Caprioara, de Emil Garleanu

Data: 17 Jun 2008

Autor: AnideScoala.ro

Pe muchiul gros, cald ca o blan a pmntului, cprioara st jos lng iedul ei. Acesta
i-a ntins capul cu botul mic, catifelat i umed, pe spatele mamei lui i, cu ochii nchii,
se las dezmierdat. Cprioara l linge, i limba ei subire culc uor blana moale,
mtsoas a iedului. Mama l privete i-n sufletul ei de fugarnic ncolete un
simmnt struitor de mil pentru fiina fraged creia i-a dat via, pe care a hrnit-o
cu laptele ei, dar de care trebuie s se despart chiar azi, cci vremea nrcatului venise
demult nc.i cum se uita aa, cu ochi ndurerai, din pieptul cprioarei scp ca un
muget nbuit de durere; iedul deschise ochii.

Cprioara se mbrbteaz, sare n picioare i pornete spre ancurile de stnc, din zare,
printre care vrea s-l lase rtcit. Acolo, sus, e pzit i de dumnia lupului, i de
iscusina vntorului, cci pe muchiile prpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a
se ncumeta. Acolo, l-ar fi tiut ca lng dnsa. Dar pn la ele erau de strbtut locuri
pline de primejdii. Cprioara i arunc picioarele n fug fulgertoare, n salturi
ndrznee s ncerce puterile iedului. i iedul se ine voinicete din urm; doar la
sriturile ameitoare se oprete, cte o clip, ca i cum ar mirosi genuna, apoi se avnt
ca o sgeat i, behind vesel, zburd de bucurie, pe picioarele subiri ca nite lugere.

Dar trebuie s scoboare, s strbat o pdure, ca s urce din nou spre ancuri. Cprioara
contenete fuga: pete ncet, prevztoare. Trece din poian n poian, intr apoi sub
boli de frunze, pe urm prin hrube adnci de verdea pn ce ptrunde n inima
intunecat, ca un iad, a pdurii.

i-au mers mult aa pn ce au dat, n sfrit, de lumini. Iedul, bucuros, o ia nainte

srind. Dar n aceiai clip cprioara se oprete, ca de-o presimire, adulmecnd. n faa
ei, de sub o cetin, ochii lupului strluceau lacomi. Un salt, i iedul ar fi fost sfiat.
Atunci cprioara d un zbieret adnc,sfietor, cum nu mai scosese nc, i, dintr-un salt,
cade n mijlocul luminiului. Lupul, vznd prada mai mare, uit iedul i se repede la
ea...

Prbuit n snge, la pmnt, sub colii fiarei, cprioara rmne cu capul ntors spre
iedul ei. i numai cnd acesta, nspimntat, se topete n adncul pdurii, cprioara
simte durerea, iar ochii i se tulbur de apa morii.