UNIVERSITATEA ,,EFTIMIE MURGURESITA

FACULTATEA DE STIINTE SOCIALE

DOMENIUL DE STUDIU:ASISTENTA SOCIALA

TEMA REFERAT

COMUNICAREA CU PERSOANELE VARSTNICE

Conf.univ.dr. STUDENT:

Dorina Chis-Toia MARIN ANGELA

AS I

RESITA 2017
 REFERAT

COMUNICAREA CU PERSOANELE VARSTNICE

Comunicarea este o realitate complexa si universala, ea fiind un fenomen abordat de o
multitudine de discipline printre care: sociologie, psihologie, lingvistica, istorie, informatica
,antropologie,semiotica etc.

Orice tip de comunicare presupune folosirea unui limbaj. Limbajul este denumirea data
oricarui sistem natural sau artificial si conventional de semne, semnale sau simboluri, care
mijloceste fixarea, prelucrarea si comunicarea informatiilor despre lumea externa, precum si
exprimarea starilor psihice.

Limbajul, ca si comunicarea, poate fi verbal sau non-verbal. Cel verbal, indiferent ca este
vorbit sau scris, reprezinta codul cel mai folosit de transmitere a mesajelor si este bine cand
acest cod este inteles de ambele parti implicate in procesul de comunicare. Nu este suficient ca
se vorbeste aceeasi limba ci, mai important este acelasi inteles pentru cuvinte. Prin urmare, o
conditie esentiala este aceea de a ne asigura in permanenta ca vom fi intelesi. Comunicarea
devine efectiva atunci cand mesajul transmis este identic cu cel receptionat, altfel vom avea un
mesaj fie incomplet, fie distorsionat.

Comunicarea cu o persoana in varsta, potrivit stadiului de regresie a functiilor psihice,

care sunt premiza fiziologica a comunicarii, presupune cunoasterea procesului de imbatranire
psihologica. Se spune ca a-i vorbi persoanei varstnice este un act de ingrijire. Cuvantul bine ales,
bine receptat, poate avea un efect therapeutic. Multe persoane varstnice sufera mai mult din
cauza izolarii, ignorarii, marginalizarii, lipsei de comunicare cu cei din jur, decat de o boala sau
alta. A-i vorbi unui varstnic in graba, rastit, plictisit, indiferent, fara a avea siguranta adaptarii
limbajului la capacitatea sa de a intelege, la nivelul sau cultural sau capacitatii sale auditive,
poate sa-i faca mai mult rau decat bine, adancandu-i suferintele. Intre abuzurile impotriva
persoanelor varstnice este inclus abuzul psihologic, emotional sau verbal, care se refera la un
limbaj nepotrivit si reprezinta un stres care se adauga celorlalte, pe care, persoana varstnica
este obligata sa le suporte. Necomunicarea cu o persoana varstnica poate insemna o
condamnare la izolare psihologica si sociala, la precipitarea regresiei psiho-intelectuale,
constituindu-se in acelasi timp si intr-un stres de subsocializare.
 Limbajul non-verbal, care are la baza alte coduri decat cuvintele, este o forma de
comunicare mai greu de disimulat, codurile fiind de o mai mare varietate, include expresia fetei,
mimica, privirea, volumul vocii, tonul folosit, gestica, atingerea. Persoana varstinca poate emite
o serie de semne de comunicare care trebuie inregistrate si interpretate cu grija pentru a culege
informatii despre starea de sanatate fizica si psihica a persoanei si pentru adaptarea limbajului
la capacitatea de comunicare a varstnicului.

O comunicare capata o cat mai buna calitate cu cat determina din partea persoanei
varstnice o deschidere cat mai mare bazata pe incredere. Impartasirea de idei, judecati,
empatizarea comunicarii, apropie participantii la dialog, valorizeaza persoana ce trebuie ajutata,
transforma comunicarea intr-un instrument eficient.

In cazul persoanelor varstnice trebuie luata in considerare afectarea capacitatii de

intelegere, vitezei de perceptiva a mesajului. Viteza proceselor psihice este incetinita, viteza
fluxului nervos este mai scazuta, informatia de la emitator la receptor parcurge un timp mai lung
decat in mod normal, ceea ce intarzie si raspunsul pe care trebuie sa-l asteptam cu mai multa
rabdare. O persoana in varsta isi gaseste mai greu cuvintele pentru a-si alcatui raspunsurile.
Aceste sunt gasite in final, dar cel care conduce dialogul trebuie sa dea dovada de rabdarea
necesara. Rabdarea este o insusire obligatorie pentru toti cei care lucreaza cu varstnicii, ca si
pentru orice anturaj al acestor persoane. La toate aceste greutati ivite in comunicarea cu
varstnicii se pot adauga si tulburarile de memorie, care intarzie si mai mult raspunsul desi
persoana a inteles si a receptat foarte bine mesajul. De asemeni cei care intra in contact cu
persoane varstnice trebuie sa fie pregatiti pentru confruntarea cu un limbaj simplificat, mai
sarac, stereotip adesea, ceea ce este o alta caracteristica a imbatranirii, careia trebuie sa-si
adapteze propriul lor limbaj.

Cele mai cunoscute tehnici de comunicare sunt verificarea perceptiei si ascultarea.

Transmiterea mesajului catre o persoana varstnica se face pe tonalitate joasa, cuvintele se
rostesc rar, apasat, folosind repetitia si intreband persoana daca a inteles. Ascultarea
raspunsului nu trebuie identificata cu auzitul. Ea trebuie sa implice observarea mesajelor non-
verbale care insotesc vorbirea pentru a obtine mesajul total. Pentru a realiza o ascultare
eficienta, este necesara rezervarea timpului necesar ascultarii, concentrarea asupra comunicarii,
adica ceea ce spune cel care conduce dialogul, ce relatie propune acesta, ce spune varstnicul,
intrebarile raspunsurile, acceptarea perioadelor de liniste, necesare si semnificative, evitarea
intreruperilor, deoarece persoanele varstnice isi pierd mai usor sirul, fluenta vorbirii cand sunt
intrerupte. Se poate orienta discutia, cu grija, in directia dorita, tinand cont de faptul ca
varstnicii au tendinta de a se indeparta de la subiect. Trebuie evitate gesturile care pot distrage
atentia. Dupa primirea raspunsului trebuie asigurat varstnicul ca a fost ascultat si inteles, iar
acest lucru se realizeaza prin repetarea raspunsului dat de acesta ca un ecou, parafrazarea si
rezumarea raspunsului.

O importanta deosebita in comunicarea cu persoanele varstnice o are disponibilitatea

persoanei care relationeaza cu acestea. Disponibilitatea celui care asculta atrage dupa sine
diponibilitatea varstnicului. Aceasta se poate realiza prin impartasirea biografiei si istoriei
personale, sinceritate si naturalete. Folosirea perioadelor de tacere, liniste, da ragaz varstnicului
sa-si adune gandurile, asigura persoana ca este ascultata, sporeste calitatea si cantitatea
informatiilor. Intercalarea comunicarii prin atingere, face mai eficienta comunicarea.

Pentru varstnic se poate afirma ca nevoia de comunicare este vitala. Varstnicul are
nevoie de comunicare, calitatea si durata vietii sale fiind amenintate de nesatisfacerea nevoii de
comunicare sau de o comunicare inadecvata. Mai devreme sau mai tarziu persoana varstnica isi
traieste ultima parte a vietii care precede sfarsitul incheind existenta, comunicarea in acest
stadiu are semnificatii particulare si este alaturi de alte elemente de ingrijire o solutie a calitatii
vietii pana in ultima clipa.

BIBLIOGRAFIE:

Ion Ovidiu Painisoara COMUNICAREA EFICIENTA;

Alexandra Micu TEHNICI DE COMUNICARE IN ASISTENTA SOCIALA.