CURS 1

Definirea fiscalitii. Principiile fiscaliti. Politica fiscal general

a Uniunii Europene. Clasificarea impozitelor i taxelor.

1. Definirea fiscalitii

Fiscalitatea este totalitatea impozitelor i taxelor provenite de la persoane fizice i

juridice care alimenteaz bugetele publice.
Considerabilele resurse financiare de care statul are nevoie se procur de ctre acesta
de la toi cetenii aflai sub jurisdicia sa, pe calea achiziiei de bunuri, de servicii, a
prelevrilor obligatorii precum i a mprumuturilor de la proprii ceteni sau de la organisme
financiare internaionale.
nc din epoca Imperiului Roman practicile specifice fiscalitii se realizau prin
operaiunile unor nali demnitari de pe ntinsul imperiului, i anume prin intermediul aa-
numiilor fisci procurator sau fiscus caesari, funcionari imperiali care formau structuri
abilitate s colecteze drile de la pltitori. Drile constau n bunuri de valori diferite sau n
prestri cu titlul de servicii obligatorii n beneficiul curii imperiale.
Pe msura extinderii monedelor i a altor nsemne bneti, aceste obligaii dobndeau
o pondere tot mai mult monetar. E lesne de neles c fiscalitatea a urmat aceeai traiectorie
de evoluie ca nsi evoluia societii umane. Natura relaiilor stabilite ntre cetenii pltitori
si structurile oficiale purttoare de autoritate publica confer fiscalitii un specific aparte,
care cumuleaz deopotriv susinere i proteste, astfel concretizndu-se impactul pe care l
nregistreaz pe toate palierele activitii umane. n plus, este un domeniu cu o mare
vizibilitate, care creste sinergic cu fiecare analiza i prognoza ntreprins de la cel mai mic
nivel, i pn la managementul guvernamental.
Fiscul si fiscalitatea cumuleaz numeroase accepiuni i variante de formulri al cror
numitor comun const n urmtoarea formulare: sistem de acte normative si instituii prin care
autoritatea public stabilete i ncaseaz contribuiile bneti de la toi pltitorii persoane
fizice i/sau juridice.
Se poate conchide c, n realitate, fiscalitatea i autoritatea public s-au constituit simultan,
deoarece orice persoan fizic sau juridic ce deine un bun sau realizeaz un venit din
categoria celor impozabile sub jurisdicia unui stat, datoreaz impozite i taxe acelui stat.
Aceast evoluie s-a materializat n funcionarea unui sofisticat sistem fiscal care
administreaz banul public.
Statul i exercit atribuiile sale fiscale, prin dou instituii:
Parlamentul ca organ legislativ de decizie i control att n stabilirea, ct i n aprobarea
impozitelor i taxelor ca venituri ale statului;
Guvernul ca organ executiv ce asigur conducerea general a activitilor menite s aplice
totalitatea reglementrilor fiscale.
Sistemul fiscal e construit pe trei paliere distincte, a cror intercondiionare deriv din
complementaritatea atribuiilor lor:
a) Legislaia fiscal, cuprinde cadrul juridic de reglementare a dreptului de crean al
statului asupra contribuabililor, drept pe baza cruia se asigur premisele de constituire a
veniturilor statului;
b) Mecanismul fiscal, reprezint principiile, ideologiile, dar i metodele i tehnicile
concrete de stabilire, de urmrire i de ncasare a impozitelor i taxelor ca venituri ale statului;
 c) Aparatul fiscal, semnific structurile administrative ca organe specializate i
mputernicite de autoritatea public s pun n micare mecanismul fiscal i s aplice
legislaia fiscal.
Prin urmare, n aceast componen, sistemul fiscal acioneaz la toate nivelurile
structurilor organizatorice ale oricrui stat, iar corolarul acestor 3 componente l reprezint
controlul asupra legalitii acestor activiti.
n problematica fiscal, impozitul ocup locul central i a devenit instrumentul clasic, dar i
principal, de constituire a veniturilor statului, dat fiind caracterul su economic i istoric.
n condiiile integrrii economice i ale mondializrii schimburilor economice aa cum
au loc astzi, impozitul nu poate rmne insensibil la aceste procese. Dimpotriv, fiscalitatea
unui stat acioneaz asupra altora i viceversa, iar msurile luate de un stat sau altul pentru a
modifica sau a pentru a pstra dreptul fiscal existent nu sunt cu totul neutre n raporturile cu
economiile altor state. Se vorbete de necesitatea armonizrii, a adoptrii unei apropieri
globale a politicilor fiscale care, cel mai adesea, se exprim prin necesitatea armonizrii
sistemelor fiscale din diferite ri. O astfel de evoluie risc s bulverseze fiscalitile
naionale, iar pe termen lung, chiar autonomia i suveranitatea politic a statelor.
Pornind de la funciile finanelor publice, se pot formula i funciile fiscalitii. Astfel,
fiscalitatea ndeplinete urmtoarele funcii:
-Funcia de constituire a fondurilor bneti la dispoziia statului;
-Funcia de mobilizare a resurselor bneti;
-Funcia de control, prin organe specializate ale Aparatului fiscal: Ministerul Finanelor
Publice, Agenia Naional de Administrare Fiscal, Direcia General a Finanelor Publice.
Din funciile prezentate rezult rolul fiscalitii n plan economic, financiar i
social.
Fiscalitatea reprezint un instrument la ndemana Guvernului pentru intervenie n
viaa economic a statului. Prin intervenia statului, prin fiscalitate se creeaz obiective
economice noi n proprietate public sau are loc finanarea de ctre stat a unor domenii cu
rentabilitate marginal.
n plan social-fiscal urmrete pe de o parte protejarea celor mai defavorizate categorii
sociale i pe de alt parte influenarea comportamentelor insului i a colectivitii umane.
Rolul fiscalitii este i de stimulare a investiiilor i de folosire a intregului potenial
al rii.
Gradul de fiscalitate poate fi diferit de la o ar la alta i de la o perioad la alta. Printre
factorii externi sistemului de impozite, care influeneaz limita fiscalitii, se numr:
-nivelul PIB pe locuitor;
-prioritile stabilite de autoritile publice competente n ceea ce privete destinaia
resurselor aflate la dispoziia statului;
-natura instituiilor publice.
Printre factorii proprii sistemului de impozite se afl scara progresivitii cotelor de
impunere.
Nivelul fiscalitii poate fi pus n eviden cu ajutorul indicatorului rata presiunii
fiscale sau rata prelevrilor obligatorii. Presiunea fiscal se calculeaz ca raport ntre
prelevrile obligatorii dintr-o anumit perioad i valoarea PIB nregistrat n aceeai
perioad.

Rpf = x 100; Rpf = rata presiunii fiscale;

Pob = prelevri obligatorii;
PIB = produs intern brut.
 Aceat expresie de calcul este una cantitativ, i nu calitativ, deci nu poate s
surprind aspecte n legtur cu latura calitativ a factorilor de influen.
Putem determina i o presiune fiscal psihologic, care msoar gradul de toleran la
impozit. De obicei ia forma presiunii fiscale individuale calculat ca raport ntre totalul
prelevrilor suportate de contribuabil i totalul veniturilor obinute de acetia naintea
impozitrii.

Rpfi = x 100;

Rpfi = rata presiunii fiscale individuale.

La nivel macroeconomic, rata presiunii fiscale poate fi calculat n dou forme:
-rata presiunii fiscale n sens strict, presupune realizarea raportului dintre mrimea
impozitelor nacasate de stat i PIB.

Rpf n sens strict = x 100.

-rata presiunii fiscale n sens larg, calculat ca raport ntre ansamblul impozitelor i
contribuiile sociale i PIB.
+
Rpf n sens larg = x 100.

2.Principiile fiscalitii.

Impunerea reprezint totalitatea aciunilor legate de perceperea impozitelor. Procedeul

de impunere trebuie s fie realizat n concordan cu anumite cerine, reguli, care mai snt
numite i principii ale impunerii. Pentru prima dat principiile impunerii au fost formulate de
economistul englez Adam Smith nc n secolul XVIII n lucrarea sa Avuia naiunilor.
Aceste principii ulterior au fost numite principii (maxime) clasice ale impunerii., respectiv :
justeea (echitatea) fiscal este primul principiu i a avut ca scop imediat diluarea, chiar
anularea privilegiilor nobiliare i ale clerului fa de restul populaiei; ca atare, supuii aveau
fa de stat obligaia de a contribui cu impozite pltite n strict conformitate cu veniturile sau
averea pe care o au;
certitudinea impunerii se refer la nlturarea arbitrariului i a voluntarismelor, susceptibile
la abuzuri, att din partea statului, ct i din partea contribuabililor; se arta c un impozit
incert poate provoca mai mult ru dect unul mpovrtor;
comoditatea impunerii face referire la acele tehnici i metode de ncasare care, prin orice
mijloace, trebuie s-i uureze contribuabilului demersurile proprii de a-i plti drile;
randamentul impunerii se refer la costurile pe care le presupune funcionarea unui sistem
fiscal; acesta trebuie s fie eficient fr a necesita costuri prea mari; trebuie s fie corect
ordonat, nct s nu-i stnjeneasc pe contribuabili de la activitile lor curente, creatoare de
venituri i, n acelai timp, s favorizeze alimentarea cu fonduri a bugetului public n mod
sistematic i operativ.
 Potrivit evoluiilor fireti din societatea uman maximele impunerii s-au diversificat,
s-au mbogit cu noi i noi contribuii i observaii, specifice poziiilor i abordrilor politice
de la nivelul managementului guvernamental. nvmintele Marii Depresiuni a anilor '30,
precum i influena ideilor Keynesiste au determinat creterea rolului statului n viaa social-
economic i, implicit, a rolului impozitelor.

Codul fiscal din Romnia prevede c fiscalitatea se bazeaz pe urmtoarele principii:

a) neutralitatea msurilor fiscale n raport cu diferitele categorii de investitori i capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurnd condiii egale investitorilor, capitalului romn i strin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care s nu conduc la
interpretri arbitrare, iar termenele, modalitatea i sumele de plat s fie precis stabilite pentru fiecare
pltitor, respectiv acetia s poat urmri i nelege sarcina fiscal ce le revine, precum i s poat
determina influena deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) echitatea fiscal la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferit a veniturilor, n
funcie de mrimea acestora;
d) eficiena impunerii prin asigurarea stabilitii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal,
astfel nct aceste prevederi s nu conduc la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice i
juridice, n raport cu impozitarea n vigoare la data adoptrii de ctre acestea a unor decizii
investiionale majore.
Includerea acestor principii n structura Codului fiscal din ara noastr indic totodat i
jaloanele de aciune ale deciziei politice. n contextul actual, puterea politic are obligaia nu doar de a
concepe i de implementa politici fiscale coerente i armonizate cu mediul economic european, ci i de
a reeduca i de a forma noi categorii de contribuabili, contieni de drepturile i obligaiile lor, iar
acesta este un obiectiv de atingerea cruia depinde, ntr-o semnificativ msur, nsi integrarea n
clubul statelor civilizate europene.

3. Politica fiscal general a Uniunii Europene

Suveranitatea fiscal se numr printre drepturile suverane fundamentale ale statelor

membre ale UE care, n acest domeniu, au conferit UE doar competene limitate.
UE i intensific lupta mpotriva evaziunii i a eludrii fiscale, care constituie o ameninare la
adresa concurenei loiale i sunt cauza unui deficit bugetar major. Politica fiscal este
influenat, n mare msur, de jurisprudena Curii Europene de Justiie, iar Parlamentul
European dispune, n aceast privin, de dreptul de a fi consultat, excepie fcnd chestiunile
bugetare, n cazul crora, n calitatea sa de autoritate bugetar, Parlamentul mparte
competenele decizionale cu Consiliul.
Combaterea eludrii fiscale i a planificrii fiscale agresive reprezint o provocare
cheie. mbuntirea cooperrii i a coordonrii i sporirea transparenei n relaiile dintre
statele membre ale UE n domeniul politicii fiscale le-ar permite statelor membre s evite
pierderile semnificative de venituri i ar contribui la asigurarea unui nivel mai ridicat de
echitate la nivelul Uniunii.
UE a implementat deja Directiva privind cooperarea administrativ i Directivaprivind
combaterea splrii banilor. n plus, Comisia intenioneaz s elaboreze, pn la sfritul
anului 2017, o list a paradisurilor fiscale administrat de UE.
Fiecare dintre statele membre este liber s-i aleag sistemul de impozitare pe care l
consider cel mai potrivit, cu condiia s respecte normele UE. n acest cadru, principalele
prioriti ale politicii fiscale a UE sunt eliminarea obstacolelor de natur fiscal care
mpiedic activitatea economic transfrontalier, lupta mpotriva concurenei fiscale
duntoare, a evaziunii i a fraudei fiscale i promovarea unei mai largi colaborri la nivelul
administraiilor financiare, pentru asigurarea controlului asupra fraudei i pentru combaterea
acesteia. O mai mare coordonare a politicii fiscale ar asigura sprijinirea unor obiective de
politic ale UE mai largi prin politicile fiscale ale statelor membre, conform celor mai recente
prevederi din Strategia Europa 2020 pentru o cretere inteligent, durabil i favorabil
incluziunii.
Consolidarea cadrului normativ al UE n domeniul impozitrii ntreprinderilor, n
special n ceea ce privete planificarea fiscal agresiv (tranzaciile care implic preuri de
transfer, plile efectuate n cadrul grupului), prevenirea competiiei fiscale duntoare i
respectarea n mai mare msur a legislaiei n materie de TVA pot contribui la eliminarea
lacunelor existente n materie de impozitare.
La nivel internaional, s-au nregistrat progrese n ceea ce privete schimbul de
informaii. Acordul din 29 octombrie 2014 privind punerea n aplicare anticipat a noului
Standard al OCDE pentru schimbul automat de informaii n domeniul fiscal (AEOI) prevede
c schimbul de informaii dintre prile semnatare (50 de state, printre care cele 28 de state
membre ale UE) va ncepe n 2017.
Planul de aciune al G20/OCDE privind erodarea bazei impozabile i transferul
profiturilor (BEPS) urmrete eliminarea lacunelor din cadrul sistemelor fiscale naionale,
care sunt exploatate de companiile multinaionale pentru a evita plata impozitelor sau a-i
reduce veniturile impozabile.
Recent, combaterea fraudei fiscale, a evaziunii i a eludrii fiscale, precum i a splrii
de bani au dobndit un statut prioritar printre obiectivele de politic ale PE. Dezvluirile din
cazurile Panama Papers i Lux Leaks au pus n eviden nevoia urgent ca UE i statele
sale membre s combat evaziunea fiscal, eludarea fiscal i planificarea fiscal agresiv i
s acioneze pentru mbuntirea cooperrii i a transparenei, n special prin garantarea
faptului c impozitele sunt achitate de ctre societi acolo unde se creeaz valoarea, acest
principiu fiind aplicabil nu doar n rndul statelor membre, ci i la nivel global.
Scandalul Lux Leaks a pus n eviden larga rspndire a nelegerilor secrete avnd
la baz structuri financiare complexe menite s permit obinerea unor reduceri drastice ale
impozitelor datorate. Parlamentul i-a exprimat hotrrea ferm de a combate frauda i
eludarea fiscal i de a promova principiul unei repartizri echitabile a sarcinii fiscale ntre
ceteni i ntreprinderi.

4. Clasificarea impozitelor i taxelor

Impozitul reprezint o form de prelevare silit la dispoziia statului, fr
contraprestaie direct i cu titlu nerestituibil , a unei pri din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau/i juridice, n vederea acoperirii unor necesiti publice.
Taxele reprezint plile efectuate de persoane fizice i juridice, de regul, pentru
serviciile prestate acestora de ctre stat.
Contribuiile reprezint pli efectuate de persoane fizice sau juridice, n vederea
constituirii unor fonduri cu destinaie precis.
Parlamentul, ca organ de decizie n domeniul finanelor publice, stabilete i aprob,
prin lege, impozitele, taxele i alte venituri ale statului, precum i normele i normativele de
cheltuieli pentru instituii publice. Cu prilejul instituirii unui nou impozit trebuie sa se
precizeze o serie de elemente din care sa rezulte in sarcina cui cade impozitul respectiv,
cuantumul acestuia, modul de aezare si percepere, cile de urmrire in caz de neplata,
sanciunile pentru nclcarea prevederilor legale. Precizarea expresa a acestor elemente este
necesara att pentru contribuabil, pentru a ti cat are de plata si cnd trebuie sa plteasc, cat
si pentru organele fiscale, care trebuie sa stabileasc, sa perceap i s urmreasc ncasarea
impozitelor.
 Elementele impozitului, ntlnite in teoria si practica financiara, sunt sintetizate
astfel:

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul.

De regula, persoana care pltete impozitul este aceea care il si suporta. Sunt situaii, ns,
cnd suportatorul impozitului este o alta persoana dect subiectul. Este posibila aceasta
situaie deoarece, prin diverse cai si mijloace, ntr-o msur mai mica sau mai mare, unele
impozite pltite de persoane fizice sau juridice pot fi transpuse in sarcina altor persoane. Se
ajunge astfel la fenomenul repercusiunii impozitelor.
Obiectul impunerii este reprezentat de materia supusa impunerii. In calitate de obiect
al impozitului pot aprea, dup caz, venitul, averea iar uneori si cheltuielile.
- in cazul impozitelor directe, venitul si averea apar in calitatea de obiect al impunerii. Astfel,
in cazul impozitului pe salariu obiectul impozitului l constituie salariul si alte drepturi de
personal, la impozitul pe profit - profitul obinut de agentul economic, la impozitul pe donaii
(succesiuni) - bunurile mobile si imobile care fac obiectul donaiei (succesiunii);
- in cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii l constituie produsul care face obiectul
vnzrii, serviciul prestat sau lucrarea executata, bunul importat sau exportat etc.
Sursa impozitului arata din ce anume se pltete impozitul: din venit sau din avere.
- veniturile ca sursa a impozitului pot mbrac mai multe forme: salariu, profit, dividende etc.;
in cazul impozitului pe venit, sursa impozitului coincide in toate cazurile cu obiectul
impunerii.
- averea poate sa apar fie sub forma de capital (in cazul aciunilor emise de societile de
capital), fie sub forma de bunuri (mobile si imobile); la impozitele pe avere, de regula, sursa
nu coincide cu obiectul impunerii, pentru ca impozitul se pltete din venitul realizat de pe
urma averii respective si numai in situaii excepionale se ntmpla ca impozitul sa fie pltit
direct din avere.
Unitatea de impunere este reprezentata de unitatea de msura in care se exprima
obiectul impozabil. La impozitul pe salarii unitatea de impunere este unitatea monetara, la
impozitul pe cldiri - metrul ptrat de suprafaa utila, la impozitul funciar - hectarul etc.
Asieta (modul de aezare a impozitului) reprezint masurile care se iau de organele
fiscale pentru stabilirea fiecrui subiect impozabil, a mrimii obiectului impozabil si a
cuantumului impozitului datorat statului.
Termenul de plata - indica data la care sau intervalul de timp in interiorul cruia
subiectul impozitului trebuie sa-si achite obligaia fata de bugetul statului. Momentul in care
plata unui venit bugetar devine exigibila nu coincide ntotdeauna cu cel al naterii obligaiei
pltitorului fata de buget.
 Obligaia pltitorului apare, de regula, in momentul in care el a intrat in posesia
obiectului impozabil si numai stingerea obligaiei are loc la termenul de plata. Neachitarea
impozitului pana la termenul stabilit prin lege, atrage dup sine si obligaia contribuabilului de
a plti si majorrile de ntrziere. Prin normele in vigoare sunt prevzute si alte sanciuni care
se aplica contribuabililor in caz de neplata a obligaiilor fata de bugetul statului, cum sunt:
poprirea, executarea silita etc.
Cota impozitului este reprezentata de impozitul aferent unei uniti de impunere.
Cota impozitului (cota de impunere) poate fi fixa, cnd impozitul aferent unitii de impunere
apare ca o mrime invariabila, sau procentuala (proporional, progresiva sau regresiva). Cota
de impunere se poate exprima deci in mrimi absolute sau in mrimi relative.
Respectarea echitaii fiscale este data si de felul cotelor de impozit utilizate.
In mod sintetic, cotele de impunere ntlnite in practica fiscala sunt prezentate aici:

a. Impunerea in cote (sume) fixe nu tine seama de venitul sau averea contribuabilului si nici
de situaia personala a acestuia. Ea a aprut sub forma unei dri pe locuitor si s-a utilizat in
ornduirea feudala si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului, in special.
b. Impunerea in cote procentuale poate fi ntlnit sub forma impunerii in cote
proporionale, in cote progresive si in cote regresive.
1. Impunerea in cote proporionale este o manifestare directa a principiului egalitii in fata
impozitelor. Conform acestei impuneri se aplica aceeai cota de impozit indiferent de
mrimea obiectului impozabil, pstrnd-se in permanenta aceeai proporie intre impozit si
volumul venitului (valoarea averii).
Dei prin introducerea impunerii in cote proporionale s-a fcut un pas nainte fata de
impunerea in cote (sume) fixe, nici in acest caz nu s-a respectat echitatea in materie fiscala,
pentru ca nu s-a avut in vedere faptul ca puterea contributiva a diferitelor categorii sociale este
diferita in funcie de mrimea absoluta a veniturilor pe care le realizeaz si de valoarea
absoluta a averii pe care o poseda.
Impunerea in cote proporionale s-a utilizat pe scara larga la calculul impozitelor de tip real
(funciar, pe cldiri, pe activiti industriale, comerciale si profesii libere etc.).
In prezent, impunerea in cote proporionale se folosete att in cazul impozitelor directe (de
exemplu, in unele tari pentru calculul impozitului pe profitul societilor de capital), cat si in
cazul impozitelor indirecte (de exemplu, la taxa pe valoarea adugat, la taxele vamale, la
taxele de timbru etc.).
2. Impunerea in cote progresive s-a introdus, in unele tari, in a doua jumtate a secolului al
XIX-lea, iar in altele (de fapt acestea reprezint majoritatea) la nceputul secolului al XX-lea.
Impunerea progresiva consta in aceea ca odat cu creterea venitului (averii) are loc si
creterea cotei impozitului astfel nct impozitul creste mai repede
dect obiectul impozabil. Cotele progresiei pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unul
variabil.
Impunerea progresiva cunoate in practica financiara doua variante si anume:
- impunerea in cote progresive simple (globale);
- impunerea in cote progresive compuse (pe transe).
Impunerea in cote progresive simple (globale) se caracterizeaz prin faptul ca se aplica
aceeai cota de impozit asupra ntregii materii impozabile aparinnd unui contribuabil.
Fiind vorba de o impunere progresiva, cota de impozit va fi cu att mai mare, in limitele
progresivitii stabilite prin lege, cu cat venitul sau averea respectiva va fi mai mare.
Impozitul datorat statului se obine fcnd produsul dintre mrimea obiectului impozabil
(venitul, averea) si cota de impozit aferenta nivelului acestuia
Impunerea in cote progresive simple, dei a condus la o apropiere importanta de ceea ce
nsemna respectarea echitaii in domeniul impozitelor, are totui unele neajunsuri. Aceasta
modalitate de impunere dezavantajeaz pe contribuabilii care realizeaz venituri al cror
nivel se situeaz la limita imediat superioara celei pana la care acioneaz o anumita cota.
Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) are ca trstur distinctiva divizarea
materiei impozabile in mai multe transe (pri), iar pentru fiecare transa de venit (avere) se
stabilete o anumita cota de impunere. Prin nsumarea impozitelor pariale calculate pentru
fiecare transa de venit (avere) in parte se obine impozitul total de plata ce cade in sarcina
unui contribuabil.
Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) este folosita mai mult pentru impunerea
veniturilor obinute de persoanele fizice si uneori si la unele impozite pe avere.
3. In practica fiscala a unor state se ntlnete si impunerea in cote regresive, ca o consecin
a impozitelor indirecte, in situaia cumprrii unei mrfi sau a utilizrii unui serviciu cnd
impozitul pltit este acelai, indiferent de mrimea veniturilor cumprtorului. Aceasta face
ca ponderea impozitului in venitul cumprtorului sa fie invers proporional cu venitul
acestuia.

Tipologia impozitelor

Datorit faptului c exist o diversitate de impozite, ce se deosebesc ca form i

coninut, este necesar gruparea acestora pe baza unor anumite criterii:
-trsturi de fond i de form ale impozitelor;
-obiectul asupra crora se aaz;
-scopul urmat de stat prin instituirea lor;
-frecvena perceperilor.
n ceea ce privete trsturile de fond i de form ale impozitelor, acestea se pot
grupa n:
-impozite directe, stabilite nominal n sarcina unor persoane fizice sau juridice, n funcie de
nivelul veniturilor sau averea posedat, pe baza cotelor legale de impunere i se percep n
mod direct de la contribuabil la anumite termene bine stabilite.
-impozite indirecte, se percep cu ocazia vnzrii unor bunuri sau prestrii unor servicii, fiind
adugate la bugetul public de ctre productori, comerciani sau prestatori de servicii i sunt
suportate de consumatorii bunurilor i serviciilor respective.
n funcie de obiectul asupra crora se aaz, impozitele se gripeaz n:
-impozite pe venit;
-impozite pe avere;
-impozite pe consum.
Avnd n vedere scopul urmrit de stat prin instituirea impozitelor, acestea se pot
grupa n:
-impozite financiare, care sunt instituite de stat cu scopul de a realiza venituri necesare pentru
acoperirea cheltuielilor statului.
-impozite de ordine, care sunt imtroduse de stat cu scopul de a limita o activitate anume sau
de a realiza anumite obiective nefiscale.
n funcie de frecvena cu care sunt percepute, impozitele se clasific n:
-impozite ordinare, care sunt percepute cu regularitate;
- impozite extraordinare, care se instituie n situaii excepionale i se percep o singur dat.