Curs 1

4 octombrie 2010
15:46

ACTUL ADMINISTRATIV

Administratia publica isi concretizeaza activitatea pe de o parte prin acte juridice, iar pe de alta
parte prin diferite fapte si operatiuni materiale administrative sau cu caracter productiv.
Actele juridice sunt acele manifestari de vointa producatoare de efecte juridice care se clasifica
in mai multe categorii:
1. Din punct de vedere al regimului juridic aplicabil lor
a) Acte supuse unui regim de putere publica, specific administratiei in care se
includ actele administrative si contractele administrative
b) Acte supuse regimului de drept comun, care pot avea:
i) caracter unilateral
ii) caracter bilateral/multilateral, incluzand contractele de drept comun ale
administratiei
2. Din punct de vedere al vointei juridice exprimate de ele
a) Acte unilaterale
b) Acte bilaterale/multilaterale, respectiv contracte in sensul larg al termenului,
administrative, civile, comerciale etc

Faptele si operatiunile administratiei publice au ca si caracteristica faptul ca nu produc prin ele

insele efecte juridice, finalitatea lor putand fi:
a) Sa contribuie la adaptarea, emiterea sau incheierea unor acte care emana de la
administratie
b) Sa realizeze misiunea administratiei care este aceea de a executa legea sau de a presta
in limitele acesteia diferite servicii publice

In perioada interbelica, aceasta materia era realizata prin sintagma "mijloacele prin care puterea
executiva isi concretizeaza activitatea" si erau recunoscute 2 astfel de mijloace prin raportare la actele
juridice ale administratiei:
a) Actele administrative de autoritate prin care se evoca actele juridice ale puterii
executive cu caracter unilateral, supuse regimului de putere publica, care, prin
continutul lor evoca ideea de comandament de dispozitie
b) Actele administrative de gestiune prin care se evoca actele bilaterale/multilaterale
ale puterii executive, supuse regimului de drept comun, respectiv contractele
acesteia.

Doctrina interbelica a fost in general refractara teoriei contractelor administrative, pe care a

considerat-o straina dreptului romanesc, identificand o singura forma de contracte, care se circumscria
prin obiectul sau actelor de gestiune.

In perioada postbelica au fost utilizate 2 concepte pentru a evoca actele juridice care emanau de
la administratia publica:
1) Acte de drept administrativ utilizat de reprezentantii Scolii de la Cluj, prin care se
urmarea sa se releve regimul juridic aplicabil acestor categorii de acte, care era
regimul de drept administrativ.
2) Acte administrative prin care se urmarea evidentierea categoriei de organe de la care
emana aceste acte, respectiv organele adminstrative.

In prezent, notiunea care are o baza constitutionala este cea de act administrativ, care a fost de

Curs Page 1
 In prezent, notiunea care are o baza constitutionala este cea de act administrativ, care a fost de
altfel constant promovata de Scoala de la Bucuresti. Ea se regaseste consacrata in art. 52 din Constitutie,
care reglementeaza dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica printr-un act administrativ sau
prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri de a solicita anularea actului vatamator,
recunoasterea dreptului sau a interesului legitim pretins si repararea pagubei.

Un alt text constitutional este art. 126 alin. (6) care garanteaza controlul de legalitate exercitat
de instantele judecatoresti de contencios adminstrativ asupra actelor administrative ale autoritatilor
publice cu exceptarea actelor de comandament cu caracter militar si a celor care privesc relatia cu
Parlamentul.
Constatam ca atat art. 52, cat si art. 126 alin (6) utilizeaza conceptul de act administrativ al unei
autoritati publice, si nu pe cel de act administrativ al unei autoritati adminstrative. Diferenta este de
fond, nu de forma, deoarece notiunile de autoritate publica si autoritate administrativa nu sunt
sinonime.

Titlul III din Constitutie poarta denumirea de Autoritati Publice si el cuprinde acele autoritati din
sfera celor 3 puteri ale statului, respectiv:
- autoritatea legiuitoare
- instantele judecatoresti
- autoritatile administrative centrale si locale.
Titlul III nu epuizeaza insa sfera autoritatilor publice, Constitutia prevazand si alte autoritati
publice, reglementate in alte parti ale sale, iar legea contenciosului administrativ defineste autoritatea
publica drept orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale, care actioneaza in regim de
putere publica, cu scopul satisfacerii unui interes legitim public.

Se asimileaza autoritatilor publice acele persoane juridice de drept privat care fie au dobandit
statul de utilitate publica, fie sunt autorizate sa presteze un serviciu public in regim de putere publica.

Din coroborarea tuturor acestor prevederi, rezulta:

a) Ca notiunea de act administrativ are in prezent o fundamentare constitutionala
b) Ca in logica Constitutiei, actele administrative emana nu doar de la administratie, ci
de la orice autoritate publica a carei misiune este sa contribuie la satisfacerea unui
interes public, utilizand atribute de putere publica
c) Ca, pe langa aceste prevederi, care vizeaza actul administrativ in general, exista
dispozitii care consacra diferite categorii de acte administrative, cum ar fi:
- art. 100 care reglementeaza decretul presedintelui
- art. 108 care reglementeaza actele guvernului (hotararile si ordonantele)
- art. 123 care consacra dreptul prefectului de a ataca in fata instantei de
contencios administrativ actele consiliului local, consiliului judetean sau
primarului, pe care le considera nelegale, ceea ce atrage suspendarea de drept
(ope legis) a actului atacat.

Constitutia consacra de asemenea si unele forme de act administrativ asimilat,

respectiv nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, care la randul ei poate imbraca
forma refuzului nejustificat sau a intarzierii in solutionarea cererii.

d) Pe langa reglementarile privitoare la actul administrativ, in Constitutie regasim

dispozitii cu privire la diferite operatiuni administrative
avizul consultativ pe care il emite Curtea Constitutionala in procedura de
suspendare din functie a presedintelui
majoritatea ceruta de lege pentru votarea unui act sau pentru intrunirea
organului colegial
Operatiunea consultarii Parlamentul de catre Presedinte

Curs Page 2
 Definitia si trasaturile actului administrativ

Definirea institutiilor fundamentale ale dreptului administrativ (act administrativ, contract,

domeniu public, raspunderea) este in general opera doctrinei, insa in legislatie a devenit frecventa
preocuparea de a defini conceptele juridice de baza, inclusiv actul administrativ bucurandu-se in prezent
de o definire in legea organica a contenciosului administrativ, potrivit caruia acesta evoca actul
unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica in regim de putere publica,
in scopul organizarii in concret a acesteia, care da nastere, modifica sau stinge drepturi si obligatii
(raporturi juridice).

Ca si in cazul autoritatilor publice si acceptiunea pe care legiuitorul o da actului administrativ este

una extinsa, asimiland actului administrativ si contractele administrative prin care se pun in valoare
bunurile proprietate publica, se presteaza servicii publice, se executa lucrari publice sau se efectueaza
achizitii publice, precum si orice alte tipuri de contracte carora legile speciale le confera regim de
contracte administrative, prin stabilirea competentei solutionarii litigiilor rezultate din ele in sarcina
instantelor de contencios administrativ.
Conform art. 52 din Constitutie, sunt asimilate actului administrativ si unele fapte juridice prin
efectele pe care le produc, respectiv refuzul solutionarii unei cereri sau nerespectarea termenului de
rezolvare, evocate traditional in doctrina prin conceptele de tacere a administratiei, in aceasta defintie
legala data de legiuitor se regasesc elementele recunoscute constant si in doctrina, respectiv caracterul
unilateral al vointei juridice, forma expresa de manifestare sau regimul de putere publica aplicabil.

Actul administrativ este forma juridica principala de activitate a administratiei publice, care
consta intr-o manifestare de vointa expresa, unilaterala, supusa regimului de putere publica si aflata
sub controlul principal de legalitate al instantelor judecatoresti, care emana de la o autoritate
administrativa si prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si obligatii.

Trasaturi:
1) El reprezinta forma juridica principala de activitate a administratiei publice, cu specificarea
ca acte administrative in viziunea Constitutiei si a legii organice emana si de la alte autoritati
publice.
Trasatura aceasta vizeaza actele emise/adoptate de administratia publica si are
in vedere ratiuni de ordin calitativ, nu cantitativ.
Ca regula, concretizarea activitatii administratiei nu se realizeaza prin acte
juridice, ci prin diferite fapte si operatiuni. In multitudinea acestor forme, caracterul
principal al actului administrativ din regimul juridic aplicabil lui, din efectele juridice pe
care le produce, din caracterul executoriu din oficiu, fara alta formalitate, precum si
din prezumtiile de care se bucura, respectiv prezumtia de legalitate, de autenticitate si
de veridicitate.
2) Reprezinta o manifestare de vointa care are caracter expres, unilateral, in regim de putere
publica si supusa controlului de legalitate al instantelor judecatoresti.

Caracterul expres impune ca actul administrativ sa fie exprimat intr-o forma

din care sa rezulte vointa neindoielnica de a produce efecte juridice. El nu
poate imbraca forma unei opinii, rugaminti, nu poate fi emis la intamplare, prin
forma si fondul lui avand ca finalitate sa aduca o modificare in realitatea
juridica, sa produca efecte.
Caracterul unilateral al vointei juridice semnifica faptul ca nu prezinta
relevanta numarul de persoane fizice sau juridice care sunt implicate in
adoptarea sau emiterea lui. Exista situatii cand, in doctrina, se discuta daca
procedura specifica in care anumite acte administrative se adopta, altereaza
caracterul unilateral al vointei juridice pe care o exprima si anume:
One. Actele emise de organele colegiale cu participarea mai multor

Curs Page 3
 caracterul unilateral al vointei juridice pe care o exprima si anume:
One. Actele emise de organele colegiale cu participarea mai multor
persoane fizice, membrii acelui organ. Caracterul unilateral se
mentine deoarece votul exprimat de fiecare din membrii organului
respectiv nu exprima o vointa juridica distincta, care sa produca prin
ea insasi efecte. Votul reprezinta o operatiune administrativa
concomitenta adoptarii actului, insa vointa juridica emana de la
organul colegial care l-a adoptat, in cvorumul prevazut de lege.
In cazul organelor colegiale, manifestarea de vointa a fiecarui
membru se contopeste intr-o singura vointa juridica a organului de
la care actul emana.
Two. Actele emise in comun, de mai multe autoritati publice, care
poarta denumirea generica de "hotarari comune", de regula ordine
comune ale unor ministere de specialitate sau ale unor organe
administrative cu alte autoritati publice care, pentru aceleasi
ratiuni, cuprind tot o vointa juridica unilaterala.
Three. Actele emise la cerere care, de regula, emana de la beneficiarul
unui act catre organul emitent si reprezinta o forma de sesizare a
acestuia cu privire la un act administrativ, socotit necesar de
titularul lui. Cererea nu transforma actul intr-unul bilateral,
deoarece petitionarul nu negociaza cu organul administrativ
continutul actului si nu poate sa impuna forma pe care actul sa o
imbrace. In jurisprudenta sunt respinse actiunile prin care
reclamantii solicita obligarea autoritatii parate sa emita un act
administrativ intr-o forma pretinsa de acestia. Un argument in plus
pentru mentinerea caracterului unilateral al actului emis la cerere il
reprezinta regimul renuntarii beneficiarului la act. Actul de
renuntare nu atrage incetarea imediata a efectelor actului la care s-
a renuntat. Pentru a se realiza acest lucru, este necesar ca organul
emitent sa adopte un nou act prin care sa faca sa inceteze efectele
celui anterior. Principiul simetriei juridice obliga ca actul la care s-a
renuntat sa aiba aceeasi forma juridica sau una superioara. In
doctrina si in jurisprudenta s-a pus problema modului concret in
care trebuie sa se realizeze acest lucru, a termenului pe care il are la
dispozitie autoritatea, considerandu-se ca este vorba de termenul
general de 30 de zile in care o autoritate publica are obligatia sa
solutioneze o cerere.
Vointa juridica este emisa in regim de putere publica, ceea ce particularizeaza
actul administrativ de alte tipuri de acte juridice care emana de la administratie
si ii confera vocatia de a fi executat si respectat, fara sa fie necesara vreo
formalitate suplimentara, cum se intampla la hotararile judecatoresti, a caror
executare silita trebuie consfintita de instanta judecatoreasca.
Vointa juridica este supusa controlului de legalitate, exercitat de instantele
judecatoresti de contencios administrativ. Acest control este garantat de art.
126 alin. (6), care consacra si exceptiile de la control si confera instantelor de
contencios administrativ competenta de a se pronunta asupra cererilor celor
vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante declarate
neconstitutionale.
In conformitate cu legea Curtii Constitutionale nr. 47/1992, se prevedea
ca in momentul sesizarii Curtii Constitutionale instanta in fata careia s-a invocat
exceptia suspenda cauza pe perioada solutionarii de catre Curtea
Constitutionala. Aceasta prevedere a fost modificata relativ recent (luna
august), astfel incat, in prezent, sesizarea Curtii Constitutionale nu mai
constituie temei de suspendare de drept a litigiului in care s-a invocat
exceptia. Litigiul continua sa se judece, iar situatia in care Curtea Constitutionala
a admis exceptia reprezinta un nou motiv de revizuire a deciziei irevocabile,

Curs Page 4
 a admis exceptia reprezinta un nou motiv de revizuire a deciziei irevocabile,
introdus in codurile de procedura civil si penala. Aceasta trasatura trebuie
inteleasa prin raportare la faptul ca, pe de o parte exista acte administrative
care sunt sustrase controlului de legalitate prevazut chiar de Constitutie si de
legea contenciosului administrativ, in egala masura in care exista acte
administrative care emana de la alte autoritati publice decat cele din sfera
executivului si care sunt supuse controlului de legalitate in baza art. 52 si art.
126 alin. (6) din Constitutie.
3) El da nastere, modifica sau stinge drepturi si obligatii
Prin aceasta trasatura, actul administrativ isi releva apartenenta la categoria
actelor juridice in general care, indiferent de ramura de drept, nasc raporturi juridice,
adica drepturi si obligatii corelative
4) Actul administrativ emana de la autoritati administrative, centrale sau locale, precum si
de la diferite persoane juridice de drept privat, care au fost autorizate sa presteze
activitati de natura administrativa.
Aceasta este acceptiunea restransa a actului administrativ, deoarece atat
Constitutia cat si legea contenciosului administrativ, includ in sfera acestei notiuni
orice act administrativ, indiferent de autoritatea publica de la care emana.

Curs Page 5
Curs 2
11 octombrie 2010
16:10
Clasificarea actului administrativ:
1. Dupa sursa actului administrativ (emitent)
i. Autoritati din sfera executivului
ii. Autoritate publica din afara sferei executivului
iii. Organismul privat de utilitate publica:
1) O universitate privata
a) O sanctiune de exmatriculare
In spatele acestor acte exista regimul de putere statala -> sistemul de invatamant
2) Un spital privat
3) Structuri profesionale - structura privata de interes public (cf. Constitutiei, un drept
fundamental la aparare --> structuri private ex: breasla avocatilor)
2. Intinderea efectelor
i. Actele normative
1) Abstracte
2) Opozabile
ii. Individuale - privesc unul sau mai multi beneficiari determinati
iii. Acte interne - au circuit inchis (circulare)
3. Actul adminstrativ jurisdictional - act individual, emis in cadrul unei spete. Din legea 554/2001: act
emis de o autoritate administrativa investita prin lege organica cu atributii de jurisdictie
administrativa spciala.
i. Jurisdictiile speciale administrative sunt gratuite si facultative (art. 51)
Jurisdictie = a pronunta o solutie intr-o spete; aplicarea dreptului la o situatie de fapt:
- Activitate infaptuita de o autoritate administrativa care are, conforma legii
organice speciale in materie, competenta de a solutiona un conflict privind un
act administrativ conform unei proceduri bazate pe principiile contractorialitatii
si independentei jurisdictiei adminstrativ jurisdictionala.
4. Acte de gestiune + acte de autoritate

Regimul aplicabil actului administrativ

1. Legalitatea
- Trebuie sa fie emis in conformitate cu actele normative superioare (constitutie, legile,
ordonante, acte adminstrative emise de autoritatilesuperioare)
- Actul nu poate fi emis "dupa ureche", ci numai conform procedurii si cu forma stabilita de
lege (in sens larg)
- Raportul legalitate- oportunitate
Scoala de la Bucuresti: oportunitatea este o componenta a legalitatii -> adica un act
pentru a fi legal trebuie sa fie si oportun --> judecatorul poate anula acte
administrative doar pentru ca nu sunt oportune
Scoala de la Cluj: oportunitate - actul administrativ sa fie emis in conformitate cu
cerintele colectivitatii la un moment dat (gradul de cultura, civilizatie, bani existenti
etc); legalitatii - sa fie emis in conformitate cu normele superioare --> instanta poate
trece peste dreptul de apreciere (putere discretionara) a autoritatii administrative
- Ex: act care nu este oportun
2. Conditiile de forma ale actului administrativ
i. Limba oficiala - limba romana. In zonele in care minoritatile nationale sunt prezente, actul
administrativ trebuie sa fie comunicat si in limba minoritatii respective.
ii. Forma scrisa a actului administrativ cu o exceptie: decizie administrativa care poate lua si
forma orala -> avertismentul cu sanctiune orala.
iii. Motivarea actului administrativ
1) De drept - emitentul trebuie sa indice in act temeiul legal
2) De fapt - explica si cauza/scopul emiterii actului de autoritate (cea mai importanta si in

Curs Page 6
 2) De fapt - explica si cauza/scopul emiterii actului de autoritate (cea mai importanta si in
instanta)
a) Dispozitii exprese intr-o lege: Legea 24/2000 pentru acte normative: pentru legi
si ordonante trebuie intocmite in prealabil notele de fundamentare. In cazul
celorlalte se va redacta un referat de fundamentare. Astfel, motivarea trebuie
sa contina motivele care stau la baza actului, impactul pe toate planurile,
aspecte privind conformitatea actului cu dreptul comunitar etc
b) Pentru actele administrative emise la nivel local, se aplica aceeasi lege privind
motivarea actului administrativ
Regimul motivarii actului administrativ individual: nu exista prevedere expresa de
necesitate a acestor tipuri de acte; se lasa la libera apreciere a autoritatii emitente.
In unele opinii, nu este necesara motivarea acestor acte.
3. Procedura de emitere:
Etape: pot fi mai numeroase de la caz la caz!
a) Etapa premergatoare
Este cea mai incarcata de operatiuni administrative
a) Avizele
Cea mai importanta forma de procedura
Aviz = opinie, punct de vedere, consultanta pe care o autoritate
administrativa trebuie sa o ceara unei alte entitati

Avize facultative - nu exista obligatia de a fi solicitate si de a tine cont de

ele
Avize consultative - este obligatoriu sa il ceri, dar nu sa te si conformezi
Avizele obligatorii (conforme) - trebuie obligatoriu solicitate + respectate

b) Acordul prealabil
b) Etapa concomitenta cu emiterea actului
c) Etapa ulterioara emiterii actului

Curs Page 7
Curs 3
6 noiembrie 2010
19:11
Suspendarea si revocarea actului administrativ

Suspendarea actului administrativ

O dimensiune a regimului juridic al acestuia, care are caracter de exceptie, actele administrative
din oficiu.
Suspendarea are ca efect atunci cand priveste un act juridic

Intreruperea sau incetarea vremelnica a efectelor acestuia, iar atunci cand priveste exercitarea
unui mandat sau unui raport de functie sau de demnitate publica, efectul este de intrerupere a
exercitarii acestuia pe o anumita perioada

Este o institutie de rang constitutional, fiind prevazuta, in ceea ce priveste actele administrative
de art. 123 alin. (5), potrivit caruia atacarea de catre prefect a unui act care emana de la consiliul local,
consiliu judetean sau primar are ca efect suspendarea de drept a actului atacat si, in al doilea rand, de
art. 95 si 96 din Constitutie, care reglementeaza
primul: suspendarea din functie a presedintelui de catre parlament, in cazul savarsirii de
fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei
al doilea: suspendarea de dreot a presedintelui in cazul raspunderii penale, care opereaza
de la data punerii sub acuzare si pana la data demiterii presedintelui

A 3-a categorie de dispozitii, art. 109 Constitutie care reglementeaza suspendarea membrilor
guvernului, in situatia in care acestia au savarsit fapte de natura penala in 2 modalitati:
a) Suspendarea care poate fi dispusa de Presedintele Romaniei, in cazul in care s-a cerut
urmarirea penala a unui membru al Guvernului
b) Suspendarea de drept, care intervine in cazul trimiterii in judecata a unui membru al
Guvernului

Prevederile constitutionale reglementeaza 2 mari tipuri de suspendare, respectiv:

a) Suspendarea dispusa de o autoritate publica (parlament, in cazul presedintelui sau

presedinte, in cazul ministrilor)
b) Suspendarea de drept, intervenita in cazul actiunii prefectului si a raspunderii penale a
presedintelui si ministrilor

Intelegerea regimului juridic al suspendarii si al caracterului de exceptie al acesteia trebuie

raportata la prezumtiile de legalitate, de veridicitate si la caracterul executoriu de care se bucura actul
administrativ, care determina ca suspendarea sa intervina atunci cand exista anumite indoieli cu privire
la legalitatea actului, care se cer a fi lamurite ceea ce obliga la intreruperea efectelor actului.

Ea mai poate interveni si in cazul in care impotriva titularului actului s-au detasat forme de
raspundere care pun de asemenea in discutie legalitatea actelor pe care acesta le-a emis.

Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusa de o autoritate publica, putand exista
urmatoarele situatii:
a) Organul de la care emana actul procedeaza la suspendarea lui sau cel ierarhic superior
b) Instanta de judecata, legea contenciosului administrativ prevazand in derularea procedurii
de solutionare a unui litigiu administrativ si prevazand posibilitatea suspendarii actului
dedus judecatii sub 2 modalitati:

Curs Page 8
 1) Suspendarea se solicita de catre reclamant, dupa ce a inregistrat cererea prin care
solicita revocarea in tot sau in parte a actului vatamator, caz in care, daca cererea se
admite, suspendarea se dispune pana la solutionarea in fond a cauzei
2) Suspendarea care se solicita odata cu cererea principala, cu actiunea introductiva de
instanta, caz in care suspendarea poate fi dispusa pana la solutionarea irevocabila a
cauzei

Pentru ambele situatii, legea impune existenta unei imprejurari care sa justifice interventia
masurii, respectiv in cazuri bine justificate si pericolul producerii unor pagube iminente

Un alt tip de suspendare, in afara cererii dispuse de o autoritate publica este suspendarea de
drept, care este proclamata de legiuitor, inclusiv de legiuitorul constituant
O regasim reglementata in diferite acte normative, cum ar fi legea contenciosului administrativ,
care prevede ca actiunea formulata de prefect si de presedintele agentiei nationale a functionarilor
publici impotriva unor acte administrative, considerate de acestia ilegale, are ca efect suspendarea de
drept a actelor respective
Aceeasi lege prevede suspendarea de drept care intervine in cazul in care s-a invocat exceptia de
nelegalitate a unui act administrativ, ca si exceptia de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante
!!!!! Suspendarea de drept era prevazuta si de Legea 47/1992, legea organica a Curtii
Constitutionale, privind organizarea si functionarea CC, insa in urma modificarilor aduse acesteia, in
cazul in care se invoca o exceptie de neconstitutionalitate, nu se mai suspenda cauza, aceasta continua
sa se judece, iar daca exceptia este admisa de CC, ne aflam in prezenta unui motiv de revizuire a
hotararilor irevocabile.

Concluzie: Suspendarea este in prezent o institutie de rang constitutional, o situatie de exceptie

in regimul juridic al actelor administrative, iar oricarei exceptii ii este aplicabil principiul ca ea este de
stricta interpretare

Revocarea actelor administrative: reprezinta, spre deosebire de suspendare, un principiu al

regimului jurdic al actelor administrative, de la care exista si anumite exceptii, care privesc insa numai
actele individuale (nu si pe cele normative), deoarece actele administrative normative sunt
intotdeauna revocabile.

Revocarea semnifica operatiunea juridica de incetare a efectelor juridice ale unui act, care poate
interveni pentru cauze de nelagalitate si neoportunitate, acestea putand fi anterioare, concomitente
sau ulterioare emiterii sau adoptarii unui act administrativ.
Cand motivele revocarii sunt anterioare sau concomitente, efectele sunt ex tunc.
Cand motivele revocarii sunt ulterioare efectele sunt ex nunc

Revocarea din punct de vedere al organului care o dispune poarta denumirea de:
retractare cand e dispusa de organul emitent
propriu-zisa cand este dispusa de cel superior ierarhic.

Analizand-o comparativ cu suspendarea, constatam:

a) Revocarea este un principiu, pe cand suspendarea o exceptie
b) Revocarea apare cand sunt certitudini privind nelegalitatea actului, pe cand suspendarea
cand exista indoieli, dubii
c) Revocarea se poate dispune de organul emitent sau de cel superior ierarhic, pe cand
suspendarea si de alte autoritati, inclusiv de instanta sau poate fi opera legiuitorului
d) Revocarea determina incetarea definitiva, pe cand suspendarea incetarea vremelnica

Exceptiile de la principiul revocabilitatii sunt:

a) Actele administrative cu caracter jurisdictional, care, datorita procedurii specifice in care se
adopta, se bucura de o anumita stabilitate, care le excepteaza de la revocare;

Curs Page 9
 a)
adopta, se bucura de o anumita stabilitate, care le excepteaza de la revocare;
b) Actele care au fost emise, urmare a unor acte juridice civile, de drept comun, sau care au
produs efecte juridice de drept comun (se mai numesc acte juridice conditie) sunt exceptate
pentru a ocroti stabilitatea raporturilor juridice, care se bucura de o protectie speciala si in
jurisprudenta celor 2 curti europene;
c) Actele care au fost executate material (o constructie edificata in baza unei autorizatii de
constructie);
d) Actele administrative declarate irevocabile printr-o dispozitie expresa a legii; fiind opera
legiuitorului, inlaturarea lui se poate face tot printr-o lege nu poate fi obiectul revocarii
principiul simetriei juridice
e) Actele administrative prin care s-au aplicat sanctiuni specifice celor 3 forme de raspundere
existente in dreptul administrativ

Precizam ca aceste exceptii sunt aplicabile in masura in care actele exceptate au fost
obtinute si emise in conditii legale, in caz de frauda a legii exceptia nu mai subzista

Principiul revocabilitatii actelor administrative, alaturi de cel al motivarii actelor, reprezinta unul
din principiile pe care institutiile europene, inclusiv cele 2 curti (Luxemburg, Strasbourg) le aseaza la
baza regimului juridic al acestor acte

Solutia este aceea a recunoasterii dreptului autoritatilor publice de a-si corecta actul, inclusiv de a
il revoca, in tot sau in parte, pentru a preintampina astfel aparitia unui litigiu

Aceste ratiuni au si determinat mentinerea in corpul legii contenciosului administrativ a

caracterului obligatoriu al procedurii administrative prealabile, care obliga reclamantul ca inainte de a
sesiza instanta judecatoreasca sa solicite organului emitent sau celui ierarhic superior revocarea in tot
sau in parte a actului

Anularea actului administrativ

Reprezinta operatiunea juridica de incetare a efectelor unui act administrativ pe considerente

de legalitate sau de oportunitate

Ca regula, produce efecte pentru trecut (ex tunc), dar se admite ca atunci cand intervine pe
aspecte de neoportunitate, efectele sunt pentru viitor

Ca si in dreptul comun, identificam nulitatea absoluta atunci cand se incalca un interes general si
conditii de fond, esentiale pentru validitatea actului si nulitatea relativa, cand se incalca conditii de
forma si un interes particular

Din punct de vedere al intinderii efectelor:

nulitatea totala cand se desfiinteaza actul integral
partiala, cand se desfiinteaza parti ale actului

Prin exceptie de la aceste reguli, legea prevede situatii cand incalcarea unor conditii de forma
atrage nulitatea absoluta, cum ar fi: in materie contraventionala cand incalcarea unora din mentiunile
unui proces verbal, desi conditie de forma, atrage nulitatea absoluta a actului

Anularea unui act atrage dupa sine desfiintarea efectelor tuturor actelor conditionate dpdv al
validitatii lor de actul anulat, conform principiului ceea ce este nul produce efecte nule

Un caz particular de nulitate este inexistenta, care intervine atunci cand actul este lovit de vicii
crase de legalitate, care inlatura posibilitatea de a produce efecte

Curs Page 10
 Un caz particular de nulitate este inexistenta, care intervine atunci cand actul este lovit de vicii
crase de legalitate, care inlatura posibilitatea de a produce efecte

Inexistenta este prevazuta in constitutie, in art. 100 si 108, potrivit carora nepublicarea in M.O. a
unei hotarari de Guvern, ordonante sau decret atrage inexistenta actului

Curs Page 11
Curs 4
20 decembrie 2010
22:59
CONTRACTUL ADMINISTRATIV

Institutia contractului administrativ este o creatie a jurisprudentei consiliului de stat din Franta,
care a fost dezvoltata in doctrina de drept public inclusiv in statele al caror sistem de drept s-a dezvoltat
sub influenta celui francez.

In doctrina romaneasca interbelica, ea a fost privita cu reticenta, fiind considerata o institutie

straina realitatilor din Romania intre cotele de activitate a puterii executive, figurand pe langa actul
administrativ de autoritate, actul de gestiune
Cu toate acestea, ea a fost analizata in unele lucrari de specialitate, reflectata in jurisprudenta,
insa instituirea regimului de tip totalitar a determinat disparita ei din randul institutiilor dreptului public,
alaturi de altele care au fost considerate incompatibile cu specificul acelui regim si fie au disparut, fie au
fost inlocuite cu constructii specifice.
ex: domeniul public a fost inlocuit cu proprietatea intregului popor, functionarul public
functionarul de stat etc.

El a continuat sa se regaseasca in unele din preocuparile doctrinei, iar dupa 1990 a fost reintrodus
in sistemul legislativ si in jurisprudenta instantelor judecatoresti

Inclusiv Constitutia din 1991, chiar daca nu foloseste expresis verbis contract administrativ,
contine dispozitii prin care consacra tipuri de astfel de contracte, art. 136 alin. (4), pe de-o parte declara
proprietatea publica inalienabila, iar pe de alta parte prevede modalitatile prin care aceasta poate fi
pusa in valoare, fiind vorba despre:
o Darea in administrare catre o regie autonoma sau institutie publica
o Concesionarea
o Inchirierea

Calificarea acestor tipuri de mijloace (proceduri) care prezentand contracte administrative in

dezvoltarea prevederilor constitutionale o regasim in legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
defineste actul administrativ, in sens de manifestare unilaterala de vointa juridica si totodata asimileaza
actului administrativ contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare
a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes publica prestarea de servicii publice si
achizitii publice si permite ca prin legi speciale si alte categorii de contracte administrative sa fie
supuse competentei instantelor de contencios administrativ

Anterior acestei reglementari exprese jurisprudenta instantelor de contencios administrativ in

acord cu doctrina statuase asupra caracterului de contract administrativ pe care il au unele contracte
incheiate de autoritatile publice, al caror obiect vizeaza bunuri, lucrari sau servicii publice

Legea contenciosului administrativ, pe langa recunoasterea expresa, contine si prevederi

referitoare la regulile specifice de solutionare a litigiilor, al caror obiect il constitutie contractele
administrative (regimul procedurii prealabile, obiectul actiunii sau solutiile pe care le poate da instanta si
taxele de timbru)

In concluzie, in sistemul actual in Romania contractul administrativ are o recunoastere

constitutionala implicita si o reglementare expresa, reprezentata atat de legea contenciosului
administrativ, cat si de alte legi speciale.

Definitie: Contractul administrativ reprezinta acel tip de contract incheiat de o autoritate

Curs Page 12
 Definitie: Contractul administrativ reprezinta acel tip de contract incheiat de o autoritate
publica, aflata pe o pozitie de superioritate juridica pe de-o parte, si un alt subiect pe de alta
parte, al carui obiect il reprezinta punerea in valoare a unui bun public, realizarea unui serviciu
public sau unei lucrari publice, efectuarea unei achizitii publice sau alt obiect cu caracter public
supus unei regim de putere publica de unde rezulta competenta instantelor de contencios
administrativ in solutionarea litigiilor derivate din el.

Elementele definitorii:
1. Una din parti are calitatea de subiect determinat, fiind intotdeauna o autoritate publica.
Acest tip de contracte poate fi astfel incheiat nu numai de autoritatile administrative,
ci de orice autoritate publica, notiune care evoca acel organ al statului sau al uat care
actioneaza in regim de putere publica.
2. Partile se afla pe o pozitie de inegalitate juridica, subiectul determinat avand o pozitie
supraordonata, de superioritate juridica.
3. Pozitia supraordonata atrage pentru autoritatea publica dreptul de a modifica sau chiar
de a modifica sau chiar de a rezilia unilateral contractul atunci cand interesul public o cere.
4. Aceste contracte contin 2 categorii de clauze:
a) Clauze de natura reglementara: prestabilite de catre legiuitor
b) Clauze de natura conventionala: stabilota de parti prin negociere
5. Forma scrisa forma ceruta pentru validitatea lor si subinteleasa din continutul celor 2
tipuri de clauze.
6. Aceste contracte se suspun unui regim de putere publica, in exclusivitate s-au combinat
unele reguli de drept comun, ceea ce atrage competenta de solutionare a eventualelor
litigii de catre instantele de contencios administrativ.

Contractul administrativ reprezinta sistemul actual, o institutie recunoscuta de lege, regasita in

jurisprudenta instantelor judecatoresti prin particularitatile care il diferentiaza de contractele de drept
comun, insa el continua sa faca obiectul unor dispute, in ceea ce priveste identitatea si regimul specific
care se poarta intre autorii de drept privat si autorii de drept public;

Domeniul public

Institutia domeniului public este recunoscuta ca o institutie traditionala a dreptului

Fundamentata inca din Antichitate, cand s-a recunoscut existenta a 2 mari categorii de bunuri:

1. Lucrurile in patrimoniu (Res in patrimonium)

2. Acele bunuri, care, prin specificul lor erau destinata uzului public (Res extra patrimonium),
ceea ce excludea aproprierea lor de o anumita persoana (temple, piete, drumuri, ape etc.).

Recunoasterea unor asemenea bunuri afectate uzului general a continuat sa se regaseasca de-a
lungul istoriei, sa fie legiferata si sa faca obiectul preocuparilor doctrinei din punct de vedere al
regimului juridic aplicabil

Solutiile au diferit de la o etapa la alta, exemplu in perioada revolutiei franceze: bunurile

considerate a tine domeniului public, care traditional erau proprietatea coroanei si erau inalienabile, au
trecut de la rege la natiune, care a dobandit si dreptul de a dispune de ele.

Reglementari privind domeniul public regasim in Codul civil francez 1804, care contine
anumite inconsecvente cu privire la titularul domeniului public, in sensul ca, pe de-o parte, stabileste ca
acesta ar fi natiunea, iar pe de alta parte, ca statul ar fi proprietarul domeniului public aceste

Curs Page 13
inconsecvente alimenteaza doctrina in sensul lamuririi, pe de-o parte a calitatii de titular al bunurilor
domeniului public, iar pe de alta parte, pentru identificarea regimului juridic aplicabil bunurilor care
formeaza domeniul public

S-au conturat asftel mai multe teorii sustinute de autori de drept public sau de drept privat, prin
care, fie s-a recunoscut posibilitatea ca bunurile din domeniul public sa aiba un proprietar determinat,
fie s-a contestat o asemenea posibilitate (Teoria existentei sau inexistentei unui drept de proprietate)

Apartenenta la domeniul public unui bun a fost si ea determinata, fie dupa criteriul interesului
general, al destinatiei acestor bunuri, de a folosi uzului public sau de a fi valorificate prin prestarea unui
serviciu public

Codul civil 1864 adoptat sub influenta celui francez contine reglementari atat in ceea ce priveste
domeniul public in general, cat si referitoare la dependintele domeniului public, respectiv categoriile de
bunuri considerate a apartine acestuia

Dupa 1990 institutia domeniului public a fost reintrodusa in sistemul juridic prin acte normative
preconstitutionale, prima dintre acestea fiind legea fondului funciar nr. 18/1991 cu modificarile
ulterioare
Constitutia, desi nu consacra expres aceasta notiune, contine reglementari exprese privind
proprietatea publica si dispozitii care atrag o consacrare implicita a institutiei domeniului public

In dreptul public, domeniul public si proprietatea publica nu sunt notiuni identice, intre ele
existand o relatie de la intreg la parte!!

Domeniul public cuprinde, in primul rand, toate bunurile proprietate publica, dar pe langa
acestea, in continutul lui sunt incluse si unele bunuri private, care prin semnificatia lor istorica,
stiintifica, culturala, economica etc. Justifica apartenenta la domeniul public, ceea ce atrage
guvernarea lor de un regim juridic mixt in care normele de drept privat se combina cu norme de drept
public;

ex: bunurile din patrimoniul cultural national pot fi detinute si de persoane private, care in
exercitarea dreptului lor de proprietate se supun unor reguli impuse de stat prin autoritatile
competente (ex: obligatia sa conserve in conditii corespunzatoare aceste bunuri, prevenind
distrugerea lor, iar, daca doresc sa le instraineze, statul dispune de un drept de preemptiune
la cumparare, care presupune o anumita procedura

--> In accceptiunea lato sensu, domeniul public include, pe langa bunurile proprietate publica, si
anumite bunuri private, iar aceasta conceptie este sustinuta de legi speciale care reglementeaza
regimul juridic al unor astfel de bunuri, intre care se regasesc: fondul funciar, fondul silvic, apele,
monumentele istorice sau bunurile din patrimoniul cultural national

Legea privind proprietatea publica 213/1998, asimileaza notiunii de domeniul public pe cea
de proprietate publica, dandu-le o acceptiune sinonima.

--> In sensul larg al termenului, domeniul public include:

i. Toate bunurile proprietate publica, care se supun in integralitate unui regim de

putere publica
ii. Anumite bunuri private, a caror semnificatie determina apartenenta la domeniul
public si guvernarea lor de un regim juridic mixt, de drept public si de drept privat, din
care rezulta anumite obligatii si restrictii pentru titularul bunului respectiv

Apartenenta unui bun privat la domeniul public, in sensul larg al termenului, si consecintele
acestei apartenente pentru titularul bunului respectiv reprezinta o forma de restrangere a unui

Curs Page 14
 Apartenenta unui bun privat la domeniul public, in sensul larg al termenului, si consecintele
acestei apartenente pentru titularul bunului respectiv reprezinta o forma de restrangere a unui
drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate privata, care este permisa de prevederile art.
53 constitutie privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau unor libertati
Ex: Terenurile, indiferent de titularul lor, constitutie fondul funciar al Romaniei

Titularilor drepturilor de proprietate asupra terenurilor le incumba anumite obligati, care

daca nu sunt respectate sanctiuni
- Pentru terenurile agricole, indiferent de cine sunt detinute, este obligatorie intretinerea si
cultura lor. In caz contrar si dupa o anumita procedura, putand interveni sanctionarea
contraventionala a celor care nu respecta obligatiile prevazute de lege

Constitutia Romaniei reglementeaza proprietatea in mod expres in art. 44, dreptul de

proprietate privata si art. 136, denumit proprietatea. Primul este situat in Titlul 2, consacrat
drepturilor si libertatilor fundamentale. Din continutul acestui articol, locul unde este plasat
reglementeaza proprietatea in sensul de drept fundamental al cetateanului, reprezentand astfel
un sediu special in materia proprietatii

Art. 136, Titlul 4, consacrat economiilor si finantelor publice din continutul lui rezulta ca
el consacra dimensiunea economica a proprietatii, structura acestuia, reprezentand astfel un
sediu general in materia proprietatii

In afara acestor prevederi exprese, si alte reglementari constitutionale prezinta relevanta in

ceea ce priveste regimul proprietatii in sistemul actual, cum ar fi: art. 135 alin. (2) lit. d), care face
referire la exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national, acestea
reprezentand o componenta a proprietatii publice

Dat fiind faptul ca art. 136 reprezinta cadrul constitutional general in reglementarea
proprietatii, analiza regimului acesteia trebuie sa porneasca de la prevederile art. 136

a. Prin alineatul 1 se prevede structura sau tipologia proprietatii. In sistemul constitutional actual,
aceasta inluzand 2 forme de proprietate, respectiv: publica si privata

b. Prin alineatul 2 se consacra 2 categorii de norme:

1. Normele care privesc protectia proprietatii publice, aceasta fiind in egala masura garantata
si ocrotita prin lege
2. Norme care prevad titularii dreptului de proprietate publica, acestia fiind:
i. Statul
ii. unitatea administrativ-teritoriala
- Prevederile trebuie coroborate cu cele ale art. 3 alin. (3) Const., care stabileste care sunt uat
in care este organizat sub aspect administrativ teritoriul tarii: comune, orase, judete, astfel
incat identificam pe langa proprietatea publica a statului, proprietatea publica a unitatilor
administrativ-teritoriale
- Criteriul de apartenenta este reprezentat de interesul bunului respectiv, cele de interes
national apartinand statului, iar cele de interes local apartinand unitatilor administrativ-
teritoriale

c. Art. 136 alin. (3) se identifica sfera bunurilor proprietate publica, legiuitorul constituant
utilizand mai multe criterii de determinare:
a. Enumerarea unor bunuri
b. Criteriul generic in care sunt determinate categorii de bunuri care prezinta
interes sau utilitate publica (ex: bogatiile de interes public ale subsolului)
c. Trimiterea la o lege organica prin care sa se extinda sfera bunurilor sau sa se
dezvolte sfera celor prevazute de Constitutie, in prezent fiind vorba despre
Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia

Curs Page 15
 Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
- In anexa la aceasta lege se regasesc bunurile care alcatuiesc domeniul public in sensul de
proprietate publica al statului si unitatilor administrativ-teritoriale

d. Alin. (4) legiuitorul constituant declara pe de-o parte: bunurile proprietate publica drept
inalienabile, iar pe de alta parte: consacra modalitatile de valorificare a acestor bunuri care
includ:
1. darea in administrare
2. Concesionarea
3. Inchirierea
4. darea in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica

e. Alin. (5) Caracterul inviolabil al proprietatii publice, care se exercita insa in conditiile legii;
textul trebuie raportat in primul rand la prevederile art. 44 Const., care in alin. (3)-(6)
reglementeaza regimul expropierii pentru cauza de utilitate publica si pe cel al folosirii pentru
lucrari de interes general de catre stat a subsolului oricarei proprietati imobiliare

- Ca si art. 136, si art. 44 garanteaza si ocroteste proprietatea privata ca si dreptul de

proprietate privata indiferent de titular
- Din modul in care sunt reglementate cele 2 tipuri de proprietate in sistemul
constitutional romanesc proprietatea privata reprezinta regula, iar proprietatea publica
exceptia
- In sustinerea acestei teze sunt urmatoarele idei:
o Proprietatea publica include exclusiv bunurile prevazute de Constitutie sau de lege,
avand o sfera limitata
o Proprietatea privata include toate celalte bunuri, cu exceptia celor publice
o Proprietatea publica poate fi detinuta numai de catre stat sau unitatile administrativ-
teritoriale - proprietatea privata poate fi detinuta de orice subiect de drept, persoana
fizica sau juridica, inclusiv de stat sau unitati administrativ-teritoriale statul si
unitatile administrativ-teritoriale detin bunurile proprietate publica, acestea
constituind domeniul public al lor, dar si unele bunuri private, care constitutie
domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale
o Bunurile proprietate publica sunt guvernate de un regim de drept public, in centrul
caruia se afla inalienabilitatea
o Proprietatea privata este guvernata de normele dreptului comun

Curs Page 16
 Curs 5
1 februarie 2011
16:10
Domeniul public - continuare

1. Scara domenialitatii publice

Ac easta teza a fost fundamentata pornind de la structura hibrida a domeniului public, in
sensul in care ea include, pe langa toate bunurile proprietate publica, si unele bunuri private si de
aici asezarea in trepte a elementelor care compun domeniul public.
Si din punct de vedere al regimului juridic, regasim particularitati in sensul in care el
presupune intotdeauna regimul de putere cu precizarea ca poate fi vorba despre un regim de
putere publica exclusiv pentru bunurile proprietate publica si un regim mixt pentru bunurile
private din domeniul public.

2. Definitia domeniului public

Definitia domeniului public reflecta particularitatile pe care acesta le prezinta din punct de vedere
al componentei si al regimului care guverneaza bunurile care il alcatuiesc.

= totalitatea bunurilor publice sau private care, prin natura lor sau prin vointa expresa a
legiuitorului, se bucura de un regim de protectie speciala care necesita conservarea si
transmiterea lor catre generatiile viitoare datorita utilitatii publice pe care o prezinta prin
satisfacerea unui interes public asupra carora o persoana morala de drept public exercita
un regim de paza si protectie si care se supun normelor de drept public.

3. Trasaturile domeniului public

1. Domeniul public cuprinde atat bunuri publice, cat si unele bunuri private care prin natura lor sau
prin vointa legiuitorului servesc interesului public.
- De esenta bunurilor din domeniul public este faptul ca ele prezinta o utilitate publica,
finalitatea lor fiind aceea de a satisface interesul public.
Direct
Indirect, prin afectarea bunului respectiv unui
serviciu public
Ex: caile de comunicatie pot fi utilizate
direct sau prin intermediul serviciului public
de transport
In doctrina se mai vorbeste si despre o utilizare normala, care corespunde
naturii bunului si o utilizare anormala, dar tot cu o finalitate publica.

Utilitatea publica pe care o prezinta justifica masuri de protectie in scopul

conservarii naturii acestor bunuri si transmiterii lor catre generatiile viitoare, dat fiind
faptul ca prin specificul lor, ele prezinta interes pentru continuarea activitatii si a vietii
in general.
2. Bunurile din domeniul public se supun unui regim de putere publica care este integral atunci cand
vizeaza bunurile proprietate publica si este combinat cu norme de drept privat atunci cand vizeaza
bunurile private din domeniul public, regim de putere publica pastrandu-si preemptiunea asupra
celui privat, avand rol dominant.
3. Bunurile domeniului public releva intotdeauna o persoana morala de drept public care poate
exercita fie un drept de proprietate, fie unul de paza si protectie.
Dreptul de proprietate se poate exercita de stat si unitatea teritoriala asupra bunurilo
proprietate publica.
Dreptul de paza si protectie se exercita asupra bunurilor private din domeniul public
de catre stat prin autoritatile sale, cum ar fi Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul
Economiei, al Agriculturii etc.

Curs Page 17
 Modalitatile de punere in valoare a bunurilor proprietate publica

Astfel cum rezulta el din art. 136 alin. (4) din Constitutie sunt:
a) Concesiunea
b) Inchirierea
c) Darea in administrare SAU in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica

Concesiunea

= modalitatea traditionala de punere in valoare a bunurilor proprietate publica, utilizata inca din
Evul Mediu, atata in scopul de a valorifica aceste bunuri, cat si in acela de a rasplati loialitatea
unor supusi sau de imbogatire pentru monarhi.

Traditional, a fost inteleasa ca un contract, ca o conventie, incheiata intre 2 parti carepoarte

denumirea de concedent si concesionar (cel care primeste), in schimbul unor avantaje in bani sau
natura denumire traditional redeventa, cu caracter temporar, rascumparabil si care nu atragea
pierderea proprietatii, ci doar posesia si folosinta acesteia (ius fruendi, ius utendii nu si ius abutendi).
In prezent, regimul concesiunii bunurilor proprietate publica este reglementat de OUG 54/2006,
care defineste acest contract ca fiind contractul incheiat in forma scrisa prin care o autoritate
publica denumita concedent transmite pe o perioada determinata unei persoana numita concesionar,
care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate
publica, in schimbul unei redevente.
Dat fiind faptu ca statul si unitatea administrativ-teritoriala detine in proprietate atat bunuri
publice, care constituie domeniul lor public, cat si bunuri private care formeaza domeniul privat al lor,
natura contractului de concesiune va fi diferita corespunzator obiectului acelui contract.
-> contract de drept public cand obiectul este un bun proprietate publica
-> contract de drept privat cand obiectul este un bun din domeniul privat al
statului sau al unitatii administrativ-teritoriale

Partile contractului de concesiune sunt:

a) Calitatea de concedent in numele statului sau al unitatii teritoriale o exercita:
i) Fie Ministerele sau alte organe centrale de specialitate pentru bunurile
proprietate publica a statului
ii) Fie Consiliile Locale si Judetene pentru bunurile proprietate publica ale
unitatii administrativ teritoriale
b) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau juridica, romana sau
straina
- Regasim regula comuna si la contractul de inchiriere ca incheierea celor 2
contracte poate sa aiba loc intre o persoana morala de drept public si o
persoana de drept privat, neputand fi vorba despre 2 persoane de drept public

Procedura de incheiere a acestui contract cunoaste:

a) Fie licitatia publica, la care orice persoana interesata are dreptul sa depuna oferta
b) Fie negocierea directa, atunci cand concedentul negociaza cu unul sau mai multi
ofertanti participanti la atribuirea contractului

Legea impune insa regula licitatiei publice, negocierea avand loc in situatiile in
care, in urma realizarii licitatiei, niciun participant nu a castigat licitatia.

Incheierea contractului are loc, de regula, dupa implinirea unui termen de 20 de zile
calendaristice de la data comunicarii rezultatelor.

Curs Page 18
 calendaristice de la data comunicarii rezultatelor.

In principiu, subcensionarea este interzisa.

Incetarea contractului de concesiune ca a oricarui contract de altfel, poate avea in loc 2 moduri:
a) Situatia tipica o reprezinta intotdeauna la expirarea duratei pentru care contractul a
fost incheiat
b) Situatia atipica - inaintea acestei durate in urmatoarele proceduri specifice:
a) Prin denuntarea unilaterala de catre concedent in cazul cand interesul public o
cere, cu plata unei despagubiri juste si prealabile catre concesionar, stabilita de
comun acord sau, in caz de divergenta, de catre instanta judecatoreasca.
b) Prin rezilierea de catre concedent atunci cand concesionarul nu-si respecta
obligatiile contractuale, si cu obligatia la plata unei despagubiri de catre
concesionar in beneficiul concedentului.
c) Prin rezilerea de catre concesionar in cazul in care concendetul nu-si
indeplineste obligatiile, cu plata unei despagubiri in sarcina concedentului catre
concesionar
d) In caz de forta majora, care atrage disparitia bunului, sau in cazul imposibilitatii
obiective de exploatare a bunului de catre concesionar, prin renuntare de catre
acesta fara plata despagubirii.

Indiferent de cetatenia sau nationalitatea concesionarului, contractul se incheie in

limba romana, careia I se poate adauga, daca partile considera, si o alta limba, contractul
fiind guvernat de legea din Romania.
Litigiile care rezulta din executarea unui astfel de contract sunt de competenta
instantelor de contencios administrativ, contractul administrativ fiind asimilat actului
administrativ, potrivit Legii 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

Darea in administrare a bunurilor proprietate publica

Spre deosebire de concesiune si inchiriere, care se incheie intre o persoana de drept public si una
de drept privat, darea in administrare se poate realiza catre o regie autonoma sau o institutie publica,
respectiv intre titularul dreptului de proprietate care este o persoana de drept public si o alta persoana
de drept public.
In dezvoltarea prevederilor art. 136 alin. (4) din Constitutie, Legea 213/1998 enumera ca titulare
ale dreptului de administare Regiile Autonome, Prefecturile, Autoritatile Administratiei Publice Centrale
si Locale si alte institutii publice de interes national sau local.
Instrumentul juridic difera dupa cum ne aflam in prezenta unui bun al statului sau al unitatilor
administrativ-teritoriale, fiind vorba despre:
a) O hotarare a Guvernului in cazul bunurilor proprietate publica a statului
b) O hotarara a Consiliului Local sau judetean pentru bunurile unitatii administrativ-teritoriale
Titularul dreptului de administrare are prerogative similare celor ale titularului dreptului de
proprietate, el putand sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de bun in conditiile stabilite prin actul in
baza caruia bunul i-a fost dat in administrare.
In litigiile care privesc bunurile proprietate publica, statul este reprezentat de Ministerul
Finantelor, iar unitatile administrativ-teritoriale de autoritatile deliberative ale autonomiei locale,
respectic Consiliul Local sau Judetean.
Inchirierea bunurilor proprietate publica se aproba ca si in cazul administrarii, fie prin Hotarare a
Guvernului, pentru bunurile proprietate a statului, fie prin Hotarare a Consiliului Local/Judeteanv pentru
bunurile proprietate a unitatii teritoriale.
Ca si contractul de concesiune, si contractul de inchiriere se poate incheia cu orice persoana fizica
sau juridica, romana sau straina, de catre titularul dreptului de proprietate sau al celui de administrare.
Sumele incasate cu titlu de redevente/de chirie, se fac fie venit la bugetul de stat, cand obiectul

Curs Page 19
 Sumele incasate cu titlu de redevente/de chirie, se fac fie venit la bugetul de stat, cand obiectul
contractului il constituie un bun public al statului, fie venit la bugetul unitatii administrativ-teritoriale.
In situatia in care contractul de inchiriere se incheie de catre titularul dreptului de administrare,
acesta are dreptul sa incaseze din chirie, o cota parte cuprinsa intre 20%-50%, care a fost stabilita prin
actul prin care s-a aprobat inchirierea.

Darea in folosinta gratuita

Pana la revizuirea in 2003 a Constitutiei, o asemenea procedura nu era prevazuta de legea

fundamentala, insa ea se regasea in unele legi organice, Legea 213/1998 sau Legea Administratiei
Publice Locale.
In prezent, art. 136 alin. (4) adauga celor 3 modalitati de punere in valoare a bunurilor publice si
posibilitatea darii in folosinta gratuita a bunurilor publice unor institutii de utilitate publica. Este vorba,
in acceptiunea legii organice, de persoane juridice fara scop lucrativ care desfasoara activitate dee
binefacere sau de utilitate publica sau de servicii publice.
Legea impune ca masura sa se dispuna pe termen limitat, fara sa precizeze, ca in cazul
concesiunilor, unde durata maxima este de 49 ani, un termen limita.

Regimul juridic aplicabil domeniului public

Notiunea de regim juridic, in general, evoca un ansamblu de conditii de fond si de forma, care
particularizeaza o anumita institutie in circuitul juridic existent.

1. Inalienabilitatea
Principiul dominant pentru bunurile publice este a fost considerat de-a lungul timpulu a fi
inalienabilitatea acestora, consfintita si prin legile adoptate, cu exceptia in Franta a codului domeniul
din 1789, care, sub influenta ideilor Revolutiei Francez, a proclamat alienabilitatea acestor bunuri, dupa
ce le-a trecut de la rege la natiune.
In conformitate cu art. 136 alin. (4), inalienabiliatea este in egala masura un principiu
constitutional aplicabil proprietatii publice, prevazut si de legea organica in art. 11 si semnifica
imposibilitatea instrainarii acestor bunuri.
Legea reglementeaza insa posibilitatea trecerii bunurilor statului sau unitatilor administrativ-
Teritoriale fie din domeniul privat in domeniul public al acestora, prin Hotarare a Guvernului sau a
Autoritatilor Autonome Locale, fie trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al
unitatilor administrativ-teritoriale sau din domeniul public al unei unitati teritoriale il cel al statului.
In practica se regaseste frecvent procedura trecerii din domeniul public al statului sau unitatii
teritoriale, in domeniul privat al acestora, ceea ce atrage eliminarea caracterului inalienabil al acestor
bunuri si posibilitatea ulterioara a instrainarii lor.
Sunt caracterizate prin inalienabilitate bunurile proprietate publica, deoarece bunurile private ale
domeniului public sunt in principiu alienabile cu precizarea ca exista anumite restrictii ale exercitarii
actului de instrainare a acestor bunuri (autorizari, dreptuil de preemptiune al statului la cumparare)

2. Insesizabilitatea
= imposibilitatea bunurilor din domeniul public sa faca obiectul urmaririi sau executarii silite
Aceasta interdictie deriva din inalienabilitatea deoarece, daca bunurile ar fi sesizabile, ele ar putea
fi supuse executarii silite si astfel instrainate, ceea ce ar goli de continut regula constitutionala a
inalienabilitatii.

3. Imprescriptibilitatea bunurilor proprietate publica din punct de vedere extinctiv si achizitiv

Sub aspectul prescriptiei extinctive, dreptul la actiune privind un bun proprietate publica nu se
stinge, indiferent cat timp nu a fost exercitat.

Curs Page 20
 stinge, indiferent cat timp nu a fost exercitat.
Corelativ acestui aspectc este recunoscuta exceptia de domenialitate publica, potrivit careia o
actiune care are ca obiect revendicarea unui bun public poate fi paralizata oricand prin invocarea
calitatii de bun public a bunului respectiv.
Sub aspectul prescriptiei achizitive sau al uzucapiunii, bunurile proprietate publica sunt
imprescriptibile, in sensul ca ele nu pot fi dobandite in proprietate prin efectul posesiunii, indiferent cat
timp ar dura aceasta.

4. Bunurile proprietate publica nu pot fi grevate de sarcini sau servituti

Cu exceptia asa-ziselor "servituti naturale".
Legea trimite in art. 13 valabilitatea unor servituti asupra bunurilor proprietate publica, numai in
masura in care ele sunt compatibile cu uzul sau interesul public, caruia ii sunt afectate bunurile
respective.

Serviciul public

Reprezinta una din formele prin care Administratia Publica isi concretizeaza activitatea si prin
care a fost identificat de-a lungul timpului insusi Dreptul Administrativ, considerat a fi Dreptul
Serviciilor Publice.
De esenta activitatii administratiei este pe de o parte punerea in executare a legii, iar pe de alta
parte, prestarea de servicii publice in limitele legii.
Asupra celor 2 elemente ale actiunii administratiei s-au petrecut transformari urmare a dobandirii
de catre aceasta a unor prerogative specifice altor puteri in stat decat puterea executiva. Exemplul tipic
il reprezinta preluarea de catre executiv a unor prerogative in materia legiferarii, situatie intalnita si in
Romania sub forma delegarii legislative, reglementat de art. 115 din Constitutie.
In ceea ce priveste serviciul public, daca traditional acesta a reprezentat actiunea exclusiva a
administratiei, monopolul acesteia, in timp asistam la un transfer al prerogativelor de exercitare a
serviciului public dinspre sectorul public inspre cel privat, recunoscandu-se astfel fenomenul de
privatizare a serviciilor publice.
Sunt insa servicii publice care, datorita specificului lor, continua sa ramana monopol al statului,
cum sunt apararea nationala, justitia, diplomatia.
In lume se inregistreaza chiar o concurenta intre sectorul public si cel privat, statul incercand prin
proceduri specifice sa-si mentina dreptul de a presta servii publice considerate esentiale pentru
societate.
Atunci cand statul transfera catre sectorul privat prerogativa exercitarii unor servicii publice, el isi
mentine un drept de supraveghere si control asupra modului in care particularul presteaza serviciul
public care i-a fost incredintat si care este evocat in doctrina prin sintagma "politie administrativa".
Serviciul public reprezinta astfel o activitate desfasurata de un organ public (agent public) sau de
un agent privat autorizat de unul public prin care se satisfac nevoi sociale de interes public.
Constitutia actuala contine mai multe categorii de dispozitii care au aplicabilitate in materia
serviciilor publice si consfinteste posibilitatea ca unele servicii publice sa se poata realiza si in forma
privata.
Ex: art. 31 alin. (4) prevede ca mijloacele de informare in masa publice si private au obligatia
sa asigure informarea corecta a opiniei publice, recunoscand astfel ca serviciile publice
respective prin care se garanteaza dreptul fundamental la informatie, sa fie exercitate in
egala masura in forma publica si privata.
In conformitate cu art. 32 alin. (5), invatamantul, de toate gradele, poate sa imbrace,
pe langa forma publica a institutiilor de stat si forma particulara, alaturi de
invatamantul confesional, care poate fi public sau particular.
Serviciul public este guvernat de anumite principii si anume:
1. Egalitatea in fata serviciului public carederiva din principiul egalitatii tuturor in fata
legii, fara privilegii si discriminari, proclamat de art. 16 din Constitutie
2. Continuitatea care are la baza faptul ca nevoile sociale pe care el le satisface au

Curs Page 21
2. Continuitatea care are la baza faptul ca nevoile sociale pe care el le satisface au
caracter de continuitate, care exclud intreruperile in exercitarea lor, ceea ce a facut ca
multa vreme greva in serviciul public sa fie interzisa, interdictie care, in forma absoluta
sau limitata se mai regaseste inca in unele state. Si in sistemul romanesc legea privind
conflictele de munca obliga la asigurarea unor servicii esentiale pentru societate ca
limita a dreptului fundamental la greva recunoscut tuturor salariatilor.
3. Guvernarea de un regim de putere publica derivat din interesul public pe care acesta
il satisface
4. Regula adaptabilitatii recunoscuta in special in sistemul francez, care are la baza
faptul ca nevoile sociale sunt in continua schimbare, ceea ce obliga prestatorii de
servicii publice sa-si adapteze activitatea pentru a satisface nevoile beneficiarilor
serviciului public (uzagerilor serviciului public)

Curs Page 22
Curs 6
27 decembrie 2010
13:18

Curs Page 23
 Curs 7
21 decembrie 2010
14:39
Raspunderea contraventionala

Reglementarea contraventiei nu face parte din categoriaa domeniilor pe care constitutia sa le

rezerve legiilor organice.

Actul normativ cadru in materie, care reglementeaza regimul juridic al contraventiilor este
ordonanta nr.2/2001 aprobata cu modificari prin legea 180/2002

Reglementari cu caracter special, care consacra regimul juridic contraventional aplicabil in alte
domenii se regasesc in alte legi sau ordonante de guvern, avand aplicabilitate principii care guverneaza
relatiile dintre legea generala si legea speciala.

Vechea lege, in prezent abrogata (32/1968) includea in definitia contraventiei precizarea ca

aceasta reprezinta o fapta cu un pericol social mai redus decat infractiunea si permitea in acest fel o
ierarhizare: abatare, contraventie, infractiune;

Actuala lege, in art. 1 nu mai contine un asemenea element definitoriu, insa precizeaza ca legea
contraventionala apara acele valori sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala

Contraventia este definita ca fiind acea fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin
lege, ordonanta, hotarare de guvern sau dupa caz, hotarare a consiliului local a
comunei/orasului/municipiului/sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean/general al
capitalei o contraventie prezinta 2 trasaturi definitorii:

1. Constituie o fapta savarsita cu vinovatie: prin aceasta trasatura, raspunderea

contraventionala se releva a fi o raspundere subiectiva, bazata pe vinovatie in formele pe
care codul penal le dezvolta elementului subiectiv, rezultand ca in absenta vinovatiei nu
poate interveni raspunderea contraventionala;

Fapta contraventionala poate consta in actiuni, inactiuni, faptiuni omisive, fapte cu

caracter mixt (comisiv-omisive)

2. Contraventia reprezinta o fapta prevazuta prin legi si sanctionta prin legi, ordonante,
hotarari si acte ale autoritatilor administratiei publice locale cu rol deliberativ.
Aceasta trasatura se mai numeste si legalitatea contraventiei si reprezinta o regasire in
sfera contraventionalului a legalitatii infractiunii specifice dreptului penal.

In ceea ce priveste categoriile de acte normative, care pot contine reglementari contraventionale,
identificam urmatoarele:

I. La nivel central:
1. Lege in sensul de act juridic al parlamentului, care are caracter de lege ordinara; poate fi vorba si
despre o lege organica, fara sa fie obligatoriu acest lucru, potrivit principiului cine poate mai mult, poate
si mai putin.
2. Ordonante ale guvernului, fiind vorba in primul rand despre Ordonante simple, dar si de urgente,
inclusiv cele din materia legilor organice (cele cu privire la protectia mediului de ex.).
3. Hotarare a Guvernului: prin aceste categorii de acte normative, se pot reglementa contraventii in toate
domeniile de activitate, regasind astfel principiul generalitatii in ceea ce priveste reglementarea
contraventionala.

Curs Page 24
contraventionala.

II. La nivel local:

1. Hotarari ale consiliului judetean
2. Hotarari ale consilului general al capitalei
3. Hotarari ale consiliilor locale ale comunelor, oraselor, muncipiilor si sectoarelor
municipiului Bucuresti

Prin actele autoritatilor locale, se pot reglementa contraventii in toate domeniile pentrucare legea
le stabileste atributii in masura in care domeniile respective nu au fost reglementate sub aspect
contraventional prin acte ale autoritatilor centrale.

O anumita particularitate regasim la nivelul municipiului Bucuresti, in sensul unei competente

partajate intre consiliile locale de sector si consiliul general al capitalei; legea prevede care sunt
domeniile in care consiliile locale pot reglementa contraventiile, rezultand, per a contrario, ca restul
domeniilor urmeaza a fi reglementate sub aspect contraventional prin hotarari ale consiliului general

Se lasa posibilitatea pentru Consiliul general sa stabileasca si alte domenii in afara celor
enumerate de art. 2 alin. (3) din legea cadru in care consiliile lcoale sa fie competente sa stabileasca
contraventii

Legea prevede totodata si care sunt clauzele pe care trebuie sa le cuprinda un act normativ
contraventional, fiind vorba despre descrierea faptei, sanctiunea, reguli privind despagubirile si limite
(minima si maxima) in cazul sanctiunii amenzii contraventionale, pentru a se putea face individualizarea
sanctiunii intre aceste limite

In ceea ce priveste intrarea in vigoare a actelor normative contraventionale, indiferent de tipul lor,
regula o reprezinta termenul de 30 de zile de la data publicarii cu obligatia de a se respecta prevederile
legii administratiei publice locale referitoare la dreptul minoritatilor nationale, de ale fi aduse la
cunostinta aceste acte si in limba lor materna.

Se admite insa, ca in anumite situatii, care presupun un caracter urgent, intrarea in vigoare sa se
faca si la un termen mai scurt, care nu poate fi insa mai mic de 10 zile

Cauzele care inlatura raspunderea contraventionala

In ceea ce priveste caracterul contraventional al faptei, acesta este inlaturat pentru aceleasi
Categorii:
- legitima aparare
- starea de necesitate
- constrangerea fizica sau morala
- cazul fortuit
- Iresponsabilitatea
- betia involuntara concreta
- eroarea de fapt
- infirmitatea cu conditia ca acestea sa aiba legatura cu fapta savarsita

Prin art. 13 se adauga acestor imprejurari si prescriptia, fiind vorba despre 2 tipuri de prescriptie:
a) Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale, termenul general fiind de 6 luni de la data
savarsirii faptei; regula este valabila in cazul contraventiilor consumate intr-un singur act/fapta;

In cazul contraventiilor continue (ex: in domeniul executarii constructiilortermenul curge de

la data constatarii faptei.

Curs Page 25
 In cazul contraventiilor continue (ex: in domeniul executarii constructiilortermenul curge de
la data constatarii faptei.
Atunci cand fapta este urmarita initial ca si infractiune, termenul nu curge pe perioada in
care se efectueaza cercetarea sau urmarirea penala, cu conditia ca sesizarea organului competent
sa se fi facutin termenul de 6 luni, insa opereaza daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de 1
an de la data savarsirii, cu exceptia cazului in care prin legi speciale se prevad alte termene

b) Prescriptia executarii sanctiunii: reglementata de art. 14 din Lege, potrivit caruia executarea
sanctiunii amenzii se prescrie daca procesul verbal nu a fost comunicat intr-un termen de 1 an de
la aplicarea sanctiunii

Sanctiunile contraventionale

In functie de izvorul lor, sanctiunile contraventionale sunt:

o Prevazute de reglementarea cadru (ordonanta 2/2001)
o Prevazute de alte legi speciale
In raport de caracterul lor, sanctiunile sunt:
o Principale
o Complentare

Distinctia intre cele 2 tipuri are relevanta din punct de vedere al principiului non bis idem, care
interzice aplicarea a 2 sanctiuni principale pentru aceeasi fapta, insa ingaduie aplicarea unei sanctiuni
principale si a uneia/mai multor sanctiuni complementare.

Sanctiunile prevazute de legea cadru

a. Avertismentul
Atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al
faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale.
Reprezinta o sanctiune morala, care se aplica atunci cand fapta este de o gravitate
redusa, iar agentul constatator apreciaza ca ea va avea ca efect corectarea conduitei
faptuitorului.
Prin exceptare de la principiul legalitatii in materie contraventionala, legea prevede ca
sanctiunea poate sa fie aplicata si in situatia in care actul normativ contraventional nu
prevede expres.

b. Amenda contraventionala.
Sanctiune principala cu caracter pecuniar si administrativ, legea prevazand anumite
limite minime si maxime, care trebuiesc mentionate in actul normativ contraventional,
pentru ca agentul constatator sa aiba posibilitatea sa individualizeze sanctiunea in functie
de imprejurarile in care s-a savarsit fapta, conduita faptuitorului, consecintele faptei
savarsite etc.

Limita minimaeste de 25 lei, iar limita maxima nu poate sa depaseasca:

a) 100.000 (un miliard) in cazul contraventiilor stabilite prin legi si ordonante
b) 50.000 pentru contraventii stabilite prin hotarari ale guvernului
c) 5.000 pentru hotarari ale consiliior judetene/ mun. Bucuresti
d) 2.500 pentru hotarari ale consiliilor locale

Legiuitorul face diferenta in ceea ce priveste destinatia acestor venituri intre sumele
provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice si cele aplicate persoanelor fizice,
dupa cum urmeaza:

Curs Page 26
 dupa cum urmeaza:
a) In prima situatie, sumele se varsa integral la bugetele de stat pers. Juridice;
cu exceptia celor aplicate de autoritatile adm publice locale si a celor care
privesc circulatia pe drumurile publice, care se varsa integral in bugetul local
b) In cea de-a 2-a situatie, sumele se fac venit integral la bugetele locale

Neavand caracter penal, amenda contraventionala nu constituie precedent, nu

creeaza cazier, insa evocarea repetabilitatii comportamentului contraventional contribuie la
individualizarea de catre agentul constatator a unei anumite sanctiuni.

c. Prestarea unei activitati in folosul comunitatii

Pana la revizuirea in 2003 a constitutiei, in sistemul romanesc exista si sanctiunea
inchisorii contraventionale. Legea 429/2003 (de revizuire a Constitutiei) a adus principiul
potrivit caruia sanctiunile privative de libertate nu pot avea decat caracter penal, ceea ce
a impus abrogarea inchisorii contraventionale

Este o sanctiune principala introdusa in sistemul romanesc prin actuala lege

contraventionala, vechea lege 32/1968, sau alte reglementari ulterioare neprevazand-o
Prezinta anumite particularitati care o deosebesc de celelalte sanctiuni principale.
Astfel, sub aspectul legalitatii, aceasa sanctiune nu poate sa fie prevazuta decat prin
legi sau prin ordonante ale guvernului, nu si prin alte acte normative
Legea impune ca actul normativ contraventional sa stabileasca intotdeauna
alternativ cu amenda, care reprezinta regula, obligarea la prestarea unei activitati in
imprejurari si dupa procedura prevazuta de lege
Organul care aplica sanctiunea: regula in materie contraventionale este ca agentul
constatator este cel care constata + aplica sanctiunea cu anumite exceptii, prevazute prin
legi speciale
Prestarea unei activitati in folosul comunitatii nu poate sa fie insa aplicata decat de
instanta de judecata.
Durata aplicarii acestei sanctiuni variaza intre 50 ore si 300 ore cu prestarea ei zilnica
de maxim 3 ore pe zi, iar in zilele nelucratoare intre 6 si 8 ore
Atunci cand contravenientul poate sa execute zilnic aceasta sanctiune, iar autoritatile
competenta pot asigura supravegherea lui, timpul de executare poate fi cel normal pentru o
zi de lucru (8 ore)
Spre deosebire de celelalte sanctiuni, poate fi aplicata doar contravenientului
persoana fizica.
Competenta de aplicare a sanctiunii apartine judecatoriei in a carei circumscriptie a
fost savarsita contraventia
Legea consacra anumite reguli procedurale cu privire la solutionarea litigiilor cu acest
obiect si impune participarea obligatorie la proces a procurorului
Hotararea judecatoreasca prin care s-a aplicat aceasta sanctiune este irevocabila
Executarea ei se face in locuri special amenajate, prin grija, atat a administratiei
publice locale, cat si a organului de politie, legea impunand ca in hotararea judecatoreasca
sa se precizeze natura activitatilor care trebuie prestate de contravenient, determinata in
functie de informatiile transmise primarul localitatii unde isi are domiciliul sau resedinta
contravenientul
Aceasta sanctiune poate fi aplicata si minorilor, care au implinit varsta de 16 ani, insa
durata minima si maxima se reduc la .
Prin intreaga procedura consacrata de reglementarea speciala in materie, inclusiv prin
modalitatile prin care contravenientul poate sa conteste modul in care este pusa in
exercitare sanctiunea, se urmareste protectia acestuia, solutie impusa de specificul acestei
sanctiuni si de faptul ca ea afecteaza in anumite limite libertatea persoanei fizice
sanctionate

Curs Page 27
 Sanctiuni contraventionale complementare

1. Confiscarea
Ca si amenda, este o sanctiune care se regaseste atat in dreptul administrativ, cat si in
dreptul penal si care releva originea penala a contraventiei, care initial a facut parte din structura
trihotomica a dreptului penal, alaturi de crime si delicte
Sanctiune de ordin constitutional, fiind prevzuta de art. 44 care reglementeaza proprietatea,
in sensul ca bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni sau contraventii pot sa fie
confiscate numai in conditiile legii
Consacrarea regimului legal al confiscarii reprezinta in acelasi timp o forma de garantare a
proprietatii private
Poate fi vorba despre lege organica, atunci cand confiscarea ne apare ca o sanctiuni penala,
cat si despre o lege ordinara, atunci cand este vorba despre confiscare ca sanctiune
contraventionala.

Legea cadru mai mentioneaza si alte sanctiuni contraventionale complementare, anume:

- Suspendarea/anularea actului administrativ in baza caruia se exercita o activitate

- Inchiderea unei unitati
- Blocarea unui cont bancar
- Suspendarea activitatii unui agent economic

Enumerarea nu este limitativa, lasandu-se posibilitatea ca, prin legi speciale, sa se poata
stabili si alte sanctiuni contraventionale (principale sau complementare)

- Si in materia raspunderii contraventionale regasim principiul care guverneaza si alte forme

de raspundere:
o Proportionalitatea intre fapta si sanctiunea aplicata

Curs Page 28
Curs 8
22 noiembrie 2010
16:05
Procedura contraventionala

Potrivit reglementarii cadru, adica OG 2/2001.

Reguli procedurale privind constatarea, sanctionarea, contestarea si executarea sanctiunilor

contraventionale se regasesc atat in OG 2/2001, care este reglementarea cadru in materie, cat si in
codul de procedura civila, la care trimite art. 47 din reglementarea cadru ca la drept comun in materie.

Existenta acestei norme de trimitere nu este de natura sa schimbe natura juridica a raspunderii
contraventionale in general si a procedurii contraventionale in particular, din sfera dreptului
administrativ in cea a dreptului procesual civil.

Regimul juridic al acestei proceduri, ca si al raspunderii contraventionale in ansamblul sau, este

unul de drept public, mai exact de drept administrativ, care se completeaza cu prevederi de drept
substantial sau procedural existente in alte ramuri de drept, fara a-I fi afectat in acest fel apartenenta la
ramura de drept public.

Procedura contraventionala presupune in conformitate cu prevederile OG 2/2001, parcurgerea

urmatoarelor etape:
1. Constatarea contraventiei
2. Aplicarea sanctiunilor contraventionale
3. Calea de atac (formularea unei contestatii)
4. Executarea sanctiunilor contranvetionale

Constatarea contraventiei:
- Regulile se gasesc in capitolul 2 al legii in urmatoarea structura:
In ceea ce priveste subiectele de drept competente sa stabileasca
savarsirea unei contraventii - agenti constatatori, calitate care poate fi
indeplinita de persoanele enumerate de lege, respectiv:
Primarii
Personalul din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor,
special abilitat in acest sens
Persoanele imputernicite de ministri si de ceilalti conducatori ai
organelor centrale de specialitate ale administratiei publice
Prefecti
Presedinti ai Consiliului Local
Primar si alte persoane prevazute expres de lege

Pentru personalul din cadrul MAI, legea stabileste domeniile in care

acesta poate constata contraventia.
Actul juridic prin care se constata contraventia, care este procesul verbal
de constatare a contraventiei, care este un act administrativ ca natura
juridica pentru care legea stabileste clauzele pe care trebuie sa le
cuprinda, ierarhizandu-le din punct de vedere al fortei juridice:
Art. 17 prevede ca lipsa unora din mentiunile prevazute a fi
cuprinse in procesul verbal atrage nulitatea absoluta a
acestuia
Date de identificare si calitatea agentului constatator, a
contravenientului
Fapta savarsita
Semnatura agentului constatator care atrag, in cazul
lipsei sau absentei lor, nulitatea absoluta a actului astfel

Curs Page 29
 lipsei sau absentei lor, nulitatea absoluta a actului astfel
incheiat
In doctrina de specialitate, sanctionarea cu nulitatea absoluta
a lipsei unor clauze din procesul verbal contraventional este
utilizata ca argument al specificitatii regimului juridic al
nulitatii actelor administrative, nulitate absoluta care
intervine si in cazul incalcarii unor conditii de forma, nu numai
de fond
Prevederi privind modalitatile de identificare a contravenientului si de
incheiere a procesului verbal contraventional, in sensul respectarii unor
conditii de forma pentru acesta.
Legea impune semnarea lui de catre agentul constator si
contravenient, insa lasa posibilitatea ca in cazul in care
contravenientul lipseste sau refuza sa semneze, ca actul sa fie
confirmat de cel putin 1 martor si numai in situatii speciale pe care
agentul constatator este obligat sa le prezinte in continutul
procesului verbal, ingaduie ca acesta sa se incheie si fara semnatura
martorului.
In cazul pluralitatii de contraventii existente atunci cand o persoana
savarseste mai multe contraventii constatate in acelasi timp de
acelasi agent constatator, se incheie un singur proces verbal
contraventional.

Aplicarea sanctiunii contraventionale

- Este reglementata in capitolul 3 al legii-cadru
- Instituie o regula si o exceptie
Regula: agentul constatator este cel competent sa aplice sanctiunea
Exceptia: exista in situatia in care prin actul normativ contraventional se
stabileste o alta autoritate publica in a carui competenta intra aplicarea
sanctiunii contraventionale
Ex: sanctiunea obligarii la prestarea unei munci in folosul comunitatii
poate fi aplicata numai de instanta judecatoreasca
- Este posibil ca prin savarsirea contraventiei sa se fi produs anumite prejudicii, caz in
care persoana imputernicita sa aplice sanctiunea va stabili si intinderea despagubirii,
facand mentiunea despre aceasta in procesul verbal contraventional
- In cazul in care se impune sanctiunea confiscarii complementare, agentul constatator
va dispune masuri si cu privire la aceasta sanctiune, pe care le va mentiona in
continutul procesului verbal contraventional
- Legea consacra asa-zisul sistem al ablatiunii, potrivit caruia contravenientul poate sa
achite pe loc sau in cel mult 48 de ore de la data incheierii sau dupa caz, a
comunicarii procesului verbal contraventional, 1/2 din minimul amenzii prevazuta de
lege pentru fapta respectiva (nu este vorba de 1/2 din amenda aplicata)
- Agentul constatator are obligatia sa inscrie mentiunea in procesul verbal
contraventional de constatare a contraventiei
- Daca in veche lege a contraventiilor nr 32/1968, in prezent abrogata, aceasta
posibilitate reprezinta o regula aplica in cazul tuturor contraventiilor sanctionate cu
amenda, in prezent legiuitorul impune aplicabilitatea acestui sistem al ablatiunii ca in
actul normativ contraventional sa se stabileasca in mod expres o asemenea
posibilitate.
- In acest fel, sistemul ablatiunii nu mai este o regula, ci o exceptie, care trebuie sa fie
expres reglementata in actul normativ prin care se sanctioneaza ca si contraventii
anumite abateri.
- Dupa aplicarea sanctiunii, agentul constatator are obligatia comunicarii actului
contraventional, comunicare facuta atat catre contravenient, cat si catre persoana in
consideratiunea careia au fost stabilite prejudicii sau careia ii apartin lucrurile
confiscate.
Exista posibilitatea ca agentul constatator sa aprecieze ca o anumita abatere

Curs Page 30
 - Exista posibilitatea ca agentul constatator sa aprecieze ca o anumita abatere
reprezinta ca natura juridica o infractiune, situatie in care va sesiza organul de
urmarire penala competent. In cazul in care fapta a fost urmarita initial ca infractiune,
insa organul de urmarire penala apreciaza ca nu intruneste elementele constitutive
ale unei infractiuni, actul de sesizare, impreuna cu intreaga documentatie, se restituie
organului competent sa constate contraventia si sa aplice sanctiunea

Calea de atac
- Reglementata in capitolul IV al legii-cadru
- Specifica fiind plangerea, care reprezinta o cale devolutiva de atac, care se adreseaza
si se solutioneaza de judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia
- Plangerea poate fi formulata atat de contravenient, cat si de persoana care a fost
prejudiciata sau cea careia apartin bunurile care au fost confiscate. Aceasta din urma
pot contesta procesul verbal numai in ceea ce priveste despagubirea sau, dupa caz,
masura confiscarii, contraveninetul putand sa conteste in integralitatea lui.
- Termenul de formulare a plangerii este de 15 de la data inmanarii sau comunicarii
procesului verbal contraventional
- Plangerea are ca efect suspendarea executarii, efectele suspendarii diferind dupa cum
ne raportam la contravenient, caz in care suspendarea vizeaza intregul procesul verbal
contraventional, sau la persoana prejudiciata sau vizata de masura confiscarii, caz in
care suspendarea vizeaza cele 2 masuri: masurile de despagubire si confiscare.
- Plangerea impotriva procesului contraventional este scutita de taxa de timbru si se
solutioneaza printr-o procedura bazata pe celeritate, legea prevazand anumite norme
cu privire la termenele de judecata si la solutionarea in ansamblu a plangerii
- Impotriva hotararii pronuntate de judecatorie, se poate formula calea de atac a
recursului (nu avem apel in contraventie) in termen de 15 zile de la data comunicarii
sentintei.
- Competenta de solutionare a recursului apartine sectiei de contencios administrativ si
fiscal a tribunalului
- Motivarea recursului nu este obligatorie, motivele de recurs putad fi sustinute si oral
in fata instantei.
- Prin aceasta particularitate, contraventia isi releva apartenenta ei penala, ea facand
parte initial, potrivit primelor legiuiri penale, din structura trihotomica a ilicitului
penal.
- Prin stabilirea competentei materiale de solutionare a recursului la sectiile de
contencios administrativ ale tribunalelor, s-a urmarit sa se asigure controlul principal
de legalitate exercitat de instantele de contencios administrativ asupra actelor
administrative, control care este garantat de articolu 126 alin. 6 din Constitutie. In
stricta conformitate cu acest text, ambele cai de atac, atat fondul, cat si recursul, ar fi
trebuit sa revina contenciosului administrativ. O asemenea solutie a fost considerata
contrara si principiului specificitatii institutiei si eficientei actiunii in justitie, motiv
pentru care s-a pastrat solutia traditionala a contestarii proceselor verbale
contraventionale le judecatorie, insa s-a stabilit competenta de solutionare a
recursului la contenciosul administrativ.

Executarea sanctiunilor
- Capitolul 5 al ordonantei 2/2001 (legea cadru) care consacra principiul potrivit caruia
procesul verbal, care nu fost atacat in termen, sau hotararea judecatoreasca din care
s-a solutiona definitiv si irevocabil plangerea constitutie titlu executoriu, fara
indeplinirea altei formalitati
- Modalitatea de executare difera dupa tipul de sanctiune la care ne raportam:
Avertismentul, ca sanctiune cu caracter moral, fie prin adresare orala (atunci
cand contravenientul este de fata), fie prin comunicarea procesului verbal
contraventional atunci cand lipseste
Amenda este pusa in executare in mod diferit dupa cum a fost sau nu formulata

Curs Page 31
 contraventional atunci cand lipseste
Amenda este pusa in executare in mod diferit dupa cum a fost sau nu formulata
plangere impotriva procesului verbal
Atunci cand nu s-a formulat plangerea, se realizeaza punerea in executare
de catre organul din care face parte agentul constator, iar in cazul in care
a fost formulata plangere, punerea in executare se face de catre instanta
de judecata
Prestarea unei activitati in folosul comunitatii se executa sub controlul
primariilor, in colaborare cu organele de ordine publica, in cadrul serviciilor
publice stabilite prin acte ale autoritatilor publice autonome locale si sub
controlul serviciilor de executari civile, de pe langa judecatoria in a carei
circumscriptie s-a savarsit fapta (contraventia).
Sanctiunile contraventionale complementare se pun in executare in
conformitate cu prevederile legale care le reglementeaza.

Raspunderea administrativ patrimoniala

Dintotdeauna s-a pus problema daca statul poate sa raspunda din punct de vedere
patrimonial pentru prejudiciile produse particularilor, si daca DA, care este regimul acestei raspunderi, in
sensul regulilor aplicabile particularilor sau existentei unor reglementari specifice sub aspectul intinderii
si regimului acestei raspunderi.
Initial, a fost promovata teza lipsei de raspundere a statului, pe considerentul ca acesta este
depozitarul suveranitatii si specific suveranitatii este sa se impuna tuturor, fara sa se poata pretinde
vreo obligare pentru eventuale prejudicii.
Un rol deosebit in conturarea regimului juridic al acestui tip de raspundere l -a avut jurisprudenta
Consiliului de Stat Francez, punctul de plecare reprezentandu-l decizia Blando din 1873, prin care s-a
statuat ca pentru pagubele cauzate particularilor, prin faptele persoanelor care indeplinesc anumite
servicii publice, nu pot fi aplicate principiile stabilite de Codul Civil, pentru raporturile dintre particulari
(raspunderea civila delictuala si principiile acesteia). Aceasta raspundere nu poate fi nici generala si nici
absoluta, ea are reguli speciale care variaza in functie de nevoile serviciului public si de necesitatea
concilierii intereselor statului cu interesele private.
Legea contenciosului administrativ din perioada interbelica in Romania si in baza ei, doctrina si
jurisprudenta, au recunoscut posibilitatea interventiei raspunderii patrimoniale a statului in general si a
puterii executive in particular, pentru prejudiciile produse de actele ilegale care emana de la acestea. In
perioada postbelica, pe fondul fie al marginalizarii unor institutii ale dreptului public, fie al asimilarii
fortate a lor de catre dreptul privat, si raspunderea patrimoniala a administratiei a fost inglobata in sfera
larga a raspunderii civile delictuale consacrata de codul civil.
Adoptarea Constitutiei din 1991 inclusiv in forma revizuita in 2003, a creat bazele constitutionale
pentru recunoasterea dreptului fundamental al cetateanului roman de a fi despagubit pentru
prejudiciile produse prin actele ilegale ale autoritatilor publice.
Avem in vedere urmatoarele prevederi constitutionale:
1. Art. 52 care consacra un drept fundamental al cetateanului roman, care a fost vatamat
printr-un act administrativ tipic sau asimilat de a obtine, pe langa recunoasterea dreptului,
anularea actului si repararea pagubei.
- Constitutia trimite la o lege organica prin care sa se stabileasca atat conditiile, cat si
limitele exercitarii acestui drept, in prezent legea 554/2004.
- Acest text consacra si una din formele de raspundere patrimoniala care apartine
formelor de raspundere subiectiva, respectiv raspunderea solidara a autoritatilor
publice si a functionarilor acestora pentru prejudiciile produse prin acte administrative
ilegale, inclusiv prin contracte administrative.
- Acelasi text in alineatul 3 dispune ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare. Textul consacra un alt tip de raspundere patrimoniala,
respectiv raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile produse prin erori
judiciare, care face parte din sfera formelor de raspundere obiectiva.
2. Art. 44 care reglementeaza dreptul de proprietate privata in continutu caruia se regaseste

Curs Page 32
 2. Art. 44 care reglementeaza dreptul de proprietate privata in continutu caruia se regaseste
dreptul cetateanului de a fi despagubit pentru prejudiciile produse de stat in caz de
expropriere sau in cazul folosirii pentru lucrarile de interes general a subsolului unei
proprietati imobiliare.
- Se consacra principiul conform caruia cuantumul despagubirilor se stabileste
de comun acord de parti, iar in cazul in care partile nu se inteleg hotaraste instanta de
judecata.
3. Art 126, alin.6 care garanteaza controlul de legalitate exercitat de instantele de
contencios-administrativ asupra actelor administrative ale autoritatilor publice pe calea
contenciosului-administrativ in conditiile legii organice care permite ca pe langa anularea
actului sau recunoasterea dreptului pretins instanta de judecata sa dispuna si repararea
pagubei.

Aceste texte constitutionale care fac referire expresa la dreptul persoanei de a fi despagubita de
stat pentru prejudiciile produse prin actele ilegale ale acestuia, se adauga si alte dispozitii
constitutionale care intregesc regimul dreptului fundamental al cetateanului de a fi despagubit.

Este vorba despre

art. 21 liberul acces la justitie
art. 53 care creaza cadrul constitutional in
limitele caruia exercitiul fiecarui drept si a fiecarei libertati poate fi restrans
art 123, alin. 5 care recunoaste dreptul prefectului de a ataca in fata instantei de
contencios administrativ actele pe care le considera ilegale adoptate de consiliul local,
judetean sau de primar.

Din coroborarea tuturor acestor prevederi raportate la legea organica a contenciosului -

administrativ rezulta ca regimul constitutional al acestui drept fundamentalare urmatoarele coordonate
sau elemente de continut:

1. In ceea ce priveste tipurile de actiune prin care se poate angaja raspunderea administrativ
patrimoniala poate fi vorba despre :
a. o actiune impotriva autoritatiii publice de la care emana actul
b. o actiune impotriva functionarului public
c. o actiune indreptata atat impotriva autoritatii cat si impotriva functionarului de la
care actul emana.

Astfel legea contenciosului-administrativ prevede ca actiunea poate fi formulata in situatia in care

se solicita despagubiri si impotriva functionarului public care a elaborat actul sau se face vinovat de
neelaborarea lui.

Se constata principiul solidaritatii intre functionari si autoritatea publica in suportarea

despagubirilor. Din modul de formulare a prevederilor legale, rezulta obtiunea reclamantului de a opta
pentru un anumit tip de actiune precum si caracterul obligatoriu al suportarii in comun al despagubirilor
daca in porces este parte si functionarul.

2. Categoriile de acte care pot fundamenta sau pot constitui temeiul unei actiuni in
angajarea raspunderii patrimoniale.

Constituita face vorbire despre acte administrative ale autoritatilor publice.

Seminificatia conceptului de act administrativ o regasim in legea 554/2004, ea

ingloband:
a) actele administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ
b) actele administrative bi sau multilaterale.

Ca regula, autoritatea publica raspunde patrimonial pentru actele sale ilegale, actele
legale ale autoritatilor sau ale statului chiar in varianta in care ar prejudicia particularii nu

Curs Page 33
 legale ale autoritatilor sau ale statului chiar in varianta in care ar prejudicia particularii nu
angajeaza raspunderea patrimoniala a statului.

Atat in art. 52 din Constitutie cat si in legea 554/2004 regasim mentionat pe

langa actul administrativ si nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, ceea ce
reprezinta o forma specifica de act administrativ care poate angaja raspunderea
patrimoniala rezultata din asimilarea unui fapt juridic prin efectele produse unui act juridic.

3. Autoritatile publice competente sa solutioneze actiunile prin care se urmareste angajarea

raspunderii patrimoniale
--> tribunalele administrativ fiscale ca instante speciale competente sa
solutioneze acest tip de litigii.

Constitutia prevede in art. 155 alin 6. ca pana la infiintare unor instante

specializate la care face referire si art. 140 privind Curtea de Conturi reprezentata de
tribunalele administrativ fiscale, competenta urmeaza sa revina instantelor judecatoresti
ordinare inclusiv in cea ce urmareste solutionare litigiilor din activitatea Curtii de conturi.
A fost o solutie tranzitorie transformata de practica in una cu caracter permanent
pana la aceasta data instantele specializate nefiind infiintate.

Mai mult chiar in cadrul tribunalelor si curtilor de apel sectiile de contencios-

administrativ si fiscal si-au pierdut identitatea ele functionand in prezent ca sectii mixte in
care pe langa aceste litigii se solutioneaza si litigii comerciale, de munca, etc. ceea ce
afecteaza specificul acestui tip de litigii si jurisprudenta consacrata.

Sectii speciale pentru contencios-administrativ si fiscal exista doar la ICCj si la Curtea

de Apel Bucuresti.

4. Natura juridica a prejudiciului care naste dreptul la actiune in angajarea raspunderii

patrimoniale.
Pentru prima data vechea lege a contenciosului administrativ, nr 29/1990 a
recunoscut in mod expres faptul ca instanta judecatoreasca poate sa dispuna despagubiri
atat pentru prejudiciile materiale cat si pentru prejudiciile morale.

Posibilitatea acordarii de daune morale se regasea recunoscuta in doctrina si

confirmata la nivelul jurisprudentei. Legea 29/1990 transforma in norma de drept aceasta
solutie care este mentinuta si de actuala lege a contenciosului-administrativ.

Curs Page 34
Curs 9
27 decembrie 2010
13:19

CONTROLUL EXERCITAT ASUPRA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Administratia publica este supusa mai multor forme de control a caror finalitate este
aceea de a asigura legalitatea activitatii administratiei care reprezinta o dimensiune esentiala a
acesteia.

Izvoarele acestui control se regasesc chiar in textele legii fundamentale care vorbesc
despre:
controlul parlamentar asupra executivului
controlul judecatoresc
controlul administrativ inclusiv sub forma celui jurisdictional.

In ceea ce priveste controlul parlamentar el se regaseste regelementat in Cap 4 al Titlului

3 referitor la raporturile Parlamentului cu Guvernul.

Sediul general al acestui control il reprezinta art. 111, alin. 1 care prevede ca Guvernul si
celelalte organe ale administratiei publice in cadrul controlului parlamentar al activitatiilorau
obligatia sa prezinte acele informatii si documente cerute de cele doua Camere ale Parlamentului sau
de Comisile parlamentare.
Interpretarea logico-sistematica si literara a acestui text determina urmatoarele concluzii:
a. Guvernul insusi este calificat ca un organ al administratiei publice al carui statut este de
organ central cu competenta materiala generala.
b. asupra intregii administratii publice, Paralamentul exercita un control care se
concretizeaza in doua mari forme:
un control parlamentar traditional
un control parlamentar modern

CONTROLUL PARLAMENTAR TRADITIONAL

La randul lui imbraca mai multe modalitati de realizare si anume:

1.Controlul prin solicitarea de documente si informatii:
Prin Constitutie se recunoaste pe de-o parte dreptul parlamentului de a solicita infromatii
si documente si corelativ obligatia administratiei publice in frunte cu Guvernul de a comunica
informatiile si documentele solicitate.
Acest drept apartine atat celor doua camere ale Parlamentului cat si Comisiilor
parlamentare si se exercita prin intermediul Presedintilor acestora .
Exista situatii in care solicitarea de informatii apare ca o obligatie si nu numai ca un drept
pentru Parlament, respectiv situatia in care o initiativa legislativa care emana de la parlamentari
atrage dupa sine modificarea bugetului de stat sau al asigurarilor sociale.
Pentru a realiza o mai buna colaborare intre Parlament si Guvern, Constitutia recunoaste
accesul membrilor Guvernului la lucrarile Parlamentului , intelegand ca este vorba despre toti
membrii guvernului nu numai de cei care au statut de parlamentari.
In situatia in care Parlamentul solicita prezenta unui sau unor membrii la lucrarile sale
participarea acestora este obligatorie.
Documentele si informatiile care pot fi solicitate de catre Parlament trebuie sa vizeze
aspecte care intra in competenta organului legiuitor si in atributiile specifice parlamentarilor.

2.Controlul parlamentar prin intrebari si interpelari:

Curs Page 35
2.Controlul parlamentar prin intrebari si interpelari:
Reprezinta una din formele clasicie prin care Parlamentul controleaza Guvernul si care se
regaseste in toate sistemele Parlamentare democratice.
Intrebarile si interpelarile pot sa vizeze atat Guvernul ca organ colegial in ansamblul sau cat
si pe fiecare dintre membrii acestuia
Destinatarii lor nu pot fi alte categorii de demnitari care au statut asimilat ministrilor, dar
care apartin altor autoritati publice.
intrebarile reprezinta solicitari adresate in scris sau oral cu privire la situatii determinate,
la realitatea si obiectivitatea acestor informatii si elemente care sa le elucideze.
Raspunsul poate fi adresat de asemenea scris sau oral, parlamentarul trebuind
sa precizeze in continutul interprelarii modalitatea in care doreste sa-i fie formulat
raspunsul.
interpelarea are un caracter mai complex.
Ea poate fi adresata numai scris, raspunsul imbracand aceeasi forma si vixeaza
explicatii din partea Guvernului cu privire la o anumita situatie si modul in care acesta
intelege sa procedeze in raport cu situatia respectiva.
Constitutia prevede ca Parlamentul poate sa adopte o motiune simpla cu privire
la problema care a facut obiectul unei interpelari.
Reguli procedurale cu privire la exercitarea acestei forme de control se regasesc in
regulamentele celor doua Camere

3. Controlul prin intermediul comisiilor parlamentare

In cadrul parlamentului se pot infiinta comisii permanente si se pot instituii comisii de
ancheta. Acestea pot functiona in cadrul fiecarei camere sau ca si comisii comune celor doua
Camere permanente, speciale sau de ancheta
Uneori situatia insasi care determina infiintarea unei comisii speciale impune ca aceasta sa
aiba caracter comun pentru cele doua Camere.
Ex: in procedura de suspendare din functie a Presedintelui sau e punere a acestuia sub
acuzare pentru inalta tradare, Comisia care cerceteaza faptele care i se imputa
Presedintelui are in mod firesc caracter de comisie comuna celor Doua Camere.
Exista si comisii permanente comune cum ar fi comisia pentru statutul parlamentarului.
Activitatea comisiilorparlamentare se concretizeaza printr-un raport care este dat
publicitatii si care se dezbate si respectiv abroba de Camera sau de Camerele Parlamentului.
In continutul lui sunt cuprinse masuri care sunt obligatorii pentru autoritatile la care se
refera cu conditia ca ele sa respecte statutul celorlalte autoritati publice, principiile care
guverneaza statutul celorlalte autoritati, statutul de drept din Romania intre care principiul
separatiei si echilibrului puterilor in stat.
Ex: nu este posibila masura ca o instatna judecatoreasca sa adopte o naumita solutie
sau Curtea Constitutionala in acelasi fel deoarece se incalca principiul independentei
justitiei aplicabil si in activitatea Curtii Constitutionale.

4.Controlul prin intermediul motiunilor simple si de cenzura

motiunea simplaeste o forma de control parlamentar reglementata de art. 112, alin. 2 din
Constitutie care recunoaste celor Doua Camere ale Parlamentului dreptul de a adopta o
motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna
sau externa sau la o problema care a facut obiectul unei interpelari.
Spre deosebire de motiunea de cenzura care poate fi initiata si adoptata de
ambele Camere ale Parlamentului reunite in sedinta comuna, motiunea simpla poate
sa fie adoptata de fiecare Camera a Parlamentului dupa o procedura care include
initierea, prezentarea, dezbaterea si aprobarea si se afla reglementata in
Regulamentul fiecarei Camere.
Masurile cuprinse in motiune sunt obligatorii pentru Guvern din nou cu Conditia
ca ele sa respecte principiile generale de functionare a Guvernului si a statului de
drept in ansamblul sau.
motiunea de cenzurareprezinta o forma calificata de control parlamentar atat prin

Curs Page 36
 drept in ansamblul sau.
motiunea de cenzurareprezinta o forma calificata de control parlamentar atat prin
procedurta de initiere si adoptare care implica cele doua camere ale Parlamentului cat si
prin conscintele pe care le produce, respectiv incetarea mandatului Guvernului.
Din aceasta perspectiva ea este analizata ca si corespondentul acordarii votului
de incredere, actul simetric acestuia prin care Parlamentul face sa inceteze mandatul
Guvernului in conditiile in care apreciaza ca argumentele care l-au determinat sa-i
acorde increderea nu mai exista.
Dreptul de a initia motiunea apartine 1/3 din numarul parlamentarilor, iar cel de
a o aproba majoritatii acestora.
In situatia in care motiunea este respinsa Parlamentarii care au semnat-o nu
mai pot initia o nua motiune cu exceptia situatiei angajarii raspunderii Guvernului
cand regasim o forma de motiune provocata.
angajarea raspunderii Guvernului reprezinta o institutie introdusa pentru prima data prin
Constitutia din 1991 al carei regim a fost modificat, completat in urma revizuirii in 2003 a
legii fundamentale.
Ea poate sa vizeze, sa aiba ca obiect fie un proiect de lege fie un progrqam de
guvernare sau o declaratie de politica generala, respectiv un obiect juridic si unul
politic (program sau declaratie).
Interventia acestei proceduri are la baza existenta unor imprejurari cand
Guvernul realizeaza ca nu se mai bucura de increderea de care a beneficiat la inceput
ceea ce ar avea ca si consecinta pierderea mandatului. De aceea el risca insa poate sa
castige ceea ce printr-o procedura Parlamentara obisnuita ar obtine foarte greu si in
acest fel si-ar pastra increderea si respectiv mandatul.
In materia legiferarii ea este o procedura atipica de exceptie care nu poate fi
transfer in regula, de aceea leguitorul constituant a si restrans prin limbajul utilizat
exercitarea acestei atributii la o singura declaratie politica, program sau proiect de
lege.
Sensul acestei institutii a fost modificat in practica, acceptandu-se prin
jurisprudenta Curtii Constitutionale ca pot fi inglobate intr-un singur proiect
reglementari care sa vizeze mai multe acte normative si de aici ideea de pachet
legislativ intre care sa existe o anumita relatie.
Parlamentul poate sa initieze in termen de 3 zile de la data angajarii raspunderii
o motiune de cenzura care nu intra sub regimul restrictiilor prevazute de art. 113, alin.
4.
Daca motiunea nu este initiata sau daca desi initiata s-a respins, actele politice
devin obligatorii pentru Guvern, iar proiectul de lege se considera adoptat. In forma
initiala, Constitutia nu permitea Parlamentului sa formuleze amendamente cu privire
la proiectul de lege. In actuala forma o asemenea posibilitate exista insa este
recunoscut dreptul Guvernului de a accepta sau nu amendamentele formulate de
parlamentari.
Presedintele se comporta fata de proiectul astfel adoptat la fel ca fata de orice
alt proiect legislativ putand sa sesizeze Curtea Constitutionala in cadrul controlului a
priori sau sa ceara Parlamentului sa reexamineze legea, caz in care dezbaterea ei se va
face in sedinta comuna a celor Doua Camere.

CONTROLUL PARLAMENTAR MODERN

Se exErcita prin intermediul unor autoritati publice care functioneaza ca si autoritati autonome,
insa asupra activitatii lor se exercita o forma de control parlamentar concretizata in rapoartele pe care
acesta trebuie sa le exrcite anual sau ori de cate ori este nevoie.
1.Controlul exercitat de Avocatul Poporului
A carui misiune consta in apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice si juridice din
Romania.

Curs Page 37
 A carui misiune consta in apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice si juridice din
Romania.
El prezinta celor doua Camere ale Parlamentului reunite in sedinta comuna anual sau la
cererea acestora rapoarte in care pot fi continute si recomandari privind legislatia sau alte masuri
de natura sa contribuie la ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Prin intermediul acestor rapoarte, Parlamentul este informat indirect si in acest fel
ordoneaza activitatea autoritatilor curpinse in raport.
2. Controlul exercitat de Curtea de Conturi
Aceasta reprezinta o autoritate publica autonoma care are misiunea de a controla modul
de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si sectorului
public, adica legalitatea cheltuirii banului public.
Este o autoritate de rang constitutional, autonoma, care prin statutul sau excede clasicei
trinitati a puterilor in stat plasata insa sub control parlamentar din care deriva obligatia de a
prezenta Parlamentului rapoarte anual sau la cerere. Prin intermediul acestor rapoarte,
Parlamentul se informeaza , ia cunostinta de modul in care autoritatile publice vizate de raport isi
desfasoara activitatea de unde deriva dreptul acestuia de a intervenii cu solutii legislative care sa
elimine neregularitatile constatate.
In afara celor doua autoritati de rang constitutional sub controlul Parlamentului
functioneaza si alte autoritati autonome care si ele prezinta rapoarte Parlamentului si care
contribuie la exercitarea unoi control indirect din partea Parlamentului asupra administratiei
publice.

CONTROLUL ADMINISTRATIV ERXERCITAT ASUPRA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Acel tip de control pe care administratia publica il realizeaza asupra propriei activitati.

In functie de organul care il exercita poate fi:

a) un control administrativ extern cand este exercitat de autoritati exterioare celei
controlate
b) un control administrativ intern exercitat de organe de control din structura celui
controlat.
In functie de obiectul controlului putem identifica:
a) un control administrativ general care vizeaza activitatea in ansamblu
b) un control de specialitate care vizeaza un segment al acestei activitati.
Ex: auditul intern sau gestionarea resurselor umane

Contitutia consacara controlul administrativ prin art. 123, alin. 5 care confera dreptul prefectului
de a ataca in fata instantei de contencios administrativ un act al consiliului judetean, local sau al
primarului pe care il considera nelegal, ceea ce atrage suspendare de drept a actului astfel atacat.

Acest control poarta denumirea traditionala de tutela administrativa, denumire care are in
prezent si o recunoastere legala prin art. 3 din Legea nr. 554/2004 unde sunt reglementate atat
actiunea prefectului cat si cea a Presedintelui Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, acesta din
urma putand sa atace pe calea contenciosului administrativ actele autoritatilor publice prin care se
incalca legislatia aplicabila functionarilor publici cu aceeasi consecinta a suspendarii actului atacat.

Controlul administrativ poate avea:

a) caracter necontencios cand nu exista o situatie litigioasa
b) caracter contencios caz in care ne aflam in prezenta jurisdictiilor administrative.

Prin art. 21, alin. 4 acestea au in prezent o consacrare Constitutionala, textul prevazand ca
jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.
Termenul de jurisdictie(iurisdictio) evoca o cale de solutionare a unui litigiu de catre o autoritate
publica investita prin lege cu competenta de a solutiona, utilizand o procedura in care se regasesc
reguli si principii specifice activitatii judecatoresti respectiv contradictorialitatea, independenta

Curs Page 38
reguli si principii specifice activitatii judecatoresti respectiv contradictorialitatea, independenta
organului care solutioneaza litigiul, asigurarea dreptului la aparare si pronuntarea unei hotarari
motivate in fapt si in drept.

Pornind de la aceasta acceptiune larga putem identifica:

a. jurisdictia judiciara sau justitia
b. jurisdictia constitutionala realizata de Curtea Constitutionala.
c. jurisdictia administrativa care este definita de legea 554/2004 ca fiind activitatatea infaptuita de
o autoritate administrativa care are conform legii organice speciale in materie competenta de
solutionare a unui conflict care priveste un act administrativ dupa o pocedura bazata pe
contradictorialitate, asigurarea dreptului la aparare si independenta activitatii organului
jurisdictional.

Exista autoritati administrativ-jurisdictionale create prin lege cum este Consiliul National de
Solutionare a Contestatiilor in domeniul achizitiilor publice. Actul adoptat in urma exercitarii unei
asemenea activitati poarta denumirea de act administrativ jurisdictional care se caracterizeaza prin mai
multe trasaturi si anume:
- un act administrativ tipic in sensul ca emana de la un organ administrativ caruia legiuitorul ia
conferit atributii cu caracter jurisdictional
- este adoptat printr- o procedura speciala, similara cu cea utilizata de purea judecatoreasca
- este motivata in fapt si in drept.
- Se bucura de o anumita stabilitate care il excepteaza de la principiul revovabilitatii actelor
administrative fara a se bucura de autoritatea de lucru judecat specifica hotararilor judecatoresti.

CONTROLUL JUDECATORESC

Este garantat de art. 126, alin. 6 din Constitutie care pe de-o parte consacra principiul care aseaza
toate actele adminstrative sub un control judecatoresc iar pe de alta parte prevede si exceptiile de la
exercitarea acestui control care privesc actele de comandament cu caracter militar si cele referitoare la
raporturile autoritatilor publice cu Parlamentul.

Conditiile exercitarii controlului judecatoresc sunt reglementate de legea 554/2004 care

Consacara:
a) controlul direct pe calea actiunii in contenciosul-administrativ
b) controlul indirect pe cale de exceptie.

Constitutia in forma revizuita in 2003 recunoaste competenta puterii judecatoresti de a se

pronunta si asupra cererilor celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante declarate
neconstitutionale.

Asupra ordonantelor care sunt acte administrative ca origine si acte legislative ca si forta juridica
se exercita un control de Constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala.

Curs Page 39
Curs 10
27 decembrie 2010
13:19

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Termenul "contencios" deriva din latinescul contendo-contendere care inseamna a lupta,

etimologie care releva existenta unui conflict unei situatii litigioase ce urmeaza a fi transata de un
organ competent.
Din aceasta perspectiva, termenul este utilizat prin asociere cu alte concepte rezultand un
contencios constitutional, un contencios fiscal, un contencios administrativ potrivit specificului litigiilor
pe care-l inglobeaza si al organului care le solutioneaza.

Termenul de contencios-administrativ este utilizat in doctrina intr-o dubla acceptiune:

stricto-sensu el evoca ansamblul litigiilor dintre administratie si particulari de competenta
instantelor de contencios-administrativ
lato-sensu el evoca ansamblul litigiilor dintre autoritatile publice pe de-o parte si
particulari pe de alta parte generate de actele administrative ilegale ale acestora, ale
autoritatilor publice indiferent de organul care solutioneaza litigiul

Actuala lege a contenciosului administrativ consacra si o definitie a contenciosului administrativ

pornind de la semnificatia stricta a termenului , ele evocand activitatea de solutionare de catre
instantele de contencios-administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una
din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea dupa caz a
unui act administrativ fie din nesolutionarea in termen legal, ori din refuzul nejustificat de a solutiona o
cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Contenciosul-administrativ reprezinta o institutie traditionala a dreptului public in general si a

dreptului administrativ in particular care a fost introdusa in sistemul romanesc dupa model francez prin
legea din februarie 1864 adoptata de Al I Cuza prin care s-a creat Consiliul de Stat ca autoritate publica
in competenta careia intra si solutionarea litigiilor dintre autoritati si particulari, potrivit atat legii de
infiintare a acestui consiliu cat si a unor legi speciale care trimeteau la ea.

Existenta unei autoritati publice in a carei competenta sa intre judecarea litigiilor dintre stat si
persoanele private a fost receptata cu reticenta, de unde si desfiintarea acestei autoritati la 2 ani de la
crearea ei. Institutia nu a disparut insa, Constitutia din 1923 o aseaza la statutul de institutie de rang
constitutional al carei regim este dezvoltat printr-o lege speciala si ea continua sa fiinteze pana cand
este desfiintata formal odata cu instituirea regimului de tip totalitar.

Cu toate acestea, si in acel regim a existat un corespondent al contenciosului-administrativ sub

forma dreptului persoanei vatamate de o autoritate administrativa printr-un act administrativ nelegal de
a se adresa instantei judecatoresti solicitand anularea actului si repararea pagubei.

Acest drept era prevazut in Constitutia din 1965, dezvolatat prin Legea din 1967, iar continutul lui
si procedura care ii erau consacrate in primul rand numeroasele exceptii de la exercitarea dreptului
goleau practic de continut dreptul insusi .

Dupa 1990, adoptarea unei legi a contenciosului-administrativ a constituit o prioritate concretizata

prin legea 29/1990, prin prevederile Constitutiei din 1991, dispozitie in materie suferind unele modificari
prin Legea de revizuire si prin actuala lege in vigoare in prezent Legea 554/2004, lege cu caracter organic
potrivit articolului 73 alin. 3, litera K din Constitutie.

Contenciosul administrativ este analizat ca o institutie fundamentala a statului de drept prin

Curs Page 40
 Contenciosul administrativ este analizat ca o institutie fundamentala a statului de drept prin
intermediul careia particularul, persoana fizica sau juridica se apara de abuzurile exercitate de stat
prin autoritatile sale.

In istorie si in lume cu privire la solutionarea litigiilor dintre autoritatile statului si particulari sau
conturat trei mari sisteme:
i. Sistemul administratorului judecator in care aceste litigii erau transate de structuri care
proveneau din randul administratiei.
ii. Sistemul francofon al instantelor speciale si specializate, tribunale administrative in sensul
larg al cuvantului in fruntea carora se afla o instanta suprema denumit generic Consiliu de
Stat.
Aceste autoritati speciale solutioneaza litigiile dupa o procedura care deroga de
la procedura de drept comun care se aplica in raporturile dintre particulari. In Franta si
in statele care au imbratisat acest sistem exista o jurisdictie administrativa distincta si
paralela de jurisdictia speciala de drept comun, care functioneaza dupa reguli proprii,
doctrina apreciind sau sustinand ca specificul ei se poate exprima in sensul ca a judeca
administratia inseamna tot a administra.
iii. Sistemul anglo-saxon caruia ii este specific faptul ca litigiile dintre autoritatile statului si
particulari se solutioneaza de aceleasi instante care solutioneaza pe cele izvorate in
raporturile juridice dintre particualri si dupa reguli aplicabile acestor litigii.
In general sistemul anglo-saxon a fost retractat existentei unui drept exorbitand
a unui drept public in general, insa in ultima perioada lucrurile s-au atenuat
patrunzand si in acest sistem reguli si institutii specifice dreptului public continental.

Romania si-a construit sistemul de drept sub influenta celui francez cu anumite particularitati, care
au suscedat perioadei in care institutii comune dreptului francez au aparut si-n Romania, inclusiv in ceea
ce priveste contenciosul-administrativ.
Fara a ajUsta un ordin de jurisdictie administrativa separat de jurisdictia de drept comun, in
prezent in sistemul romanesc legiuitorul prevede competenta unor tribunale administrativ fiscale,
adica a unor instante speciale de contencios-administrativ, iar pana la constituirea acestora
competenta de solutionare a acestor litigii revine sectiilor de contencios-administrativ si fiscal care
trebuie sa functioneze potrivit legii in cadrul tribunalelor, curtilor de apel si ICCJ.

In prezent astfel de sectii speciale se mai regasesc doar la nivelul Curtii de Apel Bucuresti si al
ICCJ in rest existand sectii mixte in care litigiile de contencios-administrativ se judeca alaturi de litigii
comerciale, de dreptul muncii, etc. solutie care se impune a fi elinminata in viitor din perspectiva
specificului pe care il prezinta contenciosul-administrativ care ar impune, ar legitima existenta unor
instante speciale care sa solutioneze litigiile astfel aparute.

Izvoare sau fundamente constitutionale in materia contenciosului-administrativ

In varianta initiala a Constitutiei, contenciosul-administrativ era reglementat expres in doua

Articole
cel care enumera domeniile rezervate unei legi organice intre care se regaseste si materia
contenciosului-administrativ
cel care reglementeaza dreptul prefectului de a ataca actele autoritatilor autonome locale
pe care le considera ilegale in fata instantei de contencios-administrativ (art.122)

Acestora se adauga articolul privind dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica ( fostul
art. 48) care desi nu foloseste expres sintagma de contencios administrativ el reprezinta continutul
dreptului fundamental pe care il valorifica aceasta institutie.

Dupa revizuirea Constitutiei reglementarea privind contenciosul-administrativ a fost imbogatita,

Curs Page 41
 Dupa revizuirea Constitutiei reglementarea privind contenciosul-administrativ a fost imbogatita,
multe din elementele de continut ale acesteia fiind inspirate intr-o forma actualizata din Constitutia din
1993 astfel incat in prezent aceasta institutie de rang constitutional se bucura de urmatoarea
reglementare prin legea fundamentala:

I. Prevederi Constitutionale exprese in materia contenciosului-administrativ

a) art.126, alin. 6 care garanteaza controlul de legalitate exercitat de instantele judecatoresti de
contencios-administrativ asupra actelor autoritatilor publice cu exceptia celor de comandament
cu caracter militar si a celor care privesc raporturile cu Parlamentul.
Prin teza a doua se recunoaste pentru prima data competenta instnatelor de
contencios-administrativ de a se pronunta asupra cererilor celor vatamati prin ordonante
sua dispozitii din ordonante declarate neconstitutitonale.
b) art. 52 care consacra dreptul persoanei vatamae de o persoana publica printr-un act
administrativ ilegal, drept care impreuna cu dreptul de petitionare reglementat de art. 51
constituie categoria drepturilor garantii
c) art.123, alin.5 care face referire expresa la instantele de contencios administrativ in fata carora
prefectul poate ataca acele acte emise sau adoptate de autoritatile autonome locale pe care el
le considera ilegale.
Acest drept al prefectului impreuna cu dreptul Presedintelui Agentiei Natioanle a
Functionarilor Publice de a ataca actele care incalca legislatia functionarilor publici sunt
evocate in doctrina si in prezent in legea organica a contenciosului-administrativ prin
sintagma tutela administrativa care pana in 2004 avea exclusiv o recunoastere doctrinara, in
prezent beneficiind de o consacrare legala.
d) art. 73, alin. 3, lit K potrivit caruia contenciosul-administrativ este inclus in materia celor care
formeaza obiect de reglementare al legilor organice.

II. Prevederi implicite

a) art. 21 care consacra accesul liber la justitie pentru aparararea drepturilor, libertatilor si
intereselor legitime in care se include sau este inclusa si judecarea litigiilor de contencios-
administrativ.
b) art. 1, alin. 3 care consacra caracterele statului roman de stat de drept, democratic si social in
care printre valorile declarate supreme si garantate se regasesc si drepturile cetatenesti, inclusiv
dreptul prevazut de art. 52 precum si dreptatea.

III. Prevederile referitoare la autoritatea judecatoreasca

Grupate in art. 6 al Titlului II, judecarea litigiilor de contencios-adminsitrativ cade in competenta
puterii judecatoresti.

TRASATURILE CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

1. Este un contencios de plina jurisdictie

Reclamantul poate solicita si instanta poate dispune anularea totala sau partiala a actului,
repararea pagubei.
Referitor la repararea pagubei legea actuala ca si legea veche 29/1990 prevede posibilitatea
recuperarii atat a pagubelor materiale care sunt evaluabile in bani, cat si a pagubelor morale
neevaluabile in bani prin care se ocrotesc valori de ordin etic, afectiv, psihologic, demnitatea,
prestigiul.

2. Legea actuala consacara atat contenciosul subiectiv cat si contenciosul obiectiv.

Pe calea contenciosului subiectiv se apara drepturi subiective si interese legitime cu
caracter privat care constituie forma tipica a contenciosului-administrativ.
In schimb contenciosul obiectiv protejeaza valori si interese legitime cu caracter public
cum ar fi drepturile si libertatile fundamentale, democratia constitutionala, ordinea de drept sau
realizarea competentei unei autoritati publice. Intra aici actiunile promovate de prefect, de

Curs Page 42
 realizarea competentei unei autoritati publice. Intra aici actiunile promovate de prefect, de
Avocatul Poporului, de Ministerul Public.

3. Caracterul obligatoriu al procedurii administrative prealabile care obliga pe cel vatamat ca

inainte de a sesiza instanta de contencios administrativ sa incerce solutionarea litigiului pe cale
amiabila, administrativa.
In acest scop solicita organului emitent(recurs gratios) sau celui ierarhic superior daca
exista (recurs administrativ ierarhic) revocarea in tot sau in parte a actului vatamator.
Exista categorii de actiuni pentru care parcurgerea procedurii prealabile nu mai este
obligatorie, prevazute expres de legea cadru.
Mentinerea acestei proceduri a fost considerata necesara din perspectiva dreptului la o
buna administrare recunoscut la nivelul Uniunii Europene si garantat prin art. 41 din Conventia
Drepturilor si Libertatilor Fundamentale

4. Posibilitatea ca actiunea sa poata fi formulata si personal impotriva functionarului public care a

elaborat actul sau care se face vinovat de neelaborarea lui.
O asemenea posibilitate exista numai daca se solicita despagubiri, iar in cazul admiterii
actiunii reclamantul va fi obligat in solidar cu functionarul la suportarea acestor despagubiri.
Functionarul public poate chema in garantie pe superiorul ierarhic de la care a primit ordin scris sa
elaboreze actul

Actuala lege consacrata controlul direct cat si pe cel indirect pe calea exceptie de
nelegalitate. Aceasta poate fi invocata oricand in fata instantei judecatoresti, inclusiv in fata celei
de contencios-administrativ, ia rin cazul in care se admite, consecinta nu este anularea actului ci
inlaturarea actului din solutionarea cauzei. Exceptia poate viza doar actele cu caracter individual
deoarece actele normative pot fi atacate oricand pe calea unei actiuni directe.

Dublul grad de jurisdictie care caracterizeaza aceste litigii, fondul si recursul, regula
reprezentand-o triplul grad de jurisdictie, fond, apel si recurs. Competenta apartine sectiilor de
contencios adminstrativ si fiscal din cadrul tribunalelor, Curtilor de Apel si ICCJ.

Atat Constitutia cat si legea permit instantelor de contencios-administrativ sa se pronunte si

asupra cererilor persoanelor vatamate prin ordonante care fie au fost declarate
neconstitutionale anterior, fie sunt considerate de o persoane ca fiind neconstitutionale, caz in
care actiunea in justitie este insotita de exceptia de neconstitutionalitate care se transmite Curtii
Constitutioanle spre competenta solutionare. Dupa pronuntarea acestora litigiul se reia urmand ca
in cazul respingerii exceptiei si actiunea sa fie respinsa ca inadmisibila, iar in cazul admiterii
exceptiei sa continue.

Curs Page 43
Curs 11
27 decembrie 2010
13:19

Curs Page 44
Curs 12
20 decembrie 2010
16:03

CONDITIILE DE ADMISIBILITATE (continuare)

Conditia termenului de introducere a actiunii

In analiza acestei conditii trebuie sa facem diferenta dupa cum ne aflam in prezenta unui act
administrativ cu caracter normativ sau a unui act administrativ cu caracter individual.
In cazul actelor administrative normative, ca si in cazul actiunilor formulate impotriva
ordonantelor sau dispozitiilor din ordonante declarate neconstitutionale, actiunea poate fi introdusa
oricand, nefiind supusa unor termene.
In cazul actelor administrative cu caracter individual, ca si in situatia contractelor administrative,
termenul de introducere a actiunii este 6 luni, si el se calculeaza prin raportare:
- la situatia in care s-a raspuns sau nu s-a raspuns la plangerea prealabila
- la faptul ca ne aflam in prezenta unui act administrativ tipic sau asimilat, sub forma
refuzului nejustificat sau a nesolutionarii in termenul legal al cererii
- precum si daca ne aflam in prezenta unui act unilateral cu caracter individual sau
contract administrativ.

Avand in vedere aceste criterii de determinare, prin art. 11 din Legea organica, se prevede ca
termenul de 6 luni se calculeaza:
a) Fie de la data solutionarii plangerii prealabile sau a expirarii termenului de solutionare a
plangerii
b) Fie de la data exprimarii refuzului nejustificat sau al expirarii termenului in care autoritatea
trebuia sa raspunda
c) Fie de la data realizarii finalizarii concilierii prin incheierea procesului verbal de conciliere

In cazul in care actiunile sunt introduse de catre autoritatile publice competente potrivit legii sa
declanseze o actiune, respectiv Avocatul Poporului, Prefectul, Ministerul Pulic sau Agentia Nationala,
termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal.

Pentru motive intemeiate, actiunea poate fi introdusa si peste termenul de 6 luni, dar nu mai
tarziu de un an:
- de la data in care actul s-a comunica sau s-a luat cunostinta de existenta lui
- de la data introducerii cererii in cazul actului asimilat
- sau de la data incheierii procesului-verbal de conciliere.

Instanta de judecata, in baza prerogativelor si imputernicirii apreciaza asupra temeiniciei

motivelor invocate.

Termenul de 6 luni este un termen, ca natura juridica, de prescriptie, pe cand termenul de 1 an

este un termen de decadere.

EXCEPTIILE DE LA CONTROLUL DE LEGALITATE EXERCITAT DE INSTANTELE JUDECATORESTI DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV (FINE DE NEPRIMIRE)

Art. 52 prin alin. (2), trimite la o lege organica prin care sa se stabileasca atat conditiile, cat si
limitele exercitarii dreptului fundamental al persoanei vatamate de o autoritate publica printr-un act
administrativ.

Curs Page 45
 Constatam ca legiuitorul constituant admite ab initio, ca dreptul fundamental consacrat de art. 52
este supus unor limite in exercitarea lui, limite care trebuie intelese avand in vedere art. 53 din
Constitutie, care creeaza cadrul constitutional in baza caruia exercitiul oricarui drept fundamental poate
fi restrans.

Art. 126 alin. (6), pe de o parte garanteaza controlul de legalitate exercitat de instantele de
contencios administrativ asupra actelor administrative ale autoritatilor publice, iar pe de alta parte,
excepteaza de la acest control anumite acte administrative determinate, fiind vorba despre:
- actele care privesc relatiile cu Parlamentul
- actele de comandament cu caracter militar

Legea organica in art. 5 dezvolta prevederile constitutionale, reglementand actele nesupuse

Controlului si limitele controlului.

Interpretarea literala si logico-sistematica a denumirii acestui articol, conjuctia "si" care leaga cele
2 categorii juridice, determina concluzia ca legiuitorul organic a avut in vedere 2 categorii de acte
administrative supuse unor restrictii din punct de vedere al posibilitatii lor de a fi atacate in contenciosul
administrative:
a) Actele nesupuse controlului - care sunt sustrase in totalitate posibilitatii de a fi atacate in
fata instantelor de contencios administrativ
- Aici se incadreaza cele mentionate expres de Art. 126 alin. (6) din Constitutie
b) Actele administrative care nu pot fi atacate decat intr-un mod limitat, respectiv pentru
exces de putere, unde se incadreaza limitele controlului
- Aici se incadreaza, traditional, actele autoritatilor publice emise in imprejurari
exceptionale sau pentru protejarea unor valori fundamentale, cum sunt apararea,
securitatea nationala si ordinea publica.

1. Actele nesupuse controlului

a) Actele autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul
Fac parte din categoria actelor care erau evocate in perioada interbelica, inclusiv prin
Constitutia din 1923, prin sintagma "acte de guvernamant".
Ele reprezinta, in conformitate cu definitia legala, actele emise de o autoritate publica
in realizarea atributiilor sale constitutionale si legale in raporturile de natura politica
avute cu Parlamentul.
b) Actele de comandament cu caracter militar
Acea categorie de acte care emana de la structurile militare, referitoare la probleme
strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate, care sunt specifice organizarii
acestora si care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte
privind comanda trupei, in timp de pace sau razboi sau dupa caz, la indeplinirea serviciului
militar.
Prin aceasta defintie, legiuitorul transeaza o problema discutata in doctrina,
jurisprudenta si reglementata in mod confuz in legislatie, in sensul ca nu orice act care
emana de la o structura militara reprezinta si un act de comandament cu caracter militar.
Pentru a primi o asemenea incadrare juridica, in continutul actului trebuie sa se
regaseasca ideea de comanda militara, rezultand, per a contrario, ca restul actelor, cele de
administrare militara in sensul larg al termenului, nu pot primi o asemenea calificare si ele
pot fi atacate in justitie. (ex: ordin de pensionare, de avansare, un refuz de avansare
nejustificat, o achizitie de bunuri etc).

2. Actele care reprezinta limite ale controlului in acceptiunea art. 5 alin. (3) din legea organica
Intra in aceasta categorie acele acte care sunt emise urmare a existentei unor situatii
exceptionale, care determina autoritatea publica sa dispuna, prin intermediul lor, masuri care pot

Curs Page 46
 Intra in aceasta categorie acele acte care sunt emise urmare a existentei unor situatii
exceptionale, care determina autoritatea publica sa dispuna, prin intermediul lor, masuri care pot
fi vatamatoare pentru anumite subiecte de drept, dar care sunt justificate de contextul care le -a
generat.
Asemenea acte traditional au fost exceptate de la controlul de legalitate, insa legea actuala
permite exercitarea unui control asupra lui, insa nu in mod netarmuit, nelimitat, ci numai atunci
cand autoritatea publica a actionat cu exces de putere.
Excesul de putere reprezinta, potrivit legii exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor
publice fie prin incalcarea limitelor de competenta, fie prin incalcarea drepturilor si libertatilor
fundamentale.
El se afla intr-o necesara corelatie cu acea putere discretionara a administratiei publice, care
ii permite acesteia sa aprecieze care din solutiile la care poate apela satisface nevoile sociale ale
colectivitatilor.
Intra in categoria situatiilor exceptionale starea de asediu, de urgenta sau de razboi, care au
ca specific faptul ca are loc o restrangere o serie de drepturi si libertati de fundamentale, in
scopul apararii unor valori esentiale pentru viata si securitatea unor oameni si a unor colectivitati
umane in general. Lor li se adauga actele care privesc apararea si securitatea nationala,
restabilirea ordinii publice sau inlaturarea urmarilor unor calamitati, epidemii, epizootii, care
reprezinta cazuri de situatii exceptionale.
Acestor categorii de acte sustrase de la controlul de legalitate sau, dupa caz, controlate intr-
un mod limitat, legea organica le adauga o alta categorie cunoscuta in doctrina sub numele de
acte supuse recursului paralel.
= acte pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede printr-o lege speciala o
alta procedura juridica dintr-o lege speciala cu caracter organic
Este vorba tot despre acte administrative, pentru care o lege speciala prevede o alta
procedura de control al legalitatii decat dreptul comun, care este contenciosul administrativ.
Potrivit ordonantei 2/2001, procesele verbale contraventionale, desi ca natura juridica, sunt acte
administrative, se ataca la instanta de drept comun si nu la instanta de contencios, respectiv la
judecatorii, insa recursul impotriva solutiilor pronuntate se solutioneaza de sectiile de contencios
ale tribunalelor.
De asemenea, legile prin care se dispun masuri cu privire la bunuri imobiliare supuse unor
forme de expropriere fortata, prevad ca actele administrative emise de comisiile care pun in
aplicare legile respective se ataca tot pe calea dreptului comun, adica la judecatorii.
Pentru a ne afla in prezenta acestei categorii de acte, trebuie intrunite mai multe conditii:
a) Calea speciala de atac sa fie prevazuta printr-o lege cu caracter organic, o
asemenea conditie fiind impusa de principiul simetriei juridice, in sensul ca
dreptul comun, fiind legea organica a contenciosului administrativ, derogarea
de la ea se poate face tot printr-o lege organica
b) Legea organica speciala trebuie sa prevada o procedura care sa aiba tot caracter
judiciar, in sensul ca sa se exercite in fata unei instante judecatoresti si nu a unei
autoritati publice care exercita atributii jurisdictionale, dar nu face parte din
puterea judecatoreasca.
c) Cel vatamat sa obtina pe calea procedurii judiciare speciale aceeasi satisfactie
juridica ca si cand s-ar fi adresat instantei de contencios administrativ, in sensul
ca sa poate fi dispuse aceleasi solutii care se pot dispune pe calea contenciosului
administrativ.

Curs Page 47