Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Penal I PDF
Penal I PDF
Grupa 305
PENAL 1
8. Politica penala
= o parte a politicii generale a statului si se refera la masurile si mijloacele ce trebuie adoptate si aplicate pentru
prevenirea si combaterea fenomenului infractional intr-o anumita tara si intr-o perioada determinata;
- aceste mijloace trebuie acceptate in cadrul politicii generale si presupun realizarea unei concordante depline intre
politica generala si politica penala a statului respectiv pentru a dovedi eficienta;
- apararea valorilor sociale se realizeaza si prin mijloace extrajuridice, nu doar juridice, fiind de ordin economic,
social, cultural, ca si prin normele juridice extrapenale de drept administrativ, de drept comercial, de drept al muncii etc;
f. Sisteme contemporane
Neoclasicismul contemporan
= sistemul de idei de politica penala ce se manifesta in prezent, ca urmare a evolutiei neoclasicismului, aparut in prima
jumatate a secolului trecut;
considera mentinerea caracterului retributiv al pedepsei corespunzator responsabilitatii infractorului;
resocializarea infractorului nu se poate concepe fara condamnarea morala a conduitei lui antisociale;
nu leaga raspunderea penala de responsablitatea morala si de asa-numitul liber arbitru, fiindca nu se neaga
determinismele care actioneaza asupra libertatii persoanei;
pedeapsa e intemeiata pe vinovatia infractorului, dar natura/gravitatea ei trebuie sa corespunda posibilitatii
infractorului de a se indrepta sub influenta satrebuie organizata stiintific executarea pedepsei privative de libertate;
nu e necesar dosarul de personalitate preconizat de Noua aparare sociala deoarece judecatorul alege pedeapsa pe baza
dosarului penal si nu se ocupa de tratamentul penitenciar al condamnatului;
apara libertatea persoanei si se opune ideilor Noii aparari sociale conform carora justitia penala sa nu fie infaptuita de
juristi, ci de specialisti in stiintele despre om, in diagnosticarea deviantei ar conduce la deformari profesionale, abuzuri.
Neopragmatismul contemporan
= o renastere a pragmatismului in conditii noi = rezultatul neincrederii in sistemele de politica penala;
se recomanda sa se tina seama de realitate, aceasta aratand ca responsabilitatea umana e un fapt de viata;
functia retributiva si intimidanta a pedepsei reflecta o reactie de masa de care nu se poate face abstractie fara riscul
unor reactii vindicative din partea victimelor.
Tendinte actuale in politica penala
- se observa o tendinta de repudiere a sistemelor de politica penala de catre criminologi precum si tendinta lor de a
cunoaste infractorul, conditia acestuia in grupul social din care face parte;
- solutii de politica penala: dezincriminarea actelor de conduita ce nu au caracter penal evident facand distinctie intre
actele de conduita tolerabile si absolut intolerabile.
b. Principiul umanismului
- intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului, in centrul activitatii de
aparare aflandu-se drepturile si libertatile sale;
- in normele penale sunt prevazute exigente carora conduita omului li se poate conforma;
- sanctiunile penale au functie coercitiva + de reeducare umanizarea pedepselor a fost un principiu al Scolii clasice;
- in actuala reglementare penala sunt dispozitii ce reflecta aspecte ale principiului umanismului ex: art 52 alin 2
(Executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnatului.) + sistemul
mixt sanctionator pentru minorii infractori format din masuri educative in limite reduse la jumatate fata de majori);
b. Legi penale cu durata nedeterminata si legi penale temporare dupa durata de timp;
Cu durata nedeterminata (permanente) marea majoritate a legilor;
Cu durata predeterminata (temporare) au cuprinsa in continut si o dispozitie ce limiteaza in timp aplicarea lor,
pana la o data calendaristica/pana la data incetarii starii ce a determinat adoptarea lor;
- cea temporara se aplica si dupa iesirea ei din vigoare, faptelor savarsite cat timp era in vigoare (va ultraactiva).
a. Norme penale generale si norme penale speciale dupa continut si sfera de incidenta;
- Normele penale generale prevad conditiile in care se nasc/modifica/se sting raporturile juridice penale;
- Normele penale speciale prevad conditiile in care o fapta constituie infractiune, pedeapsa ce se aplica;
- normele penale speciale deroga de la cele generale.
b. Norme penale unitare si norme divizate dupa cuprinderea dispozitiei si a sanctiunii in cadrul aceleiasi norme
- Norme penale unitare - cuprind atat dispozitia, cat si sanctiunea, deci sunt complete;
- Norme penale divizate:
Norme de incriminare cadru (norme in alb) au in continutul lor o dispozitie de incriminare cadru si o sanctiune
corespunzatoare; prevederea faptelor interzise se face ulterior prin alte acte normative;
Norme de trimitere si de referire dupa felul in care se face completarea = in functie de natura legaturii intre norma
ce se completeaza si norma complinitoare:
- Norme de trimitere sunt norme incomplete in ceea ce priveste dispozitia/sanctiunea, ce se completeaza de la alte
norme la care face trimitere; imprumuta dispozitia/sanctiunea ce le lipseste si devin independente fata de norma la care s-
a trimisorice modificare in norma de la care s-a imprumutat nu afecteaza continutul normei de trimitere;
- Norme de referire nu devin independente dupa completarea cu dispozitia/sanctiunea din norma complinitoare, ci
isi subordoneaza continutul/modificarile, normei complinitoare fiind obligatorii si pentru norma de referire.
Felurile interpretarii
a. Dupa organul sau persoana care face interpretarea:
Oficiala (e obligatorie) facuta de un organ/subiect oficial si poate fi:
Autentica (legala) facuta de legiuitor:
- contextuala efectuata de legiuitor cu prilejul adoptarii legii; e cea mai frecventa;
- posterioara printr-o lege interpretativa face corp comun cu legea interpretata si se aplica de la intrarea in vigoare
a legii pe care o interpreteaza (deci legea de interpretare se aplica retroactiv);
Cauzala (de caz) facuta de organul judiciar la cazul concret;
Neoficiala (doctrinala) facuta de oamenii de stiinta, fiind materializata in tratate, monografii etc.
Metodele de interpretare a legii penale
a. Intepretarea literala sau gramaticala aflarea intelesului normei de drept penal cu ajutorul cuvintelor prin care a
fost exprimata se analizeaza textul dpdv etimologic, sintactic, stilistic; substantivele sunt analizate cu atributele, iar
verbele cu complementele lor; singularul presupune pluralul si invers/masculinul presupune femininul si invers;
b. Interpretarea rationala/logica folosirea procedeelor logice, a rationamentelor, pentru a afla vointa legiuitorului;
rationamente folosite:
a fortiori daca legea penala interzice mai putin, va interzice si mai mult (a minori ad majus) si invers, daca legea
permite mai mult, ea permite si mai putin (a majori ad minus);
per a contrario daca o dispozitie cu caracter penal interzice/sanctioneaza o fapta numai in anumite conditii, ea nu
se refera si la alte institutii de fapt, deci incidenta normei e exclusa la situatiile neprevazute de aceasta;
reductio ad absurdum orice alta interpretare decat cea propusa ar duce la consecinte contrare legii, inadmisibile;
a pari pentru situatii identice trebuie sa existe aceeasi solutie juridica, deci legea penala e incidenta si in raport cu
cazuri neprevazute in norma interpretata, dar identice cu cele care sunt prevazute (NU analogie).
c. Interpretarea istorica consta in aflarea intelesului normei penale prin studierea conditiilor de ordin politic,
economic, social, juridic, in care a fost adoptata legea;
d. Interpretarea sistematica e varianta a metodei rationale/logice si consta in aflarea vointei exprimate in norma
pornind de la corelatia normei cu alte norme din aceeasi lege/alte acte normative din cadrul sistemului de drept;
e. Interpretarea legii prin analogie consta in cautarea intelesului unei norme penale cu ajutorul alteia care prevede
un caz asemanator si care e mai clara nu se confunda cu extinderea aplicarii legii prin analogie.
Principiul universalitatii
- art 6: consacra aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, altele decat cele aratate
la art 5, daca infractorul e cetatean strain/apatrid care nu domiciliaza in Romania;
- aplicarea acestui principiu e conditionata de:
a) savarsirea in afara teritoriului tarii a unei infractiuni, alta decat cea pentru care ar fi incidenta legea penala conform
principiului realitatii;
b) infractiunea sa fie prevazuta in legea penala romana si in legea locului unde s-a savarsit (dubla incriminare);
c) infractorul sa fie cetatean strain sau daca nu are cetatenie sa nu aiba domiciliul in Romania;
d) infractorul sa se afle in Romania de bunavoie, ori daca s-a obtinut extradarea sa.
- aplicarea principiului e posibila numai daca prin conventii internationale nu s-a dispus altfel;
- in privinta urmaririi si judecarii, se cere sa se faca potrivit legii tarii unde s-a savarsit infractiunea si sa nu existe,
potrivit acelei legi, vreo cauza care sa impiedice punerea in miscare/exercitarea actiunii penale/executarea pedepsei
(amnistia, prescriptia, abrogarea incriminarii etc), iar daca infractorul a fost judecat si condamnat in strainatate, pedeapsa
aplicata sa nu fi fost executata/stinsa prin vreun mod prevazut de lege;
- pedeapsa executata in strainatate se deduce din pedeapsa pronuntata de instantele romane (art 89).
Extradarea
= un act bilateral intre doua state in baza caruia un stat pe al carui teritoriu s-a refugiat un infractor/condamnat il
preda la cerere altui stat pentru a fi judecat/pus sa execute pedeapsa la care fusese condamnat.
- se acorda/poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, de reciprocitate si in lipsa lor in temeiul legii (art 9);
- la extradare participa doua state:
Statul solicitat pe teritoriul caruia se gaseste infractorul/condamnatul;
Statul solicitant care cere si care poate fi:
a) statul pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea;
b) statul impotriva intereselor caruia a fost savarsita infractiunea;
c) statul al carui cetatean e infractorul.
- felurile extradarii: activa cand se cere extradarea; pasiva cand se acorda extradarea.
Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive (art 15)
Cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii
a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul prevazut de
legea noua, tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa
pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cat a executat din pedeapsa, se poate dispune fie
mentinerea, fie reducerea pedepsei.;
- pentru aplicarea facultativa a legii noi mai favorabile e nevoie:
a) sa existe o hotarare de condamnare definitiva la pedeapsa inchisorii nu la orice pedeapsa fiindca daca ar fi
detentiunea pe viata ar fi aplicabile dispozitiile art 14, iar pedeapsa amenzii nu e avuta in vedere de legiuitor;
b) legea noua e mai favorabila, aceasta reiesind din limitele mai reduse de pedeapsa fata de legea anterioara;
c) pedeapsa aplicata si definitiva este mai mica decat maximul prevazut in legea noua/cel mult egala cu acest maxim;
d) instanta de judecata sa aprecieze ca e necesara reducerea pedepsei, apreciere formandu-se in raport cu criteriile
legii: infractiunea savarsita, persoana condamnatului, conduita condamnatului dupa pronuntarea hotararii/in timpul
executarii pedepsei, timpul cat a executat din pedeapsa;
- daca instanta reduce pedeapsa, nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse
proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savarsita (ex: daca pedeapsa aplicata a fost de
3 ani inchisoare pentru o infractiune pedepsita in legea veche cu inchisoarea de la 2 ani la 8 ani, iar legea noua prevede
pentru aceeasi infractiune pedeapsa inchisorii de la 1 an la 4 ani, fiindca maximul special s-a redus in legea noua la
jumatate, in acest caz pedeapsa aplicata de 3 ani, va putea fi redusa, dar nu mai jos de un an si 6 luni);
- de legea noua mai favorabila vor beneficia si cei care au executat pedeapsa/executarea ei s-a stins prin vreun mod
prevazut de legepedeapsa aplicata prin hotararea de condamnare se reduce cu 1/3, reducerea fiind obligatorie in
functie de pedeapsa redusa vor fi incidente unele institutii de drept penal ca reabilitarea, stabilirea starii de recidiva etc.
CAPITOLUL 3. INFRACTIUNEA
Art 17: Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.
b. Culpa
= forma a vinovatiei definita in art 19 pct 2 si consta in atitudinea psihica a faptuitorului ce prevede rezultatul faptei
sale, nu-l accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale, desi putea si
trebuia sa-l prevada;
Culpa cu prevedere (culpa cu previziune, usurinta, temeritate) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe
care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca nu se va produce (ex: fapta conducatorului auto care nu reduce
viteza la trecerea pe langa grupuri de persoane, prevazand posibilitatea unui accident, rezultat pe care nu-l accepta si
considera neintemeiat ca nu se va produce, dar acesta se produce totusi);
- diferenta intre culpa cu prevedere si intentie e data de pozitia psihica fata de rezultat la intentia directa e urmarit
rezultatul, iar la cea indirecta e acceptat, in timp ce la culpa cu prevedere rezultatul nu e acceptat;
Culpa simpla (culpa fara prevedere, neglijenta, greseala) faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia
si putea sa-l prevada - e singura forma a vinovatiei in care faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale;
- daca rezultatul nu era previzibil, fapta nu mai e savarsita cu vinovatie (culpa simpla), ci din caz fortuit;
culpa mai e cunoscuta si sub alte modalitati, fiind, mai degraba, denumiri ale culpei cuprinse in continutul unor
infractiuni: nebagare de seama, nedibacie, nesocotinta, nepricepere.
Continutul infractiunii
=totalitatea conditiilor prevazute de lege pentru caracterizarea faptei ca infractiune apare in norma incriminatoare;
- poate imbraca doua aspecte:
a) Continutul legal descris in norma de incriminare, cuprinde conditiile obiective si subiective in care o fapta devine
infractiune;
b) Continutul concret cel al unei fapte determinate, savarsite in realitatea obiectiva de catre o persoana si care se
inscrie prin elementele sale in tiparul abstract prevazut in norma de incriminare;
- in doctrina penala se mai face deosebirea intre:
Continutul juridic se identifica cu continutul constitutiv cand in norma de incriminare nu sunt trecute decat conditii
cu privire la actul de conduita interzis; poate cuprinde, pe langa continutul constitutiv, conditii privitoare la alte elemente;
Continutul constitutiv cuprinde numai conditiile cerute de lege cu privire la actul de conduita interzis, pe care le
realizeaza infractorul prin savarsirea faptei, ori care devin relevante prin savarsirea faptei; fiind dat intotdeauna in norma
de incriminare, acesta nu poate lipsi din continutul juridic al infractiunii;
Continutul generic cuprinde un ansamblu de conditii obiective si subiective, comune continuturilor infractiunilor.
Factorii infractiunii
a. Obiectul infractiunii
= valoarea si relatiile sociale create in jurul acestei valori, care sunt periclitate/vatamate prin fapta infractionala.
- e un factor preexistent, necesar oricarei infractiuni inexistenta sa conduce la inexistenta infractiunii;
1. Obiectul juridic general format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal;
2. Obiectul juridic generic (de grup) format din valori sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele penale e un
obiect comun unui grup de infractiuni;
3. Obiectul juridic specific e valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere prin infractiune;
4. Obiectul juridic nemijlocit (material) infractiunile care au obiect material sunt infractiuni de rezultat, iar cele
care nu au astfel de obiect sunt infractiuni de pericol, de punere in primejdie;
5. Obiectul juridic complex e specific infractiunilor complexe si e format dintr-un obiect juridic principal (relatia
sociala principala careia i se aduce atingere prin fapta infractionala) si dintr-un obiect juridic adiacent, secundar (relatia
sociala secundara careia i se aduce atingere prin fapta infractionala) ex: infractiunea de talharie are un obiect juridic
complex: pe de o parte obiectul juridic principal format din relatiile sociale privitoare la apararea avutului privat sau
public (relatiile de detentie, de posesie) si pe de alta parte un obiect juridic adiacent, secundar, format din relatiile sociale
privind ocrotirea persoanei cu viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea sa;
b. Subiectii infractiunii
= persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea infractiunii, fie prin suportarea
consecintelor acesteia persoana fizica/juridica ce nu si-a respectat obligatiile din cadrul raportului juridic penal de
conformare si a savarsit fapta interzisa, pe de o parte, cat si persoana fizica/juridica beneficiara a ocrotirii juridice
penale si care, prin savarsirea infractiunii, a suportat consecintele acesteia, pe de alta parte.
- notiunea de subiecti ai infractiunii nu se confunda cu cea de subiecti de drept penal (ultima categorie e mai larga, ii
include si pe subiectii infractiunii);
- dupa modul in care sunt implicati in savarsirea infractiunii subiecti activi/propriu-zisi ai infractiunii (persoanele
ce au savarsit infractiunea) si subiecti pasivi (persoanele vatamate care sufera raul produs de infractiune);
c) Conditii privind persoanele fizice care prin faptele lor pot antrena raspunderea penala a persoanei fizice
- fapta persoanei juridice nu poate fi conceputa in afara faptei persoanei fizice care prin actiunile/inactiunile sale
determina conduita persoanei juridice;
- raspunderea penala a persoanei juridice poate fi antrenata de orice persoana fizica din conducerea persoanei juridice,
de orice prepus al persoanei juridice, de orice persoana aflata sub autoritatea persoanei juridice si chiar de orice persoana
ce are o relatie de fapt/de drept cu persoana juridica si care actioneaza in realizarea obiectului de activitate/in interesul
persoanei juridice si cu acordul acesteia;
e) Concursul intre raspunderea penala a persoanei juridice si raspunderea penala a persoanei fizice ce a contribuit
la comiterea aceleiasi infractiuni
- raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice ce a contribuit, in orice
mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni;
- raspunderea penala a persoanei fizice poate fi antrenata indiferent daca persoanei juridice i se stabileste o raspundere
penala sau nu;
- raspunderea penala a persoanei juridice, fiind pentru fapta ei proprie, se va stabili indiferent daca persoana fizica e
cunoscuta ori nu si indiferent daca pentru aceasta e stabilita raspunderea penala;
- legiuitorul a dorit sa excluda posibilitatea folosirii persoanelor juridice drept instrument pentru comiterea de
infractiuni de catre persoanele fizice;
a. Elementul material
= element al laturii obiective a continutului constitutiv al infractiunii = actul de conduita interzis prin norma de
incriminare;
- e desemnat printr-un cuvant, o expresie ce arata actiunea/inactiunea interzisa, asa-numitul verbum regens:
Actiunea sub care se poate prezenta elementul material desemneaza o atitudine a faptuitorului prin care face ceva,
ce legea ordona sa nu se faca;
- actiunea se poate realiza prin acte materiale (lovire, distrugere, ucidere etc), prin cuvinte sau prin scris la denuntare
calomnioasa, falsificare, contrafacere etc;
Inactiunea desemneaza atitudinea faptuitorului care nu face ceva ceea ce legea penala ordona sa faca;
- prin inactiune se produc infractiuni ca: nedenuntarea, nedenuntarea unor infractiuni, omisiunea de a incunostinta
organele judiciare, omisiunea de a da ajutorul necesar cazuri in care obligatia de a iesi din pasivitate decurge din lege;
- elementul material poate aparea intr-o varianta unica, atunci cand consta fie intr-o actiune, fie intr-o inactiune sau
in mai multe variante alternative, cand consta din mai multe actiuni sau inactiuni/actiuni si inactiuni;
- elementul material poate consta din mai multe actiuni reunite ex: talharia, luarea bunului mobil si exercitarea
violentei sau amenintarii;
b. Urmarea imediata
= element al laturii obiective a continutului constitutiv al infractiunii = vatamarea adusa valorii ocrotite social prin
fapta interzisa;
- poate consta fie intr-o schimbare a obiectului/a pozitiei acestuia cand obiectul are un aspect material (ex:
distrugerea unui bun, diminuarea patrimoniului, moartea unui om) sau intr-o stanjenire a normalei desfasurari a relatiilor
sociale nascute in legatura si datorita valorii sociale ocrotite;
- trebuie sa fie imediata - sa fie rezultatul nemijlocit al actiunii/inactiunii si nu un rezultat mijlocit, indepartat;
- e un element necesar al continutului constitutiv al infractiunii, pe cand celelalte urmari mai indepartate (subsecvente)
pot fi elemente de circumstantiere in continutul agravat al infractiunii;
Infractiunile ce au in continut referiri la rezultatul produs (urmari) = infractiuni materiale de rezultat rezultatul e
perceptibil si trebuie constatat pentru calificarea faptei ca infractiune;
- in acest caz e necesara stabilirea legaturii de cauzalitate intre elementul material (actiunea/inactiunea) si urmarea
produsa prin fapta infractionala, adica schimbarea in lumea fizica exterioara;
Infractiunile ce nu au referiri in continut cu privire la rezultat = infractiuni de pericol, de atitudine, formale;
- in acest caz, rezultatul consta intr-o stare contrara celei existente anterior, in care e afectata desfasurarea normala a
relatiilor sociale legate de obiectul ocrotirii penale starea de pericol nu e prevazuta in continutul infractiunii, se deduce
din insasi savarsirea faptei;
c. Legatura de cauzalitate
= element al laturii obiective a continutului constitutiv al infractiunii = liantul intre elementul material (cauza) si
urmarea imediata (efectul) cerut de lege pentru existenta infractiunii;
- nu e prevazuta in continutul juridic al infractiunii, dar caracterizeaza orice infractiune;
- cercetarea legaturii de cauzalitate e necesara in cazul infractiunilor asa-zise materiale, adica a infractiunilor in care
urmarea imediata se materializeaza printr-un rezultat, printr-o schimbare in realitatea obiectiva;
- la infractiunilor formale, stabilirea legaturii de cauzalitate nu e necesara, rezultand din savarsirea faptei ex re;
- Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei (= situatii, stari, imprejurari existente in momentul savarsirii faptei,
ce impiedica realizarea unei trasaturi esentiale a infractiunii si astfel exclud caracterul penal al faptei) nu se confunda cu:
cauzele care inlatura raspunderea penala (amnistia, prescriptia raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile si
impacarea partilor), cazuri in care fapta e infractiune si doar consecinta ei raspunderea penala e inlaturata.
cauzele de nepedespsire (de impunitate) = cauze speciale, subiective, ce au in vedere conduita faptuitorului in timpul
si dupa savarsirea infractiunii si care inlatura aplicarea pedepsei;
- in ambele cazuri, fapta e infractiune, dar consecinta ei - raspunderea penala e inlaturata.
Conditiile atacului = agresiune/comportare violenta a omului si inactiunea poate fi atac, in cazul in care exista
obligatia de a actiona, dar agentul nu iese din pasivitate.
Atacul sa fie material se folosesc forta fizica/instrumente/mijloace ce sunt in masura sa produca o modificare
fizica a valorilor ocrotite;
- se deosebeste de atacul verbal/scris (insulta, calomnie, santaj), care nu dau dreptul unei riposte legitime;
Atacul sa fie direct se indreapta si creeaza un pericol nemijlocit pentru valoarea sociala ocrotita;
- atacul nu e direct daca intre agresor si victima/valoare sociala exista o distanta mai mare/se afla un obstacol;
Atacul sa fie imediat pericolul pentru valoarea sociala s-a ivit, e actual/e pe cale sa se iveasca (pericol iminent);
- cand intervalul de timp dintre inceputul atacului si momentul ivirii pericolului e mai mare si exista posibilitatea
inlaturarii pericolului prin alte mijloace, atacul nu mai e imediat;
Atacul sa fie injust adica sa nu aiba temei legal in baza caruia se efectueaza;
- atacul e just si nu poate da nastere unei aparari legitime cand consta intr-o activitate prevazuta/permisa de lege (ex:
nu reprezinta un atac injust impotriva libertatii arestarea unei persoane pe baza mandatului de arestare);
Atacul sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara/impotriva alteia/impotriva unui interes obstesc
- atacul se indreapta impotriva persoanei, a drepturilor sale susceptibile de a fi atacate direct, material, imediat si injust
(viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea, onoarea, averea);
- impotriva unui atac poate riposta victima agresiunii/o alta persoana prezenta nu e necesara rudenia sau existenta
unei intelegeri prealabile/daca victima putea sau nu sa se apere singura;
- interesul obstesc atacat poate consta intr-o stare, situatie, relatie, activitate ce intereseaza o organizatie publica.
Atacul sa puna in pericol grav persoana celui atacat ori interesul obstesc
- caracterul grav al pericolului se apreciaza in functie de intensitatea sa, de urmarile ireparabile ori greu de remediat ce
s-ar produce in cazul in care nu s-ar interveni;
Conditiile apararii
Apararea se realizeaza printr-o fapta prevazuta de legea penala
Apararea sa fie precedata de atac
- are in vedere desfasurarea apararii dupa inceputul atacului, cand acesta devine actual;
- simpla presupunere ca agresorul va dezlantui un atac nu da dreptul la o aparare legitima;
Apararea sa se indrepte impotriva agresorului
- apararea se poate indrepta impotriva vietii, sanatatii, libertatii agresorului, dar nu impotriva bunurilor sale;
- apararea indreptata din eroare asupra altei persoane decat a agresorului va duce la inlaturarea caracterului penal al
faptei in baza erorii de fapt coroborata cu legitima aparare;
Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului
- necesitatea apararii se apreciaza sub:
raportul intinderii - cand apararea are loc dupa ce atacul a devenit iminent sau actual si pana in momentul in care
acesta a incetat prin dezarmarea agresorului, imobilizarea acestuia;
raportul intensitatii apararea a condus la inlaturarea atacului si nu a depasit gravitatea pericolului ce ameninta
valorile sociale.
Apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul
- presupune respectarea unei echivalente intre actul de aparare si cel de atac la un atac indreptat impotriva
integritatii corporale se poate riposta cu o fapta de aparare ce priveste integritatea corporala a agresorului;
- daca apararea e disproportionata fata de gravitatea atacului si de imprejurarile in care aceasta a avut loc, fapta e
savarsita cu depasirea limitelor legitimei aparari.
2. Starea de necesitate
= cauza ce inlatura caracterul penal al faptei (lipsa vinovatiei, in conditiile in care aceasta a fost savarsita); este in stare
de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata,
integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc (art 45);
Efecte juridice
- fapta savarsita sub imperiul constrangerii fizice nu e infractiune, nu are caracter penal, caci ii lipseste vinovatia nu
atrage raspunderea penala; in principiu e inlaturata si raspunderea civila.
b. Constrangerea morala = o cauza care inlatura caracterul infractional al unei fapte; consta in presiunea exercitata
prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si sub imperiul careia cel amenintat
savarseste o fapta prevazuta de legea penala;
Conditiile constrangerii morale
Sa se savarseaca o fapta prevazuta de legea penala sub imperiul unei constrangeri exercitate prin amenintare
Sa existe o actiune de constrangere exercitata prin amenintare cu un pericol grav
- creeaza persoanei amenintate un sentiment de teama sub imperiul careia savarseste fapta prevazuta de legea penala;
- amenintarea poate fi facuta in scris sau oral;
Pericolul grav cu care se ameninta sa nu poata fi inlaturat decat prin savarsirea faptei pretinse fapta prevazuta
de legea penala daca faptuitorul putea inlatura pericolul printr-o fapta neprevazuta penal, era obligat sa o savarseasca.
Efectele juridice ale constrangerii morale
- fapta savarsita sub imperiul unei constrangeri morale nu e infractiune, fiind savarsita fara vinovatie nu atrage nici
raspunderea penala a faptuitorului.
4. Cazul fortuit
= o cauza care inlatura caracterul penal al faptei; desemneaza situatia, starea, imprejurarea in care actiunea sau
inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoana nu l-a conceput si nici urmarit si care se datoreaza
unei energii a carei interventie nu a putut fi prevazuta; sursa imprejurarilor fortuite poate fi:
fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trasnete, alunecari de teren) a caror producere in timp nu poate fi prevazuta;
tehnicizarea activitatilor umane (defectarea unui mecanism, uzura prematura a unei piese etc);
conduita imprudenta a unei persoane (aparitia brusca, in fata unui autovehicul in viteza, a unei persoane);
starea maladiva a unei persoane (epilepsie, lesin, atac de cord etc).
5. Iresponsabilitatea
= o cauza care inlatura caracterul penal al faptei = starea de incapacitate psiho-fizica a unei persoane care nu poate
sa-si dea seama de semnificatia actiunilor/inactiunilor sale ori nu poate fi stapana pe ele;
- priveste incapacitatea psihica a persoanei atat sub:
raport intelectiv cand nu-si poate da seama de semnificatia sociala a actiunilor/inactiunilor;
raport volitiv cand nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa.
- pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite, starea de iresponsabilitate a faptuitorului trebuie sa
existe in momentul savarsirii faptei si sa fie totala.
6. Betia
- = o stare psiho-fizica anormala a persoanei datorata efectelor pe care le au asupra organismului si facultatilor
psihice ale persoanei, anumite substante excitante ori narcotice consumate/introduse in corpul sau; poate fi: cauza care
inlatura caracterul penal al unei fapte, circumstanta agravanta/atenuanta.
Felurile starii de betie
a. Dupa atitudinea persoanei care a dorit sau nu sa ajunga in starea de betie:
Betie accidentala involuntara/fortuita e betia in care o persoana a ajuns independent de vointa ei (ex: o persoana
lucreaza intr-un mediu cu vapori de alcool pe care ii inhaleaza fara sa-si dea seama);
Betie voluntara e starea in care ajunge o persoana care consuma voit bauturi alcoolice/substante al caror efect il
cunoaste; aceasta poate fi:
betie preordinata premeditata e intotdeauna o circumstanta agravanta a raspunderii penale - persoana si-a
provocat aceasta stare pentru a avea mai mult curaj in savarsirea faptei/pentru a o invoca drept scuza a savarsirii faptei;
betie simpla poate fi circumstanta atenuanta, caci faptuitorul, in momentul in care si-a provocat starea, nu avea
intentia sa savarseasca o fapta penala;
b. Dupa gradul de intoxicatie cu alcool ori alte substante:
Betie completa = paralizarea aproape completa a energiei fizice si o intunecare a facultatilor psihice; persoana e
incapabila sa inteleaga caracterul actiunii/inactiunii sale si de a fi stapan pe ea;
Betie incompleta intoxicatia cu alcool ori alte substante ebriante se afla intr-o faza incipienta, manifestata mai ales
prin excitabilitate si impulsivitate; capacitatea persoanei de a intelege si de a voi nu e abolita, ci doar slabita;
7. Minoritatea faptuitorului
= o cauza care inlatura caracterul penal al faptei; e starea in care se gaseste faptuitorul minor, care in momentul
savarsirii faptei prevazute de legea penala nu implinise varsta raspunderii penale;
- art 99 (alin 1 si 2): minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal + minorul care are intre 14 si 16
ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant minoritatea faptuitorului drept
cauza care inlatura caracterul penal al faptei - priveste ambele cazuri;
- pentru minorul care nu a implinit varsta de 14 ani se prezuma absolut ca nu are responsabilitate penala; cel care are
intre 14-16 ani e prezumat relativ ca nu are discernamantul faptelor sale; aceasta prezumtie poate fi rasturnata prin dovada
ca la savarsirea faptei concrete, faptuitorul ar fi avut discernamant;
8. Eroarea de fapt
= reprezentarea gresita de catre cel ce savarseste o fapta prevazuta de legea penala a realitatii din momentul
savarsirii faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor date ale realitatii.
- in cazul erorii de fapt, faptuitorul are capacitatea psiho-fizica normala, dar vointa si constiinta lui s-au format pe date
gresite ale realitatii, savarsind o fapta penala;
Felurile erorii
a. Dupa obiectul asupra caruia poarta:
eroarea de fapt necunoasterea/cunoasterea gresita poarta asupra unor date ale realitatii;
eroarea de drept (de norma) consta in necunoasterea/cunoasterea gresita a unei norme juridice;
- eroarea de fapt poate constitui o cauza care inlatura caracterul infractional al faptei, pe cand cea de drept penal nu
exceptie: cand eroarea priveste o norma extrapenala;
b. Dupa factorii care determina eroarea:
eroarea prin necunoastere sau ignoranta = o stare psihica determinata de regula de lipsa de cultura;
amagirea (inducerea in eroare) = stare psihica provocata de actiunea de inselare de catre o persoana asupra alteia;
c. Dupa consecintele ce le poate avea:
eroarea esentiala reprezinta pentru faptuitorul aflat in eroare o justificare a activitatii lui si exclude vinovatia;
eroarea neesentiala apare ca o scuza pentru faptuitorul aflat in eroare si e o circumstanta atenuanta;
d. Dupa criteriul consecintelor pe care le poate avea, completat cu cel al obiectului asupra caruia poarta:
eroarea principala priveste date de fapt referitoare la elementele constitutive ale infractiunii, de care depinde
existenta infractiunii;
eroarea secundara priveste o stare, o situatie, imprejurare ce reprezinta o circumstanta agravanta de savarsire.
- eroarea principala poate conduce la inexistenta infractiunii, iar eroarea secundara nu conduce decat la inlaturarea
circumstantei agravante, nu si la inlaturarea infractiunii in forma tip;
e. Dupa posibilitatea de evitare a erorii:
eroare de neinlaturat sau invincibila se datoreaza completei necunoasteri a realitatii si nu poate fi inlaturata oricata
diligenta ar fi depus faptuitorul;
eroare vincibila sau inlaturabila ar fi putut fi inlaturata daca faptuitorul era mai atent, mai diligent.
- eroarea invincibila inlatura caracterul penal al faptei, iar cea vincibila nu exceptie: inlatura acest caracter cand
faptele sunt incriminate numai daca se savarsesc cu intentie.
Efectele juridice
- fapta lipsita de pericolul social concret al infractiunii nu are caracter penal nu atrage raspunderea penala, dar va
atrage aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ de catre procuror/instanta de judecata (art 91): mustrarea,
mustrarea cu avertisment, amenda de la 10 lei la 1000 lei;
- sanctiunea cu caracter administrativ e facultativa, existand posibilitatea sa nu fie aplicata;
- daca faptuitorul a comis mai multe fapte, considerate fiecare in parte ca lipsite de pericol social, se va putea aplica o
singura sanctiune cu caracter administrativ prevazuta de legea penala;
Efectele juridice
- neindeplinirea de catre fapta concreta, savarsita, a trasaturii esentiale a prevederii in legea penala inlaturarea
caracterului penal al faptei + inlaturarea raspunderii penale;
- aceasta cauza are caracter obiectiv, real si se rasfrange asupra tuturor participantilor.
Pedepsele
= masuri de constrangere si mijloace de reeducare, prevazute de lege, aplicate de instanta judecatoreasca
infractorului in scopul prevenirii savarsirii de infractiuni (art 52);
Scopul pedepsei
- scopul pedepsei e prevenirea savarsirii de noi infractiuni (art 52 alin 1).
- preventie speciala prevenirea savarsirii de noi infractiuni se realizeaza pentru cel caruia i se aplica o pedeapsa +
preventie generala prevenirea savarsirii de infractiuni de catre ceilalti destinatari ai legii penale, care sub amenintarea
cu pedeapsa prevazuta in norma penala isi conformeaza conduita exigentelor acesteia;
- preventia speciala + preventia generala = scopul imediat al pedepsei e determinat de aplicarea concreta a
pedepsei pentru savarsirea de infractiuni;
- scopul mediat al pedepsei tot prevenirea savarsirii de infractiuni se realizeaza prin incriminarea unor fapte
periculoase si prevederea pedepsei corespunzatoare.
Felurile pedepselor
a. Dupa rolul si importanta atribuita pedepsei:
Pedepse principale sunt de sine statatoare, au rol principal in sanctionarea infractorului;
- pentru orice fapta incriminata, e prevazuta in lege pedeapsa principala aplicabila in cazul savarsirii acesteia;
- se poate aplica singura infractorului, fara a mai fi conditionata de aplicarea altor sanctiuni de drept penal;
Pedepse complementare sunt acele pedepse care au rolul de a complini, completa represiunea si sunt aplicabile
numai pe langa o pedeapsa principala = pedepse secundare;
Pedepse accesorii sunt un accesoriu al pedepsei principale, decurg din aceasta din urma.
A. Detentiunea pe viata
= pedeapsa cea mai severa din legislatia penala consta in lipsirea de libertate a condamnatului pentru restul vietii
lui (caracter perpetuu) = pedeapsa principala, prevazuta in Codul penal (art 53 lit a; art 54; art 55 si art 55 prim);
- se executa in penitenciare anume destinate/in sectiile speciale ale altor penitenciare in regim de maxima siguranta;
- a fost introdusa prin Decretul-lege nr 6 din 7 ianuarie 1990, inlocuind pedeapsa cu moartea;
- e prevazuta in Codul penal pentru: infractiuni grave contra sigurantei statului, infractiuni de omor deosebit de grav,
infractiuni grave contra sigurantei transporturilor, infractiuni grave contra capacitatii de aparare - capitularea, parasirea
campului de lupta, pentru unele infractiuni contra pacii si omenirii;
- e prevazuta alternativ cu pedeapsa inchisorii de pana la 25 de ani pentru marea majoritate a infractiunilor grave;
- nu este alternativa cu inchisoarea, ci unica in doua cazuri: pentru infractiunea de genocid savarsita in timp de razboi
si pentru infractiunea de tratamente neomenoase savarsite in timp de razboi;
- poate fi retrasa in caz de eroare judiciara; e o pedeapsa absolut determinata si sub acest aspect nu poate fi adaptabila;
- nu va putea fi aplicata daca infractorul, la data pronuntarii hotararii de condamnare, a implinit 60 de ani (art 55), ci
se va aplica pedeapsa inchisorii pe timp de 25 de ani si pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima;
- in cazul inlocuirii detentiunii pe viata cu inchisoarea pe 25 de ani (pentru condamnatul care implineste 60 de ani in
timpul executarii pedepsei), nu se aplica si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi pe durata maxima;
- nu se aplica nici infractorului minor (art 109 alin 2), acestuia aplicandu-se pedeapsa inchisorii de la 5 la 20 de ani;
Dispozitiile noului Cod penal privind detentiunea pe viata
- inlocuirea cu pedeapsa inchisorii poate avea loc, dar nu e obligatorie, iar condamnatului, in caz de inlocuire a
pedepsei, ii e aplicata si pedeapsa interzicerii exercitarii unor drepturi pe durata ei maxima;
- pedeapsa detentiunii pe viata se poate inlocui cu inchisoarea pe 30 de ani, daca in timpul executarii pedepsei cel
condamnat a implinit 65 de ani;
B. Inchisoarea
= o pedeapsa principala, ce consta in lipsirea condamnatului de libertate prin plasarea acestuia intr-un mediu inchis
unde e supus unui regim de viata si de munca impus, pe o perioada determinata prin hotararea de condamnare, pentru a
declansa o schimbare in constiinta si atitudinea sa fata de valorile sociale;
- e prevazuta ca sanctiune pentru aproape toate infractiunile, datorita calitatilor sale de a fi revocabila, adaptabila,
precum si ca imbina constrangerea cu reeducarea;
- e prevazuta singura si uneori ca pedeapsa alternativa cu amenda/pedeapsa detentiunii pe viata;
- limitele generale ale pedepsei inchisorii sunt intre 15 zile si 30 de ani;
- in partea speciala, pedeapsa inchisorii e intre limite speciale: limita minima speciala e de o luna, putand sa coboare
pana la minimul general de 15 zile in cazul retinerii circumstantelor atenuante, iar limita maxima speciala e de 25 de ani,
care poate fi depasita pana la maximul general de 30 de ani, in prezenta cauzelor circumstantelor de agravare.
Conditii de aplicare
- se aplica de instanta pe langa pedeapsa inchisorii de cel putin 2 ani (daca sunt indeplinite anumite conditii ce privesc
durata pedepsei pronuntate, aprecierea necesitatii acesteia de catre instanta), chiar si cand pedeapsa complementara e
facultativa, dar instanta decide aplicarea ei;
- nu va putea fi aplicata pe langa o pedeapsa rezultanta, in caz de pluralitate de infractiuni, daca nu a fost mai intai
aplicata pe langa o pedeapsa stabilita pentru infractiunile ce au format pluralitatea;
- daca instanta a aplicat inculpatului pedeapsa detentiunii pe viata, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi e
obligatorie daca legea o prevede, caci, in anumite cazuri, cel condamnat la aceasta pedeapsa poate fi eliberat conditionat
sau detentiuniunea pe viata poate fi inlocuita pe timp marginit/gratiata/comutata;
- pedeapsa complementara se executa dupa executarea pedepsei principale, dupa gratierea totala/a restului de pedeapsa
ori dupa prescriptia executarii pedepsei;
B. Degradarea militara
= pedeapsa complementara ce consta in pierderea gradului militar si a dreptului de a purta uniforma (art 67 alin 1);
- e o pedeapsa privativa de drepturi, care se poate aplica numai acelor condamnati care au calitatea de militari activi
sau rezervisti sfera mai restransa decat in cazul interzicerii unor drepturi;
- se deosebeste de interzicerea unor drepturi unde exercitarea drepturilor e temporar interzisa (1-10 ani) prin faptul
ca gradul militar si dreptul de a purta uniforma sunt pierdute pentru totdeauna, pedeapsa consta tocmai in pierderea lor;
- se aplica in mod obligatoriu in cazul infractiunilor grave care au atras aplicarea pedepsei cu inchisoarea mai mare de
10 ani/detentiunea pe viata;
- se poate aplica, fiind facultativa, cand pedeapsa aplicata de instanta e inchisoarea de cel putin 5 ani si cel mult 10 ani
si a fost pronuntata pentru o infractiune savarsita cu intentie;
- deoarece e conditionata de durata pedepsei inchisorii aplicate, prevederea in partea speciala, a infractiunilor pentru
care se aplica degradarea militara nu a mai fost necesara;
- se executa dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.
Masurile de siguranta
= sanctiuni de drept penal, preventive, prevazute de lege, ce se iau de instanta fata de toate persoanele ce au savarsit
fapte prevazute de legea penala spre a inlatura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevazute de legea penala;
Trasaturi
sunt sanctiuni de drept penal prevazute in legea penala;
se iau fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala;
luarea masurilor de siguranta e determinata de necesitatea prevenirii repetarii de fapte periculoase in viitor;
- spre deosebire de pedepse, nu sunt consecinte ale raspunderii penale si nu depind de gravitatea faptei savarsite (ci de
pericolul pe care il reprezinta faptuitorul), putand fi luate chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa;
- se iau, de regula, pe durata nedeterminata (cat dureaza starea de pericol).
Durata masurii
- se poate lua pe o durata intre 1 an - 5 ani (de catre instanta), iar daca pericolul subzista, instanta poate prelungi
masura, dar prelungirea nu poate depasi durata masurii luate initial;
- se executa dupa executarea pedepsei/stingerea executarii pedepsei prin gratiere totala sau a restului de pedeapsa;
- cand condamnatul executa pedeapsa inchisorii la locul de munca si fata de el s-a luat si masura interzicerii de a se
afla in anumite localitati, firesc e ca interdictia sa opereze si in timpul executarii pedepsei;
- interdictia va opera si in cazul amanarii/intreruperii executarii pedepsei, ca si in cazul in care condamnatul se
sustrage de la executarea pedepsei inchisorii;
- masura poate fi amanata/intrerupta pentru cauza de boala ori alt motiv + poate fi revocata la cerere ori din oficiu
cand se apreciaza ca a incetat starea de pericol, dar nu mai devreme de un an de la data cand a fost luata;
- cand cererea de revocare a fost respinsa, o noua cerere poate fi facuta dupa trecerea unui termen de cel putin un an de
la data respingerii cererii anterioare;
5. Expulzarea
= masura de siguranta ce consta in scoaterea in afara teritoriului tarii a cetateanului strain ori a persoanei fara
cetatenie care nu domiciliaza in Romania, daca a savarsit o infractiune si se apreciaza ca ramanerea acestuia pe
teritoriul Romaniei prezinta pericol social;
7. Confiscarea speciala
= trecerea silita si gratuita in proprietatea statului a anumitor bunuri ce apartin persoanei care a savarsit o fapta
prevazuta de legea penala, a caror detinere de catre faptuitor datorita naturii lor ori datorita legaturii acestora cu
savarsirea faptei prezinta pericolul savarsirii unor noi fapte prevazute de legea penala;