Cirozele hepatice

Cirozele hepatice sunt suferinte cronice cu evolutie progresiva, caracterizate morfologic prin

dezorganizarea arhitectonicii hepatice datorita metaplaziei tesutului conjuntiv - care formeaza benzi de

scleroza ce inconjura sau fragmenteaza lobulii - determinata de distructia hepatocitara si de regenerarea

nodulara; biologic prin alterarea severa a sindroamelor de activare mezenchimala, de hipertensiunea portala si

de insuficienta hepatocitara si prin posibilitatea exacerbarii sindromului excretobiliar si a aceluia de

hepatocitoliza; clinic, prin stadii avansate de insuficienta hepatica, insotite de semnele de hipertensiune

portala.

Etiopatogenie

In ultimul timp numarul cazurilor de ciroza este in crestere. Varsta cu maximul de incidenta este intre 45 si 60

de ani, insa primele semne apar in mod obisnuit intre 35 si 50 de ani. Exista o predominanta la sexul

masculin.

Cauzele infectioase ocupa un loc important in etiologia cirozelor in tara noastra, cele mai multe dintre ele fiind

de natura virotica, prin virusul hepatitic. Celelalte cazuri apartin virusurilor nehepatice, sifilisului, tuberculozei

si altor infectii bacteriene.

Cirozele nutritionale apar prin carente de proteine, de factori lipotropi sau de vitamine. Dintre cauzele toxice

care provoaca ciroze, alcool - prin afectiunea sa steatogena, la care se adauga si carentele nutritionale - ocupa

primul loc. Mai sunt incriminate destul de rar toxicele industriale (compusi organofosfarici, hidrogenul arseniat,

tetraclorura de carbon, deratizantele, insecticidele) si, in ultimul timp, medicamentele cu agresivitate

hepatica.

Cirozele biliare au drept cauza stagnarea bilei, care poate sa se datoreze unor obstacole extrahepatice; staza

biliara poate sa fie primitiva, prin hepatita cronica colostatica, ca urmare a unei hepatite virale si, probabil, cu

interventia unei mecanism imunologic. In etiologia cirozelor au mai fost incriminate cauze dismetabolice

(obezitate, diabet) si cauze endocrine (hiperfoliculinemie, hipertiroidie).

Abuzul de alcool si hepatita virala tip B, reprezinta principalele cauze ale cirozei hepatice. in unele tari ca de

exemplu Franta, predomina etiologia alcoolica, in tara noastra predomina etiologia virotica. Din punct de

vedere etiopatogenic, deosebim urmatoarele tipuri de ciroza hepatica:

ciroza alcoolica (denumita si ciroza portala sau grasa), prezinta doua variante: atrofica (Laennec) si ciroza

hipertrofica;

ciroza post-necrotica (post-hepatitica), in care rolul principal il detine hepatita virala acuta si hepatita

cronica activa. Mai sunt incriminati in etiologia sa unele intoxicatii (fosfor, cloroform) si infectii (bruceloza);

ciroza biliara, care poate fi primitiva si secundara;

1
 ciroza din hemocromatoza si din boala Wilson;

cirozele cardiaca, carentiala si ciroza splenogena (Banti).

Anatomie patologice Majoritatea cirozelor incep prin hepatomegalie si sfarsesc prin atrofie hepatica.
Hepatomegalia este datorita hiperplaziei conjunctive, plus steatofei, plus proceselor de regenerare; cand
aceste procese inceteaza, se produce atrofia hepatica. Culoare ficatului variaza dupa tipul de ciroza: galben-
ruginie de obicei, verde-bruna in cirozele biliare, rosiatica in hemocromatoza. Suprafata poate fi regulata, fie
granulara (ciroza micronodulara) sau neregulata, cu noduli de dimensiuni variate (ciroza macronodulara).
Capsula Glisson este ingrosata si prezinta noduli.

Simptome
Debutul poate sa fie asimptomatic sau necaracteristic. Primele semne sunt: aspecte de sindrom asteno-
nevrotic (fatigabilitate, anxietate, somnolenta, insomnie) sau dispepsie biliara ("gura rea", inapetenta, greturi,
balonari postprandiale, intoleranta la alcool, discolie), ori fenomene hemoragipare (epistaxis, gingivoragii,
menometroragii, eruptii purpurice). Uneori, boala evolueaza timp indelungat fara nici un semn, prima
manifestare fiind o hemoragie digestiva superioara, sau diagnosticul este pus cu ocazia unei interventii
chirurgicale. In perioada de stare, pe langa manifestarile amintite mai sus, se constata prezenta unor semne
la nivelul mucoaselor si al tegumentelor, modificari hepatice si splenice, modificari endocrine si nervoase,
ascita, edeme, hidrotorax, precum si perturbari cardiovasculare, renale si hematologice.

Icterul survine episodic in unele ciroze, ca semn de prabusire prin necroza hepatocitara, in altele - cum sunt
cirozele biliare - are un caracter permanent. Stelutele vasculare apar in partea superioara a toracelui
(decolteu), mai frecvent la cei cu hipertensiune portala. Mucoasa linguala si cea jugala sunt carminate.
Tegumentele eminentelor tenare si hipotenare sunt rosii, dand aspectul de eritroza palmara. Se pot intalni si
eruptii purpurice.

Ficatul este marit de volum in 80% din cazuri, de consistenta crescuta, pana la duritate, cu marginea ascutita,
cu suprafata regulata sau fin granuloasa, mai rar cu macronoduli. Chiar si in cazurile atrofice ficatul este mare
la inceput, pentru ca ulterior sa se micsoreze, pana la disparitie sub rebordul costal. Splenomegalia este
prezentata in 80 - 90% din cazuri, de volum variabil de gradele II-III, de consistenta crescuta, de regula
nedureroasa. Deseori splenomegalia este insotita de semne hematologice de hipersplenism: anemie,
leucopenie, trombocitopenie.

Hipertensiunea portala se manifesta la inceput prin meteorism ("vantul dinaintea ploii") si prin aparitia
circulatiei colaterale externe si interne (varice esofagiene). Ascita apare foarte frecvent ca semn de insotire a
bolii, ea putand fi intalnita in orice forma de ciroza. Este prezenta de regula in ciroza atrofica, de origine
etilica, cand se reface, foarte usor.

Edemele apar in faze mai avansate, de obicei ca insotitoare ale ascitei. Sunt albe, moi si, cand sunt
neinfluentate de Tratament, constituie un element sumbru pentru prognostic. Hidrotoraxul drept poate fi
intalnit in 3 - 4% din ciroze.

Modificarile endocrine sunt totdeauna prezente. De amintit rolul hormonului antidiuretic retrohipofizar si al
aldosteronului. in ciroze se instaleaza destul de repede o insuficienta gonadica: scadera libidoului, impotenta
sexuala, ginecomastie, atrofie testiculara, amenoree, infertilitate.

Tulburari nervoase se intalnesc in tot cursul evolutiei cirozei, uneori, dupa cum am vazut, chiar ca fenomen de
debut. Pe parcurs pot sa revina sau sa capete o intensitate mai mare; de multe ori, prezenta unei somnolente,
a unei astenii excesive sau o stare de neliniste cu insomnie pot fi semne premonitorii pentru drama hepatica
ce va urma. Ele pot fi temporar reversibile.

Tulburarile cardiovasculare: hipervolemia din ciroze poate sa duca la deschiderea unor anastomoze arterio-
venoase (sunturi), provocand stelute vasculare si eritroza. Aceleasi circuite arteriovenoase, la care se adauga
tulburari de ventilatie si hipertensiune pulmonara secundara, sunt responsabile de instalarea cianozei.

Perturbarile renale: in stadiile avansate, diureza scade; insuficienta renala este intalnita intr-o proportie pana
la 11%.

Modificarile hematologice: anemia este un semn care nu lipseste in cursul evolutiei cirozelor. Leucopenia este
provocata de hipersplenism. Trombocitopenia are la origine atat hipersplenismul, cat si un deficit de
megacoriogeneza. Tulburarile de coagulare se datoresc atat sintezei deficitare a factorilor de coagulare, cat si
excesului de fibrinolizina. Explorari imunologice.
2
Febra, cand apare, este expresia necrozei sau a inflamatiei hepatice ori a unor afectiuni supraadaugate
(atentie la periflebita!).

Diagnostic pozitiv
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe anamneza, tabloul clinic si pe investigatiile paraclinice. Diagnosticul
cirozelor trebuie sa precizeze atat forma clinica a bolii, cat si stadiul ei evolutiv, de acestea depinzand in mare
masura atitudinea terapeutica.

Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential va fi deosebit de la caz la caz, dupa predominanta simptomelor. In cazurile de ascita,
diagnosticul diferential va fi facut cu peritonita tuberculoasa, cu peritonita carcinomatoasa, cu ascita din
decompensarile cardiace repetate sau cu ascita din simfiza pericardiaca. Cand exista numai hepatomegalie,
diagnosticul diferential se face cu neoplasmul hepatic, cu chistul hidatic, cu sifilisul hepatic.