Sunteți pe pagina 1din 12

Curs 12 Bacteriologie

Virusologie speciala

Hepatite:

Generalitati: Hepatitele virale sunt boli specific umane. Sunt generate de virusurile hepatice care apartin
unor familii diferite. Au in comun tropismul pentru celula hepatica.

Hepatita virala A:

Este produsa de virusul hepatic A (HAV) care face parte din familia Picornaviridae, genul Enterovirus.
Este un virus ARN cu capsula icosaedrica neanvelopat si are 27nm. Este rezistent la temperature de
60oC, eter, dar este distrus in cateva minute de temperature de 100oC, de formol 1/4000, dupa o
expunere de 3 h la 37oC sau de clor active 0,1% mg timp de 30 min.

Rezervorul de virus A: Este reprezentat de bolnavii icterici sau anicterici.

Calea de transmitere: Este in special fecal-orala direct sau indirect (prin intermediul alimentelor sau a
apei contaminate). Aceasta boala se mai poate transmite prin: saliva, contact sexual oral sau anal, sange
(in perioada de viremie).

Perioada de incubatie medie: Este de 3-4 saptamani, perioada de contagiozitate incepe cu 2-3
saptamani inainte de perioada icterica si se mentine inca o saptamana dupa disparitia icterului.

Receptivitatea: Este generala iar imunitatea speciala este solida si durabila.

Principalul antigen este Ag HA.

Anticorpii corespunzatori: anti-HA IgG si anti-HA IgM.

Virusul si antigenele virale se pot decela din: materiile fecale examinate prin imunoelectromicroscopie,
in hepatocite prin biopsie hepatica tehnici de imunofluorescenta, experimental la animale infectate
(cimpanzei si maimute), ARN-ul viral din produsele patologice prin tehnici de biologie molecular (PCR
etc.).

Hepatita A se poate manifesta sub mai multe forme clinice:

- Asimptomatica (anicterica) mai ale la copii


- Icterica cu simptome nespecifice: anorexie, astenie, prurit, greturi, varsaturi
- Fulminanta, foarte rar, cu manifestari neurologice caracteristice insuficientei hepatice

Hepatita virala B:

Este produsa de HBV care apartine familiei Hepadnaviridae, genul Orthohepadnavirus. Este un virus
AND, particular Dane, etse sferic cu un diametru de 42nm, cu un centru electronodens de 28nm
corespunzator nucleocapsidei si are anvelopa. Particulele Dane sunt infectioase si evidentierea lor in ser
semnifica existent replicarii virale.

Structura antigenica:

Ag de suprafata HBs: Constituie invelisul extern al HBV si are o structura complexa lipoglicoproteica.
Apare in sangele bolnavilor dupa 4-6 saptamani de la infectie, inainte de debutul clinic al hepatitei si
dispar dupa 3 luni de la debut.

Anticorpii anti-AgHBs apar in convalescent si prezenta lor semnifica vindecarea bolii, apar si in urma
vaccinarii anti-VHB.

AgHBs indicator important de boala prin: imunodifuzie in gel, contraimunelectroforeza, latex


aglutinarea, HAP, ELISA, RIA, chemiluminiscenta.

AgHBe se deceleaza in sange prin ELISA, RIA.

AgHBc se izoleaza numai pe preparatele de tesut hepatic.

Sursa de infectie o reprezinta omul cu infectie acuta sau cronica cu HBV. HBV a fost izolat din sange,
lichid seminal, secretii cervico-vaginale, saliva, colostru.

Caile de transmitere:

- Parenterala: in injectii, transfuzii, instrumentar, contactul unor fluide biologice contaminate cu


solutii de continuitate de la nivelul tegumentelor si mucoaselor
- Sexual, heterosexuala sau homosexual cu parteneri infectati cu HBV
- Vertical, mama cu serologie pozitiva pentru AgHBs/AgHBe.

Receptivitatea este generala cu exceptia persoanelor imunizate natural in urma infectiei sau a celor
imunizate artificial prin vaccinare.

Virusul hepatitei C (HVC):

Este un ribovirus (ARN) apartinand genului Hepacivirus, familia Flaviviridae, cu capsida icosaedrica,
anvelopat. HVC produce hepatita virala de tip C.

Incubatia dureaza intre 2-8 saptamani, transmiterea este predominant parenterala, cel mai frecvent
posttransfuzionala si post transplant de tesuturi si organe. Transmiterea pe cale sexual se pare ca are loc
la persoanele cu parteneri multipli.

Majoritatea cazurilor sunt asimptomatice si diagnosticate tardiv in stadiul de ciroza sau hepatita cronica.
80% din cazuri fac hepatita cronica, 20% ciroza, iar 3% hepatocarcinom. Acest tip de hepatita poate fi
insotit de modificari imunologice prin depunerea complexelor immune in tesuturi si organe si aparitia
de: vasculite, artrite, purpura sau glomerulonefrite membrano-proliferative. Poate sa apara
crioglobulinemia mixta esentiala si etse asociata cu prezenta factorului reumatoid.
Picornavirusuri:

Generalitati: Sunt virusuri ARN de dimensiuni mici, cuprind numerosi agenti patogeni pentru oameni si
animale. Afecteaza tractul digestive, respirator si uneori sistemul nervos insotite sau nu de exanteme.
Sunt particule sferice sau cu un contur hexagonal, avand dimensiuni de 24-30nm cu o medie de 27nm.

Genul Enterovirus:

Se incadreaza urmatorele specii patogene pentru om: virusul poliomielitei, virusul coxsachie, virusul
Echo.

Virusul poliomielitic:

Patogeneza: Virusul polio patrunde in organism pe cale oro-faringiana.

Incubatia: Este de 7-14 zile (extreme 2-35 zile). Virusul se multiplica in tesuturile limfoide ale
rinofaringelui si ale intestinului in placile Peyer.

Izolare: Din rinofaringe si materii fecale inaintea debutului clinic. Diseminarea initiala se face pe cale
limfatica, urmeaza o viremie tranzitorie, fenomenele clinice insotitoare, gastrointestinal si respiratorii nu
sunt semnificative, infectia oprindu-se in majoritatea cazurilor in acest stadiu. Multiplicarea crescuta a
virusului in tesutul reticuloendotelial conduce la viremie persistent cu invazia sistemului nervos
(maduva, creier).

Infectarea sistemului nervos se face pe cale sanguine, iar propagarea in tesuturile nervoase de-a lungul
axonilor nervilor periferici o data intrat in caile nervoase, progresia acestuia nu mai poate fi oprita.
Factorii favorizanti ai infectiei sistemului nervos sunt: tonsilectomia, interventii chirurgicale, injectii si
traumatisme datorate lezarii terminatiilor nervoase, stresului, oboseala fizica, sarcina si varsta.

Forme clinice:

A. Poliomielita paralitica (paralizia infantile) pentru ca afecteaza varste mici, se manifesta numai la
0,1-1%o dintre indivizii infectati cu virusul polio.
1. Forma comuna poliomielita paralitica spinala denumita si boala Heine-Medin. Incubatia
este de 3-14 zile, boala evoluand in 2 faze:
o Faza prodomala: Debuteaza cu febra de maximum 39oC, angina, tulburari digestive,
uneori se asociaza cu mialgii. LCR este clar cu un numar moderat de elemente,
albuminorahia normala. Durata acestei faze este de 3-6 zile, apoi o perioada
asimptomatica, afebrila de 2-5 zile.
o Faza paralitica: Se reinstaleaza febra 39oC, apar dureri si spasme muscular. Intr-un
interval de cca. 48 ore survin paraliziile, ele pot fi limitate, asimetrice, monoplegii sau
paraplegii. Sunt afectati in special muschii membrelor inferioare, apoi cei ai membrelor
superioare si trunchiului. Sechelele consecutive sunt prezente in majoritate cazurilor cu
atrofie muscular insotita de tulburari de crestere la copii.
Caracteristicile paraliziei in polio: paralizie flasca, asimetrica, afecteaza anumite grupe muscular lasand
altele integer, hiperestezii si parestezii in perioada paralitica, ROT: initial hyperactive, apoi diminuate
pana la disparitie.

2. Forma respiratorie: Apare in paraliziile periferice fiind grava datorita localizarii bulbo-
protuberantiale paralizia ascendenta tip tip Landry. Sunt afectati nuclei si neuronii motori
ai nervilor cranieni: paralizii ale muschilor respiratori, a muschilor diafragmei, abdominali,
intercostali; tulburari ale ritmului respirator datorita atingerii centrilor bulbar; tulburari in
deglutitie, obstructive traheo-bronsica, tulburari de vorbire la care sunt associate fenomene
de anoxie si pierderea cunostintei. Prognosticul este rezervat.
3. Forma encefalitica: Apare in cadrul paraliziei spinale sau ascendente si are un prognostic
grav.
4. Forma cu paralizii izolate ale nervilor cranieni (paraliziile de nerv facial) evolueaza benign.
B. Poliomielita neparalitica:
- Meningita poliomielitica: Este o meningita cu lichid clar, debuteaza cu febra, cefalee, stare
generala alterata, redoarea cefei, mialgii, hiperstezii, tulburari gastro-intestinale, greata,
varsaturi, evolutia este favorabila.
- Miopericardita: Este o afectiune de sine statatoare si are un prognostic bun.
C. Poliomielita abortiva: Este o boala minora cu simptomatologie asemanatoare gripei.
D. Poliomielita inaparenta: Este cea mai frecventa forma de manifestare a infectiei.simptomele
sunt absente insa bolnavul excreta virusul, fiind sursa de imbolnavire pentru contactii
susceptibili.

Transmiterea se realizeaza:

- Direct: pe cale fecal-orala, prin contact cu indivizi apparent sau inaparent, aerogen prin dispersia
secretiilor nazofaringiene in mediul extern print use, stranut, vorbire
- Indirect: prin intermediul apei contaminate din lacuri, rauri sau prin apa de canalizare, prin
alimente contaminate, lapte nefiert sau nepasteurizat, legume, zarzavaturi (cultivate in soluri
contaminate) si fructe manevrate cu maini murdare pot fi la originea unor epidemii alimentare
ce evolueaza lent si cu putine cazuri.

Susceptibilitatea este generala.

Profilaxie: Masuri generale: bolnavul se spitalizeaza pe toata durata bolii, reprimirea convalescentului in
colectivitate (in special in sectorul alimentar) se face dupa 3 luni de la imbolnavire (absenta eliminarii de
virus), contactii copii sunt carantinati 21 de zile vaccinati, supravegheati medical si termometrizati zilnic.

Profilaxia pasiva: Se aplica persoanelor expuse riscului de imbolnavire: personalului medico-sanitar,


gravid, contactii din focare. Se face prin administrarea de JgG (0,14ml/kg corp), este eficace inaintea
contactului infectant si ofera protective 5-8 saptamani.

Profilaxia activa: vaccinuri virale. A fost posibil datorita lui Enders, Weller si Robbins care in 1949 au
cultivat virusul polio in culture celulare.
Tratament: este simptomatic. Reducerea durerilor, spasmelor, mentinerea respiratiei, hidratare. In
convalescenta kinetofizioterapia.

Familia Orthomyxoviridae:

Orthomyxovirusurile sunt agenti etiologici ai unor infectii respiratorii acute, uneori grave, cu impact
global ce evolueaza in epidemii/pandemii cu mortalitate mai ales in randul copiilor si batranilor.
Denumirea de myxovirus exprima afinitatea pentru mucoproteinele suprafetei celulare, myxa
inseamna mucus in greceste. Termenul de orthomyxovirusuri le deosebeste de paramyxovirusuri care
desi are mecanisme asemanatoare de atasare de celula sunt diferite ca modalitate de structura si
replicare.

In 1996 Comitetul International de Clasificare si Taxonomie Virala a inclus in Orthomyxovirusiridae genul


Thogotovirus ce cuprinde virusuri avand proprietati similar familiei, iar in anul 2000 a divizat genul
Influenzavirus in alte 3 genuri: A, B, C cu genurile:

- Genul Influenzavirus A cu tipul de virus gripal A


- Genul Influenzavirus B cu tipul de virus gripal B
- Genul Influenzavirus C cu tipul de virus gripal C
- Genul Thogotovirus cu tipurile Thogoto, Dhori si Batken

Genurile Influenzavirus: A, B, C:

Morfologie: Virionii au aspect polimorf de la forme sferice la forme filamentoase. Virionii sunt inveliti pe
suprafata invelisului viral se observa niste proeminente, spiculi, care au dimensiuni de 10-14nm lungime
si 4-6nm diametru. Virionul este constituit din ARN, proteine, lipide si carbohidrati.

Nucleocapsida: Are simetrie helicoidala, este alcatuita din genom ARN dublu spiralat cu dimensiuni intre
50 si 150nm. Este segmentat: virusurile gripale A si B au genomul format din 8 segmente, iar virusul
gripal C este format din 7 segmente. Fiecare segment este o minigena responsabila de codificarea unor
proteine virale: 3 polimeraze, hemaglutinina, neuraminidaza, nucleoproteina, protein matrix (M) si o
protein nestructurala.

Infectiile gripale cu tipul A se intalnesc la om si animale domestice sau la pasari salbatice (rate, gaste,
pasari calatoare). Uneori pot sa apara la om infectii simultane la om cu tulpini umane si animale. In
astfel de infectii mixte xu tulpini de la specii diferite, dar de acelasi tip apar noi tulpini prin reasortarea
minigenelor, acestea se numesc reasortanti pentru a le diferentia de recombinanti (in care schimbarile
genomice presupun ruperi ale genomului si legaturi covalente pentru refacerea genomului modificat).

Antigenul nucleocapsidar confera specificitate de tip virusului gripal (permitand diferentierea intre cele
3 tipuri: A, B, C). virionul gripal prezinta 2 feluri de proiectii: hemaglutinina (HA) si neuraminidaza (NA).
la exterior anvelopa contine lipide, glicolipide si glicoproteine partial derivate din membrane plamatica a
celulei gazda, partial codificate de genomul viral. Pe suprafata sunt dispuse proeminente in forma de
spicului (spikes) cu care virionul se ataseaza de celulele receptoare.
Doua tipuri de spiculi sunt importante:

- Hemaglutinina (HA) printer peplomerele de HA se gaseste o alta categorie de proiectii,


structure cu aspect de ciuperca numite neuraminidaze (NA).
- Neuraminidazele sunt enzyme formate din mucopolizaharide si mucoproteine. Neuraminidaza
previne aglutinarea noilor particule virale favorizeaza cresterea numarului de virioni infectati si
difuzarea lor catre alte teritorii tisulare (altele decat locul de invazie). In infectia gripala NA
faciliteaza fluidificarea stratului de mucina de la nivelul arborelui respirator si angajarea tractului
respirator inferior in procesul infectios.

Genurile Influenzavirus:

Fata de aceste component antigenice apar anticorpi specifici: inhibitori ai hemaglutinarii, neutralizanti si
inhibitori ai activitatii neuraminidazice.

Nomenclatura virusurilor gripale:

Tulpinile gripale au o nomenclatura specific ce cuprinde:

- Tipul antigenic al ribonucleoproteinei virale (A, B, C)


- Localitatea de izolare (originea geografica a tulpinii)
- Numarul tulpinii, anul izolarii
- Tipul de HA si NA

Exemplu: A/Solomon Islande/3/2006/H1N1

Patogenie: Gripa este o boala infecocontagioasa de grupa B cu evolutie ciclica sezoniera si multianuala
cu manifestari clinice generale si respiratorii cu potential de severitate.

Sursa de infectie este omul bolnav.

Calea de transmitere: Este aerogena (prin picaturile Pflugge).

Modul de transmitere: Este direct.

Incubatia este de 1-3 zile.

Debutul: Poate fi brusc cu: febra, frisoane, cefalee, catar oculonazal, mialgii, poliartralgii.

In perioada de stare: Apare o stare de astenie pana la prostratie, cu inapetenta, cefalee, febra, frisoane,
varsaturi, mialgii, obstructie nazala, stranut, tuse, faringita, laringita, traheobronsita, pneumonie
interstitiala.

Convalescenta: Dureaza cca. 2 saptamani cu astenie sit use. Pot sa apara complicatii: crup gripal,
bronsiolite, pneumonii severe, miocardita, pericardita, miozite, suprainfectii bacteriene (otite, sinuzite,
conjuctivite etc.).
Profilaxie nespecifica: Prin masuri igieno-dietetice, izolare eventual spitalizare.

Profilaxie specifica: Prin administrarea vaccinului anti-gripal care este un trivaccin recomandat de OMS
cu tulpinile de virus care sunt circulante in anul respective.

Pentru 2012/2013 are urmatoarea compozitie:

- A/California/7/2009 (N1H1) 15g


- A/Victoria/361/2011 (H3N2) 15g
- B/Wisconsin/1/2010 (derivatia din B/Hubei Wujiagang/158/2009) 15g

El se recomanda persoanelor expuse, batranilor, copiilor. Este contraindicate persoanelor care au


hipersensibilitate la substanta active din preparatul vaccinal, oua sau in general la proteinele aviare,
neomicina, precum si la cei cu boli acute sau febrile.

Genul Rubulavirus:

Virusul urlian (VU):

Este virus ARN. Este agentul etiologic al parotiditei epidermice.

Patogeneza: Virusul este transmis prin picaturile Pflugge (saliva si secretii respiratorii) patrunde in caile
respiratorii superioare unde se multiplica, apoi virusul disemineaza in ganglionii regionali, apoi prin
viremie in tot organismul. Organelle tinta sunt: glandele salivare, glanda parotid, ovarele testiculele,
pancreasul. Virusul este excretat in saliva 5-6 zile inainte sic ca. 9 zile de la debut, cand sunt detectati
anticorpii IgM. Sistemul nervos este interest in 50% dintre cazuri care variaza de la meningism exprimat
prin usoara crestere a elementelor celulare pana la meningoencefalita (0,5% dintre cazuri). Infectia cu
virusul urlian este sistemica, acesta multiplicandu-se in celulele epiteliale ale diferitelor organe, chiar
daca clinic predomina parotidita.

Aspect clinice: parotidita epidemica (oreionul)

Incubatie medie: Este de 18 zile (7-25 zile) cu febra medie,anorexie, otalgie, indispozitie, urmata rapid
de hipertrofia bilaterala dureroasa a glandelor parotide si a glandelor salivare.

Durata bolii: Este de 10-15 zile cu evolutie autolimitanta. Localizarile glandular extrasalivare pot sa
apara inainte concomitant, dupa sau in absenta parotiditei.

Complicatii:

- Meningita urliana care este o meningita limfocitara, ea poate sa apara dupa 5-7 zile de la debut
cu febra, redoarea cefei, varsaturi, cefalee si fotofobie. Evolutia este favorabila cu vindecare in
cateva zile.
- Encefalita inainte de introducerea vaccinului reprezinta cca. 20-30% dintre encefalitele virale. Ea
apare la cca. 1,4% dintre cazuri, ea poate sa apara in timpul parotiditei sau la 2-3 saptamani, se
manifesta proin confuzie, convulsii, tulburari motorii sau senzoriale. Majoritatea cazurilor
evolueaza fara sechele.
- Afectarea nervilor cranieni surditate la 0,5%odintre cazuri, uni sau bilateral ireversibile.
- Alte complicatii: miocardite, nephrite, pancreatite. 4% dintre pacienti diabetul juvenile (ar fi o
consecinta posibila a diabetului juvenile prin afectarea celuleor beta pancreatice).

Profilaxie: masuri generale

Profilaxie pasiva: Prin administrarea de IgG specific hiperimune mai ales la indivizii de sex masculine
dupa pubertate.

Profilaxie activa: Vaccinuri inactivate cu formol confera protective limitata (6 luni). Vaccinuri vii
attenuate. Vaccinarea se administreaza dupa varsta de 1 an la toate persoanele cu risc crescut
(colectivitati scolare, tineri, adulti) intr-o intr-o singura doza. Poate fi: monovalent, bivalent (antiurlian +
antirujeola) sau trivaccin (antiurlian + antirujeola + antirubeola).

Contraindicatii: Nu se administreaza la femeile gravid, in boli acute si al imunodeprimati.

Genul Morbilivirus:

Virusul rujeolic:

Este un ribovirus anvelopat ce face parte din genul Morbilivirus, familia Paramyxoviridae. Este agentul
etiologic al rujeolei. Genomul este ARN cu capsida helicoidala, care este acoperit de protein M matrix si
la exterior peplos format din dublu strat lipidic derivate din membrane celulei infectate si spiculi
glicoproteici: hemaglutinina si protein F (de fuziune).

Patogeneza: Virusul rujeolos patrunde in organism prin aerosoli, se replica local in mucoasa respiratorie
si conjunctivala. Disemineaza in ganglionii regionali, ajunge in sange si apoi in organelle interne.

Sursa de infectie: Sunt bolnavii cu rujeola (nu sunt purtatorii sanatosi).

Calea de transmitere: aeriana, direct prin picaturile Pflugge eliminate prin tuse sau stranut si indirent
prin obiecte proaspat contaminate.

Receptivitatea este generala.

Incubatia: Este de 9-11 zile. Este o perioada prodomala care dureaza 3-4 zile si se caracterizeaza rpin
febra, catar oculo-nazal, fotofobie, lacrimare, tuse seaca, uneori cu anorexie, varsaturi si rar convulsii.

Perioada de stare: Se manifesta cu febra, ochi rosii si lacrimosi, secretie nazala, tuse. In ziua a doua de
boala apar in gura pr interiorul obrajilor mici puncte albe (semnul lui Koplik) care dureaza 2-3 zile. Apoi
apare si eruptia care se prezinta sub forma unor pete mici de culoare roz, catifelate, uneori usor
reliefate eruptive maculopapuloasa generalizata cu character descendent, catifelata la palpare,
confluent in 4-6 zile. Exantemul etse nepruriginos care dispare la presiune.
Complicatii: suprainfectiile, complicatiile nervoase immediate (encefalomielita acuta postinfectioasa
care poate sa apara la 2 saptamani de la rash), complicatii nervoase tardive (panencefalita sclerozanta
subacuta PESS ) care poate sa apara la 2-15 ani de la infectia rujeoloasa, incidenta este 1/106 de cazuri
se intalneste mai frecvent la baieti.

Tratamentul: este simptomatic

Virusul rubeolos:

Este un virus ARN, este agentul etiologic al rubeolei, este o boala de gravitate medie sau usoara, dar este
importanta pentru gravid unde infectia cu acest virus poate produce concomitant leziuni fetusului si
malformatii congenital. Rubeola a fost recunoscuta ca entitate nosologica distinct de rujeola si scarlatina
in 1881.

Patogeneza: Poarta de intrare si locul de multiplicare a virusului este mucoasa rinofaringiana, de aici
virusul difuzeaza in ganglionii regional si sange (viremie) in tot organismul. Virusul este detectat in sange
incepand cu a 7 zi de la infectie si se mentine inca 1-2 saptamani care dispare o data cu aparitia
anticorpilor. La femeile gravid virusul se transmite prin intermediul placentei si ascendant din caile
genital materne deoarece virusul rubeolos este present la nivelul cervixului incepand cu prima
saptamana de la debutul rash-ului. Avortul spontan in primul trimestru de sarcina survine in aproximativ
20% dinctre cazuri.

Rubeola congenitala:

- Malformatii oculare: cataracta subtotala sau totala adesea bilateral si retinopatie,


microoftalmie si glaucoma
- Malformatii cardiace: persistent canalului arterial dintre aorta si artera pulmonara si stenoza
pulmonara, miocardita
- Malformatii auditive: surditate
- Malformatii ale sistemului nervos central: microcefalie, intarziere psihomotorie

Familia Rhabdoviridae:

Sunt virusuri care infecteaza plante, nevertebrate, vertebrate. Virusurile produc zoonoze care se pot
transmite la om prin intermediul animalelor. Denumirea familiei provine de la cuvantul grecesc rhabdos
(bastonas) si care defineste forma virionilor.

Cuprinde 2 genuri:

- Genul Veziculovirus cu specia virusul stomatitei veziculare


- Genul Lyssavirus care cuprinde virusul rabic

Virusul rabic:

Este agentul etiologic al turbarii, boala este cunoscuta din antichitate. Studii fundamentale au fost
realizate de Louis Pasteur in 1881.
Structura: Are forma cilindrica cu o extremitate rotunjita, aspect de cartus cu dimensiuni de 180/75nm.
Este un virus ARN monocatenar, liniar.nucleocapsida are simetrie helicoidala infasurata ordonat in jurul
axului central al structurii, este virus invelit cu un dublu invelis lipidic si spiculi de natura glicoproteica.

Rezistenta la agenti fizici si chimici: Virusul rabic ramane infectant la temperatura de 40oC in glandele
salivare si creier mai multe saptamani. Mentinut in suspensie 1/100 cateva ore la 45oC , o ora la 56oC, 2
min la 100oC isi pierde infectivitatea. Prin liofilizare (desicare rapida si controlata) isi pastreaza
viabilitatea ani de zile. Virusul rabic este inactivat sub influenta radiatiilor UV, RX si lumina solara.
Solventii lipidelor (eter, dezoxicolat de sodium) inactiveaza toate rhabdovirusurile prin deteriorarea
invelisului viral. Tripsina este agent inactivant. Fenolul si formolul in concentratie de 0,5-4% atenueaza in
diferite grade virulenta.

Patogenie: Virusul patrunde in organism prin muscatura de caine bolnav o data cu saliva infectata sau
aerogen in pesterile cu lilieci infectati sau prin solutii de continuitate ale tegumentului atunci cand vine
in contact cu virusul rabic. La locul infectarii virusul se multiplica, este un virus neurotrop, virusul trece in
receptorii nicotinici de acetilcolina de la jonctiunea neuromusculara, apoi se disemineaza centriped spre
SNC.

Multiplicarea virala are loc in citoplasma neuronilor unde se detecteaza incluziile Babes-Negri.
Diseminarea in creier este rapida determinand encefalita rabica inainte ca raspunsul imun sa apara. Apar
tulburari de comportament, hi[erexcitabilitate, iritabilitate si tendinta de a musca. Prezenta virusului se
poate detecta si in tractul respirator, muschiul cardiac, rinichi, pancreas, retina, cornee, foliculi pilosi.

Rabia la om:

Incubatia: Este relative lunga 14-100 zile, cu o medie de 50 de zile, rar poate fi de un an sau chiar zece
ani.

Stadiul prodomal: Este scurt de 204 zile, cu o simptomatologie nespecifica: anorexie, febra moderata,
cefalee, greturi, disfagie, paresstezii in zona muscaturii, nervozitate, anxietate.

Perioada de stare:

1. Rabia furioasa (spastica): se manifesta prin excitatie psihomotorie: hiperestezie cutanata


senzoriala exacerbate de stimuli exterior, halucinatii, convulsii, dilatatie pupilara (midriaza),
hipersalivatie, hipersudoratie. Hidrofobia este determinate de spasme ale musculaturii
faringiene care este insotita de febra ridicata (40-41oC) si tulburari neurovegetative, variatii ale
tensiunii arteriale, pulsului, dificultati in respiratie.
2. Rabia paralitica: Debuteaza cu paralizii, dureri ale membrelor, urmate de paralizii flasce
progressive, ascendente de la membrele inferioare pana la teritoriile inervate de nervii cranieni.
Tulburari ale sfincterelor. Aceasta forma este rara la om.

Perioada terminala: In rabia furioasa moartea survine dupa 3-4 zile, iar in forma paralitica in 5-6 zile prin
stop cardiac si respirator. O forma particulara este forma clinica de rabie de laborator contractata
accidental prin infectie cu virus rabic. Pot sa apara paralizii ascendente, tulburari bulbare care duc la
moarte prin stop respirator.

Profilaxie nespecifica: Tratamentul local al plagii daca nu permite curatarea si suturarea se va infiltra
local IgG specific antirabice sau ser antirabic, hiperimun, se va administra anatoxina tetanica tratament
cu antibiotic pentru prevenirea infectiilor bacteriene. Aprecierea riscului de contaminare rabica in
functie de starea de sanatate a animalului, specia animalului (muscatura animalului salbatic este mai
grava). Prezenta enzootiei in teritoriu.

Profilaxie pasiva: Seroterapia sau administrarea de IgGspecifice. Acestea se recomanda in cazul


muscaturilor grave, adanci, la cap, gat, member produse de animale salbatice.

Profilaxie activa: Vaccinuri antirabice este singura metoda eficienta de prevenire a rabiei.

Tratament: Tratamentul antiviral nu a dat rezultate. Se face seroterapie concomitant cu vaccinarea


antirabica de servicii specializate.

Familia Retroviridae:

Este formata din virusuri care sunt agenti patogeni ai vertebratelor (om, mamifere, pasari, reptile, pesti)
si nevertebrate (insect, moluste). Desi prezinta caractere morfologice comune infectiile pe care le
provoaca se pot exprima divers de la forme asimptomatice, la manifestari clinice grave.

Virusul HIV:

Virusul imunodeficientei umane (HIV) apartine familiei Retroviridae, subfamilia Lentivirinae. Sunt
virusuri ARN. HIV I si HIV II sunt agentii etiologici ai sindromului de imunodeficienta dobandita (SIDA). A
aparut ca entitate clinica in 1981, iar agentul etiologic a fost izolat in 1983, iar dupa 10 ani raspandirea
SIDA a fost pandemica. In anul 2000 cresterea a fost de 30-40 milioane pe glob.

Structura: Virusul are un diametru de cca. 100nm. Genom ARN, monocatenar. Are 3 categorii de gene:
majore, reglatoare si accesorii.

Capsida: Are simetrie icosaedrica de forma cilindrica sau de trunchi de con. Cea mai importanta enzima
este reverstranscriptaza (capabila sa transforme ARN-ul in ADN proviral avand rol de ADN-polimeraza-
ARN dependent si ADN polimeraza).

Adsorbtia si penetrarea virusului in celula: HIV patrunde in celulele care au la suprafata lor receptori
CD4 in urma fuziunii peplosului cu membrane celulara. In citoplasma are loc capsidarea. Sinteza ADN-
ului proviral si integrarea in genomul cellular se realizeaza cu ajutorul reverstranscriptazei, iar integrarea
acestuia prin integraza virala. Eliberarea virionilor din celula gazda se realizeaza prin inmugurire.

Patrunderea virusului in organism se face la nivelul: mucoasei urogenitale, rectal sau orale prin contact
hetero sau homosexual; perinatal de la mama la fat; parenteral prin solutii de continuitate ale
tegumentelor si mucoaselor, injectii, acupunctura, tatuaje, transfuzii cu sange integral sau derivate
contaminate, transplanturi de la donator infectati.
Rezistenta la agenti fizici si chimici: HIV este sensibil la caldura umeda se inactiveaza in 15 min la 121oC.
este insuficienta inactivarea la 30 min la 56oC, este distrus dupa 10 h la 60oV ,prin fierbere este inactivat
dupa 20 min. caldura uscata 180oC il distruge timp de 2 h. HIV este rezistent la radiatiile UV. Ph-ul optim
de dezvoltare este de 7,1 este distrus la pH-uri extreme sub 5 si peste 10. Substantele chimice care il
distrug sunt: aldehida glutarica 2% in 30 min, peroxidul de hydrogen 6% in 30 min, alcoolul etilic de 70%
si iodul de 10% in 30 min, de asemeni derivatele de clor.

Patogenie: Sunt infectate mai ales macrofagele in curs de diferentiere cu susceptibilitate crescuta la
replicare si limfocitele T activate. Infectia limfocitelor T CD4 favorizeaza progresia spre ganglionii
teritoriali si tesuturile mai profunde. Intrarea directa prin transfuzie de sange a virusului favorizeaza
acces direct la limfocitele CD4 si monocitele periferice circulante. Diseminarea virusului de la poarta de
intrare se face pe cale sanguine, fie liber, fie asociat cu limfocitele CD4 sau monocitele spre sistemul
limfatic. La cateva zile de la infectie replicarea lui in sistemul limfatic este masiva.

Raspunsul imun: Apare la cateva saptamani si se manifesta prin: cresterea limfocitelor T CD8 (care se
mentin crescute luni sau ani); aparitia anticorpilor seroneutralizanti. Perioada de infectie latent
asimptomatica este insotita de replicare virala permanenta cu cresterea incarcaturii virale si distrugerea
permanenta a limfocitelor T CD4. Trecerea de forma asimptomatica la forma clinic manifesta se face
intr-un interval de cca. 2 ani (5% dintre pacienti) pana la 10 ani (50% dintre pacienti).

Tabloul clinic: Clasificarea infectiei cu HIV la adult se face in functie de anumite criteria clinice (stadiul A,
B sau C) si imunologice (scaderea limfocitelor Th CD4 sub 200/mm3 sau sub 14% din totalul limfocitelor,
acestea indicand stadiul SIDA).

In stadiul A: Perioada de incubatie este intre cateva zile pana la 3 luni, sunt anumite aspect clinice:
infectie asimptomatica, infectie acuta nespecifica (sindrom retroviral) insotit de febra, oboseala,
faringita, artralgii, eruptii macula-papulare, limfadenopatie generalizata poate dura 2-3 saptamani,
remisiunea fiind complete. Aceasta perioada poate dura pana la 10 ani.

In stadiul B: Sunt cazurile cu infectie simptomatica, lipsind manifestarile clinice cuprinse in stadiul C.
manifestarile clinice corespunzatoare stadiului B sunt: stare febrile 38,5oC care persista mai mult de o
luna, sindrom diareic care persista mai mult de o luna, candidoza orofaringiana sau vulvovaginala
persistent sau recidivanta, herpes zoster extins sau recidivant, purpura trombocitopenica idiopatica,
neuropatie periferica, infectii pelviene sau tuboovariene, listerioza. Inrautatirea unor marker de
laborator, scaderea numarului de limfocite Th CD4 la 500-200/mm3.

Stadiul C: Corespunde stadiului final al infectiei cu HIV, SIDA. Pacientul va prezenta: o scadere mare in
greutate, febra persistent de etiologie neprecizata, infectii cu germeni oportunisti (bacteriene, virale,
micotice), parazitoze, neoplasme si in stadiile tardive manifestari neurologice. Forma grava de
manifestare a encefalopatiei HIV este dementa asociata cu SIDA, ADC (AIDS dementia complex).
Manifestarile oportuniste apar cand limfocitele Th CD4 scad la 200-50/mm3.