-Geofinantele.

Geoeconomia fluxurilor comerciale-

1. Notiunea de geofinante
Geofinante numim acele valute ce au 0 circulatie internationala intensa si care,la randul
lor,Iimiteaza valutele nationale respective La nivel mondial, deosebim 2 sisteme financiare: unul
bazat pe dolarul SUA si altul-pe euro.
Dupa datele bancii mondiale, 75% din volumul pietii valutare este ocupat de dolari. Ele au
capacitatea de a acoperi spatiile si tranzactiile economice care efectueaza intr-un spatiu.

2. Obiectul de studiu al geofinantelor

De-a lungul anilor, o data cu evolutia societatii in ansamblu, a statului, si implicit, a

finantelor, s-au emis diferite conceptii despre acestea. Fiecare dintre ele comporta unele aspecte
particulare, insa s-a cazut, in general, de acord asupra faptului ca in evolutia acestor conceptii se
contureaza doua etape distincte:

- prima corespunde, in linii generale, capitalismului premonopolist, iar conceptiile

promovate in aceasta etapa sunt considerate clasice;

- cea de-a doua corespunde epocii capitalismului monopolist, iar conceptiile

promovate in aceasta etapa sunt considerate moderne.

Conceptiile clasice reflecta, de fapt, doctrina liberala care a dominat perioada de

ascensiune a capitalismului. Potrivit acesteia, activitatea economica trebuie sa se desfasoare in
conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer, care fusese enuntat de Adam Smith.
Activitatea economica trebuie sa ramana apanajul intreprinderilor private, evitandu-se orice
interventie a statului in economie, care ar fi de natura sa perturbe initiativa privata, libera
concurenta, mecanismele pietei. Abtinerea statului era considerata o conditie indispensabila
dezvoltarii echilibrului economic, care se realiza automat, gratie mecanismelor naturale si
spontane. Sub influenta doctrinelor liberalismului economic se considera ca existau legi
economice care reglau economia si ca nici o vointa umana sau statala nu trebuia sa contravina
acestui joc natural. Statul burghez trebuia sa se limiteze la indeplinirea sarcinilor sale traditionale
de mentinere a ordinii publice, aparare a tarii, intretinere a relatiilor diplomatice, etc. (asa numita
conceptie a statului jandarm).

Aceasta viziune asupra statului si rolului sau antrena mai multe consecinte pe plan
bugetar. Prima dintre ele era restrangerea la maximum a cheltuielilor bugetare, limitarea lor la
nivelul indispensabil asigurarii serviciilor administrative esentiale (conceptul de guvern ieftin),
iar orice alte cheltuieli efectuate de stat erau considerate o risipa, deoarece presupuneau o
prelevare suplimentara de impozite din veniturile indivizilor. In acest fel, se reduceau
posibilitatile acestora de a folosi in mod eficient resursele respective, prin economisire si
investitii.

In al doilea rand, statul avea obligatia imperioasa de a echilibra cheltuielile si veniturile

publice, atingerea acestui obiectiv fiind considerata o cerinta fundamentala a bunei gestiuni,
cheia de bolta a finantelor publice. Deficitul bugetar, care obliga statul sa emita bani de hartie,
generand inflatie, era considerat ca un fenomen nedorit, de natura sa dezorganizeze mecanismele
spontane ale economiei.

In al treilea rand, impozitele, taxele, imprumuturile si celelalte metode de procurare a

veniturilor publice trebuiau astfel concepute incat sa aiba un caracter neutru si sa nu modifice
relatiile economico-sociale existente.
 In concluzie, aceste idei se bazau pe cateva postulate simple: vocatia statului consta in a
administra, a mentine ordinea interioara; este contraindicat ca statul sa desfasoare activitati
productive, domeniu in care initiativa privata manifesta o completa superioritate asupra actiunii
colectivitatilor publice.

In anii care au urmat marii crize economice din anii 1929-1933, ideile referitoare la rolul
statului si al finantelor publice s-au modificat radical. Locul statului-jandarm a fost luat
de statul-providenta sau statul-bunastarii, care isi largeste considerabil sfera preocuparilor
(conceptia statului faustian). Deprecierea economica avea sa arate, intr-adevar, ca initiativa
privata, careia liberalii ii acordasera deplina incredere, este incapabila sa asigure echilibrul
economic si social dorit intotdeauna si in orice situatie.

Interventia directa a statului apare ca singura solutie capabila sa influenteze procesele

economice, sa corecteze evolutia lor ciclica, sa previna crizele sau cel putin sa limiteze efectele
negative ale acestora. Bugetul de stat devine in acest caz principalul mijloc de interventie.

Luand in consideratie rolul activ pe care finantele publice trebuie sa il joace, economistii
au ajuns la elaborarea unei teorii interventioniste, care va bulversa conceptiile financiare
traditionale. Cheltuielile publice au fost recunoscute ca un mijloc de interventie pe plan
economic si social; daca ele continua sa finanteze sarcinile administrative ale statului, nu este
mai putin adevarat ca trebuie sa sprijine dezvoltarea capacitatilor de productie prin infiintarea de
intreprinderi publice sau mixte, care nu mai este considerata o erezie (cheltuieli publice de
investitii), ori sa asigure redistribuirea veniturilor catre categoriile sociale defavorizate (cheltuieli
publice de transfer). Impozitul inceteaza, de asemenea, sa fie privit ca simplu procedeu de
prelevare a veniturilor, ci si ca mijloc de egalizare a conditiilor sociale (prin amputarea unor
venituri mari sau prin detaxarea categoriilor sociale defavorizate), sau ca instrument de incitare a
dezvoltarii economice (prin facilitatile fiscale pe care le permite).

Bugetul devine, in acest fel, un imens filtru care preleva prin impozit o parte din venitul
national si pe care o redistribuie prin cheltuieli in raport de obiectivele economice si sociale ale
guvernarii.

O noua optica se contureaza in conceptia finantistilor moderni cu privire la echilibrul

bugetar. Pentru ei, echilibrul bugetar nu are decat o valoare relativa, consideratiuni mai
importante putand duce chiar la sacrificarea acestuia: nu existenta echilibrului bugetar constituie
prioritatea, esentialul fiind ca ansamblul activitatii economice sa fie orientat intr-o maniera
convenabila. Deciziile de luat in acest domeniu n-ar trebui sa fie dictate, in nici un moment, de
principii financiare sau de grija echilibrarii bugetului, ci de grija respectarii anumitor prioritati;
cu alte cuvinte, de politica economica si sociala, spunea W. Beveridge cu peste 30 de ani in
urma.

Fara a abandona atingerea acestui obiectiv, deficitul bugetar in perioada de depresiune

este considerat a avea un efect stimulent asupra conjuncturii economice in raport de lichiditatile
monetare distribuite agentilor economici. Mecanismele bugetare nu mai au, deci ca singur
obiectiv finantarea cheltuielilor administrative ale statului, ci devin mijloace privilegiate de
infaptuire a politicii economice si sociale ale guvernului.

Aceasta conceptie voluntarista a finantelor publice s-a impus rapid la nivelul factorilor de
decizie din economia statelor dezvoltate si, mai lent, la nivelul opiniei publice, care a ramas
atasata vechilor lectii de liberalism economic. Pentru observatorul impartial, insa, si aceasta
conceptie, nu ramane in fond decat o ideologie, adica un ansamblu de credinte, care dicteaza
conduita indivizilor, si nu un corp de adevaruri stiintifice demonstrate. Ea a devenit dominanta,
eclipsand in perioada postbelica vechile conceptii liberale. Asa cum remarca, insa Lalumiere,
printre ideile financiare moderne se constata reaparitia unei noi ortodoxii financiare, care tinand
cont de evolutia profunda ce a avut loc dupa 1950 si speculand unele esecuri ale politicilor de
inspiratie keynesiana, reintroduce anumite teme mostenite din finantele publice traditionale:
interventia statului trebuie sa fie limitata la anumite cazuri judecate in particular; cresterea
cheltuielilor publice trebuie sa respecte un anumit ritm pentru a nu genera inflatie, deficitul
bugetar trebuie sa se incadreze in anumite limite. Sub o anumita forma reinnoita subzista, deci, si
o ideologie financiara de inspiratie liberala.

Sesizand aceeasi coabitare a conceptiilor interventioniste si neoliberale, Michel Bouvier

pune chiar sub semnul indoielii pertinenta clasificarii celor doua conceptii in clasice si moderne.
Atat timp cat gandirea economistilor liberali clasici este reabilitata si in paralel, teoriile
interventioniste sunt adesea infirmate de realitatile economice si sociale, aceasta clasificare
capata o valoare relativa, care tine mai mult de istoria ideilor economice decat de un demers
stiintific autentic.

De altfel, Maurice Duverger, analizand contradictiile intre conceptia clasica si cea

moderna privind finantele publice, subliniaza in acelasi timp, faptul ca aceste contradictii sunt,
totusi, destul de superficiale. In definitiv, spune el, orice politica economica si sociala a statului
modern, dintre care politica financiara e doar un aspect, are ca scop sa stabileasca un echilibru
social complet, care depaseste si inglobeaza vechea notiune de echilibru bugetar. Echilibrul
productiei si schimburilor, echilibrul repartitiei bunurilor si riscurilor sociale, echilibrul monedei
si al preturilor, echilibrul general al dezvoltarii natiunii, echilibrul schimburilor externe, acestea
sunt scopurile esentiale ale interventiei statului, in general, si ale interventiei sale prin tehnici
financiare, in particular.

3. Geofinantele mondiale- Trasaturi si caracteristici

Geofinante numim acele valute ce au 0 circulatie internationala intensa si care,la randul
lor,Iimiteaza valutele nationale respective La nivel mondial, deosebim 2 sisteme financiare: unul
bazat pe dolarul SUA si altul-pe euro.
Dupa datele bancii mondiale, 75% din volumul pietii valutare este ocupat de dolari. Ele au
capacitatea de a acoperi spatiile si tranzactiile economice care efectueaza intr-un spatiu.

TRASATURILE Geofinantelor

- Sunt relatii cu caracter economic, intrucat ele apar in procesul formarii, repartizarii si utilizarii
produsului social.
- Apar in forma baneasca deoarece, in cadrul productiei de marfuri si al actiunii legii valorii,
produsul de productie, reproductie si de circulatie a marfurilor, repartitia produsului social,
relatiile de schimb, retribuirea muncii, precum si relatiile dintre agentii economici sau dintre
acestia si persoanele fizice, se exprima prin intermediul banilor, in cadrul unor relatii banesti.
Notiunea de finante publice sau relatii financiare nu poate fi confundata cu cea de bani sau relatii
banesti. Banii reprezinta o marfa, iar finantele sunt relatii de constituire, repartizare si utilizare a
mijloacelor banesti.
- Sunt relatii fara echivalent, adica nu presupun in mod necesar, o contraprestatie directa din
partea subiectului beneficiar al mijloacelor banesti.
- Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaza.
De la fondurile bugetare se efectueaza plati cu titlu nerambursabil catre unele regii autonome sau
catre institutiile publice din sfera nemateriala care presteaza servicii pentru populatie.
Acelasi caracter de nerambursabilitate il porta si transferurile efectuate catre populatie sub forma
de pensii, burse, alocatii de stat si alte ajutoare pentru copii.
Transferul de valoare la si de la fondurile ce se constituie in economie se poate realiza partial, in
conditii de rambursabilitate.
Un asemenea caracter poarta sumele de bani varsate de persoanele fizice si juridice in contul
imprumuturilor contractate de stat pe piata interna; garantiile depuse de administratorii si
cenzorii societatilor comerciale, ca si de persoanele ce gestioneaza bani si alte valori publice.

4. Caracteristica fluxurilor comerciale

Fluxurile comerciale

Fluxurile comerciale sunt generate de cumpararea si de vanzarea de bunuri si de servicii intre

tari.

Fluxurile comerciale dau masura balantei comerciale (exporturi importuri). Aceasta este
cantitatea de bunuri pe care o tara vinde in alte tari, minus cantitatea de marfuri pe care
respectiva tara o cumpara din alte tari. Acest calcul include toate tranzactiile internationale de
marfuri si reprezinta balanta comerciala a unei tari.

Tarile care sunt exportatoare nete exporta mai mult catre clientii internationali decat importa de
la producatorii internationali.

Tarile exportatoare nete au un surplus comercial. Acest lucru se datoreaza faptului ca ei vand mai
multe bunuri pe piata internationala decat acestia achizitioneaza de pe piata internationala.
Asadar, cererea de valuta a tarii creste deoarece clientii internationali trebuie sa cumpere moneda
tarii in scopul de a cumpara aceste bunuri. Acest lucru face ca valoarea monedei sa creasca.

Tarile care sunt importatoare nete importa mai mult de la producatorii internationali decat
exporta pentru clientii internationali. Acestea au deficit comercial. Acest lucru se datoreaza
faptului ca achizitioneaza mai multe bunuri straine decat vand pe piata internationala. In scopul
de a achizitiona aceste marfuri internationale, importatorii trebuie sa vanda moneda lor nationala
si sa cumpere o moneda straina. Acest lucru face ca valoarea monedei nationale sa scada.

Ca exemplu, sa ne uitam la Japonia, care este o economie bazata pe export, care are de obicei un
excedent comercial. Japonia exporta mai multe bunuri pentru clientii internationali decat importa
de la producatorii internationali. Excedentul comercial al Japoniei este principalul motiv pentru
care JPY ( yeni japonezi, banii acestora) nu s-a depreciat brusc, in ciuda unei severe slabiciuni
economice.

Japonia este un exportator net cu un excedent de cont curent de aproximativ 3% din PIB. Acest
lucru creeaza o cerere internationala pentru JPY, pentru ca clientii internationali sa poata
cumpara produse japoneze.

In mod clar o modificare a balantei de plati de la o tara la alta are un efect direct asupra nivelului
valutelor respective. Prin urmare, este important pentru traderi sa tina pasul cu datele economice
referitoare la acest echilibru si sa inteleaga implicatiile modificarilor balantei de plati.

JPY s-a apreciat in ciuda slabiciunii economice. Intre august 2003 si decembrie 2003, USD / JPY
a scazut de la 121.00 la 107.00.

5. Tipologia fluxurilor comerciale

Fluxul comercial se refera la veniturile unei tari din comert, si anume la exporturi. Fluxul de
capital se refera la cantitatea de investitii pe care aceasta le atrage din strainatate. Economiile
orientate spre export depind mai mult de fluxurile comerciale, iar tarile care se concentreaza pe
domeniul financiar sunt mai dependente de fluxurile de capital.

Exista doua tipuri de flux de capital:

1. Din investitii in active fizice, cum ar fi fabrici, imobile si intreprinderi.

2. Din investitii in active financiare cum ar fi actiuni si obligatiuni sau alte instrumente de
indatorare.

Intr-adevar, este posibil ca produsele financiare sa fie vazute ca fiind doar un alt tip de produs
vandut care construieste cererea pentru moneda locala, la fel ca exporturile de bunuri tangibile.

Rezultatul este acelasi: cererea constanta pentru moneda locala. Iata un alt exemplu despre
modul in care fluxurile de capital pot afecta o pereche valutara.

Intr-o perioada a anului 2009, in cadrul programului sau de stimulare economica, guvernul
japonez a permis exportatorilor japonezi sa repatrieze profiturile obtinute in strainatate la cote
reduse de impozitare. Pe masura ce termenul limita pentru aceasta rata redusa s-a apropiat,
presiunea a crescut pe USDJPY, deoarece ori de cate ori perechea ar fi crescut (adica dolarul ar fi
crescut in raport cu JPY), exportatorii japonezi incarca i in dolari ar fi vandut o parte din
dolarii americani acumulati cumparand yen la preturi convenabile.

Leul romanesc este, de asemenea, influentat de fluxul de capital deoarece cumpararea sau
vanzarea de active denominate in lei, cum ar fi actiunile, afecteaza cursul de schimb. Datorita
dimensiunilor mici si a volumelor de tranzactionare reduse ale pietei bursiere locale, aceasta
influenta este limitata si are o importanta mai mica in comparatie cu ceilalti driveri majori
prezentati in lectiile anterioare. Cu toate acestea, in timpul marii recesiuni din 2008, lichidarea
masiva a investitorilor straini care a condus, in proportie de aproximativ 80%, la colapsul
principalilor indici bursieri, a afectat leul, mai ales in raport cu dolarul american.

6. Principalele coridoare de tranzit

Coridoarele de tranzit stabilesc un model de cartiere sau cartiere legate de zonele comerciale, de
angajare, de institutii si de recreere.
Un coridor de tranzit este definit ca zonele care pot fi circulate n jurul tuturor staiilor de-a
lungul unei linii de tranzit. Tipurile de coridoare sunt definite prin ceea ce se conecteaz; cu toate
acestea, majoritatea coridoarelor au tendina de a fi un amestec de tipuri.

Exist trei tipuri de coridor de tranzit de baz:

Destination Connector - leag cartierele rezideniale de centrele de activitate, inclusiv centrele de

ocupare a forei de munc i comerciale, zonele de recreere i campusurile universitare.
Commuter - servete un centru de activitate major (cum ar fi un cartier central de afaceri), cu
clrei care cltoresc n centru dimineaa i se termin la sfritul zilei.
District Circulator - link-uri de cltorie n cadrul unui "nod de activitate" - de obicei un centru
sau un centru comercial, medical sau educaional.

7.Principalele rute comerciale

O rut comercial este o reea logistic identificat ca o serie de ci i puncte de oprire utilizate
pentru transportul comercial de mrfuri. Termenul poate fi de asemenea folosit pentru a face
referire la comerul cu corpuri de ap. Permind mrfurilor s ajung pe piee ndeprtate, un
singur traseu comercial conine artere de lung distan, care pot fi n continuare conectate la
reele mai mici de rute de transport comerciale i necomerciale. Printre rutele comerciale
notabile se numra Amber Road, care a servit ca o reea fiabil pentru comerul pe distane lungi.
[1] Comerul maritim de-a lungul Spice Route a devenit proeminent n Evul Mediu, cnd
naiunile au recurs la mijloace militare pentru controlul acestei rute influente. n Evul Mediu,
organizaii precum Liga Hanseatic, menite s protejeze interesele comercianilor, i comerul au
devenit din ce n ce mai proeminente [3].

n timpurile moderne, activitatea comercial sa mutat de la principalele rute comerciale ale lumii
vechi la rute mai noi ntre statele-naiuni moderne. Aceast activitate a fost uneori efectuat fr
o protecie tradiional a comerului i prin acorduri internaionale comerciale libere, care au
permis mrfurilor comerciale s treac graniele cu restricii relaxate [4]. Transportul inovator al
timpurilor moderne include transportul prin conducte i relativ bine-cunoscutul comer care
implic rute feroviare, automobile i companiile aeriene de marf.
Trasee moderne
Vremurile moderne au vizat dezvoltarea unor noi mijloace de transport i adesea controversate
acorduri de liber schimb, care au modificat abordarea politic i logistic predominant n Evul
Mediu. Vehiculele mai noi au condus la crearea unor noi rute, iar rile au deschis granie pentru
a permite comerul cu mrfuri convenite reciproc, conform acordului de comer liber n vigoare.
Unele rute comerciale vechi au fost redeschise n timpul modern, dei n diferite scenarii politice
i logistice. Introducerea poluanilor strini duntori pe calea rutelor comerciale a fost o cauz
a alarmei n perioada modern . O estimare conservatoare subliniaz faptul c viitoarele daune
cauzate de bolile animale i de plantele duntoare pot ajunge la 134 miliarde de dolari SUA n
absena unor msuri eficiente de prevenire a introducerii duntorilor nedorite prin diferite rute
comerciale