Faptul de a fi modern.

- declinul aparitie omului ca modern, sau cel care si-a abandonat natura in vederea libertatii sale,
este anul 1482.

- Pica della Mirandolla / ORATIO DE HOMINIS DIGNITATE : omul este plasmuit, este cel care, prin el
isusi, isi va constui propriul chip. Este un act constructiv, proiectiv (Adam, chipul noului Prometeu,
chipul modernitatii) locul sau in lume.

- omule este astfel ne-limitat sau limitat la propriile limite, definit de el insusi si de propria-i vointa,
suveran de sine, propriul proiect.

- Modernitatea, astfel instituita, este modernitatea proiectului, intr-un fel spus, care tocmai ca
proiect, caz aruncare de sine, este nesfarsit, care nu-si poate gandi in el insusi propria-I implinire si
necesitatea propriului sfarsit. Tocmai ca proiect modernitatea traieste o permanenta asfarsituli ca
nesfarsit.

- in fapt, anuntul este cel al dezactivarii esentei sacre si anuntul heterotomiei fata de si exaltarea
invertitii pe care o presupune si o inculca exaltarea autonomiei ubicue.

- Adam este vazut ca autorul lumii, ca aparitie a subiectului in lume, Adam isi traieste dupa aruncare
singuratatea productivitatii sale, crearea unei noi lumi, adamismul irumpe in lume. Interioritatea
subiectului in vorbele marelui Autor.

- Adevarul de acum este unul ca fiu al timpului, caderea este cadere in timp in productivitate, in
istorie. Timpul este autoritatea suprema, numai putin istoria si de devenirea ei.

- prestigiul pentru cei vechi (pe umerii carora stand noi cei noi, piticii, vedem mai departe decat ei)
este inlocuit cu fascinatia ecstatica pentru mobilitate, pentru micscare, sub forma Devenirii,
modernitatea este definita ca o Mobilizare infinita.

- a fi modern nu este un fapt reperabil, este o confruntare intre vestigiile trecutului si cei ce
realizeaza promisiunile istoriei, Binele modern si Raul retrograd. (revolutia franceza 1789)

- in revolutia astfel permanenta, reprosurile devenirii in esenta niciodata implinite, se indrepata

acum nu spre transcendentul absent si golit ci spre imannet, cel de langa mine, celalalt intra in joc ca
cel devenit inamic.

- Dumnezeul modernitatii nu va darui nimanui nimic si tuturon nimicul, indetermiarea, non-

coincidenta intre locul si rangul sau, de unde fascinatia egalizarii ca marca a aumanitatii si, mai ales,
extazul celor de sus care compatimes starea celode jos, oamenii, etc.

- Lumea este o lume unde toti sunt autori intr-o lume fara autor.

- de unde cultul pentru arta vs suspiciunea fata de arta ca problematica AVANGARDEI

- Malevitch/pictura eliberata de servitutea oricare reprezentari si sarcasmul iconoclast in fata

elitismului, vointa atistului Duchamp

- Intranzitiv (religia artei, contra comunului, vointa de relegare, separare) hiper-aristocratia pura
-Generalizat (contra elitismului, vointa de topire de vointa de comun de a semana) arhi-egalitarismul
tuturor.

- Baudelaire (Pictorul vietii moderne 1863):

modernitatea este tranzitoriul, fuigitivul, contigentul, jumatatea artei, a carei cealalta jumatate este
eternul si imuabilul

Milan Kundera Arta romanului

Roland Barthes: Vad moartea fiintei dragi, ma innebuneste.

Deodata, mi-a devenit indiferent ca nu sunt modern- inceteaza sa mai faca naveta intre criterii si
gust atunci cand isi vede mama murind. Nu o relexie doctrinar, nu o hotarare conceptuala, ci un
eveniment. unul intim si infim fata de marile discursuri artistice si ideologice. Doliul il transforma
intr-un supravietuitor si atunci cand esti un supravietuitor nu mai poti fi integral modern. A
supravietui celor pe care i-am iubit este o dezmintire tare a vietii de mai inainte sia felului timpului
propriu reprezentarii modernitatii.

- A fi modern

- A fi supravietuitor

pentru modrern trecutul este ceea ce apasa

pentru un supravietuitor, trecutul este ceea ce lipseste
pentru modern, prezentul este un camp de bataie intre viata si moarte, un trecut sufocant si
un viitor eliberator, el alearga mai repede decat trecutul pentru a nu fi acaparat de el.
Supravietuitorul alearga dupa lumea veche, stiind ca nu este nici o sansa de a o atinge.
pentru supravietuitor, trecutul nu este mortifiant asa cum il resimte modernul, ci muritor.
a fi modern: a te separa, a depasi, a surmonta, a progresa si a schimba, a avansa si a
transcende, este un moment activ al mobilitatii chemarea catre inainte, voluntariat si
activism
supravietuitorul: a fi parasit, a privi inapoi.
unul este proiect, altul este regret, unul este Aroganta generalului celalalt simpatia,
scrupului pentru un Altul
modernul il are pe Prometeu ca model, supravietuitorul mai degraba pe Orfeu in regatul
umbrelor.
- in mama exista un punct luminos, ireductibil; mama mea. Ceea ce pentru modern este
indinspensabil pentru aplicarea unor criterii generale, pentru un supravietuitor este de
neinlocuitul.
- asdar, a gandi IREDUCTIBILUL, ceea ce nu mai poate fi redus la un general, la nivelul unei
ideologii simplificatoare. (modern vs tragic)
- a iesi din intersansabilul reductiei la o generalitate.
- a-ti refuza deturnarea, bascularea concretului in esenta, in concept, tirania si santajul
puritatii si transparentei
- Santajul delator al Platului de cristal
- a nu da situatia acasta pe concept, a nu da acea masa pe masa, a restitui de fiecare data
obiectul lucrului care a fost, a restitui locul situatiei.
- Asadar omul este mai degraba nu un locuitor si beneficiar al Palatului de Cristal ci un
locuitor in tara umbrelor, ca loc rememorativ, Orfeu
- a refuza stereotipului vointa de a vida, de a goli de concretitudine, de a rezista tentatiei
referentului, da a reda contingenta intamplarii.
- a reprosa avangardei prometeice ca si-a pierdut vocatia sa esentiala de a veghea asupra
scandalului mortii.
- a-ti refuza marea simplificare (Lenin, teribilul simplificator, Lc, Mies, Kahn)
- a repopula calm lumea intinsa aici in fata mea res extensa, a-ti refuza satisfactia citirii
integrale.
- a refuza sa cedezi evidentei orbitoare a ideilor clare si distincte (vai!) si a gandi lumea in
dulcea lumina a nuantei (literatura, locul, situatia ca purtatoare de cunoastere)
- la Vico: exista o tentatie irepresibila de a distinge intre adevar si fals (Descartes-metoda,
bon-sense) dar mai exista si discernamantul in situatii de incertitudine ce cere simtul-comun,
mediu, mediocru, uitarea acestei alte posibiltati si diferente prin aplicarea metodei
triumfatoare face loc savantilor imprudenti ce nu-si pot refuza IREZISTIBILUL simplificarii de
a trece de la caldul adevarurilor minore si partiale la frigul polar al celor generale, de sus,
surprinsein concept.
- eu gandesc este de fapt delirul celui ce crede ca gandeste rational pentru ratiune
- divortul intre rational si rezonabil, intre expertiza si experienta, intre metoda si
intelepciunea practica (Burke)
- a te elibera de scrupule, a nega apartenenta la o lume deja aici, care are deja o ratiune, a-ti
nega sensul faptului de a fi mostenitor al unei traditii, a impune o umanitate ce se erijeaza in
ratiunea deplina datatoare de sens.
- claritatii conceptului I se opune replierea, nuanta, contradictia inepuizabila a prezentei
umane.
- astfel, realitatea transcende inteligibilitatea, constiinta nu este ceva detasat, decuplat
extrateritoriala, ea are o istorie, o geografie, un trecut esential, nu un spatiu omogen.
 ce inseamna doliu si in ce moment al reprezentarii apare?

cum mai face fata momentului, evenimentului dispariteii in ne-uitata, in ireductibilul.

ireductibilitatea mortii si de aici permanenta ca structura de fiinta a a ireductibilitatii

vietii, ca facticitate.

nu viata insasi nu cotidianitatea cu semnificativitatea ei cotropitoare nu este ea

tinuta de ireductibilul prezentului (prezentificarii) clipei? In clipa?

depinde cu ce ochi, cu ce ochi privim, care ne este privirea?

ce surprinde evenimentul? a surprinde: a surprinde, moment misterios si tainic,

luminos. Omul sur-prins, omul in inocenta sa cu privirea ce implora, cu garda jos, fara
de masca, dezbracat de crusta imperonalelor, se-ului, a conceptelor, generalului
asiguratoriu.

problematica subiectului, a puctului de vedere, Leibniz, perspectiva conica a

subiectului, cea cilindrica a lui Dumnezeu- Deleuze, Pliul, pliewrea la infinit.

pliul sau problematica includerii In

evenimentul este remis gerealului pentru ca este decuplat situatiei, remis

subiectului. Pliul este constitutia subiectului, este vocatia lui de avedea lumea
constituita in stabilitatea lui in, in capete stabile si continatoare, plierea este
cadrul punctului de vedere, punctului de referinta, vederii.

existenta, ec-sistenta: ce impinge translativ si RETINE in acelasi timp ca trecut

esential

balansul inainte-inapoi prin prezentificare in clipa prorpiu temporalitatii ca timp al

sfarsitului, mesianic, sfarsitul continuu.

evenimentul se hraneste din evenimentul ca cel mai propriu, ca sfarsit in cum-ul lui.
in ca si cum nu.

timpul sfrasitului ca timp autentic re-cupereaza printr-un dincolo de realitatea insasi

si astfel relitatea ca realitate.

re-invierea trecutului, parusia dasein-lui ca intoarcere spre fiinatrea ca fiintare ca cea

trecuta deja. O conditie a re-invierii est tocmai ca ea este deja indoliata trecuta, ne-
uitata. Figura acestei lumi a trecut

dar altfellumea, fiintarea este vazuta din locul chemarii catre si astfel celui re-
chemat spre fiintare, spre unicitatea ei.

 ireversibilitatea ei, irecuperabilul ei.

lumea de-acum se vede dinspre spatele ei prin saltul catre, ca transcendere.

cum sa nu cedezi evenimentul, situatia aceasta, doliul acesta, indolierea pentru,

conceptului, schemei ei, scheletului, cum sa rezisti generalizarii ce sta la panda?

a nu vedea lumea decat ac replica plaida a unui concept deja constituit.

a gandi obstinat

diversiunea departelui ce pustieste intervalul, intervalui ca proximitate: a tine langa,

aproape

martorul, a fi indoliat dupa ceea ce a fost, a fi astfel dintoteauna indoliat.

a lasa saituatia in situatia ei a o abandona uitarii adica irecuperabilului ei,

ascunderii ei si astfel facuta de ne-uitat.

a remite evenimentul ca eveniment posibilului sau al impinge spre posibilitatea sa si

nu invers ca EXIGENTA MESIANICA fiecare existent isi cere propria posibilitate,
cere sa fie posibil

ochiul mesianic- exigenta lui: o relatie intre ce a fost si posibilitatea sa, iar aceasta
relatie nu preceda ci urmneaza realitatii.

nu faptul ca aceasta lume nu trebuie uitata, caci uitarea este un fel de a pastra in
uitare si de areaminti. Ci, faptul lasa in uitatre si astfel de a face de ne-uitat.

o forta si o activare prin timpul sfarsitului a ceea ce este uitat (pentru a) si care
raman uitat in semnificativitate, ca pierdut si din acest motiv DE NEUITAT.
W.Benjamin
 starea-de-aruncare si asumare, preluarea faptului de a se gasi aruncat in locul de
deschidere

autenticitatea a prelua faptul de a fi in aruncat, in deschis si de a se afla, abia acum,

in situatie

asumarea preluarea faptului dea fi aruncat

revenirea (parusia) la aceasta aruncare de nedepasit prin nici un proiect.

dea ici posibilitaea deschisa de mostenit-in simplitatea destinului sau, adica

realitatea realitatii este deschisa pisibilitatii ei.

sau, un ceva se implineste, isi cauta, posibilul sau, ralul alearga dupa posibilul sau.

Dasein-ul autentic se pune pe drum al asumarii mostenite si astfel isi acorda destin.

a anticipa viitorul autentic

a fi aruncat inapoi, starea de aruncare trecutul autentic

deschiderea situatiei: prezentei-in-clipa

REITERARE: inseamna a da o replica, nu este nostalgie, este un raspuns.

transmitere-traditie, a delivra, a elibera, a da drumul, a pune pe drum

Ereignis dobandirea propriului, este esenta raportului. Propriul meu se dobandeste

de la celalalt este ACTUL TRANSLATIV

sau, lasare a celuilalt sa fie de sien statator

a aduce in fiinta in propriul element, lasarea celui care este deja sa fie in propriul
element al meu.

celalalt are nevoie de mine pentru a fi asa cum este.

raport- adapostitor, ascultator si recuperator.

gandirea departe de a fi obstinata, reprezentativa, este una afectata si chemata

inspre a fi.

gandirea translativa , a fi pe drum, a revedea, a fi deja pe drum

obstinat: vointa de putere, vointa de vointa de putere, a pune la dispozitie.

1
Nu avem cu adevrat putina de a vorbi adecvat despre structura acestei ntre lumi. Pe
parcursul acestor rnduri, i mai ales acolo unde am vorbit de pirea dincolo, de
transcendere, i nu de puine ori, am vorbit de privirea rece i nfricotoare a celui remis
stranietii, ca fiin ntru- moarte. Desigur este vorba de cderea n angoas, ns, cu
adevrat pline de neles pentru noi, i cu adevrat semnificative, sunt momentele imediat
premergtoare morii prinului Andrei Bolkonski. Semnele prevestitore ale sfritului,
treptele ieirii din via, n via n fapt, acuitatea privirii i resurecia enorm a detaliilor,
chinurile sufleteti sunt copleitoare. Pirea dincolo (sunt momentele de dup ce, pentru
Nataa, s-a ntmplat deodat asta...): n privirile lui, adnci i ndreptate nu spre lume, ci
nluntrul su, era aproape dumnie atunci cnd se ntoarse ncet ctre ele.(p.381.
sublinierile ne aparin). Cum mai gsit aici? spuse el, cu un glas tot att de msurat i de
strin ca i privirile. Mai departe, pe lng cuvintele rostite, nepotrivite, (Meri, chre amie,
d'tre venue adresate Mariei, surorii lui, nici nu gndea ce spune): ...mai cu seam n
privirea lui rece, aproape dumnoas se simea nstrinarea fa de tot ce e lumesc,
att de nfricotor pentru un om viu. Pricepea greu tot ce mai ine de via i nu fiindc l-ar
fi prsit puterea de nelegere, ci din pricin c nelegea altceva, de neneles pentru
oamenii vii, i asta l absorbea ntru totul.(pag.382). A fi absorbit, a fi chemat ctre, ctre
deteptarea n via, a fi plasat straniu ntre lumi, n spatele lucrurilor, niciodat aa vzute,
de neneles pentru cei vii. ...totul i devenise indiferent, din pricin c altceva, mult mai
important, i se dezvluise(pag.382). Deprtarea de tot ce este viu, apartenena sa, deja,
altui loc.: - Da, a ars, aa se zice...rosti el. Mare pcat! i rmase cu ochii aintii nainte,
netezindu-i distrat mustaa cu degetele. i Fcnd o mare sforare, el cuta s se
rentoarc la via i s schimbe punctul su de vedere cu al lor. (...) Tria sentimentul
nstrinrii de tot ce este pmntesc i al unei ciudate i plcute despovrri a existenei.
Acuitatea, intensitatea i semnificaia, ascunse pn acum, a detaliilor: fotoliul, aezarea n
profil a Nataei pentru a acoperi flacra lumnrii, clinchetul andrelelor, ndemnarea
Nataei i profilul ngndurat cu pleoapele aplecate, ateptarea: El o privi cu luare aminte i
observ c dup micare pe care o fcuse, n loc s rsufle adnc, cum ar fi fost de ateptat,
ea, ca s nu-l deranjeze, i stpnii cu grij respiraia(pag.385) Trecerea n moarte, acel
ceva, dincolo de u sttea ceva, i ctigarea vieii: Da, moartea a fost. Am murit, i m-
am deteptat. Da, moartea e deteptarea.(...) Din ziua aceea, odat cu deteptarea din
somn, pentru prinul Andrei ncepuse deteptarea din via. Si, raportat la durata vieii,
aceast ultim deteptare nu i se prea mai nceat dect deteptarea din somn, comparat
cu durata visului.(pag.387) Timpul cuprins ntre moarte i nviere, clipa, timpul ce a rmas.
Noi susinem, fr s avem solide argumente ci doar oarecari intuiii, c structura autentic
a temporalitii este dat de concentrarea sa n clip. Clipa este timpul ce ne-a mai rmas. n
clip este dat ziua de azi este strbtut de un permanent joc al venirii i al plecrii, napoi
i nainte, ceea ce d structur i greutate ateptrii. n Clip, ca deteptare oarecum
nceat spaiul originar din care pornind, este dat i astfel, din el, locurile se pot plsmui.
Din acest interval, privirea poate privi i lucrurile se las privite.