Biet nemuritor la zidul morii

de Adrian Punescu

Numai viteza m mai ine viu

i sclav mre acelorai proporii,

S m opresc, n-am dreptul nici s tiu

C sunt alergtor la zidul morii.

N-am timp la zidul morii s m-aez,

i combustibil am, de nicierea,

Probabil unii cred c i triez,

Dac, de-o via, mi refuz cderea.

N-am mai dormit de cnd eram copil,

Cu-aceste roi, cu-aceast a snt una,

Iar dac a ncetini, umil,

M-a prbui din zid, pe totdeauna.

Distanele pe care mi le-asum,

Paradoxal, sunt cele i rmase,

Pe zidul lentei mori, de-atta drum,

Vehiculul mi s-a urcat n oase.

A m mai crede liber, nu ncerc,

n toat cursa asta nebuneasc,

Fiinei mele, alergnd n cerc,

i este interzis s se opreasc.

i, vai, n toat tragica belea,

Cobor i urc mereu aceai pant

i nemurirea e o boal grea,

Un fel de plictiseal arogant.

Destui i pot nchipui c eu

Ador aceast-ntrecere vulgar,

C-mi place tot acest absurd turneu

Pe zidul morii unui circ la ar.

Dar eu alerg, ca s nu mor, cumva,

i neleg cu vrere vinovat

C nu mai am puterea de-a pleca

De-aici, din zidul morii, niciodat.

Nu pot tri, precum nu pot muri,

Nu m opresc, precum m-alung sorii,

Nu pierd nimic i nu pot birui,

Ca biet nemuritor la zidul morii.