Sunteți pe pagina 1din 80

SUBIECTELE 1-8

SUBIECTUL 1 - TEORII SELECTIVE I INSTRUCTIVE DE

FORMARE A EFECTORILOR SISTEMULUI IMUN.

Teoria catenelor laterale


- descoperit n 1890 de ctre Paul Erlich, susine faptul c receptorii sunt prezeni pe
suprafaa celulei nainte de a lua contact cu liganzii si
- receptorii (catenele laterale) sunt pui la dispoziie pentru toate antigenele
- scopul antigenului este de a selecta acel receptor de pe celul cu care este capabil s
interacioneze specific, urmnd ca acea celul s fie stimulat i s prolifereze producnd
doar catena aleas i renunnd la cele neselectate
- formarea anticorpilor reprezint de fapt rspunsul celular la interaciunea cu antigenul
prin intermediul receptorilor de suprafa

Teorii instructive
- n 1930 se nelesese deja c anticorpii sunt proteine globulare
- forma definitiv elaborat de Haurowitz i Breinl: teoria tiparului (template theory)
- antigenul era purtat n organism ctre situsul de formare al proteinelor, unde urma s
serveasc drept model, pe care moleculele nascente vor fi construite (mulate)
- de vreme ce moleculele de anticorp urmau s fie sintetizate pe suprafaa antigenului, a
prut perfect rezonabil propunerea unui mecanism n care structura stereochimic a
situsului antigenic ar determina o secven de aminoacizi distinct, unic a anticorpului,
responsabil pentru complementaritatea perfect dintre anticorp i antigen
- antigenul ar persista n organism pe toat durata procesului de sintez al anticorpului
- Karush: orice template care determin sinteza unei secvene primare de aminoacizi
trebuie s fie liniar
- Linus Pauling: teoria forelor interatomice i intermoleculare (premiul Nobel) / susine
c interaciunea dintre anticorp i hapten se datoreaz interaciunii unor configuraii
tridimensionale a atomilor
- antigenul va servi drept template doar pentru faza final a procesului de sintez a
proteinei, n care are loc rsucirea n spaiu a lanului polipeptidic
- teoria seleciei naturale: raportndu-ne la imunitatea mediat umoral i la anticorpii
naturali, antigenele care intr n circulaie vor interaciona cu anticorpii care au foarte
multe specificiti posibile (anticorpi specifici pentru determinanii antigenici) si care sunt
sintetizai i eliberai n snge n mod normal
- antigenul va lua rolul de carrier selectiv si va transporta anticorpul ctre celulele
specializate capabile s reproduc acest anticorp

Teoria seleciei clonale


- emis de Burnet, Talmage i Lederberg n 1959
- anticorpii naturali (anticorpi care se gsesc n serul unor oameni normali fa de
antigene cu care organismul nu a mai venit in contact anterior) s-ar gsi pe suprafaa
celulelor limfoide, avnd o dispoziie restrns fenotipic la nivelul unei clone, dedicat
aceleiai functii
- interaciunea cu antigenul va declana (printr-un mecanism necunoscut) semnalul pentru
proliferarea celular care s conduc la o clon de celule posednd receptori identici i
capacitatea de difereniere celular n vederea sintezei de anticorpi
- antigenul va servi astfel pentru selecia i activarea specific a precursorului celular
potrivit, dintr-o populaie celular mult mai larg, astfel nct s poat fi explicat att
continuarea produciei de anticorpi, ct i rspunsurile secundare amplificate i
schimbrile n calitatea anticorpilor (prin mutaii somatice minore)

SUBIECTUL 2 - IMUNOGENICITATE I ANTIGENICITQATE.

FACTORI DEPENDENI DE ANTIGEN CARE INFLUENEAZ

IMUNOGENICITATEA.

Definiii 1.1:
- antigenul poate fi orice agent capabil s se lege specific la componente ale sistemului
imun (structur strin recunoscut de organism, capabil s declaneze rspunsuri)
- imunogenul este o structur care, recunoscut ca strin de ctre SI, este capabil s
declaneze reacii imune specifice i s reacioneze cu produii acestor reacii (anticorpi)
- antigenicitatea este mai de graba proprietatea structurilor de a se combina specific cu
receptori i produi finali ai RI, n timp ce imunogenicitatea reprezint att capacitatea
de inducere a RI, ct i aceea de a reaciona cu produii finali ai RI
- un imunogen este automat i un Ag, ns nu orice Ag este neaprat un imunogen

Factori care depind de antigen


1. Caracterul de strin (non-self)
- antigenele pot fi de aproape orice natur (excepie: moleculele/materialele inerte
utilizate n lucrri stomatologice)
- distincie self/non-self fcut de ctre SI nespecific
- capacitatea de a rspunde fa de non-self trebuie s fie dublat de tolerana la self
(excepie: autoimuniti, sanctuare imunologice)
- tipuri de antigene: autologe, singeneice, alogeneice, xenogeneice

2. Greutatea molecular
Definiii 1.2:

- epitopi = determinani antigenici = receptorii pentru antigen se leag la poriuni


extrem de limitate ale antigenului
- epitopi = situsuri de pe suprafaa sau din interiorul unui antigen, cu care receptorii
pentru antigen ai limfocitelor i, respectiv, anticorpii interacioneaz specific (nu toat
molecula este recunoscut ca imunogen, ci doar anumite fragmente)
- epitopii sunt de mai multe tipuri:
* liniari/continui/secveniali (aa din structura primar a proteinei) sau
conformaionali/discontinui (3D, aa care, n structura primar a proteinei, sunt plasai
la distan unul de altul, dar devin adiaceni spaiali, n structura teriar/cuaternar)
* externi/topografici sau interni
* dominani, subdominani, criptici/tcui
- paratop = poriunea din anticorp care va recunoate specific epitopul Ag cu care se va
cupla
- haptenele = antigene incomplete/pariale = substane cu greutate molecular
foarte mic i cu o structura chimic extrem de simpl, ceea ce le face sa fie antigene
neimunogene, ns pot deveni imunogene dac sunt cuplate cu proteine numite carrier
- carrier = protein cu rol de transport, care prin cuplarea cu haptena duce la formarea
unui complex imunogen

- cu ct este mai mare o molecul, cu att este mai imunogen


- compuii care au mai puin de 1kDa nu sunt imunogenici; bune imunogene sunt
structurile cu peste 40kDa (excepii: insulina, dextranul)
- dimensiunea moleculei influeneaz imunogenicitatea prin creterea numrului i
diversitii epitopilor (excepie: glucidele)

3. Natura chimic i complexitatea molecular


- proteinele sunt cele mai bune imunogene: au o varietate structural deosebit,
prezentnd un numr mare de epitopi diferii (se iau n calcul i cele 4 niveluri de
organizare: I, II, III, IV)
- lipoproteinele sunt imunogene proteice complexe care induc rspunsuri imune att fa
de epitopul lipidic, ct i fa de cel proteic
- polizaharidele pot deveni imunogene doar daca se cupleaz cu molecule carrier
- polipeptidele mici sunt slab imunogene
- acizii nucleici trebuie s se combine cu proteine bazice pentru a deveni imunogeni
(exemplu: pacienii cu lupus)
- lipidele sunt neimunogene, ns unele pot deveni imunogene (exemplu: cardiolipinul)
- sistemul ABO

4. Stabilitatea structural
- pentru a fi un bun imunogen, o structur trebuie s aib un anumit grad de rigiditate,
care s i permit meninerea unei anumite configuraii tridimensionale, pe care Ly B s o
poat recunoate
- moleculele foarte flexibile sunt slabe imunogene

5. Degradabilitatea
- moleculele care nu sunt biodegradabile nu sunt imunogenice deoarece nu pot fi
procesate de fagocite (implicit nu pot s expun pe suprafaa lor epitopii pentru a fi
recunoscui de Ly T)

SUBIECTUL 3 - IMUNOGENICITATE I ANTIGENICITATE.

FACTORII DEPENDENI DE SISTEMUL IMUN AL GAZDEI I DE

CONDIIILE DE ADMINISTRARE.

Definiii 1.1 / SUBIECTUL 2

Factori care depind de organism


1. Vrsta i maturitatea funcional a SI

2. Condiii fiziologice sau patologice ale organismului

- vrstele extreme -> imunitate sczut


- sarcina -> instalarea unei tolerane sistemice (gravida are imunitatea sczut pentru a nu
respinge ftul)
- situaii patologice: imunodeficiene congenitale (primare) i dobndite (secundare)
- genotipul individual

Condiii care depind de calea de administrare a antigenului i doza administrat


- administrarea antigenului pe cale s.c. sau i.m. este optim pentru substanele solubile
- i.p. -> imunogene celulare de tipul eritrocitelor sau a vaccinurilor bacteriene
- i.v. -> evitat
- o doz insuficient de antigen nu va stimula un RI (deoarece nu va activa un numr
suficient de limfocite) sau va face ca limfocitele s devin non-responsive -> toleran
- toleran = lips a RI, dar caracterizat prin specificitate i memorie atribuite RI
- o doz de antigen excesiv de mare nu va induce, de asemenea, un RI, ci toleran,
limfocitele devenind non-responsive
- pentru stimularea unui RI puternic sunt necesare administrri repetate la intervale de
sptmni

SUBIECTUL 4 - EPITOPI, HAPTENE, CARRIERI, ADJUVANI.

VALENA ANTIGENULUI. ANTIGENE SPECIFICE DE ESUT,

GRUP, SPECIE.
Definiii 1.2 / SUBIECTUL 2

- adjuvani = substane care se administreaz mpreun cu antgenul pentru a amplifica


imunogenicitatea acestuia
- carrierul, spre deosbire de adjuvant, confer unei haptene imunogenicitate, pe cnd
adjuvantul doar o amplific
- mecanisme de aciune: prelungirea persistenei Ag, amplificarea semnalelor
co-stimulatoare, inducerea formrii de granuloame, stimularea ne-specific a proliferrii
limfocitare
- pentru uz uman, singurul adjuvant acceptat = sulfat potasic de aluminiu (alum)
- alum crete imunogenicitatea antigenelor fcndu-le s precipite, antigenul injectat
fiind eliberat mult mai lent
- pentru uz animal = adjuvantul Freund
- adjuvant Freund incomplet: conine antigenul n soluie apoas, ulei mineral (ulei de
parafin) i un emulgator (lanolina) care disperseaz uleiul n mici picturi ce nconjoar
antigenul -> eliberare lent
- adjuvantul Freund complet: conine n plus Mycobacterium tuberculosis sau
Mycobacterium butiricum omori prin cldur (mult mai potent dect cel incomplet)
- din cauza efectelor secundare -> a. F. i. / I administrare, restul a. F. c.
- alte microorganisme utilizate: BCG, Corynebacterium parvum, Bordetella pertusis
- ali adjuvani: endotoxine bacteriene (LPS, MDP)
- alumul si adjuvantul Freund stimuleaz de asemenea o reacie inflamatorie cronic
local, care atrage att fagocite, ct i limfocite -> granulom

Valena antigenului
- numrul epitopilor diferii de la nivelul unui antigen confer unui antigen valena
antigenului
- n general, antigenele, mai ales proteinele, sunt multivalente
- pe msur ce un antigen multivalent interacioneaz cu anticorpii, aceste molecule se
leag ncruciat (cross-linking) la antigen i formeaz o reea 3D care conduce, in vitro, la
apariia unui precipitat
- cnd antigenul este monovalent -: nu poate apare legtur ncruciat
- mrimea complexilio antigen-anticorp depinde de valena antigenului

Antigene specifice de esut, grup, specie


- Ag autologe = de la acelai individ
- Ag singeneice = de la indivizi identici genetic (gemeni monozigoi sau linii de animale
inbred)
- Ag alogeneice = de la indivizi diferii aparinnd aceleiai specii (alele)
- Ag xenogeneice = de la indivizi aparinnd unor specii diferite (excepie: transplantul)
* linii inbred = animale identice dpdv. genetic, obinute experimental prin ncruciri
consanguine (frate-sor) repetate, timp de cel puin 20 generaii
SUBIECTUL 5 - REACTIVITATEA NCRUCIAT; ANTIGENE

HETEROFILE; APLICAII PRACTICE. VARIAIA ANTIGENIC -

TIPURI, MECANISME, RELEVAN PENTRU VACCINARE.

Reactivitatea ncruciat
- se refer la o reacie imunologic n care anticorpii specifici reacioneaz cu:
* dou Ag diferite, dar care prezint epitopi n comun
* un epitop diferit, dar cu o structur extrem de asemntoare cu a celui care a
stimulat producia anticorpilor
* un antigen heterofil (provenind de la alte specii), care este extrem de asemantor
dpdv. structural (Ac heterofili -: Ag heterofile)

Antigene heterofile
= antigene diferite filogenetic
- se gsesc la organisme aflate la distan n arborele filogenetic
- primul antigen heterofil: Forssman (un glicosfingolipid)
- antigenele heterofile au n comun unul / mai muli epitopi; aceasta st la baza nrudirii
lor antigenice, astfel dau reacii ncruciate (se combin cu acelai anticorp specific din
cauza prezenei epitopilor comuni)

Aplicaii practice
1) Testul pentru diagnosticarea sifilisului: Treponema pallidum are epitopi comuni cu
cardiolipinul
2) Testul screening pentru diagnosticul mononucleozei infecioase: virusul
Epstein-Barr reacioneaz ncruciat cu hematiile de oaie
3) Teste screening pentru tifosul exantematic i febra ptat a Munilor Stncoi:
serul infectat rickettsian aglutineaz unele linii de Proteus vulgaris (reacie Weil-Felix)
4) Variolizare: variola / smallpox <-> variola bovin / cowpox
5) Sistemul ABO

Variaia antigenic
- moleculelor le poate fi modificat antigenicitatea prin alterarea epitopilor
- variaia antigenic este procesul prin care microorganismele ncearc s se sustrag RI
ale gazdei, prin modificri mai mici sau mai importante la nivelul unor molecule de
suprafa (exemple: Tripanosoma, Plasmodium, Giardia, HIV)

- exemplul clasic: virusul gripal A


- alterrile glicoproteinelor de suprafa (hemaglutinina i neuraminidaza) se produc prin
dou mecanisme:
* drift-ul antigenic/variaia minor/mutaional: modificri minore ale antigenicitii
proteinelor de suprafa
* shift-ul antigenic/variaia major/reasortare genomic: modificri genetice
majore ce apar prin reasortri genomice ntre subtipuri virale provenite de la gazde
diferite (omenirea este descoperit n faa unui virus cu totul nou)

- HIV (lentivirus): variaia antigenic a acestuia apare prin acumularea de mutaii


punctiforme la nivelul glicoproteinelor de suprafa

- cu ct un virus sufer mai multe variaii antigenice, cu att mai greu este de obinut un
vaccin
- pentru vaccinurile anti-gripale se identific tulpina predominant, timpuriu la debutul
epidemiei, producndu-se vaccinuri pentru aceast tulpin
- nu exista vaccin anti-HIV deoarece mutaiile i seleciile apar la aceeai gazd infectat

SUBIECTUL 6 - EPITOPI RECUNOSCUI DE LIMFOCITELE B

VERSUS EPITOPI RECUNOSCUI DE LIMFOCITELE T

Epitopi recunoscui de limfocitele B


- funcia epitopului depinde de natura situsului de legare al Ig-nelor (Ac-ilor)
- legturile sunt ne-covalente, deci reacia este reversibil
- cele dou componente trebuie s fie apropiate, iar epitopul nu poate fi mai mare dect
paratopul
- sunt compui din aa hidrofilici de pe suprafaa proteinei, spaial accesibili
- pot fi compui din aa secveniali sau non-secveniali
- sunt situai n regiuni flexibile ale imunogenului, avnd o anumit mobilitate
- proteinele complexe conin epitopi multipli (unii imunodominani)

Epitopi recunoscui de limfocitele T


- complex TCR - Ag - MHC (peptidele antigenice recunoscute de limfocitele T formeaza
complexe tri-moleculare cu molecule MHC i TCR)
- cupa MHC leag peptide oligomerice care funcioneaza ca epitopi T
- procesarea antigenului este necesar pentru generarea peptidelor care interacioneaz
specific cu moleculele MHC
- epitopii sunt cel mai adesea interni
- epitopii T-dominani sunt determinai n parte de un set de molecule MHC exprimate de
un individ

SUBIECTUL 7 - BARIERE ANATOMICE I FIZIOLOGICE.

= prima linie de aprare


= conjunctiva, lizozim, cilii din TRS, pielea intact, membrane mucoase + mucus, acidul
din stomac, organisme comensale, sistemul complement din snge etc.
- evitarea infeciei prin mpiedicarea penetrrii patogenului n organism
- bariere anatomice = elemente structurale care mpiedic n mod fizic ptrunderea
antigenelor (ex.: pielea, epiteliul mucoaselor)
- bariere fiziologice = aciunea diferitelor structuri ale organismului (exemplu: micarea
cililor din TRS) sau a unor substane produse de esuturi (exemplu: aciunea de splare a
lacrimilor) n scopul de a susine barierele anatomice
- prima barier anatomic = pielea / epiderm (celule moarte, keratin, impermeabilitate
la ap, lipsa vascularizaiei, turn-over rapid), derm (glande sebacee - pH nefavorabil),
hipoderm (suplimentar grsime)
- suprafeele exterioare ale tractului GI, R, UG sunt acoperite de epiteliu mucos (i ochiul
este acoperit de conjunctiv), asigurnd protecie: splare, aprare mecanic (micarea
cililor), tuse, strnut
- urmtoarea linie de aprare, dupa ce patogenul a penetrat organismul const ntr-o
serie de celule (ucidere intra-/extra-celular) i molecule (sistem complement, interferoni,
proteine de faz acut)
- patogenul ntlnete un mediu fiziologic ostil, substane cu aciune
antibacteriana/antiviral (exemplu: lizozim, neutrofilele / defensine, sistemul
complement, interferoni, proteine de faz acut)
- bariera fiziologic mpotriva infeciei cu patogeni = flora normal/comensal (!
colicine)

SUBIECTUL 8 - MACROPINOCITOZA, ENDOCITOZA,

FAGOCITOZA.

- macropinocitoza = procesul prin care celula poate internaliza lichid extracelular cu


formarea unei vezicule n jurul unui volum de fluid (macropinosomi 0,2-0,5 micrometri)
- endocitoza = procesul prin care macromoleculele prezente n lichidul extracelular sunt
internalizate ca urmare a interaciunii acestora cu receptori de pe suprafaa celulelor
endocitice (legarea macromoleculelor la receptori -> polimerizarea clathrinei ->
invaginarea membranei cu clathrin -> internalizarea complexului receptor-ligand ->
formarea veziculei 0,15-0,45 micrometri)
- macropinocitoza + endocitoza = sechestrarea intracelulara a antigenelor +
procesarea lor (duce la activarea Ly T)
- fagocitoza = procesul de ingestie a unor particule strine cu diametre mai mari de 0,5
micrometri (mecanism fermoar / multipli receptori de suprafa se leag secvenial la
liganzii de pe suprafaa particulei -> polimerizarea actinei -> invaginare -> vezicula ->
fagozom)
- pentru internalizare sunt necesare semnale specifice ale cozilor intracitoplasmatice ale
receptorilor membranari (dac nu exist -> opsonine, molecule de adeziune / integrine)
- chemotactism = multe microorganisme elibereaza substane care atrag fagocitele

Calea endocitic
- vezicula tapetat cu clathrin fuzioneaz cu endozomul precoce (pH moderat ->
disocierea receptorilor -> colectai i reciclai)
- macromoleculele rmn n interiorul celulei = endozom tardiv -> fuzioneaz cu alte
componente (ali endozomi + vezicule din aparatul Golgi) -> scdere pH
- degradare complet = endozomi + lizozomi -> endolizozomi (pH ~ 5, enzime litice)
- la sfritul procesului: produii de digestie sunt colectai n vezicule exocitice, care se
desprind din endolizozomi

Calea fagocitic
- internalizare -> depolimerizarea actinei -> fagozom precoce, tardiv i fagolizozom
- toate procesele de fuziune i desprindere cu diverse componente sunt facilitate de
annexin, care se leag de fosfolipidele membranare -> scderea pH-ului la cel puin 5
- dac particula este un microb -> ucidere, apoi digestie (mecanisme de evaziune)
- mecanisme de distructie intracelular = enzime lizozomale (mecanisme
oxigen-independente), oxidarea letal a lipidelor i proteinelor bacteriene (mecanisme
oxigen-dependente) i eliberarea de oxid nitric

1. Mecanisme oxigen-independente
- n esuturi unde presiunea oxigenului este sczut i arderile respiratorii nu pot avea loc
- consumarea ionilor de hidrogen n aceste reacii -> creterea uoara a pH-ului ->
defensine (proteine cationice care au o structur amfipatic asemenea colicinelor, deci
care formeaz canale ionice reglate de voltaj, destabilizatoare pentru bacterie i care au o
selectivitate remarcabil)
- pH neutru: proteinaze neutre (catepsina G) -> aciune asupra membranei bacteriei
(creterea permeabilitii)
- pH sczut: lizozimul i lactoferina

2. Mecanisme oxigen-dependente
- sunt declanate n momentul fagocitozei, cnd se produce o cretere dramatic a
activitii untului hexoz-monofosfailor -> NADPH

- reacia este catalizat de NADPH-oxidaza


- procesul de activare a celulei implic fosforilarea p47-phox i migrarea p47-phox i
p67-phox din citosol ctre membrana celular, unde se asociaz cu citocromul b558
- electronii trec de la NADPH la o flavoprotein membranar (conine FAD) a
citocromului b558 (potenial redox foarte sczut -> reduce oxigenul molecular direct la
anion superoxid)
- NADP+ produs accelereaz untul pentoz monofosfailor (sucroza -> pentoz + CO2
-> energie)
- dou molecule de anion superoxid interacioneaz spontan (dismutare) sau sub influena
unei enzime numit superoxid dismutaza pentru a genera o molecul de ap oxigenat
i oxigen singlet; anionul superoxid reacioneaz cu apa oxigenat genernd radicali
hidroxil i oxigen singlet

- agenti microbicizi foarte puternici = anionul superoxid, apa oxigenat, O2 singlet,


radicali hidroxil
- apa oxigenat + mieloperoxidaz + ioni de halogen = killer in serie

Oxidul nitric (NO)


- cnd macrofagele sunt activate prin intermediul unor compui, ncep s exprime nivele
crescute de NOS (nitric oxide synthetase)
- L-arginina + O2 + NADPH -> NO + L-citrulina + NADP
- NO -> activitate antimicrobian foarte puternic
- ali oxizi de azot reactivi: NO2, N2O3, NO3- (*complexe cu Fe)
- NO + anion superoxid -> ONOO- (anion peroxinitrit)
- ONOO- + H+ -> OH + NO2

Subiectul 9. Neutrofile, Monocite, Macrofage, Eozinofile

Neutrofilele sunt granulocite circulante in sange si formeaza populatia


predominanta de leucocite sanguine. Acestea au nucleu polilobat si foarte multe granule
care, spre deosebire de cele ale bazofilelor si eozinofilelor, nu se coloreaza cu
hematoxilina si eosina.
Neutrofilele au trei tipuri de granule:
- Primare, numite azurofile deoarecde se coloreaza in albastru inchis cu
colorantul Wright. Acestea contin multe enzime hidrolitice:
mieloperoxidaza, lizoimul si proteinele cationice bazice bogate in
arginina.
- Secundare sau specifice. Acestea contin fosfataza alcalina, lactoferina si
lizozim.
- Tertiare asemanatoare lizozomilor conventionali si care contin hidrolaze
acide.
Granulocitele neutrofile au depozite importante de glicogen, care pot fi utilizate pentru
glicoliza, permitant functionarea acestor celule si in conditii de anaerobioza.
Neutrofilele sunt primele care raspund la stimulii chemotactici. La sediul infectiei,
neutrofilele ingera materialul strain si il distrug.

Macrofagele deriva din promonocitele din maduva hematopoietica, care se


diferentiaza in monocite circulante. Monocitele sanguine sunte prezente in proportie mai
mica in sange comparativ cu netrofilele. Monocitele migreaza in tesuturi unde se
diferentiaza in macrofage, care sunt raspandite in toare tesuturile corpului si formeaza
sistemul fagocitelor mononucleare.
In functie de localizare, macrofagele poarta denumiri diferite:
- Histocite tesutul conjunctiv;
- Macrofage alveolare pulmonar;
- Celule Kupffer ficat;
- Celule mesangiale glomerulii renali;
- Microglii tesutul nervos;
- Osteoclaste tesutul osos.
Macrofagele sunt celule cu viata lunga, cu rol important in combaterea
microorganismelor (bacterii, virusuri, protozoare) capabile sa traiasca in interiorul
celulelor gazdei.

Eozinofilul are o capacitate limitata de a fagocita, fiind mai mult implicate in


uciderea extracelulara a unor paraziti cum ar fi helmintii.
Prezinta granule distincte care se marcheaza intens cu coloranti acizi si care au un
aspect caracteristic in microscopia electronica. In mijlocul granulelor se gasesc MBP
(major basic protein), iar in matricea granulelor se gasesc ECP (eosinophilic cation
protein) si EPO (eosinophilic peroxidase). Mai exista si o serie de alte enzime cum ar fi
arilsulfataza B, fosfolipaza C, histaminaza, END (eosinophilic neurotoxin).
Eozinofilele prezinta pe suprafata receptori pentru complement si in urma activarii,
isi activeaza arderile respiratorii care vor conduce la producerea de metaboliti activi ai
oxigenului. In granulele eozinofilului se gasesc si proteine capabile sa determine
perforarea membranei, intr-o maniera asemanatoare compusului C9 al complementului
sau al perforinelor produse de limfocitele T citotoxice sau NK.

Neutrofile p. 42 carte; Monocite, Macrofage p. 43 carte; Eozinofile p. 8 curs.

Subiectul 10. Mastocite, Bazofile

Precursorii mastocitelor, care se formeaza in maduva osoasa prin hematopoieza, sunt


eliberati in torentul circulator ca celule nediferentiate. Aceste celule nu se vor diferentia
pana nu vor parasi circulatia sanguina si nu vor intra in tesuturi. Mastocitele pot fi gasite
intr-o gama larga de tesuturi, incluzand pielea, tesuturile conjunctive ale unor diferite
organe, epiteliul mucos al tracturilor respirator, genito-urinar sau digestiv.
In functie de distributia tisulara, se impart in MMC (mucosal mast cells) si CTMC
(connective tissue mast cells).
Pe suprafata lor se gasesc receptori de mare afinitate pentru IgE, capabili sa lege
molecule de IgE libere (care nu apartin unui complex Ag-Ac). Ulterior, cand IgE de pe
suprafata mastocitului leaga Ag, mastocitele se activeaza. Alte modalitati de activare a
mastocitului sunt reprezentate de fragmente mici de clivaj ale sistemului complement,
denumite anafilatoxine si kinine.
Echivalentul circulant al mastocitului este reprezentat de bazofil. Ca si mastocitele,
aceste celule prezinta un numar mare de granule citoplasmatice care contin un numar
foarte mare de factori dintre cei mai diversi.
Mastocitele, impreuna cu bazofilele joaca un rol major in dezvoltarea reactiilor
alergice.

Mastocite, Bazofile p. 7 curs.

Subiectul 11. Mecanisme oxigen dependente de ucidere intracelulara

Evenimentele metabolice din timpul fagocitozei se insotesc de un puseu al


metabolismului respirator al celulei, care duce la producerea unor metaboliti toxici ai
oxigenului.
Mecanismele oxigen dependente sunt declansate in momentul fagocitozei, cand se
produce o crestere dramatica a activitatii suntului hexoz-monofosfatilor, care va genera
astfel NADPH (nicotinamid-adenine-dinucleotide-phosphate). NADPH- ul este utilizat
pentru reducerrea oxigenului molecular legat de un tip unic de citocrom dim membrana
plasmatica(cyt b558). Oxigenul este consumat si convertit in anion superoxid, O2 singlet,
peroxid de hidrogen(H2O2) si radicalii hidroxil(OH). Toti acesti compusi sunt agenti
microbicizi puternici. Mai mult, combinatia peroxid, mieloperoxidaza si compusi
halogenati (ioni de clor) constituie un sistem de halogenare foarte puternic, capabil sa
distruga atat bacterii cat si virusuri.

Carte p. 47, curs p. 5.

Subiectul 12. Strategiile SI nespecific de recunoastere a non-self-ului

SI nespecific utilizeaza 3 strategii de recunoastere imuna:


- Recunoasterea non-self-ului (microbian): recunoasterea de structuri
moleculare care sunt caracteristice doar microorganismelor si care nu
sunt produse de carte gazda;
- Recunoasterea de structuri eliberate de catre celulele self alterate;
- Recunoasterea missing self-ului: recunoasterea de structuri
moleculare exprimate doar de catre celule normale, neinfectate ale
gazdei. Aceste structuri nu sunt produse de catre microorganisme si sunt
recunoscute de catre receptorii inhibitori sau proteine care inhiba
activarea mecanismelor efectorii ale imunitatii innascute.
Produsii acestor cai metabolice, ca si produsii anumitor gene sunt denumiti
PAMPs (pathogen associated molecular patterns) si repreinta tinte ale recunoasterii SI
nespecific. Receptorii care recunosc astfel de molecule sunt denumiti PRRs
(PAMP-recognition receptors) sau PRMs (PAMP-recognition molecules) si sunt
exprimati de catre diferite tipuri celulare (macrofage, neutrofie, celule NK etc.).
Cele mai cunoscute exemple de PAMP:
- LPS-ul (lipopolizaharid) bacteriilor Gram pozitive
- Acidul lipoteichoic (LTA) al bacteriilor Gram pozitive
- Peptidoglicani
- Lipoproteine generate prin palmitilarea cisteinelor N-terminale ale
multor proteine din peretele bacterian
- ARN dublu catenar produs de majoritatea virusurilor in timpul ciclului
infectios
- -glicani si manani gasiti in fungi
PAMP-urile sunt produse atat de patogeni cat si de comensali, ceea ce inseamna
ca SI nespecific nu poate distinge intre microorganismele patogene si cele ne-patogene.
PRR/PRM. Au fost sistematizate 3 clase functionale:
1. PRR care semnalizeaza prezzenta infectiei. Pot fi exprimati pe suprafata
celulelor sau intracelular.
2. PRR fagocitici sau endocitici (scavanger gunoier), care, odata ce leaga
PAMP, mediaza preluarea patogenului de catre celula. Se gasesc pe macrofage,
celule dendritice, neutrofile.
3. PRR secretate. Acesti receptori au 3 categorii de functii:
- Activeaza sistemul complement
- Opsonizeaza microbii
- Functioneaza ca molecule accesorii pentru recunoasterea PAMP de catre
receptorii transmembranari ca TLR
3.1. Colectinele se gasesc in sange dar si in lichidele interstitiale. Sunt alcatuite
dintr-un domeniu de colagen legat la o lectina. Colectinele pot astfel
recunoaste pattern-uri diferite de structuri glucidice de pe suprafata
microbiana. Odata legate la ligandul lor, colectinele mediaza indepartarea
patogenului prin opsonizare, activarea sistemului complement sau prin
agregarea bacteriilor.
3.2. Proteinele de faza acuta mentionate anterior, sunt produse in principal de
hepatocitele stimulate de citokine, secretate de celule precum macrofagele.
3.3. Proteinele NOD (nucleotide binding oligomerization domain) sunt
molecule intracitoplasmatice care detecteaza PAMP-urile patogenilor
intracelulari, odata ce acestia au patruns in interiorul celulei. Sunt inrudite
structural cu TLR-urile.
Receptorii Toll-like reprezinta o familie de receptori transmembranari caracterizati
prin motive de leucina in portiunea extracelulara si un domeniu intracelular care are
homologie cu cel al familiei IL-1R.
TLR2 poate lega ancora GPI utilizata de multe molecule pentru a se atasa la
suprafata Tripanosoma cruzi.
TLR2+TLR6 si TLR2+TLR1 leaga:
- Peptidoglicani
- Lipoproteine
- Lipoarabinomanan
- Zymozan
TLR4 este exprimat de multe tipuri celulare: macrofage, celule dendritice,
neutrofile, mastocite, limfocite B, celule endoteliale, celule musculare. Recunoaste
LPS-ul de pe suprafata bacteriilor Gram negative. TLR4 leaga proteina accesorie MD-2,
necesara is ea pentru recunoasterea LPS.
TLR3 recunoaste ARN viral dublu catenar
TLR5 flagelina
TLR7 si TLR8 ARN viral monocatenar
TLR9 dinucleotide CpG nemetilate ale ADN
TLR10 functie inrudita cu TLR9
TLR11 receptor orfan

Curs p. 9,10

Subiectul 13. Calea clasica de activare a complementului

Este initiata de Ac legati pe suprafata microorganismului, care interactioneaza cu


factorul C1q. Activarea apare prin legarea C1q la un situs de pe fragmentul Fc al
imunoglobulinei. Moleculele de imunoglobuline native nu interactioneaza cu C1q. Cele
mai eficiente in activarea complementului sunt moleculele de IgG si IgM.

In momentul in care
complexum Ag-Ac se
ataseaza la doua sau mai
multe capete globulare ale
C1q, C1r capata activitate
proteolitica, activeaza si
cealalta molecula de C1r si
ambele cliveaza cele doua
molecule de C1s,
activandu-le.

C1s activat are


activitate serin
proteazica si poate
actiona asupra
factorului C4 => C4a
(fragment mic) si C4b
(fragment mare).
C4a are
activitate
anafilatoxinica dar mai
scazuta decat C5a si
C3a.
In prezenta Mg
C2 se ataseaza la C4b
devenind susceptibil
clivajului de catre C1s => C4bC2a C3 convertaza caii clasice.

Calea post C3 debuteaza cu formarea C5 convertazei, prin atasarea C3b la


C4bC2a => C4bC2aC3b C5 convertaza caii clasice. C5 convertaza cliveaza C5 in
C5a si C5b. C5b este slab legat de C3b si duce la atasarea rapida a C6 si C7 la C5b.
Complexul C5bC6C7 este slab legat de membrana bacteriei, dar are afinitate pentru lantul
peptidic al C8. Lantul al C8 se insera in membrana bacteriei si genereaza modificarea
conformatiei C9, care este capabila sa se insere in bistratul lipidic. C9 polimerizeaza si
formeaza o structura anulara, MAC, care permite patrunderea in celula a apei si
electrolitilor. Aceasta duce la liza osmotica a celulei.

Carte p. 53

Subiectul 14. Calea alternativa de activare a complementului

Este initiata in absenta anticorpilor, apartinand imunitatii nespecifice.

Componentul pivot al
acestei cai este C3.
Acesta prezinta o
legatura interna de tip
tioester intre reziduu de
cisteina si unul de
glutamina, care permite
reactia formei solubile a
C3 cu apa. Calea
alternativa se afla
continuu intr-o stare de
activare spontana la o
rata foarte scazuta a
hidrolizei C3 de catre
apa. Aceasta reactie duce
la formarea unui
intermediar instabil, C3i
sau C3[H2O].
In prezenta Mg
C3[H2O] se poate cupla
cu un alt component al
complementului, factorul
B.
Factorul D
cliveaza proteolitic
factorul B, eliberand
Ba(fragment mic) si
Bb(fragment mare) care
ramane asociat la C3i.
Complexul C3iBb este
instabil. Acesta este
stabilizat de properdina. Este capabil sa cliveze C3 in C3a si C3b.
C3b este stabilizat prin reactie cu suprafata microbiana. Acesta recruteaza factorul
B, care este clivat de factorul D => Ba si Bb formand C3bBb C3 convertaza caii
alternative. C3 convertaza cliveaza C3 in C3a si C3b, care se ataseaza acesteia formand
C3bBbC3b C5 convertaza caii alternative.
C5 convertaza cliveaza C5 in C5a si C5b. C5b este slab legat de C3b si duce la
atasarea rapida a C6 si C7 la C5b. Complexul C5bC6C7 este slab legat de membrana
bacteriei, dar are afinitate pentru lantul peptidic al C8. Lantul al C8 se insera in
membrana bacteriei si genereaza modificarea conformatiei C9, care este capabila sa se
insere in bistratul lipidic. C9 polimerizeaza si formeaza o structura anulara, MAC, care
permite patrunderea in celula a apei si electrolitilor. Aceasta duce la liza osmotica a
celulei.

Carte p. 48

Subiectul 15. Calea lectinelor de activare a complementului

Lectinele sunt proteine care se leaga la carbohidrati.


Calea lectinelor, ca si calea alternativa, nu necesita anticorpi pentru activare. Cu
toate acestea mecanismul este mai apropiat de calea clasica, utilizand o multime de
componente ale acestei cai, deoarece, dupa initiere, actioneaza prin intermediul
componentelor C4 si C2 pentru producerea C3 convertazei.

Aceasta cale este


activata de MBL mannose
binding lectin, care se leaga
la reziduurile de manoza ale
glicoproteinelor sau
carbohidratilor de pe
suprafata unor
microorganisme. MBL este
considerata o proteina de
faza acuta produsa in cadrul
raspunsurilor inflamatorii.
Functiile ei in cadrul sistemului complement este similara cu cea a C1q, cu care
seamana din punct de vedere structural. Dupa ce MBL se leaga la suprafata celulei sau a
patogenului, intervine o proteina serica MASP (MBL associated serin protease) care se
leaga la ea. Se formeaza astfel un complex activ care conduce la clivarea si activarea C4.
MASP are asemanari structurale cu C1r si C1s, carora le mimeaza si activitatile.

Curs p. 5

Subiectul 16. Reglarea sistemului complement

Distrugerea celulelor self de catre sistemul complement este prevenita pentru ca


celulele organismului, in special celulele nucleate, prezinta o serie de mecanisme de
protectie. Un prim mecanism este chiar cel prin care compusul C3b este hidrolizat
spontan.
Exista o serie de proteine reglatorii, care actioneaza asupra convertazelor. Aceste
proteine reglatorii aontin motive repetitive de aproximativ 60 de aa, denumite SCR (short
consensus repeat). Toate aceste proteine sunt codate pe CRS 1 la om.

1. Reglarea caii clasice


a. C1 inhibitor: inhibitor de serin proteaza(serpina) poate forma un complex cu
C1r2s2, determinand disocierea de C1q si impiedicand activarea in continuare a
cascadei.
b. Mentinerea compusului C4b in stare solubila sau prevenirea asocierii C2 la C4b
stopeaza activarea caii clasice. Se realizeaza prin intermediul C4BP, CR1, MCP.
c. Asocierea dintre C4b si C2 poate fi prevenita prin DAF (glicoproteina ancorata
covalent la un glicofosfolipid membranar).
d. Convertaza C3 poate fi disociata prin DAF, CR1, C4BP.

2. Reglarea caii alternative


a. Factorul H (solubil) actioneaza in multiple modalitati:
- Asocierea cu C3 impiedica asocierea lui B si ca atare va stopa formarea
convertazei;
- Poate disocia compusul B din complexele: C3iBb, C3bBb;
- Actioneaza ca un co-factor pentru factorul I.
b. Factorul I cliveaza compusul C3 in fragmente mici si inactive. Co-factorii: H,
CR1, MCP.
c. Unele proteine reglatorii vor actiona asupra convertazei deja formate, disociind-o.
Intervin CR1 si DAF.

3. Reglarea caii post-C3


a. Capacitatea C5b,6,7 de a se lega la suprafata celulelor poate ameninta chiar celule
indemne. Proteina S (vitronectina) se poate atasa la complexul liber, mentinand-ul
in stare hidrofila si prevenind atasarea lui la membrana celulara.
b. HRF (homologus restriction factor) si CD59 (MIRL membrane inhibitor of
reactive lysis) protejeaza celulele organismului de atacul nespecific al sistemului
complement prin legarea la C8 si prevenirea asamblarii C9.
c. Complexul MAC, odata format, poate fi endocitat de catre celulele nucleate.
Celulele anucleate (eritrocitele) sunt mult mai sensibile la actiunea sistemului
complement.

Curs p. 6,7,8

17.Consecintele biologice ale SC


1. Liza celulelor, bacteriilor, virusurilor.
-neutralizarea virala prin crearea strat proteic(Ac +molecule complement)- preluarea de celule cu
CR1(ex: fagocite)
-fagocitarea si distrugerea intracelulara
-fragmentarea anvelopei ,dezintegrarea nucleocapsidei virale
2.Opsonizarea
Opsonine-C3b,C4b, iC3b-tapeteaza S cel + cel cu R pt Complement = amplificarea fagocitozei si
lizei intracel
3.Legarea de R ai Complementului
-activarea unor rs : proces inflamator, secretia de molecule reglatorii( amplifica/altereaza RI )
-degranularea mastocitelor, bazofilelor, eozinofilelor
-chemotaxia leucocitelor la situsul inflamator
-agregarea plachetelor
-inhibia migrarii macrofagelor
-eliberarea neutrofilelor din maduva osoasa
-crestere de R pt C CR1,CR3 pe neutrofile
4.Clearance imun- indepartare complexelor imune din circulatie- splina , ficat-distrugere( ex:
eritrocite cu CR1)
5.Reproducere
-gametii au proteine reglatorii
-spermatozoizii protejati de complement prin MCP,DAF,CD59
-C3 secretat in uter ca rs la estrogen
-MCF,DAF,CD59- pe trofoblast
-MCP si DAF prezentele la nivelull tesuturilor fetale
-CD59 prezent pe toate tesuturile
(pag.9 cursul 3)
18.Receptori pentru complement

(pag.8, cursul 3)
19.Inflamatia mediata de complement

-legatura intre SC si inflamatie- anafilatoxinele( C3a, C4a, C5a)


-mastocitul prezinta R pt anaf
-mastocit+ anafilatoxina= activarea mastocitului- degranulare- eliberare de factori
preformati(ex:histamina) -calea lipo-oxigenazelor/ciclo-oxigenazelor- sinteza de leucotriene
B4mC4,D4, sinteza de prostaglandine si tromboxani.
-efectele factorilor eliberati de mastocit- fenomene ce stau la baza procesului inflamator
acut-caldura si roaseata,edem!!
Trecerea celulelor din vasul sanguin in tesut (diapedeza) este mediata de un set de molecule de
adeziune.
PMN migreaza prin diapedeza din endoteliu de la nivelul situsului inflamator prin 4 etape:
1. Rostogolirea sub influenta factorilor eliberati la nivel tisular(histamina,citokine-
IL-1,TNF-alfa), pe S celulelor endoteliale apar selectinele E si P.Acestea se leaga cu
moleculele mucin-like de pe S neutrofilelor si va incetini dar nu va opri deplasarea lor,
facandu-le sa se rostogoleasca pe S endoteliului.
2. Activarea- neutrofilul se rostogoleste si este activat de chemoatractanti(PAF, C3a, C5a,
C5b67)
ceea ce duce la modificarea conformationala a integrinelor(LFA-1) si ca urmare la
cresterea afinitatii lor pt moleculele de adeziune din familia Ig-nelor de pe celulele
endoteliale (ICAM)
3. Fixarea- legarea integrinelor LFA-1 la ICAM-1- adeziunea stabila a neutrofilului la
endoteliu.
4. Traversarea peretelui endotelial
Neutrofilele ajunse in tesut fagociteaza si elibereaza mediatori ce mentin si amplifica procesul
inflamator.
MIP-1alfa si MIP-1beta atrag in focar macrofagele care secreta IL-1,IL-6 si TNF-alfa cu efecte
locale:coagulare, cresterea permeabilitatii vasculare,expresia mol de adeziune, stimularea
productiei de chemokine. Acesti factori duc la influxul de Ly,
neutrofile,monocite,eozinofile,bazofile,mastocite.
Durata si intensitatea procesul inflamator acut trebuie reglat pentru a controla distugerile tisulare
si a initia repararea.TGF-beta are rol in limitarea inflamatiei,acumularea si proliferarea
fibtoblastelor si depunerea de matrice extracel.
C5a- cea mai puternica anaf, poate actiona ca un factor chemotactic pt neutrofile,produce
vasodilatatie si cresterea permeabilitatii vasculare(efect prelungit de leucotriena B4), reactioneaza
cu monocitele si hepatocitele determinant eliberarea de citokine.
IL-6 si C5a- induc rs de faza acuta.
Cascada complementului interactioneaza cu alte cascade enzimatice: de coagulare, generarea
kininelor si fibrinoliza, ex: proteina reglatorie C1-Inh, inhiba C1r si C1s, factorul X11 al
s.coagulare si kallikreina sistemului kininelor si plasmina cascadei fibrinolitice.
Anafilatoxinele mai apar ca urmare a activarii altor sisteme care cliveaza direct C3,C4,C5, de ex:
plasmina, kallikreina,enzime lizozomale leucocitare sau proteaze bacteriene.
Celulele maligne pot bloca SC prin endocitoza intregului complex MAC.
20.Mecanisme microbiene de evaziune a atacului SC. Deficiente ale SC

Curs 2

Deficiente
homozigote
C1q,C1r,
C1s, C4,
C2aceleas
i
simptome-persistenta CI in ser si aparitia LED, glomerulonefrita,vasculite,infectii recurente cu
bacterii piogene.
Deficiente properdina,factor Dinfectii recurente cu Neisseria
C3cele mai severe, infectii recurente
MACinfectii recurente Neisseria
C1 Inhangioedem ereditar
Componente reglatoare DAF,HRF anemie hemolitica cronica si
hemoglobinurie.

21. Ac, structura, organizare primara, secundara, tertiara, cuaternara


Ig- monomer
-2 lanturi usoare L ( light) -25 kDa
-2 lanturi grele H (heavy)- 50 kDa
1 lant H+ 1 lant L--- legate prin punti disulfidice inter-lant, legatura covalente puternica, legaturi
ne-covalente (hidrofobe, de hidrogen).
Structura primara- secventa liniara de aa cu impartirea lanturilor in regiuni variabile
si constante
Secundara- plierea lantului polipeptidic in foi beta pliate dispuse in 2 straturi opuse
Tertiara- formarea de domenii globulare conectate la domeniile vecine prin continuarea
cu lanturile polipeptidice in afara foilor pliate
Cuaternara- domenii globulare ale domeniilor usoare+ dom globulare ale domeniilor
greledomeniu functional cu care Lg leaga Ag

22.Domeniile moleculei de Ig
Domenii- unitati homoloage de cca 70-110 aa pe lanturile L si H cu crearea unei bucle(cca 60aa)
cu leg disulfidica.
Secventele de aa ale domeniilor nu sunt identice,dar sunt similare, creaza o forma in spatiu
Lanturile L contin 1 domeniul V si unul C
Lanturile H contin 1 domeniu V si 3-4 domenii C ( in f de clasa Ig)
Domeniile Ig-nelor se pliazastructura compacta din 2 straturi opuse( 2 foi beta-pliate) unite
prin bucle de conexiune cu lungimi diferite.
Foile beta-pliate dintr-un strat sunt stabilizate prin leg de H care leaga NH dintr-o foaie cu
gruparile carbonil din foaia adiacenta.
Foile beta-din aa hidrofobi(orientati spre interior) si hidrofili(spre exterior) alternativi cu catene
laterale dispuse perpendicular pe planul stratului.
Cele 2 straturi opuse stabilizare prin leg hidrofobe, leg disulfidica intralant
Interactiuni necovalente dintre domenii prin fetele alcatuite din foi b-pliate- intre domenii
non-identice VL- VH, CL-CH1 , identice :CH2-CH2 , CH3-CH3.
Structura domeniului globular- permite realizarea unei bucle de conexiune cu lungimi si secvente
variabile-formeaza paratopul.

Domeniile regiunii variabile


Diagrama Wu-Kabat- in regiunile variabile pe lanturile H si L, diferente dintre lanturi la nivelul
secventelor reduse- CDR sau regiuni Hiper V- 20% din 110 aa al domeniului V.Restul lantului v-
variatie redusa-regiuni cadru. Regiunile CDR la nivelul buclelor de conexiune dintre doua foi
b-pliatesitusul de interactiune cu Ag.Regiunile cadru la niv foilor b-pliate- suport pt cele 6 bucle.
Dispunerea spatiata a foilor b-pliate- aceeasi pt toate domeniile, difera orientarea spatiala a
buclelor de la Ig la Ig.
Paratopul- format din domeniul variabil al lantului H si L sau la interactiunea cu anumite
AgCDR-ul de pe lantul H sau lantul L.
Modificarea conformationala dintre paratop si epitopmai buna potrivire.
Domenii constante
Variabilitate redusa intre molecule, partea constanta- destinata functiilor biologice
(curs 3 pag 4-5-6-7)
23. Izotip- 5 tipuri de lanturi grele diferite si 2 tipuri de lant usor
Allotip- variante alelice ale isotipului .Indivizii unei specii- au toate clasele de Ig dar prezinta
numai una din formele allotipice.Se exprima codominant, prin excluzie alelica fiecare Ly B secreta
doar una din formele parentale.Determinantii allotipici- la nivelul fragmentelor Fc.
Idiotip(individual) - specificitatea paratopului( a situsului de legare a Ag), este dat de
totalitatea idiotopilor(epitopi/ determinanti Ag) individuali din acea molecula.
(curs 3,pag 9)
Idiotop public-- poate fi prezent in comun la Ac cu specificitati diferite
Idiotop privat limitat strict la un Ac cu o anumita specificitate
24.Regiune balama- secventa peptidica extinsa(regiune balama) intre domeniile CH1 si CH2 pe
lanturile alfa, delta, gamma ; bogata in prolina(scindata de papaina,pepsina),cisteina(leg disulfidice
intre lanturile H)
- flexibila- mobilitatea bratelorFab cu diferite unghiuri ale bratelor atunci cand se ataseaza de
Ag.
-fragmentele Fc si Fab se misca independent
-lanturile miu si zeta nu au regiune balama propriu-zisa
Lant J (joining)-- polipeptid mic 15kda, leaga coada lanturilor miu si alfa prin leg disulfidice,
atasat la ultimul domeniu CH a Ig secretate de plasmocite si faciliteaza secretia la nivelul mucoasei.
Componenta secretorie- Ig A protectia mucoaselor, apar in lacrimi, mucus, saliva,secretie
lactata.
Ig A(dimer) + componenta secretorie---legate de R la polul latero-bazal al celulelor ---denumit R
poli- Igrecunoaste lantul J si portiuni C-terminale ale lanturilor alfaendocitarea complexului
molecular (transcitoza-vezicula de transport)de la polul bazalpol apicaleliberarea Ig
Ataierea pIgRramane o portiune atasata la IgA (componenta secretori)
(curs 3 pag 11-12)

25.CLASE DE IMUNOGLOBULINE SI ACTIVITATILE LOR


BIOLOGICE

Clasele de Ig difera intre ele in multe privinte:


durata de viata;
distributia in organism;

apacitatea de a fixa complementul si de a interactiona cu receptorii Fc;

abilitatea de a traversa placenta;

1.IMUNOGLOBULINA G reprezinta 75% din totalul Ac din ser, avand o


concentratie de 1200 mg/dl.
STRUCTURA:

monomer constituit din doua perechi de lanturi grele si usoare legate prin

punti disulfidice;

exista 4subclase de IgG definite prin diferentele de la nivelul lanturilor H.

PROPRIETAT BIOLOGICE SI CHIMICE:

Cele mai multe subclase de Ig au greutate moleculara de 150kDa;

In ser majoritatea Ig este data de Ig1

Ig au afinitate mare pt legarea antigenului

La om, Ig G este singura singura imunoglobulina care poate traversa

placenta si de aceea, Ig G asigura protectia noului nascut in primele luni de


viata;

Moleculele de Ig G pot active complementul pe cale clasica

Ig G constituie anicorpul produs majoritar in raspunsul imun secundar;

Ig G difuzeaza rapid in spatiile extravasculare si are afinitate mare pentru Ag

specific. De aceea imunitatea antitoxica este realizata exclusive de IgG;

Timpul de injumatatire al Ig G este de aproximativ 21 de zile;

IgG este principal proteina opsonizata implicate in fagocitoza;neutrofilele au

receptori pentru fragmentele Fc ale IgG1 si IgG3.


2. IMUNOGLOBULINA M reprezinta 8-10% din totalul Ac sericu si
concentratia normal in ser este de 120 mg/dl.
STRUCTURA:

IgM este un pentamer , cei 5 monomeri fiind uniti prin intermediul unui lant

J si prin legaturi disulfidice la nivelul regiunilor Fc;

Ig M poate fi usor disociat de catre agentii reducatori, rezultand 5 molecule

de monomer.
PP. BIOLOGICE SI CHIMICE:

IgM precede aparitia IgG;

Este primul anticorp pe care il poate produce un LyB activat;

Semiviata IgM este de aproximativ 10 zile;

Exista si sub forma de monomer, ca receptor pe suprafata LyB, reprezentand

sub aceasta forma tipul major de receptor pt antigen al celuleleor B

Molecula de IgM libera in solutie are forma de stea , dar cand se combina cu

o configuratie antigenica are forma de crab;

Valenta combinatorie teoretica a pentamerului de IgM este 10, dar se observa

doar in cazul interactiuilor cu haptene mici.in cazul antigenelor mari, valenta


efectiva se reduce la 5 datorita resrictiilor sterice date de flexibilitatea redusa
a molecule;

Anticorpiide tip IgM au o afinitate scazuta pt antigen, dar aceasta este

compensate de valenta mare care asigura o aviditate respectabila pentru


antigenele multivalente;

IgM este anticorpul predominant din raspunsul imun primar fata de

majoritatea antigenelor;

IgM este anticorpul predominant produs de fat; un nivel ridicat de Ig M

indica infectarea fatului inainte de nastere


IgM este eficienta in aglutinare si citoliza, avand importanta deosebita in

cazul bacteriemie;

Mare parte din Ac naturali sunt de tip IgM;

IgM este o opsonina intrinseca deoarece fagocitele nu au receptori pentru

fragmentul Fc al lantului ;

parte din IGM este sintetizata local, in tesuturile secetorii. IgM secretorie,

asemeni IgA secretorie poate lega component secretorie.

3.IMUNOGLOBULINA A
Exista sub doua forme:
1. SERICA
2. SECRETORIE
1.Ig A serica:

15-20% din Ac serici; 200 mg/dl.

STRUCTURA:

La om, peste 80% din Ig A serica exista ca monomer, restul se

afla sub forma de dimer. In forma polimerica, unitatile de


monomer sunt reunite prin legaturi disulfidice si prin lantul J.

PP. biologice si chimice:

Ig A nu leaga complementul pe cale clasica, dar o poate face pe

cale alterna. In stare native , Ig A nu poate interactiona cu


C1q.Semnificatia biologica a acestei cai de activare nu este
clara.

Semiviata Ig A este de 6 zile


Poate fi inactivat de o proteaza Ig A produsa de gonococci,

meningococi etc.

2.IgA secretorie

Predomina in diferite secretii

STRUCTURA:

Ig A secretorie este alcatuita din doi monomeri uniti prin lantul

J impreuna cu component secretorie.Ig A este sintetizata local


de plasmocite si este dimerizata intracellular impreuna cu un
polipeptid bogat in cisteina, lantul J.

Subclasa

dominant de Ig A secretorie este sIgA2.

PROPRIETATI BIOLOGICE SI CHIMICE

Component secretorie protejeaza IgA de proteaze;

Ig A secretorie are multiple functii:

I. Protejeaza suprafetele mucosae de interactiunea cu


moleculele de adezine de pe suprafata potentialilor
patogeni si interfereaza aderarea lor si colonizarea
mucoaselor;
II. IgA secretorie poate opsonize particule straine,
neutrofilele avand receptori pe membrane. IgA agregata
poate sa se lege de neutrofie si activeaza calea alterna a
complementului.

4.IMUNOGLOBULINA D
STRUCTURA:

Monomer, susceptibil la degradare enzimatica, datorita

particularitatii ca prezinta o legatura disulfidica intre


lanturile grele.
PP BIOLOGICE SI CHIMICE:

Semiviata IgD este de 2-3 zile; labila la caldura si

mediu acid;

Prezenta in cantitati mari pe membrane lyB si poate fi

implicate , ca receptor pt antigen in activarea LyB. Pe


suprafata lyB IgD este resent asociat de IgM

IgD poate actiona ca anticorp pentru penicilina, insulin

si toxina difterica.
5.IMUNOGLOBULINA E
IgE este prezenta in cantitati foarte mici in serul
normal;doar o proportie foarte mica de plasmocite din
organism produc IgE.
STRUCTURA:

IgE este present doar sub forma de monomer

PP. BIOLOGICE SI CHIMICE:

IgE are o greutate moleculara de 190kDa si este labila

la 56 C.

Este produsa de LyB si plasmocitele din splina, tesutul

limfatic amigdalian si adenoidiansi din mucoasa


tractului respirator si gastrointestinal.

Semiviata plasmatica este de 2-3 zile

Producerea IgE debuteaza precoce in viata fetala;IgE


nu traverseaza placenta;

IgE este asociata cu reactiile de hipersensibilitate

imediata;

Ig E poate fi importanta si in imunitatea fata de unii

paraziti;

IgE nu poate activa complementul pe cale clasica.

26.RECEPTOII Fc

RECEPTORII Fc
Sunt de mai multe tipuri:
1. 1.R. Fc leaga cu mare afinitate IgG.Prezent pe
monocyte si in mai ica masura pe macrofagele
nestimulate. Functioneaza efficient in medierea
uciderii extracelulare a acelulelor tinta acoperite
de Ac. Fc1 regleaza nivelul global de IgG din
corp.
2. R.Fc2 are afinitate mica pentru IgG. Distribuit
pe monocyte, neutrofile, eozinofile, trombocite
sip e lyB.
3. Receptorul Fc3 are afinitate mica pentru IgG,
present pe macrophage, eozinofile,limfocite NK.
Mediaza ADCC-ul realizat de celulele NKsi
clearance-ul complexelor immune din circulatie
de catre macrofage.

27.SUPERFAMILIA IMUNOGLOBULINELOR
28. MECANISME GENETICE CARE CONDUC LA FORMAREA

LANTURILOR USOARE DE IMUNOGLOBULINE

Imunoglobulinele pot utiliza doua tipuri de lanturi L: k(kappa) si

(lambda) in functie de partea lor constanta.O molecula poate folosi fie

lanuri k fie lanturi , dar niciodata pe ambele simultan, fara ca aceasta

sa afecteze functionalitatea receptorului sau a anticorpului.

Fiecare din cele doua lanturi usoare este codat de gene distincte, situate

pe cromosomi diferiti:setul de gene care codeaza lantul k se gaseste pe

cromosomul 2, iar genele lantului usor pe crs. 22.

Prima optiune a lyB: lantul usor k. Partea variabila a lantului k are o

lungime de 108 AA si este codta de doua segmente genice distincte:

segmental genic V codeaza primii 95 AA, iar segmental genic J codeaza

de la 96-108.

In genomul celulelor germinale umane exista aprox. 75 segmente

genice Vk diferite, fiecare dintre ele putand coda primii 95

AA.Aceste gene variabile pot fi codate in mod linear, separate prin

introni si precedate fiecare de cate un promotor si o secventa

exonica numita leader, situaa in aval fata de promotor.; secventa

leader codeaza un scurt peptid care are rolul de a introduce in RE

lantul care se sintetizeaza.Acest peptid va fi clivat de la nivelul


lantului sintetizat, inainte de a asambla lanturile usoare si cele

grele.

La distanta de grupul genelor V ,spre capatul telomeric al AND, se

gaseste grupul celor 5 segmente genice Jk, dupa care, separata

printr-un intron foare lung , se gaseste o singura gena pentru regiunea

constanta Ck, care codeaza intreaga portiune constanta a lantului k.

Formarea lantului k are loc prin fenomenul de rearanjare genica , adica,

aducerea unui segment genic Vk si un segment genic Jk in imediata

vecinatate unul fata de celalalt.Genele sunt rearajate datorita celor doua

secvente intronice numie RSS.Procesul este mediat de enzimele codate

de genele RAG-1 si RAG-2.Aceste enzyme actioneaza exclusive la

nivelul limfocitelor, iar prezenta lor lor simultana este indispensabila

pentru buna functionare a procesului.

In cursul procesului de rearanjare, cel doua secvente genice V si J vor

forma o seventa genica continua, intregul material genetic fiind excizat

si indepartat.Astfel, AND-ul lyB va contine urmatoarele regiuni, dinspre

centromere spre telomere: segmentele genice Vk de dinaintea celei

selectate, promotorul si exonul Leader al segmentului genic Vk ales, un

intron, segmental genic VkJk urmat de segmentele genice Jk neselectate,

un intron si gena pentru regiunea constanta.Secventa rearanjata va fi

transmisa cu ajutorul unei ARN-polimeraze, generand un transcript

ARN primar. Urmeaza poi un process de taiere a ARNm precursor,


rezultand ARNm matur care va parasi nucleul si se va lega la nivelul

ribosomilor unde are loc translatia.

Genele lantului usor se gasesc situate la om pe cromosomul 22.

Locusul uman contine 75 segmente genice V si 4 segmente genice j

despre care se stie ca sunt functionale.Organizarea locusului este

diferita de cea pentru k, fiecare segment genic J fiind asociat cu cate un

segment genic C distinct.Sinteza lantului este similara in principiu cu

cea a lantului k:printr-o rearajare aleatorie mediate de RAG1 si RAG2,

un segment genic V este unit cu un segment genic J, dar AND-ul

rearanjat va utiiza mai departe acea gena C asoociata segmentului

genic J ales.

29. MECANISME GENETICE CARE CONDUC LA

FORMAREA LANTURILOR GRELE DE IMUNOGLOBLINE

Genele lantului greu (H) sunt situate la om pe cromosomul 14.

Organizarea acestor gene este mai complexa decat cea a agenelor ce

codeaza lanturile usoare (L) deorece exista un segmentgenic suplimentar

D, care codeaza o portiune a regiunii variaile.Astfel, segmental genic Vh

codeaza primii 94 AA, iar segmental genic JH secventa cuprinsa intre

AA 98-113;secventa intermediara, extreme de scurta este codata de un

segment genic numit DH, apoi, la o oarecare distanta , 6 segmente genice

JH functionale.
O alta caracteristica ce particularizeaza genele lanturilor grele este

prezenta in genomul celulelor germinale a unor gene multiple ce codeaza

regiunea constanta.Partea constanta a lantului greu este responsabila

pentru conferirea asa numitelor functii biologice ale Ac, iar conservarea

acestor functii efectorii este realizata prin mentinerea unui nr. limitat de

gene pentru regiunea constanta.

Spre deosebire de partea constanta a lanturilor usoare, regiunea situate

spre capatul C-terminal al lanturilor grele este cea care hotaraste

incadrarea intregii imunoglobuline intr-una din cele 5 clase.Genele CH

sunt separate de genele JH printr-un intron lung.Fiecare gena Ch este

formata din mai multi introni si exoni, fiecare dintre exoni codand cate

un domeniu distinct al regiunii constant.Genele regiunii constant sunt

aranjate intr-o anumita ordine, iar acest aranjament secvential nu este

unul intamplator, ci in directa legatura cu ordinea exprimarii claselor de

Ig in cursul diferentierii LyB si a raspunsului initial in IgM la contactul

cu un Ag.

Pentru a genera o gena transcriptibila pentru lantul greu sunt necesare

earanjari distincte. In aceeasi maniera descrisa anterior, , un segment

genic Dh oarecare este adus langa un segment Jh rezultand DhJh alaturi

de care vine segmentul Vh.

Rearanjarile de la nivelul AND-ului crs 14 vor conduce la urmatoarea

succesiune, dinspre telomere spre centromere:


Segmentele genice VH neselectate ,

Promotorul segmentului genic VH selectat

Exonul Leader

Un intron scurt

Segmental continuu VDJ

Un alt intron

Segmentele genice JH neselectate

Un intron lung si intreaga serie de gene constante

O ARN-polimeraza se va lega la promotor si va transcribe intreaga

secventa , inclusive primele doua gene constant:C si Cdelta. Intr-o

prima etapa, VDJ va fuziona cu C, iar in etapa urmatoare segmental

VDJ se va asocial, cvasialternativ, atat cu gena C, cat si cu gena

Cdelta.Consecinta acestiu process va fi exprimarea simutana , pe aceeasi

celula B, a IgM si a IgD, cu aceeasi specificitate, determinate de aceeasi

combinatie distincta VDJ.

30. FACTORI CARE CONDUC LA GENERAREA

DIVERSITATII IMUNOGLOBULINELOR

1. Spre deosebire de oricare alte protein sintetizate in organism,

codarea lanturilor Ig este asigurata de mai multe gene, care

ulterior se vor asambla intr-o secventa continua.


2. Fiecare dintre aceste gene este aleasa dintr-un rezervor genic,

alaturi de mai multe alte gene perfect individualizate. Cel mai bie

reprezentat din acest punct de vedere est grupul segmentelor

genice V, atat cel destinat lanturilor grele, cat si cele usoare.

3. Mecanismul cel mai important este reprezentat de rearanjarile

aleatorii lasand posibilitatea formarii oricarei combinatii de gene.

4. Paratopul este format din combinatia partii variabile a unui lant

greu cu partea variabila a unui lant usor, asocierea dintre aceste

doua tipuri de lanturi fiind, de asemenea una aleatorie.

5. Imprecizia unirii genelor a condus la ceea ce se numeste

FLEXIBILITATE JONCTIONALA.Taierea dintre RSS si

secventa codanta pare sa fie precisa, in schimb, unirea secventelor

codante este, cel mai adesea, imprecise.Jonctiunea genelor va

devein un loc major de generare a diversitatii, da fiind faptul ca

acest process este practice unul necontrolabil.

a. 5.1 Regiunea P deaditie apare dupa taierea AND-ului. Prima

clivare apare la jonctiunea RSS-exon, in etapa urmatoare

nucleotidele fiind unite in asa-numitulac de par.Pentru ca

unirea geneor sa fie posibila, este necesara taierea acelor de

par, taierea facuta de o endonucleaza, asimetric, asa incat

una dintre catene va devein mai lunga decat cealalta.Se

creaza o secventa palindromica la nivelul jonctiunii, motiv


penru care aceasta jonctiune se numeste regiune P de

aditie.

b. In ultimele stadia ale rearanjarii VDJ, odata taiat acul de

par, cele doua catene ale AND-ului sunt taiate de

exonucleaze inainte de a fi reparate de catre ligaze.Se

intampla frecvent ca exonuclezele sa taie din secventele

codante.Dupa repararea AND, secventa genelor rearajate

difer de cea a genelor germline.

c.Regiunea N de aditie este create cu ajutorul unei

enzyme TdT care are rolul de a adauga nucleotide la

capetele genei D in cursul unirii acesteia cu gena J sau

V.Nr maxim de baze azotate pe care enzima e poate alipi

genei D este de 15, dar numarul de limfocite transferate

este aleator si in diferite lyB se formeaza secvente

complet diferite.

6. Un alt mechanism este reprezentat de mutatiile somatice care

se produc intamplator, printr-un mechanism neelucidat, la nivelul

genelor rearajate.Un alt element deosebit: frecventa crescuta cu

care apar aceste mutatii. Acest fenomen este characteristic lyB

mature care raspund fata de un Agsi are potentialul de a genera

maturatie de afinitate.

31. COMUTAREA DE CLASA. SECRETIA DE ANTICORPI.


MATURATIA DE AFINITATE

Organizarea genelor ce codeaza partea constanta a lanturilor este

difrita de cea responsabila pentru partea variabila. In cazul lanturilor

usoare, exisa o singura gena CK si mai multe gene C, dar partea

constanta a lanturilor usoare nu influenteaza nici paratopul si nici

clasaIg respective.Mult mai importanta este partea constanta a

lanturilor grele, responsabila pentru determinarea izotipuli si a

functiilor biologice ale Ac. Genele pentru regiunile constant sunt mai

lungi decat cele pentru regiunile variabiel, fiind alcatuite dintr-o serie de

exoni distinct ice codeaza fiecare in parte domeniie extracelulare,

regiunea balama, domeniul transmembranar si coada

intracitoplasmatica.

O caracteristica a genelor CH este prezenta genelor multiple in genomul

ceulelor , corespunzatoare fiecarei clase si subclase de Ig.Ultima gena J H

este separate de prima gena CH printr-un intron foarte lung. Fiecare

gena CH este precedata atat de un promotor, cat si de un amplificatory

a transcriptiei si o secventa numita switch(comutare) , caracteristica

fiecarei gene I parte, mai putin genei Cdelta.Secentele de comutare sunt

destul de lugi fiind alcatuite din mai multe motive repetitive.Rolul

acestor introni este de a permite asocierea la acest nivel a unor

recombinazecare sunt diferite pentru fiecare clasa in parte.


In timpul diferentierii lyB , genele C si Cdelta sunt primele transcrise.

Ca elementparticular, ambele gene sunt transmise simultan, probabil

datorita absentei secventei de comutare din fata genei

Cdelta.Transcriptul primar contine genele VDJCCdelta.Dintre cele 4

situsuri de poliadenilare, primele doua sunt associate genei C, iar

urmatoarele, genei Cdelta. Daca transcriptul primar este clivat si

poliadenilarea are loc la nivelul situsului 2, atunci ARN-mesager va

contine intreaga secventa a genei C si va rezulta astfel forma

membranara a lantului.Daca poliadenilarea se face la nivelul situsului 4,

atunci , prin taierea ARN-ului , secventa C va fi inlaturata si va ajunge

la nivelul ARNm.

Acest process se produce simultan, astfel ca secventa VDJ are

posibilitatea sa se uneasca atat cu gena C cat si cu gena C.Astfel,

lyB mature, dar naivevor expima simultan pe suprafata atat IgM , cat si

IgD, cu aceeasi specificitate determinata de VDJ.

Dupa stimularea antigenica, Ig D este pierduta, iar IgM tinde sa fie

inlocuita cu un alt izotip, fenomen denumit comutare de clasa.Gena C

va fi inlocuita cu o alta, situata spre capatul 3 al AND-ului.Acest

process are loc in timpul vietii adulte a lyB si noi rearanjari genice nu

mai sunt posibile.Astfel, comutare are loa de clasa nu influenteaza

specificitatea Ig respective.

Procesul de comutare de clasa are loc in contextual unui raspuns imun


fata de un antigen T-dependent, adica un raspuns imun in care sunt

implicate si lyT helper, prin ntermediul anumitor seturi de cytokine si

molecule de suprafata.

32.MHC I: structura moleculelor, distributie celulara, functii

MHC I codifica antigene de transplantare de pe suprafata celulara

si antigene serologice. Se gaseste pe suprafata tuturor celulelor nucleate

umane sip e plachete. La soarece, antigenele MHC corespunzatoare sunt

prezente pe suprafata enterocitelor. Ag AB0 sanguine umane din

sistemul grupelor sanguine umane actioneaza si ele ca antigene de

transplantare puternice.

STRUCTURA: doua lanturi polipeptidice: sau lantul greu ,

codificat de regiunea MHCsi un lant mai mic, asociat necovalent,

2-microglobulina. Lantul are trei domenii , poseda o regiune

transmembranara si domenii cu rol in recunoasterea si legarea

peptidelor antigenice. 2 microglobulina nu este codificata in regiunea

MHC , nu este polimorfa si nu prezinta o regiune transmembranara.

Partea cea mai mare a lantului greu este organizata in trei

domenii globulare, care sunt expuse la suprafata celulei.Lantul are

340 AA, 90 in fiecare domeniu si 60 in fiecare bucla inchisa prin cate o

punte disulfidica. Lantul greu este ancorat in membrane printr-o

portiune hidrofoba transembranara, formata din 40 reziduuri AA. In


citoplasma exista o scurta coada hidrofila la capatul carboxi-terminal.

2-microglobulina este inalt conservata si relativ invariabila la diferite

specii.Rolul biologic al 2 microglobulinei este controversat.Studii pe

linii celulare 2 microglobulina negative sugereaza ca aceasta este

necesara pentru transportul intracellular si expresia pe suprafata

celulara a moleculelor MHC I. 2-microglobulina faciliteaza plierea

domeniilor 1 si 2 in cursul sintezei de novo. 2 microglobulina

prezinta omologie cu regiunea constanta a imunoglobulinelor facand

parte din superfamilia imunoglobulinelor.

STRUCTURA CRISTALOGRAFICA:

Domeniile 1 si 2, care sunt plasate la mai mare distanta de membrana

celulara, formeaza o cupa compusa din 2 -helixuri dispuse pe un

planseu alcatuit din 8 lanturi peptidice antiparalele, reunite intr-un lant

-pliat.Cupa MHC I este inchisa la ambele capte si poate lega peptide de

8-10 AA.

35. ANTIGENE ENDOGENE:CALEA CITOSOLICA.

INTERACTIUNEA MHC I PEPTID(CURS 8)


Calea prin care antigenele endogene sunt degradate in vederea prezentarii in cupa MHC I este
in fapt aceeasi utilizata de catre celula pentru turn-over-ul normal al proteinelor celulare.In celulele
eukariote,nivelul de protein este reglat foarte atent.Fiecare proteina produsa va fi de asemenea
degradata intr-un anumit ritm,masurat prin ceea ce denumim half-life(perioada de injumatatire).Unele
proteine,cum ar fi factorii de transcriptie,ciclinele,anumite enzyme metabolice,au perioade de
injumatatire foarte scurte.Proteinele care nu s-au pliat complet,moleculele incomplete,anormale
sunt,de asemenea,degradate foarte repede.Toate aceste proteine present in cellule.Cu ajutorul unei
enzyme,proteinelor destinate proteolizei li se ataseaza covalent la gruparile NH2 ale catenelor laterale
de lizina polimeri ale unui mic peptid (76 aa),denumita ubiquitina.Se crede ca enzimele de
ubiquitinare sunt capabile sa identifice o serie de modificari
post-translationale,fosforilari,defosforilari,glicozilarii.
Conjugate proteina-poli-ubiquitina pot fi astfel degradate cu ajutorul unui organit non-lizozomal,cu
functie de proteza multifunctionala, denumit proteasom.Proteasomii sunt complexe de cca 700
kDa,formate din multiple subunitati care poseda activitati catalitice.Exista 2 tipuri de
proteasomi: ,,house-keeping sau standard (datorita prezentei lor in orice celula si datorita functiei
lor0 si imunoproteasomi.Ambele tipuri de proteasomi au in mijlocul lor un ,,miez comun (numit
20S)
Acesta este alcatuit ca o particular cilindrica formata din patru unitati inelare,delimitand un canal
intern cu un diametru de 10-50 alfa.inelele de la baza si de la varf ,sunt compuse de cate 7
subunitati de tip a,in timp ce inelele din mijloc sunt compuse din cate 7 subunitati beta.Aceste
subunitati sunt codate de gene dinstincte si au secvente de aa distincte.Subunitatile a ale proteasomului
mentin forma miezului,in timp ce 3 dintre subunitatile beta (beta1,beta2 si beta5) reprezinta
componentele catalitice active.Subunitatile beta sunt structurate astfel incat situsurile active
enzimatice sunt situate pe fata interna a cilindrului.Proteasomul poate cliva legaturi peptidice dintre 2
sau 3 combinatii de aa (consensus peptide motifs) in cadrul uni proces ATP-dependent, iar degradarea
complexelor proteina-ubiquitina se produce in interiorul proteasomului,provenindu-se astfel liza altor
proteine in interiorul citoplasmei.
PROTEASOMUL STANDARD (NuMIT 26S) este format din proteasomul 20S,la care se adauga 2
copii ale structurrii denumite ,,complex reglator 19S.Acesta contine aproximativ 20 de proteine
diferite,inclusiv 6 ATPaze (implicate in recunoasterea ubiquitinei) si enzyme implicate in desfacerea
(unfolding)si translocarea proteinelor.Peptidele care rezulta prin actiunea proteasomului standar
variaza in lungime intre 3-22aa,un procent de cca. 20% dintre peptidele rezultate avand o medie de
8-10 aa, adecvata cupei MHC I.
Dovezile experimentale arata ca si sistemul imun utilizeaza aceasta cale de degradare a proteinelor
antigenice pentru a produce pepide mici destinate prezentarii in MHC I.Expunerea celulelor la
cytokine pro-inflamatorii precum IFNy si TNF pare sa modifice proteasomul.Cele 3 unitati/situsuri
catalitice beta ale proteasomului standard sunt inlocuite de substantile LMP2 siLMP7 (codate de
genele situate in complexul MHC) si MECL-1 (codata in afara complexului MHC).Unitatea reglatorie
19S a proteasomului standard este inlocuita cu un complex reglator distinct (11S sau PA28), care se
dovedeste essential pentru incorporarea LMP-2, LMP-7 si MECL.
Faptul ca si experienta acestor unitati este similara de IFNy si TNF arata ca in timpul unui raspuns
imun impotriva unui pathogen este favorizata asamblarea imunoproteasomilor.Astfel de proteasome
sunt capabil sa hidrolizeze legaturile peptidice consecutive rezidurilor bazice si/sau hidrofobe,dar
ubiquitinarea proteinelor nu mai este necesara.Nu intamplator,peptidele care se leaga la MHC I se
termina aproape exclusive cu reziduri hidrofobe sau bazice.Deoarece proteasomii imuni cliveaza
preferential anumite secvente,acesta ajuta la selectarea peptidelor care vor fi incarcate in fiecare
molecula codata de o alela MHC I.
PROTEASOMUL IMUN este capabil sa cliveze proteine nou sintetizate,unele inainte ca translatia
sa se fi incheiat.Peptidele rezultate ca urmare a actiunuu proteasomului trebuie insa transportate in
reticulul endoplasmatic,acolo unde moleculele MHC sunt asamblate.Experimentele lui Townsend au
demonstrate rolul critic al peptidului pentru stabilirea moleculelor MHC I si astfel pentru exprimarea
lor pe suprafata celulei.
Transportul peptidelor in REF este asigurat de TAP (transportes associated with antigen processing),un
heterodimer format din TAP 1 si TAP 2.In plus fata de multiplele lor segmente tranmembranare,fiecare
din cele doua prezinta un domeniu hidrofobic,despre care se crede ca strabate membrane si patrunde in
lumenul REF si un domeniu cytosolic care leaga ATP-ul.TAP 1 si 2 apartin unei familii de molecule
(ATP-binding cassette proteins)gasite in membrane multor celule (inclusive bacterii) si mediaza
tranportul ATP-depedent de aa,zaharuri,ioni,pepide.Astfel,pepidele generate in cytosol de catre
proteasome sunt translocate de catre TAP in REF printr-un process care necesita hidroliza ATP.TAP
prezinta cea mai mare afinitate pentru pepide formate din 8-13 aa,aceea ce reprezinta de altfel si
lungimea optima a peptidului care ar putea fi prezentat de catre MHC I,De asemenea ,TAP pare sa
favorizeze pepidele cu aa carboxi-terminali bazici sau hidrofobi,ancorele preferate ale MHC I.
Peptidele rezultate din procesare si care trebuie transportate in reticul nu se gasesc insa libere in
citosol,ci sunt chaperonate de catre proteinele de soc termic hsp70,hsp90 si hsp110.Proteinele de
soc termic sunt inalt conservate in toate organismele si reprezinta un subgroup dintr-un grup mai larg
denumit ,,proteine de stress.Expresia hsp creste dramatic in celule ca urmare a stress-ului,cum ar fi
cresterea brusca a temperaturii,transformarea maligna sau raspunsul inflamator.In contextual
prezentarii antigenice,hsp70,hsp90 si hsp110 transporta peptidele de la nivelul proteasomului catre
partea citosolica a TAP,in timp ce molecule chaperon rezidente in ER (gp96 gpr170,BiP) preiau
pepidele transportate si le leaga la partea din ER a TAP.
Transferul de la proteasome la TAP nu necesita energie,dar transportul pepidelor in ER se face cu un
consum energetic.S-a estimate ca TAP poate transloca mai mult de 20000 de peptide/min/celula si
astfel furnizeaza suficente peptide moleculelor MHC I nascente,care sunt produse la o rata de
10-100/min.
Genele TAP 1 si TAP 2 sunt adjacente celor care codeaza pentru LMP 2 si 7,in cadrul complexului
genic MHC.Atat genele TAP si LMP sunt polimorfice (prezinta o serie de variante alelice),ceea c ear
putea explica,printe altele,susceptibilitatea diferita a unor indivizi de a raspunde diferit fata de diferite
antigene endogene.
Ca si alte proteine ,lanturile a si beta 2 microglobulina ale MHC I sunt sintetizate la nivel
ribosomal (in polisomii situati de-a lungul membrei RER) si apoi translocate in reticul.Molecula
complete de MHC Inecesita nu doar aceste lanturi,pliate si asmblate correct,ci si prezenta
peptiduluidin cupa.Asamblarea acestor component intr-o molecula stabile, care sa poata parasi
REF ,are loc in cateva etape care implica participarea unor chaperoni moleculari,care vor facilita
plierea polopeptidelor.Primul astfel de chaperon care intra in actiune este calnexina,o proteina de 88
de kDa,resident al membrei reticulului reticulului endoplasmatic.Calnexina se asociaza cu grupurile
glicozil ale lanturilor a libere ,promovand plierea acestora si formarea legaturilor disulfidice.
O alta molecula tapasina (TAP-asoociated protein),va fi asociata acestui complex.Tapasina este o
glicoproteina transmembrana de 48 kDa, membra a superfamilei imunoglobulineloe,bogata in
prolina.Domeniul transmbranar hidrofob contine un reziduu de lizina care interactioneaza cu
transportul TAP.Ca si in cazul altor gene ce codeaza pentru molecule implicate in procesarea
antigenului,expresia genei pentru tapasina poate fi indusa de catre IFNy.De vreme ce moleculele
de tapasina prezinta situsuri de legare distincte pentru lantul a al MHC I si TAP, se crede ca tapasina
functioneaza ca o punte intre MHC si TAP,ajutand la stabilirea molecule MHC I intr.o conformatie
adecvata pentru incarcarea unui piptid.Asocierea fizica a heterodimerului format din lantul a si beta 2
microglobulina cu proteina TAP faciliteaza capturarea peptidului inainte ca acesta sa fie expus
mediului din interiorul RER.Peptidele care nu sunt capturate astfel de catre MHC I sunt rapid
degradate.Un heterodimer TAP este legat de 4 molecule de tapasina (si astfel la 4 molecule MHC I,
complexate cu calreticulina si ERp57),aceea ce face sa creasca sansa ca peptidul sa poata fi legat
macar la cupa unei molecule MHC i.Tapasina ar mai putea avea rolul de a retine in reticul acele
molecule MHC I care au fost incarcate incorrect sau suboptimal.Consecinta a legii peptidului ,MHC I
devine stabile si se poate disocia de chaperoni,poate iesi din REF si,via complexul Golgi,se indreapta
spre suprafata celulara.
Interactiunea MHC I-peptid.
Moleculele MHC I prezinta peptide endogene ,derivate din calea endogena.Peptidele sunt prezentate
limfocitelor T CD8+.Fiecare tip de MHC I (A,Bsau C) leaga un set unic de peptide.In plus,fiecare
variant alelica de molecula MHC I leaga un set deferit de peptide.Pe suprafata unei celule nucleate se
gasesc aproximativ 10 copii ale fiecarui tip de molecula MHC I.Astfel, pe suprafata unei celule poate
fi prezentata simultan un numar foarte mare de peptide diferite.Complexele MHC/peptid au fost
isolate de pe suprafata celulelor,purificate si denaturate pentru ca peptidul sa fie eliberat.O celula
normal prezinta peptide self derivate din proteine intracelulare:citocrom c,proteine ribosomale
etc.Celule infecte prezinta (de ex.)peptide virale.S-a demonstrate ca,pentru heterozigoti,cele doua
variante alelice ale aceleasi molecule MHC I pot prezenta mai mult de 2000 de peptide diferite si
fiecare dintre ele este prezentat cu o frecventa intre 100 si 4000 de copii pe celula.Un limfocit Tc poate
fi activat de 100 de complexe MHC I/peptid.Peptidele prezentate de MHC I au lungimi cuprinse intre
8 si 10 aa (cel mai frecvent 9)si contin anumite secvente necesare pentru legarea la cupa.Acesti
aa,numiti reziduri ancora.sunt hidrofobi (leucina.isoleucina).Lanturile laterale ale rezidurilor ancora
intra in buzunarele cupei.Majoritatea ancorelor sunt situate la capatul C-terminal,dar exista si la
capatul N-terminal.Studiile de cristalografie au aratat ca peptidul se leaga cu cele doua capete in
cupa,dar ca la mijloc se curbeaza si ia contact cu TCR.

36.ANTIGENE EXOGENE CALEA ENDOCITICA.

INTERACTIUNEA MHC II PEPTID(PAG 10.CURS 8)


Lanturile si ale MHC II, sintetizate la nivel ribosomal si introduce apoi in reticul,par sa aiba si
ele nevoie initial de calnexina,un chaperon care sa le protejeze cat timp aceste lanturi sa se poata plia
si sa poata forma cupa.De vreme ce APC-urile exprima atat MHC Icat si MHC II,trebuie sa existe un
mechanism care sa previna incarcarea aceluiasi set de peptide antigenice de catre MHC II ca si
moleculele MHC I.Acest mechanism este reprezentat de fapt de un lant,denumit Ii
(CD74)(invariant),care ocupa cupa MHC II,prevenind incarcarea peptidelor derivate din cytosol si
transportate de catre TAP.Trei perechi de molecule a si beta se asociaza cu un trimer Ii
preasamblat.Totodata,lantul Ii actioneaza sic a un chaperon,parand sa fie implicat si in pilirea corecta a
lanturilor a si beta,iesirea molecule din REF si orientarea consecutive a MHC II din reteaua
trans-Golgi catre calea endocitica de procesare (in compartimentul numit MIIC-MHC class
compartments),ca urmare a existentei unor semnale de sortare la nivel cozii citoplasmatice.
In cadrul caii endocitice,complexele se misca de la nivel endozomilor precoce,la nivelul celor tardive
si apoi catre endolizozomi.Pe masura ce activitatea proteolitica creste,lantul Ii este in cele din urma
degradat,iar in cupa nu mai ramane decat un peptid scurt denumit CLIP (class II-a associated
invariant chain peptide).CLIP ocupa fizic cupa,ceea ce va preveni o legare premature a vreunui peptid
Ag-ic,dar si degradarea MHC II.
O molecula MHC II non-clasica, HLA-DM,joaca un rol foarte important in inlaturarea CLIP,
catalizand schimbul dintre CLIP si un peptid antigenic.Reactia dintre HLA-DM si CLIP poate fi
inhibata de prezenta HLA-DO (exprimat doar in celulele B si in celulele epiteliate timice),care se
leaga la HLA-DM si blocheaza astfel schimbul.
Initial s-a crezut ca data fiind invariabilitatea lantului Ii,legarea CLIP la cupa MHC II nu se facea
intr-o maniera stabile si tocmai aceasta instabilitate era cea care facilita inlocuirea sa cu un alt
peptid.Astazi,ca urmare a izolarii complexului HLA-DR3/CLIP dintr-o linie celulara incapabila sa
exprime HLA-DM,stim ca legarea CLIP se face in aceeasi maniera ca si un peptid antigenic adevarat.
Ca si in cazul MHC I,prezenta unui peptid in cupa MHC II se dovedeste imperios necesara pentru
stabilirea molecule.Odata peptidul legat,complexul este transportat la suprafata celulei,acolo unde
pH-ul neutru permite obtinerea unei forme compacte,stabile.Peptidul antigenic este legat atat de
puternic incat,in conditii fiziologice,nu mai poate fi inlocuit.

INTERACTIUNEA MHC II-PEPTID


MHC II prezinta peptide exogene ,derivate din calea endocitica de procesare,pentru limfocitele T
CD4+,dar pot asocial si peptide self.Majoritatea peptidelor self associate cu MHC II sunt derivate din
proteine membranare sau proteine asociate veziculelor caii endocitece.Proteinele membranare sunt
internalizate prin fagocitoza sau endocitoza.Alte peptide sunt derivate din digestia lantului invariant
sau chiar din molecule MHC II.
Au fost efectuate studii similar ca in cazul MHC I;complexele MHC II/peptid au fost inlaturate de pe
suprafata celulei,denaturate si peptidul izolat.Peptidele prezentate de MHC II au lungimi cuprinse intre
13-18 aa,deci mai lungi decat cele din MHC I(9 aa).Cupa de legare a MHC II este deschisa la
amandoua capete ,astfel ca peptidele prezentate pot sa atarne peste cele doua margini de aceea
MHC II poate prezenta peptide mai lungi in conditii in care lungimea cupei este comparabila cu cea a
MHC I.
Capacitatea unui peptid de a se lega la cupa MHC II este de cei 13 aa centrali,,chiar daca peptidul este
mai lung.Peptidele prezentate de MHC II nu stau la fel de ridicate pe podeaua cupei,ca cele din MHC I
si,chiar daca prezinta motive conservate,ele nu prezinta aa ancora la capete;in schimb,se formeaza
legaturi de hydrogen intre aa centrali ai peptidului si cupa.Punctele majore de contact sunt continute
intr-o seventa de 7-10 aa,care prezinta aa aromatic sau hidrofobi la capatul N-terminal si 3 aa
hidrofobi suplimentari in mijloc si la capatul C-terminal. 30% din peptidele din cupa MHC IIprezinta
pronila in pozitia 2 si alte prolina la capatul C-terminal.

37 PREZENTAREA UNOR ANTIGENE BACTERIENE

NON-PEPTIDICE
Moleculele MHC sunt capabile sa prezinte excluziv peptide Ly T .Totusi,este dovedit faptul ca
recunoaste si A g neproteice.Experimente efectuate cu Mycobacterium tuberculosis ne-au ajutat sa
intelegem maniera prin care lipidele si glicolipidele sunt prezentate de catre membrii familiei CD1.
Familia CD1 este formata din molecule care nu sunt codate de gene de la nivelul MHC si formeaza un
system de prezentare a antigenului complet distict fata de MHC-urile clasice de clasa I sau II si chiar
fata de moleculele MHC-like.Pana in present ,sunt descries 5 gene CD1 nepolimorfice la om
(CD1,CD1b ,CD1c,CD1d,CD1e) si doi homologi la rozatoare.Produsii proteici ai acestor gene au fost
clasificati in doua grupe,pe baza structurii si a distributiei tisulare.
Grupul I de proteine CD1 umane (CD1a,b si c) este exprimata din abundenta la nivelul unor APC-uri
profesionale cum sunt celulele Langerhans,celulele dendritice din ganglioni limfatici,celulele B din
zona manta si monocitele activate.Grupul II de proteine CD1(CD1d uman si CD1d1 si CD1d2
murine)este exprimat la nivelele crescute la nivelul epiteliului intestinal.
Moleculele din familia CD1 au o structura similara cu cea a MHC I, fiind formate dintr-un lant beta 2
microglobulina asociat cu un lant greu de tip a.Identitatea de structura a moleculelor CD1 cu cele ale
MHC I clasice este scazuta.Astfel,domeniul a3 al CD1 seamna mai degraba cu cel al beta 2
microglobulinei decat cu cel a3 al MHC I.Nu exista practice homologie de secventa la nivelul
domeniului a1 si este extrem de limitata la nivelul domeniuluia2.Desi considera ca o molecula
MHC-like,homologia cu domeniul a3 arata ca CD1 este la fel de indepartata de MHC I ca si de MHC
II.
S-a aratat ca CD1b actioneaza ca un element de restrictive in prezentarea de lipide (acid
micolic),component ale peretelui bacterian al M.tuberculoSis.Alte studii au revelat prezentarea de
catre CD1 de glicolipide (liporabinomanan)derivate din M. leprae.Spre deosebire de peptidele
prezentate de catre moleculele MHC I clasice,prezentarea acestora antigene este indepartata de TAP-1
si TAP-2 si nu e sensibila nici la cloroquina(sugerand ca nu apare nici necesitatea unei acidificari
endosomale),demonstrandu-se ca procesarea antigenelor destinate CD1 este diferita fata de cea
utilizata de MHC I(celulele TAP deficient sunt capabile sa prezinte antigene sociate CD1).In ciuda
localizarii CD1 la nivel endosomal,prezentarea apare independent de HLA-DM.Practic,este vorba de o
a treia astfel de cale ,un system distinct ce prezinta etape intracelulare distincte si necesita molecule
distincte,capabile sa prezinte antigene neproteice Ly T.

38 APC-CELULE PREZENTATORE DE ANTIGEN (PAG 5,CURS 8)


APC-celule prezentatoare de antigen:in aceasta categorie functionala sunt incluse celule
diverse,apparent foarte diferite intre ele.Caracteristica lor comuna este aceea ca prezinta pe suprafata
lor moleculele MHC II.Implicit,aceste celule sunt capabile sa proceseze Ag-ul pe calea endocitica,sa-l
prezinte limfocitelor Th,dar, mai mult decat atat,ele trebuie,de asemenea,sa fie capabile sa furnizeze
acestor limfocitelor si nu semnal denumit co-stimulator.Doar un numar limitat de celule pot functiona
ca celule prezentatoare de antigen (APC) profesionale,datorita,datorita expresei de MHC II si de
molecule co-stimulatorii,celule care sunt astfel capabile sa activeze efficient limmfocitele Th.
Celulele prezentatoare de antigen profesionale include celulele dendritice (DC),limfocitele B si
monocitele/macrofagele.Aceste celule difera intre ele din punct de vedere al mecanismului de
preluare a AG-ului,al expresiei constitutive de MHC II si al activitatii co-simulatorii.O serie de alte
celule pot fi stimulate astfel incat sa exprime tranzitoriu MHC II,de obicei in cursul unui raspuns
inflamator:fibroblaste dermice,celule gliale (SNC),celule pancreatice beta,celule epiteliale
tiroidiene,dar si alte celule epiteliale,celule endoteliate sau mezenchimale.Aceste celule sunt capabile
sa actioneze ca APC-uri neprofesionale,pentru o perioada limitata de timp;incapacitatea lor de a oferi
semnele co-stimulatoare face ca rolul lot in activarea limfocitelor T sa fie limitat.
Celulele dendritice (DC) sunt principalele APC-uri,fiind capabile sa induca numai activare
limfocitara ci si teleranta.Chiar daca sunt celule relative putin numeroase,DCreprezinta o populatie
foarte heterogena.O prima clasificare le imparte in 3 grupuri mari: timice,conventionale si
plasmacitoide.DC timice joaca un rol important in procesele de selectie.
DC conventionale (numite si DC interdigitate )se gasesc obisnuit in organelle limfoide secundare,unde
functioneaza ca APC-uri profesionale.In functie de maniera in care ajung in organelle limfoide
secundare,sunt descries doua subtipuri majore:
A. DC derivate din gange-ajung in tesuturile limfoide via circulatia sanguine
B. DC derivate din tesut-ajung in tesuturile limfoide via circulatia limfatica.
Cum splina nu are circulatie limfatica,la nivelul ei se gasesc numai DC derivate din sange,in
timp ce ganglionii limfatici si MALT contin ambele timpuri de DC.Ambele subtipuri deriva
din precursori mieloizi sau din alti precursori hematopoietici.
In functie de expresia moleculelor CD4 si CD8 (moleculele nu par sa functioneze la nivelul
acestor celule),DC conventionale derivate din sange se impart in trei categorii:
a).CD8+(DEC205+-marker de dc murin):odata stimulate,produc cantitati crescute de IL-12,
induc diferentierea de limfocite Th1 si determina proliferarea limfocitelor Tc
b).CD4: se gasesc in special in zona marginala a splinei.
c).CD4-CD8-:se gasesc mai ales in ggl.
DC conventionale derivate din tesut sunt impartite in 2 categorii;
a)celulele Langerhans (LC) se gasec in epiderm;contin granule Birbeck(tubuli citoplasmatici
cu aspect striat,legati de membrane plasmatica,care contin lectine ce pot functiona in procesul
de endocitoza);
b)DC interstitiale,care se gasesc in aproape toate tesuturile periferice non-limfoide.
DC plasmacitoide (se numesc asa pentru ca precursorul lor,limfoid,seaman cu un plasmocit)
exprima B220(marker de celula B),contin RER bine reprezentat,exprima CD4 si
CD8,,IL-3R.Sunt localizate preferential in sange si ganglionii limfatici;sunt importante pentru
raspunsurile antivirale,deoarece sunt capabile sa recunoasca AND-ul sau ARN-ul viral prin
intermediul TLR7 si TLR9.Dupa activare,DC plasmacitoide prezinta Ag-ul si produc cantitati
importante de IFN I (IFNa si IFN beta).
La om,DC conventionale derivate din sange si din tesuturi sunt denumite celule DC 1,iar cele
plasmacitoide sunt denumite DC2.
De asemenea,DC pot fi impartite in DC mature si immature.Precursorii diferitelor subseturi
de DC migreaza in sange si insamanteaza tesuturi limfoide si non-limfoide,diferentiindu-se in
aceste locatii in DC immature.
DC immature+DC mature (vezi pagina 7 ,curs 8)
Monocitele/Macrofagele trebuie intai activate prin fagocitoza microorganismelor inainte sa
poarta exprima MHC II sau molecule co-stimulatorii.Macrofagele actioneaza ca APC uri mai
degraba pentru celulele T efector (activate) sau cu memorie.Limfocitele Th activate secreta
IFNy,care activeaza macrofagele si determina cresterea expresiei de MHC II ,inclusive pe
macrofagele si DC din vecinatate.
Limfocitele B exprima MHC II in mod consecutive,dar trebuie intai activate pentru a putea
exprima si moleculele co-stimulatorii.Reprezinta un APC foarte interesant si eficent,deoarece
va recunoaste si internalize antigenul cu ajutorul BCR,chiar sic and antigenul se gaseste in
concentratii foarte mici (de 100-10000 de ori mai scazute decat cele necesare pentru activarea
receptorilor endocitici).Ly B cu memorie exprima o cantitate mai mare de molecule
costimulatorii decat cele nave si sunt capabile sa determine o activare eficienta a limfocitelor
T.
Limfocitele B nu servesc ca APC-uri in raspunsurile immune umorale primare.

39 complexul TCR(CURS 5,PAG 2.


Asa cum s-a aratat in cazul lg-nelor,acestea sunt associate cu proteine membranare,heterodimerii
lg-a/lg-beta pentru a forma bcr.Similar,TCR (T idiotip) se asociaza cu molecula CD3,fformand
complexul TCR-CD3.Moleculele associate participa la transducerea semnalului,dar nu si la
interactiunea cu Ag.
Experimentele care au demonstrate asocierea membranara a TCR cu CD3 au fost urmate de altele care
au aratat ca CD3 este,de asemenea,necesar pentru insasi exprimarea heterodimerilor a beta si
gama,delta pe suprafata celulara.
Pierderea genelor responsabile pentru codarea CD3 conduce la imposibilitatea exprimarii intregului
complex.
CD3 este format din 5 tipuri de lanturi ,associate astfel incat sa formeze 3 dimeri:un heterodimer
format din lanturile gama () si epsilon un heterodimer format din lanturile si si un homodimer
format din lanturile (zeta)sau un heterodimer format din lanturile si .Lanturile si sunt codate
de aceeasi gena,dar difera la partea lor C- terminal datorita unei diferente in matisarea ARN-ului
(splicing) la nivelul transcriptului primar.
Lanturile ,, ale complexului CD3 sunt membri ai superfamiliei IG-nelor,fiecare continand un
domeniu extracellular Ig-like,urmat de un domeniu transmembranar si o lunga coada
intracitiplasmatica. Lanturile si prezinta cate o portiune extracelulara extrem de scurta(9aa),in
schimb,cozile lor intracitoplasmatice sunt foarte lungi:113 aa-lantul si 155 aa-lantul . Regiunea
transmembranara a tuturor lanturilor polipetidice contine reziduri de acid aspartic incarcate
negativ. Aceasta sarcina electrica permite complexului CD3 sa interactioneze cu unul sau doi aa
incarcati pozitiv apartinand regiunii trasnmembranare a fiecarui lant TCR.
Cozile intracitoplasmatice alea lanturilor CD3 contin secvente conservate de aa, numite motive de
activare(ITAM). Acest motiv este gasit si la nivelul altor receptori,inclusive la nivelul
heterodimerului Ig /IG si la nivelul receptorilor Fc pt IgE si Ig G. ITAM reactioneaza cu
tirozin kinase si joaca un rol foarte important in transmiterea semnalului . Lanturile ,, contin
cateun singur motiv ITAM ,in timp ce lanturile si contin cate 3.

40. Organizarea si rearanjarea genelor TCR.(CURS 6,PAG 6)


Intelegerea mecanismului a aparut odata cu identificarea a doua secvente conservate la
nivelul AND-ului din genomul celulelor germinale,fiecare dintre ele constand dintr-un heptamer si
un nonamer bogat in A si T ,separate de catre o secventa neconservata ,formata fie din 12 ,fie din
23 de perechi de baze azotate. Lungimea acestor ,,distantieri corespunde fie unei spire,fie a doua
spire complete a helixului ADN . Aceste secvente sunt intronice si se gasesc dupa fiecare segment
genic V,inaintea fiecarui segment genic J si la ambele capete ale segmentelor genice D. Intronii
descrisi functioneaza ca tinte de recunoastere-secvente semnal-pentru enzimele responsabile pentru
rearanjarea genelor si sunt denumite RSS.
Rearanjarea genelor este rezultatul actiunii mai multor enzyme ,numite generic,, recombinaze.
Primele astfel de recombinaze responsabile pentru procesele care au loc in limfocite au fost descries
in 1990 : genele RAG 1 SI RAG 2 codeaza proteine care,doar daca actioneaza impreuna,sunt
capabile sa induca rearanjarea VDJ SAU VJ.
Rearanjarile genelor V(D)J-destinate partilor variabile ale imunoglobulinilor-pot fi productive sau
non-productive. O rearanjare productive este aceea care va conduce la o secventa VJ sau VDJ care
sa poata fi transcrisa si apoi translata in intregime. O rearanjare neproductiva decaleaza cadrul de
lectura generand codoni stop care vor bloca translatia iar celulele vor fi eliminate prin apoptoza. Desi
se considera ca taierea AND-ului se face in mod precis la jonctiunea dintre exon si intronul
RSS,procesul ulterior de fuziune a segmetelor genice este adesea imperfect. Aceasta imprecizie
reprezinta o sabie cu doua taisuri. Pe de o parte, confera un imens avantaj limfocitelor,conducand la
generarea unui surplus de diversitate,dar,pe de alta parte,poate conduce la rearanjari neproductive.
Limfocitele sunt celule somatice diploid si contin deci atat cromosomi materni cat si paterni. Toate
genele implicate in codarea lanturilor pentru imunoglobuline(ca si cele pentru TCR-T cell
receptor,receptorul pentru antigen al limfocitului T) sunt gene dominante. Cu toate acestea,
limfocitelor nu li se permite decat utilizarea alelelor de pe un singur cromosom. Fenomenul(unic
limfocitelor),a fost denumit excluzie alelica. Singura reanjare care are loc simultan pe ambii
cromosomi este cea dintre genel DH si JH, toate celelalte desfasurandu-se fie pe un cromosom,fie pe
cel pereche. In acest fel,fiecare limfocit va retine doar cate o rearanjare productive VDJ si respective
VJ, astfel incat vor fi produse lanturi usoare si grele avand o parte variabila identica. Asamblarea lor
va conduce in final la obtinerea de receptori pentru antigen cu o specialitate unica.

41.GENERAREA DIVERSITATII TCR


Intre imunoglobuline si receptorul pentru antigen al celulei T(TCR) exista multe asemanari din punct
de vedere structural. Domeniile extracelulare care alcatuiesc cele doua lanturi sunt, ca si la Ig, constant
si variabile,intreaga portiune extracelulara a TCR seaman cu fragmentul Fab al anticorpilor9, iar
component dedicate transmiterii semnalului de activare este molecula constanta CD3, analoga cu
heterodimerii Ig si Ig.
Mecanismul de formare a receptorului pentru antigen al limfocitelor T prezinta foarte multe aspect
extreme de asemanatoare cu cel al formarii imunoglobulinelor,implicand,in esenta, rearanjari genice
V(D)J si diversitate jonctionala.Analiza lanturilor TCR demonstreaza de asemenea existent regiunilor
hipervariabile,responsabile pentru formarea efectiva a situsului de interactiune al receptorului.
Din aceste motive,am ales sa ne concentram in special asupra diferentelor de formare a celor doua
categorii de receptori. O prima deosebire notabila este reprezentata de existenta a doua tipuri de
TCR: TCR 1() si TCR 2(). Indiferent de tipul de TCR, acesta este asociat la nivel
transmembranar,prin legaturi electrostatice,cu aceeasi molecula CD3.
Exista 4 familii de gene la nivelul AND-ului din genomul celulelor germinale,dedicate cate unui
anumit tip de lant. Genele care codeaza lanturile si sunt grupate pe cromosomul 14(in alta regiune
decat genele pentru lantul greu al imunoglobulinelor), iar genele lanturilor si pe cromosomul 7.
Localizarea particulara a genelor ,intre genele V si genele J,nu este intamplatoare.Atunci cand
celula reuseste sa ajunga la o rearanjare productive a genelor pentru lantul ,genele lantului sunt
deletate; astfel,la nivelul unui anumit limfocit T, nu poate exista o expresie simultana de TCR si
TCR .
Reasortarea genelor se face sub influenta enzimelor codate de aceleasi enzyme RAG1 si RAG2,
sistemul de recunoastere a genelor este reprezentat de aceeasi secventa
heptamer/distantier/nonamer,fuziunea secventelor genice conduce la imprecizie jonctionala,la care se
adauga imprecizia insertionala. Existenta mai multor gene D sau J,grupate distinct,poate conduce la
unele diferente de rearanjare. Repertoriul TCR este,se pare,cel putin la fel de mare ca si al
imunoglobulinelor, mai ales datorita unei enorme variabilitati jonctionale si insertionale(regiunea N de
aditie, regiunea P de aditie). Aceleasi mecanisme reprezinta,in acelasi timp,si un factor de risc,putand
conduce la rearanjari neproductive care fie fac produsul nefunctional,fie fac ca secventa de AND sa nu
mai poata fi citita(introducerea unor codoni stop).
O diferenta importanta intre procesele de formare ale celor doi receptori este aceea ca,in urma activarii
antigenice, genele TCR nu sufera hipermutatii somatice.Absenta mutatiilor intamplatoare reprezinta
o masura de siguranta impotriva aparitiei limfocitelor autoreactive,cu atat mai importanta cu cat
limfocitele T au un system de recunoastere particular,care vizeaza nu doar antigenul-non self-ci si
molecula MHC self- care prezinta acest antigen.
Formarea TCR incepe in corticala timusului,intr-o etapa de dezvoltare a timocitelor cand acestea si-au
castigat expresia moleculei CD3,enzima TdT este de asemenea prezenta,dar nici una dintre moleculele
co-receptor(CD3 si CD8) nu au aparut inca- motiv pentru celulele sunt denumite dublu
negative(DN).(vezi pagina 13,curs 6).

42.MOLECULE CO-RECEPTORI B SI T(curs 5,pagina 2)


Desi recunoasterea complexului antigen/MHC este mediate doar de complexul TCR/CD3(din care
doar TCR are rol in recunoasterea propriu-zisa), alte molecule participa, de asemenea, la activarea
celulei T. Unele dintre acestea participa la intarirea legaturii dintre limfocitele T si celula
partener,altele participa la transducerea semnalului,altele le pot face pe amandoua. L T pot fi
impartite in 2 subpopulatii, in functie de exprimarea pe suprafata lor a moleculelor CD4 sau CD8.
Astfel, L T CD4+ sunt denumite L T helper si vor recunoaste antigenul prezentat de moleculele
MHC II. L T CD8+ sunt denumite L citotoxice si vor recunoaste antigenul prezentat de moleculele
MHC I. CD4 este o glicoproteina monomerica de aprox. 55 kDa, avand 4 domenii extracelulare
Ig-like, o regiune transmembrana hidrofoba si o coada intracitoplasmatica lunga, care contine 3
reziduuri de serina ce pot fi fosforilate. CD8 este in general un heterodimer ( cu lanturile unite
printr-o legatura disulfidica), dar poate exista sic a homodimer . Ambele tipuri de lanturi ale CD8
sunt glicoproteine scurte, de aprox. 30-38 kDa. Fiecare lant consta dintr-un domeniu extracelular
Ig-like, o regiune transmembranara hidrofoba si o coada citoplasmatica ce contine 25-27 aa,mai multi
dintre acestia putand fi fosforilati.
Atat CD4 cat si CD8 au 2 proprietati importante,care permit incaadrarea lor in categoria moleculelor
co-receptor: se leaga la complexul MHC-peptid si participa la transducerea semnalului.
In timp ce molecula CD8 pare sa se lege la o singura unitate MHC I, in cazul limfocitelor T helper,
CD4 se leaga mai intai la un dimer de molecule MHC II. Odata legat la moleculele MHC II, molecula
CD4 sufera modificari conformationale la nivelul domeniilor apropiate membrane celulare. Aceasta
permite interactiunea cu o alta molecula CD4(care a suferit aceleasi modificari),ceea ce va conduce la
formarea unor structuri tetramerice(4 molecule MHC II), iar apoi fenomenul poate lua
amploare.Acest tip de legatura,ca o matrice complexa,ar putea fi,in fapt,esential pentru transmiterea
semnalului.

CD19 face parte din molecula co-receptor a L B,impreuna cu CD21(receptorul pentru complement 2
sau CR2) si CD81.Rolul fiziologic al CD81 ramane necunoscut inca. CD19 poseda aa de tirozina la
nivelul cozii citoplasmatice,ce vor fi fosforilati ca raspuns la angajarea BCR, eveniment ce determina
si asocierea ln si fn la CD19. Stimularea CD19 se poate realiza si atunci cand CR2 se leaga la un
antigen opsonizat cu fragmente ale complementului. Daca aceste doua procese se produc simultan
(legarea BCR si a CR2), aceasta inseamna ca receptorul pentru Ag si co-receptorul L B sunt
co-legati(cross-linking), ceea ce conduce la o amplificare a semnalului de activare. CD19 ar putea
fi,de asemenea,util si pentru receptionarea ajutorului de la limfocitele Th.
O consecinta a co-legarii va fi exprimarea FcRIIB pe suprafata L B,foarte aproape de BCR; se
genereaza o co-legare ce va transmite un semnal inhibitor celulei(indica faptul ca este prezenta o
cantitate suficienta de anticorpi si nu este nevoie de productia unei cantitati suplimentare-vezi reglarea
RI de catre anticorpi).Mecanismul de supresie se bazeaza pe interactiunea dintre motivele structural
ITIM din coada citoplasmatica a FcRIIB si tirozina SHP-1.(curs9,pagina 9)

SUBIECT NR 43
ORGANE LIMFOIDE PRIMARE ( CURS 7)
Maduva osoasa si timusul sunt org limf primare ,la nivelul carora este desavarsita formarea
limfocitelor pana la stadiul in care acestea sunt mature si functionale, deci exprima si un receptor
pt Ag complet si corect format.
Stroma timica este formata din fibroblaste si celule ep dendritice ce alc. o retea
tridimensionala ,iar printre acestea se gasesc ly t in dezvoltare. Jonctiunea cortico med. este
populata de celule derivate din maduva hematogena , cum sunt macrofagele santinela si cel
dendr interdigitate. In regiunea ext a cortexului se gasesc cel doica , care au capacitatea de a
prelua aprox 50 de timocite impreuna cu care formeaza complexe multicelulare. In medulara
se gasesc corp Hassal. ( continuarea curs pg2)
SUBIECT NR 44 ( SINTEZA ARAB)
ORGANE LIMFOIDE SECUNDARE
Patogenii pot patrunde in organism pe mai multe cai si pot induce infectii; pt o recunoastere
eficienta exista organele limfoide secundare care au rol in activarea ly deoarece aici are loc
contactul cu Ag.
1) Ggl limfatici sunt structuri bine organizate prin care circula limfa si este cuplat cu vasele
limfatice care dreneaza limfa. Ggl ly are: o capsula fibroasa si apoi o arie corticala iar spre
ext o arie medulara; la randul sau corteul are o regiune cortex superficial si spre ext o
arie de cortex profund sau paracortex. Corteul superficial este o zona B dependenta si
contine majoritatea ly b , organizate in foliculi limfatici dar si alte tipuri celulare. Unii
foliculi au o zona centrala in care au loc proliferari intense ale ly b centru
germinal,acesti foliculi se numesc secundari fata de cei care nu au centru germinal si se
numesc primari. Foliculii primari au ly b mature naive
Centrii germinali se formeaza prin proliferare in urma stimularii antigenice a ly b ; sunt
zone de proliferare celulara intensa de selectie a plasmocitelor ce secreta Ac de mare
afinitate si de generare a ly b cu memorie
Aria paracorticala este zona T dependenta cu cel T si celule dendritice interdigitate
-ly t intra in ggl prin ly aferente ce este deschis in sinusul subcapsular ,fie pe la nivelul
venulelor (HEV)
-in medulara se gasesc : plasmocite, macrofage,cel dendritice
2) Splina cu pulpa alba ,pulpa rosie rol in prezentarea Ag circulante, depozit sangvin
3) Tesutul limfatic asociat mucoaselor MALT , BALT, GALT
SUBIECT NR 49
Ly T (pg9 curs 7)

% din ly t folosesc receptorul ,reprezinta populatia majoritara de ly t din piele


si epit intestinal si pulmonar. In piele reprezinta 1 % din totalul celulelor, sunt
denumite limfocite intraepidermale . Sunt cd4-cd8- (DN). Celulele din ep
intestinal si pulmonar sunt denumite intraepiteliale ,fiind cd8+
Celulele pot fi recirculate si raman fixate in tesuturi . Sunt capabile sa se lege
direct la Ag ,fara sa fie nevoie de procesare si prezentare ,deci intr-o maniera
MHC ne-restricatata; de asemenea se leaga de Ag ne-peptidice dp suprafata
micobacteriilor si la PPD intr-o maniera asemanatoare anticorpilor
Celulele pot liza o serie de celule tumorale intr-o maniera mhc ne-restrictata.
PPD prezinta o secventa similara cu cea a proteinelor de soc termic ale
mamiferelor . Aceasta sugereaza ca celulele ar putea avea rolul de a elimina
celulele self deteriorate dar si microbi . Localizarea particulara a acestora in
epitelii sugereaa ca sunt destinate sa raspunda unor antigene epidermice
sau intestinale formand un sistem de supraveghere la acest nivel

LyB1 (CD5+)
Celulele b1 apar in ontogenie inaintea celulelor b22 ,grupul major de ly b la om si
soarece .Ly b1 apar in cursul dezv. fetale , exprima IgM, aproape deloc IgD si se
remarca prin prezenta pe suprafata a moleculei CD5.Aceasta nu este
indispensabila pt dezv lyb si reprezinta mai degraba un marker al ly Th
Celulele B1 se gasesc in cantitati foarte mici in majoritatea organelor limfoide ,
localizate cu predilectie in cavitatea peritoneala si pleurala
Populatia b1 raspunde destul de prost la Ag proteice ,dar mult mai bine la
CARBOHIDRATI . Prezinta pe suprafata Ig M, dar celulele nu sufera
hipermutatii somatice sau comutari de clasa; ca urmare Ac produsi de aceste
celule sunt de mica afinitate . Repertoriul lor restrans le permite sa faca fata unui
nr restrans de patogeni cu care organismul se intalneste mai frecvent in viata
precoce
LyB Cd5+ nu necesita ajutorul Ly Th si sunt responsabile pt nivelul de IgM din
serul normal ; de asemenea aceste celule sunt responsabile pt producerea "Ac
naturali". Pe de alta parte ,foarte multe din leucemiile limfocitice cronice apar
din acest subset ( pg12 curs 7)
Subiect nr 47 (pg4 curs 9)
Calea de semnaliare intracelulara desclansata de TCR
Rezultatul angajarii unui nr suficient de molecule tcr si a formarii SMAC este reprezentat de
recrutarea de proteine cu rol de transducere a semnalului si activarea unor domenii cu rol de
semnalizare. Multiple cai de semnalizare care sunt declansate prin legarea TCR, cai ce se
vor intrepatrunde cu cele declansate de moleculele co-receptor si co-stimulatorii; la
acestea se adauga si molecule adaptor ,proteine non enzimatice .
Lanturile cd3 nu prezintan proprietati catalitice intrinseci insa contin motive ITAM si astfel
servesc ca substrat pt fosforilarea aa de tirozzina de catre protein kinaze lck si fyn; in conditii de
repaus aceste kinaze sunt mentinute inactive . Activarea celor doua va fi efectuata de cd5,
exprimata pe suprafata tuturor leucocitelor. Lck si fyn activate vor permite in continuarea
recrutarea ZAP 70.
ZAP 70 va determina activarea unor molecule adaptor care vor furniza legaturi esentiale
catre molecule intermediare ce transduc semnalul TCR. Una din cele mai imp molecule este
VAV1 ,aceasta are in componenta un domeniu care se leaga la citocheletul de actina. O alta

enzima activata de zap 70 este PLC-care activata va putea hidroliza un lipid membranar
PIP2 in mesagerii secundari IP3 si DAG . IP3 se leaga la un canal de calciu
determinand eliberarea acestuia din depozite, ulterior calciul se va lega de calmodulina
care va activa mai departe calcineurina. Calcineurina va defosforila unii membri ai
familiei NFAT in special NFATc care traverseaza membrane nuclear si formeaza
NF-ATn-nuclear
Calciu actioneaza si asupra DAG care va activa PKC . Fosforilarea ZAP 70 a proteinei
LAT determina recrutarea PI3K. PI3K fosforileaza PIP2 si il converteste in PIP3; tot
PI3K va actiona asupra altor doua cai implicate in activarea ly t : calea de
semnalizaren prin p 38 si calea SAPK/JNK, in final acesta va conduce la activarea
factorului de transcriptie c-jun
Ras este o proteina a carei activitate este controlata de statusul de fosforilare a
nucleotidelor de care este responsabil GEF . Ras-GDP este inactiv si este necesara
interventia GEF .
Fosforilarea LAT de ZAP70 conduce la activare unui GEF si mai departe la activarea
RAS care va declansa o cascada de MAPK-kinaze ce include raf, MEK si ERK.
Aceasta cascada duce la activarea c-myc si c-fos= transcriptia unor noi gene
Legarea cd28 la b7 conduce la recrutarea PI3K care va genera PIP3. CD28 determina
hiperfosforilarea VAV1 , producandu-se agregarea rafturilor membranare in jurul
TCR/CD3, in final are loc activarea c-fos si c-jun care se vor combina pt a forma AP1

SUBIECT 46
a) Semnale co stimulatorii ( curs 9 pg2)
Cea mai importanta pereche de molecule este cea formata de cd28 dp suprafata ly
t si b7 dp suprafata apc-urilor. Legarea cd28 este critica pt activarea ly nave caci
in absenta co stimularii legarea tcr va conduce la apoptoza sau anergie. Odata cu
angajarea tcr ,expresia cd 28 este amplificata ,iar celulele ies din faza g 0 si intra
in ciclul cellular,efectele se vor reflecta in secretia de cytokine. Nu in ultimul rand
cd 28 induce expresia ICOS sau 4-1BB si CTLA4 precum si a molecule
cd40L,foarte imp. pt interactiunea dintre ly t si b
CD28 se leaga cu afinitate moderata la doi liganzi B7-1 si B7-2 care au kinetici
diferite. B7-2 creste rapid si expresia poate dura 96 h in timp ce B7-1 apare doar
dupa 48h si rezista 72h
B7-1 si 2 au functii co stimulatoare a ly t in procesul de proliferare si secretie de
IL2 si IFNgama. B7-2 va determina cresterea secretiei de limfotoxina a, in timp
ce B7-1 favorizeaza secretia de GM-CSF
ICOS nu poate fi legat decat de ICOS, acesta este exprimat doar dupa co
stimularea prin cd28. ICOS va determina cresterea sintezei de IL-10, o
citokina importanta pt diferentierea ly b.
CTLA4 are o homologie de structura de 75% cu CD 28 si prezinta o afinitate de
legare pt moleculele B7 de 10-20x mai mare. El apare pe suprafata ly t dupa
leagarea TCR. CTLA4 poate recruta SHP-2 ,iar aceasta enzima se leaga la un
motiv ITIM (inhibitor) al cozii intracitoplasmatice a CTLA4
CD40L este membru al superfam TNFR.Legarea la mol. cd40 dp suprafata
ap-urilor reprezinta e etapa imp de pregatire a ly nave pt activare.
CD27 este exprimat de majoritatea ly Th si Tc resting din sangele
periferic.Ligandul lui cd27 este cd70, exprimat atat de ly t cat de ly b ca
raspuns la stimularea Ag. Rolul lui cd 27 este important pt generarea de ly t cu
memorie

b) Expansiune clonala vs anergie (pg 8 curs 9)


Odata ce un ly b matur naiv ajunge in periferie va supravietui cateva zile dupa care va
intra in apoptoza. Singura sansa de salvare este reprezentata de contactul cu Ag si de
natura acestuia. Daca ag este t-dependent si ly b este activat cu success de ly th, atunci
urmeaza proliferarea si diferentierea ly b . Vor fi produse atat plasmocite cat si
cellule cu memorie si va fi obtinut un RI umoral. Daca ag este unu t-independent , vor fi
generate plasmocite fara comutare de clasa , astfel plasmocitele vor produce Ac de clasa
M si nu vor apare cellule cu memorie. Daca receptorul celulei b se leaga la un auto
Ag ,acel ly b va fi deletat prin apoptoza sau I se va induce o stare de anergie.

SUBIECT 48
SUPERANTIGENE curs 11
Sunt proteine care se leaga simultan 1) la nivelul unor situsuri constante,situate in afara
cupei mhc2 ,fara sa fie nevoie de o procesare a Ag si 2) la niv unor CDR2 ale unor
lanturi TCRbeta. SuperAg realizeaza deci o leg intre tcr-ul dp un anumit ly t si molecula
mhc2 dp suprafata unui APC legatura care ignora peptidul prezzentat de mhc.
Denumirea de superAg subliniaza faptul ca un nr mare de ly t sunt activate ne-specific
simultan. Ca urmare RI care rezulta are o amplitudine foarte mare. SuperAg sunt
mitogeni depedenti de mhc2 , acestea pot fi exogene (produsi ai unei bacterii care se
replica) endogene (produsi ai unor virusuri integrate)

Ag T independente (curs 11 pg 3)
Pot fi impartite in doua categorii tip 1 si tip2 ,avand caracteristici diferite. Daca rasp lyb
fata de ag Ti-1 pot apare in conditii de complete absenta a contactului cu Th si a
citokinelor, rasp fata de Ti-2, desi nu necesita contact intercellular, necesita ajutor din
partea unui set de cytokine.
Ag Ti-1 : la concentratii crescute, se comporta ca activatori policlonali ai ly b , sunt
considerate mitogeni ai acestor cellule ,se leaga la aceste cellule altundeva decat la
BCR. Chiar si la cantitati mici de Ag ,activarea ramane complet independent de
ajutorul ly Th. De asemenea aceste Ag pot activa si ly b imature.
Ag Ti-2: sunt adesea molecule liniare cu greutate mol. mica , cu epitopi repetitive. Fiind
greu de procesat, ai tendinta de a persista pe suprafata macrofagelor pt perioade lungi de
timp. Actioneaza ca Ag multivalente ce se leaga cu o aviditate inalta la receptorii pt
Ag dp suprafata unui ly b , realizand fenomenul de legare incrucisata. Se crede ca
prin intermediul acestui fenomen se ajunge la o stimulare prelungita a ly b . De
subliniat este faptul ca ag Ti-2 activeaza ly b intr-o maniera specifica
Alte Ag t-independente like : unele virusuri contin epitopi care nu se incadreaza in nici
una dintre categoriile de ag t independ. mentionate. Exemplu , o glicoproteina de
suprafata a VSV poate genera un RI in absenta complete oricarui contact cellular ,
precum si a citokinelor , comportandu-se ca un Ti-1.

SUBIECT 50
MATURIZAREA CELULELOR B IN MADUVA OSOASA SI PROCESELE DE SELECTIE
(curs 7 pg 9)
Celula pro-b prolifereaza in maduva osoasa , in acest stadiu exprima CD45R si molecula CD44,
ceea ce va promova in continuare interactiunea dintre c-kit si SCF de pe celulele stromale. Stadiul
pro-b poate fi divizat in 2 etape : pro-b precoce si pro-b tardiv. In stadiul pro-b precoce incep
rearanjarile DJ simultan pe ambii CRS 14. In stadiul pro-b tardiv , ca urmare a fenomenului de
excluzie alelica , urmatoarea rearanjare V-DJ are loc doar pe unul din cei doi crs; tot in acest
stadiu ca urmare a interactiunii c-kit si SCF celulele pro-b sunt stimulate sa exprime IL-7R.
Stadiul PRE-B marcheaza asocierea primei gene constante la segmentul genic rezultat din
fuziunea VDJ. Totodata o cantitate redusa de lant u va fi exprimata pe suprafata , asociate cu
un lant L surogat format din doua segmente peptidice, numite V-pre-B si respectiv
Asamblarea a 2 lanturi si a doua lanturi V pre-B/5 conduce la formarea receptorului
celulei pre-b. Acest receptor este asociat cu heterodimerii Iga si impreuna formeaza pre-BCR.In
stadiul pre-b rearanjarile VDJ sunt stopate si din acest moment incep rearajarile pt lanturile
usoare.
Celulele B imature : o serie de eperimente au aratat ca cel ly b imature pot recunoaste si lega
Ag dar aceasta legare conduce la o inactivare de lunga durata si nu la expansiune si diferentiere.
Ly b imature interactioneaza cu moleculele self din maduva osoasa , aceasta particularitate este
foarte imp. pt dezv tolerantei la self. Daca ly b imatur este expus la o molecula self ,acesta va
muri prin apoptoza-deletie insa daca leaga Ag solubile ,celulele sunt inactivate ,nu deletate
( sunt anergizate) Inactivarea ly b imature autoreactive se numeste selectie negativa
Celulele B mature : acest stadiu apare predominant in maduva osoasa dar poate sa se produca si
in organe limf secundare. Caracsteristica acestei etape este co-epresia de IgM si IgD. Multi
factori transcriptionali actioneaza in timpu dezv celulelor hematopoietice ,ex : E2A, EBF,
BSAP,Sox-4

SUBIECT 45 ( din subiectele de la arab) sau vezi curs 7


Dezv ly t in timus este un proces complex , multistadial. Celulele stem limfoide migreaza din
maduva osoasa in timus , aici precursorii T sufera o mutatie rapida care devine locul celei mai
intense activitati mitotice din organism. La inceputul formarii lor, timocitele sunt DN deoarece nu
exprima nici una dintre moleculele co-receptor
Selectia pozitiva a timocitelor DP are loc la nivelul cortexului profund si este mediata de
celulele epiteliale corticale care eprima molecule mhc 1 sau 2. Celulele ep. Corticale formeaa prin
prelungirile lor o retea care stabileste contacte stranse cu timocite DP. In locurile de contact au
loc interactiuni intre mol. TCR dp timocite si MHC self exprimate de celulele epit. din corticala.
Vor fi selectate pozitive doar timocitele care exprima receptori capabili sa recunoasca mol MHC.
In plus selectia poz determina si fenotipul de suprafata al ly t. Timocitele DP care exprima TCR
care recunoaste moleculele mhc2 ,inceteaza sa mai exprime mol co-receptor cd4 si raman doar
cd8 pozitive. Ti0mocitele DP cu TCR specific pt moleculele mhc 2 pierd molecula cd8 si
continua sa exprime doar cd4. Deci specificitatea TCR determina tipul de molecula
co-receptor . care va fi exprimata de ly t mature . Toate timocitele cu rec TCR care nu recunosc
mol mhc self exprimate pe suprafata cel. Epiteliale corticale, esueaza selectiei pozitive si mor
prin apoptoza. Rezultatul final al selectiei pozitive este aparitia unei populatii de timocite MHC
self restricate; astfel selectia poz este suportul restrictiei mhc a limfocitelor. Ly t mature sunt
capabile sa raspunda doar la Ag prezentate de molecule mhc self exprimate de catre celulele
prezentatoare de Ag. In plus selectia poz determina tipul moleculelor co receptor care vor fi
exprimate de ly mature.
Selectia negativa consta in eliminarea timocitelor care exprima receptori TCR cu specificitate
pt Ag self (altele decat mhc) prezente in timus. Acest proces de selectie este mediat de celulele
prezentatoare de Ag din timus , cele mai importante fiind macrofagele santinela si celulele
dendritice prezente in nr mare la jonctiunea cortico medulara. Selectia negativa elimina timocitele
reactive si permite maturarea celulelor self tolerante. Astfel in medulara timusului ajung doar
timocite mono pozitive ( cd4+ cd8- sau cd4- cd8+) mhc self restrictate si self tolerante.Aceste
celule mature vor fi exportate in scurt timp in periferie, alaturandu-se pool-ului limfocitelor t
periferice

Subiectele se gasesc in cadrul cursurilor 10 ( Rspunsuri immune mediate celular )


i 11( SuperAg)

57.Transmiterea semnalului mediata de receptorii pentru citokine


58.Antagonisti ai citokinelor; Cross-reglarea citokinelor
59.Secretia de citokine de catre limfocitele Th1/Th2/Th17
60.Boli in relatie cu citokinele. Terapii bazate pe citokine
61.Diferentierea celulelor T. Efectori
62.Celule efectorii in raspunsurile imune mediate celular (CTL, NK, macrofage, T DH)
63.Diferente intre CTL si precursorii CTL
64.Mecanismele de liza ale celulelor tinta

57. Receptorilor din clasele I si II le lipsesc domeniile tirozin-kinazice.Paradoxal, primele


evenimente care are loc dupa interactiunea citokina-R este reprezentat de o serie de
fosforilari ale tirozinelor. ( exemplificam ptr IFN R ).
IFN ii au rol in combaterea virusurilor, prin inhibarea replicarii celulelor respective.
Totusi, IFN are un rol central in procese imunoreglatoare( reglarea fagocitozei de catre
mononucleare, comutarea de clase spre sublcalse de Ig G si stimularea/inhibarea catre
anumite sublclase de LyT.
Actiuni: A. Cuplarea citokinei => dimerizarea receptorului
B. La subunitatile R se
asociaza diferite PTK inactive Asocierea Jak se face spontan, fara
---- la lantul se legarea citokinei
asociaza Jak-1
----la lantul se asociaza Jak-2
C. Asocierea a 2 Receptori si activarea Jak dupa legarea citokinei
D. Jak-1 si 2 se foforileaza reciproc si se activeaza
E. Jak activate fosforileaza tirozine de la nivelul lanturilor
receptorului.
F. La tirozinele fosforilate se leaga STAT
G. STAT sunt fosforilate de catre Jak( la nivelul tyrozinei) si se desfac
de la nivelul receptorilor, indreptandu-se spre nucleu. Apoi dimerizeaza si sufera o
fosforilare suplimentara ( la niv serinei) cee ace conduce la activarea complete a
dimerului ca factor transcriptional.
H. STAT translocate in nucleu induce expresia unor gene care contin
secvente reglatorii potrivite la nivelul promotorilor.
Fiecare grup de cytokine activeaza gene specific in anumite celule .
58. Antagonistii citokinelor sunt proteine care blocheaza activitatea biologica a
citokinelor.Acestea actioneaza in 2 moduri:
1. se leaga de un R ptr citokina si blocheaza accesul citokinei,dar nu transmit nici un
semnal
2. se leaga la citokina si o inhiba.
Cel mai bine caracterizat inhibitor este IL-1 Ra= antagonistul ptr IL-1, care se leaga la R
dar nu determina transmiterea niciunui semnal, in schimb blocheaza legarea adevaratului
ligand. Joaca un rol in reglarea intensitatii raspunsului inflamator. Multi antagonisti se
gasesc in sange ca urmare a clivarii enzimatice a domeniului extracel a R ptr cytokine
IL-2, IL-4, IL-7, IL-6, IFN, TNF-, TNF-. Cel mai bine caracterizat este s-IL-2 r
( receptor solubil ptr IL-2), care este si un marker al activarii cornice a Ly T, de ex in
imunitati, reactii de respingere transplant, sau SIDA. Astfel IL-2 se leaga la R solubil,
inhiband fucntia sa.
Unele virusuri produc - proteine care se leaga la citokine
- Proteine care seamana cu citokinele si se leaga la R,de ex
poxviridae produc proteina solubila de legare a TNF si a IL-1
( care sunt responsabili cu inflamatia, astfel ca poxvirusurile
inhiba inflamatia), astfel patogenul poate supravietui.
Cross-reglarea citokinelor se refera la stimularea subsetului de Ly T de catre citokinele
secretate de acel subset coroborat cu inhibarea celuilalt set.
De ex. IFN( Produs de Th1) inhiba Th2,dar are efecte si asupra unor celule tinta, in
relatie cu Th2.
Cross-reglarea explica de ce in cazul unui RI umoral, reactiile de hipersensibilitate
intarizata nu apar sau sunt foarte scazute in intensitate.
Aceasta reglare are la baza 2 factori transcriptionali, T-Beta si GATA-3. T-Beta determina
activarea Th1, prin secretia de IFN, iar GATA-3 determina activarea Th-2, prin secretia
de IL-4.

59. Th1- secreta IL-2, IFN , SI limfotoxina -> raspunsuri mediate celular si patogeni
intracelulari
Th1 determina macrofagele sa secrete citokine in plus, sa fie
fagocite mai potente, cresc productia de NO, le determina sa fie capabile de ADCC( citotoxicitate
dependenta de Ac). Th1 determina II si a moleculelor TAP. Activarea Ly Tcitotoxice sustintuta prin
IL-2, IFN si contactului CD40-CD40L amplificarea expresiei MHC.
Th2-secreta IL-3, IL-4, IL-5, IL-6, IL-10, IL-13->sustin Ri umorale ptr eliminarea patogenilor
extracel.
Th2 are rolul de a stabili contactul cu LyB prin CD40-CD40L. IL-4 SI 5
determina comutarea de clasa catre Ig A, E, G4 ( nu determina activare de complement sau ADCC=>
neutralizare in absenta inflamatiei). IL-5 importanta ptr diferentierea si cresterea eosinofilelor.
IL-3,4,10 activeaza mastocitele, care pot da reactii alergice. IL-10 inhiba functia macrofagelor si
secretiua de IL-12, inhiba MHC IIsi B7 de pe DC ( cel.dendritice),dar le amplifica pe LyB
Th17 - secreta citokine din fam IL-17 (in special IL-17a SI IL-17f), IL-22.Acestea sunt citokine
pro-inflamatorii, actionand in special la niv. Situsurilor imune. Hipersecretia acestor citokine se
intalnesc intr-o serie de boliautoimune ( artrita reumatoida, scleroza multipla, psoriazis si
IBD-INFLAMMATORY BOWEL disease).
IL-17 stimuleaza multe celule ale apararii nespecifice ( mai ales PMN neutrofile) dar si epiteliale,
endoteliale, determinand sinteza de IL-1, IL-6, si TNF, care conduc la inflamatie.
IL-22 determina celulele mucoasei sa sintetizeze produsi antibacterieni, care apara suprafata
mucoaselor.
ASTFEL, subseturile de CD4+ nu se suprapun in generarea raspunsurilor imune, fiecare luptand cu
patogeni diferiti, moduland RI in mod diferit.

60. Defectele retelei reglatorii care controleaza expresia citokinelor conduc la afectiuni.
Infectii cu bacterii Gram ( E.coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter aerogenees,
Neisserii) Raspunsul imun este directionat la liza bact6eriilor, cu elimnare de endotoxina
care derermina soc endotoxic caracterizat prin scaderea TA, febra, diaree, coagulare
vasculara diseminata. Rezolvare: prin Ac monoclonali care blocheaza Receptorii ptr
cytokine ( IL-1 SI TNF) sau inhibitor de IL-1(IL-1Ra). Unele microorgsm secreta
toxine( superAg) recunoascute doar de V al TCR, deci de multe Ly Th, asadar un Super
Ag activeaza pana la 25% din Ly Th( De ex Tsts-toxina socului toxic stafilococic)
Neoplazii( limfoide, mieloide, dar si a unor organe solide). De ex in mixomul cardiac,
secretie crescuta de IL-6, cu effect de stimulare autocrine.
Inhibarea clonarii Ly, de ex Trypanosoma cruzii(protozoar), urmata si de o scadere de 90% a
CD25 ( IL-2R).
Lepra evolueaza in functie de tipul de aparare, astfel ca daca se activeaza Th1, vorbim de
forma tuberculoida, mai usoara, iar in cazul activarii Th2, raspunsul este predominant
umoral, bacteriile sunt disseminate in macrophage, hipergammaglobulinemie=> infectie
diseminata a oaselor, cartilajelor si nervilor.
Virusul ebstein-Barr secreta vIL-10, care semana cu IL-10, inhiband activarea Th1.
Terapiile bazate pe cytokine incearca sa resolve o serie de patologii care au substrat molecular.
De exemplu:
o Artrita reumatoida se poate trata cu Ac monoclonali contra TNF receptor
o ( Interferon ) se pot rezolva boli precum hepatita B,C,Sarcom Kaposi, melanomul.
o Interferon in sclerozele multiple
o G-CSF, care stimuleaza sinteza de granulocite(neutrofile), ajutand orgs in lupta cu
cancerul
o GM-CSF-producerea celulelor liniei mieloide
o IL-11 creste sinteza placheteleor, dupa transplantul medular
o Eritropoietina, creste sinteza de eritrocite
61. Efectorii RI- impartiti in 2 categorii:
1) Celule efector cu efect citotoxic direct- elimina intrusul prin moartea directa a celulei.
Acestea sunt Ly T AG specific (CTL) si NK+ macrophage.
2) Celule CD4 + - rol in reactiile de tip intarziat.
Celulele efector se diferentiaza de cele nave: de ex. Nu au nevoie de semnal co-stimulator, isoforma
CD45RO de pe celulele cu memorie se asociaza mai bine cu complexul TCR si co-R sai decat
CD45RA de pe nave.=> Activare mai usoara, chiar in lipsa lui B-7, chiar si pe APC neprofesionist.
62. CTL sunt generate ca urmare a activarii LyT CD8+. Rol important in eliminarea selfului
alterat( cel. Infectate viral, celule tumorale) si respingerea grefelor; sunt MHC I restrictate( toate
celulele nuclate au MHC I => recunosc selful alterat de pe aproape toate celulele orgs.
Raspuns CTL in 2 etape: 1. Ly Tc nave si se diferentiaza in CTL
2. CTL efectorii se cupleaza la MHC I de pe
celula afectat si o ucide.
CTL+ celula tinta=conjugat. In cateva minute, etapa energofaga, Ca dependenta, care duce la apoptoza
celulei( in ore), intre timp CTL detasandu-se de celula tinta.
CTL prezinta electrono-dense- contine perforine si granzime. Precurosorii CTL nu au. Perforinele
(monomeri) in contact cu M celulei tinta formeaza polimeri- gauresc Membrana( cam ca C9 de la S.
complement). Intrarea granzimelor in celula determina fragmentarea nucleului ( prin atasare la R
manoza 6 fosfat). Determina si fragmentea AND viral din cel.respectiva. Unele CTL nu au aceste
enzime, dar ucid prin intermediul FAS- proteina semnal. Ambele cai determina moarte celulara prin
CASPAZE (cistein-aspratat-proteaze) .
FasL se gasteste pe CTL, Fas pe celula tinta !
NK ucid celulele tumorale si infectate viral in mod asemanator CTL. Daca CTL necesita activare,
NK este o celula citotoxica innascuta, prezentand mereu granulatii mari in citoplasma. Ucide la fel.
Diferentele fata de CTL : NK nu exprima R ptr Ag, nici CD3, recunoastreea tintelor nu este MHC
restrictata, celuleleNK nu genereaza memorie imunologica.
Nk recunoaste celulele alterate prin modificarea balantei de semnale activatoarea si inhibitoare, celula
avand Receptori pentru ambele tipuri de semnale. Exista semnale activatoarea solubile (IL-12, IL-15,
IFN , si TNF). Receptorii au cozi intracitoplasmatice cu motive ITAM ( ca la CD3) sau
ITIM( inhibitorii).
MAcrofagele impreuna cu monocitele formeaza sistemul fagocitelor mononuclare. Sunt capabile de
migrare, citoplasma este bogata in lozozomi, ucid prin digestie lizozomala; sunt APC profesioniste,
prezinta Ag in cupa MHC II, activand Ly T ( APC mai sunt : LyB, cel dendritice)
Ly T helper
Th1- secreta IL-2, IFN , SI limfotoxina -> raspunsuri mediate celular si patogeni intracelulari
Th2-secreta IL-3, IL-4, IL-5, IL-6, IL-10, IL-13->sustin Ri umorale ptr eliminarea patogenilor
extracel.
Diferentierea intre cele 2 subtipuri: data de micromediu, deci de APC
Stimulare cu IFN SI IL-12, IL-27 => Th1
Costimularea cu CD28-B7-1
Stimularea cu IL-4 => Th2
Costimularea cu B7-2
Odata realizata activarea, clasele nu se mai pot schimba. Activarea de la TH0 spre dureaza 48-72
ore
o Th1 determina macrofagele sa secrete citokine in plus, sa fie fagocite mai potente, cresc
productia de NO, le determina sa fie capabile de ADCC( citotoxicitate dependenta de Ac).
Th1 determina II si a moleculelor TAP. Activarea Ly Tcitotoxice sustintuta prin IL-2, IFN si
contactului CD40-CD40L amplificarea expresiei MHC.
o Th2 are rolul de a stabili contactul cu LyB prin CD40-CD40L. IL-4 SI 5 determina comutarea
de clasa catre Ig A, E, G4 ( nu determina activare de complement sau ADCC=> neutralizare
in absenta inflamatiei). IL-5 importanta ptr diferentierea si cresterea eosinofilelor.
IL-3,4,10 activeaza mastocitele, care pot da reactii alergice. IL-10 inhiba functia macrofagelor
si secretiua de IL-12, inhiba MHC IIsi B7 de pe DC ( cel.dendritice),dar le amplifica pe LyB.
63. Tc naiv nu e capabil de ucidere= precursor CTL. Generarea de CTL functionale necesita 3 pasi
1) Semnal specific prin TCR ( ca urmare a recunoasterii complexului MHC
PROLIFERARE SI
I/Ag )
DIFERENTIERE
2) Co-stimulare, prin CD28, care se leaga la B7 de pe APC
SPRE CTL
3) Semnak indus de IL-2 asupra receptorului de mare afinitate ptr IL-2(CD-25)
MAjoritatea CTL necesita IL-2 suplimentar, deobicei secretat de Th1( desi cele 2 celule nu
interactioneaza in mod direct, activarea amn2rora este modulata de IL-2)

64.Mecanismele de liza celulara difera dla fiecare celula a sistemului imun:


Ly T, dupa activare secreta o serie de citokine care directioneaza raspunsul imun in celular sau umoral,
Th1 mediind calea celulara, prin cresterea potentei fagocitelor, iar Th2 determina cresterea potentei
LyB, mediind calea umorala a RI, prin schimbari de clasa, secretie de Ac.
Macrofagele sunt celule situate la granita dintre SI specific si cel nespecific, ucigand prin fagocitoza,
fiind si APC profesioniste.
Ly T CD8 activate ( CTL ) ucid prin perforine si granzime . Perforinele (monomeri) in contact cu M
celulei tinta formeaza polimeri- gauresc Membrana( cam ca C9 de la S. complement). Intrarea
granzimelor in celula determina fragmentarea nucleului ( prin atasare la R manoza 6 fosfat).
Determina si fragmentea AND viral din cel.respectiva. Unele CTL nu au aceste enzime, dar ucid prin
intermediul FAS- proteina semnal. Ambele cai determina moarte celulara prin CASPAZE
(cistein-aspratat-proteaze) .
NK ucid celulele tumorale si infectate viral in mod asemanator CTL. Daca CTL necesita activare,
NK este o celula citotoxica innascuta, prezentand mereu granulatii mari in citoplasma. Ucide la fel.
Diferentele fata de CTL : NK nu exprima R ptr Ag, nici CD3, recunoastreea tintelor nu este MHC
restrictata, celuleleNK nu genereaza memorie imunologica.
Nk recunoaste celulele alterate prin modificarea balantei de semnale activatoarea si inhibitoare, celula
avand Receptori pentru ambele tipuri de semnale. Exista semnale activatoarea solubile (IL-12, IL-15,
IFN , si TNF). Receptorii au cozi intracitoplasmatice cu motive ITAM ( ca la CD3) sau
ITIM( inhibitorii).

BILET 65-LIMFOCITE CU MEMORIE

-dupa raspunsul imun celulele efector sunt eliminate prin interactiunea Fas-FasL
-celulele T activate exprima atat Fas cat si FasL,ceea ce inseamna ca Ly folosesc
aceeasi interactiune ucigandu-se reciproc odata ce Ag a fost inlaturat
-celulele care supravietuiesc sunt sau vor da nastere Ly cu memorie ce
supravietuiesc dupe terminarea RI si se for stabili in tesuturi

Proprietati( intermediare intre Ly naive si Ly efectorii):


- Ly cu memorie se gasesc in repaus ca si Ly naive
- localizarea ly cu memorie + efectorii->circula prin organism si pot intra si in
tesuturi
-localizarea ly naive->circula doar in ganglionii limfatici
-activarea celulelor cu memorie necesita co-stimularea minima
-moleculele de adeziune:-exprima pe celulele cu memorie efector(aceleasi ca la
nivelul cel. efector)/ exprima pe celulele cu memorie centrale(seamana cu cel.
naive)
-durata de viata lunga
-ly t cu memorie mai rapide si eficiente decat ly care participa la RI I

Generare celule T cu memorie

-doua molecule importante in generarea ly T cu memorie: IL 7, CD27


-doua populatii diferite ->celule cu memorie centrale( aceste celule sunt
recilculate prin ggl limfatici si rezista in stare de repaus in org. limfoide secundare,
este un proces mult mai lent decat cel declansat de celulele cu memorie defector)
-celule cu memorie efector( este amplificarea expresiei unui set diferit de
molecule, care sa le permita migrarea in tesuturi periferice si in situsuri inflamatorii
-un set de molecule permite celulelor sa migreze in piele si altul in mucoase

- ly cu memorie pe masura ce imbatranesc tind sa se acumuleze in sange si


splina

BILET 66 LIMFOCITE REGLATOARE


-Ly T capabile sa deprime raspunsurile altor limfocite
-Celulele T reg naturale sunt CD4 si CD 25 ,reprezinta o line distinsa de celule T ,
selectata in timpul dezvoltarii timice
-au rol de a mentine toleranta fata de self,deprima reactia grefa contra gazda, RI
fata de celulele tumorale,alergeni, patogeni precum si RI fata de transplante
-necesita IL-2 pt mentinerea populatiei celulare si activare, afinitate crescuta pt
complexele MHC II /peptid self,pot suprima si celulele dendritice si celulele nk
-amplificarea Treg: de imp.in tratamentul afectiunilor autoimune,pt anihilarea
rejetului allogrefelor
-depletia Treg:amplifica raspunsurile imune,fata de vaccinuri tumorale sau fata de
alti patogeni precum HIV
- in cadrul ly t cD4+ au fost identificate 2 tipuri de celule cu activitate
supresoare:Tr1 si Th3

BILET 67-Celule NK,NKT-IMPORTANTA, CATEGORII DE RECEPTORI

NK-natural killers
-au fost in trecut asemanate cu niste limfocite mari,granulate cu activitate
citotoxica impotriva unei game variate de celule tumorale
-importante impotriva unor celule tumorale si impotriva celulelor infectate
cu virusuri
-constituie 5-10 % din nr total de limfocite din sangele periferic
-nu prezinta pe suprafata membranei molecule sau receptori care
diferentiaza Ly T DE Ly B
-pot recunoaste o potentiala tinta in 2 modalitati (prezinta receptori proprii
care pot distinge celulele afectate cu ajutorul celulei MHC I / prezinta receptori
CD16 capabili sa recunoasca portiunea Fc a moleculei de Ig G ; a cesta
reprezinta un examplu de citotoxicitate mediate cellular dependent de Ag

In prezent a fost descoperita un nou tip de celula NK1T - care prezinta


caracteristici comune atat Ly T cat si celulelor NK.
- ca si Ly T prezinta tcr-uri care interactioneaza care interactioneaza cu
moleculele MHC like numite CD1
-spre deosebire de Ly T nu reactioneaza cu MHC I SI MHC II

-ca si NK prezinta pe suprafata lor si CD 16 si receptori tipici celulelor Nk (poate


omora celulele afectate)
SUNT IMPORTANTE IN RASPUNSUL IMUN RAPID

BILET 68-MOLECULE DE ADEZIUNE

Majoritatea CAMs apartin urmatoarele patru familii de proteine:


1. Familia selectinelor: glicoproteine, cu un domeniu lectin-like; pot astfel lega anumite
grupuri
carbohidrat. Exemple: selectina L (leucocite circulante), selectina E, selectina P (celule
endoteliale ).
2. Familia moleculelor mucin-like: proteine asociate cu carbohidrati sialilati, care sunt
liganzi
pentru selectine. Exemple: CD34 si GlyCam-1 (celule endoteliale din ganglionii limfatici)
- se
leaga la selectina L; PSGL-1 (neutrofile) - se leaga la selectina E si P de pe endoteliul
"inflamat" .
3. Familia integrinelor: proteine, heterodimeri a~. In functie de tipul lantului ~ sunt
grupate in
subfamilii. Exemplu: LFA-1- integrina ~2 (CD18), ligand pentru ICAM-1.
4. Superfamilia imunoglobulinelor: contine un numar oarecare de domenii globulare.
Exemple:
ICAM-1, ICAM-2, ICAM-3, V-CAM (Vascular Cell Adhesion Molecule); se leaga la
integrine. '
MadCAM-1 contine atat domenii globulare cat si domenii mucin-like. Este exprimata pe
endoteliul mucos si are rol in directionarea limfocitelor in mucoasa. Se leaga si la
integrine (prin
domeniul Ig-like) si la selectine (prin domeniul mucin-like).

BILET 69-INFLAMATIE ACUTA LOCALA

Procesul inflamator acut se declanseaza la cateva minute de la aparitia stimulului si va


avea 0 durata
scurta. Un proces inflamator local poate avea loc si fara implicarea generala a sistemului
imun.
Cresterea diametmlui vascular (vasodilatatie) va permite cresterea influxului de sange in
zona afectata,
dar si reducerea vitezei de circulatie. Prin aceasta se explica roseata si caldura. In plus,
are loc o
crestere a permeabilitatii peretelui vascular (in special a venulelor post-capilare), ceea ce
va permite
extravazarea atat a lichidelor si aparitia edemului, cat si a leucocitelor. Exudarea fluidelor
din sange va
antrena activarea sistemelor de coagulare, fibrinolitic si al kininelor,)iar mediatori ca
bradikinina si
fibrinopeptine vor contribui si ei la cresterea permeabilitatii vasculare.
Unele modificari vascuIare se datoreaza efectelor indirecte ale anafilatoxinelor (C3a,
C5a), care,
actionand asupra mastocitelor, vor conduce la degranularea acestora si apoi la secretia de
mediatori
nou-formati.
Intr-un interval de cateva ore, neutrofilele vor fi antrenate in procesul de diapedeza prin
endoteliul de
la nivelul situsului inflamator. Procesul poate fi impartit in 4 etape succesive, dar care se
suprapun in
buna masura:
1. rostogolirea: sub influenta unor diversi factori eliberati la nivel tisular (histamina,
citokine -
IL-l, TNFa), pe suprafata celulelor endoteliale apar selectinele E si P. Acestea se vor lega
intr-o maniera reversibila cu moleculele mucin-like sau cu sialil Lewisx de pe suprafata
neutrofilelor. Aceasta va incetini deplasarea neutrofilelor, facandu-Ie sa se rostogoleasca
pe
suprafata endoteliului (facilitand interactiunea altor perechi de molecule de adeziune), dar
nu
Ie va opri.
2. activarea: pe masura ce neutrofilul se rostogoleste este activat de diversi
chemoatractanti (de
ex. PAP - platelet activating factor; C3a, C5a, C5b67; chemokine: IL-8, MIP-l~
macrophage inflammatory protein). Legarea chemotractantilor la receptorii de pe
suprafata
neutrofilului conduce la transmiterea unui semnal activator mediat prin proteine G,
asociate
aces tor receptori, iar acest semnal va determina modificarea conformationala a
integrinelor si
astfel cresterea afinitatii lor pentm moleculele de adeziune apartinand superfamiliei
Ig-nelor.
3. fixarea (arestarea) si adeziunea: legarea integrinelor de mare afinitate (LFA-l) la
moleculele
apartinand superfamiliei imunoglobulinelor (ICAM-l) va face ca adeziunea neutrofilelor
la
endoteliu sa fie ferma si stabila.
4. traversarea peretelului endotelial: mediata de chemoatractanti, interactiuni intre diverse
integrine si molecule din superfamilia Ig-nelor si alti stimuli de migrare.l
Odata ce neutrofilele ajung in tesut, fagociteaza si elibereaza mediatori care vor contribui
la randul lor
la mentinerea/amplificarea procesului inflamator. Astfel, MIP-la si MIP-l~ atrag in focar
macrofagele care ajung in cca. 5-6 ore, sunt activate si vor secreta diversi factori la
randullor. Pe langa
mastocite, macrofagele reprezinta elemente majore in desfasurarea inflamatiei.
Macrofagele activate secreta IL-l, IL-6 si TNF-a, responsabile atat pentru efectele locale
(coagulare,
cresterea permeabilitatii vasculare, stimularea expresiei de molecule de adeziune2,
stimularea
productiei de chemokine3) cat si pentm cele sistemice din timpul procesului inflamator.
Eliberarea
acestor factori va conduce la un influx crescut de celule: limfocite, neutrofile, monocite,
eozinofile,
bazofile, mastocite, fiecare contribuind la eliminarea antigenului, precum si la vindecarea
tesutului.
Durata si intensitatea procesului inflamator acut trebuie reglate, in primul rand pentm a
controla
distrugerile tisulare si, in al doilea rand, pentm a da posibilitatea interventiei
mecanismelor de
reparare.

BILET 70 inflamatia acuta sistemica ;inflamatia cronica

Raspunsul inflamator acut poate fi insotit de un raspuns sistemic ;factori precum IL-1 ,IL-6 si
TNF-
Inflamatia cronica este, cel mai adesea, expresia incapacitatii sistemului imun de a
elimina antigenul.
Situatiile in care antigenul poate sa persiste sunt diverse: microorganisme care au
dezvoltat mecanisme de evaziune, autoimunitati in care antigenul self stimuleaza
permanent limfocitele, celule neoplazice care prolifereaza. Semnul distinctiv al acestui tip
de inflamatie este reprezentat de activarea si acumularea macrofagelor care, la randul lor,
stimuleaza proliferarea fibroblastelor si productia de colagen, ajungandu-se la un un
proces de cicatrizare invalidanta, denumit fibroza.
Inflamatia cronica poate conduce la formarea granulomului, care consta dintr-o masa
centrala de macrofage activate, unele fuzionate, inconjurate de macrofage cu
aspect de celula epiteliala (epitelioide); la periferia acestei acumulari de macrofage cu
aspect tumorale se gasesc lirnfocite activate.
In zonele extralimfoide tertiare unde se desfasoara un proces inflamator se observa
aparitia de celule endoteliale cu un aspect asemanator celui din HEV. Aceste regiuni
HEV-like prezinta molecule de adeziune mucin-like (Gly-CAM-l, MadCAM-l, CD34) si
reprezinta locul pe unde se va putea produce extravazarea lirnfocitelor in tesutul inflamat.
Astfel de regiuni-HEV -like au putut fi observate in afectiuni precum artrita reumatoida,
boala Crohn, colita ulcerativa, boala Graves, tiroidita Hashimoto, diabetul zaharat.
Aceasta observatie a condus la ideea ca tratamentul unor astfel de
afectiuni inflamatorii cronice ar trebui sa tinteasca dezvoltarea regiunilor HEV-like.

BILET 71-MEDIATORII INFLAMATIEI

-CHEMOKINE- superfamilie de proteine mici care controleaza in mod selectiv


adeziunea,chemotaxia si activarea multor leucocite,dar intervin si in traficul normal al
limfocitelor
-mediatori enzimatici plasmatici( sistemul kininelor,sistemul de coagulate,sistemul
fibrinolitic,sistemul complement)
-Mediatori lipidici ai inflamatiei (la nivelul mastocitelor,macrofagelor,monocitelor si
neutrofilelor fosfolipidele membranare sunt degradate in acid arahidonic si Lyso PAF
-Mediatori citokinici ai inflamatiei (IL-1 IL-6 IL-12 TNF-ALFA joaca un rol important
in declansarea raspunsului inflamator acut, efectele multor chemokine fiind redundante si
pleiotropice

BILET 72- TRAFIC LIMFOCITAR


Descrierea clinica antica a inflamatiei ramane perfect valabila si astazi: rubor (roseata),
tumor
(tumora), dolor (durere), calor (caldura) si functio laesa (afectare functionala). In spatele
acestor
simptome se ascund insa 0 serie de procese extrem de complexe, in care sunt implicate 0
multitudine
de tipuri de celule si molecule.
Un element important, care face posibil procesul inflamator, este reprezentat de
posibilitatea
leucocitelor de a parasi torentul circulator si de a penetra in tesuturi. In ceea ce priveste
limfocitele,
acest tip de migratie este unul continuu (fenomenul de trafic limfocitar, avand loc atat in
timpul unui
proces inflamator cat si in absenta lui. Recircularea permanenta a limfocitelor creste
semnificativ
sansele ca un numar foarte mic de celule cu o anumita specificitate sa intalneasca
antigenul
corespunzator. Aceasta probabilitate este amplificata de o serie de factori care
directioneaza traficul
limfocitelor, il regleaza si il organizeaza. Procesul inflamator beneficiaza, de asemenea,
de astfel de'
factori, deoarece asamblarea si reglarea raspunsurilor inflamatorii ar fi imposibil de
realizat in absenta
unei migratii controlate a populatiilor de leucocite.
Limfocitele tranziteaza in torentul circulator pentru aproximativ 30 de minute, dupa care
cca. 45% din
totalul limfocitelor sunt directionate catre splina, unde stationeaza timp de aproximativ 5
ore. Un
procent comparabil de limfocite (cca 42%) vor trece din sange direct in ganglionii
limfatici periferici,
unde vor stationa timp de aproximativ 12 ore. Un procent mai mic de limfocite
(aproximativ 10%) vor
intra in asa numitele organe extralimfoide tertiare, tesuturi care, in mod normal, nu contin
deloc sau au
foarte putine limfocite, dar care, in timpul unui raspuns inflamator, pot "importa"
limfocite. Cele mai
active astfel de tesuturi tertiare extralimfoide sunt cele care formeaza interfata cu mediul
extern (piele,
diverse epitelii mucoase cum ar fi cele gastrointestinale, pulmonare si genitourinare).
Astfel, un limfocit realizeaza in organism un circuit complet intre sange, tesut si lichid
limfatic de 1-2
ori pe zi. De vreme ce doar cca 1 limfocit din 105 recunoaste un anumit antigen, e
absoluta nevoie de 0
astfel de recirculare intensa a limfocitelor pentru ca limfocitul sa ajunga in contact cu
antigenul pentru
care este specific. La acest fenomen se adauga insa si factori care regleaza, organizeaza si
directioneaza traficullimfocitar.
Pentru ca leucocitele sa poata patrunde intr-un anuinit tesut sau organ limfoid, celulele
trebuie sa adere
la celulele endoteliale si apoi sa se strecoare printre aces tea, proces denumit extravazare
sau
diapedeza. Extravazarea este posibila ca urmare a interventiei unei serii de molecule de
adeziune
specifice pentru leucocite (CAMs - cell-adhesion molecules), unele exprimate constitutiv,
altele care
apar ca urmare a stimularii celulare de catre citokine produse in timpul procesului
inflamator.

Sub 73 Descrieti notiunile de infectie, boala, eliminare, colonizare,

comensalizare, persistenta

Infectia este situatia cand patogenul se instaleaza in organism1


In functie de nivelul de leziuni induse organismului, consecintele infectiei pot fi:
eliminarea
comensalizarea
colonizarea
persistenta (latenta)
boala

La unii indivizi starea de persistenta poate progresa la nivel de boala. Boala este o stare
particular a organismului condiionat de aciunea nociv a diveri factori determinani
din mediu i, caracterizat printr-un complex de modificri morfologice i funcionale -
locale i generale, cu caracter reactiv i lezional, ce tulbur regalarea i activitatea la
diferite niveluri funcionale.

Eliminarea patogenului este situatia cand aeesta nu se poate stabili in organism.


Eliminarea poate surveni fie ca urmare a actiunii mecanismelor de aparare, fie ca urmare
a interventiei terapeutice.

Colonizarea si comensalizarea conduc rareori la 0 afectiune simptomatica. Atunci cand nu


apar leziuni la nivelul gazdei, intre acestea doua nu se poate face practic 0 distinctie.
Colonizarea este un termen utilizat, in general, pentru patogeni cu un potential patogenic
ridicat, care se instaleaza la nivelul gazdei fara sa determine simptome. Urmarile
colonizarii
pot fi eliminarea, persistenta sau boala, in functie de imunocompetenta gazdei si virulenta
patogenului.
Persistenta sau latenta reprezinta situatia in care patogenii se instaleaza in organism, dar,
spre deosebire de colonizare, nu pot fi eradieati in ciuda faptului ca ei induc leziuni la
nivelul
gazdei.

Sub 74 Imunitatea fata de bacterii extracelulare


Pe langa imunitatea innascuta, mecanismele imunitatii umorale si celulare ale imunitatii
dobandite. Bacteriile incearca sa se acumuleze in in tesutul conjunctiv, in lumenul
tracturilor respirator, urogenitgl si gastrointestinal, precum si in sange. Capacitatea lor de
a secreta produsi care au capacitatea de penetra sau cliva glicocalix-ul epiteliului mucos
Ie permite sa acceada in tesuturile subjacente.
Unele bacteria extracelulare patrund activ in interiorul celulelor M de la nivelul placilor
Peyer.
Patogenicitatea bacteriilor este determinata de toxine, exotoxine (substante secretate atat
de
bacteriile Gram -negative cat si Gram pozitive) sau endotoxine (componente lipidice ale
LPS
din peretii bacteriilor Gram-negative).
Mecanisme de aparare
A Imunitate specifica
A1 RI umoral
Bacteriile extracelulare prezinta atat Ag T dependente cat si T independente, ceea ce se
reflecta si in clasele de Ac care vor fi secretate.
Pilii bacterieni se leaga la glicoproteinele membranare intr-o maniera lectin-like, proces
important prin care patogenii evita astfel sa fie indepartati. Dat fiind faptul ca pilii difera
de la o specie bacteriana la alta, se intelege astfel de ce tipuri diferite de bacterii se pot
lega la tipuri diferite de celule si de ce in functie de tipul de pili poate fi colonizat un tesut
sau altul. Anticorpii se pot lega la pili si pot actiona blocand fizic aceste componente ale
bacteriei, ceea ce conduce astfel la impiedicarea atasarii microbilor la celulele
organismului.
Anticorpii pot lega, bloca si indeparta exotoxinele - sunt denumiti ca atare antitoxine.
Exotoxinele difera de la specie la specie, astfel mcat 0 a doua infectie, cu 0 specie
diferita, sa necesite productie de antitoxine cu specificitate diferita.
o functie importanta a Ac-ilor este aceea de opsonina, data fiind prezenta receptorilor
FcR pe suprafata fagocitelor. Tocmai pentru ca sunt bacterii extracelulare, ele nu fac fata,
in conditii de normalitate, conditiilor din interiorul fagocitelor.
A2 Raspunsul imun celular - limfocite Th
Odata activate, limfocitele Th se diferentiaza in Th1 sau Th2. Limfocitele Th1 sunt
considerate pro-inflamatorii, favorizand activarea in continuare a unor celule precum
macrofagele si limfocitele Tc. Infectia cu Yersinia enterocolitica este asociata cu un
raspuns Thl. Majoritatea bacteriilor extracelulare indue raspunsuri de tip Th2, care
favorizeaza in continuare activarea limfocitelor B. Exista insa si bacterii care induc 0
combinatie de raspuns Thl/Th2, asa cum e cazul Spirochetelor, ceea ce conduce atat la un
RI umoral cat si la unul celular. Astfel de patogeni sunt insa greu de eliminat, iar un RI
anamnestic eficient va apare cu mare intarziere.

B. Aparare nespecifica
B.l Sistemul complement
Activarea complementului, pe oricare cale, pana la formarea MAC, ar trebui sa conduca
la distrugerea bacteriilor. Calea alternativa este activata de catre peptidoglicani (G+) sau
LPS (G-), bacteriile G- fiind mai sensibile la actiunea complementului. 0 mentiune
speciala trebuie facuta insa pentru Neisserii, bacterii fata de care, desi sunt Gramnegative,
actiunea complementului este esentiala. Se cunoaste din patologie ca pacientii
deficienti in componente ale caii post-C3 a complementului pot supravietui unei varietati
mari de bacterii extracelulare, dar nu si infectiilor cu Neisseria.
B.2 Mastocite
Joaca un rol preponderent impotriva bacteriilor care exprima molecula de adeziune FimH
(enterobacterii). Mastocitele din MALT pot chiar sa si fagociteze, dar, in primul rand,
elibereaza mediatori ai inflamatiei (histamina, IL-6, TNFa, LTP4). In plus, IL-8 si LTp4
sunt factori chemotactici puternici pentru neutrofile, iar TNF amplifica potentialul
microbicid al acestora.
Sub 75 Mecanisme de evaziune ale bacteriilor
extracelulare

Mecanism imun tintit Mecanism utilizat


Anticorpi Alterarea expresiei de molecule de suprafata
Secretia de proteaza anti-Ig

Fagocitoza Blocheaza legarea PRR si a receptorilor pentru complement la


capsula bacteriana
Injectarea de proteine bacteriene care determina
preluarea de
catre non-fagocite
Injectarea de proteine bacteriene care altereaza
fuziunea
fagocitelor si functia acestora

Complement Absenta proteinelor la care sa se poata lega C3b


Emiterea unor lanturi lipopolizaharidice lungi
Degradarea C3b
Blocarea formarii convertazei C3 a caii alternative
Blocarea caii post-C3
Eliminarea de pe suprafata a complexelor imune sau a
MAC

Sub 76 Imunitatea fata de bacterii intracelulare

Bacteriile intracelulare scapa atacului Ac-ilor, sistemului complement si al fagocitelor


ascunzandu-se, asa cum le spune si numele, in interiorul celulelor organismului gazda,
inclusiv in celule ale sistemului imun nespecific, precum macrofagele. Unele dintre
aceste
bacterii nici nu pot supravietui in afara unei celule gazda.

Listeria e particulara prin aceea ca se poate reproduce si la temperaturi mici si poate


supravietui in carnea refrigerata. Patrunsa in organism, traverseaza bariera intestinala,
ajunge
in ficat si splina si trece prin bariera hemato-encefalica, aceeasi bacterie fiind
responsabila de
oprirea in evolutie a sarcinii si avort.
Brucella - transmisa de la animale. Bruceloza e caracterizata prin febra foarte mare.
Legionella pneumophila - boala legionarului. Infecteaza macrofagele.
Mycobacterium - nu produc toxine. Genereaza un proces inflamator modest atunci cand
nu
au invadat celulele organismului. Sistemul imun indeparteaza cu greutate acesti patogeni,
care vor actiona ca un stimul persistent.
Mecanisme de aparare
Fagocite
Neutrofile: Celulele infectate secreta factori chemotactici care atrag neutrofilele.
Bacteriile eliberate din celulele infect ate sunt fagocitate de catre neutrofilele care au
traversat in tesutul respectiv prin diapedeza. De asemenea, celulele carora bacteriile
Ie-au indus apoptoza sunt fragmentate in corpi apoptotici care vor putea fagocitati.
Macrofage: intra in actiune cand neutrofilele nu au reusit sa
faca fata cu succes invaziei bacteriene. Internalizarea patogenilor se face prin
fagocitoza sau prin endocitoza, iar stimularea receptorilor TLR conduce la activarea
NF-kB, ceea ce determina in continuare activarea mecanismelor oxigen dependente
de ucidere intracelulara, cu sinteza de produsi activi ai oxigenului si oxid nitric. In
plus, macrofagele activate incep sa produca IL-12, care va fi decisiv pentru
diferentierea limfocitelor Thl. Acestea secreta IFNy, care reprezinta un stimul foarte
important pentru macrofage si conduce astfel la hiperactivarea lor, fenomen care Ie
permite sa capete puteri microbicide.

Limfocite:
Limfocite Tc: Daca bacteriile se replica in citosol, atunci vor urma calea de procesare
care conduce la prezentarea de peptide asociate cu moleculele MHC I si vor fi
recunoscute de catre limfocitele Tc. Uciderea tintelor nu pare sa depinda de
perforine sau sistemul Fas-FasL, ci mai degraba prin secretia de granulolizina
(molecula cu efect anti-bacterian direct) si citokine pro-inflamatorii cum ar fi IFNy si
TNF-a. Acesti factori solubili atrag celule efectorii , dar au si un efect anti-bacterian
direct.
Ce1ulele NK: Acestea secreta IFNy, care determina hiperactivarea
macrofagelor si diferentierea Thl.
Limfocite Th: sunt limfocitele esentiale pentru activarea celorlalti efectori celulari.
Prin intermediul IL-2 sustin diferentierea limfocitelor Tc si duc la hiperactivarea
macrofagelor. Activarea Th se face de catre APC-uri care preiau antigene bacteriene
(secretate de catre bacterii sau eliberate din celulele infectate necrotice). Celulele NK
activate precoce secreta IFNy, care stimuleaza diferentierea in Thl. La randullor, Thl
secreta IFNy si INF, care conduc la hiperactivarea macrofagelor, eventualla aparitia
de granuloame. Macrofagele activate secreta IL-12 si IL-18, care actioneaza sinergic
pentru a sustine raspunsul eficient al Thl impotriva bacteriilor intracelulare. IL-27
este necesar pentru initierea (dar nu si sustinerea) raspunsurilor Thl.
Formarea de granuloame
In cazul patogenilor care nu pot fi ucisi si indepartati se incearca izolarea lor.
Macrofagele
hiperactivate fuzioneaza si formeaza celule gig ant. Printre acestea, la interior, se gasesc
limfocite T CD4+, in timp ce la nivelul stratului extern se gasesc limfocite CD8+. Uneori,
stratul extern al granulomului poate deveni fibrotic, sau chiar se po ate calcifica, in timp
ce
celulele din interior pot muri prin necroza, ceea ce poate antrena si moartea patogenilor.
AHeori, patogenii pot supravietui in stare dormanta.
Persistenta granulomului atesta cronicizarea infectiei. Daca peretii acestei formatiuni sunt
distrusi, este posibila eliberarea patogenilor dormanti, care pot ajunge inclusiv in torentul
sanguin, pentru ca astfel sa infecteze noi organe, unde isi vor relua ciclul de replicare.
Raspunsul imun umoral
Exista situatii in care anticorpii pot bloca accesul bacteriilor intracelulare la receptorii de
pe
suprafata celulelor tinta, sau pot fi opsonizate, pentm ca astfel sa devina tinta atacului
sistemului complement.

Sub77 Mecanisme de evaziune ale bacteriilor


intracelulare
Evitarea distrugerii intracelulare
Bacteriile intracelulare pot penetra in celule non-fagocitice, asa cum este cazul M. leprae
care
infecteaza celule Schwann, prin legarea la 0 proteina de suprafata denumita
a-distroglican.
Listeria monocytogenes exprima internalina care se leaga la E-cadherina, ceea ce permite
penetrarea in non-fagocite.
o alta strategie este cea prin care bacteria incearca sa evite distrugerea in interiorul
fagolizozomului.
- L monocytogenes poate intra in fagocite prin intermediul receptorilor Fc sau a
receptorilor
pentm complement, dar secreta listeriolizina 0 (LLO), care formeaza pori in membrana
fagolizozomului, permitand bacteriei sa evadeze in citosol.
-M tuberculosis dezvolta 0 serie de strategii:
a. recruteaza protein a TACO care tapeteaza fata externa a fagozomului si care previne
astfel fuziunea fagozomului cu lizozomului.
b. prin productia de NH4 + este reversata acidifierea fagolizozomului si este promovata
fuziunea cu endozomi nelitici.
- M. leprae poseda un glicolipid fenolic care neutralizeaza produsii activi ai oxigenului
- 0 serie de bacterii produc superoxid dismutaza si catalaze care distrug produsii activi ai
oxigenului si apa oxigenata
L monocytogenes secreta LLO care induce anergia de durata a limfocitelor T CD4+.
M. tuberculosis infecteaza APC-uri si determina scaderea expresiei de CDl si de
MHC I si II, ceea ce conduce la scaderea dramatica a capacitatii de prezentare si astfel
de activare a limfocitelor T.
Evitarea Ac-i1or
Bacteriile intracelulare au dezvoltat strategii de a penetra in noi celule gazde fara sa se
expuna actiunii anticorpilor.
L. monocytogenes induce formarea de pseudopode care sunt invaginate la nivelul
celulelor
din vecinatate, dupa care foloseste LLO si fosfolipaze pentru a penetra in aceasta noua
celula.
Pe parcursul procesului bacteria este permanent inconjurata de membrana si nu este
expusa
Ac-ilor.
Sub 78 Imunitatea anti-virala

Virusurile sunt patogeni intracelulari, care se pot reproduce doar in celulele pe care Ie
infecteaza. Unele virusuri sunt citopatice . Alte virusuri sunt ne-citopatice .. In mod aparent paradoxal,
virusurile mai putin virulente, care nu isi ucid gazda, nu sunt mai usor de indepartat din organism.
Genomul viral (care poate fi format din ADN sau ARN) este mult mai mic decat al altor clase
de patogeni.
Virusurile sunt recunoscute ca fiind microorganismele care au dezvoltat cele mai sofisticate
mecanisme de evaziune a raspunsului imun, infectare celulara si replicare. eu cat un virus este mai
mare si cu cat astfel replicarea este mai lenta, cu atat mecanismele de blocare a raspunsului imun (care
sa ofere timp
suficient pentru replicare) sunt mai complexe.
Virusurile pot persista 0 perioada indelungata in organism in stare latenta, cu alte cuvinte nu
sunt replicate. In conditiile alterarii imunocompetentei gazdei, ele se se pot reactiva si pot
genera infectia, manifestata printr-o simptomatalogie caracteristica acesteia. 0 categorie
speciala de virusuri latente sunt oncovirusurile: HPV - human papillomavirus, EBV -
Epstein-Barr virus, HepB - hepatita B, din categoria virusurilor ADN; HTLV - human T
leukemia virus - din categoria virusurilor ARN. HIV - human immunodeficiency virus, este
de asemenea un virus ARN care poate conduce la malignitati, dar in mod indirect, prin
afectarea limfocite1or Th si astfel a raspunsului imun.
Rolul pro eminent revine insa limfocitelor Tc si celulelor NK.
Apararea gazdei vizeaza, in primul rand, incetinirea replicarii virale si apoi eradicarea
infectiei.
Un element precoce al mecanismelor de aparare este reprezentat de interferoni (IFN), in
primul rand de interferonii de tip a (produsi in special de leucocite) si b (produsi de 0 gama
larga de celule) si apoi de tip y (produsi de limfocite T si Nk), al caror efect antiviral este
unul indirect. Interferonii sunt proteine produse ca raspuns la infectia viral a si care interfera
cu replicarea virala in celulele invecinate celei infectate, atat la nivelul procesului de
transcriptie cat si la nivelul procesului de translatie. IFNa si IFNb induc sinteza enzimei
PKR. De asemenea, interferonii amplifica expresia moleculelor MHC I si a celor care compun
proteazomul imun, ceea ce conduce la cresterea capacitatii de procesare si prezentare a
peptidelor virale catre limfocite.
IFNa si IFNb joaca un rol in stimularea celulelor NK.
Celulele NK sunt capabile sa ucida celule infectate viral (cu anumite virusuri) si celule
tumorale (anumite celule tumorale) fara 0 sensibilizare prealabila. In situatia cand patogenul
este opsonizat cu Ac, eliminarea acestuia se poate realiza prin fenomenul ADCC -
citotoxicitate dependenta de Ac. La randul lor, celulele NK pot secreta IFNy, care actioneaza
asupra macrofagelor si limfocitelor T, stimulandu-Ie.
In apararea anti-virala intervin de asemenea celule care exprima receptori ai apararii nespecifice,
in special de tipul TLR.
Celule precum macrofagele si celulele dendritice, stimulate prin
intermediul receptorilor ILR secreta IFNa, IL-6, IL-12 si TNF, citokine care stimuleaza
capacitatea de a lupta impotriva acestor microorganisme.
Imunitatea umorala joaca un rol relativ redus. Unii Ac sunt denumiti "neutralizanti", deoarece
odata ce se leaga la virusuri Ie impiedica sa penetreze in celulele tinta, sau pot lega si bloca
enzime virale. Prin legarea Ac-ilor se po ate ajunge la aglutinarea particulelor virale si apoi la
activarea complementului .
Diferitele tipuri de virusuri vor induce formarea unor isotipuri diferite de anticorpi
Raspunsurile imune umorale nu sunt insa capabile sa eradicheze infectia virala, deoarece
acesti patogeni penetreaza inauntrul celulelor, acolo unde nu vor mai fi accesibili anticorpilor.
Singurele raspunsuri imune specifice antivirale sunt cele celulare, cu implicarea limfocitelor
Th si Tc. Uciderea efectiva a celulelor infectate cu un virus este realizata de catre limfocitele
T CD8+, diferentiate in stadiul de efectori (CTL - cytotoxic T lymphocytes

Sub 79 Mecanisme de evaziune ale


virusurilor

Latenta
Aceasta stare ii permite virusului sa supravietuiasca si sa scape atacului imun, in asteptarea
unui moment prielnic, cum ar fi stare a de imunodeficienta indusa de boala, varsta sau
medicamente. Latenta se realizeaza prin inactivarea transcriptiei genelor virale si expresia de
LAT (latency-associated transcripts).
Variatia antigenica
Modificarile rapide, aleatorii si de mica amploare sunt cunoscute sub numele de "drift"
antigenic. In cazul virusului gripal, se realizeaza prin mutatii cu 0 frecventa de 1 din 106
virioni, care afecteaza hemaglutinina si neuraminidaza, deci molecule proteice de suprafata,
care reprezinta tint a Ac-ilor neutralizanti.
Modificarile de mai mare anvergura sunt cunoscute sub numele de "shift" antigenic.
Frecventa cu care apar acestea sunt mult mai mici, dar, tocmai prin amploare, sunt mult mai
radicale. In cazul virusului gripal, exista 8 segmente distincte de ARN monocatenar. Fiecare
dintre acestea fiind implicat in codarea unor proteine cu functii distincte. Cand 0 anumita
celula ajunge sa fie infectata de doua specii diferite de virus gripal, acestea pot suferi un
fenomen de "reasortare".
Interferenta eu prezentarea in eupa MHC I
Unele virusuri infecteaza celule care exprima cantitati foarte scazute de MHC I (de ex., CMV
infecteaza celule mezenchimale), astfel incat 0 cantitate foarte mica si 0 varietate foarte
redusa de antigene virale ajunge sa fie prezentata.
Evaziunea ataeului eelulelor NK
CMV, poxvirusurile si herpesvirusurile sintetizeaza structuri MHC-I like, care se leaga la
receptorii inhibitori ai celulei NK. De asemenea, faptul ca expresia moleculelor HLA-E si
HLA-F nu este afectata de proteina Nef a HIV face ca acestea HLA-uri sa se poata lega la
receptorii inhibitori ai NK..
Alte mecanisme: Interferenta cu prezentarea in cupa MHC II, Interferenta cu celulele dendritice,
Evitarea Ac-i1or, Evitarea sistemului complement, Contracararea statusului antiviral
Influentarea apoptozei celulelor gazda
Pentru un virus e important ca celula gazda sa nu moara prin apoptoza inainte sa se poata
replica complet.
Manipularea ciclului eelular
Proteina p53 duce la stoparea progresiei in cielul celular si apoptoza. Proteina Rb blocheaza
diviziunea celulelor cu anormalitati genetice. Aceste doua proteine sunt tinte ale atacului
viral. Proteina EIA a adenovirusului se leaga atat la p53, cat si la proteina Rb si determina
apoptoza. Proteina E2 a HPV determina insa oprirea in cielul celular nu si apoptoza.

Sub 80 Imunitatea anti-parazitara


Parazitii sunt patogeni complecsi. Unii sunt monocelulari (protozoarele), cu un comportament
destul de asemanator celui bacterian sau viral, altii sunt multicelulari (helminti).
Protozoarele pot exista in in forma metabolicactiva numita trofozoit, sau in forma dormanta,
numita chist. Activarea sistemului complement si fagocitoza sunt principalele arme ale apararii
nespecifice
impotriva protozoarelor. Impotriva unor protozoare precum amoeba, Plasmodium,
Trypanosoma sunt formati anticorpi. Raspunsul imun celular este mai important insa in cazul
Leishmania si Toxoplasma.
Helminitii, ca urmare a dimensiunilor lor mari (intre 1 si 10 m), necesita un raspuns complex.
Ca urmare a infectiilor cronice pe care Ie genereaza, raspunsurile fata de cantitatea mare de
antigenele parazitare pot fi puternice. Celulele efector implicate sunt, in general, eozinofilele
si mastocitele.
Fungii sunt fie microorganisme unicelulare (Candida) sau multicelulare si filamentoase
(Aspergillus). Pot determina leziuni tisulare prin eliberarea de enzime
proteolitice, care induc raspunsuri inflamatorii. Probabil ca cel mai intalnit fung este Candida
albicans, care, in conditiile unei imunitati normale, se comporta ca un comensal, dar care
devine agresiv atunci cand imunitatea gazdei este afectata, mai ales cand este yorba de
neutropenie sau solutii de continuitate.

89. Reactia de aglutinare:Testul Coombs

Reactie de aglutinare reactie antigen-anticorp cu antigene insolubile, care determina formarea


complexului AgAc care devine vizibil sub forma unui agregat.
Ac care duc la reactia de aglutinare aglutinine.
Procesul are 2 etape : - etapa de sensibilizare (paratopul se leaga la epitop)
- etapa de formare a agregatului
Reactia poate fi influentata de anumiti factori :
- isotipul Ac (Ig M sunt cei mai eficienti au multe situsuri de legare)
- sarcina electrica (unele Ag incarcate negativ determina aparitia potentialului
zeta care impiedica aglutinarea)
- numarul de epitopi ai Ag
- concentratia reactivilor (efectul maxim al reactiei se produce in zona de
echivalenta)
- fct de mediu
Aglutinarea poate fi amplificata:
- scaderea sarcinii electrice prin adaugare de albumina
- cresterea contactului dintre Ag si Ac prin centrifugare
- mentinerea Ph corespunzator (6.7-7.2)
- mentinerea t (30-37 grade)
Aglutinare directa : interactiunea AgAc conduce la aparitia unui agregat in mod direct
Se realizeaza in tuburi, pe lame, sau godeuri. Se identifica Ag sau Ac necunoscuti.
Cea mai cunoscuta : determinarea gr sanguine sistemul ABO
Ac folositi : IgM
Metoda poate fi folosita si in cazul bacteriilor.
Aglutinarea indirecta :legarea Ac la Ag nu determina aglutinarea
Ac folositi: IgG
Sistemul Rh (etapa suplimentara: hematiile care au fixat Ac anti-Rh sunt incubate cu Ac IgM anti-IgG
astfel se realizeaza aglutinarea)
Testele de inhibitie a aglutinarii: se bazeaza pe competia pt acelasi Ac
Testul anti-imunoglobulinic (testul Coombs) :
Punerea in evidenta a IgG (Ac incompleti). Complexul hematite IgG sunt tratati cu IgM anti-IgG care
vor realiza hemaglutinarea. Utilizat cand un copil este suspect de boala hemolitica; detectia Ac anti-Rh
din sangele femeilor Rh-negative.

90. Tehnici de faza solida: RIA, RIST, RAST, ELISA

RIA radio immuno assay : o cantitate cunoscuta de Ag radiomarcat este incubata cu o cantitate de Ac.
Ag nelegat este indepartat si se masoara doar radioactivitatea complexelor.
RIST- radio immuno sorbent test : detectia si cuantificarea Ac IgE. competitia dintre o cantitate
cunoscuta de IgE radiomarcat si o cantitate necunoscuta de IgE din serul pacientului
RAST radio allergo sorbent test : determina specificitatea Ac IgE- test screening allergenic. Suportul
de celuloza incarcat cu Ag este tratat cu serul pacientului dupa care se detecteaza complexul cu
ajutorul Ac anti-IgE radiomarcati.
ELISA (enzyme linked immunosorbent assay) reactie AgAc asemanatoare cu RIA, doar ca se
bazeaza pe o reactie colorimetrica produsa de o enzima: peroxidaza din hrean, fosfataza alcalina care
determina formarea unui substat cromogen.
- ELISA indirecta : sensibilitate crescuta. Ag imobilizate la suprafata solida
vor fi legate de Ac nemarcati. Legarea acestora va fi evidentiata prin
adaugarea de Ac secundari cuplati cu o enzima si apoi a unui substrat
cromogen care va genera o reactie de culoare, intensitatea careia va fi
masurata de un spectrofotometru si astfel se obtin info cantitative.
- ELISA sandwich : Ag vizat este legat intre doua straturi de Ac
ELISA competitiva : o solutie AgAc solubila care contine si Ac liberi este turnata in godeuri tapetate
cu Ag imobilizate la placa. Solutia solubila se spala si complexul ramas in godeuri este tratat cu Ac
secundari care va da o reactie de culoare.

91. Imunofluorescenta. Imunohistochimia

Tehnica imunohistochimica este deticata identificarii Ag proteice de la nivel celular sau tisular.
Principiul se bazeaza pe abilitatea Ac de a interactiona cu epitopi sau Ag. Tesuturile destinate
investifarii sunt fixate si apoi incluse in parafina. Cei mai populari fixatori contin formalina.
Exista situatii cand localizarea Ag face imposibila detectarea prin aplicarea directa a Ac specifici.
Astfel reactivul pivot este molecula de Ac (monoclonali sau policlonali) carora li se aplica toate
metodele de cuplare cunoscute. Unii monoclonali isi pierd activitatea dupa cuplarea cu biotina sau
fluoresceina. La nivelul Ac policlonali acest fenomen este mascat datorita heterogenitatii lor.
Ac mai pot fi clasati in primari si secundari. Primari: sunt cuplati cu Ag de interes. Secundari: au ca
specificitate epitopo de la nivelul Ac primari si sunt conjugati cu biotina sau alti agenti fluorescenti.
Metodele de colorare se bazeaza pe reactiile dintre enzime si substraturile lor, cromogenii incolori care
se coloreaza in produsi finali detectabili. Cel mai frecvent: peroxidaza, fosfataza alcalina,
glucozoxidaza, beta-galactozidaza.
Alegerea unei enzime se bazeaza:
- enzima trebuie sa fie inalt purificata si relativ ieftina
- conjugarea cu Ac nu trebuie sa afecteze activitatea enzimatica
- enzima legata sa fie stabila in solutii
- activitatea enzimelor endogene sa interfere minim cu coloratia specifica Ag
- produsii reactiilor enzimatice sa fie usor detectabili si stabili
Peroxidaza (glicoproteina extrasa din hrean) avantaje:
- greutate moleculara redusa
- se obtine usor in forma pura
- este stabila si nu`si modifica proprietatile in timpul obtinerii, utilizarii
- poate fi atasata altor proteine cum sunt Ac, avidina sau biotina
Fosfataza alcalina (din intestin de vitel, sau din culturi de E.coli) se utilizeaza atunci cand
identificarea Ag nu poate fi realizata prin tehnici ce folosesc peroxidaza.

Metode de colorare
Directa : In aceasa varianta , Ac primar este marcat cu enzima iar aplicarea ulterioara acestei reactii a
substratului cromogen evidentiaza formarea complexelor specifice Ag-Ac printr`o reactie de culoare.
Indirecta cu 2 pasi: Metoda preuspune folosirea unui Ac primar neconjugat pentru reactia Ag specifica.
Un al doilea Ac , secundar, conjugat cu enzima recunoaste si interactioneaza cu Ac primar, iar
substratul cromogen vizualizeaza reactia. Este mai sensibil decat metoda directa, deoarece mai multi
Ac secundari se vor lega la epitopo diferiti de la nivelul celui primar, atasandu`se mai multe molecule
de enzima la situsul Ag , ceea ce creste intensitatea semnalului de colorare.
Indirecta cu 3 pasi : acelasi principia ca precedentul , dar presupune in plus adaugarea Ac tertiar ,
marcat enzimatic, ca si cel secundar.
Controale : pentru validarea rezultatelor cu reactivi de control disponibili comercial
Colorare de fond (nespecifica) : colorarea difuza a tuturor sau majoritatii elementelor tisulare ceea ce
face imposibila interpretarea rezultatelor sau stabilirea unor rezultate fals negative, determinata de o
multitudine de cauze :
- interactiunea hidrofoba (exista proteine diferite de Ag de interes care se
cupleaza cu Ac primari)
- interactiunile ionice (intre proteine cu sarcini opuse)
- activitate enzimatica endogena (activitatea peroxidazica endogena a
hemoproteinelor)
- anticorpii naturali si anticorpi contaminati
- difuzia Ag
- reactii incrucisate
- leziuni fizice ale tesutului
- deparafinare incompleta
- splare necorespozatoare a lamelor
- incubari incorecte
- folosirea incorecta a dilutiilor Ac etc.
Contracolorarea : detalii despre arhitectura tesuturilor si despre morfologia elementelor celulare. Ea
favorizeaza vizualizarea exacta a loocalizarii Ag identificate prin coloratie specifica.

Imunofluorescenta
Substantele fluorescente/fluorocromii au capacitatea ca odata stimulate cu o lumina cu o anumita
lungime de unda sa emita o lumina cu alta lungime de unda caracteristic acelui tip de fluorocrom. Ac
pot fi cuplati cu fluoricrom la fragmentul Fc, pt identificarea unor variate Ag localizate la nivelul unor
celule sau tesuturi imunofluorescenta.
Cei mai utilizati fluorocromi : fluoresceina (FITC isothicianat de fluoresceina), phycoerthrina (PE)
Metoda este utilizata pentru identificarea : autoanticorpi, componentelor sistemului complement,
hormoni, citokine, bacterii.
Imunofluorescenta directa : Ac primari sunt cuplati cu fluorocromi si sunt aplicati direct peste
produsul de analizat. Legarea specifica este analizata la un microscop cu fluorescenta. Ac pot proveni
de la alte specii sau pot fi si Ac umani.
Se pot folosi mai multi fluorocromi simultan pt a se identifica mai multe molecule diferite.
Imunofluorescenta indirecta : Se utilizeaza Ac secundari, de obicei, policlonali (deci mai usor de
produs) cuplati cu substraturi fluorescente, ceea ce face ca un astfel de reactiv sa poata fi folosit pentru
o multitudine de Ac primari. Astfel se creste sensibilitatea si amplificarea semnalului. Un al treilea
strat ar putea fi adaugat si ar conduce la o crestere impresionanta a semnalului.

92. Factori care influenteaza interactiunea AgAc


Caracteristici structurale : - specificitatea situsurilor de legare a Ag (sistemul lacat (paratop)
cheie(epitop)
- reactivitatea incrucisata : Ac specifici reactioneaza cu : 2 Ag diferite care au
epitopo in comun / epitop diferit cu structura asemanatoare / Ag heterofil (de
la alte specii)
- accesibilitatea antigenica : oferita de flexibilitatea Ac
- structura imunoglobulinelor : numarul de monomeri ce determina nr
situsurilor de legare
- valenta Ag : depinde de nr epitopilor
- concentrtia de Ag si Ac : zona de echivalenta (cantitate identica AgAc ;
prozona exces de Ac ; postzona exces de Ag)
Factori fizico-chimici care afecteaza legarea AgAc :
- fct de mediu: concentratia ionilor de H ; temperatura
- concentratia in saruri
- potentialul zeta : prezenta unei sarcini electrice pe suprafata Ag

93. Legaturi implicate in formarea complexului AgAc. Afinitate. Aviditate


Legaturi necovalente, slabe
- leg. Electrostatice (ionice) intre grupari ionice cu sarcini electrice de semn
opus: CO2-, NH3+
- leg. De hydrogen: CO2-, H+
- leg van der Waals:
- leg. Hidrofobe
Legaturile depinde de distanta dintre molecule. Cu cat este mai mica, mai putine molecule de apa
patrund si forta de legare creste.
Legaturile sunt reversibile, astfel complexul AgAc poate fi disociat.
Ag+Ac Ag-Ac
Afinitate: forta de legare dintre un epitop si un paratop. Prezinta suma fortelor non-covalente de
atragere si respingere care stabilizeaza complexul AgAc
Aviditate : in Majoritatea cazurilor Ag sunt multivalente. Astfel, aviditatea este forta caracterizata de
factori ce tin de heterogenitatea Ac ce leaga fiecare epitop in parte. Este data de produsul afinitatilor
dintre legaturile paratop-epitop. Aviditatea crescuta rezultata din multe legaturi epitop-paratop, explica
susceptibilitatea la disociere a unui complex AgAc.

94. Grupe ABO si Rh


Grupele ABO
Grupele sanguine sunt legate de repartizarea Ag A si B. Prezenta unui Ag determina grupa respectiva
si anume grupa A, B sau AB.
Grupa A aglutinogene A, aglutinine anti-B
Grupa B aglutinogene B, aglutinine anti-A
Grupa O nu are aglutinogene, aglutinine anti-A si anti-B
Grupa AB aglutinogene A si B, nu are aglutinine
Pentru determinarea grupelor sanguine se utilizeaza reactiile AgAc de tip aglutinare directa. (vezi bilet
89 aglutinare directa)
Sistemul Rh
Factorul Rh este un Ag specific de grupa sanguina prezent pe eritrocitele omului.
Indivizii Rh(+) sunt cei care prezinta in sangele lor factorul Rh. Si respecitv Rh (-) nu prezinta
Ac anti Rh apar numai dupa imunizare:
- la administrarea unei transfuzii cu sange Rh+ la un individ Rh+
- o gravida RH- cu sangele unui fat RH+
- boala hemolitica a nou-nascutului
Determinarea factorului RH se bazeaza pe principiul aglutinarii hematiilor la tratare cu un ser ce
contine Ac antiRh. (vezi bilet 89 aglutinare indirecta).
95. Citometria de Flux
Tehnic ce permite msurarea proprietilor unor particule biologice aflate n suspensie i rulnd
printr-un sistem n flux
Principiu:
Un fascicul de lumin (de regul provenind dintr-o surs laser) este direcionat perpendicular spre o
suspensie de particule focalizat hidrodinamic ntr-un curent fluidic. Orice particul cu dimensiuni
ntre 0,2 i 150 m, aflat n suspensie, n momentul n care trece printr-un fascicul laser, are
capacitatea, pe de o parte s mprtie lumina incident i, pe de alt parte, dac are ataai
fluorocromi, s emit fluorescen. Aceast combinaie de lumin mpr tiat i lumin
fluorescent este preluat i analizat de detectori care furnizeaz informaii despre fenotipul/
structura chimic i fizic a fiecrei particule individuale pe grafice dot-ploturi.
Combin ntr-o tehnic unitar avantajele microscopiei cu cele ale investigaiilor biochimice.
Parametrii celulari de diagnostic diferenial msurabili prin citometrie n flux pot fi selectai dintr-o
gam vast:
ciclul cellular
fenotipul celular
Apoptoza-moarte celulara programata
influxul de calciu
proliferarea celular
nivelul de fosforilare
citokine intracelulare sau in lichid
microbiologie, botanica, farmacologie
Imunofenotiparea : Una din cele mai rspndite aplicaii ale citometriei n flux
Tehnic de evaluare a proteinelor exprimate de celule (fenotip celular - suma caracteristicilor
structurale/ fizice i funcionale ale unei celule determinate genetic i influenate de micromediul
tisular) folosind anticorpi monoclonali fluorocromati.