Sunteți pe pagina 1din 2

Constituirea si consolidarea statului roman modern

Proiectele politice romanesti au jucat un rol important in constientizarea romanilor cu


privire la necesitatea infaptuirii statului modern, independent si unitar, precum si la cea a
modernizarii societatii romanesti. Proiectele politice au inceput sa se contureze in sec al XVIII-
lea , devenind tot mai complexe pe masura ce diferite aspecte ale lor treceau din planul ideiilor
in cel al realizarilor concrete, intr-un context extern favorabil.
Astfel, in contextul razboaielor ruso-austro-turce, boierii romani formuleaza proiecte
politice precum memoriul de la Focsani din 1772 si Memoriul de la Sistov din 1779 prin care
solicita domnii pamantene si unirea Moldovei cu Tara Romaneasca intr-un stat, sub garantie
europeana.
La inceputul secolului al XIX-lea, demersurile politice romanesti s-au concretizat prin mai
multe actiuni.
Intre 1821-1848, formarea unui stat roman modern a reprezentat idealul noii elite
boieresti si a burgheziei care prin intermediul memoriilor, proiectelor de reforma sau
activitatilor unor societati culturale si secrete, au desfasurat o ampla miscare de reformare.
Astfel, in Moldova, Ionica Tautu a elaborat, in 1822, Constitutia Carvunarilor, care cerea :
drepturi cetatenesti, respectarea proprietatii, libertatea comertului, a presei, egalitatea in fata
legii, modernizarea structurilor politice, administrative, juridice si fiscale. In Muntenia, partida
nationala, condusa de Ion Campineanu, a elaborat, in 1838, doua documente: Act de Unire si
Independenta SI Osabitul Act de numire a suveranilor romanilor; acestea cereau inlaturarea
suzeranitatii otomane si a protectoratului rusesc instaurat in 1829, Unirea Principatelor intr-un
Regat al Daciei, alegerea unui domn ereditar.
Rezolutiile Adunarilor Ad hoc de la Iasi si Bucuresti, din 1857 au fost proiecte politice
importante pentru crearea statului roman modern.
Demersurile incepute inca din primele decenii ale secolului si continuate de revolutiile de
la 1848, au dus la realizare Unirii din 1859, cand s-a realizat dubla alegere a lui Al. l. Cuza, atat
in Moldova, cat si in Muntenia, devenind primul domnitor al Principatelor Unite.
Aceasta actiune politica a fost pregatita de redeschiderea Crizei Orientale, prin
izbucnirea Razboiului Crimeii (1853-1856), purtat de Imperiul Otoman, Anglia, Franta, pe de o
parte, si Rusia, pe de alta parte. Incheiat cu Congresul de pace de la Paris, din 1856, acest
razboi a deschis drumul catre realizarea statului roman modern.
Astfel, in cadrul Congresului, s-a discutat despre problema romaneasca si s-a hotarat,
printre altele, ca Principatele sa fie puse sub garantia colectiva a Marilor Puteri, iar populatia
sa fie consultata cu privire la dorinta sa de unire. Acest lucru s-a realizat prin intermediul
Adunarilor Ad-hoc din Moldova si Muntenia, care, intrunite in 1857, ajung la aceiasi hotarare
unanima de unire, lucru adus la cunostinta Marilor Puteri in 1858, cu ocazia Conventiei de la
Paris. Aici s-a hotarat unirea formala a celor doua Principate, care trebuiau sa-si aleaga, fiecare,
cate un domnitor, un guvern si o adunare reprezentativa, singurele institutii comune ale noului
stat fiind Comisia Centrala si Inalta Curte de Casatie , cu sediul la Focsani.
Oamenii politici au recurs, insa, la alegerea aceleiasi persoane ca domn atat in Moldova
(5 ianuarie 1859) cat si in Tara Romaneasca (24 ianuarie 1859), infaptuind o adevarata unire si
punand, astfel puterile europene in fata faptului implinit. Acest lucru a fost posibil datorita
unei scapari in textul Conventiei, care nu interzicea alegerea aceleiasi persoane ca domnitor in
cele doua Principate.
In perioada imediat urmatoare, noul domnitor s-a preocupat de recunoasterea unirii din
1859 si consolidarea statului recent infaptuit. Epoca reformelor lui Cuza, desi nu a durat foarte
mult, a reusit sa rezolve chestiuni spinoase ale societatii. Aici ne referim la secularizarea
averilor manastiresti din 1863, in urma careia un sfert din pamanturile tarii a reintrat in posesia
statului roman. Prin legea agrara din 1864 au fost improprietarite aproape 500 000 de familii
de tarani, fosti clacasi. Si, nu in ultimul rand, tot in 1864 s-a realizat structurarea
invatamantului in cele trei trepte de studiu, stabilindu-se gratuitatea si obligativitatea
invatamantului primar.
Dupa incheierea domniei lui Cuza in 1866, oamenii politici romani au pus in practica un
alt proiect, si anume aducerea la tron a unui print strain dintr-o familie domnitoare a Europei.
Acesta a fost Carol I, cel care a continuat procesul de modernizare inceput de Cuza. Domnitorul
de origine germana a militat pentru obtinerea independentei pentru tara sa , fapt atins prin
participarea Romaniei la razboiul ruso-turc dintre anii 1877-1878.
La inceputul secolului al XX-lea s-a urmarit atingerea altui obiectiv, intregirea nationala.
Trasaturile politicii externe romanesti din aceasta perioda a fost aceea ca eforturile
diplomatice si militare ale statului nostru s-au orientat catre realizarea statului national unitar.
Acest lucru a fost posibil prin participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial alaturi de
Antanta castigatoare (1916-1918), tratatele internationale semnate dupa razboi recunoscand
unirile succesive din 1918 a Basarabiei, Bucovinei si, respectiv, a Transilvaniei, cu Romania.
Referitor la evolutia statului roman la sfarsitul secolului al XIX-lea si primele doua decenii
ale secolului al XX-lea, se poate afirma ca a fost una ascendenta , intrucat pozitia geo-strategica
a Romaniei a fost consolidata prin tratate de alianta. Totodata, a avut loc democratizarea vietii
politice odata cu introducerea votului prevazut in Constitutia din 1923. Acest tip de vot il
inlocuia pe cel cenzitar si era acordat barbatilor incepand cu varsta de 21 de ani.