Sunteți pe pagina 1din 2

Invatatura despre unirea ipostatica la Sfantul Ioan Damaschin

Biserica Ortodoxa a invatat si invata ca Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat si om


adevarat, avand doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, intr-o singura persoana sau
ipostas. Cele doua firi in persoana lui Hristos sunt unite in mod neimpartit, nedespartit,
neamestecat si neschimbat.

Unirea naturii divine si a naturii umane in Persoana cea una a Domnului nostru Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este numita unirea ipostatica. Firea dumnezeiasca si cea
omeneasca se unesc in Persoana Cuvantului prin intrepatrundere, numita de Sfantul Ioan
Damaschin "perihoreza". Perihoreza exprima, in acelasi timp, si dualitatea firilor si
unitatea persoanei.

Sfantul Ioan Damaschin invata ca in Domnul nostru Iisus Hristos sunt doua firi, firea
dumnezeiasca si firea omeneasca. El spune in acelasi timp ca in Hristos nu este decat o
singura persoana, ca cele doua firi sunt unite in El intr-o singura ipostaza a lui
Dumnezeu, Cuvantul. Aceasta ipostaza a Cuvantului lui Dumnezeu a preexistat fara de
timp si vesnic. Ea este simpla, necompusa necreata, necorporala si are pe toate cate le
are Tatal, pentru ca Fiul este de o fiinta cu El; se deosebeste de ipostaza Tatalui prin
modul nasterii si prin relatie, este desavarsita si nu se desparte niciodata de ipostaza
Tatalui. In vremurile din urma Fiul lui Dumnezeu, fara sa se desparta de sanurile
parintesti, s-a salasluit, cum numai El stie, in pancetele Sfintei Fecioare, fara de samanta
si si-a luat in insasi ipostaza Lui cea mai inainte de veci corp omenesc, devenind
Dumnezeu si om. Iisus Hristos si-a insusit natura umana intr-un mod atat de real si
substantial incat sa nu constituie impreuna cu ea decat o singura persoana - Persoana
divina a Cuvantului lui Dumnezeu intrupat. Acelasi ipostas al Cuvantului, devenind
ipostas al celor doua firi, nu mai permite nici uneia din ele sa fie fara ipostas. Nu le
permite nici sa fie ipostaze diferite una de alta, nici ca ipostaza divina sa devina
alternativ ipostaza uneia sau alteia din cele doua naturi. Ipostaza divina ramane totdeauna
ipostaza celor doua naturi unite in El in mod neimpartit, si nedespartit. Trupul lui
Hristos nu a primit o ipostaza independenta si nu a devenit o ipostaza separata de
ipostaza Sa divina, ci a primit ipostaza divina in el, sau, mai curand, a fost primit in
ipostaza divina a Cuvantului.

Prin urmare, in Hristos, noi propovaduim una si aceeasi persoana si Dumnezeu si om in


acelasi timp: Dumnezeu, desavarsit si om desavarsit, intru totul Dumnezeu si intru totul
om.

Asadar Cuvantul s-a intrupat si n-a pierdut spiritualitatea sa; in intregime s-a intrupat si in
intregime este necircumscris. In ce priveste corpul, se micsoreaza si se strange; in ce
priveste Dumnezeirea, este necircumscris. Astfel, datorita unirii ipostatice, Persoana lui
Iisus Hristos, din simpla, a devenit compusa, nu ca personalitatea Cuvantului s-ar fi
schimbat, ci, avand doua naturi, Hristos este o persoana compusa : Dumnezeu si om.

1
Unirea celor doua firi, divina si umana, spune Sfantul Ioan Damaschin, tine de ipostas si
ea ramane vesnic. Ba a continuat sa existe chiar si in timpul mortii Domnului. Separate
unul de altul, corpul si sufletul Sau au ramas, unite in ipostasul Cuvantului divin.

Unirea ipostatica fiind o unire obiectiva si reala a Logosului divin cu natura umana, pune
in fata marea problema a chenozei, prin care Fiul lui Dumnezeu s-a dezbracat de putere,
si marire pentru a fi subiect pe masura naturii omenesti.

Pentru a exprima modul cum a fost primita firea omeneasca in persoana divina a Fiului
lui Dumnezeu, Sfantul Ioan Damaschin se foloseste de o terminologie care in mod
obisnuit este rezervata in explicarea unitatii substantiale a Persoanelor Sfintei Treimi. El
numeste unirea ipostatica intrepatrundere.

Facand comparatie intre cele doua firi care alcatuiesc persoana Mantuitorului Hristos si
intre sufletul si corpul uman, care prin unirea lor, la om, constituie o noua natura
superioara - speta umana -, Sfantul Ioan Damaschin spune ca in Iisus Hristos unirea
divinitatii si a umanitatii nu formeaza o noua natura, ci o unitate ipostatica, in persoana
divina preexistenta a Logosului. Cele doua firi sunt prezente in Persoana divina fara
schimbare, fara confundare, fara prefacere, fara impartire si fara despartire. Fiind calauzit
in intreaga sa invatatura de definitia hristologica de la Calcedon, Sfantul Damaschin
atrage adeseori atentia, ca, desi unite ipostatic, nici una din cele doua firi nu dobandeste
fiintial o insusire a celeilalte firi. Firea dumnezeiasca nu devine patimitoare, nici firea
omeneasca, facatoare de minuni. Cu toate acestea se produce o legatura intre patimirea
firii omenesti si firea dumnezeiasca, precum se produce o legatura reala intre puterea
facatoare de minuni a naturii dumnezeiesti si intre firea omeneasca. Intrucat cele doua firi
formeaza impreuna un singur centru ipostatic, iar acest centru poarta patimirea naturii
omenesti, inaltand-o si purificand-o, intr-un mod real se poate spune ca poarta aceasta
patimire, ca pe ceva strain, dar functional propriu, si natura dumnezeiasca. Chenoza ne
infatiseaza pe Fiul lui Dumnezeu patimind, iar indumnezeirea pe Fiul Omului
atotputernic. Nu se poate spune insa ca Dumnezeu a suferit prin trup, ci cu trupul, adica
aceeasi persoana a suferit in firea omeneasca, fara ca suferintele sa fie simtite de cealalta
fire, de cea dumnezeiasca.
tos si al Bisericii Sale.