Sunteți pe pagina 1din 1

Teatrul

La originea teatrului medieval au stat probabil mai multe tradiţii, dintre


care cele mai importante sînt cea populară, a spectacolelor moştenitoare ale
mimilor antici sau ale reprezentaţiilor legate de ritualurile precreştine, şi cea a
dramei liturgice. Apărută în perioada carolingiană ca o reacţie la crescînda
neînţelegere a textului latinesc de masa credincioşilor, drama liturgică se
dezvoltă în continuare, ilustrînd prin fragmente dialogate şi interpretate,
intercalate în slujba religioasă, părţi ale istoriei sacre. Chiar arhitectura
bisericilor se modifică pentru a permite aceste reprezentaţii care în secolul al
XIII-lea par să fi evoluat chiar într-un sens mai laic, generînd reacţiile negative
ale papilor şi episcopilor. Foarte importantă în desfăşurarea spectacolelor era
muzica, de sorginte gregoriană, dar care treptat evoluează în direcţia valorificării
filonului popular. Hildegard von Bingen (1098-1179), călugăriţă germană,
reprezintă un moment de răscruce în evoluţia dramei liturgice, piesele muzicale
compuse de contribuind la autonomizarea muzicii în raport cu reprezentaţia
dramatică.
De pe la sfîrşitul secolului al XII-lea apăreau deja piese scrise în limbile
vernaculare, dintre care de deosebit succes par să se fi bucurat Autos de los
Reyes Magos (Piesa despre regii magi) în Spania şi Mystère d'Adam (Misterul
lui Adam) în Franţa. Acestea s-au dezvoltat probabil nu direct din drama
liturgică latină, ci pe baza predicilor clericilor, devenite la rîndul lor din ce în ce
mai dramatizate, pentru a atrage atenţia credincioşilor.
Misterele reprezintă genul dominant al teatrului medieval, fiind realizate
pornind de la scene biblice, dezvoltate însă prin adăugarea de cîntece, dansuri şi
efecte speciale. Acestea erau interpretate de asociaţii de cetăţeni "confrerii", de
regulă din clasa de mijloc, toate rolurile, inclusiv cele feminine, fiind jucate de
bărbaţi. Reprezentaţiile misterelor au avut epoca de aur în secolele XIV-XV,
ulterior, şi datorită intedicţiilor autorităţilor, acestea decăzînd treptat.
În afara reprezentaţiilor cu subiect religios au continuat să existe
spectacole populare de tradiţie imemorială, precum dansurile cu măşti, dansurile
săbiilor, parade costumate, asociate de regulă cu marile sărbători ale ciclului
creştin, Crăciunul şi Paştele.
Tot tradiţiei populare îi aparţin farsele, uneori legate de tradiţia
carnavalului , ca Fastnachtspiell din spaţiul german, afirmate mai ales în
secolul al XV-lea. Farsele, prin umorul lor adeseori coroziv şi prin satira
muşcătoare la adresa tarelor sociale stau la originea comediei de mai tîrziu, după
cum o demonstrează Farsa jupînului Pathelin (cca. 1464), care poate fi
reprezentată şi astăzi fără a-şi fi pierdut prospeţimea.