Sunteți pe pagina 1din 23

I. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CONSILIERII PERSOANELOR VÂRSTNICE

Nae Ionescu rostea adesea în faŃa studenŃilor o propoziŃie devenită celebră: “Tineretul are întotdeauna dreptate în sensul latent că tineretul dispune de timpul necesar pentru corectarea propriilor greşeli inerente vârstei. De aceea tinereŃea este prin definiŃie creatoare.” În “Arta de a muri”, Mircea Eliade, într-un eseu despre tinereŃe şi bătrâneŃe afirma că tinerii au simŃul trecutului mai acut decât vârstnicii. Trecutul este un element prezent pentru că nu s-au detaşat de amintiri. CereŃi unui tânar să scrie o carte asupra vieŃii şi ea va conŃine o mie de pagini, un matur va scrie o sută, iar un bătrân 20. Este exprimat aici destinul tinereŃii îmbătată de SpaŃiu şi Timp şi al bătrâneŃii sufocat de SpaŃiu şi Timp. Dacă – spunea Turgheniev – farmecul tinereŃii nu stă în puterea de a înfăptui orice ci în puterea credinŃei că pot orice, taina seniorilor este puterea de a dărui ( sfaturi, experienŃe, valori şi repere, dar mai ales dragoste), cerând doar să li se păstreze demnitatea. Tinerii îşi bat joc de frica de moarte a bătrânilor şi se laudă cu curajul cu care ei înfruntă moartea. Ce cunosc ei din viaŃă ca să o iubească? Totuşi toŃi preŃuim tinereŃea pentru că ştim că într-o zi vom ajunge la bătrâneŃe. Pentru tineri este uşor să sacrifice ce nu au avut încă timpul să preŃuiască, iar bătrânii preŃuiesc şi îşi drămuiesc toate clipele preŃuindu-le încărcătura de eforturi şi trăiri. TinereŃea şi bătrâneŃea sunt destine ale vieŃii noastre, ambele aparŃin mai mult spiritului decât timpului şi pot fi rareori armonizate, atunci când nu te mai stăpâneşte timpul şi nu te mai obsedează “istoria”. Avem posibilitatea şi în egală măsura responsabilitatea de a ne modela propriul destin şi de a-i ajuta şi pe alŃii să o facă. Dinamismului epocii contemporane îi este străină acceptarea pasivă a destinului şi în această perspectivă se include şi atitudinea faŃă de bătrâneŃe. Este în puterea fiecăruia dintre noi ca prin pregătire şi intervenŃie raŃională să transformăm acest segment de viaŃă conferindu-i noi posibilităŃi de configurare, acceptând ce nu se poate schimba, schimbând ce se poate schimba şi având înŃelepciunea de a discerne cele două situaŃii. Operăm intervenŃii activ-transformative pe toate segmentele de vârstă ale existenŃei umane, de la cele de creştere şi dezvoltare până la seniorat, deşi interesul este exprimat mai ales în raport cu vârstele tinere şi adulte, la vârstnici insistându-se mai ales pe disfuncŃionalităŃile, pierderile şi pe ceea ce dispare odată cu înaintarea în vârstă.

DiferenŃa dintre “Senium” şi “Senectus” , între imaginile neputinŃei, decăderii şi degradării şi posibilităŃile de a îmbătrâni cu folos e necesar a fi discutată pentru a ajunge la puncte de vedere etice şi pentru ca pe baza acestora să realizăm tratarea problemelor îngrijorătoare dar inevitabile ale scurgerii timpului.

STADIILE VÂRSTEI DE REGRESIE (SAU INVOLUłIE) ŞI CARACTERISTICILE LOR

Problemele privind vârstele înaintate se exprimă în trei direcŃii mai importante:

- în domeniul teoretic (ce a făcut obiectul de studiu al Psihologiei Vârstelor)

- în domeniul metodologic

- în domeniul aplicativ - acestea făcând obiectul de studiu al cursului nostru

Conceptul de bătrâneŃe a generat numeroase dispute provocate de faptul că îmbătrânirea e foarte diferită în arii geografice diferite (factori climatici), la rase umane diferite (factori biologici) dar şi de la persoană la persoană. Vorbim de trei stadii:

- stadiul de trecere spre bătrâneŃe (65 – 75 de ani)

- stadiul bătrâneŃii medii (75 – 85 de ani)

- stadiul marii bătrâneŃi sau al longevivilor (peste 85 de ani)

Tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de activităŃi familiale, sociale şi profesionale. Tipul de relaŃii se modifică restrângându-se din aria profesională şi a altor activităŃi dar şi din relaŃiile

informale (grupul de prieteni se restrânge din cauze naturale)

SUBIDENTITĂłI

1. Subidentitatea profesională

- se dezoficializează şi parŃial se integrează în subidentitatea obştească

- consecinŃe : scade nivelul de trai prin retragerea din activitatea profesională ceea ce duce la scăderea energiei şi expansiunii sociale, apar crizele de interese şi prestigiu, căminul recăpătând statutul de centru de greutate al universului propriu;

-

în etapele mai avansate (peste 75 ani) apare o lentă dezorganizare mentală, modificări ale caracterului şi afectivităŃii, insensibilităŃi şi egoism până la disoluŃia conştiinŃei de sine

-

modalităŃi de intervenŃie: găsirea unei ocupaŃii care să suplinească pe cea profesională, pierdută, crearea sentimentului de utilitate socială

2.

Subidentitatea maritală rămâne esenŃială

-

consecinŃe: se constată o reîntoarcere a partenerilor unul către celălalt şi reconsiderarea relaŃiei de cuplu din perspective noi

-

modalităŃi de intervenŃie: protejarea cuplului vârstnic de problemele tinerilor, implicarea participativă a cuplului în viaŃa “clanului”, lăsându-şi însă spaŃiul vital pentru “reamintirea” motivelor pentru care cei doi sunt împreună

3.

Subidentitatea parentală devine relativ expansivă prin apariŃia nepoŃilor

-

consecinŃe ale intervenŃiei în raport cu nepoŃii : solicită emoŃional identificarea de prelungire a urmaşilor (bunicii îşi văd nepoŃii ca pe proprii lor copii la vârste foarte mici, având loc o formă de regresie emoŃională, ceea ce le oferă un plus de energie fizică şi psihică)

-

modalităŃi de intervenŃie: îngrijirea nepoŃilor pentru vârstnici reprezintă o sublimare a nevoii de afirmare profesională (reprimată în urma pensionării) acesta fiind un lucru benefic pentru sănătatea lor psihică; trebuie Ńinut cont însă de posibilităŃile fizice ale acestora.

4.

Caracteristicile reproductive încetează (bărbaŃi) dar funcŃiile sexuale şi exaltarea libidoului (admirarea posibilităŃilor de procreere ale tinerilor) determină perversiuni sexuale, acte de viol

-

consecinŃe: comportament aberant reprezentat prin părăsirea temporară a domiciliului, vagabondaj şi fuga de colectiv; adeseori aceste fenomene se asociază cu consumul de alcool, tentative de viol asupra persoanelor tinere (de preferinŃă minore)

-

modalităŃi de intervenŃie: terapie ocupaŃională

5.

Fragilitatea biologică (bărbaŃi şi mimica la femei)

-

consecinŃe: scăderea energiei instinctelor şi a eficienŃei adaptării, anularea capacităŃii de procreere; reproduc o serie de modificări biochimice ( hormonale), trofice, de consistenŃă şi funcŃionale ale structurilor biologice ale organismului;

-

se observă evidente modificări ale aspectului pielii (ridare, pigmentare, spargerea vaselor capilare, pete violacee), uneori faŃa căpătând un aspect tragic, adesea asimetric datorită suprapunerii ridurilor peste amprentele pliurilor mimicii;

-

procesul de încărunŃire se amplifică fiind asociat uneori cu rărirea şi căderea părului la bărbaŃi; muşchii îşi pierd forŃa şi fineŃea, oasele devin fragile, are loc pierdera danturii; organele interne suferă fenomene de degradare datorită îmbătrânirii celulelor;

-

respiraŃia scade în frecvenŃă, digestia se modifică, scade pofta de mâncare; alterarea senzorială marcată (auz, văz, gust, miros, simŃul tactil); are loc o degradare a sistemului nervos datorită îmbătrânirii şi morŃii celulelor nervoase (ireversibile) ceea ce duce la degradarea funcŃiilor creierului, diminuarea funcŃiilor organelor de simŃ şi scăderea capacităŃii de adaptare a organismului

-

modalităŃi de intervenŃie : protejarea vârstnicilor împotriva intemperiilor mediului extern, alimentaŃie bogată în vitamine şi proteine, hidratarea adecvată a organismului, consulturi medicale regulate.

6.

Fragilitatea afectivă (femei) ca urmare a scăderii controlului central

-

consecinŃe : fragilitatea afectivă îşi pune amprenta asupra întregului comportament al vârstnicilor; stările depresive au o frecvenŃă mare, duc la un dezechilibru intern şi perturbarea relaŃiilor cu cei din jur ducând la fenomene de dezadaptare; de asemene apare ideea de inutilitate ( duce la sentimente de frustare) şi teama de moarte.

-

modalităŃi de intervenŃie : crearea unui mediu familial optim, activităŃi specifice vârstei a treia.

7.

DependenŃa de alŃii (conştientizată sau nu, reală sau indusă, definită în stadii diferite şi în raport cu diferite activităŃi)

-

consecinŃe: indiferent de natura acestei dependenŃe sau dacă este sau nu reală, ea poate duce la apariŃia stărilor de anxietate marcată; vârstnicul este subiectiv, introvertit, neajutorat, poate dezvolta manifestări paranoice sau obsesive faŃă de persoanele (obiectul) de care se consideră indisolubil legat, conştient sau nu.

-

modalităŃi de intervenŃie: terapii ocupaŃionale variate, modificate periodic pentru a nu se ajunge la rutină; crearea sentimentului de independenŃă socială (venit propriu, locuinŃă individuală, cerc de prieteni de aceeaşi vârstă).

8.

Starea critică în raport cu familia de provenienŃă şi subidentitatea profesională

-

consecinŃe: conflicte puternice cu familia proprie, refuzul de a face concesii şi de a participa la procesele de reconciliere, negativism marcat şi “in extremis”, negarea apartenenŃei la propria familie; acestea pot fi consecinŃele unor conflicte anterioare puternice şi/sau boli degenerative ale sistemului nervos cu manifestari psihotice (Alzheimer, demenŃa senilă, etilism cronic, etc) ;

-

poate apare tendinŃa de a fabula în ceea ce priveşte trecutul lor profesional devenind avizi de recunoaşterea oficială a meritelor lor (de exemplu dorinŃa ofiŃerilor în rezervă de a fi înmormântaŃi cu onoruri militare)

-

modalităŃi de intervenŃie: oferirea posibilităŃii de a-şi dovedi utilitatea socială chiar şi după pensionare, rezolvarea amiabilă a conflictelor familiale, practicarea în mod consecvent a unei activităŃi fizice pentru a sublima energiile negative acumulate.

9.

Starea de expansiune către familia copiilor

-

consecinŃe : toleranŃa excesivă în privinŃa nepoŃilor, tendinŃa de supraprotecŃie a acestora, ceea ce poate avea efecte negative asupra comportamentului şi educaŃiei acestora;

-

tendinŃa de a prelua “conducerea” căminului copiilor prin implicarea excesivă în problemele acestora; tendinŃa de a se face indispensabili prin ajutorul necondiŃionat oferit (părinŃi cu program foarte încărcat şi copii care au nevoie de supraveghere)

-

modalităŃi de intervenŃie : limitarea ”accesului” vârstnicilor în familia copiilor, fără însă a le crea sentimentul de inutilitate şi excludere.

10.

Modificările schimburilor cu exteriorul prin sistemele organice

-

dermic, respirator, digestiv, nervos

-

consecinŃe:

-

dermic - proliferări anarhice, creşterea Ńesutului adipos, îngroşarea tegumentului, ridarea lui, etc;

-

respirator - respiraŃia scade în frecvenŃă şi se schimbă din punct de vedere calitativ datorită modificărilor ce apar la nivelul Ńesutului pulmonar;

-

digestiv - modificări metabolice şi degenerative, creşterea tesutului adipos, digestia se modifică, scade pofta de mâncare;

-

nervos - are loc o distrugere lentă, ireversibilă ce duce la degradarea funcŃiilor creierului şi a capacităŃii de adaptare

- modalităŃi de intervenŃie: alimentaŃie adecvată, hidratare, aport crescut de proteine, săruri minerale, vitamine.

11. Atitudini predominant contemplative (televizor, fereastră, banca din parc şi de la poartă, etc) - conduita de spectator pentru care strada sau lumea din spatele ecranului televizorului devin un spectacol viu la care el participă fără să se implice emoŃional prea mult, cu o linişte şi un confort interior asociate cu meditaŃii raŃionale şi pertinente vis-à-vis de lucrurile la care asistă.

III. HIPERTROFIEREA SINELUI (EGOCENTRISM) ŞI DECLINUL PSIHOLOGIC

a. Totul se raportează la propria persoană ( exemplu - se consideră personal atacat de orice discuŃie în contradictoriu apărută în familia copilului său)

b. Dilatarea drepturilor personale (exemplu - trebuie să participe la toate evenimentele sociale sau familiale din jurul său)

c. Ipohondrie - se crede bolnav somatic , incertitudini, nesiguranŃe - având sentimentul de marginalizare datorită vârstei, încearcă să atragă atenŃia copiilor asupra sa, acuzând simptome ale unor boli imaginare, supunându-se chiar unor dureroase investigaŃii paraclinice pentru a-şi demonstra boala.

d. Atrofierea sensibilităŃii afective, fie rece şi nesimŃitor, fie exagerează - uneori poate fi extem de afectuos cu nepoŃii, participând la toate activităŃiile familiei, alteori se concentrează asupra propriilor sale activităŃi fiind complet indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul lui

e. Perseverare în dorinŃe, formulări, evocări, cicălitor (exemplu - când doreşte să obŃină ceva este foarte persuasiv, recurgând chiar la forme de şantaj emoŃional )

f. Uitarea de apărare (ce nu-i place sau nu-l avantajează) (exemplu - transformă în avantajul lui întâmplările în care el a fost personajul negativ sau mimează o “amnezie” neconformă cu vârsta cronologică şi starea de sănătate psihică)

g. Idee de persecuŃie şi neglijare, angoase de separare şi abandon - crede că nu i se acordă suficientă atenŃie de către cei din jur, se consideră mereu responsabil de ceea ce se întâmplă rău în casa, ceea ce duce la sentimente de vinovăŃie şi teama că va fi exclus din familie şi abandonat

h. Vid de idealuri şi aspiraŃii de viitor sau proiecŃii imediate - se consideră prea în vârstă, inutil, uzat, lipsit de forŃa fizică şi psihică pentru a-şi mai propune să realizeze ceva important pentru

propria lui persoană ( să facă efort fizic pentru propria lui sănătate, să se implice în educaŃia nepoŃilor, să călătorească, etc) i. Resurse de identificare din aspectele conştiente ale trecutului pe care îl evocă permanent (elefantul-general din CărŃile Junglei) – nu încetează să reamintească tuturor ce persoană importantă a fost la viaŃa lui, obiceiurile din viaŃa profesională aducându-le în viaŃa de familie (militarul de carieră, profesorul, etc) prin aceasta încercând să-şi menŃină rolul de “şef de clan”, cu păstrarea stimei de sine la un nivel acceptabil (chiar dacă iluzoriu) pentru propria sănătate psihică.

Declinul psihologic este condiŃionat de factori diferiŃi (externi, interni):

A. Genetic: aşa numită formă de rezistenŃă genetică ce poate contribui la conservarea funcŃiilor psihice şi la menŃinerea însuşirilor fizice în anumite limite sau dimpotrivă, la accentuarea unor manifestări de ” prăbuşire ” psihofizică a individului

B. Biologic: se produc o serie de modificări biochimice, trofice şi funcŃionale ale structurilor biologice ale organismului; îmbătrânirea fiziologică se realizează treptat datorită faptului că organismul antrenează rezervele compensatorii şi parcurge forme de echilibrare proprii extrem de complexe; fenomenul cel mai semnificativ ce apare este cel al scăderii energiei instinctelor şi a eficienŃei adaptării la mediu. Au loc modificări ale sistemelor senzoriale (auzul, văzul scad, de asemenea sensibilitatea tactilă se degradează) ceea ce duce la reactivitate motrică diminuată; scăderea excitabilităŃii senzoriale afectează nivelul general al activităŃii biologice.

1. Degradarea planului senzorial – acesta se află într-un impact discret dual (periferic şi central funcŃional) ce tinde să se echilibreze pe seama experienŃei senzoriale acumulate:

- auzul : scade sensibilitatea absolută auditivă; auzul fonematic devine mai puŃin sensibil; apar fenomene de surditate datorită sclerozării urechii interne; afectarea celulelor centrilor corticali ai analizatorilor auditivi duce la fenomene de surditate psihică manifestată prin faptul că persoana în cauză aude dar nu înŃelege; scade toleranŃa auditivă şi creşte fragilitatea auzului. În aceste condiŃii prelucrarea informaŃiilor devine deficitară şi dificilă

- văzul: se degradează prin scăderea capacităŃii de modificare a cristalinului; are loc o reducere a câmpului vizual, a vederii stereoscopice ( în relief şi în profunzime ); scade capacitatea discriminatorie a nuanŃelor de culori şi câmpul vizual cromatic; scade claritatea imaginii, acomodarea vizuală şi convergentă, acuitatea şi discriminarea vizuală.

Dupa 60 ani survin unele boli degenerative: glaucomul, cataracta, dezlipirea de retină, gerontoxonul. Există adesea o corelaŃie importantă între arteroscleroza creierului şi a retinei. După 70 de ani poate avea loc o reechilibrare vizuală care seamănă cu o revenire discretă a vederii.

- tact (rece – cald), durere: sensibilitatea tactilă se degradează doar după 50 - 55 de ani; scade sensibilitatea la cald, rece şi la durere; se conservă sensibilitatea pentru domenii de mare experienŃă senzorială, ca simŃul vibratil ( acest fenomen se explică prin faptul că terminaŃiile nervoase receptoare ale vibraŃiilor se află în profunzimea pielii)

2. Degradarea planului abstract logic al gândirii şi inteligenŃei

- inflexibilitatea opiniilor şi raŃionamentelor

- operare cu categorii absolute (adevărat/fals, bun/rău, corect/incorect)

- modificarea caracteristicilor operatorii (scade capacitatea de demonstraŃie şi argumentare)

- scade fluenŃa ideilor şi flexibilitatea adaptativă

- inflaŃie a subiectivităŃii in luarea deciziilor, aprecieri, comentarii

- revenirea predilectă pe aceleaşi probleme, evocări, acŃiuni (bate pasul pe loc)

- inegalitatea mare de preparaŃie intelectuală justifică declinul inegal al inteligenŃei la diferiŃi indivizi si al diverselor tipuri de inteligenŃă (inteligenŃa verbală, spaŃială, kinestezică)

3. În plan emoŃional:

- emoŃiile devin mai primitive în modul de manifestare – comportamentul se modifică pregnant, stările de nervozitate iritabilitate şi irascibilitate aparent fără motiv fiind extrem de frecvente

- stările depresive au frecvenŃă mai mare : dezechilibru intern, dezechilibru în relaŃiile cu cei din jur, dezadaptare. Depresia este însoŃită de o stare de teamă faŃă de ideea morŃii şi regretul pentru perioadele fericite din viaŃa individuală, stări accentuate de pierderea partenerului sau a cunoştiinŃelor de vârstă apropiată. Vârstnicii depresivi sunt pesimişti, inhibaŃi, nefericiŃi, manifestă negativism privind socializarea, se concentrează greu. Există două categorii de depresivi:

- agitaŃii ( nervoşi, acuză frecvent cefalee, insomnie, nemulŃumire) şi

- retardaŃii (sunt lenŃi, vorbesc încet şi rar, au mişcări stângace, nu au poftă de mâncare, trăiesc sentimentul de abandon)

- sentimentul de inutilitate şi frustrare – tristeŃe, resemnare, pesimism, nefericire, neliniste, amplificat de afecŃiuni somatice - toate acestea imprimă un caracter tragic şi sentimente de frustare

C. Alimentar: chiar dacă aportul caloric se menŃine la nivelul obişnuit vârstei adulte, metabolismul scade ca eficacitate ceea ce duce la carenŃe de vitamine, proteine, glucide, săruri, boli de nutriŃie (diabet, dislipidimii, etc); apetitul crescut pentru dulciuri şi grăsimi poate duce la dezechilibre metabolice majore.

D. OcupaŃional: viaŃa psihologică a vârstnicului este marcată major de momentul pensionării;

“lipsa de ocupaŃie “ duce la stări de apatie, dezinteres privind viaŃa socială, depresii. Dimpotrivă, găsirea unor alternative ocupaŃionale stimulează procesele psihice, conservând luciditatea şi

echilibrul psihic general, persoanele vârstnice reuşind să rămână active, cooperante, deschise la nou, cu un palier de adaptare la mediu ridicat.

E. Zonal: factorii bioclimatici influenŃează în mod diferit procesul de îmbătrânire (condiŃiile de

climă mai temperată nu solicita prea mult sistemul de termoreglare şi prelungeşte viaŃa ); de asemenea un rol important îl are mediul geografic ( rural, urban), relieful (munte, câmpie) şi

specificul socio-cultural.

F. Economic: persoanele vârstnice suportă o scădere a nivelului de trai marcată datorită scăderii veniturilor; odată retraşi din activitatea profesională, ei rămân capabili şi disponibili intelectual şi cultural - din acest motiv scăderea puterii financiare şi pierderea sentimentului de utilitate socială reduc drastic influxul de energie psihică şi fizică, dorinŃa de interrelaŃionare cu familia, prietenii, cunoştiinŃele care până în acel moment întreŃineau un echilibru adaptativ; apar crizele de prestigiu, scăderea sociabilităŃii, introversiune marcată, stări de anxietate, labilitate afectivă, scăderea forŃei ergice; sentimentul de dependenŃă financiară devine din ce în ce mai intens.

G. Stil de viaŃă: mulŃi vârstnici îşi schimbă stilul de viaŃă, manifestând preocupări pentru activităŃi

care nu intrau în sfera lor de interes până atunci: manifestă plăcerea de a face călătorii, de a face sport, de a citi, încercând să se concentreze asupra nevoilor nesatisfăcute până atunci din lipsa timpului (ocupat de profesie). În acest mod ei încearcă să se detaşeze de stresul acumulat, satisfăcându-şi propriile plăceri. AlŃii încearcă să-şi menŃină stilul de viaŃă de până atunci, căutând să păstreze nivelul de intensitate ocupaŃională cu care s-au obişnuit: îşi îngrijesc nepoŃii, casa şi căminul devin principalul lor “serviciu” sau chiar îşi găsesc slujbe care, pe lângă aportul financiar suplimentar, le creează iluzia distanŃei temporale pe care o mai au până la “bătrâneŃea biologică”.

ModalităŃi de intervenŃie Declinul psihologic al vârstnicilor este firesc, datorat fiind degradării treptate a organismului şi a funcŃiilor psihice. El poate fi încetinit sau chiar stopat dacă membrii familiei şi mediul social de apartenenŃă acceptă să le ofere şansa unei bătrâneŃi frumoase şi a unei morŃi demne. În mediul familial vârstnicul ar trebui să se simtă iubit, acceptat, să simtă că toate “maniile” şi “tabieturile” specifice vârstei sunt considerate fireşti, iar crizele existenŃiale ce pot apare sunt acceptate ca atare, fără dramatism din partea celorlalŃi. Familia trebuie să-i creeze sentimentul de apartenenŃă, de utilitate permanentă, de integrare ca membru viabil şi funcŃional al familiei, responsabilizat în ceea ce priveşte activităŃile zilnice prin participarea activă la repartizarea sarcinilor casnice . De asemenea, trebuie ca vârstnicul să simtă că părerea lui contează chiar în mai mare măsură decât a celorlalŃi membri, datorită experienŃei de viaŃă acumulate; acest lucru contribuie la menŃinerea imaginii şi stimei de sine, a echilibrului psihic şi a energiei vitale în acest fel evitându-se stările de anxietate, sentimentul de dezrădăcinare şi în final depresia. Căldura unui cămin familial în care vârstnicul să se simtă integrat, util şi respectat poate să pastreze luciditatea, vitalitatea fizică, intelectuală şi emoŃională până în momentul trecerii în nefiinŃă. Din punct de vedere social, vârstnicii trebuie integraŃi ocupaŃional, pentru a nu mai fi doar consumatori de resurse. Societatea trebuie să găsească modalităŃi de a profita de experienŃa şi acumulările profesionale ale acestora creându-le posibilitatea de a împărtăşi celor mai tineri cunoştiinŃele dobândite. De asemenea trebuie facilitat accesul la mijloacele de recreere, la sistemul de sănătate publică şi privată, precum şi dezvoltarea unui program de pensii şi asigurări sociale care să le asigure independenŃa financiară, acest lucru redându-le sentimentul respectului şi demnităŃii, diminuat în urma pensionării.

IV. ASPECTE SOCIALE ALE BATRÂNEłII

1.

Creşterea longevităŃii reale şi potenŃiale ridica probleme de ordin:

-

Social - Care sunt problemele sociale acute ale integrării vârstnicilor după pensionare?

-

Familial - De ce familia nu reuşeşte să contribuie la menŃinerea stimei de sine a vârstnicului?

-

Individual - De ce, cu cât vârsta este mai inaintată, apar fenomene de negativism şi detaşare de mediul familial, chiar dacă acesta este un mediu primitor?

2.

ExpectaŃia de vârstă a oamenilor de diferite profesii este diferită, cu stări civile diferite şi structuri diferite de inserŃie socială – consecinte:

- scăderea nivelului de trai

- dezechilibre adaptative

- criză a intereselor şi a capacităŃilor profesionale - exprimată ca o antrenare primul plan a dorinŃelor latente culturale şi de loisir-uri

- criza de prestigiu

mai mare pe

3. Folosirea socială a experienŃei profesionale şi sociale a vârstnicilor

- retraşi din activitatea profesională dar capabili încă de efort, disponibili intelectual şi culturali, angajaŃi subiectiv într-un proces de recuperare a structurilor personalităŃii şi a conştiinŃei de sine

prin disoluŃia subidentităŃii profesionale, oamenii în vârstă sunt pentru societate o cantitate remarcabilă de experienŃă, inteligenŃă, aptitudini de rezervă care pot fi folosite în ameliorarea noilor probleme ce apar ca urmare a dezvoltării tot mai rapide a societăŃii, dezvoltare ce nu mai Ńine cont de individ, ci numai de profit.

4. Profilaxia batrâneŃii şi lupta împotriva bolilor de degenerescenŃă

5. Reprezentările sociale despre batrâni – expresie a unor stereotipii, ale unor influenŃe media sau ale unor culturi şi organizaŃii (oponent al idealului intens mediatizat : tinereŃe, frumuseŃe, tonus)

ASPECTE FAMILIALE

1. Să-Ńi vezi părinŃii devenind vulnerabili, degradându-se, nemaiputând să-şi exercite funcŃia de părinte – bătrâni suferind de Alzheimer

2. Se activează vechile frustrări legate de parinŃi - tendinŃa adulŃilor de a le interzice copiilor lor lucruri care le-au fost interzise de către părinŃii lor.

3. Se implică cheltuieli suplimentare de timp, efort, bani, spaŃiu -necesitatea unui cămin mai mare în cazul în care părinŃii locuiesc cu copii şi nepoŃii, cheltuieli suplimentare şi timp “pierdut” în cazul spitalizării îndelungate a unui părinte.

4. Se pot deteriora relaŃiile cuplului tânar (cuscri, socri) - părinŃii au tendinŃa de a interveni permanent în viaŃa cuplului nou format, mai ales daca domiciliul este comun.

VI. ASPECTE PERSONALE:

1. Degradarea idealului estetic este dificil de tolerat şi greu de suportat (Marylin Monroe, Zina Dumitrescu)

2. Vulnerabilitatea, degradarea, pierderea independenŃei şi autonomiei – mama văduvă, casnică, locuieşte împreună cu familia unuia dintre copii ei

3. Necesitatea înlocuirii vechilor obiceiuri (alimentare, vestimentare, de loisir, de asociere, etc) cu unele noi, greu de format şi acceptat - îngrijirea unui părinte cu sechele de accident vascular cerebral (hemiplegie, tulburări sfincteriene, negativism alimentar)

4. Amestecul confuz de afecŃiune, datorie şi dezorientare prin pierderea plăcerii de a fi părinte

5. Trăirea intens – disperată a timpului în care urmează să mai îndrepte ce se mai poate îndrepta din greşelile tinereŃii , din punerea la punct a lucrurilor pământeşti pe final de drum

6. Miracolul morŃii care nu constă în ceea ce sfârşeşte ea, ci în ceea ce începe, ceva diferit de ceea ce cunoaştem (“nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei”)

Moartea – fenomen natural şi necesar – comentati

VII. EVALUAREA PERSONALITĂłII

Inventarele de personalitate (anxietate Cattell, Eysenck, Guillford, Zimmerman, Wodworth) trebuie să cuprindă şi să evidenŃieze criteriile de:

- sociabilitate

- subiectivitate

- extraversiune – introversiune

- anxietate

- echilibru afectiv

- mobilitate

- vitalitate (forŃa ergică)

- dependenŃă

- aplanare – antrenare în conflicte

Toate aceste trăsături vor fi evaluate pe o scară de 5 trepte unde 1 reprezintă intensitatea maximă

pozitivă si 5 intensitatea maximă negativă, respectiv:

+ 1, 2 ; ± 3 ; - 4, 5

După interpretare vor rezulta tipologii umane ale vârstelor înaintate cu un alt profil decât cel al adulŃilor:

1. Tipul constructiv – ambivert, sociabil, mobil, raŃional

2. Tipul dependent – introvertit, puŃin sociabil

3. Tipul defensiv – introvertit, nesociabil – nedefinit

4. Tipul demonstrativ – ambivert, sociabil, mobil – instructiv

5. Tipul ostil – introvertit, nesociabil – nedefinit

6. Tipul subiectiv (latent) – introvertit, puŃin sociabil – instructiv

STUDII DE CAZ

1. Păstrarea legăturilor de afecŃiune (neglijaŃii, abandonaŃii, respinşii se degradează mai repede)

Caz I:

M.T. – 74 ani – cadru didactic, pensionară: şi-a crescut copii singură, soŃul decedând când fetele erau la liceu. Ambele fete realizate, una cadru didactic pe acelaşi profil cu M.T. , cealaltă lucrând în domeniul tehnic. - dependenŃa de fiica mică (cadru didactic) pe care o asaltează zilnic cu zeci de telefoane, cu întrebări legate de fapte minore, pentru care cere soluŃii, pe care însă nu le acceptă;

- spirit de contrazicere pe toate problemele;

- dezinteres total pentru familia fiicei, nepoŃi, ginere;

- fiica se culpabilizează pentru că recunoaşte că nu-i poate oferi ce a primit când era tânără;

- culpabilizarea este şi în raport cu familia sa, căreia îi ascunde desele vizite la mama sa;

- reproşurile acestei fiice se adresează şi surorii sale, pentru neimplicare. PropuneŃi soluŃii de consiliere pentru mamă şi fiice.

2. Evaluarea corecta şi continuă a gradului de autonomie Caz II:

I.C. – contabil pensionar – 76 ani:

- a rămas văduv la 72 de ani

- fire activă, lucrează în curtea şi grădina proprie;

- se întâlnea săptămânal cu foştii colegi de muncă;

- colecŃionar filatelist;

- arterita tabagică a impus amputarea membrului inferior stâng;

- nu mai iese din casă, stă toată ziua la televizor;

- refuză vizitele, ajutorul celorlalŃi, refuză protezarea piciorului;

- fiul are funcŃie de conducere solicitantă, iar nora, deşi agreată, nu este acceptată pentru a oferi ajutor;

- nepoŃii (12 ani fata, 16 ani băiatul) refuză să-l viziteze. PropuneŃi soluŃii de consiliere.

3. SupraprotecŃia duce la regres Caz III:

T.I. – 77 ani, soŃia sa - 75 de ani:

- fost profesor de istorie cu stare de sănătate bună, pe care şi-o controlează cu regularitate;

- soŃia cardiacă şi cu osteoporoză, nu are credibilitate, fiind acuzată că simulează, o subordonează

agresiv, fără ca în tinereŃe să fi avut acelaşi comportament;

- cheltuieli inutile pe lucruri pe care în tinereŃe nu şi le-a permis, iar acum nu îi mai sunt utile,

dezechilibrând grav bugetul familiei;

- se izolează în camera sa, interzicând soŃiei “să-i invadeze spaŃiul”;

- redactează permanent presei locale, mass mediei, miniştrilor, oficialităŃilor locale scrisori cu pilde

ale trecutului glorios ale înaintaşilor. Suferă că nu primeşte răspuns;

- vecinii nu îi vizitează, sufocaŃi de “orele de istorie” pe care sunt obligaŃi să le audieze;

- doreşte să-şi lase averea bibliotecii municipale, generând prin aceasta discuŃii cu soŃia;

- cei doi băieŃi nu îl vizitează decât cu ocazia zilei lui de naştere. Propuneri de consiliere pentru ambele persoane vârstnice.

4. Tratează individual după posibilităŃi şi necesităŃi Caz IV:

C.T. – 75 de ani - are patru copii şi opt nepoŃi

- iute, veselă, entuziastă, are casa deschisă permanent pentru vecini, prieteni, foşti elevi, copii şi nepoŃi;

- nu-şi evaluează la adevaratul potenŃial resursele fizice, nu se împacă cu ideea “neputinŃei”, dar nu cedează şi nu clachează;

- şi-a descoperit târziu pasiunea pentru arta culinară, pregătind şi oferindu-se să pregătească gustări şi dulciuri celor care sunt în criză de timp. În casă sa nepoŃii găsesc mereu dulciurile preferate – fapt ce generează discuŃii cu părinŃii;

- refuză orice control medical periodic, invocând starea bună pe care o resimte;

- deşi primeşte, nu face vizite, nu merge în locuri publice, spectacole, nu e atrasă de televizor, de sărbători nu primeşte (refuză) vizite, nici măcar ale nepoŃilor; ExplicaŃi comportamentul, daŃi soluŃii de consiliere.

5. Tratează depresia de dezinvestire care conduce la retragere Caz V:

I.T şi I.T. – peste 81 de ani:

- situaŃie materială bună, stare de sănătate precară;

- apartamentul din bloc, altădată cochet, este invadat de lucruri adunate şi îngrămadite peste tot, de depozitări laolaltă a substanŃelor inflamante, alimentelor, hârtiilor, sticlelor goale şi pline, medicamentelor expirate cărora nu le mai Ńin evidenŃa;

- bisericoşi până la bigotism, merg zilnic la biserică, dar religiozitatea lor este formală;

- depun la bancă pensiile şi trăiesc de azi pe mâine din atenŃiile vecinilor şi copiilor. Propuneri de consiliere.

6. În situaŃii ce necesită internarea respectă celelalte cerinŃe Caz IV:

B.T. – 82 de ani:

- fără copii, a lucrat în administraŃia publică;

- locuieşte împreună cu o persoană, fostă asistentă medicală, care îi Ńine companie peste zi. Când

aceasta a fost nevoită să lipsească aproape un trimestru, înlocuitoarea a îngrijit-o ca pe un bebeluş.

Pasa mâncarea, o Ńinea la pat, făcea totul pentru ea. După trei luni era de nerecunoscut. Nu mai făcea nimic singură, dormea tot timpul, era confuză şi lipsită de vitalitate. ComentaŃi şi explicaŃi.

7.

MenŃine pe cât posibil cadrul lor de viaŃă Caz VII:

L.E. – 79 de ani, plăpumăreasă:

- văduvă din tinereŃe, îşi părăseşte localitatea rurală mică în care locuia şi se mută la singura fiică (căsătorită şi cu un copil) la bloc, într-un oraş mare; - se simte dezradacinată. Încearcă să impună obiceiurile în casa fiicei, generând conflicte. Îşi focalizează atenŃia pe nepot, pe care îl supraprotejează. Vara, când se reîntoarce la “casa ei” este un alt om, recăpătându-şi pofta de lume şi de viaŃă;

- în ultimii doi ani îşi manifestă din ce în ce mai vehement refuzul de a se reîntoarce la oraş,

recurgând la “trucuri” diverse (simulare de îmbolnăviri, treburi ce nu suportă amânare, etc);

- în ultimile luni refuză sistematic alimentaŃia, medicaŃia, orice activitate casnică posibil de a fi înfăptuită. ExplicaŃi comportamentul şi indicaŃi direcŃii de consiliere.

STAGIUL TERMINAL ŞI DUBLA CONSILIERE

La vârstele înaintate expectanŃa obiectivă şi subiectivă a morŃii este din ce în ce mai mare, teama de moarte trecând pe primul plan. “Stagiul terminal” la vârstnici începe cu o boală care se cunoaşte că este fatală şi prezintă trei faŃete :

1. Moartea biologică

Aceasta se referă la procesele fiziologice şi medicale, la degradarea progresivă ce se instalează prin boală. Moartea biologică poate fi stabilită după câteva criterii medicale precum: încetarea bătăilor

inimii, încetarea respiraŃiei şi a activităŃii electrice a creierului. Momentul morŃii este puŃin studiat şi din cauză că această experienŃă nu are nici un ecran de validare; momentele finale ale vieŃii sunt marcate de o tensiune supremă. Din acest motiv au apărut trei opinii cu privire la durere în ultimele ore de viaŃă:

- după unii autori durerile fizice devin extrem de puternice;

- alŃii consideră că în fazele finale se instalează un fel de stare euforică, detaşată, suferinŃele fiind anulate de moartea diferitelor organe;

- a treia opinie consideră că sensibilitatea se diminuează treptat pe măsură ce se petrec degradările organice acest lucru depinzând de modalitatea în care se desfaşoară procesul degradării biologice şi care sunt organele afectate de boala degenerativă.

Dezintegrarea dezordonată a homeostazelor de stabilizare şi de precipitare alterează mult sensibilitatea şi probabil şi suferinŃa. Persoanele reanimate care ar putea oferi mărturii credibile în această privinŃă nu vorbesc de suferinŃe mari.

2. Moartea psihologică

Este exprimată prin disoluŃia comportamentului, a conştiinŃei de sine (a identităŃii şi subidentităŃilor) şi a relaŃiilor cu cei din jur; acest aspect extrem de complex împreună cu deteriorarea funcŃiilor vitale se integrează în fenomenul de “comă” sau agonie. În timpul stagiului terminal psihologic starea de vigilitate se anulează treptat datorită desensibilizării atenŃiei, a capacităŃilor intelectuale şi a vorbirii. Coma este o fază încărcată de deliruri, imagini şi gânduri, existând în numeroase cazuri un efort final de antrenare a conştiinŃei de sine, muribundul încercând să-şi conserve identitatea prezentă şi integritatea conştiinŃei. În alte cazuri apar momente de luciditate. Anxietatea se atenuează fiind înlocuită cu resemnarea. Moartea psihologică exprimă esenŃa procesului de compensare a oboselii ce apare spre bătrâneŃe, compensarea devenind în acest proces dorită ca un fel de necesitate subiectivă. Instinctul morŃii despre care vorbea Freud se referă la diversitatea caracteristicilor culturale ale morŃii psihologice. Putem considera agonia ca o etapă de desensibilizare progresivă; momentul morŃii propriu-zise se pare că este foarte dilatat şi încărcat de o activitate mintală excesivă, un rol extrem de important jucându-l inteligenŃa şi cultura care menŃin un oarecare grad de cenzură, luciditate şi coerenŃă mintală; afectivitatea şi comunicarea devin foarte restrânse, mimica devine mai puŃin mobilă şi fluidă; privirea rămâne ultima formă de comunicare

3. Moartea socială

Cuprinde înregistrarea morŃii, înmormântarea, rezolvarea moştenirii materiale şi spirituale, ritualuri funebre, comemorări şi reculegere (acest aspect este determinat social şi ca atare foarte diferit în diferite zone culturale)

X. BOLILE CU FINAL FATAL – PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ ŞI CONSILIEREA DE SUPORT SAU SUSłINERE

Moartea la oamenii în vârstă sau stagiul terminal începe cu o boală care se cunoaste că este

fatală. Nimeni nu este pregătit să moară indiferent de vârsta pe care o are şi de aceea scopul principal al consilierii psihologice pentru aceşti bolnavi este acela de a-i ajuta să accepte senin faptul că vor muri chiar dacă nu înŃeleg de ce trebuie să moară. În acest caz trebuie stabilită relaŃia umană între consilier şi consiliat, relaŃie care să se bazeze pe resurse empatice, respect şi adevăr. Empatia emană si se manifestă din ascultarea activă centrată pe sentimente exprimate sau neexprimate verbal de client, dar sugerate sau relevate non-verbal de către acesta . Respectul presupune menŃinerea unei atitudini nonevaluative faŃă de client, atenŃia acordată clientului, acceptarea sa necondiŃionată şi valorizarea lui ca o persoană demnă de stimă. Adevărul presupune sinceritatea totală şi deschiderea către client a consilierului, acestea fiind elementele esenŃiale în stabilirea unui raport de încredere totală între cei doi. Procesul de consiliere suportivă privit ca o relaŃie de ajutor cuprinde două etape:

- facilitarea – este o etapă axată pe înŃelegerea propriului sine, de aici rezultând şi conştientizarea şi accepterea momentului morŃii

- tranziŃia - se referă la ajutorul pe care consilierul îl oferă muribundului, de a trece de la stadiul de negare a bolii (aşa numitul sindrom ”catard” – “nu voi muri niciodată, fiinŃa mea este enormă, voi suferi etern”) la cel de acceptare şi împăcare cu sine şi soarta În acest fel consilierea acŃionează asupra întregii persoane a muribundului, inclusiv asupra relaŃiei dintre componentele mediului şi cele intrapsihice . Se poate dezvolta astfel o atitudine de mobilizare antiboală ce poate scoate muribundul din depresia provocată de iminenŃa morŃii, făcându-i mai uşor drumul spre momentul final.

XI. SUICIDUL ŞI EUTANASIEREA

Acest concept nu are la bază relaŃia medic - pacient în mod exclusiv, oricine putând pune capăt chinurilor unui muribund. Cuvântul "euthanasie" a fost formulat relativ târziu de Francis Bacon (1561- 1626) care îi acordă un sens filozofic. El îi dădea semnificaŃia de "moarte bună, liniştită, fericită" (în limba greacă veche : eu înseamnă bun, armonios; thanatos înseamnă moarte).

Unii pacienŃi în stare terminală suferă de dureri intratabile şi /sau sunt forŃaŃi să suporte o calitate intolerabil de scăzută a vieŃii. Ei ar prefera să-şi sfârşească viaŃa, decât să o continue până când corpul lor cedează de la sine. Suicidul este un act legal, care din punct de vedere teoretic este la dispoziŃia oricui. O persoană bolnavă în stadiu terminal ori care se află în mediu spitalicesc sau este handicapată poate fi pusă în imposibilitatea de a nu-şi putea exercita opŃiunea. De fapt, datorită handicapului, ei sînt discriminaŃi. În momentul în care euthanasia şi suicidul asistat vor fi accesibile, unele persoane vor fi supuse presiunilor, chiar de către familiile lor, ca să ceară asistenŃă pentru a muri. Aceste presiuni pot surveni adesea în forme foarte subtile. Acest argument este foarte important pentru susŃinere controalelor stricte care să confirme că pacientul nu este influenŃat de alŃii. Unele persoane vor să moară deoarece suferă de depresie. Acesta este un alt argument în favoarea controalelor stricte care vor confirma că pacientul care a cerut să fie ajutat să moară, este “cu mintea întreagă”.

Tipuri de euthanasie Pentru sistematizarea tipurilor de euthanasie se iau în considerare două criterii esenŃiale:

A. criteriul voinŃei personale a bolnavului;

B. criteriul acŃiunii medicului.

A. După criteriului voinŃei bolnavului, a consimŃământului şi a capacităŃii de integrare a acestuia în

sfera socialului, dar şi a nivelului de informare asupra realităŃii diagnosticului şi prognosticului bolii

sale, euthanasia poate fi voluntară sau involuntară. ( "DeclaraŃia cu privire la euthanasie", 1980). Euthanasia este voluntară atunci când pacientul, în deplinătatea capacităŃilor sale, având dreptul de a alege, a consimŃit la euthanasie. Euthanasia este impusă atunci când este săvârşită

împotriva dorinŃei sau

fără consimŃământul unui pacient.

Apar astfel trei tipuri de euthanasie:

voluntară

involuntară

non-voluntară.

a. euthanasia voluntara apare atunci când:

• bolnavul aflat în stadiu terminal

• care este lucid, având discernământul neafectat de boală, fără să sufere de o depresie tratabilă,

• solicită în mod repetat medicului curant scurtarea suferinŃelor,

• din cauza durerilor intratabile, şi /sau a pierderii demnităŃii

• fiind conştient că nu mai există nici un fel de soluŃie terapeutică.

Toate referinŃele permanente în privinŃa legalizării euthanasiei s-au făcut şi se fac numai la această

categorie de euthanasie. Unul dintre cele mai importante contra-argumente la euthanasia voluntară este ideea că noi ne putem îndoi de veridicitate dorinŃei pacientului de a muri. Ideea că viaŃa este oricând preferabilă morŃii în orice circumstanŃă, este însă contrazisă concret în unele cazuri terminale, nu numai în funcŃie de nivelul de intuiŃie şi percepŃie al unui bolnav, care nu poate accepta orice fel de viaŃă, ci chiar de practica medicală propriu-zisă.

b. euthanasia involuntara apare când pacientul, deşi are capacitatea de a decide, nu a fost consultat

asupra gestului aducător de moarte sau a declarat anterior că nu doreşte să i se facă euthanasie.

c. euthanasia non - voluntara apare atunci când se pune capăt vieŃii unui bolnav care nu poate alege

el însuşi între a trăi şi a muri, acordul subiectului neputând fi obŃinut datorită stării lui mintale sau fizice. Ea se întâlneşte în cazurile de fetuşi, nou născuŃi pluri - malformaŃi, a bolnavilor inconştienŃi, a celor aflaŃi în stare vegetativă persistentă, în cazurile pacienŃilor cu boli mintale severe sau care datorită unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi (au pierdut capacitatea de acŃiona în mod responsabil), fără însă ca înainte de boală sau accident să fi menŃionat dacă într-o asemenea situaŃie ar dori sau nu euthanasia. Cazurile în care, pentru întreruperea vieŃii, consimŃământul este acordat de familie sau este obŃinut printr-o hotărâre judecătorească sunt asimilate euthanasiei non-voluntare. Calitatea vieŃii este un argument ce se poate lua în calcul, adică dacă viaŃa poate fi continuată de aşa manieră încât să mai aibă vreo valoare. Apar situaŃii în care nu are sens să menŃii “în viaŃă” persoane care nu-şi vor mai recăpăta vreodată conştienŃa şi a căror existenŃă depinde exclusiv de aparatele de susŃinere a vieŃii. Există şi alte situaŃii în care handicapurile - fie mintale sau fizice - sînt atât de severe şi permanente, încât nu pare ca viaŃa handicapatului să mai aibă vreo valoare.

B. După criteriul acŃiunii medicului se disting două tipuri de euthanasie:

activă (pozitivă sau directă)

pasivă (negativă sau indirectă)

1. euthanasia activă (“mercy killing”, omorul din milă) apare când moartea este produsă în mod deliberat şi activ, prin mijloace pozitive.

2. euthanasia pasivă (“letting die”, “mercy dying”, “lăsarea să moară”, “lăsarea în mila lui Dumnezeu”, “lăsatul în plata Domnului”) apare când moartea este produsă în mod deliberat prin abŃinerea sau întreruperea unor măsuri obişnuite de nutriŃie sau tratament.

Există patru argumente care pot fi folosite pentru justificarea euthanasiei diversele ei forme.

Argumentele PRO euthanasie:

1. Argumentul compasiunii

2. Argumentul dreptului de a muri

3. Argumentul progresului social

4. Argumentul necesităŃii economice

Argumente CONTRA euthanasiei:

1. Euthanasia este prea radicală; ea distruge o problemă în loc să o rezolve.

2. Eutanasia nu are justificaŃie etică

3. Euthanasia este inadmisibilă legal

4. Euthanasia este greu de pus în practică

5. Euthanasia devine tot mai puŃin necesară

XII. TEME DE LUCRU PENTRU EVALUAREA PE PARCURS ŞI FINALĂ

1. Problematica adaptării vârstnicilor la un nou orar de activităŃi:

- familiale

- sociale

- profesionale

2. Restrângerea relaŃiilor informale – consecinŃe

3. Egocentrismul vârstnicilor şi modalitatile de prevenire

4. Forme ale hipertrofierii sinelui – soluŃii

5. ModalităŃi de combatere a atitudinilor contemplative

6. ConsecinŃe şi măsuri privind următoarele aspecte:

- dependenŃa faŃă de alŃii

- fragilitatea afectivă

- fragilitatea biologică

- stare critică în raport cu familia de provenienŃă

- stare critică în raport cu subidentitatea profesională

7. Probleme de ordin social legate de creşterea longevităŃii

8. Probleme de ordin familial legate de creşterea longevităŃii

9. Probleme de ordin individual legate de creşterea longevităŃii

10. ConsecinŃe ale expectaŃiei de vârstă

11. Stereotipii legate de reprezentările sociale despre bătrâni

12. Pierderea independenŃei şi autonomiei persoanelor vârstnice – consecinŃe

13. DificultăŃi şi consecinŃe ale degradării idealului moral la vârstnici

14. DificultăŃi şi consecinŃe ale degradării idealului estetic la vârstnici

15. Victimizarea în spaŃiul public a persoanelor vârstnice

16. Victimizarea în spaŃiul privat a persoanelor vârsnice

17. Pregătirea psihologică în situaŃiile bolilor cu final fatal

18. Euthanasierea (activă şi pasivă) – argumente pro şi contra

19. Surse de stres la persoanele vârstnice

20. Necesitatea menŃinerii (pe cât posibil) a cadrului de viaŃă

21. Depresia de dezinvestire – conduce la regresie (retragere)

22. SupraprotecŃia – accelerator al regresiei

23.

Dubla consiliere în stadiile terminale ale vârstnicilor

24. EducaŃia pentru bătrâneŃe. DirecŃii, cerinŃe

25. Cauze şi efecte ale disrupŃiei generaŃionale

26. Deprinderile şi pattern-urile comportamentale ale vârstnicilor – elemente ce fac dificilă adaptarea vârstnicilor la cerinŃele contemporane

27. “Senium” şi “Senectum” – diferenŃe şi posibilităŃi de consiliere

28. Responsabilitate şi responsabilizare în raport cu vârstnicii

29. DiferenŃe interindividuale în raport cu ideea morŃii

30. ParticularităŃi ale consilierii vârstnicilor

XIII. BIBLIOGRAFIE

1. Bocancea, C., NeamŃu, G., (1999), Polirom – Elemente de asistenŃă socială

2. Cristea, E., (1990), Bucureşti, Ed. Medicală – Terapia prin mişcare la vârsta a III-a

3. Drimer, D., Săvulescu, A., (2001) – Bucureşti, Ed. Tehnică – SperanŃă pentru vârsta a treia

4. Mănoiu, F., Epureanu, V., (1996), Bucureşti, Ed. All – AsistenŃa socială în România

5. Răşcanu, R., (1996), Bucureşti, Ed. ŞtiinŃă şi Tehnică – Psihologie medicală şi asistenŃă socială