Cuprins:

1. Actul infractional considerente teoretice;

2. Analiza psihologic a actului infracional;

3. Comportamentul infracional prezentare general;

4. Comportament infractional - modele si factori de influenta;
5. Motivatia infractionala si importanta cunoasterii acesteia;
6. Personalitatea infractorului. Caracteristici generale;
7. Caracteristicile personalitii infractorului;
8. Inadaptarea social;
9. Duplicitatea comportamentului;
10.Imaturitatea intelectual;
11.Imaturitatea afectiv;
12.Instabilitatea emotiv-acional;
13.Sensibilitatea deosebit;
14.Frustrarea;
15.Complexul de inferioritate;
16.Componentele ale pesonalitatii umane in savarsirea actului
infractional;
17.Fazele intrapsihice ale actiunii infractionale;
18.Concluzie;
19.Bibliografie.

Psihologia infractorului
1.Actul infractional considerente teoretice.

1
 Iluzia c poate exista o societate fara infractionalitate s-a risipit
de mult. Noul model social trebuie sa includa infractionalitatea ca
o constanta, cu tot ce decurge de aici: personal specializat,
penitenciare suficiente, un institut de criminologie, studii si
cercetari, programe diferentiate de prevenire, informarea si
educarea publicului, etc. O tara fara un institut de criminologie e
mai putin credibila atunci cind se angeajaza sa apere cetatenii i
bunurile lor, granitele si ordinea de drept, sa mentina un climat
social linistit, sa impuna legea in situatii de o mare diversitate. Si
asta pentru ca autorittile au nevoie sa inteleaga mai intii
fenomenele pentru a putea gestiona probleme att de complexe
precum infractionalitatea.

Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a

putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implica
stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara,
sociologie judiciara, biologie criminala, medicina legala, psihiatrie
criminala, antropologie criminala, statistica infractionala etc.
Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata
ca act individual, ca act comis de o persoana concreta intr-o
situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de
anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive, scopuri
etc.

2.Analiza psihologic a actului infracional

2
 Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental,
reprezinta rezultatul interactiunii dintre factorii ce structureaza
personalitatea individului si factorii externi, de ambianta.In ceea
ce priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta
n structura sa un nucleu central mai mult sau mai puin favorabil
comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate
infracionala. Ambianta, condtiile si imprejurrile exterioare pot fi
favorabile sau nefavorabile dezvoltrii acestui nucleu in plan
infractional.
Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate
structurile si functiile psihice incepand cu cele cognitiv-
motivationale si terminand cu cele afectiv-volitive, implicate fiind
i activitatile ca si insusirile psihice.
Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si
volitiv, sustinut de lipsa sentimentului responsabilitatii si al
culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la
satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei
pedepse.

Din punct de vedere psihologic, nu s-a stabilit pana acum

un criteriu definitiv al actului infractional, specialistii din domeniu
fiind mai degraba preocupati de intelegerea infractiunilor si
implicit descoperirea motivatiilor decat de definirea lor, astfel
incat pentru psihologia moderna ceea ce constituie motivul actiunii

3
judiciare nu este decat un episod-nu intotdeauna semnificativ-al
vietii psihice a subiectului.

O viziune coerent asupra dinamicii i interaciunii

elementelor intregului ansamblu de factori care concur la
producerea actului infractional nu o poate oferi dect o conceptie
sistemic integratoare asupra conduitei si a manifestrilor
psihocomportamentale.

Multitudinea i complexitatea factorilor de care trebuie sa se

tina seama atunci cand ne referim la actele infractionale au
determinat o schimbare de optica n cercetarile moderne
consacrate psihologiei actului infractional. Astfel, n zilele noastre,
profesionistul investigator n cele mai multe cazuri un psiholog
specializat n domeniul judiciar este solicitat:
sa descrie actiunile derulate de faptuitor si mprejurarile in
care acesta a comis fapta, sa ofere organelor de urmrire penala
filmul crimei n dinamica sa;
s-si imagineze profilul faptuitorului, oferind organelor de
urmarire penala ,,amprenta sa psihocomportamentala;
sa anticipeze comportamentul urmator al infractorului,
contracarand pentru viitor miscrile autorului prin intuirea
versiunilor optime cu grad rezonabil de credibilitate n
identificarea acestuia.

4
 Pentru a indeplini aceste trei cerinte specialistul, atunci cand
analizeaza actul infractional, trebuie sa adopte o perspectiva
interdisciplinara in care putem include:
cercetarea clinia , pentru reconstituirea antecedentelor
personale si patologice ale subiectului (inclusiv biodetectia
comportamentului simulat);
examinrile paraclinice, avand ca rol principal probarea si
obiectivarea diagnosticului clinic, precum si aprofundarea
etiopatogeniei unor tulburri (ample investigatii de laborator,
radiologice, electroencefalografice);
investigaiile biogenetice, avsnd ca premiss rolul factorilor
ereditari n structurarea personalitatii;
interpretarea neorofiziopatologica, pentru explorarea
cauzalitatii manifestarilor agresive de comportament cu rasunet
antisocial, legat de conditiile biopsihologice care le exacerbeaza
sau le declanseaza;
cercetarea sociologica,in primul rand, axata pe reconstituirea
structurii personalitatii delincventului si, in al doilea rand orientata
asupra posibilittilor de reechilibrare si reinsertie sociala;
rezolvarea medico-legala, adic furnizarea datelor medicale
obiective pe baza carora se concluzioneaza asupra starii de
imputabilitate (constiinta, discernamant).

3.Comportamentul infracional prezentare general.

5
 Termenul de comportament are o larg utilizare n vorbirea
curent, psihologia judiciar cercetndu-l sub toate aspectele sale
normale sau deviante.

Comportamentul reprezint reacatia global (glandular, motorie

verbala, afectiva,etc. ) a unei persoane ntr-o mprejurare dat. Prin
aceast reacie total organismul uman rspunde la o situaie trit
n funcie de stimulrile mediului i de tensiunile sale interne.
Sistemul specific de referin pentru comportamentul uman l
reprezint situaia sau contextul social la care orice persoan
rspunde prin acte, micri i gesturi vizibile, observabile, n
strns corelaie att cu particularitile situaiei, ct i cu
particularitile i trsturile personalitii sale.
Obiectele, fenomenele, evenimentele care acioneaz asupra
persoanei au un anumit ecou, o rezonan n contiina sa,
corespund sau nu, satisfac anumite trebuine, interese, aspiraii
idealuri. ntre strile interne ale persoanei i situaia n care se afl,
se stabilesc o serie de raporturi de concordan sau de
neconcordan, care n plan subiectiv dau natere tririlor afective.
Toata acestea se realizeaz ntr-un timp i spaiu nedeterminat.
Corelarea tuturor factorilor prezeni la un moment dat, d natere
la un anumit context, situaie, mprejurare de via etc.

Fenomenele psihosociale nu pot fi desprinse de persoan, de ,

purttorul lor, pentru c ele se manifest i au la baz concepiile,

6
normele de conduit pe care le aplic, atitudinile care le adopt,
opiniile pe care le formuleaz. Fenomenele psihosociale iau
natere din interaciunea persoanei cu mediul social n care triete
efectiv, din interaciunea cu situaiile i evenimentele care au loc
cu care intr n contact.
Comportamentul normal, obinuit, al unei persoane
reprezint gradul n care aceasta reuete s ofere un rspuns
semnificativ unei situaii date. Aceast reuit poate aprea numai
n condiiile integritii funciilor psihice, care intervin n grade
diferite, att n evaluarea situaiei, ct i n elaborarea unui rspuns
semnificativ i adecvat faa de ea.
Orice persoan dispune de un ansamblu unitar de trsturi
psihice si comportamente centrate n jurul unui nucleu reprezentat
de personalitate. Aceasta presupune aprecierea personalitii din
punctul de vedere al constanei formelor de exteriorizare
comportamental.
Datorit marii varieti de situaii cu care se confrunt persoana
de-a lungul vieii sale, comportamentul suport un proces de
specializare i difereniere, n funcie de spaiu i timp, de vrst i
de sex, de mediu i cultur, de statusul socio-profesional etc. La
nivelul persoanei, comportamentul apare ca un traductor de
atitudini, fiind de fapt rezultanta configuraiei totale a atitudinilor.
Atitudinile nefiind egale ca intensitate i valoare, n interiorul
sistemului atitudinal are loc o selecie, n urma creia este

7
desemnat i promovat atitudinea cu implicaiile cele mai
profunde n forma de comportament dat.

nelegerea conduitei unei persoane ntr-o mprejurare sau alta

presupune n mod necesar cunoaterea motivelor care o anim,
precum i a scopurilor sale care o prefigureaz i orienteaz
anticipat comportamentul. Prin mijlocirea motivelor i a
scopurilor, comportamentul uman se afl n conexiune direct cu
contiina sub al crei control este.

4.Comportament infractional - modele si factori de

influenta.

De-a lungul timpului au existat o serie de incercari de

modelare a profilului comportamental al infractorului de
drept comun, incepand de la modelul determinismului
biologic al lui Cesare Lombroso, care sustinea existenta unor
trasaturi fizice si fizionomice specifice persoanelor cu
inclinatii criminale, si pana la modelul comportamental al lui
Gary Becker ce sustine ca, indiferent de alti factori, un
individ va adopta un comportament criminal in momentul in
care utilitatea obtinuta in urma infractiunii este perceputa ca
fiind superioara din punct de vedere valoric utilitatii rezultate
din renuntarea la comiterea infractiunii respective.
Conform acestui model, valoarea de utilitate este determinata

8
 de castigul obtinut in urma comiterii infractiunii ponderat cu
sansele de a ramane cu acest castig precum si de cuantumul
pedepsei ponderat cu sansele de a fi prins si pedepsit.

Alt factor de importanta majora care influenteaza perceptia

riscului este cumulul realizarilor si aspiratiilor proprii, mai exact
impactul pe care l-ar avea pedeapsa pentru comiterea unei
infractiuni asupra situatiei sociale si materiale a individului intr-un
anumit.moment.

S-a observat statisitic ca tinerii cu rezultate scolare bune,

persoanele care au sau isi cauta un loc de munca stabil sau pur si
simplu au o situatie materiala buna vor avea tendinte infractionale
mult sub cele ale indivizilor care nu au nimic de pierdut.
Situatia materiala si mediul social al individului exercita la randul
lor o mare influenta asupra inclinatiei spre infractiune.

Cea mai mare parte a infractorilor vor actiona in vederea

obtinerii unui castig material rapid destinat satisfacerii nevoilor de
baza. Un individ va fura pentru a face rost de bani de mancare sau
pentru droguri, in niciun caz pentru a-si achita lectiile de pian.

Studii etnologice pe termen lung efectuate pe anumite sub-

culturi in principal urbane sugereaza insa si o alta motivatie a
infractionalitatii si anume obtinerea unei anumite stari de excitatie
psihica, de senzatii tari sau incercarea de a ascede rapid la un

9
anumit statut in grupul de apartenenta.
Din cauza dificultatilor presupuse de obtinerea unui loc privilegiat
in cadrul grupului din care fac parte, uneori adolescentii sunt
determinati la actiuni prea putin gandite pentru a face impresie si
pentru a se ridica "peste" nivelul celorlalti din grup.
Pe masura ce membrii grupului vor incerca sa isi depaseasca
unul altuia "realizarile" inclinatia medie spre infractionalitate la
nivelul grupului respectiv va fi din ce in ce mai mare, iar acest
lucru va afecta negativ perceptia initiala asupra ideii de infractiune
a tuturor membrilor grupului aflati in proces de formare si
crestere.
Psihologic, omul poate fi considerat ca o fiinta care invata, in
sensul ca achizitioneaza mereu noi deprinderi si cunostinte,
achizitii care ii modifica atitudinile si comportamentul.
Dupa constatarile lui H.J.Eysenck, majoritatea infractorilor
se recruteaza din randurile extravertitilor, a caror caracteristica
fundamentala-pe plan psihofiziologic- este dificultatea de a fi
conditionati, cu alte cuvinte, dificultatea de a fi educati si
bineinteles reeducati.In baza cercetarilor a mii de cazuri,
H.J.Eysenck stabileste ca extravertitul tipic este un element
sociabil, ii plac petrecerile, are multi prieteni, simte mereu nevoia
de a avea in jur pe cineva caruia sa i se adreseze, ii displace lectura
solitara sau studiul de unul singur.El cauta mereu senzationalul, e
gata sa-si asume riscuri, actioneaza sub imptesia momentului si in

10
genere este impulsiv.Il caracterizeaza apoi lipsa de griji,
optimismul, agresivitatea, usurinta cu care isi pierde firea, lipsa de
control asupra propriilor fapte si vorbe.
O alta constatare foarte interesanta a lui H.J.Eysenck este
aceea cu privire la infractorii care au toate caracteristicile
introvertitilor.Acestia, de obicei provin din familii viciate, ale
caror influenta se se exercita cu atat mai usor cu cat caracteristica
principa a introvertitilor, este tocmai usoara conditionabilitare,
deci marea facilitate de a insusi depronderile rele, conceptiile
imorale..etc. care domina in mediul respectiv.

5.Motivatia infractionala si importanta cunoasterii acesteia.

Cunoaterea motivaiei infracionale permite nelegerea
criminalitii din punctul de vedere al celor n cauz : modul cum
au perceput lumea n care triesc, importana dat nevoilor
personale i ale familiilor lor, contiina faptului c exist sau nu
mijloace legale de a le atinge, modul cum au evaluat reacia
comunitii fa de o infraciune sau alta, teama sau nu de
etichetare, atribuirea vinei pentru crima comis sau pentru
devenirea lor infracional, sentimentul c pedeapsa primit e
echivalent cu fapta etc.
De asemenea, identificarea adevratei motivaii, orict de laborios
ar fi acest lucru, permite luarea unor msuri corecte i eficace att
n cazul unui delincvent ct i al unei categorii omogene de

11
infraciuni; acest lucru va contribui semnificativ la o practic
unitar a tuturor instanelor de judecat.

Practica muncii de penitenciare a relevant faptul ca deseori

detinutul motiveaza actul infractional comis, il reprezinta ca fiind
finalul unui proces fara alternative, ca oricine in locul lor ar fi
procedat la fel.
De multe ori vina este atribuita alcoolului, anturajului
sau saraciei,, subiectul nepercepand la adevarata valoare
contributia sa la infractiune, Infractorul trebuie sa justifice in
proprii ochi actiunea antisociala: legitimitatea atribuita de el il
sustine in pregatirea si executarea loviturii, iar dupa aceasta il
apara de remuscari.
De asemenea, o mare parte din deinui consider pedepsele
primite ca fiind aspre comparativ cu faptele comise, lucru de care
au devenit contieni -spun ei - n arestul poliiei sau n penitenciar.
Cunoaterea modului cum diversele categorii de deinui aduli
i motiveaz infraciunile, este deosebit de important pentru
nelegerea factorilor premergtori i a mecanismelor de justificare
utilizate de acetia. Se au n vedere acele infraciuni care au cea
mai mare pondere n totalul celor existente n prezent n
penitenciare: omor, lovituri cauzatoare de moarte,vtmare
corporal grav, viol, furt, tlhrie, ultraj s.a

12
 Realiznd aceast investigaie mai muli ani la rnd, se va putea
releva tipologia motivaiilor la delincvenii romni, corespondena
acestora cu situaia lor social, mutaiile aprute n timp, atitudinea
lor fa de pedepsele primite, modul cum concep reintegrarea lor
social dup liberarea din penitenciar . De asemenea, pe aceast
baz, se vor putea stabili modaliti eficace de intervenie pentru
prevenirea viitoare a acestor conduite antisociale.

Pentru dreptul penal motivatia psihologica a infaptuirii unui act

infractional nu constituie in prezent un criteriu de sanctiune,
tocmai datorita faptului ca aceasta este necunoscuta in majoritatea
cazurilor. O analiza a infractiunii din punct de vedere psihologic,
arata faptul ca in savarsirea acesteia au contribuit o serie de factori
determinanti, in fata unui act ilegal trebuind sa se determine ce rol
au avut in comiterea lui urmatoarele: constitutia corporala,
temperamental, inteligenta, caracterul, experienta anterioara,
constelatia familial, situatia exterioara declansatoare, stereotipul
reactiei sociale fata de de situatie.

6.Personalitatea infractorului. Caracteristici generale.

Pornind de la faptul ca infractionalitatea este in esenta un

fenomen social si care se compune din totalitatea infractiunilor
infaptuite intr-un timp si intr-un spatiu determinat, nu trebuie sa
trecem cu vederea faptul ca in spatele acestei totalitati stau oameni

13
reali, cu dorinte, trebuinte, trairi emotionale, temperamente,
aptitudini si trasaturi caracteriale, intr-un cuvant- indivizi cu
personalitati bine conturate.
Astfel, nu e de mirare ca atentia specialistilor din domeniul
criminalitatii s-a concentrat asupra personalitatii infractorului,
acesta fiind de fapt obiectul principal al studiilor de psihiatrie, de
criminologie, psihologie sau de sociologie a infractionalitatii.
Cercetarea personalitii infractorului este o activitate
complex i complicat, n profilul psihologic al oricriu individ
uman, implicat n infraciune, se mpletesc att caliti pozitive, ct
i caliti care i caracterizeaz apartenena la un anumit grup
social, cel al infractorilor. Calitile psihice ale oricrui om nu pot
s-1 sorteasc fatal la realizarea rolului social de infractor. Dar
exist anumite particulariti psihice, precum i factori sociali, care
i determin profilul psihologic i orientarea comportamental.

7.CARACTERISTICILE PERSONALITATII INFRACTORULUI

Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate

aspectele sale, deschide largi perspective explicatiei stiintifice a
mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o
fundamentare realista a masurilor generale si speciale orientate
catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale.
Personalitatea infractorului este fondul pe care se
intersecteaza, in cadrul duelului judiciar, functiile acuzarii si

14
apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa
infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta
personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea
conduce spre o pedeapsa mai usoara, pe cand cele negative vor
trebui infrante printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii in
care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei,
fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora
societatea nu le-a gasit remedii propice.
Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se
fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza
ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi
racordeaza activitatea la serviciile psihologiei judiciare.
Factorii externi nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc
asupra individului, ci prin filtrul particularitatilor sale individuale,
particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in
elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare masura
in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii
determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit
mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in modul de a
rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu.
Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata ceea ce ii
permite comiterea unor actiuni atipice cu caracter antisocial sau
disocial.

15
 Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare
sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu
cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in
care traieste. Pe aceasta baza se incearca sa fie puse in evidenta
atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne
(mobiluri, motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul
infractional ca atare (Banciu, 1992).
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul
particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite
caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care
incalca in mod frecvent legea:
8.INADAPTAREA SOCIALA.
Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de
vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza
intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in
conditii neprielnice si in mod nesatisfacator.Anamnezele facute
infractorilor arata ca, in majoritatea cazurilor, acestia provin din
familii dezorganizate (parinti decedati, divortati, infractori,
alcoolici etc.) unde nu exista conditii, pricepere sau preocupare
necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al
parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da atentia
cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei
inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta
necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi

16
negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate,
conducand la devianta si apoi la infractiune.
Actiunea infractionala reprezinta etiologic un simptom de
inadaptare, iar comportamental este o reactie atipica.
9.DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI.
Constient de caracterul socialmente distructiv al actului
infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si
executa totul ferit de ochii oamenilor, in general si ai autoritatilor
in special. Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii,
duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se
mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci
tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu
preocupari de o alta natura decat cele ale specialitatii
infractionale. Acest joc artificial ii denatureaza actele si faptele
cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun
observator. Necesitatea tainuirii, a vietii duble, ii formeaza
infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate,
de aspectul normal al vietii.
10.IMATURITATEA INTELECTUALA.
Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe
termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza
ca infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica
importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca
acesta este centrat pe prezent si nu discrimineaza cert delincventa

17
de nondelincventa. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu
rata scazuta a coeficientului de inteligenta (Q.I.), ci inseamna o
capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si
castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea
la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente
minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt (Bogdan
& colab., 1983).
11.IMATURITATEA AFECTIVA.
Consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si
afective, in favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului
psiho-afectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la
reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport
cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente
infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor placeri
imediate, minore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine
consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o
pozitie critica si autocritica autentica, este nerealist, instabil
emotional. Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea
intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente
antisociale cu urmari deosebit de grave.
12.INSTABILITATEA EMOTIV-ACTIONALA.
Datorita experientei negative, a educatiei deficitare primite in
familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite,
infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-

18
actional, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitate,
salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta in reactii fata
de stimuli. Aceasta instabilitate este o trasatura esentiala a
personalitatii dizarmonic structurata a infractorului adult sau
minor, o latura unde tr aumatizarea personalitatii se evidentiaza
mai bine decat pe planul componentei cognitive. Instabilitatea
emotiva face parte din starile de dereglare a afectivitatii
infractorilor care se caracterizeaza prin: lipsa unei autonomii
afective, insuficienta dezvolatre a autocontrolului afectiv, slaba
dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a
celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de
autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata
de sine si fata de altii.

13.SENSIBILITATEA DEOSEBITA.
Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita asupra lor o
stimulare spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului
obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe
infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe
linie sociala, aceasta ducand la canalizarea trebuintelor si
intereselor in directie antisociala. Atingerea intereselor personale,
indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor
fizice si psihice.
14.FRUSTRAREA.

19
 Reprezinta starea celui care este privat de o satisfactie
legitima, care este inselat in sperantele sale. Este un fenomen
complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii
in mod tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a obstructionarii
satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii
apartinea anterior. Frustrarea este, de fapt, experienta afectiva a
esecului, trairea mai mult sau mai putin dramatica a nereusitei.
Una si aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de catre
o persoana si poate fi traita ca frustranta de catre alta.
Starea de frustrare se manifesta printr-o emotionalitate marita, si in
functie de temperamentul individului, de structura sa afectiv, de
formula echilibrului afectiv (stabilitate instabilitate emotionala)
se poate ajunge la un comportament deviant, individul
nemaitinand seama de normele si valorile instituite de societate
(Preda, 1998).
Procesul de frustrare implica trei elemente: a) cauza sau
situatia frustranta in care apar obstacole si relatii privative printr-o
anumita corelare a conditiilor interne cu cele externe; b) starea
psihica (trairi conflictuale, suferinte cauzate de privatiune etc.); c)
reactiile comportamentale, efectele frustrarii (Popescu-Neveanu,
1978). Frustrarea se dezvolta din conflict, generandu-l la randul
sau, mai ales atunci cand starea de frustrare este rezultatul unui act
de atribuire nejustificata, subiectiva a unei intentii rauvoitoare.

20
 Conflictul reprezinta doar o conditie generala care poate duce
la instalarea starii de frustrare. Pentru a se produce frustrarea
trebuie sa aiba loc priza de constiinta motivationala prin care i
se atribuie persoanei frustrate o intentie rauvoitoare (Rudica,
1985). La infractori aceasta apare ca o proiectie a motivarii unor
fapte antisociale pe care le-au savarsit. Imposibilitatea de a pune in
acord trebunitele interne cu exigentele mediului social duce la
aparitia unor conflicte emotionale si stari de frustrare.
Reactiile la frustrare sunt variabile, ele depind de natura
agentului frustrant si de personalitatea celui supus acestui agent.
In cazul infractorului, frustrarea apare atunci cand acesta este
privat de unele drepturi, recompense, satisfactii etc. care considera
ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun
unele obstacole. Frustrarea infractorului este resimtita in plan
afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica, de tensiune)
care dezorganizeaza, pentru momentul dat, activitatea instantei
corticale de comanda a actiunilor, generand simultan surescitarea
subcorticala.
Frustrarea presupune ingustarea campului de actiune. In
cadrul unui grup, subiectul se confrunta cu intentiile
celorlalti. Reactia la aceasta situatie poate fi activa, deci agresiva,
pentru ca subiectul sa-si impuna intentiile sau pasiva, cand acesta
isi reprima actele, pentru a limita agresivitatea celorlalti.

21
 Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de
la abtinere (toleranta la frustrare) si amanare a satisfactiei pana
la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si
piarda pe moment autocontrolul actionand haotic, inconstant,
atipic, agresiv si violent cu urmari antisociale grave. Trairea
tensiunii afective generate de conflict si de frustrare depinde nu
atat de natura si forta de actiune a factorilorfrustranti cat mai ales
de gradul maturizarii afective si morale a infractorului si de
semnificatia acordata factorilor conflictuali si frustranti prin
procesul de evaluare si interpretare.
15.COMPLEXUL DE INFERIORITATE.
Desemneaza o totalitate de trairi si de trasaturi personale
cu un continut afectiv foarte intens, favorizate de situatii,
evenimente, relatii umane etc. care au un caracter
frustrant. Complexul de inferioritate reprezinta o structura
dinamica inconstienta, inzestrata cu mecanisme de autoreglare,
reprezentand reactia impotriva existentei, la nivelul intregii
structuri a personalitatii, a unei surse permanente de dezechilibru
(Popescu-Neveanu, 1978). Din punct de vedere comportamental,
complexul este un altgoritm, o strategie a subiectului cand acesta
nu reuseste sa reduca o tensiune psihica, ci o fixeaza.
Pentru infractor, complexul de inferioritate reprezinta o stare
pe care acesta o resimte ca un sentiment de insuficienta, de
incapacitate personala.

22
 Uneori complexul de inferioritate se cristalizeaza in jurul
unor caracteristici personale considerate neplacute, a unor
deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind potentate si de
catre dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti.
Complexul de inferioritate incita adesea la comportamente
compensatorii, iar in cazul infractorilor la comportamente de tip
inferior orientate antisocial.
J.Pinatel (1971) arata ca la majoritatea marilor delincventi
exista un nucleu al personalitatii ale carui elemente componente
sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta
afectiva. Alaturi de aceste trasaturi ale nucleului personalitatii
criminale sunt mentionate si asa-numitele variabile, care se
raporteaza la aptitudinile fizice, aptitudinile intelectuale si tehnice,
la trebuintele nutritive si sexuale ale individului. In
timp ce nucleul central de trasaturi este raspunzator de trecerea la
actul criminal, guvernandu-l, variabilele determina directia
generala, gradul reusitei si motivatia conduitei criminale.
Personalitatea infractorului este caracterizat de o anumit
motivaie, aptitudini, pregtire i orientare comportamental -
infractionala, dirijndu-se de modele comportamentale cu caracter
antisocial.

Necesitatea unei cercetri ample a personalitii infractorului

este condiionat att de sarcinile justiiei (de descoperire,

23
cercetare, sancionare a infraciunilor si orientare a activitii spre
profilaxia criminalitii), ct i de orientarea contemporan
general-uman spre umanism, armonizare a relaiilor sociale,
anihilare a factorilor distorsionani, provocatori de conflicte
interpersonale i intergrupale.
Din punct de vedere psihologic cercetarea personalitii
infracionale are drept scop:
desemnarea profilului psihologic al personalitii infractorului, n
care scop se recurge i la o investigai a personalitii victimei,
martorului;
stabilirea determinantelor sociale ale comportamentului
personalitii implicate n drama judiciar: al experienei sociale i
al comunicrii, atitudinii fa de valorile sociale, factorilor sociali
care au contribuit la degradare etc.;
identificarea factorilor psihici i a rolului lor n comportament: a
caracterului proceselor psihice i a deformrilor, uneori patologice,
a nsuirilor psihice ale persoanei cercetate;
determinarea factorilor psihologici: a motivelor, scopurilor,
atitudinilor, trebuinelor, orientrilor.

Sistemul trsturilor caracteristice personalitii constituie nucleul

central al personalitii infractorului. Acest nucleu cuprinde n
principal: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea i indiferena
afectiv.

24
 Egocentrismul const n tendina anumitor indivizi de a
raporta totul la ei nii, de a se considera centrul principal de
interes i de a judeca totul numai prin prisma propriilor interese.
Datorit egocentrismului delincventul nu este capabil de a lua
n consideraie alte puncte de vedere, interesele i sentimentele
celorlali. De regul fa de ceilali are o atitudine critic i
acuzatoare, iar personal se consider nedreptit i persecutat de
acetia.
Labilitatea psihic, ca trstur specific a personalitii
infractorului, const n fluctuaii ample ale afectivitii,
disproporionate fa de valoarea stimulilor. Este o reacie ce apare
pe baza unei raportri superficiale la diferitele situaii i persoane.
Subiectul este capricios, uor sugestibil i inconstant, reacionnd
azi ntr-un fel i mine n altul, fa de unul i acelai stimul. Nota
specific cu care labilitatea afectiv marcheaz personalitatea
infractorului, rezid n incapacitatea acestuia de a se inhiba n faa
pericolului sanciunii penale.
Agresivitatea, este un comportament violent, distructiv,
ofensiv, generat de frustrare mpiedicarea satisfacerii unei
trebuine. Poate lua forma autoagresivitii ducnd la sinucidere,
automutilare etc. sau a heteroagresivitii (ndreptat mpotriva
altora) ducnd la omucideri, loviri, rniri, infraciuni sexuale,
injurii, calomnii etc.

25
 Insensibilitatea afectiv, const n incapacitatea de a nelege
suferina altuia, n plcerea morbid produs de suferina acestuia.
Se poate manifesta ntr-o form foarte consistent i constant
structurat n cadrul personalitii, ct i sub forma unui proces
evolutiv i tranzitoriu, acest ultim caz putnd lua forma unei
inhibri afective fr ca subiectul s-i dea seama de aceasta, ceea
ce face ca n unele omucideri generate mai ales de drame
familiale, agresiunea s se desfoare cu un nspimnttor snge
rece sau sub forma dezangajrii afective n care subiectul i d
seama de acest proces de srcire sufleteasc i ncearc s o
compenseze.

16. Componentele ale pesonalitatii umane in savarsirea actului

infractional

Comportamentul antisocial angajeaz ntreaga personalitate a

individului, cu toate componentele, laturile i trsturile sale n
mod difereniat i nuanat.Principalele componente ale
personalitii umane n svrirea faptelor ilicite sunt urmatoarele:
a) Componenta anatomo-morfo-fiziologic
Svrirea actelor infracionale implic n mod divers structurile
somatice i -funcionalitatea diferitelor organe ale individului.
Unele dintre acestea pot favoriza executarea anumitor acte
infracionale sau defavoriza comiterea altora.

26
 n acelai timp se impune a fi subliniat faptul c, cu toate
acestea, nu exist factori specifici ai criminalitii n domeniul
anatomiei i ai fiziologiei.

b) Componenta psihologic.

Un rol esenial n activitatea infracional l au structurile,

procesele i caracteristicile psihice. Aceast constatare de
ansamblu este unanim acceptat, ns atunci cnd se pune
problema dac anumite structuri i funcii psihice sau nivele de
dezvoltare a acestora sunt sau nu specifice activitii criminale
apar puncte de vedere multiple i uneori divergente.
Exist o anumit relaie ntre activitatea infracional i trsturile
personalitii: temperamental,aptitudinile, caracterul. n ce
privete relaia dintre temperament i infraciune, trebuie spus c
aceasta influeneaz mai ales aspectul energetic formal al acesteia.
Una din aptitudinile a crei implicare n cadrul criminalitii este
printre cele mai controversate o constituie inteligena. S-a
acreditat pentru o vreme ideea c infractorii ar fi inferiori din
punctul de vedere al performanelor intelectuale fa de
neinfractori. S-a considerat de asemenea c debilii mintali, idioii
i cretinii ar da un mare procent de delincven.
n ce privete procesele psihice, se remarc o puternic
implicare a afectivitii, voinei i motivaiei. Aproape fr
excepie, personalitatea infractorului se caracterizeaz prin

27
instabilitatea emoional - afectiv sau prin indiferen afectiv, n
general prin accentuate dereglri ale afectivitii.
c) Componenta psihosocial.
Dei n anumite condiii particularitile psihice i fizice ale
organismului uman pot exercita o influen nefast asupra
comportamentului, acestea nu acioneaz ca factori pur biologici
sau pur psihologici, ci au o puternic ncrctur social,
acionand ntr-o anumit contextur socio-economic.

17.Fazele intrapsihice ale actiunii infractionale:

Stabililind tipul comun de nerespectare a legii, se poate spune ca
niciodata nu este absolut impulsiva si nici premeditata in
totalitate,ci ca se desfasoara de-a lungul celorlalte manifestari
comportamentale, dorintei sau tendintei de a comite o ilegalitate
urmandu-i deliberarea sau indoiala, intentia delictuala si in cele
din urma decizia.
Pentru interpretarea corect a comportamentului
infracional, trebuie avute n vedere cele trei faze ale actului
infracional:
faza preinfracional;
faza infracional propriu zis;
faza postinfraconal

28
 Situaia preinfracional reprezint un ansamblu de
circumstane exterioare personalitii infractorului, care precede
actul infracional. Aceast situaie implic dou elemente:
a) evenimentul, care determin apariia ideii infracionale;
b) circumstanele, n care infraciunea se pregtete i se
realizeaz.
n svrirea unei infraciuni, autorul acesteia particip cu ntreaga
sa fiin, mobilizndu-i pentru reuit ntregul su potenial
motivaional i cognitiv-afectiv.
Punerea n act a hotrrii de a comite infraciunea este precedat
de o serie de procese de analiz i sintez, de lupta motivelor,
deliberarea i actele executorii antrennd profund n toat
complexitatea sa, personalitatea infractorului.
Pn la luarea hotrrii de a comite infraciunea, psihicul
infractorului este dominat de perceperea i prelucrarea
informaiilor declanatoare de informaii ale cror polaritate se
structureaz dup modelul unor sinteze aferent-evolutive, servind
deliberrilor asupra mobilului comportamentului infracional. n
calitate de pas iniial al formrii mobilului comportamental
infracional, se situeaz trebuinele a cror orientare antisocial
este de o importan fundamental, ntruct prin prisma acestora se
percepe situaia extern.

29
 Din punct de vedere psihologic trebuinele se manifest n
contiina individului ca mobil al comportamentului posibil i, n
cazul unui concurs de mprejurri, pot determina luarea unor
decizii pentru svrirea infraciunii. Rezultatul procesului de
deliberare depinde n mare msur de gradul de intensitate al
orientrii antisociale a personalitii infractorului.

n faza preinfracional se constituie premisele subiective ale

svririi faptei, determinate att de predispoziiile psihice ale
fptuitorului ct i de mprejurrile favorizante cu valene
declanatoare.
Aceast faz se caracterizeaz printr-un intens consum luntric,
ajungnd chiar la un grad de surescitare, problematica psihologic
fiind axat att asupra coeficientului de risc, ct i asupra mizei
puse n joc. n procesul de deliberare intervin criterii
motivaionale, valorice, morale, afective i materiale. Capacitatea
de proiecie i anticipare a consecinelor influeneaz, de
asemenea, n mare msur actul decizional.
Procesele de analiz i sintez a datelor despre locul faptei i
de structurare a acestora ntr-o gam de variante concrete de
aciune (comportament tranzitiv de alegere a variantei optime) se
declaneaz n faza a doua a actului, faza infracional propriu-
zis.

30
 Planul de aciune, n desfurarea sa (timpul de svrire,
succesiunea etapelor, mijloacele de realizare etc.) este reprezentat
mental.
Odat definitivat hotrrea de a comite infraciunea, latura
imaginativ a comiterii acesteia este sprijinit de aciuni concrete
cu caracter pregtitor. Astfel, dac n faza deliberrii
comportamentul infractorului este de expectativ, dup
luarea hotrrii aceasta se caracterizeaz prin activism realizarea
actelor preparatorii presupunnd apelul la mijloace ajuttoare,
instrumente, contactarea de complici, culegerea de informaii,
supravegherea obiectivului.
Rezultanta acestui comportament poate fi dup caz, fie
concretizarea n plan material a hotrrii de a comite fapta prin
realizarea condiiilor optime reuitei ei, fie desistarea, amnarea,
ateptarea unor condiii i mprejurri favorizante.Trecerea la
ndeplinirea actului se asociaz cu trirea unor stri emoionale
intense. Teama de neprevzut, criza de timp, obiectele, fiinele sau
fenomenele percepute n timpul comiterii faptei (instrumente de
spargere, arme victim, martori, context spaio-temporal
desfurrii faptei etc.)n funcie de proprietile lor fizico-
chimice(intensitate, form, mrime,culoare, dispoziie spaial
etc.) amplific aceste stri emoionale.
Elementul caracteristic psihologiei infractorului dup
svrirea faptei este tendina de a se apra, de a se sustrage

31
identificrii, nvinuirii i sanciunii. Faza postinfracional are o
configuraie foarte variat, coninutul su este determinat n bun
msur de modul n care s-a desfurat faza anterioar.
Comportamentul infractorului n aceast etap este reflexiv-
acional, ntreaga lui activitate psihic fiind marcat de viziunea
panoramic a celor petrecute la locul faptei. Practica a demonstrat
n aceast direcie existena unui registru de strategii de
contracarare a activitilor de identificare i tragere la rspundere
penal a autorilor.

n urmrirea scopului, infractorii nu ezit n a ntrebuina

orice mijloace care i-ar putea ajuta: minciuna, perfidia, atitudini
variate, cutnd s inspire comptimire pentru nedreptatea ce li se
face sau pentru situaia n care au ajunssilii de mprejurri.

Cnd aceste strategii nu au succes, unii infractori recurg ,

chiar la intimidarea acestuia. Procesarea informaiilor referitoare la
evenimentele petrecute, determin, la nivel cerebral apariia unui
focar de excitaie maxim, cu aciune inhibitorie asupra celorlalte
zone, i n special asupra celor implicate n procesarea acelor
evenimente care nu au legtur cu infraciunea, iar la nivel
comportamental acioneaz conform legii dominantei defensive.

Infractorul are o atitudine defensiv att n timpul svririi

infraciunii, ct i dup arestare, n timpul cercetrilor i a

32
procesului, uneori chiar i n timpul executrii pedepsei. n
momentul n care infractorul a fost inclus n cercul de suspeci i
este invitat pentru audieri, comportamentul acestuia continu s se
caracterizeze prin tendina de simulare. Are o atitudine defensiv,
care merge de la mici denaturri pn la ncercri sistematice de a-
i mbunti condiia procesual. Infractorul adopt diferite poziii
tactice determinate nu numai de gradul lui de vinovie, ci i de
poziia pe care o are fa de anchetator. Dac infractorul simte c l
domin pe anchetator (fie n capacitatea de argumentare, fie n
privina probelor pe care la are asupra vinoviei lui), acesta va fi
extrem de precaut n cea ce relateaz i nu va renuna la poziia lui
dect n faa unor dovezi puternice. Dac realizeaz superioritatea
anchetatorului, atunci rezistena lui scade i dominanta defensiv
se va manifesta doar prin unele ajustri ale declaraiilor pe care le
face.

Concluzie

Diagnosticarea ct mai corect a profilului

psihocomportamental al infractorilor, evidenierea ct mai
exact a cauzelor care au determinat comportamentul lor
antisocial ar constitui cerine eseniale pentru conturarea
programelor terapeutic-educative din cadrul instituiilor
corecionale, avnd impact asupra reinseriei i reintegrrii
sociale a acestora

33
 Bibliografie:

- Tudorel Badea Butoi.(2008).Victimologie si psihologie

victimala.Ed.Pnguin Book, Bucuresti.

- Gheorghe Florian.(2009).Psihologie penitenciara. Ed.Oscar

Print, Bucuresti.

- Emilio Mira Y Lopez.(2009).Manual de psihologie

juridica.Ed.Oscar Print, Bucuresti

- T.Butoi si I.T.Butoi.(2001).Psihologie judiciara.

34
- Tihan Eusebiu- International Scientific Session Challenges
of the Knowledge Society 2007.Aspecte ale devenirii personalitatii
infractorului.

- Alexandru Pintea- Aspecte de natura criminological cu

privire la personalitatea infractorului.

35