Simone Weil

Iubirea de Dumnezeu si nefericirea

L'amour de Dieu et le malheur (Attente de Dieu, Fayard,
1977)

Nefericirea l-a constrns pe un drept s strige mpotriva lui Dumnezeu, un drept att de desvrsit n
msura n care natura uman poate fi, mai degrab, dac Iov este mai putin un personaj istoric dect
o prefigurare a lui Hristos... si rde de nefericirea neprihnitilor. Nu este o hul, este un strigt
autentic smuls durerii. Cartea lui Iov, de la un capt la altul, este o pur minune de adevr si
autenticitate. n ce priveste nefericirea, tot ce se abate de la acest model este mai mult sau mai putin
ptat de minciun. Nefericirea l face pe Dumnezeu absent pentru o vreme, mai absent dect un mort,
mai absent dect lumina ntr-o carcer ntunecoas.

Un fel de spaim scufund ntregul suflet; n timpul acestei absente nu este nimic de iubit.

Ceea ce este nfricostor este aceea c n acest ntuneric, unde nu este nimic de iubit, sufletul
nceteaz s iubeasc, absenta lui Dumnezeu devine definitiv.

Trebuie ca sufletul s continue s iubeasc n gol, sau cel putin s doreasc a iubi, fie chiar si cu a
participa infinitezimal din el. Atunci Dumnezeu vine odat s i se arate El nsusi si s-i descopere
frumusetea lumii, cum a fost n cazul lui Iov. Dar dac sufletul nceteaz s iubeasc, el cade de aici n
ceva asemntor iadului.

Iat de ce aceia care se arunc n nefericire, oameni nepregtiti s o primeasc, ucid suflete. Pe de
alt parte, ntr-o epoc ca a noastr, unde nefericirea este aruncat asupra tuturor, ajutorul adus
sufletelor nu este eficace dect dac sunt pregtite n mod real pentru nefericire. Si aceasta nu este
putin lucru.

Nefericirea te ntreste si te dezndjduieste, pentru c imprim pn n adncul sufletului, ca si cu un

fier nrosit, acest dispret, acest dezgust si chiar aceast repulsie de sine nsusi, aceast senzatie de
vinovtie si de murdrie, pe care pcatul ar fi trebuit n mod logic s o produc si nu o produce.

Raiul locuieste n sufletul pctosului fr ca s-l simt. El este simtit n sufletul neprihnitului
nefericit.

Totul se petrece ca si cum starea sufletului, care prin esenta ei convine pctosului, ar fi fost separat
de pcat si legat de nefericire si n ceea ce priveste neprihnirea nefericitilor.

Dac Iov si strig neprihnirea cu un accent att de dezndjduit, este pentru c el nsusi nu ajunge
s-o cread, cnd el nsusi ar da dreptate prietenilor si. El cheam mrturia lui Dumnezeu nsusi,
pentru c nu mai aude mrturia propriei lui constiinte; aceasta nu mai este pentru el dect o mrturie
abstract si moart.

Natura carnal a omului este comun cu cea a animalului. Ortniile se arunc cu lovituri de cioc
asupra unei ortnii rnite.

ntregul dispret, ntreaga repulsie, ntreaga ur pe care ratiunea noastr o leag de crim,
sensibilitatea noastr o leag de nefericire; cu exceptia celor n sufletul crora Hristos trieste deplin,
ntreaga lume i dispretuieste mai mult sau mai putin pe nefericiti, desi nimeni nu prea ia lucrul acesta
n seam.
S-a lsat batjocorit pentru noi toti. Si nu doar trupul Lui rstignit pe lemn a fost batjocorit, ci si
ntregul su suflet.

De asemenea, orice neprihnit n nefericire se simte blestemat. La fel e cu cei care au cunoscut
nefericirea si au scpat de ea printr-o schimbare de soart, dac au fost ndeajuns atinsi de ideea de
nefericire.

Un alt efect al nefericirii este s si fac sufletul complice, putin cte putin, infuzndu-i o otrav de
inertie si cel care a fost nefericit ndeajuns de mult timp poart o complicitate n ceea ce priveste
propria nefericire. Aceast complicitate mpiedic toate eforturile pe care le-ar fi putut face pentru a-si
ameliora soarta; ea merge pn acolo nct l opreste s caute mijloacele de a fi mntuit, cteodat
chiar pn la a-l opri s-si doreasc mntuirea. E atunci instalat n nefericire, si oamenii pot s cread
c el e satisfcut. Mai mult, aceast complicitate l poate mpinge mpotriva lui nsusi, s evite, s fug
de mijloacele mntuirii, se ascunde deci sub pretexte ridicole cteodat. Chiar la acela care a fost
smuls din nefericire, dac a fost atins pn n adncul sufletului, rmne ceva care l mpinge s se
arunce din nou ca si cum nefericirea s-ar fi instalat n el asemenea unui parazit si l-ar dirija ctre
propriile lui scopuri. Cteodat acest impuls l poart prin toate miscrile sufletului spre fericire.

Dac nefericirea a luat sfrsit gratie unei fapte bune, ea poate fi nsotit de ura mpotriva
binefctorului. Aceasta este cauza multor acte de nerecunostint slbatic, n aparent inexplicabil.
Este cteodat usor s eliberezi un nefericit de nefericirea sa prezent, dar este dificil s-l eliberezi de
nefericirea sa trecut; numai Dumnezeu nsusi o poate face. nsusi harul lui Dumnezeu nu poate s
vindece natura iremediabil rnit. Trupul slvit al lui Hristos purta rnile.

Nu se poate accepta existenta nefericirii dect privind-o ca o deprtare.

Dumnezeu a creat prin dragoste si pentru dragoste. Dumnezeu nu a creat altceva dect dragostea
nssi si mijloacele dragostei. El a creat fiinte capabile de dragoste, indiferent de distant.

El nsusi a mers, cci nimeni altcineva nu putea s-o fac, la distanta maxim, infinit. Aceast distant
infinit ntre Dumnezeu si Dumnezeu, n mod sfsietor suprem, durere de care nimeni altcineva nu se
putea apropia, minunea dragostei, este rstignirea. Nimic nu poate fi mai departe de Dumnezeu dect
ceea ce a fcut batjocura.

Oamenii loviti de nefericire se afl la picioarele crucii, aproape la cea mai mare distant posibil de
Dumnezeu. Nu trebuie crezut c pcatul se afl la o distant mai mare. Pcatul nu este o distant. El
este o gresit orientare a privirii; exist, e drept, o legtur misterioas ntre aceast distant si
neascultarea originar. La origine, umanitatea si-a ntors privirea de la Dumnezeu si a mers ntr-o
directie gresit, ct de departe se putea merge. Noi suntem tintuiti pe loc, liberi doar prin orientrile
noastre, supusi necesittii. Un mecanism orb, care nu tine deloc cont de gradul de desvrsire
spiritual, i zgltie continuu pe oameni si i arunc pe unii chiar la picioarele crucii. Depinde doar de
ei nsisi s-si pstreze sau nu ochii ntorsi ctre Dumnezeu prin toate zdruncinturile. Si aceasta nu
pentru c providenta lui Dumnezeu este absent, ci pentru c providenta lui Dumnezeu a dorit
necesitatea ca pe un mecanism orb. Dac mecanismul nu ar fi fost orb, n-ar fi existat deloc nefericire.
Nefericirea este nainte de toate anonim, i priveaz pe cei ce-i cuprinde de personalitatea lor si i
face biete lucruri, este indiferent si este acest frig al indiferentei, un frig metalic care ngheat pn
n adncul sufletului pe toti cei pe care i atinge. Ei nu vor mai regsi niciodat cldura. Ei nu vor mai
crede c sunt cineva.

Nefericirea n-ar fi avut niciodat aceast caracteristic fr partea de hazard pe care o cuprinde. Cei
care au fost persecutati pentru credinta lor si care o stiu, chiar dac au de suferit, nu sunt niste
nefericiti. Ei cad n nefericire doar dac suferinta sau frica le ocup sufletele. Traducere de Adrian
Dumitru si Ioana-Corina Bunea (Text publicat n Epifania nr. 4 / 1999 si republicat n pagina
noastr prin bunvointa redactiei)