Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea Al. I.

Cuza Iasi
Facultatea de Educatie Fizica si Sport
Master- Kinetoterapie n geriatrie
Anul II

Codul deontologic i importana


respectrii lui n profesia de
kinetoterapeut

Masterand: Niculaiasa Anca Carmen


Master Kinetoterapie n geriatrie
An II , sem II

2012

1
1. Ce este kinetoterapia?

Profesiunea de kinetoterapeut are ca scop promovarea cunostintelor medicale de


kinetoterapie pentru asigurarea starii de bine fizic a individului si a populatiei in general,
prevenirea incapacitatilor, a limitelor functionale si a dizabilitatilor la individul cu risc de
comportament motor alterat, datorate unor factori medicali de stres socio-economic sau
situatiilor din viata de zi cu zi si furnizeaza mijloace pentru recuperarea sistemelor corpului,
esentiale pentru miscare, pentru asigurarea potentialului maximal al anumitor functii,
minimalizarea incapacitatilor, a limitarilor functionale si a dizabilitatilor (extras din legea
privind exercitarea profesiunii de kinetoterapuet, infiintarea, organizarea si
functionarea Ordinului Kinetoterapeutilor din Romania - Art.2).
Kinetoterapia este o profesiune recunoscuta si reglementata, cu specificitate clinica si
educationala, urmarind diversitatatea contextului social, economic, politic. Este in mod
evident, o profesiune singulara, si calificarea profesionala de baza, obtinuta in orice tara,
reprezinta realizarea unui curriculum care califica kinetoterapeutul sa-si foloseasca titlul
profesional si sa practice ca un profesionist independent.
In exercitarea profesiunii, kinetoterapeutul trebuie sa dovedeasca devotament,
corectitudine, disponibilitate si respect fata de fiinta umana (extras din legea privind
exercitarea profesiunii de kinetoterapeut, infiintarea, organizarea si functionarea
Ordinului Kinetoterapeutilor din Romania - Art.3)
Notiunea de kinetoterapie este o componenta a Kinetologiei (Kinesiologiei), care se
defineste ca stiinta care se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al structurilor
care participa la aceste miscari (Dally, citat de Motet D. si Marza D., 1995).
Kinetoterapia (Kinesiterapia), reprezinta un termen creat de francezi pentru a defini
o fiinta care se ocupa cu studiul mecanismelor complexe (nervoase, musculare,
osteoarticulare, ale organelor, aparatelor si sistemelor etc.) ale activitatii motrice normale a
omului, in vederea stabilirii masurilor profilactice si terapeutice cu scopul corectarii - prin
folosirea exercitiului fizic ca mijloc de baza - a tulburarilor, deficientelor i sechelelor
generate de boala sau traumatism (Motet D. si Mrza D., 1995).
In tarile anglofone, notiunea este cunoscuta ca Physical Therapy si, la noi, este de
multe ori tradusa gresit fizioterapie, in loc de terapie prin miscare.
Kinetoterapia este procesul educativ terapeutic recuperator prin care se urmareste
imbunatatirea (optimizarea) starii de sanatate fizica i psihica in vederea integrarii sau
reintegrarii sociale si profesionale a persoanelor in situatii speciale (care nu au avut sau si-au
pierdut capacitatile psihomotrice in urma unor imbolnaviri sau traumatisme).
De asemenea, prin metodele si procedeele folosite, kinetoterapia are un rol deosebit de
important atat n profilaxia primara, cat i n profilaxia secundara, folosirea exercitiului fizic
special structurat i asamblat avand influente benefice in prevenirea imbolnavirilor, ca si n
ceea ce priveste instalarea unor deficiente, dismorfisme, ca urmare a unor sechele dupa
imbolnaviri sau traumatisme (Moet, D. si Mrza, D., 1995).

2. Etica si codul etic

Etica este o ramura a filosofie , subsistem al sistemului filosofic. Conceptia etica


apartine si are caracteristicile conceptiei generale, filosofice despre lume, viata, om ; ea
completeaza conceptia generala cu idealul, principiile si normele conduitei umane. Etica s-a

2
impus si ca disciplina stiintifica, ea este o stiinta teoretica a moralei, avand metode speficice
de cercetare si principii dupa care se ghideaza actiunea umana. In corpus-ul eticii sunt impuse
o serie de valori, precum : dreptate, responsabilitate, sinceritate, libertate, intelepciune,
solidaritate, respect, onoare, demnitate, modestie, fericie, omenie. De altfel, potrivit
specialistilor cele mai numeroase sunt valorile morale. Louis Lavelle aprecieaza valoarea
morala ca fiind valoarea valorilor .
Etica este stiinta care studiaza acele insusiri dobandite prin educatie in functie de
inclinatiile egoiste si altruiste ale omului. Astfel generate si cultivate virtutile primordiale
formeaza un sistem de valori comune, admise de societate de-a lungul evolutiei istorice si
culturale.
In ansamblu, ele desemneaza calitatile care determina si intretin moralitatea : cinstea,
curajul, libertatea si responsabilitatea, judecata dreapta si simtul dreptatii, respectul,
intelepciunea, iubirea, consecventa, solidaritatea, generozitatea, simtul datoriei,
disciplina, ordinea ; intr-un cuvant bunatatea ; conducand la demnitate umana, ca
maximum de realizare individuala in acord cu principiul moral-social.
O importanta deosebita ca elemnt al moralitatii il reprezinta disciplina.
Disciplina inseamna supunere la o regula ce se aplica existentei colective. Intr-o
asemenea regula respectata de toti se traduce armonizarea indivizilor ; e semn al stabilitatii de
ordin socio-cultural in legatura cu care se manifesta dreptatea si echitatea.
Dreptatea inseamna legalitate respect al legii,reglare a raporturilor prin lege si
ceea ce corespunde egalitatii expresia cerintei realizarii aceleiasi situatii intre indivizi cu
privire la drepturile si indatoririle pe care le au. Dreptatea este o virtute prin excelenta, o
armonie perfecta intre intelepciune, curaj si cumpatare. Dreptatea la modul ideal este echitatea
principiul etic si juridic ce exprima exigenta intemeierii practice a raporturilor dintre oameni
si colectivitati de colaborare, respect reciproc, dreptate, justitie sociala, egalitate.
Echitatea este un principiu moral care presupune intr-un plan superior depasirea
normelor propuse.
Moralitatea inseamna integrarea intr-un ansamblu de relatii si reguli.
Disciplina inseamna respectarea regulilor ; e o atitudine raspuns la o nevoie a omului
manifestata din primii ani din viata pana la deplina sa maturitate.

Principiile si valorile codului etic

1.Furnizarea de servicii in beneficiul pacientilor


Principiul etic: Scopul principal al activitatii profesionistului este acela de a asista persoanele
aflate in dificultate implicandu-se in identificarea, evaluarea si solutionarea problemelor.

2. Justitia sociala
Principiul etic: Profesionistii promoveaza principiile justitiei sociale.

3. Demnitatea si unicitatea persoanei


Principiul etic: Profesionistii respecta si promoveaza demnitatea individului, unicitatea si
valoarea fiecarei persoane, precum si unicitatea situatie in care se afla.

4. Autodeterminarea (respectarea liberului arbitru)


Principiul etic: Profesionistul respecta si promoveaza dreptul pacientilor la autodeterminare.

5. Informare completa si corecta


Principiul etic: Profesionistul informeaza corect si complet asupra bolii si programului
individual ce urmeaza a fi realizat.

3
6. Confidentialitatea si viata privata
Principiul etic: Profesionistii recunosc importanta fundamentala a confidentialitatii si a
respectarii intimitatii persoanei si a secretului profesional.

7. Relatiile interumane
Principiul etic: Profesionistii recunosc importanta fundamentala a relatiilor interumane si le
promoveaza in practica profesionala

8. Integritatea
Principiul etic: Profesionistii actioneaza cu onestitate si responsabilitate in concordanta cu
misiunea profesiei si standardele profesionale.

9. Valoarea: Competenta
Principiul etic: Profesionistii trebuie sa isi desfasoare activitatea numai in aria de competenta
profesionala determinata de calificare si experienta profesionala.

3. Deontologia ca si concept

DEONTOLOGE s.f. Doctrina privitoare la normele de conduita si la obligatiile etice


ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale) - DEX
Deontologia este teoria indatoririlor.
Cuvantul deontologie desemneaza reguli, datorii, obligatii.
Etimologic e un termen foarte apropiat celor de morala si etica.
Deontologia reprezinta o stiinta a moralei una dintre diviziunile eticii care
studiaza drepturile, indatoririle si etaloanele de actiune, de apreciere si comportare intr-
un domeniu al vietii sociale utile.
In evolutia istorica a eticii, preocuparile deontologice cu reflexia centrata pe
constientizare si responsabilizare s-au impus, mai ales, odata cu societatea moderna.

4. Reprezentanti ai deontologiei

Pentru inceput amintim despre Invataturile Chinei : taoismul confucianismul. In


legatura cu Tao / Dao care este principiul, calea, absolutul, necesitatea naturala ce
guverneaza lumea s-a conturat o teorie a dotariilor. Intelesul datoriei presupune si
satisfactia, placerea, precum si respectul dreptului celuilalt, reciprocitatea ca participante la
sensul etic al vietii. In taoism cautarea fericirii e o datorie si un semn de reusita spirituala.
Conform doctrinei practice a lui Confucius datoria este subordonata omeniei.
Pentru Socrate si Platon semnificatia datoriei rezulta din importanta ei pentru realizarea
binelui, valoarea datoriei fiind in stransa dependenta cu valoarea binelui absolut.
Adept al stoicismului, Cicero se pronunta pentru cultivarea prieteniei, justitiei,
generozitatii, ca insusiri ce implica omul prin valoarea morala si ii confera indatoriri.
Crestinismul aseaza problema datoriei in perspectiva raportarii omului la divinitate.
Datoriile etico-religioase sunt porunci divine. In esenta, indemnul central la spiritualitatea
crestina este ca omul sa ajunga la intelegerea datoriei de a urma binele si de a evita raul.
Un aport deosebit in teoretizarea indatoririlor a adus Immanuel Kant in lucrarile
Intemeierea metafizicii moravurilor (1785) si Critica naturii practice (1788), filosoful
german face din datorie o categorie centrala a eticii. Ca si binele datoria are valoare absoluta,
este universala, neconditionata.

4
5. Problematica deontologiei profesionale

Deontologia profesionala e morala profesionala tratata prin prisma datoriei


profesionale ; este stiinta indatoririlor profesionale, a comportamentului profesional.
Deontologia profesionala e o particularizare a moralei generale la diversele profesiuni.
Criteriile moralei generale sunt aplicabile domeniului ei.
Intrucat fiecare profesie trebuie privita integral prin componentele ei : tehnica si umana,
datoria profesionala este una fundamental morala ; ea include stapanirea domeniului de
specialitate si o anumita atitudine a individului fata de profesie si fata de cei cu care el vine in
contact.
Drept urmare, deontologia profesionala reprezinta o stiinta complexa si o actiune
fundamentata pe : cunostinte indispensabile de specialitate, inclusiv cunostinte tehnice ; o
autentica cultura generala umanista ; un fel de a fi in relatiile interpersonale.
Deontologia profesionala da expresie necesitatii insusirii si demonstrarii, in profesie, a
unor norme tehnice de comportament, dar si a unor norme etice care sa contribuie la reusita
profesionala.

Intr-o etica a muncii, deontologia presupune :


un grad sporit de instrumentalizare ;
o reliefare a valorilor comune
grija pentru continuturile morale ce pot modela relatiile de munca

Munca aseaza indivizii in situatii care le solicita capacitatea de a alege si a lua decizii,
asumarea raspunderii, activarea si aplicarea cunostintelor acumulate in pregatirea lor
profesionala. Munca e cadrul principal in care persoana se formeaza, se dezvolta, se afirma
prin acte ce nu pot fi delimitate de campul etic.
Liniile majore ale unei deontologii tin de conformarea comportamentului profesional la
reguli si principii morale
principiul datoriei de a munci,
principiul lucrului bine facut,
principiul respectului pentru om si pentru lucruri,
principiul respectului pentru valoare si pentru lege.

Le identificam prin raportarea axiologica, fara a ignora imperativul rentabilitatii, dar sub
control moral ; astfel incat actiunea sa fie mereu una in beneficiul si nu in detrimentul
umanului. Deontologia face liantul intre domeniul dreptului si cel al eticului.

6. Repere pentru un cod de deontologie profesionala

Un cod de deontologie profesionala inseamna inscrirea si in cadrul legislatiei /


dreptului muncii, al legislatiei / dreptului securitatii sociale. Dar, intr-un cod de deontologie
profesionala, normativitatea
nu tine exclusiv de domeniul juridicului, ci si al eticului. In cadrele
deontologiei, norma angajeaza valorizarea morala prin interventia si a aspiratiei, a idealului,
ce contribuie esential la adeziunea cu intelegere la norma, intrucat a interventia criteriului
exemplaritarii, a ceea ce e demn de ales, de urmat, de infaptuit.
Un cod de deontologie cuprinde reglementari juridice si administrative, dar si etice,
avand ca principiu de baza, grija pentru persoana umana, pentru demnitatea ei.

5
Intr-un cod de deontologie, datoria se afla in stransa legatura cu virtutea, cu intelepciunea
si autocontrolul in relatiile interpersonale. Astfel,in cadrul codului deontologic trebuie sa
intalnim colaborare, recunostinta, loialitate, principiul bunavointei, principiul respectului de
sine si al respectului reciproc, principiul dreptatii, principiul justitiei, principiul solidaritatii,
principiului consensului si principiului echilibrului.
In conditiile adancirii diviziunii sociale a muncii, se profileaza necesitatea unor
reglementari inclusiv din punct de vedere etic, ale activitatilor desfasurate in variate campuri
profesionale.
Specialistii apeleaza la notiunea de cod pentru a desemna instrumentul cu ajutorul
caruia, in limbajul simbolic, se organizeaza principalele prevederi tinand de practicarea
diferitelor profesiuni . Este un cadru teoretic de referinta pentru edificarea asupra drepturilor
si datoriilor recunoscute pe grupe de profesiuni sau ocupatii, si care trebuie sa prezinte
caracter sintetic si mai ales elasticitate pentru a permite modificari si completari determinate
de evolutia ulterioara.

Normele profesionale cuprinse intr-un cod deontologic au menirea de a servi la :


orientarea subiectilor angajati ;
realizarea unui ghid de evaluare ;
indrumarea activitatii ;
constituirea unui stimul pentru ridicarea nivelului profesional.

Intr-un cod de deontologie profesionala, e necesar a se stabili principiul major in


functie de scopul urmarit, un principiu etic din care decurg drepturile si indatoririle in
exercitarea profesiunilor considerate.
Un cod deontologic trebuie astfel conceput incat, ca ansamblul de reguli de conduita, sa
promoveze, prin orice profesie, o conceptie a omului, sa respecte principiul moral al
umanitatii.

7. Codul deontologic in profesia de kinetoterapeut

I. Principii generale

Prezentam sistemul de principii generale de care vom tine seama atunci cand avem spre
ingrijire o persoana

1. In primul rand sa nu faci rau" este un principiu vechi cat stiinta medicala. Se
recomanda ca masurile de ajutor oferite kinetoterapeut persoanei sa se incadreze strict in
indicatiile medicului. Este interzis a avea initiative sau a asculta de sfaturi binevoitoare ale
unor persoane neavizate.

2. Gradarea efortului are o mare importanta in procesul de reabilitare a capacitatii


functionale a unei persoane cu nevoi speciale. Efortul trebuie sa urmeze o curba ascendenta,
plasata la limita superioara a posibilitatilor functionale de moment.

3. Continuarea actiunilor pana la deplina recuperare a capacitatilor funcionale


Mijloacele pe care le folosim pentru a obtine rezultatele pozitive in procesul de
recuperare apartin kinetoterapeutului.
Pentru refacerea deplina a capacitatii functionale, sistemul de mijloace pe care le
folosim trebuie sa fie adaptat specificului afectiunii, varstei pacientului, experientei motrice,
starii de sanatate.

6
4.Individualizarea tratamentului
Procesul de refacere a capacitatii functionale a organismului este diferit de la un pacient
la altul datorita unei diversitati de localizari, de particularitati individuale privind reactiile
organismului la tratament, de varietatea afectiunilor.
Din aceste motive, sistemul de lucru trebuie individualizat n functie de situatia fiecarui
pacient(Cl. Baciu).
In acest sens vom lua in considerare factorii care determina comportamentul pacientului, si
anume:
sexul prezinta particularitati sub raportul tratamentului in sens ca la femei se
obtin mai bune rezultate sub raportul controlului motor, la mobilitate si
abilitati, pe cand la barbati la mobilitate controlata, in care elementele de forta
au un rol important;
varsta este cunoscut ca rezultatele cele mai bune se obtin la copii si tineret,
in timp ce la persoanele n varsta vindecarea este de durata si cu unele
dificultati;
experienta motrica un pacient care a acumulat, inainte de declansarea bolii,
o experinta motrica va face fata mai bine solicitarilor procesului de recuperare
fata de o persoana sedentara; se explica acest comportament prin obisnuinta pe
care a dobandit-o prin practicarea programului zilnic de miscare, prin
capacitatea de mobilizare a fortelor, prin deprinderea de a alterna efortul cu
odihna, prin intelegerea a ceea ce reprezinta miscare pentru organism si, in
final, prin nivelul ridicat al pregatirii organismului sub raport fizic si psihic(T.
Sbenghe);
nivelul cultural sfera de cunoastere fiind cuprinzatoare, pacientul isi poate
explica mult mai bine situatia in care se afla, el poate apela la cunostintele sale
de anatomie si fiziologie, intelege mai bine explicatiile medicului si
colaboreaza mai usor cu kinetoterapeutul;
tipul si localizarea afectiunii este important sa cunoastem tipul si
localizarea afectiunii inainte de a sistematiza programul de lucru care va fi
adaptat la acesti parametri;

5. Normalizarea vietii
Viata unui pacient trebuie sa fie cat mai aproape posibil de normalitate. Pentru
realizarea normalizarii se parcurg patru etape: pregatirea, participarea,
contributia si, in final, stapanirea (L. Whalez).

II. Relatia dintre kinetoterapeut si pacient

Relatia kinetoterapeut - pacient este caracterizata de un ansamblu de reguli a caror


respectare asigura obtinerea unor rezultate:
Existenta intelegerii empatice, definita ca fiind capacitatea de a intelege cadrul de
referinta intern al pacientului, lumea lui obisnuita de trairi si semnificatia pe care
aceasta o are pentru el, precum si capacitatea de a exprima fata de pacient aceasta
intelegere astfel incat ea sa fie inteleasa si primita de el ;
Existenta respectului pozitiv neconditionat este pur si simplu sentimentul de
dragoste sau acceptarea tuturor sensurilor si sentimentelor pe care le incearca
pacientul ;
Congruenta proprie terapeutului se refera la caracterul deschis, onest, nedefensiv, la
concordanta dintre ceea ce simte, spune si face kinetoterapeutul ;

7
Existenta unei relatii pozitive, a carei construire este o datorie a kinetoterapeutului
capabil sa-si adapteze corespunzator atitudinile, comportamentul, modul de abordare a
pacientului si stilul de interrelationare in functie de particularitatile pacientilor si
obiectivele urmarite;
Asigurarea comunicarii eficiente, prin adaptarea limbajului verbal si nonverbal in
functie de necesitati ;
Centrarea pe aplicarea terapiei formative, care are ca deziderate educarea
pacientilor in scopul schimbarii reprezentarilor incorecte fata de boala si a dobandirii
unor reprezentari si comportamente utile pentru a-si imbunatati autonomia, pentru a-si
diminua dependentele, pentru a-si integra handicapul in activitatile zilnice si, in unele
cazuri, pentru a-si construi un nou proiect de viata ;
Existenta unei bune capacitati de realizare a transpozitiei didactice la
kinetoterapeuti, pentru a putea transforma cunostintele stiintifice in cunostinte utile si
utilizabile de pacient;
Centrarea pe autocunoasterea propriilor atitudini, comportamente, posibilitati si
limite in mediul profesional, in scopul realizarii autoreglarilor necesare;
Centrarea pe cunoasterea pacientilor, pe identificarea si evaluarea stilului
comportamental al pacientului, asa cum se manifesta el n cadrul interactiunii
terapeutice.
Din cele prezentate anterior reiese ca, este imposibil sa fii un bun kinetoterapeut in
lipsa dragostei fata de aproapele tau, ca si calitate dominanta. Din acest punct de vedere, se
poate spune ca adevarata dragoste fata de aproapele aflat intr-o situatie speciala nu consta in a
se substitui acestuia in confruntarea cu dificultatile pe care le intampina, ci in a-i da
posibilitatea de a le nvinge.
Exista anumite elemente esentiale, care definesc relatia kinetoterapeut pacient:
Evaluarea personalitatii kinetoterapeutilor si pacientilor cu care acestia intra in relaie,
urmarind in principal: activismul, sociabilitate, asumarea riscului, impulsivitate,
expresivitate, responsabilitate;
Evaluarea pozitilor de viata cu care kinetoterapeutul si pacientul intra in relatie;
Evaluarea dominantelor starii sinelui si a sistemului de reprezentari, cu referire la
kinetoterapeut si pacient;
Evaluarea canalelor de comunicare folosite de kinetoterapeut si pacient n cadrul
relatie.

III. Activitati specifice desfasurate de terapeut

Kinetoterapeutii incearca sa-si foloseasca influenta si controlul asupra mediului salii


de kinetoterapie ca mijloc de dominare a comportamentului si de realizare a transformarilor
dorite in atitudinile si activitatile pacientilor si ca o sursa de influentare a procesului de
vindecare. In unele situatii, se constata adoptarea unor atitudini necorespunzatoare (abordarea
neindividualizata a pacientilor, adoptarea unui mod de comunicare dogmatic si rigid).
Reactiile pozitive si negative ale kinetoterapeutilor constituie stimuli puternici pentru
pacienti, in sala de kinetoterapie producandu-se un grad inalt de conditionare, ca functie
directa a acestui comportament.
Kinetoterapeutul adapteaza, de multe ori, activitatile si obiectele, aparatele de care
dispune la tehnicile de reeducare, acest lucru ocupand si el un loc in relatia de ingrijire. In
kinetoterapie, activitatea, materialele, obiectele ofera pacientului imaginea posibilitatilor sale
si, mai mult decat atat, ii ofera si o imagine asupra sinelui.
Daca kinetoterapeutul interesat de obtinerea unor rezultate bune va pune la dispozitia
pacientului obiecte utile, estetice si il va solicita corect in folosirea lor, pacientul se va vedea

8
obligat sa reuseasca, stima sa de sine fiind astfel supusa unei probe dure. Odata obtinut
rezultatul, inregistrata reusita, stima de sine a pacientului se regaseste refacuta si ndoielile
nlturate. n relaia kinetoterapeut - pacient, fiecare are canalul sau favorit de comunicare.
Atunci cand kinetoterapeutul nu stie sau nu reuseste sa se adapteze si sa comunice cu
pacientul pe canalele preferate de acesta, rezultatele lasa de dorit. Sunt situatii in care,
neconstientizand propria incapacitate de adaptare, kinetoterapeutii sunt tentati sa
concluzioneze ca pacientul lor este negativ sau rezistent, fapt care ingreuneaza si mai mult
comunicarea, ajungandu-se la un schimb de replici taioase, dure.
Conduita kinetoterapeutului se prezinta ca un repertoriu de comportamente, atitudini si
tehnici, structurate intr-un sistem, prin care kinetoterapeutul asigura recuperarea pacientului.
Acest set de acte comportamentale poate fi apreciat ca stil al muncii kinetoterapeutului.
Observarea unor fapte de conduita si atitudini a kinetoterapeutilor si pacientilor in
cadrul relatiei terapeutice, poate conduce la concluzia ca nerespectarea legitatilor psihologice
care caracterizeaza relatia kinetoterapeut -pacient, poate influenta puternic, in sens negativ,
rezultatul actului recuperator kinetoterapeutic. Din acest punct de vedere, cele mai marcante
deficiente sunt:
Adoptarea de catre unii kinetoterapeuti a unor atitudini necorespunzatoare,
neadapate la particularitatile pacientului si la obiectivele urmarite, ca urmare a
slabei reprezentari a intelegerii empatice in sistemul aptitudinal si atitudinal al
kinetoterapeutilor.
Insuficienta dezvoltare a capacitatii de autocunoastere a kinetoterapeutilor,
care conduce la formarea unei imagini de sine in neconcordanta cu realitatea.
Insuficienta dezvoltare a capacitatii de cunoastere a celorlalti si, mai ales, a
pacientilor.
Inexistenta unor deprinderi adecvate de autoreglare a propriilor stari psihice,
atitudini si comportamente, fapt care conduce la imposibilitatea realizarii unei
adaptari corespunzatoare in functie de particularitatile pacientilor si context si
la imposibilitatea asigurarii unei atitudini congruente in relatia cu pacientii.
Necunoasterea unor tehnici de comunicare eficiente.
Stilul de lucru al kinetoterapeutilor caracterizat prin orientare spre sine sau orientare instabila,
orientari necorespunzatoare din punct de vedere al asigurarii unei relatii terapeutice eficiente.

IV. Aspecte psihologice privind relatia terapeut - pacient

Pentru psihologia medicala, studiul relatiei terapeut - pacient este, dupa numerosi
autori, insasi ratiunea ei de a exista, succesul actului terapeutic depinzand, in cel mai inalt
grad, de buna functionare si organizare a acestei relatii. Contactul terapeutului cu pacientul nu
este numai un act terapeutic sau numai de morala, ci si una si cealalta in acelasi timp.
Bolnavul va suporta suferinta, in primul rand, in functie de personalitatea sa, va avea dubii
sau momente de culpabilitate, dar la un moment dat el se va hotari sa abordeze medicul.
In fata bolii, dupa Sivadon (1973), pozitia terapeutului si a pacientului sunt diferite.
Daca pentru terapeut boala este adesea privita ca o problema stiintifica si obiectiva, pentru
bolnav ea este, in primul rand, o problema emotionala si subiectiva.
Ideal, terapeutul trebuie sa corespunda cererii emotionale a bolnavului, incercand sa
realizeze ceea ce Delay si Pichot (1962) denumesc cu termenul de comunitate culturala dintre
terapeut si pacient, care determina - in mare masura atitudinea terapeutului faa de pacient si
invers. Dupa parerea autorilor, personalitatea terapeutului determina stilul sau de munca care
se manifesta nu numai in cadrul deciziei terapeutice, ci si n cadrul tuturor relatiilor cu
bolnavii.

9
Vorbind despre caracteristicile profesionale ale terapeutului psihologia medicala si
psihoterapia stabilesc o serie de cerinte din punct de vedere al formarii si experientei necesare
unui bun terapeut, mentionand ca, desi acestea sunt foarte importante, nu trebuie pierdute din
vedere caracteristicile personale si umane, deoarece ele contribuie la stabilirea dialogului, a
relatiei si a aliantei in lucru, referirile facandu-se la usurinta de a comunica, la dorinta de a
ajuta si la capacitatea de a o face.
Una dintre cele mai importante probleme in cadrul relatiei terapeut - pacient - mai ales
la inceput, dar nu numai - este aceea a comunicarii, care se gaseste ingreuiata de factori, ca
starea de anxietate a pacientului, ignoranta sa, circumstantele in care cere ajutor terapeutului
etc., imbogatirea acesteia fiind esentiala, mai ales pe seama comunicarii verbale
interpersonale, care este mai eficienta decat o informatie vizuala sau scrisa.
In cadrul relatiei terapeut - pacient, personalitatea bolnavului este foarte importanta,
dar la fel de importanta este si personalitatea si atitudinea terapeutului fata de pacient, prin
felul de a fi al terapeutului.
Se vorbeste, de asemenea, despre necesitatea existentei in cadrul relatiei terapeut
pacient a ceea ce cercetatorii denumesc adaptare. Intalnirea dintre terapeut si pacient este o
intalnire dintre doua personalitati diferite, care stau pe pozitii diferite si care are loc in etape
diferite, motiv pentru care - pe parcursul desfasurarii relatie - tendinta trebuie sa fie de
echilibrare, prin adaptarea ideilor ale fiecareia dintre pari la cele ale celeilalte pari. De fapt,
se pare ca relatia terapeut pacient lasa curs liber tendintelor personale, sentimentelor
inconstiente, convingerilor si prejudecatilor. In relatia terapeutica, se poate considera ca
terapeutul este stapanul teritoriului sau si atunci el isi va dirija pacientul, centrandu-se pe
trairile sale psihice si fizice, sau se poate considera ca pacientul este stapan pe teritoriul sau si
atunci terapeutul va trebui sa-l urmeze, sa-l insoteasca si sa-l supravegheze n permanenta,
adaptandu-se lui in permanenta, pentru a determina aparitia efectului terapeutic.
Este indispensabil ca terapeutul sa tina cont de importanta relatiei terapeut pacient si,
mai ales, de influenta acesteia asupra procesului de vindecare; in cadrul acestei relatii,
terapeutul este primul instrument terapeutic. Terapeutul nu trebuie sa piarda din vedere ca, de
cele mai multe ori, bolnavul stie foarte multe despre boala sa. Cel mai mare privilegiu al
terapeutilor este dat nu de cunostintele stiintifice, ci mai ales de capacitatea de recunoastere a
umanitatii lor, de modul cum stiu sa foloseasca aceste cunostinte, de capacitatea lor de
comunicare cu bolnavii (Pinon, J., 2001).

In ceea ce priveste imbunatatirea comunicarii terapeut - pacient (a carui


responsabilitate ii revine terapeutului), Ley (citat de Lupu si Zanc, 1999) a formulat, pe baza
studiilor sale asupra intelegerii si memorarii informatiilor medicale, cateva sugestii:
indrumarile si recomandarile sa fie date la inceputul indicatiilor medicale;
sa fie accentuata importanta recomandarilor si indicatiilor medicale;
sa se foloseasca propozitii si cuvinte scurte;
informaia ce trebuie comunicat sa fie formulat in propozitii clare;
sa se repete recomandarile;
sa se dea informatii concrete, precise, in mod detaliat, mai degraba decat informatii
generale;

V. Relaia kinetoterapeut pacient de virsta a III - a

Aceasta relatie este foarte importanta, deoarece nu este un tratament de scurta durata,
ci de abordarea unei persoane in totalitatea sa bio-psiho-socio-culturala (N. Dolbeau).
Rolul kinetoterapeutului nu se identifica cu cel de vindecator, reprezentand numai o
componenta a planului terapeutic complex, cu valente interdisciplinare.

10
Daca veniti in contact pentru prima data cu pacientul, prezentati-va numele si
prenumele, explicati prin cuvinte putine, dar clare, motivul prezentei alaturi de acesta si ce
parere aveti despre modul in care veti colabora.
Kinetoterapeutul trebuie sa priveasca pacientul ca o personalitate globala, sa tina
cont de patologia sa, de dezvoltarea sa intelectuala, de apartenenta sa socio-culturala si
religioasa (de exemplu la un crestin Craciunul este o sarbatoare foarte importanta pe cand la
un musulman nu are aceeasi semnificatie).
Sentimentele kinetoterapeutului se traduc prin comportamente, atitudini corporale,
expresiile fetei, si nu prin cuvinte.Astfel nervozitatea kinetoterapeutului se transmite usor
pacientului. In acest domeniu orice improvizatie, orice ezitare este rapid perceputa si
sanctionata de pacient (N. Dolbeau).
Zambetele de pe buze vor reprezenta bunavointa, placere si bucuria de a ne revedea.
Ochii nostri il vor invalui cu multa caldura si intelegere pentru situatia in care se afla, dar si cu
speranta ca eforturile noastre vor da rezultate.
Kinetoterapeutul trebuie sa manifeste un echilibru comportamental. El este
intelegator, rabdator, dar in acelasi timp autoritar atunci cand este nevoie. Chiar daca intelege
situatia pacientului, el nu va accepta refuzul tratamentului sau agresivitatea. Prin
comportamentul sau kinetotetapeutul ii transmite pacientului respectul pe care il poarta, in
ciuda suferintei si a unor valori proprii.
Relatia cu pacientul poate fi dezagreabila, placuta sau neutra. Totul porneste de la
modul in care kinetoterapeutul stie sa comunice, si sa foloseasca cele mai potrivite cuvinte
pentru a intra in legatura cu pacientul, dar mai depinde si de tinuta sa vestimentara si chiar de
mirosul pe care il emana corpul sau. Se utilizeaz un ton calm al vocii, un ton prietenesc care
sa-l apropie si sa-l determine sa aiba incredere in noi. Treptat kinetoterapeutul va oferi
pacientului autonomie afectiva, pentru retributia sa.
Daca un pacient nu poate executa unele actiuni care vi se par usoare, nu-i reprosati
ca nu le face, incercati sa vedeti de ce nu le executa, actionati in acesta directie si veti fi
multumiti de "victorie".
Inainte de a incepe activitatea, adresati pacientului intrebari de genul: cum te simti
azi? cum te-ai simtit dupa programul de ieri? cum ai dormit?
Recapitulati pe scurt actiunile efectuate cu o zi inainte si apoi prezentati, pe scurt,
programul din ziua respectiva. Pacientul asteapta intelegerea pentru suferinta lui, ajutor pentru
a depasi disconfortul pe diferite planuri, corectitudine in aplicarea mijloacelor, atentiei si
profesionalismului in evaluarea progreselor in fiecare etapa, stabilirea unor repere sigure de
urmarit pentru a depasi treptat fiecare stadium al recuperarii.
Un aspect important al relatiei kinetoterapeut - pacient este confidentialitatea.
Kinetoterapeutul este frecvent in situatia de a afla detalii din viata pacientului.
Aceste detalii trebuie sa ramana secrete ale persoanei respective.
Exist situaii in care actul terapeutic poate fi influenat de cunoaterea acestor secrete,
iar dezvluirea lor nu poate fi fcuta fr acordul pacientului.
Viaa privat a pacientului sau starea acestuia nu pot fi subiect de comentarii. Orice
neglijen n acest sens distruge elementul esenial al acestei colaborri, adic ncrederea
(Judd, 1983).
Un alt element important al acestei relaii l reprezint comunicarea - vzut nu
ca limbaj, ci ca problematic legat de cunoaterea i nelegerea bolnavului. n orice act
medical intervine cu pregnan nelegerea dintre om i om. Aceast relaie este important,
dar, n acelai timp, este i complex. Specialistul trebuie s fie apropiat de pacient i s l
neleag, dar, n acelai timp, trebuie s menin i o oarecare distan fa de acesta.
Kinetoterapeutul nu trebuie s se identifice cu pacientul, dar trebuie s se fereasc de a-i
impune bolnavului o anumit concepie despre sntate. n situaia unor rezultate modeste,

11
pacientul va fi cu sigurana dezamgit i nu-i va ierta niciodat terapeutul. Din acest punct de
vedere, dialogul dintre kinetoterapeut i pacient are o mare valoare de susinere.
Kinetoterapeutul nu trebuie s se lase condus de bolnav. El trebuie s gseasc
momentul propice pentru a-i prezenta bolnavului care este tratamentul indicat. Specialistul nu
trebuie s rspund brutal, cu ironie sau enervare la preteniile pacientului. Totui, trebuie s
in cont de idiosincrasiile acestuia, de experiena sa de bolnav, de ameliorrile discutabile n
urma unor tratamente (Dolbeau i Abt, 1996).
Kinetoterapeutul trebuie s obin consimmntul pacientului su, mai corect
spus, adeziunea lui la actul medical.
El trebuie s respecte libertatea pacientului, motiv pentru care trebuie s-i explice
acestuia procedurile pe care le va aplica, pentru a-i obine asentimentul. De asemenea, nu
trebuie s se foloseasc de eventuala slbiciune a pacientului pentru a-i obine
consimmntul pentru acte terapeutice riscante sau discutabile.
Pentru a obine adeziunea pacientului, este necesar s se cunoasc exact compliana
acestuia.
Participarea activ a pacientului la actul terapeutic presupune o atitudine cooperant,
o buna atenie i o bun memorie. Chiar i atunci cnd se fac mobilizri pasive ale unui
segment, se solicit atenia pacientului prin explicarea aciunii i exemplificarea ei (Vlad,
1971).
Unii pacieni au defecte de memorie, au probleme emoionale sau atitudini negative
fa de tratament. n aceste situaii tratamentul trebuie s fie atent supravegheat, chiar dac
teoretic ei se pot descurca singuri.
Relaia dintre kinetoterapeut i pacient este complex, ea nefiind bazat doar pe lupta
mpotriva bolii. Pacientul se prezint n faa specialistului n toat integritatea sa bio-psiho--
socio-culrural. Deci kinetoterapeutul trebuie s cunoasc toate dorinele i aspiraiile
pacientului, pentru a interveni benefic atunci cnd este cazul.

Concluzii
Intreaga activitate pe care o desfasoara kinetoterapeutii, trebuie sa se desfasoare sub
actiunea eticii si a codului deontologic.
Daca iti respecti profesia, inseamna ca te respecti pe tine insuti, pacientii, colegii si
ceilalti participanti din angrenajul complicat al realizarii reabilitarii sanatatii.
De foarte multe ori reusita in profesie inseamna : profesionalism,
rabdare,
intelegere, compasiune, bunavointa, motivatie,rezistenta
fizica si psihica si nu in ultimul rind iubirea de semeni.
Scopul activitatii : recuperarea capacitatilor fizice si psihice si
imbunatatirea calitatii vietii .

12

S-ar putea să vă placă și