Sunteți pe pagina 1din 25

1. Notiunea si obiectul de reglementare al dreptului privat roman.

Un considerabil segment al mostenirii culturale isi are radacinile in traditiile spiritual ale civilizatiei
romane.Romanii au contribuit la promovarea culturii antice.Roma a contribuit in constructia civilizatiei
europene mai ales prin intermediul dreptului roman.Din acest considerent atentia juristilor asupra normelor
romane de drept este sporita deoarece putem constata ca prevederile dreptului roman prezente in sistemele de
drept europene inclusive si in traditiile juritice ale Romaniei si Republicii Moldova sunt commune prin
intermediul viziunilor si conceptiilor tuturor europenilor constituinduse intr-un limbaj juridic comun influentint
in mare masura cultura juridica si atribuind dreptului roman rolul de arbitru pina in zilele noastre. Realitatea
juridical ca parte component a realitatii sociale reprezinta un element esential in procesul de reglementare a
relatiilor sociale,in vederea promovarii unor valori larg receptate de societate cu ar fi: proprietatea,siguranta
juridical si securitatea libertatilor individuale. In acest context dreptul organizeaza functionarea generala a
statului,disciplineaza conduit oamenilor priviti in mod individual sau in colectiv,le armonizeaza interesele in
functie de valorile ocrotite in cadrul unei societati. Dreptul roman nu este numai o stiinta el este in egala masura
tehnica si arta toate acestea reflectindu-se procesul de creare si de aplicale a dreptului. In limba Latina cuvintul
care corespunde substantivului drept eraius care semnifica ideie de dreptate lege justete si echitate. Din acea
perspectiva romanii au fost parintii dreptului.
2. Importanta dreptului privat roman.
Dreptul roman sa constituit ca fiind fundamentul legislatiilor moderne,constituin un izvor nepretuit in procesul de
creare a dreptului. Deci toate popoarele antice au avut sisteme proprii de drept,romanii au fost in masura sa
delimiteze in plan conceptual distinctia normelor juridice de celelalte norme sociale, facind din primele reguli cu
indentitate proprie menite sa conserve traditiile, moravurile si esenta statului roman.Datele extreme de variate si
complexe pe care le implica elaborarea normelor si institutiilor dreptului roman,strinsa legatura dintre
fenomenul juridic si celelalte laturi ale vietii sociale,confirma in mod straluciit tezele privitoare la origine si
modul social al dreptului,la raportul dintre forma si continutul sau social economic,la interconditionarea
planurilor pe care se manifesta acest raport. Gindirea juridical romana este prezenta in continutul normative al
dreptului.
3.
4. Diviziunile dreptului privat roman.
Diviziunea dreptului in drept public si drept privat devine inomperanta atunci cind se analizeaza sistemul
dreptului privat roman avind in vedere strinsa legatura pe care acesta o are cu dreptul procesual civil care a
facut posibila evolutia lui ius civilelipsa de system in tratarea dreptului roman este numai aparenta caci asa
cum au subliniat multi cercetatori ai dreptului roman procedura civila romana sa dezvoltat in stinsa legatura cu
dreptul privat si la influentat atit de hotiritor in evolutia lui incit constitue un tot intreg al acestuia deasemenea
si o parte din dreptul penal tine de dreptul privat in masura in care delictul promis stabileste raporturi juridice
exclusive intre autori si victim fara atinge insa interesele statului . Ca effect al delictului comis intre subiectele
de drept se nasc o serie de obligatie care se sting sub incidenta dreptului roman.
5. Etapele de dezvoltare a dreptului roman.
Etapele de dezvoltare a dreptului roman nu sunt identice cu etapele de dezvoltare a statului roman.
1-Prima etapa de dezvoltare a dreptului roman numita si a dreptului roman vechi cuprindea epoca dintre
intemeierea cetatii si sfirsitul republice (apr.jum.sec.II i.Hr.)
2-Etapa numita a dreptului classic se intinde la sfirsitul republicii pina la inceputul domniei lui Diocletian
3-etapa numita a dreptului postclasic cuprinde epoca dominantului.
6. Notiunea si evolutia izvoarelor dreptului privat roman.
Atit continutul cit si esenta dreptuliui sunt exprimate in formr adecvate. Notiunea de izvor de drept in ceia ce
priveste stiinta dreptului comporta doua sensuri: izvor de drept in sens material si izvor de drept in sens formal.
Prin izvor de drept in sens material desemnam ansamblul conditiilor materiale care genereaza o anumita
reglementare juridical aceste izvoare sunt denumite izvoare reale sau surse. Cea de a doua acceptiune este aceia
de izvor formal de drept care presupune totalitatea formelor necesare pentru exprimarea formelor juridice. Este
de semnalat faptul ca izvoarele de drept sunt influentate de organizarea politica a societatii si de mediul sau
socialfactori ce determina elaborarea dreptului.
Romanii au cunoscut 6 izvoare de drept in sens formal:
Obiceiul,legea,edictele magistratilor,jurisprudenta,senatusconsultele,constitutiile imperial.
7. Obiceiul juridic ca izvor de drept.
Obiceiul juridic era obiceiul mostenit din batrini,obiceiurile nu aveau caracter juridic deoarece nu exista statul
care sa le impuna prin forta sa de constringere,odata cu trecerea la societatea organizata anumite obiceiuri acele
care erau covenabile si utile care detineau peterea politica au fost sanctionate de catre stat si transformate in
norme de drept sau obiceiuri juridice.Aceasta sanctionare sa realizat prin activitatea instantelor judecatoresti.Un
obicei fara character juridic dobindeste valoarea de obicei juridic daca este aplicata in practica instantelor
judecatoresti.In epoca veche obiceiul juridic a fost singurul izvor de drept a dreptulu privat roman.
8. Legea ca ivor de drept.
La vechii romani legea era desemnata prin cuvintul lex care se utiliza cu intelesul de conventie daca era incheiata
intre doua personae fizice avea intelesul de contract ear daca era incheiata intre magistrat si poporul sau ave
inteles ca lege izvor de drept.
Legile erau propuse de magistrate in fata poporului sau dupa care erau dezbaute in adunarile ad-hoc timp de 24h.
Dupa care poporul era convocat din nou pentru a i se pune la cunostinta legile pentu a intra in vigoare legile
erau ratificate de senat.Legile romane aveau o structura formata di 3 parti:
1-Proescriptio-in care se mentiona numele magistratului care a propus legea locul adunarea care a votat legea
precum si prima unitate de vot.
2-Rogatio-in care se mentionau dispozitiile legii ear daca erau mai multe acestea erau divizate pe capitol.
3-Sanctio-in care se mention ace consecinte vor decurge in ipoteza incalcarii dispozitii din rogatio
In functie de sanctiunea lor deosebim: Legi perfecte,Imperfecte,Mai putin perfecte.
In sanctiunea legilor perfecte prevede ca orce act incheiat prin incalcarea dispozitiilor Rogatio va fi nul.
In sanctiunea legilor imperfecte prevede ca nu este permisaa incalcarea dispozitiilor din Rogatio fara a cunoaste
consecintele ei.
In sanctiunile legile mai putin perfecte presupune ca actul incheiat prin incalcarea dispozitiilor din Rogatio ea nu
este anulata ci isi va produce efecte juridice insa autorul va fi pedepsit prin plata unei amenzi.
9. Legea celor 12 table
Cea mai veche si cea mai importanta lege romana este legea celor XII table. Aceasta lege sa format pe baza
conflictului deintre patricieni si plebei.Intrucit plebeii au cerut de nenumarate rinduri ca sa fie afisate pe forum
toate obiceiurile juridice pentru ca cetatenii romani sa cunoasca dispozitiile normelor de drept astfel in anul 451
i.Hr.pt a inlatura aceste presiuni patricienii au format o comisie di 10 barbati denumita comisia celor 10 barbati
care sa scrie dreptul sa sistematizeze obiceiurile juridice sis a le publice pe forum astfel acestia leau inscris pe
10 table de lemn . Insa plebeii au protestat spunind ca nu este totul. In anul 449 sa format o noua comisie la care
au aderat si 5 plebei si au inscis toate acestea pe 12 table din bronz mult timp sa afirmat ca legea celor 12 table
nu ar fi originala insa ea este profund originala deoarece ne oglindeste psihologia poporului roman in acea
perioada,ea oglindeste fidel modul de viata a romanilor din acel moment istoric,legea celor 12 table este un
adevarat cod deoarece ea cuprinde intregul drept public si drept privat,textul celor 12 table nu ne-a parvenit pe
cale directa deoarece ele au fost distruse de catre gali cu ocazia incendierii romeii. Cicero cel mai mare avocet a
anchititatii spune ca pe timpul sau copii erau obligati ca sa cunoasca textul celor 12 table.
10. Jurisprudenta ca izvor de drept
Este un alt izvor de drept ivor roman din epoca veche . Ea a fost creata prin activitatile de cercetare pe care au
desfasurato oamenii de stiinta din domeniul dreptului denuit jurit-consulti sau iuris-consulti. Jurist-consultii isi
desfasoara activitatile de cercetare prin cont propriu deoarece nu erau remunerate prin munca lor.Tinarul
cetatean roman nu avea nici o sansa sa se afirme in viat publica daca nu dade adovada ca a fost discipolul unui
mare jurist consult. Eata de ce chear si dupa adoptarea legii celor 12 tble numai pontifii puteau sa dea
consultative in materie juritica. Fata de faptul ca jurist-consultii nu erau juristi in sensul ethnic al cuvintului si
nu desfasurau o activitate practica,totusi activitatea lor de crcetare avea unele implicatii practice.
11. Edictele magistratilor.
In epoca veche normele dreptului privat roman au fost exprimate prin edictele magistratilor,acestea se bucurau de
dreptul de a publica un edict prin care aratau cum intelesesi sa exercite functia si procedee juridice vor folosi in
aacest scop. Unele edicte erau valabile pe termen de un an si se numeau edicta-pepeto. In situatii deosebite erau
emise si edicte ocazitionale pt. citeva zile .Cele mai importante erau edictele Pretorului deoarece el se ocupa de
organizarea proceselor private.Potrivit reconstituirii lui Lenel edictul pretorului cuprindea 4 parti: despre
organizarea proceselor, mijloace proceduale de drept civil, miloace procedural de drept pretorian, despre
executarea sentintelor
12. Senatusconsultele.
In epoca veche nu putea adopta hotariri cu putere de lege dar putea influenta procesul de legiferare, Intrucit legile
votate de popor intrau in vigoare doar dup ace erau ratificate de senat.In epoca clasica pe vremea inparatului
Hadrian se natul a dobindit puterea de lege.In textile vremii senatusconsultele erau denumite simple discursuri
imperiale.
13. Constitutiile imperiale.
Tot in vremea imparatului Hadrian au dobindit puterea de lege. Constitutiile imperiale se impart in 4 categorii:
1-Edictele care cuprindeau dispozitii de maxima generalitate atit In domeniul public cit si cel privat.
2-Mandatele erau instructiuni cu caracter administrativ adresate inaltilor functionar imperiali si mai ales
guvernatorilor de provincii
3-Decretele erau hotariri judecatoresti pe care le pronuntau imparatii cin erau alesi judecatori
4-Rescriptele erau consultatii juridiece pe care unii imparati acei care aveau pregatire juridical le ofereau in
calitate de juris-consulti.
14. Codificarile prejustiniene
Spre sfirsitul monarhiei absolutiste creatia juridical romana a ajuns sa fie extreme de voluminoase si de
constitenta ea cuprizind atit literature juridical cit si raspunsurile juristilor autorizati dar si un nr. foarte mare de
constitutii imperiale.Nevoile practicii de toate zilele a determinat dunarea acestui material juridic, atit pt.a salva
opera inaintasilor,dar mai ales pt.a pune in ordine si redacta colectii de texte legale numite leges precum si
lucrarile juristilor care formau asa numitulius Astazi putem vorbi de 3 tipuri de colectii:
1-colectia de leges in care gasim urmatoarele coduri:codex Gregorianus,codex Hermogenianus,codex
Theodosianus
2-Colectia de ius
3-Colectii mixte,formate din leges si ius
a) Fragmenta Vaticana
b) Collatio legem Mosaicorum et Romanorum
c) Cartea Siro-romana.

15. Codificarea lui iustinian


Mostenitor politic al cezarilor ultimul imparat care vorbeste pe latineste pe Bosfor Justinian fascinate de ideia
trainiciei vesnice a imperiului roman a voit sa fie omul unor mari restaurari: politice, religioase, economice si
legislative. Aplicind normele dreptulu roman societatii bizantine ,legistii lui Justinian iau adus numeroase
modificari menite sa puna de accord principiile acestui drept cu realitatile variate si contradictorii.Legislatia lui
Justinian eatapa finala a dreptului roman si punct de plecare pt.dreptul bizantin avea sa constitue unul din cele
mai deseama monumente ale dreptului.Multa vreme sursa de inspiratie pt.legiuitori. Opera legislative a lui
Justinian este cuprinsa intr-o scurta perioada de timp si cuprinde urmatoarele opera
:codul,digestele,institutele,novelele.Codificatea a inceput in anul 528 e.n.prin adunarea constitutiilor
imperial.Codul cuprinde constitutiile inparatului incepind cu Hadrian si terminind cu Justinian,ultima fiind
edictata la 4 noiembrie 534.Desi imparatul intentiona ca opera sa legislative sa se reduca la acest cod,totusi
practica arata ca operile juristilor roman ice adusesera romei o faima nepieretoare vreme de secole nu puteau
ramine in afara restaurarii sale legiuitoare.
16. Institutele si novelele lui Justinian
Spre deosebire de institutiile lui Gaius si alte lucrari similar institutiile lui Justinian sun o opera legislative intrucit
li sad at putere de lege.
17. Procedura legisactiunilor
Pt.epoca veche care are un trecut foarte indepartat,unele legisactiuni fiind mai intii procedur extrajudiceare ca
apoi sa transformat in procedure judiciare.Procedura se desfasoara mai intii in fata magistratului in iure apoi
in fata judecatorilor in iudicio
18. Obectul si caracterile legisactiunilor
Primul sistem procedural roman desemnat prin termen de legisactiune ne arata ca orce actiune ca miloc de
valorificare a unui obiect subiectiv se intemeiaza pe lege.Caracterile legisactiunilor erau in numar de 3 si
reflectau in mod fidel conditiile pe care leau generat si rolul pe care lau indeplinit in infaptuirea politicii clasei
dominante:
1-Caracterul judiciar reese din faptul ca partile trebuiau sa se prezinte obligatoriu in fata magistratului sis a
pronunte anumiti termini solemni termini numiti formulele legisactiunilor
2-Caracterul legal deoarece legisactiunile erau prevazute in legi
3-Caracterul formalist atit partile cit si magistratul pronunntau formule si termini care trebueau respectati cu cea
mai mare stictete.
19. Desfasurarea procesului in sistemul procedurii legisactiunilor.
In roma veche regale cumulind toate atributiile civile,religioase si militare,detine singur competenta de a cerceta
si judeca litigiile dintre cetateni.Accelerarea judecarii proceselor a facut o distinctive intre magistrate si
judecator.Magistratul organiza procesul iar judecatorul dadea o hotarire.Principalul fundament al procedurii
legisactiunilor il constituia faptul ca administrarea justitiei se facea in 2 faze: faza in iure-procedura avea loc in
fata magistratului; Faza in iudicio-rocedura avea loc in fata judectorului. Procedura in iure-legisactiunea avea
loc in prezenta partilor. Procedura in iudicio-unde martorii aveau rolul de a constata ca partile doresc sa ajunga
in fata judecatorului in scopul obtinerii unei sentinte.
20. Procedura formulara
Pt.epoca clasica une exista deasemenea diviziunea instantei insa procesul se desfasura pe baza unei formule pe
care magistratul o dadea partilor pt.a o prezenta
21. Aparitia procedurei formulare, caracteristici.
In evolutia dreptului privat roman au existat 3 sisteme proceduale corespunzind fiecaruia unei anumite epoci si
anume:
-procedura regisactionara;
- procedura formulara;
-procedura extraordinara.
Procedura formulara a aparut in epoca clasica, unde exista deasemenea diviziunea instantei insa procesul se
desfasoara pe baza unei formule pe care magistratul o dadea parintilor pentru a o prezenta ulterior.
In perioada procedurii formulare actiunea avea urmatoarele acceptiuni:
-faptul de a exercita reclamatia
-formula in care se imbraca reclamatia ;
-dreptul de a reclama;
-categoriile actiunilor: actiuni reale , actiuni personale.
22. Formula, rolul si structura formulei.
n procedura formular, pentru valorificarea fiecrui drept subiectiv exista o aciune distinct, fiecare aciune
avnd o formul proprie.
Formula era un mic program de judecat prin care pretorul arta judectorului cum s soluioneze litigiul.Pentru
fiecare tip de drept subiectiv exista cte un model de formul, care trebuia completat de ctre pretor cu toate
elementele specifice cazului (numele prilor, preteniile reclamantului, etc.) cu ocazia organizrii procesului.
Dac pretorul socotea c preteniile reclamantului sunt ntemeiate, dar nu exista un model corespunztor de
formul, avea dreptul de a crea o formul nou, expunnd situaia de fapt i artnd judectorului, n termeni
imperativi, cum s procedeze n vederea soluionrii litigiului. Prin utilizarea acestui eficient mijloc procedural,
pretorul putea sanciona preteniile reclamantului.
Formula avea o structur proprie, cuprinznd:

patru pri principale;


dou pri acesorii.
A. Prile principale erau:
intentio (intenia);
demonstratio (demonstraia);
adiudicatio (adjudecarea);
condemnatio (condamnarea).
Intentio era acea parte a formulei n care se precizau preteniile reclamantului.
Demonstratio era partea principal a formulei n care se preciza care este actul sa faptul juridic din
care izvorau preteniile reclamantului (un contract, un testament, etc.).
Adiudicatio era partea formulei prin care magistratul l nvestea pe judector s pronune ieirea din
indiviziune. Adiudicatio figura numai n formula aciunilor n partaj.
Condemnatio era acea parte a formulei prin care magistratul l nvestea pe judector, un simpu
particular, cu dreptul de a pronuna o sentin de condamnare sau de absolvire.
B. Prile accesorii ale formulei erau:
prescriptiones (prescripiuinile) i
exceptiones (excepiunile).
Prescripiunile erau anumite precizri fcute n fruntea formulei, precizri prin care se venea fie n
sprijinul reclamantului, fie n sprijinul prtului.
Excepiunile erau mijloace de aprare puse la ndemna prtului,
prin care prtul nu nega preteniile reclamantului, dar invoca anumite
fapte de natur a paraliza acele pretenii.
23. Desfurarea procesului n sistemul procedurii formulare.
n sistemul procedurii formulare, procesul continua s se desfoare n dou faze: faza in iure i faza
in iudicio.
A. Faza in iure
n aceast faz a procesului, au aprut elemente noi cu privire la citare, activitatea prilor i a
pretorului.
B. Faza in iudicio.
n faa judectorului, procesul se desfura, n linii mari, dup regulile cunoscute de la procedura
legisaciunilor. Judectorul era tot un particular ales de ctre pri i confirmat de ctre magistrat, iar
tribunalele i menin vechea lor competen. Regula potrivit creia cel care nu se prezenta la
proces pn la prnz pierdea procesul s-a meninut, dar s-au admis anumite motive de amnare a
procesului.
24. Efectele sentinei
Sentina pronunat de ctre judector producea anumite efecte juridice. Sentina de absolvire avea un
singur efect, i anume fora juridic (autoritatea lucrului judecat). Sentina de condamnare are ns un
dublu efect, i anume: fora executorie i fora juridic.
A. Fora executorie a sentinei
n procedura formular, sentina purta n mod invariabil asupra unei sume de bani.
n epoca clasic, alturi de executarea asupra persoanei apare, cu caracter execepional, i executarea
asupra bunurilor. Executarea asupra bunurilor a fost introdus n dreptul privat din domeniul dreptului
public. Statul roman a practicat un sistem prin care bunurile debitorilor erau sechestrate i lichidate
prin vnzarea la licitaie. Acest sistem a fost apoi adaptat i utilizat i n raporturile dintre
persoaneleparticulare.
Executarea asupra bunurilor cunotea dou forme:
venditio bonorum (vnzarea n bloc a bunurilor debitorului insolvabil);
distractio bonorum (vnzarea cu amnuntul a bunurilor
debitorului insolvabil).
a) Venditio bonorum presupunea vnzarea n bloc a bunurilor debitorului insolvabil.
b) Distractio bonorum. Conform acestei proceduri, bunurile debitorului insolvabil nu se mai vindeau
n bloc, ci cu amnuntul, unul cte unul, pn la acoperirea valorii creanelor. Acest sistem avea
avantajul c nu atrgea infamia pentru debitor.
B. Fora juridic a sentinei
Prin fora juridic a sentinei romanii nelegeau ceea ce modernii numeau autoritatea lucrului judecat.
Conform acestui principiu, un proces, ntre aceleai pri i cu privire la acelai obiect, nu poate fi
judecat de mai multe ori. Acest principiu s-a impus greu n dreptul roman. Astfel, n epoca foarte
veche, romanii nu au cunoscut principiul autoritii lucrului judecat, nct procesele se judecau de mai
multe ori, ajungndu-se astfel la sentine contradictorii.
25. Procedura extraordinara.
Apartine epocii postclasice, in care o singura persoana instrumenta si judeca procesul dispartind astfel
diviziunea procesului in 2 faze. Tot in aceasta perioada dispar si elementele de justitie private. Cel care
judeca fiind un functionar public.
26. Caracterele procedurii extraordinare.
Procedura extraordinara o inlocuia treptat pe cea formulara . Aceasta procedura se considera ca fiind
cea mai reusita si a ramas sa fie aplicata pina in zilele noastre. In procedura extraordinara procesul nu
se mai desfasura in 2 forma, iar judecatorul era magistratul sau innaltul functionar crescind astfel
controlul puterii centntrale.
Piritul era citat prin organelle statului , reclamantul adresindu-se judecatorului in scris si cerindui
acestuia s ail cheme pe pirit in judecata. Daca judecatorul incuviinta cererea, el o inregistra in actele
publice din cancelarie si o trimetea piritului prin intermediul unui functionar. In perioada lui Justinian
reclamantul prezenta instantei motivele pentru care il chema pe pirit in judecata si numai daca instant
considera cererea intemeiata o comunica piritului. Piritul trebuia sa raspunda printr-o intimpinare , sa
garanteze ca se va prezenta la termenul de judecata.
27. Desfasurarea procesului in sistemul procedurii extraordinare.
Procesul se desfura, de la nceput pn la sfrit, n faa magistratului judector, care devenise un
funcionar public. Prin urmare, dispare diviziunea procesului n dou faze. Citarea a dobndit un
caracter oficial sau semioficial. Procesul se desfura ntr-o cldire, n prezena prilor ori a
reprezentanilor i a avocailor. Prile se exprimau n limbajul obinuit. ncepe o ierarhizare a
probelor, n sensul c nscrisurile, cele oficiale, dobndesc o for probant mai mare dect probele
orale.
28. Hotarirea judecatoreasca.
Hotrrea reprezint actul jurisdictional de dispozitie al instantei, prin care aceasta se deznvesteste de
solutionarea litigiului concret ce i-a fost dedus spre judecat.
Asadar, prin hotrrea judectoreasc nu doar se d rspuns problemei nclcrii legii, existentei sau
nu, a vreunei neconcordante ntre situatia de fapt si cea de drept, ci se realizeaz, dat fiind natura
actului, posibilitatea valorificrii silite a acestuia (a drepturilor recunoscute si a situatiilor stabilite n
urma verificrii jurisdictionale). n acelasi timp, autoritatea de lucru judecat, ca efect specific al
actului jurisdictional, rspunde nevoii de securitate juridic, interzicnd prtilor readucerea aceluiasi
litigiu n fata instantei, ele fiind datoare s se supun efectelor obligatorii ale hotrrii, fr
posibilitatea de a mai pune n discutie ceea ce s-a transat deja pe calea judectii.
Asadar, se poate spune c hotrrea este nzestrat cu o eficient specific,
ce o deosebeste de categoria celorlalte acte aflate n ordinea juridic.
29. Notiunea de subiect de drept.
Subiectul de drept este un fenomen social real si poarta amprenta tipului formelor de organizare
economico-sociala in care oamenii isi duc existenta, iar participarea la raporturile juridice, volumul
drepturilor subiective, intinderea capacitatii juridice se vor raporta la structura si continutul acestor
forme si la contextul social-economic si istoric in care oamenii participa la viata sociala.
Deseori se intalneste atat notiunea de subiect al raportului juridic, dar si notiunea de subiect de
drept. Dar avand in vedere contextul in care cele doua notiuni au fost utilizate de catre autorii din
doctrina juridica, ele sunt considerate sinonime.
Prin subiect al raportului juridic se intelege calitatea de a fi titular de drepturi si obligatii, subiectele
raportului juridic fiind oamenii care participa la raportul juridic si intre care se leaga un raport juridic,
fie in mod individual ca persoane fizice, fie in cadrul unor organisme ca persoane juridice. In general
subiectul raportului juridic ocupa doua pozitii distincte : cea de subiect activ si cea de subiect pasiv.
30. Capacitatea juridic a personaelor.
Termenul de persoane desemneaz subiectele raporturilor juridice.Oamenii particip la viaa juridic
fie individual, ca persoane fizice,fie constituii n anumite colectiviti, n calitate de persoane
juridice.Romanii au creat aceste concepte i le-au utilizat. Aptitudinea persoanelor de a participa la
viaa juridic se numete
personalitate sau capacitate juridic i este desemnat n terminologia roman prin termenul caput.
Pentru ca personalitatea s fie complet, trebuiau s fie ndeplinite trei
condiii:
status libertatis (calitatea de om liber);
status civitatis (calitatea de cetean roman);
status familiae (calitatea de ef al unei familii civile romane).
Aveau capacitate complet numai cetenii romani care erau efi de familie.Personalitatea ncepe n
momentul naterii. De la aceast regul existo excepie conform creia infans conceptus pro nato
habetur quotiens de
commodis eius agitur (copilul conceput se consider a fi nscut ori de cte ori este vorba de interesele
sale). n virtutea acestei excepii, copilul care se ntea dup moartea tatlui su venea la motenirea
acestuia. n mod simetric, personalitatea nceteaz odat cu moartea. Dar i de la aceast regul exist
o excepie conform creia hereditas iacens sustinet personam defuncti (motenirea deschis, dar
neacceptat nc, prelungete personalitatea defunctului).
31.Elementele persoanei fizice.
Persoanele fizice sunt niste subiectii de drept care au drepturi si obligatii si care traesc viata juridica.
32. Statutul juridic al cetenilor.
n epoca foarte veche, cetenia se confunda cu libertatea, pentru c orice strin care venea la Roma
cdea n sclavie. Cu timpul, n virtutea ospitalitii, anumii strini ncep a fi tolerai la Roma. Secole
la rnd, numai cetenii romani s-au bucurat de plenitudinea drepturilor civile i politice.
A. Drepturile ceteanului roman erau urmtoarele:
ius commercii (commercium) dreptul de a ncheia acte juridice
n conformitate cu dreptul civil roman;
ius connubii (connubium) dreptul de a ncheia o cstorie civil roman;
ius militiae dreptul ceteanului de a face parte din legiunile romane;
ius sufragii (sufragium) dreptul de vot;
ius honorum dreptul de a fi ales magistrat.
B. Dobndirea ceteniei. Cetenia roman se dobndea:
prin natere
prin naturalizare (prin lege)
prin efectul dezrobirii
C. Pierderea ceteniei ,Cetenia putea fi pierdut prin:
pierderea libertii
prin efectul exilului
cnd un cetean era predat altui stat pentru ca acesta s-i exercitedreptul de rzbunare asupra
ceteanului, iar statul respectiv nu-l primea i nu-i exercita dreptul de rzbunare.
D. Legile de acordare a ceteniei n anul 89 .e.n., prin dou legi succesive Iulia i Plautia Papiria
s-a acordat cetenia roman tuturor latinilor din Italia.n anul 212 e.n., mpratul Caracalla a
generalizat cetenia roman. Din acel moment, toi locuitorii liberi ai Imperiului au devenit ceteni
romani, cu dou excepii: latinii iuniani i peregrinii dediticii.
33. Statutul juridic al latinilor.
Termenul de latin avea dou nelesuri: unul etnic; unul juridic.
n sens etnic, se numeau latini toi cei care erau rude de snge cu romanii.
n sens juridic, se numeau latini cei care aveau un statut juridic inferior celui al cetenilor, dar
mai bun det cel al peregrinilor.La rndul lor, latinii se mpart n patru categorii:
latinii veteres (latinii vechi);
latinii coloniari;
latinii iuniani;
latinii fictivi.
Latinii veteres-erau vechii locuitori ai Latiumului (
rude de snge cu romanii. Se bucurau de: ius commercii; ius
connubii; ius suffragii.
Latinii coloniari- erau locuitorii cetilor fondate n Italia dup anul
268 .e.n. Se bucurau numai de ius commercii.
Latinii iuniani - erau sclavii dezrobii fr respectarea formelor solemne..
Latinii fictive- erau locuitorii liberi din provincii, care se bucurau doar de ius commercii. Erau
asimilai cu latinii coloniari.
34. Statutul juridic al peregrinilor.
Se mpart n dou categorii:
peregrinii obinuii
peregrinii dediticii
Peregrinii obinuii erau locuitorii cetilor care ncheiaser un tratat de alian cu Roma. Aceti
locuitori puteau ncheia acte juridice ntre ei potrivit dreptului local (cutumei locale), iar cu cetenii
romani puteau ncheia acte juridice potrivit dreptului ginilor. Peregrinii dediticii erau locuitorii acelor
ceti care s-au opus prin lupt
preteniilor de dominaie ale Romei. Cetile acestora au fost distruse, astfel nct peregrinii dediticii
erau oameni liberi care nu aparineau vreunei ceti. Ei nu puteau dobndi cetenia roman, nefiindu-
le permis nici s vin la Roma, pentru c ar fi czut n sclavie.
35. Statutul juridic al colonilor.
Colonatul a aparut ca un sistem ce prefigureaza relatiile economice de tip feudal
Statutul de colon se dobindea : 1) prin nastere daca cel putin unul din parinti era colon; 2) conventia
incheiata prin care o persoana libera se aseza cu traiul in calitate de colon pe pamint strain ; 3)traiul pe
parcursul a 30 de ani in conditii similare cu cele a colonilor; 4)cei scosi la iveala ca fiind apti de munca
insa cersatori.
Categorii de coloni :
- Coloni voluntari la origini, oameni liberi care de buna voie arendau o suprafata de pamint. Conditia
lor juridica decurgea din contractul de arenda la care colonii puteau renunta ori il puteau prelungi.
Libertatea lor nu cunostea ingradiri
- Coloni partiari erau colonii voluntari care plateau in schimbul pamintului primit in folosinta o parte
din recolta
- Coloni siliti incepind din epoca lui Marc Aureliu, unii prizonieri de razboi nu mai cadeau in sclavie
ci erau repartizati marilor proprietari pentru a munci pe paminturile acestora.
Catre sfirsitul principatului, prin lex a maioribus constituta a fost introdus colonatul servaj, toti colonii
fiind alipiti solului. Conditia juridica a colonului serv acesta era legat de pamintul pe care il lucra.
Colonull era si om drept, astfel el avea si drepturi putea contracta o casatorie valabila, putea stapini
anumite bunuri, putea sa lase bunurile mostenire.
36. DEZROBIII
Dezrobiii eau sclavii eliberai de ctre stpnii lor prin utilizarea anumitor forme. Sclavii eliberai se
numeau liberi, iar fotii stpni se numeau patroni.
Formele dezrobirii. n epoca veche, dezrobirea se putea realize numai prin utilizarea unor forme
solemne, care erau n numr de trei:
vindicta (nuia);
censu;
testamento.
Dezrobirea vindicta se fcea printr-o declaraie solemn a
stpnului n faa magistratului. Magistratul aproba prin pronunarea
cuvntului addico.
Dezrobirea censu se fcea cu ocazia recensmntului persoanelor i bunurilor, care avea loc din cinci
n cinci ani.
Dezrobirea testamento se fcea printr-o clauz inclus n testament.
Obligaiile dezrobitului fa de stpnii lor erau desemnate prin
cuvintele: bona; obsequium; operae.
Bona desemneaz dreptul pe care patronul l are asupra bunurilor dezrobitului.
Obsequium era respectul pe care dezrobitul l datora patronului.
Operae desemneaz serviciile pe care dezrobitul le datora patronului i erau
de dou feluri:
operae oficiales, adic serviciile pe care le-ar putea presta oricine;
operae fabriles erau serviciile care necesitau o anumit calificare.
D. Legile de limitare a dezrobirilor
Spre sfritul Republicii, n vremea lui August, fenomenul dezrobirilor a luat amploare, astfel nct era
ameninat echilibrul societii romane.

37. PERSOANA JURIDIC. Aparitaia persoanei juridice.


Persoana juridic este o colectivitate care are un patrimoniu propriu, dobndete drepturi i i asum
obligaii distinct de membrii care o compun.
Persoana juridic are caput, are capacitate, pe care o numim personalitate juridic.
---Prima persoan juridic a fost statul roman, care avea patrimonial su ager publicus, venea la
motenire, avea debitori. Dup modelul statului roman, au devenit persoane juridice coloniile
i municipiile din Italia, iar mai trziu i cele din provincii. Statul, coloniile i municipiile aveau
personalitate juridic att n domeniul dreptului public, ct i n domeniul dreptului privat i erau
desemnate prin termeni precum universitas sau corpora. Apoi au aprut persoane juridice i n
domeniul dreptului privat, numite corporaii (collegia).
38. Notiunea de familie.
n textele romane, cuvntul familia avea trei sensuri:
totalitatea sclavilor aflai n proprietatea unei persoane;
totalitatea persoanelor aflate sub puterea aceluiai pater familias;
totalitatea persoanelor i bunurilor care se afl sub puterea aceluiai pater familias.
Prin urmare, romanii nu fceau distincia clar ntre familie, ca form de comunitate uman i familia,
ca form de proprietate.Prin coninutul su, conceptul de familie roman -desemneaz un grup de
persoane sau o mas de bunuri aflate sub puterea aceluiai pater familias. Puterea unitar, exercitat de
ctre pater familias, era desemnat prin cuvntul manus, care, cu timpul, se dezmembreaz n mai
multe puteri distincte:
n faza evoluat a dreptului vechi, n Legea celor XII Table, cuvntul manus este utilizat pentru a
desemna puterea brbatului asupra femeii;
puterea asupra descendenilor era desemnat prin sintagma patria potestas;
puterea asupra sclavilor era desemnat prin sintagma dominica potestas;
puterea asupra altor bunuri era desemnat prin cuvntu dominium;
puterea exercitat asupra fiului de familie cumprat se nume mancipium.
39. Persoane sui iuris i persoane alieni iuris.
Vechea familie roman a fost ntemeiat pe ideea de putere exercitat de ctre eful familiei numit
pater familias.
Astfel, fa de aceast form de organizare, avem dou categorii de persoane:
persoane sui iuris;
persoane alieni iuris.
Erau sui iuris - acele persoane ce nu se aflau sub puterea cuiva; practic, persoan sui iuris era numai
pater familias. Pater familias nu nseamn tat, ntruct poate fi pater familias i un copil, caz n care
familia lui const n bunurile pe care le stpnete cu titlu de proprietate.
Erau alieni iuris - persoanele aflate sub puterea lui pater familias, adic soia, copiii i nepoii din fii.
La moartea lui pater familias, soia i copiii deveneau persoane sui iuris.
40.Rudenia, Agnatiunea si Cognatiunea.
n snul familiei romane rudenia era de dou feluri:
rudenia civil, numit agnaiune;
rudenia de snge, numit cognaiune.
Rudenia civil (agnaiunea) se ntemeia pe ideea de putere pe care pater familias o exercita asupra
unui grup de persoane i era legtura dintre persoanele care se afl, s-au aflat n trecut sau s-ar fi putut
afla sub aceeai putere.

Rudenia de snge (cognaiunea) i are temeiul n natur, n sensul c sunt cognai toi cei care
descind din acelai autor. Pe lng aceast cognaiunea natural, real, ntemeiat pe descendena din
acelai autor, romanii au cunoscut i cognaiunea fictiv, care a luat natere n baza unui text din Legea
celor XII Table, conform cruia toi agnaii sunt cognai. Din acest raionament rezult c nu toi
agnaii sunt rude de snge. Spre exemplu, femeia mritat cu manus trece sub puterea brbatului,
devine agnat cu brbatul ei, iar dac este agnat este i cognat. Cu toate acestea, femeia nu este rud
de snge cu brbatul ei, deoarece rudenia de snge era piedic la cstorie. Deci, nu toi cognaii sunt
rude de snge.
41,Casatoria
n dreptul roman sunt cunoscute dou forme de cstorie:
- cu manus;
-fr manus.
Mult vreme, s-a practicat numai cstoria cu manus, n virtutea creia femeia mritat trecea sub puterea brbatului. Spre
sfritul Republicii, femeile au nceput s triasc n uniuni nelegitime, pentru a nu trece sub puterea brbatului, motiv
pentru care a fost sancionat cstoria fr manus, prin care femeia rmnea sub puterea lui pater familias din familia de
origine.
42.Conditiile de forma si de fond ale casatoriei
Condiiile de form ale cstoriei
Cstoria cu manus se realiza n trei forme:
- confarreatio;
- usus;
- coemptio.
Confarreatio este o form de cstorie rezervat patricienilor, cci presupunea prezena lui pontifex maximus i a preotului
lui Jupiter.
Usus consta din coabitarea vreme de un an a viitorilor soi, iar dup expirarea termenului de un an, femeia trecea automat
sub puterea brbatului.
Coemptio se realiza printr-o autovnzare fictiv a viitoarei soii ctre viitorul so.
Cstoria fr manus nu presupune forme solemne, ci se realiza prin instalarea femeii n casa brbatului, ocazie cu care se
organiza o petrecere.
C. Condiiile de fond ale cstoriei
Cstoria presupune ndeplinirea unor condiii de fond care sunt comune pentru ambele forme ale cstoriei. Acestea sunt: -
connubium;
- consimmntul;
- vrsta.
Connubium are dou nelesuri:
- obiectiv aptitudinea unei persoane de a contracta o cstorie civil;
- subiectiv desemneaz posibilitatea unor persoane determinate de a se cstori ntre ele, deoarece nu toi cei care au
connubium n sens obiectiv au i connubium n sens subiectiv. Spre exemplu, fraii ntre ei nu au connubium n sens
subiectiv.
Consimmntul. n dreptul vechi, dac viitorii soi erau persoane sui iuris, se cerea consimmntul lor. Pentru femei, chiar
dac erau persoane sui iuris, era necesar i consimmntul tutorelui, deoarece femeile sui iuris se aflau sub tutela agnailor.
Vrsta a constituit un motiv de controvers ntre sabinieni i proculieni, pentru ca, n dreptul postclasic, Justinian s
stabileasc faptul c brbaii se puteau cstori la 14 ani, iar fetele la 12 ani.
43Efectele casatoriei
Efectele cstoriei sunt diferite la cstoria cu manus, fa de cstoria fr manus.
n cazul cstoriei cu manus, soia trecea sub puterea brbatului, fiind considerat fiic a acestuia. Femeia cstorit era
socotit sora fiicei sale. Avnd calitatea de fiic, femeia cstorit cu manus venea la motenirea soului mpreun cu copiii
ei, pentru c era agnat cu brbatul ei. n schimb, agnaiunea cu familia de origine nceta. Prin urmare, femeia cstorit cu
manus nu venea la motenire n familia de origine.n ceea ce privete cstoria fr manus, femeia nu devine rud cu
brbatul ei, netrecnd astfel sub puterea acestuia. Este strin fa de brbat i fa de copiii ei i, de aceea, nu va avea
vocaie succesoral la motenirea lor. Va rmne ns rud cu membrii familiei de origine i va veni la motenire n acea
familie.
44Puterea parinteasca
Puterea lui pater familias asupra descendenilor este desemnat prin sintagma patria potestas i se exercit asupra fiilor,
fiicelor i nepoilor din fii, nu i asupra nepoilor din fiice, pentru c acetia se aflau sub puterea tatlui lor.
La origine, patria potestas a avut dou caractere definitorii:
- caracterul perpetuu;
- caracterul nelimitat (absolut).
n virtutea caracterului perpetuu, patria potestas se exercit pn n momentul morii lui pater familias.Potrivit caracterului
nelimitat, pater familias putea s exercite o putere nelimitat asupra persoanelor i bunurilor.
Puterea nelimitat asupra persoanelor se explic prin faptul c pater familias avea asupra descendenilor:
-dreptul de via i de moarte;
-dreptul de abandon, noul nscut putnd fi recunoscut prin ridicarea pe brae sau
-dreptul de vnzare, care se exercita conform Legii celor XII Table.
Pater familias i putea vinde fiul de trei ori, fiecare vnzare fiind valabil pe cinci ani, iar dup cea de-a treia vnzare, fiul
de familie ieea de sub puterea lui pater familias. Acest drept se exercita i asupra bunurilor. Toate bunurile dobndite de
ctre fiul de familie vor intra n stpnirea lui pater familias. Fiul de familie putea ncheia numai acele acte care fceau mai
bun situaia lui pater familias.Puterea printeasc putea lua natere pe cale fireasc, prin intermediul cstoriei sau pe cale
artificial, prin adopiune i legitimare.
45Adoptiunea
Puterea printeasc putea lua natere pe cale artificial, prin adopiune.Adopiunea este actul prin care un fiu de familie
trece de sub puterea lui pater familias sub puterea altui pater familias.Pentru ca fiul de familie s ias de sub puterea
printeasc, trebuia s treac un termen de 10 ani. Jurisconsulii au interpretat acest text asa, nct au obinut ieirea fiului
de familie de sub puterea printeasc dup cinci operaii succesive, realizate n aceeai zi: 3 vnzri i 2 dezrobiri
succesive.Dup a treia vnzare, fiul de familie rmnea sub puterea cumprtorului i se trecea la unproces simulat. n
cadrul acestui proces, cumprtorul, fiul de familie i adoptantul se prezint n faa magistratului: adoptantul, n calitate de
reclamant, afirm c fiul de familie este al su, iar cumprtorul tace, necontrazicndu-l. Fa de afirmaiile adoptantului,
magistratul pronun cuvntul addico, prin care ratific declaraia acestuia.Prin efectele adopiunii, adoptatul trece sub
puterea adoptantului, devine agnat cu el, venind astfel la motenirea adoptantului. Deoarece era agnat cu adoptantul,
adoptatul devenea i cognat cu adoptantul.
46Legitimarea
Legitimarea este actul juridic prin efectul cruia copilul natural este asimilat celui legitim.
Legitimarea se realizeaz prin trei forme:
prin oblaiune la curie;
prin cstoria subsecvent;
prin rescript imperial.
Oblaiunea la curie era, de fapt, o ofert fcut Senatului municipal, n virtutea creia fiul natural era ridicat de ctre tatl
natural la rangul de decurion (membru al Senatului municipal) i i se atribuia o suprafa de pmnt.n realitate, n epoca
postclasic, n condiiile decderii economiei i crizei de moned, nu era avantajos s fii decurion, ntruct decurionii erau
obligai s strng impozitele statului, iar dac nu reueau,rspundeau cu bunurile lor. Din aceast cauz, aa cum afirm un
text clasic, decurionii fugeau n pustieti.Prin cstoria prinilor naturali, copilul natural devenea automat legitim. Dac
nu era posibil cstoria, legitimarea se putea face prin rescript imperial.
47Tutela si curatela
Tutela i curatela sunt procedee juridice prin care se asigur protecia incapabililor de fapt. Tutela este cunoscut nc din
epoca Legii celor XII Table. La origine, ea nu a fost instituit n interesul incapabilului, ci n interesul agnailor
incapabilului, n calitatea lor de motenitori prezumtivi. Potrivit Legii celor XII Table, tutela se acorda agnailor n ordinea
n care acetia veneau la motenire. Spre sfritul Republicii, tutela devine un procedeu juridic de protejare a incapabilului.
(tutela este o for sau o putere asupra unei persoane libere pentru a proteja pe acela care, din cauza vrstei, nu se poate
apra singur).
Copilul care nu avea 14 ani i care era persoan sui iuris era pus sub tutel i se numea pubil.
Din punct de vedere al constituirii, tutela este de trei feluri:
-tutela legitim, care a fost creat prin dispoziiile Legii celor XII Table;
- tutela testamentar, care se constituie printr-o clauz inclus n testament;
- tutela dativ era deferit de ctre pretor n situaiile n care incapabilul nu avea agnai i nici nu i se numise un tutore prin
testament.
Curatela asigur protecia celor lovii de incapaciti accidentale. Curatela putea fi instituit prin lege i prin ordinul
pretorului (dativ). Nu exista curatel testamentar. n epoca postclasic, curatela minorului tinde a fi treptat asimilat cu
tutela, pentru ca n dreptul lui Justinian cele dou instituii s se contopeasc.
48Notiunea si clasificarea bunurilor
Prin bunuri nelegem acele lucruri care fac parte din patrimoniul unei persoane. Pentru a desemna noiunea de bunuri,
romanii foloseau termenul res, termen folosit att pentru desemnarea lucrurilor n general, ct i pentru desemnarea
bunurilor.
Patrimoniul este format din totalitatea drepturilor, datoriilor i sarcinilor unei persoane de o valoare pecuniar.
Potrivit lui Gaius, lucrurile pot s fie:
-patrimoniale - res in patrimonio
- n afara patrimoniului - extra patrimonium. Sunt n afara patrimoniului lucrurile care nu pot intra n proprietatea cuiva:
cerul, marea sau lucrurile care prezint utilitate public.
Lucrurile patrimoniale (bunurile) au fost clasificate n dreptul roman dup criterii foarte diferite.
Dup criteriul valorii economice, lucrurile se clasific n:
-mancipi
- nec mancipi.
Dup forma lor exterioar, lucrurile pot fi:
-corporale (res corporales)
-incorporale (res incorporales).
Sunt corporale lucrurile care, avnd o form material, pot fi atinse.
n categoria lucrurilor incorporale intr drepturile subiective, cu excepia dreptului de proprietate, care era considerat lucru
corporal, ntruct romanii confundau acest drept cu obiectul asupra cruia purta.
Din modul de funcionare al unor mecanisme juridice rezult c
romanii fceau distincie ntre:
-lucruri mobile - res mobiles
- lucruri imobile - res soli.
n funcie de modul de individualizare, lucrurile se clasific n:
-lucruri de gen genera, care se identific prin trsturi proprii categoriei din care fac parte
- lucruri individual determinate species, care se identific prin caliti proprii numai lor.
Unele lucruri intr n categoria produselor, iar altele n categoria fructelor. Fructele sunt create de un alt lucru, n mod
periodic, n conformitate cu destinaia lui economic i fr a-i consuma substana. Produsele nu prezint asemenea
caractere.Lucrurile patrimoniale pot fi stpnite cu trei titluri juridice:
- posesiune
- deteniune
- proprietate.
49Notiunea, felurile si efectele posesiunii
Posesiunea este o stare de fapt ocrotit de drept. Ea presupune ntrunirea a dou elemente:
Animus si corpus. Animus este intenia de a pstra un lucru pentru sine; posesorul se comport ca un proprietar.
Corpus const n totalitatea actelor materiale prin care se realizeaz stpnirea fizic asupra unui lucru.Toi proprietarii sunt
n acelai timp i posesori. Pe de alt parte, n numeroase cazuri, posesorii nu sunt n acelai timp i proprietari: toi
proprietarii sunt posesori, dar nu toi posesorii sunt proprietari.
Existau patru feluri de posesie:
- Possessio ad usucapionem are ca efect dobndirea proprietii prin uzucapiune, adic prin ndelunga folosin, dac, n
afara posesiunii, sunt ntrunite i celelate condiii ale uzucapiunii.
-Possessio ad interdicta este posesiunea ce d dreptul la protecie juridic prin efectul interdictelor posesorii.
- Possesio viciosa sau possessio iniusta era o posesiune vicioas. Viciile posesiei erau violena, clandestinitatea i
precaritatea. Acela care dobndea un lucru prin violen sau l poseda clandestin, pe ascuns, nu se bucura de protecie
posesorie.
-Possessio iuris este posesiunea unui drept. Pe baza unor analogii, romanii au admis c drepturile, ca i lucrurile, pot fi
posedate.
Efectele posesiunii.
Posesiunea produce aceleai efecte juridice, indiferent dac posesorul este sau nu proprietar. n virtutea acestor efecte:
-posesorul se bucur de protecie juridic prin intermediul interdictelor;
- posesorul are posibilitatea de a deveni proprietar prin uzucapiune;
- n cazul unui proces n revendicare, posesorul are calitatea avantajoas de prt, pentru c onus probandi incubit actor
(sarcina probei apas asupra reclamantului), pe cnd prtul, n ipoteza noastr, se va apra spunnd possisdeo, quia
possideo (posed, fiindc posed).
50Interdictele posesorii
Posesorul se bucur de protecie juridic prin intermediul interdictelor.Interdictele posesorii, ca mijloace juridice de
ocrotire a posesiunii, sunt de dou feluri:
-interdicte pentru redobndirea posesiunii pierdute;
-interdicte pentru pstrarea posesiunii existente.
Primele erau de trei feluri:
interdictele unde vi (interdictul privind violena);
interdictele de precario;
intedictele de clandestina possessione (interdictele cu privire la posesiunea clandestin).
Interdictele unde vi erau eliberate aceluia care a fost deposedat prin violen.
Interdictul de precario se acorda mpotriva aceluia care avea obligaia de a restitui lucrul la cererea posesorului.
Interdictul de clandestina possessione se ddea mpotriva celui care intra n stpnirea unui lucru pe ascuns.
Al doilea fel de interdicte erau eliberate de ctre pretor n scopul pstrrii unei posesiuni existente.
Erau de dou feluri:
-interdictul utrubi (care din doi);
- interdictul uti possidetis (dup cum posedai).
Interdictul utrubi se elibera n materia bunurilor mobile celui care fcea dovada c a posedat obiectul litigios un interval de
timp mai ndelungat n anul anterior eliberrii acelui interdict.
Interdictul uti possidetisse aplica n cazul imobilelor i se acorda prii care poseda lucrul n momentul eliberrii
interdictului. Precizm c interdictele soluionau litigiile cu privire la posesiune n mod provizoriu. Litigiul urma s fie
definitiv soluionat numai dup organizarea procesului n revendicare. Cu acea ocazie, stabilind cine este proprietarul,
judectorul stabilea definitiv i cine este posesorul.
51Detentiunea
Deteniunea, ca i posesiunea, presupune ntrunirea a dou
elemente:
corpus
animus.
Corpus al deteniunii este identic cu cel al posesiunii.
Animus al deteniunii const n intenia unei persoane de a stpni lucrul nu pentru sine, ci pentru adevratul proprietar.
Prin urmare, detentorul nu urmeaz s devin proprietar, el intenioneaz s restituie lucrul adevratului proprietar fie la
termen, fie la cerere.Aadar, dup semnele exterioare nu este posibil s distingem ntre posesiune i deteniune, ci numai
dup atitudinea subiectiv a celui care exercit stpnirea lucrului. Pe cnd posesorul intenioneaz s pstreze lucrul pentru
sine, detentorul (arendaul, chiriaul) intenioneaz s restituie lucrul, la termen sau la cerere, adevratului proprietar.
52Proprietatea, evolutia dreptului de proprietate ?
Dreptul de proprietate are dou sensuri:
n sens obiectiv, dreptul de proprietate desemneaz totalitatea normelor juridice care reglementeaz repartizarea bunurilor
ntre persoane.
n sens subiectiv, dreptul de proprietate desemneaz posibilitatea unei persoane de a stpni un bun prin putere proprie i n
interes propriu.
n epoca prestatal, au fost cunoscute dou forme ale proprietii:
-proprietatea colectiv a ginii;
- proprietatea familial.
n epoca veche apar:
- proprietatea privat, sub forma proprietii quiritare;
- proprietatea colectiv a statului roman.
n dreptul clasic, pe lng proprietatea quiritar care supravieuiete, apar:
- proprietatea pretorian;
- proprietatea provincial
-proprietatea peregrin.
n dreptul postclasic, asistm la un proces de unificare a proprietii, finalizat prin apariia unei forme de proprietate unice,
numit dominium.
53Modurile de dobindire a proprietatii
Moduril de dobindire originare erau acelea care confereau proprietatea unor lucruri ce pina atunci nu fusesera insusite de
nimeni res nullius. Modurile derivate erau acelea care confereau proprietatea asupra lucrurilor ce mai inainte au fost
insusite de cineva res private. Modurile de dobindire voluntare erau acelea care confereau proprietatea in urma unei
conventii unde intrau mancipatio, in iure cessio, traditio, iar cele nevoluntare erau moduri care cereau manifestarea de
vointa. Mancipatio era un mod de creare a proprietatii care era considerata o putere asupra lucrului manici. Este un act
solemn, formal ce presupunea indeplinirea urmatoarelor conditii: prezenta a 5 martori cetateni romani, a partilor, a lui
mancipio dans, cel care transmitea si accipiens, cel care dobindeste, a libripensului cel care tinea balanta.
In iure cessio era o procedura solemna si totodata un act fictiv deoarece partile simulau un proces in instrainare avind la
baza acordul partilor.
Usucapio constituia un mod de dobindire a proprietatii quiritare prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp indelungat.
54Modurile de dobindire a proprietatii dupa dreptul civil
Jurisconsultii au clasificat modurile de dobindire a proprietatii tinind seama de variate criterii cum ar fi in primul rind
ramura de drept. Dupa ramura de drept sunt moduri de iure vicile si moduri de iure gentium. In prima categorie intra
mancipatio, in iure cessio si usucapio. Modul de dobindire iure civile dadeau posibilitatea cetatenilor pe de o parte si
latinilor cit si peregrinilor pe de alta parte sa dobindeasca proprietatea quiritara. Mancipatio era un mod de creare a
proprietatii care era considerata o putere asupra lucrului manici. Este un act solemn, formal ce presupunea indeplinirea
urmatoarelor conditii: prezenta a 5 martori cetateni romani, a partilor, a lui mancipio dans, cel care transmitea si accipiens,
cel care dobindeste, a libripensului cel care tinea balanta.
In iure cessio era o procedura solemna si totodata un act fictiv deoarece partile simulau un proces in instrainare avind la
baza acordul partilor.
Usucapio constituia un mod de dobindire a proprietatii quiritare prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp
indelungat.
55.Sanciunea proprietii
In epoca veche, proprietatea quiritar era sancionat prin sacramentum in rem, pe cnd n dreptul clasic, proprietatea
quiritar era sancionat prin rei vindicatio (aciunea n revendicare).Pentru intentarea aciunii n revendicare, era necesar
ndeplinirea urmtoarelor condiii:
-reclamantul s fie proprietar quiritar i s nu aib calitatea de posesor, deoarece el nu putea intenta aciunea n revendicare;
-prtul trebuia s aib calitatea de posesor.
Proprietatea pretorian a fost sancionat prin aciunea publician.n vederea intentrii aciunii publiciene, era necesar
ndeplinirea condiiilor uzucapiunii, mai puin a celei privitoare la termen. In cazul n care tradens (proprietarul quiritar)
intenta mpotriva proprietarului pretorian aciunea n revendicare, acesta din urm se apra cu succes prin exceptio rei
venditae et traditae.
Proprietatea provincial i proprietatea peregrin erau sancionate prin aciunea n revendicare, n formula creia se
introducea ficiunea c reclamantul este cetean roman.

56.Succesiunea legal. Sistemul Legilor celor XII table .


57.Motenirea pretorian i reformele imperiale
Mostenirea pretoriana se sanctiona prin interdictului quorum bonorum(cu privire la toate bunurile
succesorale).Cel ce pretindea ca este mostenitor pretorian se prezenta la pretor si trebuia sa faca o declaratie
fata de care pretorul ii acorda bonorum possessio,dar numai in mod formal,caci de fapt pretorul ii conferea
doar calitatea de mostenitor pretorian pentru ca eliberarea propriu-zisa a interdictului si punerea efectiva in
posesiune a pretentului avea loc numai daca acesta intrunea in realitate conditiile pentru a fi considerat
mostenitor pretorian.
58.Succesiunea testamentar
In istoria succesorala a testamentului,s-au desfasurat mai multe testamente impartite pe 2 epoci.
In dreptul vechi s-au manifestat testamentul colatis comitiis ,testamentul in procinctu si testamentul per aes
et libram.
Testamentul colatis comitiis imbraca forma unei legi votata de Comitia Curiata. Aceasta ciudatenie isi afla
explicatia in faptul ca romanii socoteau ca realizarea unui testament este un act de o gravitate deosebita
intrucat el urma sa infranga ordinea venirii la succesiune stabilita de LXIIT,ori intr-o conceptie simetrica o
lege nu poate fi modificata decat printr-un act de o valoare juridica egala,astfel ca testamentul trebuia incheiat
sub forma unei legi.
Testamenul avea insa si 2 incoveniente:pe de o parte nu era accesibil decat patricienilor,iar pe de alta parte
intalnirile Comitiei Curiata aveau loc de 2 ori pe an pe 24 aprilie si 25 mai.Astfel ca s-a trecut la o noua forma
de testament.
59.Definiia testamentului, forme de testament
Testamentul este actul solemn prin care o persoana numita testator instituie unul sau mai multi mostenitori
pentru ca acestia sa execute ultima sa dorinta.
Testamentul in procinctu(aflat in apropierea luptei) era accesibil si plebeilor si se realiza in fata armatei gata de
lupta,dar avea si el inconveniente:
-nu era accesibil decat legionarilor (17-46 ani)
-era necesar ca statul roman sa se afle pe picior de razboi(lucru deloc dificil in majoritatea timpului)
In cele din urma s-a recurs la un alt tip de testament
Testamentul per aes et libram,o aplicatie a mancipatiunii fidiciare.In virtutea acestuia,testatorul transmitea prin
mancipatio numo uno intregul sau patrimoniu catre un emptor familiae (cumparatorul bunurilor
succesorale),incheind totodata impreuna cu acesta un pact fiduciar prin care ii arata cumparatorului cum si cui
sa distribuie bunurile fiduciare dupa moartea sa,a vanzatorului. Soarta acestui testament a depins mult timp de
buna-credinta a lui emptor familiae.
60.Testamenti factio
Capacitatea testamentara(testamenti factio) era de doua feluri:activa si pasiva.
Testamenti factio activa reprezenta capacitatea unei persoane d a-si face un testament sau de a fi martor la un
testament.
Testamenti factio pasiva reprezenta capacitatea unei peroane de a veni la mostenire,fie ca mostenitor
instituit,fie in calitate de legatar.
Se bucurau de t.f.a toti cetatenii romani sui iuris care erau capabili de fapt si de asemenea peregrinii care se
bucura de ius comerci.Nu aveau deci t.f.a sclavii cu exceptia scalvilor publici,nici fii de familie cu exceptia
celor ce aveau peculium castrense si nici incapabilii de fapt (alienatii,impuberii,femeile-cu exceptia copiilor cu
ius liberorum care ulterio,r dupa Hadrian a fost generalizat,toate femeile dobandind capacitate de a testa numai
cu auctoritatis tutoris insa).
Aveau capacitate de a veni la mostenire cei ce se bucurau de ius comerci. Aceasta capacitate a suferit unele
restrangeri insa,ca in cazul femeii prin dispozitiile legii Voconia data in timpul austerului Cato cenzorul cand
s-a interzis femeii sa vina la mostenirea barbatului cu averea ai mare de 100 000 sesterti pentru a se proteja
femeile de consecintele nefaste pe care luxul le putea avea asupra lor. Nu puteau fi instituiti ca mostenitori nici
persoanele incerte(despre a caror identitate testatorul nu-si putea face o idee clara). De exemplu era nula
clauza prin care se lasa mostenire primului venit la funeraliile defunctului. De asemenea nici postumii,nici
persoanele juridice nu aveau acces la t.f.p .Persoanele alieni iuris puteau veni la mostenire,dar formal nu
mosteneau in drept,mostenirea intrand in patrimoniul lui pater familiae.
Surprinzator romanii au recunoscut si sclavilor posibilitatea de a veni la mostenirea unei persoane, dar
aceasta generozitate se regaseste in intentia de a evita consecintele nesigure ce se puteau naste in cazul acele
mosteniri incarcate de datorii.

61..Instituirea i substituirea de motenitori


62.Succesiunea diferit contra testamentului
63.Dobndirea motenirii

Dobandirea unei mosteniri are la baza o atitudine subiectiva din partea mostenitorilor in functie de
raportul juridic si felul mostenirii ce se deschidea. Din punctul de vedere al dobandirii mostenirii (adquisito
hereditatis),romanii au realizat o clasificare a mostenirilor.

1. Heredes sui et necesarii: Faceau parte sui heredes care veneau la mostenire in deplin drept; in
mod automat si necear nu aveau posibilitatea de a repudia mostenirea,fie ea legala,fie testamentara. Aceasta
obligativitate de venire la mostenire rezulta din faptul ca sui heredes,in virtutea stravechii conceptii, erau
considerati a fi stapanit impreuna cu defunctul inca din timpul vietii acestuia bunurile de familie,motiv pentru
care nu o putea repudia.
2. Heredes necesarii: Faceau parte scalvii proprii carora,pentru considerente tinand de natura
pragmatica a romanilor,li se acorda testamenti factio pasiva.Desigur ca sclavii nu puteau veni decat la
mostenirea testamentara,iar daca ear instituiti ca mostenitori prin testament,nu aveau posibilitatea de a repudia
aceasta mostenire. Trebuie insa precizat ca instituirea scalvilor ca mostenitori era obligatoriu insotita de o alta
clauza,de eliberare(scalvul fiind lucru nu avea capacitatea de a mosteni).
3. Heredes extranei(voluntarii): Erau straini de persoana defunctului,cei care nu se aflau sub
puterea acestuia la momentul decesului(cei din cercurile agnatice II si III).Spre deosebire de primele 2 categorii
era singura ce putea accepta sau repudia mostenirea in mod liber.
64.Clasificarea motenitorilor din punct de vedere al acceptrii motenirii
65. Acceptarea mostenirii
Conditii de forma (moduri)
1.Cretio:Mod solemn si expres care se realiza printr-o declaratie solemna prestata in fata unor martori de catre
mostenitorul acceptant: Pentru ca Octavian m-a instituit mostenitor,iata accept aceasta mostenire.Era posibil ca insusi
testataorul sa-l oblige pe mostenitor sa accepte mostenirea in aceasta forma,prevazand dezmostenirea daca nu o face intr-un
anumit timp -> cretio perfecto
2.Pro herede gestio:Mod tacit de acceptare ce consta in savarsirea de catre mostenitor a oricarui act sau fapt din care
decurgea in mod automat inerenta concluzie ca mostenitorul accepta mostenirea:vanzarea de catre mostenitor a unui bun
succesoral.
3.Nuda voluntas:Mod expres de acceptare,dar nesolmn,se putea realiza in orice forma,avantaj care a facut ca nuda
voluntas sa devina modul general de acceptare a mostenirii.
Conditii de fond
- mostenitorul sa aiba capacitate de a se obliga-dobandirea nu se rezuma doar la dobandirea
drepturilor ,ci si a obligatiilor
- mostenitorul trebuie sa se bucure de ius capiendi (dreptul de a culege o mostenire),conditie
introdusa prin legile caducare date in timpul imparatului August: Legea Iulia si Legea Plautia
Poppaea care cuprindeau doua mari categorii de dispozitii
1.Pars nuptiaria: prevedeau ca femeia intre 25-50 ani si barbatul intre 25-60 ani trebuiau sa
se casatoreasca si sa aiba copii
2.Pars caducaria: prevedea ca cei ce se incadrau intre aceste limite si nu se casatoresc(celibes) nu aveau
dreptul de a mosteni unuia din mostenitorii pentru care fusesera instituiti; cei ce se casatoreau ,dar nu aveau
copii (orbi) nu puteau dobandi decat din mostenire.
Aceasta lege a fost edictata in timpul imparatului August in conditiile in care societatea romana se confrunta cu
o grava criza pe plan moral care dusese la evitarea in mod constant a constituirii de familii,fapt care punea in
pericol stabilitatea instututiilor romane,ori famila reprezenta un element fundamental in organizarea romanilor si
a institutiilor lor.
66. Repudierea mostenirii
Repudierea de catre mostenitorii a mostenirii se facea in baza unei declaratii lipsite de forme solemne. Mai
mult,chiar si tacerii mostenitorilor le-au fost conferite efecte juridice:daca nu se pronunta intr-un anumit termen
de acceptare a mostenirii,se considera ca el a repudiat acea mostenire.
Repudierea era susceptibila a produce mai multe efecte:
Daca erau mai multi mostenitori si numai unul repudia,se producea acrescamantul(ius adcrescendi), cota
moscenitorilor acceptanti se majora cu cea a mostenitorului repudiant.
Daca exista un singur mostenitor si acesta repudia,veneau la mostenire toti substitutorii.
Daca nu existau substitutori,se deschidea mostenirea legala,iar daca nu existau nici mostenitori legali,
mostenirea era socotita vacanta,fiind culeasa de statul roman.
67. Sanctiunea mostenirii
Sanctiunea mostenirii diferea in functie de mostenirea civila sau pretoriana.
Mostenirea civila era sanctionata prin petitia de hereditate,o actiune cu caracter universal ce are ca obiect
intrega mostenire,deci o universalitate de bunuri. Hereditates petitio se deosebea de actiunea in revendicare care
putea avea ca obiect numai res certa.Aceasta actiune era intentanta de mostenitorul civil care altfel decat la
actiunea in revendicare nu trebuie sa dovedeasca calitatea de proprietar a defunctului,ci doar ca el este
mostenitor civil.
Pentru intentarea petitiunii era necesar ca reclamantul sa fie mostenitor civil si sa nu posede bunuri
succesorale,iar paratul sa posede bunuri succesorale,fie pro herede(cu buna-credinta,crezand ca el este
mostenitor civil),fie pro possesore(paratul este de rea-credinta,stiind ca nu este mostenitor,dar justficand
mostenirea asupra bunurilor (possideo quia possideo).
Putea fi intentata si impotriva posesorilor fictivi: qui dolo desiit possidere si qui liti se obtulit.
Mostenirea pretoriana se sanctiona prin interdictului quorum bonorum(cu privire la toate bunurile
succesorale).Cel ce pretindea ca este mostenitor pretorian se prezenta la pretor si trebuia sa faca o declaratie
fata de care pretorul ii acorda bonorum possessio,dar numai in mod formal,caci de fapt pretorul ii conferea doar
calitatea de mostenitor pretorian pentru ca eliberarea propriu-zisa a interdictului si punerea efectiva in posesiune
a pretentului avea loc numai daca acesta intrunea in realitate conditiile pentru a fi considerat mostenitor
pretorian.
68.Sanciunea motenirii dup drept civil
69 Sanctiunea mostenirii dupa dreptul pretorian Legate Fideocomise ?
Sanctiunea fideicomisului
Mult timp insa,fideicomisul nu a fost sanctionat pe plan juridic,ci pe plan religios,caci fiduciarul
trebuia sa jure pe zei ca va indeplini dorinta disponentului.Ulterior sanctiunea a trecut pe plan moral,caci
fiduciarull care nu respecta rugamintea disponentului era supus riscului infamiei. Abia in vremea imparatului
August,fideicomisul a fost sanctinat juridic,devenind un act.
Sanctiunea legatelor
Diferea in functie de tipul de legat:
1. La legatul per vindicationem sanctiunea consta intr-o actiune in revendicare,caci prin efectul
acestui legat,legatarul devenea proprietar al bunului legat chiar de la momentul deschiderii succesiunii.
2. In cazul legatelor per damnationem si sinendi modo, prin efectul carora legatarul devenea
creditor fata de mostenitor, sanctiunea era o actiune personala,speciala,numita actio ex testamento
3. In cazul legatului per praeceptionem,sanctiunea era chiar o actiunede iesire din indiviziunea
familiala,numita actio familiae herciscunde. Legatarul in calitate de mostenitor avea dreptul de a cere
imparteala mostenirii
70.Definiia i elementele obligaiei Originea obligaiei
Noiunea de obligaie este definit n dou texte romane. Primul aparine lui Paul, iar cel de-al doilea lui
Justinian.
Potrivit lui Justinian, Obligaia este o legtur de drept prin care suntem silii a plti ceva
conform dreptului cetii noastre..
Dei definiia lui Justinian ne nfieaz obligaia ca pe un raport juridic - viniculum iuris, ea prezint i unele
imperfeciuni. Astfel, ea ne nfieaz numai situaia debitorului - quo necesitate adstringimur, fr a aminti
despre dreptul creditorului de a primi plata.
Raportul juridic obligaional cuprinde urmtoarele elemente:
subiectele;
obiectul;
sanciunea.
Subiectele sunt:
- creditorul este subiectul activ al obligaiei, ntruct are dreptul de a pretinde o plat.
- debitorul este subiectul pasiv, ntruct trebuie s execute acea plat, la nevoie chiar prin constrngere.
Obiectul obligaiei, desemnat n definiia lui Justinian prin
termenul de plat, consta n dare, facere sau prestare:
dare desemneaz obligaia de a transmite dreptul de proprietate asupra unui lucru, de a constitui un drept
real ori de a plti o sum de bani.
facere desemneaz obligaia debitorului de a face sau de a nu face ceva pentru creditor.
prestare desemneaz obligaia de a procura folosina unui lucru fr a constitui un drept real.
Obiectul obligaiei trebuie s ndeplineasc anumite condiii: s fie licit, s fie posibil, s fie determinat, s
constea ntr-o prestaie pe care debitorul o face pentru creditor i, n fine, s prezinte interes pentru
creditor.
Sanciunea obligaiilor se realizeaz prin aciuni personale, n formula crora figureaz cuvintele dare sau dare
facere oportere.
71.Clasificarea obligaiilor Clasificarea obligaiilor dup izvoare
Justinian a introdus o clasificare cvadripartit a izvoarelor obligaiilor: contracte, quasicontracte, delicte i
quasidelicte.
Dei clasificarea lui Justinian omite anumite izvoare de obligaii, ea a fost preluat cu ocazia elaborrii codurilor
civile, deoarece asigur cadrul necesar pentru tratarea sistematic a materiei.
a) Obligaiile contractuale izvorsc din contracte. Contractele erau clasificate de ctre romani dup trei criterii:
sanciunea, efectele i modul de formare.
Potrivit sanciunii lor, contractele sunt de drept strict i de bun credin.
Dup efectele pe care le produc, contractele sunt unilaterale i bilaterale. Contractele unilaterale
nasc obligaii pentru o singur parte, pe cnd contractele bilaterale oblig ambele pri.
Potrivit modului de formare, contractele sunt solemne i nesolemne.
n cazul contractelor solemne, pentru ca nelegerea prilor s produc efecte juridice, trebuie utilizate
anumite forme: jurmnt, nscris, cuvinte sacramentale.
Contractele nesolemne nu reclam condiii de form i se mpart n trei categorii:
- contractele reale se formeaz prin consimmntul prilor, nsoit de remiterea material a lucrului.
- contractele consensuale se formeaz prin simplul acord de voin al prilor.
- pentru formarea contractelor nenumite este necesar o convenie, nsoit de executarea obligaiei de ctre
una din pri.
b) Obligaiile delictuale izvorsc din delicte. Delictele erau fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, care ddeau
natere obligaiei delincventului de a repara prejudiciul cauzat sau de a plti o amend.
c) Obligaiile quasicontractuale se nasc din quasicontracte. Cuvntul quasicontract vine de la expresia quasi
ex contractu (ca i din contract) i desemneaz un fapt licit care genereaz efecte similare celor ale
contractului.
d) Obligaiile quasidelictuale izvorsc, ca i delictele, din fapte ilicite, dar romanii le-au ncadrat, datorit
mentalitii lor conservatoare, ntr-o categorie aparte.
72.Clasificarea obligaiilor dup sanciune
Dup sanciunea lor, obligaiile se clasific n civile i naturale.
Obligaiile civile sunt sancionate prin aciune. Obligaiile civile pot fi de drept strict sau de bun credin,
dup cum sunt sancionate prin aciuni de drept strict sau de bun credin.
Obligaiile naturale sunt sancionate prin excepiune. Aadar, dac debitorul natural nu pltete, creditorul nu
dispune de vreo aciune pentru a-l urmri n justiie. Dac, ns, debitorul pltete de bun voie, nu poate cere
restituirea prestaiei, cci aciunea sa va fi paralizat prin excepiunea opus de ctre creditor.
73. Clasificarea obligaiilor n cazul pluralitii de subiecte
Clasificarea obligaiilor dup numrul de participani
la raportul juridic obligaional ?
Definiia lui Justinian ne nfieaz cel mai simplu raport juridic obligaional, cu un singur debitor i
un singur creditor. Dar obligaia poate avea i pluralitate de subiecte. La obligaia cu pluralitate de
subiecte, particip mai multe persoane, fie n calitate de creditori, fie n calitate de debitori. Persoanele
care particip la un asemenea raport juridic se pot afla pe picior de egalitate juridic (cazul obligaiilor
conjuncte i coreale) sau nu se afl pe picior de
egalitate juridic (adstipulatio i adpromissio).
a) Obligaii conjuncte i coreale
n cazul obligaiilor conjuncte, se aplic principiul divizibilitii creanelor i datoriilor. Aceast regul
poate fi ocolit prin convenia prilor.
La obligaiile coreale, oricare dintre creditori poate pretinde ntreaga crean i oricare dintre debitori
poate fi inut pentru ntreaga datorie.
n fizionomia celor dou categorii de obligaii apar elemente distincte. n cazul obligaiilor conjuncte,
avem mai multe obiecte i un singur raport juridic, iar n cazul obligaiilor coreale, avem mai multe
raporturi juridice (n funcie de numrul prilor) i un singur obiect.
b) Adstipulatio i adpromissio
Adstipulatio este actul prin care un creditor accesor numit adstipulator se altur creditorului principal.
Creditorul accesor poate s-l urmreasc pe debitor, n lipsa creditorului principal.
Adpromissio este actul prin care un debitor accesor se altur debitorului principal. Adpromissor
(garantul) este constituit cu scopul de a-l pune pe creditor la adpost fa de consecinele eventualei
insolvabiliti a debitorului principal.
74. Elementele contractelor Elementele eseniale ale contractelor
Sunt acele elemente fr de care un contract nu poate lua natere.
Elementele eseniale ale contractului sunt:
obiectul;
consimmnntul;
capacitatea.
A. Obiectul
Obiectul contractului este susceptibil de dou sensuri:
n sens strict, obiectul contractului se confund cu efectele contractului, cu raportul juridic
obligaional, pentru c rolul contractului este acela de a da natere unei obligaii.
n sens larg, obiectul contractului se confund cu obiectul obligaiei i va consta din dare, facere sau
prestare.
B. Consimmntul
Consimmntul este manifestarea de voin a uneia dintre pri n sensul dorit de cealalt parte.
n dreptul roman exist cauze care duc la inexistena consimmntului, precum i cauze care viciaz
consimmntul.
Cauzele care distrug consimmntul sunt:
neseriozitatea;
eroarea;
violena fizic.
Cauzele care viciaz consimmntul sunt:
teama (metus);
dolul (dolus).
C.Capacitatea este aptitudinea unei persoane de a ncheia acte juridice.
Pentru ca o persoan s poat ncheia un contract de drept civil sau de drept al ginilor, trebuia s aib capacitate
juridic. Ceteanul sui iuris poate ncheia orice contract, pentru c avea capacitate juridic deplin.
Persoanele alieni iuris nu pot ncheia n nume propriu acte juridice, ci numai mprumutnd capacitatea lui pater
familias. Peregrinii pot ncheia contracte n conformitate cu dreptul ginilor.
75.Elementele accidentale ale contractelor
Se numesc accidentale, deoarece contractul poate fi valabil ncheiat chiar i n lipsa lor, fiind introduse n
contract numai prin voina prilor.
A. Termenul
Este un eveniment viitor i sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea unui drept. Dac acel eveniment
viitor i sigur afecteaz exigibilitatea unui drept, termenul se numete suspensiv. Dac acel eveniment viitor i
sigur duce la stingerea unui drept, atunci termenul se numete extinctiv. n cazul contractului ncheiat cu termen
suspensiv, drepturile i obligaiile prilor se nasc nc din momentul ncheierii contractului, dar dreptul de
crean al debitorului nu va putea fi valorificat pe cale judiciar, adic prin proces, nainte de ajungerea la
termen, deoarece,
cu toate c exist, dreptul de crean nu este exigibil. Rezult c este exigibil numai acel drept care poate fi
valorificat printr-un proces intentat mpotriva debitorului. n cazul contractului ncheiat cu termen extinctiv,
creana i, corespunztor, datoria, se vor stinge prin ajungerea la termen.
B. Condiia
Este un eveniment viitor i nesigur de care depinde naterea sau stingerea unui drept.
Cnd condiia afecteaz naterea unui drept, se numete suspensiv, iar atunci cnd afecteaz stingerea
unui drept, se numete rezolutorie.
76.Efectele obligaiilor
77.Executarea obligaiilor Neexecutarea obligaiilor
Executare-Efectul normal al obligaiei const n executarea ei, deoarece numai prin executarea
obligaiei de ctre debitor, creditorul i poate valorifica dreptul de crean.
La romani a funcionat principiul relativitii efectelor contractului, potrivit cruia contractele
ncheiate ntre unii nici nu vatm, nici nu profit altora. Astfel, orice contract produce efecte numai
ntre pri.
Prin pri contractante, romanii nelegeau:
persoanele care au ncheiat contractul;
motenitorii acestor persoane;
creditorii lor chirografari.
Din acest principiu general al relativitii efectelor contractului, decurg alte trei principii speciale:
principiul nulitii stipulaiunii pentru altul;
principiul nulitii promisiunii pentru altul;
principiul nereprezentrii n contracte.
Neexecutare-Efectul normal al obligaiei const n executarea ei, pentru ca titularul creanei s-i poat
valorifica dreptul. Neexecutarea obligaiei constituie un efect accidental al acesteia.
n cazul neexecutrii obligaiei de ctre debitor, se pun unele probleme n legtur cu rspunderea sa.
Pentru a determina natura i limitele rspunderii, trebuie s cercetm mprejurrile care au dus la
neexecutarea obligaiilor i, n primul rnd, atitudinea subiectiv a debitorului. Dac obligaia nu a fost
executat din vina debitorului, acesta trebuie s plteasc anumite daune, care se stabilesc fie de ctre
judector (daune interese judectoreti), fie prin convenia prilor (daune interese convenionale).
Pentru a fixa cazurile i condiiile rspunderii pentru neexecutare,
vom nftia figurile juridice pe care romanii le-au creat n aceast materie: cazul fortuit, fora major,
culpa, dolul, mora i custodia.
78.Stingerea obligaiilor
ntre drepturile reale i drepturile personale sunt deosebiri care se rsfrng i n privina valorificrii lor. Astfel,
drepturile reale nu se sting prin exercitarea lor, ci se consolideaz. n schimb, drepturile de crean se sting n
momentul exercitrii lor, deoarece, prin exercitarea dreptului, creditorul i valorific integral acel interes care
decurge din raportul juridic obligaional.
Stingerea drepturilor de crean se realiza pe dou ci:
moduri voluntare de stingere a obligaiilor;
moduri nevoluntare de stingere a obligaiilor.
Modurile voluntare de stingere a obligaiilor presupun manifestarea de voin a prilor, adic a creditorului
i a debitorului.
Modurile nevoluntare de stingere a obligaiilor nu presupun o asemenea manifestare de voin. Ele se mai
numesc i moduri necesare sau moduri forate de stingere a obligaiilor.
79.Modurile voluntare de stingere a obligaiilor
Romanii au creat urmtoarele moduri voluntare de stingere a obligaiilor:
plata;
darea n plat;
novaiunea;
compensaiunea;
remiterea de datorie.
A. Plata (solutio)
Plata este modul firesc, normal de stingere a obligaiilor, deoarece const n executarea oricrui obiect al
obligaiei.
O plat poate consta n: transmiterea dreptului de proprietate; remiterea unei sume de bani; prestarea
unui serviciu; procurarea folosinei unui lucru.
B. Darea n plat
Este o variant a plii deoarece, n acest caz, romanii au admis c obligaia se poate stinge, chiar dac
debitorul va remite creditorului un alt bun dect cel care constituie obiectul obligaiei. n legislaia lui
Justinian, se face distincia ntre darea n plat voluntar, cnd obiectul obligaiei se schimb prin acordul
prilor i darea n plat necesar, cnd obiectul obligaiei se schimb n virtutea dispoziiei legii, n cazuri bine
determinate.
C. Novaiunea
Este un mod de stingere a obligaiilor care se realizeaz prin nlocuirea vechii obligaii cu una nou.
Aceast operaiune juridic nu are o form proprie, n sensul c romanii nu au creat un act special n
scopul realizrii novaiunii, ci au recurs fie la stipulaiune, fie la contractul litteris.
Pentru novarea unei obligaii, erau necesare anumite condiii:
o obligaie veche;
o obligaie nou;
aceeai datorie (idem debitum);
ceva nou (aliquid novi);
intenia de a nova (animus novandi).
D. Compensaiunea
Compensaiunea este operaiunea juridic prin care datoriile i creanele reciproce se scad unele din
altele, pentru ca executarea s poarte numai asupra diferenei.
Compensaiunea presupune existena a dou datorii i a dou creane reciproce, care se cumpnesc
ntre ele, pentru a nu face dou pli, ci numai una.
E. Remiterea de datorie (iertarea de datorie)
Remiterea sau iertarea de datorie este un mod de stingere a obligaiilor ce const n renunarea
creditorului la dreptul su. Ca i la plat, i la remiterea de datorie obligaia se stinge prin aplicarea
principiului simetriei sau al corespondenei formelor. Aadar, prile vor recurge fie la solutio per aes
et libram, fie la acceptilatio litteris, cu toate c nu se face o plat efectiv.
80.Modurile nevoluntare de stingere a obligaiilor
Spre deosebire de modurile voluntare de stingere a obligaiilor, care
presupun acordul prilor, modurile nevoluntare nu reclam vreo manifestare
de voin din partea subiectelor raportului juridic obligaional.
Acestea sunt:
A. Imposibilitatea de executare
Cnd debitorul datoreaz un lucru individual determinat, iar lucrul respectiv piere fr vina
debitorului, fie prin intervenia cazului fortuit, fie prin for major, obligaia se stinge conform regulei
debitor rei certae interitu rei liberatur(debitorul unui lucru individual determinat este liberat prin
pieirea lucrului
B. Confuziunea (confusio)nseamn ntrunirea,asupra aceleiai persoane,a calitii de debitor cu cea
de creditor. Se realizeaz, cel mai frecvent, prin motenirea creditorului de ctre debitor sau invers.
C. Moartea
n vechiul drept roman,obligaia se stingea prin moartea uneia din pri, deoarece funciona principiul
intransmisibilitii obligaiilor.Principiul intransmisibilitii datoriilor i creanelor trebuie pus n
legtur cu originea primei obligaii, care s-a format cu ocazia comiterii unui delict, prin transformarea
dependenei materiale ntr-un raport juridic. ntruct obligaia a fost vzut, la origine, ca un echivalent
al dreptului de rzbunare, nu putea fi transmis, aa cum nici dreptul de rzbunare nu putea fi
transmis.n dreptul clasic, s-a admis ideea transmiterii creanelor i datoriilor, dar vechiul principiu a
lsat, totui, numeroase urme n materia obligaiilor. Aa de pild, datoriile nscute din delicte nu trec
asupra motenitorilor, ntruct
dreptul de rzbunare al victimei, care st la originea creaneisale, este intim legat de persoana
delincventului.
D. Capitis deminutio(pierderea personalitii)
Avem n vedere numai capitis deminutio minima. Se aplic n cazul pierderii personalitii prin efectul
adrogaiunii, deoarece adrogatul devine din persoan sui iurispersoan alieni iuris, trecnd sub puterea
adrogantului. Ca atare, bunurile i drepturile adrogatului vor trece n patrimoniul adrogantului, n
paguba creditorilor adrogatului:acetia nu vor putea s-l cheme n justiie pe adrogant, pentru c se
opunea principiul relativitii efectelor contractelor, dar nici pe adrogat. n acest fel a aprut o
inechitate
E.Prescripia extinctiv
Vechii romani au considerat c drepturile de crean sunt imprescriptibile, cu excepia acelora care
erau sancionate prin aciuni pretoriene. Aceasta se explic prin faptul c edictul pretorului era valabil
pe timp de un an, deci aciunile pretoriene puteau fi intentate numai n termen de un an.n dreptul
postclasic, s-a introdus prescripia de 30 de ani n materia creanelor i datoriilor, astfel nct, dac
aciunea nu era introdus nuntrul termenului de 30 de ani, obligaia se stingea.
81.Transferul obligaiilor
La inceput, drepturile de crean erau socotite drepturi care priveau doar pe
creditor i pe debitor fr posibilitatea de a putea fi transmise altor persoane.
Imposibilitatea transmiterii obligaiilor a corespuns concepiilor vremurilor
vechi, potrivit cu care obligaia este considerat o legtur ntre pri ce nu
poate fi modificat. Abia mai trziu i numai prin excepii admise de pretor s-a
admis transferul obligaiilor de la o persoan la alta. Una dintre primele
posibiliti de transfer a obligaiei a rezultat din fenomenul natural al morii
cnd, dup o lung perioad de rigiditate i imobilitate privind raportul
de obligaie, s-a admis trecerea creanei de la decedat ctre motenitori.
Aceast regul, este intilnit n Legea celor XII table unde se stipuleaz c
pot fi transferate creanele persoanei decedate ctre motenitori. Principiul
de care au fost cluzii romanii are la baz ideea prin care motenitorul
succesiunii este continuatorul personalitii defunctului
urmnd s suporte n aceast calitate datoriile defunctului dar s obin
drepturile de care a beneficiat acesta n timpul vieii. Ulterior s-a
admis transferul obligaiilor i intre vii.
82. Garaniile Garanii personale Garanii reale
Garaniile sunt mijloace juridice create n scopul de a-l pune pe creditor la adpost de consecinele
eventualei insolvabiliti a debitorului.n istoria dreptului roman se cunosc dou tipuri de garanii:
garanii personale;
garanii reale.
n epoca veche, romanii au cunoscut dou tipuri de garanii personale:
sponsio;
fidepromissio.
Ambele forme de garanie personal cunoscute de romani n epoca veche luau natere printrun
contract verbal, ncheiat prin ntrebare i rspuns.
A. n cazul lui sponsio,dup ce se ncheia contractul principal ntre creditor i debitorul principal, se
mai ncheia un contract alturat, ntre creditor i garant.
B. Fidepromissio
Verbul spondeoputea fi pronunat numai de ctre cetenii romani, deoarece se considera c acel
verb are o vocaie aparte, special, de a atrage favoarea zeilor.
n evoluia dreptului roman, au fost cunoscute trei garanii reale distincte:fiduciai gajul (pignus), care
au aprut n epoca veche i ipoteca, aprut n dreptul clasic.
83.Nexum
Nexum se ncheia, dup ct se pare, n faa magistratului, n forma unei declaraii prin care creditorul
afirma c munca debitorului i este aservit pentru un anumit numr de zile,declaraie ratificat de
ctre magistrat prin pronunarea cuvntului addico.Pe aceast cale, debitorul era adus ntr-o stare de
semiservitute. n practic, debitorul era interesat s-i aserveasc munca pentru un anumit numr de
zile, cci altminteri urma executarea silit care, n epoca veche, purta asupra persoanei i ducea la
vnzarea sa n strintate (trans Tiberim). La rndul su,i creditorul era interesat s recurg la nexum,
deoarece pe acest cale i procura fora de munc necesar ntr-o epoc n care marile rzboaie de
expansiune nu ncepuser nc, iar numrul sclavilor era relativ redus.Din cauza tratamentului inuman
la care au fost suspui, nexis-au rsculat n repetate rnduri, ameninnd s zdruncine din temelie
organizarea social a Romei. Ca urmare, n anul 326 .e.n., s-a dat legea Poetilia Papiria, prin care a
fost interzis aservirea debitorilor insolvabili.
84.Contractul verbal
Contractele ncheiate n form verbal sunt:
a) Sponsio laica Este un contract ncheiat prin ntrebare i rspuns, care nu mai presupune i forma
unui jurmnt religios. Dar acest contract era accesibil numai cetenilor romani, deoarece verbul
spondeoputea fi pronunat numai de ctre acetia.
b) Stipulaiunea
Definim stipulaiunea ca fiind contractul ncheiat n form verbal, prin ntrebare i rspuns,la care au
acces i peregrinii.Trebuie reinut faptul c stipulaiunea are o funcie general, n sensul c,prin
intermediul stipulaiunii, orice convenie poate produce efecte juridice. Prin intermediul stipulaiunii se
puteau realiza numeroase operaiuni juridice, precum un mprumut, garantarea unei datorii, o
novaiune, operaiunea juridic a arendrii i a locaiunii,
operaia juridic a vnzrii, etc.
c) Dotis dictio
Prin dotis diction se constituia dota viitoarei soii. Aceast constituire de dot mbrac forma unei
declaraii solemne, fcut de ctre viitoarea soie, de ctre debitorul ei, la ordinul acesteia sau de ctre
ascendenii si pe linie patern. n cazul acestui contract verbal vorbete numai constituantul dotei;
cealalt parte, viitorul so, avea un rol mut, n sensul c nu era necesar
consimmntul su.
85.Contractul literal
Contractul litteris
Acest contract a luat natere n legtur cu practica bancherilor romani, ca i a celor moderni, de a ine
anumite registre ale ncasrilor i plilor.Un asemenea registru al bancherului avea dou coloane
distincte:
prima coloan se numea accepta, ntruct n acea coloan erau menionate sumele ncasate de ctre
bancher;
a doua coloan se numea expensa, deoarece n acea coloan erau menionate plile fcute de ctre
bancher unor tere persoane.De regul, asemenea registre erau utilizate n scopul probrii unor datorii
sau creane izvorte din alte contracte. Deoarece, n mod obinuit, romanii ncheiau contractele n
form verbal, aveau tot interesul s asigure acelor contracte i o prob n form scris, prin
intermediul meniunilor fcute n acel registru comercial.
n dou cazuri determinate, registrul bancherului era generator de obligaii, n sensul c prin
intermediul celor dou meniuni se puteau creea noi obligaii: n cazul nlocuirii unui debitor cu altul
(novaiunea cu schimbare de debitor) i n cazul schimbrii temeiului juridic al unei obligaii.
86.Mutuum Comodatul
Mutuum (mprumutul de consumaiune)
Mutuum este contractul prin care debitorul se oblig s transmit creditorului su lucruri de acelai fel,
de aceeai calitate i n aceeai cantitate cu cele pe care le-a primit n vederea consumaiunii.
Mutuum se formeaz prin convenia prilor,nsoit de remiterea material a lucrului. Remiterea
material a lucrului este o condiie de form necesar pentru naterea contractului, i nu un efect al
acestuia.Fiind destinate consumului, lucrurile mprumutate erau transmise de ctre creditor debitorului
cu titlu de proprietate. n scopul transmiterii proprietii, era utilizat tradiiunea.
Caracterele lui mutuum:
este un contract real;
este un contract nesolemn;
este un contract unilateral, pentru c genereaz obligaii numai n sarcina debitorului;
este un contract de drept strict, spre deosebire de celelalte contracte reale care se interpreteaz cu
bun credin;
este un contract de drept al ginilor, putnd fi utilizat i n raporturile dintre ceteni i peregrini;
este un contract destinat s dea form juridic mprumutului gratuit.
Comodatul este contractul prin care o persoan, numit comodant, mprumut cu titlu de folosin
gratuit un lucru unei persoane numit comodatar. Comodatul se formeaz prin transmiterea
deteniunii unui lucru prin tradiiune, de ctre creditor (comodant), debitorului su (comodatarul), n
vederea folosinei, transmitere nsoit de o convenie prin care comodatarul promite s restituie lucrul
la termen.
87.Fiducia Gajul
Fiducia este contractul real care se nate prin transmiterea proprietii, prin mancipaiune sau prin in
iure cessio, transmitere nsoit de o convenie prin care dobnditorul promite s retransmit
proprietatea asupra lucrului, celui de la care l-a primit. Contractul de fiducie a ndeplinit, la origine,
mai multre funcii care, treptat, au fost preluate de ctre alte contracte reale, pe msura apariiei
acestora.Astfel, fiducia a fost utilizat:
-n scopul constituirii unei garanii reale, prin transmiterea proprietii unui lucru de ctre debitor
creditorului su;
- n vederea realizrii mprumutului de folosin;
- n scopul pstrrii unui lucru de ctre debitor, care promitea s-l retransmit creditorului la cererea
acestuia (mai trziu, aceast funcie a fost preluat de ctre contractul de depozit).
C. Gajul
Gajul se formeaz prin transmiterea posesiunii unui lucru de ctre debitor creditorului su,
prin tradiiune, transmitere nsoit de o convenie prin care creditorul se oblig s retransmit
posesiunea lucrului dup ce debitorul i va fi pltit datoria.
88.Depozitul Vnzarea
Depozitul (depositum) este contractul prin care o persoan, numit deponent, d n pstrare unei alte
persoane, numit depozitar, un lucru, cu obligaia acesteia din urm de a-l restitui celei dinti la
cerere.Formarea acestui contract necesit transmiterea deteniunii lucrului prin tradiiune,de ctre
deponent depozitarului. Obiectul contractului de depozit este un lucru mobil, individual
determinat.Depozitarul nu poate folosi lucrul primit n pstrare, deoarece folosirea lucrului altuia,fr
drept, este calificat n epoca
Principatului ca fapt delictual,i anume furt de folosin (furtum usus).Depozitul este un contract
gratuit, deponentul neavnd obligaia de a plti ceva depozitarului pentru pstrarea lucrului.Pe lng
depozitul obinuit, romanii au cunoscut trei forme excepionale de depozit:
depozitul necesar
depozitul sechestru
depozitul neregulat.
Vnzarea este convenia prin care o parte, numit vnztor, se oblig s transmit posesiunea linitit a
unui lucru celeilalte pri, numit cumprtor, n schimbul preului, pe care cumprtorul se oblig a-l
plti.Vnzarea presupune ntrunirea a trei elemente:
a)consimmntul
b) obiectul
c)preul.
Vnzarea ia natere, de regul, n momentul realizrii acordului de voin.Obiectul vnzrii poate
consta din lucruri corporale i incorporale, din drepturi subiective, ct i din lucruri prezente sau
viitoare. Preul trebuie s fie exprimat n bani (in pecunia numerata), s fie real
(verum), s fie determinat sau cel puin determinabil (certum) i, n epoca lui Justinian, s fie
iustum(s reprezinte cel puin jumtate din valoarea lucrului).
89.Locatiunea
Locaiunea este contractul prin care o parte se oblig s procure folosina unui lucru, s i ofere
serviciile ori s execute o lucrare determinat, n schimbul unui pre, pe care cealalt parte se oblig
s-l plteasc.Din aceast definiie,rezult c locaiunea putea fi de trei tipuri:
locatio rei(locaiunea unui lucru)
locatio operarum(locaiunea de servicii)
locatio operis faciendi(locaiunea pentru executarea unei lucrri).
Dei locaiunea avea aplicaiuni diverse, prile contractante erau desemnate printr-o terminologie
unitar. Partea care avea iniiativa contractului se numea locator, iar cealalt parte se numea
conductor.Locaiunea, ca i vnzarea, presupune ntrunirea a trei elemente:
a)consimmntul
b) obiectul
c)preul.
Consimmntul avea un caracter formal, deoarece partea mai puternic din punct de vedere economic
impunea condiiile cu privire la obiect i pre.Obiectul locaiunii poate consta dintr-un lucru mobil sau
imobil (locatio rei), din serviciile oferite de ctre lucrtorul liber (locatio operarum) sau din construirea
unei case (locatio operis faciendi).
Preul trebuia s fie in pecunia numerata, certumi verum. Obligaiile prilor difer de la o form de
locaiune la alta.
90.Societatea
Societatea este contractul consensual prin care dou sau mai multe persoane pun n comun activitatea
lor sau anumite bunuri, n vederea realizrii unui ctig.
Contractul de societate presupune un aport din partea societarilor, un interes comun, intenia de a
forma o societate i un scop licit.Prile erau obligate s-i ndeplineasc aportul, s se ngrijeasc de
afacerile asociaiei ca de afacerile proprii i s suporte, proporional cu contribuia,paguba produs de
asociaie.n dreptul roman, societatea nu avea personalitate juridic.
91.Mandatul
Mandatul este contractul consensual prin care o persoan, numit mandant, nsrcineaz pe o alt
persoan, numit mandatar, s fac ceva fr plat (gratuit) n folosul su, adic al
mandantului.Elemente:
- pentru formarea contractului de mandat,este necesar s existe un obiect constnd dintr-un fapt
material sau dintr-un act juridic;
- actul material sau juridic trebuie s fie licit i moral;
- mandatul este un act juridic gratuit, ncheiat n interesul mandantului.
Efecte:
Mandatarul trebuia s dea socoteal mandantului, transfernd asupra sa drepturile dobndite i
obligaiile asumate. Mandatarul are, de asemenea, obligaia de a executa mandatul cu bun credin.
Mandatarul poate nstrina un bun al mandantului, cu toate c nu are calitatea de proprietar.
Mandantul, la rndul su, are obligaia de a-l despgubi pe mandatar de cheltuielile fcute pe cont
propriu n executarea mandatului.
92.Contracte nenumite
Contractul nenumit se formeaz printr-o convenie nsoit de executarea obligaiei de ctre una dintre
pri. Aadar, pentru una dintre pri, naterea contractului nenumit echivaleaz cu executarea
sa.ntruct aceste convenii nu puteau fi ncadrate n nici una din categoriile de contracte cunoscute,
romanii le-au desemnat prin termenii nova negotia sau contractus incerti.
n epoca lui Justinian, s-au format patru categorii de contracte nenumite, clasificate n funcie de
obiectul obligaiunii:
do ut des -o parte transmite proprietatea unui lucru, pentru ca cealalt parte s i transmit
proprietatea asupra unui alt lucru
do ut facias- o parte transmite proprietatea unui lucru, pentru ca cealalt parte s i presteze un
serviciu
facio ut des-o parte presteaz un serviciu, pentru ca cealalt parte s transmit un lucru
facio ut facias-o parte presteaz un serviciu, pentru ca cealalt parte s presteze la rndul ei un
serviciu.