impaca in planul teoriei
cunoasterii empirismul cu rationalismul, dupa cum in filosofia sa generala
va imbina exigentele ratiunii cu cerintele sentimentului.
Prima figur major n Iluminismului german a fost genial Gottfried
Wilhelm Leibniz ( 1646 - 1716 ), care a nceput cariera n drept, dar
repede sa mutat n alte domenii. Matematic, el a fost egal lui Newton, ca
domnii att "descoperit" calcul , n acelai timp. Cu toate c cele dou ar
certe pentru ceva timp peste credit corespunztoare, cteva elemente de
calcul au fost atribuite exclusiv Leibniz, cum ar fi ideea unei funcii i
simbolul integral. Foraying n metafizic, Leibniz a propus ideea c
totul n univers a constat din monade , care a conceput n principal ca
"atomi spirituale" care constituie percepia noastr asupra lumii, dar le
lipsete dimensiunea fizic. Spre deosebire de multe cifre n francez i
englez Iluminismului, Leibniz a fost foarte religioas i, de fapt, a vzut
monade ca reflecii ale unei structurat, armonioas univers-opera unui
Dumnezeu perfect.

Credin religioas profund lui Leibniz i afinitate pentru tradiie

conservatoare l-au inut n demersul su de a operei sale, ptruns
scrierile sale, i a deschis calea pentru misticismul de restul
Iluminismului german. Chiar i aa, Leibniz a pus o fundaie care toate
viitoarele savanii iluminiti s-ar construi pe. Abordarea sa monadologial
la metafizic poate veni peste ca bizar, dar a adus metafizic n lumina
reflectoarelor i a lsat-o coapte att pentru elaborarea i critici, acesta
din urm de care a venit la minile de Hume i Kant. Dei aceste dou
filosofi mai trziu proeminente de acord cu Leibniz, el le-a dat ceva s
se gndeasc i n acest sens a permis propriile progrese.
Rezultatele Iluminismului german

Dei pesimismul i anarhism de Sturm und Drang micarea expuse o

unilateralitate a gndirii german la timp, micarea a fost scurt, iar
forele contrastante prevalat. O voce naionalist puternic a aprut n
timpul Iluminismului german, care a fcut mult pentru a unifica
Germania cultural. Dei ali factori au jucat n, precum i, unitatea
politic a venit mn n mn cu unitate culturale: legile i raioane au
fost consolidate, mai multe liberti au fost acordate presei, i tratament
judiciar a devenit mult mai uman. n cele din urm, Germania ar deveni
o naiune unificat n 1871 .