Sunteți pe pagina 1din 4

ION TALOS- VECHILE RITURI FUNERARE LA ROMANI

Miorita s-a zamislit in regiune intercarpatica a Romaniei, in Transilvania, sub


forma de colind , pe parcursul sarbatorilor de iarna. Contaminat cu alte motive
folclorice, in regiunea centrala a Transilvaniei , s-a dezvoltat tipul fata de maior ,
iar in Muntenia si Oltenia s-a transformat in balada.

Date fiind calitatile exceptionale ale acestei creatii,- unicitatea, paradoxul si


valentele artistice ale versiunii finale- problema creatorului a starnit un interes
aparte in randul celor preocupati de subiect. S-a afirmat ca Miorita , la fel ca toate
vreatiile literaturii populare , este opera colectiva a poporului. Aceasta conceptie
a fost exemplar definita de Vasile Alecsandri atunci cand a gasit de cuviinta (intr-
un elan de entuziasm facil) sa afirme faptul ca romanul s-a nascut poet. In scurt
timp, a aparut o alta teorie situate la extrema celei dintai : balada Miorita nu
poate fi decat o creatie individuala, opera a unui ins inzestrat cu un talent nativ
iesit din comun. In aceasta categorie s-au grupat toti admiratorii baladei , iar
dintre ei s-au desprins un grup de radicali care au mers pana la nominalizarea
unor pseudo-creatori. Cea de-a patra directie , dezvoltata din teoria evolutiei, a
pledat pentru o creatie succesiva.

Cea mai veche varianta cunoscuta a Mioritei este o colinda din nord-estul
Transilvaniei. Ea a fost consemnata pe la 1792-1794 , intr- o garnizaoana din
Bistrita-Nasaud, de catre ofiterul Ioan Sincai . Manuscrisul a fost descoperit abia la
sfarsitul secolului al XX-lea , in Arhivele din Targu Mures si publicat in 1991. Prima
variant publicata este o balada din zona Vrancea, culeasa, se pare, de Alecu Russo
(in muntii Sovejei) in perioada februarie aprilie 1846.

Daca este sa vorbim de studiul in cauza, trebuie sa aducem in discutie faptul ca


Ion Talos propune o posibila interpretare (In revista Steaua, nr 12, Cluj-Napoca)
fiind convins ca variantele-colind ale Mioritei , a caror circulatie se reduce la
spatial intracarpatic , indica existent unei lupte reale a pacureilor , lupta in care
celui mai tanar dintre ei (fiind invins) , I se arata ingaduirea din partea confratilor
sa-si aleaga moartea , el preferand , fara sa ezite decapitarea , ca o dovada a
nevinovatiei- idee generata de analiza versului : fara capul jos luat . Dupa acest
episode, ar urma testamentul. Descrierea luptei s-a estompat in timp si in cele din
urma au fost eliminate din text si unele reminescente.

Pentru a se putea intelege studiul in cauza, trebuie sa amintim unul dintre


procedeele de initiere din societatea primitive : Candidatii sunt ingropati sau
culcati in niste gropi proaspat sapate sau sunt acoperiti cu crengi. Patorul din
colindele mioritice are o preferinta asemanatoare , caci isi exprima dorinta sa fie
asezat intr-o groapa , dar sa nu fie astupat cu pamant , ci numai cu gluga sau
numai cu scoarta de buhasi :Ci pe mine m-astupati/In turisul mieilor/pe mine
pamant nu puneti/numai draga gluga mea.

Despre aceasta secventa, Ion Talos nota : Element cu totul surprinzator, cererea
pastorului de a nu pune pamant peste cadavrul sau apare in 64 de variante din
corpusul intocmit de Adrian Fochi. Acestora li se adauga 67 de variante publicate
dupa 1964. Avem asadar la dispozitie 131 de texte in care ne intampina versul :Pe
mine pamant nu puneti , cu imerentele lui modificari lexicale (lut, tarana).Asemea
variante sunt cunoscute in judetul Maramures (el eating Salajul si Bistrita Nasaud,
pentru ca frecventa lor sa sporeasca in judetele Cluj, Alba si Mures). Frecventa
destul de ridicata si aria relative larga in care e cunoscut acest vers ne
indreptatesc sa afirmam ca el este purtator de semnificatie. Acest vers nu
prezinta nici o inovatie , deoarece un vers care contrariaza pe oricine nu poate fi
nou, el contravene tuturor obiceiurilor de inmormantare care se cunosc la noi,
contrazice prevederile bisericesti si pe cele administrative , care admit , dupa cum
se stie, numai inhumarea. Caci versul ne spune clar ca oierul nu doreste sa fie
inhumat .(Ion Talos- Miorita si vechile rituri funerare la romani, in Anuarul de
folclor, III-IV, Cluj, 1983, pah.17-19)

Insa, la o analiza a textelor maramuresene, reiese clar ca tema inhumarii


(ingroparea cadavrului sau cel putin asezarea mortului in groapa) apare cu o
frecventa covarsitoare : 127 de texte din 136 (93%) , trecand chiar si de
interdictia : Lut pe mine nu puneti.
Cele mai uzuale formule sunt : Pe mine ma ingropati, Pe mine ma astupati,
Sapati-mi mormantul meu/Acolo sa ma-ngropati-Tara Chioarului, Daca ma-
mpuscati, /Voi sa ma-ngropati-Tara Codrului .

Ion Talos sesizeaza si accepta ca aceasta tema este una generalizata dar considera
ca ne aflam in fata unui nou paradox, explicabil numai din perspectiva teoriei
straturilor culturale: Ciobanul mioritic se contrazice pe sine insusi, deoarece, in
testamentul sau, el cere pe de o parte : Si pe mine ma-ngropati , iar pe de alta: Pe
mine pamant nu puneti , versuri ce reflecta doua mentalitati cu totul diferite,
doua rituri funerare distincte. Intr-adevar , in primul el cere sa fie inhumat, rit
conform cu realitatea si cu obiceiurile de azi. Se vede asadar ca acest vers trebuie
sa fie mai tanar decat cel de-al doilea , in care tot el cere sa nu se aseze pamant
peste cadavrul lui, contrazicand astfel obiceiurile ce se cunosc. Ni se pare inafara
oricarei indoieli faptul ca acesta din urma e versul cel batran. In orice caz,
contradictia care e pusa in evidenta de cele doua versuri poate fi explicate numai
prin diferenta de varsta dintre acestea.In concluzie, Ion Talos este de parere ca
aveam de a face cu un rest dintr-o mai veche conceptie despre lume , azi
disparuta, reflectata printr-un arhaic rit funerar , al inmormantarii la inaltime.

In ceea ce ne priveste, consideram ca e mai util sa intregim aceasta secventa cu


toate elementele ce o compun. Primul se refera la tema inhumarii, a carei
reflectare nu poate fi pusa la indoiala. Al doilea vizeaza aparenat contradictie a
temei cu versul : Pe mine pamant nu puneti. Fata de cele trei variante
remarcate in Antologia lui A.Fochi(1964) avem acum la dispozitie nu mai putin de
16 texte (11%)-2 in Tara Maramuresului, 1 in Chioar , 5 in Codru si 8 in Lapus.
Aproximativ in aceleasi variante pacurarul cere sa fie astupat doar cu gluga :Pe
mine pamant nu puneti/ce numai ma-nveliti/cu gluga mea cea mare sau : Lut pe
mine nu puneti/numai draga gluga me . Si-n sfarsit, in 16 texte (toate apartinand
tipului nord-maramuresean ) cere sa fie acoperit cu scoarta de brad batran :Tat
in loc de coparseu/Beliti coaje de buhau/puneti scoarta de durdzau/si de panza pe
obraz/beliti coaja de buhaz.Asadar, versul Pe mine pamant nu puneti nu
adduce cu el un rit funerar distinct, sugerand o inmormantare la inaltime ,
acoperit cu piei de animale, pentru a evita contactul cu pamantul . Cunoscuta in
aproape 230 de variante, inmormantarea la inaltime devine una dintre
caracteristicile majore ale Mioritei in Transilvania (Ion Talos, pag.26). Ion Talos
este de parere ca cele doua rituri au avut multa vreme o existent paralela, motiv
pentru care inhumarea s-a infiltrate in text, inlaturand, treptat, din cele mai multe
variante, elementele vechilor rituri si creand contradictii.