Functia comunicarii stabileste o relatie intre o anumita forma lingvistica si

situatian in care aceasta este utilizata. Comunicarea organizeaza enuntul in forme diferite
ceea ce duce la existenta unor tipuri diferite de mesaje, care presupun mai multe functii
ale limbajului. Chiar daca un mesaj nu are o singura functie, una dintre ele predomina si
ii asigura acestuia o structura verbala specifica.

Functia emotiva (expresiva, interjectionala) - axata asupra emitatorului

- reprezinta capacitatea emitatorului de a personaliza discursul, de a se exprima clar,
logic, nuantat, dar si capacitatea mesajului de a semnala, dincolo de intentiile si vointa
emitatorului, date despre personalitatea acestuia
- prin bogatia si diversitatea vocabularului, prin tonul si ritmul vorbirii, prin
corectitudinea enunturilor se dezvolta informatii despre gradul de intruire, mediul social,
informatia culturala, atitudinea etc.
- potrivit lui Tudor Vianu in capitolul "Dubla intentie a limbajului", limbajul are o
dubla intetionalitate: "cine vorbeste o face pentru a-si impartasi gandurile, sentimentele si
reprezentarile, dorintele sau hotararile", dar si pentru a comunica
- vorbitorul comunica si se comunica , insa cele doua caracteristicei - tranzit si
reflexiv - nu se completeaza reciproc, pentru ca tranzititivitatea duce la reducerea
reflexivitatii.
- evidentiaza individualitatea psihologica/emotionala a vorbitorului, intr-un
anumit moment, revarsata in limbaj ex. "Scapasem de ceva greu, de ceva ucigator. Imi
venea sa cant, sa alerg." (Maitreyi);
- evidentierea starilor afective sau reactiilor sufletesti ale emitatorului la contactul
cu o anumita realitate
- trdeaz starea afectiv, sentimentele, valorile morale, capacitile cognitive i
cultura emitorului
- se poate afirma c funcia expresiv este prezent n aproape toate mesajele,
deoarece nsi alegerea pentru mesaje a unei formule de construcie din cele mai simple,
mai reci, este tot un semn al unei anumite atitudini a vorbitorului faa de coninutul
mesajului
- anumite particulariti de ritm, debit verbal n emisia mesajului, de mimic i
gesturi care nsoesc anumite secvene, variaiile de intonaie etc, demonstreaz c, dei
limba este asemntoare cu un cod, n realitate ea presupune mai multe coduri
- in general, marcile lingvistice ale subiectivitatii emitatorului sunt si marci ale
acestei functii
- stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjectii; dincolo de emotia
pura, limba poseda insa si alte caracteristici formale, menite sa marcheze participarea
afectiva a vorbitorului la enunt (persoana a II-a pronume si verb, intonatia interogativ-
exclamativa, lungirea emfatica a sunetelor etc)
- o certa functie stilistica indeplinesc arhaismele, regionalismele si expresiile
populare inzestrate cu poeticitate
- la nivel fonetic: accentul, intonatia, pauza afectiva, prelungirile emfatice de
sunete
- la nivel sintactic: antepunerea adjectivelor cu functie in epitetizare,
inversiunile si dislocarile sintactice
 - la nivel lexico-semantic: valoarea stilistica a termenilor colocviali si argotici;
functia stilistica a unor derivate lexicale (diminutive, augmentative); verbe ale
subiectivitatii precum: a iubi, a uri, a dori, a spera, de perceptie: a simti, a se parea, a
vedea, verbe sugestiv-imaginative: a visa, a-si inchipui, a imagina.
- la nivel gramatical: substantivul (forme de plural cu valoare hiperbolica sau cu
intelesuri depreciative; forme de feminin cu sensuri ironice sau peiorative); forme de
vocativ cu valente afective, adjectivul (superlativ), verbul si modurile verbale (modul
optativ), ca expresie a atitudinii emitatorului fata de actiunile ori starile exprimate
- modalitatile lingvistice de realizare a subiectivitatii in limbajul liric sunt: indici ai
persoanei (pronumele personale, categoria persoanei in flexiunea verbala), indici ai
timpului (sistemul timpurilor verbale, adverbele deictice de timp: acum, atunci, ieri,
astazi), indici ai spatiului (formele pronominale si adjectivele demonstrative, adverbele
deictice de loc: aici, acolo, dincolo).

Functia referentiala (denotativa, cognitiva) - axata pe referent

- vizeaza contextul/referentul comunicarii si reprezinta capacitatea enunturilor de a
transmite informatii prin apelul la un cod cunoscut interlocutorilor
- exprima ansamblul factorilor, care dincolo de sensurile enunturilor, afecteaza,
modeleaza semnificatia acestora (situatia de comunicare - locul, momentul, relatia de
comunicare dintre cei doi)
- fixeaza un suport obiectual al comunicarii ex. George este un copil bine-crescut
- marcile ei: formulele de salut si de adresare care ne pot indica relatia dintre
emitator si receptor, statutul acestora, diverse adverbe de loc, de timp, pronume care ne
indica persoanele implicate in dialog, deicticele

Functia poetica (estetica, literara) - axata asupra mesajului

- presupune modul n care este concentrat mesajul poetic de la emitor spre
receptor i constituie funcia esenial a artei verbale
- masoara originalitatea mesajului, unicitatea acestuia, gradul sau de expresivitate
- nu este caracteristica doar limbajului poetic, ci limbajului artistic, in general;
astfel, poate aparea in stilul publicistic sau colocvial, cum ar fi constructiile
paremiologice (proverbe, zicatori), iar marcile ei marcile ei sunt in general figurile de stil
(tropii, cu precadere)
ex: "Cu galben si cu rosu isi coase codrul ia" (I.Pillat - In vie); "Banul e ochiul
dracului"
- se stie ca, spre deosebire de limbajul stiintific, pentru care ceea ce conteaza cu
precadere este despre ce se vorbeste, limbajul poetic pune accentul pe cum se spune.
Daca cel dintai privilegiaza semnificatul, cel de-al doilea privilegiaza semnificantul. In
spatele cuvintelor dintr-un text stiintific se vad intelesurile pe care ele ni le dezvaluie, pe
cand cuvintele unui poem sunt, in mare masura, opace, ele retinand atentia cititorului
asupra aspectului lor concret, ceea ce face ca orice incercare de a le inlocui cu sinonime
sa distruga poeticitatea textului
- ea nu apare singura: in poezia epica, unde se intrebuinteaza formulari la persoana
a III-a, apare si functia referentiala; in poezia lirica, in care enunturile sunt la persoana I
apare si functia emotiva, iar in poezia liric-adversativa, cu valori retorice, formulate la
persoana a doua (oda, epistola, satira) apare si functia conativa;
- caracteristicile artei literare datorate functiei poetice sunt: originalitatea si
noutatea limbajelor, varietatea lexicala obtinuta prin nuantarea sinonimica si prin
combinari novatoare de cuvinte si de sensuri, valorificarea termenilor considerati de
artele poetice traditionale drept "antilirici" (reconsiderati de estetica uratului si de
orientarile avangardiste), gasirea unor surse de poeticitate in formularile intentionat
prozaice sau chiar sintagme preluate din variate stiinte, reactivarea vocabularului pasiv al
limbii (prin actualizarea arhaismelor, regionalismelor etc), innoirea perpetua a formelor
artistice prin apelul la neologisme si la unitati frazeologice neobisnuite.

Functia metalingvistica - axata asupra codului

- apare cand exista intentia de a se atrage atentia asupra codului utilizat: folosirea
explicatiilor, definitiilor, precizarilor ale sensului dat cuvintelor, a gesturilor, a tonului, a
perifrazelor explicative (explicaii de genul glumesc, desigur) care au n vedere
nelegerea corect i complet a mesajului
- permite limbii sa-si defineasca propriile elemente ex: "Substantivul strigatura este
derivat de la verbul a striga."
- presupune intervenii prin care se verific folosirea i nelegerea cuvintelor, a
sensului lor, a implicaiilor colaterale ale semnelor din cod
- are n vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul n care funcionarea
nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizeaz i faciliteaz
comunicarea
- artele poetice faciliteaza decodarea semnificatiilor oferind "chei de lectura"
- expresia cea mai clar a funciei metalingvistice este nsi metalingvistica,
limbajul gramaticii, propoziiile acestei discipline tiinifice. Dar funcia metalingvistic
este prezent n mod curent n conversaia obinuit ca un mijloc de control privitor la
folosirea aceluiai cod lingvistic din partea colocutorilor. nsuirea limbii materne, a unei
limbi strine sunt procese n care se stabilete, pentru cei aflai n situaie, dicionarul i
gramatica codului limbii, regulile de codificare i de decodificare

Functia fatica (interactionala) - axata asupra canalului

- are in vedere caracteristicile mijlocului de comunicare si controlul bunei
functionari a acestuia, urmarind stabilirea si mentinerea contactului dintre emitator si
receptor
- este expresia relaiei dintre mesaj i contactul lingvistic, reprezentand un mijloc de
stabilire a relaiei de comunicare, de control, prelungire, restabilire i ntrerupere a acestui
contact
- nenumarate semnale fatice insotesc comunicarea interpersonala: confirmari
verbale sau prin miscari ale capului, dar mai ales jocul privirilor prin care se reconfirma
mereu pastrarea contactului.
- caracteristice sunt formulele protocolare de salut, interjecia alo!, inseriunile
incidente de tipul (m) auzi ?, (m) asculi ?, nelegi ?; interveniile de tipul nu m
ntrerupe, ai rbdare, las-m s termin ce am de spus
- enunuri fatice sunt i cele de tipul da, desigur, bine, neleg, fr ndoial, nu mai
spune !, ce spui! cu care receptorul intervine n timpul transmiterii mesajului fie pentru a
confirma c se afl pe recepie, fie pentru a-i manifesta atitudinea fa de coninutul
anumitor secvene ale mesajului.
- faticul culmineaza in intonatie, dar si in alti operatori importanti de luare de
contact, precum strangerea de mana, zambetul, inclinarea capului si, mai ales, privirea.

Functia conativa (persuasiva, retorica) - axata asupra receptorului

- se refera la efectul de convingere pe care mesajul trebuie sa-l exercite asupra
receptorului, de la care se asteapta un anumit tip de raspuns(verbal, comportamental)
- servete la incitarea acestuia la aciune/respectiv la ncetarea aciunii prin ordine,
ndemnuri, rugmini, interdicii, etc.
- funcia conativ se concentreaza pe strategia lingvistic a contactrii
receptorului, bazat pe mrci ale vocativului, pronumela persoana a II-a i
imperativului (mod verbal personal), de propoziii imperative, exclamative, interogative.
Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelen
ex: "Ajunge, Ionel! destula dulceata, mama!" (Caragiale - Vizita)
- funcia conativ i gsete adesea expresia n inseriunile incidente care vizeaz
direct colocutorul, i regleaz comportamentul de receptor prin interveniile spontane ale
locutorului n anumite momente ale transmiterii mesajului cu formule de tipul (dup cum
tii, aa cum cunoti, vezi bine, nu te supra, bat-te norocul)
- aspectele conative sunt specifice mai ales conversaiei curente, dar apar frecvent n
textele oratorice ca mijloace specifice de a trimite permanent mesajul la receptorul
colectiv, pentru a-i prelucra comportamentul fa de mesaj.