Sunteți pe pagina 1din 61

MEDICINA DENTARA COMUNITARA

1. Introducere in medicina dentara comunitara


2. Sistemul de ingrijire de sanatate rolul si functiile esentiale
3. Programe de sanatate orodentara in comunitati
4. Promovarea sanatatii orodentare si educatia pentru sanatatea
orodentara a grupurilor
5. Epidemiologia afectiunilor orodentare
6. Prevenirea aparitiei afectiunilor orodentare
7. Stiintele sociale aplicate in medicina dentara comunitara - abordare
conceptuala
8. Comunicarea in in medicina dentara comunitara
9. Etica medicala si sanatatea orodentara in comunitate
10.Evaluarea si valorificarea informatiei stiintifice
1. INTRODUCERE IN MEDICINA DENTARA
COMUNITARA

Definitii

Sanatate publica = stiinta si arta de a preveni aparitia bolilor, de a creste speranta de


viata prin eforturi organizate ale comunitatii.

Winslow Sanatatea publica este stiinta si arta de a preveni maladia, de prelungire a


vietii si de promovare a sanatatii fizice si mentale si a eficientei prin eforturile organizate
ale comunitatii pentru asanarea mediului, lupta contra maladiilor transmisibile, educatia
individului in igiena personala, organizarea serviciilor de ingrijiri medicale si comunitare
pentru diagnosticul precoce si tratamentul oportun al maladiilor si dezvoltarea unui
mecanism social care sa asigure fiecarui individ al comunitatii un standard de viata
adecvat mentinerii sanatatii sale

O.M.S. stiinta care studiaza problemele de sanatate ale unei populatii, starea de
sanatate a colectivitatii, serviciile de igiena a mediului, serviciile generale sanitare si
administrarea serviciilor de ingrijiri. Este strans legata de conceptele medicinei
preventive, medicinei sociale, abordand in egala masura sanatatea comunitara.

Hanlon sanatatea publica este stiinta protejarii oamenilor si sanatatii.

Sanatatea publica reprezinta ansamblul cunostintelor, deprinderilor si atitudinilor


populatiei orientate spre mentinerea si imbunatatirea sanatatii. Ca ramura si ca parte
integranta a sanatatii publice se numara si medicina comunitara, reprezentand legatura
bilaterala intre medicina si comunitate si determinismul socio-economic, politic si
cultural al snatatii comunitatii. In egala masura reprezinta si responsabilitatea colectiva a
medicinei fata de comunitate pentru problemele comunitare susceptibile de a afecta
sanatatea.

Medicina comunitara = ca parte a sanatatii publice realizeaza studiul starii de


sanatate a populatiei in corelatie cu factorii care o influenteaza.
Medicina dentara comunitara comunitara = se refera la asistenta
medicodentara publica, adica la stiinta si arta prevenirii afectiunilor oro-dentare,
promovand sanatatea orodentara si-n felul acesta imbunatatind calitatea vietii, prin
eforturile organizate ale societatii

Istoric
1. Perioada anterioara anului 1950 - realizare majora a fost descoperirea efectului
cariopreventiv al fluorului. Alte contributii importante la intelegerea etiologiei
cariei au fost aduse de catre Stephan care a demonstrat scaderea pH in placa
dentara, dupa consumul de zahar si de Kite care a demonstrat ca animalele
experimentale ce traiau intr-un mediu microbian nu au dezvoltat carii dupa ce au
fost hranite cu o dieta cariogena prin tuburi gastrice, si de catre Orland care a
demonstrat ca animalele gnotobiotice nu dezvolta carii dupa o dieta cariogenica
si alimentate in mod normal.
2. In anii 60 o mai mare atentie a fost indreptata catre efectul igienei orale asupra
leziunilor carioase, cu toate ca rezultatele si interpretarile studiilor clinice intrau
adesea in conflict. Metodele de aplicari topice de fluor au evoluat si au fost
dezvoltate programe comunitare pentru copii si adolescenti.
3. Anii 70 au reprezentat inceputurile erei preventiei. Eficienta restaurarilor
odontale, indelung apreciate anterior, a fost pusa la indoiala iar potentialul
acestora de a produce efecte secundare a fost clar demonstrat.
4. In prezent medicina dentara comunitara s-a dezvoltat ca disciplina in cadrul
multor universitati. Medicina comunitara a atras atentia multor domenii ale
medicinei dentare, acest lucru fiind sustinut si de o economie in decadere.
Caracteristici:
ingrijirea unei comunitati definite geografic si populational
acorda ingrijiri globale atat persoanelor bolnave cat si celor sanatoase
acordate de catre echipe interdisciplinare care studiaza mediul fizic, biologic,
psihologic, social, economic
se bazeaza in special pe actiuni preventive si educationale
actiuni planificate si realizate cu concursul utilizatorilor
Scopuri:
promovarea sanatatii prin antrenarea tuturor sectoarelor comunitatii
ocrotirea sanatatii prin prevenirea bolilor
controlul morbiditatii prin tratamentul bolilor si a consecintelor lor
redobandirea sanatatii cu concursul intregului sistem sanitary

Sanatatea = starea de bine


constitutia OMS 1947 starea de bine completa din punct de vedere fizic,
psihic si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii
redefinire OMS 1984 masura in care o persoana sau grup sunt capabile sa-si
realizeze aspiratiile si sa-si satisfaca nevoile de baza, dar si modul in care sunt
capabile sa se transforme pentru a se adapta mediului ambiant.
Evolutia conceptului stare de bine
Orientarea curativa (definita in anul 1840)
preocupare redusa pentru depistarea si combaterea cauzelor bolii
accentul se punea numai pe actiunile medicului nu capteaza responsabilitatea
bolnavului
nu antreneaza factorii din afara sistemului sanitar
Orientarea preventiva 2 modele
1. Modelul agent-gazda-mediu
sanatatea si boala sunt considerate secvente ale echilibrului dinamic intre cei 3
factori
boala nu este o conditie statitica, ci are un istoric natural
masurile preventive sunt mai eficiente daca intrerup cat mai devreme acest proces
normalitatea si sanatatea sunt atribute relative, definibile prin studii cmplexe.
2. Modelul comportamentului sanogen

Indivizii au un rol important si se considera ca trebuie sa cunoasca:


faptul ca sunt susceptibili la boli produse de conditiile ce le sunt prezentate
faptul ca boala si conditiile care o produc le afecteaza starea de bine
faptul ca bolile pot fi prevenite si care sunt avantajele acestor actiuni

Medicina individuala Medicina comunitara


Asemanari:
Examenul clinic / Investigatie epidemiologica
Diagnosticul / Analiza investigatiei epidemiologice
Tratament / Program
Plata / Finantare
Control / Evaluare
Deosebiri
Pacienti / Comunitate definita
Bolnavi / Sanatosi si bolnavi
Medic izolat / Echipa interdisciplinara
Tratament individual / Ingrijiri integrate
Aplicabilitate individuala / Aplicabilitate generala
Preocupare secundara pentru mediu / Preocupare principala pentru mediu
Planificare redusa / Planificare cu participarea utilizatorilor
Prioritar: Tratamentul bolii / Prioritar: mentinerea sanatatii

2. SISTEMUL DE INGRIJIRE DE SANATATE


ROLUL SI FUNCTIILE ESENTIALE

Conditii pe care ar trebui sa le indeplineasca un Sistem de Ingrijiri de Sanatate (SIS)


corespunzator (dupa Maxwell):

1. acoperire generala a populatiei cu servicii de sanatate;


2. accesibilitate prompta la servicii;
3. pertinenta fata de nevoi;
4. echitate;
5. posibilitati de alegere;
6. eficacitate (tratament ce raspunde din punct de vedere al obiectivului medical,
produce efectul medical scontat);
7. eficienta inalta(cu randament bun din punct de vedere economic = raportul dintre
investitie si cost);
8. acceptabilitate sociala larga;
9. responsabilitatea statului fata de sanatatea publica.
10. efectivitate (metoda de tratament ale carui rezultate modifica pozitiv starea de
sanatate a populatiei).

Nici un Sistem de Ingrijiri de Sanatate (SIS) nu a putut raspunde integral acestor criterii
de aceea toate sistemele sunt in reforma, fiind supuse modificarilor cerute in timp de
nevoile in schimbare ale practicii medicale, ale societatii si ale rezervelor disponibile.

Schimbarile din Sistemele de Ingrijiri de Sanatate (SIS) pot fi:


- revolutive (brutale);
- evolutive (silentioase).
Cele revolutive (brutale) presupun modificari structurale, de fond ca cele ce au generat
modelele SIS (Beveridge, Bismark, Semasko) dar si ca incercarile care se fac in prezent
in tarile Europei Centrale si de Rasarit, si care vizeaza in principal proprietatea asupra
factorilor de productie, sursele si sistemul de finantare a SIS, alocarea resurselor,
sistemele de plata a furnizorilor de ingrijiri.
Schimbarile evolutive (silentioase) care au loc in tarile cu economie de piata stabilizata
(Anglia, Olanda, Germania) au adus ameliorari sistemelor existente, fara inlocuirea lor,
fara distrugerea si destructurarea lor.
Obiectivele principale ale reformelor SIS in Europa sunt subordonate principiilor ce
guverneaza politica europeana a OMS: Sanatate pentru toti.

Principii:
a) egalitatea sanselor;
b) etica actiunilor de politica sanitara;
c) participarea activa a populatiei;
d) promovarea sanatatii si prevenirea bolilor;
e) prioritatea ingrijirilor primare de sanatate;
f) actiunea intersectoriala;
g) cooperarea internationala.

Obiectivele reformelor in Sistemul Ingrijirilor de Sanatate (SIS) din Europa:


1. echilibrarea alocarii resurselor financiare (teritorial si intre categorii de servicii) si
controlul costurilor;
2. reducerea inechitatilor in oferta si accesul la servicii;
3. imbunatatirea gradului de satisfactie a furnizorilor si utilizatorilor de ingrijiri;
4. ameliorarea eficacitatii si impactului SIS asupra starii de sanatate (output si outcome);
5. reducerea utilizarii inadecvate a tehnologiilor moderne;
6. corectarea stimularii inadecvate a consumului medical (consumul indus de oferta);
7. introducerea competitiei controlate (intre furnizorii publici si/sau privati, organizatii de
asigurari etc.);

8. separarea furnizorilor de servicii (medici, spitale) de cumparatori (detinatori de


fonduri);

9. stabilirea unor relatii contractuale intre furnizorii si cumparatorii de servicii;

10. plata medicilor si a institutiilor pe baza unor criterii de performanta;

11. introducerea unor mecanisme de asigurare a calitatii ingrijirilor de sanatate;

12. introducerea metodelor manageriale moderne in conducerea serviciilor de sanatate;

13. descentralizarea SIS prin deconcentrare, devolutie si delegarea autoritatii.

Tarile din Europa Centrala si de Rasarit cauta sa modifice bazele structurale ale SIS
anterioare pentru a le face concordante cu principiile democratice si regulile unei
economii de piata in formare. Transformarea, in perioada de tranzitie este anevoioasa, cu
capcane, costisitoare si de durata. Reformele SIS din aceste tari nu se pot produce decat
in concordanta si odata cu schimbarile de fond ce au loc in sistemele economice si sociale
nationale din care fac parte.
Reformele din Europa Centrala si de Rasarit trebuie sa tina seama de realitatile comune:
1. recunoasterea rolului sanatatii pentru intreaga dezvoltare sociala, dar sporirea
necontrolata a cheltuielilor pentru sanatate poate avea un impact negativ asupra cresterii
economice;
2. in perioada de tranzitie starea de sanatate a populatiei recunoaste o degradare continua,
ceea ce duce la cresterea diferentelor dintre Europa Centrala si de Rasarit si Europa.
3. baza materiala a serviciilor de sanatate este inadecvata la nevoile esentiale ale
modelului actual de morbiditate, serviciile preventive sunt ineficiente, exista lipsuri in
asigurarea cu medicamente si materiale sanitare consumabile;
4. formarea, distribuirea si utilizarea personalului sanitar este inadecvata;
5. exista lipsuri si distorsiuni financiare: subfinantare, ineficienta interna, practici
bugetare birocratice, cheltuieli gresit orientate, dificultati in transformarea sectorului de
finantare;
6. dezvoltarea necontrolata a sectorului medicinei private.

Ca prioritati pentru reformarea SIS din tarile Europa Centrala si de Rasarit:


1. descentralizarea SIS;
2. modificarea metodelor de planificare si gestionare;
3. mentinerea unei largi accesibilitati;
4. dezvoltarea serviciilor de sanatate comunitare;
5. dezvoltarea serviciilor preventive bazate pe factorii de risc prevalenti;
6. imbunatatirea sistemului de formare a personalului de sanatate.

In prezent se constata convergenta reformelor SIS din tarile europene si America spre
modele mixte, cu mecanisme de reglare efectiva prin control public si "piata
controlata". Aceasta se traduce prin introducerea unor elemente de piata (reglare libera) in
Sistemul National de Stat de tip britanic si a unor mecanisme de control guvernamental
sau administrativ in Sistemul Asigurarilor Sociale de tip germanic.

Criterii de apreciere a reformelor Sistemelor de Ingrijiri de Sanatate (SIS):


1. coerenta SIS;
2. universalitatea asigurarii de servicii;
3. caracterul cuprinzator al acestora;
4. limitarea costurilor cu mentinerea calitatii ingrijirilor de sanatate;
5. plata/contributie echilibrata;
6. motivare pozitiva a medicilor si utilizatorilor.
Relatii economice in ingrijirile de sanatate dintre furnizorii de servicii, utilizatori si
tertul platitor (fond de asigurari, case de asigurari, administratia sanitara de stat).

In Europa operau trei modele de sisteme de ingrijiri de sanatate:


1. modelul serviciului national de sanatate (SNS) - tip Beveridge;
2. modelul sistemului de asigurari sociale de sanatate (SAS) -tip Bismark;
3. modelul sistemului centralizat de stat (SCS) - tip Semasko.
Modelul din Statele Unitate ale Americii este bazat pe asigurari private.

Sisteme de asigurare a asistentei de medicina dentara

1. Sistemul Nordic (Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia)


implicare directa a guvernului
finantare de stat egala cu a pacientilor
tratamente gratuite pana la 19 ani si la categorii defavorizate
numar mare de medici dentisti salariati la stat
un numar mare de igienisti dentari

2. Sistemul Bismark (Austria, Belgia, Franta, Germania)


asigurari medicale de boala obligatorii
tratament subventionat pt adulti
tratament subventionat mai mult pentru copii
majoritatea medicilor dentisti lucreaza ca particulari cu contract cu agentiile de
asigurari
igienistii dentari sunt rar intalniti
3. Sistemul Beveridge (Marea Britanie)
sistem de stat administrat de guvern
asistenta gratuita pentru copii pana la 18 ani si grupuri defavorizate
asistenta subventionata pentru adulti
medici dentisti particulari ce au contract cu guvernul
sistem privat pentru profit
igienisti dentari mai ales in sistemul privat pentru profit

4. Sistemul Sud European (Italia, Portugalia, Spania, Grecia)


predominant privat pt profit
asigurari limitate oferite salariatilor de marile firme
putine clinici de stat pt urgente si tratamente gratuite la copii
igienisti dentari in clinicile particulare

5. Sistemul hibrid (Olanda, Islanda, Irlanda)


asigurari de sanatate universale
asigurari private
modelul nordic de tratament al copiilor in clinicile de stat
medici dentisti salariati pentru asistenta gratuita a copiilor
medicii dentisti particulari in contract cu asigurarile de stat si particulare

Principii de organizare ale sistemelor de ingrijiri ale sanatatii orale:


influentarea modului de viata al populatiei pentru a intretine sanatatea orala si a
preveni aparitia bolilor
realizarea unui tratament stomatologic de reechilibrare functionala
Tipuri de organizare:
1. tip medical
2. tip comunitar
1. tip medical:
for conducator, clinici stomatologice, clinici/cabinete cu practica privata, colegii
si facultati
2. tip comunitar: 3 nivele de organizare
nivelul I:
ingrijire primara a sanatatii
situat in fiecare comunitate
personal comunitar
actiuni proprii: examinare clinica periodica, ingrijiri personale, educatie
sanitara, metode comunitare de preventie orala
nivelul II:
tramente propriu-zise de restaurare si reechilibrare
presupune dotarea cu aparatura si tehnica adecvata
nivelul III
tratamente specializate, nepracticabile la nivelul II

Personalul medicodentar :
Medicul stomatolog : responsabil direct de coordonarea activitatii personalului
Igienistul dentar: se ocupa de fluorizari locale, educatie sanitara, profilaxie odonto-
parodontala; lucreaza in scoli, clinici de sanatate publica
Terapeutul dentar: se ocupa numai de anumite manopere terapeutice (obturatiiextractii de
dinti temporari)
Asistentul dentar: lucreaza alaturi de medic in echipa
Asistentul si infirmiera comunitara: personal specializat numai pe activitati comunitare
Tehnicianul dentar: poate functiona separat sau in clinici de medicina dentara
Profesor/ invatator: are rol in educatie si coordonarea programelor de preventie orala

Particularitatile economiei sanitare

1. natura productiei si a consumului


1. bazata pe relatia bipolara medic persoana asistata, care e esentiala pentru
individ si societate
2. cererea de servicii e nelimitata datorita valorii subiective a consumului (nevoia
reala de ingrijiri pt sanatate e ipotetica, nu poate fi determinata). Nevoia
normativa = nevoia determinata de un medic /cercetator al problemei respective;
este diferita de nevoia reala. Nevoia resimtita cea pe care o constientizeaza
pacientul. Nevoia exprimata atunci cand pacientul vine la stomatolog
3. productia si consumul sunt ambigue
Nevoile pot fi satisfacute / nesatisfacute. Nevoia reala nu o cunoastem; nevoia normativa
este enorma. Nevoia resimtita nu este atat de mare. Nevoia exprimata depinde de factori
economici, sociali
2. incertitudinea ca o expresie a asimetriei informationale conducand la selectia
adversa a informatiilor si la riscul moral (supraconsum de ingrijiri). Consecinte: in relatia
bipolara medic - persoana asistata, informatiile sunt la nivelul medicului; normal este ca
medicul sa faca un supraconsum ex: stomatologul indica radiografii la nivelul tuturor
dintilor / supraconsum de timp in cazul medicului generalist;
1. incertitudine asupra riscurilor si costurilor dispersia riscurilor pentru reducerea
costurilor = SAS (sistemul asigurarilor de sanatate); nu se pot face previziuni
asupra bolii, tratamentului, costurilor respective, etc)
2. incertitudine privind deciziile deciziile au de multe ori un caracter vital, se face
supraconsum de instrumente / supradotare cu echipamente ex: RMN
3. incertitudine privind reglementarile excesul de reglementari duce la limitarea
concurentei si a performantei
4. incertitudine asupra efectelor imposibilitatea evaluarii corecte (e greu de evaluat
corect ceea ce s-a facut)
3. finantarea indirecta este necesara pt ca 10% din populatie consuma 70% din
resurse; cererea si finantarea trebuie intermediata prin terti, (care sa adune banii si
sa ii dea). Pacientul (contribuabil si consumator) nu ia in considerare costul.
Medicul (furnizor) ia in considerare costul prin prisma veniturilor proprii, iar
consumul prin prisma stiintei si a profesiunii. Platitorul (stat, CAS) interesat
exclusiv de cost
4. inelasticitatea cererii in functie de pret si elasticitatea cererii in functie de oferta

Modalitati de finantare a serviciilor de medicina dentara:


taxe speciale
asigurari de sanatate
plata directa de catre pacienti
3. PROGRAME DE SANATATE ORODENTARA IN
COMUNITATI

Programele de sanatate orala reprezinta o succesiune de activitati intreprinse


pentru a imbunatati unul sau mai multe aspecte ale starii de santate orala ale unui grup
populational.
Programele de sanatate orala in comunitati (colectivitati) pot fi programe de
educatie pentru sanatate (programe preventive, programe curative), sau pot fi programe
complexe, de promovare a sanatatii, incluzand educatia membrilor comunitatii respectice,
cat si masuri profilactice.

Programele de sanatate orala reprezinta materializarea actiunilor de promovare a


sanatatii orale si cuprind trei etape importante:
1. etapa de informare (culegere a datelor)
2. etapa de implementare a programului
3. etapa de evaluare si cercetare.

Toate aceste etape sunt specifice caracteristicilor populatiei tinta (colectivitatii)


alese si sunt adaptate necesarului de educatie si de tratament preventiv al receptorului
tinta.

Programele de promovare a sanatatii pot fi


programe internationale conduse de organizatii internationale (OMS, FDI si
IADR), care stabilesc proiectul programelor, ajuta si monitorizeaza derularea lor
la nivel national sau regional
programe nationale initiate si sponsorizate de guvern, de organizatii profesionale
nationale sau de organizatii de furnizare a serviciilor medicale
programe realizate in comunitati restranse (ex.10 scoli dintr-un oras) fiind initiate
si sponsorizate de organizatiile politice si profesionale locale.
Pentru pre-testarea eficientei programului se poate realiza initial un program pilot,
aplicat unei comunitati mici (de ex. o scoala sau o gradinita, o maternitate, un azil de
batrani), pentru ca apoi, in functie de rezultate, sa se extinda, cuprinzand colectivitati
mari.
Etapele planificarii

1. Definirea populatiei tinta


Populatia tinta poate fi reprezentata de prescolari, scolari din clasele primare,
liceeni, adolescenti, adulti (cuprinsi intr-o grupa de varsta), varstnici, gravide, mamele
copiilor mici, copii handicapati, batrani institutionalizati etc.
In cazul programelor nationale sunt inclusi toti membrii societatii care fac parte
din populatia tinta (ex.: elevii claselor primare din intreaga tara), iar in cazul programelor
regionale se alege un lot mai restrans. Daca populatia tinta este reprezentata de copii, se
aleg receptori secundari si parintii acestora si pedagogii implicati in procesul de
invatamant.
Din populatia tinta se selecteaza aleator un grup martor (de control) si cel putin
un grup de studiu (activ), care sunt de obicei comparabile ca marime si omogenitate,
grupuri ce vor fi examinate clinic si evaluate din punct de vedere al bagajului de
cunostinte si al deprinderilor si comportamentului sanogen.
Lotul de studiu va fi supus diferitelor interventii de profilaxie clinica si/sau celor
de educatie pentru sanatate, in timp ce lotul martor nu va fi supus acestora.

2. Identificarea problemei printr-un studiu stiintific de evaluare a necesarului de


tratament si educatie
1. Date privind problema de sanatate orala - determinarea gravitatii si a extinderii
afectiunii respective. Se culeg prin examinarea clinica date epidemiologice
reprezentate de indici de carie, indici de placa bacteriana, indici gingivali, indici
parodontali etc si apoi se prelucreaza statistic. Examinarea clinica trebuie realizata
de profesionisti special instruiti si calibrati pentru a nu aparea erori in faza de
culegere a datelor.
2. Date demografice (privind profilul colectivitatii) obtinute prin
terviuri, chestionare, focus grup):
numarul de indivizi din populatia tinta
sexul
distributia geografica
gradul de urbanizare
statusul social
statusul economic
conditii de viata (de locuit, de munca, de recreere)
mediul etnic (credinte si influente culturale)
adresabilitatea catre serviciile medicale publice
starea generala de sanatate
3. Date privind statusul educational (obtinute prin interviuri, chestionare, focus
grup):
cunostinte
credinte, obiceiuri
atitudini si comportamente
Toate aceste date culese se centralizeaza si se prelucreaza statistic, ajutand la
definirea si intelegerea problenelor de sanatate si a celor educationale.

3. Stabilirea prioritatilor si a obiectivelor si durata derularii programului


Prin stabilirea prioritatilor se identifica cea mai importanta problema de sanatate
(ce vrem sa obtinem?) Daca nu sunt determinate prioritatile, programul poate sa nu
deserveasca acelor indivizi care au nevoie cel mai mult de ingrijire. De exemplu, intr-o
comunitate in care populatia copiilor scolari este afectata grav de caria dentara,
prioritatea o va constitui reducerea prevalentei cariei dentare prin programe de profilaxie
a cariei dentare si educatie pentru sanatate.
Obiectivele programului raspund intrebarii: unde vrem sa ajungem? si definesc
telurile pe care ni le propunem sa le obtinem la finalul programului.
Aceste obiective pot fi obiective legate de starea de sanatate orala, ca de exemplu
obiectivul propus de O.M.S. pentru anul 2000: la varsta de 12 ani indicele DMFT sa nu
depaseasca cifra 2. Alte exemple de obiective sunt:
scaderea numarului de carii dintr-o colectivitate de copii cu 50% in 2 ani
dispensarizarea activa a elevilor din clasele primare, crearea unor medii de lucru
si de invatat care sa promoveze atitudinile sanogene in cladirile scolilor, in
locurile de joaca si salile de mese.
Exemple de obiective legate de statusul educational al indivizilor colectivitatii pot fi:
imbunatatirea cunostintelor despre igiena orala cu 30%
imbunatatirea deprinderilor cu 20%, a atitudinilor cu 30%
cresterea adresabilitatii catre serviciile stomatologice cu 30%
incurajarea stilurilor de viata sanatoase si posibilitatea de a face alegeri sanatoase
(a produselor si deprinderilor) in campusurile scolare
promovarea responsabilitatii personale, familiale si comunitare pentru pastrarea
sanatatii.

4. Stabilirea strategiei si a metodelor de implementare (Care sunt activitatile prin


care obtinem obiectivele propuse?)
Prioritatile, obiectivele si metodele de implementare constituie strategia
programului. Este necesara elaborarea mai multor strategii alternative, comparabile din
punct de vedere al costurilor si al eficientei (testate anterior pe alte colectivitati), pentru
ca in final prin comparare sa fie aleasa strategia optima din punct de vedere al raportului
eficienta/costuri.
Pentru ameliorarea starii de sanatate orala a copiilor, masurile pot fi:
fluorizarea apei retelei de apa publice sau a retelei de apa din scolile alese pentru
derularea programului
administrarea de tablete sau solutii fluorurate in colectivitati
fluorizari locale si sigilari, controlul placii bacteriene si fluorizari.
Pentru imbunatatirea statusului educational, se aleg combinatii de metode de
educatie in grupuri sau educatie mass-media, varietatea si repetarea acestor metode de
educatie fiind cheia succesului in procesul de schimbare a comportamentului fata de
sanatate.
Activitatile de educatie se aleg si in functie de varsta grupului tinta. De exemplu:
pentru grupa de varsta 2-5 ani se aleg ca metode de educatie teatrul de papusi,
jucarea unui rol, cantece, jocuri de colorat si decupat, macromodele, casete video
etc.
pentru grupa de varsta 6-9 ani se aleg ca metode de educatie diapozitivele, carti
ilustrate, casete video, teatrul de papusi, modele de dinti, jocuri despre dieta,
puzzle, macromodele
pentru grupa de varsta 14-16 ani se aleg ca metode: diapozitive, casete video,
jocuri pe computer, radiografii dentare, articole din ziare, postere, brosuri,
flipchart, fotografii, statistici, ateliere de lucru cu tema cultivarea bacteriilor etc.
Este bine ca orice metoda de educatie nou introdusa (postere, flipchart, diapozitive,
casete video, jocuri pe computer) sa fie pretestata pe un lot restrans pentru a observa
impactul avut asupra publicului tinta, iar in functie de reactia acestuia sa fie modificata
corespunzator, pentru a trezi si capta interesul.

5. Identificarea si obtinerea resurselor materiale si financiare.

Resursele pot fi obtinute din interiorul comunitatii ca de exemplu resurse umane


(profesori, parinti, medicul dentist scolar, asistenta de profilaxie) si materiale (sali de
clasa, video, computere, TV, copiator, videoproiector, retroproiector, costume pentru
teatru, papusi etc.). Alte resurse pot fi obtinute din afara comunitatii prin sponsorizari,
provenite de la guvern, organizatii internationale, asociatii medicale, ONG etc.

6. Stabilirea unui program (orar) bine structurat

In acest program trebuie sa fie clar specificate activitatile, secventa lor


cronologica, momentul si perioada de desfasurare, locul de desfasurare, persoanele care
raspund si cele care sunt implicate in fiecare activitate (impartirea sarcinilor) si ce resurse
materiale sunt necesare.

7. Analiza SWOT

Aceasta identifica punctele tari ale programului (oportunitati) si punctele slabe


(constrangeri si piedici). Constrangerile pot rezulta din politicile guvernamentale sau ale
organizatiilor profesionale restrictive:

8. Monitorizarea programului

Dupa aplicare, programul necesita o supraveghere continua a tuturor activitatilor.


Succesul programului se asigura prin monitorizarea:
activitatilor (cat de bine sunt atinse obiectivele)
fortei de munca (cat de bine isi indeplinesc angajatii sarcinile de serviciu)
echipamentelor (cat de bine functioneaza)
facilitatilor (cat sunt de adecvate).

9. Evaluarea programului

Evaluarea programului ne permite sa masuram progresul si eficienta fiecarei


activitati, identificarea problemelor aparute in cursul derularii programului si obtinerea
unor concluzii legate de imbunatatirea tuturor aspectelor.

Fiecare obiectiv trebuie examinat periodic (la 3 luni, la 7 luni), pentru a determina
cat din telurile propuse au fost realizate si la terminarea programului se realizeaza
evaluarea finala. Obiectivul trebuie exprimat in termeni masurabili, astfel incat sa fie
posibile comparatii intre ce s-a intentionat sa se realizeze si ceea ce a fost realizat.
Evaluarea trebuie sa urmareasca si calitatea actului realizat.

Aceasta etapa de evaluare se realizeaza tot de catre evaluatorii antrenati si


calibrati care au realizat si evaluarea initiala, la inceputul programului.

Prin evaluarea finala se determina starea de sanatate orala (se determina aceiasi
indici de carie, gingivali, de placa bacteriana si parodontali) si statusul educational la
finalul programului (se obtine din inregistrarea nivelului de informatii, atitudini,
deprinderi si comportamente).

Rezultatele finale se analizeaza, se prelucreaza statistic si se obtine variatia (in


procente) fata de starea de la debutul programului sau fata de situatia grupului martor.
4. PROMOVAREA SANATATII ORODENTARE SI EDUCATIA
PENTRU SANATATEA ORODENTARA A GRUPURILOR

Promovarea sanatatii orodentare stiinta ce are in centrul sau sanatatea,


concept ecologic = starea completa de bine fizic, mental si social, si nu numai absenta
bolii sau infirmitatii (definitia OMS din 1948).

Boala apartine doar teritoriului biologiei. Sanatatea apartine domeniului biologiei,


sociologiei si psihologiei, referindu-se si la sentimente, trairi, comportamente si calitatea
vietii.

Sanatatea = dimensiune esentiala a calitatii vietii ce implica oportunitatea de a face


alegeri in viata si de a obtine satisfactie in viata. Este resursa ce da posibilitate indivizilor
sa conduca si chiar sa schimbe mediul inconjurator.

Definitia promovarii sanatatii orice efort planificat destinat:

realizarii de politici publice favorizante


creerii mediilor favorabile pentru consolidarea comportamentelor sanogene
dezvoltarii abilitatilor personale (lectii de educatie pentru sanatate)
reorientarii serviciilor medicale pentru obtinerea starii de sanatate.
strategia ce abordeaza sanatatea individului legata de stilul sau de viata alaturi de
o abordare politica = interventii benefice asupra mediului, ce sustin modurile
sanogene de viata si previn sau interzic modurile nesanogene de viata;
stiinta ce permite indivizilor separat si comunitatilor sa creasca controlul asupra
determinantilor sanatatii si astfel sa isi imbunatateasca starea de sanatate
strategia de mediere intre indivizi si mediul inconjurator, combinand alegerea
personala si responsabilitatea sociala pentru sanatate.

Determinantii sanatatii
1. biologia umana
2. organizatiile de ingrijire a sanatatii
3. comportamentul si stilul de viata
4. mediul inconjurator
Abordarea medicala a bolii

centrata doar pe boala, fiind preocupata cu identificarea agentilor patogeni ai bolii


si repararea efectelor bolii
are o intelegere limitata a etiologiei bolii si a determinantilor sanatatii, neacordand
atentie influentei stilului de viata, comunitatii si factorilor de mediu in
determinismul bolii.

Abordarea comportamentala

bolile populatiei moderne sunt determinate mai mult de comportamente personale


riscante pentru sanatate (stil de viata) decat de influenta mediului inconjurator
responsabilitatea profesionistilor si a guvernantilor e de a asigura accesul la
informatia necesara schimbarii comportamentelor

Abordarea sociale si de mediu

accent pe conditiile sociale, economice, de mediu si culturale ce scad controlul


indivizilor asupra sanatatii
deprivarea materiala, stresul, lipsa suportului social, conditiile de locuit, munca si
recreere necorespunzatoare, poluarea au efecte negative asupra sanatatii

Concepte ale promovarii sanatatii

Modelul traditional medical realizat doar prin educatia pentru sanatate era
preocupat doar de starea de sanatate / boala fizica, ignorand starea de sanatate
mentala, spirituala si sociala. E descris ca un model ce judeca si blameaza
pacientii, facandu-i sa se simta vinovati si descurajandu-i.
Abordarea contemporana ia in considerare existenta unor factori de risc comuni:
dieta neechilibrata, bogata in zahar, igiena orala defectuoasa, fumat, alcool, stres
si accidente.
Afectiunile orale au radacini primare sociale, politice si economice si pot fi controlate
efectiv doar prin politici publice adecvate.
Modelul socio-ecologic urmareste influentele pe care le au asupra sanatatii:
- mediul de viata (fizic si social)
- stilul de viata si comportamentul personal
- accesul la serviciile de ingrijire a sanatatii

Activitatile specifice promovarii sanatatii (Ottawa)


1. crearea mediilor favorabile mentinerii sanatatii
2. actiuni politice publice care promoveaza stiluri de viata sanogene
3. sustinerea actiunilor comunitatii
4. dezvoltarea abilitatilor personale prin actiuni de educatie pentru sanatate
5. reorientarea serviciilor de sanatate din servicii strict terapeutice in actiuni
destinate prevenirii imbolnavirii si educarii membrilor comunitatii pentru
pastrarea si imbunatatirea sanatatii.
1. Crearea mediilor favorabile mentinerii sanatatii presupune legatura intrinseca dintre
sanatate si mediul fizic si social in care traiesc indivizii. Ex: interzicerea fumatului in
locuri publice si la locul de munca, restrictia consumului de alimente si bauturi cu zahar
in campusuri scolare, conditii de locuit si recreere corespunzatoare, medii lipsite de
poluare

2. Actiuni politice publice care promoveaza stiluri de viata sanogene


politica de asigurare a accesului la serviciile de profilaxie
orala
strategie comunitara de imbunatatire a igienei orale si
corporale
politica a dietei reducerea consumului de zahar
politica impotriva fumatului
politica de reducere a accidentelor
politica de fluorizare a apei

3.Sustinerea actiunilor comunitatii


cresterea abilitatii comunitatii in recunoasterea si schimbarea aspectelor
mediului fizic si social ce sunt daunatoare sanatatii si descurajarea
comportamentelor riscante pentru sanatate
implementarea fluorizarii apei in multe comunitati a fost posibila doar
fiindca profesionistii stomatologi au fost capabili sa convinga politicienii
locali de necesitatea si efectuarea fluorizarii

Principiile promovarii sanatatii

nu doar actiuni indreptate spre indivizi bolnavi sau cei ce prezinta risc de
imbolnavire, ci spre intreaga populatie in contextul vietii cotidiene
actiuni asupra determinantilor sanatatii colaborare stransa intre mai multe
sectoare ale societatii (sanitar, economic, social, politic, relatii publice, etc)
participarea efectiva a publicului larg, necesitand definirea problemelor, luarea
deciziilor in comunitati si implementarea noilor tipare pentru comportamentele
sanogene (practicarea acestora de catre membrii comunitatii)
promovarea sanatatii nu e un serviciu medical, desi apartine sectorului sanatatii si
sectorului social
profesionistii din domeniul sanatatii au un rol important in educatia pentru
sanatate si influentarea comportamentelor fata de sanatate (sanogene) a
indivizilor.

Scopul promovarii sanatatii


1. cresterea accesului la serviciile de sanatate pentru toti membrii comunitatii
2. reducerea inegalitatilor dintre indivizi in domeniul sanatatii
3. cresterea oportunitatilor de imbunatatire a starii de sanatate pentru intreaga
populatie

Oportunitati favorabile promovarii sanatatii

1. informatii suficiente si oportunitati pentru dezvoltarea abilitatilor personale


2. alternative sanogene la produse si servicii
3. suport social pentru schimbarea comportamentelor nesanogene si mentinerea
celor sanogene

Educatia pentru sanatate


este un mijloc general utilizat pentru promovarea sanatatii populatiei

procesul de asistenta a indivizilor, actionand separat sau in colectiv, pentru a lua


hotarari informate cu privire la problemele care le influenteaza sanatatea
personala si a celor din jur (Brown, 1994)

orice combinatie planificata de invatare a unor experiente desemnate sa


predispuna, sa permita si sa intareasca un comportament voluntar care sa conduca
la sanatate, in mod individual, in grupuri sau comunitati (Frazier, 1992)

Scopurile educatiei pentru sanatate in medicina dentara

adoptarea unor atitudini si moduri de viata corespunzatoare

aducerea la un stadiu cat mai acceptabil a afectiunilr si disfunctiilor care nu

pot fi prevenite sau tratate adecvat

incurajarea mai bunei utilizari a serviciilor stomatologice

activitate intensa si unitara care pune accentul pe preventie si modificare

a comportamentului pacientuluui

urmeaza un traseu al informatiilor, atitudinilor si comportamentelor, in care

informatia este transmisa, iar atitudinile si comportamentele sunt modificate,

desi se cunoaste astazi faptul ca, informatia este necesara dar nu suficienta

pentru modificarea comportamentului

Educatia pentru sanatate a grupurilor s-a impus datorita faptului cadorinta de a


mentine o stare de sanatate orala aproape perfecta a populatiei a stat mereu la baza
promovarii unui mod de viata sanogen si a modificarilor conditiilor de mediu, astfel
incat sa se ajunga la un status de sanatate orala optim (Taylor, 1990). Acest aspect este
subliniat de modificarile aparute in necesitatile de tratament stomatologic, evidentiind
accentul care se pune pe preventie (Nowak si Anderson, 1990; Manson, 1992). Acesti
factori, impreuna cu sperantele tot mai mari ale populatiei de a-si pastra dentitia naturala
pentru toata viata, au crescut rolul stomatologului, care nu trebuie sa realizeze doar
restaurari, dar este acum implicat si in preventia primara si educatia sanitara (Levine,
1989).
Avantaje:
grupul are mai multe resurse decat individul pentru identificarea problemelor,
pentru definirea si rezolvarea acestora
grupul ofera suport in facilitarea deciziilor, in schimbul de informatii si experiente
si in practicarea comportamentelor sanogene.
Clasificarea grupurilor:
formale deja construite, au program comun; ex: studentii
informale exista intr-o anumita locatie la un moment dat, dar nu au caracteristici
comune ci doar obiective comune.

Modelele de educatie pentru sanatate:

Modelele de educatie sanitara au fost imaginate in scopul planificarii programelor


de educatie sanitara la grupe populationale mari, oferind in acelasi timp si indicatii
privind evaluarea acestor programe

modelul de modificare a comportamentului prin comunicare (McGuire, 1984)

modelul planificare-actiune (Green si Kreuter, 1991)

modelul mesajului sanogen persuasiv (Witte, 1995), care ofera indicatii pentru
dezvoltarea programelor de educatie sanitara din perspectiva psihologica

Interventii ale educatiei sanitare care influenteaza modificarea comportamentelor fata de


sanatate:
educatia sanitara stomatologica pe fotoliul dentar - la nivel micro
interventii care pot fi realizate la nivel comunitar /mezo
interventii care se adreseaza populatiei ca intreg- nivel macro

Etapele procesului de educatie pentru sanatatea grupurilor


1. stabilirea receptorului (grupului tinta)
2. colectarea informatiei (analiza situatiei)
3. stabilirea prioritatilor, obiectivelor, actiunilor
4. identificarea si obtinerea resurselor
5. selectarea metodelor educative potrivite si aplicarea lor
6. evaluarea rezultatelor
7. revizuirea intregului proces de educatie
1.Stabilirea receptorului
1. grupurile grupe de varsta: prescolari, scolari, liceeni, studenti, adulti la locul de
munca, handicapati, varstnici
2. comunitatea populatia unui sat, oras, a unei tari, etc

2.Colectarea informatiei
1. informatii legate de afectiune date epidemiologice
2. informatii legate de cunostinte, atitudini fata de aceasta afectiune si deprinderi
(comportament preventiv)
3. informatii legate de gradul de adresabilitate catre serviciile de specialitate.
Metode de colectare a informatiilor:
1. observatie
2. interviu
3. chestionar
3.Stabilirea prioritatilor, obiectivelor, actiunilor
1. obiective educative imbogatirea cunostintelor despre afectiune si prevenirea ei +
schimbarea atitudinilor si comportamentului fata de acea afectiune
2. obiective de sanatate mentinerea sau ameliorarea sanatatii.

5.Metode de educatie pentru grupuri


1. discutii in grup
2. demonstratii
3. expunerea
4. studiul de caz
5. jucarea unui rol se folosesc modelul grupului dinamic + teoria disonantei
cognitive: individul e pus sa joace un rol diferit de credintele sale fata de un
comportament.
Educatia intr-o clasa de scoala metode de educatie folosite:
1. expunerea
2. demonstratii
3. jucarea unei piese de teatru
4. povesti, fabule
5. teatru de papusi
Materiale educative folosite:
1. postere
2. diapozitive
3. brosuri
4. carti ilustrate
5. puzzle

5. EPIDEMIOLOGIA AFECTIUNILOR ORODENTARE

Definitia epidemiologiei

definitia clasica (McMahon 1960)

Epidemiologia a fost definita ca stiinta care studiaza distributia si determinantii


bolii in populatiile umane;

definitia moderna (Last,1988)

Epidemiologia a fost definita ca studiul distributiei si al determinantilor starilor


sau evenimentelor legate de sanatate in populatii specificate, si aplicarea rezultatelor
acestui studiu pentru a tine sub control starea de sanatate (Last, 1988).

Acesta definitie subliniaza faptul ca epidemiologii nu sunt interesati exclusiv de


mortalitate, boala si incapacitate, ci si de aspecte pozitive ale starii de sanatate, precum si
de mijloacele de imbunatatire a sanatatii.
Termenul de epidemiologie isi are originea in cuvintele grecesti epi = peste, demos =
popor, logos = stiinta, avand ca baza de formare notiunea de epidemie, prin care se
definea in antichitate una din cele mai frecvente forme de manifestare a procesului
epidemiologic infectios.

specialitate medicala care se ocupa


- global cu studiul problemelor legate de sanatate si boala
- particular cu evaluarea factorilor sau a determinantilor bolilor constatate
la nivelul populatiilor umane
reprezinta un liant, care
- se gaseste la intersectia dintre medicina clinica, medicina preclinica si

medicina sociala
- slujeste mai mult medicina sociala si sanatatea publica
- utilizeaza metode imprumutate de la toate 3.

Obiectul de studiu
este reprezentat de orice fenomen morbid, care se manifesta la un moment dat la
nivelul unei colectivitati si nu se adreseaza niciodata individului.

Epidemiologia se ocupa cu studiul:


raspandirii - bolilor infecto-contagioase, dar si a - bolilor netransmisibile,
cauzele care le genereaza
incidenta lor
gradul de raspandire intr-o populatie data
evolutia ei pana la vindecare, disparitia bolii producandu-se natural sau artificial.

Epidemiologia, ca parte a medicinii publice:


se ocupa cu controlul epidemiilor
este parte a programelor de sanatate publica
participa la dezvoltarea politicilor de sanatate colectiva

Obiectivele de studiu ale epidemiologiei sunt:


1. acela de a studia distributia bolilor sau a factorilor de risc descoperiti intr-o
anumita populatie umana. Aici se vor studia si tendintele evolutive ale bolii si ale
factorilor de risc adaugat, precum si distributia lor geografica.
2. de a studia etiologia bolilor sau a amodului de transmitere a acestora, dovedind
relatiile existente intre factorul de risc si boala.
3. de a realiza predictii in legatura cu numarul probabil al bolilor, inclusiv cu
particularitatile de distributie la nivelul unei anumite populatii
4. fundamenteaza programele de prevenire si de combatere a anumitor boli la nivelul
unei populatii date, contribuind inclusiv la imbunatatirea calitatii serviciilor de
sanatate destinate populatiei in cauza.

Notiuni de baza in epidemiologie


epidemie = aparitia unui numar de evenimente cu o frecventa superioara
frecventei asteptate
factor de risc = orice circumstanta care se asociaza unei frecvente mari a bolii
riscul = probabilitatea care exprima in cifre frecventa de aparitie a unei boli intr-o
populatie a carei expunere este bine definita
asociatie epidemiologica = relatia dintre 2 categorii diferite de evenimente in
care o categorie este reprezentata de presupusii factori de risc, iar alta o constituie
boala (relatia dintre factorii de risc si boala).

Indici folositi in epidemiologia orala

Definitie un indice reprezinta o descriere matematica obiectiva a unei boli sau a unei stari
de sanatate, bazata pe criterii atent selectionate in circumstante specifice.

Proprietatile indicilor sunt validitatea si reproductibilitatea.


Valid cand un indice reflecta cu acuratete gradul de imbolnavire.
Reproductibil atunci cand se obtin aceleasi rezultate (cu grade foarte limitate de
toleranta) ori de cate ori este folosit.

Selectia unui indice trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte:


1. sa fie potrivit pentru populatia studiata si pentru scopul propus
2. sa furnizeze in mod cert estimari valide ale bolii in populatie
3. datele sa fie relativ usor de obtinut si apoi de interpretat
4. indicele ales sa permita comparatii privind starea de sanatate a unei populatii dupa
o interventie terapeutica si privind starea de sanatate a altor populatii

Calculul si semnificatia parametrilor statistici


1. Incidenta
masoara frecventa cu care apar cazurile noi de imbolnavire intr-o populatie, intr-o
perioada de timp
este un indicator direct al riscului de imbolnavire. Daca incidenta este mare,
inseamna ca in populatia respectiva exista un risc crescut de imbolnavire.
Clasificare:
1. incidenta globala (anuala)
2. incidenta specifica (pe sexe, pe grupe de varsta, pe cauze de boala)

2. Prevalenta
indica numarul total de cazuri noi si vechi de imbolnavire existente intr-o
populatie definita. Este un indicator de frecventa, ca si incidenta.
Clasificare:

1.prevalenta globala
2.prevalenta de moment = numarul total de cazuri noi si vechi de imbolnavire existente
intr-o populatie definita, la un moment dat.
3.prevalenta de perioada = numarul total de cazuri noi si vechi de imbolnavire existente
intr-o populatie definita, intr-o perioada definita de timp.
4.prevalenta specifica
se calculeaza pe:
medii (urban / rural)
sexe
grupe de varsta
cauza bolii (caria dentara, parodontopatie, anomalii dento-max, etc.)
Fiecare dintre aceste prevalente specifice poate fi la randul ei:
de moment
de perioada
Metoda epidemiologica descriptiva
are drept scop descrierea distributiei bolii sau a factorilor de risc in populatia tinta,
pe baza unor caracteristici personale, spatiale si temporale.
Aplicatii
in monitorizarea si evaluarea starii de sanatate a populatiei,
elaborarea unor programe de sanatate oro-dentara,
formularea unor ipoteze epidemiologice, s.a.

Metoda epidemiologica analitica


are drept scop dovedirea existentei unor relatii epidemiologice intre diferiti factori
de risc si efectele actiunii lor.

Etape de identificare a unui factor de risc


observatia clinica a imbolnavirii
anamneza bolnavilor din cadrul unitatilor medicale ambulatorii / spitalicesti in
privinta existentei si a posibilei asocieri dintre boala si factorii de risc prezenti
aplicarea criteriilor de epidemiologie clinica (descriptiva) care argumenteaza
diagnosticul (sex, varsta, profesie, etc.) si presupun unii factori de risc
stabilirea existentei legaturii intre boala si factorul de risc presupus cu ajutorul
tehnicilor de epidemiologie analitica
observarea scaderii frecventei bolii in populatie dupa indepartarea factorului de
risc adauga un important argument populational epidemiologic in identificarea /
probarea factorului de risc.

Metode de ancheta epidemiologica


care se pot aplica in caria dentara. in raport cu obiectivele ei si de resursele
disponibile, sunt:
anchete transversale (de prevalenta)
anchete de tip cazuri control (retrospective)
anchete de tip cohorta (prospective)
anchete epidemiologice ecologice
anchete epidemiologice experimentale (operationale)
Nivelurile cercetarii epidemiologice
1. Nivelul cunoasterii (al explicatiei)
se refera la cercetare fundamentala
2. Nivelul interventiei (al actiunii)
se disting 3 etape, reprezentate de profilaxie primara / secundara / tertiara.

Mijloacele practice cu care opereaza epidemiologia sunt:


1. Supravegherea se refera la sistemul de culegere activa si sistematica a datelor
ca si la acela deanaliza si interpretare a lor. Datele se refera la variatele fenomene
de sanatate si sunt esentiale pentru a stabili prioritati in planificarea, aplicarea si
evaluarea programelor si interventiilor realizate in sfera sanatatii publice
etapele supravegherii sunt:
1. Culegerea datelor
pot avea o multitudine de surse, de la date de mortalitate, fertilitate, morbiditate,
pana la rapoarte asupra unor epidemii sau a altor studii efectuate
2. Prelucrarea datelor
datele culese vor fi corectate si verificate, urmand sa fie prelucrate si interpretate,
raportarea efectuandu-se obisnuit prin 4 modalitati:
- tabele
- grafice
- harti
- analiza matematica
3. Transmisia datelor prelucrate
se face spre 2 destinatari:
1. spre teritoriul de unde s-au luat datele respective
2. spre factorii decizionali

2. Investigatia epidemiologica
va fi investigata o problema de sanatate, declansarea investigatiei fiind urmare a
informatiilor primite prin supravegherea efectuata, a unor sesizari venite dinspre
reteaua medicala, din presa sau din alte surse.
3. Analiza epidemiologica

ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ALE PRINCIPALELOR AFECTIUNI


ORODENTARE

Aspecte ale strategiei de prevenire a afectiunilor orodentare:


-educatia sanitara in colectivitati de copii,adolescenti si tineri;
-educatie sanitara a parintilor si a cadrelor didactice;
-fluorizarea apei
-fluorizarea locala(paste de dinti cu fluor,geluri,etc.);
-prevenirea aparitiei cariilor secundare si a recidivelor de carie.

In SIDA exista o serie de manifestari bucale. Cele mai importante sunt:


-gingivita acuta ulcerativa
-candidoza
-herpesul
-leucoplazia paroasa
-ulceratii bucale severe
-sarcomul KAPOSI
-limfadenopatia generalizata
-limfadenopatia generalizata

Dat fiind faptul ca atat boala parodontala cat si caria dentara sunt boli cu etiologie
bacteriana, si evolutie in timp, s-a nascut necesitatea monitorizarii statistice a raspandirii
la nivelul populatiei a acestor afectiuni.
Prelucrarea si interpretarea datelor epidemiologice se realizeaza cu ajutorul
indicilor:
Incidenta - reprezinta numarul de cazuri noi penru o anumita boala care apare intr-o
anumita colectivitate, intr-o anumita perioada de timp. Indicele de incidenta se raporteaza
la 100000 de locuitori.
Prevalenta - reprezinta numarul de indivizi dintr-un grup sau dintr-o populatie care
prezinta o anumita boala la momentul studiului. Indicele de prevalenta se calculeaza
procentual ( % ).

Intensitatea - este un indice specific pentru carie sau edentatie, ce se pot manifesta la
acelasi individ prin procese multiple. Indicele de intensitate pentru o anumita populatie
reprezinta numarul mediu de carii sau edentatii pentru un individ si se exprima prin
numare cu doua zecimale.

6. PREVENIREA APARITIEI AFECTIUNILOR ORODENTARE

Preventia medicala se ocupa cu studiul metodelor de a aparitiei afectiunilor


orodentare si de a-i mentine inrt-o stare favorabila de sanatate.

Conceptul profilactic in medicina dentara este un principiu de baza a carui aplicare


consecventa in practica medicinei dentare are menirea:
- de a reduce considerabil prevalenta principalelor afectiuni orodentare si a
nevoilor de tratament,
- de a depista si trata cat mai precoce leziunile si afectiunile orodentare si maxilo-
faciale,
- de a preveni accidentele si complicatiile, frecvenle leziuni sau boli iatrogene,
- de a crea conditii optime de lucru
- de a transforma radical practica medicinei dentare, posibilitale a carei realizare a
fost demonstrata stiintific si care ofera perspective extraordinare pentru viitor.

Obiectivul principal al medicinei dentare preventive este ca elementele anatomo-


functionale ale aparatului dento-maxilar sa fie conservate de-a lungul intregii vieti,
pacientii urmad ca prin educatie si autoapreciere sa impiedice declansarea bolii, tinand-o
sub control. Cu toate acestea. chiar si astazi, cand stiinlele biologice si medicale au adus
la cunostinta practicienilor foarte multe elemente privind mecanismul de producere a
imbolnavirilor orodentare, practica in sine ramane dominata de obiective pur curative,
deci profilaxie secundara sau tertiara.

Istoric

Ideea de prevenire a aparut inca de acum 4600 de ani, cand inparatul Huang Ti
(2697-2597 i.e.n.) recomanda medicilor sa intervina inainte ca boala sa apara, sau sa se
manifeste".

In cadrul civilizatiei Asiro-Caldeene sau egiptene, extractia dentara, ca mijloc de


calmare a durerilor dentare, este reglementata chiar in codul lui Hamurabi, sau in
papirusurile egiptene, unde se remarca aparitia dentistului Hesire".

In Grecia antica, Hipocrate recoranda dieta alimentara adecvata si spalarea


dintilor in cazul bolilor dentare.

In lumea araba, insusi Mohamed profetul introduce in ritualul de curatire a


corpului credinciosului, inainte de a intra in moschee, alaturi de spalarea cu apa a
mainilor si fetei, spalarea si masajul dintilor cu lemn dulce.

Evul mediu din Europa, dominat de crestinism, cunoaste o crestere a morbiditatii


prin caria dentara, datorita utilizarii din ce in ce mai frecvente a fainoaselor si dulciurilor.
Dupa descoperirea zaharuiui rafinat di sfecla de zahar, in sec. al XIX-lea se constata o
adevarata explozie de carie, ceea ce 1-a facut pe Pickerill sa spuna: caria este o boala a
civilizatiei actuale".

Medicina dentara curativa, extractionista sau conservatoare, cunoaste o dezvoltare


foarte mare, conceptia preventiva abordandu-se cu timiditate abia in sec. XX cand incep
preocuparile pentru ingrijirea dintilor la copii.
Dupa al doilea razboi mondial, prevenirea cariei si parodontopatiilor devine
obiectiv national, materializat prin programe desfasurate cu sprijinul ministerelor
sanatatii din statele cu civilizatie avansata.

In anul 1978, la Alma-Ata, OMS pune bazele metodelor de prevenire a bolilor,


precizand modul de inregistrare a afectiunilor si mijloacele cele mai eficiente de
prevenire a lor.

Promovarea sanatatii reprezinta procesul prin care indivizii sau colectivitatile


pot sa-si sporeasca controlul asupra determinantilor sanatatii, imbunatatind starea de
sanatate. Promovarea sanatatii include considerente care motiveaza schimbarea modului
de viata ca element favorizant.
Conceptul social-ecologic de sanatate este punctul central al promovarii sanatatii,
atragandu-se astfel atentia asupra raportului individ-mediu si necesitatii unui echilibru
dinamic. In acest sens, promovarea sanatatii este axata nu numai pe cresterea competentei
individuale de influentare a factorilor determinanti ai sanatatii, ci si pe influentele pe care
mediul le exercita asupra sanatatii generale buco-dentare. Se poate aprecia in acest fel ca
promovarea sanatatii, privita prin prisma stomatologiei preventive, trebuie facuta cu
oameni si nu pe oameni. Promovarea sanatatii si prevenirea bolii pot fi privite ca doua
actiuni separate, dar complementare, care se desfasoara concomitent.
Prevenirea bolii reprezinta strategia de reducere a factorilor de risc specifici unei
maladii, sau de intarire a factorilor care reduc susceptibilitatea la boala, precum si
activitasile destinate unor boli deja instalate.

STRATEGIA PREVENIREII APARITIEI AFECTIUNILOR ORODENTARE


este complexa, difera de la tara la tara si cuprinde: profilaxia primara, secundara
si tertiara.

Profilaxia primara, secundara si tertiara.

Profilaxia primara are drept scop evitarea aparitiei maladiilor si vizeaza


pe de o parte crestera rezistentei tesuturilor cavitatii bucale la actiunea factorilor
nocivi si
pe de alta parte eliminarea factorilor cu rol determinant sau favorizant in
declansarea afectiunilor stomatologice.
In cadrul profilaxiei primare trebuie sa evitam aparitia bolilor prin:
- educatie sanitara;
- alimentatie corecta;
- rationalizarea consumului de zahar;
- igiena buco-dentara corecta;
- control periodic;
- profilaxia cu fluor;
- utilizarea agentilor chimici de inhibare a placii bacteriene s.a.
Toate aceste mijloace se adreseaza tuturor membrilor colectivitatii.
Strategia profilaxiei primare a cariei dentare are in vedere cele patru metode propuse
de OMS:
- fluorizarea generala si locala;
- igiena alimentatiei;
- igiena buco-dentara;
- sigilarea santurilor si gropitelor.
Profilaxia primara a parodontopatiilor se refera la:
- indepartarea placii bacteriene prin igiena buco-dentara corecta si apelarea la tehnicile
profesionale caracteristice stomatologiei preventive.
Profilaxia primara a cancerului din sfera B.M.F.:
- eliminarea factorilor majori de risc (tutun, alcooluri distilate);
- suprimarea iritatiilor cronice: margini ascutite ale dintilor cariati, obturatii debordante,
lucrari protetice traumatizante.
Studii recente arata ca 1/3 din cancerele bucale ar putea fi prevenite prin profilaxie
primara.

Profilaxia secundara are drept scop:


depistarea si diagnosticul cat mai precoce al afectiunilor buco-maxilo-faciale,
vindecarea acestora cu un consum minim de medicamente, materiale, cu un
volum de munca redus, cu un timp minim necesar din partea pacientului,
permitand aplicarea unor metode curative cat mai conservatoare pentru toate
structurile teritoriului B.M.F.: dinti, parodontiu, rebord alveolar, maxilare si parti
moi.
Profilaxia secundara a cariei dentare include:
- examinare, depistare, tratament corect si precoce;
- profilaxie locala cu fluor (clatiri, geluri, lacuri etc.);
- control periodic.
Profilaxia secundara a parodontopatiilor include:
- examinare, depistare, tratainent corect si precoce al gingivitelor si parodontopatiilor
marginale cronice superficiale;
- eliminarea factorilor de iritatie cronica locala;
- control periodic.
Profilaxia secundara a cancerului din sfera B.M.F. include:
- depistarea si diagnosticul precoce al leziunilor precursoare ale malignitatii si a leziunilor
de debut ale cancerului bucal. Prevenirea cancerului bucal este considerata de OMS
obiectiv prioritar al stomatologiei. Prin profilaxia secundara a cancerului bucal, inca o
treime din cancerele cu aceste localizari pot fi salvate. Orice leziune ulcerativa care nu
are tendinta de vindecare spontana, sau in urma unui tratament in decurs de 14-21 zile,
necesita consultatia de urgenta la medicul specialist.

Profilaxia tertiara se refera la conceptia preventiva in cadrul trataimentului curativ, deci


in momentul in care afectiunile sunt deja instalate si sunt in faza avansata in cadrul
evolutiei lor.
Aceasta include in esenta:
- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul si analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare si
a personalului;
- educatia sanitara, depistarea, supravegherea si controlul aplicarii mijloacelor de
profilaxie;
- analiza educatiei sanitare;
- corelatia intre receptarea informatiei si aplicarea ei.
Breustedt (1978) constata ca o parte din populatie prezinta o stare deficitara
orodentara datorita calitatii nesatisfacatoare a asistentei de medicina dentara, din
ignoranta sau neglijenta, prin indicatii incorecte, sau tratament necorespunzator.
OMS recomanda drept cerinte obligatorii pentru medici in general - competenta
si indemanarea. Acestea, dublate de constiinciozitate si de o inalta conduita etica, sunt
conditiile esentiale pentru o practica modera, orientata profilactic.
Medicina dentara preventiva presupune, nu in ultimul rand, organizarea moderna,
ergonomica a locului de munca, a practicii profesionale, utilizand cat mai rational spatiul,
timpul si energia, evitand modalitati de lucru nefiziologice, stresul, incordarea, realizand
in acest mod o economie insemnata de timp, in scopul utilizarii lui pentru activitatile de
profilaxie propriu-zise, efectuate de intreaga echipa stomatologica: medic, asistenta de
profilaxie, asistenta de cabinet.
Conceptul profilactic colectiv se adreseaza colectivitatilor si trebuie sa acorde
prioritate masurilor preventive care asigura eficienta maxima, cu investitii minime, la
grupe populationale cat mai largi.
Conceptul profilactic individual cuprinde toate masurile preventive efectuate de
medic, igienistul dentar si asistenta de profilaxie, sau de subiect la indicatia si sub
controlul medicului sau a parintilor.
Conceptele de profilaxie colectiva si individuala trebuie sa cuprinda metode ce se
completeaza reciproc.

7. STIINTELE SOCIALE APLICATE IN MEDICINA DENTARA


COMUNITARA - ABORDARE CONCEPTUALA

Sanatatea este o importanta valoare si resursa socio-umana, care trebuie protejata


de catre medici, biologi ori psihologi, cat si de catre specialistii apartinand diverselor
domenii ale stiintelor sociale.
Atat starea de sanatate, cat si starea de boala constituie indicatori importanti ai
progresului social, ai bunastarii sociale si ai calitatii vietii. Acesti indicatori sunt
influentati si, la randul lor, influenteaza standardele de viata, de cultura si civilizatie ale
unei natiuni, structura si caracterul organizatiilor sau institutiilor sociale (si, implicit, ale
celor medicale), sistemele de valori, practicile sociale, deprinderile, trebuintele etc.
De aceea medicina si sistemul medical, in ansamblul lui, trebuie sa tina seama de
directia imprimata de mecanismele societatii si dinamica proceselor sociale, de profilul
demografic si structurile socio-profesionale ale populatiei, de tot ceea ce depaseste cadrul
strict biologic, pentru a se inscrie in vasta arie a vietii sociale.
Introducerea problematicii sociale in domeniul sanatatii populatiei s-a afirmat
inca din cele mai vechi timpuri in istoria medicinii, odata ce a fost recunoscut faptul ca
starea de sanatate sau de boala nu este legata numai de factorii biologici, ci si de
dinamica mediului fizic si social.

John Ryle (Anglia, 1943):


Medicina comunitara reprezinta un ansamblu de servicii de sanatate publica,
servicii sociale si servicii medicale.

J.M. Petit (Belgia, 1967):


Principalele scopuri ale medicinii comunitare nu constau numai din studiul
corpului uman, considerat in mod izolat, ci si din studiul colectivitatilor umane, in mediul
inconjurator, in mediul lor de viata, in credintele si in viata lor, pentru a-si orandui cat
mai bine existenta.

Activitatea sociologica in domeniul medicinii a fost stimulata de urmatoarele schimbari


care au avut loc in sectorul sanatatii publice:
Schimbarea raportului dintre preventie si tratament
Accentul din ce in ce mai mare pus pe mediul social, in detrimentul celui fizic
Modificarea obiectivelor sanatatii publice, in conditiile trecerii de la o
definitie negativa a sanatatii (absenta bolii) la o definitie pozitiva (sanatatea ca
o conditie a bunastarii fizice, psihice, sociale)
Recunoasterea faptului ca o serie de probleme sociale, printre care
alcoolismul, consumul de droguri, saracia si delincventa juvenila, intra in
sfera de interes a sanatatii publice
Importanta din ce in ce mai mare acordata factorilor de cooperare individuala
si comunitara
Afirmarea sanatatii mai degraba ca un drept fundamental al cetateanului decat
ca un privilegiu personal
Cresterea preocuparilor pentru ingrijirea medicala, pe termen lung, a
grupurilor defavorizate, inclusiv a varstnicilor
Cresterea complexitatii si a costurilor ingrijirilor medicale, pe de o parte, si
penuria de personal, pe de alta parte, care au determinat noi forme de
organizare si instruire in domeniul sanatatii publice

Talcott Parsons considera ca PACIENTUL si MEDICUL reprezinta doua roluri


sociale, caracterizate de o serie de drepturi si obligatii.
Drepturile pacientului:
Scutirea de responsabilitate, in functie de natura si gravitatea bolii
Legitimarea (justificarea) starii sale de boala de catre societate, prin
intermediul medicului
Obligatiile pacientului:
Datoria de a-si dori insanatosirea (numai in acest mod boala sa este legitima
din punct de vedere social)
Datoria de a cauta ajutor competent la medic, colaborand cu acesta in scopul
insanatosirii
Drepturile medicului:
Dreptul de a scuti de responsabilitate pacientul, validandu-i starea de boala
Dreptul de a avea acces la corpul pacientul si la informatii confidentiale cu
privire la viata sa particulara
Obligatiile medicului:
Datoria de a face tot ceea ce este posibil pentru vindecarea pacientului, prin
utilizarea intregii sale competente profesionale
Datoria de a nu abuza de neputinta bolnavului, de corpul lui sau de
informatiile primite
Conceptiile sociologice cu privire la relatia dintre medic si pacient
1. Teoria functionalista
2. Teoria schimbului
3. Teoria conflictului

1. Teoria functionalista
A fost elaborata de Talcott Parsons (1951)
Relatia medic-pacient este caracterizata de autoritate si dependenta
Relatia medic-pacient are caracter asimetric, intrucat medicul are un rol
permanent si activ, iar pacientul are un rol temporar si pasiv

2. Teoria schimbului
A fost dezvoltata de Samuel Bloom (1963)
Considera ca orice interactiune sociala, inclusiv cea dintre medic si
pacient, implica negocierea
Relatia medic-pacient are la baza negocieri si tranzactii reciproce
Conform acestei teorii, pacientul are un rol activ (se implica in actul
medical, putand sa faca evaluari si sa emita aprecieri in legatura cu tratamentul
prescris)

3. Teoria conflictului
A fost elaborata de Eliot Freidson (1970)
Considera ca orice interactiune dintre medic si pacient este caracterizata de
interese, perceptii si puncte de vedere diferite
Calitatea interactiunii dintre medic si pacient nu se supune unui model
general, ci este intotdeauna problematica, putand fi afectata de atitudini
conflictuale si de dificultati de comunicare

Concluzii
Una dintre cele mai importante si eficiente cai de reforma in domeniul medical o
reprezinta investirea mai multor resurse in activitatea serviciilor de sanatate publica,
acestea fiind mai putin costisitoare si avand mai multa eficacitate decat serviciile clinice
in ameliorarea sanatatii populatiei.
Asa cum semnaleaza numerosi experti, medicina din secolul al XXI-lea va consta,
prioritar, din activitati orientate spre preventie, iar aceasta directie va impune noi
dimensiuni organizatorice si profesionale ale prestatiilor medicale, carora orice societate
le va acorda o importanta din ce in ce mai mare si le va aloca resurse tot mai insemnate.
8. COMUNICAREA IN IN MEDICINA DENTARA
COMUNITARA

Cultura generala, inclusiv cultura pentru sanatate, se formeaza prin instruirea


generala a populatiei in setul continuu al generatiilor.
Veriga principala pe care ar trebui sa actioneze serviciile de sanatate si cele
educationale pentru a avea rezultate favorabile, pe termen scurt si lung, privind
imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, este educatia pentru sanatate
Ca sistem care include constiinta starii de sanatate, procesul de predare/invatare si
participarea, educatia pentru sanatate are ca scop cresterea nivelului de cunostinte
medicale ale populatiei pentru asigurarea starii de sanatate, protectiei mediului si
prevenirii bolilor; formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze
sanatatea precum si crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si de
problemele sanatatii publice, in sensul atragerii si capacitarii maselor la participarea
activa in vederea realizarii si consolidarii sanatatii.
Dupa Ch. Gernez-Rieux si M. Gervois, educatia pentru sanatate indeplineste trei
roluri, in functie de scopul urmarit:
preventiv - temele de educatie continand elemente de instructie a
populatiei pentru prevenirea imbolnavirilor;
constructiv - de realizare a adeziunii opiniei publice in favoarea sanatatii;
curativ - pentru educarea si convingerea pacientilor de a urma
prescriptiile medicale.
Educatia este un proces de comunicare. Educatia pentru sanatate implica,
obligatoriu, cunoasterea si aplicarea continua a tehnicilor de comunicare, ca element
fundamental. Datorita faptului ca in cadrul comunicarii exista doi poli: educatorul (cel
care transmite informatia) si ascultatorul (receptorul sau cel care primeste informatia), in
activitatile de comunicare cei doi poli trebuie sa aiba flexibilitatea de a schimba
permanent rolurile, adica si educatorul trebuie sa stie sa asculte.

Tipuri de educatie pentru sanatate


Exista trei tipuri de educatie pentru sanatate: formala, nonformala si
comportamentala:
1. educatie pentru sanatate formala care este rezultatul unui proces planificat de
transmitere de experiente, cunostinte, ce vizeaza toata populatia (socializare
secundara a individului), necesita efort de predare-invatare si educatori;

2. educatia pentru sanatate nonformala vizeaza componentele din conduita


individului care se formeaza prin experienta sau imitatie (socializarea primara a
individului); nu necesita efort cu caracter de educatie, de transmitere a cunostintelor;
este realizata de familie si comunitate;
3. educatie pentru sanatate comportamentala cuprinde educatia pentru sanatate
conform normelor sociale si educatia pentru dezvoltarea sanatatii publice si
promovarea comportamentelor favorabile sanatatii, principalele obiective
educationale vizand dezvoltarea cunostintelor, aptitudinilor, atitudinilor si a
convingerilor ce vizeaza sanatatea.

Scopurile realizarii educatiei pentru sanatate

Actiunile de educatie pentru sanatate se realizeaza in scopul:


1. cresterii nivelului de cunostinte medicale a populatiei in domeniul preventiei
bolilor, al sanogenezei, al protectiei mediului ;
2. formarii si dezvoltarii unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea;
3. antrenarii maselor pentru a participa activ la consolidarea sanatatii prin crearea unei
pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele sanatatii publice.

Principiile educatiei pentru sanatate sunt:


1. al prioritatii: cu cat inceputurile educatiei pentru sanatate sunt mai timpurii cu atat
rezultatele in starea de sanatate a populatiei sunt mai bune;
2. al specificitatii si autoritatii: se considera ca educatia facuta de persoane
specializate are impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
3. al integrarii educatiei pentru sanatate in obiectivele politicii social-sanitare a
statului.

Este important de mentionat ca educatia pentru sanatate este diferita de educatia


sanitara, care vizeaza igiena personala.

Cerintele educatiei pentru sanatate sunt:


larga accesibilitate;
orientare (spre preventie) profilactica;
participare activa a populatiei la apararea propriei sanatati;
caracter optimist;
sa fie convingatoare;
exprimare accesibila;
caracter stiintific;
tematica adecvata auditoriului.

Mijloacele de educatie pentru sanatate se refera la modalitatile de


transmitere a mesajului de la comunicator la receptor.
Ele pot fi clasificate astfel:
1. Dupa calea de transmitere:
a) mijloace auditive: - convorbirea educativ-sanitara (individuala, in grup, in grup
cu decizii), lectia, conferinta, radioemisiunea.
b) mijloace vizuale:
cu rol dominant textul: lozinca, articolul, brosura, manualul, fluturasul, pliantul,
formele beletristice;
cu rol dominant imaginea: afisul, pliantul, plansa, diapozitivul, machete,
expozitia.
c) mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizata, teatrul
2. In functie de adresabilitate se disting:
a) mijloace individuale: sfatul medical;
b) mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul (cu grupuri omogene sau
heterogene);
c) mijloace de larga informare: conferinta, emisiunea televizata sau radiofonica, filmul,
tipariturile.

3. Dupa modul de transmitere:


a) mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informatie
nemediata (convorbire, conferinta);
b) mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce presupune o forma
artistica.

Etapele planificarii si evaluarii educatiei pentru sanatate:


1. identificarea si caracterizarea consumatorilor;
2. identificarea nevoilor si ierarhizarea lor;
3. formularea de scopuri si obiective strategice teoretice;
4. identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil sanatatii;
5. elaborarea continutului si alegerea metodelor de folosit;
6. actiunea propriu-zisa de influentare, de formare de atitudini, comportamente;
7. evaluarea rezultatelor procesului - continua
- imediata
- de etapa
- terminala

Mijloacele de educatie in medicina dentara

Mijloacele si modalitatile utilizate in educatia pentru sanatate privind sanatatea


orodentara sunt diverse si specifice prin continut.
In aceasta activitate, trebuie sa se tina seama, pe de o parte de multitudinea
informatiilor, iar pe de alta parte de particularitatile grupului tinta caruia ii sunt adresate.
In acest sens, munca de educatie pentru sanatate prezinta cateva aspecte
particulare:
1. asistenta la solicitare, care poate fi si primul contact al pacientului cu cabinetul si
cu personalul; trebuie explicat corect, pe intelesul pacientului, de ce afectiune
sufera, ce tratament se impune, masurile de igiena pe care trebuie sa le respecte
pentru a preveni o recidiva, o complicatie sau aparitia unei alte afectiuni;
prezentarea trebuie facuta de asa maniera, chiar folosind mijloace vizuale
(planse, afise, pliante), incat pacientul sa constientizeze importanta cabinetului de
medicina dentara si sa dispara acea imagine de camera de tortura, pe care o au
multe persoane;
2. asistenta activa de specialitate, care este o forma superioara de asistenta, se
desfasoara pe baza unor programe cu obiective predominant profilactice; astfel,
sunt cunoscute actiunile de monitorizare a sanatatii orodentare organizate in
colectivitatile de copii si tineret sau in intreprinderile cu noxe profesionale; prin
natura ei, asistenta activa este o forma de educatie pentru sanatate.

a) Asistenta activa de monitorizare a prescolarilor si scolarilor.


De o deosebita importanta este aplicarea unei asistente active de medicina
dentara de la cele mai fragede varste. Aceasta coroborata cu munca de educatie pentru
sanatate a educatorilor, invatatorilor si a cadrelor medicale de la cabinetul de pediatrie
poate induce formarea unor deprinderi igienice corecte ale copiilor, cu implicatii asupra
dezvoltarii lor armonioase si sanatoase.
La aceasta varsta au o mare eficienta filmele tematice, demonstratiile practice,
concursurile tematice cu premii, la care se pot adauga prezentari de planse, afise,
fluturasi,etc.

b) Asistenta activa in colectivitatile de adulti


Aceasta se refera la intreprinderi, mai ales acolo unde exista locuri de munca cu
noxe profesionale, ce pot favoriza sau determina aparitia afectiunilor orodentare.
Printr-o colaborare intre cadrele de la cabinetul de intreprindere, de la cabinetul
de medicina dentara si specialistii de medicina muncii, trebuie sa se difuzeze toate
informatiile in legatura cu noxele care exista la locul de munca, cu influenta lor asupra
sanatatii orodentare si cu modalitatile de evitare a imbolnavirilor.
Angajatii trebuie sa recunoasca primele simptome ale acestor afectiuni si sa
constientizeze importanta tratarii lor precoce.
Fiind vorba de adulti, mijloacele de sensibilizare si propaganda vizuala pot avea
o contributie substantiala la culturalizarea sanitara a acestora. De asemenea pot fi
utilizate convorbirile individuale sau in grup, lectiile, conferintele, filmele tematice, sau
cel mai bine combinarea mai multor metode.

9. ETICA MEDICALA SI SANATATEA ORODENTARA IN


COMUNITATE

Introducere
In legatura cu profesiunea medicala, in vorbirea curenta, intrebuintam ca sinonime
termenii etica, morala si deontologie, pentru a ne referi la aspectele normelor nescrise ale
comportamentul medicului ca om si ca profesionist. Deontologia deriva etimologic din
cuvintele grecesti dentos (datorie) si logos (cuvant); sensul mai restrans este deci studiul
datoriilor medicului. Elementele cele mai importante ale deontologiei medicale privesc
responsabilitatea morala si juridica a medicului. Etica nu este altceva decat teoria
moralei.
Inca de la inceputurile ei, medicina a avut un continut etic (moral) pe care 1-a
pastrat in zilele noastre si pe care il va pastra si in viitor. Categoriile etice de bine-rau,
valoare-nonvaloare, datorie, cinste, constiinta, eroism, modestie, personalitate etc, isi au
corespondentul lor in deontologia medical. Munca medicului nu creeaza valori de
schimb, nu este producatoare de marfa, dar vindecarea bolilor, alinarea suferintelor
constituie indeplinirea unor necesitati sociale.
Continutul moral al profesiunii medicale a determinat ca aceasta ramura de
ocupatie sa fie considerata de la inceput, in constiinta opiniei publice si a medicilor, nu ca
o simpla meserie , ci ca o vocatie, ca un ordin medical. Aceasta notiune nu inseamna
numai o comunitate de interese, o breasla sau un sindicat, ci are un pronuntat caracter
etic. Ordinul medicilor este exigent fata de membrii sai din punct de vedere moral, dar
asigura totodata prerogative, ocrotire si solidaritate. Aceste aspecte etice s-au pastrat chiar
pana in zilele noastre transmitandu-se de la o generatie la alta.
Etica medicala este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odata cu
medicina. De la primele intrebari- dileme pe care omul primitiv si le-a pus si pana la
sistemul actual bazat pe reglementari in cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios
si indelungat.

Etica nu este doar o disciplina studiata in sistemul academic de invatamant, ci presupune


abordarea unor probleme reale ale ingrijirii sanatatii si cautarea unor solutii concrete,
rationale.
Daca ne-am aduce mai des aminte de faptul ca personalul medical trebuie sa lucreze cu
oameni, am intelege ca, fara a neglija stiinta vindecarii ce se bazeaza pe fapte, trebuie sa
raspundem la o serie de intrebari, sa incercam sa aflam ce este corect si ce nu, si mai ales
sa precizam cum ar trebui sa fie privite lucrurile.
Trebuie sa admitem ca probleme precum violenta, drogurile, eutanasia, transplanturile,
terapia genetica necesita o abordare plina de responsabilitate. In epoca actuala pare din ce
in ce mai dificil sa formam atitudini etice, sa cream o scara de valori morale si etice
bazate doar pe umanism.
Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea
omul modern pare incapabil sa le rezolve. Problemele legate de mentinerea unei persoane
in viata cu ajutorul aparatelor, cele legate de fertilizarea in vitro etc.
Domeniul sanatatii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etica de maxima
importanta si ridica o serie de intrebari la care sunt pusi sa raspunda, din nefericire, cei
care decid in privinta utilizarii resurselor si nu cei care lucreaza direct cu pacientul.
Trebuie uneori sa negam dreptul unei persoane la un anumit tip de asistenta medicala
(vezi transplantul), care e foarte costisitor, pentru a trata alti pacienti pentru care ne sunt
necesare mai putine resurse. O astfel de problema de etica ridica o serie de intrebari la
care organismele abilitate ar trebui sa raspunda daca ar deveni parte la un proces activ de
evaluare a normelor etice in societatea romaneasca.

Consideratii etice asupra studiilor efectuate cu subiecti umani

Consideratiile etice cu privire la cercetarile biomedicale cu subiecti umani au


inceput sa preocupe in urma cu cativa ani. Cateva discutii asupra acestui subiect trebuie
facute. Un studiu gresit conceput nu este etic si nu trebuie sa se desfasoare. Justificarea
cercetarii va depinde de rezultatele obtinute in laborator sau de rezultatele altor studii
clinice sau de cunostintele gasite in literatura stiintifica. Aproape toate institutele de
cercetari au un comitet permanent de evaluare a cercetarilor stiintifice propuse sa se
desfasoare pe subiecti umani. Aici se stabileste daca studiul propus respecta legile locale,
standardele profesionale si practicile comunitare.

Drepturile si bunastarea participantilor la proiectul stiintific trebuie protejate.


Orice risc previzibil trebuie cantarit in ideea beneficiilor viitoare sau prin importanta
cunostintelor castigate. Interesele stiintifice si sociale vor fi echilibrate fata de interesele
participantilor.

Subiectii participanti trebuiesc informati, pentru a-si asuma riscul asupra


posibilelor injurii, al disconfortului sau a altor inconveniente produse de-a lungul
studiului clinic. De aceea raportul va avea o scurta expunere a felului in care subiectii au
fost recrutati si informati asupra tuturor aspectelor importante ale studiului.

Istoric
Principalele documente si ghiduri internationale care au constituit puncte de
referinta pentru bioetica studiilor clinice si experimente pe oameni au fost:
- Codul de la Nurnberg 1947 a introdus prima data conceptual de consimtamint
informat
- Declaratia de la Helsinki a Asociatiei Medicale Internationale 1964 a introdus pentru
prima data principiile etice pentru medici in cercetarea pe subiecti umani; aceste ghiduri
au fost revizuite in octombrie 2000
- Conventia Internationala a Natiunilor Unite asupra drepturilor politice si civile 1966.
Consfinteste prin articolul 7 consimtamintul informat la nivel international.
- Consiliul Europei a adoptat in 1996 Conventia asupra drepturilor omului si
biomedicina
- Conferinta Internationala de Armonizare autoritatile competente in domeniul
medicamentului:
- Ghidurile Etice Internationale pentru cercetarea biomedical pe subiecti umani, revizuite
inn 1993, 2001 si 2002

Protectia subiectilor
Principii morale
Respectul pentru persoane: respectarea autonomiei individuale
protectia indivizilor cu o autonomie redusa
Beneficiu beneficiu maxim - risc minim
Dreptate distributie echitabila intre costurile si beneficiile cercetarii

Declaratia de la Helsinki
Adoptata in 1964 de catre Asociatia Medicala Mondiala (WMA) - Declaratia de la
Helsinki: Ghid cu recomandari pentru medicii implicati in cercetare biomedicala pe
subiecti umani a fost modificata succesiv
Principii
Cercetarea pe subiecti umani trebuie sa se bazeze pe principii stiintifice acceptate si pe
dovezile obtinute prin experimente de laborator si pe animale
Fiecare studiu trebuie descris intr-un protocol si trebuie aprobat de o Comisie de Etica
Studiile clinice trebuie conduse de personal calificat si supervizate de un medic care are
responsabilitatea finala
Importanta cercetarii trebuie sa justifice riscul la care este supus subiectul
Interesele subiectului trebuie sa fie puse intotdeauna inaintea intereselor societatii
Trebuie acordata o atentie deosebita pastrarii confidentialitatii
Cercetarea trebuie realizata numai dupa ce riscurile la care sunt supusi subiectii au fost
evaluate in comparatie cu beneficiile asteptate
Consimtamantul informat trebuie exprimat liber si obtinut preferabil in scris, dupa ce
subiectul a fost informat asupra scopului, metodelor, beneficiilor si riscurilor care pot fi
anticipate
Subiectii nu trebuie sa fie dependenti de medicul care realizeaza cercetarea
In cazul subiectilor care nu isi pot exprima acordul din cauza unor deficiente fizice sau
mentale, consimtamantul trebuie obtinut de la apartinatorii legali
Cand un subiect copil poate sa inteleaga, consimtamantul lui trebuie obtinut impreuna
cu cel al reprezentantului legal
Intotdeauna protocolul trebuie sa contina o declaratie etica in care sa fie stipulat ca
principiile Declaratiei de la Helsinki vor fi urmate in timpul cercetarii clinice
Pot fi publicate doar rezultatele obtinute din studii realizate in conformitate cu
Declaratia de la Helsinki; medicul este obligat sa publice rezultatele corecte obtinute din
cercetarea clinica.

Consimtamantul informat al participantilor la studiu

Consimtamantul participantilor la un studiu trebuie obtinut cinstit si numai dupa


ce acestora li s-a explicat in amanunt despre ce este vorba, existand inclusiv convingerea
ca participantii au inteles. Participantii vor fi intr-adevar voluntari, asupra lor
neexercitandu-se nici un fel de constrangere. Ei vor fi asigurati de confidentialitatea
rezultatelor. Li se vor arata in amanunt riscurile si beneficiile, garantandu-le dreptul de a
se retrage in orice moment, fara a suferi consecinte. In cazul cercetarilor din preventie,
este deosebit de important ca pacientii sa fie informati ca pot primi un tratament placebo.
In cazul altor genuri de cercetare, spre exemplu, in social sau comportament,
participantilor li se garanteaza confidentialitatea convingerilor, practicilor sau
obiceiurilor.

Asemenea consideratii etice de multe ori intra in conflict cu rigoarea stiintifica,


mai ales in cazul experimentului clinic. Aceasta pentru ca cei care vor face parte din
grupul martor vor suporta un regim placebo, pe cand ceilalti beneficiaza de tratamente
preventive eficiente sau chiar daca cele doua grupuri beneficiaza de anumite tratamente,
doar al unuia va fi mai eficient. Din motive etice, pana la urma toti participantii vor fi
asigurati ca vor primi tratamentul eficient. Un plan corect de experiment reprezinta
elementul de baza pentru o cercetare etica desfasurata pe subiecti umani. Nu este etic sa
ne folosim de persoane supunandu-i la riscuri inutile, indiferent cat de mici, in
experimente ce nu produc rezultate semnificative.

Principii
Consimtamantul informat trebuie sa fie obtinut in mod liber de la fiecare subiect inainte
de participarea acestuia la studiu
Subiectul este liber sa se retraga din studiu in orice moment
Consimtamantul informat trebuie sa fie intotdeauna aprobat de o Comisie de Etica
Subiectul nu trebuie constrans sau influentat incorect pentru a participa la studiu
Informatia data subiectului trebuie sa fie intr-un limbaj inteligibil pentru acesta
Subiectului trebuie sa i se acorde timp suficient pentru a decide daca participa la studiu
In cazuri de urgenta apartinatorul legal/beneficiu clar pentru subiect
Cazurile de urgenta trebuie stipulate clar in protocol si aprobate de CE
Informatii pentru subiect
Studiul este o cercetare medicala
Obiectivul studiului
Durata estimata pentru participarea la studiu
Descrierea procedurilor care vor fi realizate
Identificarea si descrierea tuturor aspectelor studiului care sunt experimentale
Riscurile previzibile sau inconvenientele care pot sa apara
Beneficiile pe care le poate avea subiectul
Prezentarea tratamentului/ procedurilor alternative pentru subiect
Toate documentele care permit identificarea subiectului vor fi pastrate confidential
La documentele medicale ale subiectului vor avea acces si alte persoane (reprezentantii
sponsorului, ai autoritatilor si ai CE)
Coordonatele de contact ale persoanei caruia subiectul poate pune intrebari despre
studiu si despre drepturile subiectilor inclusi in studiu
Coordonatele de contact ale persoanei care trebuie anuntata in cazul aparitiei unui
eveniment neasteptat in timpul derularii studiului
Documentele de consimtamant informat trebuie semnate si datate personal de catre
subiect

10. VALORIFICAREA SI EVALUAREA INFORMATIILOR


STIINTIFICE
Studentii sau practicienii din domeniul medicine dentare sau sanatatii publice
trebuie sa citeasca variate rapoarte stiintifice pentru a-si largi cunostintele si a afla
noutati, in acelasi timp ei trebuie sa fie capabili sa le aprecieze calitatea si veridicitatea.
Pentru aceasta trebuie sa cunoasca anumite elemente de baza prin care vor fi capabili sa
analizeze critic anumite informatii, chiar daca acestea sunt publicate, in plus, capacitatea
de a aprecia calitatea unei cercetari va ajuta studentii sau practicienii sa-si imbunatateasca
calitatea propriilor rapoarte.

Scopurile informatiei stiintifice

Primul scop al literaturii stiintifice este de a comunica idei sau informatii noi.
Studiile sunt realizate pentru a satisface o curiozitate stiintifica sau o supozitie a
cercetatorului (instinctul). Altele sunt facute in ideea de a convinge practicienii,
specialistii sau alti cercetatori de veridicitatea unor ipoteze terapeutice. Alte cercetari sunt
realizate din nevoia unor institutii sau agentii de a stabili anumite politici. Ele sunt
realizate pentru o audienta variata, pentru specialisti, oficialitati sanitare sau pentru
publicul larg.

Planificarea statistica

Termenul statistica prezinta doua intelesuri in legatura cu cercetarile din sanatate.


Folosit la plural - statistici se refera la incidenta sau prevalenta unei boli si denota
intelegerea unui fenomen, pentru ca folosit la singular, statistic sa se refere la tehnicile
si metodele folosite pentru a lua decizii in legatura cu stabilitatea sau veridicitatea
informatiilor adunate.

Pentru ca in ultimii 30 de ani cercetarile au devenit mai complexe ca mod de


gandire sau ca metode, ele apeleaza tot mai mult la tehnicile statistice. Din aceste motive,
statisticianul devine un partener in planificarea proiectelor de cercetare ca si in
calcularea, analizarea si raportarea datelor calculate. Colaboratorul statistician trebuie
sa aiba experienta fata de tipul de cercetare efectuat, el devenind intim implicat in proiect,
intervenind de fiecare data cand este nevoie. El este implicat in desfasurarea cercetarii, in
colectarea si analiza datelor, ca si in pregatirea raportului pentru publicare.
Protocoale pentru realizarea studiilor stiintifice

Orice studiu efectuat va urmari un anumit protocol sau un plan precis de lucru.
Chiar daca cititorul raportului stiintific nu vede la propriu acest protocol, el trebuie sa fie
respectat.
Un plan corect conceput trebuie sa contina cel putin elementele majore ale
urmatoarelor 12 sectiuni:
1. premiza sau problema - inseamna a defini precis problema de cercetat, motivul care a
generat cercetarea si cercetarea literaturii domeniului avut in vedere.

2. obiectivele sau ipotezele de testat.

3. datele si informatiile ce trebuiesc adunate - se refera la descrierea fiecarui articol aflat


intr-o lista, prin care incercam sa explicam si sa dezvoltam obiectivele sau ipotezele
de lucru.

4. definirea grupului populational de studiat - incluzand aici cum realizam selectia,


sursa sau marimea esantionului de cercetat.

5. proceduri de cercetare sau experimentare - presupune descrierea amanuntita a


studiului, inclusiv impartirea responsabilitatilor personalului participant.

6. metodele de colectare a datelor - include definirea fiecarui aspect de inregistrat, cu


exemple pentru modalitatile de colectare a datelor precum si lista necesarului de
echipamente, instrumentar si materiale.

7. planul de analizare al datelor - se refera la modalitatea de adunare a amanuntelor, a


tabelarii datelor de folosit si a statisticilor de realizat.

8. raportarile - includ planul de prezentare si felul prezentarii datelor cuprinse in


rapoarte preliminare sau in cele finale.

9. date de justificare asupra numarului de personal, a conditiilor de lucru, a


echipamentelor sau materialelor - inclusiv conditiile de indeplinit pentru efectuarea
consultatiilor.

10. bugetul - include estimarile pentru salariile personalului stabil si al celui consultant,
pentru calatorii, echipamente, materiale, tiparituri sau publicare.
11. graficul de lucru - include planificarea etapelor, inclusiv al timpului necesar colectarii
datelor, analizarii lor si al scrierii raportului final.

12. operatii de lamurire a subiectilor umani - include inclusiv scrisorile trimise


participantilor sau moralitatea distribuirii lor.

Realizarea unui bun protocol de cercetare nu este o sarcina grea dar are o
insemnatate majora deoarece un asemenea protocol simplifica pregatirea raportului final,
deoarece principalele elemente ale protocoalelor sunt adesea parti integrante al raportului
final.

Componentele unui raport stiintific:

1. Titlu

Orice raport stiintific incepe cu titlul. El trebuie sa fie concis si clar formulat.
Acesta nu prezinta doar interesul de a capta atentia celui care vrea sa citeasca ceva in
legatura cu subiectul respectiv, el permitand inclusiv celor din biblioteci sau alte servicii
sa-l catalogheze corect. Includerea in titlu al unui cuvant cheie este de aceea foarte
important.

2. Rezumatul

Un rezumat realizat corect este acela care permite cititorului sa identifice rapid
continutul de baza al articolului si sa-si clarifice rapid interesul. Trebuie sa cuprinda
informatii asupra:

scopului si principalelor obiective ale articolului,

sa descrie pe scurt metoda de studiu utilizata,

sa stabileasca constatarile,

sa stabileasca principalele concluzii.

3. Introducerea

Va stabili clar motivele care au condus la efectuarea cercetarii sau a studiului. Se


va stabili daca studiul va avea relevanta pentru societate in general sau pentru sanatatea
dentara in particular.
4. Analiza literaturii

Investigarea literaturii de specialitate asupra subiectului ales va fi facuta minutios


dar concis. Un bun cercetator stiintific va comenta atat datele care ii sustin concluziile cat
si pe cele care il infirma. Articolele citate vor fi doar acelea care au legatura cu subiectul
fara a intentiona sa facem o insiruire de nume respectabile prin care autorul isi va etala
vastitatea cunostintelor.

5. Materiale si metode.

Materialele si metodele folosite intr-un studiu sau cercetare vor fi prezentate in


amanunt. Tratamentul dat fiecarui grup de pacienti trebuie sa fie cat se poate de clar
descris. Descrierea criteriilor dupa care s-a stabilit cum o boala sau stare este prezenta sau
absenta trebuie de asemenea sa fie specificate. Masuratorile facute vor fi ferite, pe cat se
poate, de interpretari subiective. In acest sens se realizeaza calibrarea lor (se vor
impune o serie de amanunte) pentru ca cercetatorii implicati sa obtina aceleasi rezultate
repetand aceeasi investigatie.

O alta problema de interes pentru cititorul de rapoarte stiintifice este daca raspunsurile
alese de cercetator se apropie si de eficienta tratamentelor. Scopul suprem al unei
experiente clinice este de a trata si preveni boala la populatia test. Studiile bine gandite
vor arata, spre exemplu,cat de multe carii au fost prevenite printr-un anumit regim sau
gradul in care o anumita campanie educationala poate imbunatati prevenirea gingivitelor.
Studiile ce masoara numai concentratia fluorului din straturile de suprafata ale smaltului
dupa un regim de fluorizare sau cele care determina cu cat au scazut indicii de placa in
urma unei campanii de educare nu vor raspunde la intrebarea esentiala asupra reducerii
intensitatii, frecventei sau incidentei unei boli. Desi nu este nimic gresit in raspunsul
cercetat, cititorul va fi sigur ca cercetatorul nu si-a impus sa realizeze si prevenirea bolii.

6. Alegerea esantioanelor

Studiile populationale raportate in paginile revistelor stiintifice trebuie sa fie clar


definite. Grupul ales poate fi un esantion dintr-o populatie larga. Felul in care se face
alegerea lui poate conduce la un studiu reprezentativ pentru intreaga populatie sau nu.
Alegerea subiectilor pentru studiu se poate face in mai multe moduri. Ei pot fi
alesi dintre pacientii care deja sunt tratati pentru o anumita boala, prin chestionare trimise
prin posta sau pe baza de voluntariat, evenimentul fiind popularizat prin media.
Cercetatorii tind sa excluda o serie de indivizi din randul celor care au raspuns in
batjocura la chestionare, cei care nu le-au completat corect, cei cu personalitate dificila
sau cei dezagreabili. Trebuie inteles ca de modul cum facem selectia participantilor
depinde rezultatul cercetarii.

7. Observatii si tratamente

Intr-un studiu trebuie sa se specifice boala studiata ca si criteriile dupa care s-a
formulat un anume diagnostic. Spre exemplu, daca ne propunem sa studiem doar pacienti
cu parodontopatie, aceasta nu va fi o idee buna, deoarece semnele clinice de boala se vor
bucura de interpretari variate din partea diferitilor investigatori. Soliditatea masuratorilor
si diagnosticul sunt esentiale pentru credibilitatea datelor propuse.

Un indice de utilizat trebuie sa prezinte specificitate - el nu trebuie sa se adreseze


unei insusiri care nu se intalneste la foarte multi dintre oameni. De asemenea el trebuie sa
prezinte sensibilitate - adica sa nu omita o insusire daca aceasta exista. In cazul in care
printr-un workshop realizat si ale caror rezultate au fost confirmate si larg acceptate, s-au
utilizat anumiti indici, in lucrarile viitoare, care se vor adresa aceluiasi subiect este
recomandabil sa ne folosim de aceiasi indici. In acest fel, nu va mai fi nevoie de multe
explicatii amanuntite dar in cazul in care consideram ca sunt de utilizat altii, in acest caz
va fi nevoie de detalii pentru a risipi indoielile cititorului, deoarece indicele utilizat
trebuie sa fie si valid.

Raportul trebuie sa cuprinda de asemenea si o descriere clara a chestionarelor aplicate sau


a tratamentelor efectuate si cum au fost ele supravegheate.

Inregistrarea rezultatelor va fi facuta de cat mai putini examinatori, pentru a reduce


diferentele de masurare si pentru ca acelasi examinator sa poata repeta identic felul in
care a efectuat masuratorile. Cu alte cuvinte raportul va cuprinde si o evaluare a
variabilitatii interexaminare prin care se apreciaza exactitatea si reproductibilitatea
masuratorilor efectuate.
Mai mult, cei mai critici cititori vor sa fie siguri ca examinarile au fost facute la
intamplare. Nu este recomandabil sa se realizeze examinarea subiectilor unui grup apoi al
celuilalt grup etc.
8. Prezentarea datelor

Constatarile unui raport stiintific vor fi prezentate clar, obiectiv si suficient de


detaliat astfel incat orice cititor sa-1 poata intelege. Ele vor fi capabile sa reziste oricaror
cercetari atente. Graficele si tabelele vor contine suficiente informatii pentru a putea fi
usor de inteles si interpretat, dar nu foarte incarcate pentru a nu descuraja cititorul. Ele
trebuie sa fie intelese fara a fi obligatorie citirea textului. Datele din tabele vor fi astfel
organizate incat sa permita comparatiile si sa arate legaturile si tendintele. Textul nu
trebuie sa repete pur si simplu informatiile continute in tabele si grafice, ci va rezuma
informatia accentuand tendintele sau legaturile de evidentiat.

Ce este deosebit de important intr-un raport va fi special dezvoltat. Se vor da


explicatii ale motivelor pentru care un numar de participanti la studiu s-au pierdut pe
parcursul desfasurarii lui. Cand datele obtinute sunt inregistrate dupa o perioada mai
lunga, cititorul le va analiza logic. Cand constatarile studiului prezinta unele devieri de la
un normal previzibil, aceasta poate insemna o pregatire inadecvata a cercetarii sau o
modificare criteriilor de diagnostic.

9. Analizarea datelor

Raspunsurile la problemele stiintifice studiate vin dintr-o formulare atenta a


intrebarilor si o colectare corecta a datelor. Analizarea datelor nu este un proces de
generare a informatiilor, ci este modalitatea de prezentare si interpretare a datelor
obtinute. Metodele analizei statistice reprezinta simple instrumente folosite in realizarea
unui studiu stiintific. Analizele statistice constau din aplicarea matematicii in evaluarea
unui prognostic cu anumite grade de siguranta asupra evenimentelor observate sau a
efectelor. Cand efectul depaseste clar fluctuatia (variabilitatea), el este clar real sau
semnificativ statistic.

Orice set de numere poate fi subiect de analiza statistica, dar intrebarea este daca
ea se justifica intotdeauna pentru a realiza comparatii si a obiectiva diferentele. In
anumite articole publicate se observa o discrepanta intre cantitatea si complexitatea
studiilor statistice efectuate si logica investigatiei.
Pe de alta parte, statistica nu evidentiaza si importanta biologica sau clinica a
studiilor. Cititorul poate fi indus in eroare el putand sa gandeasca ca valorile si
intelesurile studiului sunt adevarate pur si simplu pentru ca rezultatele sunt semnificative
statistic. Poate ca este mult mai important pentru cititor sau investigator sa reuseasca sa
faca distinctie intre semnificatia statistica si semnificatia clinica a studiului.

Prima reprezinta o expresie matematica a gradului de incredere de avut


intr-un studiu, prin care diferenta observata intre grupuri este si cea reala.
Astfel, un rezultat 0 nu va mai apare daca studiul se va repeta, iar diferenta
nu se va datora doar sansei, in plus trebuie specificat ce metode statistice
au fost folosite.

In schimb semnificatia clinica reprezinta o judecata facuta de cercetator


sau cititor, asupra diferentei in raspuns fata de tratamentul efectuat
grupurilor si prezinta importanta pentru sanatate. Ea reprezinta o
determinare subiectiva ce se bazeaza pe experienta clinica si intelegerea
caracteristicilor bolii. Criteriile care contribuie la judecarea semnificatiei
clinice sunt numeroase. Cel mai comun criteriu poate fi costul efectiv sau
costul relativ de atingere a unei protectii sau eficiente in cazul
tratamentului efectuat.

Conditiile masurate intr-un studiu pot fi corelate; aceasta inseamna ca poate fi o


asociatie cauzala, complementara, paralela sau reciproca intre doua sau mai multe
variabile masurate. Un exemplu este relatia pozitiva ce se constatata intre cuantificarea
placii dentare si gingivita.

10. Discutii

Scopul principal al discutarii rezultatelor este de a evidentia legaturile stabilite


intre constatari obiective. Una dintre erorile obisnuit constatate la multe dintre rapoartele
stiintifice este ca repeta pe larg rezultatele. Obisnuit, la discutii vom prezenta principalele
elemente, legaturile si generalizarile constatate prin rezultatele obtinute. In plus, se va
insista asupra oricarei exceptii, inconsecvente sau lipsa de legatura de la nivelul
constatarilor si se vor evidentia elementele nesigure. Discutia va include de asemenea
aprecieri critice ale cercetatorului cu privire la propria-i munca.

In aceasta parte a studiului sunt incluse si comparatii ale rezultatelor cu cele din
alte rapoarte publicate sau reguli acceptate. Vom include si speculatii asupra implicatiilor
sau aplicatiilor posibile ale rezultatelor obtinute. Pe scurt, discutiile dau cercetatorului
ocazia de a-si evidentia opiniile si ideile cu privire la studiu.

11. Concluziile

Cele mai multe dintre studii contin un numar de concluzii, ce vor fi clar formulate
si trase pe baza datelor colectate si a analizari lor. Mai mult, concluziile vor raspunde la
intrebarile puse la inceputul studiului si vor stabili daca ipoteza de lucru este acceptata
sau infirmata. Desigur, concluziile vor fi de acord cu rezultatele analizelor statistice
realizate. Concluziile trebuie sa aiba sens biologic si importanta practica. Se va stabili
daca constatarile si miezul informatiei stiintifice evidentiate necesita cercetari
suplimentare. Cititorul va constata daca concluziile trase ii pot schimba convingerile,
practicile sau recomandarile.

12. Bibliografie

Rapoartele stiintifice, ca si recenziile, vor contine referinte ce sustin afirmatiile


facute in text. Aceste documente sunt amintite la final dar si in discutia constatarilor
raportului. Prin aceasta, cititorul este indrumat spre alte surse suplimentare de informare.
Se vor da suficiente amanunte despre sursa citata pentru a-i permite identificarea rapida.