Sunteți pe pagina 1din 3

Hai la treaba astazi semintele

Posted on February 12, 2011 by Adinuca

Eu ajung abia in cateva saptamani la draga mea gradina avand niste


cursuri de terminat asa ca nu vreau sa va tin in loc si am sa incep deja sa va pregatesc pe
voi de plantarile in vederea obtinerii rasadurilor. Iar eu imi voi mai ostoi dorul de gradina
scriind.
Astazi vorbim doar despre seminte si despre cum sa facem sa avem un start bun in gradina.
Fireste acest start bun porneste de la unitatea de baza samanta. Aceasta trebuie sa aiba
o calitate corespunzatoare deoarece altfel plantele ori nu vor aparea deloc ori vor fi
suferinde de la inceput.
Dar ce inseamna o samanata buna? O samanata buna este aceea care corespunde soiului
pe care-l dorim, este realativ pura in saculetul pe care-l folosim (fie ca este o punguta
cumparata, fie ca este un plic confectionat de noi in toamna adica sa nu fie in amestec cu
alte seminte sau sa aiba pulpa fructului lipita de ele) si sa germineze bine (adica sa
incolteasca cat mai multe seminte din cele plantate).

Din punct de vedere al metodelor de procurare a semintelor exista 3 variante; cea mai
simpla este sa pastram de pe un an pe altul seminte din culturile pe care chiar noi le-am
ingrijit. Avantajul aceste metode este ca stim cu exactitate ca planta nu a fost bolnava (dar
nu putem garanta ca chiar asa si este deoarece unele boli nu apar in primul an de cultura
sau noi suntem in majoritate amatori si recunoastem cu greu bolile), cunoastem soiul si nu

ne costa nimic sa le adunam si sa le pastram. A doua varianta este sa


cumparam seminte din magazine din standurile pentru amatori, adica semintele Hobby.
Ele se gasesc in pliculete cu un numar rezonabil de seminte pentru o cultura ce va satisface
o familie. Marele dezavantaj al acestor seminte este puterea de germinatie negarantata.
Este o chestie la mana hazardului. Am cumparat intr-un an seminte de planta X care nu au
germinat deloc; anul urmator nu am gasit seminte ale plantei X de la alta firma asa ca m-
am aruncat si am luat din nou. Surpriza: a doua oara au germinat minunat. A treia varianta
este sa cumparam seminte profesionale. Inconvenientul acestei variante pe langa pretul
piperat, dat de calitate, este cantitatea foarte mare de seminte. Insa pot sa va spun ca daca
nu germineaza semintele va puteti intoarce la magazin sa va primiti banii inapoi, daca
pastrati bonul fireste.
Indiferent in ce varianta intram in posesia semintelor, este bine sa facem un test de
germinare. Este un test simplu care scuteste foarte mult timp si ne fereste sa cultivam de 2
ori. La inceput avem nevoie de niste farfurii intinse care pot fi se portelan sau de plastic.
Luam niste vata pe care o intindem pe farfurie o udam si asezam 100 de seminte din cele
pe care dorim sa le cultivam. Daca dorim sa infiintam o cultura mare (insemnand o cultura
pentru vanzare), este indicat sa facem testul germinarii in vreo 3 farfurii cu 3 esantioane
diferite. Vata o putem inlocui cu o sugativa pentru semintele mici (morcovi, telina, etc) sau
cu nisip pentru semintele mari (pepeni, castraveti, dovlecei, etc.). Acoperim vasele cu
hartie si le tinem la temperatura camerei. Incepem sa numaram zilele in functie de
temeperatura camerei. Cand acesteau au trecut, numaram cate seminte au incoltit: au
incoltit 70 avem putere de germinare 70%. Simplu. Daca ajungeti la concluzia ca puterea
de germinatie va satisface, ne apucam de treaba

Inainte de plantarea propriu-zisa trebuie sa supunem semintele unor procedee ce au ca


scop dezinfectarea semintelor si grabirea germinatiei.

Dezinfectia se poate face prin doua metode: chimic sau cu caldura. Stiti deja parerea mea
referitoare la chimicale insa voi prezenta amblele metode din dorinta de a va lasa sa alegeti
pe aceea care vi se potriveste mai bine.

Dintre substantele chimice cel mai mult se foloseste sulfatul de cupru (piatra vanata). Se
face o solutie de 0,5% (5 grame intr-un litru de solutie, acum nu-mi vine nicio idee cum sa
cantariti 5 grame ca doar nu toata lumea are balante analitice in casa). Atentie ca sulfatul
de cupru este puternic higroscopic (atrage apa din atmosfera si daca lasati punga deschisa
a doua zi veti obtine un bolovan de sulfat de cupru bun de aruncat), destul de coroziv si
mie mi-a decolorat niste pantaloni rau de tot cand stropeam livada anul trecut. Sa revenim
la seminte> Le asezati intr-un saculet de panza rara (poate un tifon impaturit in mai multe
straturi) si le cufundati in solutie pentru un timp. Timpul este diferit in functie de specie:
rosiile si salata 10 minute, catraveti, pepeni, vinete si ardei 15 minute. Semintele de ceapa
(nu arpagicul, semintele) se inmoaie in solutii mai concentrate (1% 10 grame intr-un litru
de apa) pentru 10 minute. Dupa tratare semintele se scot din saculet si se usuca fara a le
clati cu apa. Piatra vanata nu se recomanda in cazul unor seminte cum sunt cele de
varzoase (varza, conopida, gulie, etc) deoarece le ataca si nu mai incoltesc.

Acum preferata mea: tratatrea semintelor cu caldura. Se poate folosi


la toate speciile fara sa ne fie teama ca afectam semintele. Bineinteles ca trebuie sa avem
grija de temperatura apei sa nu fierbem semintele. In consecinta rosiile sunt multumite cu
putin peste 50 grade Celsius pentru o ora, ardeii, vinetele si varzoasele cu 50 de grade
pentru jumatate de ora iar castravetii si pepenii 35 de grade Celsius pentru o ora. Dupa
baie semintele se lasa la racit si la uscat.

Pentru grabirea germinatiei, cu totii probabil am folosit inmuierea semintelor care se stie
ca incoltesc greu. Eu recunosc ca anul trecut am folosit-o la pepeni, dovleci si la fasole.
Cum se face? Simplu Se pun semintele in apa calduta si se lasa acolo unde se tin din nou
timpi diferiti in functie de specie: 48-60 de ore pentru ceapa, praz, telina, 24-48 ore cele de
vinete, rosii sau ardei, 12-16 ore cele de castraveti, pepeni, dovlecei si vreo 3 ore cele de
varzoase. Daca trebuiesc tinute in apa mai mult de o zi la jumatatea intervalului se scot din
apa si se lasa la uscat vreo 30 minute. Eu le-am pus la inmuiat intr-un borcan dar cred ca
ar fi mai indicat sa folositi din nou saculetii de panza pentru ca mie mi-a fost greu sa le
adun din apa.

Se mai foloseste si incoltirea fortata, daca va grabiti si daca doriti sa cultivati industrial. Eu
personal sunt de parere ca planta trebuie lasata sa-si urmeze cursul vietii, dar este doar
parerea mea. Daca vreti sa fortati incoltirea, dupa ce scoateti semintele de la inmuiat,
pastrati semintele la temperatura camerei inca vre0 cateva zile pana cand coltul plantutei
sparge coaja. In tot acest timp stropiti-le cu apa zilnic.

Cand infiintam culturi timpurii de varza, conopida, salata sau rosii puteti apela la calirea
semintelor. Rasadurile pe care le veti obtine din astfel de seminte calite rezista mai bine la
temperaturi scazute dupa ce se planteaza in camp si dau recolte mai timpurii. Pentru asta
semintele se tin la temperatura camerei o zi apoi se scot afara (1-4 grade Celsius) pentru o
zi si tot asa vreo saptamana. Dupa aceea se planteaza in mod obisnuit.

S-ar putea să vă placă și