Sunteți pe pagina 1din 1

Lectia 2 Ce Sunt Democratiile Liberale?

Septembrie 2017

Termenul de democratie provine de la cuvintele grecesti demos popor


si kratos putere.
Asadar, democratia reprezinta puterea poporului.
Democratia poate fi exercitata direct (intregul popor participa la
guvernare) sau indirect (adica prin reprezentare, cand poporul deleaga
puterea sa unor reprezentanti, persoane alese).
Prima democratie din lume a fost cea din cetatea Atenei. Principala
institutie era Adunarea, compusa din 5000 cetateni (barbati maturi), care
hotarau asupra treburilor cetatii.
Membrii Adunarii erau trasi la sort, iar nu alesi prin vot.
Dezevantajul democratiei directe este reprezentat de faptul ca este foarte
greu de practicat, aproape imposibil, in conditiile actuale, cand populatia
este foarte numeroasa si locuieste pe o suprafata intinsa.
Au rasmas insa si astazi, forme de manifestare ale democratiei directe,
referendumul fiind una dintre ele.
Democratiile liberale s-au nascut in Statele Unite ale Americii si se mai
numesc si democratii moderne vestice, valoarea fundamentala a societatii
fiind libertatea individuala.
In secolul al XX-lea, unele state nedemocratice si-au luat numele de
democratii populare, in care, interesele societatii erau mai importante
decat interesele individuale.
Nu sunt state democratice acelea in care drepturile si libertatile
cetatenilor nu sunt garantate si respectate in mod real.

S-ar putea să vă placă și