Comunicare

pentru edina de prini

Copilul este un adult

n devenire
 Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita la viata
de om mare. La nastere, el poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si
neajutorat, insa de-a lungul anilor va deveni parte integranta a unei societati
complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii pasi intr-o lume a
uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se
comporte ca un om mare.
Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de
obstacole si dificultati. Adultul este cel care insoteste copilul, pana la un
anumit punct, in aceasta minunata aventura a descoperirii de sine, a invatarii,
a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala, intelectuala si sociala a
copilului se afla in mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o
extraordinara responsabilitate.
Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati
psihismul si, ulterior, de a-l seconda pe copil in eforturile lui de a lua in
stapanire lumea inconjuratoare.
Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie
un cadru nou pentru el, prin dimensiunile si continuturile sale, prin
activitatile variate, noi si interesante. Este o insiruire de metamorfoze, cu o
incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la noul
mediu va fi de lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si
de durata, atat din partea copilului insusi, cat si a adultilor care-l sustin.
Copilul paseste intr-un nou univers social, o lume plina de necunoscut si de
provocari, care il confrunta cu experiente inedite :
experienta vietii in grup;
experienta concentrarii pe sarcina;
experienta dialogului si a ascultarii;
experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens;
experienta jocului, a intrecerii si competitiei (Minulescu, 2003).
In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de
activitati specifice invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul
extern; evenimentul are un caracter predeterminat, ceea ce-l deosebeste de
numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la
gradinita, copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor
sta la baza personalitatii sale. Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea
unui autentic comportament interrelational. Structura formala si informala a
grupului de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare
copil este, in acelasi timp, si actor, si spectator.
Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui
propriul nivel de intelegere celui al copilului, ci facandu-l pe acesta sa
gandeasca singur, sa exerseze singur diverse activitati, stimulandu-i interesul
real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii, copiii
castiga mult sub raport fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor
constituie baza invatarii si a educatiei din anii urmatori. Pregatirea copilului
pentru invatarea continua incepe de la gradinita; aici, el dobandeste primele
comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele povestiri fantastice, cu
primele continuturi stiintifice.
Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o
invatatoare noua, cu noi colegi; e necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de
comunicare pentru a putea stabili relatii optime. Analizand situatia din punct
de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta
capacitatea de a intra in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan
afectiv, intensitatea trairii emotionale depinde de experienta pe care o are
copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi. Copiii care se
despart de familie, de mama, pentru prima data fac parte din categoria celor
carora le lipseste exercitiul despartirii temporare. Copilul care traieste in
prima zi de scoala prima separare de familie este cuprins de teama; de aceea,
parintii trebuie sa-si obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.
In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte
mult calitatea interactiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre
parinti, dintre acestia si copil, ele avand o influenta puternica asupra
pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea la scoala,
dezvoltarea lingvistica, cea afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de
familie.
Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita,
diferit de cel familial si intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun
bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea capacitatilor de cunoastere,
comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse
psihice alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care
sunt incarcate de o simbolistica ampla si de o emotionalitate complexa.
Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea
autonomiei, prin organizarea de deprinderi si obisnuinte. Copilul isi insuseste
elementele de baza ale fondului de adaptare culturala, amplu concentrate in
asa-numitii cei 7 ani de acasa.
Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade:
1. Prescolaritatea mica (3-4 ani), caracterizata printr-o crestere a intereselor,
a aspiratiilor si a aptitudinilor implicate in satisfacerea placerii de explorare a
mediului.
2. Prescolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de crestere pentru copil : se
intensifica dezvoltarea limbajului, jocul devine o activitate de baza,
curiozitatea devine mai ampla si abordeaza mai pregnant relatiile dintre
fenomene.
3. Prescolaritatea mare (5-6 ani), cand copilul manifesta o mai mare forta,
agilitate, inteligenta ; capacitatea de invatare devine activa si este dublata de
interese de cunoastere (Schiopu, Verza, 1981).
La gradinita, copilul prezinta particularitati specifice, precum instabilitate
psihomotorie, capacitate limitata de concentrare a atentiei, gandire
predominant intuitiva, dar cu posibilitati de deschidere catre asimilarea
structurilor operationale concrete. Copilul gandeste contextual, iar invatarea
se realizeaza preponderent pe baza de imagini concret senzoriale, prin
perceperea spontana sau dirijata verbal a obiectelor naturale si a substitutelor
lor; in acelasi timp, invatarea este orala si actionala, sub forma de joc, iar
evaluarea este tot orala, stimulativa si realizata pe baza de aprecieri verbale.
Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si
bogat. Din etapa in etapa, copilul iese din lumea lui confuza si se indreapta
spre inceputul evolutiei personalitatii sale. Este o insiruire de metamorfoze,
minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de victorii
triumfatoare pentru copil, victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale
imaginatiei