Joc secund (V 93, 94)

Ion Barbu
Joc secund de Ion Barbu face parte din seria artelor poetice moderne(ars
portica) ale lit. romane din perioada interbelica, alaturi de Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii de Lucian Blaga si Testament de Tudor Arghezi. Poezia este asezata in
fruntea volumului omonim(1930), si are rol de program literar, realizat insa cu mijloace
poetice. Opera s-a numit initial [Din ceas, dedus], dar in 1964 editorii s-au hotarat sa
inlocuiasca titlul cu cel al volumului.
Vianu integreaza poezia in tema mitului oglinzii, deoarece arta inseamna
reflectare, iesire din lumea experientei, a universului real (ceas) si patrundere intr-un
univers secund, scos din timp si spatiu(dedus). Poetul nu traieste la zenit, simbolul
existentei in contingent, ci la nadir, adica in interior, in eul absolut.
Cuvantul joc din titlu sugereaza o combinatie a fanteziei, libera de orice
tendinta practica(T. Vianu), iar asocierea adjectivului secund plaseaza jocul in zona
superioara a esentelor ideale.
Textul poetic este modernist, fiind construit pe principiul ambiguitatii. Topica si
sintaxa condenseaza discursul liric care se supune ideii. Lexicul abunda in termeni
abstracti, neologici, specifici limbajului stiintific( dedus, nadir) si cuvinte din sfera
semantica a muzicii:harfe, cantec, clopote, fosnet.
Consider ca prin poezia Joc secund , Ion Barbu transpune viziunea sa despre
lume . Acesta considera ca prin intermediul artei, aici poezia, el nu se inalta spre zenit, ci
se coboara in imaginar, spre nadir, spre interiorul fiintei sale.
In concluzie, poezia Joc secund de Ion Barbu este o arta poetica modernista,
prin conceptie si limbaj incifrat, accesibila cititorilor initiati.