Sunteți pe pagina 1din 11

Resursa ta de Drept: Parlamentul european: referat

avocat Magdalena Popeanga


popeanga@dreptonline.ro

Introducere. Uniunea Europeana noul cadru al politicii europene

In literatura de specialitate precum si in mass-media se opereaza in mod frecvent cu anumite concepte


care vin sa evidentieze structura complexa si dinamica a procesului constructiei europene: institutii
comunitare si organe comunitare.

Conceptul de institutii comunitare se caracterizeaza prin urmatoarele elemente specifice:

au rolul de a pune in aplicare, in temeiul competentelor lor, regulile juridice fundamentale de


constituire si de functionare a Comunitatilor si a U.E.

sunt create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene

in domeniile in care actioneaza sunt dotate cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor
membre; din aceasta perspectiva ele reprezinta o desprindere de schemele traditionale ale cooperarii
internationale, in care executarea tratatelor este supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea
nationala fiind cauza principala a asa-numitei "paralizii a tratatelor"

prin natura lor, ele reprezinta interesele statelor (Consiliul), interesele Comunitatilor (Comisia),
interesele popoarelor (Parlamentul) si interesele dreptului (Curtea de Justitie)

beneficiaza de anumita autonomie juridica, administrativa si financiara, corolar al specificitatii lor


functionale

Organele comunitare se diferentiaza prin faptul ca:

indeplinesc functii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar;

sunt prevazute prin tratate, altele sunt create de catre institutii in vederea exercitarii atributiilor lor;
cele infiintate prin tratate pot avea personalitate juridica sau o simpla autonomie financiara; cele create de
institutii trebuie sa aiba fundamentul in tratate, sa nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu
functii de executie strict controlate, sa nu modifice echilibrul institutional.

Institutiile comunitare sunt acele organe create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene, care
neavind personalitate juridica, reprezinta interesele statelor, ale comunitatilor si popoarelor, asigura
respectarea dreptului si actioneaza in domenii strict limitate, fiind dotate cu puterea de a lua decizii la
nivel comunitar, pe care le impune statelor membre.

Organele comunitare sunt acele elemente structurale, create prin tratate sau de catre institutiile
comunitare, in vederea indeplinirii unor functii consultative auxiliare cu caracter tehnic, financiar si de
alta natura (Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social).

Institutiile Uniunii Europene se pot imparti in doua categorii: cele care au orientare supranationala, cum
ar fi: Comisia, Parlamentul European si Curtea de Justie si cele cu orientare interguvernamentala:
Consiliul de Ministrii si Consiliul European (Anexa nr. 1).
Comisia este alcatuita din reprezentanti numiti de statele membre pentru o perioada de 4 ani. Ei nu
reprezinta interesele propriilor guverne ci, intruchipeaza ideea de unitate europeana. Comisia
simbolizeaza si asigura functionarea ideii de integrare supranationala mai mult decat orice organism.

Comisarii nu mai au dupa denumire nici un fel de legatura cu interesele guvernelor care i-au propus.
Avand sediul la Bruxelles, Comisia identifica agenda de probleme si propune solutii pe care le inainteaza
Consiliului de Ministri. Sub conducerea lui Jacques Delors Comisia si-a sporit personalul, ajungand la
circa 13 000 de functionari care asigura din punct de vedere administrativ functionarea Uniunii Europene

Parlamentul European functioneaza la Strasbourg si este dupa cum spunea Conway Henderson "primul si
singurul experiment in democratia transnationala". A fost infiintat in 1952 ca parte a Comunitatii
Europene a Carbunelui si Otelului. El nu poate adopta legi dar are prerogative in ceea ce priveste
supravegherea bugetului Uniunii, fiind in masura sa blocheze o serie de propuneri executive. Parlamentul
are chiar dreptul de a dizolva Comisia, daca o asemenea hotarare intruneste doua treimi din voturi.

Din 1979 membrii Parlamentului European sunt alesi direct de catre cetatenii din statele din care provin.
In momentul in care Uniunea avea 12 membrii, numarul parlamentarilor se ridica la 518, dupa marirea ei
la 15 membrii, numarul parlamentarilor a crescut la 626.

Este de mentionat, pentru aceasta succinta introducere, si faptul ca parlamentarii sunt alesi proportional
cu numarul polulatiei din tara membra din care provin, iar in forul european nu mai sunt grupati pe
blocuri nationale ci pe grupuri ideologice. In acest fel Parlamentul European ofera o imagine a spectrului
politic al Uniunii Europene.

II. Parlamentul European

1. Prezentare generala
Parlamentul European reprezinta, n formularea Tratatului de la Roma din 1957, "popoarele statelor
unite n Comunitatea Europeana". Aproximativ 375 de milioane de cetateni europeni din 15 tari sunt
n prezent implicati n procesul de integrare, prin cei 626 de reprezentanti pe care i au n
Parlamentul European.

Primele alegeri directe n Parlamentul European s-au tinut n iunie 1979, cnd, la numai 34 de ani de
la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi,
au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai
puternic al reconcilierii.

Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci
ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste
tratate, n special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au
transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ ntr-un parlament legislativ, cu
puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale.

Parlamentul European este singura institutie comunitara care se ntlneste si si tine dezbaterile n
public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica n Monitorul Oficial al Uniunii
Europene.

2. Presedintia, Biroul si Conferinta Presedintilor


Presedintele reprezinta Parlamentul n situatii oficiale si n relatiile internationale, prezideaza sedintele
plenare si ntlnirile Biroului si Conferintei Presedintilor.

Biroul este organul regulator care este responsabil cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni
administrative, de organizare si de personal. Pe lnga Presedinte si cei paisprezece vicepresedinti, acesta
mai include cinci chestori care ocupa o pozitie consultativa n chestiunile administrative si financiare
legate de Membri si de Statutul acestora. Membrii Biroului sunt alesi cu un mandat de doi ani si
jumatate.

Conferinta Presedintilor cuprinde Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice; ea este


organismul politic conducator al Parlamentului. Conferinta elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare,
stabileste orarul activitatii organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea comisiilor si
delegatiilor parlamentare.

3. Comisiiile si secretariatul
Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii lucreaza n 17 comisii
permanente. Pe lnga aceste comisii permanente, Parlamentul mai poate nfiinta si subcomisii, comisii
temporare care se ocupa de probleme specifice, precum si comisii de ancheta.

Comisiile parlamentare unite ntretin relatiile cu parlamentele Statelor cu care Uniunea Europeana are
acorduri de asociere. De asemeni, delegatiile interparlamentare fac acelasi lucru pentru parlamentele
multor altor tari si pentru organizatiile internationale.

Trebuie mentionat ca activitatea Parlamentului este organizata de un secretariat, condus de un Secretar


General, si care are un personal de aproximativ 3500 de persoane, pe lnga care mai functioneaza si
personalul grupurilor politice si asistentii membrilor.

Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul secretariatului sa
lucreze n domeniul lingvistic (traducere si interpretare). Cu toate acestea, n ciuda constrngerilor
impuse de multilingvism si de cele trei puncte de lucru, bugetul operational al Parlamentului este doar
unu la suta din bugetul Comunitatii, adica un euro si jumatate pe an de la fiecare persoana care traieste
n Uniunea Europeana.

4. Puterile Parlamentului European


Ca toate parlamentele, Parlamentul European are trei puteri fundamentale:

puterea legislativa

puterea administrativa financiara

puterea de a supraveghea executivul


a. Puterea legislativa
Procedura legislativa normala este codecizia. Astfel, Parlamentul European si Consiliul se afla la
egalitate, actele fiind adoptate mpreuna de Consiliu si de Parlamentul European. Prin procedura de
codecizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt introduse n legile comunitare; de
asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European si al Consiliului
European.

Codecizia este la ora actuala una dintre puterile cele mai importante ale Parlamentului. Procedura de
codecizie se aplica asupra problemelor legate de miscarea libera a fortei de munca, de crearea unei piete
interne, de cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediul nconjurator, protectia consumatorului,
educatie, cultura si sanatate. Aceasta procedura s-a folosit, spre exemplu, atunci cnd Parlamentul
European a adoptat directiva "televiziunii fara granite", care interzicea transmiterea evenimentelor
sportive numai n forma codificata. Procedura a permis de asemenea Parlamentului European sa asigure
reguli mult mai stricte cu privire la calitatea combustibililor si a uleiurilor de motor ncepnd din anul
2000, ca un mijloc de a micsora considerabil poluarea atmosferica.

Desi codecizia este procedura standard, exista domenii importante, cum ar fi problemele fiscale, sau
revizuirea anuala a preturilor agricole, n care parlamentul pur si simplu si exprima parerea.

b. Puterea administrativa financiara


Aceasta este o putere importanta, care permite Parlamentului European sa si stabileasca prioritatile
politice. Parlamentul European adopta n fiecare luna decembrie bugetul Uniunii pe anul urmator.
Bugetul nu intra n vigoare pna ce nu este semnat de Presedintele Parlamentului European, punnd
astfel la dispozitia Uniunii resursele financiare necesare pentru anul urmator.

Din 1970, bugetul este finantat din resurse proprii, acceptate de Statele Membre dupa consultarea
Parlamentului European. Aceste resurse sunt limitate la ora actuala la 1.27% din produsul intern brut. n
acest moment, resursele proprii cuprind:

Taxele vamale percepute la granitele externe ale Uniunii;

Taxele pe produsele agricole importate de la tarile care nu sunt membre ale Uniunii;

1% din taxa pe valoare adaugata (TVA) pe produse si servicii n cadrul Uniunii;

o "a patra resursa", calculata pe baza prosperitatii relative a fiecarui Stat Membru (produsul intern brut
al acestor state).

De la Tratatele de la Luxemburg din 1970 si 1975, care au creat resursele proprii ale Comunitatii,
Parlamentul European si Consiliul European au devenit cele doua brate ale autoritatii bugetare - cu alte
cuvinte, ele mpart puterea administrativa financiara.

Parlamentul are ultimul cuvnt n chestiuni care privesc cheltuielile pe regiuni (Fondul European
pentru Dezvoltare Regionala), lupta mpotriva somajului, mai ales n rndurile tinerilor si femeilor
(Fondul Social European), n chestiuni legate de programe culturale si educationale, cum ar fi
programele Erasmus si Socrates; Parlamentul poate mari bugetul de cheltuieli n limitele unui plafon
acceptat de Consiliul European si de Comisia Europeana.

De asemenea, trebuie mentionat ca Parlamentul si foloseste puterile pentru a mari fondurile pentru
ajutor umanitar si programelor pentru refugiati. n ceea ce priveste cheltuielile cu agricultura,
Parlamentul poate propune modificari, dar Consiliul European are ultimul cuvnt n acest sens.

n cazul n care Parlamentul European si Consiliul European nu reusesc sa ajunga la un consens asupra
fondurilor de cheltuieli, dupa doua lecturari ale proiectului de buget, ntre mai si decembrie, Parlamentul
are dreptul sa respinga bugetul, si ntreaga procedura se reia. Semnatura Presedintelui Parlamentului
este cea care face posibila punerea n aplicare a bugetului.

Dupa adoptarea bugetului, Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a fondurilor publice,


prin Comisia de Control Bugetar. Mai precis, aceasta nseamna controlul asupra administrarii fondurilor
si actiuni permanente pentru mbunatatirea procedurilor de mpiedicare, detectare si pedepsire a
fraudelor, stabilind daca cheltuielile comunitare au dat cele mai bune rezultate posibile. Parlamentul
elaboreaza o evaluare anuala asupra folosirii fondurilor de catre Comisia Europeana, nainte de a acorda
o apreciere de "ndeplinire" a implementarii bugetului. n 1999, Parlamentul a refuzat sa acorde
Comisiei o apreciere de ndeplinire pentru 1996, din motive de administrare improprie a fondurilor si
lipsa de transparenta.

De asemeni, in cadrul procesului de luare a deciziilor in Uniunii Europene Monetare, Parlamentul


European are responsabilitatea de a asigura supravegherea democratica a Bancii Centrale Europene
(BCE), a carei independenta este garantata prin Tratat. Parlamentul este consultat in problema
nominalizarilor pentru presedintie si pentru Comitetul executiv al Bancii. In plus, in afara dezbaterilor
periodice asupra situatiei economice si financiare, Parlamentul intervine si in adoptarea legislatiei
referitoare la UEM, si este consultat de catre Consiliu atunci cand se pune problema acceptarii unei cereri
de adeziune la euro

c. Puterea de supraveghere democratica


Parlamentul exercita o supraveghere democratica asupra tuturor activitatilor comunitare. Aceasta putere,
care initial se aplica numai asupra activitatilor Comisiei Europene, a fost extinsa si asupra Consiliului de
Ministri, asupra Consiliului European si a organismelor de cooperare politica raspunzatoare n fata
Parlamentului.

Parlamentul European poate, de asemenea, constitui comisii de ancheta. Acest lucru a fost facut de
cteva ori - spre exemplu, n chestiunea "bolii vacii nebune", care a dus la constituirea unei Agentii
Veterinare Europene la Dublin. Tot Parlamentul a asigurat si crearea Oficiului European mpotriva
Fraudei (OLAF) n chestiuni bugetare.

5. Parlamentul si Comisia Europeana


Parlamentul European joaca un rol important n procesul numirii Comisiei Europene. Dupa ce aproba
nominalizarea pentru Presedintele Comisiei, Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei,
numind apoi Comisia printr-un vot de ncredere.

Aceasta putere vine sa completeze dreptul Parlamentului de a cenzura Comisia - o arma politica
puternica, de vreme ce adoptarea unei motiuni de cenzura ar obliga Comisia sa demisioneze.

Pna acum, Parlamentul European nu a adoptat nici o motiune de cenzura. Adoptarea unei motiuni de
cenzura ar necesita sustinerea unei majoritati absolute a membrilor, precum si votul a doua treimi dintre
ei. n martie 1999, ca urmare a unui raport asupra managementului Comisiei, elaborat de o comisie de
experti independenti mputerniciti de Parlament, Comisia a ales sa demisioneze, mai degraba dect sa
se supuna unei cenzuri oficiale a Parlamentului.

Parlamentul si exercita puterile de supraveghere zilnic, examinnd un mare numar de rapoarte lunare
sau anuale pe care Comisia Europeana este obligata sa le prezinte (spre exemplu, raportul anual general si
rapoartele lunare cu privire la implementarea bugetului).

n plus, Membrii Parlamentului European pot adresa ntrebari Comisiei Europene, oral sau n scris.
n timpul sedintelor n plen, "Sectiunea de ntrebari" devine un forum pe chestiuni specifice ntre
membrii Parlamentului si membrii Comisiei. Membrii independenti ai Parlamentului si grupurile politice
adreseaza anual peste 5000 de ntrebari Comisiei.
6. Parlamentul si Consiliul European
Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta acestuia asupra Consiliului
European. n special procedura de codecizie a ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative ntre
Consiliul European si Parlamentul European.

7. Parlamentul si politica comuna externa de securitate (CFSP)


Telul cooperarii politice europene, care a demarat la nceputul anilor '70, era sa depaseasca un cadru
economic si social stabilit de Tratatele comunitare, si sa ajunga la o strategie comuna originala a Statelor
Membre n domeniul politicii externe.

Dupa cum este cunoscut, Tratatul Uniunii Europene recunoaste nevoia de a ncorpora n politica
externa o dimensiune de securitate comuna. Aceasta cooperare se extinde n principiu n toate
domeniile de politica internationala care implica interesele Uniunii Europene, ea reprezentnd o
prelungire fireasca a activitatii Comunitatii.

Importanta extraordinara pe care Parlamentul o acorda CFSP este reflectata n dezbaterile sale, n
special n cele care au loc n Comisia pentru Politica Externa, Drepturile Omului, Securitate Comuna
si Politici de Aparare.

Presedintia Consiliului European consulta Parlamentul European asupra principalelor aspecte de politica
externa si de securitate, si asigura luarea n considerare a punctelor de vedere ale Parlamentului.

In plus, Parlamentul este informat n mod regulat de Presedintie si de Comisia Europeana despre
dezvoltarea strategiilor de politica externa si de securitate. Tratatul de la Amsterdam a creat biroul
Reprezentantului pentru politica externa si de securitate comuna. Primul detinator al acestei functii este
Xavier Solana, care a fost numit de Consiliul European de la Cologne n iunie 1999.

Parlamentul European poate adresa ntrebari sau face recomandari Consiliului European. Anual,
Parlamentul tine dezbateri asupra progresului n implementarea CFSP.

8. Parlamentul si cooperarea in domeniul justitiei si politicii interne


Parlamentul acorda o atentie speciala implementarii politicilor n domenii de interes comun, cum ar fi
politicile de azil si emigrare, lupta mpotriva dependentei de droguri, fraudei si criminalitatii
internationale.

Parlamentul este consultat si informat cu regularitate asupra cooperarii ntre autoritatile juridice si de
politica interna ale Statelor Membre ale Uniunii. Acesta poate pune ntrebari sau poate face recomandari
Consiliului n acest sens. De asemenea, Parlamentul tine dezbateri anuale asupra progresului
nregistrat n aceste domenii.

9. Parlamentul si supravegherea democratica a Uniunii Economice si Monetare


Parlamentul a primit un rol important n relatia cu Banca Centrala Europeana (BCE), ca parte a EMU
(Uniunii Monetare si Economice).

Banca se bucura de independenta totala n deciziile de politica monetara. Ea are autoritate unica n
stabilirea ratei dobnzilor pe termen scurt si n folosirea instrumentelor monetare necesare pentru
mentinerea stabilitatii monedei euro.
Cu toate acestea, independenta operationala a Bancii Centrale Europene este contrabalansata de
raspunderea pe care aceasta o are n fata Parlamentului European. Regulile procedurale ale
Parlamentului definesc clar rolul pe care acesta l are n numirea Presedintelui, Vicepresedintelui si a
altor membri ai Biroul Executiv al Bancii. Dupa audierile comisiei, nominalizatii trebuie sa fie aprobati
de Parlament nainte de a putea fi numiti de Consiliu.

Presedintele Bancii Centrale Europene trebuie sa prezinte un raport anual n sedinta plenara a
Parlamentului. n plus, Presedintele Bancii Centrale si alti membri ai Biroului Executiv se prezinta n
fata comisiei pe probleme monetare a Parlamentului la intervale regulate; aceste ntlniri pot avea loc
la cererea oricareia din parti. Cel putin patru asemenea ntlniri trebuie tinute n fiecare an.

10. Membrii Parlamentului European


Membrii Parlamentului European sunt alesi prin sufragiu universal direct, ntr-un sistem de reprezentare
proportionala - fie pe baza regionala, cum este cazul n Italia, n Marea Britanie si n Belgia, fie pe
baza nationala, cum se ntmpla n Franta, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg si n alte tari,
sau ntr-un sistem mixt, ca n Germania.

Peste tot se aplica aceleasi reguli democratice, iar dintre acestea n special dreptul de vot la vrsta de
18 ani, egalitatea ntre femei si barbati, si votul secret. n unele state membre, cum ar fi Belgia,
Luxemburg si Grecia, participarea la vot este obligatoriu.

Membrii Parlamentului European nu au voie sa desfasoare anumite activitati profesionale sau sa detina
anumite functii (spre exemplu, functia de judecator, ministru sau director al unei companii de stat). De
asemenea, ei trebuie sa se supuna legilor nationale care restrictioneaza sau interzic mandatele duble.

De la intrarea n vigoare a Tratatului de la Maastricht, n 1993, orice cetatean al unui Stat Membru al
Uniunii Europene care traieste n alta tara a Uniunii poate vota sau candida la alegeri n tara sa de
rezidenta.

De asemenea, membrii Parlamentului European primesc aceleasi alocatii ca parlamentari, ca si membrii


parlamentelor lor nationale. Aceasta alocatie este platita de fiecare Stat Membru si completata de
Parlamentul European cu o suma care sa acopere cheltuielile Membrilor Parlamentului European, aparute
ca urmare a ndeplinirii ndatoririlor lor si recrutarii de asistenti. Aceste alocatii pot fi blocate daca
Membrii nu participa regulat la sedintele plenare.

La cererea Parlamentului, n Tratatul de la Amsterdam s-a inclus o prevedere referitoare la un statut


comun pentru toti Membrii Parlamentului European. Acest statut va fi adoptat n curnd si va elimina
discrepantele ntre salariile Membrilor de diferite nationalitati, asigurnd n acelasi timp o
transparenta mai mare.

12. Componenta Parlamentului European


Numarul de Membri pentru fiecare stat este specificat n Tratate.

n Camera, Membrii se aduna n grupuri politice, nu n delegatii nationale. n prezent, Parlamentul


are opt grupuri politice, plus ctiva membri "independenti". Aceste grupuri politice cuprind membri din
peste o suta de partide politice nationale. (Anexa nr 2)

13. Activitatea Membrilor Parlamentului European


Membrii Parlamentului European se ntlnesc n sedinta plenara, timp de o saptamna, la
Strasbourg, unde este sediul Parlamentului European.

Comisiile parlamentare se ntlnesc n general doua saptamni pe luna la Bruxelles, pentru a usura
contactul cu Comisia si Consiliul European. Cea de a treia saptamna este rezervata ntlnirilor
grupurilor politice, iar cea de a patra, pentru sedinta plenara de la Strasbourg. Parlamentul mai are si
ntlniri plenare suplimentare la Bruxelles. Secretariatul se afla la Luxemburg.

Desi si are sediul la Strasbourg, Parlamentul European are trei puncte de lucru, din motive istorice. Cele
trei Comunitati nu au fost constituite n acelasi moment. Comunitatea Europeana pentru Carbune si Otel
(ECSC) a fost constituita la Luxemburg n 1952, iar Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica,
adesea numita EURATOM, si Comunitatea Economica Europeana (EEC) au fost constituite n principal
n Bruxelles, n 1958.

Strasbourg a devenit mai nti sediul Consiliului European, iar apoi, n 1952, sediul Parlamentului
European, pentru a simboliza reconcilierea franco-germana. ntlnirea Consiliului European de la
Edinburgh (1992) si Tratatul de la Amsterdam (1997) au oficializat amplasarea Institutiilor n cele trei
locuri.

Traducerea simultana a tuturor dezbaterilor parlamentare si discutiilor comisiilor este asigurata n cele
unsprezece limbi oficiale ale Uniunii: daneza, olandeza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca,
italiana, portugheza, spaniola si suedeza. De asemenea, toate documentele parlamentare sunt traduse si
publicate n toate aceste unsprezece limbi.

Activitatea Parlamentului este organizata n general pe urmatoarele principii:

comisia parlamentara corespunzatoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul nconjurator pe


probleme de legislatie a poluarii) numeste un membru ca "raportor", pentru a redacta un raport asupra
propunerii, ce va fi supus Comisiei Europene spre analiza;

raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;

dupa ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, daca este cazul, amendat;

raportul se discuta apoi in sedinta plenara, amendat si supus la vot. Parlamentul adopta apoi o pozitie
asupra chestiunii respective.
Aceasta este procedura pentru adoptarea legislatiei, care necesita doua lecturari, ca n cazul procedurii
de codecizie.

Pe lnga adoptarea propunerilor legislative si a bugetului, Membrii Parlamentului European mai


analizeaza si activitatea Comisiei Europene si a Consiliului European, punnd ntrebari orale asupra
unor chestiuni specifice Membrilor Comisiei si Consiliului, n cadrul sedintelor n plen.

14. Relatiile cu tarile in curs de dezvoltare


Parlamentul European poate ndruma si promova programele de dezvoltare si cooperare ale Uniunii
Europene cu practic toate tarile n curs de dezvoltare din lume, prin Comisia pentru dezvoltare si
cooperare din cadrul Parlamentului, si prin activitatea Adunarii Comune AC-EU.

Prin procedura bugetara, Parlamentul influenteaza direct cheltuielile pentru prioritatile majore de
dezvoltare, cum ar fi ajutoare cu hrana pentru zone rurale, chestiuni referitoare la mediul nconjurator,
asistenta pentru refugiati si persoane stramutate si sustinerea activitatii organizatiilor neguvernamentale.
Parlamentul acorda de asemenea o mare importanta furnizarii de ajutoare umanitare.

n special prin Adunarea Comuna, institutia democratica a conventiei AC-EU care uneste Uniunea
Europeana cu 71 de tari ale regiunilor africana, a Insulelor Caraibe si a Pacificului (ACP), Parlamentul
European a lucrat pentru crearea unui parteneriat bazat pe comert si dezvoltare economica, pentru lupta
mpotriva saraciei si respectarea drepturilor omului si a principiilor democratice.

Multumita Parlamentului European, Conventia ACP/EU include acum o "clauza de democratie" -


optiunea de a suspenda ajutorul catre tarile ACP care se fac vinovate de ncalcari grave ale drepturilor
omului.

15. Apararea drepturilor omului


n prezent este nevoie de asentimentul Parlamentului pentru decizii referitoare la acceptarea de noi State
Membre, la acorduri de asociere cu tarile care nu sunt membre ale Uniunii si la ncheierea de acorduri
internationale.

Aceasta nseamna ca n prezent Parlamentul are dreptul sa ratifice si puterea sa respinga acorduri
internationale. Din preocuparea sa pentru apararea drepturilor omului, Parlamentul si foloseste puterea
pentru a cere tarilor care nu sunt membre ale Uniunii sa si imbunatateasca practicile n domeniul
respectarii drepturilor omului.

In acest sens, se poate mentiona faptul ca Parlamentul nu a ezitat sa respinga o serie de protocoale
financiare cu unele state care nu sunt membre ale Uniunii, pe baza unor chestiuni legate de drepturile
omului, oblignd aceste tari sa elibereze detinutii politici sau sa accepte angajamente internationale
pentru respectarea drepturilor omului.

n 1998 Parlamentul a decis sa creeze PREMIUL SAHAROV, oferit anual unor persoane care s-au
distins n lupta pentru apararea drepturilor omului. Nu este un lucru neobisnuit ca detinatorii Premiului
Saharov sa primeasca ulterior Premiul Nobel pentru Pace. In Anexa nr 3 este prezentata lista detinatorilor
premiului Saharov, incepand cu anul infiintarii acestui premiu, si pana in prezent.

Puterile considerabile ale Parlamentului n domeniul relatiilor externe fac din acesta un adevarat forum
international. n timpul sesiunilor plenare, sefii statelor care nu sunt membre ale Uniunii sunt adesea
invitati sa se adreseze Parlamentului n sedinte oficiale.

De asemenea, Presedintele Parlamentului European este adesea invitat sa faca vizite oficiale n diferite
parti ale lumii, reflectnd astfel pozitia internationala a Parlamentului.

III. Consideratii finale

Uniunea Europeana este construita ntr-un sistem institutional unic n lume. Statele membre delega
anumite atribute de suveranitate unor institutii independente, care reprezinta interesele Uniunii n
ansamblul ei, ale statelor ei membre si ale cetatenilor sai.

n mod traditional, Comisia apara interesele uniunii n ansamblul sau, n timp ce fiecare guvern
national este reprezentat n Consiliu, iar Parlamentul European este ales n mod direct de catre cetatenii
statelor membre. Democratia si suprematia legilor sunt asadar pilonii structurii.

Acest "triunghi institutional" este flancat de alte doua institutii: Curtea de Justitie si Curtea de Conturi.
Alte cinci institutii completeaza sistemul, si printre ele se numara si Parlamentul European.

Dupa cum am aratat pe parcursul acestui referat, Parlamentul European are un rol activ in procesul
legislativ, privind multe domenii: piata interna, protectia consumatorului, transporturi, educatie, sanatate.

La fiecare 5 ani prin sufragiu universal, Parlamentul European reprezinta expresia vointei democratice a
celor 374 milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Principalele partide politice din statele membre sunt
reprezentate n Parlament, unde activeaza n grupuri politice pan-europene.

n 1965, la Bruxelles, s-a facut un pas important n aplicarea proiectului comunitar: s-a realizat
unificarea institutiilor celor trei Comunitati europene (Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului,
EuroAtom, Comunitatea Economica Europeana).

Democratia, insa, ca forma de guvernamnt bazata pe sufragiu universal si drepturi politice fundamentale
(libertatea cuvntului, a adunarii, a asocierii etc.), are ca regula cheie alegerile competitive si regulate,
completata de raspunsul institutiilor alese, transparenta luarii deciziilor, actiunea grupurilor de interes fata
de putere, responsabilitatea liderilor politici. Ceea ce nseamna ca legitimitatea unei democratii tine n
mare masura de componenta participare, ca forma a sustinerii pe care indivizii, apartinnd unui grup, o
acorda institutiilor.

Astfel, se poate spune ca democratia reala, nregistrat un cstig, in privinta Parlamentului European abia
n 1979, n momentul n care au avut loc primele alegeri parlamentare europene prin sufragiu
universal. S-a mers totodata si catre o extindere a atributiilor Parlamentului, care, n noul context, urma
sa reprezinte pilonul democratiei n Uniune si fundamentul legitimarii acesteia.

Se pare nsa ca nici alegerile directe si nici cresterea graduala, dar considerabila, a puterilor
Parlamentului (ncepnd cu 1979) nu au rezolvat problema legitimitatii n Uniune. Participarea la
alegeri este un indicator ce ne atrage atentia asupra acestui fapt. Astfel, cele patru alegeri pentru
Parlamentul european, care au avut loc ntre 1979 si 1994, par sa confirme ndoielile si ngrijorarea cu
privire la democratie si legitimitate n Uniunea europeana: participarea a fost ntotdeauna scazuta si
chiar s-a micsorat ntre 1979 si 1994, de la 66% la 59%.

n multe dintre tarile membre exista o diferenta de 20 pna la 40 de procente ntre participarea la
scrutinul national si cel european. Aceasta rata crescuta a absenteismului la alegerile pentru Parlamentul
european pare sa indice ca multi europeni sunt destul de confuzi cu privire la Uniunea europeana.

O posibila solutie a acestei probleme ar putea fi studierea atenta a cauzelor absenteismului la alegerile
pentru Parlamentul european, ct si masura n care ele sunt legate de ceea ce nseamna participare la
jocul democratic n general. O alta ar putea avea n vedere procesul de socializare politica - nteles ca
rezervor al legitimarii, prin popularizarea ideii de Uniune europeana" - strns legat de cel de
democratie".

In plus sistemul de partide ramne tributar conditiilor de la nivel national, nefiind adaptat cerintelor
europene. Ar trebui sa existe o legatura directa ntre alegerile nationale si cele europene, iar acestea din
urma sa reprezinte un apendice al primelor n situatia n care partidele ar avea aceeasi reprezentare la
ambele niveluri; de asemenea, ar trebui sa existe o distinctie clara ntre partidele guvernamentale, cele
traditionale si cele de opozitie/protestatare, astfel nct alegatorii sa poata face distinctie ntre opozitie
si putere, dnd nastere unui sistem competitional.

Procesul de socializare, prin rezervele de legitimitate pe care le pune la dispozitie si prin atitudinile
prefabricate, nvatate si preluate ca atare, ar putea constitui o solutie pentru absenteismul alegatorilor
europeni. Ct priveste explicarea beneficiilor procesului democratic, n Uniune sau oriunde, ea face
parte din proiectul educarii maselor", de care vorbea Ortega Y Gasset, proces ce presupune att timp
ct si elite dispuse sa si-l asume.

Bibliografie

1. Cosma Mircea, Ispas Teofil, Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice, reteaua
Internet

2. Alexandru Dutu, Ideea de Europa si evolutia constiintei europene, Editura All, 1999

3. Alfred Grosser, Occidentalii, Editura Du Style, 1999

4. Roxana Munteanu, Drept European; evolutie, institutii, ordine juridica, 1996

5. Welcome to the European Parliament, site-ul oficial al Parlamentului European:


http://www.europarl.eu/int

6. Ioana Andreea Cozianu, Parlamentul European si dilemele democratiei, revista Contrast, nr.1/2001

7. Integrarea Europeana, http://europa.yam.ro

8. Members of the European Parliament, http://www.europarl.eu/members

9. Octavian Manolache, Drept comunitar, 1998

10. Rolul institutiilor europene, http://euroinfo.ccir.ro

11. Premisele integrarii europene, http://www.abmbm.ro/Proiecte_Programe

12. Ce este Uniunea Europeana, http://www.cier.ro/ue.php site oficial al Centrului de Informare,


Educare si Resurse pentru Marea Neagra