Adevr i fericire

Adevrul este un concept general uman, care poate fi determinat numai la nivelul
contiinei umane. Omul caut aceast valoare cu un anumit scop, dar care este acesta?
Valoarea adevrului este privit prin intermediul valorii cunoaterii, care de cele mai multe
ori l conduce pe acesta spre calea fericirii, dac nu pe cea a celei absolute, cel puin pe calea
unei fericiri pariale.
Adevrul nu poate avea o definiie fix, universal valabil, deoarece de la un anumit punct
acesta este subiectiv, n sensul c fiecare l concepe/filtreaz prin prisma fondului su
aperceptiv, prin prisma contiinei sale; din aceast perspectiv, adevrul pentru unii, poate
reprezenta mult pentru unii, puin sau nimic pentru alii. De aceea cnd se vorbete de
adevr se iau n calcul i stadiile dezvoltrii psihicului uman, acesta avnd un rol
fundamental n prelucrarea informaiilor i dirijarea lor nspre o cunoatere ct mai eficient
a adevrului.
O dat cu trecerea timpului, sfera adevrului s-a lrgit, n prezent putndu-se vorbi despre
adevrul tiinific, care nu poate fi combtut, efectele sale fiind tangibile. Viaa cotidian,
tehnologia, ns, au limitat adevrul la un nivel mrginit, n care se reflect doar lipsa de
implicare ntr-un stadiu de dezvoltare superior a omului, termenul fiind folosit de multe ori
doar pentru a reflecta stri de fapt i trectoare, pe cnd problematica adevrului este mult
mai complex.nc din prima treapt a evoluiei sale, omul a fost pus n faa unui adevr
relevat prin simuri, fiind capabil s surprind realitatea din jurul su, crendu-i o imagine a
mediului nconjurtor, avnd posibilitatea s discerne ntre ce e real i ce nu.
Avnd, deci, implementat n contiin mecanismul adevrului, ine numai de noi cum l
folosim i n ce scopuri, responsabilitatea pe care ne-o confer fiind una mare, cci la un
moment dat, adevrul nu ne va mai privi pe noi, ci pe toi cei din jurul nostru. Astfel, se
poate vorbi i de o latur altruist a acestuia, pentru c, folosit n scopuri egocentriste,
adevrul nu ar mai putea fi mprtit i am deveni proprii notri prizonieri, nchii n petera
propriei noastre cunoateri
J. Kant considera, de asemenea, ac fericirea e un ideal. Dar prin aceasta Kant nu intelegea ca
fericirea e de neatinsci, mai degraba, ca noi nu suntem in masura sa judecam ce-ar trebui sa
faca oricare om ca sa devina cu certitudine fericit. Sa presupunem ca i-am spune cuiva ca
fericirea inseamna bogatie, iar acela incercand sa devina bogat raieste fara atata grija
zgarcenie, sau, sa presupunem ca-I spunem cuiva ca fericirea consta in a iubi dar persoana
iubita ii raspunde cu indiferenta sau ostilitate. Ambele noastre sfaturi au dat gres. In
general, e imposibil sa spunem ce-I trebuie fiecaruia sa fie fericit, ori pentru aceasta ar fi
nevoie sa stiu dinainte tot ce I s-ar putea intampla, ceea ce, desigur, nu sta in puterile
noastre. Fericirea este un scop al tuturor oamenilor, insa niciodata nu vom putea spune care
sunt mijloacele prin care cineva ar atinge fericirea in mod sigur. In acest sens, spune Kant, ea
ramane doar un ideal.
Mooiu erban XII MI 2