Sunteți pe pagina 1din 10

"Ben" Carson Sr. (n.

18 septembrie 1951) este un renumit neurochirurg, actualmente retras din


activitate, i scriitor, de asemenea. Lui i se aduc meritele primei operaii reuite de separare a
unor gemeni siamezi. n 2008 a primit Presidential Medal of Freedom(en) din partea preedintelui
de atunci, George W. Bush. Dup ce a susinut un discurs n anul 2013, n care i exprima
viziunile politice i prerile asupra problemelor mondiale, a devenit o figur mediatic, aprnd
zvonuri cum c el ar fi reprezentatul Partidului Republican pentru alegerile prezideniale din
2016.

Tinereea

Carson s-a nscut n Detroit, Michigan, fiul Sonyei i al lui Robert Solomon Carson, fiul unui
pastor adventist. Ambii si prini sunt din prile rurale ale statului Georgia. Un test ADN
realizat la o emisiune TV, a artat c are origini n proporie de 80% africane i 20% europene.
Pe cnd avea 8 ani, prinii si au divorat, iar el, mpreun cu fratele su de 10 ani, Curtis, au
fost crescui de mama lor.[1] A urmat cursurile liceului Southwestern High School(en) din Detroit,
iar apoi a absolvit Universitatea Yale, unde studiase psihologia. Certificatul de medic l-a obinut
de la Universitatea de Medicin din Michigan.

Cariera medical

Carson a fost profesor de neurochirurgie, chirurgie plastic, oncologie i pediatrie i a fost


directorul departamentului de neurochirurgie pediatric la Johns Hopkins Hospital(en). La vrsta
de 33 de ani, a devenit cel mai tnr director de divizie major din istoria spitalului Johns
Hopkins, ca director al departamentului de chirurgie pediatric. El a fost de asemenea co-director
al departamentului cranio-facial de la Johns Hopkins.

Potrivit literaturii spitalului Johns Hopkins: Dr. Carson se concentreeaz asupra traumelor
creierului, tumorilor cerebrale i spinale, nanismului, asupra disfunciilor cerebale i congenitale,
problemelor esutului craniului, epilepsiei, nevralgiei. El este de asemenea interesat s capaciteze
la maxim inteligena copiilor.

Carson crede n coordonarea mn-ochi, iar gndirea tridimensional este cea care l-a fcut un
chirurg att de bun. Dup terminarea facultii, a fost un neurochirurg rezident la spitalul Johns
Hopkins din Baltimore. Dup ce a acumulat mai mult experien, s-a concentrat asupra
problemelor pediatrice. El credea despre copii c: ce vezi este ceea ce primeti, cnd sufer cu
siguran le vei vedea faa ncruntat, iar cnd se bucur cu siguran i vei vedea cu un zmbet
larg pe fa.

n 1987 a separat cu succes doi gemeni nscui siamezi, gemenii Binder, care erau lipii n partea
din spate a capului. Echipa format din 70 de membrii, condus de dr. Carson, a muncit timp de
22 de ore. n final, cei doi copii au fost separai cu succes, ambii supravieuind. Carson a declarat
dup:

Vorbeam cu un prieten de al meu, un chirurg cardio-toracic, care era directorul departamentului


respectiv, i eu i-am spus: Voi operai bebelui pe cord, cum i ferii de exsanguinare?, iar el a
spus: Ei bine, le inducem hipotermie. Eu am spus: Este vreun motiv pentru care nu am putea
induce hipotermia unor gemeni lipii n zona capului, de ndat ce ncep s piard snge?, iar el
a spus: Nu. Eu am spus: Wow, asta e extraordinar, dar apoi am spus: De ce mi bat capul cu
asta? Oricum nu voi vedea vreodat gemeni lipii n zona capului, deci am cam uitat de asta, iar
peste dou luni, vine un doctor din Germania, prezentnd cazul gemenilor lipii n partea din
spate a capului. Mai apoi, mi-a fost cerut prerea, dup care am nceput s explic tehnicile ce ar
trebui folosite, despre cum am putea induce hipotermia, toat lumea spunnd: Wow, astea ar
putea funciona!, astfel, o parte din colegii mei i cu mine, am mers n Germania, unde am vzut
gemenii, iar peste 5 luni i-am adus la noi i i-am operat, i iat c a funcionat.

El a executat o procedur de hemisferectomie, o procedur complicat prin care, n care o parte,


sau toat, a unei emisfere este nlturat pentru a controla unele efecte ale epilepsiei la copii. El a
revzut procedura in anii '80, ncurajat de dr. John M. Freeman, dup care a executat-o de mai
multe ori n operaiile sale.

Pe lng atribuiile sale de la Johns Hopkins, el a fost n conducerea mai multor companii
americane, precum Kellogg Company(en), Costco, i ntr-un ONG care promoveaz tinere talente,
n special, i le aduce mpreun. El este de asemenea membru onorific al Yale Organization.

n luna martie a anului 2013 i-a anunat retragerea din activitatea medical, spunnd: Prefer s
m retrag atunci cnd sunt la vrful capacitilor mele, fiind o mulime de alte lucruri care ar
putea fi fcute. Retragerea sa a fost oficializat pe data de 1 iulie, el declarnd c las decizia de
a intra n politic: n minile lui Dumnezeu, dar multe lucruri pot fi fcute n afara ariei
politice.

Premii i distincii

Carson este membru al American Academy of Achievement(en) i Horatio Alger Association of


Distinguished Americans(en). n 2000 a primit Premiul pentru contribuii publice extraordinare
pentru ajutorarea celor dezavantajai, un premiu anual acordat de Jefferson Awards(en). n 2008,
Casa Alb i-a acordat Medalia Prezidenial pentru Libertate, cea mai nalt distincie pe care o
poate primi un civil. n 2010, a fost ales membru al Institutului de Stiine i Medicin al
Academiei Naionale. Carson a primit 38 de onoruri de doctorat i o mulime de premii civice.

Scrieri

Carson a scris ase bestsellere, cri publicate de Zondervan(en), o editur cretin de rang
mondial: Gifted Hands,Think Big, The Big Picture, Take the Risk, America the Beautiful i One
Nation. Prima carte este una autobiografic (publicat n limba romn sub denumirea de Mini
nzestrate), iar alte dou dintre ele prezint filosofii ale sale despre succesul bazat pe munc i
credina n Dumnezeu.

Cartea Mini nzestrate: Povestea lui Ben Carson a fost publicat n anul 1992, cartea fiind
ecranizat n anul 2009, sub acelai titlu, rolul lui Carson fiind jucat de Cuba Gooding, Jr., iar cel
al mamei sale de ctre Kimberly Elise.
Din data de 8 iulie 2013 el s-a alturat revistei The Washington Times, unde este cronicar
sptmnal, el scriind de asemenea pentru o revist online pentru afro-americani, numit
American CurentSee.

Afilierea politic, activiti i viziuni

Carson declarase c nu face parte din niciun partid politic: Dac a face parte dintr-un partid,
acesta s-ar numi Partidul Logic, i ar fi dedicat simului realitii i al nelegerii, pe care toi ar
trebui s fim capabili s le vedem. ns n anul 2014 s-a alturat Partiudului Republican ca o
micare cu adevrat pragmatic datorit unei posibile candidaturi pentru alegerile prezideniale
din 2016. n cartea sa America Beautiful Carson a explicat de ce a decis s intre n politic:
Consider c este o idee foarte bun pentru medici, oameni de tiin, ingineri, i ali oameni
nvai s ia decizii bazate pe fapte i date empirice s se implice n viaa politic i s ajute la
ghidarea rii noastre. De asemenea, el a spus: Noi (medicii) ar trebui s fim interesai nu doar
de starea de sntate indiviual a pacineilor, ci i de starea de sntate a ntregii noastre
societi. Dei majoritatea viziunilor sale sunt catalogate drept conservatoare, i-a exprimat i
unele preri care contraziceau principiile promovate la acea vreme de conservatorii americani,
cum ar fi faptul c a sugerat c armele semi-automate nu sunt de bun augur n oraele mari, el
declarnd de altfel i c al Doilea Amendament nu are rost, oamenii au dreptul s dein arme.

Critici aduse companiilor de asigurri de sntate

n 1996 Carson a declarat ntr-un interviu: ntregul concept de a face profil al companiilor de
asigurri de sntate nu are absolut niciun sens: nu recunosc c ai nevoie de ngrijire medical,
nu i-o acord i astfel voi face mai muli bani. Este total ridicol. Primul lucru pe care trebuie s l
facem este s scpm de aceste companii. Avem lacune n politici i trebuie s facem Guvernul
vinovat de pentru ngrijirea catastrofal a bolnavilor. n 1992 Carson a scris: Cea mai natural
ntrebare pe care trebuie s ne-o punem este: Cine va plti pentru catastrofala ngrijire a
bolnavilor? Rspunsul: Guvernul gestioneaz fondurile catastrofal. Un astfel de fond ar putea fi
suportat de o contribuie obligatorie de 1015% din profitul fiecrei companii de asigurri de
sntate, incluzndu-le i pe cele care opereaz raional.

Discriminare pozitiv

n 1999 Carson a scris:

O mulime de oameni, incluzndu-m i pe mine, au beneficiat de discriminarea pozitiv(en), i au


profitat de avantajul pe care l-au ctigat. i eu cred c acesta este cel mai bun motiv pentru a
ncuraja continuarea activitii unor programe care permit minoritilor s aib oportuniti i
acces mnbuntit la America n totalitatea ei.

Mi-ar plcea s vad oameni angajai n discuii mai deosebite, precum cum am putea noi s
meninem beneficiile discriminrii pozitive, dar s o i schimbm, chiar s o numim altfel.
Trebuie s fim inteligeni, ntelegei. Eu le-a numi aciuni de compasiune.
Viziuni asupra sfritului ngrijirii de sntate

n 1992 Carson a scris:

Cum populaia ncepe s nainteze n vrst, iar abilitile tehnice continu s se mbunteasc,
ne vom afla n poziia de a fi capabili s meninem majoritatea oamenilor n via, mult dup
aniversarea de 100 de ani. ntrebarea este: Ar trebui s o facem doar pentru simplul fapt c
putem? Este bine cunoscut faptul c jumtate din costurile medicale pe care un american
obinuit le pltete sunt n ultimele 6 luni de via. Dect s i ducem ntr-o unitate de ngrijire
intensiv, unde s fie nepai, operai i testai ad nauseam (=extrem de des), de ce s nu le lsm
demnitatea de a muri n comfort, acas, cu cei apropiai lng, dac e cazul? Deciziile privitoare
la cine ar trebui i cine nu ar trebui ngrijit ar necesita unele legi la nivel naional.

n mica sal de operaie era linite i rcoare... Am tiat mai departe. Tubul aspira din nou
sngele, vasele erau cauterizate. Am fcut ase guri n craniu, fiecare de mrimea unui nasture.
Gurile formau un semicerc care pornea din faa urechii stngi, se arcuia pe tmpl i se termina
n spatele urechii. Umpluserm fiecare gaur cu cear purificat pentru a amortiza vibraiile
produse de fierstrul pneumatic. Cu acest fierstru am unit gurile i am ridicat jumtatea
dreapt a craniului, descoperind suprafaa creierului.

BEN CARSON, n aceast sear la Sinteza Zilei, ntr-un interviu extrem de interesant

Mihai Gdea a realizat un interviu cu posibilul viitor preedinte al Statelor Unite

Aa i ncepe doctorul Ben Carson una din sutele de poveti terminate cu succes n sala de
operaie. A devenit un fenomen n Statele Unite ale Americii, iar n lumea medical este unul din
cei mai respectai i stimai neurochirurgi.

ns viaa lui nu a fost ntotdeauna uoar i strlucit. S-a nscut ntr-o familie extrem de srac.
A fost crescut, alturi de fratele su, doar de mama lor, care s-a zbtut s i scoat din lumea
celor care nu reueau la lumin.

Chiar dac nu i-a plcut n copilrie, a citit mult, a nvat, apoi a nceput s prind gustul
cunoaterii.

Un episod cu un final frumos din copilria medicului Ben Carson este acela n care descoper
ochelarii. Pentru c nu vedea bine la tabl Ben pierdea foarte mult din informaiile predate de
profesori. n special la matematic. Avea numai note de 4. n timpul unui control de rutin,
medicul colii a observat c Ben nu reuete s deslueasc semnele de pe tabela din cabinetul
su.

Dup ce i-a pus mai multe lentile n fa, chipul lui Ben s-a schimbat: n sfrit vedea clar! Acest
lucru a avut imediat consecine prindea mai uor leciile din clas, iar notele lui au nceput s
creasc. A reuit s ia nota 6 n teza de la matematic, altfel spus din corijent, a reuit s treac
clasa.

ns pentru mama lui, asta nu era suficient: Ben, tu poi s iei nota 10!. Timid, Ben a nceput
s nvee, s memoreze i ntr-adevr, la urmtorul test de matematic a luat punctajul maxim.

Aceast reuit n plan educaional nu a fost posibil dect cu ajutorul susinut al mamei, care le-
a impus copiilor un program strict de studiu.

ncepnd de azi, n-avei nevoie s v uitai la mai mult de trei emisiuni pe sptmn.
-- Pe sptmn?

ntr-o fraciune de secund mi-au trecut prin faa ochilor toateprogramele la care ineam i pe
care aveam s le pierd. n ciuda protestelor, tiam prea bine c, dac mama lua ohotrre, nu
rmnea dect s ne conformm doar eram nitecopii asculttori. S nu mai spun c ncrederea
pe care ne-o arta ne dezarma complet..

Mama ne fcuse deja program i pentru timpul liber cnd nu ne uitam la televizor.

<<Mergei i mprumutai cri de la bibliotec. Trebuie s citii cel puin dou cri pe
sptmn. n week-end v pun s mi le povestii>>, povestete Ben Carson n cartea sa
autobiografic Mini nzestrate.

Medicul Ben Carson este dovada vie a reuitei. Nu s-a nscut ntr-o familie cu prestigiu. Nu a
avut prini bogai. Nu a avut pile i relaii. A fost un copil respectuos, cu team de Dumnezeu i
care i-a iubit i ascultat mama.

A nvat i s-a bucurat pentru fiecare pas pe care l fcea n viaa lui de copil, de adolescent, de
tnr i mai apoi de adult. Nu s-a nfumurat niciodat i nu s-a bazat pe puterile lui, ci toate
reuitele sale i nu au fost puine le-a nchinat Dumnezeului care i-a dat puterea vindectoare.

Eram hotrt s fac tot ce mi sttea n putin pentru a reui.Dou lucruri mi erau clare n
minte: dac nu operam, Maranda (o copil bolnav de convulsii, care i puneau viaa n pericol)
murea. n ce m privea, m pregtisem pn n cel mai mic amnunt, iar restul l ncredinasem
n mna lui Dumnezeu, scrie Ben Carson n cartea Mini nzestrate.

Ben Carson este unul dintre cei mai apreciati scriitori crestini de carti crestine motivationale.
Cartile lui Ben Carson au fost traduse si in limba romana fiind la fel de apreciate ca si peste
ocean. Cartile lui Ben Carson au motivat si vor continua sa motiveze mii frati crestini din
Romania si din intreaga lume.

Benjamin Solomon Carson s- a nascut la 18 septembrie 1951, in Detroit, Michigan, fiul Sonyei i
al lui Robert Solomon Carson. Tatal sau a fost pastor adventist. Pe cnd avea 8 ani, prinii si au
divorat, iar el, mpreun cu fratele su de 10 ani, Curtis, au fost crescui de mama lor. Sonya,
mama sa, uneori a avut dou sau trei locuri de munc, la un moment dat, muncea de la 5
dimineata pana la 11 seara, pentru a asigura cele necesare copiilor. Modul n care ea a reuit sa-
si intretina familia, a avut influenta foarte mare pentru Ben i Curtis.

n timp ce prietenii lui se jucau afar, Ben Carson era obligat s citeasc doua carti pe saptamana
si sa faca temele. Asta- l supara foarte tare, dar fiindca mama lui nu a renuntat la aceste reguli ,
dup cteva sptmni, el a nceput s gseasc bucurie n lectur. Putea, prin lectura, sa
calatoreasca si sa se vada in diverse situatii, teoretic, ceea ce practic nu putea, fiind saraci. El se
vedea ca personajul central a ceea ce a citit, chiar dac a fost o carte tehnic sau o enciclopedie.
Intre coperile unei cri el putea merge oriunde, s fie oricine i face orice, uitand de
saracie. Citea carti pe diverse teme si gasea legaturi intre ele.

A inceput sa- l pasioneze cercetarea. S- a gandit ca ar putea deveni om de stiinta sau medic.
Acestea erau vise de copil, dar incurajat de mama sa care credea ca totul e posibil daca ramai
focusat pe visul tau, a inceput sa creada si el. Mama- i insufla si lui aceasta incredere. Din copilul
problema care fusese la scoala, Ben Carson s- a schimbat mult in bine, spre surprinderea
profesorilor si a colegilor. Din coada clasei a ajuns in frunte, cu o tot mai mare dorinta de
cunoastere, vazand ca ceea ce a citit deja- i era de folos. In clasa a V- a, cunostintele lui despre
roci, l- au evidentiat. Ca expert in roci a fost invitat de profesorul lui in laboratorul scolii, unde
avea posibilitatea sa studieze la microscop.

Mai trziu, la liceul Southwestern High din Detroit, profesorii au recunoscut abilitile sale
intelectuale. Dupa ce Ben Carson a absolvit cu onoruri liceul Southwestern High din Detroit, el
tia c vrea s urmeze o carier medical. n ciuda succeselor sale academice, Ben Carson avea
nc un temperament violent, care- I crea probleme. Dupa o altercatie dura cu un prieten, speriat
foarte tare de ceea ce facuse, se retrage si citeste din Biblie, Proverbe 16: 32 - ,,Cel ncet la
mnie pretuieste mai mult dect un viteaz, si cine este stapn pe sine pretuieste mai mult
dect cine cucereste cetati''.

Din acel moment, foarte important in viata lui, el a nceput s vad lucrurile din alte puncte de
vedere, realizand ca viitorul sau depinde de alegerile pe care le face. Dupa ce a studiat psihologia
la Universitatea Yale in 1973, Carson s- a inscris la Universitatea de medicina din Michigan,
alegand sa devina un neurochirurg, mai degrab dect un psiholog.
In 1975 s- a casatorit cu Lacrena "Candy" Rustin, pe care- a cunoscut- o la Yale. La doar 33 de
ani, Ben Carson a fost numit director al departamentului de chirurgie pediatrica, cel mai tanar din
istoria Spitalului John Hopkins, apoi co- director al departamentului cranio- facial, director la
neurochirurgie pediatrica.

La 36 de ani, a separat cu succes doi gemeni nscui siamezi, lipii n partea din spate a capului.
Au urmat si alte operatii de acest gen, in Africa, Asia. In 1994, impreuna cu sotia sa Candy, au
pus bazele Fundatiei scolare Carson, spunandu- si povestea si impartasind filozofia lui de viata,
in scoli, spitale, institutii, pentru a ajuta tinerii. Fundaia acord burse pentru tinerii studeni i
promoveaz lectura n clasele mai mici.

Carson a fost profesor de de neurochirurgie, chirurgie plastica, oncologie si pediatrie, membru al


Institutului de Stiinte si Medicina al Academiei Nationale. In 2002 a fost diagnosticat cu cancer
si operat. Experienta prin care a trecut l- a facut sa- si doresca sa petreaca mai mult timp cu sotia
si copiii. Dup recuperarea sa, Carson a avut nc un program ncrcat, efectuand aproape 300 de
operaii pe an i vorbind cu diferite grupuri din intreaga tara.

In anul 2013, la 62 de ani, Ben Carson s- a retras, in plina glorie, din activitatea medicala, dupa
ce primise 38 de onoruri de doctorat. A fost medaliat de Casa Alba cu cea mai inalta distinctie ce
o poate primi un civil. A scris sase carti: Gifted hans, Think Big, The Big Picture, Take the Risk,
America the Beautiful si One Nation.

Maini inzestrate (Gifted hans), povestea lui Ben Carson, a fost publicata in 1992, iar in 2009 a
fost ecranizata. Carson recunoaste ca a ajuns un neurochirurg bun, datorita faptului ca a
descoperit capacitatea innascuta pe care i-a dat-o Dumnezeu si s-a perfectionat, punandu-si la
lucru mainile inzestrate.

Gandeste cutezator (Think Big) este reteta lui Carson, cu care el a reusit in viata, care ne poate
inspira si pe noi.

Imaginea de ansamblu (The Big Picture), nu spune cum sa ai succes, ci de ce sa ai succes. Te


ajuta sa-ti largesti perspectiva. Vorbeste despre felul cum sa-ti descoperi viziunea propriei vieti,
care sa stabileasca prioritatile, sa dea noi energii efortului care te inspira sa schimbi lumea din
jurul tau.

Asuma-ti riscul ( Take the Risk) plina de exemple personale inspiratoare, Dr. Carson ne invita
sa acceptam riscul in viata noastra. Vei gasi aici sfaturi care te vor ajuta sa scapi de frica riscului,
astfel incat sa poti visa cutezator, sa tintesti sus, sa mergi increzator inainte si sa invingi.
Riscurile mari aduc succese si mai mari.

America the Beautiful este cartea in care scrie si motivul intrarii sale in politica.

One Nation, cartea in care Carson scrie despre ce se poate face, pentru a salva viitorul Americii.

Din 2013, a devenit cronicar saptamanal al revistei The Washington Times. Scrie de asemeni in
revista American CurentSee, o revista online pentru afro- americani. In 2014 se implica si in
politica, alaturandu- se Partidului Republican. Republicanul Ben Carson i-a anunat in mai
2015, la Detroit, oraul su natal, decizia oficial de a intra in cursa pentru presedintia
SUA. Ben Carson locuieste impreuna cu sotia, Candy si cei trei fii Murray, Benjamin Jr. i
Rhoeyce, in West Fnendship, Maryland. Succesul lui Ben Carson se bazeaza pe munca si
credinta in Dumnezeu.
Astazi, Ben Carson este cunoscut in intreaga lume sub imaginea medicului care a realizat
operatia de separare a unor siamezi. El este cel care a experimentat marea trecere, de la
atitudinea de respingere fata de cunoastere inspre acceptarea cunoasterii ca cel mai bun tovaras.
Schimbarea radicala experimentata de acest medic a umit o lume intreaga si mai mult a motivat
multe personae la perseverenta in munca, pana cand visele devin realitate.

Ben Carson s-a nascut in Detroit, Statele Unite in anul 1951. El este cel de-al doilea fiu al lui
Robert Solomon si Sonya Carson.Ben Carson a trait impreuna cu familia pana cand mama lui a
descoperit ca sotul ei mai avea inca o familie, ceea ce a dus la separarea cuplului. Dupa acest
eveniment, Sonya impreuna cu cei doi fiii ai ei, Ben si Curtis s-au mutat in Boston unde au
incercat sa faca fata confruntarilor. Chiar daca nu aveau o viata prea fericita, Sonya incerca sa le
ofere copiilor ei o educatie si depunea o munca istovitoare la catre 3-4 joburi.

Educatia ei precara nu a impidicat-o sa-si doreasca pentru copii ei un viitor mai stralucit. Ben
Carson impreuna cu fratele sau erau printre cei mai slabi copii la scoala. Marginalizat si criticat
tot timpul, Ben Carson si-a dezvoltat un caracter necoresupnzator. Din cauza aceasta Sonya a
facut o oarecare reforma in viata copiilor ei. Le-a redus timpul de a urmari emisiuni la TV si i-a
obligat sa citeasca cate doua carti pe saptamana ca mai apoi sa faca un raport in urma lecturii. Cu
un astfel de standard, Ben Carson a progresat in cunoastere si i s-a deschis poarta inspre o lume
noua.

Terminandu-si studiile cu un nivel avansat adorit sa urmeze facultatea de medicina, dorind sa


devina un neurochirurg. Acolo, Ben Carson si-a intalnit viitoarea sotie pe Lacena Candy Rustin,
impreuna cu care s-a mutat in Baltimore. Datorita abilitatilor sale, a coordonarii ochi-mana Ben
Carson a devenit resident la Johns Hopkins. Mai tarziu a primit o invitatie pentru a merge pentru
o perioada in Australia, deorece era nevoie de un medic neurochirurg. Ben Carson accepta
invitatia, iar in timpul sederii sale acolo va acumula o experienta care ii va fi de folos in anii ce
urmeaza.

Dupa multa munca, experienta si pregatire in diferite tari, Ben Carson a ajuns director peste
sectia de Neurochirurgie Pediatrica. In urmatorii ani, Ben Carson se va confrunta cu niste cazuri
neobisnuite, fara nicio rezolvare pana atunci. Astfel, Ben Carson este reconscut pentru prima
operatie reusita de separare a unor siamezi. In 2003, Ben Carson s-a confruntat cu cea mai mare
provocare din timpul experientei sale - separarea unor siamezi gemeni.

Reusita l-a adus mai des in fata camerelor de filmat, devenind o persoana apreciata. In ciuda
climaxului sau in 2013 Ben Carson si-a anuntat retragerea din activitatea medicala, petrecandu-si
mai mult timp alaturi de familia sa, de sotie si de cei trei copii: Murray, Benjamin si Rhoeyce. In
prezent si-a exprimat dorinta de a intra in sfera politica, ajutand americanii sa se trezeasca.

Chiar daca viata lui Ben Carson pare a fi dedicata in totalitate partii medicale, in timpul vietii
sale au existat momente in care Ben a fost preocupat si de partea literaturii. El a scris cateva carti
printre care:

Maini inzestrate;
Asuma-ti riscul;

Gandeste cutezator;

Imaginea de ansamblu.

Cartea de Ben Carson Maini inzestrate este una dintre cele mai cunoscute carti ale sale. Pe
paginile acestei carti sunt asternute rand pe rand imaginile din viata lui, de la frageda copilarie
pana la primele realizari in domeniul medicinei. Am putea spune ca este vorba chiar de o
biografie a recunoscutului medic.

Totusi nu este doar o simpla prezentare a vietii sale, ci prin prisma acestei carti, Ben Carson arata
ca pentru a ajunge la tinta dorita intotdeuna este nevoie de munca si preseverenta, aratand ca
orice atitudine poate sa fie schimbata-este nevoie doar de vointa si apoi Dumnezeu va prelua
controlul. Cartea lui Ben Carson are o puternica influenta asupra cititorilor, motivandu-i sa
creada in posibilitatea unei schimbari.

Cartea lui Ben Carson Asuma-ti riscul scoate in evidenta ceea ce pentru multi in zilele noastre
pare a fi lipsit de valoare si imposibil - asumarea riscului in orice circumstanta. Suntem prea
obisnuiti sa actionam dupa un anumit plan cu care suntem obisnuiti, excluzand frumusetea
insusirii riscului. Doctorul Ben Carson prin aceasta carte ne indemna sa pasim pe taramul
necunoscut al riscului, asigurandu-ne ca finalul va fi trimfator, cu impact asupra vietii.

Cartea Gandeste cutezator apartine tot lui Ben Carson. In aceasta carte autorul ne descrie propria
metoda care i-a adus succes in cariera. Faptul ca Ben Carson isi prezinta schimbarea radicala din
viata sa ofera mai multa credibilitate si impuls in vederea actionarii. Prin acesta carte, Ben
Carson isi indeamna cititorii sa nu stea nepasatori, ci sa foloseasca fiecare ocazie pentru a-si
stabili prioritatile in viata.

Cartea lui Ben Carson Imaginea de ansamblu este de fapt mult mai mult decat o privire in
ansamblu. Titlul ales vrea sa arate de fapt idealul pentru care merita sa lupti, avand convingerea
ca totul este posibil. Asadar, aceasta cartea arata provocarea la care este supusa fiecare persona si
modul cum din umbra actioneaza forta divina, cu scopul de a ajuta fiintele umane sa ajunga la
tinta dorita.

S-ar putea să vă placă și