O SCRISOARE PIERDUT

de ION LUCA CARAGIALE

1) COMEDIA

Comedia este specia genului dramatic n versuri sau n proz, care provoac
rsul prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situaii
neateptate, avnd un final fericit i, deseori un rol moralizator. Conflictul comic
presupune contrastul dintre aparen i esen. Personajele comediei sunt inferioare n
privina nsuirilor morale, a capacitilor intelectuale sau a statutului social.

2) COMICUL

Comicul este o categorie estetic avnd ca efect rsul, declanat de conflictul

dintre aparen i esen.

Contrastul comic este inofensiv i este receptat ntr-un registru larg de atitudini:
bunvoin, amuzament, nduioare, dispre. Comicul implic existena unui conflict comic
(contrastul), a unor situaii i personaje comice.

Comicul de situaie tensiunea dramatic prin ntmplrile neprevzute, construite

dup scheme comice clasice: scrisoarea este pierdut i gsit succesiv, rsturnarea de statut
a lui Caavencu, teama exagerat de trdare a grupului Farfuridi-Brnzovenescu, confuziile
lui Dandanache care o atribuie pe Zoe cnd lui Trahanache, cnd lui Tiptescu i, n final,
mpcarea ridicol a forelor adverse.

Comicul de limbaj este ilustrat prin intermediul ticurilor verbale: Ai puintic

rbdare, Curat..., tautologia: O soietate fr prinipuri, va s zic c nu le are, stlcirea
cuvintelor:momental, nifilist, famelie, clieele verbale, negarea primei propoziii prin a
doua: Industria romn este admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsete cu desvrire,
Noi aclamm munca, travaliul, care nu se face deloc n ara noastr. Limbajul este
principala modalitate de individualizare a personajelor. Prin comicul de limbaj se realizeaz
caracterizarea indirect. Vorbirea constituie criteriul dup care se constituie dou categorii de
personaje: parveniii, care i trdeaz incultura prin limbajul valorificat de autor ca surs a
comicului i personajele cu carte (Tiptescu i Zoe), ironizate ns pentru legtura
extraconjugal.
 Comicul de caracter se observ din ipostazele personajelor, disponibilitatea pentru
disimulare, n timp ce comicul de moravuri cuprinde mai ales relaia dintre Tiptescu i
Zoe, dar i practicarea antajului politic i a falsificrii listelor electorale.

Un tip aparte de comic este comicul de nume: Zaharia (zaharisitul, ramolitul)

Trahanache (derivat de la cuvntul trahana, o coc moale, uor de modelat), Nae (populistul,
pclitorul pclit) Caavencu (demagogul ltrtor, derivat de la ca), Agami (diminutivul
carghios al celebrului nume Agamemnon, purtat de eroul homeric) Dandanache (derivat de
la dandana, ncurctur, cu sufix grecesc, semn al vechilor politicieni), Farfuridi i
Brnzovenescu (prin aluziile culinare sugereaz inferioritate, vulgaritate, prostie), Ghi
(slugarnic, individul servil i umil n faa efilor) Pristanda (numele unui dans popular n care
se bate pasul pe loc).

3) O SCRISOARE PIERDUT

Reprezentat pe scen n 1884, comedia O scrisoare pierdut este a treia dintre cele
patru scrise de autor, fiind o capodoper a genului dramatic. Piesa este o comedie de
moravuri n care sunt satirizate aspecte ale societii contemporane autorului, fiind inspirat
de farsa electoral din anul 1883.

Ca specie a genului dramatic, comedia este destinat reprezentrii scenice, dovad

fiind lista cu Persoanele de la nceputul piesei i didascaliile, singurele intervenii directe ale
autorului n pies. Piesa este structurat n patru acte alctuite din scene, fiind construit sub
forma schimbului de replici ntre personaje. Principalul mod de expunere este dialogul, prin
care personajele i dezvui inteniile, sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezint evoluia
aciunii dramatice, se definesc relaiile dintre personaje i se realizeaz caracterizarea direct
sau indirect.

Titlul pune n eviden contrastul comic dintre esen i aparen. Pretinsa lupt
pentru putere politic se realizeaz, de fapt, prin lupta de culise, avnd ca instrument al
antajului politic o scrisoare pierdut, pretext dramatic al comediei. Articolul
nehotrt o indic att banalitatea ntmplrii, ct i repetabilitatea ei.

Tema comediei o constituie prezentarea vieii social-politice dintr-un ora de

provincie n circumstanele tensionate ale alegerii unui deputat, eveniment care antreneaz
energiile i capacitile celor angajai, ntr-un fel sau altul, n farsa electoral.

O scrisoare pierdut este o comedie n patru acte, primele trei urmrind o acumulare
gradat de tensiuni i conflicte, iar al patrulea anulnd toat agitaia i panica strnite n jurul
scrisorii pierdute. n construcia piesei, se remarc trei elemente care subliniaz arta de
dramaturg a lui Caragiale: piesa ncepe dup consumarea momentului intrigii (pierderea
scrisorii), gsindu-l pe Tiptescu ntr-o stare de agitaie i nervozitate; nu exist propriu-zis o
aciune, totul se deruleaz n jurul scrisorii, adic a pretextului; chiar dac nceputul i finalul
piesei nu sunt simetrice, piesa are o arhitectur circular, n sensul c atmosfera destins din
final reface situaia iniial a personajelor, aceea de dinaintea pierderii scrisorii, ca i cum nu
s-ar fi ntmplat nimic.

Fiind destinat reprezentrii scenice, creaia dramatic impune anumite limite n ceea
ce privete amploarea timpului i a spaiului de desfurare a aciunii. ntreaga aciune se
desfoar ncapitala unui jude de munte, la sfritul secolului al XIX-lea, n perioada
campaniei electorale, ntr-un interval de trei zile. Scena iniial din actul I prezint
personajele tefan Tiptescu i Pristanda, care citesc ziarul Rcnetul Carpailor i numr
steagurile. Pretextul dramaturgic, adic intriga, care ncinge spiritele i activeaz conflictul,
este pierderea de ctre Zoe, soia lui Zaharia Trahanache, a unei scrisori de amor ce i-a fost
adresat lui Tiptescu, prefectul judeului. Scrisoarea, gsit de Ceteanul turmentat i
sustras acestuia de Caavencu, este folosit de acesta din urm ca mijloc de antaj pentru a
obine candidatura. Comicul de situaie const aici ntre calmul lui Zaharia Trahanache, soul
nelat, care crede ns c scrisoarea este un fals, i zbuciumul celor doi amani care ncearc
s gseasc soluii pentru a recupera scrisoarea.

Actul II prezint numrarea voturilor, dar cu o zi naintea alegerilor. Conflictul

dramatic principal const n confruntarea pentru puterea politic a dou fore opuse:
reprezentanii partidului aflat la putere (prefectul tefan Tiptescu, Zaharia Trahanache,
preedintele gruprii locale a partidului i Zoe, soia acestuia) i gruparea independent
constituit n jurul lui Nae Caavencu, ambiios avocat i proprietar al zairului Rcnetul
Carpailor. Conflictul are la baz contrastul dintre ceea ce sunt i ceea ce vor s par
personajele, ntre aparen i esen. Este utilzat tehnica amplificrii treptate a
conflictului. O serie deprocedee compoziionale (modificarea raporturilor dintre personaje,
rsturnri brute de situaie, introducerea unor elemente-surpriz, anticipri, amnri) menin
tensiunea dramatic, prin complicarea i multiplicarea situaiilor conflictuale. Conflictul
secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brnzovenescu, care se teme de trdarea
prefectului. Tensiunea dramatic este susinut prin apariia i dispariia scrisorii, prin felul
cum evolueaz ncercarea de antaj a lui Caavencu. n timp ce Zoe este dispus la acceptarea
condiiilor cerute de Caavencu, Tiptescu i ofer acestuia diferite funcii n schimbul
scrisorii, dar adversarul nu cedeaz. Dac, n zarva acestui conflict, Zaharia Trahanache pare
a fi convins c este vorba de o plastografie, Farfuridi i Brnzovenescu bnuiesc o trdare i
se decid s expedieze o anonim la centru.

n actul III, care constituie i punctul culminant, aciunea se mut n sala mare a
primriei unde au loc discursurile candidailor. Moment de maxim ncordare, n care cei doi
posibili candidai, Farfuridi i Caavencu, rostesc discursuri antologice. ntr timp, Trahanache
gste o poli falsificat de Caavencu pe care intenioneaz s o foloseasc pentru contra-
antaj. Apoi anun n edin numele candidatului susinut de comitet: Agami
Dandanache. Btaia dintre taberele de alegtori se declaneaz imediat dup anunarea
candidatului, astfel ncercarea lui Caavencu de a vorbi n public despre scrisoare eueaz. n
ncierare, Caavencu pierde plria cu scrisoarea, gsit pentru a doua oar de Ceteanul
turmentat, care o duce destinatarei.

Actul IV, deznodmntul, aduce rezolvarea conflictului iniial pentru c scrisoarea

revine la Zoe, prin intermediul Ceteanului turmentat, trimisul de la centru este ales, iar
Caavencu apare umil i speriat. Propulsarea ploitic a candidatului-surpriz se datoreaz
unei poveti asemntoare deoarece i el gsise o scrisoare compromitoare. Caavencu este
nevoit s accepte s conduc festivitatea n cinstea noului ales, i totul se termin ntr-o
atmosfer de srbtoare i mpcare.

Dou personaje secundare au un rol aparte n construcia subiectului i n meninerea

tensiunii dramatice. n fiecare act, n momentele de maxim tensiune, Ceteanul turmentat
intr n scen, avnd intervenii involuntare, dar decisive n derularea intrigii. El apare ca un
instrument al hazardului, fiind cel care gsete scrisoarea din ntmplare, n dou rnduri,
face s-i parvin mai nti lui Caavencu i o duce n final adrisantului, coana Joiica.
Dandanache este elementul-surpriz prin care se realizeazdeznodmntul, el rezolv
ezitarea cititorului ntre a da mandatul prostului de Farfuridi sau canaliei Caavencu.
Personajul ntrete semnificaia piesei, prin generalizare i ngroare a trsturilor,
candidatul trimis de la centru fiind mai prost ca Farfuridi i mai canalie dect Caavencu.

4) PERSONAJELE: TEFAN TIPTESCU, ZOE

TRAHANACHE. RELAIA DINTRE CELE DOU PERSONAJE

Personajele din comedii au trsturi care nlesnesc ncadrarea lor n diferite tipuri.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romn. Ele aparin
viziunii clasice pentru c se ncadreaz ntr-o tipologie comic, avnd o dominant de
caracter i un repertotiu fix de trsturi. n comedia O scrisoare pierdut se ntlnesc
urmtoarele clase tipologice: tipul ncornoratului (Zaharia Trahanache), tipul primului-
amorez i al donjuanului (tefan Tiptescu), tipul cochetei i al adulterinei (Zoe), tipul
politic i al demagogului (Tiptescu, Caavencu, Farfuridi, Brnzovenescu, Trahanache,
Dandanache), tipul ceteanului (Ceteanul turmentat), tipul funcionarului (Pristanda), tipul
confidentului (Pristanda, Tiptescu, Brnzovenescu), tipul raisonerului (Pristanda). Un alt
mijloc de caracterizare este onomastica. Numele personajelor sugereaz trstura lor
dominant.
 tefan Tiptescu este prezentat nc din lista cu Persoanele de la nceputul piesei n
funcia de prefect al judeului. La adpostul autoritii politice, i folosete avantajele n
propriile lui interese. n acelai timp, el ntruchipeaz n comedie tipul donjuanului, al
primului amorez. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache, Tiptescu o iubete pe
soia acestuia, Zoe, femeia cochet, nc din momentul n care ea se cstorete cu neica
Zaharia, dup cum observ cu naivitate soul: pentru mine s vie s bnuiasc cineva pe
Joiica, ori pe amicul Fnic, totuna e... E un om cu care nu triesc de ieri, de alaltieri,
triesc de opt ani, o jumtate de an dup ce m-am nsurat a doua oar. De opt ani trim
mpreun ca fraii, i niciun minut n-am gsit la omul acesta mcar attica ru.

n comparaie cu celelalte personaje, Tiptescu este cel mai puin marcat comic, fiind
spre deosebire de toi ceilali un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv, dup cum
l caracterizeaz n mod direct i Trahanache: E iute! N-are cumpt. Aminteri bun biat,
detept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. n fond, Tiptescu triete o dram. De
dragul unei femei pe care este nevoit s o mpart cu altcineva, sacrific o carier
promitoare la Bucureti, aa cum remarc acelai Trahanache: Credei d-voastr c ar fi
rmas el prefect aici i nu s-ar fi dus director la Bucreti, dac nu struiam eu i cu Joiica...
i la drept vorbind, Joiica a struit mai mult...

Disperat de pierderea scrisorii, el aplic o bine susinut tactic de atac mpotriva lui
Caavencu, nclcnd chiar legea. Abuzul de putere este principala sa arm: i d mn liber
lui Pristanda, controleaz scrisorile de la telegraf i dispune s nu fie transmis niciun mesaj
fr tirea lui, i ofer lui Caavencu diferite posturi importante, pentru ca apoi, la refuzul
acestuia i contient c alegerile sunt o fars, s cedeze. Pus n situaia de a se apra,
Tiptescu dovedete o bun tiin a disimulrii: cnd Trahanache i aduce vestea existenei
scrisorii, se preface a nu ti nimic; n faa lui Farfuridi i Brnzovenescu ia poz de victim a
propriei sale sensibiliti pentru partid, iar n relaia cu Nae Caavencu este perfid i violent.
Personajul nu are ambiii politice, postul de prefect oferindu-i o stare de suficien, tulburat
doar de pierderea scrisorii.

Zoe, n schimb, n ciuda vicrelilor, a leinurilor, dar i faptului c este considerat

o damsimitoare, este n realitate o femeie voluntar, stpn pe sine, care tie foarte bine
ce vrea i care i manipuleaz pe toi n funcie de propriile dorine. Spre deosbire de amantul
ei, ea nu cade prad disperrii ci ncearc s rezolve situaia cu Caavencu ct mai repede
posibil, dei face parad de iubirea pentru Tiptescu i de sacrificiile ei pentru el, n fapte ea
nu a jertfit altceva dect o fidelitate conjugal stnjenitoare, sacrificiul fiind fcut de fapt de
Tiptescu.

Dincolo de aparene, n cuplul pe care Zoe l formeaz cu Tiptescu, ea reprezint

raiunea, puterea i deine de fapt controlul asupra relaiei. Fiind un om cruia i place s
joace pe fa, dup cum el nsui mrturisete, Tiptescu refuz iniial compromisul politic
i i propune Zoei o soluie disperat, artndu-se pregtit s renune la tot pentru ea: S
fugim mpreun... Ea intervine ns energic i refuznebunia, deoarece nu dorete s
renune la poziia sa de prim doamn a oraului. De aceea i rspunde ferm prefectului: Eti
nebun? Dar Zaharia? Dar poziia ta? Dar scandalul i mai mare care s-ar aprinde pe urmele
noastre?... Izbucnirea scandalului o ngrozete mai tare dect pierderea brbatului
iubit: Cum or s-i smulg toi gazeta, cum or s m sfie, cum or s rz!... O sptmn,
o lun, un an de zile n-au s mai vorbeasc dect de aventura asta... n orelul acesta, unde
brbaii i femeile i copiii nu au alt petrecere dect brfirea, fie chiar fr motiv... dar nc
avnd motiv... i ce motiv, Fnic! Ce vuiet!... ce scandal! Ce cronic infernal! Replica ei
la ntrebarea lui Tiptescu ascunde o ironie amar:Zoe! Zoe! M iubeti? / Te iubesc, dar
scap-m.

n confruntarea dintre cei doi n ceea ce privete susinerea candidaturii lui

Caavencu, prefectul este cel care cedeaz pn la urm de dragul Zoei: n sfrit, dac vrei
tu... fie!... ntmpl-se orice s-ar ntmpla... Domnule Caavencu, eti candidatul Zoii, eti
candidatul lui nenea Zaharia... prin urmare i al meu!... Poimine eti deputat!... Crispat,
ncordat, pe parcursul ntregii comedii, Zoe devine, la sfritul piesei, generoas,
fermectoare, spunndu-i lui Caavencu: Eu sunt o femeie bun... am s i-o dovedesc.
Acum sunt fericit... Puin mi pas dac ai vrut s-mi faci ru i n-ai putut. Nu i-a ajutat
Dumnezeu pentru c eti ru; i pentru c eu voi s-mi ajute totdeauna, am s fiu bun ca i
pn acuma.

Finalul comediei aduce mpcarea tuturor. Odat ce intr n posesia scrisorii, Zoe
devine triumftoare, se comport ca o doamn, i recapt superioritatea la care renunase
pentru scurt timp, face promisiuni pentru Caavencu (Fii zelos, asta nu-i cea din urm
Camer!), n timp ce Tiptescu se retrage ca i mai nainte n umbra ei.

Dei nu sunt sancionate prin comicul de limbaj, personajele cu carte sunt ironizate
pentru legtura extraconjugal, semnificative n acest sens fiind numele lor de alint, Fnic i
Joiica.

SARA PE DEAL

Poemul se incadreaz n prima etap a poeziei de iubire i de natur. A fost publicat

n 1885 n revista Convorbiri literare. O variant dateaz din 1871 iar alta din 1872, se pot
regsi fragmente din Sara pe deal n romanul Geniu pustiu i nuvela La curtea
cuconului Vasile Creang.
 Sara pe deal nu este nici pastel nici idil ci este un poem eminescian specific n care
temele naturii i iubirii fuzioneaz, i n care se creaz imaginea paradisul adolescenilor n
care aspiraia spre iubire este pur, poetul creznd n idealurile iubirii.

Compoziia se realizeaz prin alternarea a dou planuri: spaiul natural i cel sufletesc.
Spaiul natural este larg dimensionat, un spaiu n care plutete melancolic cu jale cntul
buciumului ca un ecou a strii sufleteti a poetului ndrgostit. Elementele de peisaj
constituite de imagini auditive i vizuale unele intensiti abia perceptive redau tcerea
necuprinsului de la satul din vale pn la turmele care urc dealul i apoi pn la bolta senin
a cerului, pn la infinit unde stelele se nasc spre bolta senin, n momentul nserrii i a
intrrii n noapte.

nc din primul vers se observ o contopire a spaiului natural cu cel sufletesc sugerat
de sunetul melancolic al buciumului pe fondul unui ritm metric original alctuit din 12
silabe.

n al doilea vers contopirea spaiului poetic cu cel sufletesc este amplificat prin
adugarea aliteraiei precum i de imaginea creat n care se mpletesc elemente terestre cu
cele cosmice turmele-l urc, stelele scapr n cale.

n versul 3 elementul sonor este prezent prin prelungirea aliteraiei se dar i prin
imaginea murmurului dulce al apei n fntne. Remarcm splendida personifcare apele plng
clar izvornd din fntne este imaginea primordial a izvorului. Tcerea necuprinsului creat
prin armonie muzical e o tcere care este perceput cu sufletul.

n al patrulea vers apare imaginea copacului sacru al iubirii salcmul devenit loc
protector al ntlnirii celor doi unde iubita toropit de dragoste ateapt acest moment ochii
ti mari caut-n frunza cea rar. ncepnd cu strofa a doua tabloul de natur devine evocator
infind micarea lent a lunii pe cer sfnt i clar, nourii ntr-o scurgere halucinant
proiecteaz casele parc n lun, oamenii cu coasa n spinare se ntorc de la cmp, cumpenele
fntnilor scrie n vnt, nici unul din aceste detalii nu individualizeaz tabloul dar nici nu se
poate spune c tabloul este abstract.

Aceste detalii zugrvesc imagini eterne aa cum l-a cunoscut poetul n Ipotetiul cu
turme, cu deal i vale n care murmur fluierele, culorile ce domin peisajul snt astompate,
lipsesc cci lumina este puin domin jocul de umbr i lumin. Sunetele snt estompate dar
melodioase. Muzicalitatea se realizeaz prin prezena buciumului, a scritului domol al
cumpenelor, a murmurilor fluierelor, a sunetelor ritmice de toac culminnd cu glasul
clopotului ceea ce creaz o vibraie ampl Clopot vechi umple de glasul lui sara.

Spaiul natural s-a dizolvat total i este nlocuit de spaiul sufletesc Sufletul meu arde-
n iubire ca para; acest vers face trecerea la momentul urmtor, sentimentul sufletesc este
abia schiat prin nerbdare dar izbucnete n finalul poeziei unde poetul creaz visul de
iubire, imaginea pur a iubirii n care apare perechea sub salcm unde ore ntregi i va opti
vorbe de iubire i i va face gestul culminant ce face iubirea pur.

Ne-om rzima capetele unul de altul; versific srutul, n final intervine uor retorica
ntrebare Astfel de noapte bogat cine pe ea n-ar da viaa lui toat poetul exprim ideea c
este gata s-i dea viaa pentru acest gest de suprem puritate a iubirii.

Chipul iubitei este imaterial abia definit fiind un simbol al iubirii nsui. Este o iubit
ideal spre a crei iubire aspir poetul n versurile sub un salcm drag m atepi tu pe
mine, Pieptul de dor, fruntea de gnduri i-e plin simbolizeaz acea pasionat i ginga
plenitudine a iubirii.

Culorile. Apar culori obsedante. Negru, violet, gri, alb i galben. Ele nu au semnificaiile
obinuite ale simbolisticii culorilor, ci transcriu stri de tristee, agitaie, nevroz, boal,
disperare.

Muzicalitatea. Sunt prezente att procedee stilistice cu efect muzical, ct i motivul literar al
instrumentelor muzicale.

Comentariu: Mihail Eminescu Revedere

Revedere este o meditaie pe tema fortuna labilis,ntr-o versificaie preluat de poet din
poezia popular, dar i o ars poetica pe tema poetul i poezia.
Ideea este c poetul trebuie s fie un exponent al contiinei naionale, iar poezia o
emanaie, o exprimare a acestei contiine naionale.
Compoziional, poezia este alctuit din patru secvene, dou n care se concentreaz
ntrebrile poetului exponent al sufletului romnesc i dou n care rspunde codrul, simbol
al poporului romn, al fiinei naionale.
Poetul i exprim ntr-o form declarat, indirect, dorul pe care 1-a trit, cnd a plecat la
studii n Germania i, ntors, afl n poezia popular rspunsurile pe care le-a cutat n marile
filosofii europene i asiatice.
De aici preuirea folclorului, care nu este doar o exprimare a caracterului romantic al poeziei,
ci mai ales o concluzie la meditaia pe tema destinului naional i personal, la eternitatea
sufletului i a creaiei, la sensul vieii, al omului i al lumii, la legea armoniei i echilibrului
ca nucleu al contiinei naionale a poporului romn (Ce mi-i vremea, cnd de veacuri /
Stele-mi scnteie pe lacuri). Imaginea stelelor n lacuri reflect modelul constelat al
contiinei naionale, dar i al poetului, exponent al acesteia.
Destinul uman, individual st sub semnul relativului (Numai omu-i schimbtor, / Pe pmnt
rtcitor), n timp ce destinul naional, exprimat i trit de codru, vizeaz eternul (Iar noi
locului ne inem, /Cum am fost aa rmnem). Fiina naional, contiina naional sunt
sugerate printr-o serie de simboluri, care ncorporeaz miturile autohtone: soarele Sfntul
Soare, luna Sfnta Lun, stelele destinele, Dunrea Sfintele Ape. De aceea unele
versuri au adncime arhetipal: ide-i vremea bun, rea, /Mie-mi curge Dunrea. Dunrea
adun geografic apele rii, arhetipal mitic Sfintele Ape, de aceea este un simbol al
contiinei naionale, fiindc apa este un simbol al spiritului, al Sfntului Duh. Aceast etern
contiin naional este izvorul etern: Pe crarea spre isvor, / Ce le-am dat-o tuturor,
/mplndu-i cofeile, /Mi-o cnt femeile, din care se adap i poetul. Aici este izvorul
venic al eternitii:Tu din tnr precum eti / Tot mereu ntinereti.
Interpretat ca o ars poetica, poeziaRevedere aduce n discuie nu numai conceptul de poet i
poezie, ci, prin tematic, prin sinteza estetic, ntregul univers poetic eminescian. Astfel,
temele acestui univers sunt sugerate de simboluri. Tema naturii este dezvoltat n sensul de
univers naional prin codrul fiina naional, lacul contiina naional, stelele
destinele, izvorul spiritul, frunzadestinul, Dunrea Sfintele Ape, soarele Sfntul
Soare, luna Sfnta Lun.
Iubirea pentru o persoan este transfigurat n sensul iubirii fa de ar, devenind elementul
de legtur dintre poet, popor i patrie. De la modelul retoric exterior, patruzecioptist,
din Ce-i doresc eu ie, dulce Romnie, la modelul interior, meditativ, filosofic, ntr-o
aparent simplitate de factur popular este un drum de la poetul-bard la poetul exponent al
contiinei naionale. Acest drum cunoate etape intermediare ca n Scrisoarea III, unde eu-l
poetului mbrac ipostaza lui Mircea cel Btrn. Aceast idee a identitii poet-popor-patrie
este filonul poeziei romne de specific naional, reprezentat de Vasile Alecsandri, George
Cobuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, Ion Barbu.
Tema istoriei ne apare sub forma conceptului de armonie i echilibru: Ce mi-i vremea,
cnd de veacuri / Stele-mi scnteie pe lacuri, ca sintez a contiinei naionale, etern
trecnd prin evenimentele istoriei Iama viscolul ascult, / Crengile-mi rupndu-le, / Apele-
astupndu-le, adic distrugnd pri (crengi) ale codrului (neam), ascunznd, pentru un
timp, spiritualitatea naional.
Tema contiinei este subtil contextualizat prin mitul doinei i al dorului ( Vara doina mi-o
ascult), prin simbolul izvorului (Pe crarea spre isvor), dar mai ales prin sugerarea mitului
Sfintele Ape (Mie-mi curge Dunrea)cu valoare de simbol al contiinei naionale.
Motivul comuniunii dintre om i natur este mpletit cu motivul panta rhei (Numai omu-i
schimbtor, / Pe pmnt rtcitor). Analogia om-pom, prin extindere, transfigureaz
simbolul codrului, dndu-i valoarea de neam, de fiin naional.
n acelai timp, programul estetic eminescian, construit pe coordonatele romantismului,
clasicismului i realismului, este o exprimare a programului direcie; Junimii a lui Titu
Maiorescu prin prioritatea criteriului estetic, prin profunda sintez dintre gndirea
filosofic universal i haina de specific naional a poeziei populare, care va gsi cea mai
nalt form de exprimare n poemul Luceafrul. In acelai timp, pentru evoluia eu-lui
eminescian poezia exprim momentul cnd poetul descoper coordonatele eternului prin
contiina naional sedimentat n folclor. In opiunea dintre efemer i etern, dintre lume i
cer, dintre teluric i solar, dintre duhul satanic i cel angelic, poetul va opta pentru cer, etern,
soare, lumin, angelic, aa cum o va exprima deplin poemul Luceafrul. De aceea orice
paralel la un alt poet romn devine un act incompatibil cu realitatea, fiindc Eminescu este
unic.
Revedere - Cele mai multe lucrari ale sale au fost inspirate din natura; natura fiind pentru
Eminescu un loc atat de refugiu cat si de relexare. Aceasta tema, a naturii, o regasim si in
poezia ``Revedere`` unde poetul pune accentul pe comuniunea omului cu natura.

Poezia are ritmul trohaic, masura de 7-8 silabe, si rima imperecheata. Putem observa in
poezie un dialog imaginar cu un personaj de natura personificat. Se disting doua planuri:
unul al omului si unul al codrului. In planul uman, omul ii pune codrului o serie de intrebari,
intrebari existentiale care l-au framantat toata viata;astfel poetul dorind sa reliefeze
curiozitatea omului.

Planul personificat al codrului este alcatuit din raspunsurile acestuia la intrebarile nelinistite
ale fiintei. Se poate constata o evolutie a sentimentelor poetului de la bucuria initiala a
regasirii intimitatii cu natura, pana la amaraciunea finala a constatarii ca Universul se
mentine etern, in timp ce omul este pieritor.

Trecerea timpului este, pentru om un fapt ireversibil,care lasa urmari nedorite, in schimb
pentru codru nu poate fi decat un lucru bun; la acesta neobservandu-se trecerea anilor.
 Adresarea in diminutive constituie o modalitate artistica a folclorului national.Chiar si
epitetul afectiv ``dragutule``,care marcheaza reciprocitatea si gingasia afectiunii dintre poet si
codru. Eminescu recunoaste cu regret ca relatia lui sufleteasca cu natura a fost intrerupta si ca
greutatile vietii l-au indepartat temporar de universul natural.

Trecerea timpului pentru fiinta umana ajunge de nerecuperat. Codrul vorbeste asemanaror
unui batran intelept, a carui experienta multimilenara confera limbajului sau un ton sfatos si
pilduitor. Anotimpurile se repeta,existenta naturii ramane aceeasi:``Ia eu fac ce fac de
mult`` In timpul iernii padurea asculta resemnata vuietul ``viscolului``, care ii distruge
podoabele vegetale,``rupand`` crengile copacilor, inghetand apele, acoperind cu troiene
cararile si ``gonind`` pasarile cantatoare. Viscolul se repeta in fiecare an, iar codrul,
familirizat cu efectele acestuia, nu se mai teme de el.

In timpul verii, padurea reinvie si imbraca haina vegetalade o mare diversitate

cromatica.Drumurile prin codru si, mai ales cele care duc spre izvoare sunt insufletite de
cantecele femeilor. Codru este bucuros sa inregistreze prezenta umana cotidiana in mijlocul
sau; este mandru ca fiecare ``carare spre izvor`` apartine tuturor.

In codru omul si-a gasit fie un adapost in vremuri grele, fie un loc in care poate privi natura
ca e un paradis terestru, in care dragostea dintre fiinte este ocrotita. In finalul poemului,
raspunsul codrului subliniaz aperenitatea naturii si statornicia speciilor ei, in pofida curgerii
eterne a timpului si a actiunii distructive a stihiilor.

Elemente de structur i limbaj n poemul Luceafrul

1. Incipitul

nceputul poemului se afl sub semnul basmului. Formula A fost odat ca-n
poveti / A fost ca niciodat atrage atenia cititorului asupra sensului alegoric al
poemului. Luceafrul este o alegorie pe tema geniului, dar n acelai timp pune problema
depirii condiiei umane. n concordan cu sursa de inspiraie, basmul Fata n grdina
de aur, poemul pstreaz i ideea de indeterminare. Timpul este unul mitic, anistoric, un
timp magic n care i face apariia fata de mprat. Portretul ei, realizat de asemenea dup
modelul popular, este sintetizat de epitetul o prea frumoas fat. La nceput, ea
reprezint ipostaza angelic a femeii din lirica eminescian, punndu-se accentul pe
unicitate i puritate: i era una la prini / i mndr-n toate cele, / Cum e Fecioara ntre
sfini / i luna ntre stele.

2. Primul tabloul
 Primul tablou descrie povestea de iubire dintre fiina superioar i fata de mprat,
autorul realiznd o sintez ntre elementele mitologiei populare (mitul Zburtorului) i
elemente de imaginar romantic. Cadrul n care ia natere iubirea este unul romantic,
ntunecat, nocturn, avnd n centru imaginea negrului castel. Un alt motiv romantic prezent
n aceast parte a poemului este visul, povestea de iubire petrecndu-se n acest spaiu
compensativ: Cum ea pe coate-i rzima / Visnd ale ei tmple, Ea l privea cu un surs, /
El tremura-n oglind, Cci o urma adnc n vis / De suflet s se prind. Att fata
pmntean, ct i fiina superioar, aspir la o mplinire prin intermediul acestei iubiri
ideale: ea dorete s-i depeasc starea de muritoare, el dorete s-i desvreasc
cunoaterea prin intermediul iubirii. Iubirea fetei are un accent de cotidian: l vede azi, l
vede mni, / Astfel dorina-i gata, spre deosebire de iubirea Luceafrului care are nevoie de
un lung proces de cristalizare: El iar, privind de sptmni, / i cade drag fata.

Pentru a se putea mplini aceast iubire, chiar dac ea are loc n trmul visului, fata
de mprat i adreseaz Luceafrului prima chemare: - O, dulce-al nopii mele domn, / De ce
nu vii tu? Vin! Prima metamorfoz a fiinei nemuritoare se realizeaz din cer i din mare i
conine att elemente preluate din mitul Zburtorului, ct i imagini specifice imaginarului
romantic care alctuiesc o imagine angelic a acestuia: Prea un tnr voievod / Cu pr de
aur moale (epitet metaforic) / Un vnt giulgi se-ncheie nod / Pe umerele goale. Se pune
accentul pe paloarea feei i pe strlucirea ochilor, elemente redate cu ajutorul imaginilor
artistice, a epitetelor i a comparaiei: umbra feei strvezii / E alb ca de cear - / Un mort
frumos cu ochii vii.

Un element de simetrie al poemului l const repetarea chemrii fetei de mprat,

urmat de o nou ntrupare, din soare i din noapte. n antitez cu imaginea angelic a
primei ntrupri, aceasta este circumscris demonicului, aa cum o percepe i fata de
mprat: - O, eti frumos cum numa-n vis / Un demon se arat. Luceafrul este descris
astfel: Pe negre viele-i de pr(epitet, inversiune) Coroana-i arde pare / Venea plutind n
adevr / Scldat n foc de soare(metafor) // Din negru giulgi se desfor (epitet
cromatic)/ Marmoreele brae,(epitet, inversiune) /El vine trist i gnditor / i palid e la fa; //
Dar ochii mari i minunai (epitete) / Lucesc adnc himeric. n ambele ipostaze, ca un alt
element de simetrie, se pune accentul pe paloarea feei i, mai ales, spre strlucirea ochilor,
simbol pentru inteligena superioar. Fiin pmntean i inferioar, fata de mprat le
consider atribute ale morii i respinge iubirea Luceafrului, datorit incapacitii de a-l
nelege: Strin la vorb i la port, / Luceti fr de via, / Cci eu sunt vie, tu eti mort, / i
ochiul tu m nghea. (prima ipostaz); M dor de crudul tu amor / A pieptului meu
coarde, / i ochii mari i grei m dor, / Privirea ta m arde. Luceafrul este cel care
subliniaz diferena dintre ei: Cum c eu sunt nemuritor, / i tu eti muritoare?, i tot el
este cel care accept sacrificiul suprem, acela de a renuna la nemurire.
3. Al doilea tablou

A doua parte a poemului descrie iubirea pmntean dintre Ctlin i Ctlina. Este
o alt ipostaz a iubirii, opus celei ideale. Portretul lui Ctlin se realizeaz n antitez cu
cel al Luceafrului. Descrierea geniului, a fiinei superioare, punea accentul pe elemente
abstracte, mitice, care exprimau inteligena i apartenena la o lume diferit i superioar. n
schimb, Ctlin este descris cu ajutorul limbajului popular, punndu-se astfel n eviden
trsturile sale umane, terestre: Viclean copil de cas, (epitet, inversiune) Biat din flori i
de pripas, / Dar ndrzne cu ochii, // Cu obrjei ca doi bujori. (comparaie) Iubirea
pmntean este prezentat ca un joc n care Ctlin i atrage iubita i n ale crui reguli o
iniiaz: - Dac nu tii, i-a arta / din bob n bob amorul, Cum vntoru-ntinde-n crng /
La psrele laul, / Cnd i-oi ntinde braul stng / S m cuprinzi cu braul. Chiar dac i
accept condiia de muritor i este atras de jocul iubirii propuse de Ctlin, fata de mprat
aspir nc la iubirea ideal pentru Luceafr: O, de luceafrul din cer / M-a prins un dor de
moarte. Aceast aspiraie ilustreaz condiia uman dual, aceea de a dori absolutul, dar de a
nu-i putea depi condiia.

4. Al treilea tablou

Cea de-a treia parte descrie cltoria interstelar pe care o realizeaz Luceafrul
spre Demiurg. Se pune din nou accentul pe superioritatea acestuia, fiind descris prin
metafora fulger nentrerupt, dar i prin numele pe care l primete, Hyperion (gr. = cel care
merge deasupra). Cltoria sa reia procesul de creaie a lumii, anulnd noiunile de timp i
spaiu: i din a chaosului vi, / Jur mprejur de sine, / Vedea, ca-n ziua cea denti, Cum
izvorau lumine;, Cci unde ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoate, / i vremea-
ncearc n zadar / din goluri a se nate. Datorit setei de iubire nemurirea este perceput
ca greul negrei vecinicii, al nemuririi nimb, focul din privire, de care Luceafrul vrea
s se elibereze pentru o or de iubire.... Tot cu ajutorul antitezeise subliniaz diferena
dintre oamenii comuni i fiinele superioare: Ei au doar stele cu noroc / i prigoniri de
soarte, / Noi nu avem nici timp, nici loc, / i nu cunoatem moarte. Pentru a-l convinge s
nu renune la nemurire, Demiurgul i propune trei ipostaze ale geniului: ipostaza cuvntului,
a neleptului: Cere-mi cuvntul meu denti - / S-i dau nelepciune? care echivaleaz cu
putere de creaie divin, ipostaza orfic, puterea muzicii care schimb cursul lumii:Vrei s
dau glas acelei guri, / Ca dup-a ei cntare / S se ia munii cu pduri / i insulele-n mare? i
ipostaza mpratului, a celui care stpnete lumea: i-a da pmntul n buci / s-l faci
mprie. Cele trei oferte ale divinitii presupun noi modaliti de a cunoate universalul i
absolutul, dar nemurirea i prin urmare mplinirea prin iubire, i este refuzat. Argumentul
care schimb decizia lui Hyperion este dovada superioritii sale chiar i n iubire: i pentru
 cine vrei s mori? / ntoarce-te, te-ndreapt / Sre-acel pmnt rtcitor / i vezi ce te
ateapt.

5. Al patrulea tablou

Acest ultim tablou este construit n relaie de simetrie cu primul deoarece se reia
interferena dintre cele dou planuri, cel uman i cel terestru. n opoziie cu imaginea din al
doilea tablou, este descris o alt ipostaz a iubirii pmntene. Iubirea nu mai este vzut ca
un joc, ci ca o posibilitate de mplinire a fericirii i de refacere a cuplului adamic: Miroase
florile-argintii / i cad, o dulce ploaie, / Pe cretetele-a doi copii / Cu plete lungi,
blaie. Descrierea este specific idilelor eminesciene i imaginarului romantic: Cci este
sara-n asfinit / i noaptea o s-nceap; / Rsare luna linitit / i tremurnd din
ap. (personificare) // i mple cu-ale ei scntei / Crrile din crnguri. / Sub irul lung de
mndri tei. Apar motive specifice poeziei lui Eminescu: luna, codrul, teiul, elemente care
ofer o alt perspectiv asupra iubirii dintre cei doi. Ctlin apare i el schimbat, nu i mai
propune iubitei un joc al dragostei, ci iubirea absolut. Discursul lui se schimb, se adreseaz
Ctlinei cu ajutorul metaforelor: noaptea mea de patimi, iubirea mea denti, visul meu
din urm. Dragostea lor devine o posibilitate de a gsi fericirea absolut, punndu-se
accentul pe unicitatea ei.

6. Finalul

Strofele finale se afl n strns legtur cu incipitul poemului, deoarece ele

exprim dramatismul omului de geniu care constat c mplinirea prin iubire este imposibil,
fiinde nevoit la rndul lui s-i accepte condiia i s-i asume destinul, eternitatea. Omul
comun este incapabil s-i depeasc limitele, iar omul de geniu manifest dispre fa de
aceast limitare. Fata de mprat i adreseaz o ultim chemare, aceea de a-i binecuvnta
iubirea pmntean: Cobori n jos, luceafr blnd, / Alunecnd pe-o raz, / Ptrunde-n
codru i n gnd, Norocu-mi lumineaz! Prin refuzul geniului se pune nc o dat n
eviden antiteza dintre fiinele superioare i cele inferioare: Trind n cercul vostru strmt /
Norocul v petrece, / Ci eu n lumea mea m simt / Nemuritor i rece.

EU NU STIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

 Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o art
poetic modern, alturi de Testament de Tudor Arghezi i Joc secund de Ion Barbu. Poezia
deschide volumul de debut, Poemele luminii i are rol de manifest literar. Dac Arghezi
punea n centrul artei sale poetice problema limbajului i a cuvintelor potrivite, Blaga
accentueaz raportul dintre poet i lume i dintre poet i creaie. n aceast poezie autorul
face distincia ntre cele dou tipuri de cunoatere teoretizate n lucrarea Cunoaterea
luciferic (1933). Cunoaterea paradisiac este cunoaterea de tip raional, care reduce
misterul lumii prin intermediul logicii i al intelectului. n schimb, cunoaterea luciferic este
bazat pe intuiie, pe imaginaie, pe triri interioare, putnd fi echivalat cu o cunoatere de
tip poetic. n creaia autorului se observ n mod clar opiunea pentru al doilea tip de
cunoatere.

n poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii rolul poetului nu este de a

descifra tainele lumii ci de a le potena prin trirea interioar i prin contemplarea formelor
concrete prin care ele se nfieaz. Rolul poeziei este acela ca, prin mit i simbol, elemente
specifice imaginaiei, creatorul s ptrund n tainele Universului, sporindu-le. Creaia este
un mijlocitor ntre eu i lume care nu reduce ns misterul cuvntului originar. Acest cuvnt
poetic nu este folosit ns pentru a numi ci pentru a sugera.

Tema poeziei o reprezint atitudinea poetic n faa marilor taine ale Universului
conform creia cunoaterea lumii este posibil numai prin iubire, prin comunicare afectiv
total. Poezia este scris sub forma unei confesiuni lirice, n care Lucian Blaga adopt
formula lirismului subiectiv, subliniat de atitudinea poetic transmis n mod direct i prin
mrcile lingvistice ale subiectivitii: pronumele personale la persoana I singular: eu (care se
repet de cinci ori pe parcursul poeziei), adjectivul posesiv de persoana I: mea, verbele la
persoana I: nu strivesc, nu ucid, ntnlesc, sporesc, mbogesc, iubesc.

Titlul include o metafor revelatorie, corola de minuni a lumii, care semnific

ideea cunoaterii luciferice. Corola de minuni a lumii, imagine a perfeciunii, a absolutului,
prin ideea de cerc, de ntreg, semnific misterele universale, iar rolul poetului este de a
adnci taina.

Incipitul reia titlul poeziei, aflndu-se ntr-o relaie de sens cu versurile care
ncheie arta poetic: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii [...] cci eu iubesc / i flori i
ochi i buze i morminte. Faptul c aceast art poetic ncepe cu pronumele personal eu
atrage atenia asupra ipostazei eului liric, care este un eu stihial, exacerbat. nc din primul
vers al poeziei se subliniaz poziia pe care o adopt poetul n legtur cu misterele lumii, el
refuznd s le cunoasc n mod raional, fapt exprimat prin verbul la forma negativ nu
strivesc. Ideea se menine pe parcursul operei prin intermediul altor verbe semnificative:
nu ucid, sporesc, mbogesc, iubesc.
 Poezia este alctuit din trei secvene poetice, prima i ultima aflndu-se ntr-o
relaie de simetrie deoarece amndou descriu poziia poetului n legtur cu creaia i
misterul. Se remarc ns i relaia de opoziie dintre aceste dou secvene i a doua, care i
include pe creatorii care se folosesc de cunoaterea paradisiac (lumina altora).

Prima secven ofer o definiie a creaiei, poezia nsemnnd pentru Blaga intuirea
n particular (eu nu strivesc) a universalului, a misterului. De asemenea, este prezentat
atitudinea poetic fa de acest mister, exprimat prin verbele la forma negativ: nu strivesc,
nu ucid. Eul liric refuz cunoaterea paradisiac, raional (cu mintea) a misterului, care
ar duce de fapt la dispariia acestuia. Drumul creaiei pe care i-l alege este exprimat prin
substantivul dublat de un adjectiv pronominal posesiv (care exprim tocmai ideea de
opiune): calea mea. Minunile corolei sunt descrise prin patru metafore-simbol, care se
refer la temele creaiei blagiene: n flori, n ochi, pe buze ori morminte. Florile
simbolizeaz viaa, efemeritatea, dar i frumosul, ochii cunoaterea, contemplarea poetic a
lumii, buzele iubirea, dar i rostirea poetic, iar mormintele moartea, eternitatea, dou teme
care au fost asociate de toi poeii cu misterul datorit imposibilitii de a le cunoate integral.

A doua secven este construit pe relaia de opoziie dintre opiunea poetului i

opiunile altor scriitori n ceea ce privete revelarea misterului. Aceast opoziie semnific de
fapt antiteza dintre cele dou tipuri de cunoatere, paradisiac i luciferic. Diferena dintre
cele dou atitudini poetice este redat la nivelul textului de ctre pronumele personal eu,
adjectivul pronominal posesiv mea (lumina mea) i adjectivul nehotrt altora
(lumina altora). Metafora luminii, care este metafora central a volumului Poemele
luminii, simbolizeaz cunoaterea. Cele dou tipuri de cunoatere sunt redate prin asocierea
acestor elemente de opoziie cu verbe sugestive care le pun i mai bine n eviden: Lumina
altora / sugrum vraja neptrunsului ascuns, n timp ce eul liric blagian sporete a lumii
tain / [...] nu micoreaz, ci tremurtoare / mrete i mai tare taina nopii. Elementele
care in de mister, de imaginarul poetic sunt sugerate de alte cuvinte-simbol, care fac parte
din cmpul semantic al misterului: neptrunsul ascuns (epitet metaforic, inversiune),
adncimi de ntuneric (metafor), a lumii tain, taina nopii (metafor), ntunecata
zare (epitet, inversiune), largi fiori de sfnt mister (epitete metaforice), ne-neles, ne-
nelesuri i mai mari.

Crezul poetic este reluat n ultima secven, aflat n relaie de simetrie cu prima.

Finalul are un rol conclusiv ( folosirea conjunciei cci nu este ntmpltoare), n care
poetul reia imaginea corolei alctuit din elementele misterului poetic: cci eu iubesc / i
flori i ochi i buze i morminte. Cunoaterea poetic este att un act de contemplaie (aa
cum reiese din ultimele dou versuri ale celei de a doua secvene: se schimb-n ne-nelesuri
i mai mari / sub ochii mei), ct i un act de iubire: cci eu iubesc.

CONCLUZIE

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o art poetic modern
deoarce se pune problema relaiei dintre poet i lume i, mai ales, dintre poet i creaie.
Creaia are rolul unui intermediar ntre eu i lume. Actul poetic nu trebuie s reduc misterele
lumii ci s le dea o nou semnificaie, s le transforme n poezie prin intermediul cuvntului.
La Blaga, ca i la ceilali scriitori moderni, cuvntul poetic nu nseamn, nu numete
lucrurile, ci le sugereaz, nu explic misterul universal, ci l protejeaz prin transfigurare.
Un alt element modern al acestei arte poetice este prozodia: versurile au msuri
diferite, se anuleaz rima, folosindu-se versul liber.
Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
romane din perioada interbelica, alturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de
Lucian Blaga si Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aezata in fruntea primului volum
arghezian , Cuvinte potrivite ( 1927)) si are rol deprogram literar.
Este o arta poetica,deoarece autorul i exprima propriile convingeri despre arta literara ,
despre menirea literaturii , despre rolul artistului n societate.
Tema poeziei o reprezinta creaia literara n ipostaza de meteug , creaie lsata ca
motenire unui fiu spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui
fui spiritual cruia ii este lsata drept unica motenire "cartea", metonimie care desemneaz
opera literara.Discursul liric avnd un caracter adresat , lirismul subiectiv se realizeaz prin
atitudinea poetica transmisa in mod direct si prin mrcile subiectivitii: pronumele personale
la persoana I si a II-a singular.
Titlul poeziei are o dubla accepie: una denotativa si alta conotativa. In sens propriu ,
cuvantul-titlu desemneaz un act juridic ntocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima
dorintele ce urmeaz a-i fi ndeplinite dupa moarte,iar in sensul conotativ , termenul
desemneaza faptul ca creatia argheziana devine o motenire spirituala adresata urmasilor-
cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.
Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri , nclcare regulilor
prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub format
unui monolog adresat/dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi
, intre rob si Domn .
Metafora "carte" are un loc central in aceasta arta poetica , fiind unelement de
recurenta.Termenul "Carte" semnifica faptul ca poezia este rezultatul trudei ,
 "treapta", punct de legatura intre predecesori si urmasi, valoare spirituala-"hrisovul cel
dintai".
Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual , contine ideea
mostenirii spirituale , "un nume adunat pe-o carte".
Metafora "seara razvratita" face trimitiere la trecutul zbuciumat al strmoilor , care se leaga
de generaiile viitoare , prin "carte", creaia poetica , treapta a prezentului. Enumeratia "rapi
si gropi adanci", ca si versul urmator "suite de batranii mei pe branci", sugereaza drumul
dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut de inaintasi.
In strofa a doua, "cartea" , este numita "hrisovul vostru cel dintai" cartea de capatai a
urmasilor: "Cartea"-"hrisov" are pentru generatiile viitoare valoarea unui document
fundamental, asemeni Bibliei , un document al existentei si al suferintei
stramosilor. "Sapa" unealta folosita pentru a lucra pamantul , devine "condei" , unealta de
scris , iar"brazda" devine "calimara" . Poetul aplica aceeai truda transformatoare prin care
plugarii supuneau pamantul. Poetul este un nscocitor, care transforma "graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite", in "cuvinte potrivite", metafora ce desemneaza poezia ca mestesug ,
ca truda si nu ca inspiratie divina.
In viziunea lui Arghezi prin arta , cuvintele se metamorfozeaza, pastrandu-si insa forta
expresiva , idee exprimata prin oximoronul din versurile:"Veninul strans l-am preschimbat in
miere,/Lasand intreaga dulcea lui putere".
Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile , dar si sa stigmatizeze raul din
jur avand functie moralizatoare.
In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea ,
revolta sociala sunt concentrate in poezie.
Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, concept pe care il preia de la
scriitorul francez Charles Baudelaire. Arghezi , la randul lui, considera ca orice aspect al
realitatii , indiferent ca este frumos sau urat , sublim sau grotesc , poate constitui material
poetic:"Din bube , mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi".
Pentru Arghezi , poezia reprezinta si un mijloc de razbunare a suferintei naintailor.
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza , arta contemplativa"Domnita", "pierde" in
favoarea mestesugului poetic "Intinsa lenesa pe canapea,/Domnita sufera in cartea mea"
Poezia este atat rezultatul inspiratiei , al harului divin "slova de foc " , cat si rezultatul
mestesugului , al trudei poetice "slova faurita".
Conditia poetului este redata in versul "Robula scris-o ,Domnul o citeste" , artisul este un
"rob" , un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului "Domnul".La nivel lexico-
semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice , care dobandesc valente estetice ,
potrivite esteticii uratului. Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor
straturi lexicale in asocieri surprinzatoare:arhaisme , neologisme , regionalisme , termeni
religiosi,cuvinte si expresii populare.
La nivel stilistic asocierile semantice surprinzatoare ; inoirea metaforei , epitetul rar ,
oximoronul.
Opera literara testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul
devine , in concepia lui Arghezi , un nascocitor iar poezia presupune mestesugul , truda
creatorului. Pe de alta parte , creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine , cat si al
tehnicii poetica . Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi
introduce in literatura romana , prin aceasta creatie literara , estetica uratului , arta devenind
un mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a
raului.

In dulcele stil clasic

de Nichita Stanescu (autor canonic)

arta poetica erotica neomodernista

Poezia face parte din volumul "In dulcele stil clasic", caruia i-a dat si titlul, publicat in
1970. In poeziile acestui volum, Nichita Stanescu (1933 - 1983) se intoarce cu veselie spre
lirismul clasic, creand adevarate parodii ale stilurilor sau temelor din poeziile traditionale,
imbracand formele bine cunoscute de romanta, balada, poem eroic ori madrigal.
Poezia "In dulcele stil clasic" este o creatie "lirica galanta -sinteza intre elegantul stil
trubaduresc si lamentatiile amoroase din timpul lui Ienachita Vacarescu - supusa de Nichita
Stanescu unui [...] tratament de regenerare-caricaturizare". (Al.Steianescu)
Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezia "Leoaica tanara, iubirea", unde
dragostea este devoratoare, agresiva si bulversanta, in poezia "In dulcele stil clasic", iubirea
este caricaturizata, persiflata, minimalizata dupa modelul liricii siropoase a poetilor
Vacaresti.

Dintr-un bolovan coboara Mai ramai cu mersul tau

pasul tau de domnisoara. parca pe timpanul meu
Dintr-o frunza verde, blestemat si semizeu
pala pasul tau de domnisoara. caci imi este foarte rau.

Dintr-o inserare-n seara Stau intins si lung si zic,

pasul tau de domnisoara. Domnisoara, mai nimic
Dintr-o pasare amara pe sub soarele pitic
pasul tau de domnisoara. aurit si mozaic.
O secunda, o secunda
eu l-am fost zarit in unda.
Pasul trece eu raman.
El avea roscata funda.
Inima incet mi-afunda

Tema poeziei este erotica, dar iubirea nu mai este o "leoaica tanara", o energie ce poate
reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire intamplatoare, trecatoare si
nesemnificativa, metafora iubirii fiind aici la fel de sugestiva: "Pasul tau de domnisoara".
Ideea poetica exprima nepasarea, indiferenta joviala a eului liric pentru iubirea efemera si
conventionala.
Structura, compozitie, limbaj poetic
Poezia este alcatuita din patru catrene si un vers liber, ce se constituie intr-o concluzie
referitoare la efemeritatea timpului in relatie directa cu sentimentul de iubire, la fel de
trecator, "Pasul trece, eu raman".
Prima strofa ilustreaza lirismul obiectiv si exprima ideea conform careia iubirea suava
este o galanterie a naturii, care a nascut-o din mineral, "Dintr-un bolovan coboara", ori din
vegetal, "Dintr-o frunza verde, pala", sentimentul fiind exprimat printr-o metafora care
sugereaza efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tau de domnisoara". Aici viziunea
despre iubire este aceea de sentiment trecator, sinele poetic nu mai este un "centrum mundi"
capabil sa reordoneze lumea dupa legi proprii, ca in "Leoaica tanara, iubirea", ci
contemplativ, privind ivirea iubirii ca pe ceva exterior eului liric.
Strofa a doua sugereaza, prin lirism obiectiv, plasarea iubirii intr-o "inserare-n seara",
sentimentui fiind perceput superficial si efemer ca un "pas de domnisoara", care trece la fel
de repede cum a venit, "dintr-o pasare amara". Versui "Pasul tau de domnisoara", care este o
metafora pentru a exprima sentimentui de dragoste, este aproape un laitmotiv, fiind repetat de
patru ori in primele doua strofe.
In ultimele trei strofe atitudinea poetica este dominata de lirism subiectiv.
Strofa a treia exprima aceeasi idee a unui sentiment superficial, care dureaza putin, numai
"o secunda, o secunda", din care cauza eul liric are un ton persiflant, "inima incet mi-
afunda". Ca si in "Leoaica tanara, iubirea", sentimentui are conotatii cromatice, "el avea
roscata funda", in cealalta poezie iubirea fiind o "leoaica aramie".
Strofa a patra asaza eul liric in ipostaza unui suflet impovarat parca de un blestem,
"blestemat si semizeu", deoarece el inregistreaza, "parca pe timpanul meu", trecerea iubirii
care nu mai este un sentiment profund, "mai ramai cu mersul tau" si de aceea nu simte
emofie si nici bucurie, "caci imi este foarte rau", cu trimitere discreta catre starile de chinuri
sj lesinuri provocate de dragostea din poeziile Vacarestilor.
In ultima strofa, eul poetic afiseaza o atitudine contemplativa -"Stau intins si lung si zic"-
, viziunea iubirii este una exterioara si nu o stare interioara, profunda, generatoare de energii.
Atat sentimentui de dragoste, cat si iubita sunt minimalizate, persiflate, "Domnisoara, mai
nimic/ pe sub soarele pitic", intocmai ca in poezia clasica pe care o parodiaza.
Versui liber din finalul poeziei sugereaza curgerea timpului tot prin miscare, "Pasul trece
eu raman", la fel ca in poezia "Leoaica tanara, iubirea" -"inca-o vreme,/Si-nca-o vreme...", cu
deosebirea ca daca in aceasta ultima poezie iubirea, ca forta esentiaia a spiritului, invinge
timpul, in aceasta creatie lirica dragostea este pasagera, atitudinea poetica ramane impasibila,
deloc marcata de acest sentiment, alta data atat de bulversant.
Limbajul artistic este voit conventional, sugestiv pentru o parodie a liricii galante, in care
poetul se lamenteaza si se vaicareste.
Nichita Stanescu confera insa modernitate stilului, prin metafora sugestiva a iubirii, "pasul
tau de domnisoara", prin epitetele inedite "frunza verde, paia", "roscata funda") si prin ritmul
si muzicalitatea de tip folcloric a versurilor.

Genuri si specii literare

Genul literar: e o categorie fundamentala a teoriei literare, care reuneste opere literare
asemanatoare prin structura continutului, procedee estetice comune, modalitati
compozitionale de exprimare a sentimentelor, starilor sufletesti sau de construirea actiunilor
si a procedeelor artistice. Genurile literare sunt: genul epic, genul liric, genul dramatic.

Specia literara: e o subdiviziune a genului literar, definita prin anumite particularitati fie
tematice , fie structurale, fie stilistice, incadrandu-se astfel modalitatilor de expunere a unui
anumit gen literar. Speciile literare sunt in proza sau in versuri.

Balada: e poezia epica de mare intindere, uneori cu un pronuntat caracter liric, in care se
relateaz o actiune eroica, o legenda, un fapt istoric, o profunda idee filosofica sau legendara.

Ex.: ,,Toma Alimos, ,,Miorita balade populare, ,,Mistretul cu colti de argint de St.
Augustin Doinas balada culta

Drama: e o specie a genului dramatic caracterizata prin ilustrarea vietii reale intr-un conflict
complex si puternic al personajelor, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin
nefericit. Drama are o mare varietate tematica. 28772llv16msg1c

Ex.: ,,Razvan si Vidra drama istorica, ,,Mesterul Manole drama de idei.

Comedia: e specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care satirizeaza intamplari,
aspecte sociale, moravuri starnind rasul, cu rol moralizator. Ca modalitati de realizare,
comedia apeleaza la variate mijloace: comicul de situatie, de caracter, de limbaj, de
moravuri, de intentie, de nume etc.
Ex.: ,,O scrisoare pierduta

Elegia: e o specie a genului liric in care poetul isi exprima direct sentimentele de tristete
metafizica, de nostalgie, intr-o gama ascendenta, mergand de la melancolie la nefericire. Ex.:
,,Trecut-au anii de Mihai Eminescu, ,,11 elegii de Nichita Stanescu ls772l8216mssg

Episod narativ: actiune secundara, in ansamblul unei opere epice, un singur moment, o
singura situatie desprinse din naratiunea respectiva.

Ex.: episodul scaldatului lui Nica din ,,Amintiri din copilarie de Ion Creanga sau capitolul
,,Nunta din romanul ,,Ion de Liviu Rebreanu

Epopeea: e un poem epic de mare intindere, in versuri, in care se povestesc fapte eroice,
storice si legendare, cu un mare numar de personaje cu virtuti deosebite.

Ex.: ,,Iliada de Homer

Genul epic: are ca principala modalitate de expunere naratiunea, in care prezenta autorului
este inlocuita de personajele ce participa la actiunea desfasurata, in general, la timpul trecut
si la persoana a III-a. De aceea, modalitatea principala de expunere a ideilor autorului este
exprimarea indirecta.

Ex.: ,,Ion de Liviu Rebreanu

Genul liric: este subiectiv, autorul exprimandu-si direct ideile, sentimentele, starile
sufletesti, intr-un limbaj artistic (metafore, simboluri) si folosind, de regula, persoana I. Ex.:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

Genul dramatic: exprima ideile autorului numai prin intermediul personajelor care participa
la actiunea subiectului literar, autorul fiind prezent numai in indicatiile scenice si de regie.

Ex.: ,,Razvan si Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Nuvela: e o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat si
intriga riguros construita, cu personaje putine, punand accentul pe un personaj principal, iar
intamplarile si faptele sunt, de regula, verosimile. Ca intindere nuvela se situeaza intre schita
si roman.

Ex.: ,,Moara cu noroc de Ioan Slavici

 Poemul eroic: e o specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari decat balada, dar
mai mici decat epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare dn trecutul unui
popor, punand accent pe figura unui erou exceptional, care se detasaz dintre alte personaje cu
insusiri deosebite, pe care acesta le domina.

Ex.: ,,Dumbrava rosie de V. Alecsandri subintitulat de poet ,,Poem istoric 1497, care se
refera la personalitatea exceptionala, legendara a lui Stefan cel Mare si la victoria pe care
acesta a repurtat-o in lupta impotriva polonezilor

Povestirea: e specie a genului epic, in proza, in care se relateaza faptele din punctul de
vedere al unui martor, care asista sau participa la evenimentul povestit. Povestirea este de
mica intindere, relateaza un singur fapt, are personaje putine, iar interesul cititorului se
concentreaza asupra situatiei narate.

Ex.: Volumul de povestiri ,,Hanul Ancutei de M. Sadoveanu

Romanul: e specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se

poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate e bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si de intamplarile
ce constituie subiectul operei.

Ex. ,,Morometii de Marin Preda

**Satira: e o categorie estetica din sfera comicului, care ridiculizeaza in mod violent si
caricatural aspecte negative din viata unui individ sau a unei colectvitati.

Ex: ,,O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale

TEORIE LITERAR

1. Textul = ansamblu de cuvinte, structurate dupa regulile comunicarii, cu un mesaj

propriu. Poate fi : literar - contine imagini artistice, cuvinte cu sens figurat, simboluri
artistice, prin intermediul car 424j99e ora se transmit sentimentele autorului si se
realizeaza mesajul;

nonliterar - n comunicarea cotidiana sau n comunicarea functionala (administrativa,

tehnico-stiintifica, jurnalistica).

2. Opera literara = creatia originala, n care realitatea este reflectata prin imagini
realizate cu ajutorul cuvntului; comunica idei si sentimente.
3. Autorul = creatorul operei, cel care plasmuieste o noua relitate prin intermediul
cuvntului.

Eul liric = autorul/vocea care-si exprima n mod direct sentimentele n cadrul

operelor lirice;

Naratorul = autorul/personajul care relateaza faptele si actiunile n cadrul operelor

epice.

4. Structura operei literare = elementele constitutive si definitorii ale operei :

Tema

Motivele

Compozitia =partile alcatuitoare

Subiectul si personajele (la operele epice si dramatice)

Versificatia (la operele lirice)

5. Structura textului narativ (v. anterior)

6. Modurile de expunere = mijloace literare prin care scriitorul reflecta realitatea n

opera; naratiune, descriere, dialog, monolog interior.

7. Naratiunea = ce si cum se povesteste; modul de expunere prin care autorul povesteste

(nareaza) o ntmplare sau mai multe ntmplari succesive;

Se vor avea n vedere:

Autorul = creatorul operei

Naratorul = cine povesteste

Naratiunea la persoana I

Naratiunea la persoana a-III-a

 Subiectul operei literare = succesiunea de evenimente reflectate artistic; faptele si
ntmplarile dintr-o opera epica sau dramatica cu ajutorul carora sunt caracterizate
personajele.

Momentele subiectului

Expozitiunea = debutul operei, care cuprinde locul, timpul actiunii si personajele

participante.

Intriga = conflictul, momentul de nfruntare, ciocnire, care determina

actiunea. Obligatorie!

Desfasurarea actiunii = succesiunea evenimentelor.

Punctul culminant = momentul de maxima ncordare.

Deznodamntul = finalizarea actiunii.

Ordinea momentelor subiectului si prezenta tuturor n opera nu sunt obligatorii!

Timpul si spatiul n naratiune

8. Descrierea = prezentarea sugestiva a unor privelisti, nsusiri ale fiintelor, lucrurilor

sau a unor stari sufletesti.

Portretul literar = crearea imaginii unui personaj.

Tabloul = configurarea unui peisaj.

9. Dialogul - mijloc de caracterizare a personajelor

= modul de expunere care consta n reproducerea convorbirii dintre doua sau mai
multe personaje.

10. Personajul = oameni, persoane, vietuitoare, reflectate artistic n opera.

Personaj principal

Secundar
 Personaj pozitiv

Negativ

Personaj individual

Colectiv

Personaj cu valoare de simbol

Personaj exponential

11. Caracterizarea - portretul fizic

- portretul moral

Caracterizarea se poate realiza n mod direct

indirect

12.Structuri n textele epice si lirice (procedee de legare a secventelor, timp, spatiu;

concordanta dintre forma grafica a poeziei si ideea transmisa de aceasta)

13.Figurile de stil = procedee prin care se modifica ntelesul propriu al unui cuvnt
pentru a da mai multa forta unei imagini sau expuneri

personificarea = atribuirea fiintelor necuvntatoare, lucrurilor, elementelor naturii,

unor nsusiri sau manifestari ale omului : Pare ca si trunchii vecinici poarta suflete sub
coaja/Ce suspina pintre ramuri cu-a glasului lor vraja

comparatia = alaturarea a doi termeni, cu scopul de a li se releva trasaturile

asemanatoare; acestea trebuie sa fie noi si surprinzatoare :Att de frageda, te-
asameni/Cu floarea alba de cires

enumeratia = nsiruirea unor termeni de acelasi fel, conducnd la amplificarea ideii

exprimate : Prin foc, prin spangi, prin glont, prin fum,/Prin mii de baionete
 repetitia = folosirea de mai multe ori a aceluiasi cuvnt sau a mai multe cuvinte cu
scopul de a ntari o idee sau o expresie : Ziua ninge, noapteaninge,
dimineata ninge iara;

aliteratia = repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, cu efect eufonic, imitativ,
expresiv : Vjaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie; asonanta = repetarea vocalei
accentuate

epitetul = trasaturile, nsusirile obiectului asa cum se reflecta n fantezia si simtirea

scriitorului : Din dalb iatac de foisor/Iesi Zamfira-n mers istet; tipuri de epitete : epitet
personificator, epitet metaforic, epitet hiperbolizator

hiperbola = exagerarea, marind sau micsornd, a trasaturilor unei fiinte, lucru,

fenomen, eveniment, pentru a-I impresiona pe cititori : Ca vrabia e spicul

antiteza = opozitia ntre doua cuvinte, fapte, personaje, idei, situatii, menite sa se
reliefeze reciproc : Ea - o inima de aur/El un suflet apostat

metafora = trecerea de la sensul obisnuit al unui cuvnt la alt sens, prin intermediul
unei comparatii subntelese : n cuibar rotind de ape

alegoria = nsiruire de metafore, personificari, comparatii, formnd o imagine

unitara, prin care poetul sugereaza notiuni abstracte : M-am nsurat/C-o mndra
craiasa/A lumii mireasa/Brazi si paltinasi/I-am avut nuntasi/Preoti-muntii mari,/Paseri-
lautari,/Pasarele mii/si stele faclii

inversiunea = schimbarea topicii obisnuite a cuvintelor : Peste vrfuri trece luna

14.Versificatia =studiul versurilor

15.Strofa = grupare de versuri

versul = un rnd dintr-o poezie

16.Rima = potrivirea versurilor n silabele lor finale

monorima = repetarea aceleiasi rime la sfrsitul mai multor versuri succesive

 rima mperecheata = a+b, c+d

rima ncrucisata = a+c, b+d

rima mbratisata = a+d, b+c

17.Masura = numarul silabelor dintr-un vers

18.Piciorul metric (bisilabic) = unitate ritmica alcatuita din silabe accentuate si

neaccentuate, care asigura ritmul

19.Ritmul = succesiunea regulata a silabelor accentuate si neaccentuate;

iambul = unitate metrica alcatuita din prima silaba neaccentuata, a doua

accentuata;

troheul = unitate metrica alcatuita din prima silaba accentuata, a doua

neaccentuata.

1. Textele literare - populare si culte

2. Opera folclorica; caracteristici (orala, colectiva, anonima, sincretica)

3. Opera epica = opera n care primeaza naratiunea, dar n care se pot utiliza si
descrierea si dialogul; scriitorul si exprima sentimentele n mod direct, prin
intermediul personajelor si al actiunii.

4. Opera lirica = opera n care primeaza descrierea, dar n care se poate utiliza si
dialogul (cu valoare simbolica); autorul/eul liric si exprima sentimentele, trairile,
impresiile, ideile, n mod direct.

5. Opera dramatica = opera n care primeaza dialogul, dar n care se pot utiliza si
descrierea si naratiunea.

6. Genuri literare = cuprind opere similare prin modul de structurare a continutului si

prin modalitatea n care scriitorul se comunica pe sine, afirmndu-si prezenta n opera.
10. Specii literare = o clasa de opere literare grupate dupa un criteriu unitar,
aprtinnd unui anumit gen literar.

Nuvela = specie epica cu caracter obiectiv, n care se prezinta fapte verosimile, cu un

singur fir epic, cu conflict concentrat, cu personaje bine conturate.

Pastelul = specie lirica, n care se descrie un peisaj, prin intermediul car 424j99e uia
se exprima sentimentele poetului.

Comedia = specie dramatica, cu conflict derizoriu, cu personaje care strnesc rsul,

confruntate cu false probleme, cu deznodamnt vesel.

Romanul = specie epica, cu actiune complexa si de mare ntindere, cu multiple

planuri ale actiunii, cu multe personaje, urmarind destinul unor personalitati bine
individualizate sau al unor grupuri.

Basmul (popular sau cult) = specie epica, n care realul se mpleteste cu

supranaturalul, n care apar att personaje reale, ct si personaje supranaturale sau cu
nsusiri supranaturale si n care binele nvinge ntotdeauna raul. n basm, apar motive
specifice, cum ar fi: motivul mparatului fara urmas, motivul mezinului triumfator,
motivul cifrei trei, motivul calului ntelept, motivul obiectelor magice, al aparentelor
nselatoare sau situatii-motiv: drumul, probele, lupta, metamorfoza etc.