Curs 1

Curs introductiv

Structura corpului uman.

ANATOMIA este stiinta care se ocup cu studiul formei si structurilor corpului omenesc viu, in
dinamica ontogenetic si functional. Obiectul de studiu al anatomiei este omul viu, ca sistem
biologic.
Termenul de anatomie, deriv din dou cuvinte , unul de origine latin ana inseamna prin, altul
din greac tomein, care au acelai inteles i inseamn a taia , a diseca.
Denumirea ei a luat natere i din termenul tehnic de a diseca, deoarece mult vreme
principala metoda de cercetare i cunoatere a corpului uman a fost disecia, bisturiul devenind
simbolul anatomiei macroscopice. Acumularea datelor deinute prin disecii, despre forma i
structura organismului uman, a determinat la un moment dat sistematizarea lor, punndu-se
astfel bazele anatomiei descriptive sau sistematice. Aceasta se ocup cu descrierea analitic a
organelor pe care le grupeaz n sisteme i aparate.
Anatomia descriptiva sau anatomie sistematica = descrierea analitic (forma, mrimea,
consistenta, culoarea, pozitia, modul de fixare) a prtilor componente
Anatomia topografic = studiaz raporturile dintre elementele si structurile subsistemelor,
descriindu-le in planuri succesive, de la suprafat in profunzime, fr a lua in considerare
subsistemul de care apartine structura intalnit.
Anatomia clinica = Studiul suprafetelor regiunilor corpului
Anatomia dezvoltrii= Studiul cresterii si diferentierii, ca latur cantitativ, respectiv calitativ a
procesului de dezvoltare a corpului uman (modificari ale formei si raporturilor dintre elementele
anatomice in cursul ontogenezei)

Concomitent, necesitatea intelegerii funcionarii prtilor componente ale corpului a dus la

desprinderea din anatomie a fiziologiei care a devenit o tiint de sine stttoare.
FIZIOLOGIA este stiinta care se ocup cu studiul diverselor functii ale corpului uman si reglarea
acestora.
Anatomia si fiziologia se completeaza reciproc, legatura dintre ele fiind una foarte stransa.

La baza studiului anatomiei si fiziologiei umane stau 2 principii de baza:

- Principiul complementaritatii structura functie = forma si structura organelor sunt strans
legate de functiile lor. Orice modificare de structura duce la modificari ale functionarii
organului respectiv. De asemenea modificarea activitatii unui organ duce la modificari ale
structurii sale.
 - Principiul ierarhizarii organizarii structurale: corpul uman este un sistem biologic cu mai
multe nivele de organizare, fiecare avand propriile legi subordonate legilor nivelului
superior.:
o Nivelul chimic (atomi-molecule-organite celulare)
o Nivelul celular ( celula este unitatea de baza structurala, functionala si genetica la
nivelul careia au loc procese fundamentale precum metabolismul, cresterea,
dezvoltarea si reproducerea)- peste 200 de tipuri diferite de cellule
o Nivelul tisular (tesuturile sunt grupari de celule organizate pentru efectuarea unei
anumite functii) 4 tipuri fundamentale de tesut: epitelial, conjunctiv, muscular
si nervos
o Nivelul de organ (organul este un centru functional specializat pentru o functie si
e format din minim 2 tipuri de tesuturi)
o Nivelul sistemului de organe (mai multe organe care lucreaza coordonat pentru
indeplinirea unei functii commune si specific) ex sistem osos, sistem muscular,
sistem nervos, etc
o Nivelul de organism (nivelul superior de organizare, care include toate celelalte
nivele, functionand ca un tot unitar). Organismul, prin sistemele sale, indeplineste
3 categorii principale de functii: de relatie cu mediul, de nutritie si de reproducere.

Segmentele corpului uman:

Corpul omului este alcatuit din: cap, gat, trunchi si membre.
Capul este alcatuit din doua parti: una craniana, corespunzatoare neurocraniului sau
cutiei craniene, si alta faciala, fata.

Gatul este segmentul care leaga capul de trunchi. El are:

Regiune posterioara sau nucala, alcatuita din elemente somatice: muschi, oase,
articulatii.
Regiune anterioara, gatul propriu-zis, care, pe langa elemente somatice (muschi, fascii si
osul hioid), contine si viscere (laringe, trahee, esofag, tiroida etc.).

Trunchiul este format din trei segmente suprapuse: torace, abdomen si pelvis. In interiorul
acestora se gasesc cavitatile: toracica, abdominala si pelviana, care adapostesc viscerele.
Cavitatea toracica este despartita de cea abdominala prin muschiul diafragm.
Cavitatea abdominala se continua in jos cu cea pelviana. Cavitatea pelviana este
marginita in jos de planseul sau diafragmul pelviperineal.
Cavitatea abdomino-pelvina este subimpartita in noua regiuni: hipocondrul stang,
epigastrul, hipocondrul drept, regiunea abdominala laterala stanga (flanc stang), regiunea
ombilicala, regiunea abdominala laterala dreapta (flanc drept), regiunea inghinala stanga,
regiunea hipogastrica, regiunea inghinala dreapta.In plan posterior flancurilor le corespund
regiunile lombara dreapta , respectiv stanga.

Membrele: Membrele superioare se leaga de trunchi prin centura scapulura. Portiunea lor
libera este formata din trei segmente: brat, antebrat si mana.
Membrele inferioare se leaga de trunchi prin centura pelviana. Partea lor libera
este alcatuita si ea din trei segmente: coapsa, gamba si picior.

Elemente de orientare topografica

Pozitia anatomica a corpului uman este pozitia de referinta , care desemneaza corpul in pozitie
ortostatica (vertical)cu membrele superioare atarnand pe langa trunchi cu mana in supinatie (fata
palmei orientata anterior).
Corpul uman prezinta 3 axe si 3 planuri spatiale principale:
Axele corpului:
o Axul longitudinal (axul inaltimii corpului, vertical)= pleaca din crestetul capului si
cade in centrul poligonului de sustinere al corpului. Prezinta un pol superior
(cranial) si unul inferior (caudal)
o Axul sagital ( axul grosimii corpului , antero-posterior) are 2 poli: anterior si
posterior
o Axul transversal (axul latimii corpului, orizontal) are un pol drept si unul stang
Planurile sunt suprafete imaginare care sectioneaza corpul, trecand prin cate 2 axe de orientare,
astfel:
o Planul sagittal (planul simetriei bilaterale) este vertical, trece prin axul
longitudinal si prin cel sagital. Imparte corpul in 2 jumatati simetrice. Formatiunile
apropiate acestui plan se numesc mediale iar cele mai departate se numesc
laterale. Planurile paralele cu planul sagital se numesc planuri parasagitale ( ex-
ochiul este medial in raport cu urechea care este laterala)
o Planul frontal, paralel cu fruntea, trece prin axul longitudinal si prin cel transversal,
imparte corpul in parte anterioara (ventrala) si una posterioara (dorsala)
o Planul transversal , orizontal, trece prin axul sagital si prin cel transversal. El
imparte corpul intr-o parte superioara si una inferioara.
In istoria medicinii umane anatomia este printre primele discipline care s-a orientat
spre definirea si constituirea unei terminologii unitare. Aceasta prioritate se explica prin
importanta termenilor anatomici ca elemente de baza cu care opereaza toate disciplinele
medicale. Termenii anatomici s-au dezvoltat pe fondul limbilor clasice (limba greaca si latina),
limbi in care s-au scris primele opere anatomice.
 Astfel, in urma unor cercetari anatomice facute pe animale (disectia pe cadavre umane a fost
interzisa) savantul grec Galen a adus o contributie semnificativa la stabilirea terminologiei,
care pe atunci avea inca multe greseli si sinonime improprii. In timp, limba latina a preluat
rolul dominant in evolutia limbajului anatomic, iar termenilor noi li s-au dat denumiri dupa
obiecte reale.

TERMENI PENTRU INDICAREA POZITiEI SI ORIENTRII PRTILOR SI

STRUCTURILOR CORPULUI UMAN

Pentru marcarea punctelor si trasarea axelor si planelor de orientare a partilor corpului

omenesc se folosesc urmatorii termeni:
Verticalis- termen utilizat pentru a indica directia perpendiculara pe un plan orizontal
a unei formatiuni anatomice.
Horizontalis, termen folosit pentru denumirea unei axe, unui plan sau pentru a indica
directia unei formatiuni anatomice cu traiect paralel cu solul sau mai exact cu suprafata unui
lichid in repaus .
Medianus, termen rezervat pentru denumirea planului median al corpului (sau mai
exact planul medio-sagital) pe care il imparte in doua jumatati, dreapta si stanga. Se mai foloseste
pentru a indica pozitia formatiunilor anatomice in mijlocul unei regiuni, sau denumirea unei linii
care imparte o regiune in doua parti egale.
Coronalis, termen folosit pentru a indica traiectoria in forma de coroana a unei
formatiuni anatomice.
Sagitalis, termen rezervat pentru denumirea unui plan paralel cu planul median sau
pentru raportarea formatiunilor anatomice in acest plan (lat. = in forma de sageata).
Frontalis, termen rezervat pentru denumirea planului frontal care este perpendicular pe
planul median si pe planul orizontal.
Transversalis, termen rezervat pentru denumirea planului transversal sau orizontal care
este perpendicular pe planurile median si frontal; in regiunea membrelor acest plan este
perpendicular pe axa longitudinala a regiunii.
Medialis, termen folosit in descrierile anatomice pentru a arata pozitia unei formatiuni
mai aproape de planul median.
Lateralis, termen utilizat pentru a indica pozitia unei formatiuni anatomice, mai
indepartata de planul median.
Intermedius, termen utilizat pentru a indica pozitia mijlocie a unei formatiuni,pentru
denumirea unor nervi (N. intermedius) sau unor proeminente osoase (Crista sacralis intermedia);
Anterior, termen folosit pentru a arata ca o formatiune se afla in fata alteia; toate
formatiunile situate inaintea planului frontal sunt anterioare.
 Posterior, termen folosit pentru a arata ca o formatiune se afla inapoia alteia; se
considera ca toate formatiunile situate inapoia planului sunt posterioare.
Dorsalis, termen utilizat penntru partile posterioare ale trunchiului si gatului, termenul
se aplica in egala masura si suprafetelor corespunzatoare ale capului (convexitatea craniului),
mainii si piciorului.
Ventralis, termen foarte rar folosit in anatomia omului fiind inlocuit cu termenul de
anterior, exceptii se intalnesc la nivelul sistemului nervos, radix ventralis nervi spinalis, nucleul
ventral al talamusului.
Internus, termen sinonim cu *profund*, indicand ca o formatiune se afla in interiorul unei
structuri, el nu trebuie folosit in sens medial.
Externus, termen sinonim cu *superficial* si utilizat pentru a arata ca o formatiune se afla
situata intr-un plan superficial alteia, el nu trebuie folosit in sens de lateral
Dexter, Sinister, termeni utilizati pentru a indica pozitia unei formatiuni anatomice la
dreapta sau la stanga planului median.
Longitudinalis, termen utilizat pentru a denumi axa lungimii corpului sau directia unei
formatiuni in lungul unei regiuni a corpului omenesc.
Transversus, termen folosit pentru a indica directia unei formatiuni de-a curmezisul unei
regiuni.
Cranial, Caudal, termeni rar folositi in anatomia omului, au sensul de superior si inferior.
Superior, Inferior, termeni utilizati pentru a indica pozitia unor formatiuni de-a lungul axei
longitudinale a corpului sau membrelor sau in planurile sagitale.
Superficiale, Profundus, termeni utilizati pentru a arata pozitia si directia unei formatiuni
anatomice la suprafata unei regiuni (superficiale) sau in adancimea unei regiuni (profundus).

Pentru orientarea si descrierea topografica a formatiunilor anatomice de la nivelul

membrelor se vor utiliza urmatorii termeni:
Proximalis si Distalis, pentru orientarea falangelor (acesti termeni nu se vor folosi in sens
de superior si inferior la nivelul membrelor);
Radialis si Ulnaris, pentru descrierea formatiunilor anatomice localizate la nivelul
antebratului si mainii au sensul de lateral (radialis) si medial (ulnaris), acesti termeni au avantajul
ca nu tin seama de orientarea spatiala a mainii cand descriem o formatiune anatomica;
Tibialis si Fibularis, pentru descrierea formatiunilor anatomice localizate la nivelul
gambei si piciorului, avand sensul de medial (tibialis) si lateral (fibularis);
Palmaris, pentru descrierea formatiunilor din regiunea anterioara a mainii (Palma
manus)- volar.
Plantaris, pentru descrierea formatiunilor situate in zona fetei inferioare a piciorului
(Planta)- plantar.
Pentru denumirea miscarilor membrelor se folosesc termenii:
flexie- miscarea de apropiere dintre doua segmente (apropierea bratului de
antebrat, strangerea pumnului, etc)
, extensia- miscarea inversa flexiei,
adductia- este miscarea prin care un membru sau ambele membre se apropie de
planul sagital (apropierea membrelor inferioare unul de altul, etc),
abductia- miscarea inversa adductiei (departarea membrelor de planul sagital),
pronatia- miscarea de rotatie prin care antebratul se roteste in asa fel incat mana
este adusa cu fata palmei in jos,
supinatia miscarea de rotatie prin care antebratul se roteste in asa fel incat mana
este adusa cu fata palmei in sus.