Examen: oral, nota finala consta in media din examen + seminar. Accentul pe prestatia de la examen.

Bibliografie: notele de curs + Liviu Pop, I.F. Popa, Vidu Obligatiile

CONSIDERATII GENERALE LEGATE DE NOTIUNEA DE OBLIGATIE

NCC ofera o def legala notiunii de obligatie art. 1864 Continutul raportului obligational. Obligatia
e o legatura de drept in virtutea careia debitorul e tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta
e indreptatit la prestatia. S a urmarit prezentarea generala a notiunii prin intermediul continutului,
indicand drepturile si obligatiile subiectelor de drept. In al doilea rand, art. 1864 evidentiaza
specificul obligatiei de a fi o legatura de drept. Suntem in prezenta faimoasei mosteniri romane in
materia definirii obligatiei, asa cum am preluat-o din Institutele lui Justinian Obligatio est .....
Obligatia este legatura de drept in temeiul careia suntem in mod necesar constransi sa platim un
lucru dupa dreptul cetatii noastre.

In dreptul civil, termenul de obligatie are 2 intelesuri:

1. Un sens larg, prin obligatie se intelege raportul juridic obligational. Este sensul de la care
pornim in definirea doctrinara a obligatiei. Def.: obligatia este acel raport juridic in continutul
caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit
debitor, de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sanctiunea de a apela la forta de
constrangere a statului in caz de neexecutare de buna voie a obligatiei. Din definitie, rezulta
ca raportul juridic obligational are in componenta sa 2 laturi: una activa, reprezentata de
dreptul de creanta al creditorului, si o latura pasiva, reprezentata de datoria care incumba
debitorului.
2. Un sens restrans, este sinonima cu datoria sau cu debitul, desemnand doar latura pasiva a
raportului juridic obligational. Un sinonim partial este si cel de indatorire care e folosit pentru
diversificarea limbajului, dar acest termen are un sens mai larg prin raportare la obligatie,
deoarece intelegem nu doar indatoririle de ordin juridic, ci si de ordin social etc.

Structura obligatiei raport juridic obligational

In structura obligatiei, regasim subiectele, continutul si obiectul.

Subiectele pot fi orice persoana fizica sau juridica. Subiectul activ sau creditorul este titularul
dreptului de creanta si formeaza latura activa a raportului juridic obligational. Subiectul pasiv sau
debitorul este cel care trebuie sa indeplineasca prestatia din latura pasiva a raportului juridic
obligational.

Calitatea de subiect poate sa apartina unei singure persoane (cazul obligatiei pure si simple) sau
aceasta calitate poate sa apartina mai multor creditori (situatia obligatiilor complexe cu pluralitate de
creditori), dupa cum poate sa apartina mai multor debitori (cazul obligatiilor complexe cu pluralitate
de debitori).

Continutul obligatiei vazuta ca raport juridic obligational este format din dreptul de creanta ce
apartine debitorului (reprezinta un element activ al patrimoniului ccreditorului) si creanta care
apartine debitorului (care face parte din elementele pasive ale patrimnoiului debitorului).
Obiectul obligatiei reprezinta conduita concreta la care e indrituit creditorul si la care e tinut
debitorul. Conform art. 1226, obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul.
Obiectul obligatiei nu trebie confundat cu obiectul contractului sau al actului, acestea fiind izvoare
ale obligatiilor. Prin urmare, obiectul obligatiei consta in conduita pe care creditorul o poate pretinde
debitorului, pe cand obiectul actului sau contractului reprezinta operatia juridica urmarita (ex. La un
contract: vanzare-cumpararea, schimbul, donatia etc.)

Obiectul obligatiei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. Trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil. In cazul in care prestatia consta in
obligatia de a da un bun determinat sau bunuri generice, vorbim despre cerinta existentei
bunului. Pentru verificarea acestei cerinte, trebuie sa tinem cont si de dispozitiile NCC 1229-
1234
2. Trebuie sa fie licit, sub sanctiunea nulitatii absolute (prevazuta in art. 1226, alin. (2)). Sunt
de observat dispozitiile art. 1229 numai bunurile care sunt in circuitul civil pot face obiectul
unei prestatii contractuale
3. 1227 si 1228 rezulta si o conditie negativa: NU este obligatoriu ca obiectul obligatiei sa
existe la momentul nasterii obligatiei. Astfel, 1227 constata ca Contractul este valabil, chiar
daca la momentul respectiv, una dintre parti se afla in imposibilitatea executarii obligatiei
(materiala sau juridica, absoluta sau relativa, permanenta sau temporara). In doctrina se
vorbeste despre o obligatie care e nula, atunci cand este vorba despre o imposibilitate....???

L. Pop apreciaza ca trebuie sa includem si sanctiunea obligatiei (un al patrulea element din structura
obligatiei) pentru a face distinctia intre obligatiile perfecte si imperfecte.

CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

1. dupa obiectul acestora:

a. Obligatii de a da, a face si a nu face
b. Obligatii de rezultat sau de mijloace
c. Obligatii in natura sau obligatii monetare/pecuniare

Obligatiile de a da, a face si a nu face.

Obligatia de a da este obligatia de a constitui sau a transmite un drept real, principal sau accesoriu.
Aceasta obligatie nu are o consistenta materiala, ea se executa ope legis prin insasi manifestarea de
vointa a partilor insotita, daca e cazul, in functie de felul contractului si de natura bunului, de o
anumita forma ad validitatem sau de publicitate. Ea este mentionata expres in cod, 1483 referitor la
obligatia de a stramuta proprietatea sau 1488 obligatia de a da o suma de bani.

Obligatia de a face presupune a executa o anumite actiune in sens material. Ea implica o anumita
conduita ulterioara momentului incheierii actului (spre deosebire de obligatia de a da). Spre
exemplu, 1482, 1485 sau obligatia de a executa o lucrare.

Obligatiile de a da si de a face sunt obligatii pozitive, prin comparatie cu obligatiile de a nu face, care
sunt negative.
Obligatiile de a nu face inseamna a se abtine de la o anumita conduita, actiune, de la ceva ce
debitorul ar fi putut sa faca, daca nu si-ar fi asumat respectiva obligatie. Este mentionata in mod
expres obligatia de neconcurenta in materia contractului de societate (1903). A nu se confunda
aceasta obligatie particulara cu obligatia generala de a nu face ce apartine subiectelor pasive
nedeterminate atunci cand ne referim la un drept real.

Interesul primei clasificari: Cele 3 tipuri de obligatii mentionate au un regim juridic diferit in privinta
executarii lor. Astfel, in Cod avem reguli speciale (1528) cu referire la executarea silita in natura a
obligatiilor de a face si de a nu face (1529). De asemenea, in 1523, alin. (2) sunt prevazute reguli
speciale de punere in intarziere a obligatiilor de a nu face.

Exista reguli particulare in privinta stabilirii daunelor moratorii (1536).

Obligatiile de rezultat (determinate) si obligatiile de mijloace (de diligenta si prudenta)

Ele sunt reglementate in 1481. In cazul obligatiei de rezultat, debitorul este tinut sa procure
creditorului rezultatul promis. Neatingerea rezultatului urmarit inseamna neexecutarea obligatiei, cu
consecinta activarii prezumtiei legale de culpa a debitorului (1547). Exemple: obligatia
transportatorului de a transporta un bun sau o persoana, obligatia de a redacta draftul unui contract
(in cazul avocatului)

Obligatia de mijloace reprezinta obligatia pentru a carei executare valabila debitorul este tinut sa
foloseasca toate mijloacele sau diligentele necesare pentru atingerea rezultatului promis
creditorului. Asadar, indatorirea debitorului nu consta in atingerea rezultatului, ci in a depune
diligenta necesara pentru atingerea rezulatului promis. Rezulta ca, in ipoteza unei astfel de obligatii
(de mijloace), debitorul nu garanteaza creditorului ca va atinge rezultatul promis. Exemple: obligatia
medicului de a vindeca pacientul de o anumita boala, obligatia avocatului de a-l reprezenta cu succes
pe client.

Importanta: Are incidenta asupra modalitatii de apreciere sau de determinare a neexecutarii

obligatiilor. Astfel, prin coroborare cu art. 1547 se confirma observatia ca, in cazul obligatiilor de
rezultat, neatingerea rezultatului promis constituie o neexecutare a obligatiei, cu consecinta
antrenarii prezumtiei legale relative de culpa a debitorului. Concret, cum se demonstreaza
neexecutarea obligatiei pozitive de rezultat? Ex. Obligatia de a preda un bun ca urmare a CV-C. in
aceasta ipoteza, creditorul, constatand ca nu i s-a predat bunul, nu are cum sa dovedeze faptul
negativ al nepredarii, dar poate dovedi existenta contractului si ca s-a trecut peste data scadentei.
Aceasta culpa a debitorului poate fi rasturnata.

In cazul obligatiilor de mijloace, in atingerea rezultatului (ex. Avocatul nu a castigat procesului),

neatingerea rezultatului constituie neexecutarea obligatiei de mijloace numai daca debitorul nu a
utilizat mijloc sau mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis, cu observatia ca
creditorul are sarcina probei de a dovedi aceste aspecte (ca nu s-au utilizat mijloacele pentru
atingerea rezultatului). In exemplul cu pierderea procesului, clientul trebuie sa demonstreze ca n-a
utilizat diligenta necesara; de exemplu, nu a citit o lucrare doctrinara in care era prevazuta solutia la
speta respectiva sau ca n-a prezentat toate probele sau ca n-a prezentat solutii din jurisprudenta.
Criteriile de demarcatie sunt prevazute in alin. (3) al art. 1481:

1. Modul in care obligatia este stipulata in contract. O obligatie care la modul comun poate fi
considerata de rezultat, in consideratia partilor, ea poate sa devina una de mijloace sau
viceversa. (rezultat trebuie sa vs. de mijloace incearca sa, promite sa)
2. Natura contraprestatie si a celorlalte elemente ale contractului. Astfel, in prezenta pretului
sau a unei contraprestatii de o anumita gravitate, putem ajunge la concluzia ca obligatia
noastra e de rezultat.
3. Gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului. Cu cat mai mare e gradul de risc,
cu atat mai mult tindem sa credem ca acea obligatie este de mijloace.
4. Influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei. Astfel, daca creditorul are o
influenta semnificativa asupra execuarii prestatiei, respectiv atingerii rezultatului, obligatia e
considerata a fi de mijloace. Exemplu: in privinta obligatiei medicului de a-l vindeca pe
pacient, creditorul (pacientul) are o influenta semnificativa (adica sa urmeze prescriptia
medicului)

Obligatii in natura sau obligatii monetare(pecuniare)

Obligatiile monetare sau pecuniare au ca obiect prestatia de a da o suma de bani, indiferent de titlul
sau de izvorul acestei obligatii (obligatia poate sa rezulte idntr-un contract sau dintr-un fapt juridic
licit sau ilicit)

Obligatiile in natura reprezinta toate acele obligatii cu conduita fie pozitiva, fie negativa din partea
debitorului si care nu au ca obiect prestatia de a da o suma de bani. Interesul acestei distinctii consta
in modul special al angajarii raspunderii debitorului obligatiei pecuniare neexecutate la scadenta. Ex.
In materie contractuala 1535

Criterii de

1. Obligatiile perfecte sau imperfecte(naturale). Sunt acele obligatii care pot fi aduse la
indeplinire in mod silit, prin apel la forta de constrangere a statului in caz de neexecutare de
bunavoie a obligatiei de catre debitor. Ele reprezinta majoritatea obligatiilor civile si se mai
cheama si obligatii inzestrate cu actiune in justitie
Obligatiile imperfecte(naturale) se caracterizeaaza prin faptul ca sunt susceptibile de
executare doar in mod voit de catre debitor, lipsind posibilitatea apelarii la forta de
constrangere a statului. Astfel, conform 1481, restituirea nu e admisa in privinta obligatiilor
naturale care au fost executate de bunavoie. Cu referire la obligatiile de presc... 2506 .. alin 3
conform caruia cel care a exec de buna voie obligatia, dupa ce prescr s-a implinit, nu are voie
sa ceara restituirea prestatiei chiar dac anu stia ca la data prestarii, prescriptia nu era
implinita.
Obligatiile naturale se divid in 3 subcategorii:
1. Legale, prevazute ca atare in lege. Ex. Obligatiile de joc si prinsoare 2264 lipsa dreptului
la actiune pentru plata unei datorii nascute dintr-un joc sau din prinsoare.
2. .............. obligatii nascute din acte juridice nevalabile (ori pentru vicierea
consimtamantului, ori pentru lipsa formei autentice)
 3. Degenerate acele obligatii care, initial, au fost obligatii perfecte pentru ca s-au nascut
in mod valabil, dar si-au pierdut eficacitatea ca efect al prescriptiei extinctive.

Obligatiile naturale sunt si raman obligatii juridice care si-au pierdut forta juridica, intrucat ele
prezinta elementul structural pasiv. Adica exista datoria sau debitul, cu consecinta ca obligatiile
naturale nu trebuie sa fie confundate cu obligatiile morale, nejuridice, sau cu simplele
comandamente morale.

Aceste obligatii naturale pot fi transformate fie in mod unilateral in obligatii perfect (cazul confirmarii
pentru acte anulabile sau renuntarea la prescriptie), fie prin vointa comuna a partilor, in mod
bilateral (ex. Prin novatie sau prin incheierea unui contract de garantie care sa garanteze executarea
obligatiei initial naturala). Desigur, avem o exceptie de transformare a obligaitilor din naturale in
perfecte -> 2246

Dupa opozabilitate: distingem intre obligatiile obisnuite, care reprezinta regula in materie, in sensul
ca ele sunt opozabile numai partilor contractante. De cealalta parte, obligatiile reale sau propter rem,
sunt cele care apar ca acesorii fata de un drept real, fiind adevarate sarcini reale ce incumba
titularului dreptului real.

In fine, obligatiile opozabile tertilor sau scriptae in rem sunt acelea atat de strans legate de posesia
unui bun, incat creditorul nu poate obtine satisfacerea creantei decat cu concursul posesorului sau
detinatorului actual al bunului. Ex. Aceea care rezulta dintr-un contract de locatiune (1811).

IZVOARELE OBLIGATIILOR

Izvoarele obligatiilor sunt faptele juridice lato sensu (actele juridice de formatie unilaterala, bi sau
multilaterala), precum si faptele juridice stricto sensu (evenimente sau actiuni omenesti, savarsite
fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se produc totusi, in baza legii civile).

Enumerarea legala a izvoarelor obligatiilor se regaseste in art. 1165. Astfel, din dispozitiile lui rezulta:

1. Contractul reglementat de la 1166?? pana la 1323

2. Actul juridic unilateral
3. Faptul juridic licit
4. Faptul juridic ilicit

CONTRACTUL, CA PRINCIPAL IZVOR OBLIGATIONAL

DEFINITIA: Contractul este acordul de vointe dintre 2 sau mai multe persoane cu intentia de a
constitui, modifica sau stinge un raport juridic. Cu privire la contractele de formatie bi sau
multilaterala, terminologia NCC nu e unitara, in senusl ca in anumite articole se foloseste notiunea de
contract, iar in altele, termenul de conventie 1557. Insa cei 2 termeni utilizati sunt perfect
sinonimi in dreptul civil.
In mod traditional, se retine principiul autonomiei de vointa. Potrivit acestuia, vointa partilor este
singura sursa si masura tuturor drepturilor si obligatiilor contractuale. Se considera ca acest principiu
reprezinta o manifestare a libertatii naturale a omului si o afirmare a dreptului individului, chiar
impotriva statului. Consecinta ar fi ca subiectul de drept nu poate avea alte obligatii decat acelea pe
care si le-a asumat in mod expres. Prin acest principiu, se face abstractie de imprejurarea ca existenta
omului e strans legata de societatea in care traieste, astfel ca interesele omului trebuie raportate la
cele ale semenilor sai. Ca urmare, principiului autonomiei de vointa i-au fost aduse limitari prin lege,
chiar sub imperiul vechiului Cod civil. Aceste limitari sunt:

a) cerinta legalitatii contractului pentru ca acesta sa fie obligatoriu,

b) cerinta formei scrise chiar sub forma autentica ad validitatem pentru anumite contracte

Se constata o inmultire a criticilor aduse tezei ce sustine influenta autonomiei de vointa asupra
vechiului Cod civil. Aceste critici, radicale sua moderate, s-au concretizat in aparitia unor curente noi
filosofico-juridice ce propuneau alte fundamente ale teoriei generale a contractului, cum ar fi:
solidarismul, utilitarismul, pozitivismul juridic sau analiza economica a contractului.

In redactarea NCC, se mentine ca temei al teoriei contractului autonomia de vointa, fara a avea un
caracter absolut sau suveran (acest principiu), intrucat se constata o inmultire a limitarilor
principiului autonomiei de vointa. Este vorba de :

1. reglementarea expresa si detaliata a obligatiei legale de buna-credinta, atat in faza incheierii,

cat si in faza excutarii contractului.
2. Reglementarea legala a impreviziunii (1271)

Din dispozitiile NCC, rezulta 2 principii care guverneaza materia contractuala:

1. Principiul libertatii contractuale art. 1969. In baza acestui principiu, partile sunt libere sa
contracteze in scopul incheierii contractelor dorite, dupa cum sunt libere sa nu contracteze.
Ele sunt libere sa stabileasca continutul contractului si sa aleaga partenerul contractual.
Libertatea contractuala astfel inteleasa este supusa unor limite art. 1969, in numar de 3:
a. Legile imperative
b. Ordinea publica
c. Bunele moravuri
2. Principiul bunei-credinte (art. 14), in mod particular in materia contractului (1170, in general,
si 1183, in particular cu privire la incheierea contractului). In cazul respectarii......, forma de
raspundere difera in functie de caracteristicile situatiei juridice prin care s-a incalcat buna-
credinta. Astfel, se va antrena raspunderea delictuala in faza incheierii contractului (ipoteza
unei negocieri neorganizate conventional) sau incalcarea obligatiei, daca ea a intervenit in
faza executarii sau in faza incheierii, in ipoteza unor negocieri organizate conventional.
In teza a II-a a art. 1170, se prevede ca partile nu pot inlatura sau limita aceste
obligatii de buna-credinta. Rezulta ca buna-credinta e de ordine publica, iar o eventuala
cauza de suprimare a ei se sanctioneaza cu nulitatea absoluta. Din aceasta perspectiva, p.
bunei-credinte apare ca o limitare a p. libertatii contractuale.

CLASIFICAREA CONTRACTELOR
IMPORTANTA clasificarii este generata de multitudinea contractelor incheiate in circuitul civil si are
scopul sistematizarii. Unele sunt criterii legale, altele, doctrinare.

1. Criteriul continutului
a. Contracte sinalagmatice sau bilaterale
b. Contracte unilaterale

Contractele sinalagmatice se caracterizeaza prin reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, fiecare

dintre parti avand dubla calitate, atat de creditor, cat si de debitor. Interdependenta obligatiilor
inseamna ca doua obligatii sunt intr-o astfel de relatie atunci cand nasterea sau asumarea unei
obligatii reprezinta cauza juridica a nasterii sau asumarii acelei obligatii. Ex. In contractul de Vanzare-
cumparare, cumparatorul isi asuma plata pretului, deoarece si vanzatorul isi asuma predarea
bunului.

Contractele unilaterale sunt acelea care dau nastere la obligatii in sarcna unei parti contractante. A
nu se confunda contractul unilateral cu actul juridic unilateral, deoarece, din punctul de vedere al
formarii, contractul unilateral este un act bilateral. Numai din punct din vedere al continutului,
respectiv al executarii, reprezinta un act unilateral. Articolul care defineste contractul
unilateraltranseaza si disputa din teoria si practica judiciara anterioara actualului Cod referitoare la
existenta asa-ziselor contracte sinalagmatice imperfecte. 1171 teza a II-a contractule unilateral,
chiar daca el presupune obligatii in sarcina ambelor parti.

C sinalagmatice imperfecte se nasc ca contracte iunilaterale. Insa pe parcursul executarii, apare si a

doua obligatie. Ex. Ctr de depozit cel care detine bunul e nevoit sa faca niste cheltuieli pentru a
evita pieirea bunului. Din acest fapt juridic voluntar, al efectuarii cheltuiilor, rezulta obligatia
proprietarului de a restitui aceste cheltuieli. Prin urmare, aceste 2 obligatii nu sunt interdependente.
Asadar, categoria contractelor sinalagmatice imperfecte nu pmami poate fi retinuta, deoarece
acestea sunt retinutedrept contracte unilaterale.

Doar contractele sinalagmatice produc anumite efecte specifice, se refera la urmatoarele notiuni:
exceceptia de neexecutare, rezilierea si rezolutiunea, riscul contractului.

Sub aspect probatoriu, cf. 1179? NCC, in cazul ctr sinalagmatic trebuie sa existe ...titlului executat?

A doua clasificare, in functie de criteriul scopului urmarit de parti

Distingem intre contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit. Contractul cu titlu oneros e
definiti in 1172, alin (1)contractul prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj in
schimbul obligatiilor asumate. De cealalta parte, contractul cu titlu gratuit, conform alin (2), este
contractul prin care una dintre parti urmareste sa procure un beneficiu celeilalte parti, fara a obtine in
schimb un avantaj.

Interesul clasificarii se refera la:

1. Din perspectiva conditiilor de validitate, acestea sunt mai severe in privinta ctr cu titlu
gratuit, atat conditii de fond, cum ar fi capacitatea (1244 la donatii), dar si conditiile de forme
mai riguroase, forma autentica ptr donatii (1011 NCC).
 2. Obligatiile partilor sunt reglementate mai sever in cazul contr cu titlu oneros, in sensul ca in
materia CV-C este reglementata obligatia de garantie pentru evictiune, garantie pe care nu o
regasim intr-un contract de donatie, decat daca e asumata in mod expres de catre parti.

Exemplu contractul de mandat este cu titlu gratuit prin natura lui, in sensul ca el poate fi si cu titlu
gratuit, daca partile stabilesc acest aspect. De cealalta parte, CV-C este unul cu titlu oneros prin
esenta lui; or, el n-are cum sa fie cu titlu gratuit, chiar daca partile ar dori acest lucru. Imprumutul de
folosinta este un contract care prin esenta lui e cu titlu gratuit. (prin natura/prin esenta lor pot fi cu
titlu gratuit/oneros)

Aceste contracte cu titlu gratuit/oneros se subclasifica in:

Cu titlu oneros:

a. Comutative acele contracte in care atat existenta, cat si prestatiile sunt certe si pot fi
cuantificate chiar la momentul incheierii contractului (ex. Vanzarea, schimbul, locatiunea
etc.)
b. Ctr aleatorii acelea in care existenta si/sau intinderea prestatiilor a uneia dintre parti
depind de un eveniment aleatoriu, incert. (ex. Contractul de renta viagera, contractul de
joc si prinsoare)

Interesul clasificarii in comutative si aleatorii:

1. Leziunea poate fi invocata doar in cazul contractelor comutative.

2. Contractele aleatorii, penturu a fi valabile, trebuie sa fie permise de lege (2266)

Cu titlu gratuit:

a. Dezinteresate acele contracte cu titlu gratuit prin care nu se micsoreaza patrimoniul celui
care procura un avantaj sau beneficiu celeilalte parti (ex. mandatul cu titlu gratuit)
b. Liberalitati acele contracte cu titlu gratuit in care, in scopul producerii unui beneficiu, se
trece o valoare patirmoniala dintr-un patrimoniu in altul. (ex. donatia)

Interesul clasificarii:

1. In cazul liberalitatilor, exista conditii mai riguroase (ex. forma autentica ptr donatie)
2. In materie succesorala, numai liberalitatile sunt supuse reductiunii liberalitatii excesive si
raportului donatiilor.?

DUPA CRITERIUL FORMEI:

Contractele consensuale reprezinta regula in materia libertatii formelor in privinta incheierii

contractului, asa cum rezulta din art 1168 NCC. Contractele sunt consensuale in sensul ca se
formeaza prin simplul acord de vointa al partilor, fara ca legea sa conditioneze de nasterea lor
valabila indeplinirea unor conditii de forma. Ex. vanzarea-cumpararea unui bun mobil

Contractele solemne si contractele reale apar cu titlu de exceptie fata de cele consensuale.

Astfel, contractele solemne presupun, pentur incheierea lor valabila, respectarea unor forme
solemne, care, de regula, e forma autentica. Ex. contractul de donatie sua contractul de ipoteca
imobiliara. Sunt si contracte solemne care presupun doar forma scrisa, su semnatura formata ex.
contractul de ipoteca mobiliara.

Contractele reale sunt acele contracte pentru formarea carora e necesara remiterea materiala a
lucrului. Asadar, remiterea lucrului reprezinta o conditie de fond pentru nasterea valabila a
contractului ex. contractul de gaj

Interesul clasificarii: formarea valabila a fiecarui contract in parte

CRITERIUL LIBERTATII PARTILOR DE A NEGOCIA UN CONTRACT:

1. Contracte negociate reprezinta regula in materia exprimarii vointei partilor in scopul

contractarii, in sensul ca partile negociaza toate clauzele contractului, fara impunerea
vreuneia din exterior.
2. Contracte de adeziune reglementate 1175 sunt acele contracte care sunt redactate
aproape in intregime si care sunt impuse prin continutul lor de catre una dintre parti, de
regula, mai puternica dpdv economic, celeilalte parti. Aceasta ultima parte are doar
posibilitatea de a adera sau nu la contract. Astfel, cf, 1175, contractule de adeziune atunci
cand clauzele sale esentiale sunt impuse sau redactate de catre una dintre parti. Sunt
necesare 2 conditii: redactarea si impunerea clauzelor, nu doar una dintre ele. Ex. contractele
de furnizare de utilitati (pozitie economica, monopol)
3. Contractele obligatorii sunt denumite obligatorii din perspectiv amodului de incheiere sau
de formare. Sunt acelea in care necesitatea incheierii lor e prevazuta in mod obligatoriu sau
imperativ de lege. Partile sunt astfel obligate sa incheie un anumit contract pe cale legala. Ele
sunt exceptii exprese de la principiul libertatii contractuale. Ex. contractul de asigurare civila
in cazul autovehiculelor (care este si aleatoriu, si de adeziune)

Codul civil reglementeaza un regim de protectie al partii mai slabe dpdv economic prin intermediul
clauzelor standard 1202 si al clauzelor neuzuale 1203. Pentru a fi standard, in cf. cu 1202, o clauza nu
trebuie sa fie negociata de parti, ci stabilita in prealabil de catre parti, pentru a fi utilizata in mod
general si repetat. Ex. in situatia profesionistilor, care incheie foarte des un anumit tip de contract.
Cauzele neuzuale sunt clauze standard, dar care sunt limitativ prevazute in art. 1203 si se
caracterizeaza prin faptul ca prin aceste clauze neuzuale se creeaza o disproportie intre drepturile si
obligatiile partilor. Sunt 10 astfel de clauze neuzuale. Nu e suficient sa fie inserate in contract, ci in
dreptul lor, cealalta parte sa exprime in scris ca a acceptat respectiva clauza.

Se vor aplica regulile privind protectia consumatorului ???

Dupa criteriul............., Distingem intre contracte principale si contracte accesorii

Contractele principale sunt acele contracte care au o existenta de sine statatoare, soarta lor nefiind
legata de aceea a altor contracte incheiate intre parti. E un contract principal contractul de
imprumut.

Contractele accesorii sunt acelea care insotesc un contract principal si a caror soarta depinde, sub
aspectul incheierii si stingerii lor, de soarta contractului principal. Ex. contractul de constituire a unei
garantii. Conform regulii accesoriul urmeaza principalul.
Contractul-cadru 1176? Conform art. (1), suntem in prezenta unei formule contractuale folosite de
parti cu scopul de a defini principalele relatii contractuale pe care ele le vor desfasura in viitor, in
continutul acestui contract-cadru regasindu-se cauzele principale sau esentiale ale unor contracte
viitoare. Aceste contracte viitoare mai sunt denumite contracte de aplicatie . Ex. contractul de
distributie.

DUPA EFECTELE PRODUSE:

1. In functie de natura dreptului, real sau de creanta:

a. Contracte constitutive sau translative de drepturi reale
b. Contracte generatoare de drepturi de creanta

Din perspectiva aceasta, contractele de la a. sunt supuse formalitatilor de publicitate imobiliara

+forma autentica.

2. In functie de modul de....

a. Contracte constitutive sau translative de drepturi (majoritatea contractelor) produc
efecte idn momentul incheierii, in viitor.
b. Contracte declarative de drepturi acelea prin care partile recunosc situatii juridice
preexistente si care produc efecte atat pentru viitor, cat si pentru trecut. Ex.
contractul de ?tranzactie? prin care s eprevine o situatie litigioasa. !! partajul nu mai
are efect declarativ, asa cum avea in vechiul Cod.

Importanta: data la care se nasc sau de la care pot fi exercitate anumite drepturi.

Duoa miduk sau durata de executare:

1. Acele contracte a caror executare se produce intr-un singur moment. Ex. contractul de
donatie, de v-cumparare.
2. Contractele cu executare succesiva acelea a caror executare se realizeaza treptat, in timp.
Ex. locatiunea, depozitul.
Interesul distinctiei: sanctiunea specifica in caz de neexecutare. Astfel, prima categorie, cu
executare dintr-odata, in cazul neexecutarii lor, daca se doreste desfiintarea contractului, se
va apela la remediul rezolutiunii in cazul contractelor de la p. 2, desfiintarea ptr neexecutare,
se realizeaza prin intermediul rezilierii. Diferente intre cele 2 forme (rezolutiune si reziliere)
sunt dpdv al efectelor lor.

Modul in care contractele sunt.... in legislatia civila

1. Contractele numite sunt contracte nominalizate in mod expres in legislatia civila, stabilind
totodata si regimul aplicabil acestor contracte. Este vorba despre contractele reglementate
atat din perspectiva dneumirii, dar si a regimului juridic aplicabil (c v-cumparare, mandatul
etc.)
2. Contractele nenumite sunt acelea care nu sunt reglementate expres in legislatie sub
aspectul regimului juridic aplicabil. Acestea pot fi incheiate de catre parti prin aplicarea
principiului libertatii contractuale.
Interesul distinctiei: art. 1168?! Contractelor nereglementate de lege li se aplica prevederile acestui
articol, iar daca ele nu sunt indestulatoare, regulile de la contractul cu care se aseamana cel mai
mult. Cel mai important element de asemanare prestatia principala, caracteristica, de cea mai mare
valoare.