Sunteți pe pagina 1din 3

NICCOLO MACHIAVELLI

PRINCIPELE
Il Principe este un mic tratat care a facut oclolul lumii si despre care
s-au scris biblioteci intregi . Acest tratat, care este in realitate o suma de
reguli, de norme, de sfaturi, un fel de memorial, poate f considerat ca un
adevarat program de redesteptare nationala, ca un act de incredere in destiul
propriei patrii, in realitatea ei, in viitorul ei luminos.
Niccolo Machiavelli a fost intelectualul cel mai reprezentativ al epocii
sale. Umanismul machivelian creator de state a deshis o imensa perspectiva.
Cunoscand istoria, legile ei, Machivelli este constient ca numai in cadrul ei real
se poate ameliora destinul intregii omeniri, precum si al omului individual.
Stilul operelor lui Machivelli este si o adevarata batalie, dusa de catre
autor impotriva cuvintelor, pentru ordonarea lor intr-o arhiectura. In Principe,
aceasta lupta cunoaste supremul sau triumf. Sinceritatea pasionata care l-a
caracterizat in gandire, tentativele reusite de a nota imediat, de a o transcrie
impresia in expresie exacta si precisa, urmata de viziuea clara a planului unei
lucrari, au facut intr-adevar din Machiavelli un maesru al stilului literar,
caracteristic italian, care cu greu va putea sa fe depasit.
Expunerea clara a faptelor, determinata de riguroasa sa logica, gaseste
imediat o forma corespunzatoare, far de artifcii, rapida, nervoasa, naturala in
marea ei sobrietate, Proza lui Machiavelli isi afa in sine propria-I arta, culoare,
lumina carcteristica, dar mai ales aceasta calitate suprema de a adera imediat
la ritmurile gandirii autorului. Concordanta dintre meditatie si expresie este
armonica, stilul alternand dupa desfasurarea gandirii.
Om al epocii sale, reprezentant al ideilor contemporane, al nestinsei
Renasteri, Niccolo Machiavelli l-a putut avea model pe Cesare Borgia, fgura
politica centrala, simbolul fortei care vrea sa domine.
O imensa dezbatere, de-a lungul celor cinci secole care au trecut de la
nasterea scriitorului, a oscila intre doi poli adversi. Intr-o parte pendulau
afrmatorii machiavellismului, cuvant sinonim cu amoralitate politica, iar de
partea cealalta erau sustinatorii fgurii sumbre republicane, teoreticianu
ratiunii de stat (cu toata duritaea ei), a ineresului colectiv al patriei care poate
predomina orice interes individual.
Scris in 1513, tratatul a fost dedicat: Ad magnifcum Laurentium
Medicem, ful lui Pietro dei Medici, nepot al unui alt Lorenzo, Magnifcul.
Primele unsprezece capitole comenteaza tipurile de principate care
exista, ereditare, cucerite. Principatelor ecleziastice care au caracteristici
proprii este dedicat un capitol special. Trei capitole ulterioare trateaza despre
actiunile de cucerire si de consolidare ale principatelor (statului). Acesta se
opune cu fermitate folosirii trupelor de mercenari, care dupa parerea lui nu au
nimic in comun cu interesele nationale ale unui stat.
Nucleul cartii il constituie modul de comportare al prncipelui cu supusii
si prietenii sai. In aceste capitole, se va judeca si anliza adevarul efectiv,
dezvoltandu-se celebra teza machiavielliana conform careia un principe este
mai bine sa fe temut sau iubit. Niccolo Machiavielli sustine ca intrucat este
greu sa impaci aceste doua lucruri , este mult mai sigur pentru tine sa fi
temut decat iubit.
Un alt subiect asupra caruia autorul revine in mai multe capitole si
asupra caruia insista il reprezinta modurile prin care poti ajunge principe. Fie
ca este ereditar, fe ca dintr-un simplu particular sa ajungi principe, fe sa fi
numit si sustinut de catre una dintre partile armatei sau poporul.
Niccolo Machiavielli sustine ca pentru a devina principe din simplu
particular, lucru care presupune fe insusiri personale,fe imprejurari
norocoase reduce mult din respectivele greutati.Cu toate acestea ,cei care
reusesc sa pastreze cel mai mult puterea sunt cei care au fost ajutati de
imprejurarile favorabile.
Deasemenea ajung sa fe principi aceia cu insusiri deosebita. Acestia
obtin principatul cu greutate dar il conduc cu usurinta, iar greutatile pe care
le intampina in cucerirea lui decurg din legiuirile si orindiurile noi pe care sunt
nevoiti sa le introduca pentru a-si instari statul si a-si asigura stapanirea.
Niccolo Machiavielli, sustine principatele, care sunt create fe prin
vointa poporului, fe a celor mari, in functie de prilejurile oferite. Ajuns
principe datorita celor mari se mentine mai greu in functie decat cel care a
ajuns datorita poporului. In aceste circumstante, se ajunge in momentul in
care cei mari isi dadeau seama ca nu pot sa reziste poporului si aduceau un
principe la adapostul carui isi satisfaceau poftele. Poporul deasemenea ,
vazand ca nu poate sa se impotriveasca celor mari, la randul lui , acorda faima
si stima unuia singur si-l face principe pentru ca acesta, cu puterea lui, sa-l
apere.
Dar clasifcarea principatelor nu se opreste aici. Principatele
ecleziastice se pot obtine fe prin insusiri proprii, fe prin imprejurari norocoase
si se pot pastra si fara una si fara alta. Principatele ecleziastice se sustin pe
baza oriduielilor foarte vechi, intemeiate pe religie. Principii isi pastreza
puterea indiferent de modalitatea de conducere si deasemenea sunt unicele
principi care au state si nu le apara, au supusi si nu-I guverneaza. Statele, desi
nu sunt aparate, nu le sunt luate. Dupa cum spune si Niccolo Machiavielli
aceste principate sunt sigure si fericite.
Un alt lucru care merita sa fe mentionat ar f acele lucruri pentru
care principii merita sa fe laudati sau aspru dojeniti. Niccolo Machiavielli
declara ca ar f minunat daca ar exista un principe care sa aiba toate
insusirile bune. Bineinteles, pe langa faptul ca nimeni nu poate avea toate
insusirile bune si sa le si practice, nu cred ca ar f recomandat totusi un astfel
de principe. Si totusi depinde ce considera fecare ca insemna insusire
buna. Pentru ca poti sa fi curajos si cutezator, binvoitor si apropiat, milos, si
in acest caz nu cred ca este recomandat pentru un principe sa aiba o astfel
de insusire. A f milos nu ar f recomandat pentru un principe cel putin in
momentele de cumpana , justitie si altele.
Darnicia, iarasi nu se poate practica fara ca ea sa fe cunoscuta, fara ca
sa-I dauneze. Cum de la tine nu poti da deoarece risti sa ajungi in pragul
falimentului, trebuie sa iei de la cei bogati si sa dai la saraci; ceea ce nu le-ar
micsora faima, ci le-ar aduce mai multa glorie, dar in randurile unora. Pentru
ca ceilalti te vor uri si dispretui, iar un principe trebuie sa se fereasca tocmai
de a nu f dispretuit si urat, iar darnicia duce si la una si la cealalta.
Concluzia la care ajunge Niccolo Machiavielli este aceea ca un principe
nu trebuie sa teama de conspiratori atunci cand poporul ii este favorabil.Dar
in cazul in care poporul ii este dusman si-l uraste,principele trebuie sa se
teama de orice lucru si orice om.
Astfel ca principele trebuie sa se straduiasca sa-si creeze prin orice
actiune faima de om mare si desavarsit,in primul rand.Astfeli de oameni mai
ales un principe trebuie sa aiba in jurul lui oameni cu minti sralucite.Din
tratatul lui Niccolo Machiavielli reiese ca exista trei feluri de minti
omenesti:unele care inteleg singure,altele care pricep ceea ce altii inteleg si
le expica apoi lor,si in sfarsit,ultimele care nu inteleg nici singure,nici prin
altii.Cele de primul fel sunt desavarsite,cele de-al doilea fel sunt foarte
bune,iar cea de-a treia categorie sunt fara nici un folos.
Prin urmare, un principe prudent trebuie sa urmeze o a treia
cale,alegandu-si in stat sfetnici,dandu-le numai acestora dreptul de a-i spune
adevarul si numai in legatra cu lucrurile despre care el ii intreaba si nu privitor
la altele.
Pornind de la ideea infintarii coloniilor si a intretinerii acestora fara
cheltuiala, sau cu una prea mica , prin metode nu prea cinstite li se iau
ogoarele si casele unora pentru a f date noilor locuitori, care sunt insa numai
o foarte mica parte din noul stat.
Niccolo Machiavielli ajunge la concluzia ca aceia carora le-ai facut
rau nu vor f niciodata primejdiosi deoarece sunt razleti si saraci,iar ceilalti
vor f supusi si cuminti de teama sa nu li se intample si lor ceea ce s-a
intamplat celor care au fost jefuiti de bunuri. Tot el constata ca pe oameni
trebuie sa-i iei cu binele, sau sa-i distrugi cu totul , findca ei se razbuna
pentru un rau usor care le-a fost pricinuit , dar nu se pot razbuna in schimb
pentru ceva grav.
Referitor la intrebarea daca trebuie sa fi iubit sau temut, prin afrmatia
ca oamenii iubesc asa cum vor ei si se tem dupa cum vrea principele, asa
incat un principe intelept trebuie sa se sprijine pe ceea ce depinde de el iar nu
pe ceea ce depinde de altii. Autorul considera ca straduinta unui principe
rebuie sa fe numai aceea de a ocoli ura supusilor lui.Personal, consider ca e
mai bine pentru un principe sa fe temut, decat iubit, deoarece oamenii ii
respecta mai mult pe cei de care se tem, iar castigarea respectului supusilor
poate f o buna metoda de a-I supune.