Constructii din lemn

Lemnul de constructii
Lemnul poate fi considerat primul material de constructie. Din preistorie si pana
astazi acest material a fost utilizat constant, in cele mai variate moduri, in alcatuiri
constructive cu sau fara rol structural. Acest fapt se datoreaza atat raspandirii lemnului,
sub forma unor specii diverse, in toata lumea, cat si lucrabilitatii sale, greutatii reduse si
bunelor sale caracteristici mecanice.
Cu toate acestea, putine sunt marturiile unor realizari foarte vechi din lemn si, in
orice caz, mult mai putine decat cele din piatra. Totusi poate fi cu usurinta constatata si
astazi o larga utilizare in timp a planseelor din lemn, in special in zonele rurale si in
vecinatatea padurilor. Succesul si raspandirea planseelor de lemn, ca si a sarpantelor din
lemn, este justificata de posibilitatea acoperirii unor deschideri destul de mari cu structuri
usoare, costuri reduse si fara a fi necesari pereti perimetrali masivi ca in cazul boltilor din
zidarie.
Lemnul care raspunde cel mai bine cerintelor de utilizare provine din plante ce pot fi
grupate in doua mari specii: foioasele, carora le raspund lemnele dure, si coniferele,
carora le corespund lemnele moi.
Lemnul de constructii se poate clasifica in diverse categorii, functie de diverse
criterii: provenienta, caracteristici botanice, mod de prelucrare, etc.
Astfel, pot fi identificate urmatoarele categorii:
Functie de provenienta: esente (sortimente de lemn) europene si exotice
Functie de caracteristicile botanice: conifere si foioase
Functie de modul de prelucrare
Lemn rotund: stalpi, bile, manele, piloti
Lemn cioplit: blani, grinzi cioplite, bulumaci
Lemn de cherestea: scanduri, dulapi, grinzi, sipci, rigle

Caracteristici tehnice
Sensibilitatea la umezeala
Unul dintre aspectele cele mai semnificative ale lemnului, cu implicatii directe
asupra folosirii sale in constructii, il constituie sensibilitatea sa la umezeala. Continutul de
apa influenteaza greutatea specifica, dimensiunile, stabilitatea formelor si rezistenta
mecanica (care scade cu cresterea umiditatii); totodata umiditatea crescuta (peste 18%)
determina procese biologice de degradare a lemnului.
Procesul de uscare a lemnului proaspat taiat are ca scop aducerea umiditatii
continute la o limita acceptabila pentru utilizarea lemnului in constructii fara pericolul unor
fenomene deformative importante; se recomanda ca umiditatea continuta sa fie de cca.
8 12% pentru utilizare la interior si cca. 13 18% pentru utilizare la exterior.
Lemnul pastreaza insa proprietatea de a realiza schimburi de umiditate cu mediul
ambiant: de aceea, dincolo de practica uscarii prealabile, este indicata adaptarea lemnului
la mediul in care va sta, respectiv atingerea unui echilibru higroscopic optim, inaintea
punerii in opera.
Modificarea continutului de apa al lemnului intre anumite limite, respectiv intre
starea anhidra si valoarea de saturatie a fibrelor, determina variatii de volum si dimensiuni
pe cele trei directii principale: axiala, radiala si tangentiala; se spune ca lemnul "lucreaza".
Sub valoarea de saturatie a fibrelor (cca 30%) volumul se reduce: are loc o "contragere".
Peste starea anhidra, se produce "umflarea" lemnului. Contragerea are valori diferite pe
cele trei directii: contragerea este mai mare pe directie tangentiala decat pe directie
radiala; contragerea axiala este mai redusa decat contragerea transversala (radiala si
tangentiala). Contragerea lemnului prin uscare provoaca tensiuni si deci deformatii, cu
efecte diferite pe diferite directii si in diferite sectiuni ale trunchiului. Contragerea axiala
este mai redusa decat contragerea transversala (radiala si tangentiala). Functie de zona
de trunzhi din care au fost extrase, piesele de lemn se vor deforma diferit.

Sensul probabil al variatiilor dimensionale si de forma ale pieselor din lemn, ca

urmare a imbatranirii (uscarii) si a variatiilor de umiditate inerente, trebuie prevazut si avut
in vedere la proiectarea de detaliu a constructiilor din lemn. Pentru o aceeasi modificare
de umiditate, procent mai mic sau mai mare de scanduri cu latura mare a sectiunii
perpendiculara pe directia cercurilor anuale (nedeformabile sau putin deformabile).

Degradarea biologica
Data fiind originea sa organica, lemnul este atacabil de micro si macro organisme:
bacterii de putrefactie, ciuperci, insecte parazite. Unii agenti biologici ataca lemnul uscat
(insectele parazite), alte atacuri biologice (bacterii de putrefactie, ciuperci parazite) sunt
favorizate de umiditatea crescuta asociata caldurii si lipsei ventilatiei.
In ceea ce priveste putrescibilitatea, lemnul este afectat in special de situatiile mixte
(parti ude / parti uscate) si de variatiile ciclice de umiditate. Agentii biologici sunt de regula
specifici fiecarui tip de lemn. Sunt mai vulnerabile partile tinere ale lemnului si, in general,
speciile de lemn moale, decat cele de lemn dur.

Sensibilitatea la foc
Lemnul este un material combustibil. Supus unor temperaturi crescande in prezenta
aerului, lemnul se descompune progresiv, pentru a se aprinde la 270 C. Puterea calorifica
este proportionala cu densitatea. Asigurarea unei rezistente omogene la foc a tuturor
pieselor unei structuri din lemn implica o serie de constrangeri in ceea ce priveste
dimensionarea pieselor, imbinarile, calitatea lemnului si gradul de expunere la foc a
pieselor, precum si unele tratamente superficiale ignifuge.

Greutatea specifica
Intre materialele folosite la realizarea structurilor portante, lemnul este considerat un
material usor (spre deosebire de zidarie si beton). Greutatea specifica variaza functie de
specie si functie de continutul de apa. Ca atare, in cadrul fiecarei specii in parte, se pot
face referiri la valori stabile ale greutatii specifice numai in raport cu continutul de apa.
In tabelul urmator sunt prezentate cateva exemple de greutati specifice pentru
diverse specii de lemn, pentru o umiditate de 15%.
Salcie 0,50 t/m3 Paltin 0,70 t/m3 Maslin 0,90 t/m3
Plop 0,54 t/m3 Salcam 0,75 t/m3 Carpen 0,92 t/m3
Brad 0,60 t/m3 Cires 0,77 t/m3 Stejar 0,94 t/m3
Mesteacan 0,60 t/m3 Fag 0,80 t/m3 Abanos 1,26 t/m3

Porozitatea
Porozitatea este o caracteristica generala a lemnului, ce priveste utilizarea si
conservarea diverselor tipuri de lemn. Porozitatea influenteaza capacitatea de izolare
termica (lemnul poros este mai bun izolant termic), dar si sensibilitatea la umezeala
(accentuata de o porozitate crescuta).
Porozitatea lemnului variaza functie de specie. In general, se considera mai poros
lemnul moale, decat cel dur; cel cu vase mici si difuze, decat cel cu vase mari; cel fara
rasina, decat cel cu rasina.
Suprafetele de capat (sectiuni transversale) sunt mai poroase decat cele
longitudinale, deci mai vulnerabile din punt de vedere al absorbtiei de apa.

Conductibilitatea electrica, termica, fonica

Conductibilitatea electrica variaza functie de continutul de apa, esenta lemnoasa si
densitate; in general, creste cu umiditatea. Conductibilitatea termica a lemnului este slaba;
lemnul este un bun izolant termic (ex. Lemnul de brad este de peste 3 ori mai izolant decat
caramida cu goluri).
Conductibilitatea fonica a lemnului este redusa; deci usor, lemnul este poros, si ca
atare un bun izolant acustic (ex. Lemnul de balsa, la 20 mm grosime, determina o
reducere a nivelului sonor de 27 dB pentru sunete de 1000 Hz.

Caracteristicile mecanice
Lemnul este un material heterogen (neuniform ca structura, calitate, etc) si
anizotrop (pentru o aceeasi solicitare, rezistenta este diferita functie de directie; pe
aceeasi directie, rezistenta la intindere si compresiune au valori sensibil diferite).
Rezistenta mecanica creste in general cu greutatea specifica. Ea este influentata
(negativ) de continutul de apa al lemnului.
La evaluarea proprietatilor mecanice ale unui element din lemn, este bine sa se
verifice regularitatea cresterii, ca si prezenta, localizarea si starea eventualelor noduri sau
alte defecte. Functie de felul in care se prezinta lemnul, sunt definite mai multe clase de
calitate carora le corespund caracteristici mecanice diferite.
Rezistenta si deformabilitatea imbinarilor depind esential de proprietatile
elementelor de lemn asamblate. In zona imbinarilor este necesar sa fie utilizat cel putin
lemn cu rezistenta medie sau lemn lamelar incleiat de calitate; anumite tipuri de imbinari
speciale pot sa impuna conditii mai severe. In zonele de imbinare eforturile sunt verificate
tinand cont de slabirea sectiunii interesate prin chertare.
Rezistenta la compresiune creste aproape proportional cu densitatea si scade
odata cu cresterea continutului de apa. Rezistenta la compresiune pe directie transversala
(radiala si tangentiala) este 15 20% din rezistenta pe directie axiala. Rezistenta la
compresiune transversala este in general slaba, dar este ceva mai buna la lemnul dur de
foioase.
Rezistenta la intindere a lemnului are valoare maxima. Pe directie axiala, rezistenta
la intindere este aproape dublul celei la compresiune. Totodata, aceasta caracteristica este
puternic influentata de sensul fibrelor, precum si de defecte.
Rezistenta la intindere transversala este in general foarte slaba; o astfel de utilizare
trebuie evitata. Prezenta fisurilor din contragere scade foarte mult rezistenta la intindere
perpendiculara pe fibre.
 Rezistenta la incovoiere
Pentru probe de aceleasi dimensiuni si aceleasi forte care actioneaza perpendicular
pe axa, comportarea la incovoiere variaza functie de pozitia suprafetelor de separatie intre
inelele de crestere.
Rezistenta la forfecare in lungul fibrelor
solicitarea la forfecare cel mai frecvent intalnita in constructii este proportionala cu
densitatea; din acest punct de vedere, rasinoasele au o comportare mai slaba.
Rezistenta la forfecare in lungul fibrelor este cu 50 60% mai mica decat cea la
forfecare transversala (perpendiculara pe directia fibrelor).
Deformabilitatea este diferita pe cele trei directii de solicitare (axiala, radiala,
tangentiala), pentru o aceeasi incarcare. Deformabilitatea pe directie axiala este de regula
ceva mai mare la compreisune decat la intindere.
Duritatea exprima rezistenta pe care lemnul o opune la penetrarea unui corp dur.
Duritatea mare implica o lucrabilitate mai redusa a lemnului. Duritatea este diferita pentru
diferite zone ale trunchiului. Este proportionala cu densitatea lemnului si scade cu
cresterea umiditatii.
Rezistenta la soc (rezilienta) maxima se manifesta pe directie radiala, iar cea
minima pe directie tangentiala.
Functie de rezistenta la soc, lemnul se clasifica astfel:
lemn rezilient: frasin, bread; apt pentru unelte, schiuri, grinzi;
lemn mediu rezilient: stejar, fag, apt pentru tamplarie;
lemn fragil; cedru, apt pentru alcatuiri fixe (ex. Tavane suspendate).
Flexibilitatea caracterizeaza mai mult sau mai putin lemnul, in raport cu urmatoarele
proprietati:
rezistenta la indoire: sageata mica inainte de rupere; in raport cu greutatea lor
specifica mai mica, rasinoasele au o rezistenta semnificativa la indoire, de unde
utilizarea lor la schelele structurale; in schimb fagul, care se curbeaza usor, este
folosit la fabricarea mobilei;
tenacitate: fermitate; proprietatea de a suporta simultan eforturi ridicate si deformatii
mari, inainte de a se rupe;
rigiditate: raportul intre sectiunea piesei si sageata sa in momentul ruperii; intre
diversele esente, lemnul cel mai rigid se rupe repede si casant.

Durabilitatea
Se refera la proprietatea lemnului de a rezista la actiunea factorilor de mediu
(umiditate atmosferica, apa absorbita prin capilaritate, intemperii, ciuperci si insecte,
solicitari termice, chimice si mecanice).
In general, lemnul cel mai durabil in conditii normale de utilizare este cel care:
contine cantitati suficiente de rasini, oleo-rasini, tanin;
este dens;
nu contine substante care fermenteaza; albumul contine amidon si glucoza ce
constituie o hrana obisnuita a insectelor xilofage;
este amplasat intr-un mediu uscat.
Lemnul supus unei umiditati constante este durabil; lemnul de arin, stejar, ulm,
complet scufundat in apa dulce poate dura cinci secole. In atmosfera uscata, la adapost,
acesta poate dura mai multe milenii.

Procedee de clasificare a lemnului pe clase de calitate

Clasificarea lemnului in clase de calitate este foarte importanta pentru folosirea
economica si rationala a lemnului astfel incat acesta sa fie un material fiabil si competitiv.
Claselor de calitate "de rezistenta", date diferentiat functie de specie iar in unele
norme si pentru produse de lemn, li se asociaza valori concrete ale rezistentelor mecanice
la diferite solicitari.
Clasarea vizuala
In metoda de clasare vizuala traditionala se are in vedere corelatia caracteristicilor
de rezistenta ale lemnului cu:
viteza de crestere, exprimata prin latimea inelelor anulate;
factori de reducere a rezistentei legati de defecte si anomalii cum ar fi nodurile,
crapaturile, inclinarea fibrelor, lemnul de compresiune, atacul datorita insectelor,
ciupercile sau a altor cauze;
limitarea defectelor biologice;
Clasarea vizuala are o serie de avantaje si dezavantaje si anume:
este simpla si usor de realizat fara a necesira o formare tehnica superioara;
nu necesita echipamente deosebite;
necesita destul de multa munca si de multe ori este ineficace deoarece poate sa ia
in considerare structura interna a lemnului si densitatea sa care sunt factori ce
influenteaza decisiv rezistenta;
nu este eficace daca nu este corect aplicata fiind influentata de subiectivitatea
clasatorului.
Clasarea mecanica
Desi mai costisitoare, a fost introdusa pentru a elimina dezavantajele clasarii
vizuale. Principalul parametru de clasare modulul de elasticitate determinat prin
incovoiere. Incercarea consta in solicitarea la incovoiere a fiecarei piese intre doua
reazeme plasate la 0,5...1,2 m distanta unul de altul luandu-se in considerare marimea
incarcarii pentru o sageata impusa sau sageata sub o incarcare data.

Clase de calitate ale lemnului

Specia Clase de rezistenta

C10 C18 C24 C30 C40
Molid, brad, larice, pin X X X - -
Stejar, gorun, cer, salcam - X X X -
Fag, mesteacan, paltin, frasin, carpen - X - X X
Plop, anin, tei X X - - -

Produse de material lemnos folosite in constructii

functie de modul cum pastreaza sau nu structura lemnului din care provin produsele
de lemn utilizate ca materiale de constructii, se impart in doua categorii:
produsele care pastreaza structura materialului lemnos din care provin
produse care, datorita unor operatii tehnologice (aschiere, defibrare, impregnare,
presare, incleiere etc.) nu mai pastreaza structura materialului lemnos sau o
pastreaza in proportie redusa (PAL, PFL) si care pot fi considerate produse
moderne din lemn.
Produsele care pastreaza structura lemnului, dupa gradul de prelucrare pot fi:
produse brute: produse de lemn ecarisat (scanduri, dulapi, sipci, rigle si grinzi); produse
semifinite (lemn incleiat, panouri) si finite.
Produsele care nu pastreaza structura lemnului au aparut din necesitatea de a
inlatura inconvenientele lemnului legate de dimensiunile naturale si de anizotropie si
complecteaza produsele din lemn compozit care pastreaza structura lemnului (lemn
incleiat, placaje, lemn stratiificat).
Panourile din lemn compozit sau din lemn reconstituit prezinta, in raport cu lemnul
masiv, o serie de avantaje si anume:
nivelul de dispersie a caracateristicilor mult redus;
anizotropie redusa;
stabilitate a dimensiunilor in plan;
o varietate mai mare a dimensiunilor.

Produse brute din lemn

Produsele brute din lemn sunt obtinute din trunchiuri curatate si decojite, tratate sau
nu si sunt folosite direct la esajodaje, schele si piloti, stalpi pentru linii aeriene, elemente
de rezistenta la diferite structuri (popi, pane, grinzi etc.)
Traverse de lemn pentru cale ferata
Traversele se obtin prin cioplirea sau fierastruirea si cioplirea lemnului brut de
foioase cu realizarea diferitelor forme ale sectiunii transversale.
Produse din lemn ecarisat (cheresteaua)
Cheresteaua este lemnul ecarisat care se obtine din lemnul brut debitat in sens
longitudinal obtinandu-se produse de diferite dimensiuni (scanduri, dulapi, sipci, rigle,
grinzi) avand cel putin doua suprafete plane si paralele.
Din produsele de cherestea fac parte:
Scandurile, produse cu fetele plane si paralele avand grosime de maximum 24 mm
la rasinoase si 40 mm la foioase si latimea de cel putin 80 mm;
Dulapi, produse cu fetele plane si paralele avand grosime intre 28...75 mm la
rasinoase si 50...90 mm la foioase si latimi mai mari decat dublul grosimii dar cel putin 100
mm.
Grinzile, produse cu doua, trei sau patru fete plane, avand sectiunea patrata sau
dreptunghiulara si latura de minimum 100 mm, la rasinoase si 120 la foioase.
Riglele (grinzisoarele) au latura minima de cel putin 100 mm pentru rasinoase si
120 mm pentru foioase.
Sipcile, produse cu fetele si canturile plane si paralele cu grosimi de 12...24 mm si
latimi de masimum 48 mm la rasinoase respectiv grosimi de 19...40 mm si latimi de
maximum 40 mm la foioase.

Furnir
Furnirul este un produs obtinut prin taierea, longitudinala sau tangentiala, a
trunchiului arborelui in foi subtiri (0,08...7 mm). Dupa modul lor de utilizare furnirele sunt:
furnire estetice, pentru mobilier si furnire tehnice.
Furnirele tehnice, destinate fabricarii placajelor, panelelor, lemnului stratificat,
produselor mulate din lemn, etc. Se obtin din lemn de foioase si rasinoase prin derulare
centrica in foi subtiri cu ajutorul unor masini speciale.

Lemn incleiat
Lemnul incleiat este un material de constructie de inalta tehnologie, avand
numeroase avantaje comparativ cu lemnul masiv. Produsele de lemn incleiat sunt realizate
din mai multe piese de lemn ecarisat asezate, de obicei, orizontal, unele peste altele si
imbinate prin intermediul unor pelicule de incleiere, prin presare. Elementele componente
cu latime de maximum 20 cm sunt suprapuse si incleiate cu concavitatea inelelor anuale
orientata in sus cu exceptia primului element care este plasat invers.
Dispunerea astfel a elementelor reduce la minimum contractia transversala si
eforturile de intindere transversala din variatii climaterice care actioneaza asupra lemnului
si in imbinarile incleiate.
Daca latimea produsului depaseste 20 cm este recomandabil sa se plaseze doua
elemente unul langa altul cu decalarea rostului de imbinare pe o distanta de minimum de 2
ori grosimea elementelor.

Elementele ncleiate care se folosesc la realizarea grinzilor sau a stlpilor au, n

mod curent, seciune rectangular. Se pot realiza i elemente ca seciuni transversale I i
sub form de cheson, cu unele dificulti n procesul de fabricaie care ns sunt
compensate prin avantajele n planul stabilitii i al flambajului elementelor.
Grinzile din elemente de lemn ncleiate pot fi drepte sau curbe, cu moment de
inerie constant sau variabil. Geometria cea mai des folosit pentru grinzi este cea cu o
singur pant, curbe cu seciune constant cu dou pante i cu intrados curb.
Se constat c majoritatea caracteristicilor mecanice ale elementelor din lemn
ncleiat sunt superioare celor ale lemnului din elementele componente, lucru explicat prin:
reducerea efectelor defavorabile datorate defectelor excentrice, cum sunt
nodurile, care la piesele individuale introduc eforturi din ncovoiere;
- reducerea efectului slbirii seciunii datorit nodurilor, prin consolidarea produs
de elementele adiacente;
 - asigurarea unui element mai omogen cu efect pozitiv asupra rezistenelor i
asupra densitii generale, care se apropie mult de densitatea medie a elementelor
componente.

Placaje
Placajele sunt panouri de diferite dimensiuni, realizate dintr-un numar impar (minim
3) de straturi de furnir, incleiate prin presare la cald la o temperatura de 90C...150C cu
diverse tipuri de adezivi. Foile de furnir folosite la placaje se obtin prin derulare
longitudinala a trunchiului si au grosime de 1...4 mm.
Fibrele foilor exterioare sunt dispuse in acelasi sens, iar fibrele foilor intermediare in
sensuri alternative simetric fata de axa mediana. In mod obisunit fibrele sunt dispuse
perpendicular unele pe altele la doua foi alaturate.

Placajele se caracterizeaza prin cateva particularitati fata de lemnul din care sunt
realizate foile de furnir si anume: densitate superioara, variatie mai redusa a umiditatii cu
variatia umiditatii mediului ambiant, variatii dimensionale reduse, deformatie de curgere
lenta mai mare, variatie mai redusa a durabilitatii functie de specia de lemn.

Lemnul stratificat
Lemnul stratificat sau lamelat, facand parte din produsele de lemn reconstituit, a
aparut in anii 1960 si s-a dezvoltat ,ult in anii 1980. el a fost realizat din necesitatea
reducerii efectelor negative a defectelor asupra rezistentelor produsului final.
Lemnul lamelat se caracterizeaz, fa de lemnul natural, prin: durabilitate
comparabil, umiditate de echilibru n serviciu cu 2% mai mic, caracteristici mecanice
superioare, variaii dimensionale n funcie de umiditate mai mici. Densitatea caracteristic
este k = 500 kg/m3 iar densitatea medie are valoarea m = 520 kg/m3.
Lemnul lamelat se difereniaz de placaj prin aceea c orientarea fibrelor tuturor
foilor, sau a majoritii lor este paralel, astfel nct se pot obine dimensiuni cu mult mai
mari.

Panel
Panelul este un produs alcatuit dintr-un miez de sipci de lemnn masiv lipite sau nu
intre ele si acoperite pe ambele fete cu foi de furnir sau placaj. Fibrele foilor de furnir sunt
perpendiculare pe directia fibrelor sipcilor. Orientarea fibrelor sipcilor de lemn este
considerata ca fiind sensul de rezistenta principal.
In Romania panelul se fabrica cu sipci lipite intre ele si are:
grosime de 16; 18; 19; 22 si 25 mm'
 formate (lungime x latime) de 1220 x 2200 mm; 1220 x 2440 mm; 1250 x 2000 mm.

Produse finite din lemn

Produsele finite din lemn pastreaza structura lemnului si se pun in opera fara nici o
modificare a dimensiunilor sau cu modificari minime.
Din categoria acestora fac parte elementele folosite la pardosea (parchetele,
frizurile, pervazurile, pavelele etc.) elementele pentru compartimentari si elementele de usi
(panouri celulare).
Parchetele se confectioneaza din lemn de rasinoase (stejar, fag).
Pavelele sunt elemente de lemn masiv, cilindrice sau prismatice, folosite pentru
pavaje si pardoseli.
Panourile celulare sunt formate dintr-un cadru rigid de lemn masiv, avand in interior
o serie de celule formate din fasii de PFL, acoperit pe ambele fete cu placi PFL sau placaj.

Panouri din particule din lemn

Pentru a inlatura inconvenientele lemnului legate de dimensiuni si anizotropie in
timp au fost cautate noi solutii de utilizare a lemnului. O prima cale de rezolvare in acest
sens o constituie placajele si lemnul stratificat care au la baza furnirele si adezivi de
legatura. O a doua rezolvare o constituie elementele tip realizate din particule din lemn
(fibre, lamele, aschii, etc.) aglomerate cu aditivi, asigurand astfel punerea in valoare a
tuturor rezervelor forestiere, inclusiv a deseurilor si a elementelor mici de lemn, elemente
in care particulele reprezinta aproximativ 85% din volumul panoului si au la baza in
principal lemnul de rasinoase.

Panouri din aschii de lemn (PAL)

Placile din aschii de lemn sunt produse semifabricate care se obtin prin prepararea
la cald a particulelor mici, fine sau a lamelelor de lemn amestecate cu un liant.
Ca si liant se folosesc rasini sintetice continutul fiind de aprox. 11% din masa totala,
pentru straturile exterioare si 5% pentru zona centrala. Presarea se realizeaza
perpendicular pe fete sau paralel cu fetele (extrudare).

Panouri OSB (Oriented Strand Board)

Panourile OSB se realizeaza din lamele de lemn cu rasini sintetice, care reprezinta
2...4% din masa totala.
Panourile se realizeaza din trei straturi. Straturile exterioare, egale ca grosime, au
lamelele orientate paralel cu lungimea panoului iar stratul interior, care reprezinta aprox.
50% din volum are lamelele orientate perpendicular pe lungimea panoului.
Grosimea panoului este de 6...40 mm (uzual de max 25 mm) iar densitatea este de
550...750 kg/mc.
 Panouri din fibre din lemn (PFL)
Panurile sunt fabricate din fibre lignocelulozice, a caror coeziune se realizeaza fie
prin presare la cald sau uscare, fie datorita proprietatilor adezive proprii, fie prin adaugare
de lianti.
Panourile semidure si dure se obtin prin presare la temperatura de 160...180C. Se
pot obtine si panouri extra-dure din panourile dure prin tratare intr-o baie de huila calda cu
amelioratori de rezistenta sub forma de rasini.
Procedeul uscat foloseste ca si lianti rasini sintetice, in proportie de 10% din masa
si tehnologia presarii. Produsul obtinut are grosimi de pana la 40 mm si densitate de
600...1100 kg/mc.

Caracteristici fizice si mecanice ale lemnului

Umiditatea
Umiditatea reprezinta o caracteristica deosebit de importanta care influenteaza
toate proprietatile fizice, mecanice, de deformatie si tehnologice ale lemnului si ale
produselor derivate din lemn. Variatia umiditatii duce, de asemenea, la modificarea in
anumite limite a dimensiunilor elementelor.
Umiditatea relativa (ur) sau absoluta (ua) a lemnului se determina prin metoda
uscarii epruvetelor si se exprima prin raportul intre cantitatea de apa si masa lemnului in
stare naturala respectiv uscata (masa constanta dupa o uscare la o temperatura de
103C) folosindu-se relatiile:
m m2
ur= 1 100 [%]
m1
m m2
u a= 1 100 [%]
m2
unde:
m1 masa epruvetei in stare naturala, inainte de uscare, g;
m2 masa epruvetei dupa uscare, g.
Determinarea umiditatii se poate face si cu metoda extractiei de apa sau cu ajutorul
unor instrumente de masurare electrice.

Densitatea
Lemnul, prin structura sa, este un material mai mult sau mai putin poros dar
densitatea reala a substantei lemnoase este de 1,55 g/cm3 si este aceeasi pentru toate
esentele.
Densitatea aparenta reprezinta una din caracteristicile foarte importanta ale
lemnului deoarece proprietatile fizice, mecanice si tehnologice ale lemnului sunt
conditionate de valoarea acesteia.
Variatia densitatii lemnului influenteaza caracteristicile mecanice ale acestuia. Astfel
s-a constatat, de exemplu pentru rasinoase ca variatia densitatii caracteristice de la 500
kg/mc la 400 kg/mc duce la scaderea rezistentei la compresiune cu pana la 30%; din acest
motiv nu se foloseste la elemente de rezistenta lemn de rasinoase cu densitate sub 400
kg/mc.
Densitatea aparenta depinde de specia lemnului, de continutul de umiditate, de
pozitia lemnului si de zona din trunchi de unde este prelevata proba.
In practica se utilizeaza densitatea aparenta a lemnului verde, densitatea in conditii
climaterice normale, densitatea lemnului uscat, si densitatea conventionala
corespunzatoare unei anumite umiditati.
 Densitatea aparenta a lemnului [kg/mc] pentru lemn
Specie Verde Umiditate 15% Uscat
Brad 1000 450 410
Molid 740 480 430
Pin 700 520 490
Stejar 1110 740 650
Fag 1010 750 690
Frasin 920 760 680
Salcam 880 750 730
Tei 740 460 490

Contractia si umflarea
Prin contractie si umflare se intelege schimbarea dimensiunilor lemnului sub
influenta variatilor de umiditate.
Deoarece din punct de vedere higroscopic peretii celulelor cuprind o cantitate de
apa corespunzatoare umiditatii mediului inconjurator aceasta cantitate variaza cu
umiditatea exterioara si provoaca contractia sau umflarea lemnului.
Deformatiile datorita variatiei umiditatii sunt influentate de specia lemnului, de
structura si densitatea lui precum si de prezenta in volumul elementelor din lemn a unei
cantitati mari de lemn de alburn, care determina deformatii mai mari.
Contractia si umflarea sunt in mare majoritate reversibile si au valori mult diferite pe
cele trei directii ale lemnului (longitudinal, radial sau tangential). Schimbarile dimensiunilor
sunt minime pe directie paralele cu fibrele, maxime in directie tangentiala la fibre si au
valori medii in directie radiala.
Dei deformaiile longitudinale paralele cu fibrele sunt practic neglijabile la lemnul
masiv, exist unele elemente de nlimi mari (cum sunt grinzile ncleiate) la care, datorit
diferenelor de umiditate din fibrele extreme, pot aprea deplasri verticale importante de
care trebuie s se in seama. Acest fenomen este accentuat iarna n situaia elementelor
cu izolaie termic pe o anumit nlime cnd partea inferioar a grinzilor, situat la
interior, este nclzit iar partea superioar este amplasat n zon rece i cu umiditate
mai mare.
Fenomenele de contracie i umflare pot crea de asemenea dificulti pentru
mbinrile elementelor de lemn ducnd la jocuri i la pierderea unei pri a rezistenei
mecanice a ansamblului. n astfel de situaii este recomandabil ca mbinrile s fie
realizate n aa fel nct s permit asigurarea unei eventuale reglri periodice a mbinrii.
Deformaiile pronunate din contracie i umflare, mai ales n cazul elementelor
subiri (scnduri), pot fi contracarate, n afar de msurile de uscare i de evitare a
variaiilor de umiditate i printr-o serie de reguli de utilizare.
Pentru elementele la care deformaia de contracie nu este de dorit s apar se
recomand folosirea unor scnduri radiale iar pentru aezarea i prinderea scndurilor
tangeniale trebuie respectate o serie de reguli constructive (fig. de mai jos) atunci cnd
acestea se folosesc.
Astfel, la scndurile tangeniale aezate pe un rnd, dispunerea lor cu inelele
anuale aezate alternativ cu concavitatea n sus i n jos este cea corect pentru
contracararea deformaiei.
De asemenea dispunerea cuielor sau a buloanelor de fixare trebuie s in seam
de tendina de deformare a elementelor asamblate. Spre exemplu n figura b se arat
dispunerea incorect i corect a cuielor de prindere a scndurilor pentru a mpiedica
tendina de deformare iar n fig.c dispunerea corect i incorect a cletilor la un pop de
sarpant i modul de prindere a lor.

Rezistentele lemnului conform normei EUROCODE 5

Rezistenta de calcul pentru un parametru mecanic (Xd) se determina plecand de la
valoarea caracteristica (Xk) modificata cu un coeficient care tine seama de variatia
rezistentei cu durata de incarcare si cu umiditatea elementului (kmod) si un coeficient partial
de siguranta ( M ).
Relatia de calcul are forma:
X d =k mod X k / M
Rezistentele caracteristice pentru lemn masiv de rasinoase (clasat in noua clase de
rezistenta) si lemn masiv de foioase (clasat in sase clase de rezistenta) sunt date in
tabelul urmator.

Rezistentele caracteristice (N/mm2) pentru lemn masiv de rasinoase

Solicitarea Simbol Clase de calitate
C14 C16 C18 C22 C24 C27 C30 C35 C40
Incovoiere fm,k 14 16 18 22 24 27 30 35 40
Intindere paralela cu fibrele ft,0,k 8 10 11 13 14 16 18 21 24
Intindere perpendiculara pe ft,90,k 0.3 0.3 0.3 0.3 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4
fibre
Compresiune paralela cu fc,0,k 16 17 18 20 21 22 23 25 26
fibrele
Compresiune fc,90,k 4.3 4.6 4.8 5.1 5.3 5.6 5.7 6 6.3
perpendiculara pe fibre
Forfecare fv,k 1.7 1.8 2 2.4 2.5 2.8 3 3.4 3.8
 Clase de calitate
Solicitarea Simbol
D30 D35 D40 D50 D60 D70
Incovoiere fm,k 30 35 40 50 60 70
Intindere paralele cu fibrele ft,0,k 18 21 24 30 36 42
Intindere perpendiculara pe fibre ft,90,k 0.6 0.6 0.6 0.6 0.7 0.9
Compresiune paralela cu fibrele fc,0,k 23 25 26 29 32 34
Compresiune perpendiculara pe fibre fc,90,k 8 8.4 8.8 9.7 10.5 13.5
Forfecare fv,k 3 3.4 3.8 4.6 5.3 6
2
Rezistentele caracteristice (N/mm ) pentru lemn masiv de foioase

Coeficientul partial de siguranta privind materialul ( M ) are valorile functie de

starile limita la care se face calculul si anume:
1,3 la starile limita ultime pentru combinatia fundamentala, pentru lemn si materiale
derivate din lemn;
1,1 la starile limita ultime pentru combinatia fundamentala, pentru elementele
metalice folosite la imbinari;
1,0 la starile limita ultime in combinatia accidentala
1,0 la starile limita de exploatare normala.

Sisteme constructive cu stalpi si grinzi

Grinzi prncipale si secundare suprapuse

Schema axonometrica a structurii

 Schema de principiu a nodului caracteristic

Exemple de imbinari
a) imbinare grinda / stalp cu cornier din otel
b) grinzi principale imbinate la 60 pe un stalp continuu.

Grinzi secundare "in cleste"

Schema axonometrica a structurii

Scheama de prinzipiu a nodului caracteristic

 Exemplu de imbinari cu eclise din lemn sau din otel; fixarea diagonalelor

Sisteme constructive cu pereti portanti

Pereti din barne suprapuse

Barne cu sectiuni circulare

a) Barne din lemn brut, suprapuse alternativ in raport cu diametrele; perete aerat
b) Barne cu sectiune regulata, rost cioplit concav, etansat cu muschi sau fuior de canepa
gudronata
c) Barne cu suprafata mare de rezemare, imbinare cu lamba adaugata.

Barne cu sectiuni rectangulare (lemn ecarisat)

Grosimi:
pereti exteriori: 10 12 14 cm
pereti interiori: 8 10 cm
a) Barne cu rosturi cioplite concav, umplute cu muschi
b) Barna cu dubla lamba si uluc (10 cm grosime)
c) Barne cu dubla panta, cu uluc si lamba adaugata
 Pereti cu schelet in zabrele

Constructii cu pereti din panouri

Sistemele constructive bazate pe panouri prefabricate sunt in general sisteme
modulare, urmarindu-se compunerea cladirilor cu un numar cat mai mic de elemente
(panouri) repetabile.
Sistemul permite prefabricarea cea mai completa a constructiei de case din lemn,
prin folosirea de panouri complet finisate, standardizate si produse industrial. In acest caz,
proiectarea modulara este menita sa permita integrarea si intercorelarea panourilor de
catalog in cadrul unor cladiri diverse.
Panourile pot fi clasificate astfel:
a) Dupa dimensiuni:
Panouri de dimensiuni mici:
latime l=1...1,2 m (functie de materialul de placare); inaltime h inaltimea etajului.
Panourile dimensiunile mici permit combinatii in plan; sunt utile pentru partiuri flexibile,
constructii individuale si prefabricare.
Panouri de dimensiuni mari:
latime l=4,80...10 m; inaltime h = inaltimea etajului.
Panourile de mari dimensiuni se obtin din preasamblarea unor panouri de dimensiuni mici
asociate prin talpi superioare si inferioare continui.
Distanta intre montanti depinde de sistemul de descarcare a fortelor, modul de racordare
cu peretii perpendiculari, trama compozitionala, dimensiunea materialelor de placare.
Constructiile din panouri portante de mici dimensiuni, fara placare exterioara
suplimentara; rosturile mai multe si expuse implica rezolvari "delicate: pentru asigurarea
etansarii.
Constructia din panouri portante de mari dimensiuni, realizate prin preasamblarea
unor panouri de dimensiuni mici, fara placare exterioara suplimentara.
Constructie din panouri chesonate de planseu.
b) Dupa pozitie:
Panouri verticale: panouri de pereti, in variantele dimensionate definite anterior
Panouri orizontale (sau inclinate); panouri de planseu intermediar; panouri de
acoperis (plan sau inclinat).

c) Dupa forma:
panouri plane (de diferite dimensiuni, in diverse pozitii, cu grad diferit de
prefabricare)
Elemente spatiale
Elementele spatiale permit un grad avansat de prefabricare a structurii, dar si a
compartimentarilor nestructurale, a finisajelor si chiar a instalatiilor integrate, facand posibil
un montaj foarte rapid. Dimensiunile elementelor spatiala sunt determinate, intre altele, de
greutatea acestora si de posibilitatile de transport, depozitare si manipulare existente.

d) Dupa gradul de prefabricare:

panouri integral prefabricate
panouri partial prefabricate

Imbinarea pieselor din lemn

Putin dens, lemnul rezista la incarcari concentrate si legaturi punctuale.
Transmiterea eforturilor trebuie facuta tinand cont de directia fubrelor si asigurata printr-o
suprafata de contact suficienta. Totodata, in raport cu incarcarile transmise, lemnul implica
cu sectiuni mari, indeosebi in cazul sistemelor cu schelet traditionale. Pe de alta parte,
fiind putin dens, se fasoneaza usor.
Imbinarile traditionale (dulgheresti) coreleaza aceste caracteristici ale lemnului,
bazandu-se in mod exential pe geometria imbinarii, ceea ce implica taierea adecvata a
pieselor ce urmeaza a fi imbinate (imbinari cu chertare sau dulgheresti). Imbinarile
traditionale cu ajutorul carora au fost realizate toate structurile clasice din lemn si multe
din cele recente, chiar de mari dimensiuni pot necesita folosirea unor piese auxiliare de
legatura, din lemn sau metalice (pene, dornuri, cuie, scoabe, buloane, placute dintate,
etc.) cu rol de siguranta, in sensul impiedicarii deplasarilor relative ale pieselor in caz de
incarcari neprevazute.
Sistemele moderne de imbinare (ingineresti) folosesc materiale auxiliare mai fiabile,
permitand geometrii mai putin complicate si restrictive ale imbinarilor, si sunt verificate in
detaliu prin calcule.

Piese de legatura
Piese de legatura din lemn
Dornurile si penele de lemn sunt cele mai frecvente piese complementare
imbinarilor traditionale.
Dornurile sunt piese din lemn dur, de forma cilindrica, usor tronconic sau nu. In
general sunt asociate imbinarilor cu cep si scobitura, imbinarilor "la jumatate-lemn" si celor
"in furca", pentru a impiedica deplasarile si/sau desfacerea imbinarii.
 Penele sunt elemente prismatice din lemn dur, de doua categorii:
pene cu fete paralele, introduse in locasuri de aceeasi forma si dimensiuni
practicate la jonctiunea dintre doua piese de lemn ce trebuie asamblate; sunt solicitate in
principal la compresiune axiala si forfecare.

pene cu o fata inclinata, solicitate la compresiune pe directie inclinata sau chiar

transversala.

eclisele de lemn, leaga in acelasi plan doua sau mai multe piese de lemn, fiind
fixate cu cuie sau suruburi. Aceste imbinari adecvate unor lucrari de mica si medie
importanta, sunt calculate functie de grosimea placilor si distantele reglementare de fixare
a cuielor.
 Piese de legatura din metal
Imbinarile cu tije functioneaza pe principiul repartizarii eforturilor pe un numar mare
de sectiuni mici.
Cuiele: deopotriva empirica si moderna, asamblarea cu cuie poate fi utilizata pentru
imbinari portante si este simplu de pus in opera. De preferinta gaurile sunt date in
prealabil, avand un diametru de cca 95% din diametrul cuielor, ceea ce previne craparea
lemnului si permite utilizarea mai eficienta a cuielor. Distantele intre cuie si fata de margini
sunt reglementate. In cazul solicitarii la smulgere, trebuie utilizate cuie profilate.
Placile perforate fixate cu cuie: ilustreaza simplitatea si performantele cuielor. Placi
metalice de 4 6 mm grosime perforate si prevazute cu o strapungere axiala cu margini
ranforsate, sunt fixate in atelier cu cuie de interfetele ieselor de asamblat. Pe santier, un
bulon de articulatie asociaza piesele realizand o articulatie ideala cu parti metalice
ascunse si deci protejate contra focului.

Suruburile penru lemn: prezinta avantajul mai bunei rezistentei la smulgere decat
cuiele netede. Aceasta rezistenta se reduce cu timpul, pe masura ce lemnul se usuca. Pe
de alta parte, cu cat lemnul este mai umed, cu atat relatia cui/gaura se altereaza in raport
cu eforturile perpendiculare pe cui.
Scoabele: snt in general utilizate in cadrul constructiilor traditionale, pentru
mentinerea in pozitie a imbinarilor, fara a transmite propriu-zis eforturi.
Agrafele: in general utilizate in atelier, cu pistoale performante si calculate pe baza
rezultatelor incercarilor de laborator; sunt de regula utilizate la peretii cladirilor cu schelet
de lemn.
Buloanele: asamblarea numai cu buloane prevazute cu rondele sau placute, si
piulite este adecvata doar in cazul imbinarilor solicitate la intindere si pentru constructii
provizorii demontabile. In cazul in care buloanele lucreaza la intindere, trebuie verificat ca
rondelele sau placutele sa aiba o suprafata suficienta pentru repartizarea eforturilor de
compresiune pe lemn.
Brosele: sunt tije de otel cu diametre peste 6 mm, introduse fortat in perforatii
prealabile cu diametru cu 0,2...0,5 mm mai mic ca diametrul tijei si traversand integral
ansamblul pieselor. Pentru siguranta, este utila prevederea unei legaturi suplimentare.
Permit realizarea de imbinari fara joc, spre deosebire de buloane. Asamblarea are un
comportament ductil, favorizat de diametre cat mai mici. Tehnologii recente de mare
precizie, asistate de computer, permit asocierea de brose cu diametre foarte mici, cu piese
metalice in plane multiple.
 Piesele metalice de suprafata
Gujoanele: pot fi din fonta sau otel.
gujoane din fonta Greim si un nod de grinda cu zabrele realizat cu un astfel de
dispozitiv.
Gujoane din otel: un gujon inelar si un semicrampon Bulldog.
Crampoanele Bulldog sunt frecvent utilizate, dar rareori cu lemn dur. Trebuie sa fie
suficient de groase pentru a nu dispune datorita ruginii care le poate afecta.

Conectori dintati menig sunt compusi din tije de otel fine si ascutite fixate intr-o
placa constituita din doua straturi de material plastic. Placile standard pot fi decupate dupa
geometria suprafetei imbinarii.
Conectori dintati obisnuiti, cu utilizare diferita de cea a placilor Menig, sunt din tabla
de otel cu dinti ridicati prin stantare pe una din fete. Pusi in opera prin presare, permit
asamblarea unor piese de aceeasi grosime (min. 30 50 mm), pe baza unui principiu
inrudit cu prinderea in cuie dar asigurand o mai buna transmitere a eforturilor; zona de
tabla nestantata contracareaza tendinta de crapare a lemnului.
Constituie unul din cele mai economice sisteme de asamblare a pieselor cu
sectiune mica. Necesita insa studii si prevederi apeciale in ceea ce priveste exigentele de
rezistenta la foc.

Piese metalice spatiale

Permit o gama larga de asamblari, putand inlocui majoritatea imbinarilor
traditionale, cu conditia protejarii lor anticorozive si antifoc.
Avantaj: montaj simplu, crestere sensibila a valorii eforturilor posibil de preluat fara
deplasari, performante mari asociate unor sectiuni de lemn de dimensiuni reduse; permit
un calcul mai putin aleatoriu si o verificare prin incercari.
 Piesele metalice sunt fixate de piesele de lemn fie cu tije scurte galvanizate sau din
inox (crestate, inelate sau spiralate), fie cu brose si/sau buloane. Unele piese sunt
prevazute cu pinteni de pozitionare care faciliteaza montajul.
Pot fi standard sau piese speciale, ascunse sau aparente.
Piesele aparente presupun, dincolo de criteriile de rezistenta si montaj, un studiu
estetic al conformarii; uneori necesita aplicarea unui material de acoperire, cu rol de
protectie antifoc si/sau estetic; implica un control riguros al tratamentului anticoroziv dupa
punerea in opera.
Piesele ascunse implica frecvent un tratament anticoroziv special; precizia de
montaj limiteaza multiplicarea numarul de piese inima si ca atare eforturile posibil de
preluat; presupun un utilaj asistat de calculator; necesita un montaj specific pentru axiala a
barelor de lemn.

Piese standard
Saboti: curenti, realizati din tabla galvanizata. Trebuie utilizate profilele adecvate
(min. De joc 2/3 din sectiunea lemnului de rezemat).

Platbande de ancorare: sunt preperforate si permit legarea fetelor superioare ale

grinzilor, asigurand continuitatea si conlucrarea intre acestea.

Imbinarile prin incleiere

Ofera avantajul unei distributii optime a eforturilor, realizand continuitatea dintre
elementele imbinate pe toate suprafetele de contact. Acest fapt constituie un avantaj in
ceea ce priveste transmiterea eforturilor de tractiune si de forfecare.
Alte avantaje: obtinerea de forme "pure"; reparatii simple; protectie la foc prin scut
termic. Constituie o etapa importanta intr-un lung sir de inovatii in domeniu.
Aspecte delicate: ruperea in planul imbinarii nu trebuie sa se produca anterior
ruperii pieselor asamblate; necesita testari de etalonare; implica mentinerea sub control a
temperaturii ambiante si a umiditatii lemnului.
Sunt folositi adezivi pe baza de rasini sintetice rezistente la actiuni climatice.
Rasinile epozidice sunt adecvate indeosebi la imbinari cu rosturi mari sau pentru
asamblari lemn/metal.
Progresele realizate in productia de adezivi, in ceea ce priveste calitatea si
fiabilitatea acestora, a permis dezvoltarea tehnicilor constructive bazate pe lemn lamelar
incleiat. Incleierea poate fi utilizata, in conditii economice avantajoase, pentru mentinerea
provizorie in pozitie a pieselor de lemn, inaintea realizarii fixarii lor definitive. Pentru a
raspunde acestei nevoi, a aparut o intreaga generatie de adezivi cu priza rapida.

Principii de proiectare
Orice element structural trebuie sa se afle in stare de echilibru sub actiunea fortelor
exterioare (incarcari utile, greutate proprie, vant, etc.) si a legaturilor care il mentin in
pozitie (reazeme, incastrari).
Incarcarile pot fi grupate in mai multe categorii:
Incarcari statice: greutate proprie, incarcari utile uniform repartizate sau
concentrate, presiunea pamantului sau a apei.
Incarcari dinamice: vant, trepidatii ale unor utilaje, vibratii din trafic auto
Incarcari ocazionale: variatii de temperatura, atacuri chimice, contractia betonului
Incercari speciale: cutremur, impact, incendiu.
Principiile de baza pentru dimensionarea si conformarea unui element structural
sunt:
Rezistenta la solicitari
Stabilitatea locala
Limitarea deformatiilor
La acestea se adauga, in cazul lemnului, rezistenta la foc, respectiv durata de
conservare a proprietatilor de rezistenta la solicitari prin mecanism proprii materialului,
exigenta ce poate impune majorari ale sectiunii in raport cu aria necesara pentru
asigurarea rezistentei la solicitari.
Rezistenta la solicitari
Transmiterea incarcarilor implica mobilizarea fortelor interne, numite solicitari.
Limitele in care acestea pot fi suportate de elementele structurale (rezistenta ultima) sunt
determinate de caracteristicile materialului si ale sectiunii utilizate (aria); functie de
solicitarea specifica fiecarui element structural (grinda, stalp, tirant, etc) vom avea:
rezistenta la incovoiere, rezistenta la compresiune, rezistenta la intindere, etc.
Verificarea rezistentei presupune a demonstra ca solicitarile rezultate din incarcari,
multiplicate cu un coeficient de siguranta, nu depasesc rezistenta ultima a elementelor
structurale.
Stabilitatea locala
Problema stabilitatii se refera la prevenirea flambajului si a rasucirii elementelor
comprimate si respectiv incovoiate, ca si la voalarea unor parti de sectiune. Exemplul cel
mai frecvent intalnit il constituie barele comprimate zvelte ce prezinta o forma de
instabilitate specifica, numita flambaj. Aceasta zveltete (raportul intre sectiunea
transversala in inaltime) depinde de lungimea libera a elementului (lungimea de flambaj) si
de "imprastierea" materialului in sectiune. Astfel, cu cat elementul este mai zvelt (lungime
de flambaj mare si/sau material concentrat in centrul sectiunii), cu atat incarcarea la care
elementul comprimat isi pierde stabilitatea va fi mai mica.
Dimensionarea aproximativa a "zveltetei pieselor comprimate din lemn masiv
supuse la incarcari obisnuite, pentru limitarea riscului de flambaj.

Influenta conditiilor de rezemare a unui stalp asupra risului de flambaj

Limitarea deformatiilor
Este cazul general al elementelor incovoiate (grinzi, placi). Verificarea presupune a
demonstra ca deformatiile corespunzatoare incarcarilor reale din exploatare (sagetile) nu
vor depasi valori acceptabile pentru utilizarea cladirii.
Pentru un anumit material solicitat la incovoiere, singurul factor care influenteaza
deformatia este forma sectiunii, respectiv "imprastierea" materialului pe directia de
incovoiere.
Dimensionarea aproximativa a inaltimii sectiunii unei grinzi supuse la incarcari
obisnuite (locuinte) pentru limitarea sagetii:
1 1
h= L
17 20
Rezistenta la foc
Este vorba despre cerintele ce privesc durata de conservare a proprietatilor de
rezistenta la solicitari prin mecanisme proprii materialului si care pot impune majorari ale
sectiunii in raport cu aria necesara pentru asigurarea rezistentei la solicitari.

Stabilitatea ansamblului structural

In cazul sistemelor constructive cu stalpi si grinzi, stabilitatea ansamblului structurii
in raport cu fortele orizontale ce actioneaza asupra unei constructii (vant, cutremur, etc),
presupune prezenta unor asa-numite plane de contravantuire rigide (nedeformabile),
verticale si orizontale.
 Rigidizarea numai in plane verticale presupune cate un plan de contravantuire
verticala pe fiecare axa a tramei structurale, pe cele doua directii; grinzile perimetrale
asociaza planele verticale si le transmit incarcarile orizontale; nu este necesara
contravantuirea la nivelul planseelor.
Rigidizarea in plane verticale si orizontale: prezenta contravantuirilor orizontale
permite reducerea la a planelor verticale de contravantuire, cu conditia ca ele sa fu fie
concurente; presupune o conceptie particulara a planseelor (rigide in planul lor).
Posibilitati de realizare a planelor rigide:
Contravantuiri verticale: utilizat pe cat posibil peretii de compartimentare; pot fi
pereti din zidarie sau beton, sau pereti cu schelet de lemn prevazuti cu sisteme de
rigidizare: diagonale din bare de otel tensionate dispuse in cruce; diagonale din lemn;
scanduri batute diagonal; panouri rigide din derivate de lemn.
Contravantuiri orizontale: in planul planseelor si acoperisurilor trebuie prevazute
sisteme de rigidizare: scanduri asezate diagonal in raport cu trama, in 2 straturi pe directii
opuse; panouri derivate de lemn, in doua straturi cu rosturi decalate; diagonale din
platbande de otel dispuse in cruce.

Controlul deformarii lemnului

Deformabilitatea lemnului din variatii inerente de umiditate si anizotropia sa
(deformabilitate diferita pe cele trei directii, in ciuda simetriei aparente a pieselor) joaca un
rol important in ceea ce priveste criteriile de proiectare si punere in opera. Atunci cand
aceste caracteristici sunt luate in considerare atat la taierea pieselor, cat si la proiectarea
si executia constructiilor, respectivele deformari ale materialului pot fi nu numai compatibile
cu constructia si soliditatea ei, ci pot fi chiar folosite in favoarea acesteia.
Mentinerea sub control a deformarii lemnului prin proiectare si punere in opera se
refera, pe de-o parte, la orientarea sectiunilor in raport cu solicitarile si, pe de alta parte, la
modul de prindere si imbinare a pieselor (sisteme de fixare, rosturi, tolerante).
Orientare corect a unei piese covoiate (grind, pan): deformarea datorat
contragerii axiale (mai mare ctre periferia seciunii) este contrabalansat de sgeata din
incrcare.

Contragerea tangenial av d valori de cca 2 ori mai mari deci cea radial, seciunile
cletilor se deformeaz, dar fiind dispuse in acest fel, deschiz du-se ele se aeaz
progresiv pe marginile laterale, rmin stabile i intresc legtura.
O parte a caracterului particular al imbinrilor duble (in clete) sau multiple din lemn se
explic prin valorificarea in acest mod a asimetriei cvasi-inevitabile a pieselor ce le
compun (cleti, seciuni compuse, seciuni din lemn lamelar).
Orientare judicioas a birnelor din lemn ecarisat i a scandurilor de placare, lsand
crpturile din uscare la interior.

Fixarea scandurilor de placare, in aa fel incat lucrul acestora s nu fie impiedicat (cuiele
fixeaz fiecare scandur intr-un singur punct al seciunii sale).

Crestturile practicate in lungul scandurilor permit deformarea acestora fr a crpa (v. i

crestarea barnelor la construciile cu perei masivi, nuturile verticale ale stalpilor, etc).

Prevenirea strivirilor locale

Rezemarile
Conditiile de rezemare a pieselor de lemn nu trebuie sa conduca la aparitia unor
eforturi locale de compresiune transversala mai mari decat cele capabil a fi suportate de
lemn. Pe de alta parte, rezemarile implica frecvent relatia dintre lemn si un alt material
(zidarie, beton) cu rezistente mecanice mai mari.
Rezemarea lemnului pe zidarie sau beton.
(a) Rezemarea cu talpa de lemn continua care repartizeaza greutatea grinzii pe suportul
din zidarie si totodata previne o posibila strivire locala a grinzii de lemn.
(b) Rezemare pe consola metalica inglobata in beton , putand acompania deformatiile
elastice ale grinzii.
(c) Rezemare intr-un gol practicat in zid. Tolerantele mult mai mari specifice lucrarilor
zidarie impun un sistem de rezemare cu piese de calare din lemn dur, contraplacaj sau
material plastic.
 Rezemarea in nise prezinta riscul retentiei de umiditate. Dupa verificarea umiditatii
lemnului (max.18%), aceasta trebuie hidrofugat pe zona in contact cu zidaria. Atunci cand
finisajul interior permite, se va prevedea o prinderea "uscata".

1- piesa de calare; 2 zona hidrofugata; 3 piesa metalica de montaj uscat

Fixarea in dibluri expansive contituie o solutie eficienta de realizare a unei simple

rezemari, atunci cand dimensiunea pieselor de lemn permite traversarea cu un slit metalic
filetat, eventual cu interpunerea unor piese de calare.

Rezemare lemn pe lemn

Rezemarea grinda pe stalp cu talpa de repartitie din lemn dur pentru limitarea
eforturilor de compresiune transversala in grinda.

Protectia lemnului la exterior

Lemnul expus la actiunea factorilor climatici (soare, ploaie, zapada, umiditate
atmosferica) trebuie protejat. Anumite esente, cum este cedrul rosu, pot rezista
intemperiilor, dar isi modifica culoarea (capata o tenta gri) in zonele expuse.
Protejarea suprafetelor poate fi asigurata de urmatoarele categorii de produse:
iazuri produse de impregnare continand in general un compus insecticid si
fungicid; se aplica pe lemn uscat, dureaza 1 3 ani si pot fi reinnoite cu usurinta.
Vopsele pot fi permeabile la vapori sau etanse; pot dura 6 19 ani; nuantele
deschise au o durabilitate mai buna;
 lacuri mai durabile decat iazurile, dar expunerea la soare sau ploaie poate
determina discontinuitati partiale (fisuri) ale filmului protector facand posibila
infiltrarea apei si dezvoltarea mucegaiului; punerea in opera si mai ales intretinerea
sunt destul de delicate.

Elemente structurale compuse

Indiferent de specie, plantele lemnoase sunt in general caracterizate de o
conformare in care una dintre dimensiuni este accentuat dominanta; ca atare sunt
adecvate pentru realizarea de elemente constructive liniare (stalpi, grinzi, etc.). Aceasta
utilizare a lemnului este insa limitata, nu numai de rezistenta materialului, ci si de
dimensiunile maxime posibile ale elementelor masive, impuse de natura.
Ca atare, o data cu perfectionarea tehnicilor de prelucrare si asamblare a pieselor
de lemn, au evoluat si posibilitatile de utilizare a lemnului in structuri cu performante
superioare, prin realizarea unor elemente structurale compuse.
Astfel, pentru acoperirea unor deschideri medii si mari, pot fi utilizate grinzi cu
sectiuni compuse. Functie de modul de realizare, acestea se incadreaza intr-una din
urmatoarele categorii:
A. Grinzi cu inima plina
grinzi din elemente masive suprapuse
grinzi cu sectiuni si chesoanele din scanduri sau placi din derivate lemnoase
grinzi din lemn lamelar incleiat
B. Grinzi reticulare (in zabrele)
Desi de dimensiuni mari, aceste elemente structurale sunt realizate din piese mici.
Ca atare, este evident faptul ca, dincolo de caracteristicile mecanice proprii speciei de
lemn utilizat, un rol deosebit de important revine modalitatilor de asamblare a pieselor ce
compun elementul structural. Aceste sisteme de asamblare (cuie, gujoane, buloane,etc)
au menirea de a face posibila transmiterea eforturilor si deci de a asigura deplina
conlucrare intre diverse parti componente ale elementului structural.
Cu elemente structurale compuse pe baza unor astfel de tehnici se pot acoperii
deschideri si pot si preluate incarcari de acelasi ordin de marime ca si in cazul
constructiilor din otel sau din beton armat. Pentru elementele verticale pot fi adoptate
tehnici similare de realizare a unor stalpi cu sectiuni compuse.

Grinzi din elemente masive suprapuse

 Grinzi cu inima plina din scanduri

Grinzi si ferme in zabrele

deschiderea maxima: 20 m
sectiunile pieselor: grosime maxima 80 mm
unghiul dintre diagonale si talpi: max. 75

Grinzi triunghiulare incleiate

lungimea maxima a alementelor: 15 m
inaltime: 30 80 cm
unghiul dintre diagonele si talpi: 30 60

a. Ferma usoara; imbinari cu conectori dintati din tabla subtire de otel zincat; deschidere
max 20 m; distanta intre ferme: 0,25 2,55 m, curent 1,25 m.
b. Grinzi pentru acoperisuri plate; deschidere L=7 35 m; h=1/12L; imbinare cu placi de
otel introduse in fante, apoi fixate cu cuie dinspre exterior.
c. Ferme grele; imbinari cu placi metalice ascunse intercalate intre bare (conectori dintati
Menig); deschideri 10 45 m; curent 15 25 m, fara incarcari importante; h la mijloc min.
1/10L; distanta intre ferme curent pana la 5 m.
 Lemnul lamelar incleiat
Sistemul permite obinerea de elemente structurale, cu seciuni mari, cu orice
dimensiuni i forme (ca seciune transversal i profil longitudinal) prin suprapunerea i
lipirea de scanduri subiri (lamele) de grosimi mici (10 - 45 mm), din lemn de brad foarte
dens; lamelele sunt imbinate cap la cap cu crestturi in dini sau tiere oblic, rosturile
fiind decalate min. 50 cm.
Fiind alcatuite din lamele cu dimensiuni transversale mici, si deci flexibile,
elementele pot capata forme particulare (sectiuni variabile, curburi) fara dificultate. La
elementele curbe, raza de curbura determina grosimea: a/R=1/200 (a grosimi lamele;
R raza de curbura).
Dupa incleiere, rezistenta este data de ansamblul scandurilor suprapuse iar
sectiunea poate fi considerata integral activa. Lemnul lamelar incleiat este tot un material
anizotrop, dar de calitate omogena si stabil dimensional. Poate fi utilizat eficient in medii
cu umiditate mare si in medii agresive chimic.

a) Sectiune dreptunghiulara de grinda din lamele orizontale, b220 mm ; "inima"

lamelelor este orientata in sus, cu exceptia lamelei inferioare.
b) in cazul sectiunilor cu latime mai mare (b>220 mm), fiecare strat este compus din 2
lamele, rosturile fiind decalate pe verticala.
c) atunci cand lamelele utilizate au latimi mari (b>220 mm), sunt necesare nuturi
detensionate pe toata lungimea lamelelor si pe ambele lor fete.
 Semi cadru din lemn lamelar

Protectia si consolidarea elementelor din lemn

Existenta constructiilor din lemn, uneori cu vechimi de sute de ani, arata ca desi
lemnul este un produs natural in conditii optime de exploatare poate dura o perioada foarte
lunga de timp fara degradari notabile.
Pentru a identifica masurile preventive si curative in vederea inlaturarii riscurilor in
activitatea de proiectare initiala sau pentru reabilitarea structurilor din lemn un rol
important revine evaluarii factorilor care pot produce respectiv au produs degradari (totale
sau partiale) cu efecte asupra structurii.
Viteza de producere a degradarilor si implicit durabilitatea lemnului pot fi controlate
prin conceptia elementelor si modul de folosire a lemnului, existand in acest sens mai
multe directii principale in care trebuie sa se actioneze si anume:
conceperea si studiul detaliilor astfel incat sa se evite pe cat posibil umezirea
lemnului, situatiile de umiditate ridicata sau sursele punctuale de umiditate;
evitarea stationarii apei in anumite zone (imbinari, reazeme, etc);
asigurarea unei ventilatii corespunzatoare a lemnului pentru evacuarea rapida a
apei atunci cand este imposibil de a se evita o umezire temporara;
selectarea tipului de lemn cu o durabilitate naturala in concordanta cu mediul de
utilizare;

Actiunea umiditatii
Umiditatea reprezinta principalul factor care influenteaza asupra tuturor
caracteristicilor fizico mecanice ale lemnului si implicit asupra durabilitatii sale in timp
prin favorizarea dezvoltarii agentilor de degradare biologica. In cazul structurilor umiditatea
are un efect important si asupra elementelor metalice folosite la imbinari.
Este foarte important ca lemnul pus in opera sa aiba o umiditate apropiata de
umiditatea de echilibru estimata iar variatiile de umiditate in timp sa fie cat mai limitate.
Nesatisfacerea acestor conditii duce in timp la aparitia unor crapaturi sau fisuri provenite
din contractie care creaza conditii pentru penetratia apei, a sporilor de ciuperci, a larvelor
de insecte si favorizeaza in final degradarile.
Conceptia structurilor din lemn trebuie sa aiba in vedere pe langa efectul conditiilor
mediului ambiant de exploatare asupra umiditatii lemnului si alte situatii care pot provoca o
crestere importanta a umiditatii lemnului cum ar fi:
contactul dintre lemn si sol sau intre lemn si alte parti ale constructiei (zidarie,
elemente din beton, etc);
prezenta lemnului intr-o atmosfera calda si umeda cum ar fi de exemplu zonele slab
ventilate in care debuseaza conductele de evacuare de la ventilatiile mecanice
controlate;
condensarea vaporilor in interiorul elementelor (pereti, plansee);
acumularea importanta a zapezii in anumite zone si infiltratiile de apa de la zonele
umede (dusuri, sali de baie, bucatarii);
Intrucat penetratia mare a apei in lemn se face dupa directia fibrelor este foarte
important sa se asigure o protectie a extremitatilor prin mentinerea acestora la o anumita
distanta de zona umeda, astfel incat sa se evite o absorbtie prin capilaritate sau tratarea
lor cu diferite substante si protectii care opresc ascensiunea umiditatii.
Normele Europene EN 355-1 referitoare la "Durabilitatea lemnului si a materialelor
din derivate din lemn. Definitia claselor de riscuri la atacurile biologice Generalitati" si
norma nationala SR EN 335-1 definesc urmatoarele clase de risc:
Clasa de risc 1 situatii in care lemnul sau produsele din lemn sunt la adapost,
acoperite, protejate in totalitate de intemperii si ferite de toate posibilitatile de umezire;
Clasa de risc 2 situatii in care lemnul sau produsele de lemn sunt la adapost,
acoperite, protejate in totalitate de intemperii dar unde umiditatea ridicata a mediului poate
duce la o umezire ocazionala dar nepersistenta;
Clasa de risc 3 situatii in care lemnul sau produsele pe baza de lemn sunt la
exterior, neadapostite dar nu sunt in contact cu solul dar ele pot fi continuu expuse la
intemperii sau pot fi protejate de intemperii dar expuse unei umeziri frecvente;
Clasa de risc 4 situatii in care lemnul sau produsele pe baza de lemn sunt in
contact cu solul sau apa dulce fiind expuse in permanenta la umezeala;
Clasa de risc 5 situatii in care lemnul sau produsele pe baza de lemn sunt
expuse in permanenta la apa sarata.
Conform normelor lemnul este supus la 4 grade de risc de biodegradare si anume:
Gradul 1 lemnul utilizat in interiorul constructiilor, unde nu exista pericol de
umezire care sa favorizeze instalarea si dezvoltarea ciupercilor xilofage (lemn utilizat la
amenajari interioare, scari interioare, grinzi si stalpi aparenti, parchet);
Gradul 2 lemn utilizat la constructii acolo unde sunt conditii minime de degradare
sub atacul ciupercilor xilofage (lemn utilizat la elemente sub acoperis: capriori, grinzi,
stalpi, asteriala, sipci, pereti interiori);
Gradul 3 lemn utilizat in constructii cu risc de biodegradare de catre ciupercile
xilofage, in situatii in care umiditatea acestuia poate atinge valoarea de 30% si alternarea
umezirii cu uscarea (lambriuri exterioare, rame, pereti din lemn rotund sau ecarisat, scari
exterioare, balcoane);
Gradul 4 lemn utilizat in constructii in conditii favorabile de biodegradare care
este in permanent contact cu solul (piloti pentru fundatii, talpi inferioare pe pamant sau pe
socluri de zidarie, grinzi, traverse si rame de panouri de pardoseala) sau care este
permanent expus intemperiilor fara a fi finisat peliculogen (site si sindrile de acoperis).
Lemnul este susceptibil de a fi atacat in principal de doua tipuri de agenti biologici
(insecte si ciuperci) dar in situatii particulare poate fi atacat si de organisme maritime.
Atacul ciupercilor este conditionat de prezenta umiditatii pe cand toate tipurile de lemn pot
fi atacate de insecte.
Pentru fiecare situatie de folosire si amplasare a lemnului este necesar de a se
evalua riscul in functie de esenta lemnului si de locul de lucru a lemnului in cadrul
constructiei. In functie de clasa de risc evaluata se iau masurile preventive si de protectie
adecvate.
 Actiunea temperaturilor inalte
Datorita structurii interne si a caracteristicilor termice se poate spune ca
temperaturile ridicate nu afecteaza in mod deosebit proprietatile lemnului si comportarea
sa. Pentru temperaturi sub 60C efectul asupra rezistentei lemnului poate fi ignorat iar
temperaturile in jur de 100C, desi conduc la o schimbare de coloratie spre brun nu
afecteaza rezistenta lemnului. Schimbarea rezistentei incepe de la temperaturi de peste
150C iar accelerarea procesului se produce la 250C, diminuarea progreseaza relativ lent
de la exterior spre interior datorita conductibilitatii termice reduse a lemnului.
Actiunea simultana a temperaturilor inalte si a umiditatii favorizeaza diminuarea
rezistentelor si rigiditatii.

Actiunea radiatiilor
Lemnul expus radiatiilor solare si in general sub actiunea razelor ultraviolete isi
modifica structura intr-o zona superficiala de la suprafata (max. 1 mm grosime) printr-o
coloratie de suprafata in gri, realizandu-se astfel o pseudo carbonizare.
Efectul radiatiilor solare se poate manifesta insa prin incalzirea lemnului si variatii
de umiditate care au ca efect aparitia deformatiilor.

Protectia lemnului
Masurile de protectie a lemnului si a derivatelor din lemn urmaresc conservarea lui
si protectia impotriva distrugerilor provocate de ciuperci (putreziri) si insecte.
Se poate spune ca in conditii optime de exploatare lemnul poate sa dureze
perioade indelungate fara deteriorari notabile si fara masuri speciale de protectie. Daca
insa conditiile de lucru nu sunt corespunzatoare lemnul necesita tratamente de protectie in
special impotriva agentilor biologici. Trebuie realizate protectii si impotriva altor agenti
destructivi cum ar fi de exemplu focul.
Aceste masuri pot fi concepute sau sub forma de tratamente chimice de protectie.
Planificarea masurilor de protectie si punerea lor in opera in special in cazul
tratamentelor chimice trbuie sa aiba in vedere urmatoarele:
natura si gravitatea riscului (risc de incendiu, influenta umiditatii, etc);
tipul de lemn si corelatia lui cu destinatia;
tipul tratamentelor realizate anterior;
efectele secundare pe care le pot avea produsele chimice utilizate, functie de
destinatia de folosire a lemnului;
locul si timpul de executie a tratamentelor;
accesibilitatea elementelor pentru un eventual tratament ulterior;
posibilitatile si experienta executantilor;
conditiile de verificare a masurilor de protectie realizate.

Alegerea corespunzatoare a lemnului prin prisma durabilitatii naturale proprii, fara

tratamente de protectie, reprezinta una dinmasurile preventive de baza. Durabilitatea
naturala trebuie corelata cu agentul de degradare si variaza de la specie la specie dar si in
cadrul aceleiasi specii functie de o serie de defecte.
Masurile preventive structurale au ca scop limitarea continutului de umiditate din
lemn prin reducerea riscului de umezire si prin crearea conditiilor de evacuare rapida a
umiditatii astfel incat sa se evite depasirea limitei de umiditate de 20% sau sa se limiteze
zonele umezite.
Masurile structurale trebuie precedate de masuri initiale cum ar fi:
uscarea lemnului pana la o umiditate optima inainte de punerea lui in lucru;
realizarea unor conditii optime de transport, stocare si montaj care sa nu permita o
crestere mare a continutului de umiditate in aceste faze.
 Cand lemnul este folosit la exterior in zone de influenta a precipitatiilor nu este
suficient sa se realizeze numai masuri de protectie chimica si trebuie luate masuri pentru
eliminarea umezirii, cum ar fi:
realizarea unor streasine suficient de largi;
evacuarea corespunzatoare a apelor de pe acoperis cu prevederea de jgheaburi si
burlane;
realizarea unei distante de minimum 30 cm dintre partea superioara a solului si
partea inferioara a peretelui din lemn, pentru evitarea stropirii;
executarea elementelor si realizarea imbinarilor intre elemente expuse precipitatiilor
astfel incat apa sa se scurga fara a atinge elementele situate in vecinatate sau sub
acestea;
evitarea sau acoperirea colturilor, canturilor si imbinarilor unde se poate acumula
apa;
alegerea profilelor corespunzatoare pentru constructii si placaje;
asigurarea conditiilor ca umezire sa se usuce rapid;
acoperirea siprafetelor orizontale si oblice;
protejarea tuturor extremitatilor lemnului care ies spre exterior;
utilizarea de elemente metalice zincate sau din metal inoxidabil pentru fixare;
realizarea unor imbinari de elemente care sa permita lucrul si deformarea fara
consecinte daunatoare.
Pentru prevenirea infiltratiilor de apa provenite de la alte materiale este necesara o
izolare hidrofuga a lemnului in zonele de contact intre:
grinzi, stalpi sau panourile de lemn si zidarie sau beton;
partile masive si elementele planseelor realizate din lemn.
Pe langa acestea separarea propriu-zisa a zonelor de contact cu folii
hidroizolatoare este recomandabil sa se ia masuri constructive ca aerul sa poata circula la
suprafata partilor din lemn (capete de grinzi sau stalpi). In acest sens la capetele grinzilor
incastrate in elemente masive (zidarie, beton) se prevede un strat de aer ventilate de
1...2 cm iar la capatul grinzii se va realiza o izolatie termica.
La stalpii care se reazema pe fundatii este recomandat ca se realizeaza o distanta
intre capatul lor si fundatie iar cand se folosesc piese metalice acestea nu trebuie sa
inchida complet baza stalpului, pentru a asigura o ventilatie corespunzatoare a lemnului.
In cazul elementelor de inchideri exterioare sau la elementele care separa incaperi
cu microclimat diferit in zonele de imbinari sau in cele cu nervuri se pot prouce fenomene
de condens. Fenomenele de condens se evalueaza in functie de conditiile de exploatare
rezultand dimensiunile necesare pentru materialele si solutiile de izolare termica. Trebuie
sa se adopte insa si masuri constructive cum ar fi:
prevederea unui ecran impotriva vaporilor la fata interioara a elementelor si o
bariera de vapori la fata calda a termoizolatiei;
prevederea unei zone de aer bine ventilata intre elementele de lemn sau in
structura elementelor.
In afara de masurile preventive legate de durabilitatea naturala si alcatuirea
structurala corespunzatoare a elementelor de lemn, modul de comportare in timp a lor
depinde mult de masurile de protectie chimice preventive. Aceste masuri se aplica la
elementele portante dar in anumite cazuri ele pot fi aplicate si la elementele nneportante si
se fac in mod normal inainte de punerea in opera a lemnului existand insa si situatii cand
realizarea se face ulterior.
Produsele folosite la tratare se pot grupa in trei categorii si anume: produse pe baza
de huile; produse organice in faza de solvent; solutii de saruri solubile in apa.
Produsele pe baza de huila sunt derivati organici insolubili in apa si se obtin in
principal prin distilarea carbonului. Cele mai importante produse din aceasta grupa sunt
gudronul de huila, uleiul creuzet, gudronul de lemn din sisturi bituminoase si de turba,
titeiul. Produsele se folosesc la lemnul uscat sau semiuscat deoarece penetrarea se face
prin capilaritate.
Produsele organice solubile in apa (fungicide sau/si insecticide) sunt solutii cu
solvent care poate fi volatil sau nu. Cele mai des folosite sunt produsele care utilizeaza
solvent volatil white spirtul.
Solutiile pe baza de saruri folosesc saruri metalice dizolvate in apa (clorura de zinc,
sulfat de cupru, clorura de mercur, fluorura de sodiu, fluosilicat de sodiu, etc). Produslee
penetreaza normal sub presiune in lemn si tratamentul necesita uscarea ulterioara a
lemnului. Solutiile de saruri sunt cele mai utilizate la structurile din lemn atat la exterior cat
si la interior si dau rezultate foarte bune la clase de risc mare pentru lemn.