Sunteți pe pagina 1din 94

1.

LIMB I STIL
a) Limb i limbaj.
b) Limb literar, limb popular, limb standard.
c) Stilul individual i stilurile funcionale.

Limba, limbaj; act de comunicare.

Limba, ca mijloc de comunicare, nu poate fi studiata si interpretata real si obiectiv (ca entitate
functionala) numai in sens strict lingvistic (ceea ce presupune o restrangere a domeniului la unitatile ei
de referinta).

Lingvistica ca stiinta a limbii se raporteaza, prin complexitatea obiectivelor cercetate, la o


diversitate de stiinte (fapt ce explica de ce inainte de a se constitui ca stiinta independenta, in secolul al
XIX-lea, cercetarile vizand limbile erau legate de filozofie, logica sau psihologie).

Astazi, alaturi de studiul in sine al faptelor de limba (absolut necesar pentru cunoasterea lor
detaliata), se acorda importanta cuvenita abordarii unitatilor lingvistice din perspectiva actului de
comunicare prin care isi justifica de fapt functionalitatea, act, care in complexitatea manifestarii lui,
presupune o diversitate de factori si componente (constituind, la randul lor, obiectul unor stiinte sau
discipline distincte).

Actul de comunicare (numit si act de limbaj, act lingvistic sau act de vorbire), in situatia limbilor
naturale, presupune o situatie de comunicare definita prin loc, timp, conditii, tip de comunicare (legat
de continut, persoanele carora se adreseaza etc.).

Pe de alta parte, actul de vorbire, dupa J.L. Austin, include in unitatea lui: actul
locutionar, actul ilocutionar si actul perlocutionar, fiecare dintre aceste componente marcand o
anume etapa corelata practic cu toate celelalte.

Se recunosc in acestea: emitatorul, receptorul, emiterea mesajului, combinatia de semne


lingvistice, intentia de comunicare si, implicit, realizarea unui anumit efect asupra receptorului.

Diversitatea acestor laturi trimite astazi la stiinte (sau discipline) de sine statatoare,
individualizate tot mai pregnant prin obiective si metode de abordare, chiar daca functionalitatea lor le
asociaza, fara drept de tagada.

In actul de comunicare se recunosc aspecte care azi constituie obiectul: semioticii, al


sociolingvisticii, al psihologiei (si psiholingvisticii), al pragmaticii, al logicii, al fiziologiei umane, al
stiintei comunicarii s.a.

Limba se impune o b i e c t i v vorbitorilor unei comunitati (ca un dat acceptat conventional).

Definita, de la Ferdinand de Saussure (1916), ca un sistem, in care se recunosc: sistemul


fonetico-fonologic, sistemul morfologic, sistemul sintactic, sistemul lexical, l i m b a isi releva nu

1
numai nivelele constitutive (ca nivele integrate si integrante), ci si tipologia unitatilor raportate, in
esenta, la cele doua planuri definitorii pentru semnul lingvistic: planul expresiei si cel al continutului.

In relatia emitator-receptor, transmiterea mesajului alcatuit din unitati biplane (= cuvintele)


presupune codarea, canalul sidecodarea (ca repere fundamentale ale actului de comunicare).

In terminologia lingvistica, din perspectiva statutului lexico-semantic, se pot distinge, in general:

- cuvinte (mono- sau polisemantice) apartinand (deocamdata) numai inventarului lingvistic (de
ex. fonem, morfem);

- cuvinte din sfera terminologiei de specialitate care prin polisemantism apartin unor inventare
stiintifice diferite (de ex.propozitie folosit in lingvistica, logica si matematica);

- cuvinte utilizate in vorbirea curenta care au unul sau mai multe intelesuri specifice lingvisticii
si, uneori, altor stiinte (de ex.limba, camp).

Termen interdisciplinar, de psiholingvistica, limbajul denumeste un aspect eterogen al comunicarii,


care, asa cum arata F. de Saussure, implica domeniul fonetic, fiziologic, psihic, cel social etc.
Esenta limbajului, ca proces complex, care asigura insusirea si utilizarea corecta a unei limbi este o
problema indelung comentata si divers interpretata pana astazi inclusiv, tocmai din cauza diversitatii
elementelor la care apeleaza in definire si la care se adauga orientarea filozofica a teoreticienilor
(lingvisti, logicieni, psihologi, sociologi; vezi si DSL).

Punand accentul pe latura psihica si pe actul de gandire, Tatiana Slama-Cazacu arata


ca limbajul reprezinta posibilitatea de a crea semne si de a le folosi intentionat pentru comunicare
(TL 56).

Se stie ca oamenii, pe langa limbajul articulat (ca limbaj natural), folosesc, in diverse imprejurari, si
alte sisteme de semne conventionale, nelingvistice, create special, adica alte tipuri de limbaje,
ca limbaje artificiale (de ex. sistemul morse, semnele rutiere, gesturile, mimica, arta in toate variantele
sale si, in mod frecvent si constant, sistemul (sau codul) grafic, numit silimbaj scris). In majoritatea
limbilor, scrisul constituie un sistem de semne grafice (= litere) conventionale prin care sunt
reprezentate sunetele (sau cuvintele) unei limbi, fiind, astfel, un sistem corelat si paralel cu limbajul
articulat (ca limbaj oral).

In celelalte situatii amintite, in care avem de-a face tot cu asa-numite limbaje (limbaj muzical,
limbaj coloristic, limbaj gestual etc.), dar de un alt tip decat cel lingvistic, semnele fiecaruia (gesturi,
miscari de dans, semnale luminoase etc.) sunt de fapt interpretate si nu redate prin limbajul
articulat.

Indiferent de variantele teritoriale (graiuri) si de alte varietati stilistico-functionale, in spatiul romanesc


se vorbeste o limba care permite comunicarea fara dificultati intre toti membrii societatii. Aceasta
varianta care presupune caracteristicile generale intalnite in toate actele de vorbire si aceleasi referinte
de norma (de ordin fonetic, gramatical, lexical) reprezinta o varianta standard(literara).

2
Supusa normei (conventie prin care se instituie reguli de exprimare cultivata) in toate
compartimentele, romana contemporana, ca varianta standard literara, este limba folosita curent in scris
sau verbal de un vorbitor instruit, ca o varianta nespecializata.

Descrierea acestei variante, ca sistem lingvistic propriu-zis, presupune aspectul sincronic, dar din
perspectiva diacronica, varianta de azi fiind un produs istoric, cu acumulari si modificari intervenite in
timp. Studiul sistematic al acestei variante dateaza din 1950, initiativa apartinand academicianului Iorgu
Iordan.

Termenul limb literar ridic o serie de probleme de natur terminologic, dar i din punctul de vedere
al realitii lingvistice, culturale i sociale pe care se consider, n general, c o acoper.

De-a lungul timpului, conceptul a fost desemnat prin diveri termeni, mai mult sau mai puin
diferii. Astfel, I. Budai-Deleanu, n lucrarea Dasclul romnesc pentru temeiurile gramaticii romneti
(1815 1820), vorbete despre limba muselor, sintagm cu accepie complex. I. Heliade Rdulescu
folosete n lucrrile sale termeni precum: limb literar, limb literal sau limb general, iar Hasdeu
introduce formula limb tipic. Ctre sfritul secolului al XIX-lea, A. Philippide, urmat de civa din
elevii si, cum ar fi G. Ivnescu, utilizeaz, dup model francez (H. Paul), sintagma limb comun.
ntruct limba literar reprezint aspectul cultural al unei limbi, n literatura de specialitate (de exemplu,
la Al. Niculescu) mai apar termeni precum limb de cultur sau limb de civilizaie (dup fr. langue de
civilisation sau germ. Kultursprache).

n concepia lui I. Iordan, limba literar este aspectul cel mai desvrit 4 al limbii ntregului popor,
rezultat al unei perfecionri nentrerupte, realizat n toate sectoarele culturale ale societii; n raport cu
limba naional, varianta literar este mai unitar: Faptul se datorete caracterului normativ al acesteia
din urm i contiinei vorbitorilor despre necesitatea de a-i respecta cu cea mai mare strictee normele.5
Al. Rosetti, B. Cazacu i L. Onu accentueaz ideea folosirii prioritare n scris a limbii literare,
dar i caracterul ei normat: limba literar este o sintetizare a posibilitilor de exprimare a limbii
ntregului popor, destinat n special exprimrii n scris, mijloc de comunicare a celor mai de seam
manifestri culturale, caracterizat prin existena unui sistem de norme care i confer o anumit
stabilitate i unitate.6
Caracterul ngrijit al limbii literare este menionat de Al. Graur (pentru care limba literar este
limba ngrijit, corect, conform cu normele curente 7) i de I. Coteanu (Limba literar reprezint
aspectul cel mai ngrijit al limbii comune 8). Pentru cei doi autori primeaz caracterul ngrijit n raport
cu caracterul normat, primul reprezentnd condiia esenial pentru ca o limb s devin literar. n
alt ordine de idei, J. Byck subliniaz caracterul ei corect, referirea evident fiind la caracterul
normat.
t. Munteanu i V. D. ra ofer o definiie-sintez: limba literar este acea variant a limbii
naionale caracterizat printr-un sistem de norme, fixate n scris, care i asigur o anumit unitate i
stabilitate, precum i prin caracterul ei prelucrat, ngrijit. Ea are o sfer larg, ntruct cuprinde
produciile i manifestrile culturale, n sensul larg al cuvntului: este limba scrierilor tiinifice,
filozofice, beletristice, a presei, a vieii politice, precum i limba folosit n diferite instituii:
administraie, coal, teatru etc.9

-limba popular
--limba standard(literar)

Limba popular--limba solemna

3
--limba familiar

Limba popular reprezint aspectul neelaborat al limbii unice, intalnit in


exprimarea oral si caracterizat prin simplitate sintactic, polisemie,prezenta
regionalismelor.Si limba popular are dou aspecte: unul solemn si unul familial.

Limba standard--limbaj literar


--limbaje specializate(stilurile functionale):
-stilul tiintific
-stilul beletristic(artistic)
-stilul juridico-administrativ
-stilul publicistic(gazetresc)

Limba literar reprezint aspectul cel mai ingrijit al limbii unice, supus normelor
gramaticale,care se vorbete in coal,in presa.Aceasta are limbaje specializate folosite
in domenii importante de activitate uman.

STILURILE FUNCIONALE

Stil provine din latinescul stylus care insemn condei. Mai tarziu a inceput s desemneze felul
propriu de a fi,de a folosi limba.Vorbim de stilul individual.

Stilul se definete ca totalitatea particularittilor lexicale, morfolo-gice,sintactice i topice


caracteristice modului de exprimare oral i scris a unui individ sau a unei categorii de vorbitori.

Stilul functional este modul de a folosi limba,anumite grupuri de vorbitori care au o formatie
cultural comun i activeaz in acelai mediu.

Stilurile functionale sunt ale limbii literare care corespund anumitor sfere de activitate uman

1. STILUL OFICIAL (JURIDICO-ADMINISTRATIV)- se ntrebuineaz n sfera relaiilor


oficial-justiie, administraie, diplomaie etc.-, fiind reprezentat de o categorie larg de texte (legi,
hotrri judectoreti, regulamente de funcionare a instituiilor, documente politice,
corespondena oficial, petiiile i memoriile cetenilor, curriculum vitae, procesul-verbal,
cererea, formularul, interviul de angajare etc.) i are urmtoarele particulariti:

Are funcie referenial


Emitorul este specializat, receptorul este, de obicei, specializat, dar i nespecializat, cel care
vrea s cunoasc legea
Respectarea normelor limbii literare
Obiectivitate
Lipsa afectivitii i a expresivitii
Enunuri cu form impersonal
Vocabular specializat

4
Folosirea neologismelor, dar nu n numr la fel de mare ca n stilul tiinific
Limbaj accesibil
Claritate, precizie, concizie, proprietate
Utilizarea cuvintelor cu sens denotativ
Mod de expunere formal
Setereotipie: utilizarea de cliee lingvistice-formule gata consacrate/ formule tip (vezi
cererea)
Scop utilitar, informare, educare
Respectarea unor reguli de prezentare grafic (mprirea textului n paragrafe, alineate,
articole)

2. STILUL (TEHNICO-)STIINTIFIC este folosit n studii i lucrri tiinifice i are urmtoarele


caracteristici:
Are funcie exclusiv referenial
Transmite informaii tiinifice, tehnice,
Respectarea normelor limbii literare
Obiectivitate, folosirea pluralului autorului, ntruct acesta evit referirea la propria persoan
Claritate, precizie, concizie
Emitorul este specializat, iar receptorul poate fi specializat sau nespecializat
Utilizarea unei terminologii specifice fiecrui domeniu i tehnicii, precum i a neologismelor,
multe de circulaie internaional
Folosirea cuvintelor mai ales cu sensul lor propriu/ denotativ monosemantism
Lipsa figurilor de stil
Utilizarea citatului ca punct de plecare ntr-o argumentare
Completarea coninutului cu mijloace extralingvistice: harti, desene etc.
Scop informativ, de educare
Structura logic a propoziiilor i a frazelor
Tipuri de mesaje: referatul, comentariul, analiza de text, paralela
3. STILUL BELETRISTIC (LITERAR ARTISTIC) este specific operelor literare n proz i n
versuri (+memorii, jurnale, eseuri, memorii, amintiri etc.) i are urmtoarele trsturi:

Mesajul are funcie poetic, centrat asupra lui nsui


Caracterul individual al stilului
Bogie expresiv i for de sugestie, obinute prin folosirea figurilor de stil i a procedeelor
artistice, a cuvintelor polisemantice i cu sens figurat/ conotativ;
Preluarea unor elemente de la celelalte stiluri la nivelul limbajului-arhaisme, neologisme,
elemente de jargon i argou, regionalisme, termeni tiinifici etc.
ncrctur emoional
Cutarea originalitii n exprimare
Respectarea, n general, a normelor limbii literare, scriitorul i ia o mare libertate
Eufonia, ambiguitatea, sugestia, expresivitatea, originalitatea
Scop estetic

4. STILUL PUBLICISTIC este caracteristic mijloacelor de comunicare n mas: ziare, reviste,


televiziune, radio, avnd funcia de mediatizare a evenimentelor, i are urmtoarele particulariti:

5
are funcie conativ
stil puin unitar
respectarea normelor limbii literare
limbaj accesibil
lexic bogat, variat
adaptabilitate la inovaie, reflectat n folosirea unor neologisme la mod
utilizarea unor figuri de stil, a unor construcii expresive (de exemplu. formulri ocante, eliptice,
pentru a atrage atenia cititorului etc.)
varietate de forme: articol, tire, reclam, comunicat, interviu, reportaj, coresponden, cronic
etc.
folosirea de mijloace extralingvistice: fotografii, caricaturi etc.
scop informativ, dar i persuasiv de influenare a opiniei publice
se poate adresa raiunii sau afectivitii

5. STILUL COLOCVIAL (dup unii) este ntrebuinat n sfera relaiilor particulare, n planul vieii
cotidiene i este caracterizat prin:

nclcare frecvent a normelor limbii literare


utilizare de mijloace nonverbale n comunicarea oral
exprimare relaxat, nesupravegheat
naturalee, expresivitate, pitoresc
ntrebuinarea de termeni argotici, a elementelor de jargon, a regionalismelor, a proverbelor i a
zictorilor
folosirea clieelor la mod, formule de salut, ticuri verbale, neologisme la mod
ncrctur emoional

2. FONETIC I FONOLOGIE

FONETICA

Fonetica este o ramur a lingvisticii care studiaz producerea, transmiterea, audiia i evoluia
sunetelor limbajului articulate.
Vocalele din limba romna
Vocala este un sunet al vorbirii din limba romana, la a crui emitere curentul de aer sonor iese liber prin
canalul fonator, fr s ntlneasc nici un obstacol n cale.
Vocala A
Se scrie i se pronun a, nu ea, dup literele i j n rdcina cuvntului: a, ade, apte, ase, deja, jale,
jar (nu ea, eade, eapte, ease, dejea, jeale, jear).
Vocalele n hiat din Limba Romna
Vocalele in hiat reprezinta fenomenul fonetic constnd n ntlnirea a dou vocale pronunate succesiv n
silabe diferite, fie n interiorul unui cuvnt, fie ntre dou cuvinte alturate.
Diftongii din Limba Romna
Pronunare n aceeai silab a unei vocale cu o semivocal; grup de dou sunete sau mai multe sunete
format dintr-o vocal i o semivocal care se pronun n aceeai silab sau cuvantare.

6
Triftongii din Limba Romna
Triftongii reprezina un grup de trei sunete diferite care formeaz o singur silab.
Consoanele din Limba Romna
Consoanele din limba romana reprezinta acel sunet al vorbirii produs la trecerea curentului de aer prin
canalul fonator atunci cand ntmpin obstacole.
Despartirea in silabe n limba romna
Cnd n limba romna un cuvnt nu se termin ntr-un rnd, se vor trece n rndul urmtor numai
silabele ( compuse din litere din alfabet) ntregi.
Despartirea in silabe a unor cuvinte are scopul de a pune in evidenta structura acelor cuvinte (in silabe)
si in cazul poeziei metrica sa.
Despartirea in silabe se face cu ajutorul semnului ortografic numit cratima si are o anumita valoare
stilistica: Ex. Im-be-ci-lu-le!
In Ortografia romana se pune mai mare importanta insa pe despartirea cuvintelor de la capat de
rand care nu coincid intotdeauna cu despartirea in silabe a cuvintelor.
Desprirea n silabe a cuvintelor sau silabisirea se face astfel:
a) dac vocala e urmat de o singur consoan, aceasta trece la silaba urmtoare: le-ge, o-r;
b) dintre dou vocale succesive (n hiat), prima aparine silabei dinainte, a doua celei urmtoare: ce-re-a-
le, lu-a; i i u semivocale, ntre dou vocale, trec la silaba urmtoare: ba-ia, no-u;
c) dac vocala e urmat de dou sau mai multe consoane, prima consoan aparine silabei dinainte,
cealalt sau celelate silabei urmtoare (excepiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tzi, mul-te, os-cior,
as-pru, con-tra, mon-stru;
d) cnd prima consoan este b, c, d, f, g, h, p, t, v , iar a doua este lsau r, amndou consoanele trec la silaba
urmtoare: a-bre-vi-a, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, si-hl, su-plu, a-tlet, li-tru, de-vre-me ;
e)grupurile ct, c i pt, p precedate de consoane se despart: onc-tu-os, punc-taj, func-i-e, sanc-i-u-ne, somp-
tu-os, pre-emp-i-u-ne;
f)cuvntul jertf se desparte jert-f;
g)la cuvintele compuse (din doua sau mai multe litere din alfabet limba romana) i la cele derivate cu
prefixe, precum i la unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate n grupuri consonantice cu
sufixe care ncep cu o consoan), desprirea n silabe se face, de preferin, inndu-se seama de prile
componente, atunci cnd cuvntul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi), in-egal
(nu i-negal), ne-stabil (nu nes-tabil), sub-linia (nu su-blinia), vrst-nic (nu vr-stinc).
Despartirea grupurilor de cuvinte si a abrevierilor
Pentru pastrarea unitatii lor nu se despart la sfarsitul randului (ci trec integral pe randul urmator)
urmatoarele:
abrevierile se scrie lagat (ex. UNESCO) sau despartit prin blancuri (S N C F R), prin puncte (a.c
anul curent) ori prin cratima (lt.-maj., S-V);
- derivatele scrise cu cratima de la abrevieri: R.A.T.B-ist (NU R.A.T.B- ist, R. A.T.B.-ist);
Derivatele devenite cuvinte urmeaza regimul cuvintelor: ce-fe-rist.
- numele proprii de persoane : Vasilescu, Ali el-Kabar (NU Va-si-le-scu, Ali el-Ka-bar);
- numerele ordinale scrise cu cifre si litere: XI-lea, 6-a (NU XI- lea, 6- a);
Se recomanda sa nu se separe de pe un rand la altul, ci sa se treaca impreuna pe urmatorul rand:
- numele (sau abrevierile sau prescuratile prenumelor) si numele de familie: Vasile Marinescu, V.
Marinescu
- notatiile care includ abrevieri: 11 km, art. 14
Se tolereaza plasarea pe randuri diferite a prescurtarilor de nume generice si a numelor proprii din
denumirile unor institutii, indiferent de ordinea lor: Roman S.A., SC Firma-mea SA., dar si F.C. Dinamo
Formarea cuvintelor in Limba Romna
Scrierea cuvintelor n limba romna derivate i compuse, a locuiunilor i a grupurilor relativ stabile
de cuvinte pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori ntre formaii apartinnd uneia
sau alteia dintre aceste categorii putnd crea i dificultai suplimentare.

7
Reguli generale:
derivatele se scriu n limba romna ntr-un cuvnt (situaiile n care unprefix sau un sufix se scrie
cu cratima sau separate sunt rare) folosind cuvintele din alfabet;
- compusele se scriu n limba romna, n funcie de partea de vorbire creia i aparin i de gradul de
sudur a compusului, n unul din cele trei moduri posibile: ntr-un cuvnt, cu cratima sau n cuvinte
separate;
-formaiile din sau cu elemente de compunere se scriu intr-un cuvnt;
- locuiunile se scriu in general in cuvinte separate, mai rar cu virgula sau cu cratima,
-grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu n cuvinte separate;

Sufixe si prefixe din limba romna

Sufixul n limba romna


Sufixul este o mbinare de sunete (litere din alfabet) sau un singur sunet care se adaug dup rdcina
sau dup tema unui cuvnt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi

Prefixul n limba romna


Prefixul sau afixul reprezinta literele din alfabet sau grupul de litere, care se ataeaz naintea rdcinii
sau a temei unui cuvnt, pentru a forma un derivat cu forme gramaticale noi (nu este obligatoriu)

Accentul reprezinta pronunare mai intens, mai accentuata sau pe un ton mai nalt etc. a unei silabe sau
litere din alfabet dintr-un cuvnt sau a unui cuvnt dintr-un grup sintactic

Accentul nu are un loc fix, n sensul c locul lui nu este determinat cu necesitate de structura fonetic a
cuvntului. De aceea nu se pot da, pentru limba romn, reguli de accentuare.

Se pot face ns unele observaii privitoare la locul accentului in limba romana, bazate pe cercetarea
frecvenei diferitelor tipuri de accentuare.

Accentul din limba romna st n mod frecvent pe una dintre ultimele dou silabe ale cuvntului. De
obicei, cuvintele terminate n consoan sunt accentuate pe ultima silab (felinr), iar cuvintele terminate
n vocal sunt accentuate pe silaba penultim (femie). Atunci cnd ultimul sunet al cuvntului este a(cu
excepia cazurilor n care aeste articol, ca n casa), accentul cade pe ultima silab (musac, tremur).

Cuvintele accentuate pe silaba antepenultim sunt mai puin frecvente, iar cele accentuate pe cea de-a
patra silab ncepnd de la final sunt extrem de rare:frfeni, grgri, ggori, lpovi, lbeni,
prpeli, rzmeri, lbovi, vveri.

Sufixele limbii romne sunt, n majoritatea cazurilor, accentuate; doar un numr mic de sufixe sunt
neaccentuate. Cteva sufixe pot i accentuate i neaccentuate: -ete (fomete / scumpte), -
ite (cnepte / nite), -i (copil / bvoli).

Un sufix n limba romna alctuit dintr-un numr mai mare de silabe este de cele mai multe ori
accentuat, n comparaie cu un sufix alctuit dintr-un numr mai mic de silabe. Astfe, sufixele formate
din trei silabe sunt totdeauna accentuate.

Sufixele monosilabice sunt de cele mai mult ori neaccentuate.

8
Atunci cnd exist forme duble de accentuare, limba literar prefer, n general, forma n care accentul
este mai apropiat de finalul cuvntului. Astfel se va accentua: bolnv, caractr, dumnica, dumn,
fenomn, ianurie, loznc,regizr, sectr, ervt (nu blnav, carcter, dminica, dman etc.)

Not: Se va accentua ns n limba romna: clgri, dctori (nu clugr, doctor).

n morfologia limbii romane, accentul are uneori rolul de a diferenia formele gramaticale: cnt
cnt. La prezentul indicativ, conjugarea a III-a difer de conjugarea a II-a prin modul de
accentuare: mrgem tcm. De aceea trebuie evitat accentuarea greit, care duce la confuzia dintre
cele dou conjugri; deci se va rosti: btei, dcei, fcei, mergi, prevedi, tci (nu bti, duci,
fci etc.).

n aceste cazuri trebuie considerat ca norm urmtoarea regul: la persoanele I i a II-a plural ale
indicativului i conjunctivului prezent, precum i la persoana a II-a plural a imperativului, la conjugarea
a II-a accentul st pe sufixul conjugrii (-e-), iar la conjugarea a III-a pe tem.

Morfologia numelui nu pune, n general, probleme din punctul de vedere al accenturii, deoarece
accentul rmne, la majoritatea cuvintelor, invariabil n cursul flexiunii (farmace, farmacei,
farmacilor).

n scris, accentul cuvintelor nu se noteaz, de regul. Notarea accentului, sub forma accentului ascuit
(), este permis n situaiile n care se simte nevoia de evitare a confuziei ntre cuvinte, forme sau
variante omografe ca modle mdele, ncie ncui, ntim intm.

3.PUNCTUAIE I ORTOGRAFIE
a) Principii care stau la baza ortografiei.
b) Norme ortografice i norme ortoepice.
c) Semnele de punctuaie si de ortografie.
d) Funcionalitatea semnelor de punctuaie i a semnelor ortografice.
e) Scrierea cu majuscul. Abrevierile.

Principiile ortografice asigura caracterul de interdependenta dintre compartimentele


limbii: vocabular, fonetica, morfologie, sintaxa. Principiile care stau la baza ortografiei noastre actuale,
deriva din structura limbii romane, care, ca si alte limbi, are un caracter sistematic. Ele au un regim de
guvernare in scriere si se pot clasifica astfel:

1. principiul fonetic, fonologie sau fonematic;


2. principiul silabic;
3. principiul etimologic;
4. principiul morfologic;
5. principiul sintactic;
6. principiul simbolic.

1 .Principiul fonetic, fonologic sau fonematic

9
Il numim fonetic in sens mai larg, fonologic sau fonematic, pentru ca reda in sens fonemele (nu
sunetele). Nu scriem sunetele lipsite de valoare logica ("producte brute ale gatlejului nostru", cum le
numea Maiorescu), ci fonemele. Mai redam, in scris fonemul adica "cea mai mica unitate sonora care
are o functie in limba, functiunea de a alcatui si de a deosebi intre ele cuvintele si
formele gramaticale ale aceluiasi cuvant"[2] si nu sunetul ca "element al vorbirii rezultat din
modificarea curentului de aer exprimat prin articulatie".[3]

Prin principiul fonetic urmarim sa redam, cu maxima fidelitate, rostirea literara. El s-a impus in
ortografie prin simplitate si accesibilitate.

Potrivit principiului fonetic, redam in general fiecare sunet (tip sonor, fonem) prin cate o litera
(clasa, mama), avand in vedere rostirea literara actuala. De aceea, se impune sa scriem asa cum trebuie
sa si rostim: poet, poezie, epopee ( fara i protetic la vocala e);
seara, usa, greseala,etc. Redarea sunetelor si a variatiilor de sunete cu ajutorul carora vorbim este o
preocupare a foneticienilor. Pentru noi importanta ramane functia de comunicare a limbii, retinuta in
scris prin litere ce redau "tipuri sonore" de sunete, adica foneme. O litera poate reda:

1. un fonem (m, 1, o, p );

2. doua foneme, daca i se adauga semnul diacritic(i, i, t, t, s, s );

3. trei foneme - in acest caz, cu doua semne diacritice diferite (a, a, a: roman, lacrima, roman);

4. un grup de consoane: de exemplu litera x poate reda grupurile consonantice cs ( excursie) si gz


(examen).

Totodata, un fonem poate fi redat printr-un grup de litere : ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi.

Se evidentiaza astfel, ca principiul fonetic are unghiul cel mai deschis spre ortografie, apropiind
scrierea de pronuntare.

Exista in ortoepie, tendinta de a scurta cuvintele. In latina populara s-a manifestat ca o lege
interna disparitia consoanelor finale. Multe din substantivele romanesti deriva din forma de acuzativ
singular a substantivelor latinesti. Astfel, cuvintele latinesti aurum, focum, ursum au pierdut consoanele
finale, rostindu-se auru, focu, ursu - deci cu - u final, existand in rostire si scriere - o lunga perioada de
timp. Cu timpul -u final s-a afonizat, apoi a fost omis din rostire, cuvintele pronuntandu-se si
ortografiindu-se astfel astazi: aur, urs, foc. In cazul acestor substantive declinarea I si a III-a s-a pierdut
dupa consoana finala: vulpem - vulpea, lunam -luna, fociam - fata, etc. La numerale si pronume se
observa acelasi fenomen fonetic: unum - unu,unam - una, decem - zece, septem - sapte, meum - meu,
meam - mea, nostram - nostru.

Nos si vos au pierdut consoana finala de la nominativ, adaugandu-se prin analogie, -i, semnul
pluralului. Unele forme verbale ca prezentul, imperfectul au pierdut numai consoana finala:
laudat - lauda, erat - era.

Scrierea cu -m final s-a pastrat numai in cuvintele in care acesta se rosteste: aluminiu, amfiteatru,
auriu, metru; in -iu diftong, ca: artificiu, orificiu, teritoriu, tranzitoriu, etc. se manifestatendinta de
a suprima pe -u final, redand insa o pronuntare neliterara.

10
In limba romana, principiul fonetic a impus ortografierea neologismelor care in limba de
provenienta se scriu cu consoana dubla printr-o singura consoana: professeur (fr.) - profesor.
Indreptarul ortografic indica scrierea consoanelor duble numai acolo unde redau o realitate fonetica
precizand, la paragraful 89 ca : "Se scriu si se pronunta consoane duble in cuvintele formate cu prefixe
cand consoana finala a prefixului e aceeasi cu consoana initiala a radacinii".

Pentru a ilustra aceasta regula, se mentioneaza scrierea si pronuntarea consoanelor duble nn, rr,
ss in derivate formate cu prefixul in- , respectiv inter- si trans-: ( innopta, innoi, intrregn, transsiberian).

Academicianul Alexandru Graur a subliniat tendinta generala a limbii romane de a asimila


consoana finala a prefixului. Astfel, prefixul con-, existent in cuvintele: concetatean, configuratie,
consemna, contemporan, etc. devine, prin asimilatie, co- in unele cuvinte ca de exemplu:conational,
colocatar, corupt si in derivate de la cuvinte care incep cu o vocala: coabita, coautor, coechipier,
coexista, cointeresa. Fenomenul de asimilare a prefixului con- este mai evidenta inaintea cuvintelor care
incep cu bilabialele b si p , care se pronunta cu explozie a buzelor, ceea ce determina transformarea
dentalei n in bilabial m :(combatere, compatimi, complace, etc.). [4]

Ortografia respecta pronuntia in cazurile de acomodare, de inraurire a fenomenelor vecine din


componenta cuvantului. Astfel, consoana n aflata inaintea bilabialelor b sau p se va rosti si scrie m si nu
n, deci tot o consoana bilabiala, fapt cunoscut sub denumirea de asimilare, adica transformare sub
influenta sunetului vecin urmator:

Consoana m: 1. inainte de b - imbujorat, bomboane, imboboci, imbraca, etc.

2. inainte de p - deimpartit, impodobit, imprumuta, imbraca, etc.


Asimilarea a determinat si scrierea prefixelor des- si ras- ca dez- si respectiv, raz- deci prefixele
terminate in s, z, primul fiind surd iar al doilea sonor. Astfel: "Ori de cate ori un prefix terminat in s este
alipit la o tema care incepe cu o consoana sonora, trebuie sa ne asteptam la prefacerea lui s in
z, prin asimilare, si invers, ori de cate ori un prefix terminat in z este pusinaintea unei teme care incepe
cu o consoana surda trebuie sa ne asteptam la prefacerea lui s in z".[5]

Prefixul des- isi pastreaza fizionomia inaintea derivatelor de la cuvintele incepatoare cu


consoanele c, f, h, j, p, t, t, z ( descoase, desconcentra, desfiinta,

Procesualitatea insusirii si dezvoltarii normelor de ortografie si punctuatie la clasele I-IV

desprimavara, destainui, desteleni, deszapezi ), dar prin asimilare devin dez- in derivatele de la cuvintele
incepatoare cu b, d, g, v, m, n, 1, r (dezbobina, dezdoi, dezgradi, dezvinovati, dezmembra, dezechipa,
dezinteresa, dezordine, dezumaniza).

Si prefixul ras- pastreaza ortografia inaintea consoanelor: c, f, p, t, z (rascroi, rasfoi, rasfata,


rasplata, rastalmaci), dar prin asimilare devine raz- in derivatele de la cuvintele care incep cu: b, d, g, j,
n ( razbate, razgandi, razjudeca). Grupul fonetic raz- exista in multe cuvinte din limba romana, fara sa
putem preciza valoarea lui de prefix, intrucat il gasim in cuvinte de origine straina. Astfel, nu putem
identifica radacina purtatoare de sens de cuvinte.

Cuvintele vechi si indeosebi cele provenite din limba latina se scriu cu ie sau ia, potrivit legii
fonetice dupa care e initial, din cuvintele de origine latina s-a diftongat fara exceptie in ie sau ia: iesire,
iarba, ieri. Astfel vom scrie cu ie si ia:

11
a) la inceput de cuvinte: ierta, iesean, iesire, ianuarie, iau, iarasi, etc.

b) in interiorul unui cuvant la inceput de silaba, dupa orice vocala in afara de i-: odaie, femeie, voie,
baia, imbaia, inapoia, incheia.

Neologismele le scriem fara i, atat la inceputul cuvantului (ecou, educatie, etc), cat si in
interiorul cuvantului, la inceput de silaba (alee, idee, feerie, procedee sau influenta, maestru,
poezie etc.), intrucat diftongul ie nu apare in rostirea cuvintelor, nici in limba din care le-am imprumutat,
ci numai vocala e pe care si noi o vom rosti si scrie tot e. Diftongul ie a devenit desuet, deoarece
adaptarea pronuntarii limbii romane la sistemul de pronuntare slav a fost un proces care si-a pierdut forta
coercitiva odata cu emanciparea limbii noastre de sub influenta limbii slavone. Desprinderea de modelul
slav, in acest caz, s-a datorat afirmarii tot mai puternice, in epoca moderna, a constiintei latinitatii limbii
noastre.

Motivarea ortografierii acestor cuvinte fara diftongul ie este sustinuta si de faptul ca intre
vocalele duble nu se fac, de obicei, intercalari de sunete, intrucat sunt in hiat si nu formeaza diftong.
Rostirea si scrierea vocalelor duble fara vocala protetica, ( de sprijin ) sau diftongarea celei de-a doua
vocala sunt justificate:

aa: contraamiral, contraatac, supraaglomeratie, etc.

ee: epopee, trofee, creez, etc.

ii : stiinta, cuviinta, constiinta, etc.

oo: coopta, coopera, zoolog, etc.

uu: continuu, perpetuu, ambiguu, etc.

Prin imbogatirea limbii cu imprumuturi externe, utilizarea hiatului in pronuntie devine mai
frecventa. Spre deosebire de pronuntarea populara, cea literara accepta si promoveaza hiatul, pentru ca il
gasim "in structura fonetica a mai multor neologisme patrunse in limba in momentul modernizarii ei".[6]

In cazul neologismelor distingem trei situatii:

a) neologismele vechi, patrunse de timpuriu in limba noastra, precum si unele


neologisme mai recente, dar avand o circulatie mai mare se scriu asa cum se pronunta (aisberg,
manichiura, stechier, etc). La fel se scriu cuvintele care denumesc notiuni din sfera sportului (gol, tenis,
ofsaid, volei) precum si altele ca: (blugi, cart, slip, etc).
b) neologismele mai recente sau cu o circulatie mai restransa sunt simtite ca elemente
straine de limba, fiind pronuntate si scrise ca in limba respectiva numai de catre cunoscatorii acelei
limbi: (baby pronuntat beibi = copil mic; bowling pronuntat bauling = popicarie automata; bridge
pronuntat brigie = joc de carti; folk pronuntat folc = gen de muzica; jeep pronuntat gip =automobil de un
sfert de tona; snack bar pronuntat snek bar = bufet expres; team pronuntat tim= echipa).
c) neologisme care si-au pastrat grafica din limba engleza, dar se citesc potrivit
principiului fonetic din limba romana: accident (scris si pronuntat accident, in engleza pronunta exidant)
provenind in engleza din latina, barman (scris si pronuntat barman, in engleza pronuntatbarmen).
Dominante in ortografia unei limbi sunt principiile fonetic si etimologic. Nici unul dintre ele nu se
manifesta insa in exclusivitate, ele actionand in colaborare, completandu-se.

12
Preponderent in ortografia limbii romane este principiul fonetic, fonologic sau fonematic, ajutat
de cel silabic, morfologic, etimologic, sintactic si simbolic. In limba franceza (tot de origine latina ca si
limba romana) s-a impus principiul etimologic. Academia franceza studiaza de cativa ani posibilitatea
modificarii ortografiei limbii franceze, orientandu-se spre principiul fonetic. De asemenea, principiul
etimologic este dominant si in limba engleza contemporana.

2.Principiul silabic

Denumirea de principiu silabic reaminteste scrierea silabica, potrivit careia semnele nu reprezinta
sunete, ci silabe. Conform acestui principiu aceeasi consoana sau acelasi grup consonantic intra in
componenta unor silabe diferite, cu alte valori.

Astfel, c si g, capata valori diferite in functie de literele care le urmeaza in aceeasi silaba. De
exemplu, urmate de:

a: carte, garda, capitala, garaj;

a: capra, calus, galeata, gaina; redau sunetul k, (c) si

a: carnati, cantec, gatlej, gand; respectiv g;

u: cutie, cuviinta, guta, gura;

o: colectiv, cortina, gospodar, golas;

sau consoana: clar, clinica, glie, gnoseologic.

e: cetatean, ceata, geografie, generic; redau sunetul c, respectiv g;

i: civil, cinste, gimnast, gimnaziu;

e: chenar, chef, gheata, ghetou; redau sunetul k, respectiv g;

i: chin, chibrit, ghinda, ghid.

3.Principiul etimologic

Il numim etimologic, deoarece in virtutea lui unele cuvinte se scriu tinand seama de
etimon(cuvantul de baza din limba de origine, forma din care acest cuvant provine).

Etimologia, ca ramura complexa a stiintei limbii, studiaza originea cuvintelor prin explicarea
evolutiei lor fonetice si semantice. Cuvantul "etimologie" e de origine greaca
(etymos = adevarat+ logos = cuvant) si inseamna studiul intelesului adevarat, al sensului cuvintelor.

"Pentru a stabili etimologia unui cuvant, adica originea lui - precizeaza academicianul Al.
Graur - e nevoie sa cunoastem exact intelesul, raspandirea de care se bucura si, pe cat posibil, formele
lui mai vechi; trebuie sa cunoastem normele de schimbare a sunetelor din diversele epoci ale limbii
respective [] si felul in care se transpun in mod regulat, sunetele din aceasta limba in cea de care ne
ocupam".[7]

13
Studiul gramaticii istorice a limbii romanice dovedeste existenta unor norme generale de
schimbare a sunetelor din latina in celelalte limbi romanice. Cunoscand aceste reguli, etimonul poate fi
descoperit cu destula usurinta:

a) Grupul consonantic ct din latina a devenit - pt - in romana, - it - in franceza, - tt - in italiana,


si - ch - in spaniola: lactem - lapte; fr.lait; it. latte; sp. leche.
b) Grupul consonantic rs s-a transformat in - ss, redus apoi la s: sursum - sus; fr. sus; it. su;
sp. suso.

c) Grupul consonantic ns s-a redus la s: mensis in aromana mes (cu sens de luna); fr.mois;
it. mese; sp. mes.
d) Grupul consonantic cs s-a transformat in ss si s-a redus la s; exire - a iesi; it. uscire.
e) au neaccentuat se reduce la a cand in silaba urmatoare se afla uaccentuat.
Disparitia lui u se datoreaza actiunii de disimilare
exercitat de u din silaba urmatoare: ascultare - asculta; fr. ascouter; it. ascoltare; vechea spaniola
ascuchar.

Metoda de baza a principiului etimologic ramane cea traditional - istorica. Ea are in vedere
traditia, adica deprinderea de a scrie cuvintele dupa originea sau istoria lor grafica, dupa cum au fost
pronuntate si eventual scrise intr-un moment istoric mai indepartat si nu cum se pronunta astazi. Formele
isi au si ele istoria lor.

Multe cuvinte latinesti pastreaza etimonul si ultima forma a evolutiei istorice, uneori chiar si
sensul mentinut prin traditie:

lat. passer (vrabie) in romana si-a extins sfera semantica la pasare;

lat. animalia (animal) in romana veche avea forma namaie, cu sens de oaie; lat. calidum -rom.
cald (- i - era scurt si s-a afonizat);

lat. integer - rom. intreg, prin metastaza (schimbarea ordinii cuvintelor).

Uneori la scrierea unor cuvinte se tine seama de traditia grafica. Astfel, numeralele compuse de
la douazeci si unu pana la douazeci si noua si celelalte in aceeasi situatie grafica se scriu fara linioara, iar
compusele cu zeci (treizeci, saptezeci, etc.) se scriu intr-un singur cuvant. Ortografia numerelor
compuse prin juxtapunere urmeaza prima alternativa grafica (cincizeci si doi), iar cele prin contopire pe
cea de-a doua (optzeci).

La ortografierea unei ortograme au conturat legi fonetice specifice etimologiei. In acest sens, vorbim de
"ramasitele etimologice" prin care se pastreaza etimonul de baza si ultima forma a evolutiei istorice a
cuvantului. Uneori sensul acestuia s-a mentinut prin traditie in evolutia lui istorica. Astfel, cuvinte ca:
oameni, oala, oaspete (homo, olla, hospes - toate latinesti) se scriu cuo - initial, desi sunt pronuntate
cu u.

14
Aceasta inconsecventa ortografica a limbii romane - lipsa de concordanta intre pronuntare si
scriere - este mai ilustrativa in cazul pronumelor personale eu lat ego) el, ei, ele sau a formelor
verbului a fi: esti, este, e, erai, eram, erati, erau, toate provenite din latina, care se rostesc cu iproteic - ce
se adauga, in pronuntie, la inceputul unui cuvant, fara a-i schimba sensul - si formeaza diftong cu e. Deci
scriem eu si rostim ieu, scriem el si rostim iel, scriem ele, esti, e, eram, erai, si le rostim cu i in fata. In
aceste cazuri, e initial marcheaza diftongul ie.

In cazul pronumelui personal de persoana a III-a feminin, ea se scrie cu e initial, dar se pronunta,
la nominativ si acuzativ singular, ia (deci cu i in loc de e),

pentru ca actioneaza acceasi lege fonetica ca si in cazul diftongului oa; ea nu se poate rosti lainceputul
cuvantului, decat precedat de consoana: ceata, mearga, deal, dar scriem si rostim ia,iata, iarna, etc.
Pentru genitiv - dativ avem forma ei care se scrie astfel dar se pronunta iei, deci cu -i proteic
care formeaza in pronuntare triftong cu ei (iei = o silaba). Pronuntarea este, eram, erai,el, fara i- proteic
nu este proprie rostirii romanesti si apare ca fortata, artificiala, pretentioasa.

Influente grafice asupra ortoepiei apar si in cazul articolului hotarat -l , care se reda inscriere dar
nu se rosteste. "Acest articol a disparut de mult din pronuntarea obisnuita sau naturala, asa ca putem sa
rostim in mod normal. Omu, copilu, elevu, studentu, etc. nu omul, elevul, studentul, copilul etc., care
constituie pronuntari artificiale si, uneori, chiar pedante. Subliniem ca normele gramaticale si ortoepice
in vigoare recomanda pronuntarea lui -l (articol masculin) numai in exprimarea solemna, adica intr-o
conferinta publica, intr-un curs universitar etc. nu si in vorbirea obisnuita. Indiferent daca este pronuntat
sau nu, articolul in discutie este obligatoriu in scris (omul, lupul, etc.)"[8]

Potrivit noilor precizari ortografice ale Academiei Romane revenirea la ortografia traditionala,
incepand din anul 1993 - 1994, respectiv scrierea cuvintelor cu "i", "a", "s", "sunt" s-au intampinat multe
dificultati, deoarece exista neconcordanta dintre tiparirea manualelor si ceea ce se cerea copiilor.

Principiul etimologic a impus ortografierea cuvantului roman si a derivatelor sale romanca,


romaneste, Romania.

Unele cuvinte imprumutate din alte limbi se scriu potrivit grafiei din limba respectiva:

kripton (element chimic) - ca si in franceza cu k;

kilometru, kaki - ca si in franceza - kilometre,kaki;

box, taxi se scriu cu x ,ca in franceza, de unde sunt imprumutate.

Litera x cu valoare fonetica dubla: cs si gz nu este proprie limbii noastre.

Cuvintele care contin aceasta litera (si deci una din valorile ei fonetice) sunt provenite din
imprumuturi ale limbii, iar noi redam in scris imaginea grafica din limba din care provin: franceza,
germana, engleza. De notat ca in aceste limbi, cuvintele respective provin, in cele mai multe cazuri, din
latina, ori au fost create in baza unor componente latine.

Litera x reda valori fonetice numai pentru fonemele cs (excursie, extemporal, excentric) si gz
(exemplu, examen, exema). Se scriu insa cu cs, tot potrivit traditiei, unele cuvinte de origine
necunoscuta sau greaca di fondul vechi al limbii (din care amintim: micsandra, ticsi, imbacsi) sau

15
neologisme care in limba de provenienta se scriu cu cs rucsac, (germana - rucksak); cocs (germana
-koks, provenit din enleza coke, pronuntat kouk).

Substantivele masculin, precum si adjectivele cu doua terminatii, dintre care cea masculina este
la nominativ singular nearticulat x, fac pluralul csi. Aceasta este situatia substantivelor: fox -focsi,
index - indecsi (pentru pluralul neutru vom avea forma indexuri) si a adjectivelor (care pot avea si
alte valori): anex, anexa, anecsi, anexe; complex - complexa, complecsi - complexe; conex- conexa,
conecsi - conexe. In toate aceste cazuri valoarea lui x este cs. Motivarea ortoepica si ortografica a
formularii pluralului cu -csi, in aceste cazuri, prin analogie cu adjectivele care la singular se termina cu
-s, acestea formeaza pluralul prin adaugarea desinentei -l si realizarea alternantei consonantice s/s:
osos - ososi; veninos - veninosi. Si in cazul cuvintelor ortografice cu x cu o valoare fonetica -cs, ultimul
sunet al grupului este tot -s, asa incat e firesc sa apara ca si in cazurile discutate -s - inainte de i.

Linia traditional - istorica a principiului a impus si alte norme din care retinem;

* Pastrarea grafiei normelor personalitatilor literare, artistice, stiintifice, politice etc. asa cum au
semnat acestea: I. Agarbiceanu,V. Alecsandri, Al. Macedonski, M. Zotta etc. In cazul numelor proprii
straine, ele se scriu "cu ortografia limbilor de origine, atunci cand acestea folosesc alfabetul latin:
Bordeaux, Munchen, Racine, Shakespeare, Wall Street, Quintilianus si se pronunta ca in limba din care
provin (aproximativ: Bordo, Munhen, Rasin, Secspir, Ualstrit, Cvintilianus").[9]

* Pastrarea grafiei unor cuvinte folosite pe plan international, adoptate si in limba romana fara
modificari in scriere si in pronuntare: auto-service, mass-media (mijloace de informare in masa),
marketing (stiinta pietii, a raportului dintre cerere si oferta), cow-boy, watt, diesel, ohm,etc. Observam
aici ca se mentin literele w si y, mai putin frecvente in scrierea romaneasca.

4.Principiul morfologic.

Principiul fonetic este intregit de principiul morfologic in realizarea scrierii ca act constient,
sistematic si unitar. Morfologia, ca parte constructiva a structurii gramaticale, cuprinde totalitatea
regulilor de modificare a formei cuvintelor in diferitele lor intrebuintari. Scrierea trebuie sa tina seama
de aceste modificari, deoarece "se realizeaza o simetrie sau regularitate formala in cursul flexiunii si al
derivarii, se creeaza intr-o mai mare masura posibilitatea recunoasterii unor unitati morfologice (ca:
radacina, sufixe, desinenta,etc.)" asigurand ortografiei norme unitare si precise capabile sa exprime
organic sistemul limbii. Numai astfel ortografia devine un mijloc adecvat de insusire constienta a acestui
sistem.[10]

Modificarea formei cuvintelor se realizeaza:

in radacina acestora sau


in sufixe si desinente, prin alternante vocalice, impuse de legi fonetice.
1. Alternante vocalice sau forme fixe (neschimbatoare) in radacina cuvintelor.
2. Alternante vocalice sau forme fixe in sufixe lexicale si gramaticale si desinente.
Principiul morfologic asigura distinctia necesara si in cazul omofonelor, prevenind asupra
identitatii aparente rezultate din pronuntare. Este cazul pronumelor personale si al omofonelor acestora:
ea (ia - verb), ei (iei - verb), ele (iele - substantiv), al pronumelor si adjectivelor demonstrative: aceea
(feminin singular) si nu aceia (masculin plural), aceeasi (feminin singular) si aceiasi (masculin plural) a
caror distingere in pronuntare e greu perceptibila, dar care trebuie redata in scris.

16
Normele ortografice proprii principiului morfologic s-au impus si in ortografierea cuvintelor
compuse. Scrierea acestora se face intr-un cuvant, impreuna sau cu liniuta. La ortografierea lor tinem
seama de principiul unitatii de sens a elementelor componente, de principiul morfologic -sudarea
elementelor componente din punct de vedere morfologic - si de principiul sintactic -contextul in care
apar. Astfel distingem doua situatii:

a) Cuvintele "in care partile componente nu-si mai pastreaza individualitatea morfologica" si
semantica: bunavoie, dacoroman, hidrocentrala, nemaipomenit, subdiviziune etc. In acest caz
termenii constructivi au realizat unitatea morfologica, si-1 scriem legat (se scriu si se declina ca
un singur cuvant.)[11]
b) Cuvintele in care partile componente isi pastreaza individualitatea semantica: buna -credinta,
buna - cuviinta, bun - simt, ciubotica - cucului, medico - legal etc. Termenii constructivi n-au
realizat unitatea morfologica, de aceea il scriem cu cratima, si in unele cazuri, se declina ambele
elemente componente.
Cuvintele formate din prefixul in + un cuvant a carui radacina incepe cu n vor fi scrise cu n
dublu acolo unde formatia este analizabila. Deci vom scrie: innoda (in +nod); innegri (in+negri).

5.Principiul sintactic

Conform principiului sintactic, cuvintele se scriu separat sau impreuna, tinand seama de sensul
lexical (intelesul pe care-1 au intr-un anumit context) si de criteriile gramaticale (functia sintactica si
valoarea morfologica).

Acest principiu se numeste sintactic deoarece functia sintactica a cuvantului sau a grupului de
cuvinte omofone corespunzator (cuvinte, grup de cuvinte, silabe,

care se pronunta la fel cu alt cuvant fara a se scrie identic) ne indica mai precis ortografierea.Distingem
doua situatii:

1) Se separa prin cratima pronumele personale sau reflexive neaccentuate, cand sunt atasate la un
cuvant: daruieste - mi, amintindu - si etc.
2) Situatii de omofonie intre adverbe, adjective, conjunctii, pe de o parte, si alte clase gramaticale,
pe de alta parte. In aceste cazuri vom fi atenti la stabilirea sensului lexical, al functiei sintactice si
a valorii morfologice.
Exemple: altadata - odinioara, candva;
alta data - timp precis exprimat in termini calendaristici; cuminte - cu purtari bune, linistit, calm,
asezat; cu minte - cu judecata sanatoasa, intelept, cumpatat.

6.Principiul simbolic

Potrivit principiului simbolic, scriem acelasi cuvant alcatuit din aceleasi foneme cu initiala mica
sau majuscula, dupa continutul sau national. Regula care s- a impus precizeaza ca atunci cand cuvantul
are un sens obisnuit se ortografiaza cu initiala mica, iar atunci cand are valoarea unui simbol mai putin
obisnuit sau un sens cu totul special, se scrie cu initiala mare. 1)Astfel, cuvantul
facultate se scrie cu initiala mica ori de cate ori are sensul binecunoscut de "aptitudine" si cu majuscula
cand apare intr-o sintagma care denumeste o institutie, cum este, de exemplu: Facultatea de limba si
literatura romana sau altele. In aceeasi situatie sunt si numele punctelor cardinale, pe care le scriem cu

17
litera mica: est, vest, nord, sud sau rasarit, apus, miazazi si miazanoapte. Cand exprimam notiunea
de "tinut", deci cand are sensul de "toponimice" ele trebuie scrise cu majuscula, ca in exemplul, adeseori
citat: "Tu te lauzi ca Apusul nainte ti s-a pus? Ce-i
mana pe ei in lupta, ce-au voit acel
Apus?" Mihai Eminescu Scrisoarea III

2) Tot cu litera mica se scriu si numele zilelor si ale lunilor anului, insa cand e vorba de sarbatori
nationale sau internationale se foloseste intotdeauna initiala majuscula (de
exemplu: 1Decembrie, 1 Mai, 1-24 Ianuarie)

3) Principiul simbolic se aplica si in scrierea denumirilor unor mari evenimente si epoci istorice a
caror semnificatie este bine cunoscuta. Este vorba de: Unirea (Principatelor), Revoluutia din 1917,
etc. Denumirile epocilor istorice si geologice se scriu insa cu initiala mica, deoarece nu au semnificatia
unor "evenimente": antichitate, capitalism, evul mediu, feudalism, mezozoic, etc.

4) Daca e cat se poate de normal sa scriem: pamant, luna si soare, cu initiala mica, la fel de firesc
este ca aceleasi cuvinte sa fie scrise cu initiala majuscula atunci cand sunt intrebuintate ca denumiri de
astri (in special in operele stiintifice) si cand se comporta ca nume proprii: Pamant (sinonim cu Terra),
Soarele, Luna.

5) Desi indreptarul ortografic, ortoepic si de punctuatie nu ne da nici un fel de indicatii in acest


sens, este in afara de orice discutie ca o dubla grafie trebuie sa mai folosim si in cazuri ca: semiluna, fata
de Semiluna (Imperiului otoman - turci), poarta, fata de Poarta otomana si catedra (mobila) fata de
Catedra cu sensul de unitate intr-o institutie de invatamant (Catedra de istorie a limbii romane).

6) O diferenta se face, de obicei si intre capitala (din imbinarile sintactice: pedeapsa, greseala
sau reparatie capitala) si Capitala cu sensul pe care il are intr-un context ca: Delegatia guvernamentala s-
a inapoiat in Capitala, (adica in Bucuresti), in schimb intr-un context ca: Bucurestiul este capitala tarii,
cuvantul trebuie scris neaparat cu litera mica.[12]

PUNCTUAIE I ORTOGRAFIE
PUNCTUAIA
- un sistem de semne grafice care reglementeaz organizarea textului n propoziii i fraze;
- ne arat intonaia, pauzele, ntreruperea irului vorbirii etc.
ORTOGRAFIA
- semne grafice auxiliare folosite la nivelul CUVNTULUI;
- semnele ortografice leag sau separ cuvinte, redau pronunarea cuvintelor, marcheaz cderea
unor litere dintr-un cuvnt etc.
n analiza semnelor de punctuaie i ortografie se urmrete : 1. nivelul sintactic si 2. nivelul stilistic
S.G. DENUMIRE NIVELUL SINTACTIC NIVELUL STILISTIC
SEMN GRAFIC
[ . ] PUNCTUL a) Ca semn de punctuaie: Marcheaz pauza ce se face ntre
-se pune la sfritul propoziiilor propoziii/fraze independente ca sens.
enuniative (afirmative sau
negative):
Maria citete.
Maria nu citete.

18
b) Ca semn ortografic este folosit
dup majoritatea abrevierilor:
ex.: etc.; ian.; nr.
[? ] SEMNUL Semn de punctuaie; Marcheaz intonaia propoziiilor
NTREBRII - se pune la sfritul interogative:
propoziiilor/frazelor - Dar tu tii pentru ce loc e concurs,
interogative (afirmative sau Ghi? (I. L. Caragiale, Triumful
negative) talentului)
Unde mergi? - i... nu te doare capul cnd citeti?
- Nu ai nvat? (Max Blecher, ntmplri n irealitatea
imediat)
[!] SEMNUL Semn de punctuaie;
EXCLAMRII - se folosete dup interjecii Interjeciile i vocativele exprim stri
sau vocative: efective:
-Ho,ho! Ci pofteti. (I. - bucurie
Creang, Ivan Turbinc)
- Nu se poate, domnule director! - revolt
v-ai nelat! (I. L. Caragiale,
Triumful) Marcheaz intonaia;
- se pune la sfritul
pripoziiilor/frazelor
exclamative sau imperative
(afirmative sau negative)
- Ce frumoas eti!
- Nu este adevrat! - Vino,
biatule!
[,] VIRGULA a) Ca semn de punctuaie Marcheaz pauza din rostire
desparte
- pri de propoziie n cadrul
propoziiei
1.Desparte termenii unei
enumeraii:
Am cumprat ciree, mere, pere
i banane.
2.Desparte un substantiv de o
apoziie/ apoziia de restul
propoziiei.
Zeus, fiul lui Cronos, ...
3. Desparte un substantivul n
vocativ de restul propoziiei.
i-n tine, cltorule-o s plou
(Ion Pillat, Iarn) Desparte vorbirea direct de vorbirea
Privete-le,nebunule, deaproape! indirect
(Radu Stanca, Arhimede i
soldatul)

* - O Doamne, ce copile obositor


/ Ofteaz gerul. (Ana Blandiana,
ntrebri) n enunul dat, virgula se folosete pentru
Prima virgul are rolul de a izola a izola o construcie incident

19
subst. n vocativ de restul reprezentnd cuvintele naratorului (zise
enunului. Cea de-a doua virgul vulpea) de restul enunului, alctuit din
separ vorbirea direct de cuvintele personajului (Sunt o vulpe).
vorbirea indirect.

- delimiteaz propoziii n cadrul


frazei:
2.Desparte propoziia incident
de restul propoziiei
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
3.Desparte propoziiile
coordonte/subordonate de restul
propoziiilor:
A venit, dar nu a spus nimic.
C eti un om onest, o tie
oricine.
4. Marcheaz juxtapunerea;
M-ai ajutat, te voi ajuta i eu.
b) Ca semn ortografic se folosete
ca i cratima; ea leag cuvinte:
foarte, foarte; cioc, cioc; singur,
singurel; etc.

Acest semn este mai mult un mijloc


[;] PUNCTUL I Semn de punctuaie stilistic dect gramatical, deoarece
VIRGULA depinde de cel care scrie textul.
Este folosit pentru claritatea unitilor
sintactice, n cadrul enunurilor lungi.

[:] DOU PUNCTE Semn de punctuaie


Se folosete naintea:
- vorbirii directe:
Goe zice cu ton de comand:
- Mam mare, de ce nu mai vine?
(I.L.Caragiale)
- citrii unui text;
- unei enumerrii: Iubita mea
avea ten ciocolatiu, ochi verzi,
nas crn i un rs dumnezeiesc.
- unei explicaii: Avea o singur
problem: s ajung la timp.
- unei concluzii: S-a antrenat
zilnic: va nvinge.
[-] LINIA DE Semn de punctuaie
DIALOG I DE Linia de dialog marcheaz
PAUZ nceputul vorbirii directe:
-Mam, sun!
Linia de pauz delimiteaz:

20
- construcia incident: Construcia incident ne ofer o explicaie
...osul la nceput numai plesnit suplimentar.
s-a crpat de tot, i puiul a
czut cu o arip moart.
(I.A.Brtescu-Voineti, Puiul) Pune n relief o metafor: aerul toamnei
- o apoziie: este att de limpede, nct norul care
i singur un nor mai sclipete plutete pe cer pare un pstrv argintiu
pe ceruri un pstrv de- dintr-o ap de munte.
argint.
(Ion Pilat, Imagini, toamna)
Ex.: Din punctul de vedere al copacilor, /
Linia de pauz marcheaz: soarele-i de-o dung de cldur, /
-elipsa unui verb copulativ sau oamenii o emoie copleitoare...
a predicatului. (N.Stnescu, Laud omului)
Omiterea verbului copulativ a fi este
semnul unui limbaj poetic concentrat,
dens.
[...] PUNCTELE DE Semn de punctuaie Indic o ntrerupere n cadrul vorbirii
SUSPENSIE - marcheaz o pauz mare n datorat interveniei neateptate a unui
cursul vorbirii; interlocutor:
- marcheaz lipsa unor E vorba de o problem mult mai mre, s
propoziii sau fraze: i mai nti nu-i piard oamenii credina n...
poezia este un product de lux al - n ce mama dracului? A urlat Costic.
vieii intelectuale, une noble (D.R.Popescu)
inutilit, cum a zis aa de bine - indic vorbirea incoerent:
Mme de Stal.[] (Titu Nu tiu ce s spun...cred c are
Maiorescu, O cercetare critic dreptate...poate c..., dar, totui...
asupra poeziei romne de la Marcheaz intenia eului liric de a ne
1867) lsa pe noi s terminm gndul, ideea.
Smburele crud al morii e-n via... i-n
mrire/ Afli germenii cderei. []
(Mihai Eminescu, Memento mori)
- subliniaz ultimul cuvnt Evideniaz o pauz afectiv care
antepus lor: subliniaz ideea de libertate a vrstei
Muli copii i zic ncet: Dac copilriei.
a putea face cutare! i ateapt
cu nerbdare fericita zi a
libertii...i a prostiilor. (Hector
Malot, Singur pe lume)
[ -] CRATIMA a) Ca semn de punctuaie se
folosete n:
-repetiii: ncet-ncet a nceput Indic rostirea fluent, fr pauz a
s mearg. cuvintelor.
- expresii sau numerale care
arat o aproximare: tura-
vura; talme balme; dou-trei
zile; apte-opt copii.
-ntre cuvinte care arat
limitele unei distane ori ale
unui interval de timp: 1 Ex.: Lumea senin, / Luna cea plin /

21
oseaua Bucureti Ploieti; i marea lin /
perioada 1 mai 1 iunie. Icoan-i sunt. (M.Eminescu, Prin
tcute nopi)
b) Ca semn ortografic se Cratima etermin rostirea legat a dou
folosete n interiorul unui pri de vorbire diferite (subst. i
cuvnt sau ntre cuvinte pentru pronume) prin elidarea sunetului , n
a lega sau despri elementele; scopul pstrrii ritmului i msurii
1. Marcheaz elidarea unor versului (a muzicalitii)
litere:
jelui-m-a; i-l
2. Leag elementele unui
cuvnt compus: bun-
credin; dup-mas; pierde-
var.
3.Unete elementele unei
locuiuni: calea-valea,
4. Leag un substantiv de
adjectivul posesiv (gradele de
rudenie sau relaiile sociale):
m-sa, ta-su; mria-sa. 9.Evitarea hiatului duce la un ritm rapid
5. Leag articolul hotrt de rostire.
enclitic de:
- numele literelor: X-ul
-substantive provenite din
numerale cardinale: 10-le
-substantiv provenit din
abreviere:
pH-ul
6. Leag formaia lea/-a la
numeralul ordinal scris cu
cifre: al X-lea; a V-a.
7. n abrevieri: d-ta; P-a; N-V.
8. Leag interjecii repetate:
ho-ho-ho; bla-bla-bla.
9. Nu leag cuvinte, ci evit
formarea hiatului:
E-un gndcel urt i prost
(Otilia Cazimir, Licuriciul)
[] APOSTROFUL Singurul semn exclusiv Noteaz realiti fonetice din vorbirea
ortografic. familiar, neglijent, popular sau
- marcheaz absena regional, un tempo rapid sau
accidental a unor deficiene ale unor vorbitori.
sunete/grupuri de sunete/cifre ` 89; vin`; da`; fiin`c eu sunt slab;
Dar cerul e att de greu de cea mai `nalt.
stele / C-atrn uneori pn`la
pmnt (Ana Blandiana,
Despre ara din care venim)
Apostroful marcheaz cderea
accidental a sunetului .
GHILIMELEL Semn de punctuaie care

22
[] E semnaleaz: 1. Fol, fol, fol, o mestec... <<E, cum
1. Reproducerea unui enun dai mslinele, drag cutare?...>>
spus sau scris de cineva: <<Att>>...<< Scump, scump de tot
Viziunea poetului este la a;a vremuri. Vremuri grele!>>
transcris nu o dat sub (B.tefnescu Delavrancea, Hagi
semnul unei evidente detari: Tudose)
Treburile lumii acesteia / Ghilimelele marcheaz vorbirea
Sunt btute de vnturi ca indirect a personajului principal.
trestia 2. Arat ironia cu care se rostete
cuvntul estetic.

2. Cuvinte care sunt folosite cu 3.Evideniaz faptul c naratorul / eul


alt sens dect cel obinuit: liric nu se refer la sensul sensul
Valoarea estetica unei propriu, ci la sensul figurat al unui
asemenea lucrri nu ne cuvnt:
impresioneaz. Nu nelesei numaidect ce putea s
3. Existena sensului figurat al nsemne cuvintele Dicionar
unui cuvnt. universal; dar deschizndu-l la
ntmplare, simii obrajii mbujorndu-
se de plcerea descoperirii [...]
Biblia asta avea s-mi explice toate
acelea peste care treceam cu amarnic
ntristare. (Panait Istrati, Cpitan
Mavromati)
Biblie cate fundamental posesoare
a tuturor rspunsurilor

[( )] PARANTEZEL Semne de punctuaie ce


E marcheaz: Ex.: M nrebam cteodat ce crede ea
- un plus de informaie n despre mine, ce fel de suflet ascunde
interiorul unei propoziii/fraze; sub epresia att de schimbtoare a feei
- o explicaie (cci erau zile cnd se urea i zile
cnd era frumoas de nu m puteam
stura privind-o). (Mircea Eliade,
Maitrey)
- n piesele de teatru se dau Paranteza ncadreaz o intervenie a
ntre paranteze rotunde personajului-narator, care explic o
indicaiile scenice: afirmaie anterioar.

4. LEXICOLOGIE
LEXICOLOGIE I SEMANTIC
Sinonimie
Definiie: Capacitatea limbilor de a utiliza mai multe forme pentru a exprima acelai sens.
Este un tip de relaie semantic ce se stabilete ntre cuvinte care au nelesuri att de apropiate, nct le
considerm identice.
Cmpul de expansiune sinonimic este o modalitate de a arta diferenele dintre sensurile cuvntului
polisemantic dar i o posibilitate de organizare a cuvintelor n serii sinonimice.

23
Exemplu de cmp de expansiune sinonimic:
a ridica (o greutate) = a slta = a nla;
a ridica (mnecile) = a sufleca;
a ridica (o cas) = a zidi = a construi;
a ridica (masele) = a mobiliza = a strnge = a aduna;
a ridica (preurile) = a crete = a urca = a mri;
a ridica(o pedeaps) = a suspenda = a desfiina = a anula;
a (se) ridica, (de pe scaun) = a se scula, a se slta;
a (se) ridica (la lupt) = a se rzvrti, a se rscula.
Tipologia sinonimelor
Avnd n vedere echivalena de sens, sinonimele trebuie s aib un numr ct mai mare de componente
de sens comune (de preferin toate). Din aceast perspectiv se pot clasifica (Dicionar de tiine.
tiine ale limbii, Ed. tiinific, Bucureti, 1997) astfel:
a) sinonime perfecte (totale), care nu se difereniaz prin nici o trstur de sens (au aceeai
definiie semantic):
azot = nitrogen; stibiu = antimoniu; circumlunar = perilunar; mister = enigm; vorbre= guraliv =
locvace; a scrnti = a luxa; vlguit = istovit = epuizat = extenuat;
b) sinonime imperfecte (pariale) care se difereniaz numai printr-o component de sens
gradual:
team = fric ( grad nedeterminat") i spaim = groaz (grad maxim", alturi de componentele de
sens comune tuturor celor patru termeni); detept = inteligent (grad nedeterminat") fa
de genial (grad maxim") i iste = ager (grad mic"), alturi de trsturi comune celor cinci sinonime
(apreciere n plus privind inteligena");
c) sinonime care au cte o component de sens diferit: duumea = podea
- trstur de sens comun: partea de jos a unei ncperi";
- trstur de sens proprie: numai din scnduri" (duumea) i din orice material"(podea), trstur
care poate fi neglijat n anumite contexte;
d) sinonime care prezint att diferene graduale, ct i semantice, dar limitate cantitativ:
cald, cldu, cldicel, fierbinte, clocotit, canicular
- se definesc toate ca apreciere n plus privitoare la temperatur";
- se regrupeaz prin trsturi de sens diferite (uneori neglijabile): cald grad
nedeterminat"; cldu = cldicel grad mic"; fierbinte grad mare"; canicular grad maxim"; clocotit
(tor) grad maxim" + proces de fierbere"; dogoritor grad maxim" + emanaie de cldur".
Antonimie
Definitie: Tip de relaie semantic ce const n opoziia de sens ntre dou cuvinte care trimit la realiti
(refereni) nu numai diferite, ci i contrare i contradictorii. (Angela Bidu Vrnceanu, Narcisa
Forscu, Cuvinte i sensuri, Ed. tiinific i Enciclopedic Bucureti, 1988, p. 165)
Exist o antonimie logic, obiectiv, care este implicat n lucruri din realitatea
extralingvistic: noapte - zi, iarn - var, diminea - seara, i o antonimie pe care o stabilesc
vorbitorii. n enunul: Am vzut dou filme, unul bun i altul prost,sensul antonimelor bun -
prost reflect o apreciere subiectiv. De aceea se spune c antonimia ca fenomen lingvistic acoper att
cuvintele care denumesc noiuni contrare(iarn - var, diminea - sear, brbat - femeie, via -
moarte, nghe - dezghe), ct i pe acelea puse de vorbitori n eviden (Ce grea este valiza neagr i
ce uoar este valiza gri").
Antonimele sunt fixate perechi i, de aceea, par mai puin dependente de context sau de o situaie de
comunicare. De exemplu, n mintea oricrui vorbitor este asociat mic cu mare, tnr cu btrn,
srac cu bogat, adevr cu minciun etc.
Clasificarea antonimelor:
1. n funcie de dimensiunea semantic (vezi Dicionar de tiine. tiine! ale limbii,Ed. tiinific,
Bucureti, 1997, p. 56):

24
- antonime polare, care nu admit termeni intermediari: so / soie;
- antonime scalare, care admit gradarea i care sunt adesea legate de proceduri de
comparare: mare /mijlociu / mic; fierbinte / cald/rece:
- antonime contradictorii: celibatar (necstorit) / cstorit;
- antonime contrarii: a urca / a cobor;
- antonime reciproce: a cumpra / a vinde etc.
2. n funcie de structura cuvntului:
- antonime cu radicali diferii: corect - greit; frig - cldur, ntuneric - lumin; trecut- viitor; a
veni - apleca;
- antonime cu acelai radical stabilite prin prefixe i sufixe: corect - incorect;
disciplinat - indisciplinat; noroc - nenoroc; moral a imoral; reversibil - ireversibil; hipotensiv
- hipertensiv; crticic -croaie; cscioar - csoaie etc.
Aceste antonime au o marc formal (prefixul, sufixul) care subliniaz antonimia. Prefixele cu care se
formeaz n general antonime sunt: ne-, non-, in-, i-, des-, dez-, dis-, de- etc.
Paronimie
Definiie: Relaie dintre cuvinte foarte asemntoare ca form i deosebite ca sens (diferena de
form se reduce la numai un sunet sau dou).
Se organizeaz pe baza apropierii formale n serii paronimice".
Se stabilete ntre uniti lexicale, nu ntre un cuvnt i o form gramatical a acestuia, ci ntre formele-
tip ale aceleiai pri de vorbire:
- substantive: (abilitate - agilitate);
- adjective: (etic - epic);
- verbe: (a deconta - a decanta).
Paronimia apare i la nivelul elementelor de formare a cuvintelor (prefixe i prefixoide):
anti- / ante-; pre-/ pro-; n-/ in-; homeo-/ homo-

Dublete paronimice: atlas - atlaz, argou - argon, adsorbie - absorbie, conjunctur - conjectur,
locatar - locator.
Triplete paronimice: atitudine - aptitudine - altitudine, a migra - a emigra - a imigra, a releva - a
reliefa - a revela.
Atracia paronimic este o greeal de exprimare produs de apropierea formal dintre paronime, care
const n faptul c unul dintre termenii paronimi, care e mai frecvent n limb (mai cunoscut
vorbitorilor) l atrage" pe cel care este mai puin cunoscut, substituindu-i-se acestuia din urm n
procesul comunicrii verbale: analizliteral" n loc de analiz literar". n situaia n care fiecare
dintre termenii seriei paronimice (dublet sau triplet) este neologism mai puin accesibil, eventual termen
specializat, posibilitatea erorii lingvistice este mai mare.
Termenii tiinifici din limbajele specializate nensuii corect sunt cei mai susceptibili de a intra n
sfera atraciei paronimice". Cnd ambii termeni din perechea paronimic aparin limbajelor
specializate (elips - eclips, etic -epic, glacial - glaciar, a evoca - a invoca), confuzia poate deveni mai
frecvent.
Omonimie
Definiie: Relaie dintre dou sau mai multe cuvinte care au aceeai form dar sensuri diferite.
Nivele de reprezentare:
-lexical (omonimie lexical):
lin = uor"; lin = specie de pete".
-gramatical (omonimie morfologic, lexico-gramatical):
el cnt (pers. a IlI-a, sg.) = ei cnt(pers. a III-a, pl.);
un (nite)= articol nehotrt;
un (doi)= numeral;
un (altul)= adjectiv pronominal.

25
-sintactic:
chemarea profesorului =profesorul cheam" sau profesorul este chemat".
Cauzele omonimiei lexicale:
a) convergena fonetic (evoluia fonetic spre aceeai form a dou cuvinte diferite ca sens, de origini
diferite, fie un cuvnt motenit sau altul mprumutat, fie mprumuturi din limbi diferite):
cas (< lat. casa) = cldire destinat pentru a servi de locuin omului";
cas (< it. cassa) = dulap, ldi pentru bani", loc unde se fac pli".
lin (< lat. lenis)= domol, uor";
lin (mprumut din slav) = specie de pete".
b) divergen semantic (apariia unui sens nou n structura semantic a unui cuvnt polisemantic
ndeprtat de sensul de baz, astfel nct legtura semantic nu se mai poate vedea):
calcul (< lat. calculus) =pietricic format n anumite organe ale omului (renal, vezicular etc.)";
calcul (< lat. calculus) = socoteal, operaie matematic".
Diferenierea sensurilor se face prin formele diferite de plural (omonimie parial):
calcul / calculi = pietricele";
calcu / calcule = socoteli".
c) derivarea lexical:
suntoare = nume de plant";
suntoare = care produce sunete" (sun + sufix -tor);
fierriei = lucruri de fier" (fier + sufix colectiv -arie);
fierrie =prvlia n care se prelucreaz sau se vinde fier" (fierar + sufix nume de loc -ie).

Omonimele
Definitie: sunt cuvinte nregistrate n articole de dicionar diferite, ca o dovad c, dei au o form
identic, ntre sensurile cuvintelor respective nu mai exist nici o legtur. Au calitatea de a
fi omofone (aceeai pronunare) i omografe (aceeai grafie).
Clasificarea omonimelor:
A. Dup gradul de identitate formal:
a)omonime totale (au toate formele identice):
mai adverb;
mai substantiv = lun";
co (couri) = obiect mpletit din papur, rafie sau nuiele";
co (couri) = bubuli purulent care se formeaz pe piele".
b) omonime pariale (sunt identice numai unele forme flexionare):
- difereniere semantic prin formele de plural: cap, capi, capuri, capete; corn, corni, cornuri,
coarne; ochi; ochi, ochiuri.
- difereniere semantic prin apartenen la clasa morfologic: cer (substantiv); cer(verb, indicativ
prezent).
B. Dup relaia dintre omonime (n funcie de posibilitatea de a se ntlni n aceleai domenii sau
contexte):
a) omonime intolerabile (unul dintre cuvinte este nlturat pentru a se evita confuzia de sens):
pcurar = vnztor de pcur", pcurar = pstor",
caz n care s-a nlocuit cuvntul pcurar 2 = pstor" cu cioban",
rmnnd ca pcurar" s denumeasc vnztorul de pcur".
b) omonime tolerabile (difereniabile n funcie de context):
a afecta = a atribui o sum de bani" (Guvernul a afectat suma de ...pentru...");
a afecta = a manifesta o stare sufleteasc negativ ca urmare a unui eveniment neplcut"
(Este afectat de vestea primit").
C. Dup apartenena morfologic:

26
a) omonime lexico-gramaticale:
- aparin unor clase morfologice diferite: cer = substantiv;
cer = verb;
vine = substantiv, forma de plural de la vn;
vine = verb.
- provin din conversiune:
absolut (adj.) - absolut (subst.) - absolut (adv.);
muncitor j(adj.) - muncitor (subst.)
Observaie:
Omonimele lexico-gramaticale provenite din conversiune sunt numeroase, pentru c limba romn se
numr printre limbile n care fenomenul conversiunii este foarte frecvent. Fenomenul omonimiei este
acceptat numai n cazul n care cuvintele respective i schimb i sensul lexical, nu numai valoarea
morfologic.
b) gramaticale (aparin aceleiai clase morfologice, au acelai sens, dar au forme flexionare diferite):
lucreaz = verb intranzitiv, prezent, pers. a III-a, sg.;
lucreaz = verb indicativ prezent, pers. a III-a, pl.;
lucreaz = verb imperativ, pers. a II-a, sg.
Cmpuri semantice
Cmpul lexico-semantic constituie o clas de cuvinte reunite prin componente de sens comune, dar
ntre care se stabilesc diferene (opoziii) semantice.
Cmpul este o clas relativ deschis, alctuit riguros de specialiti i, n mod aproximativ, de vorbitorii
obinuii.
EXEMPLE:
- numele de rudenie (aproximativ 50 de termeni n limba romn)
- numele de culori (peste 200 de termeni n limba romn)
- denumirile animalelor domestice i slbatice
- denumirile fenomenelor sonore .a.
Asocierea cuvintelor n cmpuri prezint avantajul de a reine mai precis diferenele ntre termeni. De
exemplu, a striga este corelat cu a vorbi, amndou desemnnd sunete articulate" emise cu diferene
de intensitate" n schimb a rcni, a rage, desemneaz sunete nearticulate", emise cu intensitate mare".

5. MORFOLOGIE

MORFOLOGIE

SUBSTANTIVUL este partea de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii,
actiuni, stari etc.
1. Felul substantivelor
Dupa inteles (natura denumirii): -compuse (masa, scolar, prieten)
-proprii (Maria, Venus, Arad)
Dupa alcatuire (forma): -simple (casa, Iasi, om)
-compuse (prin contopire: untdelemn)
(prin alaturare: zi-lumina)
Atentie!
1.Substantivele simple pot fi primare (carte, perna etc.) sau derivate cu sufixe (bunatate, geamgiu,
indoiala etc.)
2.Substantivele compuse sunt formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar.
3.Se scriu cu cratima substantivele compuse dintr-un substantiv in N si unul in G (floarea-soarelui) din
doua substantive legate prin prepozitie (cal-de-mare), dintr-un substantiv si un adjectiv (argint-viu),
dintr-un substantiv si un verb (gura-casca)

27
4.Se scriu intr-un cuvant substantivele compuse in care componentele nu-si mai pastreaza
individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, NU bunei vointe)
5.Substantivele proprii de scriu cu majuscula, indiferent de locul pe care il ocupa in propozitie sau fraza.
2.Genul substantivelor
In limba romana substantivul are trei genuri: masculin, feminin, neutru
Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin obisnuinta, sunt socotite masculine
(om, cal, pom).
Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate, prin traditie, feminine (pisica,
floare, carte).
Genul neutru, in general, nume de lucruri (cer, stilou, nume).
Substantive epicene - acele nume de animale, pasari sau insecte care au o singura forma pentru
masculin si feminin (gandac, tantar, fluture, elefant etc.)
Substantive mobile - nume de fiinte care au o forma pentru masculin (copil, profesor) si alta pentru
feminin (copila, profesoara)
Motiunea - procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau
invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). Cele mai frecvente sufixe motionale sunt: feminine (-a, -ita, -easca,
-ca, -oaica, -toare), masculine (-oi, -an).
3. Numarul substantivelor
Substantivele din limba romana prezinta forme de singular (elev, scoala) si de plural (elevi, scoli)
Masculin Feminin Neutru
singular plural singular plural singular Plural
/pom i/pomi a/clasa e/clase /parc -uri/parcuri
u/codru i/codri a/banca i/banci /oras e/orase
e/munte i/munti e/parte i/parti u/lucru -uri/lucruri
a/tata i/tati /manta le/mantale u/cadru e/cadre
a/marfa uri/marfuri u/curcubeu e/curcubeie
e/vreme -uri/vremuri u/studiu i/studii
- desinenta zero

Substantive defective de numar:


-cu forme numai la singular (nume de materii, insusiri, stari sau ape, munti, persoane, locuri), comune
(grau, var) si proprii (Siret Traian);
-cu aceeasi forma si la singular si la plural (pui, tei, unchi, invatatoare, nume);
-cu forme numai la plural (unele nume de materii, nume de locuri, munti) comune (icre, calti), proprii
(Iasi, Balcani).
Substantive cu forme multiple de singular (oapete/oaspe; pantece/pantec) sau de plural cu acelasi
inteles (boli/boale; coli/coale), cu inteles diferit (coarne/corni/cornuri)
Substantive colective (a caror forma de singular are inteles de plural):
-substantive simple (primare): hoarda, herghelie, stol, turma, trib etc.
-substantive derivate: alunis, frunzis, taranime, stejaris etc.
Atentie! Forma de plural a unor nume de materie (alamuri, dulceturi, matasuri etc) defective, in mod
normal, de acest numar, are sensul unui plural colectiv, indicand soiuri, sortimente sau bucati din materia
respectiva

Declinarea substantivului
Declinarea substantivelor nearticulate sau articulate nehotarat

28
Declinarea substantivelor articulate hotarat
Cazul Masculin Feminin Neutru
Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N Leul Leii Masa Mesele Teatul Teatrele
G Leului Leilor Mesei Meselor Teatrului Teatrelor
D Leului Leilor Mesei Meselor Teatrului Teatrelor
Ac Leul Leii Masa Mesele Teatul Teatrele
V Leule! Leilor! - - - -

Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)

Declinarea substantivelor proprii nume geografice compuse


a) doua substantive in acelasi caz: N-Ac Targu-Jiu; G-D Targu-Jiului
b) doua substantive, al doilea in genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D Vetrei Dornei
c) doua propozitii legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D Curtii de Arges
d) un substantiv si un adjectiv: N-Ac Valea Lunga; G-D Vaii Lungi
4.Cazurile substantivului
Nominativ (cine? ce?)
-subiect: Lui i se cuvine aceasta cinste.
-nume predicativ (intotdeauna in relatie cu un verb copulativ): Radu este un copil bun.
-apozitie(atribut apozitional): Raul Mures a iesit din matca.
Obs. Exemplele se pot construi usor daca se folosesc adverbele : adica, anume, chiar, tocmai.
Mihai [adica] nepotul meu a implinit un an.
Acuzativ
-atribut substantival prepozitional (care? ce fel de?) - Apa de la munte este rece. (care apa?)
Obs. Nu face greseala sa pui intrebarea: de unde?
-nume predicative (urmeaza dupa un verb copulativ, iar substantivul e insotit de prepozitie) -
Florile sunt pentru mama.
-complement direct (pe cine? ce?) - Il intreb pe Mihai.
-complement indirect (prepozitii + cine? ce?) - Vorbim despre cazuri.
-complement de agent (de cine? de catre cine?) - Intrebarea a fost pusa de Alina.
Obs. Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa un participiu.
-complement circumstantial de loc (unde? cu sau fara prepozitii, incotro?) - Vine de la padure.
-complement circumstantial de timp (cand? cu sau fara prepozitii, cat timp?) - A lipsit de acasa o
saptamana.
-complement circumstantial de mod (cum?, cat?, in ce fel?) - Copiii vin in grupuri. Alearga ca
vantul. (complement circumstantial de mod comparativ)

29
-complement circumstantial de cauza (din ce cauza?) - Codrul clocoti de zgomot
-complement circumstantial de scop (in ce scop?) - A plecat in oras pentru cumparaturi.
Genitiv
-atribut substantival genitival (al,a,ai,ale cui?) - Interventia colegei a fost salutara.
-nume predicative (urmeaza dupa un verb copulativ si este insotit de articol genitival:al,a,ai,ale) -
Pamantul este al taranilor.
Obs.Substantivele in genitiv pot indeplini si alte functii sintactice daca sunt precedate de prepozitii sau
locutiuni prepozitionale, forma articulata: asupra, contra, impotriva, inapoia, deasupra, dedesubtul, in
susul, in josul, in fundul, din cauza etc.
-complement indirect - Toti s-au ridicat contra propunerii lui.
-complement circumstantial de loc - Vizitatorii se uitau in fundul pesterii
-complement circumstantial de timp - A ajuns la gara inaintea sosirii trenului
-complement circumstantial de cauza - A intarziat din cauza vremii.
-atribut substantial prepositional - Gradina din fata casei era inundata de verdeata
Dativ
-complement indirect (cui?) Padurii ii lipseste cantecul pasarilor.
Obs.Substantivele in dativ pot indeplini si alte functii sintactice, daca sunt precedate de prepozitiile:
gratie, datorita, multumita, potrivit, conform, contrar, aidoma, asemenea
-complement circumstantial de loc (dativ locativ) - Stai locului, copile!
-complement circumstantial de mod - A raspuns conform asteptarilor noastre
-nume predicativ - El este aidoma fratelui tau.
-atribut substantival prepozitional (care?) - Interventia conform planului a condus la reusita.
-atribut substantival (cui?) - Preot desteptarii noastre / Oferirea de premii olimpicilor a fost
televizata. (de obicei dupa infinitivul lung)
-complement indirect cu prepozitie - Am reusit datorita Ioanei.
-complement circumstantial de cauza - A intarziat din cauza ploii.
Vocativ
-nu are functie sintactica; se desparte prin virgula de restul cuvintelor, indiferent de locul pe care-
l ocupa in propozitie - Ioana,vino afara!
VERBUL este partea de vorbire flexibila in raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care
exprima actiuni, stari sau calitati privite ca procese in derulare.
1.Clasificarile verbului
a) dupa rolul sintactic si morfologic:
-predicative: indeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a citi, a merge,
a vedea etc)
-copulative: leaga numele predicativ de subiect si indeplinesc la un mod personal, impreuna cu
numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)
-auxiliare: ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive (a fi, a
vrea, a avea)
b) dupa posibilitatea de a avea complement direct:
-tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc)
-intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)
c) dupa referirea la persoana:
-personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.)
-impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai forma de persoana a III-a(a ploua, a ninge, a
se zice etc.)
-unipersonale: se folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.) a trebui este
unipersonal ca forma si impersonal prin continut.
2.Locutiunile verbale

30
Grupuri de cuvinte, care contin in mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi morfologice si
sintactice specifice verbului.
Structura locutiunilor verbale:
-verb + prepozitie + substantiv: a avea de gand
-verb + interjectie: a face tusti
-verb + substantiv: a-si pazi gura / paziti-va gura! (pronume intre verb si substantiv)
-verb + etc.: a o lua la sanatoasa, a-si aduce aminte
cele mai frecvente verbe intalnite in locutiunile verbale: a face, a da, a lua, a avea, a pune, a trage, a
baga.
Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca:
-se poate substitui printr-un singur cuvant (a o lua la fuga = a fugi)
-intelesul unitar este altul decat sensul fiecareia dintre componente;
-exista un cuvant care, luat izolat, nu are inteles clar (a-si aduce aminte; aminte=?)
3.Diateza verbului
Categorie gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre subiect, verb si obiect: diatezele
activa, pasiva si reflexiva
Diateza activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb, fara a suferi consecintele acesteia; se
formeaza din tema verbului de conjugat la care se adauga terminatiile modurilor si timpurilor respective.
Diateza pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de complementul de agent (exprimat sau
subinteles); se formeaza din participiul verbului de conjugat precedat de diateza activa a verbului
auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele care la diateza activa sunt tranzitive;
Diateza reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera; se formeaza din diateza activa a
verbului de conjugat precedat de pronumele reflexiv in dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica.
4.Modurile verbului
Categoria gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul pentru a arata felul cum considera
vorbitorul actiunea.
Modurile:-personal: daca are forme distincte pentru exprimarea persoanei;
-nepersonal: daca prezinta actiunea fara referire la persoana care o savarseste;
-predicativ: daca verbul poate indeplini functia de predicat;
-nepredicativ: daca verbul nu poate indeplini functia de predicat;
Moduri personale, predicative:
-indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala, sigura (eu lucrez, tac, culeg, fug);
-conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila in prezent, ireala in trecut (eu sa lucrez, sa
tac, sa culeg, sa fug; eu sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit);
-conditional-optativ: exprima o actiune realizabila in functie de o conditie (eu as lucra, as tacea,
as culege, as fugi);
-imperativ: exprima un ordin, un indemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!);
Modurile nepersonale, nepredicative:
-infinitiv: exprima actiunea in mod general, denumeste numele actiunii (a citi, a lucra etc.);
-gerunziu: exprima o actiune in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii (citind,
lucrand etc.);
-participiu: denumeste sub forma de adjectiv actiunea suferita de un obiect (citit, vazut, citit etc.);
-supin: forma verbala omonima cu participiul, avand in plus prepozitiile de, la, pentru si
sinonima cu infinitivul (de mancat, pentru citit, la cules etc.);
5.Timpurile verbale
Categorie gramaticala verbala care exprima momentul sau durata savarsirii actiunii.
Timpurile indicativului
-prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug);
-imperfect: actiune trecuta, neterminata in momentul la care se refera vorbirea (lucram,
taceam, culegeam, fugeam);

31
-perfecul simplu: actiune trecuta, incheiata in trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii);
-perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul incheierii fata de prezent
(am lucrat, am tacut, am cules, am fugit);
-mai mult ca perfectul: actiune trecuta, incheiata inaintea altei actiuni trecute (lucrasem, tacusem,
culesesem, fugisem);
-viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege, voi fugi);
-viitorul anterior: actiune care se va petrece in viitor si se va incheia inaintea unei alte actiuni
viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);
Timpurile conjunctivului
-prezent: sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug;
-perfect: sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit;
Timpurile conditional -optativului
-prezent: as lucra, as tacea, as culege, as fugi;
-perfect: as fi lucrat, as fi tacut, as fi cules, as fi fugit;
Nu uita! Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decat pentru prezent.
Atentie! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme distincte pentru timp, prezent si
perfect, celelalte moduri neavand forme pentru mai multe timpuri.
6.Conjugarea verbului
Flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, persoana si numar se numeste conjugare.
Nu uita! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor) verbele se clasifica in patru
conjugari:
Conjugarea I: verbe terminate in -a (a lucra, a canta, a visa etc.)
Conjugarea II: verbe terminate in -ea (a placea, a vedea etc.)
Conjugarea III: verbe terminate in -e (a bate, a merge, a spune etc.)
Conjugarea IV: verbe terminate in -i sau -i (a fugi, a dori, a cobori, a hotari etc.)
Nu uita! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este aproape identica cu cea de la diateza
activa. Paradigmele verbale sunt aceleasi, adaugandu-se in fata verbului pronumele reflexiv in dativ si
acuzativ cu exceptia imperativului si gerunziului,cand pronumele sta dupa verb. Diateza reflexiva este
defectiva de participiu si supin.
Conjugarea verbelor auxiliare: a fi, a avea, a vrea
Atentie! 1. Verbele a fi si a avea au la prezentul indicativ serii paralele de forme prima, cu
valoare predicativa, a doua, specializata ca auxiliar. (Noi avem o carte. / Noi am venit.)
2. Forme ca vrei, vroiesc etc., rezultate din contaminarea verbelor a vrea si a voi, sunt
neliterare.
3. La perfectul simplu, toate cele trei verbe au cate doua serii de forme, ambele corecte.
4. La imperativ (pozitiv si negativ), a avea are doua forme, ambele corecte. Forma aibi / n-
aibi este invechita.
1. Forme simple
Modul Timpul Verbul
A fi A avea (auxiliar) A vrea (auxiliar)
Indicativ Prezent Sunt, is, -s, s- Am Am Vreau Voi
Esti Ai A Vrei Vei
Este, e, ii, -i, i- Are A Vrea Va
Suntem Avem Am Vrem Vom
Sunteti Aveti Ati Vreti Veti
Sunt, is, -s, s- au au vor Vor

32
Imperfect Eram Aveam Vream
Erai Aveai Vreai
Era Avea Vrea
Eram Aveam Vream
Erati Aveati Vreati
erau aveau Vreau
Perfect Fusei (fui) Avusei (avui) Vrusei (vrui)
simplu Fusesi (fusi) Avusesi (avusi) Vrusesi (vrusi)
Fuse (fu) Avuse (avu) Vruse (vru)
Fuseram (furam) Avuseram (avuram) Vruseram (vrura)
Fuserati (furati) Avuserati (avurati) Vruserati (vrurati)
Fusera (fura) Avusera (avura) Vrusera (vrura)
Mai mult ca Fusesem Avusesem Vrusesem
perfect Fusesesi Avusesesi Vrusesesi
Fusese Avusese Vrusese
Fuseseram Avuseseram Vruseseram
Fuseserati Avuseserati Vruseserati
Fusesera avusesera Vrusesera
Conjunctiv Prezent Sa fiu Sa am Sa vreau
Sa fii Sa ai Sa vrei
Sa fie Sa aiba Sa vrea
Sa fim Sa avem Sa vrem
Sa fiti Sa aveti Sa vreti
Sa fie Sa aiba Sa vrea
- Pozitiv Fii! Fiti! Ai! Aveti! -
Imperativ Nu avea! N-avea! N-ai!
- negativ Nu fi! Nu fiti! Nu aveti! N-aveti! -
Infinitiv A fi A avea A vrea
Gerunziu Fiind Avand Vrand
Participiu Fost (a), fosti, Avut (a), avuti, avute Vrut (a), vruti, vrute
foste
Supin De fost De avut De vrut

2. Forme compuse (se formeaza dupa aceleasi reguli ca si verbele regulate)


Modul Timpul Verbul
A fi A avea (auxiliar) A vrea (auxiliar)
Indicativ Perfect Am fost Am avut Am vrut
compus
Viitor Voi fi Voi avea Voi vrea
Viitor Voi fi fost Voi fi avut Voi fi vrut
anterior
Conditional Prezent As fi As avea As vrea
optativ Perfect As fi fost As fi avut As fi vrut
Conjunctiv Perfect Sa fi fost Sa fi avut Sa fi vrut
Infinitiv Perfect A fi fost A fi avut A fi vrut

PRONUMELE este parte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv.
Feluri: personal, de politete, reflexiv, de intarire, posesiv, demonstrativ, nehotarat, interogativ, relativ
si negative.

33
Observatii:
1.Pronumele personal, de politete si reflexiv nu devin niciodata adjective.
2.Pronumele de intarire, posesiv, demonstrativ, nehotarat, interogativ, relativ si negativ pot fi
adjective.
3.Pronumele personal, de politete, reflexiv, de intarire si posesiv au forme dupa persoana.
1.PRONUMELE PERSONAL
Observatii:
1.Forme neaccentuate se intalnesc doar in cazurile Ac. si D.
2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi!
3.Genitiv - numai persoana aIII-a: lui, ei, lor.
4.Persoanele I si a II-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi
5.Pronumele dansa, dansul, dansii, dansele sunt pronume personale, nu de politete.
Functii sintactice
-subiect: N: Tu ajungi primul.
-nume predicativ in: N: Fratele meu este el.
Ac: Intrebarea este pentru tine.
G: Cartea este a lui.
-atribut pronominal in: N (apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca in casa.
G: Sfatul lui doveseste intelepciune.
Cartea din fata lui este a mea.
D: Copilu-i statea linistit. (dativ posesiv)
-complement direct in: Ac: Te intreb si pe tine despre acest lucru.
-complement indirect in: Ac: A vorbit cu mine.
D: Lui i-am dat o carte.
G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei.
-complement circumstantial de loc in:Ac: Merge la voi.
G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat in fata lui.(ei, lor)
D: (insotit de prep. sau loc. prep. cu forma nearticulata): In fata-mi se
asezase o persoana importanta.
-complement circumstantial de mod in: Ac - A raspuns ca tine.
-complement circumstantial de cauza: G - N-a venit din pricina lui.
Situatii in care pronumele personal nu are functii sintactice:
-in V (tu! voi!)
-dativul etic: Vor sa mi-l omoare
-cand are valoare neutra: A luat-o la fuga
Da-i inainte fara grija!
2.PRONUMELE DE POLITETE
-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a
pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastra
G-D: dumitale
pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor
Observatii:
-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta (sa, lui, voastra), Inaltimea ta (sa,
lui, voastra)
Excelenta ta (sa, lui, voastra). - folosite mai rar in vorbirea contemporana
-forme afective : mata, mataluta, matalica, talica, matale
-functii sintactice: aceleasi cu ale pronumelui personal (exceptii atr. pron. in D. si compl. circum.
de loc in D)
3. PRONUMELE REFLEXIV
Observatii: -are forme proprii numai pentru pers. aIII-a, cazurile D si Ac

34
D: sie, siesi/isi, si
Ac: (pe) sine/ se
-pentru persoana I si aII-a imprumuta formele de la pronumele personale:
D: imi, iti, ne, va (imi amintesc)
Ac: ma, te, ne, va (ma gandesc)
-formele de mai sus devin reflexive numai daca au aceeasi persoana cu verbul:
te gandesti (pron. pers. a II-a, vb. pers. a IIa)
ma framant (pron. pers. I, vb. pers. I)

Functii sintactice:
-complement direct: Ac: Te privesti in oglinda.
-complement indirect: D: Iti cumperi o carte.
Ac: Rar vorbea despre sine
-atribut pronominal: Ac: Lauda de sine
D: (dativ posesiv) Si-a certat copiii (copiii-si)
Mi-am aranjat cartile (cartile)
Observatii: Cand nu are functie sintactica, pronumele reflexiv se analizeaza impreuna cu verbul, fiind
marca diatezei reflexive.
Forma accentuata de Ac., insotita de art. hot. se substantivizeaza (Si-a soptit in sinea lui).
4.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DE INTARIRE
Forme:
-masculin, singular: (eu) insumi fiu (m.sg) - vocala u- insumi (m.sg.)
(tu) insuti
(el) insusi
-feminin, singular: (eu) insami fiica (f.sg.) - vocala a-insami (f.sg.)
(tu) insati
(ea) insasi
-masculin, plural: (noi) insine fii (m.pl) - vocala i-insisi (m.pl.)
(voi) insiva
(ei) insisi
-feminin, plural: (noi) insene fiice (f.pl) - vocala e-insene (f.pl.)
(voi) inseva
(ele) insesi, insele
Observatii:
1.Se greseste mai ales la folosirea vocalelor u,a,i,e aflate in fata formelor: -mi, -ti, -si, -ne, -va, -le
2.Pronumele de intarire se foloseste rar in limba actuala. De cele mai multe ori, ele insotesc un pronume
sau un substantiv devenind adjective de intarire, de aceea functia sintactica este de atribut adjectival.
3.Atentie la acord: Dan, Maria si Elena, ei insisi (masculinul are prioritate)
Eu, tu si el, noi insine(persoana I are prioritate asupra celorlalte, iar persoana aII-a asupra persoanei
aIII-a)
4.Insusi poate fi inlocuit de adverbul chiar sau de alte sinonime (singur, propriu, personal, in persoana)
5.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEGATIV
Forme:
N-Ac: nimeni, nimenea N-Ac: nici unul, nici una, nici unii, nici unele
G-D: nimanui G-D: nici unuia, nici uneia, nici unora
nimic, nimica
-Ca adjective se intalnesc formele: nici o, nici un, nici unui, nici unei, nici unor.
-Aceleasi functii sintactice ca si celelalte pronume
Observatii:
1. Aceste pronume trebuie folosite in propozitii negative.

35
2.In exemplul: N-a stiut nici unul, nici altul. - cuvantul subliniat este conjunctie, deci nu intra in
alcatuirea unui pronume negativ.

6.PRONUMELE SI ADJECTIVUL POSESIV


-Are forme dupa persoana si dupa numarul si genul obiectelor posedate:
ex. al meu, al tau, al sau a mea, a ta, a sa
ai nostri, ai vostri ale noastre, ale voastre
Formele se obtin cu ajutorul atricolului posesiv genitival: al, a, ai, ale
Observatie: Pronumele lui, ei, lor sunt personale, nu posesive
Functii sintactice:
-subiect: N - Ai mei au ajuns acasa.
-nume predicativ: N - Caietul acesta este al meu.
Ac - Florile sunt pentru ai mei.
-atribut pronominal Ac - Rar am vazut o privire ca a ta.
G - Sfatul alor mei mi-a fost de folos.
-complement direct: Ac - I-am vazut pe ai vostri.
-complement indirect:Ac - Se gandea la ai sai.
D - Le povestesc alor mei.
G - Toti s-au ridicat impotriva alor tai.
-complement de agent:Ac - A fost chemat de ai sai.
-compl. circum. de loc:Ac - Vin de la ai mei.
-atribut adjectival: N - Cartea ta este aici.
Ac - Locuieste pe strada mea.
D - Caietului tau ii lipseste o foaie.
G - Dorinta mamei mele e sfanta.
V - O, copilul meu, fii mereu intelept!
Observatie: Pentru a afla cazul adjectivului posesiv nu se pun intrebarile al, a, ai, ale cui? ci se stabileste
cazul substantivului cu care s-a acordat adjectivul, care preia genul, numarul si cazul substantivului
determinat.
7. PRONUMELE SI ADJECTIVUL DEMONSTRATIV
Forme:
-de apropiere: acesta, aceasta, acestia, acestea, asta, asta, aista, aiasta, etc.
-de diferentiere: celalalt, cealalta, ceilalti, celelalte,etc.
-de departare: acela, aceea (f.sg.), aceia (m.pl.), acelea, aia, ala, etc.
-de identitate: acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi
Functii sintactice: aceleasi ca si la celelalte pronume, iar ca adjectiv una singura: atribut adjectival
Observatii: 1. Acela are si o forma mai redusa cel, care poate aparea numai in prezenta unui
determinant obligatoriu (cel de acolo, cei prezenti)
2. Alte forme populare: asta, ista, aista, cesta, ala, alalalt, aia, istalalt.
3. Formele de feminin aceasta, asta, aceea intra si in componenta locutiunilor adverbiale
(pentru asta, pe langa asta, cu toate acestea).
8. PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEHOTARAT
Forme:
simple: unul, una, unii, unele altul, alta, altii, altele
atat, atata, atatia, atatea tot, toata, toti, toate
mult, putin, cutare
compuse (elemente de compunere: -va, -ori, -fie, -oare, -orisi, -vre, etc.) cineva, careva, ceva, catva,
fiecine, oarecine, orisicine, altcineva, vreunul, etc.
Observatii:
1.Pronumele nehotarate in componenta carora intra cuvantul cine nu devin niciodata adjective.

36
2.Urmatoarele pronume nehotarate isi modifica forma atunci cand devin adjective:
unul-un una-o altul-alt alta-alta vreunul-vreun vreuna-vreo
3. Functii sintactice ale pronumelor nehotarate: subiect, nume predicativ, atribut, complement, iar a
adjectivelor nehotarate: atribut adjectival.
9.PRONUMELE SI ADJECTIVUL INTEROGATIV
tine locul unui cuvant asteptat ca raspuns la intrebare.
Forme:
N: cine? N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac: cat? cata? cati? cate?
Ac: (pe) cine? G-D: caruia? G-D: nu are forme G-D: cator?
D: cui? careia?
G: (al,a,ai,ale) cui? carora?
Functii sintactice:
-subiect: N: Cine vine? (Andrei vine.)
-nume predicativ N: Care este sora ta? (Sora mea este aceasta.)
Ac: Pentru cine sunt cartile? (Cartile sunt pentru Dan.)
G: Ai cui sunt acesti copii? (Acesti copii sunt ai vecinei.)
-atribut pronominal: G: Ai cui bani lipseau? (Lipseau banii Mariei.)
-complement direct: Ac: Pe cine ai chemat? (Am chemat-o pe sora ta.)
-complement indirect:Ac: Despre cine vorbeai? (Vorbeam despre bunica.)
D: Cui i-ai povestit?(Ioanei i-am povestit.)
-compl.de agent: Ac: De cine ai fost ajutata? (Am fost ajutata de colegi.)
-compl. circum. de loc:Ac: La cine ai fost? (Am fost la vecini)
Observatii:
1.Pronumele interogativ cine? nu devine adjectiv.
2.Toate adjectivele interogative au aceeasi functie sintactica de atribut adjectival.
N: Care carte -ti lipseste?
Ac: Despre ce intamplare povestesti?
D: Carui copil i te adresezi?
G: Raspunsul carui coleg ti-a placut?
3. Pronumele interogativ CE este invariabil
4. Pronumele au functia sintactica, cazul, numarul si genul de la substantivul pe care il inlocuiesc.

10.PRONUMELE SI ADJECTIVUL RELATIV


Forme:
a)simple: N:cine N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac: cat? cata? cati? cate?
Ac:(pe) cine G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D: cator?
D:cui careia?
G: (al,a,ai,ale) cui carora?
b)compuse m.sg. f.sg. m.pl. f.pl.
N-Ac: cel ce ceea ce cei ce cele ce
D-G: celui ce celei ce celor ce
Functii sintactice: aceleasi cu ale pronumelui interogativ, doar ca exemplele trebuie introduse in fraze, in
asa fel, incat pronumele sa devina relativ (el leaga o propozitie secundara de regenta ei). Functia poate fi
aflata prin inlocuirea substantivelor pe care le substituie.
Ex: -subiect: Stiu / cine vine.
-nume predicativ: Am aflat/ care este sora mea.
-atribut pronominal: Ma intereseaza/ ai cui bani lipseau.
Obs. 1. In anumite situatii pronumele relative pot deveni echivalente ca sens cu pronumele nehotarate
(S-a dus care pe unde a apucat).

37
2. Pronumele relative pot intra in componenta unor locutiuni, expresii pronominale si adverbiale (care
mai de care, care pe care, cine stie, cine stie cand, din ce in ce, cate si mai cate).

ARTICOLUL
Partea de vorbire flexibila care insoteste un substantiv, aratand in ce masura acesta e cunoscut
vorbitorului.
1. CLASIFICAREA ARTICOLULUI
a) dupa inteles: - articol hotarat (propriu-zis) - arata ca obiectul denumit de substantiv este cunoscut
vorbitorului sau considerat ca atare.
- articol nehotarat - prezinta obiectul denumit de substantiv ca nefiind bine cunoscut vorbitorului.
- articol posesiv (genitival) - leaga substantivul care denumeste posesorul de obiectul posedat.
- articol demonstrative (adjectival) - leaga un substantiv de substantivul regent.
b) dupa pozitie: - articol enclitic - se lipeste la sfarsitul cuvantului (omul ,cartea)
articol proclitic - se afla in fata substantivului determinat (un caiet, niste carti)
Atentie! 1. Articolul luat separat (fara cuvantul care il insoteste) nu are sens.
2. Articolul poate insoti - un substantiv (poezia, un om, lui Mihai)
un adjectiv (silitorul elev, floarea cea frumoasa)
un numeral (al doilea, a treia)
3.Articolul se analizeaza impreuna cu partea de vorbire pe care o insoteste (singur nu are
functie sintactica).
4.Articolul are forme omonime cu alte parti de vorbire, dar poate fi depistat cu usurinta
comparand opozitiile de numar (un caiet/niste caiete, un caiet/doua caiete; (articol-numeral))
2. ARTICOLUL HOTARAT
Se ataseaza substantivului, direct sau cu ajutorul unei vocale de legatura, aratand ca obiectul denumit de
acesta este cunoscut vorbitorului
Forme flexionare:
Cazul Masculin Feminin Neutru
Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N-Ac -l -i -a -le -l -le
G-D -lui -lor -ei -lor -lui -lor

Cazul Masculin Feminin Neutru


Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N-Ac elevul Elevii Eleva Elevele Scaunul Scaunele
G-D Elevului Elevilor Elevei Elevelor Scaunului Scaunelor
V Elevule! Elevilor! Elevo! Elevelor! Scaunule! Scaunelor!
Atentie! 1.Articolul hotarat apare ca element constructiv in structura unor pronume - dansul, dansa,
in aceste cazuri nefiind analizabil.
2.Prin articulare, unele adverbe si locutiuni adverbiale se transforma in prepozitii si
locutiuni prepozitionale (inaintea, inapoia, in fata).
3.Substantivele feminine nume proprii de origine autohtona, terminate in vocala A se
articuleaza hotarat enclitic (cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina se articuleaza hotarat
proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen).
4.Substantivele articulate hotarat care denumesc momentele zilei sau diviziuni de timp isi
schimba valoarea gramaticala si devin adverbe (ziua, seara, joia, vara).
5.Cand sunt precedate de prepozitii substantivele in Ac. nu se articuleaza (merge la
scoal), dar se articuleaza cand sunt insotite de un atribut (merge la scoala de
muzica).
3. ARTICOLUL NEHOTARAT

38
Insoteste un substantiv, precedandu-l intotdeauna, aratand obiectul definit de acesta nu este cunoscut
vorbitorului.
Forme flexionare:
Cazul Masculin Feminin Neutru
Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N-Ac Un elev Niste elevi O eleva Niste eleve Un scaun Niste scaune
G-D Unui elev Unor elevi Unei eleve Unor eleve Unui scaun Unor scaune

Observatii:
1. Formele UN si O ale articolului hotarat sunt omonime cu cele ale numeralului cardinal si ale
adjectivului pronominal nehotarat. Se pot deosebi in context: UN si O sunt:
a) articole, cand le corespunde NISTE (o carte/niste carti)
b) numerale, cand la plural le corespunde un numeral (un elev/ doi elevi)
c) adjective pronominale nehotarate, cand la plural intra in corelatie cu unii, unele (o
carte/unele carti)
2.Cand insoteste alte parti de vorbire, articolul nehotarat le transforma in substantive (du-te-vino/un
du-te-vino).
3.Articolul nehotarat poate transforma numele proprii in nume comune (Hercule/ un hercule).
4.Forma de plural a articolului nehotarat NISTE poate fi folosita si la forma de singular a unor
substantive, conferindu-i un sens deosebit (un peste/ niste peste/niste pesti) fata de pluralul articulat
5.Cuvantul niste cu intelesul cativa, un pic de nu e articol, ci adjectiv pronominal nehotarat.
4. ARTICOLUL POSESIV (GENITIVAL)
Se aseaza inintea unui substantiv sau pronume in G, inaintea unui adjectiv posesiv sau a unui numeral
ordinal si leaga, de obicei, numele obiectului posedat de cel al posesorului; se numeste posesiv,
deoarece indica posesia (apartenenta) si genitival deoarece intra in componenta intrebarii genitivului.
Observatii: 1.Forma de G-D alor apare numai in structura pronumelui posesiv la G-D (Port de grija
alor mei)
2.La numeralul ordinal, al, a este element constitutiv, indicand, impreuna cu articolul
hotarat, genul acestuia (al treilea/ a treia)

Atentie:Formele articolului posesiv al, a, ai, ale se scriu intotdeauna intr-un singur cuvant. Nu le
confundati cu secventele omonime ca:
-prepozitia la infinitiv a + pronume personale neaccentuate la Ac sau D (a-i vedea/ a-I vedea)
-prepozitia a + le (pronume personal in D. sau Ac, plural, feminin)
5. ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL)
Leaga un adjectiv de substantivul regent; ajuta la substantivizarea adjectivului si a numeralului (cei
tari,cei doi, celde-al doilea)si la formarea superlativului relativ (cel mai bun)
Forme flexionare
Cazul Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N Ac Cel Cei Cea Cele
D Celui Celor Celei celor

Observatii:
1. Articolul demonstrativ se analizeaza impreuna cu partea de vorbire pe care o insoteste
2.Cel apare frecvent ca termen regent, insotit de un determinant obligatoriu, deci, in aceste
situatii, cel are valoarea pronominala (Cel de aici/ cea de acolo)
3.Formele articolului demonstrativ se scriu totdeauna in singur cuvant si trebuie deosebite de secventele
omonime -pronume interogativ-relativ ce + pronume neaccentuat in D, Ac (ce-l intrebi? / ce-i spui?)

39
-pronume ce + le (pronume neaccentuat de D si Ac pl.) (ce le dai/ ce le spui)
4. Articolul demonstrativ (adjectival) are flexiune de gen, numar si caz asemanatoare cu a pronumelui
demonstrativ de departare acela, de care se deosebeste prin absenta elementului initial si a celui final a

ADJECTIVUL
Partea de vorbire flexibila care exprima insusirea unui obiect si se acorda in gen, numar si caz cu
substantivul determinat
Observatii: Adjectivul poate exprima:
-proprietati ale obiectelor sau fiintelor (greu, mic, usor, luminos)
-materia din care este facut un obiect (metalia, lemnos)
-elementele constitutive ale unei colectivitati (taranesc, studentesc)
-referirea la posesor sau la origine (casa olteneasca)

1. Clasificarea adjectivelor
a) dupa forma: - variabile - cu 2 terminatii - la sg. au o forma pentru masculin si alta pentru
feminin (bun / buna)
- cu o terminatie - la sg. au aceeasi forma pentru masculin si feminin (casa / baiat mare)
- invariabile - provenite din adverbe (gata, asa, astfel)
- provenite din imprumuturi vechi (ditai, sadea)
- provenite din imprumuturi desemnand culori (crem, bleu, maro)
b) dupa origine: - propriu-zise(verde, bun, inalt)
-pronominale -posesive (caietul meu/tau/sau)
-demonstrative (fata aceasta/aceea)
-interogative ( care fata?)
-nehotarate (unii baieti/ unele fete)
-relative (ce fata )
-negative (nici un om)
-de intarire (fata insasi)
Observatii: Adjectivele variabile, cu o terminatie, se termina, de obicei in vocala E
b) din punct de vedere semantic:
-calificative-primare (simple)- bun, frumos, albastru
-derivate cu ajutorul sufixelor (timpuriu, tineresc)
-determinative (provenite din alte parti de vorbire)
- pronominale -posesive (cartea mea/ta/sa)
-demonstrative (cartea aceasta/aceea)
-interogative ( care mama?)
-nehotarate(unii baieti/ unele fete)
-relative( ce carte )
-negative(nici o fapta)
-de intarire (el insusi)
-numerale (trei elevi)
-participiale (pagina scrisa)
-gerunziale (masca razanda)
-adverbiale (barbat bine)
d)dupa numarul formelor flexionare realizate in declinare:
-cu 4 forme flexionare (in functie de gen, numar si caz) -propriu-zise (bun, simplu)
-participiale (iubit)
-gerunziale (suferind)
-cu 3 forme flexionare -cele terminate in consoanele C si G (lung, adanc)
-derivate cu sufixele -TOR, -ESC, -IU (satesc,cenusiu)

40
-cu 2 forme flexionare -terminate in E (dulce)
-terminate in consoana palatala (vechi, dibaci)
-terminate in diftong (balai, rotofei)
-invariabile (maro, eficace, motrice)
Observatii: 1.De regula se aseaza dupa substantive (sunt postpuse)
2.Din punct de vedere sintactic, adjectivul poate avea urmatoarele functii:
-atribut(adjectival) - baiat bun, floare frumoasa
-nume predicativ (cand determina un verb copulativ) - Ana este cuminte.
-diferite feluri de complemente (determina un verb predicativ) - Din verde s-a
facut galben.
3.Din punct de vedere stilistic, adjectivele sunt epitete
4.Sufixe adjectivale frecvente: -esc, -tor,-ean,-iu,-aret,-nic,-os
5.In categoria adjective calificative intra si locutiunile adjectivale(cu scaun la cap,de
geniu)
6.Adjectivul poate sta si inaintea substantivului, de topica depinzand si articularea sa

2. Flexiunea adjectivului
In functie de flexiune, adjectivele sunt variabile si invariabile; cele variabile se modifica dupa gen,
numar si caz, prin desinente, insotite sau nu de alternante fonetice.
Desinente de gen (la singular):
Masculin/Neutru Feminin
-u -u - --a -e -a e
simplu-a / albastru-a / auriu-e/ cenusiu-e / bun-a / frumos-frumoasa / amarui-e / vechi-e
Modificari dupa cazuri:
Observatii:Adjectivul sta dupa substantiv, sau poate sa preceada substantivul.
1.Cand adjectivul sta dupa substantiv, el nu se articuleaza.
2.Cand adjectivul sta inaintea substantivului, el capata o semnificatie speciala care ii
mareste expresivitatea.
3.Unele adjective au o topica fixa in raport cu substantivul. De exemplu adjectivele
pronominale stau numai in fata substantivului (oricare om) precum adj. biet. Pe de alta parte
adjectivele provenite din participii stau numai dupa substantiv (pomul laudat).
4.Unele adjective isi schimba sensul in functie de topica (are o parte buna - opusa lui rea /
O buna parte nu au - o parte dintr-un intreg)
5.Adjectivele invariabile au o singura forma pentru toate genurile, numerele si cazurile.
Din aceasta categorie fac parte adjectivele nume de culori (bej, crem), adjectivele terminate in -CE
(eficace), adjectivele cuvinte vechi in limba (sadea, gata,ditamai).
3.Gradele de comparatie
Sunt forme pe care le ia adjectivul pentru a arata in ce masura un obiect poseda o insusire in raport cu
alte obiecte sau cu alte momente ale existentei sale; nu se exprima prin desinente, ci prin constructii
sintactice speciale.
Gradul pozitiv (exprima o insusire a obiectului fara a o raporta la un alt obiect sau la alt moment) - cer
senin, nor negru.
Gradul comparative (exprima insusirea unui obiect in raport cu insusirile unui alt obiect, stabilind
raporturi de egalitate sau inegalitate)
-de superioritate (mai scump)
-de egalitate (la fel de scump)
-de inferioritate (mai putin scump).
Gradul superlativ -relativ (exprima insusirile la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin
comparatie cu alt obiect)
-de superioritate (cel mai scump)

41
-de inferioritate (cel mai putin scump)
-absolut (arata gradul cel mai inalt sau mai scazut grad, fara a compara
obiectul) foarte scump.
Mijloace afective de formare a superlativului absolut
-adverbe si loc. adverbiale cu valoare expresiva (extraordinar, extrem, grozav, nemaipomenit, nespus,
din cale-afara, cu totul si cu totul)
-adverbe, adjective, substantive si locutiuni ce exprima notiuni dezagreabile, intensificand negativ sau
pozitiv insusirea (destept nevoie mare, sarac lipit, putred de bogat, atat amar de vreme)
-repetitia adjectivului (desteptul desteptilor, o apa adanca, adanca)
-constructii exclamative (Cat de mare e!)
-procedee lexicale, prin derivarea adjectivului la grad pozitiv cu prefixe sau sufixe cu sens superlativ
(arhi-, super-, extra-,ultra-,supra-,prea-,-isim)
-procedee fonetice prin lungirea vocalei (o apa adaaaaaaaaaaanca!)
Adjective fara grade de comparatie
-adjectivele care la origine sunt vechi comparative sau superlative (inferior, superior, major, minor,
oportun, posterior, ulterior, extrem, maxim, minim,suprem)
-adjectivele care exprima insusiri ale caror sens nu poate fi modificat prin comparatie (asemenea,
complet, desavarsit, deplin, intreg, mort, unic, ultim, oral)
-adjective din domeniul stiintei (adipoasa, hidrofila, acvatic, energetica)
Functii sintactice:
-atribut adjectival (se intalneste in toate cele 5 cazuri): Mama draga, iarta-ma!
-nume predicativ: Florile sunt uscate.
-complement indirect: Din rosie s-a facut galbena
-complement circumstantial de timp: Il cunoasc de mic.
-complement circumstantial de cauza: De lenes ce era ,nici mancarea n-o gusta.

NUMERALUL
Partea de vorbire flexibila care exprima un numar, o determinare numerica a obiectelor, ordinea sau
distributia lor prin numarare.
Clasificarea numeralului:
a)cardinal:
-propriu-zise- exprima un numar abstract sau un numar de obiecte. Pot fi simple (unu, doi) sau compuse
(unsprezece)
-colective: exprima insotirea, ideea de grup (amandoi, tustrei)
-multiplicative: arata de cate ori creste o cantitate sau se mareste o actiune (indoit,intreit)
-distributive: exprima repartizarea si gruparea numerica a obiectelor (cate unul)
-adverbiale (de repetitie):indica de cate ori se indeplineste o actiune (o data, de doua ori)
-fractionare: o zecime, miime
b)ordinal: exprima ordinea prin numarare a obiectelor sau actiunilor intr-o insiruire (intaiul, primul,
secundul)
1.Numeralul cardinal propriu-zis
Poate fi -simplu (numerele de la unu la zece + suta, mie, milion, miliard, trilion, bilion)
-compus: mod de formare:
a) de la unsprezece la nouasprezece, unitatea se leaga de zece cu ajutorul prep. SPRE
b) de la douazeci la nouazeci, unitatea se leaga direct de pluralul zeci (patruzeci), iar zecile se leaga de
unitati cu ajutorul conjunctiei SI (patruzeci si doi)
De la o suta in sus numeralul care exprima numarul sutelor, al miilor se aseaza inaintea unitatilor
imediat inferioare.
Atentie! 1.Se scriu intr-un cuvant numeralele compuse de la unsprezece la nouasprezece si cele care
exprima numarul zecilor (treizeci), toate celelalte sciindu-se separat (trei sute patruzeci si trei)

42
2.Pronuntari gresite: paispe, cinspe, cinzeci
3.Numeralul cardinal (ca si celelalte tipuri de numerale) poate aparea singur in comunicare, caz
in care are valoare substantivala (si functii sintactice corespunzatoare acestuia), poate insoti
substantivul, cand are valoare adjectivala, sau poate insoti verbul, cand are valoare adverbiala si functia
de complement circumstantial.
4.Numeralele unu si doi variaza in functie de gen.
5.De la doi, raporturile de la G-D se exprima astfel: la G cu prep A sau cu ajutorul articolului
demonstrativ CEL; la D se foloseste prepozitia LA sau articolul demonstrativ CEL (caietele a doi elevi /
celor doua fete; s-au impartit carti la treizeci de copii / celor treizeci de copii)
6.Numeralele zece, suta, mie, milion, miliard au flexiune asemanatoare cu a substantivelor, dupa
numar si caz si pot fi articulate. Omonimia dintre numeral si pronume nehotarate sau adjective
pronominale nehotarate sau articole se rezolva in context. Numeralele se identifica cu intrebarile
CATI? , CATE?
7.Prin articulare, numeralul devine substantiv (A luat un zece la matematica).
8.Numeralele unu si doi intra in componenta unor locutiuni si expresii cu valoare adjectivala sau
adverbiala (tot unul si unul, de unul singur, nici una, nici doua, cu una, cu doua).

2. Numeralul colectiv
Mod de formare - de la trei la opt, numeralele colective se formeaza cu -TUS (provenit din toti) sau cu
CATE(SI) (catesipatru, catesitrei) ultimele forme fiind folosite in limbajul popular sau familiar
Observatii: 1.Forma amandoi, care exprima o colectivitate alcatuita din doua unitati, are flexiune de
gen si caz (amandoi / amandoua / amandurora).
2.Cand sta inaintea unui substantiv, amandurora isi pierde A-ul final de la G-D (caietele
amanduror copiilor).
3.Amandoi are ca sinonim forma ambii, cu forme distincte pentru gen si G-D (ambele /
ambilor / ambelor).
4.Toti, toate + numeral cardinal au sens de numeral colectiv (Toti sase au plecat).
5.Tot sens de numeral colectiv au si substantivele pereche si duzina.
6.Folosit singur, numeralul colectiv are valoare substantivala, iar cand insoteste un
substantiv are valoare adjectivala si functie de atribut.
3.Numeralul multiplicativ
Mod de formare: se formeaza de la numeralul cardinal prin derivarea cu prefixul IN- si sufixul -IT
(intreit,inzecit)
Observatii: 1. Cand insoteste un substantiv (cu care se acorda in gen, numar si caz)are valoare
adjectivala si functie de atribut;langa un verb, are valoare adverbiala si functie de complement
circumstantial, iar prin articulare se substantivizeaza
2.Indoit si intreit au sinonime neologice pe dublu si triplu.
4.Numeralul distributiv
Mod de formare:din adverbul CATE + numeralul cardinal (cate doi, cate trei)
Nu uita!
1.Numeralele formate cu unu si doi au forme distincte de gen (cate unul/cate una) si la G-D(cate unuia /
cate uneia).
2.Si numeralul distributiv poate avea valoare substantivala, adjectivala sau adverbiala, cu functii
sintactice corespunzatoare.
5.Numeralul adverbial
Mod de formare: din prepozitia DE + numeral cardinal + ORI, cu exceptia primului termen al seriei, o
data, format din numeralul cardinal cu valoare adjectivala O si substantivul DATA
Observatii:
1.Ideea de repetare a actiunii se poate reda si printr-o constructie numerala sinonima formata din
numeralul ordinal + substantivul OARA (a venit a doua oara)

43
2.Numeralele de doua ori si de trei ori au ca sinonime neologice bis si tert.
6.Numeralul ordinal
Mod de formare: de la doi in sus numeralul ordinal se formeaza din numeralul cardinal insotit de
secventele allea, la masculin si aa, la feminin
Observatii:
1.Seria numeralului ordinal incepe cu intai(ul), care are flexiune de gen, numar si caz si poate fi
articulat cand apare singur sau in fata substantivului pe care il determina. Sinonimul prim are un
comportament morfologic si sintactic identic (primul / prima; primului / primei).
2.Toata seria numeralului ordinal are forme deosebite de gen.
3.Formele de G-D se exprima prin cel de + numeral ordinal, marca de caz fiind preluata de cel (Celui
de-al doilea)
4.Numeralel al doilea si al treilea au sinonime neologice pe secund si tert.
5.Dintai este o forma a numeralului ordinal in care prepozitia de s-a contopit cu numeralul INTAI.
6.In limba contemporana vorbitorii au tendinta de a inlocui numeralul ordinal prin cel cardinal
(trimestrul doi/ al doilea). Se recomanda folosirea doar in cazul numerelor mari.
7.Adjectivele primar si ultim, ca si locutiunea adjectivala cel (cea) din urma, au valoare de numeral
ordinal.
Functii sintactice:
-subiect: A raspuns al treilea din catalog.
-nume predicativ: Voi sunteti doi.
-atribut adjectival: Maine vor veni trei invitati.
-atribut exprimat prin numeral cu valoare substantivala: Interventia a doi dintre ei a fost salutara.
-complement direct: L-a chemat pe al doilea.
-complement indirect: Vorbeam despre doi dintre ei.
-complement de agent: A fost ajutat de trei dintre colegi.
-complement circumstantial de mod: A fost rasplatit insutit.

ADVERBUL
Partea de vorbire neflexibila care arata caracteristica unei actiuni, a unei insusiri sau a unei stari,
indicand imprejurarea in care are loc actiunea.Poate determina un verb, un adverb, un adjectiv, o
interjectie cu valoare verbala
1.Clasificarea adverbului
a)dupa inteles:-adverbe de loc (acolo, afara,aproape,departe)
-adverbe de timp (astazi, atunci, curand)
-adverbe de mod (asa, bine, anevoie,degeaba)
-adverbe de afirmatie (da, bineinteles, fireste)
-adverbe de negatie (nu, ba, nici, dimpotriva)
b)dupa forma: -adverbe simple (lesne, aici, aproape)
-adverbe compuse (asta-vara, oriunde, oarecum)
c)dupa origine:-adverbe primare (cam, foarte, aici, apoi, bine)
-adverbe provenite din alte parti de vorbire:
-prin derivare cu sufixe (realmente, pieptis, taras, frateste)
-din adjective-participii (tare, clar)
-din substantive (ziua, noaptea, vara)
-din pronume relativ-interogative (cand,unde,cum)
-din alte promune-nehotarat, demonstrativ, negativ (candva, undeva, nicicand)
Obs.: Exista si alte adverbe corelative corespunzatoare intr-o regenta prezentei in subordonata a unui
adverb relative.
2.Gradele de comparatie

44
Pentru ca adverbul nu se declina si nu se conjuga, dar in schimb are grade de comparatie, se spune
despre el ca se afla la granita dintre partile de vorbire flexibile si cele neflexibile
Gradele de comparatie ale adverbului sunt aceleasi ca la adjective:
-Gradul pozitiv: bine
-Gradul comparativ -de superioritate: mai bine
-de egalitate: la fel de bine
-de inferioritate: mai putin bine

-Gradul superlativ -relativ -de superioritate: cel mai bine


-de inferioritate: cel mai putin bine
-absolut : foarte bine
Nu uita!
1.Nu toate adverbele au grade de comparatie, iar unele au doar gradul pozitiv si gradul comparativ
(incolo,inainte).
2.La formarea superlativului relativ al adverbului cel este invariabil, pe cand la adjectiv se acorda cu
regentul sau.
3.Adverbele mai, putin, foarte, prea, tare ajuta la formarea gradelor de comparatie
3.Locutiuni adverbiale
Grupuri de cuvinte cu sens unitar si cu rol de adverb
-Locutiunile adverbiale sunt: de loc, de mod si de timp
-In structura lor pot intra substantive, adjective (participii), numerale, adverbe precedate de prepozitii (in
fata, peste tot, din loc in loc, din vreme ce, pe inserate, cu de-a sila, de asta seara)
-Pot fi formate prin repetarea unor substantive, adverbe (ora de ora, din an in an, asa si asa)
4.Functii sintactice
-Cea mai frecventa functie sintactica a adverbului si a locutiunii adverbiale este cea de complement
circumstantial de loc/ de mod/ de timp.
-Adverbul (locutiunea adverbiala) mai poate indeplini functia de atribut adverbial (Am deschis fereastra
de jos).
-Unele adverbe (locutiuni adverbiale) pot fi predicate, de ele depinzand propozitii subordonate
subiective, in cazul in care adverbele sunt urmate de elementele de relatie ca, sa, ca sa, daca, de (bine,
adevarat, fireste, sigur, negresit, posibil, pesemne, probabil, fara indoiala, de buna seama, poate, cu
siguranta)
Observatii:
1.Adverbele chiar, doar, mai, nici, nu, numai, macar nu au functie sintactica, intrand in componenta
partilor de propozitie pe care le insotesc.
2.Adverbele (locutiunile adverbiale) pot fi numite si predicative, cand intra in componenta unui predicat
nominal (Asa sunt toti parintii).
5.Ortografia adverbelor si a locutiunilor adverbiale
a)Se scriu intr-un cuvant (adverbele compuse cu fuziune desavarsita)
-prepozitie + adverb (deasupra, degeaba, deplin)
-adjectiv+substantiv (bunaoara, deseori)
-adverb+ fie-/oare-/ori-/va- antepus sau postpus (fiecum, oricum, candva, cumva)
-adjectiv pronominal + adverb (alaltaieri)
-adverb + adverb (nicicand, nicicum, niciodata)
-adverb+ conjunctie (asadar)
b)Se scriu cu cratima:
-adjectivul asta + substantiv (asta-vara, asta-seara, asta-noapte)
-prepozitia dupa + substantiv (dupa-amiaza, dupa-masa)
-prepozitia intru/dintru + adverb (dintr-adins, intr-adancime)
-prepozitie compusa de-a din locutiunile adverbiale (de-a busilea, de-a berbeleacul, de-a valma)

45
-locutiunile adverbiale formate din :
-doua substantive (calea-valea)
-un substantiv+ un adverb (caine-caineste)
-doua verbe (treaca-mearga)
-doua adverbe (incet-incet)
c) Se scriu in cuvinte separate locutiunile adverbiale alcatuite din cuvinte care-si pastreaza
intelesul si pot exista independent in vorbire (de obicei, de jur imprejur, la maximum, la o
parte, in afara, intre timp, in van, pe negandite).

PREPOZITIA
Partea de vorbire neflexibila care leaga atributele si complementele de cuvintele pe care le determina
1.Clasificarea prepozitiilor
a)dupa forma -simple (a, contra, cu, spre, sub, din, de)
-compuse (despre, de la, de pe la, inspre, de sub, de pe langa)
b)dupa origine -prepozitii propriu-zise (de, din, la, pe, langa)
-provenite din -substantive (gratie, multumita)
-participii (datorita)
-adverbe (impotriva, deasupra)
c)dupa regimul cazual:
-prepozitii care cer cazul acuzativ: cu, din, de, despre, dinspre, inspre, pentru, prin, sub etc.
-prepozitii care cer cazul genitiv:asupra, contra, impotriva etc. (aici intra categoria prepozitiilor
provenite din
adverbe cu aspect articulat)
-prepozitii care cer cazul dativ:gratie, multumita, datorita, conform, potrivit, contrar,aidoma si
asemenea (aici intra prepozitiile provenite din substantive, verbe la participiu sau adverbe)
Nu uita! Prepozitia si locutiunea prepozitionala nu au functie sintactica. Ele se analizeaza impreuna cu
atributele sau complementele pe care le leaga de cuvantul determinat
2.Locutiunile prepozitionale
Grupuri de cuvinte cu inteles unitar si cu rol de prepozitie
Ele sunt alcatuite din una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire
a)un substantiv (in fata, in spatele, din cauza, in loc de)
b)un adverb cu sau fara aspect articulat (in josul, in afara de)
c)adjectivul tot (cu tot cu)
Nu uita! Locutiunile prepozitionale cer genitivul sau acuzativul; acuzativul, cand ultimul termen este o
prepozitie (alaturi de, afara de, conform cu, relativ la); genitivul, cand ultimul termen este un substantiv
articulat sau un adverb cu aspect articulat (in fata, in urma, de-a latul).

INTERJECTIA
Partea de vorbire neflexibila care exprima, fara sa le denumeasca, stari sufletesti sau volitionale, ori
reproduce (aproximativ) sunete si zgomote din natura.
Interjectiile pot fi alcatuite din:-un sunet (o! a!)
-mai multe sunete (ooo! ah!)
-doua sau mai multe silabe (aoleu!)
-un cuvant repetat (mac-mac!)
-din mai multe cuvinte (trosc-pleosc!)
Interjectiile pot reda: -stari sufletesti:-durere (au! vai!), teama (aoleu!), nemultumire (oh!), dispret
(halal!), deznadejde (vai!), ciuda (uf!), indoiala (hm!), mirare (aaa!), admiratie (a! o!), entuziastm (ura!)
-zgomote din natura sau din lumea inconjuratoare (trap! poc! fas! scart!)
-sunete care insotesc acte fiziologice umane (hapciu! hac!)

46
-sunete emise de animale, pasari, insecte (ham! cucu! bzzz!)
Functii sintactice:
-pot fi folosite cu valoare de predicat (interjectii predicative): Hai in casa!
-subiect: De afara se auzea mereu: trosc!
-complement direct: Ei auzeau: poc!
-nume predicativ: E vai de ei.
-atribut: Indemnul mars! ii era cunoscut.

CONJUNCTIA
Partea de vorbire neflexibila care leaga, in fraza doua propozitii sau in propozitie, doua cuvinte cu
aceeasi functie sintactica
1.Clasificarea conjunctiilor
a)dupa forma -simple (si, iar, dar, ca, sa, daca)
-compuse (caci, asadar, fiindca, ca sa)
b)dupa functie:-coordonatoare-copulative (si, nici)
-adversative (dar, iar, ci, ba, insa)
-disjunctive (sau, ori,fie)
-conclusive (deci, asadar, va sa zica)
-subordonatoare-cauzale (caci, deoarece, fiindca)
-de scop (sa, ca sa)
-conditionale (daca, de)
-concesive (desi)
-consecutive (incat, ca, de)
-de mod (precum, ca)
Nu uita! Si alte parti de vorbire pot avea valoare de conjunctie:
-pronumele relativ (care, cine, ce)
-adverbele relative (cand, cum, unde, cat, precum, incotro)
-alte adverbe (asadar, doar)
Atentie! Pentru a determina natura unui raport de coordonare sau de subordonare se foloseste procedeul
corelativelor. In coordonare, procedeul consta in repetarea conjunctiei oriori/sausau. In
subordonare, conjunctiei din propozitia subordonata ii corespunde in propozitia regenta un adverb sau
un cuvant cu valoare adverbiala (desi, totusi).
2.Locutiuni conjunctionale:
Grupuri de cuvinte cu inteles unitar si rol de conjunctie. In alcatuirea lor intra totdeauna o conjunctie sau
o alta parte de vorbire cu valoare de conjunctie.
Locutiuni conjunctionale:
-coordonatoare-copulative (cat si, precum si, ci si, nu numai)
-adversative (numai ca, in schimb)
-conclusive (prin urmare, de aceea)
-subordonatoare-cauzale (din cauza ca, din pricina ca)
-de scop (pentru ca sa, cu scopul sa)
-conditionale (cu conditia sa, in caz ca)
-concesive (macar ca, cu toate ca, chiar daca, chiar de)
-de loc (de unde, pana unde)
-consecutive (asa ca)
-de mod (asa cum, ca si cum, ca si cand, fara ca sa)
-de timp (pana ce, pana sa, in timp ce, ori de cate ori)
Observatii:
1.O conunctie sau locutiune conjunctionala poate introduce mai multe tipiuri de subordonate, in functie
de context (cu exceptia celor prezentate)

47
2.Exista locutiuni conjunctionale care pot introduce numai anumite subordonate: de loc, de timp, de
mod, concesive.

6.NOIUNI GENERALE DE SINTAX

1. DEFINIIA I OBIECTUL SINTAXEI


Sintaxa reprezint un nivel integrator al gramaticii care studiaz mecanismul prin care un ansamblu de
cuvinte date se combin ntre ele constituind un enun.
Definiiile formulate de autori consacrai din domeniul lingvisticii atest faptul c sensul iniial al
cuvntului sintax a rmas neschimbat:
* Sintaxa este partea gramaticii care cuprinde regulile privitoare la mbinarea cuvintelor n
propoziii i fraze. (Gramatica Academiei, vol II);
* Sintaxa ar fi, aadar, partea gramaticii care se ocup cu studiul unitilor sintactice, al relaiilor
care se stabilesc ntre ele, al funciilor pe care le actualizeaz i al mijloacelor cu ajutorul crora se exprim
(Ion Diaconescu,1992);
Sintaxa are ca prim obiect de studiu unitile sintactice: cuvntul, sintagma, propoziia, fraza.
n al doilea rnd, sintaxa studiaz raporturile care se stabilesc ntre unitile sintactice att la
nivelul propoziiilor ct i al frazelor precum i mijloacele prin care se transpun n actul comunicrii
aceste raporturi sintactice.

2. UNITILE SINTACTICE
Comunicarea se realizeaz prin cuvinte, mbinate n uniti sintactice, care n ordinea cresctoare
a complexitii, sunt: partea de propoziie, sintagma, propoziia, fraza.
1. Partea de propoziie
- este unitatea sintactic minimal, lipsit de autonomie comunicaional;
- este un constituent al propoziiei format, de obicei, dintr-un singur cuvnt cu sens lexical deplin
care, n unele cazuri, poate fi nsoit de un element relaional (de cele mai multe ori o prepoziie);
- este o unitate dependent a sintaxei, excepie fcnd subiectul;
- poate stabili raporturi sintactice cu alte pri de propoziie;
- n interiorul prii de propoziie nu apar raporturi sintactice;
- este cuvntul sau grupul de cuvinte prin care se exprim diferite funcii sintactice;
- dintre prile de vorbire cu sens lexical de sine stttor numai substantivul, adjectivul, pronumele,
numeralul, verbul, adverbul cu sens autonom i, n anumite situaii, interjecia pot avea statut de parte
de propoziie.

48
Prile de propoziie sunt clasificate n:
a. pri principale considerate eseniale n actul comunicrii:
subiectul despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului, ntre cele dou pri de propoziie
existnd un raport de ineren;
predicatul este elementul fundamental al comunicrii prin intermediul lui cruia se realizeaz predicaia
(arat ce face, cine este, ce este sau cum este subiectul).
b. pri secundare - cuvinte sau mbinri de cuvinte care completeaz, obligatoriu sau facultativ,
comunicarea definindu-se prin dependena lor fa de un element regent. Ele grupeaz n jurul prilor
principale mbogindu-le sensul prin noi informaii:
atributul este partea secundar de propoziie n raport de subordonare fa de un substantiv, de
un cuvnt cu valoare substantival sau fa de un substitut al numelui (un pronume);
complementul, ca parte secundar de propoziie, se subordoneaz unui regent exprimat prin verb,
adjectiv, adverb sau o interjecie cu valoare predicativ;
elementul predicativ suplimentar se afl ntr-o dubl relaie de dependen (fa de un verb i, n
acelai timp, fa de un nume).
2. Sintagma (< fr. syntagme < gr. suntagma = combinaie)
- este un element constituent al propoziiei format din minimum dou cuvinte cu sens lexical
deplin;
- nu are autonomie n comunicare, fiind lipsit de predicaie;
- reprezint cea mai mic unitate sintactic n interiorul creia se poate realiza o relaie de
subordonare;
- din perspectiva raporturilor sintactice, sintagma este o unitate structural binar care cuprinde un
determinat i un determinant, fapt care permite, n majoritatea cazurilor, analiza prilor sale
componente;
- dup partea de vorbire prin care se exprim elementul regent se disting:
sintagme nominale (grupuri nominale), sintagme adjectivale, sintagme verbale, sintagme
adverbiale, sintagme interjecionale.
3. Propoziia
- este unitatea sintactic fundamental;
- are autonomie asigurat de predicatul pe care l conine i care este n raport de interdependen
bilateral cu subiectul;
- este cea mai mic unitate a sintaxei care poate aprea independent, transmind o comunicare
logic sau o idee afectiv;
- este constituit, de regul, dintr-un singur cuvnt (propoziie neanalizabil), dintr-o mbinare de dou sau
mai multe cuvinte sau dintr-o succesiune de sintagme.
4. Fraza
- este o unitate sintactic superioar propoziiei, fiind alctuit din minimum dou propoziii
dintre care, cel puin, una principal;

49
- prezena propoziiei principale ntr-o fraz este obligatorie;
- este o comunicare cu predicaie multipl;
- ntr-o fraz pot s existe dou sau mai multe propoziii principale; una sau mai multe principale
i una sau mai multe propoziii secundare;
- propoziiile regente sunt propoziii principale sau subordonate de care depind alte propoziii;
- la nivelul frazei se ntlnesc att raporturi de coordonare ct i raporturi de subordonare.

3. SINTAXA PROPOZIIEI

1. Definiie
Sintaxa propoziiei studiaz regulile mbinrii cuvintelor n propoziii.
Sintaxa propoziiei are n vedere ca obiect de studiu:
- prile de propoziie
- raporturile sintactice la nivel propoziional
- felul propoziiilor independente

2. Prile de propoziie sunt cuvinte sau grupuri de cuvinte din structura unei propoziii ce pot fi detaate
din enun ca uniti sintactice de sine stttoare, ntre acestea existnd raporturi diferite. Prile de
propoziie se recunosc n raport cu termenul regent i cu ajutorul ntrebrilor. Ele sunt de dou feluri:
- principale: predicatul i subiectul;
- secundare: atributul, complementul i elementul predicativ suplimentar.

3. Relaiile sintactice n propoziie


ntre prile de propoziie se stabilesc legturi cunoscute sub denumirea de raporturi (relaii)
sintactice. Mijloacele de exprimare a acestor raporturi la nivel de propoziie sunt de trei feluri:
a. morfologice (flexiunea i reciunea sau regimul);
b. sintactice (acordul, jonciunea, juxtapunerea, topica);
c. fonetice (intonaia i pauza) exprimate, n scris, prin semnele de punctuaie.
La nivelul propoziional se stabilesc patru tipuri de raporturi sintactice:
a. raportul de interdependen (ineren) stabilit ntre subiect i predicat
b. raportul de coordonare (nondependen) apare ntre pri de propoziie de acelai fel i, mai
rar, ntre pri diferite de propoziie. Coordonarea ntre prile de propoziie poate fi: copulativ,
adversativ, disjunctiv, conclusiv
c. raportul de subordonare (de dependen) se stabilete ntre prile secundare de propoziie i
termenul lor regent
d. raportul de inciden este specific frazei. Exist construcii incidente i la nivelul unei
propoziii. Ele nu sunt legate sintactic de propoziia n care apar. Cuvintele incidente aduc o explicaie
suplimentar i nu fac parte din structura comunicrii.

50
4. CORESPONDENA dintre prile de propoziie i propoziiile subordonate
a. Relaia dintre cele dou pri ale sintaxei
ntre sintaxa propoziiei i sintaxa frazei exist urmtoarele asemnri:
att n propoziie ct i n fraz se regsesc raporturi de coordonare i de subordonare;
coordonarea se stabilete ntre uniti sintactice de acelai fel att n propoziie ct i n fraz;
n ambele situaii raporturile de coordonare se exprim prin jonciune (prin conjuncii i
locuiuni conjuncionale coordonatoare) i prin juxtapunere;
raportul de subordonare se stabilete, pentru cele dou situaii, ntre o unitate sintactic (parte
de propoziie subordonat sau propoziie subordonat) i termenul regent, modalitile de exprimare
fiind diferite.
b. Corespondena dintre prile de propoziie i subordonatele corespunztoare prezint
urmtoarele aspecte:
o subordonat corespunde unei pri de propoziie ndeplinind n fraz funcia acesteia pe lng un termen
din regent avnd denumirea prii de propoziie;
nu toate subordonatele corespund prilor secundare de propoziie. Exist dou tipuri de propoziii
subordonate care corespund unor pri principale de propoziie (subiectiva are funcia de subiect, ntr-o fraz pe
lng un element regent impersonal i predicativa care este corespondentul sub forma unei subordonate a
numelui predicativ element constitutiv al predicatului nominal);
predicatului verbal sau verbului copulativ nu-i corespunde nici o subordonat;
subordonatele se definesc, n general, ca i prile de propoziie corespunztoare, rspund la
aceleai ntrebri, au acelai element regent i realizeaz acelai raport sintactic.

5. CONTRAGEREA i EXPANSIUNEA
Pornind de la corespondena dintre prile de propoziie i echivalentul acestora exprimat prin subordonate,
putem vorbi de posibilitatea de a restrnge o propoziie subordonat ntr-o parte de propoziie corespunztoare
(contragere) i de procesul invers, de dezvoltare a unei pri de propoziie ntr-o subordonat cu aceeai funcie
sintactic la nivelul unei fraze (expansiune).
n procesul de expansiune apare un predicat i, deci, o subordonat introdus printr-un relator nespecific
sau specializat.
Predicativizarea se realizeaz prin urmtoarele procedee:
trecerea verbului de la un mod nepredicativ la un mod predicativ;
introducerea unor verbe copulative pentru a putea construi un predicat nominal;
verbalizarea substantivului, a adjectivului i a adverbului;
repetarea verbului din regent n subordonat;
predicativizarea unor adverbe i a unor locuiuni adverbiale.
Rednd corespondena dintre partea de propoziie i subordonata corespunztoare ei, expansiunea nu schimb
sensul iniial i nici coninutul exprimrii. Schimbrile se produc numai la nivelul formei, prin modificarea propoziiei care
devine fraz.

51
n procesul de contragere dispare predicatul i, prin urmare, subordonata. Dispariia predicatului se
realizeaz prin urmtoarele procedee:
trecerea verbelor de la un mod predicativ la un mod nepredicativ (contrageri infinitivale, gerunziale i prin supin) ;
renunarea la verbele copulative;
nominalizarea, adjectivizarea sau adverbializarea predicatului;
nlturarea verbului predicativ din subordonat cnd este identic cu cel din regent;
eliminarea elementului relaional specific raportului de subordonare n fraz (conjuncii subordonatoare, pronume
i adverbe relative sau nehotrte);
introducerea unui conectiv specific raportului de subordonare n propoziie (prepoziii i locuiuni prepoziionale).

SUBIECTUL

A. NOTE DEFINITORII

1. Definiie
Subiectul este partea principal de propoziie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.
El arat cine realizeaz aciunea exprimat de predicatul verbal, cine are caracteristica exprimat de un
nume predicativ sau asupra cui se rsfrnge aciunea svrit de complementul de agent:
O frunz armie a czut de pe ram.
Frunza czut de pe ram este armie.
Frunza armie este purtat departe de vnt.
2. ntrebri
Subiectul rspunde la una dintre urmtoarele ntrebri adresate predicatului:

- cine? - cnd subiectul este exprimat prin substantive comune i proprii ce desemneaz nume de
fiine sau prin pronume i numerale:
Ionel nva poezia pe de rost.
Acetia sunt ateptai la cin.
Cnd doi se ceart, al treilea ctig.
- ce?, despre cine? (despre ce?) se vorbete - cnd subiectul este exprimat prin nume de lucruri,
nume de alte fiine dect cele umane, prin pronume care nu nlocuiesc substantive:
Peisajul marin este superb la apusul soarelui.
Pisica blnd zgrie ru.
Nimic nu se compar cu ajutorul tu.

B. CRITERII DE CLASIFICARE

52
1. Dup autorul aciunii
subiectul gramatical este subiectul n nominativ, care indic cine face aciunea exprimat de
un predicat verbal, cine sufer aciunea exprimat de un predicat verbal la diateza pasiv, cui i se
atribuie o calitate sau cine este identificat prin numele predicativ:
Fratele meu are o bogat colecie de ceramic.
Maria se gndete la viitorul su.
Mihai este felicitat de prietenii si.
Iarba este cosit de ctre steni.
subiectul logic
ntr-o propoziie n care nu exist un verb la diateza pasiv, cnd subiectul gramatical nu este i autor al
aciunii, atunci el se numete subiect logic.
Acest tip de subiect st n alte cazuri dect n nominativ, fiind autorul real al aciunii exprimate de predicatul
verbal. Subiectul logic poate s apar n cazurile:
- acuzativ, ca autor al aciunii verbelor la diateza pasiv sau al verbelor reflexiv-pasive:
Nepoii sunt crescui de bunici.
- dativ, pe lng verbe impersonale i expresii verbale de tipul: mi-e fric, mi-e sete, mi-e foame,
mi-e dor, mi-e somn:
mi place s admir rsritul soarelui.
Mi-e fric de valurile marii.
Transformnd diateza pasiv n diateza activ, subiectul logic devine subiect gramatical, iar
subiectul gramatical devine complement direct:
Elevii silitori obin note bune.
Notele bune sunt obinute de elevii silitori.
Subiect logic au i construciile formate din verbul predicativ a fi plus substantivele - foame, sete,
cald, frig, dor - precedate de formele atone ale pronumelui personal n cazul dativ mi-, i-, i-, ne, v, le.
n aceste contexte, substantivul este subiect gramatical, iar pronumele subiect logic (din punct de vedere
gramatical pronumele personal n dativ are funcia sintactic de complement indirect).
Subiectul logic este fie complement de agent, fie complement indirect:
Ea este sftuit de ctre mama sa.
Cltorului i ade bine cu drumul.

2. Dup structur
Din punct de vedere al numrului elementelor lexicale prin care se exprim, subiectul poate fi:
a. subiect simplu este exprimat printr-o singur parte de vorbire: Tata a plecat. / Nimeni nu a
absentat. / E util a nva.
b. subiect multiplu se exprim prin dou sau mai multe pri de vorbire coordonate ntre ele
prin juxtapunere sau prin conjuncii coordonatoare:
Radu i Mircea sunt medici veterinari.

53
Va veni unul sau altul.
Mama i tata [,] fraii i surorile sunt mndri de mine.
c. subiectul exprimat printr-o sintagm
Fraii Jderi este romanul meu preferat.
Universitatea din Iai se afl lng parcul Copou.
d. dezvoltat se exprim prin construcii absolute infinitivale i gerunziale sau prin construncii
relative infinitivale:
Nu are cine m ocroti. (construcie relativ infinitival)
n zare se vedea plpind o lumini. (construcie relativ gerunzial)
e. propoziional este subiectul exprimat printr-o propoziie subordonat subiectiv echivalent
unui subiect.
Se tie 1/ cine va ctiga meciul.2/

3. Dup prezena sau absena din propoziie se disting dou tipuri de subiect:
a. subiect exprimat - este prezent n cadrul propoziiei
Cnd pisica nu-i acas, oarecii joac pe mas.
A-i ajuta aproapele este o dovad de omenie.
b. subiectul neexprimat este subiectul existent din punct de vedere logic, dar care nu este prezent n
propoziie. Acesta se poate subdiviza n:
- subiect inclus este cuprins n desinena formelor verbale pentru persoana I i a II-a singular i plural
ale verbelor cu funcie sintatic de predicat:
Scriu o poezie. (eu) Scriem o poezie (noi)
Scrii o poezie. (tu) Scriei o poezie (voi)
- subiect subneles este exprimat, n general, ntr-un context anterior, fiind corespunztor ca form persoanelor a III-
a singular i plural ale verbelor-predicat:
El nva teorema 1/, apoi rezolv problemele.2/ (P2 - el)
Mergeau cu voioie spre coal. (subiectul - ei)
- subiect nedeterminat nu poate fi identificat printr-o persoan anume care face aciunea verbului. El
exprim constatri valabile pentru toate persoanele aflate ntr-o situaie identic.
Cnd se subnelege pronumele nehotrt cineva, subiectele nedeterminate sunt neidentificabile:
Scrie n reviste. / Spunea la televizor.
Verbul cu funcie de predicat poate fi:
- la persoana a II-a, a III-a singular sau la persoana I plural:
Ai carte, ai parte.
Unde dai i unde crap.
- la persoana a II-a singular sau plural, cu verb activ cu sens general:
Numai tii tu cum s mai procedezi.
Subiectul nedeterminat se exprim i prin:

54
- substantivul omul cu valoare general:
Nu mai tie omul ce s neleag de la tine.
De-ar tii omul ct triete...
- pronume personal pentru pers. a II-a sg.:
Nu trieti ca s pierzi timpul de poman.
Deci, n exprimarea cu subiect nedeterminat se disting subiectul nedeterminat propriu-zis i
subiectul general.
- subiectul inexprimabil (impersonal) apare ntr-o propoziie care nu are subiect, iar predicatul este
exprimat printr-un verb impersonal ca sens i unipersonal ca form care se refer la fenomene
atmosferice i expresii verbale impersonale a cror aciune nu poate fi atribuit unei persoane sau unui
obiect.
Iarna se nsereaz repede.
Afar plou 1/, tun 2/ i fulger.3/
E bine unde mergi.

Observaii
Aceste verbe impersonale i unipersonale pot avea un subiect dac sunt folosite cu sens figurat:
Ea tun i fulger de indignare.
n vorbirea popular aceste verbe pot avea un subiect intern: Ploaia plou.

4. Dup criteriul stilistic


subiect reluat
Uneori, ntr-o exprimare familiar, subiectul poate fi exprimat de mai multe ori, din raiuni
stilistice, pentru a accentua ideea de autor al aciunii sau pentru a-l impresiona pe asculttor. Subiectul
reluat prezint mai multe posibiliti de construcie:
- subiectul exprimat prin substantiv este reluat prin pronume personale sau demonstrative:
Colegii mei, ei au fost aceia care te-au ludat.
Omul care muncete, acela triete bine.
- subiectul exprimat prin pronume personal este reluat prin substantiv sau pronume nehotrt:
i arat ea mama, dac iei o not mic.

C. EXPRIMAREA SUBIECTULUI
Subiectul poate fi exprimat prin:
substantiv simplu sau compus, propriu sau comun, n cazul nominativ:
Zpada s-a topit.
Radu este un bun asculttor.

55
Ciuboica-cucului este o plant medicinal
Curtea de Arge este un ora istoric.
locuiuni substantivale n cazul nominativ:
Bgarea de seam este necesar.
Prerile de ru nu ajut la nimic.
Aducerile-aminte mi tulbur sufletul.
pronume personal:
Tu ai fost prietenul meu devotat.
pronume personal de politee:
Dumneata poi pleca.
pronume posesiv:
A mea este cea mai reuit.

pronume demonstrativ:
Acesta este un scriitor contemporan.
Ceilali viziteaz muzeul.
pronume de ntrire:
nsmi am compus aceast melodie.
pronume relativ:
Cine seamn vnt 1/ culege furtun.2/
Nu tiu 1/ ce a hotrt n privina examenului.2/
pronume interogativ :
Cine lipsete?
Care a rspuns cel mai bine?
pronume nehotrt:
Cnd unul tace, altul vorbete.
Fiecare i susine prerea.
pronume negativ:
Nimeni nu mi-a reproat nimic.
Nimic nu se compar cu adolescena.
locuiune pronominal nehotrt:
Te-a cutat nu tiu cine.
numeral cardinal propriu-zis:
Doi citesc lecia, trei picteaz.
numeral distributiv:
Intr n clas cte doi.
numeral colectiv:
Amndoi seamn cu tatl lor.

56
numeral fracionar:
O ptrime nu nseamn prea mult din suma total.
numeral ordinal:
Cnd doi se bat 1/ al treilea profit.2/
locuiune numeral:
Se aud cte i mai cte.
adverb de mod:
Aici se vorbete franuzete.
interjecie:
Se aude cirip-cirip!
verb la modul infinitiv:
E lesne a critica i anevoie a face.
E uor a anuna o veste bun.
locuiune verbal la infinitiv:
E dificil a da sfaturi altuia.
verb la modul supin:
E uor de reinut sfatul doctorului.
Nu-i greu de neles adevrul.
locuiune verbal la supin:
E greu de luat o hotrre cnd esti indecis.
verb la modul gerunziu:
n deprtare se aude cntnd.
verb la modul participiu:
Trebuie citit i conspectat.
locuiune verbal la modurile:
- infinitiv:
Este greu a lua parte la aceast discuie.
- supin:
Este util de a lua parte la aceaste cursuri.
Subiectul mai poate fi exprimat prin substantive provenite din alte pri de vorbire prin
conversiune:
adjective calificative:
Leneul mai mult alearg, scumpul mai mult pgubete.
Un curajos are reacii rapide.
adverbe:
Binele nvinge ntotdeauna.
Un bine cu bine se rspltete.
numerale:

57
Zecele de la matematic l-a stimulat.
O sut de lei este suficient pentru cumprturi.
pronume personale
Eul su este foarte sensibil.
Totul acesta este indivizibil.
interjecii
Oful lui este s devin doctor.
Un of mai greu nici c putea avea.
Hopul acesta a fost trecut cu bine.
verb la participiu:
Rnitul a fost externat ieri.
Arestatul va fi eliberat n curnd.
verb la gerunziu:
Un suferind este deja n covalescen.

Observaii
Verbul a se auzi, fiind reflexiv-impersonal, este element regent pentru un subiect.
n metalimbaj, subiectul poate fi exprimat i prin alte pri de vorbire: adverbe, interjecii,
prepoziii, conjuncii, chiar o vocal, o consoan, un diftong sau orice liter a alfabetului.
Pe este o prepoziie a cazului acuzativ.
Dar este o conjuncie adversativ.
A este prima liter a alfabetului.

D. CAZUL SUBIECTULUI
Cnd subiectul este exprimat printr-o parte de vorbire de tip nominal, subiectul st, de obicei, n
cazul nominativ. Sunt ns i situaii cnd subiectul st n alt caz dect nominativul. Acestea sunt,
excepii aparente, n realitate ele fiind construcii n care substantivul sau substitutul acestuia este
atributul unui subiect subneles.
1. Excepiile aparente sunt unele situaii n care avem de-a face cu lipsa adevratului subiect.
a. Subiectul poate fi exprimat prin substantive n genitiv:
Ai casei au plecat n vacan.
Subiectul ai casei este alctuit din pronumele semiindependent ai (masc. pl.) i substantivul n
genitiv singular casei. Pronumele semiindependent trimite la un substantiv masculin plural
proprietarii, locuitorii, chiriaii care reprezint adevratul subiect n nominativ al enunului.
n aceast situaie, ai casei este un atribut substantival genitival al substantivului subneles.
b. Subiectul este exprimat prin substantive n acuzativ precedate de prepoziiile de, din, dintre:
Au mai plecat dintre studeni.
Sintagma dintre studeni presupune pronumele unii care este adevratul subiect, avnd funcia
sintactic de atribut substantival prepoziional.

58
Se mai ntmpl de acestea.
i n acest exemplu, subiectul adevrat este substantivul unele (lucruri), de aceastea fiind, n
realitate un atribut pronominal.
Construciile prepoziionale dintre studeni, de acestea, sunt atribute cu sens partitiv sau
calificativ ale unor pronume nehotrte sau substantive subnelese, n nominativ: (unii) din oameni,
(unele) de acestea.
c. Subiectul este exprimat prin adjectivul tot la plura, precedat de prepoziia cu:
Plecm cu toii la coal.
n acest exemplu este omis pronumele personal n nominativ (noi cu toii) care poate lipsi pentru
c desinenele formelor verbale respective (plecm) exprim suficient persoana. Acest pronume
subneles este subiect propriu-zis al propoziiei, iar construcia prepoziional cu toii este complement
circumstanial sociativ.

2. Excepii propriu-zise sau reale


a. Subiectul este exprimat prin pronume relative n genitiv, dativ sau n acuzativ cu prepoziiea pe care
introduc o subordonat la nivelul creia au funcia sintactic de subiect :
Hai fiecare pe la casa 1/ cui ne are.... 2/
Meritul este 1/ al cui persevereaz.2/
mprumut bani 1/ cui nu are.2/
Explic fenomenul 1/ cui vrea s-l asculte.2/
l trimit 1/ pe care termin mai repede.2/
Apreciez 1/ pe cine se sacrific pentru prieteni.2/
Pronumele cui, al cui, pe cine, pe care, subiecte ale unor subordonate atributive, predicative,
completive indirecte i completive directe apar n cazurile genitiv, dativ i, respectiv acuzativ cu
prepoziia pe, datorit faptului c au i rol de elemente conective ale subordonatelor care determin un
substantiv sau un verb din regent.
b. n propoziii cu caracter afectiv, subiectul poate fi precedat de prepoziia la care exprim ideea de
cantitate:
Au participat la oameni !
n aceast propoziie, n care prepoziia la are valoare afectiv i sens cantitativ (= muli), subiect
este substantivul oameni.

E. SITUAII SPECIALE DE EXPRIMARE A SUBIECTULUI


a. Reluarea subiectului
Uneori, din motive de expresivitate, subiectul poate fi reluat, prin pronume, sau prin substantiv,
att la nivel de propoziie, ct i la nivel de fraz
n vorbirea popular i n cea familiar se folosesc unele construcii deosebite pentru exprimarea
subiectului.

59
Aceste formulri au o mare expresivitate i ncarc exprimarea de afectivitate.
Pentru precizare, pentru insisten asupra lui, subiectul exprimat printr-un pronume personal,
este reluat printr-un substantiv sau pronume, de obicei demonstrativ, rar negativ.
Aceast situaie apare mai ales cnd subiectul este desprit de predicat printr-o alt parte de
propoziie sau printr-o propoziie i este reluat printr-un pronume aezat n imediata apropiere a
predicatului:
Cnele care-i iubete stpnul, el latr i la oameni.
Virtutea pentru dnii ea nu exist.
Reluarea subiectului se face i invers: se exprim substantivul-subiect naintea predicatului i
apoi se reia prin pronume n urma predicatului:
Harap Alb vede el bine unde merge treaba...
n limba actual, se ntlnete reluarea subiectului, n aceleai condiii, printr-un pronume
demonstrativ:
Elevul care nva bine, acela ia note bune.
Uneori subiectul exprimat printr-un pronume demonstrativ este reluat printr-un pronume
personal:
Acela care va nva mai bine, el va lua premiul.
n astfel de exemple reluarea are rolul de a preciza subiectul.
n stilurile familiar i popular, subiectul apare uneori reluat fr ca ntre el i predicat s fie
intercalat vreo alt parte de vorbire. Pronumele personal care reia subiectul poate aprea fie naintea
predicatului, fie dup el:
Cuza, el a dat pmnt la clcai.
n astfel de exemple, reluarea nu are alt rol dect acela de a accentua subiectul. n aceleai aspecte ale limbii,
reluarea subiectului n cadrul aceleiai propoziii apare cu valoare afectiv n construcii n care, att pronumele prin
care se reia subiectul, ct i predicatul propoziiei sunt aezate naintea subiectului:
Vine ea mama i i voi spune necazul meu.
S-a gsi el cineva pe lume care s-o aprecieze.
n aceste exemple, predicatul pus la nceputul propoziiei e subliniat prin subiectul dublu i prin
modificarea intonaiei n cursul propoziiei. Pronumele a fost considerat insuficient pentru a exprima
subiectul i, de aceea, acesta din urm este marcat prin substantivul respectiv. Pronumele ajunge astfel s
piard legtura cu subiectul pe care-l reprezint, nemaifiind n mod necesar acordat n gen i numr cu
acesta. nct n vorbirea popular se ntlnesc uneori expresii ca:
Se-mpac el ma i cu cinele, darmite omul!
Tot o reluare a subiectului se realizeaz prin pronumele aezat dup predicat n construcii cu
verbul la persoana I sau a II-a:
Vii tu pe la mine i ai s vezi!
n acest context, subiectul, dei inclus n forma verbului vii, este reluat prin pronumele tu, iar
verbul este pronunat cu o intonaie special. Construcia are valoare afectiv, exprimnd ameninarea.

60
Reluarea afectiv a subiectului (exprimat sau inclus) prezint diverse tipuri n ceea ce
privete coninutul semantic. Astfel, reluarea afectiv a subiectului poate s exprime:
- ameninarea: Vine el tata.
- convingerea: tiu eu ce trebuie s fac.
- sperana: Dup timp ru, a fi el vreodat i senin;
- concesia: Se strduiesc ei, dar nu realizeaz nimic.

b. Izolarea subiectului
Uneori, gndirea pornit de la un subiect se ntrerupe i continu ntr-un alt plan, cu un alt subiect. n acest caz,
primul subiect rmne izolat, acordul fcndu-se cu cel de-al doilea. O atare situaie, ndeprtat de la normele limbii
literare, se numete anacolut i este, n general specific limbii populare i familiare.
Mai ales n comunicarea oral, datorit interveniei unor factori extralingvistici, starea afectiv a subiectului
vorbitor, dislocarea sintactic, relaia dintre un subiect iniial i verbul-predicat se ntrerupe, genernd un anacolut.
Verbul-predicat se constituie singur, dac este un verb impersonal sau cu un alt substantiv, pronume,
devenind subiect, ntr-un nucleu predicaional, iar ceea ce a fost iniial subiect rmne n afara acestui nucleu, fiind
un subiect suspendat:
Eu sunt medic ef i cine nu se supune indicaiilor mele s plece.
Subiectul izolat apare des n proverbe i zicale: Norocul, lui nu-i trebuie ochi.
Din punct de vedere gramatical, construcia nu este socotit corect, dar izolarea scoate n eviden subiectul
rmas n suspensie, l subliniaz i-i accentueaz expresivitatea.

G. PUNCTUAIA SUBIECTULUI
a. Subiectul, singur sau nsoit de un atribut nu se desparte niciodat prin virgul de predicat,
indiferent de topica lor:
Oamenii harnici muncesc. / Muncesc oamenii.
Intercalrile, care apar ntre acestea i care se separ prin virgule, nu schimb regula. Aceste
intercalri pot fi:
- propoziii intercalate i incidente:
Maria, dup ce a terminat tema, a plecat la joac.
Popescu, zise el, va trebui s repare maina.
- pri de propoziie intercalate, cu sau fr determinri:
Ei, furioi la culme, au plecat foarte repede.
Mihai, prietenul meu, a plecat la Braov.
- vocative
Colegul tu, prietene, a ajuns ieri la munte.
b. ntre elementele subiectului multiplu se pune virgul, conform regililor de punctuaie a
prilor de propoziie coordonate, dac nu sunt legate prin conjunciile i ori sau.

61
c. Dac ntre subiect i predicat se intercaleaz unele adverbe sau locuiuni adverbiale nelegate
sintactic de propoziia n care se afl, acestea se pun ntre virgule sau ntre linii de pauz:
Vecinul meu fr ndoial m va ajuta.
El, desigur, va mrturisi adevrul.
d. Cnd ntre subiect i predicat se intercaleaz o subordonat atributiv explicativ, singur sau
urmat de o alt subordonat, ntreaga construcie se pune ntre virgule.

H. CONFUZII CU ALTE PRI DE PROPOZIIE


Subiectul este confundat cu alte pri de propoziie, nu numai n analizele gramaticale explicite,
impuse de studierea gramaticii, ci i n cele implicite, din practica limbii, ceea ce se reflect uneori n
greeli de acord sau de alt natur. Aceste pri de propoziie sunt:
a. complementul direct
Este cea mai frecvent confuzie i poate s apar n mai multe situaii:
subiectul este aezat dup verbe intranzitive la diateza activ: Pleac trenul. / mi place
muzica. / Vin musafirii.
subiectul este aezat dup verbe reflexive cu se (cele mai multe reflexiv-pasive): Se face ziu. /
Se lumineaz cerul.
Confuzia se produce din urmtoarele cauze :
- se pune, nejustificat, ntrebarea ce? despre care se crede c este numai pentru complementul
direct ;
- nu se caut autorii aciunilor n cazul verbelor respective (autori care sunt de fa) ;
- nu se recunoate calitatea de intranzitive a verbelor, calitate care nu le permite s aib
complemente directe ;
- nu se tie c verbele reflexive cu se nu pot avea pe lng ele complemente directe, tocmai din
cauza acestui se, excepie de la regul fac, totui, verbele cu complement direct intern i verbul dublu
tranzitiv a ntreba :
Gina se ouase un ou.
El se ntreab ceva.
subiectul este aezat dup verbe tranzitive urmate de complemente directe exprimate prin
pronume personale forme scurte de acuzativ :
l doare capul.
Nu m sperie greutile.
Confuzia apare din mai multe motive:
- ntrebarea ce ? care se pune nejustificat;
- nu se au n vedere autorii aciunilor;
- nu se tie c verbele tranzitive nu pot avea pe lng ele dect un complement direct sau o
completiv direct: verbele a durea, a speria au fiecare pe lng ele cte un complement direct, deci nu
mai pot avea nc unul, ceea ce nseamn c substantivele respective trebuie declarate obligatoriu

62
subiecte; numai verbele dublu tranzitive a anuna pe cineva ceva, a asculta pe cineva ceva, a ntreba pe
cineva ceva, a ruga pe cineva ceva pot avea dou complemente directe: unul al persoanei i unul al
obiectului:
l ntreb ceva.
M ascult lecia.
subiectul este exprimat prin verbe la moduri nepersonale i urmeaz dup predicatul verbal sau
nominal:
E uor a schia.
Se aude venind.
n asemenea situaii, tot din cauza ntrebrii ce?, a schia i venind pot fi luate greit drept
complemente directe ; confuzia se poate nltura avndu-se n vedere c verbele i expresiile verbale
impersonale respective nu au subiecte. Subiectele se dezvolt n propoziiile subordonate subiective:
E greu s schiezi.
Se aude c vine.

b. Numele predicativ
Situaii n care subiectul i numele predicativ pot fi confundate:
- subiectul este exprimat prin pronume personale i de politee de persoanele I i a II a singular i
plural, cnd ele au obligatoriu calitatea de subiecte, ntruct se face acordul n persoan:
Eu sunt acela care a vorbit.
Dumneata eti primul de pe list.
- numele predicativ este exprimat prin pronume interogative i relative:
Cine eti tu ?
N-a spus cine este biatul de lng el.
- subiectul este exprimat prin substantive comune articulate cu articol hotrt sau prin
substantive proprii, iar numele predicativ prin substantive comune nearticulate sau articulate cu articol
hotrt:
Copilul este elev.
Andrei este un colar srguincios.
Situaii n care subiectul i numele predicativ se identific cu ajutorul topicii. Ele au sfere
identice sau aproape identice:
- acelai cuvnt este subiect dac este aezat n faa verbului
Soluia este aceasta.
Vlad este acela.
El este Vlad.
- acelai cuvnt este nume predicativ dac este aezat dup verbul copulativ
Aceasta este soluia.
Acela este Vlad.

63
PREDICATUL

A. Note definitorii

predicatul atribuie subiectului o aciune, o stare, o caracteristic ori o nsuire;


predicatul este partea cea mai important a unei propoziii; fr el este, de cele mai multe
ori, imposibil s comunicm prin cuvinte o idee;
prin predicat se realizeaz predicaia unei propoziii;
predicatul este partea principal de propoziie aflat n relaie de interdependen
bilateral cu subiectul. Aceasta nseamn c predicatul impune subiectului persoana,
numrul i genul, iar subiectul impune predicatului cazul nominativ.

1. Definiia predicatului

Predicatul este partea principal de propoziie care spune ceva despre subiect, artndu-se ce
face?, cum este?, ce este?, cine este? subiectul sau ce aciune sufer?
Predicatul se refer ntotdeauna la un subiect, chiar dac acesta nu este exprimat sau este
inexprimabil.
Predicatul exprim: aciunea subiectului, existena subiectului, diferitele aspecte ale
strii n care se afl subiectul, nsuirea atribuit subiectului.
Predicatul poate arta i calitatea unui subiect exprimat printr-un nume de aciune (un
infinitiv) sau printr-o aciune (o propoziie subiectiv):
E uor a scrie versuri
Cnd nimic nu ai a spune.
n propoziiile impersonale, predicatul exprim o aciune care nu mai poate fi atribuit
subiectului (acesta nu poate fi identificat) sau o stare:
Afar ninge.
Vara tun i plou torenial.
Acolo este frumos.

2. ntrebrile principale ale predicatului sunt :


- ce face ? El citete.
- ce este ? Ea este profesoar.
- cine este ? El este Popescu.
- cum este ? Biatul este inteligent.

B. CLASIFICAREA PREDICATULUI

n limba romn, dup structur, predicatul este de dou feluri: verbal i nominal.
Predicatul se mai poate realiza i prin adverb sau interjecie, fiind denumit dup partea de
vorbire: predicat adverbial, predicat interjecional.
Dup structura sintagmatic, predicatul verbal poate fi:

64
- simplu, realizat printr-un singur verb sau o locuiune verbal;
- compus (complex), realizat prin dou verbe, dintre care unul poate fi la modul conjunctiv.

C. PREDICATUL VERBAL

1. Definiie
Predicatul verbal este partea principal de propoziie care arat ce se spune despre subiect
(cnd verbul prin care se exprim predicatul este la diateza pasiv) sau ce face subiectul (cnd
verbul este la diateza activ sau reflexiv).

2. ntrebri
Conform definiiei, ntrebarea de baz a predicatului verbal exprimat prin verb i locuiuni
verbale la diatezele activ i reflexiv este ce face?, care se pune subiectului:
Copiii se joac n parc. ce fac copiii?
Elevul nva poezia. ce face elevul?
Predicatului verbal exprimat prin verbe la diateza pasiv nu i se potrivete ntrebarea ce
face?, ci o ntrebare mai general a predicatului: ce se spune despre?:
Vasile este ateptat de prini. Ce se spune despre Vasile?
Pentru predicatele verbale fr subiect nu se pun ntrebri pentru c nu au subiect: Se
nsereaz. Afar plou.

3. Exprimarea predicatului verbal


Predicatul verbal se exprim prin urmtoarele pri de vorbire:
verbe predicative la moduri personale (indicativ, conjunctiv, condiional - optativ,
prezumtiv i imperativ), la diateza activ, pasiv sau reflexiv :
diateza activ:
El cumpr cri.
Ana i-a scris mamei s-i trimit bani.
A fi citit cu plcere poezia ta.
diateza reflexiv:
Voi v gndii la vacan.
Splai-v pe mini nainte de mas.
diateza pasiv:
Maina a fost reparat repede.
Cntecul era interpretat cu miestrie.
Valoare predicativ au i verbele:
- a fi cnd are sensul verbelor : a exista, a se afla, a se gsi, a se petrece, a se ntmpla, a
valora, a costa, a dura, a tri, a se duce, a-i avea originea:

65
Era n vara anului 1994.
Ct este litrul de lapte?
Brara aceasta este cteva milioane.
Cursul este de dou ore.
- a rmne, a ajunge, a iei, a se face:
Ea a ajuns la gar.
Cinele a ieit pe strad.
locuiuni verbale cu verbul la un mod personal, la orice diatez:
Ei au luat-o la sntoasa.
i-a dat seama de greeala fcut.
A fost scos din mini de atta glgie.
Uneori, ntre elementele componente ale locuiunii se pot intercala alte cuvinte:
i aduse bine aminte de anii studeniei.
A bgat imediat de seam unde greise.
verbe impersonale ca sens i personale ca form:
Se nsereaz. Fulgera. Ploua.
Se nnopteaz. Mugete.
verb predicativ la un mod nepredicativ infinitiv sau supin cu valoare imperativ:
A se agita nainte de folosire!
A nu se staiona pe chei!
De completat formularele!
verbe reflexive impersonale: se tie, se cunoate, se zice, se spune, se vede, se aude, se
cade, se cuvine, se pare.
adverbe i locuiuni adverbiale predicative, n calitate de regeni ai propoziiilor
subiective i urmate de conjuncia c: desigur, firete, negreit, poate, bineneles, fr doar i
poate:
Desigur c va veni.
Firete c pleac.
Fr doar i poate c vor pleca la mare.

Observaie!
Ele sunt predicate verbale, ntruct n faa lor nu poate s apar verbul copulativ a fi.
Cnd nu sunt urmate de conjuncia c, ele rmn adverbe de mod, cu funcie sintactic de
complemente circumstaniale de mod:
Desigur vine.
Poate va pleca mine.
interjecii predicative care exprim un ndemn, o adresare: iat, hai, haide, iaca, uite,
zu, iact, na:

66
Haide mai repede!
Iat un exemplu demn de urmat.
Aceste interjecii pot ndeplini funcia de predicat interjecional, deoarece redau diverse
aciuni, fiind astfel, apropiate de verbele la modul imperativ.
interjecii onomatopeice
Pupza zbrr! pe-o dughean.
Pasrea uti! din mna lui.
El plosc! una peste mini.
Toate interjeciile onomatopeice, ca predicate verbale, pot avea subiecte, semn c ele sunt
foarte apropiate de verbe.
Observaie!
Dac n propoziiile de mai sus apar verbele care redau aciunile sugerate de
onomatopee, acestea ndeplinesc funcia de predicat verbal, iar interjeciile vor avea funcia de
complemente circumstaniale de mod.

4. Clasificarea predicatului verbal


Predicatul verbal poate fi clasificat:
a. dup numrul de componeni
n funcie de numrul de elemente din care se compune, predicatul verbal se clasific n:
predicat verbal simplu i predicat verbal compus.
Predicatul verbal simplu este exprimat printr-un singur verb predicativ sau o singur
locuiune verbal predicativ:
Ei citesc reviste.
Maria i-a adus aminte de colegi.
Predicatul verbal compus este condiionat de existena auxiliarelor de modalitate ( a
putea, a trebui, a avea, a dori, a fi, a avea) i de aspect( a ncepe, a prinde, a da, a sta): Ea
poate s nvee. El poate citi. Ei ncep s scrie.

Observaie!
Categoria predicatului compus nu e ns suficient delimitat din punct de vedere gramatical
i, de altfel, nici verbele de modalitate i nici cele de aspect nu formeaz o categorie gramatical precis
constituit n limba noastr. n consecin, situaia se va interpreta astfel : sau dou predicate verbale
(El poate s citeasc; poate + s citeasc) sau un predicat verbal i un complement direct (Ele pot citi;
pot + citi).
b. dup prezena sau absena din propoziie
exprimat este predicatul prezent n enun: Afar plou.
neexprimat se poate subclasifica n subneles i eliptic.

67
5. Elipsa predicatului verbal sau a unor elemente din componena lui
Uneori predicatul verbal lipsete. Aceast situaie poate aprea la predicatul verbal
propriu-zis, atunci cnd verbul se subnelege din context ntruct a fost exprimat n propoziia
sau fraza anterioar: Eu mnnc fructe, iar el alune.
Omiterea predicatului se face aici din nevoia de concizie, de scurtare a enunului
(economie de limbaj). Ea poate lua diferite aspecte:
omiterea (absena) total a predicatului poate aprea n enunuri afirmative sau n
rspunsuri scurte la ntrebri:
Voi vei pleca mine, iar noi, poimine.
Unde pleci? La cinema.
omiterea (absena) parial a predicatului se manifest prin:
- absena auxiliarului: Ai citit cartea? Citit. pentru - Am citit;
- forma verbal de baz este absent: Ai dormit? Am. pentru Am dormit;
- absena verbului din locuiuni: Gura! pentru ine-i gura!
De asemenea, n cazul a dou predicate coordonate, exprimate prin verbe la forme
compuse, auxiliarul poate s nu fie repetat pentru al doilea predicat:
Am mncat i but tot ce mi s-a dat.
Predicatul verbal eliptic este predicatul omis care nu a aprut ntr-un context anterior.
Omiterea lui se face tot din motive de concizie a enunului. Elipsa predicatului verbal este
prezent n:
- propoziii: Noi atunci - dup el pentru Noi atunci ne lum dup el
- formule consacrate: La muli ani! pentru i urez la muli ani!

6. Topica i punctuaia predicatului verbal


Locul predicatului verbal este, de obicei, dup subiect, ambele aflndu-se n relaie de
interdependen: Copiii se joac afar. Trenul ntrzie.
n cazuri speciale, cnd accentul cade pe aciunea verbului, predicatul st naintea
subiectului: Rsare soarele dinspre pdure. Sosesc ciclitii.
n limba romn predicatul poate sta la nceput, n interior sau la sfritul propoziiei.
Predicatul verbal nu se desparte prin virgul de subiect cnd ntre ele nu sunt intercalate
alte pri de propoziie: colarii merg la circ.
Perechea de virgule, care marcheaz intercalrile ntre subiect i predicat (cuvinte,
grupuri de cuvinte, propoziii sau fraze), nu este n msur s schimbe regula general a
punctuaiei predicatului. Apariia acestora ntre subiect i predicat poate fi ntmpltoare i
depinde numai de cel care scrie sau vorbete:
Toi copiii, dup ce au terminat cursurile, au plecat acas.

68
ntre subiect i predicat se poate folosi virgula, dac ntre ele se intercaleaz o apoziie, o
subordonat sau un grup de subordonate:
Maria, prietena mea, a obinut rezultate bune la examen.
Simona, dac o rogi, va veni.

7. Confuzia dintre predicatul verbal i cel nominal


Predicatul verbal exprimat prin verbul auxiliar a fi urmat de un participiu (verb la diateza
pasiv) se poate confunda cu predicatul nominal n a crui structur intr verbul copulativ a fi
urmat de un participiu cu valoare adjectival:
Magnolia este nflorit.
Vc np (participiu valoare adjectival)
Poezia este recitat de fratele tu.
Pv diateza pasiv
Confuzia se poate nltura prin proba complementului de agent. Dac grupul a fi +
participiu poate fi urmat de un complement de agent (exprimat sau subneles), predicatul este
verbal exprimat printr-un verb la diateza pasiv. Valoarea morfologic a verbului a fi este de
verb auxiliar.
n caz contrar, predicatul este nominal, verbul a fi avnd valoare morfologic de verb
copulativ.

D. PREDICATUL NOMINAL

1. Definiie
Predicatul nominal este partea principal de propoziie care arat prin intermediul
verbului copulativ o nsuire sau atribuie o calitate subiectului.
El arat cine?, ce?, cum? este subiectul:
Copilul este inteligent.
Maria este sportiv de performan.
El este Ionescu.
Mama lui este profesoar.

2. ntrebri
ntrebrile cu care se poate afla predicatul nominal sunt: ce este?, cum este?, ce se spune
despre?

69
3. Structura predicatului nominal
Predicatul nominal concentreaz particularitatea comunicrii n numele predicativ. El este
alctuit din dou elemente: un verb copulativ, la un mod personal i un nume predicativ, care
poate fi simplu sau multiplu.
Fiecare dintre cele dou elemente intr n relaie cu subiectul alctuind un grup bine
studiat: Ele sunt vesele. Ele sunt vesele i fericite.

I. VERBELE COPULATIVE

1. Definiie i trsturi definitorii


Verbele copulative au rolul de a stabili relaia gramatical dintre subiectul propoziiei i
cuvintele de identificare sau de calificare a acestuia. Deci, ele sunt de relaie ntre subiect i
numele predicativ, cele care i-au pierdut total sau parial sensul lexical. Aceasta nseamn c
orice predicat nominal ar trebui s aib un subiect. Exist, ns i cazuri n care verbele
copulative nu au subiecte. Aceste situaii se concretizeaz n expresiile verbale impersonale:
E bine c ai venit.

D. PREDICATUL NOMINAL

1. Definiie
Predicatul nominal este partea principal de propoziie care arat prin intermediul
verbului copulativ o nsuire sau atribuie o calitate subiectului.
El arat cine?, ce?, cum? este subiectul:

2. ntrebri
ntrebrile cu care se poate afla predicatul nominal sunt: ce este?, cum este?, ce se spune
despre?

3. Structura predicatului nominal


Predicatul nominal concentreaz particularitatea comunicrii n numele predicativ. El este
alctuit din dou elemente: un verb copulativ, la un mod personal i un nume predicativ, care
poate fi simplu sau multiplu.
Fiecare dintre cele dou elemente intr n relaie cu subiectul:
Ele sunt vesele. Ele sunt vesele i fericite.

70
I. VERBELE COPULATIVE

1. Definiie i trsturi definitorii


Verbele copulative au rolul de a stabili relaia gramatical dintre subiectul propoziiei i
cuvintele de identificare sau de calificare a acestuia. Deci, ele stabilesc relaiea ntre subiect i
numele predicativ. Aceasta nseamn c orice predicat nominal ar trebui s aib un subiect.
Exist, ns i cazuri n care verbele copulative nu au subiecte. Aceste situaii se concretizeaz n
expresiile verbale impersonale: E bine c ai venit.
Verbele copulative sunt nepredicative pentru c nu pot forma singure predicatul, ci numai
mpreun cu un nume predicativ. Acestea se mai numesc i auxiliare.
Verbele copulative i pstreaz calitatea de verbe nepredicative i cnd sunt folosite la
moduri nepersonale:
infinitiv: Are obligaia de a fi atent.
gerunziu: Fiind biet, pduri cutreieram.
participiu (cu valoare adjectival): Sentimentele devenite evidente nu mai pot fi ascunse.
supin: De rmas singur, nu am rmas.
Verbul copulativ este cel prin care se realizeaz acordul n persoan i numr cu
subiectul. De asemenea, el poart i mrcile caracteristice predicaiei (mod, timp): Eu sunt
elev. / Eu eram elev. / Eu a fi fost elev.

2. Caracteristici ale verbelor copulative


sinonimia poate stabili, n unele contexte, o identitate aproximativ ntre: a fi i verbele
a se chema, a constitui, a ntruchipa, a nsemna, a se numi, a reprezenta:
Atitudinea ta este (se cheam, reprezint, nseamn) o sfidare a colegilor.
a deveni i verbele a ajunge, a se face, a iei:
El devine (ajunge, se face, iese) doctor.
a prea i a se prea:
Opinia ei pare (se pare) nentemeiat pe argumente.
nu au sens lexical
sunt intranzitive
verbe copulative fr subiect
Dei verbele copulative fac legtura dintre numele predicative i subiecte putem aminti aici
situaia expresiilor verbale impersonale n care subiectul este exprimat prin diferite pri de
vorbire sau printr-o subiectiv :
E important 1/ s studiem limba englez.2/
PP SB
E important a nva limba englez.
feluri de verbe copulative: exprimate i neexprimate.
Verbele copulative exprimate sunt verbele prezente n predicatul nominal:

71
Mainile sunt scumpe.
Verbele copulative neexprimate sunt:
- subnelese, cnd apar ntr-o propoziie anterioar
Eu sunt nalt, iar el, ( ) slab.
- eliptice, cnd lipsesc din propoziie fr a se pune problema apariiei lor ntr-o
propoziie anterioar, n expresii verbale impersonale, cnd predicatul nominal este alctuit din
adverbe i locuiuni adverbiale:
Posibil s vin. (pentru E posibil s vin.)
Fr ndoial c n-a zis nimic. (E fr ndoial c n-a zis nimic.)
n unele predicate nominale copula nu este exprimat: " Feioara lui, / Spuma laptelui; /
Mustcioara lui, / Spicul grului."
Ideea de predicaie poate fi marcat prin pronunarea pe un ton ascendent a subiectului,
iar n scris prin virgul.
3. Prezentarea verbelor copulative
A fi este cel mai frecvent verb copulativ:
Eu sunt luceafrul de sus,
Iar tu s-mi fii mireas.
Verbul copulativ a fi poate fi personal, ca n exemplu de mai sus, dar poate fi i
impersonal cnd intr n alctuirea unor expresii verbale impersonale:
E frumos a cltori prin ar.
Verbul a fi mai poate avea valoare de verb predicativ cnd are sens deplin i formeaz
singur un predicat verbal:
A fost odat un mo i o bab.
Ca verb predicativ personal poate fi echivalent semantic cu verbele a exista, a se afla, a se
gsi, a trece, a se duce, a costa, a se chema, a constitui:
Cartea este n ghiozdan.(se afl)
De unde eti ? (provii)
Ca verb predicativ impersonal, verbul a fi poate fi nlocuit cu verbele a trebui, a se
ntmpla, a fi necesar:
Dac este s soseasc, anun-m.
n expresii ca mi-e sete, mi-e foame, mi-e frig, mi-e fric, e noapte, e var, verbul a fi este
predicativ i formeaz singur un predicat verbal. Substantivele care l nsoesc au funcie
sintactic de subiect.
Ca verb auxiliar, verbul a fi intr n structura modurilor i timpurilor diatezei pasive,
precum i n cea a tuturor formelor verbale compuse : conjunctiv perfect ( s fi auzit), indicativ
viitor (voi fi venit), infinitiv perfect (a fi venit).
A deveni este ntotdeauna verb copulativ n limba literar: Prin studiu, orice om devine
instruit.

72
A iei, a ajunge, a se face sunt verbe copulative cnd pot fi nlocuite cu verbul a
deveni: Grul s-a fcut frumos. Mihai a ieit pictor. Ea a ajuns inginer.
Aceste verbe pot fi predicative personale sau impersonale, formnd singure un predicat
verbal: Noi ieim afar. (verb predicativ personal);
n cafea i-a ieit c va avea succes. (verb predicativ impersonal)
El a ajuns acas. (verb predicativ personal)
i ajunge ct ai alergat. (verb predicativ impersonal)
Cursul se face cu bani. (verb predicativ personal)
S-a fcut. (verb predicativ impersonal)
Ca verb predicativ, se face apare n dou ipostaze:
- verb reflexiv pasiv: Cum se face aceast problem? ( = este fcut)
- cu sensul de baz modificat: a simula, a se ntmpla, a prea, a fi posibil.
A nsemna este verb copulativ, dar poate avea valoare predicativ cnd are sensul de a
nota, a pune un semn.
Asta nseamn nechibzuin. ( verb copulativ)
El nsemna zilele rmase pn la vacan. (verb predicativ)
A prea este un verb copulativ cnd este personal i prezint caracteristica subiectului
ca aparen, dar poate avea i valoare predicativ ca verb impersonal n expresiile verbale
impersonale: pare, se pare, mi se pare:
Iarba pare de omt. (verb copulativ)
Iancu pare un bunic fericit. ( verb predicativ)
Se pare 1/ c nu va mai insista.2/
PP SB
Mi se pare / c mama a uitat fereastra deschis.2/
1

PP SB
A rmne este copulativ personal sau impersonal cnd arat mai ales subiectul: El a
rmas acelai.
Rmne hotrt 1/ c vei pleca mine 2/.
PP SB

Poate avea valoare predicativ atunci cnd este personal i impersonal cu sensul de
trebuie:
n fiecare noapte rmnea la caban. (verb predicativ personal)
Nu-i rmne dect s accepte. (verb predicativ impersonal)
Rmne de verificat. (verb predicativ impersonal)
Verbul copulativ, n unele situaii, nu este exprimat, ci doar subneles. Absena verbului
copulativ poate fi marcat, fr a fi obligatoriu, prin virgul, linie de pauz sau dou puncte:
Religia o fraz de dnii inventat.
Vorba mult, srcia omului.

73
II. NUMELE PREDICATIV

1. DEFINIIE
Numele predicativ reprezint componenta preponderent lexical a predicatului nominal,
preciznd identitatea, caracteristica sau calitatea subiectului. Semantic, numele predicativ este
partea esenial a predicatului nominal, care atribuie subiectului o nsuire sau o caracteristic,
artnd cine este?, ce este? sau cum este subiectul?:
Biatul acela este Mihai.
Ea este profesoar.
Munii sunt nali.
Numele predicativ este o parte esenial pentru nelesul deplin al propoziiei fiind legat
de subiect printr-un verb copulativ la mod personal.

2. CLASIFICAREA NUMELUI PREDICATIV


dup numrul de elemente componente exist:
a. nume predicativ simplu alctuit dintr-un singur cuvnt i realizat prin orice parte de
vorbire cu neles de sine stttor: adjectiv, substantiv, pronume, adverb, verb : Cldirea este veche.
Tu eti tefan Domn cel Mare.Crile sunt ale mele. Iar noi locului ne inem, / Cum am fost aa
rmnem. Multe sunt de vzut.
b. nume predicativ dezvoltat se realizeaz prin sintagme alctuite din cel puin doi
termeni autonomi lexical, nscrii ntr-o relaie de dependen :
De omort nu l-a omort jupnul, c jupnul nu era om aa de ru.
Certitudinea trebuie atunci s fie certitudine de sine.
c. nume predicativ mixt este format din infinitivul unui verb copulativ i un nume (substantiv,
adjectiv, pronume): Toi par a fi resemnai. Cmpul pare a fi de vat.
d. nume predicativ multiplu este alctuit din mai multe uniti lexicale autonome n
relaie de coordonare copulativ sau adversativ:
Ei sunt tineri, nali i puternici.
Apele-s dulci, limpezi ca cristalul i reci ca gheaa.
El nu a fost nici primul, nici ultimul.
Carmen nu era frumoas, ci graioas.
dup prezena sau absena din propoziie, numele predicativ este de dou feluri:
a. exprimat numele predicativ este prezent n propoziie: Copiii sunt veseli.

74
b. neexprimat - numele predicativ subneles apare ca rspuns scurt la o ntrebare:
- Eti sntos? - Sunt. (sntos)

dup coninut, numele predicativ calific sau identific subiectul. Din acest motiv exist
dou tipuri fundamentale de nume predicativ:
a. de calificare atribuie subiectului o calitate, o nsuire, o caracteristic; acest tip de nume
predicativ este redat, n general, printr-un substantiv nearticulat sau articulat cu articol hotrt,
printr-un substantiv n genitiv sau n acuzativ, printr-un adjectiv, un pronume nehotrt, un
numeral cardinal, un verb la supin sau un adverb:
Ei sunt descurcrei.
Noi suntem mpotriva propunerii tale.
Tu eti mai bun dect mine.
Cartea mea este aceea.
Noi am fost n familie patru frai.
Multe sunt de fcut i puine de vorbit.
E bine s vorbeti cu mama lui.
b. de identificare exprim o noiune singular a crei sfer logic se suprapune sferei
subiectului; este redat printr-un nume propriu sau printr-un substantiv articulat cu articol hotrt,
printr-un pronume personal sau demonstrativ, prin pronumele cine, printr-un numeral ordinal sau
verb la infinitiv:
Iar cerul este tatl meu / i mum-mea e marea.
Cine este persoana cu care m-am ntlnit?
Istoria este cea dinti carte a unei naiuni.
Dorina mea este de a spune lucrurilor pe nume.
Singura posibilitate pe care o avem este aceasta.

3. EXPRIMAREA NUMELUI PREDICATIV


Numele predicativ poate fi exprimat printr-un substantiv, un adjectiv substantivizat sau
un pronume (n nominativ i, precedat de o propoziie , n genitiv sau n acuzativ), un adjectiv,
un numeral, un verb la supin sau la infinitiv, un adverb sau o interjecie:
substantive (locuiuni substantivale) i pri de vorbire substantivizate n cazurile:
- nominativ: Ea este comerciant.
Faptele din tineree devin aduceri-aminte.
- genitiv cu prepoziie sau cu locuiune prepoziional (precedat de articol posesiv):
Mainile din strad sunt ale patronului.
E mpotriva prevederilor legale.
- dativ cu prepoziiile conform, potrivit, contrar:
Lucrrile vor fi conform planului.

75
E contrar bunului-sim s pleci.
- acuzativ cu prepoziii:
Casele sunt din lemn.
Noi suntem cei mai muli de pe Arge.
Fiecare floare era cu miros dulce.
Numele predicative se pot exprima i prin pri de vorbire substantivizate:
- adjective: Ea este hrnicua care te-a uimit.
- pronume: El este un nimeni.
- numeral: Neansa lui a fost un trei pe care l-a primit la fizic.
- verbe: Ei au devenit nite suferinzi.
Mihai este rnitul de ieri.
- adverbe: Serviciul pe care i l-ai fcut nseamn un mare bine pentru el.
pronume cu valoare substantival, cu excepia pronumelui de ntrire, n aceleai
cazuri ca i substantivul:
a. pronume personal
Tu eti tu i el e el. (N.)
Greeala este a lor. (G. fr prepoziie)
De ce nu eti mpotriva ei ? (G. cu prepoziie)
Florile sunt pentru mine. (Ac. cu prepoziie)
b. pronume personal de politee
Dirigintele clasei este dumnealui. (N.)
Maina este a dumneaei. (G. fr prepoziie)
Eu nu sunt mpotriva dumneavoastr. (G. cu prepoziie)
Cadoul este pentru dumneata. (Ac. cu prepoziie)
c. pronume reflexiv n Acuzativ cu prepoziie
Toat strdania este pentru sine.
d. pronume posesiv
Costumul este al meu. (N.)
Reuita este alor notri. (G.)
Arbitrul este contra alor notri. (G. cu prepoziie)
Tatl su era de-ai notri. ( Ac cu prepoziie)
e. pronume demonstrativ
Prietenul meu este acesta. (N.)
Haina este a celuilalt. (G.)
Noi suntem mpotriva acesteia. (G. cu prepoziie)
Toat admiraia este pentru aceasta. (Ac. cu prepoziie)
f. pronume nehotrt
El a ajuns cineva n via. (N.)

76
Meritul este al fiecruia dintre voi. (G.)
El este contra tuturor. (G. cu prepoziie)
ntrebarea este pentru acelai. (Ac. cu prepoziie)
g. pronume relativ
tiu cine erau ei. (N.)
Maria nu tie ale cui sunt florile. (G.)
Am ntrebat-o mpotriva cruia dintre ei este. (G. cu prepoziie)
Nu mi-a spus pentru cine sunt crile. (Ac. cu prepoziie)
h. pronume interogativ
Cine este ea ? (N.)
A cui este poeta ? (G.)
mpotriva creia dintre ele eti tu ? (G. cu prepoziie)
Pentru cine este premiul ? (Ac. cu prepoziie)
i. pronume negativ
El nu a ajuns nimic. (N.)
Meritul nu este al nici unuia dintre studeni. (G.)
Mihnea n-a fost mpotriva nimnui. (G. cu prepoziie)
Aceste cri nu sunt pentru nimeni. (Ac. cu prepoziie)

numerale cu valoare substantival, n aceleai cazuri ca i substantivul


a. numeral cardinal propriu-zis
Cu noi se fac zece. (N.)
Meritul este a celor trei. (G. fr prepoziie)
Maria este mpotriva celor dou. (G. cu prepoziie)
Prjiturile sunt pentru cei doi. (Ac. cu prepoziie)
b. numeral ordinal
Doru a ajuns primul din clas. (N.)
Bagajele sunt ale celui de-al doilea. (G.)
Juriul a fost mpotriva ultimului. (G. cu prepoziie)
Premiul este pentru cel dinti. (Ac. cu prepoziie)
c. numeral colectiv
Ei sunt tustrei. (N.)
Maina este a amndurora. (G.)
Ea este contra amndurora. (G. cu prepoziie)
Fructele sunt pentru amndoi. (Ac. cu prepoziie)
d. numeral multiplicativ cu valoare adjectival n N
Ctigul ei este ntreit.
e. numeral fracionar

77
Aceast parte este o jumtate. (N.)
Efortul este al unei doimi dintre elevi. (G.)
Crile sunt pentru un sfert din clas. (Ac.)

adjective n cazul nominativ, la toate gradele de comparaie:


- pozitiv: Ziarele au devenit interesante.
- comparativ - de superioritate:
Revistele acestea au devenit mai interesante ca acelea.
- comparativ - de egalitate:
Aceste publicaii au devenit tot aa de interesante ca acelea.
- comparativ - de inferioritate:
Aceste anunuri au devenit mai puin interesante ca acelea.
- superlativ - relativ: Aceti elevi au ajuns cei mai buni.
- superlativ - absolut: Aceste rubrici au devenit foarte interesante.

verbe la moduri nepersonale:


- infinitiv: Obligaia lui este a citi mult.
Obligaia lui este de a-i aminti de ei.
- supin: Problema aceasta este de nerezolvat.
Era de ateptat s zic acest lucru.
- participiu i gerunziu acordat (cu valoare adjectival):
El este linitit.
Maria este cstorit.
Apa este spumegnd.
Numele predicative exprimate prin gerunzii i participii ca adjective stau numai n cazul
nominativ.
adverbe i locuiuni adverbiale n:
- predicate nominale cu subiecte:
Astfel e ara Ardealului.
- expresii verbale impersonale:
E cu neputin s pleci acum.
- n predicate nominale eliptice de verbul copulativ, dup care urmeaz propoziii
subiective:
Cu neputin s pleci acum.
interjeciile cu funcie de nume predicativ apar rar, mai ales n expresii de forma: Este
vai de capul lui.
Unele interjecii care au semnificaie adjectival pot s apar cu valoare expresiv: E cam
tra la la biatul acela!

78
4. CAZUL NUMELUI PREDICATIV
Numele predicativ poate sta n oricare din cazurile nominativ, genitiv, dativ, acuzativ.
Cnd este exprimat prin pri de vorbire din categoria numelui, numele predicativ apare
n cazul nominativ.
Cnd sunt nsoite de prepoziii, numele predicative apar n genitiv, dativ, i acuzativ:
Mama este contra minciunii. (G)
Hotrrea este conform legii. (D)
Cerceii sunt de argint. (Ac)
Cnd este exprimat prin substantiv sau pronume, numele predicativ apare n genitiv fr
prepoziie:
Caietul este al meu. Meritul este al colii.

5. CONFUZII CU ALTE PRI DE PROPOZIIE


Numele predicativ poate fi confundat cu urmtoarele pri de propoziie:
complementul circumstanial de mod
Numele predicativ se confund cu complementul circumstanial de mod deoarece:
- se pune ntrebarea cum?, specific att numelui predicativ, ct i complementului
circumstanial de mod;
- se pierde din vedere c, ntr-un exemplu ca El devine agitat, agitat nu exprim
circumstana aciunii ca n El doarme agitat, ci o nsuire a subiectului transmis acestuia prin
intermediul verbului copulativ;
- adjectivele de pe lng verbele copulative sunt luate greit drept adverbe de mod.
subiectul
Numele predicativ i subiectul pot fi confundate n urmtoarele situaii:
- atunci cnd subiectul este exprimat prin pronume personale i de politee de persoanele I
i a II a singular i plural, cnd ele au obligatoriu calitatea de subiecte, ntruct se face acordul n
persoan:
Eu sunt acela care a vorbit.
Dumneata eti primul de pe list.
- numele predicativ este exprimat prin pronume interogative i relative, acestea avnd
rolul de identificare :
Cine eti tu?
N-a spus cine este biatul de lng el.
- numele predicativ este exprimat prin substantive comune nearticulate sau articulate cu
articol hotrt, iar subiectul este exprimat prin substantive comune articulate cu articol hotrt
sau prin substantive proprii:
Copilul este elev.

79
Drago este un student bun.
complementul direct
Confuzia este posibil pentru c:
- ntrebarea ce (specific subiectului, numelui predicativ i complementului direct) se
pune ca pentru complementul direct, adic fr implicarea subiectului, de care numele predicativ
este legat prin verbul copulativ, crendu-se falsa credin c funcia de nume predicativ este n
acest fel, o complinire a verbului copulativ, fr nici o legtur cu subiectul.
- nu se tie ntotdeauna inventarul verbelor copulative.
Confuzia dintre cele dou pri de propoziie se face n sensul c numele predicative sunt
luate drept complemente directe i nu invers.

6. TOPICA I PUNCTUAIA PREDICATULUI NOMINAL


De regul, predicatul nominal st n urma subiectului, la fel ca predicatul verbal: Maina
lui este nou.
Predicatul nominal poate sta i n faa subiectului cnd are ca nume predicative pronume
interogative sau relative:
Cine este el?
Nu tiu ale cui sunt manualele.
De asemenea predicatul nominal st naintea subiectului atunci cnd se insist asupra celor
exprimate de predicatul nominal:
E foarte frumoas fata cu care te plimbi.
Ale voastre sunt mnuile?
Locul verbului copulativ este ntre numele predicativ i subiect:
Ele sunt nvtoare.
n predicatele nominale fr subiect verbul copulativ st n faa numelui predicativ: E
imposibil s pleci.
Locul numelui predicativ este dup verbul copulativ i n propoziiile care au subiect:
Mainile sunt noi. - dar i n propoziiile fr subiect: E frumos ce faci.
Pot exista i abateri de la topic:
Astfel este ara Ardealului.
Numele predicativ st ntotdeauna dup verbul copulativ i dup subiect n urmtoarele
situaii:
cnd att el, ct i subiectul sunt exprimate prin verbe la infinitiv:
A reui n via nseamn a persevera.
cnd ambele funcii sintactice sunt realizate prin substantive articulate cu articol hotrt:
Repetiia este mama nvrii.
Dac cele dou substantive nu au acelai numr, iar verbul copulativ se acord cu acelai
cuvnt, numele predicativ poate s apar i pe primul loc:

80
Averea lui este nelepciunea.
nelepciunea este averea lui.
cnd una dintre cele dou funcii este realizat prin substantiv articulat hotrt, iar cealalt
prin substantiv nearticulat, dar precedat de adjective pronominale sau calificative la superlativ:
Foamea este cel mai bun buctar.
cnd nici una dintre cele dou funcii nu se exprim prin substantiv nearticulat sau
articulat cu articol nehotrt :
Motivul este altul.
Aceasta este ntrebarea mea.
ntre prile componente ale predicatului nominal i cele ale numelui predicativ multiplu se pot
intercala alte pri de propoziie sau chiar o propoziie ntreag:
S fie ea fericit !
Eti, i zise ea, un nvingtor.
Predicatul nominal nu se desparte prin virgul de subiect. Intercalrile ntre subiect i predicatul
nominal, care se separ prin pereche de virgule, nu schimb regula:
Rare, cu toate greelile pe care le-a fcut, rmne un biat bun.
Numele predicativ aezat lng verbul copulativ nu se desparte niciodat prin virgul de
verbul copulativ, deoarece amndou cuvintele formeaz o singur parte de propoziie: Copacii
sunt nali.
Cnd ntre verbul copulativ i numele predicativ se intercaleaz unele adverbe sau
locuiuni adverbiale incidente (fr funcie sintactic n propoziia respectiv) desigur, firete,
bineneles, aadar, n concluzie, n realitate acestea se pun ntre virgule: Crile sunt,
bineneles, noi.
Virgula se folosete ntre numele predicativ i subiect pentru a marca lipsa verbului
copulativ: El este inteligent i ea, frumoas.
Numele predicativ multiplu coordonat disjunctiv prin conjunciile ori, sau nerepetate, nu
se despart prin virgul: Eti nervos sau plictisit?
Virgula nu se folosete nici atunci cnd prile componente ale numelui predicativ
multiplu sunt coordonate prin conjuncia i nerepetat:
Toi copiii sunt veseli i mulumii.

7. VALORI EXPRESIVE ALE PREDICATULUI

Paleta de figuri de stil (procedee artistice) ntlnit n literatura romn se realizeaz i cu


ajutorul predicatului verbal sau nominal.
Cuvntul prin care este exprimat numele predicativ poate fi folosit cu sens figurat, avnd,
de obicei, valoarea de epitet sau de comparaie.

81
Epitetul ca valoare a numelui predicativ exprimat prin adjectiv propriu-zis sau adjectiv
provenit din participiu:
Vzduhu-i aspru, greu i argintat.
Uriaii muni .erau acum blajini, tihnii i prididii de soare.
Comparaia numele predicativ cu aceast valoare poate fi exprimat printr-un
substantiv fr prepoziie sau precedat de adverbul de comparaie ca:
nfloresc grdinile, / Ceru-i ca oglinda
Personificarea se realizeaz de cele mai multe ori cu ajutorul predicatului (a verbului), atribuind
unui lucru sau unui animal aciuni pe care nu le pot face dect persoanele:
Se scuturau frunzele toamnei, i semincerii cei btrni de sute de ani oftau aspru i se
pregteau pentru o nou iarn.
Repetiia predicatelor poate fi folosit cu scop stilistic, scriitorul urmrind prin aceasta
s-l fac pe cititor s-i imagineze timpul ndelungat al desfurrii aciunii, intensitatea sau
repeziciunea ei ori impresia puternic pe care o produce o anumit aciune:
Se tot duc, se duc mereu,
Trec n umbr, pier n vale,
Iar cornul plin de jale
Sun dulce, sun greu.

Mircea nsui mn-n lupt vijelia-ngrozitoare,


Care vine, vine, vine, calc totul n picioare.

Antiteza este de asemenea un procedeu des utilizat:


Ea un nger ce se roag
El un demon ce viseaz.

Cci voi murind n snge


Ei pot s fie tari.

Metafora ca valoare a predicatului se ntlnete n operele scriitorilor talentai, ca o expresie


a unor idei nltoare:
Crbunii, cnd i-or arde-n vatr
n seri de ani trzii i goi
Tu stnd la lespedea de piatr
S te gndeti c-am ars i noi.

Limba noastr-i o comoar


n adncuri nfundat.

82
8. ACORDUL PREDICATULUI CU SUBIECTUL

Prin acordul predicatului cu subiectul, se verific gradul de stpnire a sintaxei


propoziiei i a morfologiei. Regulile acordului par simple n formularea lor general i
categoric. (Predicatul se acord cu subiectul, dup forma acestuia, n numr, persoan, gen i
caz), ns acordul ridic numeroase probleme pentru c, n situaiile n care se gsesc subiectul i
predicatul, cuvintele care sunt exprimate, cuvintele pe care le determin, cuvintele apropiate de
ele sunt foarte variate i complexe, iar regulile particulare de acord sunt categorice numai pentru
anumite situaii i mai largi pentru altele, promind dou sau mai multe posibiliti, n sensul c
exist excepii admise sau variante numai tolerate de limba literar, alturi de un model
recomandat.

Acordul n persoan are mai multe implicaii afective, fiind adesea dependent de modul
n care vorbitorul consider relaia interpersonal.
Atunci cnd subiectul exprim o colectivitate cu care se solidarizeaz i vorbitorul, predicatul
st la persoana I plural:
Am ajuns. Toi pasagerii ne dm jos.
n caz c subiectul regentei este la persoana I sau a II-a, subordonata atributiv a numelui
predicativ al regentei poate avea predicatul acordat cu subiectul regentei, deci persoana I sau a
II-a:
a. Sunt un om care iubesc adevrul i, fiindc l iubesc, tiu s-l caut.
Am priceput c eti un om care tie ce va s zic s trieti.
b. Poate avea predicatul acordat cu numele predicativ al regentei, adic persoana a III-a:
Sunt un june tnr i un fericit, care sufer peste poate i iubete la nemurire.
n cazul subiectului multiplu format din pronume personal la diferite persoane, persoana I
are preponderen asupra celorlalte persoane, iar persoana a II-a are preponderen asupra
persoanei a III-a, incluznd aici i substantivele.
Astfel, dac ntre subiecte este unul exprimat printr-un pronume personal de persoana I
singular sau plural, predicatul se pune la persoana I plural, indiferent de persoana celorlalte
subiecte
Ct n-am fi mori, voi cinci i eu
Eu i el lucrm n raionul acesta.
Uneori, subiectul exprimat prin pronume de politee de persoana a III-a singular:
Excelena voastr, Mria-ta, are predicatul la persoana a III-a plural sau singular, ceea ce
constituie un element de accentuare al respectului, un acord livresc sau distant de tip formal cu
substantivul din cadrul locuiunii:

83
Stpnitor al credinelor, Strlucirea-ta s nu se supere dac iar ndrznesc a-i spune c
trebuie s se scoale, afar numai dac nu vrea s lase a trece ceasul rugciunii de diminea.
Tot n acest caz se poate face acordul i cu persoana a II-a:
Mria-ta hotrti.
Excelena-voastr suntei rugat s poftii n salon.

Acordul n numr se face n urmtoarele cazuri:


a. cnd subiectul este format din mai muli termeni care se afl n raport de coordonare
copulativ (subiect multiplu), predicatul se pune la plural:
i-atunci odat pornesc i turturica i calul, fugind pe ntrecute.
Dragi-mi erau tata i mama, fraii i surorile i bieii satului, tovarii mei din
copilrie.
b. cnd termenii subiectului se confund ntr-unul singur din punct de vedere al raportului cu
realitatea, adic nu desemneaz obiecte perfect distincte, predicatul se pune la singular:
S ne ndeseasc mai mult cu udeala pentru c acolo st toat puterea i ndrzneala.
E ur i turbare
n ochii lor cei negri, adnci i disperai.
c. predicatul se pune tot la singular, cnd subiectul este format din mai muli termeni care se afl
n raport de coordonare disjunctiv:
Boierul sau nlocuitorul lui, arendaul, e stpnul satului.
d. exist i alte situaii de acord ale subiectului cu predicatul cnd subiectul este legat de o parte
de propoziie care denumete un participant la aciune i, n acest caz, acordul predicatului se
face astfel:
- cu predicatul la plural, dac mpreun cu exprim un raport colectiv:
El mpreun cu fata se puser n crua zmeoaicei. (n acest caz fiind vorba de un
subiect multiplu)
- cu predicatul la singular, dac mpreun cu exprim un raport asociativ:
n zadar, tnrul Coridan Drgnescu, mpreun cu toat tinerimea, a protestat, n
numele drepturilor nscrise n constituie. (acordul cu singularul dovedete c, de data aceasta,
avem un subiect format dintr-un singur cuvnt urmat de un complement sociativ).
Se mai ntlnete i o alt situaie a acordului n numr, cnd numele predicativ este la alt
numr dect subiectul. n acest caz, verbul copulativ se acord n numr cu subiectul:
Nu tiu ce minte au unii prini, zicea ea privind spre un stlp al cerdacului ca i cum
acela era prinii.
n cazul n care subiectul este un pronume la pluralul politeii sau al modestiei, verbul
copulativ se pune la plural, dar numele predicativ i participiul din predicatul verbal la diateza
pasiv se pune la singular:

84
Dac pn mine diminea, n-avem raportul dumneavoastr, vei fi considerat ca
demisionat.

Acordul n gen al numelui predicativ sau al predicatului verbal exprimat prin verb la
diateza pasiv, ridic probleme numai n cazul unui subiect plurimembru, ai crui termeni sunt
substantive sau pronume de genuri diferite, ntruct la acest acord intr n joc mai muli factori:
a. distincia ntre numele de fiine i cele de lucruri, iar la numele de lucruri, numrul (singular
sau plural) la care st subiectul;
b. cnd termenii subiectelor sunt numai fiine de gen feminin i masculin sau masculin i neutru,
regula este simpl: are prioritate genul masculin;
Tata i mama sunt bine dispui.
Elevii i elevele au fost felicitai.
Elevii i cadrele didactice sunt prezeni.
c. cnd subiectul multiplu conine att nume de fiin, ct i de lucruri, acordul se face cu genul
numelor de fiine:
Greeala (greelile) i autorul (autorii) ei (lor) erau cunoscui.
Sacul (sacii) i pisica (pisicile) au fost gsite.
Referitor la acordul n gen, atunci cnd termenii subiectului plurimembru sunt nume de
obiecte, tipurile de acord sunt mai variate.
innd cont de tendinele actuale privind acordul cu un termen multiplu, putem ajunge la
concluzia c ntre cele dou principii majore care guverneaz dinamica limbii claritatea
mesajului i economia de material lingvistic acordul l slujete mai ales pe primul.
Pluralul predicatului, de exemplu, cnd propoziia are subiect plurimembru, este tot mai
riguros reclamat de norm.
Acolo unde acordul ad sensum reflect mai exact logica mesajului, acesta este preferat de
limb, fiind uneori, singurul admis.
n aceast din urm situaie se afl acordul n gen cu antroponimele: n Elevul este
harnic i Elevul este harnic, orientarea numelui predicativ se face exclusiv dup coninutul
subiectului.
O situaie identic exist la subiectul multiplu, ai crui constitueni prezint identitatea
referenial. Predicatul unor astfel de propoziii apare la singular, fr excepii, n concordan cu
sensul contextual al subiectelor (referent unic):
ntemeietorul i conductorul revistei a plecat la scurt timp dup aceea.
Oscilaia limbii ntre acordul gramatical i cel nongramatical se desfoar uneori sub
controlul prezenei sau absenei articolului definit. Apariia articolului la cuvintele utilizate ca
subiect, nclin de multe ori balana n favoarea acordului gramatical, n situaii n care, altfel ar
fi fost posibil i un acord nongramatical:
O mulime a plecat (au plecat); dar:
Mulimea a plecat.

85
Convorbiri literare a reaprut (au reaprut); dar:
Convorbiri literare au reaprut.
Exist propoziii n care acordul nongramatical este singurul posibil n absena
articolului:
Piper i oet este suficient n cmri .
Articularea definit nu numai c face posibil acordul gramatical, dar l impune i ca
regul: Piperul i oetul s-au terminat .
Rsfrngerea sferei acordului prin atracie n beneficiul celui gramatical este un fenomen
foarte activ n zona acordului verbal.
Nici mama, nici tata n-a venit, dar:
Nici mama, nici tata n-au venit.
Chiar i n cazul topicii inverse, atracia este tot mai puin tolerant, n ciuda faptului c
acordul gramatical solicit n asemenea situaii mai mult atenie i concentrare n exprimare: A
venit mama i tata. Au venit mama i tata.
n unele cazuri, predicatul nu se acord cu subiectul, ci cu un alt cuvnt din propoziie:
Parc le scoseser cineva inimile din ei.
Aici, acordul s-a fcut, evident greit, cu complementul inimile. Predicatul trebuie s fie
la singular, acordul efectundu-se cu subiectul exprimat prin pronumele nehotrt cineva.
Greelile de acord gramatical apar i n cazul n care predicatul este exprimat printr-un
verb reflexiv i un participiu.
Deoarece, se consider, n mod greit, c reflexivul unor verbe este ntotdeauna
impersonal, apar exprimri de felul acesta:
Se cuvine menionate succesele obinute, n loc de:
Se cuvin menionate succesele obinute.
n acest exemplu, predicatul se cuvin, fiind aici verb personal, numele predicativ exprimat
prin participiul menionate trebuie acordat n gen i numr cu subiectul succesele.
Unii vorbitori fac acordul greit, punnd predicatul la singular, atunci cnd acesta preced
subiectul multiplu:
Cnta fata i biatul, n loc de:
Cntau fata i biatul.
n acest caz, greeala provine din faptul c primul termen al subiectului multiplu se afl la
singular i se ia n considerare nu numai acesta, neglijndu-se cellalt substantiv care intr n
alctuirea subiectului multiplu.
Uneori, acordul se face greit la plural, din cauz c autorii respectivi sunt influenai de
determinantele multiple ale subiectului:
Personalitatea lui Daniel i a lui Radu au insuflat ncredere colegilor lor, n loc de:
Personalitatea lui Daniel i a lui Radu a insuflat ncredere colegilor lor , sau mai corect:
Personalitatea lui Daniel i cea a lui Radu au insuflat ncredere colegilor lor .

86
Cauzele dezacordului n limba romn, utiliznd aspectul vorbit al limbii, n special,
sunt:
Omonimia persoanei a III-a singular i a III-a plural i extinderea analogic:
El s vin. / Ei s vin.
El cnta. / Ei cnta.
Analogic:
El cnta. / Ei cnta (u).
El cntase. / Ei cntase (r).
Influena pluralului :
S-au efectuat cercetri ale cror rezultate s-au avut n vedere la
Ambiguitatea gruprii pronume reflexiv + verb:
Se are n vedere rezultatele.
mi place copiii.
M doare picioarele.
Se va vinde la licitaie pentru automobile.
Hiperacordul (hipercorectitudine):
n ceea ce privesc filmele
Ce sunt cu fotografiile acestea?
Aceeai situaie pentru verbul trebuie:
i trebuie fotografii.
Nerespectarea regimului: un verb poate impune complementului su anumite caracteristici
de construcie.
l ascult.(Ac.)
i mulumim.(D.)
Sau poate impune folosirea unei anumite construcii prepoziionale:
Omul (pe) care l-ai chemat, dar:
l atepta pe teren.
Exprimarea grbit, neglijent, prin omiterea prepoziiei:
Copiii care i-ai vzut frai.
Cartea care am citit-o nu este corespunztoare.
Eroare n sens invers.
El nu aparine la sindicatul nostru.
Ei nu aparin la secia noastr.
Folosirea ca intranzitive a unor verbe tranzitive:
Msor 1,70 n nlime.
n comentariile sportive: omiterea complementului direct:
prndu-i lui stopnd pe piept.

87
Combinarea intranzitivului cu pronumele reflexiv:
Se merge, se pleac, se cltorete, se interfereaz etc.
Grupare verb + participiu (variabil, adjectival):
Se cer smulse.
Se vor dovedite.
ntrebuinarea formelor greite de infinitiv ale verbelor: a aprea, a plcea, a
desplcea, a tcea:
Va placespectatorilor.
Vei apare din nou n rolul
Imperativele: nu f, nu zi, nu(te) du.
Existena formelor verbale paralele: vd(vz), pun(pui), rmn(rmi), etc.
Construirea fr subiect a unor propoziii cu predicat nominal:
() Este rezultatul faptului
Dei n practica colar posibilitatea apariiei dezacordurilor gramaticale, lexicale sau
semantice este mai mic (i atunci amendat prompt), dect n limbajul familial, spre exemplu,
sau n cel al microgrupurilor constituite pe diverse criterii, sarcina educatorului este de a face
cunoscute cazurile dezacordului i de a ncerca, prin toate mijloacele ce-i stau la ndemn, s-l
nlture.

ATRIBUTUL

Atributul este partea secundar de propoziie care detemin un substantiv sau un nlocuitor al
acestuia.
ntrebrile la care rspunde: care? , ce felde?, (al, a, ai, ale) cui?, ci?, cte?

Felurile atributului:
1. atributul adjrctival
2. atributul substantival
3. atribulul pronominal
4. atributul verbal
5. atributul adverbial

1. ATRIBUTUL ADJECTIVAL poate fi exprimat prin:

- adjectiv propriu-zis: flori albe, case mari, cer senin;


- adjectiv pronominal : maina noastr, hainele noastre;
- adjectiv demonsrativ: acea fat, animalele acestea, clasele celelelalte;
- adjectiv nehotrt: toi copiii, fiecare pisic;
- adjectiv negativ: niciun elev, nicio frunz;
- adjectiv de ntrire: ea nsi, noi nsi;
- adjectiv relativ: Nu se tie ceformaie va cnta n deschidere.
- adjectiv interogativ: Care elev a spart geamul?
- numeral cu valoare adjectival

88
- cardinal propriu-zis: cinci biei, treizeci de caiete;
- colectiv: amndoi ceii, tuszece oferii;
- multipliplicativ: efortul ndoit, rsplata nzecit;
- distributiv: cte trei elevi, cte treicri;
- ordinal: al aselea concurent, a dousprezecea lun.

2. ATRIBUTUL SUBSTANTIVAL este exprimat prin substantiv i poate fi de mai multe feluri:
a. atribut substantival genitival: lumina zilei, gndurile mamei;
b. atribut substantival prepoziional:
Ac. haina de blan, scaunul de lemn,
G. culoarea ochilor, mesteacnul din faa geamului;
D. rezultatele mulumit eforturilor
c. atribut substantival n dativ fr prepoziie: vr mamei, nepoat tatei
d. atribut substantival apoziional (apoziie): Cristina, fiica mea, este avocat.
I-am dat dicionarul Adinei, soraei.

OBSERVAII
a. Apoziia poate fi simpl Noi, copiii, ne bucurm de cadouri.
b. Apoziia poate fi dezvoltat Ioana, colega mea de facultate, este cstorit.
c. De regul, apoziia se separ de restul propoziiei prin virgule. Exist i situaii n care nu se face
izolarea:
Nepotul Mihai este student la medicin.
d. De cele mai multe ori, apoziia este neacordat cu regentul ei i , n aceast situaie, ea st
ntotdeauna n cazul nominativ, ca n exemplele de mai sus.
e. Cnd apoziia se acord cu regentul ei, ea preia i cazul acestuia:
Notele elevei, ale lui Carmen (G.), sunt bune.
L-a ajutat pe copil, pe Rzvan (Ac.), s-i repare bicicleta.
f. Atributul substantival poate fi exprimat i prin numeral cu valoare substantival:
Mi-au plcut cadourile de la amndoi.
Munca celor trei a fost rspltit.

3. ATRIBUTUL PRONOMINAL este exprimat prin pronume i poate fi de mai multe feluri:

a. atribut pronominal genitival exprimat prin:


- pronume personal bluza ei, jucriile lui; ideile lor;
- pronume posesiv casa alor mei, rudele alor ti;
- pronume demonstrativ proiectul celorlali, temele acestora;
- pronume nehotrt dorina oricui, succesul fiecruiai;
- pronume negativ rspunsul niciunuia, povestea nimnui;
- pronume relativ tie a crui copil este greeala.
- pronume interogativ A crui elev este cartea?
b. atribut pronominal prepoziional n:
- acuzativ scrisoarea de la ei, telefonul de la tine;
- genitiv zborul mpotriva curenilor, parcatul n faa imobilului;
- dativ reuita mulumit lor.
c. atribut pronominal n dativ fr prepoziie: fetele-i, bunic acestuiai.
d. atribut pronominal apoziional: el unul, Radu adic el.

4. ATRIBUTUL VERBAL poate fi exprimat prin:

89
- verb la infinitiv plcerea de a dansa, dorina de a cltori;
- verb la supin problema de rezolvat, cartea de colorat ;
- verb la gerunziu vrbiile ciripind, aripile flfind ;
- locuiune verbal ncercarea de a-i aduce aminte, plcerea de a se da de-a rostogolul .

5. ATRIBUTUL ADVERBIAL poate fi exprimat prin:


- adverb de loc - casa de acolo, pdurea de departe ;
- adverb de timp - jocurile de atunci, zpezile de altdat ;
- adverb de mod - mersul tr, curgerea alene ;
- locuiune adverbial vremea de demult, sosirea pe neateptate.

OBSERVAIE
Pe lng tipurile de atribute prezentate, mai exist i atributul interjecional exprimat prin interjecie:
Ea face o prjitur u!
Sunetul poc! m-a speriat .

COMPLEMENTUL

1. Definiie
Complementul este partea secundar de propoziie care determin un verb, un adjectiv
sau numeral cu valoare adjectival, un adverb sau o interjecie predicativ.

2. Felurile complementului
a. complemente necircumstaniale
b. complemente circumstaniale

a. Complementele necircumstaniale au un coninut mult mai abstract dect cel al


complementelor circumstaniale, avnd ca termen regent un verb tranzitiv. Acestea sunt:
complementul direct, complementul indirect, complementul de agent.
b. Complementele circumstaniale au un coninut concret, indicnd diferitele circumstane ale
aciunii. Acestea sunt:
- complementul circumstanial de loc
- complementul circumstanial de timp
- complementul circumstanial de mod
- complementul circumstanial de cauz
- complementul circumstanial de scop
- complementul circumstanial condiional
- complementul circumstanial concesiv
- complementul circumstanial consecutiv
- complementul circumstanial sociativ
- complementul circumstanial instrumental
- complementul circumstanial de relaie
- complementul circumstanial de opoziie

a. COMPLEMENTELE NECIRCUMSTANIALE

90
COMPLEMENTUL DIRECT

Complementul direct este partea secundar de propoziie care determin un verb, o


locuiune verbal sau o interjecie predicativ indicnd obiectul asupra cruia se rsfrnge
aciunea exprimat de acestea. Elementul regent al complementului direct are obligatoriu regim
de tranzitivitate.
ntrebri: pe cine?, ce?
Exprimarea complementului direct:
- substantiv (n cazul acuzativ) El a pierdut trenul.
- locuiune substantival Am un punct de vedere diferit de al mamei.
- pronume (n cazul acuzativ)
L-am invitat la teatru.
Am vzut-o de la distan.
Am vzut-o pe aceasta n parcul colii.
Drumul pe care l-am strbtut a fost anevoios.
nainte de a lua o hotrre l-am ascultat pe fiecare.
Acolo i-am ntlnit pe toi.
Dei am mers cteva ore n-am ntlnit pe nimeni.

- numeral (n cazul acuzativ) I-a ntrebat pe amndoi.


- verb la infinitiv Am ncercat a reproduce cele auzite.
- verb la gerunziu (rar) Am auzit spunndu-se cuvinte frumoase despre ea.
- verb la supin Voi termina de citit romanul naintea ta.
- locuiune verbal Are de inut minte aceste versuri.
i poate aduce aminte toate amnuntele.

OBSERVAIE
1. Complementul direct exprimat prin substantiv sau un substitut al acestuia n cazul
acuzativ poate fi construit cu sau fr prepoziia pe.

Complementul direct construit obligatoriu cu prepoziia pe:


- substantive proprii nume de persoane sau de animale:
- substantive comune nume de persoane considerate unice:
- substantive comune nume de persoane, articulate hotrt:
- substantive comune nume de persoane , la plural, articulate i cu anumite determinri:
- substantive comune nume de persoane nsoite de adjectiv posesiv sau demonstrativ:
- substantive comune nume de animale i de inanimate personificate:
- cuvinte substantivizate cu cel:
- formele accentuate ale pronumelor personale i reflexive:
- pronume posesive, demonstrative, interogative i relative, nehotrte i negative:
- numerale ordinale i cele colective:

2. Complementul direct poate fi reluat sau anticipat (n funcie de topic) prin formele
neaccentuate ale pronumelui personal:
L-am acceptat pe Alexandru n echipa noastr. L anticiparea cd. pe Alexandru

91
Pe biat l-am vzut venind spre noi. L reluarea cd. pe biat

3. Unele verbe pot avea dou complemente directe. Acestea sunt cunoscute ca verbe dublu
tranzitive: a nva, a anuna, a ruga, a asculta, a examina, a ntreba, a sftui.
4. Complementul direct apare, de obicei, dup verbul regent i nu se desparte de acesta prin
virgul.

COMPLEMENTUL INDIRECT

Complementul indirect este partea secundar de propoziie care arat obiectul asupra
cruia se exercit indirect o aciune sau o nsuire.
ntrebri: cui?, cu cine?, cu ce?,de cine?, de ce?, despre cine?, despre ce?, la cine?, la
ce?, pentru cine?, pentru ce? etc.
Elementul regent al complementului indirect:
- un verb (locuiune verbal) i doresc sntate!
- o interjecie predicativ Bravo ie!
- un adjectiv (o locuiune adjectival) Expertiza este favorabil Mariei.
- un adverb A rezolvat problema mai rapid dect mine.

OBSERVAII
1. Complementul indirect este element obligatoriu pentru
- verbele: a (se)adresa, a aparine, a se apuca, a consta, a milita, a se referi;
- adjectivele: apt, avid, pasibil;
- adverbele: conform, referitor, contrar, ulterior, potrivit.
2. Complementul indirect se formeaz cel mai adesea cu:
- prepoziiile sau locuiunile prepoziionale: cu, n, despre, de, din, la, fa de, ntre,
pentru, ctre, de la, dup, spre, mpotriva, (n) contra. Toate acestea se folosesc cu un
substantiv sau cu un numeral.
3. Adjectivele propriu-zise i participiile sunt nsoite de prepoziiile: de, din, n.

5. Exprimarea complementului indirect

Complementul indirect se exprim prin:


- substantiv n dativ
Ofer cadouri nepoilor.
- substantiv n acuzativ cu prepoziie (cu, despre, de, din, la, fa de, ntre, pentru, ctre,
de la, dup, spre)
Am vorbit despre filmul vizionat ieri.
- substantiv n genitiv cu prepoziie
Au luptat contra dumanilor.
- locuiune substantival
Nu m-am gndit la prerile de ru ale familiei.
- pronume n dativ
I-am dat un sfat util.
- pronume n acuzativ cu prepoziie (cu, despre, de, din, la, fa de, ntre, pentru, ctre,
de la, dup, spre)

92
Am discutat cu ei traseul deplasrii.
- pronume n genitiv cu prepoziie
A luptat contra acesteia

- numeral n dativ
Le-am detaliat amndurora traseul excursiei.
- numeral n acuzativ cu prepoziie (cu despre, de, din, la, fa de, ntre, pentru, ctre, de
la, dup, spre)
mi amintesc de amndoi.
- adjectiv propriu-zis / participiu cu prepoziie
Din palid s-a fcut rou ca racul.
- adjectiv pronominal posesiv cu prepoziie
Lupt contra noastr.
- verb la infinitiv cu sau fr prepoziie
M-am hotrt a studia medicina.
- verb la gerunziu (rar)
M-am plictisit ateptnd.
- verb la supin
M-am sturat de explicat.

OBSERVAII
1. Verbe care cer un complement indirect exprimat printr-un cuvnt n dativ: a acorda, a atribui,
a se cuveni, a impune, a propune, a reproa.
2. Verbe care cer un complement indirect exprimat printr-un cuvnt n acuzativ cu prepoziie: a
se bucura de, a consta n, a se deprinde cu, a nclina spre, a milita pentru, a renuna la, a
rezulta din, a se gndi la etc.
3. Complementul indirect exprimat prin cuvinte n dativ sunt reluate sau anticipate prin forme
neaccentuate ale pronumelui personal.
4. Reluarea complementului indirect este obligatorie cnd acesta este exprimat prin substantiv,
numeral i prin majoritatea pronumelor:
Biatului i s-a acordat diploma de onoare.
Celor doi li se reproeaz lipsa de punctualitate.
Lui i se cuvenea acest titlu.
Cuiva i s-a pregtit o surpriz.
Nimnui nu i s-a explicat motivul nereuitei.
5. Anticiparea complementului indirect este obligatorie
- numai n construciile: mi-e fric, mi-e sete, mi-e uor etc.
- la complementele indirecte exprimate prin pronume personale sau demonstrative:
Le e uor copiilor s nvee versuri.
I s-a reproat lui insuccesul copilului.
I s-a reproat acestuia minciuna ta.
6. Anticiparea nu este permis la complementele indirecte exprimate prin substantive nume de
inanimate: A donat muzeului manuscrisele poetului.

93
OBSERVAIE
1. A nu se confunda complementul indirect cu atributul exprimat printr-un pronume n dativ
posesiv. Acesta din urm nu determin un verb, ci un substantiv:
I s-au recunoscut meritele. (Au fost recunoscute meritele lui atr. pron.)
Ia-i plria! (Ia plria ta atr. pron.)
I-am mulumit pentru ajutor. cui? (c.i.)
2. A nu se confunda un complement indirect n structura cruia apare prepoziia pe cu un
complement direct. Aceast prepoziie aparine structurii complementului indirect (prepoziia
este cerut de verbul regent al complementului indirect).
Exemple de asemenea verbe (construite cu prepoziia pe) : a conta pe, a se bizui pe, a se supra
pe, a se revolta pe etc.:
S-a bazat pe cunotinele proprii. (c.i.)
L-a cunoscut pe fratele meu. (c.d.)
3. Complementul indirect are uneori nuane circumstaniale.
4. Complementul indirect al verbelor: a se bucura, a se ci, a mulumi, a-i prea bine, a-i prea
ru nu trebuie confundat cu un complement circumstanial de cauz:
M bucur de succesul vostru. (c.i.)
Plnge de durere. (compl. circ. de cauz)
5. Complementul indirect nu trebuie confundat nici cu un complement circumstanial de scop:
Fetia se pregtete de spectacol. (c.i.)
A venit pentru spectacol. (complement circumstanial de scop)

94