Sunteți pe pagina 1din 2

Regimuri politice

Democratie si totalitarism interbelic

Democratia este un regim politic ce apare inca din Antichitate, mai precis in
Atena, acolo unde cetatenii participau direct la viata polittica intrucat principalele functii
in stat erau trasee la sorti anual.
In secolul al XX-lea, Europa cunoaste confruntarea intre regimurile democratice
si cele totalitare. In cele mai importante state democratice (SUA, Marea Britanie,
Franta) alegerile s-au finalizat prin aducerea la putere a unor partied de dreapta
(Partidul Conservator in Anglia, Blocul National in Franta, Partidul Republican in SUA).
In Europa Centrala si Rasariteana, preabusirea marilor imperii a fost urmata de
instaurarea unor regimuri liberal-democrate. In aceste tari, guvernele ce s-au succedat
la conducerea tarii au fost obligate sa ia masuri economice care sa atenueze efectele
Primului Razboi Mondial.
In ceea ce priveste regimul totalitar, acesta avea ca si caracteristici: partidul unic,
lipsa aplicarii principiului separatiei puterilor in stat si existenta unei politii politice cu
rolul de a reprima orice miscare de opozitie la adresa regimului. Regimurile totalitare
interzic pluripartidismul, astfel incat in aceste tari este permisa functionarea unui singur
partid politic (partidul-stat) cum ar fi: Partidul Comunist in URSS, Partidul Fascist in
Italia si Partidul National Socialist in Germania. Regimul totalitar presupunea in acelasi
timp ca votul sa nu fie liber si sa nu aiba loc dezbateri politice.
In Italia se manifesta fascismul prin aparitia in anul 1921 a Partidului National
Fascist, structura de extrema dreapta, condus de Benito Musolini (Il Duce). Principalele
idei ale fascismului erau nationalismul, restaurarea onorii nationale si corporatismul,
care urmarea, in plan politic, inlocuirea Parlamentului cu o adunare a delegatiilor
corporatiilor. Benito Musolini ajunge prim-ministru al Italiei in 1922 cand regale Victor
Emanuel III este obligat sa numeasca in aceasta functie dupa Marsul impotriva Romei.
Peste o luna Parlamentul ii acorda puteri depline. Din acest moment, Musolini hotaraste
ca sindicatele si libertatea presei sa fie suprimate, crearea unei politii politice, numita
Ovra, dar si crearea unui tribunal special care sa stabileasca ani grei de inchisoare
pentru adversarii politici.
In Germania, apare nazismul, ideologie fundamentata de Adolf Hitler in lucrarea
Mein Kampf. Caracteristicile de baza ale nazismului au fost xenophobia,
antisemitismul si nationalismul exacerbat. Hitler dorea sa creeze un imperiu care sa
dureze o mie de ani si care sa fie inlocuit de o rasa superioara: arienii. In egala masura,
el dorea exterminarea raselor decadente si impure, precum evreii si tiganii. In anul
1933, Hitler devine cancelar si interzice toate partidele politice, cu exceptia Partidului
National Socialist, isi impune controlul asupra bisericii si creaza o politie politica,
Gestapo, care avea rolul de a anihila dusmanii regimului.
O alta tara in care se regaseste regimul totalitar este Rusia unde se dezvolta o
ideologie comunista creata in 1848 de catre Marx si Engels in Manifestul Partidului
Comunist. Comunismul considera ca intreaga istorie a omenirii este o lupta
permanenta intre doua clase sociale antagonice, explotatori si exploatati. Comunismul
dorea sa creeze o societate in care toti oamenii sunt egali, bazata pe proprietatea
comuna condusa de Proletariat. Prima tara in care apare comunismul este Rusia in
1917 atunci cand prin intermediul unei revolutii, comunistii, condusi de Leni, preiau
puterea. In acest moment, Leni va decide interzicerea partidelor politice, cu exceptia
Partidului Comunist, masuri de nationalizare si colectivizare si crearea unei politii
politice, Ceka.
Regimurile democratice se deosebesc de cele totalitare intrucat aici se regasea:
pluripartidismul, respectarea drepturilor si libertatilor, dar si functionarea Principiului
Separatiei Puterilor in Stat, cele trei puteri executiva,legislative si judecatoreasca-
functioneaza independent una de cealalta). Totodata, regimurile democratice sunt
caracterizate si de votul liber, exprimat, direct si secret, dar si de prezenta dezbaterilor
politice.
In Franta, viata politica este caracterizata de instabilitate politica intrucat in
perioada 1918-1940 la conducerea tarii s-au succedat 42 de guverne. Cu toate aceste,
in Franta s-au format o serie de coalitii, precum Blocul National Sindical, care au
incercat sa impiedice partidele extremist sa preia puterea.
In Anglia cele mai importante partied politice dupa 1918 au fost Partidul
Conservator si Partidul Laburist. In 1920 au loc alegeri castigate de Loid George care
guverneaza in cadrul unei coalitii.
Viata politica romaneasca in perioada interbelica a avut la baza constitutia din
1923. Regele Ferdinand a avut rol de mediator intre partidele politice, cele mai
importante fiind Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc. In aceasta
perioada au avut loc numeroase reforme (monetare,administrative si judecatoresti)
impuse de faptul ca in 1918 se constituie Statul National Unitar Roman.
In perioada interbelica, regimul autoritar se gasea atat in Romania, cat si in
Portugalia si Spania.
In Romania, in 1938 Regele Carol II instituie in Romania un regim autoritar prin
elaborarea unei constitutii care ii acorda puteri depline. In acest moment Carol II
interzice activitatea partidelor politice cu exceptia partidului personal, Frontul Renasterii
Nationale, oblige senatorii si deputatii sa depuna juramant in numele regelui, iar cei
care refuzau erau demise si inlocuieste sindicatele cu bresle care aveau rolul de a
adula institutia monarhica si reprezentantul ei.
In Portugalia, puterea este preluata in 1932 de Salazar, iar in 1933 aici apare o
constitutie. Acest regim se baza pe religia catolica avand cateva accente traditionaliste.
In 1936, in Spania se instituie un regim autoritar in fruntea caruia se gasea
Generalul Francisco Franco. Aceste regim este instaurat in urma unui razboi civil care
dureaza pana in 1939. Regimul Generalului Franco era un regim de nuanta fascista cu
puternice accente traditionaliste.

Democratie si totalitarism postbelic

In 1946 in Franta este proclamata cea de-a patra republica. Aici apare o
constitutie prin care cea mai importanta institutie in stat este Adunarea Nationala in Fort
Legislativ. In 1958 se proclama cea de-a cincea republica, iar presedinte al Frantei
devine Charles de Gaulle. In aceasta perioada, presedintele primeste atributii sporite.
Intre 1981-1995, Franta este condusa de Francois Mitterand care, desi este
socialist, guverneaza impreuna cu partidele de dreapta.

S-ar putea să vă placă și