Sunteți pe pagina 1din 1

Stadiu ultim este dobndirea Minii lui Hristos: puritatea desvrit, kenoz, atribute divine.

Aceste referine
sunt
mistice.
Maxim Mrturisitorul spune: Iar cap al lui Hristos, adic al raiunii negat tainic prin
depire, este Mintea ridicat n chip absolut i infinit peste toate i n tot chipul. Pe aceasta, Hristos cel neles
spiritual
ca Raiunea Minii prin fire, o face cunoscut celor vrednici. Pentru c, zice: Cel ce m-a vzut pe Mine, a vzut
pe
Tatl.
Maxim Mrturisitorul mai zice: Cuvntul brbat nu cuprinde i pe brbaii necredincioi.
Dovad clar c nu se refer la sexul omului, ci la un stadiu al minii. Numai credina confer atributul de
brbtesc
unui om.
Astfel, Maxim Mrturisitorul elucideaz propoziia din Sfntulv Pavel Capul femeii este brbatul, iar capul a tot
brbatul este Hristos(I Corinteni 11: 3 -10).
Brbat nseamn minte activ, minte iniiat n teologie mistic, mintea cnd se roag sau proorocete,
adic 72
primete nvtur sau nva pe alii. Femeia care se roag sau proorocete, care primete nvtur sau
nva pe
alii, are minte de brbat, ea cunoate mpria.

S-ar putea să vă placă și