1.

Thomas Hobbes (1588-1679)

Hobbes este, dupa Machiavelli, autorul care inaugureaza secularizarea gndirii politice preocupate sa
ntemeieze puterea statului pe principii imanente naturii umane, deconectate de orice
transcendenta. El s-a nascut ntr-o perioada de convulsii si de dezordini politice indisociabile de
disensiunile religioase consecutive, n Anglia, reformei lui Wycliffe, n secolul al XlV-lea. Daca acesta
din urma a fost favorabil separarii bisericii de stat, Anglia a mers pe o alta cale: anglicanismul
sustrasese bisericii de la Roma suprematia puterii spirituale asupra puterii temporale, n avantajul
regalitatii, prin Actul de suprematie al lui Henric al VUI-lea, n 1534, subminnd astfel ordinea
medievala. Dar de cnd Stuartii, invocnd monarhia absoluta de drept divin, au luat locul Tudorilor,
tara nu mai cunostea liniste. n 1642, a nceput lupta armata ntre Carol I Stuart si parlamentul sau, cu
o majoritate puritana; apoi regele, nvins de armata parlamentara a lui Cromwell, a fost decapitat
(1649). Cromwell domnea n Anglia devenita republica (Commonwealth), cnd apare opera principala
a lui Hobbes: Leviathan sau materia, forma si puterea unui stat ecleziastic si civil. Scopul principal al
lui Hobbes este sa stabileasca o doctrina despre stat. Gndirea lui este un ecou al crizei, dar o trans-
cende printr-o stiinta care nu vrea sa datoreze nimic evenimentialului, ridicndu-se prin studiul
naturii umane si al structurii sale universale. E vorba de a smulge omul din haosul tragic caruia l-a
menit natura sa nemijlocita, prin punerea n functiune a ratiunii sale capabile de a institui artificiul
ordinii civile, singura n stare sa-l elibereze.

Hobbes este autorul lucrarilor Elementele legii (1640), De cive (1642), Tratat asupra naturii
umane (1650), Logica, De corpore (1655) si, n sfrsit, De homine (1658). La sfrsitul vietii sale,
Hobbes a povestit, n lucrarea sa Behemoth, razboiul civil din Anglia, tulburarile care au atras
mpotriva regelui pretentiile legislative ale parlamentului si exigentele religioase ale prezbiterienilor,
favorabili unei puteri locale si nationale pentru adunarile lor, dizlocnd astfel puterea centrala,
precum si acelea ale partizanilor papei care contestau ornduiala anglicanismului ce asigura unirea
puterii spirituale si temporale n minile regelui, urmarind sa restabileasca prin sciziunea lor
subordonarea regelui fata de papa. Dupa cum se vede, gndirea lui Hobbes s-a faurit pe cmpul de
lupta care a dat nastere modernitatii. Noi ne vom limita la evocarea ideilor principale ale
lucrarii Leviathan.

1.1.0 secularizare a absolutismului

In aceasta lucrare, Hobbes afirma ca daca societatea vrea sa ajunga la pace si prosperitate, ea trebuie
sa recurga la o putere suverana absoluta, dar absolutismul sau are baze foarte diferite de
absolutismul francez, ntruct se ntemeiaza pe dreptul natural mostenit de la Aristotel si Sfntul
Toma, dupa care societatile umane co 737m1221h mpuse din familii corespund unei ordini naturale
voite de ratiunea divina. Daca Hobbes e favorabil absolutismului, el concepe geneza si esenta
acestuia n opozitie cu orice fel de naturalism si, binenteles, cu orice drept divin. Cu el avem de-a
face cu o gndire artificialista care, avnd individualismul ca fundament, contractul voluntarist ca
mijloc, urmareste edificarea statului prin intermediul unei arte mecanice capabile sa ne sustraga
destinului malefic pe care ni l-ar rezerva natura, daca aceasta nu ar vedea insuficientele sale com-
pensate de institutiile umane. stiinta corpurilor civile si mprumuta metoda de la stiinta corpurilor n
miscare, adica de la fizica mecanicista, si# anume pentru a gndi geneza lor a recurs Hobbes la
conceptele de stare naturala si de contract, omul nefiind pentru el un animal politic, dar trebuind
sa devina un astfel de animal. Asadar, trebuie sa vedem n filo-sofia lui privitoare la natura ratiunea
de a fi a conventionalismului sau n care vointa domina si artificiul triumfa. n acest fel trebuie sa ne
multumim, mai ales n sfera valorilor, cu idei artificiale si montate mecanic pentru a raspunde
nevoilor practice, fara a crede totusi ca ele exprima adevaruri ale naturii.
1.2.0 fllosofle mecanicista sl nominalista

n maniera lui Descartes, Hobbes concepe lumea n termenii unui mecanicism strict, aplicabil la
studiul corpurilor naturale si al corpurilor artificiale. Studiul omului ca realitate naturala tine asadar
de fizica si este menit sa constituie o stiinta politica. Dar Hobbes merge mai departe dect Descartes
n reprezentarea mecanicista si determinista pe care si-o face despre real: el include n acest real
nsasi activitatea mentala, si pornind anume de la stiinta pasiunilor care l anima pe om se poate
elabora ordinea juridica si politica ca o fizica sociala. Sub acest aspect, omul apare ca o vointa pusa
n miscare de trebuinta si dorinta. Dorinta(conatus, endeavour) este un efort prin care omul tinde sa-
si faca rost de ceea ce contribuie la mentinerea fiintei sale si, n aceasta privinta, dorinta de lucruri
exterioare se reduce la dorinta de mijloace necesare mentinerii existentei sale. Or, n starea naturala
unde nimic nu este asigurat, a parasi cursa nseamna a muri.

Mostenitor al traditiilor scottiste si ockhamiste, el ntelege constitutia cognitiva a individului, limbajul

sau si puterea de a calcula ce rezulta din acestea, adica ratiunea, n termeni nominalisti. Ideile sale nu
reflecta dect o experienta de realitati singulare, generalizarea nefiind dect o procedura fictiva,
permitnd dezvoltarea unor mijloace de actiune folositoare pentru conservarea vietii. De asemenea,
el reduce natura, att cea externa, materiala, ct si cea sociala, la o lume de elemente individuale, pe
care le atomizeaza si carora le aplica metoda galileana ce reconstruieste datele empirice,
traducndu-le n raporturi de cauzalitate. Daca acest artificialism se rupe de dreptul natural
rationalist de inspiratie stoica, drept care prinde din nou radacini n Europa, cu Grotius, facnd din
legea naturala legea ratiunii juste, oarecum intemporala, neconditionata de kgile pozitive, el nu l
conduce, totusi, pe Hobbes la o ndoiala relativista: credinta poate nlocui ratiunea. Este posibil sa
existe o ntrebuintare politica rezonabila a credintei care se poate dovedi utila. n acest fel, Hobbes
preia din pozitivitatea crestina ceea ce este necesar pentru a stabili un cult public ca element al unei
religii civile n care autoritatea de stat emite norma, refuznd hermeneuticile particulare ale
Scripturilor, care n loc sa realizeze unitatea, divizeaza n mod violent poporul.

1.3. Starea naturala: homo homlnl lupus

Imposibilitatea de a percepe n mod comun si adecvat ceea ce este just se manifesta n starea de
natura. Ipoteza metodologicaa starii de natura i permite lui Hobbes sa evidentieze faptul ca nu
exista alta salvare dect cea publica, pe calea ocolita a institutiilor adaptate ciudateniei violentei
umane pentru a-i neutraliza mai bine efectele nimicitoare. Starea de disfunctiune institutionala, cum
este n mod exemplar orice razboi civil, este aceea care face sa ajunga la forma de idee aceasta
notiune de stare naturala, un fel de a desemna printr-o fictiune teoretica ceea ce este originar, brut,
n omul care nu a fost supus transformarii prin civilizatie, adica prin efectul puterii civile si al legilor.
n termeni de structura, starea naturala este starea de dezinstitutie. n termeni narativi mai naivi,
vom spune ca este starea anterioara oricarei institutii: Att timp ct oamenii traiesc fara a exista o
putere comuna care sa-i tina pe toti n fru, ei se afla n acea conditie care se numeste razboi, iar
acest razboi este un razboi al tuturor mpotriva tuturor (Leviathan, 1,13, p. 124). Individul apare, n
absenta institutiei politice, amenintat si totodata amenintator, prin jocul pasiunilor care determina n
mod dramatic natura umana: pofta de dominare asupra semenului sau si teama corelativa de moarte
violenta. Egalitatea fundamentala a oamenilor n aceasta privinta este principiul fricii universale.
Fiecare, simtindu-se amenintat, se teme de toti ceilalti; toti sunt n competitie, plini de nencredere si
de teama, pentru ca dreptul natural, anterior aparitiei societatii, este libertatea pe care fiecare o
poseda de a-si folosi forta pentru a se conserva pe sine: drept total care se extinde la toate lucrurile,
chiar si la corpul altuia, la membrele sale, amenintate de ranire (wounds) sau de moarte. ntr-o astfel
de stare, nu exista securitate si, prin urmare, nu exista industrie, agricultura, navigatie, stiinta,
tehnica, literatura. Asadar, din cealalta lege naturala, care l obliga pe om sa se conserve pe sine
nsusi, va izvor pactul social, ntemeind societatea, creatie factice a vointelor umane.

Thomas Hobbes consider c starea natural este o stare de rzboi a tuturor mpotriva tuturor.
Pentru c oamenii au aceleai nevoi de satisfcut, n timp ce bunurile materiale sunt limitate, pentru
c fiecare poate pretinde o superioritate asupra altora, se vor nate n mod necesar conflicte
sngeroase, care ar putea pune specia uman n pericol. De aceea, intrarea n societate apare ca fiind
necesar.

1.4. Paradigma contractului ca sursa a puterii civile

Asadar, pactul este efectiv cel care transforma n societate multimea oamenilor care se nfrunta, ceea
ce este, la drept vorbind, un fel de a spune, deoarece oamenii, pentru Hobbes, au simtit mereu
nevoia sa scape de mizeria legata de absenta puterii instituite. Cu toate ca are un caracter
conventional, statul este, n istorie, totdeauna deja prezent, sub o forma sau alta, dar implozia
corpului social si regresiunea la starea de razboi, determinate de disensiunile civile, ne impun sa ne
gndim la dizlocarea legaturii sociale pe care ea o genereaza ca ntoarcere la originar. Starea naturala
nu trebuie deci sa fie gndita literal ca o stare istoriceste primordiala, ci ca stratul antropologic
subiacent stabilimentelor umane civilizate (si civilizatoare). Nu este deci de mirare ca la cea mai mica
zdruncinatura a acestora reapar ororile razboiului, arhaismul barbariei reactualizndu-se n snul
popoarelor, n aparenta, cele mai rafinate. Hobbes a facut experienta fragilitatii extreme a
institutiilor capabile sa acultureze, adica sa constrnga natura umana. El stie ca, totdeauna, din
paroxismul haosului vedem cum renaste ordinea, printr-un mecanism pur omenesc, totusi tot att de
creator cafiat-ul divin: jocul vointelor individuale care, cautnd fiecare interesul propriu, se asociaza
n chip contractual pentru a forma un corp politic, instituind o putere suverana capabila sa pacifice
legatura dintre oameni si sa protejeze viata fiecaruia. Aceasta capacitate nu este asigurata dect daca
nimeni n interiorul corpului politic nu este n masura sa revendice ceva mpotriva deciziilor si
actiunilor Suveranului, cu riscul de a vedea renascnd starea de razboi. Puterea instituita nu este deci
adecvata scopului pentru care a fost instituita, pacea, dect daca este absoluta. Pentru a ajunge la
aceasta, este necesar ca, printr-un fel de contract, fiecare sa cada de acord cu fiecare pentru a
renunta la dreptul de a se guverna singur si pentru a depune ntreg dreptul sau n minile unui singur
om sau ale unei singure adunari, recunoscndu-i o putere suverana, constituita din suma puterilor
tuturor, pentru ca ea sa o foloseasca n vederea pacii tuturor si a apararii lor comune. Iata formularea
acestui pact: O ntelegere a fiecaruia cu fiecare a avut loc, n asa fel, ca si cum fiecare ar fi spus
fiecaruia: mputernicesc pe acest om sau aceasta adunare si i cedez dreptul meu de a ma guverna
singur, cu conditia ca tu sa-i cedezi dreptul tau si ca tu sa aprobi toate actiunile sale n acelasi
mod. Acest lucru nfaptuit, multimea astfel unita ntr-o singura persoana se cheama o Republica, n
latineste Civitas.

Daca cetatenii ramn legati prin contractul prin care ei s-au asociat (pactum associations), trebuie
subliniat ca suveranul nu este n aceeasi situatie, ntruct el nu a facut contract cu nimeni. Hobbes
reia, n acest caz, o traditie venita de la Corpusul justinian, care considera ca o conditie de posibilitate
de a crea norme juridice, de a adapta legislatia la trebuinte, deci, de a abroga, daca este necesar,
legile edictate mai nainte, implica principiul dupa csxeprinceps legibus solutus est (Digeste, 1,3,31).
Suveranul este deasupra legilor civile, el nu are datorii, nici macar pe aceea de a se supune legilor pe
care le pune si le impune; el nu are dect functii. Aceasta nseamna ca ntreg politicul nu este
justificabil, ca nici un sistem politic nu este n masura sa aboleasca vointa politica, metajuridica si
sursa a pozitivitatii legilor. Ceea ce este sursa a legii nu poate fi domeniu al dreptului. (Nota: teoriile
politice ulterioare vor relua, toate, aceasta idee a monopolului dreptului pozitiv ca baza a statului
modern, n opozitie cu farmitarea si extrema diversitate a legilor cutumiare regionale ale sistemului
mostenit de la feudalitate.) Suveranitatea ca putere de comandament civil are deci monopolul
dreptului pozitiv; ea desemneaza o putere unificata, indivizibila si suprema, aceea a acestei realitati
impersonale care este statul (contrar lui Common Law care facea din cutuma sursa jurisprudentei ce
reglementa societatea). Competenta sa se extinde asupra tuturor afacerilor care tin de binele public.
Indivizibilitatea suveranitatii implica unitatea exercitiului ei; exercitarea prerogativelor suverane este
ncredintata unei singure si aceleiasi persoane (unica: principele, sau colectiva: o adunare). Aceasta
putere, pastrnd decizia ca ultim resort, nu este responsabila dect fata de sine nsasi (Hobbes
dubleaza obsesia sa cu privire la disensiune, cu respingerea vechiului drept pozitiv englez si a
doctrinei sale a lui King in Parliament, reuniune institutionala a regelui si a celor doua camere).
Caracterul absolut al puterii sale nu implica, totusi, ca ar fi totalitar. Geneza statului fiind de natura
juridica, cauza ei fiind un transfer al drepturilor particulare catre suveran, acest lucru nu implica n
nici un fel ca indivizii sunt din acest moment despuiati de orice drept. ntelegerea de autorizare face
din vointa suverana expresia vointei supusilor, interzicnd sa vedem n supunerea lor o simpla
ascultare pasiva, ci, dimpotriva, expresia unei ratiuni prudente capabile de a se simti cauza morala a
acestei cristalizari a vointei lor, care este suveranitatea careia i-au dat nastere. Asa se face ca exista
drepturi ce nu nceteaza sa functioneze, de exemplu, acela de a te opune unui asasin ori, n general,
violentei, inclusiv cnd ea este exercitata de stat. Facnd, pna la capat, din salvarea vietii cheia de
bolta a mecanismului sau, Hobbes acorda, ntr-adevar, fiecarui cetatean, a carui viata este
amenintata de functionarea statului, dreptul de a se apara si de a rezista prin toate mijloacele,
stabilind astfel ca, n stat, omul ca om dispune, cu riscul absurditatii (fiindca acesta a fost instituit n
vederea salvarii sale), de un drept inalienabil si imprescriptibil. Ceea ce face din el unul dintre primii
gnditori ai drepturilor omului, pe alte cai dect cele ale jusnaturalismului.

1.5. Levlathan-ul: putere ecleziastica si politica Indiviza

Hobbes insista asupra necesitatii unei autoritati indivize pentru a feri statul de descompunere, de
unde condamnarea nemiloasa a tuturor doctrinelor false, inspiratoare ale rascoalelor, n rndul nti
al carora se afla ideea ca oamenii trebuie sa judece cu privire la ceea ce este permis si la ceea ce nu
este, nu dupa lege, ci dupa propria lor constiinta, adica judecata lor personala. Tot asa stau lucrurile
si cu interpretarea Sfintei Scripturi. Hobbes este anticatolic, dar, pentru a evita farmitarea sectara
legata de absenta autoritatii doctrinale, el recunoaste necesitatea unui canon, a unei instante de
arbitraj. stiind n ce masura crizele religioase dau nastere diviziunii politice, dezordinii, insecuritatii si
mortii, la ntrebarile Quis interpretabiturl (Cine va interpreta?) siQuis judicabiP. (Cine va judeca?) el
considera ca nu e posibil dect un singur raspuns: suveranul, caci doar el este capabil, prin
autoritatea cu care este nvestit, de a neutraliza opozitiile: Autoritas, non veritasfacit
legem (Autoritatea si nu adevarul face legea). Asadar, el trebuie sa uneasca n persoana sa puterile
spirituala si temporala, sa tina cu tarie n mna sa dreapta sabia si n mna stnga crja episcopala.

TEORIA POLITICA MODERNA. HOBBES SI LOCKE

Oakeshott a aratat n mod limpede ca numai doua cai se ofereau spiritelor din acel timp, care au
respins crestinismul medieval si teoria lui privitoare la cele doua sabii, care reducea autonomia
puterii civile subordonnd-o unei autoritati spirituale mai nalte, aceea a bisericii, mai precis, a
papalitatii. Prima era aceea a religiei naturale comune tuturor oamenilor: ea ducea la deism. A doua
era aceea a unei religii civile, care nu era o constructie a ratiunii ci a autoritatii, care punea accentul
nu pe credinta, ci pe practica, ce viza nu un adevar incontestabil, ci si pacea. Aceasta a fost calea lui
Hobbes, care, vazndu-i pe oameni supusi legii unei religii pozitive, a construit teoria unui stat crestin
(a treia parte a Leviathan-ului: Of a christian Commonwealth). Dreptul de interpretare personala a
Scripturii, care caracterizeaza starea naturala, este transferat, mpreuna cu celelalte prerogative
traditionale ale bisericii, printre care problema nvestiturii, n momentul pactului social, la omul
artificial, care face din suveran nu numai organul statului, ci si al bisericii. Nu exista, deci,
biserica si statul, o guvernare spirituala si o guvernare temporala, pe care deja Wycliffe le dorea
separate: pentru Hobbes, mparatia lui Dumnezeu este o mparatie civila. De fapt, biserica trebuie sa
fie supusa statului si sa renunte la ambitiile sale temporale. Pastor suprem, suveranul numeste
episcopii care i sunt subordonati. Papa nu este dect un suveran strain, ale carui pretentii la
autoritatea spirituala sunt nelegitime. Nimeni nu trebuie sa mai serveasca doi stapni. Credinta n
Hristos si supunerea fata de legi fiind singurele articole de credinta necesare mntuirii, nimeni nu are
vreo justificare pentru a nu se supune legilor suveranului sau, n ceea ce priveste actele exterioare si
profesarea religiei. Dumnezeu singur cunoscnd inimile, credinta profunda nu tine de obligatia
civila. De altfel, Hobbes nu se ngrijeste deloc de adevarul religios intrinsec. Statul sau nu este un corp
mistic, ci mecanic, religia fiind unul dintre resorturile lui: acela al supunerii. Logica interna a acestui
corp implica o sincronizare practica ntre ceea ce este de ordin religios si ceea ce este de ordin civil,
pentru a-i feri pe supusi de orice disociere si pentru ca pacea sa domneasca. Pentru aceasta, trebuie
sa punem capat discutiilor politico-religioase.

n materie de acte exterioare de apartenenta religioasa, nu toleranta, deci, este ceea ce profeseaza
Hobbes, ci conformismul: acela al indivizilor ngramaditi care formeaza materia corpului urias al lui
Leviathan, al acestui Dumnezeu muritor, al carui suflet artificial asigura mntuirea. Tocmai aceasta
imagine apare pe frontispiciul care mpodobeste cartea: ivindu-se pe jumatate de dupa niste coline,
dominnd un peisaj format dintr-o cmpie, o padure si un castel, n fata unui oras impozant, se vede
un urias cu coroana pe cap. Corpul sau este facut din mai multe mii de mici indivizi ngramaditi. n
mna dreapta el tine o sabie; n mna stnga o crja episcopala. Mai jos, ncadrnd titlul lucrarii,
doua serii de embleme contrastante, unele de ordin temporal si militar, celelalte de ordin spiritual
sau ecleziastic: un fort, o catedrala; o coroana, o mitra; un tun, fulgerele excomunicarii; o batalie cu
cai cabrati, un conciliu de lungi robe sacerdotale n introducere, autorul ne ndruma pe calea ce
duce la sensul acestui rebus: Arta omului [] poate face un animal artificial []. Mai mult, arta poate
imita omul, aceasta capodopera rationala a naturii. Caci e cu adevarat o opera de arta acest mare
Leviathan pe care l numim lucru public sauStat (Commonwealth), n latina civitas si care nu este
nimic altceva dect un om artificial, cu toate ca are o talie si o forta mult mai mari dect omul
natural, pentru protectia caruia a fost imaginat. n el suveranitatea este un suflet artificial, deoarece
el da viata si miscarea ntregului corp []. Functia lui este salvarea poporului []. Echitatea si legile
sunt o ratiune si o vointa artificiale. Concordia este sanatatea sa, rascoala boala sa, iar razboiul civil
moartea sa. n fine, pacturile si contractele, care la nceput au prezidat constituirea, asamblarea si
unirea partilor acestui corp politic, seamana cu acest fiat sau sa-l facem pe om pe care l-a pronuntat
Dumnezeu n momentul creatiei.

1.6. Concluzie

Dificultatea de a ntelege ce anume este pus n discutie n texte filosofice ca acelea ale lui Hobbes,
care deseneaza contururile importantelor notiuni ca suveranitatea, ce inaugureaza modernitatea
politica a statelor n care nca mai traim, tine de faptul ca trebuie sa facem apel la alte discipline
dect filosofia n sens strict: aici, daca vrem sa ntelegem problema care se dezbate, trebuie sa ne
adresam istoriei si dreptului. n zorii modernitatii, Hobbes a ncercat sa gndeasca suveranitatea.
Aceasta ramne astazi, n pofida incertitudinilor introduse de constructia europeana si de rolul
crescnd al organizatiilor internationale care intra n concurenta cu ea, o notiune cardinala a filosofiei
politice: nu exista societate fara putere politica, nu exista putere politica fara o autoritate care sa
impuna comandamentul sau, nu exista comandament fara suveranitate
care sa asigure puterea absoluta a acestui comandament. Suveranitatea constituie esenta politicului
si nu-si poate ndeplini misiunea dect daca ea alcatuieste o autoritate unica aceea a guvernantilor
ale caror comandamente obtin obedienta guvernatilor indiferent daca acestia sunt supusi sau
cetateni. Daca raporturile dintre comandament si supunere sunt susceptibile de a fi concepute n
multe feluri, e vorba de relatia fundamentala a politicului si se cuvine sa ntelegem bine ca, daca
pentru a fi vointa suprema, suveranul este obligat sa posede forta necesara dominatiei sale, figura
suveranului nu este totusi aceea a tiranului, ci aceea a legislatorului. Daca, ntr-adevar, ordinul poate
sa fie o injonctiune particulara, eficacitatea sa este nzecita atunci cnd este constituit dintr-un
comandament general care se adreseaza tuturor, adica dintr-o regula. Hobbes, departe de a fi un
instigator la despotism, este, asadar, un reprezentant al culturii politice occidentale n care
comandamentul politic se face prin lege, iar daca respectul fata de aceasta din urma poate face sa
intervina forta, nu poate fi vorba dect de o constrngere legala. Hobbes s-a straduit sa gndeasca un
model capabil de a sublima urcusul spre extremele violentei, care caracterizeaza, n mod tragic,
natura omului. Suveranitatea, care devine posibila prin renuntarea reciproca a fiecaruia la dreptul
sau natural nelimitat, dar totdeauna amenintat, decurge dintr-un act de autorizare care exprima
vointa originara a poporului caruia i da nastere asocierea, de a-si da mijloacele unei vointe generale
efective. Daca raportul dintre popor si suveran nu corespunde regulei sinalagmatice a contractelor,
nseamna ca el este nca incapabil sa gndeasca n chip contractual acest raport. Va trebui sa-l
asteptam pe Rousseau pentru a nu disocia fundamentul puterii si exercitarea ei, precum si pentru a
teoretiza suveranitatea populara inalienabila. Autorizarii care naste suveranitatea prin nstrainarea
unui drept catre un al treilea, Rousseau i va opune interdictia absoluta de a aliena ceea ce ne face n
mod indefectibil oameni: libertatea pe care contractul nu p poate aboli, nsa al carei caracter
nelimitat si precar, n stare naturala, l poate transmuta n libertate civila, limitata de libertatea altuia,
adica de datoriile aferente reciprocitatii umane, dar garantate de ntreaga forta a corpului. naintea
lui Rousseau, i va reveni lui Locke meritul de a gndi constitutionalizarea puterii pentru a desavrsi
corpusul de concepte prin mijlocirea carora, n Europa, am sfrsit toti de a concepe statul.