Sunteți pe pagina 1din 37

Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false

 

sau a titlurilor de valoare false

 
 

(art.236 CP al RM)

 

Obiectul juridic generic

al acesteia îl constituie relaţiile sociale cu privire la

economia naţională.

Obiectul juridic special

- îl formează relaţiile sociale cu privire la încrederea

publică în autenticitatea banilor sau titlurilor de valoare.

Obiectul material (produsul)

infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM:

1) biletele Băncii Naţionale a Moldovei;

2) monede; 3) valori mobiliare de stat; 4) alte titluri de valoare;

5) valuta străină; 6) valori mobiliare străine. 1.biletele BNMtrebuie de înţeles semnele băneşti de hârtie (leii moldoveneşti), puse în circulaţie de BNM; 2.prin „monede” trebuie de înţeles semnele băneşti metalice (banii priviţi ca monedă divizionară), puse în circulaţie de BNM. Caracteristicile semnelor băneşti: dimensiuni, tipul de hârtie, culoare, descrierea imaginii de pe faţă şi verso, elementele de siguranţă (în cazul biletelor Băncii Naţionale a Moldovei); dimensiuni (diametru, grosime, greutate), culoarea aversului, reversului şi părţii laterale; descrierea imaginii de pe avers şi revers (în cazul monedelor). Necorespunderea chiar şi unei singure din aceste caracteristici semnifica falsitatea biletelor Băncii Naţionale a Moldovei sau a monedelor În dispoziţia art.236 C.pen. RM, la caracterizarea obiectului material (produsului) infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (inclusiv la caracterizarea biletelor Băncii Naţionale a Moldovei false sau a monedelor false), se foloseşte expresia „utilizate pentru efectuarea plăţilor”. În context, aceasta înseamnă că, la momentul săvârşirii infracţiunii, biletele Băncii Naţionale a Moldovei false / monedele false trebuie să imite biletele Băncii Naţionale a Moldovei aflate în circulaţia oficială / monedele aflate în circulaţia oficială. Când spunem „aflate în circulaţie oficială”, avem în vedere, inclusiv, semnele băneşti care se află în proces de retragere din circulaţie, dar care nu au fost retrase definitiv din circulaţie. Monedele comemorative false se includ în obiectul material (produsul) infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a banilor sau a titlurilor de valoare false. 3. „valori mobiliare de stat” este o altă noţiune care desemnează obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM. În general, potrivit art.3 al Legii RM cu privire la piaţa valorilor mobiliare, adoptate de Parlamentul RM, prin „valoare mobiliară” se are în vedere titlul financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui

titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori

mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare. În particular, potrivit aceleiaşi norme, valorile mobiliare de stat sunt titlurile financiare emise în formă de contract de împrumut, exprimat în valută naţională sau altă valută legitimă, încheiat întreRM, în calitate de debitor, şi persoane juridice sau fizice, în calitate de creditor. 4. „alte titluri de valori”. Prin „alte titluri de valori” trebuie de înţeles valorile mobiliare al căror emitent este nu o autoritate a administraţiei publice, dar o altă persoană juridică, participantă la piaţa valorilor mobiliare. Trebuie de menţionat că, atunci când spunem „valori mobiliare de stat sau alte titluri de valoare”, avem în vedere şi valorile mobiliare emise de BNM sau de băncile comerciale din Republica Moldova, care sunt instrumente ale pieţei

monetare.

Concluzie: este valoare mobiliară (titlu de valoare) doar acea entitate care se află la evidenţa CNPF, în Registrul de stat al valorilor mobiliare, fiind calificată ca valoare mobiliară conform legislaţiei privind valorile mobiliare.

Tocmai de aceea, nu pot fi considerate valori mobiliare (titluri de valoare):

  • poliţele de asigurare;

  • testamentele;

  • tichetele de călătorie în transport;

  • biletele de concert;

  • biletele de loterie;

  • tichetele de combustibil şi lubrifianţi;

  • alte asemenea documente.

Fabricarea sau punerea în circulaţie a unor asemenea documente, dacă sunt false,

poate atrage răspunderea conform art.361 sau 190 ori 196 C.pen. RM, dar nu în

conformitate cu art.236 C.pen. RM.

În contextul analizei noţiunilor „valori mobiliare de stat” şi „alte titluri de valoare”, prezintă interes unul dintre criteriile de clasificare a valorilor mobiliare.

La concret, în art.3 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare se stabileşte:

  • valorile mobiliare materializate sunt titluri financiare care există sub formă de certificate ale valorilor mobiliare;

  • valorile mobiliare nematerializate sunt titlurile financiare care există în formă de înscrieri făcute în conturi.

Inscrierile electronice facute in conturi sub a carorforma se prezinta valorile mobiliare nematerializate nu pot fi nici fabricate nici cu atit mai mult puse in circulatie. In aceste conditii modificarea datelor informative cu privira la valorile

mobiliare nematerializate in scopul de a obtine un beneficiu material pentru sine sau pentru alte persoane daca au fost cauzate daune in proportii mari atrage raspunderea pentru frauda informatica in baza art.260 6 CP In concluzie numai valorile mobiliare materializate formeaza obiectul material al infractiunilor prevazute la art.236 din CP.

În concluzie, numai valorile mobiliare materializate (nu şi cele

nematerializate) pot reprezenta obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM. La calificarea faptei conform art.236 C.pen. RM, nu are importanţă tipul valorii mobiliare (titlului de valoare) – nominativ, la ordin, la purtător – nici denumirea acesteia (acestuia) – acţiune, obligaţiune, bon de tezaur, certificat bancar de depozit, cambie bancară, recipisă depozitară moldovenească etc. Important este ca valorile mobiliare de stat sau alte titluri de valoare să fie utilizate pentru efectuarea plăţilor. Adică, la momentul săvârşirii infracţiunii, să aibă putere

circulatorie valorile mobiliare de stat sau alte titluri de valoare autentice, imitate

de către făptuitor. 5. „valută străină” este cea care desemnează obiectul material (produsul). Accentuăm că valuta străină trebuie să fie reprezentată prin instrumente de plată legale. Aceasta înseamnă că semnele băneşti reprezentând valuta străină trebuie să fi fost puse în circulaţie de autorităţile străine competente (de exemplu, de băncile naţionale (centrale)) ale unor state recunoscute pe plan internaţional, inclusiv recunoscute de Republica Moldova. Pe cale de consecinţă, nu pot avea calitatea de valută străină „semnele băneşti” emise de autorităţile neconstituţionale din Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Karabahul de Munte sau alte asemenea formaţiuni autoproclamate. Fabricarea unor asemenea „semne băneşti” false poate fi calificată ca pregătire de infracţiunile prevăzute la art.190 sau 196 C.pen. RM. Punerea lor în circulaţie poate constitui infracţiunile

consumate prevăzute la art.190 sau 196 C.pen. RM. Cu alte cuvinte, „semnele băneşti” false ale unor formaţiuni autoproclamate trebuie privite ca mijloace de înşelăciune în contextul infracţiunilor de escrocherie sau de cauzare de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere.

6.În fine, noţiunea „valori mobiliare străine” desemnează şi ea obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM. În conformitate cu art.3 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, valorile mobiliare străine sunt titlurile financiare înregistrate în state străine ale emitenţilor înregistrării în statele respective. Particularităţile circulaţiei în Republica Moldova a valorilor mobiliare străine sunt reglementate în art.29 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare.

Delimitarea obiectului material al infracţiunii şi produsului infracţiunii în conjunctura faptei infracţionale prevăzute la art.236 C.pen. RM. Produsul infracţiunii nu poate fi acelaşi cu obiectul material al infracţiunii: „Pentru că le distanţează tocmai infracţiunea. Cele două entităţi se află la poli diferiţi în raport cu momentul săvârşirii infracţiunii: înainte de săvârşirea infracţiunii (obiectul material al infracţiunii); la consumarea infracţiunii (produsului infracţiunii).

În ipoteza infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM, dihotomia „obiectul material al infracţiunii / produsul infracţiunii” poate fi atestată doar atunci când infracţiunea în cauză adoptă modalitatea normativă de fabricare. Nu şi atunci

când apare în modalitatea normativă de punere în circulaţie. La concret, obiectul material al infracţiunii, în cazul în care se atestă

modalitatea de fabricare

, diferă după cum activitatea făptuitorului se

concretizează în:

1) contrafacere sau 2) alterare. Contrafacere - obiectul material al infracţiunii îl formează materialele din

care au fost confecţionaţi banii contrafăcuţi sau titlurile de valoare contrafăcute (hârtia, vopseaua, firul de siguranţă, fibrele color, filigranul, semnele magnetice,

confeti, microtextul, desenele luminescente, holograma, kinegrama etc.).

Totodată, produsul infracţiunii îl constituie banii contrafăcuţi sau titlurile de valoare contrafăcute. Alterareobiectul material al infracţiunii îl formează banii autentici sau titlurile de valoare autentice, asupra cărora făptuitorul influenţează pe calea

alterării. La rândul său, produsul infracţiunii îl constituie banii alteraţi sau titlurile

de valoare alterate.

Atunci când infracţiunea prevăzută la art.236 C.pen. RM adoptă

modalitatea
modalitatea

normativă de punere în circulaţie

, obiectul material al infracţiunii îl reprezintă

banii falşi sau titlurile de valoare false.

Latura obiectivă

-constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Acţiunea dată se înfăţişează prin intermediul celor două modalităţi normative cu caracter alternativ:

1) fabricare;

2) punere în circulaţie.

1.Fabricarea
1.Fabricarea

La rândul său, modalitatea normativă de fabricare presupune două modalităţi faptice cu caracter alternativ:

  • a) contrafacere;

  • b) alterare.

Grosso modo, contrafacerea înseamnă fabricarea integrală; alterarea înseamnă fabricarea parţială. In concreto, prin „contrafacere” se înţelege confecţionarea banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, care imită banii autentici sau, respectiv, titlurile de

valoare autentice. Modalitatea faptică de contrafacere se realizează diferit, după cum este vorba de monede (prin turnare, ştanţare, galvanoplastică etc.) sau de semne băneşti de hârtie ori valori mobiliare (titluri de valoare) (prin poligrafie (tipărire), electrografie (utilizarea copiatoarelor color), fotografie, desenare,

copiere dublă (având la bază principiul diluabilităţii coloranţilor), reprografie

(utilizarea computerului şi a dispozitivelor periferice) etc.). La calificare, nu importă dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie la maxim de original. Este important ca banii contrafăcuţi sau titlurile de valoare contrafăcute să aibă capacitatea de a oferi o anumită credibilitate, adică să poată fi apreciate, la primul contact, în calitate de bani autentici sau titluri de valoare autentice. Prin „asemănare considerabilă” ea înţelege prezenţa în banii falşi sau în titlurile de valoare false a caracteristicilor principale, similare cu cele ale banilor autentici sau ale titlurilor de valoare autentice, caracteristici stabilite la

examinarea vizuală sau la investigarea criminalistică specială, care face posibilă perceperea de către persoană a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false în calitate de bani autentici sau, respectiv, titluri de valoare autentice. Cu această ocazie, amintim că principalele caracteristici ale banilor sau titlurilor de valoare (dimensiuni, culoare, dispunerea elementelor de siguranţă etc.) sunt stabilite de prevederile actelor normative privind punerea în circulaţie a numitelor entităţi. Contrafacerea nu poate constitui componenţa de infracţiune de la art.236 C.pen. RM, atunci când imitarea este grosolană (deci, nu se atestă o asemănare considerabilă cu banii autentici sau titlurile de valoare autentice) şi, ca atare, produsul infracţiunii fiind total necorespunzător, nu va avea aptitudinea de a circula. În cazul în care necorespunderea vădită a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false cu banii autentici sau titlurile de valoare autentice exclud

participarea lor la circulaţie (deci, nu se poate aduce atingere economiei naţionale), precum şi alte circumstanţe ale celor săvârşite denotă clar intenţia făptuitorului de înşelare grosolană a unei persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite împrejurări (lipsa de iluminare, vederea slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia, starea de ebrietate a victimei, vârsta ei fragedă, boala psihică a victimei, aglomeraţia considerabilă în timpul şi la locul de săvârşire a infracţiunii etc.), atunci cele comise pot fi calificate ca pregătire de escrocherie art.190CP sau ca pregatire de infractiunea prevazuta la art. 196 CP Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere, ori ca pregatire de fapta specificata in art.105 Cod Contraventional, sau de cea specificata de cea prevazuta la art. 106 CC - Sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului Sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului. Condiţia de „asemănare considerabilă” îşi păstrează valabilitatea şi în ipoteza modalităţii faptice de alterare. De fapt, alterarea constă în modificarea conţinutului sau aspectului banilor autentici sau titlurilor de valoare autentice, creându-se, de regulă, aparenţa unei valori mai ridicate care i-ar asigura făptuitorului avantaje materiale superioare celor care s-ar fi putut obţine cu banii sau titlurile de valoare iniţiale.

Spunem „de regulă”, pentru că nu se exclude posibilitatea ca, în urma alterării, să se creeze aparenţa unei valori mai scăzute a produsului infracţiunii. În contextul modalităţii faptice de alterare, consemnăm că moneda poate fi alterată prin modificarea greutăţii sau a compoziţiei aliajului din care e confecţionată. Semnele băneşti de hârtie şi valorile mobiliare (titlurile de valoare) vor fi alterate atunci când este modificată culoarea, semnele sau cifrele originale.

 

Modalitate normativă a faptei prejudiciabile analizate punerea în

circulaţie

 

– reprezintă operaţiunea prin care produsul fabricării este introdus în

angrenajul circulaţiei financiare. După cum reiese din pct.6 al Hotărârii Plenului nr.23/2001, punerea în circulaţie poate fi realizată prin:

  • efectuarea de plăţi, schimburi (inclusiv schimburi valutare), depuneri

băneşti la o instituţie financiară, darea cu împrumut, donaţie, expediere poştală, înapoierea restului sub formă de bani falşi, depunerea drept gaj a unor valori mobiliare (titluri de valoare) false etc. Totodată, considerăm că nu reprezintă punere în circulaţie abandonarea, aruncarea, nimicirea şi alte asemenea acţiuni săvârşite în privinţa banilor falşi sau titlurilor de valoare false, care nu presupun o înstrăinare către o persoană concretă a respectivelor falsuri. Trebuie calificata ca escrocherie folosirea in calitate de mijloace de inselaciune la luarea ilegalaa bunurilor straine, a unor suvenire, medalioane, illustrate, chiar daca acestea nu sunt interzise pentru circulatie şi în acest caz (ca şi în cazul fabricării banilor falşi sau a titlurilor de valoare false) banii sau titlurile de valoare, care se pun în circulaţie, trebuie să aibă capacitatea de a oferi o anumită credibilitate. Adică, să poată fi apreciate, la primul contact, în calitate de bani sau titluri de valoare autentice. Numai cu această condiţie se poate aplica art.236 C.pen. RM. Utilizarea unor substituente, pretinse a fi bani sau titluri de valoare, nu corespunde în nici un caz acestei condiţii. Deci, va atrage aplicarea, după caz, a art.190 sau 196 C.pen. RM oria art.105 sau 106 din CC. Punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false se realizează prin mai multe acte, dar în baza unei şi aceleiaşi intenţii infracţionale. În această ipoteză, punerea în circulaţie capătă caracterul unei infracţiuni prelungite, care trebuie deosebită de concursul de infracţiuni. În legătură cu aceasta, este cazul să menţionăm că, actualmente, conceptul de concurs de infracţiuni include conceptul de repetare a infracţiunii (care a fost prevăzut de art.31 C.pen. RM, abrogat). Iată de ce, în planul delimitării infracţiunii prelungite de concursul de infracţiuni, se prezintă ca relevantă următoarea speţă: S.R. a fost condamnat pentru că, la 10.12.1998, a schimbat 108 dolari SUA autentici pe 300 dolari SUA, ştiind cu certitudine că ultimii sunt falşi. În aceeaşi zi, aflându-se în comuna Oneşti, l-a înşelat pe D.A., de la care a cumpărat o porcină înjunghiată, pentru care a achitat 300 lei şi 100 dolari SUA falşi. La 11.12.1998, S.R. i-a

înşelat pe M.T. şi C.G., de la care a cumpărat câte o porcină, răsplătindu-se cu câte o bancnotă de 100 dolari SUA falşi. Colegiul penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova a considerat că instanţa de fond a încadrat greşit acţiunile lui S.R. în baza alin.(2) art.84 C.pen. RM din 1961, ca punere în circulaţie a banilor falşi în mod repetat. Instanţa superioară a explicat că indicele „repetat” nu-i poate fi incriminat lui S.R., deoarece intenţia lui a fost îndreptată spre a pune în circulaţie 300 dolari SUA falşi.Nu putem decât să ne raliem acestui punct de vedere, luând în consideraţie că, potrivit alin.(1) art.30 C.pen. RM, se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune. In raport cu infracţiunea prevăzută la art.236 C.pen. RM (în modalitatea de

înşelat pe M.T. şi C.G., de la care a cumpărat câte o porcină, răsplătindu -se cu

punere în circulaţie), trebuie privite ca forme ale pregătirii păstrarea, procurarea,

transportarea sau expedierea banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (în scopul punerii în circulaţie). Deoarece nici una din aceste acţiuni nu presupun începerea executării punerii în circulaţie, optăm pentru soluţia pregătirii de infracţiune (nu pentru cea a tentativei de infracţiune). Această ipoteză a noastră îşi găseşte confirmare în una din explicaţiile din pct.7 al Hotărârii Plenului nr.23/2001: „Păstrarea banilor falşi în scopul punerii lor în circulaţie urmează a fi încadrată ca pregătire de punere în circulaţie”. EX: A. a săvârşit, printre altele, infracţiunea prevăzută la art.26 şi lit.c) alin.(2) art.236 C.pen. RM. În fapt, I.B., urmărind scopul punerii în circulaţie a banilor falşi în proporţii mari, a păstrat în automobilul său şi în casa sa, care se aflau în satul Işnovăţ, raionul Ialoveni, valută străină falsă, utilizată pentru efectuarea plăţilor, în proporţii mari. În ce priveşte trecerea peste frontiera vamală a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, considerăm că nu este aplicabil nici art.248 C.pen. RM, nici art. 287 alin.(10) din CC. O asemenea faptă nu atrage răspundere, pentru că banii falşi sau titlurile de valoare false nu se specifică printre obiectele materiale cu calităţi speciale, nominalizate la alin.(2)-(4) art.248 C.P RM. De asemenea, noţiunea „mărfuri, obiecte şi alte valori”, utilizată în alin.(1) art.248 C.P RM şi la art. 287 alin.(10) al Codului cu privire la contravenţiile administrative, nu se referă la banii falşi sau titlurile de valoare false. Din aceste considerente, recomandăm legiuitorului completarea alin.(2) art.248 C.pen. RM, astfel încât şi banii falşi, precum şi titlurile de valoare false, să poată fi catalogate ca obiect material al contrabandei. Cei care păstreză, procură, transportă sau expediază banii falşi sau titlurile de valoare false (alţii decât cei care îi vor pune în circulaţie, precum şi alţii decât cei care i-au fabricat), îndeplinesc rolul de complici la punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false. Deci, urmează a fi traşi la răspundere în conformitate cu alin.(5) art.42 şi art.236 C.pen. RM.

Infracţiunea prevazuta la art.236 C.pen. RM, consemnăm că infracţiunea în

cauză este o infracţiune formală. Aşa cum se desprinde din pct.5 al Hotărârii Plenului nr.23/2001, în

modalitatea de fabricare

, infracţiunea analizată se consideră consumată din

momentul confecţionării chiar şi a unui singur exemplar al banilor falşi sau titlurilor de valoare false, indiferent dacă făptuitorul a reuşit sau nu să le pună în circulaţie. Procurarea materialelor pentru fabricarea banilor falşi sau titlurilor de valoare false trebuie calificată ca pregătire la infracţiunea de la art.236 C.pen. RM, cu condiţia că, din punctul de vedere al calităţii acestor materiale, să fie posibilă fabricarea cu ajutorul lor a unor specimene false, având o asemănare considerabilă cu banii falşi sau titlurile de valoare false.

Ca tentativă de fabricare a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false trebuie calificată acţiunea îndreptată nemijlocit spre realizarea unei astfel de fabricări, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta nu reuşeşte să obţină o asemănare considerabilă cu banii autentici sau cu titlurile de valoare

autentice.

In

modalitatea de punere în circulaţie

, infracţiunea prevăzută la art.236 C.pen.

RM se consideră consumată din momentul transmiterii chiar şi a unui exemplar de bani falşi sau titluri de valoare false. Precizăm că, în dependenţă de valoarea

nominală de pe produsul fabricat şi de numărul de falsuri, este posibil să opereze prevederea de la alin.(2) art.14 C.pen. RM: „Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul Cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni”. Ca tentativă de punere în circulaţie trebuie calificată acţiunea îndreptată nemijlocit spre punerea în circulaţie, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta nu reuşeşte să pună în circulaţie banii falşi sau titlurile de valoare false. De exemplu, la 23.03.2007, B.N., director al filialei băncii comerciale „Moldinconbank” S.A. din or.Rezina, a eliberat şoferului-încasator al băncii suma de 3600 euro cu semne de falsificare, dându-i indicaţie verbală să pună în circulaţie aceste falsuri în or.Şoldăneşti. Banii falşi au fost descoperiţi de

controlorul-casier al filialei băncii comerciale „Banca de Economii” S.A. din or.Şoldăneşti, în timp ce şoferul-încasator încerca să-i pună în circulaţie.53 După cum rezultă din această speţă, banii falşi nu au ajuns în stăpânirea victimei. Deci, de vreme ce nu s-a reuşit, din cauze independente de voinţa făptuitorului, punerea în circulaţie a acestora, cele săvârşite urmează a fi calificate în baza art.27 şi 236 C.pen. RM. Descoperirea falsului în situaţia când se încearcă a fi puşi în circulaţie bani falşi sau titluri de valoare false constituie tentativa de punere în circulaţie. Însă, dacă, în afară de aceasta, făptuitorul a fabricat banii falşi sau titlurile de valoare false în scopul punerii lor în circulaţie, răspunderea se aplică pentru infracţiunea consumată de fabricare în scopul punerii în circulaţie”.Să nu uităm că în dispoziţia

art.236 C.pen. RM sunt descrise două modalităţi ale aceleiaşi infracţiuni, nu două infracţiuni distincte. De aceea, având la bază aceeaşi intenţie infracţională, fabricarea şi punerea în circulaţie nu pot forma concursul de infracţiuni. În consecinţă, dacă aceeaşi persoană fabrică banii falşi sau titlurile de valoare false, iar apoi – în contextul aceleiaşi intenţii infracţionale – le pune în circulaţie, consumarea infracţiunii se atestă în momentul fabricării. Punerea în circulaţie semnifică epuizarea infracţiunii, depăşind cadrul suficient al laturii obiective. Trecerea în posesia făptuitorului a bunurilor străine, în rezultatul punerii în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, se cuprinde de componenţa de infracţiune de la art.236 C.pen. RM şi nu necesită o calificare suplimentară ca escrocherie. În mod similar, consumul serviciilor străine, în rezultatul punerii în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, nu necesită calificare suplimentară potrivit art.196 C.pen. RM (dacă valoarea serviciilor se exprimă în proporţii mari).

Latura subiectivă

este săvârşită cu intenţie directă. Aceasta înseamnă că făptuitorul îşi dă seama de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, şi doreşte săvârşirea acestei acţiuni prejudiciabile. La modalitatea normativă de fabricare este obligatorie stabilirea scopului special scopul punerii în circulaţie. Prezenţa oricărui alt scop exclude răspunderea în conformitate cu art.236 C.pen. RM. Prezenţa oricărui alt scop exclude răspunderea în conformitate cu art.236 C.pen. RM. Astfel, într-o speţă din

practica judiciară rusă s-a considerat că Borisov a fabricat cambia falsă nu pentru a o pune în circulaţie, dar pentru o pune în materialele cauzei penale, în locul cambiei pe care a extras-o din aceste materiale. Ca urmare, Borisov a fost condamnat conform art.327 C.pen. FR (corespunde cu art.361 C.pen. RM Confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false). Deşi iniţial s-a considerat că a săvârşit infracţiunea prevăzută la art.186 din Codul penal al Federaţiei Ruse

(corespunde cu art.236 C.pen. RM).61 Considerăm necesar să facem o precizare în legătură cu această speţă. În cazul relatat, o cambie falsă a fost substituită printr-o altă cambie, şi ea falsă. De aceea, în conjunctura legislaţiei penale autohtone, este plauzibilă aplicarea art.361 C.pen. RM. Aceasta pentru că documentul substituent fals, pe care l-a fabricat şi l-a folosit Borisov, este un document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Nu aceeaşi soluţie de calificare s-ar reţine, dacă o cambie autentică ar fi fost substituită printr-o cambie falsă. În acest caz, ar fi existat toate condiţiile pentru a atesta prezenţa scopului de punere în circulaţie. Or, aşa cum rezultă din CPP ,,banii sau titlurile de valoare, reprezentând mijloace materiale de probă (şi care

se consideră eronat a fi autentice), se vor transmite spre păstrare instituţiilor BNM. Deci, există posibilitatea ca, în cele din urmă, falsurile respective să nimerească în circuitul oficial. Iată de ce, într-o asemenea ipoteză, calificarea va trebui efectuată în baza art.236 C.pen. RM.

Motivul infracţiunii

în cele mai frecvente cazuri, acesta îl constituie interesul

material. În acest plan se disting două ipoteze:

1) interesul material, presupunând procurarea băuturilor alcoolice, a unor bunuri nu prea scumpe etc. de către adolescenţi sau persoane degradate;

2) interesul material, presupunând asigurarea unei surse de venituri.

Nu excludem că şi altele pot fi motivele infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM: năzuinţa de a submina economia unei ţări; năzuinţa de a testa vigilenţa celor care verifică autenticitatea banilor sau titlurilor de valoare; teribilismul etc. Până la urmă, motivul infracţiunii, indiferent care este, nu

influenţează asupra calificării infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false. El poate fi însă luat în consideraţie la

individualizarea pedepsei.

Subiectul
Subiectul

Scopul infractiunii- punerea in circulatie.

Subiectul
Subiectul

infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM este, în primul rând,

persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. Folosirea situaţiei de serviciu la săvârşirea fabricării sau punerii în circulaţie a banilor falşi sau titlurilor de valoare false necesită calificare suplimentară în baza art.327 (Abuzul de putere sau abuzul de serviciu) sau 335 (Abuzul de serviciu)C.pen. RM. În al doilea rând, subiectul infracţiunii prevăzute la art.236 C.pen. RM este persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice). De notat că pentru fapte infracţionale similare persoanele juridice sunt trase la răspundere conform legilor penale ale Olandei, Japoniei, Chinei. Persoana are calitatea de subiect al infracţiunii, specificate la art.236 C.pen. RM, în oricare din următoarele ipoteze:

1) persoana doar a fabricat banii falşi sau titlurile de valoare false; 2) persoana nu a fabricat banii falşi sau titlurile de valoare false, dar, în virtutea circumstanţelor – intenţionat, din imprudenţă sau fără vinovăţie – a devenit posesorul unor asemenea bani sau titluri de valoare, şi, conştientizând falsitatea lor, le-a pus în circulaţie;

3) persoana a fabricat şi a pus în circulaţie banii falşi sau titlurile de valoare false.

„Fiind interogat la ancheta preliminară

M.C. a declarat că bancnota falsă de

... 50 de lei a primit-o la piaţă pentru obiectele vândute. Peste un timp, a vrut să

achite cu ea la magazin produsele alimentare procurate. Însă, vânzătorul nu a primit bancnota, pe motiv că este falsă. Apoi, cu această bancnotă a procurat de la

I.V. vin, neatenţionându-l că e

falsă...

În cauză s-a stabilit cu certitudine că

bancnota falsă de 50 de lei a fost pusă în circulaţie de o altă persoană, fără participarea şi acordul lui M.C. Ultimul, însă, ştiind că bancnota este falsă, a

efectuat cumpărături de la I.V. ….Nu poate fi calificată ca escrocherie aşa-numită „punere în circulaţie subsecventă”. Or, legiuitorul nu face nici o excepţie în privinţa oportunităţii răspunderii persoanelor care nu au fabricat banii falşi sau titlurile de valoare false, dar care le-au pus în circulaţie, deşi au conştientizat falsitatea lor. Numai la individualizarea pedepsei, stabilite pentru infracţiunea prevăzută la art.236 C.pen. RM, pot conta astfel de împrejurări, cum sunt:

1) făptuitorul a) doar a fabricat, b) doar a pus în circulaţie, c) a fabricat şi a pus în circulaţie banii falşi sau titlurile de valoare false; 2) făptuitorul – care nu a fabricat banii falşi sau titlurile de valoare false, a devenit posesorul acestora a) intenţionat, b) din imprudenţă, c) fără vinovăţie –

după care i-a pus în circulaţie. Oricum, în oricare din aceste situaţii aplicabil va fi art.236 C.pen. RM, nu art.190

sau 196 C.pen. RM. În conformitate cu alin.(2) art.236 C.pen. RM, răspunderea penală se agravează în cazul în care fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false e săvârşită:

– de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b));

– în proporţii deosebit de mari (lit.c)). Pentru studiul de faţă prezintă un interes mai mare analiza celei de-a doua circumstanţe agravante specificate mai sus. Astfel, cât priveşte formula „în proporţii deosebit de mari” (utilizată la lit.c) alin.(2) art.236 C.pen. RM), aceasta desemnează nu urmările prejudiciabile ale infracţiunii, ci obiectul material (produsul) infracţiunii. Se are în vedere că valoarea banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, la momentul săvârşirii infracţiunii, depăşeşte 5000 unităţi convenţionale. Se va aplica alin.(1) art.236 C.pen. RM în cazul în care nu este depăşită această limită, inclusiv în cazul în care parametrii valorici ai obiectului material (pro- dusului) infracţiunii se exprimă în proporţii mari. In ipoteza obiectului material (produsului) infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, parametrii valorici trebuie calculaţi reieşind nu din valoarea reală a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (valoare care este egală cu zero), dar din valoarea nominală a acestora.

Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor

 

sau a altor instrumente de plată false

 
 

Art. 237.

 

A. Obiectul juridic generic al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire la economia naţională. Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în autenticitatea cardurilor sau a altor carnete de plată false. Obiectului material - cardurile sau alte carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale. Rezultă că entităţile ce reprezintă obiectul material (produsul) infracţiunii în cauză trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  • 1. să fie carduri sau alte carnete de plată false;

  • 2. să nu constituie valută sau titluri de valoare;

  • 3. să confirme, să stabilească sau să acorde drepturi sau obligaţii patrimoniale.

  • 4. să fie utilizate, la momentul săvârşirii infracţiunii, la efectuarea plăţilor;

  • 5. să prezinte o asemănare considerabilă cu cardurile sau alte carnete de plată autentice, pe care le imită.

1. să fie carduri sau alte carnete de plată false Dacă ne referim la prima din condiţiile putem deosebi două noţiuni care desemnează obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la art.237 C.pen. RM:

1) carduri; 2) alte carnete de plată. Prin carduri şi alte documente de plată ce nu constituie hârtii de valoare se înţeleg acele instrumente de plată care au calităţile unui instrument de plată ce confirmă, stabilesc ori atribuie drepturi sau obligaţiuni patrimoniale. „Card” trebuie de înţeles instrumentul de plată şi, în acelaşi timp, documentul standardizat şi personalizat, prin intermediul căruia deţinătorul, de regulă, cu utilizarea unor coduri care permit identificarea sa, obţine numerar, procură mărfuri, beneficiază de servicii sau facilităţi. Pentru că este un instrument de plată standardizat, cardul corespunde următoarelor dimensiuni:

– lăţimea – 85,595 + 0,125 mm; – înălţimea – 53,975 + 0,055 mm; grosimea 0,76 + 0,08 mm.18 Metode de înregistrare a informaţiei pe card:

înregistrarea grafică;

embosarea asociată cu tiping;

codificarea liniară;

codificarea pe bandă magnetică;

autoidentificarea etc.

Partea grafică a informaţiei este însemnată prin metoda de tipărire ofset uscată, ofset clasică şi sericitraforare. Identificarea şi personalizarea se efectuează cu ajutorul imprimării termice, termosublimabile sau laser. O parte din informaţia grafică (numele şi prenumele, numărul primar de autentificare) poate fi însemnat pe card prin metoda embosării (întipăririi mecanice) urmate de tiping (aplicarea pe suprafaţa reliefată, prin stampare termică, a colorantului care sporeşte lizibilitatea informaţiei compuse din elementele care ies în relief). Una din funcţiile de bază ale cardului constă în asigurarea identificării deţinătorului lui ca subiect al sistemului bancar de plăţi cu carduri (SBPC). Este oportun a păstra informaţia de pe card în forma care ar asigura efectuarea procedurii de autorizare automată. În acest scop, la ora actuală, în cadrul SBPC există trei mecanisme:

-utilizarea cardurilor cu bandă magnetică; Banda magnetică a cardului serveşte pentru păstrarea informaţiei. De regulă, conţine 2-3 piste. Pe una din ele se află stocată informaţia esenţială despre numărul cardului, numele şi prenumele deţinătorului de card, data expirării cardului. De asemenea, pe banda magnetică se păstrează informaţia care permite centrului de procesare terţ19 să calculeze după un algoritm special numărul personal de identificare. -utilizarea cardurilor cu microprocesor; conţin un circuit integrat specializat (o microschemă de memorie), care permite executarea înnoirii informaţiei păstrate în procesul efectuării operaţiunii -utilizarea cardurilor de altă soluţie. putem menţiona, de exemplu, cardurile cu cod liniar. În acestea în calitate de element de identificare se foloseşte codul liniar, similar codului utilizat pentru marcajul mărfurilor.

Distingem in functie de tipul cardului:

  • a. cardurile de debit; deţinătorul dispune de mijloacele băneşti depozitate la bancă

  • b. cardurile de debit cu facilitate de overdraft; deţinătorul dispune de mijloacele băneşti depozitate la bancă, iar în cazul insuficienţei acestora – de mijloacele băneşti oferite de bancă sub formă de overdraft (descoperire de cont)

  • c. cardurile de credit; deţinătorul dispune de mijloacele băneşti oferite de bancă sub forma unei linii de credit.

Supra, am consemnat că emitent al cardului poate fi nu doar o bancă comercială. În context, trebuie evidenţiate cardurile polifuncţionale. Acestea pot îmbina şi alte funcţii decât cele ale tipurilor de carduri specificate mai sus:

SP.Este posibil ca un card să îndeplinească numai funcţia de permis de trecere spre încăperi sau zone cu acces limitat, ori numai funcţia de confirmare a identi- tăţii deţinătorului cardului (în vederea efectuării unor acţiuni neavând un caracter patrimonial), ori numai o altă asemenea funcţie. Un astfel de card, falsificat fiind, nu poate reprezenta obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la art.237 C.pen. RM. Fabricarea lui ilicită, pentru a fi pus în circulaţie, poate fi calificată conform art.361 C.pen. RM (aceasta dacă i se confirmă calitatea de document oficial). Or, astfel de carduri pot constitui acte personale ale deţinătorului lor şi, într-o anumită măsură, pot înlocui buletinul de identitate, legitimaţia de serviciu, permisul de trecere etc. SP.Cardurilor monofuncţionale false, care îndeplinesc funcţia de abonament pentru circulaţia în transportul în comun, sau funcţia de achitare a convorbirilor telefonice ori a traficului Internet, sau funcţia de discount, sau altă asemenea funcţie, nimereşte sub incidenţa art.237 C.pen. RM. Astfel de carduri reprezintă instrumente de plată. În plus, ele confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale. La fel, ele nu constituie nici valută, nici titluri de valoare. Contribuind la lichidarea obligaţiilor de plată fără folosirea banilor în numerar, ele confirmă profilul identitar al infracţiunii prevăzute la art.237 C.pen. RM, ca al unei infracţiuni săvârşite în sfera financiar-bancară.

Supra , am consemnat că emitent al cardului poate fi nu doar o bancă comercială. În

„Alte carnete de plată” intră următoarele noţiuni:

1) ordinul de plată;

2) cecul; 3) acreditivul documentar; 4) incasoul documentar.

În conformitate cu alin.(1) art.1256 din Codul civil, ordinul de plată (dispoziţia de plată) este dispoziţia dată de o persoană (ordonator) unei bănci (băncii ordonatoare) de a plăti o anumită sumă în favoarea unei alte persoane (beneficiarului) pentru stingerea unei obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de beneficiar.

Cecul este un titlu negociabil ce reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzând ordinul necondiţionat dat de emitent (trăgător) către plătitor (tras) de a plăti la vedere o anumită sumă prezentatorului de cec sau persoanei indicate în cec, sau la ordinul acestei persoane. „Cecul din carnetul de cecuri de numerar este un instrument de plată prin care emitentul de cec dă ordin băncii de a elibera la prezentare o anumită sumă în numerar

mandatarului indicat în cec sau însuşi emitentului”. Acreditivul documentar este un aranjament, oricum ar fi denumit sau descris, prin care o bancă (banca emitentă), acţionând la cererea clientului său

(ordonatorului) şi conform instrucţiunilor acestuia sau în nume propriu,

efectuează o plată către un terţ (beneficiar) ori la ordinul acestuia, sau acceptă şi plăteşte cambii trase de către beneficiar, sau autorizează o altă bancă să efectueze o astfel de plată ori să accepte şi să plătească asemenea cambii. „incasoul documentar” - „un aranjament prin care o bancă (banca remitentă) se obligă să manipuleze, conform instrucţiunilor date de clientul (emitentul) său, documentele financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri sau alte instrumente similare utilizate pentru a obţine efectuarea plăţii), însoţite de

documente comerciale (facturi, documente de transport, titluri de valoare, alte documente similare care nu sunt documente financiare), pentru a obţine, inclusiv prin intermediul unei alte bănci (băncii însărcinate cu încasarea), plata sau acceptarea cambiilor emise ori pentru a elibera documente contra plăţii sau contra acceptării cambiilor emise”. !!!!!! Cardurile sau alte carnete de plată, anume, false reprezintă obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la art.237 C.pen. RM. Dacă asemenea entităţi sunt autentice, chiar dacă sunt folosite în împrejurări având conotaţii frauduloase, ele nu pot reprezenta obiectul material (produsul) faptei infracţionale în cauză. SP.De exemplu, uneori, deţinătorii cardurilor fac declaraţii false cu privire la pierderea sau sustragerea cardului, care, chipurile, a avut loc. Până centrul de procesare terţ va informa comercianţii şi va include în stop-list numărul cardului, pot trece mai multe ore sau chiar zile. În acest timp, deţinătorul cardului

efectuează un număr maxim de operaţiuni cu cardul, după care prezintă băncii emitente pretenţiile sale. Desigur, o asemenea faptă nu poate fi calificată în baza art.237 C.pen. RM. Soluţia de calificare o constituie art.190 C.pen. RM (cu sau fără referire la art.27 C.pen. RM), banca emitentă evoluând în calitate de victimă a infracţiunii de escrocherie. În acelaşi timp, va fi inaplicabil art.3521 „Falsul în declaraţii” din Codul penal. Această normă va fi inaplicabilă nu numai datorită regulii fixate la art.118 C.pen. RM., dar şi datorită împrejurărilor că, în contextul infracţiunii specificate la art.3521 C.pen. RM, declaraţia necorespunzătoare adevărului trebuie făcută unui organ competent. O bancă comercială nu are calitatea unui organ de stat. Or, infracţiunea de fals în declaraţii este, prin excelenţă, o infracţiune săvârşită contra autorităţilor publice. Deci, nu se pretează

ipotezei descrise mai sus.

SP.O altă soluţie de calificare (alta decât art. 237 C.pen. RM) se impune în cazul în care făptuitorul efectuează o operaţiune cu cardul străin, pe care l-a găsit sau l-a sustras, cunoscând numărul personal de identificare atribuit deţinătorului legal. În acest caz, deoarece operaţiunile efectuate sunt în detrimentul deţinătorului legal, acesta, şi nu banca comercială, reprezintă victima infracţiunii. Însă, de această dată, infracţiunea săvârşită este furtul, şi nu escrocheria. Chiar dacă făptuitorul poate ajunge în posesia cardului şi a numărului de identificare pe

căi frauduloase, sustragerea însăşi o va comite pe ascuns. De fapt, făptuitorul nici nu are nevoie să apeleze la înşelăciune. Aceasta pentru că deţine cardul şi cunoaşte numărul personal de identificare. În concluzie, acţiunea lui se va califica în baza art.186 C.pen. RM. Trăsătura distinctivă principală între cele două entităţi – carduri şi, respectiv, alte carnete de plată – este că în primul caz plăţile se fac pe suport electronic, iar în cel de-al doilea caz plăţile se fac pe suport de hârtie sau alt suport material şi/sau pe suport electronic.

2. să nu constituie valută sau titluri de valoare

Dacă această condiţie nu este îndeplinită, se va aplica art.236 C.pen. RM, şi

nu art.237 C.pen. RM.

În unele cazuri, pot apare îndoieli dacă o entitate sau alta îndeplineşte cerinţele

stabilite de art.236 C.pen. RM sau de art.237 C.pen. RM. SP.Astfel, de exemplu, nu există dubii că cambia bancară este un instrument de plată, care confirmă, stabileşte sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale. Totuşi, cambia bancară nu întruneşte toate trăsăturile obligatorii ale noţiunii „alte carnete de plată”. Aceasta deoarece cambia bancară este o valoare mobiliară (un titlu de valoare). Valoare mobiliară (titlu de valoare) este doar acea entitate care se află la evidenţa CNPF, în Registrul de stat al valorilor mobiliare, fiind calificată ca valoare mobiliară conform legislaţiei privind valorile mobiliare. Numai asupra unei asemenea entităţi, falsificată fiind, va purta infracţiunea prevăzută la art.236 C.pen. RM. Dimpotrivă, se va aplica art.237 C.pen. RM, dacă nu se confirmă cerinţele stabilite de Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (desigur, dacă se atestă cerinţele stabilite de art.237 C.pen. RM).

3. să confirme, să stabilească sau să acorde drepturi sau obligaţii patrimoniale După cum se desprinde din alin.(1) art.284 din Codul civil, drepturile şi obligaţiile patrimoniale sunt cele care pot fi evaluate în bani. Cu siguranţă, toate entităţile caracterizate până acum – cardul, ordinul de plată, cecul, acreditivul documentar, incasoul documentar – confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale. Aceasta rezultă din însăşi natura juridică a acestor entităţi: a servi pentru lichidarea obligaţiilor de plată.

4. să fie utilizate, la momentul săvârşirii infracţiunii, la efectuarea plăţilor La momentul săvârşirii infracţiunii, cardurile sau alte carnete de plată false trebuie să imite cardurile sau alte carnete de plată aflate în circulaţia oficială. Când spunem „aflate în circulaţie”, avem în vedere inclusiv cardurile sau alte carnete de plată, care se află în proces de retragere din circulaţie, dar care nu au fost retrase definitiv din circulaţie. Rezultă că nu pot reprezenta obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la art.237 C.pen. RM, acele carduri sau alte carnete de plată false care imită

cardurile sau alte carnete de plată retrase din circulaţie sau al căror termen de

valabilitate a expirat.

În concluzie, fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau altor carnete de plată, care sunt retrase din circulaţie sau al căror termen de valabilitate a expirat, şi care sunt false, nu poate aduce atingere încrederii publice în autenticitatea cardurilor sau a altor carnete de plată. În anumite împrejurări, astfel de entităţi pot forma obiectul material al escrocheriei (de exemplu, atunci când cardurile retrase din circulaţie false sunt fabricate pentru a fi vândute unor

colecţionari).

6.să prezinte o asemănare considerabilă cu cardurile sau alte carnete de plată autentice, pe care le imită.

Prin „asemănare considerabilă” vom înţelege prezenţa în cardurile sau alte carnete de plată false a caracteristicilor principale, similare cu cele ale cardurilor sau altor carnete de plată autentice, caracteristici stabilite la examinarea vizuală sau la investigarea criminalistică specială, care face posibilă perceperea de către persoană a cardurilor sau a altor carnete de plată false în calitate de carduri sau alte carnete de plată autentice. Aşadar, nu are relevanţă dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie la maxim de original. Este important ca falsurile să aibă capacitatea de a feri o anumită credibi- litate, să poată fi apreciate la primul contact în calitate de carduri sau alte carnete de plată autentice.

Pe cale de consecinţă, fapta de fabricare nu poate constitui infracţiunea prevăzută la art.237 C.pen. RM atunci când imitarea este grosolană şi, ca atare, produsul infracţiunii fiind total necorespunzător, nu va avea aptitudinea de a circula.

În cazul în care necorespunderea vădită a cardurilor sau a altor carnete de plată false cu cardurile sau alte carnete de plată autentice exclud participarea lor la circulaţie, precum şi alte circumstanţe ale faptei, denotă clar intenţia făptuitorului de a înşela grosolan o persoană sau un cerc restrâns de persoane, profitând de anumite condiţii (de exemplu, lipsa de iluminare, vederea slabă a potenţialei victime, credulitatea acesteia, starea ei de ebrietate etc.), atunci fapta de fabricare în scopul punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată trebuie calificată ca pregătire de escrocherie (sau ca pregătire de cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere). În aceleaşi condiţii, punerea în circulaţie a unor asemenea imitaţii grosolane urmează a fi calificată ca escrocherie sau cauzare de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de

încredere, dar în formă consumată. În ipoteza descrisă, se atestă înşelăciunea privind calitatea bunului, în raport cu cel care acceptă cardurile sau alte carnete de plată pentru mărfurile comercializate, serviciile prestate sau lucrările executate.

Delimitarea obiectului material al infracţiunii şi produsului infracţiunii în conjunctura faptei infracţionale prevăzute la art.237 C.pen. RM. În ipoteza acestei fapte infracţionale, dihotomia „obiectul material al infracţiunii/ produsul infracţiunii” o putem remarca numai în cazul în care infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false adoptă modalitatea normativă de fabricare. Nu şi atunci când apare în modalitatea normativă de punere în circulaţie.

Astfel, obiectul material al infracţiunii, în cazul în care se atestă

modalitatea
modalitatea
de fabricare
de fabricare

, diferă după cum activitatea făptuitorului se concretizează în 1)

contrafacere sau 2) alterare. Contrafacerea obiectul material al infracţiunii îl formează materialele din care au fost

confecţionate cardurile sau alte carnete de plată contrafăcute (bucăţile de masă plastică, hârtia, banda magnetică, microprocesorul, vopseaua, holograma, alte elemente de identificare sau de siguranţă etc.). produsul infracţiunii îl constituie cardurile sau alte carnete de plată contrafăcute. Alterarea obiectul material al infracţiunii îl reprezintă cardurile sau alte carnete de plată autentice, asupra cărora făptuitorul influenţează pe calea alterării, produsul infracţiunii îl constituie cardurile sau alte carnete de plată

alterate.

Atunci când infracţiunea prevăzută la art.237 C.pen. RM adoptă

modalitatea
modalitatea

normativă de punere în circulaţie,

obiectul material al infracţiunii îl constituie

cardurile sau alte carnete de plată false.

Latura obiectivă

B. Latura obiectivă – vom menţiona că fapta prejudiciabilă se exprimă în acţiune. Acţiunea dată se prezintă sub două modalităţi normative alternative:

1) fabricare- se prezintă sub două modalităţi faptice cu caracter alternativ:

  • a) contrafacere;

  • b) alterare.

2) punerea în circulaţie. Fabricarea Prin „contrafacere” se înţelege fabricarea integrală a cardurilor sau a altor carnete de plată false. Cu alte cuvinte, se are în vedere confecţionarea unor astfel de falsuri ce imită cardurile sau alte carnete da plată autentice. Modalitatea de

contrafacere se realizează diferit, după cum este vorba de carduri sau de alte carnete de plată. De exemplu, în cazul altor carnete de plată, contrafacerea se realizează pe calea copierii, imprimării, fotoscanării etc.

În cazul cardurilor, contrafacerea presupune alte operaţii: de regulă, pe bucata curată de masă plastică (denumită sugestiv în literatura de specialitate WPC (white plastic card)) se aplică logotipul emitentului, precum şi panoul de semnătură; de asemenea, sunt reproduse cu exactitate toate celelalte elemente de identificare şi elemente de siguranţă, prin utilizarea rechizitelor autentice ale cardurilor care există realmente. Prin metoda numită „skimming”, aceste elemente sunt reproduse de pe un card autentic, cu ajutorul unui card-writer. SP.În context, nu este lipsită de interes următoarea speţă: G.S. şi R.E. au fost condamnaţi în baza lit.a) alin.2) art.237 C.pen. RM, pentru fabricarea şi punerea în circulaţie a cardurilor false, săvârşită repetat. În cadrul examinării cauzei, martorul V.V. a declarat că activează în calitate de inspector principal de securitate în Direcţia Carduri Bancare a S.A. „B.E.”. În calitate de specialist în domeniu, a explicat că un card bancar trebuie să conţină următoarele elemente:

denumirea băncii emitente; logotipul sistemelor internaţionale de plăţi; numele deţinătorului de card; numărul cardului; data emiterii cardului; data expirării termenului de valabilitate a cardului; pe verso-ul cardului este amplasată banda magnetică care conţine datele privind apartenenţa acestui card şi care nemijlocit permite efectuarea operaţiunilor. În urma examinării cardurilor prezentate, martorul a explicat că acestea sunt aşa-numitele „cartele albe”, adică nu conţin toate elementele enumerate, fapt ce determină imposibilitatea vânzării acestora de către companiile producătoare de carduri. Totodată, în rezultatul examinării efectuate, s-a ajuns la concluzia că pe cardurile prezentate au fost fraudulos copiate datele personale ale deţinătorilor de carduri ale S.A. „B.E.” La prima vedere, suntem în prezenţa contrafacerii, privite ca modalitate faptică a infracţiunii prevăzute la art.237 C.pen. RM. Totuşi, lipseşte o condiţie obligatorie ca să putem adera la o asemenea concluzie: falsurile să prezinte o asemănare

considerabilă cu cardurile sau alte carnete de plată autentice, pe care le imită. În mod regretabil, instanţa de judecată nu a luat în consideraţie opinia martorului V.V. Nu a remarcat că făptuitorii s-au limitat a reproduce doar elementele de conţinut ale cardurilor autentice imitate, nu şi elementele de formă ale acestora. Rămânând a fi la exterior bucăţi albe de masă plastică, astfel de falsuri sunt destul de limitate în circulaţie. Ele pot fi folosite eventual doar pentru retragerea de numerar de la bancomate, dar şi aceasta numai cu condiţia să nu le fie remarcată vădita necorespundere de către martori sau din vizionarea înregistrării efectuate de camera video de supraveghere. În atare circumstanţe, necorespunderea vădită a cardurilor false cu cardurile autentice exclud participarea lor pe măsură la circulaţia financiară (deci, nu se poate aduce atingere economiei naţionale). Prin

urmare, sunt mai multe temeiuri a le aplica răspunderea celor doi făptuitori

conform art.190 sau 196 C.pen. RM, dar nu conform art.237 C.pen. RM.

Alterarea – constă în fabricarea parţială a cardurilor sau a altor carnete de plată false. Altfel spus, alterarea se exprimă în modificarea conţinutului sau aspectului cardurilor sau ale altor carnete de plată autentice. alterarea presupune una din următoarele două ipoteze:

1) în cardurile sau alte carnete de plată autentice sustrase, găsite, procurate ilegal etc. făptuitorul introduce date noi aparţinând unui alt deţinător legitim de card sau de alt carnet de plată; 2) în cardurile sau alte carnete de plată autentice aparţinând făptuitorului sunt introduse modificări, astfel încât să devină posibilă decontarea în

detrimentul altor persoane.

Procedee de alterare a cardurilor 1) modificarea rechizitelor de suprafaţă ale cardului. Se realizează pe calea

ştergerii, răzuirii, îndepărtării prin spălare, decapării etc.; 2) modificarea rechizitelor imprimate în suportul de masă plastică a cardului (de exemplu, procedeul „fierul de călcat”, constând în netezirea rechizitelor ambosate pe suprafaţa cardului, urmată de imprimarea altor rechizite false); 3) modificarea intrastructurală a rechizitelor cardului (de exemplu, desfacerea straturilor suportului de masă plastică, în vederea falsificării semnăturii, fotografiei sau a unor date biometrice de altă natură ale deţinătorului cardului,

inserate în textura suportului respectiv); 4) modificarea rechizitelor cardului, având o sorginte electronică. Se realizează pe calea reînregistrării stratului informaţional cu ajutorul dispozitivelor speciale corespunzătoare etc.

Punerea în circulaţie – a faptei prejudiciabile prevăzute la art.237 C.pen. RM.

„punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false” înţelegem atât înstrăinarea/desfacerea (schimbul; vânzarea; donaţia etc.) cardurilor sau a altor carnete de plată false, cât şi folosirea (plata mărfurilor, a serviciilor sau a lucrărilor ori a obligaţiilor faţă de buget (impozite, taxe, alte plăţii obligatorii); retragerea de numerar de la bancomate sau ghişeele băncilor; depunerea de numerar în contul bancar; transferuri între conturi etc.) cardurilor sau a altor

carnete de plată false. Nu reprezintă punere în circulaţie nici abandonarea, aruncarea, nimicirea sau alte asemenea acţiuni comise în privinţa cardurilor sau a altor carnete de plată false, care nu presupun o înstrăinare către o persoană concretă a respectivelor

falsuri.

Infracţiunea prevăzută la art.237 C.pen. RM este o infractiune formala se consideră consumată din momentul fabricării sau punerii în circulaţie chiar şi a unui singur exemplar al cardurilor sau al altor carnete de plată false.

Dacă infracţiunea analizată se realizează în modalitatepunere in circulatie, momentul de consumare nu este pus în dependenţă de faptul dacă subiectul a reuşit sau nu să le pună în circulaţie. Dacă infracţiunea se realizează în modalitatea de fabricare, este inevitabila etapa de pregătire a infracţiunii. Această etapă poate presupune:

1) procurarea materiei prime (desigur, cu condiţia că, din punctul de vedere al calităţii acestei materii, să fie posibilă fabricarea cu ajutorul lor a unor specimene false având o asemănare considerabilă cu cardurile sau alte carnete de plată false); 2) citirea înregistrării de pe banda magnetică sau microprocesor; 3) obţinerea datelor privind deţinătorul cardului, numărul contului bancar, numărul personal de identificare etc. În special, datele privind deţinătorul cardului şi informaţia aferentă pot fi obţinute prin următoarele metode:

1) instalarea pe bancomat sau pe alt dispozitiv special a unui card-reader (de exemplu, instalarea pe bancomat a unei tastaturi care înregistrează numărul per- sonal de identificare cules de către deţinătorul cardului, tastatură care va fi ulterior ridicată de către făptuitor);

2) instalarea în fanta bancomatului a unui card- reader; 3) instalarea în fanta bancomatului a unui plic de plastic (numit în literatura de

specialitate „lebanese loops”), fixat pentru a reţine cardul, plic care va fi ulterior extras împreună cu cardul de către făptuitor; 4) racordarea la reţeauă făcând conexiunea dintre banca emitentă şi bancomat sau alt dispozitiv special; 5) instalarea în apropiere de bacomat sau alt dispozitiv special a unei camere video ascunse; 6) instalarea unui bancomat fals, care nu permite efectuarea operaţiunilor cu cardurile, însă înregistrează toate datele de pe cardurile care sunt introduse de către deţinători; 7) fishing pe Internet, presupunând expedierea de către făptuitor a unui mesaj electronic (parvenit, chipurile, de la banca emitentă), prin care deţinătorului cardului i se solicită să-şi comunice datele personale, în vederea înlăturării unor pretinse disfuncţiuni; 8) aflarea informaţiei de la funcţionarii băncii emitente41; 9) scanarea datelor de pe card de către comercianţi (prestatori, executori de lucrări) în timpul acceptării plăţii pentru mărfuri (servicii, lucrări); 10) extragerea datelor personale din cardurile interceptate în timpul expedierii poştale a cardului de la banca emitentă spre deţinător etc.

SP exemplu, la pregătirea de infracţiunea specificată la art.237 C.pen. RM se referă următoarea speţă: pe parcursul lunii octombrie 2006, B.A. i-a transmis ilegal lui M.A. informaţia de uz intern a S.A. „B.E.” privind patru carduri emise de

această bancă. Cu ajutorul calculatorului, M.A. a prelucrat datele obţinute, a stabilit numerele personale de identificare ale deţinătorilor cardurilor respective, după care a transmis informaţia culeasă lui B.A. în scopul fabricării de către acesta

a unor carduri false. Dintr-o altă perspectivă, etapa de pregătire este posibilă şi atunci când infracţiunea în cauză apare sub modalitatea de punere în circulaţie. Astfel, se va aplica art.26 şi art.237 C.pen. RM în cazul păstrării, procurării, transportării sau expedierii de către dobânditor (care nu este fabricant) a cardurilor sau a altor carnete de plată false, provenite de la fabricantul acestora, în vederea punerii lor în circulaţie. Ca şi pregătirea de infracţiune, tentativa de infracţiune nu se exclude nici în cazul modalităţii de fabricare, nici în cel al modalităţii de punere în circulaţie. În primul caz, se va aplica art.27 şi art.237 C.pen. RM, dacă în procesul fabricării, dispunând de materialele necesare, făptuitorul nu a reuşit, din cauze independente de voinţa lui (de exemplu, s-a întrerupt livrarea energiei electrice în urma unei avarii), să obţină o asemănare considerabilă a falsului cu cardul sau cu alt carnet da plată autentic, pe care îl imită.

În cel de-al doilea caz, cel al punerii în circulaţie, constituie tentativă la infracţiunea prevăzută la art.237 C.pen. RM fapta persoanei care încearcă să introducă în circuit carduri sau alte carnete de plată false, dar nu reuşeşte să o

facă din cauze independente de voinţa ei (de exemplu, comerciantul sau alt participant la sistemul de plăţi cu carduri, dispunând de mijloacele tehnice necesare, descoperă falsul).

De exemplu, într-o speţă, la 7.07.2007, la ora 16.59, aflându-se în magazinul „Swiss Time”, prin folosirea unui card bancar (pretins a fi emis de banca „FNB Johanesburg” din Republica Sud-Africană), V.C. a încercat să procure un ceas „Tissot” la un preţ de 9640 de lei. Nu a reuşit din cauza insuficienţei pe cont a mijloacelor băneşti. Ulterior, la 17.00, în incinta aceluiaşi magazin, a folosit un alt card bancar, de această dată emis, chipurile, de banca „International Card Services B.V.” din Olanda, pentru a procura acelaşi ceas. Nu i-a reuşit din cauza blocării terminalului de plată, reperându-se efectuarea de operaţiuni dubioase cu cardul folosit.43 Legată de această speţă, este problema oportunităţii calificării suplimentare conform art.190 sau art.196 C.pen. RM, în ipoteză luării ilegale a bunurilor sau a beneficierii ilegale de servicii sau lucrări, în contextul punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false. Cele săvârşite de V.C. urmează a fi calificate conform art.27 şi lit.c) alin.(2) art.237 C.pen. RM. Nu putem agrea poziţia exprimată în literatura de specialita- te45, prin care se propune, în astfel de cazuri, calificarea prin concurs cu norma

care stabileşte răspunderea pentru escrocherie (sau pentru cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere). Sprijinim opinia lui I.Botezatu,

care exclude, în asemenea situaţii, calificarea suplimentară în baza art.190 sau 196 C.pen. RM.46 Argumentăm prin faptul că, prin punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false, întotdeauna se cauzează daune materiale (cu excepţia cazurilor irelevante în acest context, când dobânditorii falsurilor sunt conştienţi de falsitatea acestora). Sau, în cazul tentativei de infracţiune, se doreşte cauzarea unor asemenea daune. Însă, aceste daune materiale se datorează tocmai folosirii însuşirilor funcţionale ale cardurilor sau ale altor carnete de plată autentice, pe care le imită făptuitorul În aceste condiţii, se prezintă ca parte a unui întreg obţinerea de către făptuitor a contraprestaţiei sub formă de bunuri, ca urmare a punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false. Această contraprestaţie nu este decât o complinire a prestaţiei pe care o oferă făptuitorul. De aceea, în ipoteza dată, exista concurenţa dintre o parte şi un întreg: partea este art.190 sau art.196 C.pen. RM; întregul este art.237 C.pen. RM. În concluzie, luarea ilegală a bunurilor

sau beneficierea ilegală de servicii ori lucrări se integrează perfect în procesul de punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false. Nu va fi necesară calificarea suplimentară conform art.190 sau art.196 C.pen. RM. Se va

aplica numai art.237 C.pen. RM.

Implicit, spre această concluzie ne îndreaptă chiar legiuitorul: noţiunea „proporţii deosebit de mari” de la lit.d) alin.(2) art.237 C.pen. RM se referă în egală măsură nu doar la modalitatea de fabricare, dar şi la modalitatea de punere în circulaţie.

Latura subiectivă

Astfel, latura subiectivă a infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false se exprimă, în primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie direct, că făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al fabricării sau punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false şi doreşte săvârşirea acestei fapte. Motivul infracţiunii prevăzute la art.237 C.pen. RM, îl constituie interesul material, nu sunt excluse şi alte motive:

năzuinţa de a demonstra altora abilităţile de imitare a cardurilor sau a altor carnete de plată autentice; năzuinţa de a testa vigilenţa celor care verifică autenticitatea cardurilor sau a altor carnete de plată; teribilismul etc. Astfel de motive sunt luate în consideraţie la individualizarea pedepsei aplicate

pentru infracţiunea în cauză. Ele nu influenţează asupra calificării infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată

false.

Scopul- pentru modalitatea normativă de fabricare, este obligatorie prezenţa

scopului special – scopul punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false. În prezenţa oricărui alt scop (de exemplu, a scopului de a-şi completa prin unicul exemplar fabricat propria colecţie de carduri), răspunderea penală se

exclude.

Subiectul
Subiectul

1) persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins

vârsta de 16 ani;

2) persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice).

Persoana are calitatea de subiect al infracţiunii examinate, dacă se află în una

din următoarele posturi:

  • 1. persoana numai a fabricat cardurile sau alte carnete de plată false;

  • 2. persoana nu a fabricat cardurile sau alte carnete de plată false, dar, în

virtutea circumstanţelor – intenţionat, din imprudenţă sau fără vinovăţie – a devenit deţinător al unor asemenea falsuri şi, conştientizându-le

falsitatea, le-a pus în circulaţie;

  • 3. persoana a fabricat şi a pus în circulaţie cardurile sau alte carnete de plată

false. În dependenţă de postura concretă în care se află subiectul infracţiunii, urmează a fi făcută individualizarea pedepsei. Finalmente, este cazul de amintit că, în conformitate cu alin.(2) art.237 C.pen. RM, răspunderea penală se agravează dacă fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false e săvârşită:

1– de un funcţionar sau un alt salariat în exerciţiul funcţiunii (lit.b)); 2– de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c)); 3– în proporţii deosebit de mari (lit.d)). În ipoteza circumstanţei agravante specificate la lit.b) alin.(2) art.237 C.pen. RM, subiectul poate fi doar persoana având calitatea specială de salariat. prin „salariat” se are în vedere persoana fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă. Salariatul poate fi, inclusiv, un funcţionar – public sau privat, deci, inclusiv, o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Cărei anume din aceste categorii aparţine salariatul, urmează a se lua în consideraţie la individualizarea

pedepsei.

1.Dacă subiectul este nu pur şi simplu un funcţionar, dar o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, se exclude calificarea suplimentară în baza art.327 sau 335 C.pen. RM. Or, abuzul de serviciu este de esenţa infracţiunii

săvârşite în prezenţa agravantei prevăzute la lit.b) alin.(2) art.237 C.pen. RM. De

aceea, în virtutea regulii de la art.118 C.pen. RM, devine inoportună o asemenea calificare suplimentară. Salariatul a săvârşit, constatăm că infracţiunea trebuie săvârşită în timpul îndeplinirii de către subiect a obligaţiilor de serviciu. 2.săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Astfel, în februarie 2008 au fost reţinuţi R.B., N.B. şi O.C., membri ai unui grup criminal organizat care săvârşea infracţiunea prevăzută la art.237 C.pen. RM.49 Ulterior, au fost reţinuţi încă doi membri ai aceluiaşi grup criminal organizat – V.C. şi E.B. Conform estimărilor prealabile, prejudiciul cauzat în urma activităţii infracţionale a grupului respectiv se cifrează la 2,5-3 mln. lei.50 Trebuie de consemnat că, la individualizarea pedepsei, trebuie de luat în consideraţie în care anume formă de participaţie a fost săvârşită infracţiunea prevăzută la art.237 C.pen. RM: grup criminal organizat sau organizaţie criminală. 3.săvârşită în proporţii deosebit de mari. noţiunea „proporţii deosebit de mari” desemnează nu urmările prejudici- abile ale infracţiunii, dar obiectul material (produsul) infracţiunii. Această concluzie rezultă cel mai pregnant în cazul în care infracţiunea adoptă modalitatea de fabricare, neputând fi concepută posibilitatea cauzării unor urmări prejudiciabile.

Prin „proporţii deosebit de mari” se are în vedere că, la momentul săvârşirii infracţiunii, suma de bani, pe care o acoperă cardurile sau alte carnete de plată

false, depăşeşte 5000 unităţi convenţionale. Se va aplica alin.(1) art.237 C.pen. RM în cazul în care nu este depăşită această limită, inclusiv în cazul în care

parametrii valorici ai obiectulul.

Dobîndirea creditului prin înşelăciune

 

Art. 238

 

Obiectul juridic generic al acesteia îl formează relaţiile sociale cu privire la economia naţională.

Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză are un caracter complex. Obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la obţinerea legală a creditului. Obiectul juridic secundar îl formează relaţiile cu privire la posesia asupra creditului.

Fapta prejudiciabilă prevăzută la art.238 C.pen. RM este alcătuită din:

1.actiunea scop

2.actiunea mijloc acţiunea-mijloc - prezentarea unor informaţii false acţiunea-scop - se exprimă, după caz, în:

a) obţinerea unui credit; b) obţinerea majorării sumei creditului;

c) obţinerea unui credit în condiţii avantajoase. Cu alte cuvinte, înainte de producerea urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.238 C.pen. RM, scopul infracţiunii în cauză, concretizat în una din cele trei forme ale sale, trebuie să se fi realizat. După survenirea acestor urmări prejudiciabile, nu mai este posibil ca făptuitorul să urmărească acest scop. In cazul infractiunii de dobindire a creditului prin inselaciune nu putem vb despre existenta unui obiect material sau a unui produs al infratiunii. Nu calitatea de obiect material, dar bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii reprezintă:

1) creditul; 2) partea necuvenită din credit, care constituie diferenţa dintre creditul exprimat în suma majorată şi creditul cuvenit; 3) creditul obţinut în condiţii avantajoase, de care nu avea dreptul să beneficieze făptuitorul. Cât priveşte documentele care conţin informaţiile false prezentate de făptuitor

institutiei financiare acestea au calitatea nu de obiect material dar de mijloc de savirsire a infractiunii. Aceasta deoarece influentarea asupra institutiei financiare se realizeaza prin inselarea acesteia pe calea prezentarii informatiilor false adica a mijloacelor de savirsire a infractiunii.

Victima infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM. este vorba de instituţia financiară. Nici o altă persoană (garantul rambursării creditului, creditorul sau debitorul instituţiei financiare etc.) nu poate fi victima infracţiunii analizate. Potrivit Legii instituţiilor financiare prin „instituţie financiară” se înţelege persoana juridică ce acceptă depozite sau echivalente ale acestora netransferabile prin nici un instrument de plată şi care utilizează, total sau parţial, aceste mijloace pentru a acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.

Victimă a infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune poate fi nu oricare instituţie financiară. Poate fi doar instituţia financiară care desfăşoară

activitatea de acordare de credite. Aceasta activitate nu trebuie confundata cu a alta activitate pe care institutia financiara o poate desfasura in baza licentei se are in vedere activitatea de imprumutare de fonduri. Astfel activitatea de imprumutare de fonduri presupune incheierea unui contract de credit bancar pe cind cealalta activitate presupune incheieresa unui contract de imprumut. Nu este exclusa posibilitatea evoluarii BNM in calitate de victim a infractiunii analizate,

aceasta posibilitate o stabileste art. 18 cu privire la BNM avindu-se in vedere acea ipoteza cind BNM acorda credite bancilor comerciale. Cât priveşte întreprinderile care poartă titulaturi de genul „Credit-Service”, „Easy Credit”, „Invest-Credit”, „Iute-Credit”, „SMS credit” etc., la o analiză atentă se poate stabili că acestea acordă împrumuturi, nu credite. Termenul „credit” din

firmele unor asemenea întreprinderi nu are suportul normativ în sensul art.1236-

1245 din Codul civil. Utilizarea unui astfel de termen urmăreşte exclusiv scopuri comerciale, de atragere a clienţilor, astfel încât să se creeze aparenţa că ar exista o alternativă obţinerii creditului de la bancă. Astfel de întreprinderi nu sunt instituţii financiare în sensul art.238 C.pen. RM, iar activitatea lor nu este reglementată de BNM. De aceea, aplicabil este art.196 C.pen. RM, şi nu art.238 C.pen. RM, în ipoteza dobândirii prin înşelăciune a împrumutului de la asemenea

întreprinderi.

Pluralitatea de victime nu implică în toate cazurile pluralitatea de infracţiuni. Dacă sunt îndeplinite condiţiile stabilite la art.30 C.pen. RM, presupunând unitatea intenţiei făptuitorului vizavi de dobândirea creditului prin înşelăciune de la două sau mai multe instituţii financiare, atunci art.238 C.pen. RM se va aplica o singură dată. Dimpotrivă, va exista un concurs dintre două sau mai multe infracţiuni prevăzute la art.238 C.pen. RM atunci când făptuitorul a manifestat intenţie infracţională de sine stătătoare de fiecare dată când a dobândit creditul prin înşelăciune de la fiecare din acele două sau mai multe instituţii financiare.

Latura obiectivă

Dobândirea creditului prin înşelăciune are următoarea structură:

1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de prezentare a unor informaţii false (urmată de acţiunea de obţinere a unui credit, sau de majorare a sumei acestuia, sau de obţinere a unui credit în condiţii avantajoase); 2) urmările prejudiciabile constând în daunele în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvârşire a infracţiunii, şi anume: informaţia falsă prezentată de către făptuitor. Fapta prejudiciabila prevăzute la art.238 C.pen. RM, nu poate fi privită în nici un caz ca o neexecutare a obligaţiei contractuale. Fraudarea creditorului în persoana instituţiei financiare exclude aplicarea, în raport cu fapta specificată la

art.238 C.pen. RM, a prevederii din art.1 al Protocolului nr.4 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiat la Strasbourg la 16.09.1963: „Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală”, prin urmare prevederea în cauză nu se aplică la neexecutarea frauduloasă sau intenţionată a unei obligaţii.

În alt context, nu poate fi aplicat art.238 C.pen. RM în cazul în care acţiunea de

obţinere a unui credit sau de majorare

a sumei acestuia, sau de obţinere a unui

credit în condiţii avantajoase are ca premisă nu acţiunea de prezentare a unor informaţii false, dar alte acţiuni sau inacţiuni. De exemplu, dacă creditul este obţinut pe calea remunerării necuvenite a funcţionarului bancar care are competenţa de a decide asupra acordării creditului, solicitantul de credit urmează a fi tras la răspundere în baza art.334 şi, eventual, art.42 şi 239 C.pen. RM. Din contra, se aplică art.238 C.pen. RM, dacă acţiunea de obţinere a unui credit

sau de majorare a sumei acestuia, sau de obţinere a unui credit în condiţii avan- tajoase are ca premisă acţiunea de prezentare a unor informaţii false, cu care se află în legătură cauzală.

art.238 C.pen. RM, a prevederii din art.1 al Protocolului nr .4 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor

Prezentarea unor informaţii false este o varietate specifică a înşelăciunii., prin

„înşelăciune”

trebuie de înţeles influenţarea informaţională asupra unei

persoane, pe calea comunicării verbale scrise, sau a folosirii unor informaţii false

în documentaţia economico-financiară, ori pe calea trecerii sub tăcere a acelor

informaţii pe care făptuitorul era obligat să le comunice, în scopul inducerii în

eroare a acelei persoane, relativ la anumite bunuri, fenomene sau evenimente, ori

în scopul menţinerii conştiente a reprezentării eronate a acelei persoane, create anterior, cu privire la natura şi conţinutul acelor bunuri, fenomene sau evenimente, ceea ce determină acea persoană să aleagă varianta de conduită avantajoasă pentru făptuitor. Din cele menţionate rezultă că înşelăciunea poate fi activă (atunci când presupune prezentarea vădit falsă a realităţii) sau pasivă (atunci când presupune trecerea sub tăcere a realităţii, care constă în ascunderea faptelor şi circumstanţelor care trebuie comunicate în cazul executării cu bună- credinţă şi în corespundere cu legea a convenţiei patrimoniale).

În sensul art.238 C.pen. RM, prezentarea unor informaţii false reprezinta una dintre formele înşelăciunii active. Astfel, se poate observa că conţinutul înşelăciunii în cazul infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM are un alt aspect

decât conţinutul înşelăciunii în cazul escrocheriei (art.190 C.pen. RM) şi al cauzării daunelor materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere (art.196 C.pen. RM). In primul caz, conţinutul înşelăciunii este limitat prin: 1) informaţii şi 2) forma activă a înşelăciunii.37 În aceste condiţii, poate să apară întrebarea: care este soluţia de calificare în cazul în care înşelăciunea pasivă în scopul obţinerii unui credit sau majorării sumei acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase, a condus la cauzarea daunelor instituţiei financiare în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale? Considerăm că, în asemenea cazuri, este aplicabil art.106 din Codul contravenţional sau art.196 C.pen. RM. Or, în cazul infracţiunii

de cauzare de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere, conţinutul înşelăciunii nu se reduce la forma activă a înşelăciunii. Informaţiile false prezentate de făptuitor, reprezentând mijlocul de săvârşire a infracţiunii, trebuie să fie perfectate în modul cerut de lege, să conţină toate indicaţiile necesare şi semnăturile decidenţilor corespunzători. Totodată, pentru calificarea celor săvârşite în baza art.238 C.pen. RM nu contează procedeul de prezentare a informaţiilor false: înmânare; prin poştă, telegraf, poşta electronică; prin curier etc. Nu contează nici dacă informaţiile prezentate de făptuitor sunt falsificate integral sau parţial. Important este ca informaţiile false să aibă o semnificaţie decisivă în vederea obţinerii unui credit (sau a majorării sumei acestuia, sau a obţinerii unui credit în condiţii avantajoase). De regulă, informaţiile false prezentate de făptuitor se conţin în documentaţia de credit. În conformitate cu art.3 al Legii instituţiilor financiare, documentaţia de

credit este documentaţia care stă la baza unei convenţii între o bancă şi o altă persoană pentru acordarea unui credit şi cuprinde cel puţin:

1) situaţia financiară curentă a solicitantului de credit şi a oricărei persoane care constituie o garanţie personală; 2) o descriere a modalităţilor de garantare pentru plata integrală a datoriei şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei; 3) o descriere a condiţiilor creditului, cuprinzând valoarea creditului, rata dobânzii, schema de rambursare, obiectivul debitorului şi scopul pentru care a solicitat creditul;

4) alte documente determinate de bancă. La prima categorie de informaţii se referă: datele din bilanţul întreprinderii la ultima dare de seamă; indicii financiari principali ai întreprinderii (activele pe ter- men lung, totalul activelor curente, capitalul individual total, împrumuturile pe

termen lung şi cele pe termen scurt, veniturile din vânzări etc.); datele din

rapoartele financiare etc.

La cea de-a doua categorie de informaţii se referă: datele ce confirmă prezenţa bunului gajat; datele ce confirmă dreptul de proprietate al debitorului gajist asupra bunului gajat; datele privind locul de păstrare a bunului gajat şi costul de bilanţ al bunului gajat etc.

Cea de-a treia categorie de informaţii alcătuieşte ancheta solicitantului de credit. Informaţiile din acest document se referă la: mărimea şi structura capitalului statutar; componenţa fondatorilor şi a acţionarilor; existenţa unor filiale şi reprezentanţe; principalele genuri de activitate şi prezenţa licenţei de desfăşurare a lor; nomenclatorul mărfurilor produse sau al serviciilor prestate; principalii furnizori şi cumpărători; întârzierile în executarea contractelor de credit încheiate cu alte instituţii financiare etc. Cea de-a patra categorie de informaţii se conţine în alte documente determinante de bancă. La astfel de documente pot fi raportate: copiile documentelor de constituire a solicitantului de credit; copiile deciziilor adunărilor

privind numirea în funcţie a persoanelor care sunt ordonatorii contului; istoria de credit etc.

În principiu, fiecare instituţie financiară este liberă să stabilească componenţa setului documentaţiei de credit, în funcţie de specificul solicitantului

de credit, valoarea creditului, termenul de rambursare, scopul pentru care a fost

solicitat creditul etc.

Oportunitatea atestării caracterului oficial al documentelor care cuprind

informaţiile false prezentate de subiectul infracţiunii specificate la art.238 C.pen. RM. În acest plan, este important să stabilim dacă este posibilă sau nu

concurenţa dintre art.238 şi 361

C.pen. RM (în ipoteza în care infracţiunea

prevăzută la art.361 C.pen. RM presupune folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii). Astfel, într-o speţă, E.M. a fost condamnată în baza art.238 şi alin.(1) art.361 C.pen. RM. Deţinând funcţia de economist superior într-o instituţie de ocrotire a sănătăţii din or. Comrat, având intenţia de a obţine credit prin înşelăciune, la 18.04.2006 a prezentat la filiala locală a BC „Energbank” S.A. certificatul

falsificat privind mărimea salariului primit de către ea, pentru perioada ianuarie 2005-martie 2006. Certificatul în cauză i-a fost eliberat de către contabilitatea instituţiei. La 18.04.2006 i s-a acordat un credit în mărime de 15000 lei. Referitor la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.361 C.pen. RM, Curtea de Apel Comrat a încetat procesul, motivând că prezentarea cu bună-ştiinţă a informaţiilor false în scopul obţinerii unui credit presupune deja confecţionarea, deţinerea sau folosirea

documentelor false.

Nu suntem de acord că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art.361 C.pen. RM. În cazul dat se atestă deţinerea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Nu se atestă nici confecţionarea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Aceasta pentru că certificatul falsificat privind mărimea salariului i-a fost eliberat lui E.M. de contabilitatea instituţiei. Nu se atestă nici folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Aceasta deoarece operează regula de concurenţă a normelor penale fixată la art.116 C.pen. RM. De aceea, în cazul în care documentele false, prezentate instituţiei financiare, au un caracter oficial, apare concurenţa dintre art.238 C.pen. RM (privit ca normă specială) şi art.361 C.pen. RM (privit ca normă generală). Prezentarea unor informaţii false, care se conţin în documente oficiale, se prezintă ca un caz specific al folosirii documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. În aceste condiţii, art.361 C.pen. RM, ca normă generală, nu poate fi aplicat. În concluzie, în speţa analizată mai sus nu s-a luat în consideraţie că prezentarea unor informaţii false, care se conţin în documente oficiale, nu poate fi privită ca un caz specific al confecţionării, deţineri sau vânzării documentelor

oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. În asemenea cazuri,

cele săvârşite trebuie calificate conform regulilor concursului real de infracţiuni:

art.238 şi art.361 C.pen. RM. Accentuăm că explicaţia dată este valabilă pentru ipoteza prezentării de către făptuitor a unor informaţii false care se conţin în documente oficiale. O bancă comercială nu este un organ oficial. Deci, pentru a avea un caracter oficial, documentele prezentate de către subiectul infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM trebuie să fie elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale. Nu s-a ţinut cont de acest aspect în speţa următoare: D.C. a fost condamnat în baza art.238 şi lit.b) alin.(2) art.361 C.pen. RM. În fapt, la 27.02.2008, acesta, împreună cu M.M., a confecţionat un certificat fals privind mărimea salariului pe care l-ar primi la întreprinderea „S.A.” S.R.L. Ulterior, D.C. a prezentat acest certificat în filiala din or. Comrat a BC „Victoriabank” S.A. În temeiul acestuia, la 28.02.2008 a obţinut un credit în mărime de 15000 lei.În cazul dat, este superfluă reţinerea la calificare a lit.b) alin.(2) art.361 C.pen. RM. Aceasta pentru că nu poate avea caracter oficial un document care provine de la o întreprindere privată. Iar legea penală a Republicii Moldova nu conţine o normă în care s-ar incrimina confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor private false. În prezenţa unor anumite condiţii, doar folosirea documentelor private false poate atrage răspundere în baza art.190, 196, 238 etc. din Codul penal. În rest, amintim că, deocamdată, mai este valabil principiul „nullum crimen sine lege”. În altă privinţă, prezintă interes situaţiile când o persoană confecţionează documentaţia de creditare falsă, iar o altă persoană o prezintă victimei. Dacă documentaţia dată poartă un caracter oficial, primul reflex este de a

califica fapta primei persoane în conformitate cu art.361 C.pen. RM, iar fapta celei

de-a doua persoane în baza art.238 C.pen. RM. Anume aşa s-a procedat în speţa următoare: R.T. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM. I.L. a fost învinuită de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.361 C.pen. RM. În fapt, la 14.06.2007, în scopul obţinerii unui credit, R.T. a prezentat cu bună-ştiinţă informaţii false la una din filialele din mun. Chişinău a BC „Victoriabank” S.A. În temeiul certificatului fals privind mărimea salariului, a obţinut un credit în mărime de 10000 lei. Certificatul respectiv a fost confecţionat de către I.L., care a falsificat semnăturile directorului şi contabilului-şef ai unei organizaţ. Altfel s-a procedat în speţa următoare: N.L. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunilor prevăzute la alin.(5) art.42 şi la art.238, precum şi la lit.b) alin.(2) art.361 C.pen. RM. În fapt, la 28.02.2008 aceasta a confecţionat, pentru o altă persoană, un certificat fals privind mărimea salariului. Această altă persoană a prezentat ulterior acel certificat la filiala din or. Cahul a BC „Victoriabank” S.A. şi a obţinut un credit de 30000 lei. Ulterior, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a decis că a fost excedentară calificarea conform lit.b) alin.(2) art.361

C.pen. RM: a fost calificată de două ori aceeaşi faptă, ceea ce contravine prevederilor art.115 C.pen. RM. 5 În urma analizei celor două speţe, se poate susţine că nu constituie un scop în sine confecţionarea, deţinerea sau vânzarea documentelor oficiale false, atunci când aceste documente urmează a fi prezentate de către o altă persoană instituţiei financiare, în vederea obţinerii unui credit sau majorării sumei acestuia, fie obţinerii unui credit în condiţii avantajoase. În cazul dat, se atestă cooperarea a două persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, a infracţiunii specificate la art.238 C.pen. RM. Nu poate avea un rol de sine stătător cel care, în condiţiile descrise, confecţionează, deţine sau vinde documente oficiale false. Rolul lui este unul secundar, accesoriu, el doar contribuind la comiterea infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune. Deci, urmează a fi privit ca participant (de exemplu, complice) la infracţiunea prevăzută la art.238 C.pen. RM. Nu-i poate fi imputată – substitutiv sau suplimentar – infracţiunea prevăzută la art.361 C.pen. RM.

În cele ce urmează ne vom pronunţa asupra

momentului de consumare a

infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM

. În acord cu legea penală în vigoare,

infracţiunea de dobândire a creditului prin înşelăciune este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul cauzării instituţiei financiare

a daunelor în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale. Cauzarea daunelor în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale se concretizează în:

  • 1. obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale;

  • 2. obţinerea unei majorări în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale a sumei creditului;

  • 3. obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale în condiţii avantajoase.

Obţinerea presupune intrarea mijloacelor creditare în posesia făptuitorului, marcată de cele mai dese ori prin intrarea acestor mijloace pe contul de decontare al făptuitorului. Folosirea mijloacelor creditare obţinute depăşeşte cadrul infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. reprezentind momentul de epuizare a acesteia. În acelaşi timp, considerăm că, la aprecierea urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii analizate, nu se pot lua în consideraţie beneficiile, ratate după consumarea infracţiunii, care pot creşte exponenţial şi inconstant, depinzând de fluctuaţiile pieţei bancare. Deci, care au o evoluţie imprevizibilă. Recuperarea unor asemenea beneficii se poate face în cadrul unui proces civil. Însă, cât priveşte latura penală, astfel de beneficii ratate nu pot alcătui urmările

prejudiciabile produse ca urmare a dobândirii creditului prin înşelăciune. Soluţia de calificare pentru ipoteza când are loc prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau majorării sumei acestuia,

fie obţinerii unui credit în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta au fost cauzate

instituţiei financiare daune care nu ating mărimea egală cu 500 uc. Trebuie aplicat art.106 din Codul contravenţional al RM. Această normă contravenţională stabileşte răspunderea pentru cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere, în cazul în care fapta nu prezintă o sustragere şi nu întruneşte elementele unei infracţiuni. Articolul 106 din Codul contravenţional se aplică atât în cazul în care făptuitorul prezintă informaţii false care se conţin în documente oficiale, cât şi în cazul în care făptuitorul prezintă informaţii false care se conţin în

documente private. În primul caz, optăm pentru art.106 din Codul contravenţional, şi nu pentru varianta alternativă a art.361 C.pen. RM, respectând principiul „in dubio pro reo” (deoarece făptuitorului îi convine aplicarea răspunderii contravenţionale, nu a celei penale). În cel de-al doilea caz, lipsind caracterul oficial al documentului, nu poate fi invocat art.361 C.pen. RM. Deci,

unica soluţie plauzibilă este art.106 din Codul contravenţional.

Latura subiectiva

Se caracterizează prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Aceasta înseamnă că persoana care urmăreşte scopul obţinerii unui credit sau majorării sumei acestuia, fie obţinerea unui credit în condiţii avantajoase, îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale de prezentare cu bună-ştiinţă a unor informaţii false, prevede că va cauza daune în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale şi doreşte survenirea acestor urmări. Din dispoziţia art.238 C.pen. RM rezultă că intenţia infracţională poate fi numai directă. Aceasta pentru că este o intenţie calificată de un scop special. Or, săvârşind dobândirea creditului prin înşelăciune, făptuitorul urmăreşte nu orice scop, dar anume scopul obţinerii unui credit sau majorării sumei acestuia, fie obţinerii unui credit în condiţii avantajoase. În cazul în care făptuitorul urmăreşte obţinerea unui credit, el doreşte să-şi exercite efectiv dreptul contractual de primire de la instituţia financiară a mijloacelor creditare în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale. În situaţia în care făptuitorul urmăreşte majorarea sumei creditului, el doreşte să obţină creditul într-o mărime care depăşeşte în mărime (mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale) plafonul legal admisibil în cazul solicitantului

de credit respectiv. În fine, în ipoteza în care funcţionarul urmăreşte obţinerea unui credit în condiţii avantajoase, el doreşte să profite de facilităţi la obţinerea creditului în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale, arogându-şi apartenenţa la o anumită categorie de beneficiari de credite, legalmente avantajaţi (de exemplu, în baza Legii Republicii Moldova privind acordarea de credite preferenţiale pe termen lung unor categorii de tineri studioşi, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 14.07.200015). Amintim că, înainte de producerea urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.238 C.pen. RM, scopul infracţiunii în cauză, concretizat în una din cele trei forme ale

sale, trebuie să fie realizat. După survenirea acestor urmări prejudiciabile, nu mai

este posibil ca făptuitorul să urmărească acest scop. Aceasta pentru că, de fapt, în contextul infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM, cauzarea urmărilor prejudiciabile se concretizează în:

  • 1. obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale;

  • 2. 2) obţinerea unei majorări a sumei creditului în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale;

  • 3. 3) obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi

convenţionale în condiţii avantajoase. În cele ce urmează va fi soluţionată dilema dacă art.238 C.pen. RM este o normă specială în raport cu art.190 sau 196 C.pen. RM. Pentru toate cele trei forme ale scopului infracţiunii de dobândire a creditului

prin înşelăciune, este comun că făptuitorul urmăreşte să ramburseze în cele din urmă creditul. Nu să-l sustragă. Astfel, dacă făptuitorul are intenţia să treacă creditul în stăpânirea lui definitivă, cele săvârşite trebuie calificate nu conform art.238 C.pen. RM, dar conform art.190 C.pen. RM. Cu alte cuvinte, afirmăm că scopul folosinţei temporare, şi nu scopul de sustragere, este cel urmărit de subiectul infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune. Cu care argumente sprijinim această afirmaţie? în conformitate cu pct.2 al Hotărârii Plenului CSJ, „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor” , „nu formează componenţa de sustragere, faptele ilegale care sunt îndreptate nu spre însuşirea, ci spre folosinţa temporară a bunurilor. Folosinţa temporară a bunurilor o va aprecia instanţa, ţinând seama că făptuitorul nu urmăreşte scopul de cupiditate, deoarece nu doreşte să treacă bunurile în stăpânirea lui definitivă. În funcţie de circumstanţele cauzei, asemenea fapte pot fi calificate conform art.196, 238, 273

(a se citi 1921 n.a.), 274 (a se citi 1922 n.a.) etc. ale Codului penal”. În sensul art.238 C.pen. RM, sintagma „cu bună-ştiinţă” arată asupra faptului că făptuitorul manifestă certitudine şi cunoaşte din timp că au un caracter fals, şi nu autentic, informaţiile pe care le prezintă instituţiei financiare. Motivul infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune, acesta se exprimă de cele mai dese ori în interesul material. Însă, nu sunt excluse şi alte

motive.

Subiectului infracţiunii

a. persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii faptei, a atins vârsta de 16 ani. Datorită faptului că subiectul este parte la contractul de credit bancar, este redusă, deşi nu exclusă, posibilitatea ca persoanele având vârsta între 16 şi 18 ani să apară în calitate de subiecţi ai dobândirii creditului prin înşelă- ciune. De asemenea, este cazul de remarcat că legiuitorul nu stabileşte nici o calitate specială pentru subiectul infracţiunii analizate. Nu este obligatoriu ca

acesta să fie întreprinzător sau conducător al unei persoane juridice, ori să îndeplinească alte condiţii speciale. b. persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice). Aceasta rezultă din analiza sancţiunii de la art.238 C.pen. RM. Subiect poate fi, inclusiv, o instituţie financiară (dacă nu este o autoritate publică), atunci când aceasta solicită credit de la: 1) o altă instituţie financiară de acelaşi nivel; 2) de la BNM. Este posibilă participaţia la infracţiunea prevăzută de art.238 C.pen. RM. Despre aceasta ne vorbeşte speţa următoare: A.L. a fost învinuită în baza art.238

C.pen. RM. B.S. a fost învinuit în baza alin.(3) art.42 şi art.238 C.pen. RM. În fapt, la 28.11.2006, A.L. a încheiat cu BC „Moldova-Agroindbank” S.A., în baza unor documente false, un contract de credit bancar în mărime de 30000 de lei. Organizatorul faptei a fost B.S., concubinul lui A.L., care a organizat săvârşirea infracţiunii şi a dirijat realizarea ei: a colectat informaţia cu privire la obţinerea creditului, a recrutat-o pe A.L. în calitate de autor al infracţiunii, a completat certificatul cu privire la mărimea salariului pe numele lui A.L. falsificând semnătura contabilului şi aplicând ştampila întreprinderii pe care o conduce, a completat carnetul de muncă al lui A.L. cu date neautentice. 23 Dacă dobândirea creditului prin înşelăciune este săvârşită în una din formele de participaţie specificate la art.43 C.pen. RM, atunci, în conformitate cu lit.c) alin.(1) art.77 C.pen. RM, această circumstanţă urmează a fi luată în consideraţie la

agravarea pedepsei.

Concluzii:
Concluzii:

1) în contextul infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM, creditul îndeplineşte rolul de bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii. Acelaşi rol îl îndeplineşte partea necuvenită din credit, care constituie diferenţa dintre creditul exprimat în suma majorată şi creditul cuvenit, precum şi creditul obţinut în condiţii avantajoase, de care nu avea dreptul să beneficieze făptuitorul; 2) în contextul aceleiaşi infracţiuni, informaţiile false, prezentate de către făptuitor, îndeplinesc rolul de mijloc de săvârşire a infracţiunii; 3) în cazul infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune, nu se poate vorbi despre existenţa unui obiect material sau a unui produs al infracţiunii; 4) săvârşirea infracţiunii specificate la art.238 C.pen. RM presupune influenţarea nemijlocită infracţională asupra victimei infracţiunii, prin înşelarea acesteia, pe calea prezentării unor informaţii false, adică prin prezentarea mijlocului de săvârşire a infracţiunii; 5) victimă a infracţiunii în cauză poate fi doar o instituţie financiară care desfăşoară activitatea de acordare de credite, inclusiv BNM. Această activitate nu se confundă cu activitatea de împrumutare de fonduri; 6) la moment, există numai posibilitatea teoretică ca instituţiile financiare nebancare să evolueze ca victime ale infracţiunii prevăzute la art.238 C.pen. RM;

7) fapta prevăzută la art.238 C.pen. RM nu poate fi privită în nici un caz ca o neexecutare a obligaţiei contractuale; 8) în cazul în care documentele false, prezentate instituţiei financiare, au un caracter oficial, apare concurenţa dintre art.238 (privit ca normă specială) şi art.361 C.pen. RM (privit ca normă generală). Această concurenţă se atestă numai în ipoteza de folosire a documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. În celelalte ipoteze – confecţionarea, deţinerea sau vânzarea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii – se aplică regulile concursului de infracţiuni: art.238 şi art.361 C.pen.

RM; 9) dacă documentele false, prezentate instituţiei financiare, au un caracter privat (de exemplu, provin de la o întreprindere privată), nu poate exista nici concurenţa dintre art.238 şi art.361 C.pen. RM, nici concurs dintre infracţiunile prevăzute de aceste două norme. În asemenea situaţie, doar art.238 C.pen. RM este aplicabil; 10) se aplică răspunderea în baza art.42 şi 238 C.pen. RM persoanei care confecţionează documentaţia de creditare falsă (chiar dacă aceasta are un caracter oficial), pentru ca o altă persoană să o prezinte instituţiei financiare. În cazul dat, nu este necesară aplicarea art.361 C.pen. RM; 11) infracţiunea de dobândire a creditului prin înşelăciune este o infracţiune materială; 12) în contextul infracţiunii analizate, cauzarea daunelor în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale se concretizează în:

obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale; obţinerea unei majorări a sumei creditului în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale; obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale în condiţii avantajoase; 13) obţinerea presupune intrarea mijloacelor creditare în posesia făptuitorului, marcată de cele mai dese ori prin intrarea acestor mijloace pe contul de decontare al făptuitorului; 14) folosirea mijloacelor creditare obţinute depăşeşte cadrul infracţiunii specificate la art.238 C.pen. RM, reprezentând momentul de epuizare a acesteia; 15) la aprecierea urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.238 C.pen. RM nu pot fi luate în consideraţie beneficiile, ratate după consumarea infracţiunii, care pot creşte exponenţial şi inconstant. Deci, care au o evoluţie imprevizibilă; 16) se aplică art.106 din Codul contravenţional în cazul prezentării cu bună- ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit, sau majorării sumei acestuia, fie obţinerii unui credit în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta au fost cauzate instituţiei financiare daune a căror mărime nu este mai mare sau egală cu 500 uc. Această soluţie de calificare este valabilă atât în cazul în care făptuitorul

prezintă informaţii false care se conţin în documente oficiale, cât şi în cazul în care făptuitorul prezintă informaţii false care se conţin în documente private. Nu este necesară reţinerea la calificare a art.361 C.pen. RM; 17) este lipsită de oportunitate adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative din 04.06.2010. Nu a fost oportună reducerea baremului proporţiilor daunelor cauzate prin infracţiunea de dobândire a creditului prin înşelăciune de la 2500 la 500 unităţi convenţionale; 18) scopul folosinţei temporare, şi nu scopul sustragerii, este cel urmărit de făptuitor în cazul săvârşirii dobândirii creditului prin înşelăciune. Dacă făptuitorul urmăreşte să treacă creditul în stăpânirea lui definitivă, calificarea se face în baza

art.190 C.pen. RM, nu a art.238 C.pen. RM; 19) art.238 C.pen. RM este o normă specială în raport cu art.196 C.pen. RM, nu în raport cu art.190 C.pen. RM.