IGIENA AERULUI

Viata pe Terra nu ar fi posibila fara existenta atmosferei (aerului), constituita dintr-un

amestec de gaze, vapori de apa, pulberi, microorganisme si particule radioactive, care inconjoara
pamantul si se mentine in contact cu acesta datorita gravitatiei.

Atmosfera nu este omogena pe verticala si orizontala sub raportul densitatii, compozitiei

chimice si proprietatilor fizice. Se compune din 5 straturi: troposfera, stratosfera, mezosfera,
termosfera si exosfera.

Troposfera este reprezentata de stratul atmosferei care vine in contact direct cu suprafata
pamantului si are o grosime medie de 12 km, mai mica la poli - 6 km si mai mare la ecuator - 18
km. Contine 4/5 din masa atmosferei si 90% din cantitatea totala de vapori de apa,
microorganisme si pulberi. Troposfera este sediul majoritatii fenomenelor meteorolologice,
influentand direct si indirect sanatatea si performantele vietuitoarelor. Temperatura scade pe
verticala in troposfera cu 6,5C la fiecare km.

Stratul superior al troposferei, in grosime de 1 -2 km se numeste tropopauza.

Stratosfera se refera la stratul atmosferei cuprins pe verticala intre 12 si 35 km, in care

aerul circula cu viteza mare. Temperatura inregistreaza valori constante de -56,5C, determinand
formarea unor nori din cristale de gheata.

Stratul superior al stratosferei se numeste stratopauza.

Mezosfera se intinde pe verticala intre 35 si 80 km.

Intre 35 si 55 km se produce o inversiune a temperaturii, in sensul cresterii acesteia in

raport cu inaltimea, pana la valori de 70-75 C. Acest fenomen este consecinta absorbtiei mari de
radiatii ultraviolete de catre stratul de ozon existent in aceasta zona care poarta numele de
ozonosfera.

in atmosfera, peste inaltimea de 55 km temperatura scade din nou, pana la -95C.

Stratul superior al mezosferei care face trecerea la zona superioara se numeste mezopauza.

Termosfera este reprezentata de stratul atmosferei cuprins pe verticala intre 80 si 1000

km, care se caracterizeaza prin cresterea temperaturii pana la +2000C, datorita absorbtiei
radiatiilor solare cu lungime mica de unda.

Atmosfera cuprinsa intre 200 si 500 km inaltime se ionizeaza sub actiunea razelor solare
si cosmice si constituie ionosfera, caracterizata printr-o mare conductibilitate electrica.

Stratul superior al termosferei care face trecerea spre exosfera se numeste termopauza.
 Exosfera se intinde pe verticala intre 1000 si 3000 km si se caracterizeaza printr-o
densitate foarte redusa a aerului.

Peste inaltimea de 3000 km gravitatea este foarte slaba, se inregistreaza un vid aproape
complet, temperatura coboara la -273C iar radiatiile sunt foarte puternice si vin de pretutindeni.

IMPORTANTA IGIENICA A AERULUI

Gravitatia este aceea care determina existenta si densitatea atmosferei corpurilor ceresti.

Luna are o gravitatie de 6 ori mai mica decat pamantul si in consecinta nu are atmosfera.

Saturn, in schimb, are o gravitatie mai mare ca pamantul, fapt care determina existenta
unei atmosfere foarte dense, care nu permite patrunderea razelor solare.

Pamantul are o gravitatie care a permis patrunderea razelor solare si in consecinta a retinut intr-
un anumit raport oxigenul, azotul, dioxidul de carbon si cateva gaze rare. Toate acestea au avut
un rol hotarator in aparitia vietii pe pamant.

Aerul constituie factorul esential al vietii, datorita faptului ca - prin o parte din
componentii sai (02, C02, corpurile straine, gazele intamplatoare) si fenomenele meteorologice
care au loc in el - intervine in desfasurarea unor procese de baza care se petrec in organismele
tuturor vietuitoarelor.

Oxigenul este elementul indispensabil vietii, proceselor metabolice care se desfasoara in

organism.

Dioxidul de carbon joaca un rol deosebit prin aceea ca este excitantul fiziologic al
centrului respirator si substanta de baza in procesul de fotosinteza.

Corpurile straine (pulberile si microorganismele) si gazele intamplatoare pot influenta si

ele viata oamenilor si a animalelor.

Fenomenele meteorologice care au loc in atmosfera pot influenta direct sau indirect
sanatatea vietuitoarelor.
 COMPOZITIA AERULUI

Gazele normale din aer

Principalele gaze care intra permanent in compozitia aerului sunt: azotul (78,08%),
oxigenul (20,95%), argonul (0,93%), dioxidul de carbon (0,03%), heliul, neonul, kriptonul,
hidrogenul, xenonul, radonul si ozonul (0,01%).

Azotul are. rolul principal de a dilua oxigenul pur si de a-i anula astfel efectul nociv.
Administrat in cantitati mari are efect sedativ asupra organismului, iar inhalat sub presiune
determina tulburari ale sistemului nervos (amnezie, halucinatii).

Desi azotul este considerat ca nu participa la procesele metabolice ale organismelor

superioare, totusi s-a dovedit ca el este utilizat de unele bacterii, alge si embrionii de gaina.

Cresterea presiunii atmosferice conduce la solvarea unei cantitati mai mari de azot in
sange, fapt care are drept consecinta depozitarea acestuia in diferite tesuturi, in special bogate in
lipide (tesuturile adipos si nervos).Ca urmare a acestui fapt apare narcoza hiperbarica.

Oxigenul este un element indispensabil vietii, a carui variatie in natura nu depaseste

0,5%. Aceasta constanta este determinata de un echilibru intre consumul de oxigen pentru
respiratie si procesele oxidative din natura, precum si eliminarea sa prin fenomenele de asimilatie
clorofiliana a plantelor.

Oxigenul patrunde in organismele superioare la nivelul pulmonilor. Se dizolva in plasma

intr-un procent foarte mic. Partea cea mai mare se combina cu hemoglobina, formand
oxihemoglobina (1 g hemoglobina fixeaza 1,33 cm3 oxigen).

Aerul expirat contine cu pana la 6% mai putin oxigen, decat acela inspirat. Viata este
posibila pana la concentratii ale oxigenului de pana la 11-12%. Sunt tolerate bine concentratii ale
oxigenului de 15-16%. Scaderea concentratiei oxigenului sub 10% produce perturbari grave, iar
la 7% produce moartea prin asfixie.

Scaderea presiunii atmosferice duce la reducerea presiunii partiale a oxigenului si, ca

atare, la insuficienta oxigenare a sangelui, la hipoxemie si hipoxie consecutiva, care genereaza
doua sindroame: 'raul de munte' (apare la altitudini de 2500-3000m) si 'raul de altitudine' (apare
la altitudini de 6000-7000 m).

Dioxidul de carbon este un gaz incolor, fara miros si mai greu decat aerul. Concentratia
acestuia variaza in functie de anotimp; ponderea si felul padurilor, a altor forme de vegetatie;
gradul de industrializare; prezenta emanatiei vulcanice si marine; intensitatea circulatiei aerului.

Sursele de dioxid de carbon in natura sunt aerul expirat de vietuitoare, eructatiile

rumegatoarelor, emanatiile vulcanice si marine, procesele de degradare a substantelor organice,
degajarile din izvoarele termale si de la diferite industrii, in special in urma arderii
combustibililor fosili etc.

Concentratia sa in natura este in continua crestere, astfel de la 260 ppm in 1860 a ajuns la
346 ppm in prezent. in ultimii 20 de ani concentratia de dioxid de carbon a crescut cu 9%. O
dublare a concentratiei fata de perioada preindustriala va produce o modificare drastica a climei,
prin cresterea temperaturii, ca urmare a efectului de sera.

Dioxidul de carbon are o importanta semnificatie igienica, datorita rolului pe care acesta
il are in respiratie si a faptului ca este un indicator in aprecierea calitatii mediului si
microclimatului. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) considera in prezent dioxidul de
carbon ca unul din principalii poluanti atmosferici, deoarece acesta a trecut din sfera compozitiei
normale a aerului in aceea a poluarii acestuia.

Ozonul este forma alotropica a oxigenului care se formeaza prin alipirea atomilor la
molecula acestuia, sub actiunea radiatiilor cosmice, ultraviolete sau a fenomenelor electrice din
atmosfera. Acesta este un produs instabil care elibereaza oxigenul atomic, avand un miros
caracteristic, iritant (ozein - a mirosi) si efect bactericid. Se formeaza in straturile superioare ale
atmosferei de unde coboara spre sol, fiind prezent in cantitati mici, in special la munte, deasupra
campiilor, marilor si oceanelor. Dispare repede in atmosfera poluata cu pulberi.

in prezent se inregistreaza o reducere drastica a nivelul de ozon in atmosfera de deasupra

Antarcticii. Se constata aparitia unor 'gauri' in stratul de ozon din mezosfera.

Subtierea stratului de ozon va conduce, ca urmare a cresterii cantitatii de raze ultraviolete

care ar ajunge la nivelul solului, la sporirea incidentei tumorilor pielii, altele decat melanoamele,
la afectarea sistemului imunoformator al organismelor, la reducerea ritmului de crestere si a
productiilor plantelor de cultura si la accentuarea efectului de sera. in reducerea stratului de ozon
este implicata poluarea cu unele substante chimice din care mentionam clorofluocarburile (CFC),
oxidul de azot etc.

PULBERILE DIN AERUL ATMOSFERIC

In afara componentelor gazoase, aerul contine numeroase particule solide sau lichide, de
origini si dimensiuni diferite.

Particulele solide din aer formeaza pulberile (praful atmosferic). In compozitia normala
a aerului, praful apare ca factor de polu-are. Particulele cu dimensiuni de pana la 100 m,
formeaza in aer un sistem aerodispersat, iar cele cu dimensiuni de peste 100 m se depun repede.

Pulberile din atmosfera sunt de origine telurica, vulcanica si cosmica. Cele de origine
telurica sunt cele mai importante. Marimea acestora este dependenta de natura solului, abundenta
vegetatiei si anotimp.

Cantitatea de pulberi din atmosfera este direct proportionala cu dezvoltarea economica si

demografica a zonei respective.

Dupa compozitia chimica, pulberile din atmosfera pot fi de natura anorganica (cca 70%)
sau organica (cca 30%).

Pulberile anorganice sunt formate din diferiti compusi din sol, materii prime pentru
diferite industrii, produsi de ardere (cenusa, fum) si unele produse industriale finite (ciment, var
etc.).

Pulberile organice sunt reprezentate de granule de polen, fragmente de resturi vegetale,

productii cutanate, spori de ciuperci si substante organice sintetice. Acestea pot constitui
suporturi pentru diferite microorganisme (bacterii, virusuri, spori si micelii de ciuperci).

Dupa Gibbs, pulberile se clasifica in praful propriu-zis, norii sau ceata si fumul.

Praful propriu-zis cuprinde particule cu dimensiuni de peste 10m, care in aerul fara
curenti sedimenteaza. Nu difuzeaza in aer si este retinut de caile respiratorii anterioare.

Norii sau ceata sunt formati din particule cu dimensiuni intre 0,10-10 m, care
sedimenteaza cu viteza uniforma. Au capacitate redusa de a difuza in aer si patrund pana la
nivelul alveolelor pulmonare, fiind retinute in majoritate in zona traheobronsica.

Fumul este constituit din particule cu dimensiuni cuprinse intre 0,01-0,1 m. Particulele
care constituie fumul nu sedimenteaza si au o mare putere de a difuza in aer. Patrund in aparatul
respirator pana la nivelul alveolelor, de unde sunt eliminate in mare parte prin expectoratie.

Cantitatea de pulberi din aer se masoara in mg/m3 aer sau numar de particule/cm3 aer
pentru pulberile in suspensie si in g/m2/30 zile pentru cele care sedimenteaza.

Implicatiile pulberilor in salubritatea produselor alimentare impun luarea unor masuri

dintre care amintim: plantarea unor perdele vegetale de protectie in jurul intreprinderilor,
cultivarea terenurilor cu plante perene, echiparea cu filtre a sistemelor de ventilatie, mentinerea
unei stari igienice corespunzatoare etc.