Miron Costin s-a nascut in anul 1633, an de mari framantari politice in Moldova,

marcat prin rascoala pusa la cale de boieri impotriva lui Alexandru Ilias.

Pana la un anume punct, biografia lui Miron Costin se aseamana cu cea a lui
Grigore Ureche. Ca si Nestor Ureche, Ion (Iancu) Costin, tatal lui Miron,
pribegeste multa vreme in Polonia.

Desi nestiutori de carte, Ioan Costin si-a trimis copiii la inalte studii ce se
cuveneau unor tineri nobili. Prima scoala in care studiaza viitorul cronicar este
Colegiul iezuit din Bar. Se invata latina, istoria antica, geografia etc.

Spre sfarsitul domniei lui Vasile Lupu, boierii refugiati se vor putea reintoarce in
Moldova si se vor bucura de incredere din partea domnului alaturi de Miron
Costin, in varsta de 20 de ani.

Prieten bun cu mitropolitul moldav, Dosoftei,Miron Costin scrie versuri romanesti,

dintre care unele au fost publicate la sfarsitul Psaltirii in versuri, tiparita in
1673.Viitorul cronicar era un poet pasionat.Dintre acestea, poemul filozofic Viiata
lumii este o realizare remarcabila.Spre deosebire de poemele medievale
dominate de teroarea mortii, opera cronicarului este plina de seninatate
melancolica:

Trec zilele ca umbra, ca umbra de vara,

Cele ce trec nu mai vin,nici sa intoarca iara

Ce nu petrece lumea si-n ce nu-I cadere?

In 1675, transcrie pe curat Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace

adica de unde il lasase Grigore Ureche, ducandu-l pana la 1661.

Cumplitele vremi erau asuprirea straina. Dar cronicareul face aluzie si la

lacomia neinfranata a partidelor boieresti, la haosul si instabilitatea politica. Din
paginile letopisetului se desprinde o profunda dragoste de tara.

Dupa relatarile lui Dimitrie Cantemir, Costinii ar fi pus la cale un complot

impotriva lui Constantin Cantemir, urmand ca tronul Moldovei sa fie ocupat de
unul dintre ei.Complotul ar fi fost divulgate de un anumit boier, prieten al
Cantemirilor.Astfel, domnitorul Cantemir ii taie capul lui Velicio, cel care urma sa
mearga la tron conform planului.Nemultumit, Cantemir doreste sa il pedepseasca
si pe Miron-porunceste astfel sa ii fie taiat capul.

Asa a murit, de moarte naprasnica, la doar 58 de ani.

Ion Neculce s-a nascut in anul 1672, se pare la Iasi.Pe cand avea doar 14 ani,
traieste un eveniment marcant al vietii sale. Un stain polonez da foc mosiei
familiei de la Prigoreni, omorandu-i tatal. Mama si copii sunt nevoiti sa plece in
Tara Romaneasca. Avea sa petreaca aici 4-5 ani apoi se intoarce in Moldova prin
1690-1691.

In 1691 , Ion Neculce capata slujba de postelnic, boierie de rang relativ mare ce
permitea participarea la ceremoniile curtii domnesti.

In 1705 se va casatorii cu o nepoata de sora a lui Dimitrie Cantemir, viitorul domn

al Moldovei.

In anul 1735 - din aceasta perioada dateaza si cronica la care a lucrat cativa ani
de-a randul, deoarece cunoaste un rastimp de oarecare liniste.Intreaga s-a
activitate istoriografica este concentrata in cronica intitulata Letopisetul Tarii
Moldovei de la Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat.

Dupa cum s-a observant, toate cronicile sunt intitulate Letopisetul Tarii
Moldovei. Nu este vorba de o coincidenta, ci de o continuitate: cronicarii
moldoveni se completeaza unii pe altii in mod constient.

Dupa cum rezulta din Predoslovia, leopisetului sau, Neculce a folosit pentru
descrierea faptelor nu numai cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin, dar, se
pare, si unele cronici muntene.Insa cronica lui Neculce este scrisa in mare parte
pe baza experientei sale personale. (am scris singur, dintru a mea stiinta)

Textul propriu-zis al cronicii este precedat de 42 de scurte povestiri, purtand titlul

de O sama de cuvinte.

Atat legendele cat si cronica, desi au un pronuntat caracter istoric, sunt

considerate opere literare. Participarea efectiva a autorului, comentarea unor
fapte si intamplari si trecerea lor prin filtrul propriei sesibilitati, arata o trasatura
caracteristica prin excelenta a temperamentului de artist a lui Neculce.
Dimitrie Cantemir s-a nascut dintr-o familie de razesi moldoveni in anul 1677, fiind
cel de-al doilea fiu al domnului Moldovei, Constantin Cantemir. Nestiutor e carte,
Constantin a dorit ca fiii sai sa se bucure de invatatura. Dupa ce studiaza cu
dascalul Ieremia Cacavelas, Dimitrie este trimis ca ostatic in capitala Imperiului
Otoman.Acolo urmeaza o cunoscuta scoala a patriarhiei ortodoxe, studiind
literaturi clasice, anatomia, matematica, filozofia etc. El se va dedica mai ales
limbilor araba si persana, devenind primul orientalist roman. Acesta revine in
Moldova, unde se casatoreste cu fiica fostului domnitor Serban Cantacuzino,
Casandra.

In 1710 reuseste sa ocupe tronul Moldovei.El a incercat sa intareasca autoritatea

domneasca. Pe plan extern, domnitorul nutrea pentru eliberarea Moldovei de sub
otomani si incheierea in taina a unui tratat cu Preu I, tarul Rusiei. Lupta de la
Stanilesti intre rusi si moldoveni il va determina sa traiasca in Rusia pana la
moarte (1723).

In anii petrecuti in Rusia, Cantemir a scris ele mai insemnate opere: Descrierea
Moldovei, Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor etc.

Academia din Berlin, datorita aprecierilor primite pentru operele sale cu valoare
istorica, il alege in 1714, drept membru.Principalele lucrari stiintifice au fost in
limba latina, dar nu a uitat niciodata limba poporului sau.

Remarcabila este Istoria hieroglifica, unele personaje, domnitori si boieri sunt

intruchipati drept animale.Aceasta reprezinta o dezvaluire a problemelor claselor
macinate de interminabile lupte politice.

Lucrare cu mare ecou este Descriptio Moldaviae, scrisa in latina.Este prima

monografie alcatuita de un roman despre Moldova cuprinzand date geografice,
originea poporului roman, date cu privire la dregatorii, oaste, obiceiuri populare,
limba noastra etc.
Dimitrie Cantemir , datorita vastelor sale cunostiinte, a fost considerat omul
universal roman, intruchipand o culme a culturii feudale romanesti, marcand o
granita dintre lumea veche si cea noua, dar care nu prinsese inca contur.

Nicolaus Olahus ( 10 ianuarie 1493, Sibiu d. 15 ianuarie 1568, Pojon,

astzi Bratislava ) a fost un umanist, istoriograf i om politic de origine romn
care a activat n Regatul Ungariei. Tatl su, tefan, era originar din Ortie.
Mama sa, Barbara Huszr, era descendent din familia lui Iancu de Hunedoara,
voievodul Transilvaniei.

Se presupune c Nicolae Olahus a nvat limba tatlui su, romna, n timp ce

copilrea la Sibiu, i rudimente de limba latin. A fost trimis la coala Capitular
din Oradea, de timpuriu. Aici a nvat limba latin, elocina, poezia, muzica,
astronomia i religia. La vrsta de 17 ani a intrat paj la curtea regelui Ludovic al II-
lea al Ungariei (1506-1526). A nvat astfel manierele vremii, iar dup doi ani
ajunge secretarul episcopului din Pcs.

Este cunoscut faptul c n anii tinereii sale, ntre cca 1522-1526, Olahus a fost
consilier al regelui Ludovic al II-lea deinnd funcia de secretar-consilier la
curtea regal. n 1542 Nicolaus Olahus i-a nceput cariera politic. n anul 1562,
devine arhiepiscop de Strigonium i, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din
Regatul Ungariei. n aceast calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare
de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, dup moartea
regelui Ludovic al II-lea n timpul btliei cu turcii la Mohcs n anul 1526.

Transilvania intra in constiinta umanismului european prin persoana lui Nicolaus

Olahus, care avea stranse relatii de prietenie cu Erasmus din
Rotterdam-principele umanismului.Scrierile sale au avut un character istoric si
au fost foarte appreciate, in special opera Hungaria.
Nicolaus Olahus a murit la Bratislava, n vrst de 76 ani, la data de 17 ianuarie
1568. Unele surse indic drept dat a morii sale ziua de 14 ianuarie sau cea de 16
ianuarie1568, la "ora 10-12 dup mas".

A fost nmormntat n Biserica Sfntul Nicolae din Tyrnavia, azi Trnava, Slovacia.
Pe mormntul su e scris urmtorul epitaf: "Conditur hoc moriens tumulo
Nicolaus Olahi/Qui praesul vivens Strigoniensis erat" (Zace-n mormntul acesta-
ngropat Nicolae Olahul/Care n Strigoniu trind, fost-a arhiepiscop")

Rolul cronicarilor in afirmarea constiintei nationale: Cronicarii moldoveni si

munteni au pus bazele procesului de constituire a istoriografiei romanesti, care
va face posibila aparitia in perioada pasoptista a primilor istorici romani in
acceptia moderna a termenului: Mihail Kogalniceanu si Nicolae Balcescu.Nu
intamplator cronicarii nostrii abordeaza problemele care se vor afla in central
istoriei noastre nationale moderne precum: originea daco-romana si continuitatea
in Dacia a poporului roman, originea comuna a tuturor romanilor, chiar daca
traiesc in provincii istorice diferite.-chestiunea nationala

Recuperand prin opera lor istoria romanilor de la inceputuri, cronicarii moldoveni

si munteni au pus, pentru prima data, problema originii latine a poporului
roman.Afirmatia facuta de Grigore Ureche, conform careia toti romanii de la Rim
se trag, a fost reluata de Miron Costin in cronica sa si dezvoltata in De neamul
moldovenilor. Aceeasi constiinta se regaseste si in opera istorica a stolnicului
Constantin Cantacuzino.Ideea romanitatii poporului roman, pusa de cronicari in
legatura cu aceea a latinitatii limbii romane, au contribuit la formarea constiintei
nationale.

Dincolo de aspectul pur istoric, cronicile au o valoare si literara.Aici se intalnesc

si mai multe procedee ale prozei artistice: naratiunea, portretul, descrierea,
dialogul. Influenta cronicarilor asupra literaturii romane moderne este
indiscutabila.Autori precum Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Dimitrie
Bolintireanu, Barbu Delavrancea, Mihail Sadoveanu s-au inspirat din opera
acestora.
Prin problematica abordata,marii nostrii cronicari se regasesc inca din Evul
Mediu,dar au privirile indreptate spre societatea moderna, avand o nota
particulara comparativ cu cronicarii altor popoare europene.Pe de alta parte,
chiar acest caracter al problematicii cronicarilor le-a asigurat succesul printre
urmatoarele generatii de luptatori pentru libertate si independenta a poporului
nostru.

Pe drumul deschis de cronicari-insa fara a descinde direct din opera lor-va

inflori mai tarziu acel curent care avea sa afirme, pe temeiuri stiintifice, latinitatea
poporului roman si continuitatea poporului nostru , denumit SCOALA
ARDELEANA