Sunteți pe pagina 1din 11

Drept roman curs 6

Legea citatiunilor - in epoca post-clasica , in mod frecvent in proces


,partile litigante sau avocatii lor invocau in fata judecatorilor texte falsificate din
jurisconsultii clasici , punand pe seama acestora afirmatii pe care acestia nu le
facusera vreodata,evident in scopul castigarii procesului. Practica citarii de
texte clasice in epoca post-clasica era una curenta,deoarece in epoca post-
clasica jurisprudenta decazuse si nu mai constituia un reper valabil ,astfel ca
procesele se judecau pe baza textelor clasice.

Aceste fraude deseori conduceau la rezultatul urmarit,explicatia fiind ca


judecatorii in mod obiectiv nu puteau cunoaste intreaga jurisprudenta
clasica,care era enorma ca volum, astfel ca erau usor de indus in eroare.Pentru
a curma aceasta practica,in anul 426 en,imparatul Valentinian al III-lea a dat
Legea citatiunilor prin care a statuat ca in solutionarea unei spete nu pot fi
invocati decat 5 jurisconsulti clasici,considerati cei mai importanti : Papinian,
Paul, Ulpian , Modestin si Gaius.Alti jurisconsulti in afara acestora 5 nu puteau
fi invocati decat daca acesti alti jurisconsulti fusesera la randul lor mentionati
in scrierile unuia dintre cei cinci jurisconsulti agreati. In acest scop,se recurgea
la o Collatio codicum (comparare de scripte) aducandu-se in fata judecatorului
opera originala a acelui alt jurisconsult ,precum si textul unuia dintre cei cinci
jurisconsulti agreati in care era citat cel dintai.

Intr-o anumita problema de drept,in mod frecvent se intampla ca cei


cinci jurisconsulti agreati sa nu aiba aceeasi parere,caz in care judecatorul era
obligat sa urmeze parerea majoritatii, dar se putea sa existe paritate,in sensul
ca doi sa fie de o parere,doi de alta iar altul sa nu se pronunte , caz in care
judecatorul era obligat sa urmeze parerea lui Papinian,considerat a fi cel mai
important dintre cei 5,iar daca tocmai Papinian era cel care se abtinea,numai
atunci judecatorul era liber sa opteze pt una dintre opiniile in prezenta.

Theodor Mommsen spunea despre Legea citatiunilor ca a instituit un


tribunal al mortilor,prezidat de Papinian.
Senatusconsultele
Mult timp,Senatul roman nu a avut competenta legislativa,el influentand
insa in practica,in mod indirect , procesul de legiferare fie prin faptul ca refuza
ratificarea unor legi neconvenabile aristocratiei sclavagiste,fie prin faptul ca
sugera cateodata magistratilor sa promoveze un anumit proiect de
lege,sugestie de regula urmata de magistrati pt ca si ei urmau sa devina
senatori, fie prin faptul ca frecvent inainte de a promova un proiect de lege
magistratii obisnuiau sa testeze opinia senatului cu privire la acesta.

Din epoca imparatului Hadrian,Senatul dobandeste si in mod formal


dreptul de a pronunta hotarari cu caracter obligatoriu,numite
Senatusconsulte. - > devin si ele izvor de drept

In fapt,Senatul reprezenta insa o anexa a puterii imperiale,motiv pt care


aceste senatusconsulte au mai fost denumite in mod peiorativ Orationes
(simple discursuri).Explicatia acestei denumiri prezida in faptul ca ori de cate ori
imparatul dorea ca Senatul sa pronunte o anumita hotarare,el se prezenta la
Senat personal/prin reprezentant ,unde sustinea un discurs prin care justifica
necesitatea luarii acelei hotarari,dupa care parasea sala Senatului fara a mai
astepta rezultatul votului,intrucat stia ca oricum Senatul va aproba solicitarea
sa.

Constitutiunile imperiale
= expresia vointei imperiale cu valoare de izvor de drept

Daca la inceputul Principatului,constitutiunile imperiale erau valabile


numai pe timpul vietii autorilor lor,ulterior, din epoca imparatului Hadrian,
acestea au dobandit valoare de lege.

Aceste constitutiuni imperiale sunt de 4 feluri :

- Edicta -> cuprindeau dispozitii cu caracter general ,date in materia


dreptului public si a dreptului privat
- Mandata -> instructiuni date de imparat inaltilor functionari de stat in
domeniul dreptului administrativ si a celui penal
- Decreta -> hotarari judecatoresti pronuntate de imparat,care in
regula generala erau obligatorii numai pt parti,dar care cateodata
vizau probleme importante de drept ,caz in care deveneau general
obligatorii
- Rescripta -> consultatiile juridice date de imparati deoarece deseori
imparatii romani au avut pregatire juridica; aceste consultatii erau
oferite fie magistratilor,fie particularilor ; cele oferite magistratilor
imbracau forma unei scrisori adresate de imparat acestora,si numite
Epistula , iar cele adresate particularilor erau scrise chiar sub textul
cererii prin care particularii solicitasera consultatii
Cateodata,aceste consultatii juridice vizau probleme de drept
importante,motiv pt care periodic aceste consultatii erau
sistematizate si publicate in culegeri numite Liber rescriptorum

Opera legislativa a lui Justinian


In epoca post-clasica, Justinian,in dorinta de a revitaliza societatea
romana aflata deja in ultimul stadiu al dezagregarii sale , a intreprins o ampla
opera de sistematizare a dreptului clasic si post-clasic in speranta ca prin
aplicarea normelor de drept clasic unei societati bolnave va reusi sa evite
prabusirea acesteia.Demersul sau a esuat,dar opera sa a devenit un demers de
o valoare inestimabila ,pt ca a dobandit valoare istorica pt societatile de mai
tarziu.Practic,prin opera imparatului Justinian, societatile ulterioare au avut
sansa de a cunoaste normele dreptului roman iin conditiile in care
documentele dreptului roman in marea lor majoritate au pierit.Astfel, opera
legislativa a lui Justinian,care ni s-a transmis direct,reprezinta una dintre
putinele surse prin care putem reconstitui dreptul roman.

Legislatia lui Justinian cuprinde 4 lucrari monumentale,redactate in


intervalul 528 534 :

- Codul
- Digestele
- Institutele
- Novelele

De fapt,doar primele trei au fost redactate in intervalul mentionat,caci


Novelele reprezinta o lucrare postuma,realizata de particulari dupa moartea
lui Justinian.

Codul (Codex)
Redactat in 2 editii :

- 529 , nu ni s-a transmis


- 534 : Codex repetite prelectionis (Codul unei revizuiri adaugite)

Redactarea codului a fost realizata de catre o comisie compusa din 10


persoane,profesori de drept si avocati, la Constantinopole si Beirut, comisie
aflata sub conducerea lui Tribonian.

Codul reprezinta in fapt o culegere de constitutiuni imperiale,cu


incepere din vremea imparatului Hadrian ,pana in anul 534. Anterior acestui
Cod existasera si alte lucrari de codificare,dar spre deosebire de acestea,acest
cod al lui Justinian cuprinde numai constitutiunile in vigoare ,nu si pe cele
abrogate.=> valoare stiintifica crescuta

In plus,unele din aceste constitutiuni au fost adaptate/modificate de


comisia lui Justinian pt a putea fi aplicate in epoca post-clasica.Sub aspectul
structurii sale,codul cuprinde 12 carti,ca urmare a dorintei lui Justinian de a
crea o analogie cu Legea celor XII table . Cartile sunt impartite in titluri,titlurile
sunt impartite in constitutiuni,iar constitutiunile sunt impartite in paragrafe.
Fiecare constitutiune dispune de o inscriptio si de o subscriptio.In inscriptio
erau trecute numele imparatului care a dat constitutiunea respectiva si numele
persoanei careia ii era adresata aceasta; in subscriptio erau trecute data si locul
emiterii.
Institutele(Institutiones)
Publicate in 533,reprezinta o culegere de texte din institutele clasice
romane.La romani institutele erau manuale elementare de drept adresate
studentilor,dar care,spre deosebire de manualele moderne, aveau valoare
obligatorie.Ca structura,institutele lui Justinian sunt structurate in 4 carti,
cartile impartite in titluri,iar titlurile in paragrafe.Fragmentele nu pot fi retinute
ca parte structurala a Institutelor,desi in fapt ele exista,numai ca in cadrul unui
titlu,fragmentele se continua unele sub altele fara vreun determinativ(fara vreo
precizare cu privire la sursa din care au fost extrase).

Novelele
Postume,realizate de catre particulari, reprezinta o continuare a
Codului,deoarece ele sunt o culegere de constitutiuni imperiale date de
Justinian intre 534 565.Spre deosebire insa de Codex,Novelele amesteca
constitutiunile abrogate cu cele in vigoare,ceea ce le reduce valoarea
stiintifica.

Digestele
Cea mai importanta lucrare din cadrul operei legislative a lui
Justinian,elaborata in 533 , o culegere de fragmente din operele
jurisconsultilor clasici romani, adaptate pt a putea fi utilizate pt solutionarea
spetelor din epoca post-clasica.Selectionarea si sistematizarea fragmentelor a
fost realizate de o comisie compusa din 15 persoane, tot profesori de drept si
avocati la Constantinopole si Beirut,aflata la conducerea aceluiasi
Tribonian,care era questor sacri palati (autoritate de necontestat in domeniul
dreptului) iar sistemul de lucru al acestei comisii a fost stabilit de insusi
Justinian ,care in acest scop a dat trei constitutiuni,ce au devenit ulterior
prefete ale digestelor.Pe langa acestea, Justinian a mai daat 50 de
constitutiuni,numite quinquaginta decisiones , prin care a inlaturat/adaptat
textele depasite deoarece multe dintre solutille jurisconsultilor clasici nu mai
erau valabile in epoca post-clasica si trebuiau modificate pt a servi realitatilor
contemporane.

Fragmentele astfel extrase au fost sistematizate in 50 de carti ,cartile


impartite in titluri,titlurile impartite in fragmente,iar fragmentele impartite in
paragrafe.Fiecare fragment avea o inscriptio in care era trecut numele
jurisconsultului si opera din care fusese extras fragmentul.Numerotarea
paragrafelor incepe de la cel de-al doilea,pt ca primul paragraf,numit
Principium, nu este numerotat.De aceea,ori de cate ori se citeaza un text din
Digeste se foloseste litera D urmata de 4 numere : nr cartii,nr titlului,nr fragm,
nr paragrafului. (ex D.7.5.5.1)

Mult timp,pana in sec al XIX-lea s-a considerat ca textele asezate in


Digeste nu sunt aranjate dupa un anumit criteriu.Ulterior,s-a constatat ca desi
cartile au un continut eterogen,titlurile sunt unitare,fiecare titlu tratand o
anumita problema de drept.Plecandu-se de la aceasta constatare,a putut fi
reconstituit modul de lucru al comisiei lui Justinian.Astfel,aceasta comisie a fost
impartita in trei subcomisii conduse de Constantin,Teofil si Doroteu.Pe de alta
parte,lucrarile supuse analizei au fost impartite in patru categorii:

- Operele lui Masurius Sabinus , comentariile ad sabinum (cu privire la


opera lui M.Sabinus) precum si opera lui Salvius Iulianus
- Comentarii privind edictul praetorului
- Opera lui Papinian
- Alte opere(mai putin importante)

Cele 4 categorii de lucrari au fost repartizate pe cele 3 subcomisii :

1) Prima categorie de lucrari


2) Categoria 2
3) Categoriile 3 si 4

Fiecare comisie in parte a procedat la extragerea celor mai valoroase


fragmente din opere pe care le-a avut spre analiza. Fragmentele din subcomisia
1 s-au constituit in masa sabiniana, 2 masa edictala , 3 masa papiniana si
appendix.Dupa aceasta,cele 3 subcomisii s-au reunit si au inceput sa alcatuiasca
Digestele dupa criteriul titlurilor,astfel,in cadrul fiecarui titlu a venit fiecare
subcomisie pe rand,incepand de la cea dintai pana la cea de-a treia,si au asezat
unele sub altele fragmente pe care le extrasesera privitoare la problema de
drept ce forma obiectul acelui titlu. (ex. Titlul de dotis de dota)

Cunoscand acest sistem de lucru al comisiei, Otto Lenel a reusit sa


reconstituie edictul praetorului (edictum perpetuum) . Cele mai bune editii ale
Digestelor au fost realizate de :

- Theodor Mommsen 1870


- Pietro Bonfante 1930

Dupa prabusirea imperiului roman, opera legislativa a imparatului


Justinian a fost publicata pt prima oara in 1489,fiind denumita Corpus iuris
civilis.

Procedura civila romana


Cuprinde totalitatea normelor ce reglementeaza desfasurarea proceselor
private privitoare la statutul juridic al persoanei, proprietate, mostenire ,
valorificarea drepturilor de creanta.

Studiul procedurii civile romane isi vadeste importanta deoarece romanii


, pt a mentine iluzia neschimbarii dreptului, au apelat in cel mai inalt grad la
mijloacele oferite de procedura civila pt a modifica/adapta/completa pe cale
indirecta normele dreptului material roman,care nu mai corespundeau
realitatilor societatii romane.

Evolutia procedurii civile romane este marcata de 3 mari sisteme


procedurale care s-au succedat si care corespund in linii mari chiar epocilor
dreptului roman :

1. Procedura legisactiunilor -> epoca veche


2. Procedura formulara -> epoca clasica
3. Procedura extraordinara -> epoca post-clasica
Intre procedura legisactiunilor si procedura formulara exista o asemanare,data
de imprejurarea ca in aceste sisteme procedurale , procesul era divizat in doua
faze distincte :

- Faza in iure
- Faza in iudicio

Complexul de reguli ce guverna divizarea procesului in 2 faze se numeste ordo


iudiciorum privatorum ( procesul cu ordo ) .

Faza intai avea loc in fata magistratului, care organiza instanta de


judecata stabilind despre ce este vorba in proces.(de quo re agitur)

Faza a doua era faza care se desfasura in fata judecatorului,care era o


persoana particulara,aleasa de catre toti/parti si confirmata de magistrat. Acest
judecator conducea dezbaterile,asculta sustinerile partilor,audia pledoariile
avocatilor,aprecia probele administrate si pronunta sentinta.

In afara acestei asemanari,intre cele doua proceduri exista deosebiri


notabile ,caci in procedura legisactiunilor magistratul indeplinea un rol de un
formalism rigid,el marginindu-se sa observe daca partile au respectat intru
totul formele solemne specifice tipului de proces si pronuntand la randul sau
unele cuvinte solemne; pe cand,in procedura formulara, rolul magistratului
devine mult mai amplu , caci el acum pronunta o formula ,de unde si
denumirea procedurii, prin care ii transmitea judecatorului din faza a doua
instructiuni cu privire la cum sa procedeze pt solutionarea procesului. ( in
vederea pronuntarii unei sentinte)

In ce priveste procedura extraordinara, in aceasta dispare divizarea


proceselor in doua faze,de unde si denumirea,caci procedura extraordinara
vine de la extra ordinem -> in afara procesului cu ordo.In consecinta,procesul in
aceasta procedura se desfasoara intr-o unica faza, in fata unei singure
persoane, avand de aceasta data o dubla calitate : magistrat+judecator.De
acum , judecatorii nu mai sunt persoane private,ci functionari de stat. =>
judecatori de profesie

Un fenomen cu care sistemul judiciar roman s-a confruntat intotdeauna


a fost problema justitiei private. Justitia privata isi afla originile in epoca
prestatala,cand conflictele dintre membrii comunitatii erau solutionate
conform obiceiului nejuridic, fie prin razbunarea sangelui, fie prin legea
talionului , fie prin invocarea divinitatii. Odata cu aparitia statului a aparut si
justitia ca forma de realizare a dreptului de catre organele specializate ale
statului.Statul roman ,pt a impune cetatenilor aceasta noua modalitate de
solutionare a litigiilor dintre ei, a creat un sistem procesual caracterizat printr-
un formalism exacerbat in care reprezentantii religiei au avut un rol f
important.Tocmai pt ca rolul statului ca unic distribuitor de justitie sa apara cat
mai clar in mintea cetatenilor,procesele se judecau intr-un cadru solemn,
numai in anumite zile,cu desfasurarea de gesturi rituale si cu pronuntarea de
formule solemne pe care intr-o prima faza numai pontifii le cunosteau.

In pofida acestor eforturi depuse de stat in directia distribuirii unice a


justitiei,s-a manifestat frecvent si in continuare fenomenul justitiei
private,care se caracterizeaza prin valorificarea unor drepturi subiective prin
mijloace proprii.Aceasta justitie privata la romani era de 2 feluri:

- Agresiva -> avea loc ori de cate ori o persoana lua initiativa
valorificarii drepturilor sale prin mijloace violente/proprii ?
o Desi initial tolerata,a fost treptat ingradita si mai apoi interzisa,
deoarece s-a considerat ca aceasta putea aduce atingeri
intereselor generale ale titularilor puterii in stat; *
- Defensiva -> avea loc ori de cate ori o persoana se apara prin mijloace
proprii fata de pretentiile altei persoane
o A fost intotdeauna permisa de romani in baza principiului Vim
vi repellere licet (violenta poate fi combatuta prin violenta)

S-au dat mai multe legi de reprimare a justitiei private agresive:

1. Lex Iulia de vi publica et privata (August) -> prevede o pedeapsa publica


si anume exilul pt acel creditor care prin violenta lua un bun din
patrimoniul debitorului sau
2. Decretum Marci (Marc Aureliu) -> a pedepsit cu insasi pierderea creantei
pe acel creditor care chiar fara violenta lua un bun din patrimoniul
debitorului sau
3. Constitutiunea din 389 e,n (Valentinian al III-lea) -> a pedepsit cu
pierderea dreptului de proprietate pe acel proprietar care prin mijloace
violente intra in stapanirea lucrului sau
Primele doua legi se refera la raporturile dintre creditori si debitori,deci au in
vedere drepturile de creanta; cea de-a treia lege are in vedere drepturile reale.

Procedura legisactiunilor
Legis actiones actiuni ale legii ; sintagma care vine sa sugereze ca orice
actiune ca mijloc de valorificare a unui drept subiectiv se intemeiaza pe legi.

Procedura legisactiunilor la romani cuprindea 3 legisactiuni de judecata si


2 legisactiuni de executare.

Legisactiunile de judecata erau :

- Sacramentum
- Iudicis arbitrive postulatio
- Condictio

Legisactiunile de executare erau :

- Manus iniectio
- Pignoris capio

Legisactiunile de judecata erau utilizate pt recunoasterea unui drept pe cale


judiciara,pe cand legisactiunile de executare serveau la punerea in executare a
unei sentinte sau a unui drept recunoscut in mod legal.

Legisactiunile romane prezentau anumite caractere comune. In primul


rand,ele aveau un caracter judiciar,care deriva din faptul ca partile litigante
erau obligate sa se prezinte in fata magistratului si sa pronunte anumite
formule solemne ( ale legisactiunilor in cauza).Caracterul legal consta in faptul
ca legisactiunile erau prevazute in legi. Caracterul formalist care presupunea ca
atat partile litigante cat si magistratul sa pronunte formule solemne cu cea mai
mare strictete. Orice abatere,oricat de putin semnificativa de la formula
solemna ,chiar si gresirea genului substantivului , era sanctionata cu pierderea
procesului.Pt ca la romani pt un singur drept exista o singura actiune, pierderea
procesului echivala cu insasi pierderea dreptului subiectiv. Caracterul secret
care deriva din faptul ca cel putin la inceput,formulele solemne erau elaborate
de catre pontifi si tinute secret de catre acestia,pana in 301 (furtul dreptului
divulgarea formulelor solemne).